OM, cuvânt DACIC, nu ROMAN.

Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că OM există în limba română şi

că nimeni altcineva
nu pronunţă şi scrie om, decât românul, deci este un brend românesc.
http://en.wiktionary.org/wiki/om
Ceea ce se spune, mai corect, ceea ce se presupune, este faptul că om
are un etimon latin.
OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează
prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere
morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului
adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine
și creierul deosebit de dezvoltat.
-Din Lat. homo.
http://en.wiktionary.org/wiki/homo
Se pare că el nu are încă un creier suficient de dezvoltat, pentru a
memora cu precizie istoria lumii şi istoria cuvintelor.
Latinescul homo, la rândul lui ar avea originea în hemoo=a pământeni,
cf.PIE d*g*mmoo, goticului guma
=pământ şi lituanianului ZMUO=om.
Deşi, ce afirm eu pare srigător la cer, să-mi spună mie cineva, de ce
nu ar fi mai corect de presupus că
homo se trage din dacicul OM, deât din hemoo sau zmuo?
Se invocă lituanianul ZMEU, care există şi în română.
Este lituaniana o limbă mai titrată decât româna?
Este lituaniana „mai atestată” decât româna?
Nu se ştie că goţii se confundă cu geţii şi că geţii sunt neam de
români, ei spunând guma, noi geos?
De unde şi de ce se ignoră lexicul limbii române?
Au devenit românii „neica nimeni”, pentru că au fost ocupaţi 150 de
ani de romani?
Albanezii, ocupaţi, de aceeaşi romani, 1000 de ani, de ce sunt ei
termen de referinţă lingvistică şi românii ba?
Dacă cineva ar folosi urme fine de logică, ar răspunde la aceste
întrebări cu faptul că limba dacilor s-a confundat, cândva, în parte,
cu limba romanilor.
Această teză este respinsă cu vehemenţă de către români, care menţin
mentalitatea de slugă, până şi în lingvistică, după câteva secole de
vasalitate faţă de vecini, fenomen omniprezent în feudalism, dar cu
efect dezastruos asupra mândriei neamului românesc.
Românii nu reuşesc să-şi ierte, nici după aproape 2000 de ani, faptul
că au fost înfrânţi de un imperiu.
Această mentalitate de învinşi îi împiedică să observe că dacă în
limba lor nu există niciun cuvânt specific roman, nu are cum să existe
nici originea lui OM în HOMO, ci poate invers, forma românească fiind
cea mai sintetică, cea mai concisă.
Descendenţii lui homo sunt home (catalan), homme (francez), home
(galician), uomo (italian), ome (occitan), homen (portughez), omine
(sardinian), hombre (spaniol).
De ce moştenitorii directi, italienii, spun uomo şi doar românii om?
Din cauza metisajului daco-roman sau din cauza limbii dacice, ce
conţinea acest cuvânt înainte de ai
contacta pe romani?
Erau românii mai aproape de romani decât italienii?
Nu vi se par absurde teoriile lingvistice în vogă?
Dacă originea lui homo este în humus, la noi HUMA are etimon daco-moez
(bulgar).
Derivările, omenos, omenie, nu sunt de la forma romană homo şi au o
semnificaţie complexă, mai nuanţat-ă, inexistentă în latina romanilor.
Chiar dacă există asemănări, nimica nu ne obligă să credem că
om se trage din homo şi nu invers.
Putem doar constata că ele sunt lexeme ale aceleiaşi limbi latinofone.
Văd că sunt bruiat pe mai multe forumuri şi taxat drept protocronist
reacţionar, dar argumentele oficiale mă depăşesc, cu mult, în
fantezie. Dacă ele sunt susţinute de o lume întreagă, nu înseamnă
obligatoriu că ele sunt şi certe.