PROCESUL DE

INTEGRARE EUROPEANA

ISTORIC
Ideea unei Europe unite a fost sustinuta de-a lungul secolelor de imparati si intelectuali deopotriva, dar
numai dupa cel de-al doilea razboi mondial statele europene au institutionalizat forme de cooperare
internationala, cu competente in domenii specifice, cum ar fi: Organizatia pentru Cooperare Economica
Europeana (OCEE), Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europei Occidentale (UEO).
Aceste organizatii au pus bazele unei solidaritati mai stranse intre statele europene, dar inca manifestau
trasaturile clasice ale unei uniuni a statelor si ale cooperarii interguvernamentale.
Inceputul procesului de integrare europeana - caracterizat prin trasaturi originale si specifice, care
constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene -poate fi considerat anul 1950 , cand ministrul
francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea catorva state europene intr-un proiect
de cooperare mai stransa, comparativ cu formele traditionale existente la acel moment. Acest nou tip de
cooperare presupunea transferul de suveranitate catre o organizatie cu puteri de constrangere asupra
membrilor sai. Initiativa a constat in integrarea productiei de carbune si otel a Frantei si Germaniei, in
cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe
unite, acesta a fost primul pas catre o cooperare largita: o integrare sectoriala ce ar fi putut influenta si
alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarata, insa obiectivul politic imediat il constituia alipirea
Germaniei la Europa si eliminarea rivalitatilor existente intre Franta si Germania privind zonele strategice
ale Ruhr-ului si Saar-ului.
In 1951 , negocierile desfasuarate intre sase tari - Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au condus la semnarea Tratatului de la Paris , prin care se infiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si
Otelului(CECO ). Comparativ cu alte organizatii internationale existente la acel moment, principalul
element de noutate il constituia caracterul supranational al acestei Comunitati, reprezentat de transferul
de competente catre o institutie (Inalta Autoritate) responsabila cu luarea de decizii, independent de
consensul Statelor Membre.
O alta initiativa sectoriala este reprezentata de crearea unei Comunitati Europene de Aparare (CEA),
initiativa care a esuat insa, datorita faptului ca Tratatul aferent - semnat in 1952 - nu a fost niciodata
ratificat de catre Parlamentul Frantei.
O relansare in forta a "initiativei europene" a avut loc in anul 1955 , in cadrul conferintei de la Messina, la
care ministrii afacerilor externe ai CECO au cazut de acord asupra infiintarii unei uniuni economice bazata
pe o piata comuna si asupra crearii unei organizatii pentru energia atomica. O comisie de experti condusa
de Paul - Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, a elaborat doua proiecte ce au condus la
semnarea, in 1957 , a celor doua Tratate de la Roma - cel prin care se infiinta Comunitatea Economica
Europeana (CEE) si tratatul Comunitatii Europene pentru Energie Atomica (EURATOM) .
Dupa prima experienta sectoriala a CECO, CEE constituie un exemplu unic de organizatie supranationala adica o organizatie creata prin transferul de suveranitate de la Statele Membre la "Comunitate". In acest
context, transferul de suveranitate inseamna o delegare - de la membrii fondatori ai Comunitatii catre
anumite institutii comune - a puterii de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor
democratiei si statului de drept. In acest scop au fost create mecanisme de decizie si un cadru institutional
complex, capabile sa asigure reprezentarea intereselor guvernelor Statelor Membre, a interesului general
al Comunitatii, precum si a intereselor cetatenilor europeni.
Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma , semnat la 25 martie 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie
1958, era reprezentat de crearea unei "piete comune" si de abordarea progresiva a politicilor economice
ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue si echilibrate, a unei cresteri accelerate a
standardelor de viata si a unor relatii mai stranse intre Statele Membre.
Crearea unei piete comune nu inseamna numai eliminarea tuturor barierelor existente in calea liberei
circulatii a bunurilor si stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea vamala); piata comuna inseamna si
liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a persoanelor, serviciilor si capitalului) si stabilirea
unor politici comune in domenii strategice (agricultura, comert, transport si concurenta) pentru crearea
unor conditii omogene in vederea cresterii performantei activitatilor economice. Astfel, in 1968 , CEE avea
deja incheiata uniunea vamala si avea o piata agricola comuna.
Incepand cu 1950, gradul de integrare europeana a crescut progresiv, atat din punct de vedere geografic prin aderari succesive - cat si din punctul de vedere al dezvoltarii de politici si structuri institutionale
comune. Astfel, pornind de la o comunitate economica cu sase membri, in momentul de fata s-a ajuns la o
uniune politica a 25 de tari (cu negocieri in plina desfasurare pentru admiterea de noi membri) si care va

avea in curand o noua Constitutie.

EXTINDEREA INTEGRARII EUROPENE
Extinderea integrarii europene inseamna extinderea geografica (sau integrarea pe orizontala) si consta in
aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfasurat in cinci valuri
succesive de aderare, etapele intregrarii geografice fiind urmatoarele:
Membri fondatori : 1957 - Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg;
Prima extindere : 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
A doua extindere : 1981 - Grecia;
A treia extindere : 1986 - Portugalia, Spania;
A patra extindere : 1996 - Austria, Finlanda, Suedia;
A cincea extindere : 2004 - Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia,
Ungaria.
ADANCIREA INTEGRARII EUROPENE
Procesul de adancire a intregrarii europene (sau integrarea pe verticala) a demarat in anii '50 si are in
vedere urmatoarele aspecte:
a) cresterea progresiva a obiectivelor comune, pe care SM decid sa le realizeze impreuna, prin extinderea
ariilor politicilor comune;
b) intarirea caracterului supranational al Comunitatii, prin utilizarea extensiva a sistemului de vot
majoritar (in locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului), prin care sunt reprezentate
interesele nationale ale fiecarui SM, precum si prin intarirea rolului Parlamentului European (unde sunt
direct reprezentati cetatenii europeni).
Tratatul CEE a fost amendat de cateva ori si suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene, pana la
consolidarea sa finala intr-o Constitutie (aflata inca in stadiul de proiect, finalizat in iulie 2003 si urmand a
fi rediscutat in octombrie 2003) 8 . In tabelul de mai jos sunt prezentate tratatele prin care a fost amendat
Tratatul UE:
Tabelul 1 : Tratatele Uniunii Europene

Anul

Documentul

1986 (ratificat in 1987)

Actul Unic European

1992 (ratificat in 1993)

Tratatul de la Maastricht

1997 (ratificat in 1999)

Tratatul de la Amsterdam

2001 (ratificat in 2003)

Tratatul de la Nisa

Aceasta abordare are in vedere dezvoltarea graduala a procesului de integrare, centrata pe tratarea acelor
aspecte asupra carora se poate ajunge la un acord si pe amanarea acelor chestiuni care nu sunt inca in

stadiul la care pot constitui obiectul unei decizii.

Dupa Tratatul de la Roma, procesul de adancire a integrarii a fost cuprins in Actul Unic European, semnat
la 17 februarie 1986 si ratificat la 1 iulie 1987.
In urma unui preambul ce exprima intentia statelor membre de a transforma Comunitatea Economica intro Uniune Politica (intentie care se va concretiza cativa ani mai tarziu, prin Tratatul de la Maastricht), au
fost introduse urmatoarele inovatii:
institutionalizarea formala a Consiliului European (format din sefii de stat sau de guvern si de
presedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea directiilor de
dezvoltare ale Comunitatii;
introducerea sistemului de vot al majoritatii calificate in cadrul Consiliului, pentru adoptarea acelor
deciziilor care au in vedere finalizarea pietei interne, politica sociala, coeziunea economica si sociala si
politicii cercetarii;
intarirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare si a
necesitatii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi SM si acordurile de asociere;
infiintarea Tribunalului Primei Instante , alaturi de Curtea Europeana de Justitie (CEJ);
cresterea numarului politicilor comune, prin adaugarea politicilor de mediu, cercetare stiintifica,
coeziune economica si sociala;
stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pietei interne (notiunea de "piata interna" fiind
mai puternica decat cea de "piata comuna", implicand nu numai realizarea celor patru libertati - libera
circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a
capitalului - ci si implementarea a noi politici si a coeziunii economice si sociale).
Schimbarea peisajului politic european dupa caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est a
condus la un proces de regandire a structurii Comunitatii Europene, in directia crearii unei uniuni politice si
a uniunii economice si monetare. Baza legala a noii Uniuni Europene este reprezentata de Tratatul de la
Maastricht , semnat la 7 februarie 1992 si ratificat la 1 nov 1993 . Uniunea Europeana (UE) inseamna,
pe de o parte mentinerea si extinderea acquis -ului Comunitatii Europene si, pe de alta parte noi forme de
cooperare in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si al Justitiei si Afacerilor Interne
(JAI). Astfel, conform imaginii comune despre UE, prin Tratatul de la Maastricht aceasta devine o
constructie cu trei piloni, care va fi mentinuta si dezvoltata continuu.
SIMBOLURI EUROPENE
Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul, imnul, deviza, moneda unica euro si Ziua Europei, 9 mai. (Art.
I-8,Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa )
STEAGUL

Steagul, cu cele 12 stele, asezate in cerc, pe un fond albastru, inseamna unitatea si identitatea popoarelor
Europei. Cercul reprezinta solidaritatea si armonia, iar stelele, in numar de 12, reprezinta perfectiunea (si
nu numarul statelor membre UE cum s-ar putea crede). Istoria steagului incepe in 1955. Intai, el a fost
folosit de Consiliul Europei, organizatie internationala aparatoare a drepturilor omului si valorilor culturale
europene. In anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunitatilor Europene (CEE),
incepand cu 1986 el este utilizat de catre toate institutiile Uniunii Europene.
IMNUL
Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, in 1972, ca "Oda bucuriei" (ultima parte a Simfoniei a IX-a de

Beethoven) sa devina imnul sau, iar in 1985, Statele Membre UE l-au adoptat, si ele, ca imn oficial al
Uniunii Europene.
Uniunea Europeana nu a urmarit, prin aceasta decizie, sa inlocuiasca imnurile nationale ale Statelor
Membre. Alegerea acestei melodii ca imn subliniaza aspiratia spre valorile comune, unitatea in diversitate
si idealurile de libertate, pace si solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.

DEVIZA UNIUNII EUROPENE

"Unitate in diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosita pentru prima data in 2000 (cu
aproximatie) si a fost pentru prima data mentionata oficial in Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru
Europa, incheiat in 2004. Articolul I - 8 enumera simbolurile UE. Semnificatia devizei este ca, prin Uniunea
Europeana, europenii isi unesc eforturile pentru a lucra impreuna pentru mentinerea pacii si pentru
prosperitate, si ca numeroasele culturi, traditii si limbi diferite care coexista in Europa sunt un atu pentru
continentul nostru. Deviza apare in cele 20 de limbi oficiale in postere publicate cu ocazia zilei de 9 mai,
Ziua Europei, pe care le puteti vedea accesand linkul http://www.europa.eu.int/abc/symbols/9may/gallery_en.htm

MONEDA UNICA - EURO

La originea conceptului de moneda unica se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de
la Roma (1957) declara ca piata comuna este unul dintre obiectivele Comunitatii Europene ce va contribui
la o "uniune mai stransa intre popoarele Europei". Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce
Uniunea Economica si Monetara si pune bazele monedei unice. Iar in decembrie 1995, Consiliul European
de la Madrid decide ca moneda unica sa poarte numele de "euro".
Incepand cu 1 ianuarie 2002 , Euro a intrat propriu-zis in circulatie si in buzunarele cetatenilor
europeni. In acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li s-a alaturat Grecia.
Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Monedele si bancnotele nationale ale statelor din Zona Euro
au fost scoase din circulatie pe 28 februarie 2002.
Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirata de litera greceasca epsilon, ea trebuind sa faca
legatura atat cu leaganul civilizatiei si democratiei europene, cat si cu prima litera din cuvantul "Europa".
Cele doua linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilitatii euro.

ZIUA EUROPEI - 9 MAI

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana.
In acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Frantei, Robert Schuman, a citit presei internationale o
declaratie prin care chema Franta, Germania si celelalte popoare ale Europei sa isi uneasca productiile de
otel si carbune, ca "prima fundatie concreta a unei federatii europene".
Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunitati in cadrul careia membrii sa isi puna sub control
comun productia de otel si carbune - ca baza a puterii lor militare -, in scopul evitarii izbucnirii unui nou
razboi. Tarile carora li se adresa in primul rand aceasta provocare - Franta si Germania - fusesera in
razboi timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape ca le distrusese. In 1985,
cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea
data Comunitatea Europeana, au hotarat ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei.
OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE UNIUNII EUROPENE
Principalele obiective ale Uniunii sunt: asigurarea pacii si a valorilor sale (respectul pentru demnitatea
umana, libertate, democratie, egalitate, domnia legii precum si respectarea drepturilor omului si ale
minoritatilor), dar si asigurarea bunastarii cetatenilor sai. Pe langa acestea, Uniunea isi propune sa
promoveze:
un spatiu al securitatii, libertatii si dreptatii fara frontiere interne;
o piata interna in cadrul careia libera concurenta sa se desfasoare nestanjenita;
dezvoltare durabila bazata pe crestere economica si stabilitate financiara, o economie de piata
competitiva care tinde catre progresul social si eliminarea somajului, un nivel ridicat de protectie a
mediului;
dezvoltarea progresului stiintific si tehnic;
combaterea discriminarii, promovarea dreptatii sociale si a protectiei cetatenilor, egalitatea dintre femei
si barbati, solidaritatea dintre generatii precum si protectia drepturilor copilului;
asigurarea coeziunii sociale, economice si teritoriale, precum si a solidaritatii intre statele membre.
Pe langa aceste obiective, Uniunea se angajeaza sa respecte si sa pastreze specificul cultural si
diversitatea lingvistica a statelor membre.
ACTE SI TRATATE IMPORTANTE

Actul Unic European (1987)

Stabilea ca data de referinta 1 ianuarie 1993 pentru implementarea deplina a celor patru libertati
fundamentale ": libera circulatie a marfurilor/persoanelor/serviciilor/ capitalurilor;
Tratatul de la Maastricht (1993)
Tratatul de constituire a Uniunii Europene care are la baza trei piloni:
a)Comunitatile Europene (Comunitatea Economica Europeana, Comunitatea Otelului si Carbunelui,
Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) si Institutiile UE stabilite prin tratatele fondatoare: Comisia
Europeana, Parlamentul European, Consiliul European si Curtea Europeana de Justitie;
b) Tratatele care au la baza inceputurile unei politici externe si de securitate comune;
c) Introducerea cooperarii in justitie si afaceri interne.
Tratatul de la Amsterdam (1997)

Tratatul pregateste temeiul pentru a aduce Uniunea Europeana mai aproape de cetateni, de a o face mai
puternica, mai eficienta si de a o pregati pentru primirea unor noi membri. Acest tratat vizeaza si Agenda
Sociala (directivele care stabilesc cursul actiunilor cu caracter social pe urmatorii cinci ani).
Tratatul de la Nisa (2000)
Este un acord referitor la problemele institutionale si la cele legate de procesul de largire al Uniunii
Europene.

Declaratia cu privire la Viitorul Uniunii Europene se refera la

- drumul spre largirea UE este deschis, incheindu-se procesul de schimbare institutionala necesara pentru
primirea noilor membri;
- incurajarea dezbaterilor intre partile implicate in procesul de largire a UE, inclusiv cu statele candidate;
- procesul de largire a UE trebuie sa aiba in vedere urmatoarele probleme:
- cum sa se stabileasca si sa se monitorizeze mai precis competentele intre UE si statele membre
reflectand principiul subsiariditatii;
- simplificarea tratatelor pentru a le face mai clare si mai bine intelese fara a le schimba semnificatia;
- rolul parlamentelor nationale in realizarea arhitecturii europene.
Tratatul Constitutional al Uniunii Europene (2004)
La 29 octombrie 2004, sefii de state si de guverne ale celor 25 de State Membre si 3 tari candidate au
semnatTratatul instituind o Constitutie pentru Europa , unanim adoptata de catre ei in 18 iunie
acelasi an. Tratatul va intra in vigoare doar cand va fi adoptat de catre fiecare dintre tarile semnatare in
concordanta cu propriile proceduri constitutionale, Statele Membre avand doi ani la dispozitie pentru
ratificarea textului Constitutiei.
Constitutia Europeana este un punct de cotitura in constructia Europei. Ea are rolul de a raspunde
provocarilor unei Uniuni care traverseaza cea mai mare extindere din istoria ei si, nu in ultimul rand, unei
Europe unite in care locuiesc peste 450 milioane de locuitori. Acestora trebuie sa le asigure un mediu de
viata aflat sub semnul democratiei, libertatii si transparentei, aproape de fiecare dintre ei.
Constitutia Europeana nu va inlocui constitutiile nationale ale statelor membre, ci va inlocui principalele
Tratate ale Uniunii Europene cu un singur text, unitar.
Constitutia Europeana defineste competentele si rolul Uniunii, atat in interior, cat si in exterior. Uniunea
Europeana nu inlocuieste cu structurile sale structurile nationale, fiecare functionand in continuare. Nou si
important insa, in contrast cu textele constitutionale si institutiile nationale, Constitutia si institutiile
europene se aplica uniform pe intreg teritoriul Uniunii, tuturor cetatenilor - fara deosebire, drepturi si
obligatii - , la fel ca si jurisdictia acestora. Noua Constitutie va imbunatati gradul de transparenta si
eficienta al deciziilor si actiunilor Uniunii Europene si ii va oferi flexibilitatea necesara in atingerea
scopurilor propuse la inceput de mileniu.
Constitutia este structurata in patru sectiuni
Prima sectiune defineste Uniunea Europeana, valorile, obiectivele, prerogativele, procedurile si institutiile
sale. A doua parte cuprinde Carta Drepturilor Fundamentale, a treia descrie politicile si modul de
functionare al Uniunii Europene, iar a patra sectiune cuprinde prevederile finale, inclusiv procedurile de
adoptare si revizuire a Constitutiei.
Conform acordului incheiat cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles din 17 - 18 iunie 2004, Statele
Membre vor detine, pana in 2014, cate un singur membru in Comisia Europeana. Totusi, cu incepere de la
aceasta data, numarul Comisarilor va fi redus la 2/3 din numarul Statelor Membre (inclusiv Presedintele
Comisiei si Ministrul UE pentru Afaceri Externe), care vor fi numiti pe baza unui sistem de rotatie echitabil.
Ordinea de rotatie va fi stabilita printr-o decizie unanima a Consiliului European. O prevedere inclusa in
ultima faza a negocierilor imputerniceste Consiliul European sa modifice numarul de Comisari, pe baza
unei decizii votate in unanimitate.
Consiliul European a definit majoritatea calificata ca fiind 55% din Statele Membre (dar cel putin 15 la
numar), reprezentand cel putin 65% din populatia Uniunii. O minoritate de blocare a deciziilor poate fi
formata din patru state. In cazurile in care Consiliul actioneaza din proprie initiativa, la o initiativa a unui
Stat Membru sau la o recomandare a Comisiei sau a Bancii Centrale Europene, votul cu majoritate
calificata este definit ca si 72% dintre membri Consiliului, reprezentand 65% din populatia Uniunii. Aceasta
situatie apare cel mai des in domeniul justitiei si al afacerilor interne, al politicii externe si de securitate
comuna, al politicii economice si monetare si in eventualitatea suspendarii sau retragerii unui Stat

Membru.
Constitutia introduce o "frana de urgenta", un mecanism care va permite unui Stat Membru sa faca apel la
Consiliul European in cazul in care interesele sale nationale sunt lezate. Daca un grup de state totusi
doreste sa continue in actiunea lor, li se permite sa dezvolte o cooperare intarita in domeniu, existand
posibilitatea ca alte state sa li se alature pe parcurs.
Documentul face referire la domenii in care doar unii membri ai Consiliului au dreptul sa voteze (de
exemplu, zona Euro sau cooperarea sporita). In aceste cazuri se aplica aceleasi formule de calculare a
voturilor, insa doar Statelor Membre cu drept de vot.
Votul in unanimitate se va aplica in continuare politicii in domeniul impozitarii, unei serii de aspecte legate
de politica externa, de securitate si de aparare, precum si viitoarelor revizuiri constitutionale.
Noul sistem de vot va fi aplicat de la 1 noiembrie 2009.
Cu incepere din urmatorul mandat parlamentar, respectiv anul 2009, Constitutia ridica pragul minim de
locuri in Parlamentul European la 6 pe Stat Membru si un maxim de 96. Acelasi text stipuleaza ca Consiliul
European va trebui sa adopte o decizie privitoare la componenta urmatorului Parlament European, pentru
mandatul 2009 - 2014, la o propunere a Parlamentului si cu vot in unanimitate.
Alte prevederi importante cuprinse in Tratatul Constitutional se refera la:
Carta Drepturilor Fundamentale, ca parte integranta a Constitutiei (sectiunea a doua);
Un mecanism de "avertizare timpurie" pentru parlamentele nationale in monitorizarea noii legislatii;
Posibilitatea ca un milion de cetateni comunitari sa inainteze spre dezbaterea Comisiei un proiect
legislativ;
Noi fundamente legale in domeniile energie, sport, turism, zboruri spatiale si cooperare administrativa;
Noi drepturi pentru grupul Euro, care vor putea acum impune politici de impozitare comune;
Baza legala pentru infiintarea Oficiului Procurorului European;
O clauza de solidaritate in cazul atacurilor teroriste.