ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.

2005
ACIZI ŞI BAZE

TEORII ÎN DEFINIREA ACIZILOR ŞI BAZELOR

1. TEORIA CLASICĂ A DISOCIAŢIEI ELECTROLITICE – TEORIA ARRHENIUS -

OSTWALD:
ACID – compus chimic care în soluţie apoasă pune în libertate ioni de hidrogen, H+, şi ioni
negativi (radicali acizi):
HA + H2O H + + A -
Ionii H nu pot exista ca atare în apă, ei se hidratează formând ioni de hidroniu H3O+:
+

H+ + H2O → H3O+
BAZĂ – substanţă care în soluţie apoasă sau în topitură eliberează ioni de hidroxil şi cationi:
BOH B+ + OH –
Conform acestei teorii, între acizi şi baze nu există nici o relaţie funcţională. Numai reacţia ionilor
de hidrogen cu ioni hidroxid , cu formare de apă, este considerată o recţie acido – bazică:
H+ + OH - → H2O

2. TEORIA PROTOLITICĂ – TEORIA BRONSTED - LOWRY:

ACID – substanţă (molecule sau ioni), care în interacţiunea cu o bază (adesea o moleculă de apă)
cedează ioni de hidrogen (protoni) – donor de protoni – H2O, HCl, H2SO4, H3PO4, CH3COOH,
H3O+, NH4+, HSO4-, HPO42- etc.
BAZĂ – substanţă (moleculă sau ioni), care în interacţiunea cu un acid (adesea o moleculă de
apă) acceptă ioni de hidrogen (protoni) – acceptor de protoni – H2O, NH3, OH -, SO42-, H2PO4-,
CH3COO -, [Fe(OH)(H2O)5]2+, etc.
Pierzând un proton, fiecare acid trece în baza sa conjugată, respectiv fiecare bază, acceptând un
proton, trece în acidul său conjugat. Deci, pentru că pentru fiecare acid există o bază care are un
proton mai puţin (şi invers), un acid şi o bază, care în acest fel se află într-o relaţie funcţională, sunt
o pereche de acid – bază conjugată. Funcţia de acid, respectiv de bază a speciilor chimice este
dependentă de sarcina acestora.
H2O + HCl → H3O+ + Cl –
B1 A2 A1 B2
B1, A1 – baza şi acidul său conjugat
B2, A2 - baza şi acidul său conjugat.

SUBSTANŢE AMFOTERE - specii chimice care, în funcţie de partenerul de reacţie,

reacţionează ca acizi sau ca baze. Astfel, aceste substanţe, amfoliţii, se comportă ca acizi faţă de
baze, respectivi ca baze faţă de acizi: H2O, HSO4-, H2PO42-, HPO4 -, Be(OH)2, Al(OH)3,
Zn(OH)2, Cr(OH)3, etc.

Acizii, bazele şi amfoliţii se numesc protoliţi. Reacţiile cu schimb de protoni se numesc

protolitice.

ELECTROLIT – substanţă care disociază în ioni în soluţie sau topitură, realizând prin aceşti
ioni mobili transportul de sarcini electrice. Conductibilitatea electrică a soluţiilor de electroliţi este
condiţionată de deplasarea ionilor în câmp electric.

ECHILIBRE ÎN SOLUŢII DE ACIZI ŞI BAZE:

Echilibrul reacţiei de ionizare a unui acid tare (AT) în soluţie apoasă (reacţia de
disociere a HCl) este practic complet deplasat spre dreapta:
H2O + HCl → H3O+ + Cl –

1
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
Reacţia de ionizare a unui acid slab (As) în soluţie apoasă este reversibilă, echilibrul
fiind deplasat spre stânga:
CH3COOH + H2O CH3COO - + H3O+
Prin analogie cu acizii tari, bazele tari (BT) sunt electroliţi tari, complet disociaţi în
topitură şi soluţie.
Soluţiile bazelor slabe (Bs) conţin molecule neionizate, echilibrul de ionizare în soluţie
apoasă fiind deplasat spre stânga:
:NH3 + H2O NH4+ + OH -
Bazele conjugate ale acizilor tari sunt baze slabe. În general, cu cât un acid Bronsted este mai
slab, cu atât baza sa conjugată este mai tare (şi invers).

Caracterul amfoter al apei rezultă din reacţia cu transfer de protoni între moleculele de apă, cu
formarea ionilor de hidroniu şi hidroxid, ca urmare a echilibrului chimic stabilit în soluţie –
echilbrul de autoprotoliza apei:
H2 O H+ + OH -
+
H + H2 O H3O+

2 H2O H3O+ + HO-

3. TEORIA ELECTRONICĂ – TEORIA LUI LEWIS:

ACID – specii chimice care acceptă perechi de electroni (specii chimice electrofile, specii
chimice deficitare în electroni) – acceptori de electroni – BF3, BeCl2, AlCl3, H+, Ag+, Cu2+, Fe3+,
etc.
BAZĂ – specii chimice care cedează perechi de electroni (specii chimice nucleofile, specii
chimice cu cel puşin o pereche de electroni liberi) – donori de electroni – H2O, NH3, OH –, H -, F -,
etc.
H+ + :NH3 NH4+
Acid Bază Aduct Lewis
Lewis Lewis Acid Bronsted
O reacţie acido – bazică duce la formarea unui aduct Lewis:
BF3 + :NH3 F3B(-) NH3(+)
Acid Bază Aduct Lewis
Lewis Lewis
H F H F
(+δ) (−δ)
H N + B F H N B F
H F H F
Conform teoriei lui Lewis, reacţiile de formare ale combinaţiilor complexe sunt considerate
reacţii acido – bazice (ionul central – acid Lewis, liganzii – baze Lewis):
Ag+ + 2 :NH3 [H3N → Ag+ ← NH3]+
Cu + 4NH3 [Cu(NH3)4]2+
2+

H3N NH3 2+
Cu
H3N NH3

Conform acestei teorii, reacţiile de oxido - reducere pot fi considerate reacţii acido – bazice
(oxidantul – acid Lewis, reducătorul - bază Lewis):
Zn0 + Cu2+SO4 → Zn2+SO4 + Cu0

2
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
CLASIFICAREA ACIZILOR ŞI BAZELOR

după sarcina electrică a speciilor chimice:

o acizi, respectiv baze: neutre, anionice, cationice;
după tăria lor:
o acizi, respectiv baze: tari, de tărie mijlocie, slabe; specii amfotere.
după componenţa chimică (natura) a substanţelor:

ACIZI

1. ACIZI APROTICI – nu conţin atomi de hidrogen în moleculă

2. ACIZI PROTICI - cedează ioni de hidrogen în soluţie
după numărul de atomi hidrogen ionizabili, adică numărul de trepte de disociere:
• acizi monoprotici: HCl, HNO3, CH3COOH, etc.
• acizi diprotici: H2S, H2SO4, etc.
• acizi triprotici: H3PO4, etc.
• acizi poliprotici: H4SiO4, etc.
după conţinutul sau nu în atomi de oxigen:
⇒ HIDRACIZI, HxEy – conţin numai atomi de hidrogen ionizabili şi atomi ai elementului
electronegativ: HCl, H2S, etc.
⇒ OXOACIZI, HnEOm+n – conţin atomii de hidrogen ionizabili legaţi de atomul central prin
intermediul atomilor de oxigen.
• Oxoacizi simpli: HNO3, H2SO4, H3BO3, etc.
• Poliacizi: H2B4O7 (acid tetraboric), H4S2O7 (acid disulfuric), H7[P(Mo2O7)6]
(acid fosfomolibdenic), etc.
• Peroxoacizi: H2SO5 (acid peroxosulfuric), H2Cr2O12 (acid peroxocromic), etc.
• Aquacizi: [Al(H2O)6]3+, [Fe(OH)(H2O)5]2+, etc.

BAZE

Baze care conţin ionul OH- sau gruparea OH = HIDROXIZI:

• Hidroxizi bazici: KOH, Ca(OH)2, etc.
• Hidroxizi amfoteri: Zn(OH)2, Al(OH)3, etc.
• Oxihidroxizi: AlO(OH), FeO(OH), etc.
• Săruri bazice: PbCO3·Pb(OH)2 – carbonat bazic de plumb, (BiO)NO3 – azotat
de bismutil, etc.
BAZE AMINATE sau alte baze care nu conţin ionul OH- sau gruparea OH.

PARAMETRII DE APRECIERE A TĂRIEI ACIZILOR ŞI BAZELOR

1) Grad de disociere (ionizare), α – raportul dintre numărul de molecule de acid (respectiv de

bază) disociate (NI) şi numărul total de molecule (N) din soluţie:
NI
α= ≤1
N

Legea diluţiei (Ostwald)

• disociaţia unui electrolit slab de tipul MA:

3
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

[M n + ] ⋅ [A n − ]
MA M n+
+A n-
Ke =
[MA]
• concentraţia iniţială a electrolitului slab este c
• la echilibru [M n+] = [A n-] = α · c şi [MA] = (1-α) · c
• constanta de disociere, Kd:
[M n + ] ⋅ [A n − ] α2 ⋅ c 2/ α2 ⋅ c
Kd = = =
[MA] (1 − α) ⋅ c/ (1 − α)
• c = 1/V (diluţia)
• pentru electroliţi slabi, α este foarte mic 1- α ≈ 1 Kd = α2 · c
Kd
α= = Kd ⋅ V
c
• gradul de ionizare al electroliţilor slabi variază invers proporţional cu
concentraţia şi direct proporţional cu diluţia.

2) Procent de disociere (ionizare), Pdis – proporţia dintr-un acid sau dintr-o bază care după
reacţia cu apa se află în stare protolizată, raportat la concentraţia iniţială:
Pdis % = α·100
Clasificarea electroliţilor în funcţie de gradul şi procentul de disociere:
• electroliţi tari: α > 0,5; Pdis > 50%
• electroliţi medii: 0,01 < α < 0,5; 1% < Pdis < 50%
• electroliţi slabi: α < 0,01; Pdis < 1%.

3) Constanta de aciditate, Ka; constanta de bazicitate, Kb:

Constanta de aciditate, Ka (constanta de ionizare acidă) este de fapt constanta de echilibru
pentru reacţia cu transfer de proton dintre acid şi apă:
HA + H2O A - + H3O+
Este o mărime caracteristică fiecărui acid, dată de relaţia:
[ H 3 O + ][ A − ] [H 3 O + ] ⋅ [A − ]
Kc = K a = K c ⋅ [ H 2 O] =
[ HA][ H 2 O] [HA]
Constanta de bazicitate, Kb(constanta de ionizare bazică) este de fapt constanta de echilibru
pentru reacţia cu transfer de proton dintre bază şi apă:
B + H2O BH+ + OH –
Este o mărime caracteristică fiecărei bazei, dată de relaţia:
[ BH + ][OH − ] [BH + ] ⋅ [HO − ]
Kb = K b = K c ⋅ [ H 2 O] =
[ B ][ H 2 O] [B]
Valorile constantelor de aciditate, respecctiv de bazicitate cresc cu creşterea temperaturii.
Exponentul de aciditate, pKa – logaritmul zecimal cu semn minus al valorii numerice a
constantei de aciditate Ka:
pKa = - lgKa
Exponentul de bazicitate, pKb – logaritmul zecimal cu semn minus al valorii numerice a
constantei de bazicitate Kb:
pKb = - lgKb

4
 ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
Echilibrul de autoprotoliza apei:
2 H2O H3O+ + HO-
• constanta de autoprotoliză
[H + ] ⋅ [HO − ]
Kc =
[H 2 O]2
• produsul ionic al apei (la 25 oC)
Kc · [H2O]2 = [H+] · [HO-] = Kw = 10-14 mol2/l2
• Exponent de hidrogen – antilogaritmul concentraţiei ionilor de hidroniu
pH = -log [H3O+]
• Exponent de hidroxil – antilogaritmul concentraţiei ionilor de hidroxil
pOH = -log [HO-]
• În apa pură [H3O+] = [HO-] = K w = 10−14 = 10-7 ioni-g/l
pH + pOH = 14; pH = pOH = 7
• pentru un acid şi baza lui conjugată relaţiile între constantele de aciditate şi bazicitate,
respectiv exponentul de aciditate şi bazicitate sunt:
Ka · Kb = Kw şi pKa + pKb = 14
• în soluţii apoase, concentraţia acizilor şi bazelor variază în intervalul 1 – 10-14 ioni-g/l
• soluţiile foarte diluate de acid sau bază (< 10-7 ioni-g/l) se consideră soluţii cu pH = 7:

pH 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
-1 -2 -3 -4
C acid 1 10 10 10 10 10-5 10-6 10-7 10-8 -9
10 10 -10
10-11
10-12
10-13
10-14
-14 -13 -12 -11 -10
C bază 10 10 10 10 10 10-9 10-8 10-7 10-6 10-5
10 -4
10 -3
10 -2
10 -1
1
SOLUŢIE ACIDĂ SOLUŢIE SOLUŢIE BAZICĂ
NEUTRĂ

• pentru acizi tari – total disociaţi:

pH = -log[H+] = -log Cacid
• pentru baze tari – total disociate:
pOH = -log[OH-] = - log Cbază; pH = 14 + log[H+] = 14 + log Cbază
• pentru acizi (baze) slabi (parţial disociaţi) se utilizează constantele de ionizare pentru
calcularea pH-ului:
Ka K a2
[H 3 O + ] = − + + Ka ⋅ c
2 4
Kb K 2b
[OH − ] = − + + Kb ⋅c
2 4

pentru acizi slabi (cu Ka < 10-5), [ H 3O + ] = K a ⋅ c

pentru baze slabe (cu Kb < 10-5), [ HO − ] = K b ⋅ c

TĂRIA ACIZILOR ŞI BAZELOR FOARTE TARI ESTE REDUSĂ ÎN SOLUŢIILE LOR

APOASE LA TĂRIA IONILOR DE HIDRONIU (PENTRU ACIZI), RESPECTIV LA
TĂRIA IONILOR DE HIDROXID (PENTRU BAZE).

5
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
Tabelul 1 - Clasificarea acizilor şi bazelor după tăria lor, exprimată de constanta de aciditate
(bazicitate) şi exponentul de aciditate (bazicitate)

Tăria acidului Ka, respectiv Kb pKa, respectiv pKb Valori ale pKa pentru
sau a bazei (mol/l) unii acizi
Foarte tare >1 <0 acid iodhidric (- 11)
Tare 1 - 1·10 - 4,5 0 – 4,5 acid fluorhidric (3,14)
Tărie medie 1·10 - 4,5 - 1·10 - 9,5 4,5 – 9,5 acid acetic (4,75)
Slab 1·10 - 9,5 - 1·10 - 14 9,5 – 14 fenol (9,89)

Tabelul 2 – Constantele de aciditate, exponenţii de aciditate ale unor specii chimice şi

constantele de bazicitate, exponenţii de bazicitate ale bazelor lor conjugate, măsurate în soluţii
la 25ºC

Ka (mol/l) pKa Formula şi Formula şi denumirea pKb Kb

denumirea bazei conjugate (mol/l)
acidului
1,0·10 11 -11 HI - acid I – ion iodură 25 1,0·10 -25
iodhidric
1,0·10 10 -10 HClO4 –acid ClO4- - ion perclorat 24 1,0·10 -24
percloric
1,0·10 9 -9 HBr – acid Br - - ion bromură 23 1,0·10 -23
bromhidric
1,0·10 7 -7 HCl – acid Cl - - ion clorură 21 1,0·10 -21
clorhidric
1,0·10 3 -3 H2SO4 - acid HSO4— - ion hidrogeno - 17 1,0·10 -17
sulfuric sulfat (sulfat acid)
2,1·10 1 1,32 HNO3 – acid NO3- - ion azotat 15,32 4,8·10 -16
azotic
1,0·10 0 0 H3O+ - ion H2O – apa 14 1,0·10 -14
hidroniu
6,6·10 -1 0,18 [(NH2)CO(NH3)]+ CO(NH2)2 - uree 13,82 1,5·10 -14
ion
1,5·10 -2 1,81 H2SO3 – acid HSO3- - ion hidrogeno – 12,19 6,5·10 -13
sulfuros sulfit (sulfit acid)
1,2·10 -2 1,92 HSO4- SO42- - ion sulfat 12,08 8,3·10 -13
7,5·10 -3 2,12 H3PO4 – acid H2PO4- - ion dihidrogeno - 11,88 1,3·10 -12
fosforic fosfat (fosfat diacid)
6,0·10 -3 2,22 [Fe(H2O)6]3+ - ion [Fe(OH)(H2O)5]2+ ion 11,78 1,7·10 -12
hexaaquafier pentaaquahidroxofier (III)
(III)
7,2·10 -4 3,14 HF – acid F - - ion fluorură 10,86 1,4·10 -11
fluorhidric
4,5·10 -4 3,35 HNO2 - acid NO2- - ion azotit 10,65 2,2·10 -11
azotos
1,8·10 -4 3,75 HCOOH - acid HCOO - - ion formiat 10,25 5,6·10 -11
formic
2,6·10 -5 4,58 C6H5NH3+ - ion C6H5NH2 - anilină 9,42 3,8·10 -10

1,8·10 -5 4,75 CH3COOH – acid CH3COO - - ion acetat 9,25 5,6·10 -10
acetic

6
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
-5 3+
1,4·10 4,85 [Al(H2O)6] - ion [Al(OH)(H2O)5]2+ ion 9,15 7,1·10 -10
hexaaquacrom(II pentaaquahidroxo-
I) aluminiu (III)
3,0·10 -7 6,52 H2CO3 – acid HCO3- - ion hidrogeno - 7,48 3,3·10 -8
carbonic carbonat (bicarbonat,
carbonat acid)
1,2·10 -7 6,92 H2S – acid HS - - ion hidrogeno - 7,08 8,3·10 -8
sulfhidric sulfură (sulfură acidă)
9,1·10 -8 7,04 HSO3- SO32- - ion sulfit 6,96 1,1·10 -7
6,2·10 -8 7,20 H2PO4- HPO42- - ion mono - 6,80 1,6·10 -7
hidrogenofosfat
(fosfatmonoacid)
5,6·10 -10 9,25 NH4+ - ion NH3 - amoniac 4,75 1,8·10 -5
amoniu
4,0·10 -10 9,40 HCN – acid CN - - ion cianură 4,60 2,5·10 -5
cianhidric
2,5·10 -10 9,60 [Zn(H2O)6]2+ - ion [Zn(OH)(H2O)5]+ - ion 4,40 4,0·10 -5
hexaaquazinc (II) pentaaquahidroxozinc (II)
1,3·10 -10 9,89 C6H5OH - fenol C6H5O - - ion fenoxid 4,11 7,8·10 -5
4,0·10 -11 10,40 HCO3- CO32- - ion carbonat 3,60 2,5·10 -4
4,4·10 -13 12,36 HPO42- PO43- - ion fosfat 1,64 2,3·10 -2
1,0·10 -13 13,00 HS- S2- - ion sulfură 1,00 1,0·10 -1
1,0·10 -14 14 H2O HO - - ion hidroxid 0 1,0·10 0
1,0·10 -23 23 NH3 NH2- ion amidură -9 1,0·10 9
1,0·10 -24 24 HO - O2- - ion oxid -10 1,0·10 10

Pentru aprecierea tăriei oxoacizilor simpli de tipul HnEOm+n, se aplică formula generală de
scriere dată Pauling, EOm(OH)n şi corespondenţa între valorile numărului de atomi de oxigen (m)
legaţi de atomul central E, dar nelegaţi de atomi de hidrogen şi valorile aproximative ale
constantelor de aciditate, Ka şi exponenţilor de aciditate, pKa, conform datelor din tabelul 3.
Tabelul 3 - Tăria oxoacizilor simpli, EOm(OH)n după Pauling
Acizi foarte slabi Acizi de tărie medie Acizi tari Acizi foarte tari
m=0 m=1 m=2 m=3
-7 -2 3
Ka = 10 Ka = 10 Ka = 10 Ka = 108
pKa = 7 pKa = 2 pKa = -3 pKa = -8

Între electronegativitatea elementelor şi caracterul acido – bazic al compuşilor lor există o

dependenţă redată în tabelele 4 şi 5.

Tabelul 4 - Variaţia caracterului acid al hidracizilor EHn în funcţie de electronegativitatea

elementului E:
Gr. IV A (14) Gr. V A (15) Gr. VI A (16) Gr. VII A (17) creşte
CH4 - inert NH3 - Bs H2O – Amf. HF – A. t. m. aciditatea
H2S – As HCl – AT compuşilor
HBr - AT cu scăderea
HI - AT electronegati –vităţii
E

creşte caracterul acid al compuşilor cu creşterea electronegativităţii E

7
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

Tabelul 5 – Variaţia caracterului bazic al hidroxizilor şi caracterului acid al oxoacizilor

elementelor la număr de oxidare maxim în funcţie de electronegativitatea elementelor:

Grupa Gr. 1 Gr. 2 Gr. 13 Gr. 14 Gr. 15 Gr. 16 Gr. 17

Perioada
p. 2 LiOH Be(OH)2 H3BO3 H2CO3 HNO3
BT Amf. A.f.s. As AT
p.3 NaOH Mg(OH)2 Al(OH)3 H2SiO3 H3PO4 H2SO4 HClO4
BT B.t.m. Amf. A.f.s. A.t.m. AT A.f.T.
p.4 KOH Ca(OH)2 Ga(OH)3 H2GeO3 H3AsO4 H2SeO4
BT BT Amf. A.f.s. As A.t.m.
p.5 RbOH Sr(OH)2 In(OH)3 Sn(OH)4 H[Sb(OH)6] H2TeO4 HIO4
BT BT Amf. Amf. As A.t.m.

Sb(OH)3?
p.6 CsOH Ba(OH)2 Tl(OH)3 Pb(OH)4 HBiO3
BT BT Amf. Amf.
Bi(OH)3 Bs
BT = bază tare; B.t.m. = bază de tărie medie; Bs = bază slabă; A.f.T. = acid foarte tare; AT =
acid tare; A.t.m. = acid de tărie medie; As = acid slab; A.f.s = acid foarte slab; Amf = amfolit
acido – bazic.

Măsurarea pH-ului unei soluţii - se face cu:

hârtie indicator:
o hârtie impregnată cu substanţe a căror culoare se modifică în funcţie de concentraţia
în ioni de H3O+ a mediului
o este suficient să impregnăm hârtia indicator cu 1-2 picături din soluţia cu pH
necunoscut şi apoi să comparăm culoarea hârtiei cu scala de pH (cu care fiecare tip
de hârtie indicator este prevăzută)

cu soluţii de indicatori acido – bazici de culoare:

o substanţe organice care pot exista în două forme, acid – bază conjugată, forme
deosebite prin culoare (substanţele îşi schimbă culoarea în funcţie de pH-ul soluţiei).
HIn + H2O H3O+ + In -
forma acidă forma bazică
a indicatorului a indicatorului

8
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
o domeniul de pH în care are loc schimbarea culorii indicatorului se numeşte interval
de viraj sau domeniu de viraj.
Tabelul 6 – Caracteristicile unor indicatori de pH
Indicator Culoarea la început Culoarea la sfârşit Domeniu de viraj
Alabastru de timol roşu galben 1,2 – 4,8
Metiloranj roşu galben 3,1 – 4,4
Roşu de metil roşu galben 4,4 – 6,2
Albastru de galben albastru 6,0 – 7,6
bromtimol
Fenolftaleina incolor roşu carmin 8,2 – 10
Galben de alizarină galben violet 10,1 – 12,1
Fenolftaleina

Fenolftaleina este incoloră în intervalul de pH = 0 - 8,1 , roz - violet deschis în intervalul de pH =

8,2 - 10 şi violet în intervalul de pH = 10,1 - 14;

Metilorange

Indicatorul metilorange este roz - roşu în intervalul de pH = 0 - 3,1 , portocaliu în intervalul de pH

= 3,1 - 4,4 et galben în intervalul de pH = 4,4 - 14;

pH-metrul:
o aparat format din două părţi: un electrod care se introduce direct în soluţia a cărui pH
se va determina şi un voltmetru prevăzut cu un ecran cu scală gradată care indică
direct unităţile de pH ale mediului în care se află electrodul.

9
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005
PROPRIETĂŢI CHIMICE GENERALE ALE ACIZILOR ŞI BAZELOR

oxid de nemetal 1 + oxid

de nemetal 2 + apă heteropoliacid

REACŢII REDOX, în funcţie de

natura acidului şi a partenerului
ACID 2 reactant

NEMETAL
SARE 2 acid 2 + sare 1
ACID 1
METAL
BAZĂ sare + apă

OXID
sare + H2 BAZIC
cu metale active

sare + oxid de sare + apă

nemetal + apă
cu metale puţin
active

Principii generale de reacţie ale acizilor:

- Reacţia acizilor cu metalele depinde de natura şi concentraţia acidului şi de reactivitatea
metalului (potenţialul standard de reducere, respectiv poziţia metalului în seria activităţii
chimice).
- „Un acid tare scoate din sărurile sale un acid mai slab”.
- „Un acid slab scoate din sărurile sale un acid mai tare decât el dacă reacţia devine totală
(se formează un gaz sau se formează un compus greu solubil în mediul de reacţie).
- Prin condensarea intermoleculară a unor oxoacizi se pot forma heteropoliacizi.

10
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

săruri + apă
prin reacţii de dismutaţie
bază 2 + sare 1
METAL prin reacţii de
schimb
NEMETAL

SARE 2
BAZĂ 1
TARE
hidroxid + H2
cu metale amfotere, ACID
prin reacţii redox OXID
ACID
sare + apă
hidroxocomplex + H2 prin reacţii de
cu metale amfotere şi sare + apă neutralizare
baza tare în exces, prin prin reacţii
reacţii redox de combinare

Principii generale de reacţie ale bazelor:

- Reacţia bazelor cu metalele şi nemetalele depinde de natura şi concentraţia bazei
(reacţionează mai ales bazele tari), de reactivitatea metalului (potenţialul standard de
reducere, respectiv poziţia metalului în seria activităţii chimice), respectiv de reactivitatea
nemetalului.
- „O bază tare scoate din sărurile sale o bază mai slabă”.

PARTEA EXPERIMENTALĂ
Experienţa 1 – Determinarea pH-ului unor soluţii cu hârtia indicator şi
soluţii de indicator:
Mod de lucru:
⇒ În 6 eprubete E1 – E6 se măsoară câte 5 ml de apă distilată. Primele 2 eprubete, E1
şi E2, se păstrează ca martori, în următoarele 2 eprubete, E3 şi E4, se adaugă câte 1
ml soluţie HCl diluat, iar în ultimele 2 eprubete, E5 şi E6, se adaugă câte 1 ml
soluţie NaOH diluat.
⇒ Pe o sticlă de ceas se pun 3 bucăţele de hârtie indicator. Pe fiecare dintre ele se
aplică cu bagheta o picătură dintr-o singură soluţie din eprubetele E1, E3 şi E5. Se
apreciază pH-ul soluţiilor prin compararea culorilor hârtiilor indicator cu scala de
pH a acestora.
⇒ În eprubetele E1, E3 şi E5 se adaugă 1 – 2 picături de indicator fenolftaleină, iar în
eprubetele E2, E4 şi E6 se adaugă 1 – 2 picături de indicator metiloranj. Se apre-
ciază pH-ul soluţiilor prin compararea culorilor soluţiilor cu datele din tabelul 6.
Observaţii:
Concluzii:

11
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

Experienţa 2 – Acţiunea acizilor asupra metalelor:

Reacţii:
HCl + Zn
H2SO4 + Zn
H3PO4 + Zn
CH3COOH + Zn
Mod de lucru:
⇒ În 4 eprubete E1 - E4 se introduce câte o granulă de zinc (se aleg granule de mărime
şi masă foarte apropiate, dacă se poate identice!). În fiecare eprubetă se adaugă câte
2 ml de soluţie de acid de concentraţie 1N astfel: E1 – HCl, E2 – H2SO4, E3 – H3PO4
şi E4 – CH3COOH.
Observaţii:
o Scrieţi şi egalaţi ecuaţiile reacţiilor chimice
o Ordonaţi aceşti acizi în sensul creşterii tăriei lor, motivând alegerea
făcută
Concluzii:

Experienţa 3 – Acţiunea bazelor asupra metalelor:

Reacţia:
Zn + H2O + NaOH
Mod de lucru:
o Într-o eprubetă se introduce o granulă de zinc şi se adaugă 3 ml de soluţie de
NaOH de concentraţie 1N.
Observaţii:
o Scrieţi şi egalaţi ecuaţia reacţiei chimice
Concluzii:

Experienţa 4 – Acţiunea acizilor asupra oxizilor bazici:

Reacţii:
CuO + HCl
Cr2O3 + HCl
Mod de lucru:
⇒ În 2 eprubete E1 şi E2 se măsoară câte 1 ml de HCl conc. şi o cantitate foarte mică
(câteva „fire”) de oxid metalic: în E1 – Cr2O3, în E2 – CuO. Se încălzesc eprubetele
cu precauţie şi sub continuă agitare!
⇒ După răcirea eprubetelor, adăugaţi în fiecare câte 2 ml de apă distilată
Observaţii:
⇒ Scrieţi şi egalaţi ecuaţiile reacţiilor chimice
Concluzii:

12
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

Experienţa 5 – Acţiunea bazelor asupra oxizilor acizi:

Reacţii:
Ca(OH)2 + CO2
Mod de lucru:
⇒ Se măsoară într-o eprubetă 3 ml de soluţie de Ca(OH)2 diluat. Barbotaţi în această
soluţie CO2 (suflaţi cu grijă, printr-un pai, aerul expirat)
Observaţii:
⇒ Scrieţi şi egalaţi ecuaţia reacţiei chimice
Concluzii:

Experienţa 6 – Reacţia de neutralizare a unui acid tare cu o bază tare:

Reacţia:
NaOH + HCl
Mod de lucru:
⇒ Într-un flacon Erlenmeyer se măsoară cu biureta 5 ml soluţie de HCl de concentraţie
necunoscută, apoi se măsoară cu biureta 20 ml apă distilată. Se agită flaconul
Erlenmeyer pentru uniformizarea concentraţiei soluţiei, apoi se adaugă 2-3 picături
de fenolftaleină.
⇒ Soluţia de HCl se titrează cu o soluţie de NaOH de concentraţie 1M până când
soluţia din flaconul Erlenmeyer se colorează în roz slab, dar persistent. Soluţia de
NaOH din biuretă se adaugă în flaconul de titrare picătură cu picătură,
sub continuă agitare, având grijă ca fiecare picătură de soluţie de NaOH
să reacţioneze cu soluţia de HCl!
⇒ Notaţi volumul soluţiei de NaOH folosit la titrare.
⇒
Observaţii:
⇒ Scrieţi şi comentaţi reacţia de neutralizare
⇒ Calculaţi concentraţia soluţiei de HCl titrate
Concluzii:

13
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

Experienţa 7 – Acţiunea bazelor asupra sărurilor:

Reacţii:
NaOH+ CuSO4
NaOH+ NiSO4
NaOH+ FeSO4
NaOH+ MnSO4
NaOH+ CrCl3
NaOH+ ZnSO4
NaOH+ AlCl3
Mod de lucru:
⇒ În 7 eprubete E1 – E7 se măsoară câte 1 ml soluţie de sare după cum urmează: E1 –
CuSO4, E2 – NiSO4, E3 – FeSO4, E4 – MnSO4, E5 – CrCl3, E6 – ZnSO4, E7 – AlCl3.
În fiecare eprubetă se adaugă cu o pipetă Pasteur 5-6 picături de soluţie de NaOH de
concentraţie 1%. Se agită eprubetele şi se notează observaţiile
⇒ În fiecare eprubetă se mai adaugă câte 2 ml soluţie NaOH 1% şi se notează din nou
observaţiile
⇒ Se păstrează toate eprubetele în stativ şi se urmăreşte în timp (aproximativ 30
minute) modificarea culorilor precipitatelor sub acţiunea oxigenului atmosferic.
Observaţii:
⇒ Scrieţi şi egalaţi ecuaţiile reacţiilor chimice, conform observaţiilor din fiecare
etapă de lucru

Concluzii:

14
ACIZI ŞI BAZE LP 9 – LP 10: 28.11. – 9.12.2005

Experienţa 8 – Acţiunea acizilor asupra sărurilor:

Reacţii:
H2SO4 + Na2CO3
H2SO4 + BaCl2
H2SO4 + Na2S
H2SO4 + CH3COONa
Mod de lucru:
⇒ În 4 eprubete E1 – E4 se măsoară câte 1 ml soluţie de H2SO4 diluat ţi câte 2 ml
soluţie de sare, după cum urmează: E1 – Na2CO3, E2 – BaCl2, E3 – Na2S, E4 –
CH3COONa.
Observaţii:
⇒ Urmăriţi degajare de gaz, formare de compus greu solubil în apă, modificare de
culoare, de miros, etc.
⇒ Scrieţi şi egalaţi ecuaţiile reacţiilor chimice
Concluzii:

Experienţa 9 – Echilibrul în soluţii de baze slabe:

Reacţii:
E1: CH3COOH + H2O ⎯
⎯1 → CH3COO - + H3O+
←
⎯2⎯
CH3COONa ⎯
⎯ → CH3COO - + Na+
1
E2 :
←
⎯2⎯
NH4OH ⎯
⎯ → NH4+ + OH
1
E3 : -
←
⎯2⎯
E4 : NH4Cl ⎯
⎯1 → NH4+ + Cl -
←
⎯2⎯
Mod de lucru:
⇒ În 2 eprubete E1 şi E2 se măsoară câte 4 ml soluţie CH3COOH diluat şi 2 picături de
metiloranj. O eprubetă se păstrează ca martor de culoare. În cealaltă eprubetă se
adaugă un vârf de spatulă de cristale de CH3COONa şi se încălzeşte. Comparaţi
culoarea soluţiei obţinute cu cea din eprubeta martor.
⇒ În 2 eprubete se măsoară câte 4 ml soluţie de NH4OH diluat şi 2 picături de
fenolftaleină. O eprubetă se păstrează ca martor de culoare. În cealaltă eprubetă se
adaugă un vârf de spatulă de cristale de NH4Cl şi se incălzeşte. Comparaţi
culoarea soluţiei obţinute cu cea din eprubeta martor.
Observaţii:
⇒ Comentarea observaţiilor se face pe seama deplasării echilibrelor de
ionizare a acidului slab, respectiv a bazei slabe, la adăugarea în sistem a
unei substanţe care prin disociere formează în soluţie un ion comun cu
acidul sau baza slabă (vezi constantele de echilibru ale proceselor de
ionizare a CH3COOH - Ka, respectiv NH4OH – Kb)
Concluzii:

15