You are on page 1of 9

Telexul ridica viteza de transmisie de la 5-7 caractere pe sencunda la 50.

caracterele erau codificate la 5 biti si erau insotite de un bip de paritate , cu


ajutorul caruia se putea detecta o eroare. Ls sf mesajului era transmis un
mesaj de confirmare.
Telype- Aici fiecare character recepţionat era transmis înapoi.
Transmiţătorul îl compara cu ceea ce a transmis şi dacă observa diferenţe
îl mai transmitea odată. În acelaşi timp terminalul teletype putea
comunica cu un calculator.
Interfaţă paralelă pe 8 biţi. Fizic, interfaţa este alcătuită din 8 linii de date
şi un anumit număr de linii de control. Informaţia este transferată de la
dispozitivul A la dispozitivul B, în paralel, 8 biţi deodată prin cele 8 linii de
date. Liniile de control sunt necesare pentru a sincroniza transferul datelor
între dispozitive, tehnică cunoscută sub denumirea de ―handshake‖.
Interfaţă serie În cea mai simplă formă interfaţa serială este alcătuită
dintr-o linie prin care se vehiculează date şi o altă linie, numită linie de
referinţă. Prin singura linie de date informaţia este transmisă câte un bit la
un moment dat.
RS 232.se realizează prima comunicare între două calculatoare IBM
folosindu-se modemuri şi linia telefonică.
Caracterele se transmit unul câte unul. Între caractere există starea de
aşteptare. Pe durata stării de aşteptare potenţialul liniei Tx este negativ.
Transmisia unui caracter începe întotdeauna cu transmiterea unui bit de
start ce atre potenţial pozitiv faţă de masă. Deoarece se lucrează în logică
negativă, bitul de start are valoarea logică 0. Se observă că transmiterea
bitului de start introduce o tranziţie de la nivelul negativ de tensiune la cel
pozitiv. Timpul petrecut în zona de tranziţie trebuie să fie mai mic de 4%
din durata necesară transmiterii unui bit Măsurând timpul de tranziţie se
poate deduce calitatea legăturii dintre DTE şi DCE. Urmează transmisia
biţilor ce codează caracterul. Se acceptă codarea pe 5, 6 , 7 sau 8 biţi.
Prescripţiile mecanice se referă la faptul că pe echipamentul numeric se
află dispus conectorul mamă, că lungimea maximă a cablului dintre DTE si
DCE este 15 metri şi că se admite o capacitate maximă a cablului de 2500
picofarazi. Deşi nespecificat în standard, în momentul de faţă, aproape
toate aplicaţiile utilizeazăpentru RS-232C conectorul cu 25 pini: DB25.
Specificatii electrice: Standardul specifică patru tipuri de linii: linii de
bvdate (4), linii de control (11), linii de sincronizare (3) şi linii de masă (2).
Un semnal de date este considerat pe "1" logic dac potenţialul faţă de
masă al liniei respective este cuprins între - 3 V şi - 25 V, (de regulă între -
3 V şi
- 25 V la recepţie şi între - 5 V şi - 25 V la date este cuprins între +3 V şi +
25 V. Pentru liniile de control, polaritatea potenţialelor asociate lui ―1‖ şi ―0‖
logic sunt inversate faţă de liniile de date.
Specificatii functionale: Semnalele de date sunt definite din punctul de
vedere al DTE şi pentru canalul principal sunt două astfel de semnale :
transmisie date (TD), (Tx) - pinul 2 şi recepţie date (RD), (Rx) - pinul 3.
DTE trebuie să ţină semnalul Tx în starea logică "1" (potenţial negativ)
atunci când nu se transmit date precum şi în intervalul dintre caractere.
DTE nu poate activa semnalul Tx dacă semnalele de control RTS, CTS,
DSR şi DTR nu sunt în starea logică "1" (ON, potenţial pozitiv).

Reţele pentru firme: - să relizeze un puternic mediu de comunicare (e-


mail, videoconferinţe), - să permită comunicări sigure cu alte firme (pentru
aprovizionare şi livrare), - servicii de comerţ electronic (e-commerce).
Modelul client – server este cel mai potrivit pentru o reţea ce deserveşte
o firmă. La modelul client – server, maşina client iniţiază un proces client
în urm căruia se lansează o cerere către procesul server din maşina
server Acesta analizează cererea şi dă un răspuns procesului client.
Avantaje: la scara întregii reţele se face economie de resurse fiindcă
acestea s găsesc numai în jurul serverului--- Accesul la resurse este
impărţit între toţ clienţii aflaţi în reţea ---administrarea reţelei este uşoara
îtrucât toate conturile utilizatorilor s găsesc concentrate pe un singur
calculato ---în caz de avarie, pornirea sistemului este mai simplă,
deoarece se fac dintr-un singur loc Desigur, defectarea serverului duce la
scoaterera din funcţiune a întregi reţele.---clienţii nu trebuie să aibă grija
unor resurse locale, de care alţii se folosesc.
Retele pt personae fizice: La sistemul de comunicare peer-to-peer o
persoană poate comunica cu una sau mai multe persoane fără să existe
divizarea în client şi server. (e-mail, chat-room, sau schimburi de
documente).
Tipuri de reţele (Network Hardware)• LAN - • MAN - • WAN - • Wireless
• Home Networks • Internetworks
Broadcast- în care mesajul este transmis tuturor calculatoarelor din
reţea. Dacă mesajul ajunge la un calculator căruia nu-i este adresat,
acesta nu-l ia în considerare. Strategia broadcast se aplică în principal în
cazul reţelelor locale (LAN), deoarece aici se dovedeşte eficientă şi
fiabilă. În cazul în care mesajul este adresat numai unui grup de
calculatoare dintre cele existente, atunci sistemul se numeşte multicast.
Unicast , sau punct la punct - în care mesajul este transmis unui singur
receptor. Strategia este mai eficientă şi numai pentru faptul că un
calculator nu trebuie să fie atent la toate mesajele vehiculate pe linia de
comunicaţie Tipic, unicast se aplică în reţelele de mari dimensiuni (WAN),
unde distanţele geografice nu permit folosirea unui mediu de comunicaţie
eficient pentru broadcast.
LAN sunt reţele private, de dimensiunea unei clădiri sau a unui grup de
clădiri; spre exemplu un campus universitar , o intreprindere sau o bancă.
Sunt diferite tipuri de LAN şi ele pot fi clasificate după următoarele
caracteristici: dimensiune, tehnica de transmitere a datelor şi topologia
adoptată. Ca tehnică de transmitere a datelor se acceptă tehnica
broadcast şi legarea calculatoarelor printr-un sigur cablu. Prin urmare,
viteza de transmitere a datelor poate varia între 10 Mbps în cazul cablului
coaxial şi 100 Mbps, în cazul firelor răsucite (torsadate). În ultimul timp se
poate observa construirea de LAN ce au fibre optice ca mediu de
comunicaţie.. În cazul magistralei, la un moment dat, doar un singur
calculator deţine controlul şi poate transmite date pe magistrală. În cazul
reţelelor de tip inel, fiecare bit se propagă şi parcurge inelul, din
calculator în calculator, în aceeaşi direcţie. Prin urmare, biţii fiecărui
cuvânt vor parcurge inelul şi vor ajunge din nou la transmiţător.
Transmiţătorul poate compara cuvîntul sosit cu cel transmis şi să
depisteze astfel eventualele erori. În cazul reţelei de tip ramificată, de
îndată ce un mesaj a ajuns la un hub, acesta îl distribuie în toate ramurile
legate la el. La rândul ei, comunicarea de tip broadcast poate fi statică
sau dinamică, funcţie de modul de alocare al canalului de comunicaţie
.Metodele de alocare dinamică a canalului de comunicaţie pot fi de
tip centralizat sau descentralizat.
MAN sunt reţele mai mari decit LAN şi pentru realizare folosesc
tehnologii similare cu cele descrise mai înainte. MAN pot fi folosite pentru
comunicarea de date numerice dar şi pentru distribuirea unor semnale
analogice De aceea multe MAN sunt implementate prin intermediul
societatilor de televiziune prin cablu . MAN contin unul sau două cabluri.
Ele nu contin elemente de comutare, ceea ce simplifică mult modul de
realizare. DQDB consta în doua magistrale (cabluri) unidirectionale.
Fiecare magistrală are un dispozitiv (head end) ce iniţiază activitatea de
transmitere. Fiecare calculator este legat la cele două magistrale conform
figurii. Sistemul de comunicaţie este de tip broadcast.
WAN: Sunt reţele ce cuprind o arie geografică mare; o tară sau chiar un
continent. O tratare simplista ar spune ca WAN rezultă prin unirea
impreună a reţelelor LAN şi MAN de pe o arie extinsă. În parte chiar asa
şi este, dar fiind vorba de foarte multe calculatoare ce trebuie să
comunice între ele, topologia WAN diferă cu mult de topologia LAN.
Pentru a întelege mai bine problemele ce se pun, definim rolul specific al
unor calculatoare din LAN şi notiunea de subreţea. Am denumit mai
înainte cu numele de ‗host‘ acele calculatoare ce rulează programe
aplicaţie pentru mai mulţi utilizatori. Hosturile sunt conectate între ele
printr-o subreţea de comunicaţie sau pe scurt ‗subreţea‘. Rolul subreţelei
este acele de a purta mesaje de la host la host, la fel cum sistemul
telefonic poartă semnalul vocal de la vorbitor la ascultator.. O subreţea
are în componenţa sa două componente distincte: calea de comunicaţie
şi elementul de comutare.
NETWORK SOFTWARE: Fiecare strat oferă servicii stratului
superior. Alegerea de către stratul superior a serviciului dorit se face prin
puncte de acces între straturi şi prin intermediul unor interfeţe. Numărul
de niveluri, numele fiecărui nivel, conţinutul şi funcţia sa, variază de la
reţea la reţea. Oricum, în toate reţelele, scopul fiecărui nivel este să ofere
anumite servicii nivelurilor superioare, scutindu-le totodată de detaliile
privitoare la implementarea efectivă a serviciilor oferite. Nivelul n de la un
calculator conversează cu nivelul n de la alt calculator. Regulile şi
convenţiile utilizate în conversaţie sunt cunoscute sub numele de
protocolul nivelului n. În mod normal, nivelurile de acelaşi ordin se pot
înţelege între ele prin intermediul protocolului nivelului respectiv. În
realitate, nici un fel de date nu sunt transferate direct de pe nivelul n al
unui calculator pe nivelul n de pe alt calculator.Fiecare nivel transferă
datele şi informaţiile de control nivelului imediat inferior, până când se
ajunge la nivelul cel mai de jos. Sub nivelul 1 se află nivelul fizic, prin care
se produce comunicarea efectivă. Între două niveluri adiacente există o
interfaţă. Interfaţa defineşte ce operaţii şi servicii primitive oferă nivelul de
jos către nivelul de sus.. Aceasta presupune că, la rândul său, fiecare
nivel să execute o colecţie specifică de funcţii clar definite. Pe lângă
minimizarea volumului de informaţii care trebuiesc transferate între
niveluri, interfeţele clare permit şi o mai simplă înlocuire a implementării
uni nivel cu o implementare complet diferită . O mulţime de niveluri şi
protocoale este numită arhitectură de reţea. O listă de protocoale
utilizate de către un anumit sistem, câte un protocol pentru fiecare nivel
se numeşte stivă de protocoale.

EXEMPLU
Să considerăm reţeaua cu 5 niveluri . O aplicaţie ce se execută în nivelul
5 produce un mesaj M pe care-l direcţionează către nivelul 4 pentru a fi
transmis. Nivelul 4 înserează un antet (header) H în faţa mesajului,
pentru al identifica, iar mesajul nou obţinut îl trece spre transmitere
nivelului 3. Antetul conţine informaţii de control. La nivelul 4, de regulă, nu
există restricţii privind lungimea mesajului. La transmiţător, în nivelul 3
mesajul primit de la nivelul 4 este spart în pachete, fiecare pachet având
o lungime determinată. Fiecărui pachet i se ataşează un antet H3 specific
acestui nivel. În antet se specifică lungimea pachetului, timpul în care
pachetul poate fi reţinut în reţea, numărul de ordine al pachetului, adresa
la care el trebuie transmis şi alte date utile. În stratul 2 al transmiţătorului
fiecărui pachet primit de la nivelul superior i se ataşează un antet H2 şi un
terminator T2. Acestea conţin informaţii privind gradul de prioritate şi de
fiabilitate pe care reţeaua trebuie sa-l asigure pachetului, biţi aferenţi
codului de dectare a erorilor, viteza de transmisie, etc. Apoi stratul fizic 1
asigură transmisia din router în router până la calculatorul destinaţie. La
receptor, mesajul e transmis în sus, din nivel în nivel, peparcurs fiind
eliminate succesiv toate antetele. Nici un antet corespunzător nivelului n
şi sub acesta nu este transmis nivelurilor peste n. La transmiţător
procesul de adăugare a antetelor se cheamă încapsulare, iar procesul
invers de la receptor decapsulare.
Într-o reţea de calculatoare
-Adresarea: Procesul aflat în desfăşurare într-un calculator din reţea
trebuie să specifice cu cine vrea sa vorbească
-Controlul erorilor: Circuitele fizice prin care se face comunicarea nu sunt
perfecte. Ele pot introduce erori. Există mai multe coduri detectoare de
erori sau coduri de corectoare a erorilor. Ca să se înţeleaga, procesele de
la transmisie şe de la recepţie trebuie să cadă la înţelegere şi să
folosească aceleaşi coduri. Prin urmare receptorul trebuie să aibă o
modalitate de a transmite sursei care mesaj a fost recepţionat corect şi
care nu.
-Controlul fluxului de date: Trebuie să fie prezent la toate nivelurile
deoarece există maşini ce lucrează cu viteză mai mare decât altele. Există
mai multe soluţii – fie se negociază la început viteza de transmisie, fie
există o cale de reacţie prin care receptorul ii spune sursei dacă mai poate
sau nu să preia date. –
Multiplexare şi demultiplexare: De cele mai multe ori este neeconomic ca
pentru fiecare proces să se stabilească pri straturile inferioare o singură
conexiune şi aceasta să rămâna pâna la terminarea procesului. Se preferă
soluţia ca straturile inferioare să multiplexeze mai multe conexiuni ale
straturilor superioare. La recepţie se realizează demultiplexarea .
Rutarea: În drumul mesajului de la sursă la destinaţie trebuie aleasă o rută.
Prin urmare trebuie să existe algoritmi de alegere a unei rute convenabile
la momentul transmiterii Serviciul orientat pe conecxiuni este modelat pe
baza sistemului telefonic: ridici receptorul, formezi numărul, aştepţi să ţi se
răspundă, te identifici şi identifici pe cel apelat, comunici şi închizi. Sistemul
funcţionează ca o ţeavă: la un capăt introduci biţii şi la celălalt capăt ies
păstrând ordinea.
Serviciul fără conexiuni este modelat pe beza sistemului poştal: scrisorile
sunt scrise pe rând şi fiecare poartă adresa completă a destinaţiei.
Serviciul poştal le preia şi se poate întâmpla ca la destinaţie să sosească în
altă ordine decât la expediere.
Calitatea serviciului: trebuie specificată şi ţine seama de tipul mesajului.
La mesajele bancare trebuie să fie sigură transmisia chiar dacă este de
viteză redusă; la transmiterea vocei sau imaginii este importantă viteza
chia dacă se mai pierd câţiva biţi.
Protocolul este un set de reguli ce ajută la implementarea unui serviciu
ISO
Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de
comunicaţie. Trebuie să garanteze că la transmiterea unui 1 se
recepţionează un 1. Seocupă de câţi volţi codifică valoarea 1 şi câţi
valoarea 0; dacă transmisia este simplex half-duplex sau duplex.
Nivelul legături de date trebuie să asigure un flux de date fără erori către
nivelul reţea. Pentru aceasta, la emiţător datele sunt sparte în cadre de
date în nivelul legături de date se atşează antet şi terminator, cadrele sunt
transmise secvenţial şi se asigură preluarea cadrelor de confirmare trimise
înapoi de către receptor. La receptor programele din nivelul lezături de date
recunosc delimitatorii cadrelor, ii interpretează, ii îndepărtează şi furnizează
cadrele către nivelul reţea.
Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. În principal, la
acest niv sse analizează adresa pachetului şi se ia decizia dacă acesta se
transmite către nivelul superior sau se face routarea – caz în care se
direcţionează către nivelurile inferioare şi de acolo către un alt router.
Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune, să le
descompună, dacă este cazil, în unităţi mai mici, să transfere aceste unităţi
nivelului reţea şi să se asigure că toate fragmentele sosesc corect la celălal
capăt .Cel mai obişnuit tip de conexiune transport este un canal punct-
lapunct fără erori care furnizează mesajele sau octeţii în ordinea în care au
fost trimişi.
Nivelul sesiune; permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească
între ei sesiuni. Acestea asigură mai multe servicii. De exemplu: -ţin
evidenţa emiţătorilor cărora le vine rândul să emită, - evită realizarea
aceleiaşi operaţii în acelaşi timp - relizează sincronizarea
Nivelul prezentare; se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor
transmise. De exemplu codificarea datelor într-un mod standard (ASCII)
Nivelul aplicaţie conţine aplicaţii şi doar acestea sunt vizibile utilizatorului.
TCP – Transmission Control Protocol, protocol sigur, de tip capăt-la-capăt
şi orientat pe conexiuni. El fragmentează fluxul de octeţi ai mesajului în
pachete pe care le furnizează stratului internet şi asigură ca la destinaţie
mesajul să fie refăcut fără erori. Realizează şi controlul fluxului.
IP – Internet Protocol – furnizează pachete IP către destinaţie. Se ocupă de
dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei. Este axul pe care se bazează
arhitectura unei reţele cu comutare de pachete. Este un nivel fără
conexiuni – la destinaţie pachetele pot ajunge într-o altă ordine decât la
emitere. Rearanjarea cade în sarcina nivelurilor superioare.
UDP – User Datagram Protocol este un protocol nesigur, fără conexiuni,
destinat aplicaţiilor care doresc să utilizeze propria lor secvenţiere şi control
al fluxului şi nu pe cele asigurate de TCP. Este utilizat în aplicaţii în care
comunicarea promptă este mai importantă decât comunicarea cu
acurateţe.
TELNET – protocol pentru utilizarea terminalului virtual,
FTP – File Transfer Protocol - transfer de fişiere,
SNMP – Simple Network Management Protocol
SMTP – Simple Mail Transfer Protocol - poşta electronică,
DNS – Domain Name Service Serviciul numelor de domeniu prin care se
face legătura dintre numele unui calculator şi adresa sa
HTTP – Hyper Text Transfer Protocol
Rata maximă de transfer = 2*H*log2V [biţi/sec],
Numărul maxim de biţi/sec = H*log2(1+S/N)
P1 Telexul
Telype
Interfaţă paralelă pe 8 biţi
Interfaţă serie
RS 232
Prescripţiile mecanice
Specificatii electrice
Specificatii functionale:
P2
Reţele pentru firme
Modelul client – server
Avantaje
Retele pt personae fizice
Tipuri de reţele (Network Hardware
Broadcast
Unicast
LAN
P3
MAN
WAN
NETWORK SOFTWARE
P4
EXEMPLU
Adresarea:
Controlul erorilor
Controlul fluxului de date
Multiplexare şi demultiplexare
Rutarea
Serviciul orientat pe conecxiuni
Serviciul fără conexiuni
Calitatea serviciului
Protocolul
P5 ISO
Nivelul fizic
Nivelul legături de date
Nivelul reţea
Nivelul transport
Nivelul sesiune
Nivelul prezentare
Nivelul aplicaţie
TCP – IP- UDP-- TELNET-- FTP-- SNMP-- SMT—
DNS-- HTTP
Rata maximă de transfer = 2*H*log2V [biţi/sec],
Numărul maxim de biţi/sec = H*log2(1+S/N)

You might also like