TITLUL OPERELOR LITERARE

Titlul unei opere literare este o poartă de intrare în lumea textului şi are o legătură indiscutabilă cu
conţinutul acestuia. Deseori, oferă informaţii preţioase privind apartenenţa la un gen sau specie literară.
Mai ales la creaţiile lirice, titlul sintetizează trăiri, gânduri, sentimente menite să incite şi/sau să
prevină cititorul asupra conţinutului.

Cum explicăm titlul unei opere literare?

Exemplul 1: „Lacul” de M. Eminescu

Titlul acestei poezii lirice eminesciene este un cuvânt-cheie, un substantiv comun care sugerează
cadrul natural al iubirii. De asemenea, titlul ilustrează legătura omului cu natura, care, în creaţia marelui poet
nu este numai spaţiul în care se trăieşte iubirea, ci şi unicul martor al acesteia.

Exemplul 2: „Frunză verde magheran” – doină populară

Încă de la contactul cu titlul textului, cititorul este prevenit asupra originii sale: creaţie populară.
Sintagma compusă dintr-un substantiv comun în cazul vocativ însoţit de un adjectiv „frunză verde”, este o
caracteristică a textelor populare menită să sugereze comuniunea omului cu natura, care îi este martoră şi
sprijin în toate momentele vieţii. Reluarea titlului în primul vers al poeziei întăreşte convingerea privind
oralitatea textului (creaţie populară) şi sugerează apartenenţa acestuia la genul liric şi încărcătura afectivă
transpusă în versuri.

Exemplul 3: „Leoaică tânără, iubirea” de N. Stănescu

Primul indiciu pe care ni-l dă titlul este acela privind tema abordată în versurile poeziei: iubirea.
Compus dintr-un substantiv comun (leoaică) însoţit de un adjectiv (tânără), titlul este o metaforă care
sugerează trăirile profunde ale eului liric. Leoaica este o felină frumoasă, agilă, puternică, dar care te poate
sfâşia într-o clipă cu colţii săi puternici. Tot aşa se prezintă şi iubirea, un sentiment profund, cu trăiri
extreme. Adjectivul „tânără” are rolul de a accentua intensitatea emoţiilor.

Exemplul 4: „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi…” de A. Blandiana

Ttitlul acestei poezii este compus dintr-o structură verb la modul imperativ (lasă) şi pronumele
persoana la persoana I singular (-mi), urmată de un substantiv în cazul vocativ (toamnă). Prezenţa verbului
indică o rugăminte, o implorare adresată „toamnei”, iar pronumele personal sugerează profunda implicare
afectivă a eului liric. Reluarea titlului în primul vers al fiecărei strofe conferă poeziei o tentă de rugăciune.

Exemplul 5: „Prâslea cel Voinic şi merele de aur” de P. Ispirescu

„Prâslea” în mod obişnuit, un substantiv comun ce desemnează pe cel mai mic dintre fraţi, aici devine
un nume propriu ce reprezintă personajul principal al textului literar. Adjectivul „voinic” alăturat numelui
personajului central indică trăsătura definitorie a personalităţii acestuia. „Merele de aur” reprezintă un
element fantastic care sugerează apartenenţa textului la genul epic şi la specia literară basm.