FENOMENE TERMICE LA AŞCHIERE

Sursele de căldură la aşchiere şi câmpul termic în tăiş.

Cercetări experimentale efectuate de-a lungul mai multor decenii au stabilit că

lucrul mecanic de aşchiere se transformă aproape integral în căldură, o foarte
mică parte înmagazinându-se în reţeaua cristalină a materialului prelucrat sub
formă de tensiuni interne. Cu suficientă precizie, cantitatea de căldura degajată
la aşchiere se poate determina cu relaţia:
Fz  v [kcal/min]
Q  0
427

în care α0 reprezintă un coeficient care ţine cont de cantitatea din lucrul

mecanic de aşchiere care nu se transformă în căldură (α0= 0,99 ÷0,995).
Întrucât căldura degajată la aşchiere provine din
transformarea lucrului mecanic, sursele acesteia
sunt plasate în locurile în care se consumă energie
în procesul de aşchiere.
Deci, întreaga cantitate de căldură degajată la
aşchiere este:
Q  Q d  Q F  Q F
şi este preluată de aşchie, piesă , sculă şi mediul înconjurător ( care, în condiţiile
aşchierii fără lichid de răcire preia o parte mică din totalul căldurii degajate):
Q  Qa  Q p  Qs  Q m

în care, cantitatea de căldură preluată de aşchie este: Q a  Q da  Q Fa

cantitatea de căldură preluată de piesă este: Q p  Q dp  Q Fp

căldura preluată de sculă este: Qs  Q Fs  Q Fs

Materialul Temperatura Cantitatea de caldură în

 kcal 
prelucrat Q  min  medie a
  aşchie piesă sculă
aşchiei
[%] [%] [%]

.
Oţel 12,9 420 71 26 1,9
Fontă 13 290 42 50 1,5
Aluminiu 8,7 140 21 73 2,2

Din punct de vedere al solicitărilor la care trebuie să facă faţă scula în timpul
aşchierii, cantitatea de căldură preluată de ea, ca şi câmpul termic dezvoltat în
tăiş , prezintă o mare importanţă. Astfel, pe lăngă efectul negativ pe care
încălzirea sculei îl are asupra preciziei pieselor prelucrate, este de mare
insemnătate faptul că ridicarea temperaturii sculei provoacă micşorarea durităţii
sale şi mărirea vitezei de progresare a uzurii
 S-a ajuns la concluzia că punctele cu cea
mai înaltă temperatură în sculă sunt cele din
apropierea zonei de contact de pe faţa de
degajare şi pe măsura îndepărtării de acestea,
atât către muchie cât şi către locul unde aşchia se
desprinde de sculă, temperatura scade

Măsurarea căldurii şi temperaturii la aşchiere

- Metoda calorimetrică.
- Metoda vopselelor termocrome
- Metoda examinării structurii metalografice şi a durităţii
- Metode bazate pe efectul termoelectric
Un termocuplu este alcătuit din doi conductori din materiale diferite îmbinate
prin sudură, formând un circuit închis. Dacă punctele de îmbinare sunt menţinute
la temperaturi diferite, în orice punct al circuitului poate fi detectată o tensiune
termoelectrică ( rezultată din efectul Volta ), a cărei mărime este dependentă de
natura conductorilor şi de diferenţa de temperatură. Ca urmare, valoarea tensiunii
termoelectrice poate indica temperatura la care se află una din îmbinări.
Termocuplul artificial şi semiartificial

Termocuplul natural
 Influenţa condiţiilor de lucru asupra temperaturii sculei

Natura materialului prelucrat şi a materialului sculei

Cu creşterea rezistenţei la rupere şi a durităţii materialului prelucrat,
forţa de aşchiere se măreşte, creşte cantitatea de căldură degajată în
procesul de aşchiere, deci şi cantitatea de căldură preluată de tăiş, ceea ce
duce la mărirea temperaturii acestuia. Conductivitatea termică a
materialului prelucrat influenţează , de asemenea, temperatura tăişului şi
anume: cu cât semifabricatul are o conductivitate mai bună, procentul din
căldura de aşchiere care este preluat de piesă şi de aşchie este mai mare,
iar cel preluat de sculă mai mic, ceea ce duce la micşorarea temperaturii
tăişului.

Conductivitatea termică şi căldura specifică a materialului sculei

influenţează asupra temperaturii tăişului prin aceea că, la valori mari ale
acestor caracteristici, căldura preluată de sculă este uşor transmisă zonelor
mai îndepărtate de tăiş, ceea ce favorizează micşorarea temperaturii
acestuia.

Regimul de aşchiere
Intensificarea regimului de aşchiere (prin mărirea vitezei, a avansului
şi adâncimii de aşchiere) duce la ridicarea temperaturii tăişului
 Global, influenţa ragimului de aşchiere asupra temperaturii tăişului se
poate exprima printr-o relaţie de forma:
  C v zs y t x
în care constanta Cθ depinde de natura materialului prelucrat , de geometria
sculei şi de condiţiile de răcire. Între exponenţi există, de obicei inegalitatea z >
y > x, ceea ce arată că temperatura tăişului este mai puternic influenţată de
viteza de aşchiere, mai puţin de avans şi cel mai puţin de adâncimea de
aşchiere.
Parametrii geometrici ai sculei influenţează asupra temperaturii tăişului
prin aceea că, modificarea lor duce pe de-o parte la modificarea forţelor de
aşchiere, iar pe de altă parte, a volumului tăişului , deci a capacităţii sale
termice.

La fiecare caz practic de prelucrare

există, din punct de vedere al
temperaturii sculei, un unghi de
degajare şi un unghi de aşezare
optim.
 Lichidele de aşchiere au o acţiune fizco-chimică multilaterală asupra
desfăşurării procesului de aşchiere, constând, în principal, în următoarele efecte:
•- răcire - prin absorbirea si eliminarea căldurii, ceea ce duce la micşorarea
temperaturii aşchiei, sculei şi piesei; efectul de răcire depinde de conductivitatea
termică a lichidului, de căldura specifică a acestuia şi de căldura latentă de
vaporizare. Din acest punct de vedere, apa are capacitatea cea mai mare de
răcire, dar întrucât ea nu udă bine suprafeţele metalice, se adaugă săpunuri sau
electroliţi alcalini, rezultând soluţii apoase, care au, de asemenea o capacitate
bună de răcire.
•- ungere - datorită formării unui strat la suprafaţa sculei care micşorează
coeficientul de frecare; prin adăugarea în lichidele de aşchiere a unor substanţe
capilar active se măreşte afinitatea lichidului cu metalul, ceea ce face ca pelicula
formată să fie rezistentă ;
•- efect de aşchiere - constă în micşorarea rezistenţei la deformare a
materialului prelucrat prin pătrunderea moleculelor lichidului în microfisurile
formate sub acţiunea forţelor de aşchiere în lungul planurilor de alunecare, ceea
ce duce la micşorarea coeficientului de frecare interioară;
•- împiedicarea depunerilor pe tăiş - ca urmare a formării peliculei pe suprafaţa
sculei, ceea ce elimină contactul direct între aşchie şi faţa de degajare şi
dezavantajează fenomenul de lipire a particulelor materialului prelucrat pe
suprafaţa sculei;
•- protejarea suprafeţelor metalice Nr.
grupei
Denumirea lichidului
de aşchiere
Caracteristica
principală a
Proprietăţile
principale
împotriva coroziunii- se realizează compoziţiei
prin formarea unor pelicule care lichidului de
aşchiere
impiedică acţiunea agenţilor de I Soluţie de electroliţi Apă + inhibitor de Proprietăţi înalte
coroziune (oxigen, acizi etc); pentru coroziune de răcire

a preveni coroziunea provocată de II Soluţii apoase cu Apă + substanţe Proprietăţi bune

substanţe capilar active de răcire,
apă, se introduc în lichidele de capilar active + inhibitor de de ungere
răcire inhibitori de coroziune (săpunuri) coroziune şi
aşchiere
de

( săpunuri, electroliţi alcalini etc ). În III Emulsii şi soluţii ale Apă + substanţe Idem
ceea ce priveşte uleiurile, în uleiurilor capilar active
general acestea nu provoacă solubile în apă + inhibitor de
coroziune +
coroziuni, dar proprietăţile lor de ulei mineral
emulsionat
răcire sunt mai reduse decât ale
IV Emulsii active Apă + substanţe Proprietăţi mari
soluţiilor apoase; capilar active de ungere
+ ulei mineral şi de
•- efect de spălare- care ajută la emulsionat aşchiere,
îndepărtarea aşchiilor mici şi a proprietăţi
bune de
prafului metalic, prevenind astfel răcire
lipirea acestora de suprafeţele V Uleiuri minerale, Uleiuri minerale, Proprietăţi mari şi
metalice ale elementelor sistemului activate,
supraactivate
uleiuri
minerale cu
foarte mari
de ungere
tehnologic , care ar fi un factor şi cu grafit substanţe şi de
capilar active, aşchiere,
favorizant al uzurii premature. uleiuri proprietăţi
minerale cu slabe de
sulf şi răcire.
clorurate,
uleiuri cu
grafit.
 UZURA ŞI DURABILITATEA SCULELOR AŞCHIETOARE.

Formele şi efectele uzurii sculelor. Evoluţia uzurii în timp.

Indiferent de tipul şi destinaţia lor, sculele utilizate în limitele regimurilor de
aşchiere normale, se uzează numai pe faţa de aşezare sau simultan pe faţa de
aşezare şi de degajare
Uzura pe faţa de aşezare se manifestă sub forma unei teşituri de înălţime hα.
În general, în lungul muchiei active a tăişului această înălţime este variabilă.
Uzura pe faţa de degajare apare sub acţiunea abrazivă a aşchiilor de
curgere şi se manifestă sub forma unei scobituri de lăţime B şi adâncime hγ, fiind
plasată aproximativ paralel cu muchia principală de aşchiere; lungimea acestei
scobituri este egală cu lungimea activă a tăişului.
 Forma sub care se manifestă uzura unei scule este influenţată de natura
materialului prelucrat, de mărimea avansului şi a vitezei de aşchiere. Astfel, la
prelucrarea materialelor casante apare numai uzura pe faţa de aşezare,
deoarece aşchiile fragmentate obţinute nu erodează faţa de degajare. In
schimb, la aşchierea materialelor tenace sunt posibile ambele forme de uzură.
La lucrul cu avansuri mici este predominantă uzura pe faţa de aşezare, iar
pe măsura creşterii avansului se manifestă tot mai intens uzura pe faţa de
degajare.
Gradul de uzură al unei scule poate fi exprimat prin parametrii liniari sau de
masă. Ca parametrii liniari ai uzurii pe faţa de aşezare se utilizează înălţimea
maximă hα a teşiturii sau valoarea maximă a uzurii radiale hr , iar pentru uzura
pe faţa de degajare- adâncimea maximă a scobiturii hγ sau lăţimea B a
acesteia.
Variaţia uzurii în timp poate fi
reprezentată prin aşa numita curbă
caracteristică de uzură, care se
obţine prin măsurarea parametrilor
uzurii la diferite intervale de timp
(sau drum de aşchiere). Formele
obişnuite ale curbei caracteristice
de uzură pe faţa de aşezare sunt
prezentate în figura alăturată.
 Dacă scula se uzează simultan pe faţa de aşezare şi de degajare, atunci
caracteristica uzurii pe faţa de aşezare este cea din figura “a” şi constă din trei
porţiuni mai mult sau mai puţin distincte: amorsarea uzurii, uzura normală şi
uzura catastrofală.
Dacă sculele se uzează pe ambele feţe, dar este predominantă uzura pe
faţa de aşezare, curba caracteristică a acesteia are alura din figura “b”, iar în
cazul sculelor care se uzează numai pe faţa de aşezare, caracteristica de
uzură are alura din figura “c”.
Schema uzurii pe faţa de degajare şi variaţia în timp a parametrilor acestei
forme de uzură sunt arătate mai jos.
 Apariţia şi progresarea în timp a ambelor forme de uzură provoacă o serie de
efecte negative în procesul de aşchiere.
Uzura pe faţa de aşezare are ca urmări:
• micşorarea unghiului α, ceea ce conduce la intensificarea frecării pe suprafaţa
de contact dintre piesă şi sculă, deci la mărirea forţelor de aşchiere şi a energiei
consumate;
• creşterea cantităţii de căldură degajată prin transformarea lucrului mecanic de
frecare, ceea ce duce la mărirea temperaturii tăişului şi implicit la intensificarea în
continuare a uzurii;
• înrăutăţirea calităţii suprafeţei prelucrate, ca urmare a faptului că, prin uzură,
aspectul iniţial al muchiilor şi al suprafeţelor de aşezare se modifică, acestea
căpătând forme neregulate care se copiază pe suprafaţa aşchiată a piesei ;
• modificarea cotei piesei prelucrate, întrucât valoarea hr alterează dimensiunea
reglată, putând conduce , în timp, la ieşirea acesteia din câmpul de toleranţă
impus. Efectele uzurii pe faţa de degajare:
• mărirea treptată a unghiului de degajare, a cărei
manifestare se face observată prin schimbarea
formei aşchiilor rezultate;
• micşorarea volumului tăişului, a capacităţii sale
termice şi a rezistenţei sale mecanice, putând fi
periclitată însăşi integritatea acestuia ;
• apariţia vibraţiilor în timpul prelucrării .
 Fenomene care provoacă uzura

Uzura sculelor aşchietoare constă în îndepărtarea treptată de material de pe

feţele active datorită solicitărilor mecanice şi termice din timpul aşchierii, ceea ce
duce la modificări ale formei lor geometrice şi ale proprietăţilor fizico-chimice şi
provoacă pierderea capacităţii de aşchiere.
Principalele fenomene care produc îndepărtarea treptată de material de pe
feţele sculelor de către aşchie şi suprafaţa aşchiată sunt:
 îndepărtarea particulelor sculei ca urmare a solicitărilor mecanice din tăiş;
 acţiunea abrazivă între materialul prelucrat şi cel al sculei;
 acţiunea de formare şi distrugere periodică a depunerilor aderente pe tăiş;
 difuziunea;
 procesele chimice care au loc în zonele de contact (oxidarea).