You are on page 1of 68

EDITORIAL

Preşedintele meu
În momentul în care această revistă intră la tipar, turul II al Polonia sau pui din Ungaria…
alegerilor nu s-a desfăşurat încă, astfel încât nu am nici cea Dar asta însemna “construcţie”, ceea ce nu este în firea
mai chioară idee despre cine va ieşi Preşedinte. Sincer să fiu noastră … Noi facem “reforma”.
oricine ar ieşi nu ştiu cât m-ar putea reprezenta şi cât îl pot Tot începând cu 1990 s-a început “privatizarea”. Tot ce
numi “Preşedintele Meu”. era mai mult sau mai puţin productiv şi în proprietatea
De ce? Pentru că din punctul meu de vedere “Preşedintele statului, a trecut în proprietatea unora. Rezultatul ? Com-
Meu” ar trebui să fie o persoană care, înainte de el, să se plexele industriale care într-un fel sau altul aduceau
gândească şi la cele 22 de milioane de români. Preşedintele bani în ţară prin exporturi au fost desfiinţate, milioane
Meu ar trebui ca, văzând starea dezastruoasă în care se afla de noi şomeri au apărut, iar fostele întreprinderi socia-
ţara asta, să convoace un “consiliu al refacerii naţionale” liste au devenit fie complexe comerciale, fie “ansambluri
care să reunească atât specialişti în economie, sociologie, rezidenţiale”. Şi acum ne întrebăm de unde facem rost de
relaţii internaţionale cât şi reprezentanţi ai sindicatelor, 115 miliarde de dolari pentru achitarea datoriei externe.
patronatului, societăţii civile, etc. – consiliu care să caute
soluţii pentru scoaterea ţării din starea în care au adus-o cei
care ne-au condus până acum. De 20 de ani, România “face reformă”. Dar
De 20 de ani, România “face reformă”. Dar ce dracu reformă ce dracu reformă este aia când nu ai nici o
este aia când nu ai nici o idee unde vrei să ajungi? Nu ar fi idee unde vrei să ajungi? Nu ar fi o idee să
o idee să ne hotărâm odată cum vrem să arate societatea ne hotărâm odată cum vrem să arate so-
românească şi apoi să ne apucăm de treabă? E ca şi în cietatea românească şi apoi să ne apucăm
agricultură. Ai o parcelă de teren şi vrei să “faci agricultură” de treabă?
pe ea. Admirabilă idee, numai că cel mai important este să
te hotărăşti ce dracu vrei să pui acolo. Dacă vrei să cultivi
grâu, nu te apuci să inunzi terenul ca şi pentru orez. Aşa Preşedintele Meu ar trebui să desemneze un Prim Mi-
este şi cu ţara asta. Reformăm învăţământul. În ultimii 15 nistru care să aibă ca prioritate refacerea economiei,
ani au fost aduse peste 110 modificări legii învăţământului. reindustrializarea ţării, crearea de noi locuri de muncă,
Ce să mai înţeleagă un copil din toată brambureala asta ? refacerea infrastructurii. Preşedintele Meu ar trebui să
Nu era mai simplu să ne hotărâm odată cum vrem să arate se gândească şi la binele celor câteva milioane care l-au
învăţământul şi apoi să ne apucăm să modificăm ? votat nu numai la binele celor câtorva care i-au finanţat
Începând cu 1990 s-a început “reformarea României”. Mai campania…
întâi s-au desfiinţat Cooperativele Agricole de Producţie şi Hai să ne uităm puţin la cei 20 de ani care au trecut de la
Întreprinderile Agricole de Stat. Drept urmare în “Aglomeraţia din Decembrie” şi să vedem ce s-a întâm-
prezent agricultura ţării este complet la pământ, satele plat…
sunt distruse, sute de mii de hectare sunt lăsate în paragină, În 1990 România era o ţară industrial – agrară, cu o in-
neavând cine să le lucreze, sute de mii de şomeri rurali dustrie care producea cam tot ce era necesar unei ţări,
îngroaşă rândurile asistaţilor sociali, întreprinderile de trac- de la ace de cusut, până la nave transoceanice, de la
toare şi maşini agricole sunt desfiinţate, aducând cu sine biciclete, până la avioane de pasageri. În prezent …
alte câteva zeci de mii de şomeri din fabricile respective şi nu prea se mai produce nimic, foştii muncitori în care
din industria orizontală… statul a investit sume importante pentru şcolarizare şi
Nu ar fi fost mai simplă transformarea lor în Societăţi pe formare profesională, devenind culegători de căpşune
Acţiuni, acţiuni deţinute de ţăranii care decideau să se în Spania.
asocieze în aceste firme? Astfel se rezolvau următoarele Tot în 1990, agricultura României hrănea – pe lângă
probleme: s-ar fi redus şomajul rural, oamenii putând lucra populaţia autohtona (aici pot exista unele
pentru aceste asociaţii, nu ar mai fi existat terenuri lăsate comentarii) şi populaţia unor ţări din fostul bloc socialist.
în paragină, s-ar fi putut achiziţiona mai uşor tractoare şi În prezent cât din alimentele din comerţ sunt “fabricate
maşini agricole, ceea ce ar fi dat de lucru muncitorilor din în România” ? Nu mai vorbesc de exporturi.
fabricile producătoare şi nu în ultimul rând nu am mai fi În perioada anilor 80 (deci în mai puţin de 10 ani), au
văzut pe rafturile magazinelor roşii din Turcia, cartofi din fost realizate: Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul

Continuarea în pagina 66

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 3


CUPRINS

CUPRINS
3 - Editorial
6,8 - Actualitatea

10 - Work Shop Craiova

12 - Concurs BOSCH & AutoTehnica

Service
16 - Curățarea galeriei de admisie
turbo și a valvei EGR motor Opel 2.0
DTI
26
1.Demontaţi capacul ornamen-
tal (prins în trei şuruburi torx
T30). 17 - Elevatoare Hidraulice AMI
2.Decuplaţi furtunul de
legătură dintre vana galeriei
24 - Şasiuri mai uşoare pentru vehi-
de admisie turbo şi intercooler
(slăbindu-se cele 2 coliere). culele de pasageri
3. Decuplaţi furtunul comenzii de vacuum a
valvei EGR. 25 - Lansare ADT

24
Inginerii de la ZF lucrează la
un nou tip de punte spate, ce
integrează şi suspensia, mult

28
Simptome: Maşina în cauză este mai uşoară şi mai simplă decât
un Opel Corsa model 2004, 1.2 sistemele folosite în prezent, însă
benzină. A ajuns în service deja cu cel puţin la fel de eficientă. Aşa
bordul dezmembrat, componen- cum am mai afirmat, poate cel mai mare inamic
tele auxiliare de pe lângă motor al vehiculelor din ziua de azi este greutatea.Toţi
înlăturate şi o mare parte din orna- marii producători de subsisteme şi autovehicule
mentele interioare în portbagaj. Proprietarul s-a încearcă să reducă greutatea produselor lor pe cât
plâns că maşina nu mai porneşte, iar la service-ul de mult posibil.
anterior, acest lucru a atras după sine înlocuirea
28 - Opel Corsa - Mașina nu pornește
ECU-ului.

4 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


CUPRINS

36 - Articolu`lu` Gore

40 - Ultimele secunde înaintea unui


accident

46 - Europart lansează primul con-


cept de service pentru transportere

Caroserii
57 - Înlocuirea geamurilor la
Wolkswagen Passat CC partea a II - a

46
“Şoferul de transporter îşi
tratează maşina ca pe un tu-
61 - Statistici rism şi nu ca pe un camion”
declară Thomas Kobudzinski,
Director Marketing al Europart
64 - Apariții Editoriale Trading GmbH. Exista însă o
diferenţă majoră faţă de propri-
66 - Continuare Editorial etarii de turisme şi anume, un şofer
sau proprietar de transporter nu îşi schimbă ser-
vice-ul atât de des ca şi un proprietar de camion ci
rămâne fidel service-ului de reprezentanţă, acolo
de unde a şi cumpărat maşina. Pentru a schimba
această percepţie asupra reţelei de service-uri li-
bere a proprietarilor de transportere,
Europart, ca specialist pentru vehicule utilitare, a
creat conceptul Transporter-Station.

Parteneri
4cars: Pag. 33;
12-1/2010 13RON

Audacon: Pag. 44;


AutoComplex: Pag. 41;
AutoMarket: Pag. 33;
Autonet: Coperta 4, Pag. 34-35;
Banner Baterii Romania: Pag. 23;
Bosch: Pag. 12, 21;
Nikolaus August Otto (1832-1891) este un inventator
Cargo Magazin: Pag. 41;
12-1/2010 13RON

german care (pe baza principiului care îi poartă numele)


a realizat primul motor cu aprindere internă, în patru ECO European Consulting: Pag. 17;
timpi, utilizabil pe scară largă.
Otto s-a născut în Germania, în localitatea Holzhausen.
Europart: Pag. 46-47;
După ce a văzut motorul proiectat şi construit de inventa- Forte: Pag. 29;
torul francez Etienne Lenoir în 1859, întrezărindu-i uriaşul
potenţial tehnic, Otto a început o serie de experimentări
Inter Cars: Pag. 31, 37, 39;
asupra motoarelor cu ardere internă, experimentări care Lubexpert: Pag. 7, 9;
aveau să ducă la proiectarea şi construcţia primului mo-
tor modern, care a rămas, în principiu, nemodificat până
Mercom: Pag. 27;
astăzi. Meteor Auto: Pag. 54-55;
Otto a construit primul motor bazat pe proiectul lui Le-
noir în 1861. Şi-a unit apoi forţele cu industriaşul german
NGK: Pag. 19;
Eugen Langen şi în 1864 au înfiinţat o companie, lângă Novatech: Pag. 50-53;
Koln, în care au construit primul motor în 1867. Primul
motor produs de Otto a fost un motor în doi timpi în care
Valtec: Pag. 48-49;
amestecul carburant înlocuieşte, în acelaşi timp al cic- Wahler: Pag. 29;
lului de funcţionare, gazele arse în ciclul de funcţionare
precedent. Acest motor era mult mai eficient decât mo-
torul lui Lenoir, deoarece motorul Otto realiza compresia
amestecului carburant înainte de ardere.

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 5


ACTUALITATEA RUBRICĂ REALIZATĂ ÎN COLABORARE CU

Cutiile manuale, pe Yokohama a creat un cauciuc din


cale de dispariție?
Cutiile manuale vor dispărea de pe
coaja de la portocale
piaţa până în anul 2010, urmând ca Japonezii de la Yokohama au lansat la realizarea cauciucurilor. Anvelopele
acestea să fie înlocuite în majoritatea anvelopa dB Super E-spec pe piaţa Yokohama dB Super E-spec au un
cazurilor cu transmisii automate cu din Statele Unite ale Americii. Noul conţinut de petrol cu 30% mai mic faţă
două ambreiaje. Aceasta este opinia tip de anvelopă este făcut din uleiul de cel al cauciucurilor convenţionale,
lui Gunnar Herrmann, responsabilul obţinut din cojile de portocale şi are ceea ce înseamnă o realizare
dezvoltării modelelor de segment C proprietăţi deosebite. Spre deosebire signifiantă. Mai mult decât atât, uleiul
de la Ford, care afirmă într-un inter- de alte produse obţinute din fructe şi obţinut din stoarcerea cojilor de
viu acordat publicaţiei Automotive legume, producţia de anvelope Yo- portocală este o sursa regenerabilă
Ingineer că transmisiile automate kohama dB Super E-spec nu necesită de substanţă, spre deosebire de
de acest tip reprezintă soluţia mult crearea de livezi de creştere ale porto- petrol, care este o resursă limitată în
mai eficientă şi la îndemâna tuturor. calelor şi nici nu natură.
Herrmann atinge în interviul citat de “taie” din cota Inginerii Yoko-
Autocar subiectul viitoarei generaţii de producţie hama anunţă
Focus, despre care susţine că va dis- distribuită in- că nu poate
pune de motoare turbo cu doi sau dustriei şi por- fi folosit doar
trei cilindri. “Aceste motoare turbo tocalelor. uleiul stors
de cilindree redusă vor fi disponibile Yok ohama din coajă de
pe piaţă în scurt timp, acestea ur- declară că noile portocală
mând să înlocuiască actualele mo- anvelope oferă pentru a re-
un nivel supe- aliza anvelope,
rior al tracţiunii, fiind necesară
durabilitate mai mare şi rezistenţa şi o cantitate mică de petrol. Noile
la rulare mai scăzută. Pe lângă asta, anvelope sunt cu 15% mai scumpe
noile anvelope se încălzesc mult decât anvelopele convenţionale
mai repede decât cauciucurile ECO echivalente, deoarece durata de
realizate prin metode şi materiale fabricaţie este mai mare şi procesul
convenţionale, lucru care ajută la ofe- de obţinere al uleiului din cojile de
rirea unui nivel superior de tracţiune portocale este mai complex. Teh-
în comparaţie cu cel al anvelopelor nologia anvelopelor ecologice de la
eco supuse aceloraşi condiţii. Yokohama a fost aplicată şi în motor-
Scopul principal al noilor anvelope sport, pe cauciucurile Advan ENVR1,
Yokohama dB Super E-spec este de a utilizate în American Le Mans Series,
înlocui materialele petroliere utilizate pe modelele Porsche GT3 Cup.

toare de 1.4 litri, de exemplu. Noile “Vopseaua-minune” Nissan,


unităţi vor putea fi cuplate la trans-
misii automate cu dublu ambreiaj, imprumutată telefoanelor mobile
care din punctul meu de vedere
Nissan a anunţat oficial că celebra Nissan a fost introdusă pe piaţa în
vor face ca transmisiile manuale să
vopsea care acoperă zgârieturile decembrie 2005, fiind capabilă să
dispară complet de pe piaţa până în
uşoare, prezentă pe modelele Infiniti acopere zgârieturile fine în doar
2020”, susţine inginerul Ford.
şi dezvoltată în câteva ore şi pe
Conform oficialului Ford, viitoar-
colaborare cu cele ceva mai
ea generaţie Focus va ieşi în fața
Universitatea accentuate în
concurenţei directe din ce în ce
din Tokyo şi maximum o
mai puternice printr-o serie de e-
compania Ad- săptămână. În
lemente tehnologice care astăzi pot
vanced Softma- aceste condiţii,
fi regăsite exclusiv pe modelele de
terials Inc, va fi utilizarea aces-
segment superior. Printre acestea
“împrumutată” tui tip de vop-
se numără sistemul de avertizare la
industriei tele- sea pe carcasele
depăşirea liniei continue, pachetul
foniei mobile. telefoanelor
de recunoaştere a indicatoarelor
Japonezii au semnat în acest sens mobile, foarte expuse la zgârieturi,
de pe marginea şoselei şi un pa-
un parteneriat cu NTT DoCoMo Inc, ar putea dezvolta o lovitură de imag-
chet anti-torque steer încorporat în
principalul operator de telefonie ine imensă pentru NTT DoCoMo şi o
sistemul de direcţie.
mobilă din Ţara Soarelui Răsare. plus-valoare a produselor oferite de
“Vopseaua-minune” inventată de aceştia în fata clienţilor.
SURSA: Automarket
6 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010
CUPRINS

Autotehnica iulie - august 2009 5


ACTUALITATEA RUBRICĂ REALIZATĂ ÎN COLABORARE CU

Viitoarele modelele Mercedes-Benz a lansat sistemul


Mazda vor “slăbi” din
2011 cu 100 de kg Mbrace în SUA
Germanii de la Mercedes-Benz au care este echipat cu acest sistem este
dezvoltat un sistem multimedia furat, dar şi notificarea serviciilor de
În timp ce toţi marii constructori
de asistență al şoferului, intitulat urgenţă în cazul unui accident. Mai
mondiali cresc dimensiunile mo-
Mbrace. Acest sistem este realizat mult decât atât, starea de funcţionare
delelor lor de la o generaţie la alta,
în colaborare cu Hughes Telematics a vehiculelor este monitorizată în
Mâzdă a anunţat oficial că se va
şi oferă accesul la 18 servicii dife- timp real, iar rezultatele sunt inter-
opune acestui trend. Japonezii vor
rite. Astfel, şoferii de Mercedes-Benz pretate de către cea mai apropiată
lansa noi generaţii care îşi vor re-
din Statele Unite ale Americii vor reprezentanță în mod automat.
duce proporţiile chiar şi cu 7 cm
putea să îşi găsească maşina într-o Sistemul Mbrace va fi oferit standard
pentru că dimensiunile motoarelor
parcare aglome- în Statele Unite ale
vor scădea şi ele iar spaţiul interior
rate, să comande Americii pentru
va putea fi configurat mult mai bine,
ceva online sau toate modelele
mulţumită unor tehnologii care vor
să primească cu excepţia GLK,
crea aceeaşi senzaţie de confort
indicaţii de la o C-Klasse, SLK şi
pasagerilor.
persoană prin noul E-Klasse
Declaraţia a fost făcută de Robert
intermediul inter- Coupe, modele
Davis, vicepreşedinte al diviziei nord-
netului. care îl pot primi
americane Mazda, care a susţinut şi
Sistemul Mbrace doar ca echipa-
că viitoarele modele vor fi nevoite să
de la Mercedes- ment opţional.
piardă în greutate. Masa modelelor
Benz rivalizează Primele şase luni
constructorului japonez a crescut
sistemul Sync de la Ford şi OnStar de utilizare sunt gratuite, iar costul pe
de la General Motors. La fel ca în ca- un an este de 280 de dolari.
zul celorlalte două sisteme, Mbrace Cei de la Mercedes oferă şi un serviciu
beneficiază de numeroase posibilităţi non-stop de recomandări persona-
de conectare, fie ele prin Bluetooth lizate, care implică accesul telefonic
sau direct prin cablu USB sau mufă la un reprezentant care vă ajută să
pentru iPod. Mai mult decât atât, faceţi rezervări la restaurante, hoteluri
posesorii de Mercedes-Benz care sau să cumpăraţi bilete de avion. Pen-
beneficiază de sistemul Mbrace vor tru a beneficia de acest sistem, clienţii
putea să încuie şi să descuie maşinile Mercedes-Benz trebuie să plătească
prin intermediul acestui sistem, în încă 20 de dolari pe lună. Spre deose-
siguranţă. bire de celelalte sisteme de pe piaţa
Mercedes Mbrace oferă posibilitatea , Mercedes Mbrace se poate auto-
de a anunţa în timp real şi în mod au- actualiza gratuit şi schimbările pot fi
cu aproximativ 36 de kilograme de
tomat poliţia în cazul în care vehiculul operate la nivelul întregului software.
la o generaţie la alta, în mare parte
din cauza introducerii unor pneuri PRORETA - sistemul care frânează dacă încerci o
mai mari şi a unor noi elemente de
siguranţă.
depășire riscantă
De aceea, Mazda îşi propune ca Continental lucrează în această avertizând progresiv şoferul prin mar-
din 2011 toate modelele pe care le perioadă la un sistem inedit anti- tori luminoşi, sonori, tactili (vibraţii în
lansează să fie în medie cu 100 de coliziuni. Este vorba de rezultatul volan şi în pedala de acceleraţie) şi, în
kilograme mai uşoare, trăsătură ce proiectului PRORETA, un pachet ultimă instanţă, acţionând frâna pen-
va avea rezultate pozitive în ceea ce care îl opreşte pe şofer în momentul tru a evita un dezastru.
priveşte consumul, valorile acestuia depăşirii dacă din sens opus se Chiar dacă modul de acţionare al
urmând să scadă cu 3 până la 5 pro- apropie o altă maşină care nu poate sistemului pare ciudat şi complet
cente. fi evitată. nesigur, frânarea va avea loc doar în
Inginerii japonezi vor fi astfel Concret, sistemul dezvoltat de Con- momentul în care şoferul încearcă
nevoiţi să găsească soluţii ingeni- tinental verifica dacă şoferul are să schimbe bandă pentru depăşire,
oase şi nu foarte costisitoare, care să destul timp şi spaţiu pentru a efectua evitând astfel “lansarea” maşinii într-o
înlocuiască în unele situaţii oţelul fo- depăşirea, calculând viteza de rulare depăşire nesigură. Dacă se întâmplă
losit până în prezent cu aluminiu. O a tuturor maşinilor implicate (cea ca maşina din faţă să apară în timpul
schimbare bruscă a materialelor ar proprie, cea depăşită şi eventual cea manevrei, sistemul poate acţiona
urma să aibă efecte negative asupra care vine din sens opus). Cu ajutorul pedala de acceleraţie la maximum
costurilor de producţie, ceea ce ar unui sistem de radare, senzori şi ca- pentru că depăşirea să aibă loc în
urca implicit şi preţul de achiziţie. mere video, maşina vede astfel dacă siguranţă.
depăşirea poate să aibă loc sau nu,
SURSA: Automarket

8 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


CUPRINS

Distribuitor
Strategic
R

Romania SRL

Autotehnica iulie - august 2009 5


EXPO TECH

Workshop Autotehnica Craiova


21 noiembrie 2009

Facultatea de Mecanică Craiova a găzduit ultimul workshop din anul 2009. Ca şi până acum,
participanţii au avut ocazia să se pună la punct informativ despre cele mai noi aparate, teh-
nici şi echipamente folosite în industria automotive.

10 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


EXPO TECH

Mai mult, datorită unor conferenţiari foarte buni, spunem noi, cei prezenţi au aflat mai multe despre principiile de
funcţionare şi defectele filtrelor de particule, diagnosticare cu ajutorul osciloscopului şi diagnoză auto în general.

Considerăm un an benefic “schimbului de informaţii”, dacă îmi permiteţi, prin prisma tuturor evenimentelor organizate
de Revista Autotehnica de-a lungul lui, şi aici amintim workshop-uri, academii şi nu în ultimul rând AutoDiga. Sperăm
ca în urma acestor eforturi de a apropia atât mecanicii între ei, cât principalii producători, importatori şi distribuitori
de mecanici toată lumea a avut ceva de câştigat şi, din acest punct de vedere, anul ce tocmai s-a încheiat a fost unul
benefic pentru toţi.

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 11


EXPO TECH
REVISTA ASOCIAȚIEI SPECIALIȘTILOR
AUTO DIN ROMÂNIA

vă invită să participați la

CONCURS
."3&-&13&.*6
6/&$)*1".&/5%&%*"(/0;Ɖ$6#-6&5005)
#04$),54 Ʒ*0-*$&/̀Ɖ#04$)&4*<USPOJD> !
În ce constă concursul ?
t·O QFSJPBEB JBOVBSJF o BQSJMJF  ÔO SFWJTUB "VUP5FIOJDB WPS ö QVCMJDBUF P TFSJF EF BSUJDPMF SFBMJ[BUF ÔO
DPMBCPSBSF DV 3PCFSU #PTDI 3PNÉOJB  DV QSJWJSF MB UFIOJDB EF EJBHOP[NJ #PTDI ǵJ MB OPVUBUFB JOUSPEVDFSJJ
QSPUPDPMVMVJ&630
t·OöFDBSFEJOUSF̓FEJǹJJMFQFSJPBEFJBNJOUJUFBMFSFWJTUFJ WFǹJHNJTJÔOVMUJNBTFDǹJVOFB̓BDFTUFJQBHJOJDÉUFP
ÔOUSFCBSF 3NJTQVOEFǹJ MB DFM QVǹJO  EPVNJ
 EJOUSF ÔOUSFCNJSJMF BESFTBUF ÔO QFSJPBEB̓ SFTQFDUJWNJ ǵJ USJNJUFǹJ
SNJTQVOTVSJMFDPOGPSNJOTUSVDǹJVOJMPSEFNBJKPT
t3NJTQVOEFǹJDPSFDUMBÔOUSFCBSFǵJUSJNJUFǹJSNJTQVOTVSJMFQFGBYMBOVNNJSVMTBVQSJOQPǵUNJ QF
BESFTBi9.FEJUPS3PNÉOJBo3FEBDǹJB3FWJTUFJ"VUP5FIOJDB 4US*BSCB$ÉNQVMVJ  4FDUPS #VDVSFǵUJ 
DPEw
$BSFTVOUQSFNJJMFPGFSJUF
t1SFNJVM
  6O FDIJQBNFOU EF EJBHOP[NJ #04$) ,54  o 0GFSJU EF 3PCFSU
#PTDI3PNÉOJB
0MJDFOǹNJ#PTDI&4*<USPOJD> oPGFSJUNJEF3PCFSU#PTDI3PNÉOJB
DVQSJOEFBCPOBNFOUVMHSBUVJUQFOUSVBOVMQFOUSV
NPEVMFMFEFEJBHOP[NJǵJJOGPSNBǹJJEFTFSWJDF" $
6ODVSTEFEJBHOP[NJPGFSJUEF"DBEFNJB"VUP5FIOJDB
6OTFUEFNBOVBMFEFSFQBSBǹJJBVUPPGFSJUFEF3FWJTUB"VUP5FIOJDB
t1SFNJVM
6ODVSTEFEJBHOP[NJPGFSJUEF"DBEFNJB"VUP5FIOJDB
6OBQBSBU(14o.VMUJNFEJB1MBZFSPGFSJUEF3FWJTUB"VUP5FIOJDB
6OTFUEFNBOVBMFEFSFQBSBǹJJBVUPPGFSJUFEF3FWJTUB"VUP5FIOJDB
t1SFNJVM
6ODVSTEFEJBHOP[NJPGFSJUEF"DBEFNJB"VUP5FIOJDB
6OTFUEFNBOVBMFEFSFQBSBǹJJBVUPPGFSJUFEFSFWJTUB"VUP5FIOJDB
$ÉOEǵJDVJTFWPSEFDFSOBQSFNJJMF
t5SBHFSFBMBTPŚJBQSFNJJMPSWBBWFBMPDÔOEBUBEF*VOJFMB4UBOEVM"VUP5FIOJDBPSHBOJ[BUÔODBESVM
QSJODJQBMFJFYQP[JǹJJUFIOJDFBVUPEJO3PNÉOJBo"VUP%JHB EFTGNJǵVSBUNJMB$MVKÔODBESVMDPNQMFYVMVJ
FYQP[JǹJPOBM&YQP5SBOTJMWBOJB1PUQBSUJDJQBEPBSöSNFMFJOSFHJTUSBUFMB3FHJTUSVM$PNFŚVMVJDVBDUJWJUBUF
EFTFSWJDFBVUP
$PNQMFUFB[NJÔOÔOUSFHJNFUBMPOVMEFNBJKPT USJNJUFMǷJQBSUJDJQNJ
Denumire firmă (service):

Adresă : E-mail:

Persoana de contact : Telefon :


1FOUSV DF̓ GFM EF TJTUFNF EF JOKFDǹJF %JFTFM TF QPU SFTDSJF JOKFDUPBSFMF $PNNPO 3BJM DV BKVUPSVM̓
UFTUFSVMVJEFEJBHOP[NJ#PTDI,54

Lista câştigătorilor va fi publicată în revista AutoTehnica Nr. 6/2010 (Iunie).


Acest cupon trebuie completat şi trimis către redacţia revistei AutoTehnica până la 21 Mai 2010.
DIAGNOZĂ

Testare, diagnoză și reparare cu


ESI[tronic] și KTS, de la BOSCH
Testarea si codarea injectoarelor: Bosch, Denso, Delphi, Siemens
Indiferent de tipul de vehicul pe care îl testaţi, cu va funcţiona defectuos, sau chiar nu va putea porni.
ESI[tronic] aveţi posibilitatea de a testa funcţionarea Rescrierea codurilor de injectoare se poate face cu orice
injectoarelor Common Rail, precum şi posibilitatea de tip de tester de diagnoză din seria KTS. Pentru aceasta,
rescriere a noilor coduri în unitatea de comandă a mo- după indentificarea sistemului echipat pe autovehicul cu
torului, indiferent de furnizorul sistemului de injecţie. ajutorul testerului de diagnoză, se alege din meniul de
“Adaptări/reglaje” opţiunea “Etalonare doza la injector”.
Diagnoza injectoarelor
Ford Mondeo IV, motor 2.0 TDCi, putere 96 kW, fabricaţie
după anul 2007, dotat cu un sistem de injecţie Siemens,
de tip SID 206.
Software-ul ESI[tronic] oferit de către Bosch vă poate aju-
ta în verificarea injectoarelor Common Rail, indiferent de
producătorul acestora. În cazul de faţă, prin intermediul
ESI[tronic] sunt oferite modalităţile de testare ale unui in-
jector piezoelectric, cu ajutorul unui osciloscop cu două
canale.
Pentru a putea face această verificare, după inden-
tificarea exactă a autovehicului testat, se va alege

După apăsarea tastei F12 se poate introduce noul cod


ce este gravat pe injector. Pentru a putea memora noile
valori introduse pentru unul sau mai multe injectoare,
este necesară apăsarea tastei F2.
Codarea injectoarelor se poate face de asemenea şi pen-
tru sistemele Bosch, în acest caz fiind dat ca exemplu
un Peugeot 206, motor 1.4 Hdi, putere 50 kW, fabricaţie
2001-2009.

informaţia ŞIŞ/CAS din meniul din stânga, unde vom se-


lecta “Instrucţiunea de căutare a erorii-SIS”, din sistemul
CR/EDR SID 206 al Managementului motor. În cadrul
secţiunii “Verificarea sistemului” din multitidinea de
opţiuni se selectează “Injectoare”, unde vom avea acces
la modalităţile de verificare a injectoarelor.

Rescrierea injectoarelor
Dacia Logan, motor 1.5 dCi, putere 48 kW, fabricaţie după
anul 2005, dotat cu sistem de injecţie Delphi.
În cazul în care pe autovehicul urmează a fi montate
noi injectoare Common Rail, pentru buna funcţionare a Concluzia nu poate fi decât una. Indiferent de
autovehiculului, trebuie rescris în unitatea de comandă producătorul sistemului de injecţie folosit pe autovehicul,
codul de 16 caractere ce defineşte harta de injecţie a programul ESI[tronic] şi testerele de diagnoză de tip KTS,
acestuia. Fără introducerea acestor coduri, autovehiculul va ajuta să vă descurcaţi în cele mai dificile situaţii.

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 13


DIAGNOZĂ

Diagnoza unităţilor de comandă – un proces


esenţial în atelierele auto la ora actuală
Numărul crescut de sisteme electronice tot mai complexe instalate în autovehicule a transformat
diagnoza unităţilor de comandă într-un procedeu standard în atelierele auto. Acest principiu se aplică
şi în cazul lucrărilor simple de întreţinere realizate asupra autovehiculelor moderne sau pentru re-
setarea intervalului de service.
Testerele de diagnoză Bosch din seria KTS - indis- este software-ul optim,
pensabile pentru atelierele auto ce pune la dispoziţie
Cu o experienţă de 20 de ani, pe o piaţă în continuă toate informaţiile ne-
creştere, seria KTS de la Bosch reprezintă cesare pentru diagnoză,
testerele cu cea mai mare aco- identificarea defectelor,
perire de piaţă. Prin actua- reparare, mentenanţă
lizarea periodică a datelor şi service. ESI[tronic]
de diagnoză, software-ul poate fi perfect adaptat
integrat ESI[tronic] de la la cerinţele specifice
Bosch pune cele mai noi atelierului auto, datorită
informaţii la dispoziţia ate- numărului ridicat de
lierelor auto (aproximativ 200 module software.
de programe noi de diagnoză a Ca o extindere a
unităţilor de comandă pe trimestru). posibilităţilor de tes-
În prezent, acest software poate realiza diagnoza tare, prin intermediul
pentru aproximativ 80 de tipuri diferite de sisteme elec- ESI[tronic] sunt
tronice de la 120 de producători de autovehicule. disponibile diferite date
şi posibilităţi de testare,
EURO 5 – protocol standardizat de comunicare printre care parametri
pentru reprogramarea unităţilor de comandă de testare profesionişti,
Standardul EURO 5 reglementează atât aprobarea mod- setări de bază, compara-
elelor de vehicule, cât şi accesul la informaţiile rea volumelor injectate,
de reparare. 1 martie 2010 este data de la care testarea compresiei,
producătorii de autovehicule pun la dispoziţie comparaţii de ralanti
atelierelor auto independente toate informaţiile şi funcţii de adaptare.
pentru reprogramarea unităţilor de comandă (con- Toate acestea asigură
form standardului SAE-J2534). un proces rapid şi con-
Cu ajutorul seriei KTS de la Bosch atelierele independente fortabil de identificare
sunt acum compatibile EURO 5. a defectelor şi de reme-
Detalierea funcţionării protocolului EURO 5 va fi descrisă pe larg în
diere a acestora. Para-
numărul din luna martie al revistei Autotehnica.
metrii de mai sus nu
ESI[tronic] – instrumentul optim pentru diagnoză, sunt disponibili doar
reparare, mentenanţă şi service pentru sistemele Bosch,
În viitor, atelierele auto vor putea oferi servicii de repa- ci şi pentru sistemele al-
rare atât autovehiculelor noi, cât şi celor vechi doar cu tor producători.
ajutorul testerelor de diagnoză profesioniste. ESI[tronic]

Totul de la un singur furnizor


DIAGNOZĂ

Modulele de diagnoză Bosch din seria


KTS 570/540: sigure, rapide şi uşor de folosit
Identificarea şi remedierea rapidă a defectelor cu rezultate sigure este şi va continua
să fie necesară pentru toate autovehiculele ajunse în atelierele auto. Cu tehnologia
KTS aveţi la îndemână dotarea necesară pentru satisfacerea cerinţelor cu care
se confruntă atelierele moderne în ceea ce priveşte sistemele auto moderne.
Modulele din seria KTS sunt performante, ergonomice şi simplu de utilizat.

Modalitate simplă de testare a sistemelor elec- KTS 570/540 wireless: mobil şi uşor
tronice complexe de utilizat datorită conexiunii wireless
Comandat prin software de către ESI[tronic] prin Bluetooth
Compatibil EURO 5 Standard Bluetooth clasa 1, cu o rază de acţiune de până
Conectare simplă a seriei KTS la autovehicul la 100 m
Comunicare sigură prin intermediul multiplexorului şi Adaptor Bluetooth USB de la Bosch, inclus în volumul de
recunoaştere a cablurilor adaptoare: K-line şi L-line, livrare, pentru o instalare simplă şi confortabilă
SAE şi CAN, ce pot fi conectate la toate terminalele conec- Comandă şi activare a instalării prin intermediul software-
torului OBD ului integrat DDC (Diagnostics Device Configuration)
Adaptorul inteligent garantează în viitor comanda Căutare automată a modulelor KTS
fiabilă a multiplexorului şi funcţia automată de căutare a Program de testare pentru verificarea conexiunii wireless
unităţilor de comandă
Adaptor interschimbabil OBD integrat în interfaţă,
pentru simplificarea înlocuirii ulterioare cu o versiune
actualizată
Identificare/monitorizare vizuală şi acustică a conexiunii
wireless bluetooth
Poate fi folosit şi în mod de simulare pentru susţinere
activităţi de training & şcolarizare -activare prin interme-
diul DDC (Diagnostics Device Configuration)
Domeniu larg de măsurare a rezistenţei
Test de continuitate pentru localizarea defectelor
Teste de continuitate (diode) direct în circuit pe plăcile
electronice, fără demontare
Voltmetru cu funcţii de măsurare îmbunătăţite
Măsurarea intensităţii curentului electric, cu posibilitatea
de adaptare a cleştilor de curent de la FSA
Aplicaţie universală (14V/28V) pentru autoturisme şi
autoutilitare prin intermediul conectorului universal
OBD
Seria de testere de diagnoză KTS independente va fi prezentată în
numărul viitor al revistei Autotehnica.
SERVICE

S ERVICE
16 - Curățarea galeriei de 24 - Şasiuri mai uşoare pentru 28 - Opel Corsa Mașina nu 40 - Ultimele secunde
admisie turbo și a valvei EGR vehiculele de pasageri pornește înaintea unui accident
motor Opel 2.0 DTI 25 - Lansare ADT 36 - Articolu`lu`Gore 46 - Europart lansează primul
17 - Elevatoare hidraulice AMI concept de service pentru
transportere

Curățarea galeriei de admisie turbo și a


valvei EGR motor
OPEL 2.0 DTI

1.Demontaţi capacul ornamental (prins în trei 2. Decuplaţi furtunul


şuruburi torx T30). de legătură din- tre vana
galeriei de admisie turbo şi intercooler
(slăbindu-se cele 2 coliere).
3. Decuplaţi furtunul comenzii de vacuum a
1.
valvei EGR.

2.

3.
4. Demontaţi valva EGR (fixată pe vana gale-
riei de admisie turbo cu 2 şuruburi).

4.

16 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


SERVICE

Standuri de frână VLT pentru


motociclete
Noile standuri de frână VLT pentru motociclete sunt des-
tinate, atât pentru staţii de inspecţie tehnică cât şi pen-
tru ateliere specializate
în repararea frânelor
motocicletelor.
Acestea pot fi folosite
în service-uri, cluburi
moto, staţii de poliţie
şi au fost special pro-
iectate şi pentru staţii
de inspecţie tehnică.
Acest stand de frână
este disponibil în
varianta simplă cu
afişaj TFT-LCD de
22” dar se poate fo- Stand de frână pentru motoci-
losi şi într-o linie clete cu dispozitiv de prindere
de inspecţie com- a roții instalat în linia de testare
plet automatizată automatizată.
conectându-se la
aceasta.
Toate motocicletele vor fi supuse inspecţiei tehnice în- Vă rugăm să ne sunaţi. Vă informăm cu
cepând cu 2010. Nu pierdeţi această ocazie de afacere cu
plăcere şi vă stăm la dispoziţie cu caracteris-
echipamentele VLT
VLT -Van Leeuwen Test Systems, are nouă generaţie de “ ticile tehnice.
Standuri de Frână pentru Motociclete ” .
Precum se ştie, RAR – România lucrează de peste 15 ani
cu echipamentele de la VLT, Standuri de frână Camioane/
Autoturisme
Puteţi fi sigur că VLT are deja standardul nivelului calităţii
format la fel şi pentru noua generaţie de “Standuri de
frână pentru Motociclete”

office@linear.ro
www.linear-vlt.ro
HOTLINE: 0361- 883.560

VLT – Standuri de frână Camioane/Autoturisme/Motociclete – Detectoare de Joc –


Simulatoare de Sarcină - VLT Tester Gaze
Sign of Quality

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 17


SERVICE

5. Deconectaţi cupla electrică şi suportul din plastic pentru protecţia cablurilor (prins în 2
şuruburi, deasupra vanei de admisie turbo).

5. 6.

6. Decuplaţi furtunaşele de retur ale injec- 7. Deşurubaţi cu atenţie piuliţele colier care
toarelor; aveţi mare atenţie atunci cand cuplează la injectoare conductele de com-
decuplaţi returul injectoarelor, cuplajul bustibil sub presiune:
putând fi deteriorat foarte uşor.

7. 8.

8. Trageţi uşor şi cu atenţie conductele de combustibil sub presiune spre radiator pentru a
crea degajarea necesară scoaterii capacului vanei de admisie turbo. Nu este necesară slăbirea
acestora din pompă.
9. Scoateţi şuruburile de fixare ale capacului vanei de admisie turbo şi demontaţi-o prin ridi-
care şi culisare pe cele două ştifturi laterale de ghidaj (se va proteja pe cât posibil garnitura de
etanşare!).

9.

18 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


NUOINIVERSITARIA
TEHNOLOGII

Numărul 1 în Lume*
NGK Spark Plug Europe GmbH

Montat ca �i echipare originală de către: Alfa Romeo · AMG Mercedes · Aston Martin · Audi · Bentley
BMW · Citroën · Daewoo · Daihatsu · Daimler · Ferrari · Fiat · Ford · General Motors · Honda · Hyundai
Isuzu · Jaguar · Kawasaki · Kia · Lancia · Lexus · Lotus · Maserati · MCC (SMART) · Mazda · Mitsubishi
Nissan · Opel · Peugeot · Renault · Rolls-Royce · Rover · Saab · Seat · Skoda · Subaru · Suzuki · Toyota
VW · Volvo *cea mai bine vândută bujie de aprindere din lume

19
Autotehnica iulie - august 2009
www.ngk-europe.com
SERVICE

10. Decuplaţi furtunul comenzii de vacuum a celei dea doua valve vacuumatice dispusă în
dreapta corpului inferior al vanei de admisie turbo şi deşurubaţi cu atenţie piuliţele care
fixează corpul inferior al vanei de admisie

10.

11. Scoateţi prin ridicare corpul inferior al va- 12. Curăţaţi cele două piese ale vanei de ad-
nei de admisie turbo (se va proteja pe cât po- misie turbo (prin spălare cu soluţii de curăţare
sibil garnitură de etanşare!): – ex. Carb Cleaner 2+2 sau Loctite 7063
Cleaner) şi remontaţi pe motor executând
operaţiunile descrise mai sus în ordine inversă.
11. Se va avea în vedere asigurarea etanşeităţii
dintre piese utilizându-se garnituri noi sau
silicon de etanşare rezistent la temperaturi
înalte. Se va lucra cu multă atenţie cu con-
ductele de combustibil sub presiune.
13. Curăţaţi părţile exterioare ale valvei EGR
(prin spălare cu soluţii de curăţare – ex. Carb
Cleaner 2+2 sau Loctite 7063 Cleaner, fo-
losind cârpe moi şi o perie de plastic) şi în ul-
tima fază cu hârtie abrazivă de granulaţie fină
(240, 300, 600).

12. 13.

20 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


Mai multe cunoştinţe, mai multe lucrări de service:
UNIVERSITARIA
INFO
Şcolarizările tehnice oferite de Bosch
service-urilor auto

Creşterea complexităţii sistemelor ce echipează autovehiculele moderne, necesită


astăzi un nivel ridicat de competenţă în diagnosticarea acestora.
În cadrul sesiunilor de training organizate de firma Bosch, tehnicienii de service au
posibilitatea consolidării cunoştinţelor în concordanţă cu evoluţia tehnicii auto.
Asimilarea cunoştinţelor teoretice este sprijinită într-un raport consistent de exerciţiile
practice. Oferta noastră de şcolarizări tehnice cuprinde următoarele tematici:
management motor benzină / diesel, diagnosticarea sistemelor electrice şi electronice,
sisteme de climatizare, sisteme de frânare (ABS, ASR, ESP®).
Pentru informaţii suplimentare puteţi să ne contactaţi telefonic: 0726166786 sau pe
adresa de e-mail: training.auto@ro.bosch.com.

Bosch Diagnostics

ESI[tronic] Test Service Technical


Software Equipment Training Hotline
Autotehnica iulie - august 2009 21
www.bosch.com.ro
SERVICE

14. Demontaţi capacul de plastic al valvei EGR, fixat pe corpul valvei prin 6 picioruşe cu dinţi
pentru agăţare.

14.

15. Odată înlăturat capacul de plastic al valvei EGR, este asigurat accesul pentru curăţare atât
la membrana valvei, cât şi la scaunul metalic al acesteia. Eventualele părţi dezlipite ale mem-
branei se pot relipi în poziţia iniţială cu silicon de garnituri (ex. Super Black RTV Silicone Instant
Gasket 2+2).

15.

16.
16. Montaţi la loc capacul valvei EGR prin ali-
17.
nierea ghidului interior cu locaşul de pe mar-
ginea părţii metalice şi prin presare.

17. Verificaţi etanşeitatea valvei EGR şi


montaţi-o înapoi pe capacul vanei de admisie.
Recuplati comanda de vacuum şi montaţi ca-
pacul ornamental de plastic al motorului.

22 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


www.bannerbatteries.com

DIAGNOZĂ

PUTERE
FĂRĂ LIMITE.

Bateriile Banner furnizeză putere în toată lumea - zi de zi. Ca baterie de


pornire în autoturisme şi camioane, ca baterie pentru susţinerea reţelei
de bord, pentru camping şi ambarcaţiuni sau ca baterie de tracţiune pentru
stivuitoare şi diverse mijloace de transport. Prin utilizarea celor mai moderne tehno-
logii, o baterie Banner îndeplineşte toate cerinţele sistemelor de mobilitate actuale -
cu orientare deosebită către siguranţa absolută. Banner – The Power Company.

Banner Baterii Romania s.r.l., B-dul Biruinteii nr. 67, RO-077145 Pantelimon, jud. llfov
Telefon: +4/021/3000 627, Fax: +4/021/3000 637 Autotehnica noiembrie 2009 23
E-Mail: office.bro@bannerbatteries.com
NOI TEHNOLOGII

Şasiuri mai uşoare pentru vehiculele


de pasageri
Puntea MCT de la ZF
Inginerii de la ZF lucrează la un nou tip de punte spate, ce integrează şi suspensia, mult mai uşoară şi
mai simplă decât sistemele folosite în prezent, însă cel puţin la fel de eficientă.

Aşa cum am mai confecţionat din


afirmat, poate cel plastic ranforsat
mai mare inamic cu fibră de sticlă.
al vehiculelor din şi mai sim- Pe lângă funcţiile
ziua de azi este ple, fără a face vreun de suspensie şi
greutatea. Toţi marii compromis în dinamica sau stabilizarea, această
producători de subsisteme şi autove- siguranţa vehiculului. componentă preia de asemenea
hicule încearcă să reducă greutatea Aceleaşi performante cu mai puţin şi funcţia de ghidare a roţilor – sta-
produselor lor pe cât de mult posi- efort bilitatea şi siguranţa vehiculului
bil. Una din principalele ţinte atunci neavând nimic de pierdut. Prin folo-
Cei de la ZF au încercat, şi în mare când s-a efectuat studiul dezvoltării sirea acestei componente centrale,
parte reuşit să “împuşte doi iepuri cu punţii cu roţi controlate printr-un arc elementele necesare sistemelor
un singur glonţ”. Mai exact, cu noua lamelar transversal a fost economia. A convenţionale, precum capete de
lor punte spate MCT au reuşit ca pe fost posibilă reducerea numărului de bara, bări stabilizatoare, bucşe şi ar-
lângă greutate să reducă şi numărul componente prin folosirea unor noi curi convenţionale elicoidale, nu mai
de componente al acesteia, şi impli- materiale şi integrarea funcţională – sunt necesare. Ca rezultat, ansamblul
cit costurile de producţie. fără nici un fel de compromis referi- este redus ca greutate dar şi mult mai
Urmărind cele două ţeluri amintite tor la caracteristicile de condus. economic de produs – fără nici un fel
mai sus, ZF a scris un nou drum în O caracteristică esenţială a noii punţi de compromis referitor la comporta-
tehnologiile saşiului – mai uşoare ZF este arcul lamelar transversal mentul autovehiculului; punte spate

Suspensie convenţională multilink (BMW)

24 Autotehnica noiembrie 2009


Lansare ADT
Cine nu a mai pierdut timp prețios rãsfoind manualul de instrucțiuni a unei
mașini pentru a afla cum se efectuazã o anumitã operațiune? Astãzi, acționarea
pe sistemul electronic a vehiculului este necesarã și în timpul reviziei, astfel
adesea este necesarã realizarea unor proceduri complexe în vederea ex-
ecutãrii unei verificãri simple a serviciului de frânare, înmânării unui cupon,
repornirii sistemului electronic a vehiculului, dupã înlocuirea unui far sau
dupã reîncãrcarea A/C , etc. Efectuând anumite operațiuni involuntar
putem reconfigura setãrile vehiculului într-un mod greșit. Acest lucru
se datoreazã faptului cã instrumentul de diagnosticare este un instru-
ment puternic și foarte util pentru un mecanic, dar poate fi periculos,
în cazul în care este folosit de un mecanic cu puținã experiențã.
Dupã mai multe studii de cercetare efectuate în ateliere de lucru,
service-uri de pretutindeni, TOP AUTOMOTIVE a creat
o metodã de diagnosticare inovatoare, o metodã
care permite efectuarea diagnosticãrii într-un
mod simplu, sigur, corect și rapid.
Operatorul trebuie doar sã aleagã operațiunea
pe care dorește sã o efectueze, modul în care
acest lucru se poate realiza a fost gândit de TOP
SYSTEM încorporat în GREAT ADT, astfel pen-
tru efectuarea operațiunilor nu este neceasarã
cunoașterea procedurii sau a sistemului elec-
tronic. Instrumentul comunicã cu sistemul
(CPUs) vehiculelor și efectueazã diagnostica-
rea pe baza progamului ales. În acest fel, orice
operator chiar și cel fãrã experiențã poate
efectuă orice operațiune, fãrã a solicita și a
cãuta informații, instrumentul oferã
toate informațiile/instrucțiunile efectuând în
același timp operațiunile cu precizie, deoarece
instrumentul și nu operatorul este cel ce
interacționeazã cu sistemele (CPU) implicate în
program.
Dacă doriți sa aflați mai multe informații despre
acest produs proaspăt intrat pe piața auto din
România puteți lua legătura cu Evelyn Kocsis, tel.
+39 045 9783862/+39 331 2368614, e-mail:
office@top-automotive.com

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 25


NOI TEHNOLOGII

integrabilă fără modificări majore este în general necesar să se separe multilink: comportament subvirator,
asupra autovehiculelor actuale. funcţiile pentru a avea astfel un ele- convergență sub forţa de frânare şi
Alternativa low-cost pentru suspen- ment ce satisface fiecare cerinţă în compresie reciprocă cu convergență
sia spate multilink parte. Ce este diferit la puntea MCT? optimă peste denivelări.
Puntea MCT (“Mulţi Compliance Twist O nouă, inovativă suspensie a bu- Concluzii:
Beam”) dezvoltată de ZF se vrea a fi şi tucului, generează un pivot virtual 1.Low-cost şi inovativ: puntea spate
altceva. Mai exact, noua punte spate ce mişcă roata în convergentă, atât ZF cu arc lamelar transversal are
MCT ce are la bază principiul bării de pentru forţele transversale cât şi cele potenţial mare, datorită comporta-
torsiune, are aproape performanţele longitudinale. Principiul bării de tor- mentului, costului şi greutăţii.
unei suspensii multilink - dar fără siune multi-task folosit de puntea 2.Proprietăţi elastocinematice egale
costuri adiţionale. Pentru a obţine MCT oferă proprietăţi de condus cu ale suspensiei multilink, dar fără
proprietăţile cinematice şi elastoci- posibile anterior numai pentru ve- complexitatea şi greutatea acesteia.
nematice ale suspensiei multilink, hiculele echipate cu suspensii spate

Low-cost şi inovativa: Puntea


spate ZF cu arc lamelar trans-
versal ce controlează roțile
arată potenţialul integrării
funcţiilor şi reducerii
greutăţii pentru vehiculele
de pasageri.

Proprietăţile elastocinemati-
ce a unei suspensii mul-
tilink, fără complexitatea şi
greutatea acestora: Puntea
MCT de la ZF oferă consider-
abil o dinamică mai bună față
de o punte spate cu bară de
torsiune convenţională.

26 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


INFO

Autotehnica iulie - august 2009 27


SERVICE

Opel Corsa
Maşina nu porneşte

Simptome
Maşina în cauză este un Opel
Corsa model 2004, 1.2 benzină.
A ajuns în service deja cu bor-
dul dezmembrat, componen-
tele auxiliare de pe lângă motor
înlăturate şi o mare parte din
ornamentele interioare în port-
bagaj. Proprietarul s-a plâns că
maşina nu mai porneşte, iar la
service-ul anterior, acest lucru
a atras după sine înlocuirea
ECU-ului.

O dată cu sosirea maşinii am aflat HICLE ID FROM BODY CONTROLLER reţelei CAN sau a schimbului de date
că motorul se roteşte cu viteza (ID VEHICUL GREŞIT DE LA “BODY dintre ECU-uri.
corespunzătoare însă nu porneşte. CONTROLLER”) şi P1616 WRONG VE- Investigarea sistemului electric
Din experienţă ştiam că la acest motor HICLE ID FROM INSTRUMENT (ID VE- Este folositor să aflaţi mai multe
indicatorii MIL (Malfunction Indicator HICUL GREŞIT DE LA “INSTRUMENT”), despre arhitectura electrică că ve-
Lamp – Lampa Indicatoare Defect) ambele erori fiind încă de actualitate hiculului testat: unde sunt localizare
pentru motor şi ulei sunt controlaţi şi imposibil de şters. Încă de acum se unităţile de control, relaţiile master/
de ECU, şi în cazul de faţă numai indi- poate trage concluzia că în cazul de slave, şi numărul reţelelor.
catorul MIL pentru motor era aprins, faţă nu avem de-a face cu suspecţii Iată o schiţă a aranjării principalelor
însă nu şi cel de ulei: un prim indiciu. obişnuiţi: CKP, CMP, alimentarea, sau unităţi de control.
După ce am verificat sistemul cu un orice alt senzor. Această problemă
scanner am găsit P1615 WRONG VE- tinde să fie cauzată de o defecţiune a

28 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


Piesa de Origine sau Piesa de schimb. INFO

Piesa identica in oferta Wahler.

Valva de recircularea gazelor arse (EGR) Termostat

ALFA ROMEO ° AUDI ° BENTLEY ° BMW ° CHRYSLER ° DAF ° DAIMLER ° FIAT ° FORD ° GM ° HOLDEN ° IVECO
JAGUAR ° LAMBORGHINI ° LANCIA ° LAND ROVER ° MAN ° MERCEDES BENZ ° MITSUBISHI ° OPEL ° PEUGEOT
PORSCHE ° RENAULT ° ROLLS ROYCE ° SAAB ° SCANIA ° SEAT ° SKODA ° SMART ° VAUXHALL ° VOLKSWAGEN ° VOLVO

www.wahler.ro

Autotehnica octombrie 2009 29


SERVICE

Deja putem spune că suntem mai iliare acestora, deci o problemă a misie a datelor: reţeaua CAN.
aproape de cauza problemei, şi zona alimentării nu este posibilă. De ase- Verificarea cu osciloscopul
de căutare a acesteia s-a micşorat. menea există o comunicare bună Nu există un loc mai bun să măsuraţi
ECU-ul raportează o problemă atât între scanner şi ECU, permiţând cit- decât direct la ECU. De ce? Vedeţi
cu INS cât şi cu BC, însă, schimbarea irea în timp real al diferiţilor param- ceea ce vede ECU-ul. Fig.1 prezintă o
datelor între INS şi BC este OK (nu ex- etrii, deci din nou, o problemă a înregistrare tipică efectuată de la cele
iste coduri de eroare). Atât INS cât şi alimentării ECU-ului cu curent elec- două fire ale reţelei CAN lângă ECU.
BC par să funcţioneze corespunzător, tric este puţin probabilă. Următorul
lucru valabil şi pentru sistemele aux- pas este verificarea liniei de trans-

După cum se poate observa, sem- Avem acum confirmarea că există o tat de eroare. Acest lucru a localizat
nalele sunt departe de cele vi- eroare în reţeaua CAN, acum trebuie problema undeva în jurul motorului,
zualizate atunci când reţeaua CAN să o localizăm. Am descoperit sem- mai exact instalaţia electrică dintre
funcţionează corespunzător (sem- nale puternice atât la ABS cât şi la ECU şi zona de cuplare la reţeaua
nale în oglindă). CAN H reprezintă BCM, rămânând numai ECU-ul afec- CAN.
un semnal puternic, cu biţi primiţi
bine definiţi, dar, CAN L nu afişează o
transmisie de biţi recognoscibilă, cu
o stabilitate a liniei scăzută.
Reţeaua CAN se bazează pe transmi-
sia diferenţială, unde un mesaj este
recognoscibil prin diferenţa volta-
jului de pe cele două linii. În mod
normal, un bit recesiv va fi rezultatul
a 0 V între fire, şi un bit dominant re-
zultatul a 2 V. În cazul maşinii noastre,
valorile eronate transmise de CAN L
vor afecta întregul pachet de date
transmise.

30 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


Cea mai largă gamă de piese reglementate

pentru vehicule japoneze şi coreene Marcă proprie, la preţuri mai avantajoase


- mai mult de 68000 articole de piese mecanice, piese originale de
- Alternative mai ieftine, oferim piese originale de calitate compara-
motor şi părţi caroserie. bile adaptate pentru ţara noastră, din Coreea, China şi Taiwan
- 10 ani de experienţă cu propria marcă
Piese de schimb originale, la un preţ bun - JC propriul brand, JC Premium (piese mecanice), Yamato (piese
- piese originale pentru autoturisme japoneze şi coreene direcţie), Magnum Tehnology (amortizoare şi arcuri), Kanaco (Set
- piese pentru automobile coreene sunt oferite în reţelele de dealeri
rulmenţi roată) şi Pascal (articulaţii homocinetice)
- piese originale, la un preţ mult mai mic

Laboratoare proprii pentru piese de schimb Disponibilitatea


- Certificare de laborator cu controale de intrare pe toate noile game - Orice selecţie curentă este disponibilă imediat la sucursalele Inter Cars
introduse - Disponibile de la depozitul central de pe o zi pe alta
- Pe piaţă sunt întotdeauna introduse numai produse de calitate
SERVICE

Fig. 2 a fost înregistrată în timp ce cablajul în cauză era mişcat, cu efecte directe asupra structurii semnalului. La un
moment dat, mişcând cablajul am reuşit să aduc liniile CAN aproape de normal, moment în care ECU-ul a permis în
sfârşit pornirea motorului. După înlăturarea izolerului am descoperit şi cauza.

Unul din cablurile reţelei CAN a mijlocul instalaţiei electrice veţi Gândindu-ne la începutul lucrării, să
ruginit în aşa măsură încât s-a rupt. avea un circuit, însă fiţi atenţi căci avem indicatorul MIL motor aprins
Datorită faptului că punctele de porţiunea din retea netestată ce şi cel de ulei stins este un răspuns
testare au fost intenţionat alese în prezintă o întrerupere a unui fir, de bizar al acestei reţele CAN. Caracter-
spatele unităţii de control, confirma- exemplu, va fi aproape imposibil de isticile operaţionale nu le veţi putea
rea problemei a fost simplă. În gene- diagnosticat. învăţa dintr-un manual, ci doar prin
ral, dacă măsuraţi reţeaua CAN la Lecţia învăţată practică.

Experienţa se bazează pe întâmplările Dlui Nick Hibberd

32 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


Autotehnica iulie - august 2009 33
DIAGNOZĂ

34 Autotehnica noiembrie 2009


SERVICE

Articolu’ lu’ Gore


M-a mâncat în tub și mi-am luat o mașină străină drumul aceeași casetă cu Mărgineanu, care, oricât
la mana a doua (sau a șasea dacă o iau după mi-ar plăcea, totuși să asculți de 50 de ori “Mă
numărul de proprietari pe care i-a avut iubește femeile” … e cam mult..
înainte). Faină, albastră, cu motor care După primele 2 zile am cedat nervos si am in-
toarce frumos, cu scaune tari , care consumă trat în primul “Electro World” de unde mi-am
cât flota Chinei și care pe post de lăutari de cumpărat o chestie care ei susțineau că e
bord avea un casetofon de ăla cu casetă. GPS și care în plus citea ci-că și fișiere mp3,
Dar e mașina mea și sunt mândru de ea. cu speranța că imi pot încărca din muzica
Dar nu asta e problema. Problema e că descarcată (ilegal evident) în calcula-
a trebuit să fac un drum până la Buda- tor și voi mai asculta si altceva …
pesta cu mașina mea cea albastră Și de aici au început surprizele
… Până pe la graniță a fost cum care, în mod ciudat, nu erau deloc
a fost că mai prindeam radiouri neplăcute :
românești … După granița au În primul rând … designul :
început problemele … Ungurii foarte elegant, subțire, dintr-
au o gălagie de posturi de radio un plastic mat, cu o textură
dar toate sunt pe limba lor, iar DJ- ușor cauciucată care iți dă o
ii locali au un hobby de a vorbi tot senzație foarte faină
timpul. Și uite așa am ascultat tot
Să nu vorbim de meniul care e chiar simplu
și drăguț și foarte simplu de navigat în el

recoman
de GORE dat d
dat eG
OR
an E
om
rec

rec

RECO
om

În primul rând chestia pe care mi-am luat-o pe lângă


anda

GPS și mp3 player, avea și VIDEO PLAYER care mai citea


MAND
t
de GORE

și fișiere DIVX sau XVID, avea BLUETOOTH și emițător


AT DE
de GORE

FM, astfel încât puteam asculta muzica pe boxele de la


mașină, avea și un calculator de buzunar, un convertor de
GORE
ndat
ma

unități de măsură și chiar și niște jocuri !


co
re

rec

om
Dar hai să nu mai bat câmpii. GO
RE
de G de
an
dat
ORE recomandat

36 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


SERVICE

Ce imi place la aparat:


•Posibilitatea de a-ți crea propriile playlist-uri cu muzică
•Poți descărca fișiere de pe youtube care se văd într-un
mare fel
•Te poți uita la poze, salvate în memorie
•Poți copia cărți întregi în el, pe care le poți citi când te
plimbi cu metroul sau astepți la vreo coadă

•GPS-ul permite instalarea ORICARUI PROGRAM care ru-


leaza sub WinCE (eu am folosit IGO și sunt tare încântat)
•Pe lângă cei 2 Gb de memorie internă, suportă și card
extern (eu mi-am pus un card de 8Gb – care costă doar
vreo 60 RON, și mi-am transformat aparatul într-un media
player cu 10 Gb de memorie !!)
•Funcția de Bluetooth – ce permite vorbitul la telefon fără
să mai scoți telefonul din buzunar

•FM – Emiterul, ce permite conectarea la orice fel de radio


de mașina (și nu numai)
•Conectarea USB – ce permite transformarea aparatului
într-un stick de memorie externă (în cazul meu de 10
Gb)
•Se alimentează prin USB, deci îl poți încărca și din casă, și
de la calculator .. de fapt .. de oriunde găsești o priză USB
•Ecranul de 4.3” cu o rezoluție de 480x272 care iși reglează
automat luminozitatea funcție de lumina de afară

Ce nu mi-a placut : er portabil și bluetooth și stick de memorie


•Bateria te ține doar vreo 3-4 ore în modul “vizionare filme” și calculator și tot ce iți mai bubuie mintea ?
ceea ce nu ar fi o problemă dacă ești în mașină Ei bine în jur de 100 EURO !!!
•…. Și cam atât Din păcate nu ii pot da numele, pentru că ar
În concluzie … Dacă vreodată vreți o sculă PERFECTĂ fi reclamă dar chestia asta m-a excitat atât de
pentru mașină, care să facă tot ce vă bubuie mintea (GPS, tare încât am simțit nevoia să o laud …. Daca
mp3, video player, bluetooth, etc) – luați-vă scula asta. totuși vreți mai multe detalii, imi puteți scrie
Chestia cea mai tare totuși este prețul … Deci , cât credeți pe gore@xmeditor.ro si vă spun și cum o
ca am dat pe un aparat care e și GPS, și MP3 și Video Play- cheamă pentru că poate o puteți găsi și în
România

38 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


Autotehnica octombrie 2009 39
NOI TEHNOLOGII

Ultimele secunde înaintea unui


accident
Sunt multe lucruri care, în momentele
premergătoare unui accident, pot ajuta
la evitarea coliziunii sau măcar
a unor consecinţe grave.
Bosch a pus la punct
sistemul de secu-
ritate PSS (Pre-
dictive Safety
Systems) care
anticipează
pericolul şi
reacţionează
imediat, prote-
jând pasagerii
şi celelalte
vehicule de pe
şosea.

Predictive Safety Systems


PSS foloseşte inteligent sistemele
de siguranţă şi confort existente
ABS, ESP®, Hydraulic Brake Assist
(HBA) şi Adaptive Cruise Control
(ACC). Combinând şi folosind aceste
sisteme este posibilă detectarea unui
eventual accident şi lansarea unor
măsuri eficiente de evitare.
Detectarea pericolelor: senzori de
înaltă performanţă
Senzorul radar folosit deja la pilotul
automat inteligent (Adaptive Cruise
Control) pentru a menţine automat
distanţa adecvată fată de vehiculul
din faţă poate servi şi PSS pentru sca-
narea unei distanţe de 200 m. Sen-
zorul detectează vehiculele de pe
aceeaşi bandă şi calculează distanţa
până la ele şi viteza acestora. Siste-

40 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


DIAGNOZĂ

Autotehnica septembrie 2009 41


NOI TEHNOLOGII

mele PSS sunt active permanent,


indiferent dacă ACC este pornit sau
nu.
Pregătirea ideală a manevrei de
frânare:
Asistentul de frânare – Predictive
Brake Assistant (PBA)
Dacă senzorii detectează riscul unui
accident, apărând posibilitatea unei
opriri de urgenţă, Asistentul de
frânare (PBA) – prima etapă a PSS –
pregăteşte sistemul de frânare pen-
tru oprirea de urgenţă. El alimentează
în avans circuitul de frânare pentru
a ajunge mai repede la presiunea
necesară, şi poziţionează sistemul
de frânare aproape de discuri, fără ca
şoferul să observe. De asemenea, PBA
micşorează nivelul critic de frânare de
la care se activează asistentul hidrau-
lic de frânare (HBA). Studiile au arătat performanţa completă de frânare coliziune (PCW), avertizează şoferii
că astfel de măsuri pot fi foarte efi- – aproximativ 30 milisecunde mai în situaţii critice. O frână de scurtă
ciente: chiar şi în situaţii critice, doar devreme. Combinând recţia şoferului durată, un mic şoc prin intermediul
o treime din şoferi reacţionează cu o cu cea a asistentului de frânare se centurii de siguranţă semnale acus-
manevră de frânare de urgenţă. Ma- pot scurta semnificativ distanţele de tice şi vizuale, toate aceste alertează
joritatea şoferilor sunt atât de ezitanţi frânare. şoferul de pericolul iminent.
încât asistentul hidraulic de frânare Reacţie mai rapidă: Avertizarea de Numerele vorbesc de la sine: un
nici nu este activat. coliziune studiu al Asociaţiei Asiguratorilor
Şoferii câştigă timp preţios: de îndată – Predictive Collision Warning (PCW) Germani* arată ca aproape jumătate
ce apasă pe frână, are la dispoziţie Al doilea modul al PSS, avertizarea de din şoferii implicaţi în accidente nu
au frânat deloc*. Avertizarea la timp
permite şoferilor să reacţioneze
mai repede în caz de pericol, cu o
manevră de evitare şi/sau cu frână
pentru a reduce viteza impactului.
PCW contribuie astfel la evitarea
multor accidente şi la micşorarea
gravităţii coliziunilor.
Intervenţie activă:
Frâna de urgenţă – The Predictive
Emergency Brake (PEB)
Dacă şoferul nu reacţionează în
ciuda tuturor avertizărilor, sistemul
detectează accidentul inevitabil şi
activează frâna de urgenţă (PEB).
Până în acest moment şoferul era
partea activă, fiind sprijinit doar de
sistemele de securitate. Dar din acest
moment, PEB acţionează automat
manevra de frânare de forţă maximă.
Sistemul foloseşte ultima şansă pen-

42 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


ABONAMENTE

a III-a

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 43


tru a reduce forţa coliziunii iminente şi a micşora urmările
impactului.
Este necesară siguranţa maximă
Din moment ce PEB intervine activ în conducerea maşinii,
Bosch aplică cele mai stricte standarde de siguranţă pen-
tru recunoaşterea obiectelor şi evaluarea riscului de ac-
cident. Aceasta înseamnă că sistemul radar trebuie să
fie sprijinit de un alt sistem de măsură, cum ar fi senzorii
video.
CAPS: Şi mai siguri în viitor
Noile sisteme electronice vor contribui la reducerea la
minim a numărului de accidente şi a riscului de rănire. O
metodă promiţătoare este combinarea sistemelor active
şi pasive cu PSS, pe care Bosch îl dezvoltă în cadrul

programului CAPS.
PSS sunt primul pas în această direcţie.
În viitor, funcţiile CAPS nu doar vor preveni sau reduce
impactul coliziunilor frontale, ci vor oferi vehiculelor
protecţie de jur împrejur, pentru diferite tipuri de acci-
dente. Şoferii vor avea un sprijin activ în situaţiile pericu-
loase care pot duce la coliziuni laterale, în spate sau mul-
tiple, sau care pot cauza răsturnarea vehiculului.
Inginerii din cercetare de la Bosch lucrează pentru a face
vehiculele din ce în ce mai sigure pentru toţi participanţii
la trafic. Viziunea noastră este un trafic stradal fără acci-
dente.

Sursa: Robert Bosch GMBH


SERVICE

Europart lansează primul concept


de service pentru transportere
Sistemul Transporter-Station se adresează service-urilor independente şi celor de reprezentanţă

“Şoferul de transporter îşi


tratează maşina ca pe un turism
şi nu ca pe un camion” declară
Thomas Kobudzinski, Director
Marketing al Europart Trading
GmbH. Exista însă o diferenţă
majoră faţă de proprietarii de
turisme şi anume, un şofer sau
proprietar de transporter nu îşi
schimbă service-ul atât de des
ca şi un proprietar de camion
ci rămâne fidel service-ului de
reprezentanţă, acolo de unde a
şi cumpărat maşina.

Pentru a schimba această percepţie


asupra reţelei de service-uri libere a
proprietarilor de transportere,
Europart, ca specialist pentru ve-
hicule utilitare, a creat conceptul
Transporter-Station. Există deja mai mult de 125.000 de exemplu un van echipat ca şi service
O promovare constantă şi corectă vehicule comerciale înregistrate şi mobil sau cele folosite în întreţinerea
ca furnizori specializaţi în reparaţii după toate probabilităţile, parcul va drumurilor – se observă o tendinţă
şi întreţinere de vehicule comerciale, continua să crească în următorii ani. de a mări din ce în ce mai mult peri-
oferă service-urilor partenere şanse Ca şi membru în Transporter-Station, oada de utilizare a acestor vehicule.
uriaşe de a-şi dezvolta afacerea într- service-ul primeşte instrumentele a- Aceste volume de reparaţii sunt
un segment de piaţă în creştere. decvate pentru o poziţionare corectă direcţionate în momentul de faţă, în-
în piaţă. Conform tr-o proporţie foarte mare în service-
informaţiilor urile de reprezentanţă.
furnizate de firma Transporter-Station ar putea schimba
de consultanţă aceste comportamente de consum
din Köln, BBE ale pieţei de reparaţii şi întreţinere
Retail Experts, pentru autoutilitare uşoare.
pentru fiecare Conceptul se adresează acelor ser-
transporter se vice-uri care deja repară transportere
cheltuiesc cca. sau celor care doresc să pătrundă pe
1.060 Euro pe an acest segment.
pentru întreţinere La începutul lunii august 2009,
şi reparaţii care în Europart a lansat pe piaţa germană
mare parte sunt conceptul Transporter-Station care
cheltuiţi în mo- s-a bucurat de un mare succes,
mentul de faţă dovadă fiind cele 180 de service-uri
în service-uri de afiliate conceptului până la sfârşitul
reprezentanţă. lunii noiembrie, depăşindu-se cu
Cum transpor- mult obiectivul de 150 de service-uri
terele devin din până la jumătatea anului 2010.
ce în ce mai spe- “Deoarece structura de piaţă din
cializate – ca de România este asemănătoare celei din

46 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


SERVICE

Cristian Răducanu, Director Comer-


cial al Europart România.
De aceea specialiştii oferă consultanţă
service-urilor interesate pentru a
putea îndeplinii cerinţele necesare
pentru reparaţiile de transportere.
Pentru început, Europart oferă chiar şi
pachete de bază pentru dotarea ser-
vice-ului. Pe site-ul www.transporter-
station.ro Europart oferă informaţii
detaliate clienţilor şi service-urilor
interesate de concept.
Taxă anuală mică
Pe lângă toate acestea, mai rămâne
de spus că taxa anuală pentru con-
cept este de 400€ care insă s-ar putea
compensa cu bonusul anual primit
pentru un anumit rulaj de piese pen-
tru tranportere.
În afară de asta, service-urile vor
restul ţărilor europene sau Germania, ului. “Nu orice service poate repara primii puncte bonus pentru pie-
Europart România a decis să imple- cu uşurinţă transportere. De foarte sele din sortimentul de transporter
menteze şi pe piaţa românească multe ori se întâmpla ca acoperişul şi necesar de service achiziţionate.
conceptul TransporerStation” declară clădirii să fie prea jos sau elevatoarele Cu aceste puncte, service-ul poate
Cristian Raducanu, Director Comer- existente să nu fie suficient de mari achiziţiona de exemplu materiale
cial al Europart România. pentru a ridica transporterele, mai promoţionale.
Obiectivul Europart în România este ales dacă sunt şi încărcate”, spune
ca până la sfârşitul anului 2010 să
aibă 50 de service-uri partenere în
concept.
Fără compromisuri
Pe lângă service-urile de camioane cu
care deja lucrează, Europart acceptă
ca partener de sistem şi service-uri
de turisme, anvelope, roţi, etc.
“Este important ca în unităţile de ser-
vice să existe o dorinţă activă de a
repara şi transportere“, spune
Eberhard Siegfried Ludwig, CEO Eu-
ropart România.
Pe de altă parte, service-urile parte-
nere trebuie să înţeleagă că vehi-
culele comerciale uşoare reprezintă
un segment important de piaţă asu-
pra căruia ar trebui să îşi îndrepte
toată atenţia şi că transportele sunt
în final vehicule comerciale. Asta
înseamnă că proprietarii au nevoie
de maşina deoarece este folosită în
scop productiv. De aceea service-
urile Transporter-Station trebuie să
ofere clienţilor un program de lucru
prelungit pentru o exploatare cât
mai eficientă a timpului normal de
lucru al flotei.
Ca şi cerinţe de bază pentru service-
urile care vor să adere la concept,
Europart pune accentul pe echiparea
şi premisele constructive ale service-

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 47


SERVICE

Uleiul cel mai potrivit pentru


fiecare motor
In cele mai multe cazuri nu suntem constienti cat de impor-
tant este un ulei bun pentru autoturismul nostru. O alegere
nepotrivita poate in mod cert sa scurteze viata autovehiculu-
lui.

În zilele noastre este dificil să alegem Gama de produse Elite, dezvoltată de


lubrifiantul cel mai potrivit, deoarece Repsol, permite oricărui beneficiar să
în ultimii anii avansul tehnologic a aibă la îndemână uleiul potrivit pen- o proprietate care implică două nu-
însemnat că specificaţiile tehnice şi tru autovehiculul sau, chiar dacă mere, care se referă la vâscozitate în
tipurile de motoare s-au multiplicat. acesta este propulsat de un motor pe relaţie cu temperatura, fiind separate
Este astfel esenţial să se identifice un benzină sau unul diesel, cu injecţie de ‘W’.
brand de lubrifianţi cu o gamă de directă sau nu…, există un lubrifiant Performanţa vascozimetrica a lu-
produse care să fie compatibile cu pentru fiecare. brifiantului atunci când autove-
specificaţiile tehnice ale câtor mai Lubrifianţii Repsol au o serie de hiculul este pornit este redată de
mulţi dintre producătorii de mo- proprietăţi fizico-chimice care au fost SAE, folosind numărul dinaintea ‘W’.
toare. Soluţia se găseşte în gama de testate meticulos pe fiecare tip de Atunci când motorul ajunge la o
produse Elite de la Repsol. sistem de propulsie, de aceea dez- temperatură mai ridicată, performan-
voltarea acestor lubrifianţi ta vascozimetrica a lubrifiantului este
este inerent legată de dez- redată de numărul care se afla după
voltarea motoarelor. ‘W’. Uleiurile de ultima generaţie au
Una din caracteristicile capacitatea de a funcţiona bine atât
esenţiale care disting între la temperaturi joase cât şi foarte ridi-
tipuri diferite de lubrifianţi cate şi de aceea sunt denumite mul-
este vâscozitatea, cea mai tigrade.
extinsă clasificare a aces- Lubrifianţii din gama Repsol Elite
teia fiind oferită de SAE îndeplinesc toate cerinţele tehnice
(America’s Society of Au- ale pieţii, protejând toate tipurile
tomotive Engineering). În de motor şi respectând mediul
mod normal această este înconjurător.

Repsol Elite.
Mai multa viata motorului tau.

48 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


all of
them
tru s t
REPS OL
why wouldn’t

VALTEC COMERCIAL ROMANIA

Bucuresti, Sos. Odaii nr. 105-107, sector 1


Tel: (021) 352.38.32 / 33 / 34 / 35
Fax: (021) 352.38.36 www.repsoloil.ro
50
51
52
53
INFO
S ERVICE

54 Autotehnica noiembrie
octombrie 2009
SERVICE

Autotehnica octombrie 2009 55


INFO

C AROSERII
56 - Înlocuirea geamurilor la 61 - Statistici 64 - Apariții editoriale 66 - Continuare Editorial
Wolkswagen Passat CC
partea a II - a

Înlocuirea geamurilor la
Wolkswagen Passat CC partea a II -a

11. 11.1.

11. Depărtaţi siguranţele de oţel inoxidabil ale piciorului mâna liberă pentru a ţine piciorul oglinzii gata de de-
oglinzii pe suprtul aflat pe parbriz, întâi în stânga, apoi în sprindere, evitând căderea bruscă a acesteia. Veţi utiliza
latura dreaptă. Pe toată durata acestei operaţii, veţi folosi aceeaşi inglita la 90 de grade.

56 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


CAROSERII

ATENŢIE ! Din acest moment veţi


scoate cheia din contact şi veţi
evita punerea sub tensiune a ve-
hiculului, pentru a nu perturba
setările “memoriei” vehiculului cu
privire la senzorul de pe parbriz.

11.2.
13. Dacă pe parbriz se află alte accesorii prinse cu adezivi
12. Cu aceeaşi inglita la 90 de grade, veţi elibera pintenul (cu faţa dublă adezivă sau ţip “arici”), de genul antene
de zăvorâre a mufei electrice a senzorului şi-o veţi de- suplimentare sau senzori de proximitate pentru alarme,
conecta din senzor. Senzorul rămâne pe parbrizul care se etc., desprindeţi-le cu delicateţe, folosind scula cea mai
demontează până la noi ordine. convenabilă (lama dreptunghiulară în suport, dalta de
unică folosinţă bine ascuţită, etc.).

12. 13.
14. Marginile parbrizului sunt foarte apropiate de rama caroseriei, deci, va trebui să lucraţi cu maximă atenţie, pentru
a nu zgâria vopseaua.
Recomandăm protejarea suprafeţelor vopsite dimprejurul geamului folosind banda de mascare (bleu sau verde) pre-
cum şi folosirea unei metode delicate de tăiere a parbrizului vechi ( cu sârmă pătrată şi doi tehnicieni).
Este foarte utilă îndepărtarea buzei vulcanizate aflate pe laturile stânga, suparioara şi dreaptă a parbrizului, utilizând un
cutter universal cu lama nouă, fără a apăsa excesiv, pentru a limita efectele asupra vopselei de dedesubt.

14. 14.1.

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 57


CAROSERII

15. La tăierea cu sârmă pătrată, tehnicianul aflat în interior care protejează eticheta cu seria, folosind “lăbuţa” şi va
va penetra stratul vechi de uretan cu un ac de seringă ghida sârmă de tăiere astfel că aceasta să nu deterioreze
gros, special, pe care-l va introduce, de preferat undeva nici eticheta nici protecţia ei.
pe latura inferioară a parbrizului, prin care va trece sârmă. Dacă se foloseşte pentru tăiere cuţitul “L” (sau “cuţitul
În lipsa acului de seringă din arenalul de dispozitive, se rece”), atunci recomandăm efectuarea a minimum două
va încerca penetrarea cordonului de uretan tot din inte- treceri. Întâi se va trece cu o lamă mai scurtă (3/4”), pentru
rior, cu apucarea fermă a unui capăt al sârmei (tăiat la 45 a nu depune eforturi exagerate la tăiere, apoi se va trece
de grade) cu ajutorul unui cleşte spitz de bună calitate. cu lama lungă (1’ sau 1+1/4”), care va definitivă tăierea.
Operaţia se va efectua la circa 1/3 din înălţimea stâlpului Lubrifiera zonelor de tăiere cu lichid de spălat parbrizul
“A”, tehnicianului aflat la exterior revenindu-i sarcina de sau chiar apă curată, uşurează mult munca de tăiere.
a observa ieşirea capătului şi de a ghida capătul ieşit al ATENŢIE ! La tăierea cu cuţit “L”, latura inferioară a par-
sarmri cu o onglita “ţac-pac”, astfel încât să evite zgârierea brizului va putea crea probleme. De aceea, pentru
vopselei. baza, recomandăm folosirea machetei (“cuţitului lung”)
După scoaterea a aproximativ 25-30 de cm de sârmă în neapărat în conjuctie cu umezirea prin interior a cor-
exterior, se vor ataşa tensoarele. donului de uretan şi îndepărtarea laturii superioare deja
La tăiere, tehnicianul din interior va proteja bordul de desprinse a parbrizului, fie cu pernă pneumatică, fie cu
acţiunea sârmei, prin introducerea “lăbuţei de iepure” ast- capul protejat de cască de protecţie.
fel că sârmă să fie lipită de parbriz şi departe de muchia ATENŢIE ! Ochelarii şi mănuşile de protecţie trebuiesc
bordului. neapărat purtate iar sculele tăietoare (cuţitele şi lamele)
Se va acorda o atenţie deosebită în zona seriei de sasiu, să fie bine ascuţite. Nu se va folosi sârmă pătrată uzată,
aflată în partea stângă, aproape de colţul de jos al parbi- ruperea ei intempestiva având posibilitatea să genereze
zului: aici tehnicianul din interior va palpa cu atenţie buza accidente grave.

15. 16.
16. Ridicaţi parbrizul vechi, eliberat din cordonul de uretan, folosind ventuzele. Evitaţii poziţionarea ventuzelor pe
fisuri, pentru că vacuumul poate ceda oricând şi parbrizul risca să cadă pe capota, cu consecinţe deosebit de grave.
Verificaţi priză ventuzelor înaintea ridicării geamului de pe rama să.
Pozaţi geamul pe un stand (o masă), cu concavitatea în sus, pentru a recupera senzorul.

17. 17.1.
17. Decupaţi cu maximă atenţie rama metalică (suportul) oglinzii retrovizoare interioare. Veţi utiliza un şpaclu subţire
foarte bine ascuţit şi un ciocănel de 100 de grame. Veţi decupa numai uretanul care ţine rama metalică, evitând cu
desăvârşire să depăşiţi către interior zona ramei, pentru a nu deteriora perna transparentă a senzorului.

58 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


CAROSERII

17.2. 17.3.
Îndepărtaţi rama metalică decupata. Ţineţi tot timpul apăsat dar fără a exagera senzorul pe locul său, pentru
a evita desprinderea lui necontrolată şi contaminarea zonei transparente. Curăţaţi zonă adiacentă, înaintea
desprinderii senzorului.
Pregătiţi parbrizul nou, depus cu concavitatea în sus pe o masă (un stander) alăturată; degrasati şi curăţaţi
temeinic zona semzorului.
Desprindeţi lent, cu mare atenţie senzorul de pe geamul vechi, eventual ajutându-vă cu o lamă nouă, şi

în locaşul sau de pe noul parbriz. Verificaţi să nu ex-


iste bule de aer între pernă şi noul geam. Aplicaţi pe
senzor o presiune moderată, eventual încălziţi prin
exterior zona cu un feon industrial la 40-50 grade
Celsius.
Dacă nu reuşiţi să salvaţi perna transparentă a senzo-
rului, faceţi uz de o pernă originală nouă, cu costurile
suplimentare aferente. Acest lucru se întâmplă în ca-
zul parbrizelor zdrobite în zona oglinzii/senzorului.
Informaţi clientul din start despre necesitatea unui
nou pad pentru senzor, pentru a nu va lovi de refu-
17.4. zuri la plată, după terminarea lucrării.
umezind din belşug zona cu alcool tehnic sau apă
distilată. Aveţi mare grijă să nu ciopliţi cu lama perna
transparentă a senzorului.
Depuneţi senzorul, zvântat de alcool sau apă, exact

18. 19.
18. Ştergeţi temeinic rama parbrizului, pentru a evi- 19. Îndepărtaţi stratul vechi de uretan de pe rama
ta contaminarea zonei cu praf, noroi, microcioburi parbrizului, păstrând 1 mm din acesta cu rol de
sau alte impurităţi. amorsa.

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 59


CAROSERII

20. 21.
20. Curăţaţi, degrasati verificaţi integritatea, cali- 21. Aplicaţi ventuzele pe noul geam, poziţionaţi-l
tatea şi prezenţa accesoriilor pe noul geam, după în locaşul lui şi marcaţi poziţia corect centrată cu
transplantarea senzorului. Asiguraţi-vă încă o dată ajutorul a două bucăţele de bandă de mascare şi/
că aveţi la dispoziţie geamul corect. sau marker lavabil (creion de ceară). După stabili-
rea poziţiei corecte, re-depuneti geamul nou pe
ştender cu concavitatea în sus şi aplicaţi activato-
rul şi/sau primerul, după cum prevăd instrucţiunile
producătorului sistemului de uretan pe care-l veţi
utiliza. Verificaţi încă o dată respectarea condiţiilor
de microclimat, valabilitatea din punct de vedere a
termenului de utilizare a setului de adezivi şi timpul
de polimerizare a uretanului, calculat potrivit tem-
peraturii şi umidităţii la care lucraţi.
Semnaţi-vă lucrarea, pentru a putea trata profesio-
nal şi pertinent eventualele reclamaţii în perioada
de garanţie. Pe stickerul personalizat, veţi stipula:
dată şi ora montajului, tehnicianul care a executat
lucrarea, tipul şi lotul sistemului de uretan folosit,
21.1. observaţii cu privire la starea caroseriei (rugina,
avarii, etc), asiguratorul şi numărul de circulaţie al
maşinii, pentru a elimina posibilitatea unor eventu-
ale fraude.

22.
22. Pregătiţi rama caroseriei pentru aplicarea nou-
lui cordon de uretan: primerati zonele afectate de
tăierea vechiului geam, corectaţi denivelările de
uretan vechi, desprinderile, “cocoaşele de filler sau
deformările tablelor, dacă vehiculul a fost reparat în
urma unui accident mai sever.

60 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


STATISTICI

Statistici Noiembrie 2009


Association des

Constructeurs 8.00 A.M.(7.00 A.M GMT), 16 Noiembrie, 2009


Européens
d'Automobiles

Av. des Nerviens 85 ÎNREGISTRĂRI VEHICULE NOI DE PASAGERI PE ȚARĂ


B-1040 Bruxelles EUROPA (EU* + EFTA)
Tel (32 2) 732 55 50
Fax (32 2) 738 73 10
(32 2) 738 73 11
Octombrie Octombrie % Chg Ian - Oct Ian - Oct % Chg
'09 '08 09/08 '09 '08 09/08
AUSTRIA 26,694 25,992 +2.7 274,369 258,149 +6.3
BELGIA 39,726 42,998 -7.6 414,609 483,729 -14.3
DANEMARCA 9,742 11,342 -14.1 91,317 133,237 -31.5
FINLANDA 7,610 10,164 -25.1 80,219 128,729 -37.7
FRANȚA 210,424 174,939 +20.3 1,823,925 1,750,703 +4.2
GERMANIA 321,120 258,814 +24.1 3,311,886 2,630,287 +25.9
GRECIA 11,720 19,666 -40.4 192,769 245,902 -21.6
IRLANDA 1,526 1,748 -12.7 56,637 150,790 -62.4
ITALIA 195,545 169,032 +15.7 1,807,832 1,880,555 -3.9
LUXEMBURG 4,301 4,488 -4.2 41,163 46,172 -10.8
OLANDA 35,805 41,875 -14.5 352,134 462,938 -23.9
PORTUGALIA 15,183 14,674 +3.5 128,040 176,839 -27.6
SPANIA 98,202 77,686 +26.4 775,378 1,025,677 -24.4
SUEDIA 21,783 22,299 -2.3 173,914 219,210 -20.7
REGATUL UNIT 168,942 128,352 +31.6 1,685,981 1,922,771 -12.3
UNIUNEA EUROPEANĂ (EU15) 1,168,323 1,004,069 +16.4 11,210,173 11,515,688 -2.7
ISLANDA 76 181 -58.0 1,869 8,913 -79.0
NORVEGIA 10,187 8,390 +21.4 78,825 95,846 -17.8
Ț
ELVEȚIA** 22,275
, 24,426
, -8.8 219,258
, 243,548
, -10.0
EFTA 32,538 32,997 -1.4 299,952 348,307 -13.9
EU15+EFTA 1,200,861 1,037,066 +15.8 11,510,125 11,863,995 -3.0
BULGARIA 1,531 3,878 -60.5 19,723 38,202 -48.4
REPUBLICA CEHĂ 14,121 12,973 +8.8 131,869 121,973 +8.1
ESTONIA 450 1,677 -73.2 7,404 22,213 -66.7
UNGARIA** 3,557 12,872 -72.4 52,404 133,607 -60.8
LATVIA 218 1,183 -81.6 3,397 17,239 -80.3
LITUANIA 493 1,715 -71.3 5,930 19,480 -69.6
POLONIA 25,279 27,606 -8.4 264,790 263,153 +0.6
ROMÂNIA 7,572 24,474 -69.1 96,176 252,924 -62.0
SLOVACIA 4,459 6,775 -34.2 66,813 58,858 +13.5
SLOVENIA** 4,764 5,865 -18.8 47,750 61,120 -21.9
EU (Noi Membre) 62,444 99,018 -36.9 696,256 988,769 -29.6
UNIUNEA EUROPEANĂ* 1,230,767 1,103,087 +11.6 11,906,429 12,504,457 -4.8
TOTAL EUROPA (EU+EFTA) 1,263,305 1,136,084 +11.2 12,206,381 12,852,764 -5.0
(*) EU27 include Bulgaria și România; datele pentru Malta și Cipru nu sunt disponibile.
(**) estimări ACEA

Înregistrări vehicule de pasageri noi în octombrie


Rezultate în Europa de Vest 1990-2009
Unități Percentaj

1400000 20
+14.8 +15.8
1200000 15
+5.5 10
1000000 +4.5
+2.8 +8.7 +1.6 +8.3
+1.8 5
800000
-2.3
-0.4 0
600000 -1.0 -4.5 -0.4
-1.9 -5
-3.4
400000 -7.3
-10
200000 -15
-16.5 -15.3
0 -20

New Passenger Car Registrations % change year-on-year

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 61


STATISTICI

ÎNREGISTRĂRI VEHICULE NOI PE PRDUCĂTOR


TOTAL EUROPA (EU* + Țări EFTA)

Octombrie Ianuarie-Octombrie
%Cota Unități Unități %Chg %Cota Unități Unități % Chg
'09 '08 '09 '08 09/08 '09 '08 '09 '08 09/08
TOATE MĂRCILE** 1,263,305 1,136,084 +11.2 12,206,381 12,852,764 -5.0
VW Group 21.2 22.2 267,948 252,031 +6.3 21.3 20.4 2,598,147 2,616,022 -0.7
VOLKSWAGEN 11.5 11.8 145,556 134,314 +8.4 11.4 10.5 1,395,068 1,348,279 +3.5
AUDI 4.0 5.1 51,005 58,254 -12.4 4.3 4.4 521,016 566,730 -8.1
SEAT 2.1 2.3 26,624 25,623 +3.9 2.2 2.3 269,051 293,820 -8.4
SKODA 3.5 3.0 44,618 33,604 +32.8 3.4 3.1 411,187 403,864 +1.8
Altele (1) 0.0 0.0 145 236 -38.6 0.0 0.0 1,825 3,329 -45.2
PSA Group 13.3 12.8 168,569 145,856 +15.6 12.8 12.7 1,559,688 1,634,837 -4.6
PEUGEOT 7.0 6.7 88,931 76,097 +16.9 6.8 6.9 831,300 886,582 -6.2
CITROEN 6.3 6.1 79,638 69,759 +14.2 6.0 5.8 728,388 748,255 -2.7
FORD Group 10.2 9.8 129,025 111,891 +15.3 10.2 9.9 1,249,186 1,269,667 -1.6
FORD 8.6 8.3 108,879 94,493 +15.2 8.9 8.4 1,083,677 1,075,844 +0.7
VOLVO 1.6 1.5 20,146 17,398 +15.8 1.4 1.5 165,509 193,823 -14.6
GM Group 8.3 8.3 104,975 94,116 +11.5 9.0 9.6 1,101,228 1,233,521 -10.7
OPEL/VAUXHALL 6.9 6.8 86,789 77,047 +12.6 7.5 7.9 914,846 1,012,156 -9.6
CHEVROLET 1.3 1.0 16,178 11,717 +38.1 1.3 1.2 161,088 159,221 +1.2
SAAB 0.1 0.4 1,753 5,022 -65.1 0.2 0.4 23,590 57,435 -58.9
GM ((US)) 0.0 0.0 255 330 -22.7 0.0 0.0 1,704
, 4,709
, -63.8
FIAT Group 10.8 9.0 136,564 102,002 +33.9 9.0 8.7 1,094,430 1,124,591 -2.7
FIAT 9.2 7.4 115,811 84,560 +37.0 7.4 7.5 899,606 968,124 -7.1
LANCIA 1.6 1.5 20,753 17,442 +19.0 1.6 1.2 194,824 156,467 +24.5
ALFA ROMEO 8.7 8.3 109,481 94,331 +16.1 8.8 8.0 1,071,513 1,033,170 +3.7
Altele (2) 7.0 6.6 88,407 75,130 +17.7 7.1 6.5 867,799 840,538 +3.2
RENAULT Group 0.9 0.9 11,101 9,811 +13.1 0.8 0.8 102,285 99,317 +3.0
RENAULT 0.8 0.8 9,538 9,006 +5.9 0.8 0.7 95,802 87,508 +9.5
DACIA 0.0 0.0 435 384 +13.3 0.0 0.0 5,627 5,807 -3.1
TOYOTA Group 5.1 4.8 64,051 54,432 +17.7 5.1 5.3 622,482 680,271 -8.5
TOYOTA 5.0 4.6 62,644 52,590 +19.1 5.0 5.1 604,936 655,010 -7.6
LEXUS 0.1 0.2 1,407 1,842 -23.6 0.1 0.2 17,546 25,261 -30.5
BMW Group 4.8 5.8 60,313 66,275 -9.0 4.9 5.6 592,657 714,313 -17.0
BMW 3.9 5.0 48,817 56,749 -14.0 3.9 4.6 478,692 586,211 -18.3
MINI 0.9 0.8 11,496 9,526 +20.7 0.9 1.0 113,965 128,102 -11.0
DAIMLER 5.0 5.7 62,759 64,932 -3.3 4.8 5.4 581,586 691,851 -15.9
MERCEDES 4.3 5.0 54,812 56,395 -2.8 4.1 4.7 502,118 602,034 -16.6
SMART 0.6 0.8 7,947 8,537 -6.9 0.7 0.7 79,468 89,817 -11.5
NISSAN 2.7 2.0 34,725 22,176 +56.6 2.4 2.3 297,889 299,162 -0.4
HYUNDAI 2.1 1.7 26,194 19,856 +31.9 2.4 1.8 287,381 231,302 +24.2
SUZUKI 1.6 1.7 20,539 19,143 +7.3 1.8 1.7 216,243 222,168 -2.7
HONDA 1.4 1.5 17,733 17,562 +1.0 1.8 1.8 213,830 234,052 -8.6
KIA 1.8 1.6 22,971 18,318 +25.4 1.7 1.6 210,473 205,877 +2.2
MAZDA 1.2 1.5 15,560 16,976 -8.3 1.5 1.7 181,249 219,627 -17.5
MITSUBISHI 0.5 0.8 6,578 9,237 -28.8 0.7 0.8 86,351 106,143 -18.6
JAGUAR LAND ROVER 0.6 0.6 7,128 6,532 +9.1 0.6 0.8 70,437 99,382 -29.1
LAND ROVER 0.4 0.3 4,904 3,942 +24.4 0.4 0.5 46,039 66,383 -30.6
JAGUAR 0.2 0.2 2,224 2,590 -14.1 0.2 0.3 24,398 32,999 -26.1
CHRYSLER (3) 0.3 0.5 4,213 5,984 -29.6 0.4 0.7 46,495 83,860 -44.6
ALTELE** 0.3 1.3 3,979 14,434 -72.4 1.0 1.2 125,116 152,948 -18.2
(1) VW Group: VW 'altele' includ Bentley, Bugatti și Lamborghini
(2) FIAT Group: FIAT 'altele' includ Ferrari & Maserati
(3) CHRYSLER include Chrysler, Dodge și Jeep
(**) estimări ACEA

62 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010


STATISTICI

ÎNREGISTRĂRI VEHICULE NOI DE PASAGERI PE PRDUCĂTOR


EUROPA DE VEST (EU15 + Țări EFTA)

Octombrie Ianuarie-Octombrie
%Cota Unități Unități % Chg %Cota Unități Unități % Chg
'09 '08 '09 '08 09/08 '09 '08 '09 '08 09/08
TOATE MĂRCILE** 1,200,861 1,037,066 +15.8 11,510,125 11,863,995 -3.0
VW Group 20.8 22.0 250,306 228,580 +9.5 21.1 20.0 2,426,501 2,378,029 +2.0
VOLKSWAGEN 11.6 12.2 139,881 126,068 +11.0 11.6 10.7 1,339,083 1,272,281 +5.3
AUDI 4.2 5.5 50,031 56,588 -11.6 4.4 4.6 510,855 550,778 -7.2
SEAT 2.1 2.3 25,799 23,857 +8.1 2.2 2.3 257,226 276,121 -6.8
SKODA 2.9 2.1 34,452 21,835 +57.8 2.8 2.3 317,557 275,584 +15.2
Altele(1) 0.0 0.0 143 232 -38.4 0.0 0.0 1,780 3,265 -45.5
PSA Group 13.6 13.3 162,738 137,429 +18.4 13.0 13.0 1,500,249 1,547,481 -3.1
PEUGEOT 7.1 6.9 85,859 71,557 +20.0 6.9 7.1 799,565 838,222 -4.6
CITROEN 6.4 6.4 76,879 65,872 +16.7 6.1 6.0 700,684 709,259 -1.2
FORD Group 10.2 9.9 123,033 103,072 +19.4 10.3 10.0 1,182,043 1,187,704 -0.5
FORD 8.6 8.3 103,749 86,504 +19.9 8.9 8.4 1,024,044 1,002,130 +2.2
VOLVO 1.6 1.6 19,284 16,568 +16.4 1.4 1.6 157,999 185,574 -14.9
GM Group 8.4 8.3 100,712 85,610 +17.6 9.1 9.5 1,041,749 1,130,756 -7.9
OPEL/VAUXHALL 7.0 6.8 83,970 70,867 +18.5 7.6 7.9 873,935 939,705 -7.0
CHEVROLET 1.2 0.9 14,817 9,505 +55.9 1.2 1.1 143,338 130,428 +9.9
SAAB 0.1 0.5 1,684 4,923 -65.8 0.2 0.5 22,858 56,196 -59.3
GM (US) 0.0 0.0 241 315 -23.5 0.0 0.0 1,618 4,427 -63.5
FIAT Group 88
8.8 86
8.6 105 487
105,487 89 391
89,391 +18 0
+18.0 89
8.9 83
8.3 1 024 763
1,024,763 982 064
982,064 +4 3
+4.3
FIAT 7.1 6.8 84,663 70,446 +20.2 7.2 6.7 823,376 791,367 +4.0
LANCIA 0.9 0.9 11,020 9,746 +13.1 0.9 0.8 101,522 98,819 +2.7
ALFA ROMEO 0.8 0.9 9,370 8,819 +6.2 0.8 0.7 94,312 86,174 +9.4
Altele (2) 0.0 0.0 434 380 +14.2 0.0 0.0 5,553 5,704 -2.6
RENAULT Group 10.6 8.6 127,710 88,857 +43.7 8.7 8.3 999,790 984,244 +1.6
RENAULT 9.2 7.6 110,869 78,853 +40.6 7.4 7.6 847,379 904,624 -6.3
DACIA 1.4 1.0 16,841 10,004 +68.3 1.3 0.7 152,411 79,620 +91.4
BMW Group 4.9 6.3 59,304 64,958 -8.7 5.1 5.9 582,343 700,495 -16.9
BMW 4.0 5.4 47,872 55,532 -13.8 4.1 4.8 469,033 573,347 -18.2
MINI 1.0 0.9 11,432 9,426 +21.3 1.0 1.1 113,310 127,148 -10.9
TOYOTA Group 5.0 4.6 60,384 47,429 +27.3 5.0 5.1 576,964 609,812 -5.4
TOYOTA 4.9 4.4 59,097 45,774 +29.1 4.9 4.9 560,763 586,889 -4.5
LEXUS 0.1 0.2 1,287 1,655 -22.2 0.1 0.2 16,201 22,923 -29.3
DAIMLER 5.1 6.1 61,694 63,249 -2.5 5.0 5.7 570,959 675,812 -15.5
MERCEDES 4.5 5.3 53,761 54,741 -1.8 4.3 4.9 491,754 586,462 -16.1
SMART 0.7 0.8 7,933 8,508 -6.8 0.7 0.8 79,205 89,350 -11.4
NISSAN 2.8 2.0 33,046 20,403 +62.0 2.5 2.4 282,455 279,798 +0.9
HYUNDAI 1.9 1.5 23,290 15,878 +46.7 2.2 1.7 258,192 197,836 +30.5
HONDA 1.3 1.4 16,005 14,966 +6.9 1.7 1.7 195,870 206,725 -5.3
SUZUKI 1.6 1.4 18,937 14,718 +28.7 1.7 1.5 193,636 181,133 +6.9
MAZDA 1.7 1.4 20,092 14,753 +36.2 1.5 1.4 174,760 169,634 +3.0
KIA 1.2 1.5 14,838 15,477 -4.1 1.5 1.7 172,198 204,156 -15.7
MITSUBISHI 0.4 0.8 5,316 7,889 -32.6 0.6 0.8 74,462 93,683 -20.5
JAGUAR LAND ROVE 0.6 0.6 6,987 6,302 +10.9 0.6 0.8 68,932 96,354 -28.5
LAND ROVER 0.4 0.4 4,777 3,768 +26.8 0.4 0.5 44,940 64,156 -30.0
JAGUAR 0.2 0.2 2,210 2,534 -12.8 0.2 0.3 23,992 32,198 -25.5
CHRYSLER 0.3 0.5 4,027 5,602 -28.1 0.4 0.7 44,357 79,673 -44.3
ALTELE** 0.6 1.2 6,955 12,503 -44.4 1.2 1.3 139,903 158,606 -11.8
(1) VW Group: VW 'altele' includ Bentley, Bugatti și Lamborghini
(2) FIAT Group: FIAT 'altele' includ Ferrari & Maserati
(3) CHRYSLER include Chrysler, Dodge și Jeep
(*) EU27 include Bulgaria, România; exclusiv Malta, Ciprus
(**) estimări
ti ă i ACEA

Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 63


STATISTICI
MANUALE REPARATII IN
LIMBA ROMANA
VW Passat Renault Megane II Ford Focus Ford Fiesta

Automobile Automobile Automobile Automobile


fabricate intre fabricate intre fabricate intre fabricate intre
2000 si 2005, 2002 si 2005, 2001 si 2004, 2002 si 2005,
benzina si Diesel benzina si Diesel benzina si Diesel benzina si Diesel

VW Golf/Bora Skoda Fabia Skoda Octavia Opel Vectra C

Automobile Automobile Automobile Automobile


fabricate intre fabricate intre fabricate intre fabricate dupa
2001 si 2003, 2000 si 2006, 1998 si 2004, 2002,
benzina si Diesel benzina si Diesel benzina si Diesel benzina si Diesel

PREȚ
90 RON
NOU ! OFERTA SPECIALA *
Astra H Automobile pentru ABONATII AUTO TEHNICA
fabricate dupa fabricate intre se acorda o reducere de 15%
03.04 si Zafira B, 2002 si 2005,
fabricate dupa benzina si Diesel
07.05

64 Autotehnica iulie - august 2009 www.xmeditor.ro


ABONAMENTE
MANUALE TEHNICE AUTO

Known fixes and Complete informa-


bulletins tion for front and rear
Remote central locking wheel alignment.
and immobilizers -
programming Toe - camber - caster -
procedures and KPI lock angles
battery replacement Castor and camber
Service interval adjustment illustra-
indicators - reset tions
procedures Standard and optional
Four easy reference wheel and tyre sizes
charts: Air condition- Wheel nut tightening
ing (AC), Front wheel torques and tyre
alignment, Spark plugs pressures
and Tyre pressures 1995-2009
Service illustrations for
Pollen filter locations,
Serpentine belts,
Engine codes and VIN
plates.

Remote central locking The 2009 edition is an


and immobilizers - important guide for
programming every workshop that
procedures and wants to tackle
battery replacement engine, transmission
Service interval and immobilizer work
indicators - reset effectively
procedures Now includes HEX
Three easy reference Codes
charts: Air condition- Fault locations listed
ing (AC), Front wheel with comprehensively
alignment and Tyre researched probable
pressures causes that save time
Service illustrations for by eliminating
Pollen filter locations, guesswork
Serpentine belts and Code accessing and
Engine codes and VIN erasing techniques
plates Data link connector
1995-2009 locations identified

Dodge Caliber 2,0 CRD;


Fiat 500 1,2;
Mitsubishi L200 2,5
Di-D;
Toyota Hi-Lux 2,5
D-4D;
Vauxhall Astra-H 1,6
16V;
Volkswagen Crafter 2,5
TDI

NU RATA !
Revised replacement
intervals for Citroën,
Ford, Hyundai,
Colectia de manuale tehnice Peugeot, Seat, Vauxhall
and Volkswagen
Revised crankshaft
pulley bolt tightening
procedures for Alfa
Romeo and Chevrolet.

Tel +40.21.683.06.85; Fax +40.21.683.17.14; e-mail: office@xmeditor.ro www.xmeditor.ro


Autotehnica iulie - august 2009 65
REDACTIA
AutoTehnica
Preşedintele meu Revista AUTO TEHNICA este editată de :

X-MEDITOR srl
Nr. Inregistrare la Oficiul Registrului Comerțului:
J40/10863/2005;
Poarta Albă – Midia Năvodari, Casa Republicii şi Bulevardul “Victoria CUI: R17700980;
Socialismului” (acum Bd Unirii), a fost realizată sistematizarea râului Capital Social: 144.000 RON
Dâmboviţa, au fost construite numeroase baraje şi hidrocentrale Cont: RO05RZBR0000060006688453
pe râurile ţării, au fost realizat Metroul bucureştean, a fost realizat Raiffeisen Bank - Sucursala Obregia
Podul de la Cernavoda, a fost realizat în proporţie de 85% Canalul
Dunăre – Bucureşti, a fost achitata “uriaşă” datorie externă, care era Redacția Revistei “Auto Tehnica“
la nivelul anului 1980 de aproximativ 10 (zece) miliarde de dolari şi Str. Iarba Câmpului, 24, Sector 4, Bucuresti
lista ar putea continua. Tel: 021.683.06.85; 031.405.90.33; 031.405.90.34;
În perioada 1989 – 2009 (deci 20 de ani) au fost realizate: desfiinţarea Fax: 021.683.17.14
flotei de transport maritim a României (una din cele mai mari din e-mail: office@xmeditor.ro
lume), desfiinţarea industriei, distrugerea agriculturii, distrugerea http://www.xmeditor.ro
Canalului Dunăre – Bucureşti, a fost realizată o groapă asfaltata de
500m care se numeşte “Pasajul Băneasa”, au mai fost realizaţi câţiva Director General: Victor BALAȘ
kilometrii de autostradă (la un preţ comparabil cu construcţia unei (victor@xmeditor.ro)
autostrăzi suspendate prin munţi), a fost realizată o datorie externă Coordonatorul publicatiilor Auto Tehnica:
de peste 115 (o sută cincisprezece) MILIARDE DE DOLARI şi … cam Dr. Iván NAGYSZOKOLYAI
atât. (nszi@xmeditor.hu)
Preşedintele Meu ar trebui să tragă o linie şi să spună: “STOP ! Fraţilor
am furat cât am putut, dar hai să facem o pauză şi să încercăm Colectivul de redacție:
să facem ceva şi pentru ţara asta… Hai să încercăm să nu ne tra- Redactor Șef: Claudiu COLIBABA
gem comisioane mai mari de 10 % din contractele cu statul, hai să (claudiu@xmeditor.ro)
încercăm să creăm locuri de muncă, hai să încercăm să construim Publicitate: Annamaria BOHÂLȚEA
şcoli, spitale şi de ce nu, fabrici”. (any@xmeditor.ro)
Statul nu este un bun manager. Aşa se spune. Dar de ce nu se Layout & Design: Călin GIUBEGA
încearcă, precum în China, managementul mixt ? Cum ar fi ca un (calin@xmeditor.ro)
băiat, care are o idee de afacere să se ducă şi statul să îi construiască Dep. Contabilitate: Anda VLASE
o fabrică în care să producă rezultatul ideii sale ? Apoi să îi dea un (anda@xmeditor.ro)
5-10% din acţiunile în nouă firmă şi să îi ofere managementul com- Coordonator vânzări: Emöke Monica NEGRU
paniei ? Astfel toţi câştigă. Managerul pentru că poate câştiga bani (monica@xmeditor.ro)
de pe urma ideii sale , statul pentru că afacerea va produce bani, PR & Marketing: Rodica TURCU
plus că va crea locuri de muncă şi oamenii de rând pentru că vor (rodica@xmeditor.ro)
avea un loc de muncă …
Preşedintele Meu ar trebui să-i respecte atât pe cei ce l-au votat şi Tehnoredactare: X-Meditor Lapkiado,
l-au trimis ACOLO cât şi pe cei care nu l-au votat. Pentru el, cetăţenii Oktatás-és Rendezvényszervezö Kft. 9023 Györ,Csaba u.21
patriei nu ar trebui să fie “găozari”, “animale”, “păsărici”, “ţigănci
împuţite” sau “trişti”. Pentru el, toţi ar trebui să fie oameni. El nu ar Colaboratori:
trebui să fie ŞEFUL a 22 de milioane de romani ci omul cu 22 de Conf. Dr. Ing. Liviu MIHON, Dr. Ing. Istvan BARABAS,
milioane de şefi. Preşedintele Meu ar trebui să fie demn şi umil în Dr. Ing. Ilie DUMITRU, Conf. Dr. Ing. Victor OȚĂT, Prof.
acelaşi timp, diplomat şi “băiat de societate” , ferm dar şi conciliant Dr. Ing. Petru BRÂZAȘ, Ing. Rudolf BALINT, Prof.
… Dr. Ing. Matei VÂNĂTORU, Dr. Ing. Corneliu-Sorin
Dar astea sunt visele mele. Poate că mă înşel. Poate că ceea ce se DOBRODĂ, Ing. Constantin GOLUBOVICI, Prof. Dr.
întâmplă acum este bine. Poate că aşa trebuie să fie şi poate că asta Ing. Adriana Manea, Conf. Dr. Ing. Radu ROȘCA, Prof.
este ceea ce îşi doresc cei 22 de milioane de romani. Dr. Ing. Laurențiu MANEA, Conf. Dr. Ing. Edward
De aceea spun că, dacă cel care va câştiga alegerile va continua RKOSI, Ing. Cornel MARINESCU, József MOLNAR, Ing.
ceea ce au început cei dinaintea lui, el poate va fi Preşedintele Dorin MUREȘAN, Ing. Sandor NYAGULY, Dr. Ing. Ioan
României … dar nu va fi Preşedintele Meu. TĂTAR, Ing. Adrian VASILESCU, Ing. Vicky BURACHU,
Florin Olaru, Liliana RUSU, Robert TUSZON, Teodor
DUMITRU
I.S.S.N. 1841-5962
Revistă
tipărită la

Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate


revine in exclusivitate autorilor. Reproducerea oricărui ma-
66 Autotehnica decembrie - ianuarie 2010 terial apărut in revista este interzisă fără acordul scris al
X-Meditor România

You might also like