You are on page 1of 2

Autonomie, sustinere politica, comunitate nationala

DECIZIE DESPRE INTOCMIREA PARTIDULUI POPULAR MAGHIAR DIN


ARDEAL

Noi, Delegatia Consiliului National al Maghiarilor din Ardeal, condusi de convingerea


ca auto-realizarea poporullui nostru si cadrul vietii umane este natiunea, o comunitate
care retine si da apoi valorile, tinand cont de importanta ca valorii comunitatii noastre,
sa se pastreze limba copiilor nostri, cultura , ca ei sa creasca in spiritul obiceiurilor, sa
ne dezvoltam prin prizma comunitatii noastre nationale iar pentru realizarea a acestor
obiective este absolut necesara o comunitate culturala, teritoriala si sistemul
institutional autonom prin care putem decide despre soarta noastra, despre problemele
care afecteaza existenta noastra, constand totodata ca cei 20 de ani trecuti ne-a dus prea
putin spre obiectivele noaste, fiindca in acea perioada, niciunul dintre reprezentantantii
politici ai comunitatii noastre nu s-a ocupat in mod cert de autodispozitia si sarcina
noastra. Prin documentul nostru declarativ am hotarat :
1. Suntem de acord cu punctul de vedere a declaratiei noastre, ca, prin
reprezentanta comunitatii politice a ardelenilor maghiari avem nevoie de
de noua organizatie politica numita Partidul Popular al Maghiarilor din
Ardeal.
2. Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal trebuie sa fie intocmit dupa
valorile scrise in preambulul declaratiei.
3. Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal trebuie sa fie un partid care
prin toate valorile mentionate si prin angajamentul fata de comunitate
nu a fost compromis, ca toti maghiarii case s-au angajat pentru soarta
maghiarilor din ardeal si a maghiarilor din Bazinul Carpatic, sa-si
gaseasca locul indiferent de partidul de care a apartinut in trecut.
4. Imputernicim aceasta declaratie ca pana la sfarsitul lunii ianuarie 2011
sa decida despre persoanele de initiere a acestui consiliu, de asemenea sa
dea mandat si sprijin pentru cei din acest consilui, si sa faca pasi pentru
inregistrsrea legala a acestora.
5. Incredintam Presedintia, sa inceapa negocierile cu organizatiile politice
si civile pentru reorganizare a Forumului de Consiliere a Maghiarilor din
Ardeal, sa fie o Alianta a Maghiarilor: dialogul, intrebarea de
consens,lupta in interesul autonomiei, sa poata devenii institutia de
actiune pentru toate acestea.
6. Incredintam Presedintia, pana cand Partidul Popular al Maghiarilor din
Ardeal va fi legalizat, sa inceapa negocieri cu implicarea societatilor
civile si cu bisericile istorice maghiare pentru o viitoare colaborare, care
sa asigure securitatea partidelor si a administratiilor locali maghiari.

Odorheiu Secuiesc 04 Decembrie 2010

Delegatia Nationala a Maghiarilor din Ardeal


Inchisoarea Natiilor, Romania
ISTORIOGRAFIA ESTE STIINTA CARE INAPOI MEREU SE SCHIMBA

Prezentarea de carte si de jurnal a inceput cu o jumatate de ora mai tarziu in centrul


Lorantffy. Sandor Torok, presedintele Consiliuli National al Maghiarilor din Ardeal i-a
salutat pe cei prezenti. Primul Arpad Szakacs, directorul jurnalului istoric “Tara
Ardealului” a vorbit despre istografia de stanga si dreapta, si despre diferenta de
abordare a cercetarilor istorice, si a prezentat cel mai nou numar al jurnalului “Tara
Ardealului”.
Dupa acesta istoricul Erno Raffy si-a prezentat cartea despre Imperiul Balcanic, Creare
Romaniei Mari 1859-1920. Romania in cateva decenii datorita politicii ei, in afara de
Serbia, a reusit sa confiste zone de la toate tarile din jur ei. Apoi vorbeste despre
Regatul Maghiar fiind opinie publica gresita, inchisoarea popoarelor, in care 3000 de
scoli romanesti au functionat iar limba maghiara nu a fost studiata de loc pana in 1908,
de aceea “blocurile de maghiari” care au trait in perioada aceea nu au cunoscut si pentru
a se descurca nu aveau nevoie sa cunoasca limba oficiala. Apoi a vorbit despre
drepturile natiunilor, autonomia bisericilor si despre legea nationalitatii pe teritoriul
Regatului Maghiar, care in Europa de atunci se considera fara precedent. “Istografia este
stiinta care inapoi mereu se schimba” a continuat Raffy, apoi a vorbit despre
distorsionarea Istografia si a citat cuvintele celui mai cunoscut Istoric roman Nicolae
Iorga: “Ce sa fac cu adevarul cand e vorba despre tara mea?”. S-a vorbit despre
romanizarea Dobrogei, unde 90% dintre localnici erau –turci, bulgari, polonezi, greci
etc., care a fost atins cu inchiderea scolilor si daramarea valorilor culturale. “Nu
Ungaria ci Romania a fost inchisoarea natiilor, si a ramas” a explicat istoricul ca fiind
concluzie finala.
La sfarsit Barna Jozsef Nagy presedintele EMNT din bihor a preluat cuvantul:
“Majoritatea tinerilor maghiari doar atata stiu despre istoria lor cat este scrisa in carte.
Multi nici nu stiu ca intre 1940 si 1944 Nordul Ardealului a devenit din nou parte a
Ungariei. Este catastrofala situatia cand vine vorba despre istorie si nationalitate printre
tinerii din ardeal si din ungaria.” Apoi a prezentat cartea lui “Bihor Revine 1940” , in
care scrie despre guvernatorul Horthy Miklos si despre clipa eliberarii bihorului de catre
Armata Regatului Maghiar.
Sandor Balla

You might also like