You are on page 1of 15

Compoziia plastic

Principii compoziionale
Compozitia consta in modalitatea organizarii elementelor de limbaj plastic intr-un ansamblu omogen, echilibrat, indistructibil, capabil sa transmita privitorului emotia si mesajul autorului. Modalitati de organizare a compozitiei plastice scheme compozitionale: compozitie in friza; compozitie in registru; compozitie in triunghi; compozitie circulara; compozitie in spirala; compozitie radiala; compozitie pe verticala; compozitie pe orizontala; compozitie pe diagonala (oblica); In functie de schema de organizare se obtin compozitii inchise si deschise cu efect statice si dinamice. Compozitia inchisa sugereaza ca actiunea se desfasoara in interiorul spatiului plastic avand un centru de interes. In acest caz elementele sunt ordonate pe scheme compozitionale in forma de triunghi, patrat, cerc, oval. Compozitia deschisa sugereaza ca actiunea se continua si in afara spatiului plastic avand unul sau mai multe centre de interes. Centrul de interes este zona din compozitia plastica catre care se indreapta prioritar privirea si se obtine prin: aglomerare de detalii; - modulari liniare (subtire - gros); contraste (inchis - deschis, cald - rece, mare - mic, aglomerat curat). Compozitia cromatica are o importanta deosebita in raport cu compozitia suprafetelor si valorilor. Astfel, caracterul static sau dinamic, liniile de forta, cel de interes, tensiunile, cromatica, ritmul ca si orice alt mijloc de expresie plastica subordonate structurii compozitionale de baza, singura in stare sa le reuneasca intr-un tot omogen. In ordonarea elementelor compozitiei plastice inchise sau deschise trebuie sa se tina seama de ritm, intrucat prin el se structureaza miscarea, dinamismul compozitiei. Ritmul plastic ia nastere prin succesiunea gandita, intentionala a elementelor de limbaj plastic. Expresivitatea ritmului plastic consta in modalitatea de ordonare a elementelor de limbaj plastic si, cu cat organizarea ritmurilor este mai inedita prin noutatea ei, cu atat compozitia este mai expresiva.

Compozitia statica se realizeaza prin organizarea semnelor plastice intr-un echilibru stabil, elementele constitutive incadrandu-se intr-o forma geometrica stabila (triunghi, patrat, dreptunghi, piramida). Compozitia dinamica presupune structurarea semnelor plastice intr-un echilibru instabil prin folosirea liniilor curbe, spirale, oblice, intretaiate, ce dau configuratiei ansamblului miscare, dinamism. Daca compozitia statica are in general un singur centru de interes, compozitia dinamica poate avea mai multe centre de interes. Important este sa existe in compozitie unitate ce se manifesta prin legatura logica, constructiv formala, propozitionala dintre parti si ansamblu, dintre continut si forma. Compozitia decorativa presupune imbinarea elementelor plastice intr-un tot armonios. Aceste elemente se pot lua din natura, geometrie, din arta popoarelor antice, din arta moderna, arta populara sau din imaginatie. Inglobarea fireasca, unitara si armonioasa a elementelor in forme compozitionale nu poate fi facuta intamplator, ci pe baza cunoasterii principiilor compozitionale decorative, in scopul obtinerii unor expresivitati plastice. Aceste principii sunt: repetitia, alternanta, simetria etc. Repetitia este un procedeu de ornamentare, de compunere a unor elemente, motive, tinandu-se seama de ritm si cadenta. Ea presupune fie repetarea unui element de limbaj plastic (punct, linie, pata, forma) fie repetarea unui motiv decorativ. Alternanta este o succesiune de cel putin doua elemente diferite ca forma, marime, culoare si pozitie. Simetria exprima echilibru intr-o compozitie plastica, ea presupune existenta unei axe ce are de o parte si de alta elemente si motive asezate la distante egal departate de ea.O forma este simetrica daca axa de simetrie o imparte in doua parti egale, ale caror puncte coincid prin suprapunere. Un ansamblu compozitional poate deveni simetrie cand axa de simetrie imaginara orizontala sau verticala separa compozitia in doua parti identice. Formele naturale sau create pot avea una sau mai multe axe de simetrie orientate orizontal, vertical sau oblic. Simetria este una dintre legile fundamentale de structurare a formelor naturale. Formele compozitionale folosite in arta decorativa sunt: friza, chenarul decorativ, jocul de fond etc. Friza este suprafata in forma de banda in care se ordoneaza motive si elemente dupa legile artei decorative.

Chenarul este o banda decorativa ce decoreaza o suprafata de jur imprejur. Jocul de fond este compozitia ce se bazeaza pe o retea in care motivele decorative sunt organizate in functie de legile artei decorative .

Definitie Compoziia plastic este organizarea spaiului plastic cu ajutorul elementelor de limbaj plastic pe baza unor scheme (principii) compoziionale. Paginaia Paginata este primul pas ce trebuie facut ntr-o compozitie plastica indiferent de subiect. Punerea n pagina nseamna organizarea echilibrata si armonioasa a elementelor ce urmeaza a fi desenate si pictate. Prima miscare este sa asezam foaia sau pnza pe orizontala sau verticala, n functie de caracterul obiectelor ce compun natura statica. A doua miscare este trasarea axelor orizontale si verticale ale pnzei. Dispunem obiectele pe suport echilibrat, astfel nct compozitia sa nu cada n stnga sau n dreapta.

Contrastul Vorbim de contraste atunci cand putem constata diferente sensibile comparand doua culori. Atunci cand aceste diferente ating un punct maxim, vorbim de contraste de opozitie sau contraste polare (cald-rece, alb-negru, mic-mare). Johannes Itten a scris un important studiu despre culoare in care repertoriaza 7 contraste:

1. Contrastul culorii in sine:


Este cel mai simplu dintre cele 7 contraste. Pentru a-l reprezenta folosim culori pure, luminoase, cu intensitate puternica. Galbenul, rosul si albastrul sunt expresiile cele mai

puternice ale culorii in sine, asa cum negrul si albul reprezinta extremele contrastului clar-obscur.

Pentru a reprezenta acest contrast ne trebuiesc 3 culori net diferentiate. Rezultatul va fi multicolor si puternic. Forta de expresie a contrastului se diminueaza pe masura ce culorile folosite se indeparteaza de cele 3 culori primare. (de exemplu: culorile secundare: portocaliu/verde/violet si culorile tertiare)

Atunci cand diferite culori sunt separate de linii negre sau albe este pus in evidenta caracterul lor particular.

Fiecare contrast de culoare poseda propria forta de expresie, diferita de toate celelalte. Exemple: Matisse: "Le collier dAmbre" , Piet Mondrian (18721944): "Composition 1928" , Fernand Lger: "Les plongeurs"

2. Contrastul de clar-obscur:
Pentru artisti, albul si negrul sunt cele mai puternice mijloace de expresie pentru clar-obscur. Albul si negrul sunt total opuse din punctul de vedere al efectelor produse; intre cele doua extreme se desfasoara domeniul tonurilor de gri si a tonurilor colorate. Griul din mijloc este o culoare silentioasa, prin neutralitatea sa. El se animeaza doar in apropierea altor culori. El poate sevi de legatura neutra intre opozitii violente de culoare. Adaugand negru sau alb, culoarea isi pierde din intensitate.

Daca examinam cercul cromatic, vom vedea ca galbenul este culoarea cea mai deschisa, iar violetul cea mai intunecata.

Aceasta inseamna ca intre aceste culori exista contrastul clarobscur la cea mai puternica intensitate. Exemple: Rembrandt (1606-1669): Omul cu casca de aur

3. Contrastul cald-rece:
Este cel mai stralucitor contrast. In coltul drept al axei galben/violet, pe cercul cromatic, se gasesc culorile rosu-oranj (care e cea mai calda culoare), si bleu turcoaz (care e culoarea cea mai rece). Juxtapunerea acestor doua culori ne da contrastul cald-rece cel mai puternic. Culori reci: Violet, bleu-violet, bleu-turcoaz, bleu-verde, verde

Culori calde : Galben, oranj, rosu-oranj, rosu, rosu purpuriu

O departajare atat de transanta poate deveni insa sursa de erori Intr-adevar, efectul de cald sau rece variaza daca culorile contrasteaza cu tonuri mai calde sau mai reci. (Un ton rece va parea mai rece pe un ton cald decat pe un ton rece, cu atat mai rece cu cat fondul va fi mai cald) Putem defini caracterul culorilor reci si calde dupa alte criterii: Cald/ rece intunecat / insorit linistitor / excitant Fin / grosolan Aerian/ terestru Indepartat / apropiat Usor / greu umed / uscat Culorile calde par sa avanseze, culorile reci par a se retrage!

Exemple: Paul Czanne (1839-1906): "Mere si portocale"

4.Contrastul complementarelor:
Contrastul complementarelor consta in juxtapunerea culorilor complementare. Culorile complementare sunt culorile diametral opuse in cercul cromatic. O culoare primara este complementara cu amestecul celorlalte doua culori primare: R-V(A+G), A-O(R+G), G-Vi(R+A) deci o pereche de complementare contine cele trei culori de baza. Contrastul cromateic evident cand compozitia are centrele de interes realizate prin juxtapunerea a doua culori complementare. Pentru unitatea compozitionala restul suprafetei poate fi acoperit cu tonuri si griuri colorate, obtinute din amestecul complementarelor intre ele, cu alb si evetual cu negru

5.Contrastul simultan:
Contrast legat de contrastul complementarelor. Pentru o anumita culoare ochiul nostru cere in mod simultan culoarea complementara si o produce el insusi daca nu ii este data. Deoarece culoarea creata in mod simultan nu exista in mod real, ci e creata doar de ochi, ea duce la o senzatie de iritare si vibratie a carei forta se schimba in mod constant. Culoarea de baza pare sa se diminueze in intensitate dupa o anumita perioada, ochiul oboseste, in timp ce impresia data de culoarea creata in mod simultan devine mai puternica.Aceasta se poate intampla intre un gri si o culoare principala, intre doua culori pure si de asemenea intre griuri. Contrastul simultan se produce si intre doua culori pure care nu sunt total complementare, fiecare dintre aceste doua culori, incearca sa o respinga pe cealalta catre complementara sa, si de cele mai multe ori, ambele isi pierd caracterul obiectiv si real. Pentru a minimiza efectul contrastului simultan, puteti adauga o mica cantitate dintr-o culoare, in culoarea adiacenta, anuland astfel efectul. Rosul creaza verdele Verdele creaza rosul Portocaliul creaza albastrul Albastrul creaza portocaliul Galbenul creaza violetul

Violetul creaza galbenul Exemplu: Vincent Van Gogh (1853-1890): Cafenea, seara

6. Contrastul de calitate:
Prin contrastul de calitate se intelege gradul de puritate sau desaturare al culorilor. Este opozitia intre o culoare saturata si luminoasa si o culoare terna fara stralucire. O culoare poate fi rupta cu ajutorul albului. Galbenul devine rece. Violetul da impresia de veselie. Albastru nu se schimba.O culoare pura poate fi rupta cu ajutorul negrului. Galbenul da un verde bolnavicios. Violetul se pierde in gol. Carminul da violetul. Albastrul isi pierde din luminozitate. Verdele adminte mai multe modulatii decat alte culori.O culoare pura poate fi rupta cu ajutorul griului. Culorile amestecate cu gri devin mai mult sau mai putin neutre.O culoare pura poate fi rupta cu ajutorul complementarei sale. Exemple: Paul Klee (1879-1940), Henri Matisse (1869-1954)

7. Contrastul de cantitate:
Se refera la influenta pe care o are o pata mare de culoare asupra unei pete mici. Diferenta dintre pata mare si cea mica poate fi intre:doua culori complementare, culoare calda, culoare rece, culoare inchisa, culoare deschisa Contrastul de cantitate este o alta metoda de evidentiere a acentrelor de interes si aa accentelor, prin folosirea in aceste zone a unor culori calori opuse dominatiei. Este de preferat sa se micsoreze suprafata culorilor calde, care sunt mai active sau mai luminoase. Veti realiza astfel un contrast mai expresiv in care culorile calde vor parea iesite in relief.

Simetria Simetria este folosita inca din cele mai vechi timpuri si este o salvare simpla si usoara din situatii grafice dificile, mai ales atunci cand te grabesti si nu ai foarte mult timp la dispozitie pentru experimente. Pentru designul bazat pe simetrie s-a inventat alinierea centrata a textelor, iar dispunerea elementelor grafice se face - simetric - de-o parte si de alta a unei axe (in general, verticale) trasata imaginar prin centrul suprafetei de lucru. Odata cu experienta acumulata, graficianul isi permite sa "jongleze" cu elementele simetrice si sa schimbe culorile, formele (in conditia in care echilibrul petelor de culoare se mentine) si sa foloseasca mai multe axe imaginare, ca in exemplul alaturat, in care identificam: centrarea textului pe un ax vertical; dispunerea elementelor grafice pe un ax in unghi (inclinat); coloritul diferit al elementelor grafice. Compozitii simetrice se folosesc adesea pentru: invitatii, meniuri, postere, flyere etc sau pentru tiparituri sau website-uri in general formale.

Ritmul Alaturi de simetrie, proportie, dominanta si culoare, ritmulocupa un loc fundamental in compoziitile de arta sau arhitectura. Acesta reprezinta ordonarea si reglarea succesiunii de evenimente, bazate pe un sistem de intervale de timp, care sugereaza miscarea sau dinamismul lor. Ritmurile si structurile ritmice din arhitecturasunt codificate, astfel ca "evenimentele" sunt redate de doua componente opuse, formate de goluri si plinuri, create de ferestre, structuri, ornamente, volume sau spatii; intervalele de timp se exprima prin rapoartele si proportiile dintre doua componente contrastante sau prin accentele redate de volume proeminente sau goluri; iar miscarea si dinamismul ritmurilor sunt percepute numai intr-un intreg.

Ritmul este folosit ca limbaj architectural atat in exteriorul cladirilor, cat si in interiorul acestora, pentru a sugera o anumita dinamica si pentru abstractizarea emotiilor estetice, atat cat poate inspita o imagine fara sunet si fara miscare efectiva. In interior, in cazul locuintelor, ritmul reda mai mult dinamica detaliilor, a decoratiunilor, a luminilor artificiale sau acorpurilor de iluminat (in general, a obiectelor relativ marunte), prin perceperea lor ca secvente sau succesiuni, simultan sau in perspectiva profunda. La cladirile publice ritmul este redat de succesiuni de ferestre, coloane, pilastriietc., alegerea unui sistem de ritmare depinzand de masura cladirilor respective. In arhitectura clasica erau folosite elemente de ritmate construite artizanal, precum: nisele, ocnitele, braiele, ornamentele ceramice, placile din piatra cu baso sau altorelief etc. Pentru a evita monotonia aceste secvente ritmice erau rupte de accente sculpturale sau arhitecturale, prin prezenta carora se creau perturbari bine studiate, in scopul de a trezi anumite emotii. Ritmurile de ambianta sunt alcatuite din componentele arhitecturii de interior, in contemporaneitate acestea fiind rezultatul tehnologiilor de fabricatie a materialelor de finisaj, functionale. Astfel ca ritmurile se pot forma din: orice fel de obiecte de dimensiuni mici, de forme diferite, comparabile ca marime, asezate la distante relativ egale; lumini artificiale date de corpuri de iluminat comparabile ca dimensiuni, asezate pe trasee ordonate; mobila ritmica (mai des intalnita in constructiile publice); structuri ale elementelor de sustinere (stalpi, coloane) sau ale celor sustinute (grinzi, casete, panouri); ornamente, finisaje formate din materiale ceramice, lemn, metal, mase plastice etc., distribuite pe pardoseli, pereti sau platforme, ordonate liniar sau in campuri. Pentru ca distributia se face in spatii introvertite, delimitate, invaluitoare si aflate in relatie cu alte spatii adiacente,ritmurile ambiantelor sunt mult mai complexe si mai greu de realizat/perceput decat cele de pe fatadele exterioare ale cladirilor, de exemplu. Intr-o constructie de tip Italian (vezi imaginea) spatiile pot fi ritmate incepand cu intrarile (insiruite

frontal), coloanele, ferestrele, exterioare, foaierul, sala etc.

ornamentele

arhitecturale

Compozitia inchisa Compoziia nchis este organizat astfel nct toate elementele tabloului (linii, puncte, forme, culori, personaje) se orienteaz spre interiorul cadrului acestuia.Toat aciunea, elementele de limbaj i mijloacele de expresie se desfoar n interiorul tabloului. Toate elementele se ndreapt spre acelai centru de interes, spre un scop comun.Poate fi o compoziie cu o simetrie relativ. Simetria accentueaz caracterului de compoziie nchis. Exemple Naterea Venerei de Sandro Boticelli : Compoziie nchis, dinamic

n compoziia nchis, toate elementele compoziionale nconjoar zona central, o nchid. Sandro Boticelli creeaz expresivitatea cu valoare simbolic a compoziiei nchise.Centrul de interes este nudul feminin din zona central. Naterea lui IISUS de EL Greco

Centrul de interes este pruncul. J.L.David: Jurmntul Horailor

Centrele de interes sunt n zona braelor personajelor i n dreapta, in zona celor dou femei.

Compozitia deschisa

Compoziia deschis se bazeaz pe existena mai multor centre de interes. Prin modul de organizare a elementelor componente, acestea trimit ochiul i gandul privitorului n afara cadrului tabloului. Aciunea, liniile, formele, valorile, culorile, ies din limitele spaiului plastic. Elese continu n afar, n orice direcie, lsnd privitorului dreptul de a intui ce ar urma.

Compoziia deschis pare a fi doar un fragment dintr-o imagine mai mare. Astfel, peisajul , compoziia cu personaje sau cea nefigurativ pot fi exemple de compoziii deschise. Exemple din istoria artelor: Sandro Boticelli-Primvara

Paul Cezanne-Muntele Saint Victoire

Mulimea elementelor, personajelor, pot intra i iei din tablou. i pot exista mai multe centre de interes n cadrul imaginii, dar, de regul, ele pot fi nchipuite i n afara cadrului tabloului. Pentru nceput vom trasa liniile directoare, schema compoziional. Liniile ies i intr in cadru, nu au o limit. oseaua intr n pagin jos, n dreapta, pentru a se pierde n perspectiv, n partea stng. Centrul de interes nu este evideniat, el poate fi punctul de fug, aflat pe linia orizontului, spre care converg liniile principale ale tabloului. Exemplul luat este un tablou de atmosfer, redat prin culori reci (violet,verde,albastru). Alegerea culorilor nu este indiferent atunci cnd vrem s redm o anumit stare. Scena se continu, are o larg deschidere, centrele de interes pot fi doar deduse, ele sunt ex-centrice.

Aproape orice subiect poate fi tratat ntr-o structur compoziional nchis sau deschis, dar ele se preteaz mai uor la un tip de compunere sau altul.

Compozitia statica Are o structura dominata de axe, linii si forme pe directii orizontale si verticale, directionari ce pot fi realizate prin constructia de linii, prin dirijarea tuselor de culoare, prin pozitia formelor. Compozitia statica poate fi inchisa sau deschisa si poate avea unul sau mai multe centre de interes. Caracterul static nu rezulta din nemiscarea formelor, a personajelor, ci din dispunerea liniara, orizontala sau verticala. Subordonarea elementelor care trebuie sa compuna constructia plastica se va efectua pe scheme construite din linii pasive, din linii ce compun suprafete stabile. De obicei liniile si suprafetele dominante in astfel de configurari sunt orizontalele, verticalele, cercul, ovalul, patratul, semicercul, dreptunghiul, semiovalul etc. ritmul apare mai monoton, dar in nici un caz fara expresivitate, deci nu poate fi vorba de o eliminare a acestui principiu. Contrastele cromatice sunt mai potolite, mai atenuate, insa si aici culorile nu devin fade, inexpresive. Nota optimista trebuie pusa in valoare printr-o tratare mai discreta a fondului, evitnd astfel o mozaicare obositoare. Se aleg culori pastelate, catifelate, grizate, iar raporturile cromatice sunt departe de a fi foarte contrastante. Lumina, culorile pastelate, griurile, nuantele subtile, configureaza mult mai convingator o atmosfera odihnitoare, de meditatie, liniste, concentrare.

Schema Compozitionala

Schema compozitionala este structura, esenta compozitiei din

punctul de vedere al formei de ansamblu. Schema se bazeaza pe anumite linii directionale, linii de forta pe care se construieste intreaga compozitie. Este elementul care sustine compozitia si pe care vor fi "brodate" celelalte elemente auxiliare. Exemple de scheme compozitionale: registre orizontale, registre verticale, dreptunghi, patrat, diagonala sau dubla diagonala, triunghi, trapez, romb, cerc, spirala. Orizontala exprima stabilitate, echilibru. Se potriveste pentru subiecte statice ca: "Plaja", "Odihna". Verticalei i se potrivesc subiecte ca: "Turn", "Cladiri"', "Orasul" etc. Diagonalele exprima spatialitate si dinamism si se preteaza unor subiecte care exprima miscare: "Santier", "Sosea", "Viteza", "Fotbal". Triunghiul cu varful in sus exprima masivitate, stabilitate sau echilibru instabil, precum: "Circ", "Cascadori" etc. Patratul si dreptunghiul exprima stabilitate maxima si se potrivesc unor subiecte inspirate din activitati intelectuale : "Biblioteca", "Atelier". Trapezul inspira ceva solid, consistent: "Solidaritate", "Pace". Rombul poate sugera convergenta si comutarea atentiei de la marginile dreptunghiulare ale tabloului spre centru. Este formula care se potriveste subiectelor unde atentia este concentrata mult spre interiorul imaginii. Elipsa este expresia miscarii de rotatie dinamice, privirea fiind dirijata circular, ocolind interiorul imaginii. Este forma recomandata unor subiecte dinamice inchise: "Circ", "Hora", "Motocros", "Hipodrom". Cercul este perfectiunea,, centrarea atentiei fiind dirijata spre interiorul imaginii si se potriveste unor compozitii cu subiecte din domeniul mesajelor simbolice: "Rodul", "Pace". Spirala exprima dinamismul maxim, fie centripet sau centrifug, si este proprie unor subiecte dinamice: "Inclestare", "Lupta", "Explozie". Folosirea schemei compozitionale usureaza munca de creatie, dar poate duce la sablonism, daca nu este expresia structurala a ideii. Este gresita compunerea unui subiect dinamic pe o schema compozitionala specific statica, si invers. Tipul static-dinamic se stabileste dupa subiectul abordat, in corelatie cu structura constructiva.

Compozitia statica este o insumare a elementelor de limbaj plastic, cu semnificatie statica: punctele ordonate pe trasee orizontale, verticale sau perpendiculare, liniile orizontale sau verticale (intersectia lor, perpendiculare, unghiuri drepte). Culorile nu sunt ordonate dupa criteriul efectului termodinamic. Compozitia dinamica este opusa celei statice. Punctele sunt diferite ca dimenisune (mari-mici), ordonate pe trasee curbe,zigzagate, oblice, circulare, aglomerate sau dispersate. Punctele pot fi policrome. Liniile, dupa forma, pot fi: curbe, frante, zigzagate, sinusoidale, circulare, spiralate; dupa pozitie, pot fi: oblice, ascendente, descendente, convergente, divergente; dupa dimensiune, pot fi: scurte, lungi, groase, subtiri; dupa expresivitate, pot fi: active sau pasive. Culorile sunt in contrast, relevand efectul termodinamic si spatial.

You might also like