Asociatia de $tiinte Etnologice din Romania CAIETELE ASER 4/2008 Editura Muzeului Tari Crigurilor ORADEA, 2009Poetul si poezia in cultura populara Vajda Andras WA treia cultura” Scrisul, ca tehnica si ca mod de comunicare a fost pentru timp Sndelungat proprietatea unei pturi superioare foarte restransa. Ca atare 2 fost strans legat de putere, a servit la construirea, stabilizarea si legitimarea acesteia. Paralel cu educatia scolara, transformarea spatiului social-economic, migratia, aparitia si birocratizarea institutiilor, destramarea comunitatii omogene, s-a largit folosirea / practicarea scrisului in randul {arnimii (Ortutay, 1962; Szab6, 1981; Téth, 1996). In societatea taréneasca educatia scolara si aparitia institutiilor au facilitat si chiar au facut necesara utilizarea scrisului in locul oralitatii Ca urmare a extinderii tot mai argi a scrisului, precum sia individualizairi culturii populare ,au ap&rut in cultura populara genuri, care au constituit tranzitia intre anonimitate si de a fi autor [...]. Unul dintre aceste genuri este poemul popular, situat la limita intre lira profesionista si lira populara.” (Keszeg 1999: 7). Asemanatoare este inregistrarea de catre .indigeni” a autobiografiilor populare, a istoriei locale, a traditillor. In volumul Trei Culturi’ Wolf Lepenies analizeaza evolutia discursului sociologic. Analiza ajunge la concluzia ca, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, sociologia a incercat s& monopolizeze, rivalizand cu literatura, dreptul de a vorbi despre societate. Aceasta rivalitate a condus la patrunderea sociologiei in discursurile literare, precum si in cele stiintifice ca ,a treia cultura” apropiindu-se ori de un pol ori de altul (Lepenies, 2001: 53). Lucrarea lui Wolf Lepenies merit atentie sub mai multe aspecte. in primul rand ne arata ca literatura este prezenta in discursul sociologic’. in al doilea rand ne atrage atentia ca sociologia ca scriere, ca discurs, primeste continut si calitate nu numai prin materia semantica, dar gi (prin) forma, pe care o ia” (Bertaux, 2001: 43) si ca atare poate fi ‘Lepenies 2006 Pentru analiza acestuia vezi a Laurence 2001: 62-71. Autorul verificd tipurile referinfelor literare prezente In argumentarea sociologica. 93Andras Vajda considerata subiect al cercetarii. In al treilea rand autorul cititat arata ca aceasta rivalitate intre literatura gi sociologie a condus la profesionalizarea sociologiei si ca urmare a apus vremea amatorilor (Lepenies, 2001: 53) Asemanatoare este si conceptia lui Hites Sandor, care vorbeste despre istoriografia din secolul al XIX-lea gi de relatia intre istorie si literatura (Hites, 2003: 241-251). Pe baza ideilor lui Lionel Gossman argumenteaza c& pana in secolul al XIX-lea relatia intre istorie s. literatura a fost una fara probleme, pentru ca istoriografia a fost considerata parte a literaturii (Hites, 2003: 243), iar ruptura dintre cele doua, profesionalizarea istoriografiei s-a desfasurat numai la sfarsitul secolului al XIX-lea (Hites, 2003: 244). In aceast& perioada controlul nu se referea numai la ,ce evenimente pot juca un rol in crearea naratiunii, dar au incercat s& reglementeze ce inseamna o buna prezentare a obiectului”. Paralel cu acesta literatura a ,declarat renuntarea la aprecierea istoriei” (Hites, 2003: 247). Ambii autori folosesc perspectiva istorica in analiza. In prezentarea ideilor pornesc de la momentul in care inca nu existau limite stricte intre stiintele umaniste (sociologie/istorie) si literatura, dar concluzia finala este ca intre forma de azi a celor doua tradifii ale scrisului (stiinta gi literatura) se poate trage o linie clara’. In ambele cazuri exist © opozitie binara intre textele literare si cele stiintifice, precum si intre scriitor si savant. Acest model nu ia in considerare acele persoane care ,intervin’, laicii, care igi cer locul in discursul stiintific, dar nu stapanesc pe deplin nici limbajul stiinfelor umaniste (sociologie, istorie, etnografie), nici pe celal literaturii. in lipsa unei instruiri adecvate, poseda numai cunostinte partiale in functionarea modurilor de vorbire, ca atare textele compuse de ei pot fi caracterizate prin amestecarea diferitelor tipuri de texte / moduri de a vorbi*. Ei sunt cei pentru care scrisul, poezia, istoria locala, descrierea tradifillor locale nu este o profesie, ci numai o activitate “In legaturé cu cartea lui Lepenies aceasta idee este amintita de Elena Laurance (Laurence 2001: 62), “Am imprumutat modul de argumentare de la reprezentantii gcolii franceze de istoria citiril. Acesti autori analizeaz& modurile de folosire cotidiand a textelor scrise-imprimate, astfel in locul modelului binar al citiri-scrierii, propun un model care ia in calcul abilitati partiale ~ de exemplu doar citire, citire gi semnare, etc. (vezi: Kristof 2002: 5-6). 94