Poveste indica

Biograe Opera Fotograi Index Autori

Poveste indica
de Mihai Eminescu

De mult, de mult a fost un Imparat in tara departata a Indiei si avea o fata frumoasa cum nu se mai povesteste,
balaie ca o lacrima a soarelui a pans vodata. In nopti cu luna, cand se primbla prin intune(co)sele dumbraci de
laur ale castelului rasarit din radacini de stanci, ea auzea un glas frumos, parca de privighetoare, totusi era de
om. O arfa, asemenea sunetului bland si regulat al valurilor marii, o acompania. Era un paria cantaret, care o
iubea pe fata de-mparat. Ea-l vazu rasarind prin crenge in lumina de luna - era nalt si frumos. Pletele negre se
ridicau deasupra fruntii marete, ochii straluceau in boltile lor ca doua ori, (ca doua) picaturi de intunerec
topit. Ea-l iubi, caci nici n-ar stiut sa faca alta, asa era de frumos.
Intr-o noapte, printre mreje de frunzis (i) ntunecat de oliv si laur, suspendea luna ca o pavaza de aur, el sta-
ngenuncheat la picioarele ei si, (cu) capul culcat in poalele-i albe, se uita lung si-ntunecat c-o privire de profet
in intunecimea cea blanda si albastra a ochilor ei mari. Cu manele ei dulci ea-i neteza parul, cu gura-i incretita
de amor ea-i saruta furntea.
-Ce frumoasa frunte ai tu, coroana lumii s-ar mandri sa sada pe ea.
-Ai dori-o tu? zise el si ochii lui se deschideau mari, ca doi luceferi.
El se scula si o privi. Numai Imparatul Saharei, leul, priveste astfel, o data in viata lui, cand iubeste. O
stranse-n brate si se duse-n lume.
Adio, stea - amor, tot!
Noaptea era clara, tacuta, mare. Numai valurile snte ale Gangelui murmurau lin ca intelepciunea vremilor. Simbol urias al timpului. Paria se uita
lung in el, si-l intelese. Auzi vorbirea santelor sale origini, intelese ce este aceea ce misca cele trecatoare ale pamantului. Isi sfarma arfa de o stanca
si se duse-n sus. Rascoli popoare contra regilor si legilor lor, rasturna regii si marii pamantului si in fruntea acelor popoare, unele de orini sante,
altele de origini obscure, el curgea de-a lungul raurilor mari si rasturna imperii si le opunea sie.
Popoarele-l iubeau ca era drept si bun, regii se temeau de el. Era imparatul lumei si Domnul tuturor celor trecatoare.
Atunci se duse la castelul rasarit din radacini de munti. Intra in inaltele turle ca sa puie coroana lumei pe fruntea miresei lui - dar intinsa, alba ca o
ceara marmurita, moarta era iubita lui. El nu auzi nimic, nimic - numai valurile sante ale Gangelui vuiau cu un rasunet departat si ironic in urechile
lui - isi pleca fruntea si zise: "La ce? La ce?" - apoi o apuca-nspre pustii si nimenea n-a mai auzit de el.
Poveste indica

Aceasta pagina a fost accesata de 241 ori.

Comanda acum !!!
CD-AUDIO-MP3 - 153 de poezii

Biograe
1. Primii ani
2. Anii de formare
3. Debutul
4. Sueur si copiist
5. Student la Viena si Berlin
6. Reintoarcerea in tara
7. Boala
8.Ultimii ani
9. Sfarsitul

Opera
Amintiri despre Eminescu
Articole
Articole starea grava a lui Eminescu
Autocaracterizare in versuri
Balade
Basme de inspiratie populara
Comedii in proza
Comedii in versuri
Corespondenta Mihai Eminescu - Veronica Micle
Corespondenta Veronica Micle - Mihai Eminescu
Decrete
Din manuscrise
Discurs
Diverse poezii inspiratie populara
Drame istorice
Lirica populara
Nuvele
Poeme
Poezii 1866
Poezii 1867
Poezii 1868
Poezii 1869
Poezii 1870
Poezii 1871
Poezii 1872
Poezii 1873
Poezii 1874
Poezii 1875
Poezii 1876
Poezii 1877
Poezii 1878
Poezii 1879
Poezii 1880
Poezii 1881
Poezii 1882
Poezii 1883
Poezii 1884
Poezii 1885
Poezii 1886
Poezii 1887
Povestea