Professional Documents
Culture Documents
Stan Anca-Stefania
CUPRINS:
TEMA 1
BAZELE LOGISTICII MĂRFURILOR
TEMA 2
APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE
TEMA 3
TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR
TEMA 4
DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR
TEMA 5
DEPOZITAREA MĂRFURILOR
TEMA 6
GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI
TEMA 7
SERVICIILE COMERCIALE
-1-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
In timp ce savurati dimineata o ceasca de cafea sau cititi un ziar, v-ati gandit vreodata la
drumurile parcurse de aceste produse inainte ca ele sa ajunga in mainile voastre? Atunci cand pierdeti
trenul sau asteptati pentru mult timp furnizarea unui serviciu care nu mai soseste, va intrebati, desigur,
de ce se intampla asa. Acestea sunt cateva exemple de logistică care functioneaza si de logistică care
nu functioneaza.
Un economist indian, Amartya Sen, spune ca: “Nu exista penurie in lume. Singura problema cu
care ne confruntam este aceea a Logisticii”. Continua americanul Heskett: “Un frigider nu este un
frigider atunci cand se afla intr-un depozit din Detroit, iar cererea este facuta.
1.1. Conţinutul logisticii mărfurilor
Activitatea de comerţ a cunoscut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani, producătorii şi
angrosiştii fiind nevoiţi să utilizeze strategii, canale de distribuţie, sisteme logistice, metode de stocare,
depozitatre şi gestiune moderne, pentru a opera cu costuri cât mai mici şi a putea face faţă concurenţei.
În mediul de afaceri prezent, ca şi în cel viitor, nu este recomandabil pentru firme să pună în
aplicare şi să execute acele strategii care urmăresc numai îndeplinirea planului de marketing cu cele
mai mici costuri posibile. Logistica are un rol din ce în ce mai important în activitatea firmelor,
aflându-se într-o conexiune permanentă cu producţia, vânzarea, marketingul şi servirea clienţilor. Prin
organizarea unei activităţi logistice eficiente, această funcţie îţi va putea aduce o contribuţie reală la
creşterea rentabilităţii firmei. Tot mai multi practicieni si mentori in domeniul conceptual afirma ca
logistica este o sursa rela de avantaj competitiv. Prin reconsiderarea strategiei de servicii logistice
pentru clienti, organizatia poate satisface intr-un grad ma inalt asteptarile partenerilor de afaceri sau
exigentele segmentelor de piata vizate, in conditiile diferentierii de oferta concurentilor.
Logistica ocupă în cadrul companiei o poziţie unică ce-I permite să coordoneze relaţiile care
inflenţează atât fluxul de informaţii, cât şi pe cel de bunuri, având ca scop final executarea comenzilor
primite. Fluxul începe atunci când clientul se decide să facă o comandă şi se încheie atunci când
comanda este onorată.
Astăzi, departamentele logistice sunt prezente în organigramele a numeroase firme mari din
Europa, Marea Britanie şi SUA, alături de departamentele de marketing, producţie şi finanţe.
Companiile care consideră că singurul scop al oricrei firme este servirea clientului înţeleg semnificaţia
strategică a logisticii în cadrul procesului. Ele ştiu că, pentru a reuşi în conjunctura prezentă, trebuie să
adopte o abordare disciplinată şi sistematică a pietei, să stabilească priorităţi atent alese.
LOGISTICA – reprezintă procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării şi
depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite ( alături de fluxurile
informaţionale corespunzătoare acestor procese ) în interiorul firmei şi al canalelor de
marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firmă.
Asociaţia Franceză pentru logistică defineşte logistica mărfurilor ca fiind o activitate ce
are drept scop punerea la dispoziţie cu cel mai scăzut cost a unei cantităţi dintr-un produs la
locul şi la momentul unde există o cerere.
Logistica reprezinta asadar capacitatea de organizare si realizare a fluxurilor de persoane
sau de marfuri pentru a obtine ceea ce se doreste intr-un timp si spatiu optime cu costuri
minime.
-2-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
-3-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
între logistică, producţie, marketing, vânzări şi finanţe. Ele identifică funcţiile şi activităţile care au
legătură cu logistica, urmărind o integrare cât mai bună a lor.
3. Valorificarea puterii informaţiei
Departamentele de logistică profită din ce în ce mai mult de avantajul informaţiilor şi al
tehnologiilor de procesare a informaţiilor. Ele sesisează că sistemele bazate pe tranzacţii şi cele
decizionale sunt resurse esenţiale pentru realizarea profitului activităţii de logistică. Utilizarea în scop
creativ a simulării decizionale poate aduce reduceri de costuri şi servicii ce pot contribui la câştigarea
avantajului competitiv. Cea care a determinat o scădere semnificativă a costurilor este informaţia. Ca
urmare tot mai multe firme alocă resurse pentru investiţii în sistemele de gestionare a informaţiilor, ca
alternativă la cheltuielile pentru alte resurse logistice mult mai convenţionale. O serie de firme
utilizează deja modele computerizate menite să ofere un ajutor în luarea deciziilor tactice şi
operaţionale. Un astfel de model analizează componenţa solicitărilor de produse în cadrul comenzilor,
decizând unde să poziţioneze echipamentele de transport şi rampele de descărcare astfel încât să
minimizeze distanţele de transport in interiorul depozitului.
4. Accentul pus pe resursele umane
Managementul resurselor umane este o condiţie esenţială pentru obţinerea performanţelor
superioare de logistică. Aceste performanţe se obţin într-un mediu care recunoaşte că oamenii sunt cea
mai importantă resursă a departamentului. Managementul superior trebuie să conceapă un sistem care
să conducă la creşterea productivităţii, iar în anumite condiţii să găsească stimulente care să favorizeze
îndeplinirea în bune condiţii a funcţiei logistice. De asemenea, calitatea este strâns legată de resursele
umane. Dacă firma nu impune în rândul personalului său o orientare bazată pe calitate, produse şi
servicii, ei vor rămâne în urma concurenţei.
Firmele de renume privesc altfel investiţiile în pregătirea personalului. Ele au înregistrat
importatnte reduceri de costuri şi au mărit numărul de servicii oferite prin îmbunătăţirea operaţiunilor
şi prin modul cum s-au preocupat de gestionarea resurselor umane. În planurile acestor firme sunt
incluse derularea unor operaţii de proiectare sau achiziţionare a unor tehnici specifice şi a unor
cunoştinţe de management.
5. Construirea de alinaţe strategice
Cel de-al cincilea principiu de logistică vizează formarea de către firme a unor relaţii de
parteneriat cu alţi participanţi în cadrul lanţului produsului sau al canalului. Formarea alianţelor
strategice oferă posibilităţi de profit nelimitate. Relaţiile de parteneriat nu pot avea succes fără un
schimb deschis şi promt de informaţii. Firmele trebuie să-şi comunice reciproc datele financiare şi
operaţionale dar şi prognozele şi planificările. Planificarea şi realizarea de alianţe fiabile este un proces
complex mai ales în cazul firmelor multinaţionale. Este un obiectiv care necesită o abordare atentă, o
coordonare cu clienţii şi furnizorii, sprijin din partea angajaţilor şi pregătirea prealabilă a acestora dar
şi cheltuieli pentru pregătirea şi susţinerea schimbărilor operaţionale. Firmele importante de transport
demonstrează modul în care pot fi parteneri deplini ai producătorilor şi comercianţilor în cadrul
lanţului logistic. În mod asemănător, firmele inovatoare din domeniul depozitării constituie alianţe
puternice, oferind servicii de depozitare şi manipulare.
Pe măsură ce producătorii se confruntă cu pieţe din ce în ce mai complexe şi concurenţiale,
logistica va juca un rol mai mare în servirea clienţilor. Acele firme care vor cultiva cel mai bine
alianţele strategice cu furnizorii, transportatorii, distribuitorii şi clienţii vor obţine profituri mai mari
decât firmele care nu iau in considerare astfel de alianţe.
-4-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
-5-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Până nu de mult, logistica era asociată cu distribuţia produselor finite, adică cu ultima etapă a
producţiei. Acest punct de vedere a ignorat rolul logisticii în gestionarea fluxurilor interne de materii
prime, subansamble, brevete, piese şi ambalaje.
Sistemul logistic este compus dintr-un ansamblu de activităţi aflate în strânsă interdependenţă,
toate trebuind să contribuie la realizarea politicii de marketing. Dintre aceste activităţi cele mai
importante sunt: aprovizionarea, transportul, depozitarea, manipularea, preambalarea, expedierea şi
recepţia produselor, distribuţia inversă, fluxurile informaţionale privitoare la logistica produselor.
Cu alte cuvinte, managementul logisticii este însumarea gestionării activităţilor materiale
derulate înaintea procesului de producţie, la care se adaugă activităţile de distribuţie propriu –zisă de la
sfârşitul producţiei. Acest flux fizic este însoţit de un flux de informaţii în ambele sensuri care
reprezintă cadrul de operare al funcţiei logistice. Managerul logistician este singura persoană din
firmă însărcinată cu gestionarea tuturor fluxurilor de informaţii şi materiale, pornind de la conceperea
produsului până la consumul lui, ţinând cont de interacţiunile acestor fluxuri.Această poziţie îi dă
posibilitatea managerului departamentului logistic să estimeze capacitatea firmei de a răspunde
aşteptărilor. Managerii logisticieni trebuie să identifice activităţile care creează valoare adăugată şi
care permit astfel o diferenţiere a produselor realizate de firma lor faţă de cele ale concurenţilor.
Produsele ajung la clienţi pe diverse căi, adesea prin distribuitori sau alţi intermediari. În aceste
cazuri, clienţii sunt adesea mult mai loiali faţă de distribuitori decât faţă de producători. Dat fiind
faptul că distribuitorii pot fi factori puternici de diferenţiere şi influenţă, firmele trebuie să înveţe cum
să-şi facă din reţeaua de distribuitori un aliat de încredere. Distribuitorii care simt că se află într-o
relaţie de parteneriat cu furnizorii lor, pot influenţa clienţii să cumpere un anumit produs, deci
distribuitorii por realiza diferenţierea produsului. Departamentele de logistică au contacte mult mai
frecvente cu distribuitorii decât departamentele de vânzări sau cele de marketing.
La fiecare nivel al distribuţiei trebuie să luăm în considerare:
1. Cine ia deciziile de reaprovizionare: cantitatea de produse, frecvenţa şi programarea, cine se ocupă
de aprovizionare.
2. Ce gamă de produse este transportată/manipulată?
3. Programarea livrărilor, primirea comenzilor şi manipularea livrărilor.
4. Produsele depozitate – disponibile în stoc
- suficienţa stocului, rotaţia stocului, condiţiile de stocare
- stocarea sezonieră
5. Apropierea de piaţă; acoperirea pieţei potenţiale.
6. Divizarea loturilor.
7. Primirea şi procesarea comenzii.
8. Selecţionarea, împachetarea şi încărcarea produselor.
9. Livrarea: programare/frecvenţă/rută.
10. Administrarea comenzilor: facturi, extrase de cont.
11. Controlul creditului: seriozitatea clientului; limitele creditului; condiţiile de creditare/finanţare;
colectarea banilor şi stimulente.
12. Administrarea preţurilor: modificări de preţuri, valoarea reducerilor de preţ, influenţa factorilor de
timp.
13. Vânzarea, promovarea, activităţile promoţionale, sondarea vânzării şi a reprezentării.
14. Relaţiile cu clientul: reprezentare, administrarea garanţiilor; schimbări aduse produsului; stabilirea
preţului; performanţa produsului.
15. Informaţii de piaţă: acţiunile concurenţilor; performanţele în respectiva ramură şi în domeniul
vânzării/ stocării/ disponibilităţii produsului; rapoarte asupra produsului şi utilizatorulşui său; noi
oportunităţi.
16. Ce reduceri/majorări de preţuri trebuie aplicate? Sunt ele obijnuite pentru respectivul domeniu de
activitate? Sunt corespunzătoare serviciului? Ar trebui făcut mai mult?
-6-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
17. Cât de important este produsul nostru pentru ei? Cât de importaţi sunt ei pentru noi?
Puţinele resurse logistice ale companiilor trebuie direcţionate spre acele activităţi apreciate de
clienţi, care aduc valoare adăugată şi determină astfel avantajul competitiv pentru firmă.
Îndeplinirea misiunii logistice de asigurare a bunurilor sau serviciilor solicitate la momentul şi
locul potrivit, în condiţiile celei mai mari contribuţii la profitul firmei presupune desfăşurarea unui
ansamblu de operaţiuni intercorelate, care constituie mixul activităţilor logistice. Mixul logistic
include două categorii de activităţi: de bază şi de susţinere. Activităţile de bază ( asigurarea
standardelor de servicii pentru clienţi, cumpărarea, transportul, gestiunea stocurilor, prelucrarea
comenzilor ) sunt opearţiuni cheie care se desfăşoară în aproape orice canal logistic. Activităţile de
susţinere ( depozitarea, manipularea produselor, ambalarea, activităţile legate de fluxurile
informaţionale logistice ) au loc în funcţie de condiţiile specifice ale firmelor şi contribuie la realizarea
misiunii logistice.
Proiectarea şi funcţionarea oricărui sistem logistic au ca element de referinţă un anumit nivel
de servire a clienţilor. Principalele activităţi desfăşurate pentru asigurarea nivelului de servire
logistică sunt următoarele:
- cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor actuali şi potenţiali, referitoare la nivelul serviciilor
logistice;
- stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor ) ce va fi oferit de firma furnizoare ) sau
diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele segmentelor de piaţă vizate;
- evaluarea percepţiilor clienţilor în privinţa nivelului de servire oferit, a decalajului dintre nivelul
aşteptat de clienţi şi cel efectiv oferit;
- ajustarea nivelului de servire logistică, în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor.
Cumpărarea are un rol important în crearea de valoare în cadrul procesului logistic.
Activităţile reprezentative pentru domeniul cumpărării sunt:
- stabilirea necesităţilor de aprovizionare;
- alegerea surselor de aprovizionare;
- planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării;
- evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor;
- determinarea cantităţii economice a comenzii.
Transportul – are rol în asigurarea utilităţii de timp, reprezentând o importantă componentă a
misiunii logistice. În esenţă, transportul presupune derularea următoarelor activităţi:
- alegerea celor mai adecvate modalităţi de transport ( rutier, feroviar, maritim, aerian, prin conducte);
- evaluarea şi selecţia ofertanţilor de servicii de transport, la care apelează firma;
- stabilirea rutelor de transport;
- programarea transporturilor.
Gestiunea stocurilor este o componentă esenţială a sistemului logistic, ce oferă utilitatea de
timp aşteptată de clienţi. În privinţa gestiunii stocurilor activităţile principale ce trebuiesc realizate
sunt:
- elaborarea politicilor privind stocurile de materii prime, materiale şi produse finite;
- stabilirea mixului de produse din stoc ( ponderea diferitelor articole în numărul şi cantitatea totală de
produse menţinute în stoc), în funcţie de contribuţia diverselor articole la vânzările firmei;
- determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare ( mărimea stocului la care se
lansează o nouă comandă de reaprovizionare);
- aplicarea strategiei “ just – in time”.
Prelucrarea comenzilor presupune realizarea următoarelor activităţi:
- determinarea procedurilor de primire a comenzilor ( metoda de transmitere, restricţiile de timp şi
cerinţele privind mărimea comenzii);
- stabilirea metodelor de transmitere a informaţiilor referitoare la comenzi în cadrul firmei;
- definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor;
- alegerea variantei de onorare a comenzii, numai din stocul disponibil şi – sau din producţie.
-7-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
La începutul secolului, a fost o perioadă când funcţiunile grupate astăzi sub denumirea de
logistică făceau parte din marketing. În timpul anilor 1950 şi 1960, specialiştii în marketing aveau
tendinţa să se concentreze asupra promovării şi dezvoltării produsului, neglijând alte domenii ca
depozitarea, transportul şi controlul stocului. Conştientizarea faptului că o parte din ce în ce mai mare
din profitul vânzărilor este absorbită de costurile de distribuţie a condus la reapariţia interesului faţă de
domeniul logisticii mărfurilor. Logistica are sarcina de a asigura satisfacerea sau îndeplinirea cererii
generate de marketing.
Un concept de marketing esenţial, care influenţează relaţia dintre logistică şi marketing, este
ciclul de viaţă al produsului. Nivelul de sprijin logistic necesar marketingului variază pe măsură ce
produsul străbate diferite etape ale ciclului de viaţă. În etapele de început, satisfacerea promptă şi cu
costuri convenabile a comenzilor este o condiţie majoră a acceptării produsului în faza iniţială.
Ulterior, pe măsură ce vânzările se reduc şi produsul trece în etapele de maturitate şi saturaţie, atenţia
se va orienta către ajustarea costurilor pentru ca produsul să facă faţă concurenţei puternice de preţ şi
presiunilor ulterioare asupra profitului. Scurtarea ciclurilor de viaţă ale produselor, progresul rapid al
inovaţiilor tehnologice, reglementările cum sunt cele ale CEE referitoare la termenul de garanţie pentru
bunurile perisabile şi costul ridicat al capitalului, obligă firmele să găsească alte moduri de satisfacere
a cererii consumatorilor decât cele care presupun stocuri mari de produse finite. Companiile trebuie să
răspundă exigenţelor unor categorii tot mai sofisticate de cumpărători care comandă mai frecvent
cantităţi mai mici şi care cer o mai mare promptitudine în livrare. Dacă structurile organizaţionale
interne nu sunt capabile să satisfacă aceste cerinţe, profitabilitatea şi cota de piaţă a companiei vor fi
afectate.
-8-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Unele companii progresiste folosesc avantajele unei bune colaborări logistică – marketing,
pentru a negocia nu numai produsul şi preţul, ci şi pentru ajustarea serviciilor logistice, astfel încât
acestea să corespundă nevoilor consumatorului individual. Aceste companii se pot detaşa de
concurenţă, prin oferirea unui serviciu total, logistica reprezentând o parte esenţială a ecuaţiei
profitului.
Domeniile majore de interacţiune între logistică şi marketing includ:
• Proiectarea produsului. Aceasta poate avea un efect major asupra depozitării şi transportului şi
prin urmare asupra costurilor aferente.
• Stabilirea preţului. Aceasta este modalitatea prin care cererea serviciilor de logistică influenţează
costul total al produsului, şi, prin urmare, şi politicile de preţ ale companiei.
• Prognozarea pieţei şi a vânzărilor. Prognozele de marketing vor dicta nivelul resurselor logistice
necesare livrării produselor la clienţi.
• Strategiile de servire a clientului. Dacă departamentul de marketing optează pentru un nivel
foarte înalt de servire, resursele logistice, adică echipamentele şi stocul, vor trebui să fie
considerabile.
• Procesarea comenzilor. Responsabilitatea pentru cine primeşte comenzile clienţilor şi viteza şi
eficienţa procesării are o influenţă majoră asupra costurilor operaţionale şi asupra imaginii
clienţilor despre nivelul serviciului. În acest domeniu este preferabilă elaborarea în comun a
strategiei.
• Canalele de distribuţie. Decizia de furnizare direct către client sau prin intermediari va influenţa
puternic nivelul resurselor logistice necesare. Marketingul trebuie să consulte logistica în luarea
deciziilor care privesc canalul de distribuţie.
-9-
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
combinaţie cu alţi factori ( sisteme , furnizori), configuraţia fabrică – filiale este un fundament
structural major pentru reducerea costurilor totale ale lanţului ofertei. Când legăturile dintre producător
şi client şi între producător şi furnizor sunt complete, o regândire a reţelei logistice, a lanţului ofertei de
la furnizor până la client va fi necesară deoarece:
• Tehnologia disponibilă, în special tehnologia informaţiei, va permite câteva configuraţii
fabrică – filiale care n-ar fi fost posibile înainte;
• Va exista o nevoie continuă de reducere a costului reţelei.
Aprovizionarea este una din actvităţile componente ale funcţiei comerciale prin intermediul
căreia întreprinderea intră în relaţii economice cu alte societăţi comerciale.
Prin aprovizionare, activitate foarte complexă care presupune un laborios proces
decizional, înţelegem orice acţiune care are drept scop procurarea de bunuri şi servicii necesare
desfăşurării proceselor de producţie, prestării serviciilor şi desfacerii mărfurilor către populaţie.
Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele
necesare desfăşurării unei activităţi care să aducă un profit cât mai mare firmelor.
Aprovizionarea cuprinde procurarea şi aducerea la timp a bunurilor de echipament şi
produselor intermediare de calitatea, tipurile, sorturile şi dimensiunile necesare pentru desfăşurarea
activităţii de ansamblu a firmei, organizarea depozitării corespunzătoare a resurselor materiale şi a
distribuirii acestora în cadrul organizaţiei, gestiunea raţională a stocurilor de materii prime,
combustibili şi semifabricate.
Aprovizionarea, indispensabilă în orice organizaţie economică productivă, capătă o importanţă
deosebită în cazul în care resursele materiale au o pondere ridicată în costul producţiei, când gama
- 10 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
articolelor de aprovizionat aste foarte largă sau când piaţa acestor articole suferă fluctuaţii mari pe
planul raportului cerere – ofertă.
Procesul de aprovizionare comportă ca o primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute şi
a produselor ce urmează a fi achiziţionate. A doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor
care vor permite satisfacerea nevoilor exprimate. Etapa a treia, şi anume cumpărarea reprezintă
rezultatul confruntării dintre furnizor şi cumpărător. Ultima etapă este cea care vizează perioada de
după efectuarea acţiunii de cumpărare.
Principalul obiectiv al aprovizionării se concretizează în asigurarea completă, complexă şi la
timp a unităţii economice cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare calitativ, la
locul şi termenele stabilite. Pentru realizarea acestui obiectiv se efectuează mai multe activităţi
specifice cum ar fi:
1. identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice necesare desfăşurării la
parametrii proiectaţi a activităţii întreprinderii; aceasta se realizează prin studierea şi culegerea de
informaţii privind resursele materiale şi energetice necesare pentru toate destinaţiile de consum, pe
toată gama sortotipodimensională, configurativă şi de calitate.
2. fundamentarea tehnico- economică a planului şi a programelor de aprovizionare materială şi
energetică a unităţii; În acest scop se folosesc planul şi proramele de fabricaţie, normele de consum
pentru întreaga structură de fabricaţie, necesităţile pentru alte destinaţii de folosire a resurselor
materiale, structura şi nivelul stocurilor, resursele proprii existente în perioada pentru care se face
fundamentarea.
3. dimensionarea pe bază de documentaţie tehnico – economică a consumurilor materiale şi de
resurse energetice; acţiunea asigură elementele tehnice de calcul al necesităţilor materiale şi
energetice şi se concretizează în eleborarea de norme de consumuri specifice analitice,
fundamentate tehnic şi economic: prin utilizarea acestor norme tehnice de consum se previne
consumul iraţional, risipa de materiale şi energie şi, deci, creşterea nejustificată economic, a
costurilor.
4. Elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice care contribuie la evidenţierea modului de folosire
a resurselor, ca şi a formei concrete de regăsire a acestora pe parcursul prelucrării. Baza de
fundamentare a acestor instrumente o constituie programele de fabricaţie şi normele de consumuri
specifice estimate în cadrul documentaţiei tehnico-economice de execuţie a produselor, lucrărilor
sau prestaţiilor.
5. dimensionarea pe criterii economice a stocurilor şi loturilor de resurse materiale pentru comandă şi
aprovizionare; acţiunea este de natură complexă, fiind justificată de importanţa economică a
acesteia, aspect care se evidenţiază nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile ci şi prin
cheltuielile pe care le generează a căror pondere este de 25-30% faţă de valoarea medie a
stocurilor. Acestei acţiuni i se ataşează şi cea de stabilire a nivelurilor cantitative sau momentelor
calendaristice de comandă, de emitere a comenzilor de aprovizionare.
6. prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energetice în vederea depistării şi
localizării surselor reale şi potenţiale de a fi utilizate; Acţiunea presupune emiterea de cereri de
ofertă, investigaţii la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale, la bursele de mărfuri, studierea de
cataloage comerciale, prospecte, pliante, alte surse de informare şi publicitate, apelarea
reprezentanţelor comerciale, a unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse, a
celor de colectare şi valorificare a materialelor refolosibile.
7. Alegerea resurselor materiale şi echipamentelor tehnice care răspund cel mai bine caracteristicilor
cererilor pentru consum, prezintă cele mai avantajoase condiţii de livrare etc.
8. alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice şi asigură
certitudine în livrările viitoare pe termen scurt sau lung. Alegerea surselor de furnizare se va face
după mai multe criterii între care semnificative sunt cele care au în vedere calitatea resursei
materiale, condiţiile de furnizare, distanţa de transport, forma de transport posibilă de utilizat,
nivelul preţului, potenţialul furnizorilor, canalele de distribuţie folosite, etc.
- 11 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 12 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 13 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 14 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
5. Unităţi bancare pentru efectuarea operaţiilor de plată a cumpărărilor de resurse materiale, acordarea
de credite bancare în scopul achiziţionării şi stocării resurselor materiale, reglementarea
raporturilor cu furnizorii.
6. Burse de mărfuri pentru informare privind resursele materiale şi produsele oferite pentru vânzare,
tendinţe în evoluţia preţurilor.
Toate aceste relaţii sunt orientate în sensul asigurării integrale, la termenele, locul şi momentele
prevăzute, cu cost minim, a bazei materiale, în volumul şi structura strict corelate cu cea a consumului
productiv şi neproductiv, folosirii cu maximă eficienţă a resurselor aprovizionate, încadrării în
consumurile specifice din documentaţiile tehnico- economice şi stocurile prestabilite, valorificării
complete şi eficiente a materiilor prime.
- 15 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
contractuale. Şi în acest caz consumatorii cedează întermediarului comercial un comision care poate
ajunge până la 5% .
În ambele variante de aprovizionare, intermediarii comericli studiază piaţa de furnizare pentru a se
informa asupra ofertelor de vânzare şi a cererilor de produse, în scopul depistării producătorilor şi
consumatorilor potenţiali solicitanţi ai serviciilor lor.
Avantajele acestor forme de aprovizionare sunt:
• Scurtează perioada de timp în care se realizează contactul dintre producătorii şi consumatorii
anumitor produse;
• Uşurează munca producătorilor şi consumatorilor pentru studierea pieţei;
• Pot face negocierile mai uşoare, intermediarii comerciali fiind mai buni cunoscători ai
caracteristicilor pieţei de furnizare;
Aprovizionarea de la depozitele intermediarilor comerciali este o formă care presupune ca
toate cele trei activităţi ( organizarea şi concretizarea relaţiilor de vânzare – cumpărare, livrarea
produselor şi achitarea contravalorii acestora ) să se realizeze integral prin unităţi specializate în
comercializare ( angrosişti ). Varianta se practică în mare măsură în cazul cumpărărilor în cantităţi
mici, specifice micilor consumatori care au acces limitat la aprovizionarea directă de la producători sau
pentru care această formă nu le este avantajoasă. Această formă de aprovizionare integrează complet
intermediarul comercial în activitatea de comercializare a produselor, în general, devenind în unele
situaţii factorul determinant în înlesnirea activităţilor de desfacere şi de aprovizionare.
Aprovizionarea de la depozitele unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse
prezintă mai multe avantaje:
• Creşterea gradului de certitudine în asigurarea micilor consumatori cu o structură materială şi de
produse extinsă, la intervale mici de timp, cu sau fără comenzi anticipate, la momente programate
sau întâmplătoare, în cantităţi variate;
• Asigurarea premiselor pentru reducerea substanţială a stocurilor la consumatori, implicit a
fondurilor financiare antrenate la cumpărarea şi stocarea de resurse materiale la un moment dat;
• Degajarea producătorilor de un număr prea mare de clienţi şi simplificarea astefel a activităţii de
desfacere a produselor la nivelul lor;
• Promovarea cu mai mare uşurinţă şi eficienţă a produselor noi realizate de anumiţi producători.
O formă de aprovizionare care se impune tot mai mult datorită efectelor economice favorabile pe
care le generează pentru consumatori este aprovizionarea garantată care presupune preluarea de
către o unitate specializată în comercializare a procesului de aprovizionare a structurii integrale sau
parţiale de materiale necesare unei întreprinderi consumatoare într-o perioadă de gestiune. În acestă
formă pot fi asiguraţi unul sau mai multi consumatori din raza de acţiune a unui intermediar comercial.
Aprovizionarea garantată prezintă următoarele avantaje:
• Reducerea cheltuielilor de transport prin condiţiile pe care le creează pentru elaborarea unor
planuri optime de distribuţie- transport a resurselor spre consumatorii serviţi în contextul formei;
• Diminuarea stocurilor de materiale la consumatori, fiind posibilă servirea lor la intervale scurte de
timp, chiar zilnic, de la depozitele angrosistului;
• Disponibilizarea astfel a unor impotante spaţii de depozitare la consumatori, cu posibilitatea
folosirii mai eficiente a acestora ( ca spaţii de producţie, prin închiriere );
• Degrevarea factorilor de conducere al unităţilor consumatoare de activitatea de aprovizionare şi
concentrarea acestora în măsură mai mare asupra celei de producţie;
• Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului circulant aferent materiilor prime şi materialelor al
consumatorilor şi sporirea astfel a eficienţei economice în folosirea acestuia.
2.5.Recepţia mărfurilor
- 16 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Inainte de a selecta firmele de la care va achiziţiona produsele necesare, orice organizaţie trebuie să
stabilească strategia sa referitoare la sursele de aprovizionare, pe baza următoareleor criterii principale:
a. numărul surselor – unul, doi sau mai mulţi furnizori;
b. proximitatea surselor – furnizori locali sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari;
c. mărimea surselor – furnizori de dimensiuni mici sau furnizori de mare anvergură;
- 17 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 18 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Aprovizionarea din surse externe are un grad de dificultate mai mare comparativ cu aprovizionarea
din surse interne datorită:
comunicarea dintre părţi: diferenţele de limbă, distanţele mari faţă de furnizori, care diminuează
posibilitatea contactelor directe, diferenţele de fus orar, care afectează programarea contactelor
telefonice, stilurile de comunicare diferite.
Negocierea contractelor:
Logistica. Fluxul mărfurilor şi informaţiilor conexe este afectat de: complexitatea aranjamentelor
de transport intenaţional; costurile mari, incertitudinea livrărilor la termenele stabilite, procedurile
de returnare a produselor defecte.
Reglementările în vigoare. Firma cumpărătoare trebuie să aplice procedurile de import, să obţină
licenţele de import necesare, să respecte reglementările referitoare la taxele vamale, tva si alte taxe.
Cursul de schimb. Costul mărfurilor cumpărate poate varia în condiţiile fluctuaţiilor cursului de
schimb. Este necesară alegerea valutei adecvate în care este exprimat preţul şi va fi realizată plata,
precum şi adoptarea unei politici de evitare sau împărţire a riscurilor determinate de astfel de
fluctuaţii.
Documentaţiile necesare. În comparaţie cu achiziţionarea produselor de pe piaţa internă, în cazul
importurilor se impune utilizarea unor documente speciale:certificatele de origine, formularele de
intrare in vamă.
- 19 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Cunoaşterea sistemului de preţ practicat de către furnizor creează condiţii pentru elaborarea unor
acţiuni specifice de contracarare pe piaţă a anumitor efecte nefavorabile pentru cumpărător. În general
se practică următoarele sisteme de preţ:
Sistemul cu preţ fix – constă în aceea că preţul rămâne nemodificat pe o anumită perioadă de timp
stabilită de părţile contractante, modificarea preţului se poate face numai pe baza unei notificări
anterioare şi cu acordul partenerilor de contract. Lipsa acordului de voinţă al ambilor parteneri
conduce la întreruperea contractului. În general acest sistem de preţ se practică în condiţii de
stabilitate pentru perioade scurte de timp.
Sistemul cu preţ renegociabil la fiecare comandă – se practică în situaţiile în care condiţiile de
producţie, ce determină nivelul preţului, sunt foarte greu de anticipat sau există riscul unor
fluctuaţii importante în evoluţia acestuia pe piaţa de furnizare. Un asemenea sistem de preţ poate fi
avantajos pentru consumator în condiţii de creştere a ofertei, dar poate să aibă influenţe negative în
situaţia inversă.
Sistemul cu preţ indexat – este apreciat ca fiind cel mai eficient atât pentru furnizor cât şi pentru
consumator. Se practică de obicei în cadrul unor relaţii contractuale stabile, de durată, devenite
tradiţionale. Acest sistem constă în faptul că preţul cerut la un moment dat va fi rezultatul unor
calcule de fundamentare bazate pe un algoritm asupra căruia s-a convenit anterior.
Decizia în politica de preţ trebuie să fie foarte bine fundamentată având în vedere implicaţiile pe
termen lung care pot să apară. Analiza trebuie să se bazeze pe analiza statistică a dinamicii preţurilor şi
a costurilor de producţie ale furnizorilor.
Analiza şi caracterizarea furnizorului pe linia politicilor de preţ trebuie să aibă în vedere şi
eventualele reduceri de preţ şi condiţiile în care acestea se acordă.
Reducerile de preţ practicate de furnizor pot lua forma :
Rabatului de preţ pe cantitate
Escomtului – bonificaţiei.
Rabatul de preţ pe cantitate – se acordă de către furnizor pentru cumpărarea la fiecare comandă a
unei cantităţi mai mari, peste o limită minimă stabilită de acesta. Se poate acorda în două variante:
• rabatul de preţ pentru întreaga cantitate cumpărată la o comandă – constă în faptul că, pentru
cumpărarea la o comandă a unei cantităţi mai mari în raport cu limita minimă stabilită de furnizor,
aceasta va fi evaluată integral cu un preţ de vânzare mai mic;
• rabatul progresiv – are în vedere reducerea de preţ numai pentru cantitatea suplimentară
cumpărată peste nivelul minim stabilit. Se pot acorda niveluri diferite, progresive de rabat la preţ
pentru cantităţile suplimentare cumpărate peste anumite limite succesive prestabilite de furnizor.
Escomtul ( bonificaţia ) – constă în reducerile de plată acordate de furnizor pentru plăţi rapide sau
anticipate.
Lupta de concurenţă se duce în general în domeniul preţurilor, aceasta justificând atenţia
deosebită care trebuie acordată în aprecierea politicilor de preţ ale furnizorilor, când se elaborează
strategii pe piaţa acestora.
În cele mai frecvente cazuri, instrumetul principal folosit în concretizarea viitoarelor relaţii de
vânzare – cumpărare este contractul economic. Acesta este instrumentul juridic cel mai eficient în
asigurarea conduitei fiecărui partener, în respectarea obligaţiilor care şi le-a asumat în urma
negocierilor prin acordul deplin al participanţilor. moDul de concretizare a relaţiilor economice dintre
agenţii economici, în general, ca şi instrumentele folosibile sunt reglementate de Codul Comercial şi
Codul Civil.
Contractul economic de vânzare –cumpărare este un acord de voinţă între două părţi, în virtutea
căruia, cel care vinde se obligă să transmită celui care cumpără dreptul de proprietate asupra unui
- 20 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
obiect în schimbul unui preţ pe care-l plăteşte cel din urmă. Prin definiţie, contractul de vânzare-
cumpărare exprimă:
- un acord bilateral, care dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi;
- un acord cu titlu oneros, ceea ce înseamnă că fiecare dintre părţi urmăreşte realizarea unui folos
patrimonial în schimbul prestaţiei la care se obligă;
- un acord de voinţă, adică se încheie numai în momentul în care s-a realizat acordul între
vânzător şi cumpărător cu privire la bunul care se vinde şi preţul care se plăteşte în schimb –
fără alte formalităţi necesare.
Contractele economice se diferenţiază între ele în funcţie de mai multe criterii, între care:
• după obiect: contract de vânzare –cumpărare de bunuri materiale, pentru executarea de lucrări;
pentru prestarea de servicii; de cercetare ştiinţifică.
• După orizontul de timp la care se referă: contracte pe termen scurt, mediu şi lung.
• După forma în care se concretizează: contract scris şi contract verbal.
În forma sa generală, contractul de vânzare –cumpărare cuprinde: denumirea şi domiciliul
unităţilor contractante; persoanele împuternicite să semneze contractul; produsul care constituie
obiectul contractului; cantitatea ce urmează a fi fabricată şi livrată; lotul de livrare; condiţiile de
calitate; tipurile şi sortimentele; adaptările şi îmbunătăţirile care trebuie aduse acestuia; durata de
executare în natură a obiectului contractului economic; termenele calendaristice de executare a
cantităţii prevăzute; condiţiile de recepţie a cantităţii şi calităţii produsului contractat; modalităţile de
efectuare a probelor tehnologice; formele de asistenţă tehnică şi regimul de garanţii; preţurile de
vânzare la care urmează a fi livrate produsele şi forma de decontare; condiţiile de ambalare, marcare,
etichetare, livrare şi transport, alte clauze menite să asigure un conţinut cât mai complet, mai clar şi
mai precis şi care îi asigură contractului rolul de instrument juridic în executarea obligaţiilor asumate
de către părţi în concordanţă cu acordul la care au ajuns după negociere. În contracte trebuie să se
includă, în final, şi precizări în legătură cu răspunderile părţilor contractuale pentru cazul executării
parţiale, cu întârziere sau neexecutării obligaţiilor ce le revin. Acestea se stabilesc numai prin acordul
de voinţă al partenerilor de contract, care pot specifica o sumă de bani pe care o parte o datorează
celeilalte, cu titlu de penalităţi pentru executarea parţială sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin
contract sau neexecutarea integrală a acestuia. Penalizarea se poate stabili şi procentual faţă de
valoarea produsului nelivrat sau pe zi de întârziere. În cazul în care părţile n-au convenit şi nu au
stipulat în contract clauze privind plata de penalităţi, atunci ele nu se datorează. Acest aspect nu
exonerează de răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către părţile contractente. În
aceste condiţii va acţiona forma depăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, în limita nivelului acestuia.
Prejudiciul trebuie dovedit ca fiind urmarea nerespectării contractului de una din părţi, care, vinovată
fiind, îl va suporta. Acesta pentru că despăgubirile sunt consecinţe care se produc independent de
voinţa părţilor, în timp ce penalităţile sunt sancţiuni stabilite anticipat de partenerii de contract.
Asigurarea certitudinii în aprovizionarea materială şi în desfacerea producţiei finite, crearea
unor condiţii de colaborare şi conlucrare bune necesită orientarea agenţilor economici în organizarea
de relaţii pe o durată de timp mai lungă. Asemenea relaţii asigură agenţilor economici producători
condiţii pentru orientarea în perspectivă a activităţii de producţie, stabilirea măsurilor de înnoire a
produselor, a structurii de fabricaţie.
- 21 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 22 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Caracteristicile clientului
Factorul principal legat de caracteristicile clientului este rentabilitatea livrării. Aceasta înseamnă că
suma costului de transport per comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut obţinut pe comandă
înainte de includerea costurilor de distribuţie. Astfel, o comandă mică care străbate o distanţă mare
pentru a fi livrată poate fi nerentabilă, deoarece costul efectiv al livrării este mai mare decât suma
profitului. Principalele caracterisitic ale clientului sunt:
poziţia geografică, distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea
trăsăturile punctului de livrare – acces
restricţii de timp ( ziua şi ora trebuie respectate)
mărimea comenzii
cunoaşterea produsului pentru a evita deteriorarea înainte şi după transport
echipamentul mecanic de manipulare folosit
nivelul de servire solicitat.
Cerinţele de servire post –vânzare.
Caracteristicile produsului
Toate caracteristicile produsului trebuie luate în considerare, însă resursele de transport nu trebuie
superspecializate în a se ocupa cu transporturi de produse rare sau neobişnuite, îndeosebi acolo unde
pot fi găsite alternative sau unde transportul poate fi închiriat pentru acest scop. Principalele
caracteristici ale produsului sunt:
Greutatea;
Mărimea şi forma;
Gradul de fragilitate;
Uzura morală şi deterioprarea
Pericol ( de ex produse toxice)
Valoarea.
Caracteristicile mediului
Operaţiunile de transport pot fi afectate de factorii de mediu în trei feluri diferite. În primul rând,
alţi utilizatori ai drumurilor por avea o influenţă semnificativă asupra eficienţei operaţionale, în mod
- 23 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
deosebit atunci când cererea creează aglomeraţie şi conduce la întârzieri de livrare. În al doilea rând,
există constrâgeri operaţionale impuse de teren, condiţii meteo sau legislaţie care pot limita folosirea
anumitor tipuri de vehicule pe unele drumuri. În al treile a rând, există schimbări tehnologice în
echipament şi infrastructură care pot îmbunătătii productivitatea.
Caracteristicile companiei
Caracteristicile importante ale companiei care ar trebui luate în considerare sunt:
Strategia nivelului de servire
Ariile de vânzări
Amplasarea depozitelor
Amplasarea unităţilor producătoare
Politicile financiare
Performanţa concurenţei.
Marele număr de factorii economici, pe de o parte, şi multitudinea mijloacelor pe de altă parte,
fac din alegerea mijlocului de transport o operaţie dificilă care presupune, calcule laborioase pentru
definitivarea criteriilor de alegere.
Distanţa critică ( punctul de indiferenţă Pi ) defineşte distanţa la care indiferent de mijlocul
de transport folosit ( din cele analizate ), costurile implicate vor fi egale.
Pentru calculul punctului de indiferenţă trebuie să se ia în consideraţie toate tipurile de
cheltuieli, evidenţiindu-se separat costurile a căror mărime variază odată cu distanţa pe care are loc
transportul, de cele fixe şi suplimentare, dacă există.
Distanţa critică se calculează egalând costurile aferente celor două mijloace de transport, a
căror utilizare se are în vedere şi din care urmează să se aleagă cel mai ieftin. De ex. Dacă un furnizor
are posibilitatea să livreze pe calea ferată sau cu mijloace autoatunci pentru calcul avem în vedere că:
Pe calea ferată costul total Cf are, de obicei, trei componente, respectiv:
- un cost variabil cu distanţa Cv1 în lei pe t/km;
- costul fix pe tonă transportată Cf1 – în lei pe t;
- un cost suplimentar Cs – în lei pe tonă.
Pentru transportul auto, costul total Ca are două componente şi anume:
- costul variabil cu distanţa Cv2
- costul fix pe tonă Cf2.
Pentru a calcula punctul de indiferenţă egalizăm cele două costuri.
Cf = Ca
Cv1xd + Cf1 + Cs = Cv2 x d + Cf2
- 24 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
putem alege doar între calea ferată şi auto, atunci, vom compara timpii totali de efectuare a
transportului T care au în componenţa lor : - timpul efectiv de drum Td = d/vit. Com
- la care se adaugă timpii de încărcare, descărcare şi dacă există, timpii afectaţi unor operaţii speciale
cum ar fi, timpii pentru preluarea vagoanelor în staţiile tehnice, la CFR.
2. necesarul anual mediu zilnic pentru transportul tuturor produselor repartizate unei anumite
categorii de capacitate. Se calculează:
t = td + tf + te în minute;
n = ( T x C )/t;
u = n x k în tone /zi
U = u x Ta în tone /an
N = Q/U, în bucăţi auto,
Unde:
t = durata medie a unei curse
td = timpul efectiv de drum
tf = timpul cu încărcarea
te = timpul cu descărcarea
n = numărul de curse efetuate zilnic de un auto
T = timpul total zilnic de lucru, în minute;
C = coeficientul de utilizare a timpului de lucru 80-90 %
u = cantitatea transportată zilnic de un mijloc de transport auto, în tone;
K = capacitatea de transport, în tone;
U = capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport auto, în tone;
T = timpul anual de lucru, în zile;
N = necesarul anual mediu zilnic.
N = A x d / D, unde:
A = numărul de unităţi ce trebuie aprovizionate
- 25 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% ( pentru aparate ) la peset 30% ( pentru
alimente ) din preţul de vânyare recomandat al produsului, în fincţie de natura gamei de produs şi
de piaţă. În orice caz, costul mediu de transport este între 5 –6 % din preţul de vânzare cu
amănuntul recomandat al produsului. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul
produsului şi orice reducere a costurilor de transport va determina o creştere a profitului,
presupunând că preţul rămâne constant.
Una din cele mai productive căi de reducere a cotei de cheltuieli de circulaţie ce revin
transporturilor, o reprezintă alegerea acelor furnizori de materii prime, materiale şi mărfuri care să
conducă la reducerea distanţei de la care are loc aprovizionarea întreprinderii.
Alţi factori sunt: folosirea remorcilor de către autocamiaonele de mare tonaj, folosirea
graficului orar de transport, reducerea duratei staţionărilor la încărcare şi descărcare, extinderea
tehnologiilor moderne de transport, îmbunătăţirea muncii în depozitele furnizorilor şi ale
beneficiarilor, amenajarea corespunzătoare a produselor în mijloacele de transport.
Dacă prin transporturi interne se înţeleg trasporturile efectuate între localităţi sau în interiorul
localităţilor unei ţări, prin transporturi internaţionale înţelegem acele transporturi care traversează cel
puţin o frontieră de stat, punctele de expediere şi de destinaţie a mărfii fiind situate în ţări diferite.
Transportul rutier prezintă avantajul că se realizează direct din poartă în poartă şi cu o mare
rapiditate. Efectuarea transportului direct permite o mai bună conservare a mărfii şi reducerea
cheltuielilor cu ambalarea şi manipularea intermediară.
Reglementările naţionale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse de la ţară la ţară, la
acestea adaugându-se şi măsurile de protejare a drumurilor, şoselelor, podurilor împotriva uzurii
cauzate de camioanele străine, care circulă pe teritoriul naţional, pentru evitarea poluării mediului şi de
apărare a activităţii turistice. În fiecare ţară au apărut reglementări care stabilesc condiţiile tehnice pe
care trebuie să le îndeplinească camioanele străine pentru a fi admise să circule pe drumurile naţionale
şi condiţiile care asigură securitatea şi disciplina rutieră. În cadrul preocupărilor internaţionale pentru
unificarea normelor privind tranporturile rutiere au fost elaborate o serie de convenţii care facilitează
dezvoltarea transporturilor rutiere. Printre cele mai importante amintim:
1. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional rutier. CMR
2. Convenţia vamală referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea carnetului
TIR.
3. Convenţia internaţională referitoare la transportul mărfurilor perisabile.
4. Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi protocolul privind semnalizarea rutieră.
5. Convenţia pentru asigurarea împotriva răspunderii civile ( Cartea Verde).
- 26 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Contractul de transport tip CMR care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură se consideră
încheiat atunci când marfa a fost încărcată în autocamion, iar conducătorul auto a semnat scrisoarea de
trăsură de preluare a mărfii. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în trei exemplare semnate atât de
predător cât şi de cărăuş. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa până la
destinaţie, iar al treilea exemplar rămâne la transportator.
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare autocamion în parte, chiar dacă lotul de
marfă expediat este mai mare şi se încarcă pe mai multe autocamioane aparţinând aceluiaş cărăuş.
Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă obligaroriu următoarele elemente:
1. numele şi adresa expeditorului
2. numele şi adresa transportatorului
3. locul şi data primirii mărfii pentru transport
4. locul prevăzut pentru eliberarea mărfii
5. numele şi adresa destinatarului mărfii
6. denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase se va indica
denumirea general recunoscută
7. numărul coletelor, menţionându-se şi marcajele respective
8. instrucţiunile privind formalităţile vamale
9. termenul în care transportul trebuie efectuat
10. valoarea declarată a mărfii
11. lista documentelor remise transportatorului pentru ca acesta să răspundă în caz de pierdere sau
deteriorare a lor.
Transportatorul este obligat să constate la încărcare, prin conducătorul auto, starea aparentă a
mărfii şi ambalajelor, precum şi exactitatea numărului de colete în baza observaţiilor şi constatărilor
făcute. El poate înscrie anumite remarci pe scrisoarea de trăsură, remarci care pot conduce la refuzul
de plată a mărfii de către destinatar sau la pretenţii şi reclamaţii faţă de încărcător.
Expeditorul răspunde faţă de cărăuş pentru nedeclararea corectă a mărfii privind caracteristicile
acesteia, care ar putea produce avarierea autovehiculului sau a altor mărfuri pe care la transportă sau
care ar putea provoca daune persoanelor care vin în contact cu marfa. De asemenea, expeditorul
răspunde de proasta ambalare a mărfii sau defecţiunii acesteia care ar produce avarierea mărfii sau
autovehiculului.
Încărcătorul răspunde de insuficienţa, lipsa sau proasta completare a documentelor necesare
tranzitării, îndeplinirii formalităţilor de vămuire la frontierele ţărilor de tranzit sau în ţara de destinaţie.
Cărăuşul rutier trebuie să conserve calitatea şi cantitatea mărfii în timpul transportului şi s-o
predea în bune condiţii la timpul prevăzut în contract. Cărăuşul răspunde pentru executarea cu întâziere
a contractului de transport. Dacă transportul se execută în baza unui singur contract, de către mai mulţi
cărăuşi rutieri succesivi, fiecare dintre participanţi răspunde pentru executarea contractului de transport
pe total. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent preia şi scrisoarea de trăsură
rutieră pe care va înscrie numele şi adresa, eliberându-I în schimb o confirmare de primire.
- 27 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Convenţia TIR încheiată la Geneva în 1959 acordă transportatorilor avantaje de ordin vamal,
menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. Prin crearea posibilităţilor de a transporta mărfuri
fără controale vamale la vămile de tranzit, durata transportului se scurtează, ducând şi la micşorarea
cheltuielilor legate de staţionarea autovehiculului şi a echipajului în străinătate. Dacă nu se foloseşte
carnetul TIR, atunci echipajul fiecărui autovehicul încărcat cu mărfuri trebuie să depună de fiecare
dată, la intrarea pe teritoriul străin, o importantă garanţie vamală.
Mărfurile transportate sub carnetul TIR în vehicule rutiere sigilate sau în containere sigilate
încărcate în vehicule rutiere nu vor fi supuse plăţii sau consemnării drepturilor şi taxelor de import sau
de export de organele vamale şi nu vor fi supuse, de regulă, controlului vamal.
- 28 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
cele particulare, containerele, paletele, condiţiile de transmitere a acestora de la o cale ferată la alta,
răspunderile în caz de avarie sau pierdere.
Cuprinsul şi forma contractului de transport feroviar sunt reglementate de convenţia
internaţională feroviară COTIF- CIM. Contractul de transport feroviar se încheie între predătorii
mărfurilor la transport şi staţia de predare a căii ferate din ţara de expediţie care acţionează ca
reprezentant unic al tuturor căilor ferate participante la transportul în cauză. Contractul de transport se
consideră încheiat din momentul în care calea ferată de predare a preluat marfă la transport, confirmată
prin aplicarea ştampilei pe scrisoarea de trăsură. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare
vagon încărcat cu marfă şi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:
- numele şi adresa predătorului
- denumirea staţiei de predare
- denumirea mărfii
- numele şi adresa destinatarului
- greutatea mărfii sau în lipsa acesteia o indicaţie conformă cu prescripţiile în vigoare la staţia de
predare
- numărul coletelor şi descrierea ambalajului pentru expediţiile de coeltărie
- numărul vagonului şi în plus pentru vagoanele particulare, ţara de înmatriculare
- enumerarea detaliată a documentelor cerute de organele vamale şi alte autorităţi, anexate la
scrisoarea de trăsură sau menţionate ca fiind ţinute la dispoziţia căii ferate într-o anumită agenţie,
oficiu vamal sau a oricărei autorităţi.
Scrisoarea de trăsură COTIF _CIM cuprinde:
- originalul care însoţeşte transportul pe tot parcursul şi se eliberează destinatarului odată cu marfa;
- foaia de expediţie care este oprită de staţia de destinaţie şi care serveşte la decontarea cheltuielilor
de transport între căile ferate. Foaia de expediţie se eliberează într-un număr de exemplare egal cu
numărul căilor ferate participante la transport;
- avizul şi adeverinţa de primire care însoţesc marfa până la destinatar pentru confirmarea primirii
mărfii;
- duplicatul care rămâne la predător pentru a face dovada expedierii mărfii pe calea ferată şi
constituie dovada preluării taxelor de transport total sau parţial. Duplicatul este folosit de predător
la încasarea contravalorii mărfii expediate.
- Matca scrisorii de trăsură care rămâne în staţia de frontieră
- Copia scrisorii de trăsură care rămâne la staţia de expediţie;
- Certificatul scrisorii de trăsură care însoţeşte transportul până la frontieră. Se foloseşte pentru
antecalcularea taxelor de transport şi pentru reclamarea refacţiilor ( reducerilor) indirecte la căile
ferate de tranzit.
Predătorul este obligat, când natura mărfii o cere, să ambaleze marfa în aşa fel încât să fie ferită de
pierdere totală sau parţială, de avarierea însăşi a mărfii sau a materialului rulant al căilor ferate. În
cazul în care marfa prezentată la transport este ambalată necorespunzător, nu i se conservă proprietăţile
sau nu i se asigură condiţiile de trasbordare dintr-un vagon intr-altul, calea ferată poate refuza primirea
ei.
Predătorul, la expediţiile cu tranbordare şi coletărie, este obligat să prevadă coletele cu
inscripţii clare şi care să nu poată fi şterse sau cu etichete cu următoarele date:
- semnele ( mărcile ) şi numerele coletelor;
- denumirea staţiei şi a căii ferate de predare;
- denumirea staţiei şi a căii ferate de destinaţie;
- numle predătorului şi a destinatarului.
Pentru transportul mărfurilor care necesită anumite măsuri speciale de precauţie sau manipulare,
predătorul este obligat să aplice pe fiecrae colet etichete pentru manipularea cu atenţie.
- 29 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Stabilirea greutăţii mărfurilor încărcate se face conform regulilor şi dispoziţiilor interne în vigoare
ale căii ferate de preluare a mărfii. Calea ferată este obligată să constate greutatea mărfii şi ţara reală a
vagoanelor. Calea ferată este obligată să înscrie în scrisoarea de trăsură rezultatul constatării. Când
există două greutăţi diferite, ca urmare a cântăririi efectuate de calea ferată, atunci calea ferată
răspunde pentru greutatea constatată de organele proprii ale căii ferate.
Predătorul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele care sunt necesare pentru ca
formalităţile cerute de organele vamale şi de alte autorităţi administrative să poată fi îndeplinite înainte
de eliberarea mărfii către destinatar. Calea ferată nu este obligată să verifice dacă documentele
prezentate sunt suficiente şi exacte. Predătorul răspunde faţă de calea ferată pentru orice pagube care ar
putea să rezulte din lipsa, insuficienţa sau neregularitatea acestor documente.
Taxele de transport, taxele accesorii, taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la primirea mărfii
la transport până la eliberare se plătesc fie de către predător fie de către destinatar.
CONOSAMENTUL
In mod curent termenul engelzesc BILL OF LADING defineşte un document care evidenţiază
încărcarea mărfurilor pe o navă. Conosamentul reprezintă promisiunea cărăuşului că va livra marfa
înscrisă încărcată la bord sau preluată la transport într-un port nominat. Deci, conosamnetul este o
adeverinţă semnată de cărăuş sau de o persoană împuternicită de acesta, de regulă comandantul navei,
prin care se dovedeşte că mărfurile descrise cantitativ şi calitativ în acest document au fost încărcate
sau au fost preluate pentru a fi încărcate pe o anumită navă şi pentru a fi transportate dintr-un port în
alt port în scopul de a fi predate persoanei nominate sau posesorului acestui document. Conosamentul
înseamnă dovada existenţei contractului de transport. Conosamentul nu este el însuşi contract de
transport, dar confirmă că a existat un acord prealabil între încărcător şi cărăuş de a realiza o prestaţie
de transport. Conosamentul este un titlu reprezentativ al mărfurilor care se transportă pe nava
respectivă. Cel care este în posesia acestui document este socotit ca fiind proprietarul mărfurilor
- 30 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
descrise. Conosamentul este un instrument de credit întrucât pe baza lui se deschide, prin intermediul
băncilor, creditul necesar finanţarii contractului de vânzare cumpărare.
Conţinutul conosamentului
- natura generală a mărfurilor, , marcajele principale necesare pentru identificarea mărfurilor, o
declaraţie expresă, dacă este cazul, privind aspectul periculos al mărfurilor, numărul de colete sau
de bucăţi, precum şi greutatea sau cantitatea mărfurilor
- starea aparentă a mărfurilor
- numele şi sediul principal al cărăuşului
- numele încărcătorului
- data încărcarii efective a mărfurilor pe navă. La cererea încărcătorului, cărăuşul trebuie, după
încărcarea efectivă a mărfurilor pe navă, să înscrie în conosament menţiunea “încărcat la bord”.
- destinatarul, dacă este menţionat de încărcător,
- portul de încărcare prevăzut în contractul de transport maritim şi data la care mărfurile au fost luate
în primire în portul de încărcare
- numele navei pe care trebuie încărcată marfa
- portul de descărcare, care de regulă este portul unde efectiv s-a descărcat marfa de pe navă şi unde
încetează responsabilitatea cărăuşului.
- Locul şi data emiterii conosamentului
- Numărul exemplarelor negociabile semnate de cărăuş şi comandantul navei.
Tipuri de conosament
1. în funcţie de modul de transmitere a proprietăţii conosamentele pot fi
- conosamentul nominativ
- conosamentul la ordin
- conosamentul la purtător
Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane nominată expres în acest
document ca fiind singura îndreptăţită să solicite armatorului să-I predea mărfurile înscrise, în
cantitatea indicată. Un asemenea tip de conosament se transferă mai greu în timpul executării
transportului, întrucât persoana înscrisă în acest document trebuie să întocmească un act de cesiune, pe
care, trebuie să-l notifice comandantului navei, acesta neavând dreptul să elibereze marfa decât
persoanei nominate. Are avantajul că în caz de pierdere, rătăcire sau sustragere a originalului, persoana
care îl deţine nu-l poate folosi pentru a intra în posesia mărfurilor.
Conosamentul la ordin este emis la ordinul unei anumite persoane, care apoi îl poate andosa unei
alte persoane care devine proprietarul de drept al mărfii. Andosarea se poate face în plin ( indorsment
in full ) atunci când se nominează persoana şi în alb ( indorsment in blank ) când nu se indică persoana
căreia I se transmite conosamentul.
Conosamentul la purtător este acel tip de conosament pe care sunt înscrise cuvintele la purtător.
Prin urmare deţinătorul conosamentului este şi proprietarul mărfii înscrise în conosament. Deci
comandantul eliberează marfa celui care îl prezintă în portul de descărcare.
2. Din punct de vedere al momentului încărcării mărfii pe navă conosamentele pot fi
- conosament încărcat la bord
- conosament primit spre încărcare
Conosamentul încărcat la bord indică faptul că marfa a fost încărcată la bordul navei. În
majoritatea contractelor de vănzare cumpărate şi acreditive se solicită ca document de plată acest tip de
conosament întrucât există siguranţa că marfa înscrisă în conosament a fost încărcată şi este practic în
curs de deplasare pe nava indicată.
Conosamentul primit spre încărcare reprezintă o obligaţie fermă de a transporta mărfurile nominate
în cantitatea descrisă în portul de destinaţie nominat şi de a le preda destinatarului. Se foloseşte mai
ales la transportul mărfurilor cu nave de linie.
- 31 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
TRANSPORTUL AERIAN
Transportul internaţional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5-6 ani, reprezentând cea mai
dinamică modalitate de transport. Avionul poate asigura aprovizionarea ritmică a unor localităţi
inaccesibile altor mijloace de transport, utilizarea unor ambalaje uşoare şi ieftine, eliminarea
cheltuielilor cu depozitarea mărfurilor înainte şi după efectuarea transportului, evitarea transbordărilor
excesive care duc la deteriorarea mărfurilor. Tot mai multe sunt produsele care se pretează la
transportul cu avionul, începând cu cele a căror perisabilitate se manifestă în ore ( seruri, vaccinuri ) şi
continuând cu produsele perisabile obişnuite ( legume şi fructe proaspete, carne proaspătă, brânzeturi ),
cu produse urgente la transport ( piese de schimb, documentaţii tehnice ). În general, la transportul cu
avionul se pretează o gamă largă de mărfuri, în special mărfuri cu valoare unitară ridicată şi greutate
sau volum redus. Pentru transportul mărfurilor se folosesc atât avioane mixte, pentru pasageri şi
mărfuri, cât şi avioane construite special pentru transportul mărfurilor sau adaptate la astfel de
transporturi. Tendinţa principală este însă aceea a utilizării tot mai largi a avioanelor specializate. Cele
mai multe dintre acestea permit o încărcare rapidă a mărfurilor, în special a celor ambalate în
containere speciale. Utilizarea pe scară largă a containerelor a impulsionat într-o mare măsură
dezvoltarea traficului combinat, în special al celui aerian auto., în care mărfurile sunt aduse la aeroport
şi sunt preluate apoi la aeroportul de destinaţie, cu ajutorul autovehiculelor.
Pentru transportul pe calea aerului, mărfurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie admise la transport potrivit dispoziţiilor legale în vigoare
- 32 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- mărfurile şi ambalajele lor să nu prezinte pericol pentru aeronavă, persoane sau bunuri, iar în cazul
transporturilor mixte, să nu tulbure sau să incomodeze pasagerii
- să fie cântărite la predare şi însoţite de toate documentele necesare
- ambalajul mărfurilor să fie corespunzător pentru transportul aerian şi să asigure integritatea
încărcăturii în cadrul manipulărilor obişnuite
- fiecare colet să aibă o etichetă care să indice numele şi adresa completă a expeditorului şi
destinatarului
- mărfurile să fie aduse la aeroport în orele stabilite prin programul de lucru al acestuia sau la orele
indicate de către transportator.
Contractul internaţional pentru transportul mărfurilor dintr-o ţară în alta se manifestă sub forma
scrisorii de transport aerian. Scrisoarea de trăsură reprezintă dovada primirii mărfii de către compania
aeriană pentru a fi transportată şi acceptarea condiţiilor generale pe care le are faţă de beneficiar.
Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte în trei exemplare originale şi mai multe copii ( în
funcţie de necesităţile beneficiarului de transport ). Primul exemplar original poartă menţiunea pentru
transportator, este semnat de expeditor şi rămâne la cărăuş. Al doilea exemplar original poartă
menţiunea pentru destinatar , este semnat atât de expeditor cât şi de transportator, însoţeşte marfa până
la destinaţie şi se predă destinatarului. Al treilea exemplar original poartă menţiunea pentru expeditor ,
este semnat de transportator, după primirea mărfii la transport şi rămâne la expeditor pentru a fi
negociat. Copiile scrisorii de trăsură sunt folosite pentru a confirma primirea de către destinatar, pentru
îndeplinirea formalităţilor vamale şi pentru rezilierea unor decontări pentru prestaţii.
Principalele menţiuni pe care trebuie să le cuprindă o scrisoare de transport aerian sunt:
- punctele de plecare şi de destinaţie
- greutatea, volumul, numărul şi dimensiunea coletelor, felul ambalajului, marcajul şi starea mărfii
predată la transport
- documentele anexate la scrisoarea de transport aerian necesare îndeplinirii formalităţilor vamale,
fiscale, fito – sanitare şi de altă natură
- numele şi adresa destinatarului, eventual numele şi adresa agentului acestuia, care urmează să preia
marfa la aeroportul de destinaţie
- menţiuni în legătură cu modul de plată a taxelor de transport şi a celor accesorii
- numele şi adresa expeditorului
Expeditorul răspunde pentru exactitatea datelor privitoare la marfă înscrise în scrisoarea de
trăsură şi va suporta orice daună pe care o poate avea transportatorul aerian sau orice altă persoană
angajată de acesta din cauză declaraţiilor inexacte sau insuficiente. Expeditorul răspunde pentru faptul
că la predarea mărfii nu a transmis instrucţiunile cu privire la operaţiunile tehnice sau comerciale
pentru a pune pe cărăuş în situaţia de a acţiona în cunoştinţă de cauză.
Transportatorul aerian răspunde pentru daunele ivite în caz de distrugere, pierdere sau avariere
a mărfii care face obiectul transportului, dacă evenimentul s-a produs în timpul călătoriei.
Răspunderea cărăuşului aerian include şi perioada în care mărfurile se aflau în grija sa pe aeroport, la
bordul aeronavei sau într-un loc oarecare, în caz de aterizare în afara unui aeroport. Cărăuşul nu
răspunde pentru pagubele rezultate din natura sau viciul propriu al mărfurilor transportate. Enunţurile
din scrisoarea de trăsură cu privire la greutate, dimensiuni, numărul coletelor şi ambalajul mărfurilor
fac dovada, până la proba contrarie, că trasportatorul aerian a preluat marfa ca atare şi trebuie s-o
predea destinatarului.
Primirea mărfurilor fără protest din partea destinatarului presupune, până la proba contrarie, că
marfa I-a fost predată de către cărăuş în stare bună şi în conformitate cu cele înscrise în scrisoarea de
trăsură.
- 33 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
La transporturile succesive, efectuate de mai multe companii de transport, răspunderea este solidară, a
tuturor companiilor aeriene participante, atât faţă de expeditor cât şi faţă de destinatar.
În scopul reducerii costurilor de transport pe calea aerului se foloseşte pe scară largă traficul
consolidat.
Prin trafic consolidat se înţelege gruparea mai multor expediţii pe aeroportul de plecare pentru
un singur aeroport de destinaţie şi un singur destinatar. Gruparea expediţiilor se realizează de casa de
expediţii care colectează expediţiile de la mai mulţi expeditori şi întocmeşte o singură scrisoare de
transport aerian înscriind ca destinatar tot o casă de expediţie corespondentă, care efectuează primirea
întregii cantităţi.
Companiile aeriene preferă această grupare a mărfurilor întrucât obţin o economie de forţă de
muncă în activitatea de expediţie şi de întocmire a documentelor. Casa de expediţie realizează această
grupare şi expediere cu o singură scrisoare de trăsură pentru mai multe partizi, aparţinând mai multor
expeditori, pentru a beneficia de traficul companiilor aeriene valabile pentru cantităţi mari la o singură
expediere. Această formă de trafic este avantajoasă şi pentru destinatari, întrucât casa de expediţie
corespondentă realizează, de regulă, transportul până la domiciliul destinatarului, întocmind şi
formalităţile necesare de import.
Scrisoarea de transport aerian consolidat se numeşte Master Air Way Bill ( MAWB ) şi trebuie
să fie însoţită de un “Manifest de consolidare”. Concomitent casa de expediţie consolidatoare
întocmeşte câte o scrisoare de transport aerian de casă pentru fiecare expediţie House Air Way Bill
( HAWB ). În acesată scrisoare de casă la rubrica expeditor se înscrie firma exportatoare iar la rubrica
destinatar se trec numele şi adresa cumpărătorului.
Casa de expediţie destinatară preia de la compania aeriană mărfurile în conformitate cu
scrisoarea de transport aerian consolidat şi a manifestului de consolidare. În baza scrisorii de transport
aerian de casă, casa de expediţie destinatară efectuează, în afară de gruparea de distribuţie şi
transportul de la aeroport până la domiciliul fiecărui cumpărător.
Preţul de transport pe care-l percepe casa de expediţie consolidatoare de la exportator este mai
mic decât cel pe care l-ar fi plătit exportatorul companiei aeriene în cazul efectuării unui transport
direct, dar mai mare decât preţul pe care l-ar plăti ea companiei aeriene în baza scrisorii de transport
aerian consolidat.
Casa de expediţie care apare ca destinatar în scrisoarea de trăsură de transport aerian consolidat
primeşte pentru activitatea de degrupare un comision de la casa de expediţie conolidatoare. Taxele de
transport şi distribuţie se percep fie de la casa de expediţie consolidatoare fie de la cumpărător în
funcţie de condiţia de livrare şi înţelegere existentă dintre cumpărător sau vânzător şi transportator.
Această formă de consolidare a mărfurilor se numeşte consolidare directă. Există şi o aşa
numită consolidare prin reexpediere, respectiv consolidarea efectuată într-un alt aeroport decât cel de
plecare. Consolidarea cu reexpediere se realizează fie cu o companie aeriană, fie cu un grup de
exepeditori. Documentele de transport rămân aceleaşi ca şi la consolidarea directă.
Dacă avem în vedere că prin specializarea mijloacelor de transport bunurile în drumul lor de la
producător la beneficiar sunt, adesea, transportate de mai multe mijloace de transport, folosindu-se
transportul combinat, o serie de probleme ridicate de creşterea eficienţei acestei forme complexe de
transport pot fi rezolvate prin introducerea şi extinderea tehnologiilor moderne de transport.
Întreprinderile, în calitatea lor de beneficiari pot realiza o serie de avantaje, cu consecinţe asupra
costurilor, din paletizarea şi contenerizarea la furnizor a produselor contractate şi transportate.
Paletizarea este o tehnologie de manipulare, depozitare şi transport a unităţilor de încărcătură
aşezate pe un suport ( paletă).
Unitatea de încărcătură se defineşte ca un tot costituit din unul sau mai multe produse, identice
sau diferite, care păstrează un caracter de permanenţă în timpul operaţiilor de manipulare,
- 34 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
depozitare, transport şi distribuţie, de la locul de formare până la locul de utilizare, de-a lungul
întregului proces de transport.
Constituirea unităţilor de încărcătură se realizează prin: forma produsului, a ambalajului sau a
paletei când se folosesc box- palete.
Folosirea paletizării generează o serie de avantaje dintre care menţionăm:
Creşterea vitezei de circulaţie a produselor;
Se păstrează, în condiţii superioare, calitatea şi integritatea produselor în procesul de transport;
Dă posibilitatea folosirii raţionale a capacităţii spaţiilor de depozitare, în special pe verticală;
Se scurtează durata operaţiunilor de încărcare- descărcare a produselor, prin creştrea productivităţii
muncii, datorită mecanizării operaţiunilor respective ( de ex., descărcarea manuală a unui vagon de
citrice – 15 tone – se realizează cu o formaţie de 5 muncitori în două ore, în timp ce paletizat,
acelaşi vagon se descarcă de 2 muncitori în 30 de minute)
Introducerea şi extinderea paletizarii presupune pe lângă investiţii însemnate şi modificarea unor
tehnologii de manipulare şi depozitare.
Contanerizarea este cea mai eficientă tehnologie modernă, ea asigură în condiţii perfecte de
securitate transportul, inclusiv combinat, al bunurilor de la producător la consumator, folosind
variate soluţii în funcţie de distanţă, calea aleasă şi mijloacele de transport folosite.
Containerele sunt încăperi mobile pentru mărfuri comune acestora pe tot parcursul transportului
şi care de fapt constituie unitatea de încărcătură.
Avantajele folosirii containerelor, sunt, pe lăngă cele comune cu paletizarea:
Măreşte coeficientul de utilizare a mijlocului de transport;
Elimină ambalajele de transport;
Simplifică formalităţile de predare primire, calculele, documentaţia necesară;
Creşte viteza de transport a mărfurilor prin reducerea la minimum a timpului de
încărcare – descărcare;
Reduce necesarul de investiţii pentru magazii acoperite.
Folosirea containerelor în Europa a condus, printre altele, la reducerea cheltuielilor pentru
ambalarea mărfurilor cu până la 70 % şi a celor de manipulare cu până la 40 % ceea ce demonstrează
contenetizării şi necesitatea urgentă a utilizării şi în practica de transport din ţara noastră.
MANIPULAREA MATERIALELOR
- 35 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
benzilor rulante, ca şi al vehiculelor ghidate automat pot transporta multiple incărcături, pe distanţe
mari, cu un cost relativ mic al muncii. În cazul unor cantităţi moderate care trebuie transportate pe o
distanţă mare, economiile obţinute prin folosirea cărucioarelor pot compensa costurilr de capital mai
mari, ca şi costurile de încărcare şi descărcare, fapt care transformă cărucioarele motorizate într-un
mijloc de transport mai economic decât motostivuitoarele.
Motostivuitoarele
Motostivuitoarele – şi o dată cu ele introducerea paleţilor şi a loturilor unitare – reprezintă un
pas înainte în deplasarea materialelor. În prezent, există multe tipuri de motostivuitoare şi sunt, pe
drept cuvânt, considerate excelente utilaje universale de manipulare. Principalul lor avantaj constă în
faptul că pot încărca şi descărca şi alte vehicule şi totodată ridica încărcăturile la înălţimi mai mari în
vederea depozitării. Totuşi, ca utilaj de transport, motostivuitorul are şi câteva dezavantaje: de
exemplu, chiar şi atunci când fiecare produs este în cantităţi suficient de mari care să necesite o
încărcătură paletizată, costul asamblării şi demontării paletei va rămâne destul de mare în afară de
cazul când mărfurile nu sunt primite şi expediate în cantităţi paletizate. Matostivuitoarele impun, de
asemenea, existenţa unor coridoare mari în cadrul depozitului, iar costul de manipulare va creşte direct
proporţional cu cantităţile deplasate.
Benzile rulante
Benzile rulante sunt foarte practice pentru deplasarea în linie dreaptă, întrucât elimină
manipulările dinaintea şi de după fiecare funcţie. Astazi, ele pot fi încărcate şi descărcate automat. Ele
permit realizarea unui flux neîntrerupt al materialelor, spre deosebire de celelalte utilaje care realizează
o manipulare separată a materialelor. Nu necesită o muncă suplimentară, dar costul creşte proporţional
cu distanţa de transport. Utilizarea benzilor rulante, care permite diminuarea costurilor de manipulare
şi asigurarea unui flux constant al mărfurilor în locul unei deplasări discontinue a acestora, a cresctut
tot mai mult în ultimii ani în ţările dezvoltate. Ele reprezintă cea mai bună metodă de îmbunătăţire a
manipulării materialelor în majoritatea centrelor de distribuţie şi a fabricilor. Benzile rulante permit
livrarea sau descărcarea automată a bunurilor sau pe baza unei comenzi specifice. Ele pot depozita
bunurile până ce acestae sunt preluate de un operator sau de un alt utilaj; de asemenea, pot sorta
mărfurile sau le pot grupa pe categorii.
- 36 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
1
2
PRODUCŢIE CONSUM
,
- 37 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 38 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
utilizatori constituie cea mai importantă parte a cererii, cu echilibrul repartizat pe un număr de
utilizatori mici sau accidentali. Principalul dezavantaj asociat distribuţiei duale constă în dificultatea
intrisecă a determinării unei împărţiri juste a pieţei între producător şi intermediar.
Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera procesului de consum
formează circuitul de distribuţie al acestuia. Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât şi
consumatorul, precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial, implicaţi în transferul respectiv.
Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate asupra produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi
drum.
Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale încheiate în vederea asigurării
fluxului unui produs de la punctul de producţie până la consumul final. Activităţile întreprinse într-un
canal de distribuţie pot fi împărţite în trei categorii:
1. activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului – negocieri, cumpărări şi vânzări:
canalul comercial;
2. activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând transportul şi depozitarea: reţeaua
de distribuţie fizică;
3. activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus: colectarea şi propagarea informaţiilor,
asumarea riscului, finanţarea, activitatea promoţională.
Adesea, canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. Cu excepţia furnizorului iniţial şi a
consumatorului final, celelalte firme joacă un rol de intermediere. Studiul canalelor de distribuţie
comportă analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea mărfurilor spre
utilizatori, precum şi a problemelor referitoare la orientarea fluxului acestor mişcări. Un canal de
distribuţie se caracterizează prin: lungime, lăţime şi adâncime.
Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă
succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator.
• Circuite foarte scurte, în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind
realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii finali;
• Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar, iar cea mai
mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului;
• Circuite medii producător – angrossist- detailist – consumatorul final.
• Circuite lungi.
Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură
circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv.
Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele
în care au loc procesele de consum ale produselor, are în vedere măsura în care procesul de distribuţie
asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al consumatorului. În acest context,
poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt, care asigură livrarea directă a produselor,
consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. De asemenea, în
cadrul circuitelor scurte, comerţul prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat.
Există trei elemente importante care determină structura canalului de distribuţie:
1. cerinţele clientului final, la un loc, vor duce la un grup de consumatori cu nevoi asemănătoare –
adică un segment de piaţă;
2. posibilităţile firmei producătoare;
3. disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul canalului.
Canalul comercial constituie o variabilă a mixului de marketing. Prin urmare, este important ca
departamentul de marketing să preia iniţiativa în proiectarea şi gestionarea canalului. Imaginea
produsului, preţul şi eforturile promoţionale, ca şi prezentarea fizică a produsului pot fi întărite sau
puse în pericol de canalul de distribuţie folosit.
- 39 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit pentru produsele
alimentare, textile, electrice, furnituri industriale.
Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător sunt:
realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli, dacă grosistul îşi îndeplineşte
funcţiile sale vizavi de producător şi anume: cumpărături importante chiar şi în extrasezon,
regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport ineficiente;formarea sortimentului
comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă aceştia sunt foarte dispersaţi; o politică de preţuri
adecvată;
reducerea echipei de vânzare a producătorului;
concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi;
lansarea mai rapidă a produselor noi;
prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor producătorului;
participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei;
posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală, insuficient de extinsă, nu ar permite
folosirea unei echipe de vânzare la producător;
Dezavantajele circuitului lung sunt:
este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist;
generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate;
producătorul pierde contactul cu clientela finală, cu detailiştii şi cu o bună parte din piaţă;
există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului;
are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist;
dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor, întregul sistem de distribuţie devine
ineficient.
Circuitul scurt – este foarte utilizat.
Avantajele circuitului scurt sunt:
economisirea marjei grosistului ( rabatul cedat vânzătorului );
contactul şi legături directe cu piaţa;
controlul mai bun al distribuţiei;
prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum;
satisfacerea mai rapidă a clienţilor;
prestarea unor servicii după vânzare.
Dezavantajele circuitului scurt sunt:
neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat;
necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru contactul cu numărul relativ mare
al detailiştilor;
fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple, ceea ce antrenează un mare volum de
activităţi contabile.
Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua aprovizionările cu mărfuri în comun,
asigurându-şi astfel, în parte, funcţii de gros.
Circuite integrate
Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt organizate astfel încât să poată
îndeplini concomitent cele două funcţii comerciale ale distribuţiei: de gros şi amănuntul. Astfel, o
singură firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri, gestiunea stocurilor şi contabilitatea vânzării prin
numeroase puncte de vânzare. Ea posedă depozite şi mijloace de organizare a manipulării şi livrării
care aparţin funcţiei unui grosist.
Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru anumite produse,
îndeosebi cele de înaltă tehnicitate.
Avantajele acestui circuit sunt:
- 40 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Producător
Comerţ cu
amănuntul
- 41 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Consumator
- diferenţiat după produse - diferenţiat pe pieţe specializate
Producător
Producător
produs A produs B
Comerţ cu Comerţ cu
amănuntul amănuntul
Consumator
Piaţa Piaţa
A B
Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie evidenţiază strategii de diferenţiere a
produselor şi / sau o segmentare a pieţei, pentru a împiedeca eventualele conflicte între canalele
paralele.
- 42 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic, iar aparatul
comercial a suferit mutaţii pe toate planurile, modificându-şi metodele de vânzare, formele de
distribuţie, repartiţia geografică. Principalele fenomene care au generat această mutaţie sunt:
din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut loc în viaţă socială trebuie avute
în vedere:
- fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia gusturilor, favorizând modernizarea
distribuţiei sub toate formele;
- creşterea puterii de cumpărare, diversificarea nevoilor şi căilor de satisfacere a acestora;
- transformarea modului de viaţă determinată de : urbanizarea crescândă a mediilor rurale,
implantarea unor oraşe sau a unor cartiere – anexe la periferia oraşelor ducând la evoluţia modului
de viaţă.
cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a tehnologiilor comerciale şi a
consecinţei acestora asupra evoluţiei şi structurii produsului respectiv, care pot fi structurate pe trei
planuri principale:
- pe plan gestionar, metodele de gestiune a stocurilor, de aprovizionare au determinat nevoia de
optimizare a canalelor de distribuţie în funcţie de segmentul de cumpărători deserviţi;
- 43 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 44 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile
mici şi mijlocii. Aceste aspecte conterează astăzi o accentuată tendinţă de antrenare a firmelor de
distribuţie mici şi mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind modernizarea progresivă a procesului
de distribuţie, astfel încât, să poată răspunde exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. Una
din preocupările principale în domeniul distribuţiei din Uniunea Europeană o constituie asigurarea unei
concurenţe corespunzătoare, care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii
produselor şi serviciilor.
- 45 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
1. La primul nivel, produsul este încă sub controlul producătorului, în depozitele aflate sub
controlul său sau în depozitele distribuitorului primar. La acest nivel localizarea şi recuperarea
produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o simplă problemă de refacere a stocului.
2. La nivelul al doilea, produsul trebuie localizat şi retras de la intermediarii implicaţi în
distribuţia produsului, şi anume angrosiştii şi vânzătorii cu amănuntul. Retragerea în acest caz
devine mai dificilă.
3. La al treile nivel, produsul se găseşte în mâinile consumatorului. Localizarea şi recuperarea
produselor la acest nivel este cea mai dificilă dintre toate.
După ce produsele au fost localizate, specialiştii în logistică pot coordona procesul de recuperare a
produselor astfel:
- prin intermediul personalului propriu de pe teren
- prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari
- prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de distribuţie.
Recuperarea eficientă necesită:
• motivarea clientului pentru a restitui produsele defecte în vederea reparării, a înlocuirii sau pentru
rambursarea banilor;
• stabilirea unor relaţii bune între transportator şi ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie cum
sunt membrii canalului de distribuţie.
Cel mai important obstacol în recuperarea produselor îl reprezintă consumatorul. Experienţa multor
firme arată că, consumatorii sun t reticienţi sau neglijenţi în privinţa returnării produselor riscante,
chiar dacă au fost înştiinţaţi.
Din punct de vedere al companiei, procesul de distribuţie inversă pentru retragerea produsului
ar trebui considerat o parte integrantă a strategiei de logistică.
Distribuţia geografică a unităţilor de producţie, a depozitelor, a punctelor de vânzare şi al altor
asemenea unităţi utilizate de către companie pentru fluxul fizic de produse trebuie bine trasată. În cazul
unei retrageri, este esenţial să se cunoască traseul precis al produsului în cadrul reţelei totale. Totodată,
trebuie realizată şi o contabilizare a cheltuielilor corespunzătoare activităţilor implicate în retragere.
Costurile retragerii şi distribuţiei inverse sunt de 2-3 ori mai mari decât costurile distribuţiei normale
datorită manevrării în cantităţi mici şi urgenţei problemei.
Depozitele de distribuţie sunt spaţii, respectiv puncte de stocare, care sunt implantate în drumul
fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final.
Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. Se apreciază că, magazia
este spaţiul de depozitare pentru materii prime, materiale, în general bune în curs de prelucrare sau
utilizare, în timp ce depozitul are rolul de a păstra, în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi
cantitativă, mărfurile destinate vânzării către clienţi.
Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere
tehnic.
Din punct de vedere economic, depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de
aprovizionare tehnico- materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite
- 46 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 47 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 48 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de distribuţie
sau altul, şi, în cadrul acestuia, găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit, ţinând seama de
necesitatea minimizării costurilor de depozitare, concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe
principale:
stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor;
respectarea principiului teritorial, prin stabilirea judicioasă a zonei de aprovizionare;
localizarea depozitului în zona special amenajată în perimentrul fiecărui oraş.
- 49 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi grupate în mai multe categorii:
după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc, depozitele pot fi:
depozite de colectare, care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de la
diverşi furnizori, în vederea formării unor partizi mari, pentru diferiţi beneficiari;
depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari, pentru a le
livra beneficiarilor în partizi mici;
depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă în gări şi porturi, servind
pentru păstrarea temporală, şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării
ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari;
depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate acumulării de
mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.
după gradul de specializare, depozitele pot fi :
depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei
caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ( de ex.sare, cartofi, combustibili
lichizi);
depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri
( confecţii, cosmetice)
depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate
prin cererea de consum a populaţiei ( textile- încălţăminte, galanterie- cosmetice);
depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului nealimentar;
depozite mixte, în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare.
După forma construcţiei, depozitele pot fi :
Construcţii deschise – depozit liber, folosite pentru mîrfurile insensibile la acţiunea
factorilor de climă;
Construcţii semideschise – depozite acoperite, destinate mărfurilor ce trebuie
protejate; suprafaţa utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin;
Construcţii închise.
În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi:
neclimatizate
parţial climatizate
climatizate.
- 50 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 51 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 52 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru desfăşurarea, după
un sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice. Fără stocuri nu se poate obţine utilizarea
raţională a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă concordanţă cu
nevoile acestora, nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele de aprovizionare şi desfacere cu
cheltieli minime.
- 53 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 54 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
care –l pargurg mărfurile în procesul distribuţiei lor. Ponderea cea mai importantă revine stocurilor din
veriga comercială cu amănuntul.
În funcţie de perioada în care sunt identificate, stocurile pot fi iniţiale şi finale, respectiv stocuri la
începutul şi la sfârşitul perioadei analizate. Clasificarea stocurilor potrivit acestui criteriu se foloseşte
în activitatea de planificare la nivelul agenţilor economici. Trebuie reţinut însă caracterul relativ al
celor două categorii de stocuri privite în timp, aceleaşi stocuri de mărfuri trec dintr-o categorie în
cealaltă ( respectiv, stocurile finale ale unei perioade devin stocurile iniţiale ale perioadei următoare ).
În funcţie de caracterul şi destinaţia stocurilor acestea se clasifică în : stocuri sezoniere, stocuri cu
destinaţie specială, stocuri curente şi de siguranţă.
Stocurile sezoniere se referă la mărfurile care sunt constituite în stoc în vederea desfacerii lor într-
o perioadă viitoare. Crearea unor astfel de stocuri în reţeaua comercială este consecinţa sezonalităţii
producţiei sau consumului anumitor mărfuri. Stocurile sezoniere se constituie cu precădere, în cadrul
verigii comerciale cu ridicata.
Stocurile cu destinaţie specială sunt create în anumite împrejurări pentru scopuri deosebite. În
această categorie sunt incluse stocurile de mărfuri constituite pentru zonele unde în anumite perioade
ale anului drumurile de acces devin impracticabile ( delta, unele localităşi de munte ).
Stocurile curente reprezintă cea mai obişnuită formă de stoc pe care o dobândesc mărfurile aflate
în reţeaua comercială. De altfel, toate stocurile indiferent de forma lor iniţială ( stocuri sezoniere sau
cu destinaţie specială ) devin stocuri curente. Aceste stocuri sunt destinate satisfacerii cererilor zilnice,
caracteristica lor este că se reînnoiesc continuu, pe măsura epuizării lor.
În funcţie de nivelul atins de stocuri în procesul lor permanent de reînnoire distingem : stocuri
minime sau de alarmă, stocuri medii şi maxime. Stocul minim reprezintă limita inferioară pe care o
poate atinge stocul fără a periclita continuitatea desfacerilor. În condiţiile evoluţiei normale a cererii,
stocul minim are mărimea stocului de siguranţă şi prevede momentul sosirii unui nou lot de marfă.
Stocul maxim reprezintă limita superioară pe care o atinge stocul în momentul recepţionării unui nou
lot de mărfuri. Între cele două limite ale stocului se găseşte stocul mediu, element foarte important de
caracterizare a evoluţiei stocurilor. Stocurile de siguranţă au drept destinaţie acoperirea. Într-o
anumită proporţie, a cererilor excepţionale, care depăşesc pe cele normale, într-o perioadă dată.
Destinaţia stocurilor de siguranţă o constituie prevenirea rupturilor de stoc, indiferent de abaterile în
plus ale desfacerilor de la evoluţia lor planificată.
- 55 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
intervalul de timp dintre livrările de mărfuri ale furnizorilor, dintre două intrări de mărfuri, cu atât
stocurile trebuie să fie mai mari şi invers. Intervalul dintre două aprovizionări sau frecvanţa de
aprovizionare este la rândul său influenţat de distanţa dintre furnizor şi beneficiar, de condiţiile de
transport, de mărimea cererii de mărfuri din partea beneficiarilor.
Complexitatea sortimentală. Aşa cum amvăzut, stocurile de mărfuri îndeplinesc, printre altele, şi
funcţia de asigurare a unor posibilităţi largi de alegere din parte cumpărătorilor. Aceasta implică
existenţa unui anumit număr de exemplare din fiecare sortiment şi articol, ceea ce conduce la un volum
al stocurilor mai mare, în condiţiile unui sortiment complex, în comparaţie cu situaţia unor grupe de
mărfuri de sortiment simplu.
Dacă stocurile trebuie să fie adaptate cererii, fluctuaţiilor acesteia, mărimea efectivă a stocurilor
depinde şi de gradul de previziune de către întreprinderile comerciale a evoluţiei cererii, de rezultatele
activităţii de studiere a ei. O apreciere eronată a evoluţiei următoare a cererii poate avea drept rezultate
supra sau subdimensionarea stocurilor. Stimularea cererii depinde, de asemenea, de activitatea
promoţională şi eficienţa acesteia, de formele de organizare a vânzării, de nivelul deservicii
consumatorilor.
Exigenţa manifestată de întreprinderile comerciale faţă de modul cum îţi îndeplinesc furnizorii
contractele influenţează, de asemenea, nivelul stocurilor. Adaptarea graficului de aprovizionare cu
mărfuri în funcţie de particularităţile cererii de mărfuri, exigenţa faţă de calitatea şi sortimentul
mărfurilor ca şi faţă de respectarea termenelor de livrare sunt mijloace prin care întreprinderile
comerciale pot asigura o evoluţie normală a stocurilor de mărfuri, pot preveni rupturile de stoc, ca şi
apariţia unor stocuri de mărfuri anormale, supranormative.
- 56 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
2. Stocul în număr de rotaţii arată de câte ori se reînnoiesc stocurile în cursul unei perioade, de câte
ori se cuprind ele în volumul desfacerilor de mărfuri
Snr = D/S sau Snr = Z / Vc
- 57 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
comerciale, constatăm existenţa în reţeaua cu amămnuntul a uni sortiment mai numeros decât în
depozitele cu ridicata. Situaţia este explicată, pe de o parte, de tendinţa de specializare a
întreprinderilor cu ridicata, în comparaţie cu despecializarea tot mai accentuată a magazinelor cu
amănuntul, iar, pe de altă parte, datorită existenţei în magazinele cu amănuntul a unor produse
primite direct de la producător, ocolind depozitele cu ridicata. Un alt aspect ce se impune a fi
relevat ste structura sortimentului comercializat din punct de vedere al participării fiecărui articol la
volumul desfacerilor. Astfel, într-un studiu elaborat de firma IBM se apreciază că în întreprinderile
comerciale cu ridicata 20% din totalul articolelor asigură, în general, până la 90% din volumul
desfacerilor, în timp, ce în magazinele cu amănuntul curba este mult mai apltizată, circa 45% din
numărul articolelor nu reprezintă mai mult de 80% din desfacerea totală.
2. Aprovizionarea şi desfacerea, modul lor de organizare condiţionează politica de stocuri şi metodele
de gestionare a acestora. În privinţa aprovizionării între cele două verigi comerciale există mari
deosebiri. Aproviziuonarea întreprinderilor cu ridicata se face pe baza contractelor concretizate
până la nivel de detaliu, în timp ce magazinele cu amănuntul se aprovizionează de la întreprinderile
cu ridicata sau direct de la producător, pe baza unui contract cadru care se concretizează în timpul
perioadei la care se referă, prin intermediul comenzilor lansate de fiecare magazin atunci când
stocul existent scade sub un nivel, numit de aprovizionare sau de alarmă. Aprovizionarea
depozitelor se face în loturi mari de la un număr mare de furnizori în timp ce magazinele cu
amănuntul au de multe ori drept unici furnizori întreprinderile cu ridicata care le livrează mărfurile
în sotiment comercial şi în loturi mici. În ceea ce priveşte rupturile de stoc magazinele cu
amănuntul au posibilitatea de a-şi completa stocul în mod operativ de la depozit. În ce priveşte
depozitele cu ridicata redresarea se produce mai lent datorită actualului sistem de relaţii dintre
comerţul cu ridicata şi industrie.
3. În ceea ce priveşte evoluţia desfacerilor există, de asemenea deosebiri importante între cele două
tipuri de întreprinderi. Astfel vânzările întreprinderilor cu ridicata sunt, pe de o parte, relativ stabile
şi în cantităţi mari, iar, pe de altă parte, influenţa factorilor conjuncturali este atenuată. În acest fel,
previziunea desfacerilor este mai facilă iar gradul de precizie mult sporit. În întreprinderile
comerciale cu amănuntul vânzările sunt mai puţi previzibile, datorită variaţiilor sezoniere şi
aleatoare cât influenţei imediate a factorilor conjucturali.
- 58 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
produselor destinate consumului final al populaţiei, cât şi bunurilor de utilizare productivă destinate
consumului intermediar. Astfel se are în vedere ca prin politica elaborată cu privire la service –
mixului, operaţiunile ce alcătuiesc distribuţia fizică a fiecărui produs să fie, în permanenţă şi peste tot,
susţinute de o ofertă de servicii – astfel elaborată, structurată şi direcţionată, încât să constituie o
prelungire naturală a politicii de comercializare a bunurilor fizice.
Sub aspect economic, serviciile comerciale, devin o oportunitate majoră atât pentru
întreprinderile comerciale cât şi pentru întreprinderile producătoare, furnizoare de ofertă. Aceasta,
deoarece în marea lor majoritate, serviciile gândite şi oferite pentru susţinerea procesului de vânzare a
diverselor bunuri s-au dovedit a fi mijloace ce pot contribui direct la creşterea veniturilor şi a
profitabilităţii firmelor.
Serviciile comerciale constituie cel mai bun vector prin intermediul căruia poate fi fondat şi
dezvoltat un dens sistem de relaţii între întreprinderi şi clienţii acestora. Se are în vedere chiar o
contribuţie majoră a serviciilor la creşterea gradului de fidelitate a pieţei, respectiv a consumatorilor de
pe o anumită piaţă faţă de grupele de produse susţinute prin respectivele servicii.
În ceea ce priveşte sistemul de definire a serviciilor comerciale există numeroase încercări.
Astfel, Asociaţia americană de Marketing defineşte serviciul comercial ca o activitate oferită cu
ocazia actului de vânzare cumpărare, care asigură avantaje şi satisfacţii cumpărărtorului fără a antrena
un schimb fizic sub forma unui bun.
După alţi autori serviciile comerciale pot fi definite ca suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care
le oferă un magazin clientelei sale. Unele din aceste servicii sunt legate direct de vânzarea produselor
– servicii endogene- altele depind de modul de organizare al magazinului – servicii exogene. De pildă,
livrarea, instalarea şi garanţia sunt considerate ca servicii endogene la articolele electro- casnice, în
timp ce asigurarea parcărilor, vânzările nocturne, deplasările vânzătorilor voiajori sunt clasificate
printre serviciile exogene, adică printre cele care depind de organizarea punctului de vânzare al
produselor.
Serviciile comerciale prezintă un conţinut deosebit de complex, dat de o gamă foarte largă de
operaţiuni, fiecare dintre acestea, la rândul lor, individualizându-se printr-o natură diferită şi prin
diverse posibilităţi de realizare. Serviciile comerciale pot fi grupate în cinci mari categorii, în funcţie
de natura lor, de locul pe care îl ocupă în procesul de vânzare, de domeniul de organizare, de funcţiile
îndeplinite în complexul de utilităţi şi de sistemul de integrare.
1. În funcţie de natura serviciilor acestea pot fi:
• Servicii de închiriere
• Servicii de reparaţii şi redare a proprietăţilor specifice
• Servicii legate de buna desfăşurarea a procesului de vânzare – parcare, livrarea mărfurilor la
domiciliu
Cunoaşterea naturii serviciilor oferă numeroase variabile ce pot fi utilizate la dimensionarea capacităţii
concureţiale a diferitelor întreprinderi comericale.
2. În funcţie de locul serviciilor în procesul vânzării:
• Servicii vândute singure – asigurări, servicii bancare, agenţii de voiaj
• Servicii vândute împreună cu produsul- livrările la domiciuliu, creditul, orele şi zilele de
funcţionare a magazinului
Pe baza acestei grupări se încearcă surprinderea caracterului multi – specializat al unor forme de
comercializare a mărfurilor şi direcţionarea acestora spre o clientelă puternic segmentată sau deosebit
de exigentă, spre a da astfel posibilitatea distribuitorilor de a oferi, prin magazinele lor, alături de
bunurile comercializabile şi diferite servicii din cadrul celor două tipuri pe care le presupune respectiva
grupare. Astfel, un mare magazin universal poate cuprinde, în strategiile sale, atât ansamblul serviciilor
- 59 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Servirea clienţilor constă în oferirea produsului către clienţi. Dar oferirea produsului este un
concept complex, influenţat de mai mulţi factori, printre care frecvenţa livrării, siguranţa livrării,
nivelul stocului şi durata de îndeplinire a comenzii. În concluzie, servicrea clienţilor este determinată
de interacţiunea tuturor acestor factori care influenţează procesul de oferire a produsului sau serviciului
către cumpărător. Servirea clienţilor trebuie clasificată în următoarele trei tipuri:
• Elemente anterioare tranzacţiei
• Elemente ale tranzacţiei propriu-zise
• Elemente care apar după derularea tranzacţiei
- 60 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 61 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
clienţilor capătăt o deosebită importanţă. În acest sens, oferta poate fi cel mai bine descrisă prin
utilizarea noţiunii de pachet de servire a clienţilor. În eleborarea pachetului trebuie să luăm în
considerare nevoile diferitelor segmente de piaţă şi să punem accentul cât mai mult pe eficienţa
costurilor.
4. Organizarea managementului activităţii de servire
Pentru ca strategia adoptată să aibă succes, este esenţial ca obiectivele servirii clienţilor să se
bazeze pe obiectivele strategice globale ale firmei. Politica de servire a clienţilor nu poate fi percepută
în mod izolat, ci ca o parte integrantă a strategiei de marketing a firmei. O condiţie necesară a
gestionării activităţii de distribuţie bazate pe servirea clienţilor este reprezentată de existenţa unei
structuri organizatorice adecvate. Gestionarea eficientă a servirii clienţilor impune ca toate activităţile
derulate din momentul primirii comenzii şi până ce mărfurile sunt livrate, să fie gestionate în mod
unitar. Astfel, procesarea comenzii, situaţia ei la un moment dat, centralizarrea comenzii,
managementul stocului, managementul transportului şi chiar facturarea trebuie percepute ca părţi vitale
ale lanţului de servire a clienţilor.
Este important să conştientizăm că activitatea de servire implică un contact direct cu oamenii.
Oricât de bună ar fi strategia, oamenii vor fi cei care vor trebui să o pună în aplicare, iar percepţia
clienţilor legată de serviciile oferite va conduce la eşecul sau succesul strategiei.
5. Implementarea strategiei
Orice strategie de servire trebuie să se bazeze pe un sistem şi pe procese care să ofere regularitate
servirii. Strategia de servire a clienţilor trebuie să aibă un punct de pornire, care să definească valoarea
pe care firma poate să o ofere clientului.
Motivaţia unui client de a alege un anumit produs sau serviciu este determinată de aşteptările
acestuia, care se bazează mai mult pe sentimente – adică pe sentimentul unei serviri personale.
Sentimentele sunt create de persoana care intră în contact cu clientul. Ele se bazează pe etică,
angajament, încredere, valoare, convingeri şi emoţii. Pe pieţe cu o concurenţă puternică, două produse
pot fi identice din punct de vedere fizic; în acest caz, clientul va cumpăra de la persoana pe care o
simte că este dispusă să ofere mai mult. Diferenţa pentru client este produsă de persoana care derulează
afacerea şi de grija pe care această persoană I-o acordă. A avea grijă faţă de client este echivalent cu a
percepe clientul drept o persoană care merită orice.
STUDIU DE CAZ
Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului
Magazinul este un “vânzător” de prim ordin, fie că este organizat în forma de vânzare cu
autoservire, fie în forma clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor, la vederea
clientului, ca şi aspectul agreabil şi modern al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului.
Frecventând un magazin, consumatorul “economiseşte” timp, efort, nefiind nevoie să se
adreseze fiecărui producător pentru a-şi acoperi cerinţele de consum care pot fi destul de largi ( hrană,
îmbrăcăminte, igienă personalî, dotare şi întreţinere a locuinţei etc.).
Deci, magazinul produce servicii şi oferă consumatorului mijlocul de a le obţine prin actul de
vânzare.
Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său, vechimea
clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, modul de realizare a construcţiei (cu unul sau mai
multe niveluri), astfel :
a) sala de vânzare, în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor;
b) depozitul de mărfuri, destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului de
- 62 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
vânzare;
c) spaţial tehnic (vestiare, grupuri sanitare, instalaţii tehnice, birouri).
O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are, printre altele, forma şi mărimea
sălii de vânzare. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de vânzare.
Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită
condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare, de amplasarea
mobilierului şi utilajelor, de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor, personalului şi
cumpărătorilor.
Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure, în timpul
zilei, vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri, să permită studierea amănunţită a mărfurilor
expuse, precum şi distingerea fără efort, a întregii palete coloristice a mărfurilor.
Dimensionarea raioanelor
- 63 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
carne, fructe şi legume, produse congelate, băuturi, băcănie uscată. Implantarea unui raion
nealimantar în acest magazin este condiţionată de mărimea acestuia. Astfel, având în vedere talia
magazinului, se impune o analiză grafică, pentru care se are în vedere :
Suprafaţa minimă necesară pentru a introduce o anumită categorie de articole
nealimentare;
Repartiţia suprafeţelor între raioanele alimentare şi cele nealimentare.
A doua etapă : se determină natura categoriilor de articole ;
A treia etapă : se are în vedere detalierea asortimentului, determinând pe fiecare
raion şi familie de produse lista articolelor care vor fi prezentate la vânzare, cu menţionarea numărului
de referinţe pentru fiecare raion. Trebuie avut în vedere :
- Lipsa din asortimentul de mărfuri a unor articole pe care clientul le cumpără în mod obişnuit;
- Existenţa unui număr mare de produse cu desfacere lentă care antrenează reducerea frontului de
expunere şi o creştere a stocului cu toate consecinţele negative pe care le are asupra cheltuielilor de
circulaţie şi a rentabilităţii.
Urmărirea atentă a comportamentului clientelei şi a vânzărilor realizate este, fără îndoială cel
mai bun criteriu de adaptare a asortimentului la cerinţele pieţei unui magazin. Această adaptare
presupune, în paralel, atât introducerea unor noi articole, cât şi retragerea altora din vânzare.
Înainte de a se decide scoaterea unor produse din asortimentul de mărfuri oferite de punctul de
vânzare este necesar să se dea răspuns unor întrebări :
Articolul susceptibil de a fi eliminat nu trebuie oare să existe în structura
asortimentului în mod obligatoriu, indiferent de proporţia în care este cerut ?
Nu s-ar înregistra o creştere a vânzărilor dacă s-ar schimba locul de expunere a
respectivelor articole ?
Articolele respective sunt cunoscute suficient de bine de consummator ?
b) Stocul de etalare din sala de vânzare
Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere, în primul rând din necesitatea asigurării unei
suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri, ştiut fiind faptul că există un raport
între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi posibilitatea realizării unui volum optim al
vânzărilor.
Se admite, astfel, că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru ca acesta să
aibă şansa de a opri privirea unui client. Astfel spus, se poate presupune că unei creşteri a linearului
unui raion îi corespunde o creştere a volumului vânzărilor , însă această creştere este limitată prin
existenţa a două restricţii :
Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este atins, nu permite
realizarea unei vânzări corespunzătoare ;
Un prag de saturaţie, peste care, dacă se trece, nu se va obţine o sporire a vânzărilor.
Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin.
c) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul experimentărilor,
luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat, caracteristicile de prezentare
comercială a mărfurilor (gabarit, ambalaj etc), formele de expunere pe mobilier.
Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu înălţimea,
lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft, stender etc.) cu distanţa dintre poliţe (respectiv, bare) - elemente
ce variază de la o grupă de mărfuri la alta.
d) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier
Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi, gondole, stendere, etc.), numărul şi
dimensiunea poliţelor, distanţele minime dintre acestea.
Se va urmări totodată :
- Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m)
- Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi variind între 2 şi 2,20 m ;
- Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere.
- 64 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Factori de influenţă :
Natura şi caracteristicile mărfurilor expuse ;
Formele de vânzare practicate ;
Dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare ;
Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor ;
Condiţiile de aprovizionare de la furnizori ;
Normativele de stoc şi viteză de circulaţie a mărfurilor .
Obiective urmărite:
Utilizarea raţională a întregii suprafeţe disponibile ;
Dirijarea circuitului clientului ;
Facilitatea cumpărătorilor ;
Reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor ;
Realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie .
În general, scopul compartimentării pe raioane , este de a se crea un raport optim între suprafaţa
raionului şi volumul vânzărilor respective. În practică, se utilizează, în acest scop, regula care se
bazează pe observaţiile curente asupra fluxului cumpărătorilor în magazine, potrivit cărora aceştia se
opresc, în cea mai mare parte, în apropierea intrării în magazine, evitând drumul până în partea opusă
intrării. Pe baza acestor obsevaţii, regula cere ca suprafaţa magazinului să fie împărţită în patru părţi
egale : în prima pătrime din vecinătatea intrării urmează să fie amplasate acele raioane care participă
cu o cotă globală de 40% în volumul vânzărilor, iar în celelate, în ordine, raioanele cu ponderi de 30%,
20% şi 10% .
Experienţa comercială din mai multe ţări demonstrează că anumite raioane constituie punctele
de atracţie cele mai puternice ale unui magazin : raionul de fructe şi legume din supermagazine, al
raioanelor cu articole pentru femei din magazinele universale etc.
În ceea ce priveşte “ implantarea în detaliu ”, se va urmări să se găsească amplasamente
corespunzătoare diferitelor raioane, în funcţie de frecvenţa de cumpărare a mărfurilor.
Un plan de implantare optim are ca scop localizarea produselor de cerere foarte mare într-o
asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi de fiecare dintre ele, traversând o întreagă sală de vânzare.
Astfel., clienţii au posibilitatea de a înmagazina vizual întregul linear de prezentare, de-a lungul căruia
vor figura produsele curente şi bineinţeles, cele de impuls.
Acest mod de rezolvare presupune trei faze successive de abordare a implantării raioanelor :
Determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie, susţinută de produsele de
apel (cazul legumelor şi fructelor sau a mezelurilor într-un supermagazin ) ;
Determinarea amplasamentelor mărfurilor de cerere curentă Determinarea amplasamentelor
articolelor care fac obiectul cumpărăturilor de impuls.
Aşadar, amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui să conducă la un
drum dirijat al clientelei, pe cât posibil pe fiecare culoar de circulaţie, în timp ce produsele care fac
obiectul cumpărăturilor de impuls se amplasează în funcţie fie de o complementaritate în utilizare, fie
de viteza lor lentă de circulaţie, care poate fi accelerată printr-o aşezare în imediata vecinătate a unui
loc atractiv.
- 65 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
Fluxul clienţilor este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial (rafturile,
gondolele, mesele etc.) . Mobilierul se amplaseză lângă pereţi sau în centrul sălii de vânzare şi trebuie
să delimiteze culoarele pentru circulaţie. Fluxul trebuie să fie continuu, încât să conducă clienţii pe
toate culoarele.
Este recomandat ca magazinul să aibă două uşi, ambele cu deschiderea spre stradă ; de preferat
ca pentru intrare şi iesire să existe uşi distincte, deşi la magazinele mici nu este posibil acest lucru.
Lăţimea culoarelor este de circa 2m şi ea trebuie păstrată constantă. Se prevăd spaţii de staţionare în
dreptul caselor de marcat şi a raioanelor mai solicitate.
Etalarea mărfurilor în magazine
Indiferent dacă sunt produse alimentare sau nealimentare trebuie respectate următoarele
principii :
Produsele trebuie să fie dezirabile :
- 66 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 67 -
LOGISTICA–SUPORT CURS - Prof. lect. univ. dr. Stan Anca-Stefania
- 68 -