Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)

Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

Cuprins
C0........................................................................................................................................................... 1
C1........................................................................................................................................................... 2
Regimul de apă al plantelor ........................................................................................................................... 2
C2........................................................................................................................................................... 7
Absorbția apei la nivelul radicular al plantei ................................................................................................. 7
C3......................................................................................................................................................... 11

C0
3 teste la 3-4 cursuri – punctele obținute se adaugă la nota finală.
(ex. Nota 8 la test – 0,8 pct se adagă la nota finală)
85% examen, 15% colocviu

Fiziologia plantelor = ramura biologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor cracteristice vieții plantelor
și cu studiul proceselor care srau la baza acestor fenomene.

Lucrări laborator:

Lucrarea 1

- Plasmoliza și deplasmoliza – forme și timp, Voica, p. 11

- Influența electroliților asupra formei și timpului de plasmoliză, Voica, p. 13

Lucrarea 2
- Determinarea forței de sucțiune a celulelor din parenchimul aerifer, Voica, p.20
- Determinarea forței de sucțiune a celulelor prin metoda curenților, Voica, p. 22

Lucrarea 3
- Determinarea cantității de H2O absorbită prin rădăcină, Voica, p. 28
- Absorbția apei prin frunze, Voica, p. 29
- Determinarea Φ* absorbiției cationului de NH4 de către plante prin sistemul radicular.
Lucrarea 4
- Determinarea Φ transpirației cu ajutorul potometrelor
- Determinarea Φ transpirației prin metoda colorimetriă
- Determinarea Φ transpirației prin metoda garumetrică
- Determinarea Φ transpirației cu ajutorul balanței de torsiune.

Lucrarea 5
- Separarea pigmenților asimilatori prin cromatografie pe hârtie
- Determinarea clorimetrică a pigmenților clorofilieni

Lucrarea 6
- Înfluența factorilor externi asupra fotosintezei (Φ luminii, compozișia spectrală a luminii,
temperetura)
Pagina 1 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

Lucrarea 7
- Determinarea Φ fotosintezei prin metoda Ivanov-Kossovici la plantele superioare aeriene, Voica,
p.63
- Determinarea Φ fotosintezei prin procedeul volumetric Audus, Boldor, p. 176

Lucrarea 8
- Determinarea Φ fotosintezei și a respirației plantelor superioare submerse prin metoda Winkler,
Voica, p. 65

Lucrarea 9
- Determinarea Φ respirației plantelor prin metoda Boysen-Jensen, Voica, p. 97

Lucrarea 10
- Determinarea Φ respirației prin metoda curentului de aer, Voica, p. 99

Lucrarea 11
- Determinarea facultății și energiei germinative, Voica, p. 123
- Corelația dintre cantitatea de endosperm a semințelor și creșterea plantulelor, Voica, p. 125.

C1
 Regimul de apă al plantelor
 Nutriția minerală a plantelor
 Nutriția cu carbon a plantelor autotrofe
 Nutriția plantelor autotrofe
 Nutriția plantelor mixotrofe
 Conducerea și depozitarea substanțelor organice în corpul plantelor
 Respirația și fermentațiile
 Creșterea plantelor
 Dezvoltarea plantelor
 Fenomenul de excitabilitate și mișcare a plantelor

Regimul de apă al plantelor

 Absorbția apei de către plante

 Conducerea acesteia prin corpul plantei
 Eliminarea acesteia din corpul plantei

Schimburile de apă dintre celule și mediu

Peretele celular este permeabil pentru H2O și substanțele solide din H2O.
Membranele plasmatice sunt semipermeabile (permeabilitate diferită pentru diferite subst.)

Semipermeabilă = lasă să treacă gaze, apă, anumite substanțe dizolvate sub formă de ioni sau molecule, nu
lasă să treacă substanțele cu molecule mari.

Pagina 2 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

Permeabilitatea membranelor:
- are valori mari în cazul celulelor tinere
- mai redusă la celulele mature (corelată cu o selectivitate mai mare la transportul electroliților)
- valoarea permeabilității crește foarte mult în perioada de trecere de la senescență ca urmare a
deteriorării ultrastructurii prin acționarea a 3 mecaniseme principale:
1 – activitatea fosfolipazelor => descompunerea fosfolipazelor din m.p
=> creșterea permeabilității membranei,
2- etilena=> creșterea permeabilității membranei plasmatice,
3 – peroxidarea lipidelor membranare în prezența peroxizilor
=> creșterea permeabilității membranelor plasmatice.
PLASMOLIZĂ = desprinderea mebranei plasmatice de peretele celular când celulele sunt introduse în soluții
hipertonice.
1 – plasmoliză incipientă
2 – plasmoliză concavă
3 – plasmoliză convexă

Dacă țesutul plasmolizat se introduce în apă distilată/ soluție diluată => DEPLASMOLIZĂ (=forma inițială)

Când celulele ajung în faza 3 (convexă) se pot ivi 2 situații:

1. plasmoliză convexă persistă (plasmoductul nu poate pătrunde pentru că plasmalema nu este permeabilă)
2. deplasmoliză (plasmoductul poate pătrunde în celule pentru că m.p. sunt permeabile pentru substanță
dizolvată).

Utilizarea plasmolizei în studii de fiziologie

- s-au stabilit particularitățile de permeabilitate ale celulei vegetale;
- pentru determinarea gradului de aprovizionare cu apă a plantelor (prezența celulelor plasmolizate
dimineața indică existența unui stres hidirc);
- pentru determinarea gradului de vâscozitate a coloizilor plasmatici;
- este un indicator al stării vii a celulelor;
- se poate determina presiunea osmotică a sucului celular.

Plasmoliza de iarnă
Determinată de: - încetinirea/încetarea absorbției de H2O din sol,
- eliminarea apei prin procesul de transpirație => creșterea concentrației sucului vacuolar
= cauza producerii plasmolizei de iarnă în corelație cu diminuarea temperaturii de îngheț a
celulelor.
Presiunea osmotică (PO) determină pătrunderea H2O în celulă până la saturare => presiunea de turgescență
(PT) care apasă asupra p.c. din interiorul celulei (=presiunea de membrană PM  )
Forța de sucțiune> S = PO – PT
- dacă celula este introdusă într-o soluție, apare forța de reținere a apei din mediu (F).
F > S – apa iese din celulă
F < S – apa intră în celulă
F = S – stare de echilibru

Presiunea osomotică este influențată de:

- factori externi
– umiditatea aerului și solului (când acestea sunt ridicate PO este mai mică)
- temperatura (scade temeperatura – crește PO => scăderea pct de ingheț)
- lumina (când aceasta este mare, PO crește)
- salinitatea solului (PO crește cu acumularea de săruri minerale)
- factori interni:
Pagina 3 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

- specia și potențialul de adaptare ecologică (PO mică la pl de apă, PO medie la pl mezofile, PO mare
la xerofite, halofite)
- organul plantei (PO crește de la rădăcină spre frunze)
- țesutul (PO crește în sens centripet)
- vârsta plantei (PO crește de la cel tinere la cele adulte).

Determinarea PO
– metode fiziologice:
Metoda plasmolitică – găsirea unei soluții foarte apropiate de conc sucului vacuolar, capabilă să provoce
plasmoliza la 50% celule tinere.

- metode fizice:
Metoda refractometrică – determinarea conc sucului vacuolar la refractometru.
Metoda crioscopică – determinarea conc sucului vacuolar la crioscop pe baza determinarii punctului de
congelare a acestuia.
Forța de sucțiune (S):
- valoare 0 – când cel este în stare de turgescență maximă
- valoarea PO a scului vacuolar - când celula este în stadiul de plasmoliză inițială

- dimineața S are valori mine

- amiaza – umiditatea relativ scăzută, luminp puternică, temperatură ridicată => S valori maxime

Primăvara și toamna – S are valori scăzute (au multă apă)

Vara – S are valori ridicate (sol uscat, temperaturi mari)
Iarna – S are valori ridicate (temperaturi scăzute)

Rolul apei în viața plantelor

1. Compusul de bază al materiei vii (condiția necesară desfățurării proceselor vitale, menținerea stării fizice
normale a celulei)
2. Factor de orientare a moleculelor și contribuie la formarea mp.
3. Transportul subst prin xilem și floem.
4. Agent esențial în creșterea plantelor (la deficit de apă se oprește creșterea plantei, dar nu sunt întrerupte
multiplicările celulare, dacă deficitul se prelungește se opresc și mitozele meristematice).
5. Reprezintă mediul pentru desfășurarea reacțiilor biochimice.
6. Participă ca metabolit în reacțiile biochimice:
- reacția de oxireducere din ciclul Krebs
- furnizează e- și p+ în prcesul de fotoliză.
7. Rol de termoreglare (se evită supraîncălzirea plantelor, cea mai mare cantitate se pierde prin
transpirație, la nivel celular se asigura o temperatură uniformă)
8. Rol mecanic (turgescența celulară și rigiditatea țesuturilor)
9. Comandă diferite mișcări ale organelor și celulelor.
10. ca factor de mediu, are rol ecologic important, contribuind la repartiția plantelor pe diferite zone
geografice: xerofite – umiditatea insuficientă, mezofite – umiditate normală, hidrofile – umiditate excesivă.

Conținutul în apă al plantelor

- este constituentul ponderal esnțial (60-90%) din greutatea proaspătă;
- în celula adultă se găsește mai multă în vacuolă, dar și în citoplasmă;
- în celula tânără (bogată în apă) – conținutul de apă scade către valori medii.
Depinde de: - organ, specie, absobție, pierderea apei de către plantă, de factorii de mediu
(temperatură, umiditate, mișcările aerului).
Pagina 4 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

- o cant mai mare (95-98%) au algele, plantele superioare submerse, plantele terestre în condiții de irigare
sau umbrire;
- cant mai mici la plantele de deșert sau sărătură.

Conținutul se poate determina comparând masa substanței proaspete cu cea a substanței uscate. (uscarea
trebuie să se realizeze astfel încât să iasă toată apa, dar să nu se antreneze eliminarea componentelor
voaltile și alterarea componentelor termoreglatoare).

La plantele perene conținutul de apă se modifică astfel:

- primăvara și la începutul verii = maxim
- iulie-august – scade (datorită secetei)
- crește în lunile următoare
- iarna – valori minime.

Stadiul de turgescență completă este atins când o plantă este plină de apă, de exemplu după o ploaie,
acest este stadiu rareori atins.

Deficitul hidric sau de saturație depinde de transpirație și de absorbție.

Deficitul letal: viața nu mai este posibilă și încetează în câteva ore.

Vestejirea reversibilă nu este accentuată și prelungită.

Vestejirea permanentă este incompatibilă cu viața țesuturilor – în cazul unei sucțiuni puternice a solului.

Clasificarea plantelor în funcție de amplitudinea variațiilor în conținutul de apă:

- poikilohidre;
- homeohidre.

Plantele poikilohidre se caraterizează prin fluctuații considerabile ale conținutului de apă.

10-90% din greutatea proaspătă (conținutul hidric)
 mușchi și licheni
Plantele homeohidre au un conținut de apă relativ constant, au mecanisme fiziologice de protecție care
reduc mult pierderile de apă, conținutul în apă nu scade sub 50% din greutatea proaspătă cu excepția
semințelor.
 plantele vasculare

Formele de apă din plante

1. în stare lichidă – în cantitate maximă în vacuole
- în cantitate mică în organitele celulare.
- sub formă de apă liberă și apă legată.

Pagina 5 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

Apă liberă Apă legată

- reținută cu forțe foarte mici în corpul plantei;
- poate fi extrasă prin presare;
- se găsește în vacuole și în vasele conducătoare;
- circulă foarte ușor în vacuole, citoplasmă și vase
conducătoare, atât în interiorul celulei cât și de la
o celulă la alta;
- constituie sediul în care au loc procesele
biochimice, participând în mod direct la
desfășurarea acestora;
- îngheță la temperatura de 0 și -10°C;
- asigură starea de turgenscență;
- este înlocuită mereu în corpul plantei prin
procesul de transpirație și absorbție.
- reținută cu forțe mari;
- nu poate fi extrasă prin presare;
- este alcătuită din apă de hidratare, apă de
capilaritate și apă de imbibiție;
- nu circulă în celulă sau plantă și nici nu ia parte
la transformările substanțelor în corpul plantei;
- îngheață la -10°C
- conferă rezistență la condițiile nefavorabile ale
mediului;
- rezistență la ger și la secetă;
- crește cu cantitatea de apă legată existentă în
țesuturi.

- aceste două forme pot trece din una în alta;

- în condiții nefavorabile cantitatea de apă liberă scade, iar cel de apă legată crește => o rezistență mai
mare a plantelor.

2. în stare gazoasă – apa care se elimină în procesul de transpirație sub formă de vapori în spațiile
intracelullare li prin ostiole.

3. în stare solidă – sub formă de cristale de gheață (în timpul gerurilor mari în spațiile intracelulare și
intercelulare, cele intracelulare rup membrana plasmatică deteriorând celula).

Forțele de reținere a apei în plantă:

- fizice – osmotice
- de absorbție
- de inhibiție
- de capilaritate
- de coeziune moleculară
- forțele legăturilor chimice

Absorbția apei de către plante:

- prin toată suprafața,
- plantele de apă cu frunze natante – absorb apa prin fața inferioară a frunzelor, lipsită de cuticulă
- prin sistemul radicular,
- cu ajutorul organelor supraterane.

Formele de apă din sol:

- inaccesibile pentru plante:
1. apa de contituție (în compoziția diferitelor substanțe)
2. apa de higroscopicitate (strat monomolecular la suprafața particulelor de sol) – forțe – 1000atm
3. straturile interne ale apei peliculare (forțe > 30-50 atm)
- accesibile pentru plante:
1. stratul extern al apei peliculare (forțe 0,5-30 atm)
2. apa de capilaritate (1 atm, este mobilă circular-ascendentă)
3. apa de gravitație (foarte mobile, ciruclație descendentă)

Pagina 6 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

C2
Absorbția apei la nivelul radicular al plantei

Termenii care caracterizează cantitatea de apă din sol:

1. - capacitatea maximă pentru apă (capacitate de saturație cu apă)
2. - capacitatea de câmp a solului (capacitatea de reținere pentru apă a solului, umiditatea de câmp)

Formele de apă care corespund celor 2 capacități:

1 -> apa de gravitație
2 -> apa de capilaritate, apa peliculară, apa de higroscopicitate, apa de constituție.

Coeficientul de ofilire = cantitatea de apă inaccesibilă plantelor, rămasă în sol în momentul instalării ofilirii,
poate fi exprimat în procente față de solul absolut uscat.

Rezerva utilă = cantitatea de apă disponibilă pentru plante, diferența dintre capacitatea de câmp a solului și
coeficientul de ofilire.

Factorii care favorizează absorbția apei prin rădăcini

- contactul strâns dintre suprafața rădăcinii și sol – se asigură prin suprafața necesară absorbției apei, este
mărit de ramificațiile rădăcinilor și de prezența perilor absorbanți.

* ramificarea rădăcinilor – într-un sol cu apă suficientă este redusă, superficială (10% don volumul plantei),
în zonele uscate – ramificația este puternică spre sursa de apă (92% din volumul plantei).

Adaptările specifice ale rădăcinii:

- la exterior: rizoderma este alcătuită din celule cu pereți subțiri, acoperiși de un strat de mucilagii (care
permite trecerea apei și a substanțelor minerale).
Zonele rădăcinii: - zona meristematică,
netedă,
perișorilor absorbanți,
aspră.
Zona piliferă – ocupă o porțiune de câțiva cm, puțin după vârful rădăcinii; fascicuelel ocnducătoare
liberiene și lemnoase sunt bine dezvoltate; apa absorbită este condusă mai ușor spre zona aspră și tulpină;
absorbția este intensă datorită perișorilor absorbanți care oferă o suprafață foarte mare decontact a
rădăcinii cu mediul.

Zona perișorilor absorbanți: reprezintă prelungirile celulelor rizodermei;

Perișorii absorbanți sunt alcătuiți din:
-pereți formați din caloză (prin gelificare favorizează contactul cu particulele solului);
-strat subțire de citoplasmă;
-vacuom (ușurează schimburile osmotice);
-suc vacuolar (foarte concentrat).
Perișorii absrobanți au o existență trecătoare (de la câteva zile la 2 săpătămâni), sunt fragili și pier într-un
mediu prea concentrat în săruri, acid sau lipsit de O2.

! Nu au perișori absorbanți:
- plantele subacvatice (absorb apa prin toată suprafața corpului)
- anumite specii (conifere, stejar, fag) – prezintă în jurul rădăcinii micorize (=simbioze între rădăcinile
plantelor și hifele unor ciuperci care datorită chimiotropismului și hidrotropismului, pot depista și absorbi
cantități mici de apă și substanțe minerale din sol).
Pagina 7 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

Mecanismul absorbției apei prin sistemul radicular poate fi prin 2 moduri:

- în mod pasiv (95%) – rol important – apelul foliar (= transpirația la nivelul frunzei)
- rolul apelului foliar: transpirația intensă la nivelul frunzelor
=> crearea în interiorul vaselor de lemn a unui deficit de presiune hidrostatică
=> transmiterea deficitului de presiune histrostatică în lungul tulpinii până la nivelul
rădăcinii și astfel rezultă absobția apei în mod pasiv.
- în mod activ (5%) – prin activarea prorpie a sistemului radicular.
Absorbția radiculară -> nu încetează:
- într-o soluție a cărei presiuni osmotice este egală cu presiunea osmotică a sevei brute din vasele
lemnnoase;
- într-o soluie a cărei presiuni osmotice este mai mare decât presiunea osmotică a sevei brute.’
-> încetează: la valori care depășesc 11-12 atmosfere.

ACVAPORINE (canale hidrice) = proteine de membrană, specializate pentru transportul apei,

= proteine intrinseci ale tonoplastului sau ale plasmalemei,
- manifestă o mare specificitate față de moleculele de apă,
- se opun în special trecerii ionilor minerali sau organici,
- participă la reglarea schimburilor hidrice,
- facilitează transportul de apă între celule, de la vacuolă la vacuolă,
- au rol în controlul mișcărilor apei în stresul hidric,
- au rol în controlul mișcărilor apei asociate mișcărilor celulare rapide,
- au rol în controlul mișcărilor apei implicate în mișcarea stomatelor.

Factorii ce influențează absorbția apei de către rădăcina plantei:

- factori externi:
 Aerația solului - înlăturarea aerului din sol (băltirea apei în sol) duce la scăderea absorbției apei
(evacuarea aerului de către apa aflată în exces duce la ofilirea plantei în 1-2 ore => plantele pier –
dereglarea catabolismului repirator, aparișia procesului de fermentație)
 Umiditatea solului
– intentistaea absorbției:
- max - cantitatea de apă din sol 75-80% din capacitatea maximă pentru apă a solului
- scade – cantitatea de apă în sol < 75-80%
- cantitatea de apă în sol > 75-80% (scade O2)
- încetează - cantitatea de apă din sol = coeficientul de ofilire.
 Concentrația soluției solului:
- hipertonică față de sucul vacuolar al celulelor rădăcinii – împiedică absorbția apei,
- unele specii de plante spontane, halofite sunt adaptate la concentrații mari de săruri,
- în funcție de gradul de adaptare a acestor plante la acțiunea toxică a concentrației mari de
substanțe minerale există:
- euhalofite
- glicohalofite
- crinohalofite
Euhalofite = halofite tipice
-Salicornia herbacea – poate acumula ioni de Cl și Na (10%) => creșterea PO (100barri) => pot să
absoarbî apa din soluția concentrată a solului
Glicohalofite =
-Artemisa – acumulează în vacuole substanțe organice, osmotic active, netoxice pentru celule ca
glicerol, manitol, prolină => concentrația acestora este suficient de mare pentru a asigura absorbția
apei din sol.
Crinohalofite
Pagina 8 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

-Tamarix – nu suportă concentrațiile mari de săruri => elimină o parte din acestea pe suprafața
frunzelor prin glandele secretoare saline.

Plantele de cultură nu suportă concentrațiile mari de săruri => dereglări fiziologice și perturbări în
absorbția apei, în schimbul de ioni, în fotosinteză, în acumularea de biomasă.

Clasificarea plantelor în funcție de sensibilitatea la salinitate:

- rezistente
- moderat rezistente
- intermediar rezistente
- moderat sensibile
- sensibile.

 pH-ul soluției solului – valoarea pH-ului la care majoritatea plantelor absorb cel mai bine apa este
pH-ul neutru (7), absorbție optimă la: - cartof – 5, trifoi – 6, grâu - 6-7, lucernă - 7-8.

 Presiunea osmotică a soluției solului

Soluri Conținut în săruri %
- de cultură 0,5 - 1,5
- sărăturate 1 - 1,5
- solonoceacuri 1,5 - 2

 Temperatura
- absorbția începe în jur de 0°C,
- activitate enzimatică redusă,
- crește la 20-25°C,
- se reduce la peste 40°C,
- plantele de origine nordică absorb și elimină mai intens apa prin transpirație la temepraturi mult
mai scăzute decât cele din regiunile sudice,
- la 0°C absrobșia este activă doar la plantele adaptate,
- la plantele provenite din zonele calde absorbția apei nu se poate realiza când temperatura solului
este scăzută => secetă fiziologică.

 Lumina – intensifică procesul de transpirație și stimulează procesul de absorbție al apei.

-factori interni:
 Caracterele de specie – specializarea lor pentru anumite condiții de mediu
- plantele xerofite – trăiesc în locuri extrem de uscate, au rădăcini ramificate cu PO ridicat,
prezintă adaptări care le permit să micșoreze pierderile de apă din țesuturi.
 Vârsta plantei – necesarul de apă este mai mare în perioada de creștere a plantei, în perioada de
înflorire, în perioada de formare și creștere a semințelor și a fructelor.
 Intensitatea procesului de transpirație – transpirația intensă determină creșterea forței de
aspirație, ascensiunea sevei brute prin vasele lemonase, influenta absorbției apei din sol.
 Fotosinteza – intensă => cantitate sporită de substrat repirator => furnizează energia necesară
pentru transportul activ al apei => absorbție a apei.
 Starea fitosanitară a plantei - în cazul unei saturări cu apă => are loc scăderea concentrației O2 din
țesut => se creează condiții de anaerobioză care facilitează infectarea.

Absorbție apei prin organele supraterane

- viteza depinde de valoarea forței de sucțiune a celuleor din mezofil și de gradul de permeabilitate a
cuticulei (frunze cu cuticulă subțire ansorb o mare cantitate de apă)
Pagina 9 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

- plantele submerse – absorb apa prin toată suprafața corpului, apa absorbită predominant la părțile
bazale, apa distribuită activ în întreaga plantă, apa eliminată la nivelul zonelor apicale.

Conducerea apei în corpul plantei - există 3 etape:

1. transportul orizontal – în sens centripet (de la suprafața de absorbție a sistemului radicular => prin
parenchimuri => la xilem)
2. transportul longitudinal – prin vasele conducătoare ale xilemului de la sistemul radicular => vârful
tulpinii, frunze, flori, fructe.
3. transportul orizontal – în sens centrifug – se manifestă la toate nivelele, în lungul transportului
longitudinal, de la țesutul conducătoare => suprafața organelor supraterane.

Transportul orizontal: la plantele inferioare

- Conducerea lentă, de la o celulă la alta
- De la suprafața talului către portțiunea din interirorul acesteia.

la plantele superioare – conducerea apei de la suprafața absorbantă a ramificațiilor tinere ale
rădăcinii =>c.c al acestor ramificații se realizează pe 2 căi:
a. Calea extraprotoplasmatică (pe suprafața pereților celulari și prin meaturi) – este mai rapidă,
nu necesită consum de energie din partea plantelor.
b. Calea intraprotoplasmatică (prin interiorul celulei) – asigură controlul fiziologic asupra:
 Vitezei de absorbție a apei
 Natura substanțelor dizolvate în ea.

Căile de conducere a apei: - 3 traiecte:

1- Prin apoplasm (pereții lacunelor și meaturilor)
2- Prin simplasm (calea citoplasmatică)
3- Prin vacuole (de la vacuolă la vacuolă)

Calea apoplasmică = rezervor de apă pentru condișii de secetă, viteza de transport este de 10x mai mare
decât pe cale simplasmică/vacuolară.

La Dicotiledonate la nivelul endodermului:

- Calea protoplasmatică este liberă;
- Calea extraprotoplasmatică se întrerupe datorită îngroșărilor Caspary.
După traversarea endodermului pe calea protoplasmatică apa absorbită este condusă pe ambele căi până
la nivelul vaselor de lemn.

Îngroșările Caspary situate în pereții celulelor endodermice, ca niște cadre, sunt hidrofobe și nu permit
continuitatea căii extraprotoplasmatice.

La Monocotiledonate la nivelul endodermului:

- Există celule cu pereți îngroșați
- Printre ele există celule cu pereți subțiri (=celule de pasaj) care conduc apa de la scoarță către c.c.

Mecanism explicat prin intervenția forțelor osmotice și a metabolismului.

Intervenția foțelor osmotice:
- Forța de sucțiune se datorează PO;
- PO a sevei brute este mai mare cu circa 2 atmosfere față de cea a soluției din sol;
- Când transpirația este intensă, forța de sucțiune este superioară forței de sucțiune a apei de către
sol.

Pagina 10 din 11
* Φ = intensitate :P
Universitatea din București Anul II (2011 – 2012)
Facultatea de Biologie Semestrul I

Fiziologie vegetală (curs)

Intervenți metabolismului - inhibitorii metabolismului (KCN, CO2, temperatură scăzută) diminuează

puternic sau opresc absorbția apei.

Transportul longitudinal diferă în funcție de gradul de evolușie a plantelor.

La mușchi – în porțiunea centrală a tulpinii există celule mult alungite numite funicul sau duces.
La criptogamele vasculare și la gimnosperme:
- Traheide – celule alungite, fusiforme, lipsite de conșinut celular, pereții prezintă îngroșări
 Scalariforme – la criptogame
 Punctuațiuni areolate – la gimnosperme.
La angiosperme – trahei – alcătuite din celule moarte, prezintă pereți îngroșați, există 2 tipuri:
 Imperfecte – îngroșări inelate sau spiralate (conducere dificilă)
 Perfecte – îngroșări reticulate sau punctate (pereții despărțitori sunt resorbiți).

Sensul conducerii apei

- În vasele lemnoase – ascendent;
- Viteza de conducere a sevei brute:
o 1-6m/h
o Prezintă variații
 în cursul zilei – min. noaptea, mai > ziua;
 sezoniere (în funcție de specie).
o 100m/h (când transpirația este mare, la mijlocul zilelor călduroase).

Seva brută
= soluție minerală din rădăcină, colectată în vase;
= soluție foarte diluată (0,1-0,2 g/l);
= PO < 1 atm;
= conține apă, săruri minerale, substanțe organice;
- Pe parcurs devine mai săracă în săruri și se îmbogățește în substanțe organice (mai ales primăvara când
are loc mobilizarea substanțelor de rezervă din organele de depozit).

Experiența lui Toricelli în cazul apei

- Coloanele de apă nu pot fi susținute de presiunea atmosferică când înălțimea lor este > 10m
- În vasele de lemn, coloana de apă nu se întrerupe totuși la înălțimi care depășesc 10m datorită
coeziunii mari care există între moleculele de apă și pereții acestor vase.

Factorii pentru ascensiunea sevei brute:

- Apelul foliar;
- Presiunea radiculară.

C3
Apelul foliar
- La nivelul frunzelor are loc pierdera unor cantități foarte mari de apă sub formă de vapori, prin
transpirație.

Pagina 11 din 11
* Φ = intensitate :P