Spiritualitatea Dacilor

Dacă există o caracteristică a strămoșilor noști daci cu care să ne mȃndrim cu sigurant este
vorba de spiritualitate. Fără a atrge antipatia susţinătorilor caracterului unic al dacilor consoider că
partea aceasta este în varful piramidei lucrilor care făcea diferenţa între daci și restul popoarelor antice
din această zonă. Când vorbim de spiritualitatea dacilor vorbim de monoteism si ca atare nu putem
vorbii decât despre Zamolxis.

Despre Zamolxis , de la Herodot, avem cele mai imprortante informaţii despre cultul și mitul
său. După cum aflase de la greci din Emexon și de la cei din zona Mării Negre, Zamolxis este posibil
să fi fost un vechi sclav al lui Pitagora. Eliberat, el s-a imbogăţit și ar fi reușit să facă o călătorie
iniţiatică. Apoi s-a întors la traci pe care i-a deprins cu învăţăturile sale și pe care i-a pus să îi
“clădească o sală de primire în care îi primea pe cei mai de seamă dintre concetăţenii săi. În cursul
ospăţului îi invaţă că nici el nici comesenii săi nici urmașii lor nu vor muri, ci vor ajunge într-un loc în
care vor trăi deapururea și se vor bucra de o fericre desăvȃrșită. Între timp el a pus să i se facă o
locuinţă subpămȃnteană în care a coborȃt și a trăit vreme de trei ani. Traci il regretau și il plangeau
ca pe un mort. În al patrula an a apărut în faţa lor și așa îi făcu Zamolxis să creadă spusele lui . Iată
ce povestesc că ar fi căcut el. Cȃt despre mine nici nu pun la îndoială și nici nu cred pe deplin cele ce
se spun despre el și loculinţa lui de sub pămȃnt. De altfel socot că acest Zalmolxe a trăit cu multă
vreme înaintea lui Pitagora. Fie că Zamolxis nu a fost decȃt un om , fie că a fost într-adevăr un Zeu
de prin părţiile Geţiei, îl las cu bine”. Herodot suţine că sursele vremii afirmă că zeul dacilor ar fi fost
iniţial un sclav al lui Pitagora dar la final contrazice această teorie afirmȃnd că Zamolxe ar fi trăit
înaintea filosofului grec. Un alt argument care îmi întărește convigerea că Zamolxe nu ar fi fost supus
nimănui este că Pitagoara nu a avut nici un scav iar doctrina pe care el o îmbrăţișa era împotriva
acestei forme de manifestări sociale.

Tot Herodot este cel care face o confuzie între Genbeleisis o altă divinitate geto-dacă și
Zamolxe. Este prima și ultima cand amintește de el. Dintre marii noști cercetător, Mircea Eliade (1)
este cel care susţine că nu sunt unul si același lucru argumentȃnd că au culte diferite. Alti doi
cercetători Vasile Pȃrvan (2) și Jean Coman afirmă că sunt identici aducȃnd argumente legate de
monoteismul geto-dac.
Zeu get- Gebelisis, el este definit ca fiind un Diamond al tunetului și apare întruchipat în mitologie ca
fiind un bărbat chipes cu barbă, alteori apare întruchipat stȃnd pe un tron sau călare pe un cal și avȃnd
cu el un vultur și un șarpe. Este deasemenaa reprezentat tricefal (cu trei capete), sau ca un zeu
binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălțate sau desfăcute iar celelalte strânse
către podul palmei. Marele istoric grec suţine că tracii cȃnd voriau să alunge norii trăgeau cu arcul spre
cer încercȃnd să îl sperie. Această teorie este însă infirmată de către Mircea Eliade care spune că de
fapt treci aruncau cu săgeti pentru a-l spirjini împotiva spiritelor rele care aduceau furtuna. Din secolul
IV î. Hr. încoace nu se mai face nici un fel de afirmaţie legat de Zeul Tunetului despre care unii istorici
spun că este același lucru cu Zeul trac Zbelsurdos. Totuși este improbabil ca el să fi dispărut ,ci pur și
simplu a fost asociat sau confundat cu ul alt Zeu. Cea mai buna dovadă ca el nu a disparut este că , la
încelutul Creștinisumului, aproximativ prin secolul II d.Hr., tradiţia lui a fost transisă Sfȃntului Ilie,
tradiţie care se mai păstrează și astăzi: în momentul în care tună se spune că “Sfȃntul Ilie a pocnit din
bici în ceruri”.

Revenind Zamolxis, din cele relatate de către Herodot rezultă faptul că acest cult al zeului
Geto-Dac concentra credinţa în imortalitatea sufletului. Chiar dacă relatarile lui sunt euxhefemeriste
(3), totuși se vede carateurul misteric al cultului. Deasemenea el nu se hazardează să facă mai multe
comentarii asupra lui Zamolxis probabil și datorită faptului că sursele sale sunt unele oarecum
îndepărtate și lasă totul pe sema misterului. Pentru noi, cel mai important detalui care apare în acest
text este legat de anterioritatea fată de pitagora a Diamondului get.

“Geţii se cred nemuritori căci credinţa lor este că nu mor și că cel care piere se duce la Zamolxis.” În
textul original scris limba greacă veche apare verbul “athanatizein”. Acesta nu însema a fi nemuritor
ci a devein nemuritor iar imortalizarea (a deveni nemururitor) se dobȃndește prin intermediul unei
iniţieri. O altă caracteristică a cultul lui Zamolxis este și epifania- adică Diamondul Get se arată
oamenilor într-o formă “divină” și le destăiunuie oamnilor un fel de lume nemavăzută și diferită de tot
ceea ce știau ei. Acesta manifestare este extrem de asemanătoare cu Budismul și Creștinismul și ,deci,
Zamolxis poate poate considerat a fi văzut îintr-o oarecare măsură ca un “Bodhisattva”(4).

La începutul erai creștine, Strabon (5) în “Geogrfia” prezintă noi înformatii despre Zalmoxis
bazȃndu-se pe datele pe care le avea de la Poesidoniu (6). “Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora însă
ceea ce ar fi învătat de la maestrul său nu este doctrina imortalităţii ci unele lucre privind astrele,
adica știinţa de a prezice evenimentele viitoare după semnele cerești”. Strabon vorbește despre o
calatorie în Egipt care este considerate ţara magiei. El afirmă că “Zamolxis s-a retras într-o peșteră de
pe culmile muntelui Kogaion și îl primea decȃt pe rege și pe slujitorii lui și mai tȃrziu aceștia i s-a
adresat ca unui Zeu.”

Privindu-l pe Zamolxis drept erou și civilizator al dacilor putem trage concluzia clară că acest
lucru ne este arătat de către autorii antici străini. Nu avem nici o sursă interoră de la daci care să
ateste exact cum îl priveau aceștia. Analizȃnd profund spusele grecilor nu putem trage decȃt concluzia
că erau clar facinaţi de de anumite lucre care se găseu la geţi(aduse de către Zamolxis): imortalizarea,
medicina, astronomia sau magia.

După cucerirea romană există dovezi clare că “religia dacilor” nu a dispărut, influenţa
cuceritorilor a fost infimă. Acest lucru nu trebuie să mire pe nimeni deoarece “băstinașii” avea cultul
bine împămȃntenit de cȃteva secole și o tradiţie și spiritualitate foarte puterncă demnă d e o civilizaţie
înfloritoare cu radacinile bine înfipte. Ce s-a intȃmplat totuși odata cu apariţia creștinismului? Am avea
tendinţa a crede că această nouă “stare de spirit” a apărut ca o adevărată relevaţie reușind să îngrope tot
ceea ce a fost înainte. Lucrile însă nu au stat deloc așa și există destul probe care confirmă faptul că
moștenirea geto-dacă a reușit să își facă loc în continuare. Un numar mare de obiceiuri se regasesc
astăzi în tradiţia creștină de pe meleagurile noastre. Cultul morţilor, mitologia funerară, ritualurile
agrase, obiceirile sezoniere, crezurile magice sunt doar cȃteva exemple care întȃresc ceea ce am
afirmat mai sus. Dacă este să discutăm punctual , unul din cele mai bune exemple este al zeiţei
Diana(Artemis sau Bendis cum era cunoscută la Daci). Vasile Pȃrvan lansează ipoteza că de la Diama
derivă cuvȃntul zȃnă. De la “Diana Sancta de Sarmizegetusa” derivă sȃnziana (San<cta>Diana)
figură extrm de împortantă în folcrorul romȃnesc.

Ȋn continuare vom reda câteva consemnări antice care să ȋntărească faptul că ȋn secolelel II-III
religia dacilor exista şi ca pe fondul şi bazele ei s-a facut trecerea la religia creştină :

181d.Hr.- Istoricul antic Lucian aminteşte de sacrificiile aduse ȋn acei ani de geţii lui Zamolxe,
indicând aici nu numai pe geto-dacii din Dacia Romană, ci şi pe dacii liberi şi pe geţii de dinjos de
Dunăre şi pe cei strămutaţi de Aelius Cato (consul roman). Geţii liberi sunt numiți sciţi de către
Lucian.(7)

193d.Hr. -Clement Alexandrianu laudă disciplinele filozofice ale unor popoare barbare, printre
care ȋi aminteşte pe geţi şi pe odrişi, afirmând că aceştia au folosit filozofia public de foarte multă
vreme. Laudă drept fapte cunoscute ale epocii sale, obiceiurile geţilor, doctrina lor zamolxianistă
referitoare la nemurirea sufletului, resemnarea lor ȋn faţa morţii, grija de a onora eroii şi pe înțelepţii
națiunii lor. (8)

211 d.Hr. – Dacii sunt lăudaţi de Tertulian, pentru că unii dintre ei erau de pe acum creştini, nu
se ştie dacă se referea la dacii din Dacia Traiană sau la cei liberi, cu precădere putem intui că se referă
la cei din urmă.(9)

213 d.Hr.– Caracalla pentru că şi-a ucis fratele, Geta, a fost numit, spune Sparzian, Geticus
Maximus.(10)

250d.Hr. – Origene aflat ȋn Egipt ia apărarea creştinilor ȋmpotriva filozofului Celius şi afirmă că
geţii aveau multe aspect asemănătoare doctrinei iudeilor. Origene adaugă că nu ştie dacă ȋn Egipt se
găseau scrieri antice ale geților.Printre doctrinele comune ale iudeilor și daciloraminteşte de: Dogma
nemuririi sufletului, nici o aluzie la metempsihoza, pontificat şi ierarhie, continua prezenţă a
Divinităţii, aşteptarea venirii lui Zamolxe vs. a Mântuitorului, poporul ales. (11)

250 d.Hr. – Grecii scriau numeroase poveşti ȋn care apare Zamolxe. (12)

250 d.Hr. – Continuă la romani cursul monedelor dacice cu Dacia Capta, amintind de invaziile
continueale geto-dacilor din Dacia Liberă. Există deci, clar, (cel puțin pânăîn anul 250) o Dacie Liberă
mereu ȋn război cu cea Romană. (13)

Concluzionând, în secolele II-III era noastră:

–Pe tot arealul ȋntregii Românii precum şi ȋn zonele de dinjos de Dunâre exista unitar cultul lui
Zamolxe;

–Marii teologi creştini de la ȋnceputul creştinismului găsesc asemănări ȋntre dogmele Iehovine şi cele
Zamolxiene, ceea ce ne ȋntăreşte şi mai tare convingerea că, pe actualulteritoriu al României,
creștinarea s-a făcut lin,fiind de fapt o trecere naturală, perceptele dacice nefiind ȋnlocuite.

–Se ştia despre existenţa unei scrieri a geţilor şi că se lua ȋn calcul faptul că ȋn Egipt se găseau
asemenea scrieri.

–Pe lângă Dacia Romană exista clar şi un areal pe care ȋl putem numi Dacia Liberă, ceea ce ne indică
foarte clar că “așa-zisa romanizare” nu s-a facut pe tot arealul ţării noastre.
– Teologii creştini vorbeau despre o filozofie a geților ceea ce ne duce cu gândul că locuitorii de aici nu
erau nici pe departe nişte “barbari”. Doar o civilizaţie foarte bine dezvoltată poate avea o filozofie
despre viaţă atât de apreciată.

●●●

Legile Belagine-legile sfinte dupa care se guvernau strămoşii noştii

Legile Belagine „stau la baza civilizației umane“ (14).

Legile Belagine (Leges Bellagines denumire ce apare ȋn secolul IV d.Hr.) sunt cunoscute a fi
tautologiile după care se guvernau pelasgi şi urmaşii lor dacii. Se spune despre aceste legi că au fost
data stămoşilor noştri de către Zamolxes.

Despre etimologia termenului “belagine” există mai multe teori:

– Cuvantul este compus din belanus (legi) şi ginus (ȋncepători), astfel că ar putea ȋnsemna “legile
ȋnceputurilor”.

– Alăturarea cuvintelor pelasgus şi gentaes (gens-gentis-neam-gintă) ar putea avea ca ȋnsemnătate

“neamul pelasg”.

– Belagine – Blajin (Be+lagj+ine=Blajine). Ȋn capitolul “Arimani, Râmi, Arimaspi, Arimphaei în

Dacia” a lucrării Dacia Preistorică, Nicolae Densuşianu afirmă despre una din ramurile pelasgilor
urnătoarele “(…) aceşti Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni
forte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Bunï») şi «Blajini»; ei sunt feriţi de orice
rele, ‘cat nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superă nimeni; si fiindcă sunt sfinţi, ei merg
după morte de a dreptul în raiu si se numesc «Fericiţii ajini». Rohmanii aveau o presimţire de cesul
morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţel lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau
preotii, rudele şi pretinii, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, carui i-a sosit cesul, trecea
singur după un del cu trup cu tot, iar ceilalţi se întorceau acasă”.
– Nicolaie Densuşianu susţine faptul că denumirea vine de la Belaci sau Blaci, populaţii pastorale
pelasge (personal aceasta este teoria pe care o ȋmbrăţisez), lucru care atestă că origina cuvântului vine
de la pelasgi (pelasgi/belasgi/belagi/blaci/belagines).

Primele referiri despre aceste “canoane” sunt făcute indirect prin analogie cu ȋnţelepciunea
celor care locuiau pe actualul teritorii al ţării noastre. Homer ȋnfăţisează populaţiile pelasge de la nord
de Tracia (Mysi, Sciţi) ca fiind “cei mai drepţi oameni de pe faţa pământului”(15). Acelaşi caracter
moral este atribuit, de Geograful Strabon, populaţiilor “barbare” de lângă Istru (Dunărea de jos),
populaţii ante-homerice făcând referire la Sciţii cei vechi: ”ȋn timpurile vechi era o credinţă generală,
cei care locuiau mai departe de ceilalţi oamnei erau cei mai drepţi dintre toţi”. Aristotel aminteşte de
legea Sciţilor când vorbește de regulile de instruire militară a acestora(16) şi, ȋn fine, Herodot scrie că
Geţii erau “cei mai viteji şi mai drepţi ”(17).

Prima referinţă directă o avem de la Platon care spunea: Ȋn regatul lui Atheas, care domnise
peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere,
pe o columnă de aramă”.[4] Despre legile cele vechi ale Daciei aminteşte şi Aristotel când afirmă
despre Agatârşii ce locuiau ȋn Transilvania că aveau obiceiul de a-şi cânta legile argumentând că
procedau ȋn acest mod pentru ca “regulile lor” să nu fie uitate.

Istoricul got Iordanes ne arată că dacii din timpul lui Burebista şi al preotului acestuia Deceneu
aveau ȋnvăţături foarte avansate:

“Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată
filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform naturii sub domnia
propriilor legi (…) îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi
învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică
cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui depășește în mărime
planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele… Vezi cu mare plăcere, ca niște oameni
prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte.
Putem vedea pe unul cercetând poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta
studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația
cerului, care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse dupa o regulă prestabilită”.
 Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru este
posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au
locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani. După
particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se gasesc pe actualul teritoriu al
României şi Ungaria (Panonia). Despre ei, Strabon (18), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai
peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise
ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani. (19)

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn
desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes(20) şi
teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit) (21). Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea
Getica a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă daca mai era cazul) locul unde au
apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui,
legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie. Datorită faptului că
era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adaugând
la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat si care s-au impus
printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”(22). “Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi
este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu
denumirea de Jus Walachie sau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia
(JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Mos Valachorum)(23).

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează
ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce va sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai
târziu şi care se numeşte obşte. Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea
Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau
sub guvernarea directă a romanilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când
au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei care cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Batrânii” sau “Moşii”-
conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta
adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare,
apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.
Note şi Bibliografie :

1.Mrcea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor universitar .
Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al
catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu
titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri
filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată,
foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în
calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedited.
2. Vasile Pârvan (n. 28 septembrie 1882, Perchiu, județul Tecuci, astăzi în județul Bacău) - d.
26 iunie 1927, București) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român.S-a născut la 28
septembrie 1882, în cătunul Perchiu din comuna Huruiești, plasa Găiceana, județul Tecuci. A studiat la
București (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga și Dimitrie Onciul) și apoi în Germania, unde s-a
specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din București, membru al Academiei
Române și al mai multor academii și societăți științifice din străinătate.S-a preocupat îndeosebi de
arheologie, preistorie și istoria civilizației greco-romane

3. Euxhefemerim- termen provenit din doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.Hr.), potrivit căreia
zeii nu sunt decât oameni care sunt divinizaţi.

4.Bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) reprezintă întruchiparea divinităţii in om.

Este deasemena fiinţa unde sinele se confundă cu colectivitatea. Se presupune că există două tipuri de
bodhisattva: pământești și cerești. În timp ce condiția de bodhisattva pământesc este accesibilă oricărui
om în viața actuală, cea de bodhisattva ceresc presupune puteri supraumane ce nu pot fi obținute decât
într-o viață viitoare.

5. Strabon ( 60î. Hr. -26 d. Hr.), era de fapt o poreclă, însemnând Sașiul, purtată de un vestit
istoric și geograf antic grec. A studiat în Asia Minor, Armenia, Grecia, Roma și Alexandria și a
călătorit în Europa, Africa și Asia Mică, până la Marea Roșie. Primele schițe istorice, cuprinse în 47
cărți, scrise probabil între 27 î. Hr. și 7 d. Hr, citate de autori ce i-au urmat, s-au pierdut aproape în
întregime. Apoi a scris Geografia, pe baza propriilor observații și a operelor predecesorilor săi,
inclusiv Homer, Eratosthenes, Polybius și Poseidonius. Lucrarea conține, pe lângă material istoric, o
serie de descrieri de locuri (clima, relieful, hidrografia) și popoare, cu aspecte etnografice și mitologice,
constituind un bogat izvor de cunoștințe despre lumea antică. Valoarea lucrării este inegală, în mare
măsură fiindcă Strabon a avut o încrderere deplină în scrierile lui Homer, considerând că acesta a avut
o cunoaștere exactă a locurilor și neamurilor despre care narează în epopeile sale și deoarece nu a
inclus datele din Istoriile lui Herodot.

6.Poseidonios fost un erudit grec. Ultimul nume citat de Strabon în sumarul învățaților
preocupați de geografie este al celebrului filozof stoic și om de știință Poseidonios. Născut în Apameia
Siriei, în jurul anului 135 î.e.n., Poseidonios, discipolul lui Panaitios la Atena, a fost unul dintre cei mai
iluștri profesori ai antichității. „Întreaga sa activitate ca om politic și ca filozof — informează Strabon
— s-a desfășurat la Rodos" (XIV, 2, 13). Aici au venit mulți oameni de vază din toate colțurile lumii ca
să i audieze prelegerile, printre care se numără însuși Cicero . În strînse relații de prietenie sa aflat cu el
Pompeius (XI, 1, 6) al cărui istoriograf a ajuns mai tîrziu. Poseidonios a fost un om activ, preocupat de
viața publică. În anul 87 sau 80 î. Hr.. a fost trimis cu o sa solie la Roma. Strabon consemnează
prezența sa în diverse forme de activitate, pȃnă și în combaterea bolilor viței de vie.

7. Carlo Troia ,“ Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013, p. 35

8. Carlo Troia ,“Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013, p. 36

9. Carlo Troia, “Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013, p. 36

10. Carlo Troia “Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013, p. 36

11. Carlo Troia , “Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013, p. 37

12. Carlo Troia, “Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013, p. 38

13. Carlo Troia “Fastci Getci o Gotici”, ediţie reeditată de Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2013,p. 38

14. Fontes II p.19

15. Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL”
Bucureşti, 1913 .P 293.

16. Conform Aristotel ȋn lucrarea “ Politica” publicată in 350 ȋ Hr. (classics.mtu) “(…) în toate
neamurile, care sunt în măsură de a satisface puterea lor militară ambiție este de apreciat, de exemplu
sciţi.”

17. Conform Herodot: “ Historia”.

18. Cartea III 1.6.

19 Platon, Critias , partea II-a.

20. Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două
lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru
prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi
pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat
izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.
 21. Dionisie cel Smerit (470 – cca 545), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al
VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării
anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât
și în calendarul gregorian. Prăznuirea sa se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie
în cel catolic.

22. Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17

23. Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL
OÖBL” Bucureşti, 1913 .P 878