You are on page 1of 23

CURS 10

SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE

Cazuistica trecerii de la forţe de


natură vâscoasă la forţe de
natură potenţială
1. Cazul preponderenţei
forţelor de natură vâscoasă
Formularea problemei

Este practic o exemplificare a cazului în care


forţele preponderente sunt de natură vâscoasă.
După cum a fost precizat modul de rezolvare a
problemei comportării diverselor “floating
bodies” având o “special geometry” depinde
de mai mulţi parametri.

Principala problemă constă în alegerea metodei


adecvate pentru determinarea forţelor de excitaţie
date de mediul înconjurător (problema difracţie) şi
a mişcărilor structurii (problema radiaţiei).
Complexitatea problemei trebuie să aibă în vedere
3 aspecte definitorii:
- Tipul structurii plutitoare având în
vedere principalele dimensiuni;
- Principala sursă de excitaţie: valul;
- Principiul de menţinere pe locaţie.
Prin urmare principalele probleme care trebuie
considerate este legată, pe de o parte de
interferenţa dintre corp şi câmpul de valuri
numită şi “transparenţă hidrodinamică”
şi respectiv interacţiunea dintre corp şi
sistemul de menţinere pe locaţie numită
şi “elasticitatea legăturilor”.
Principiile de menţinere pe locaţie:
- Fixarea în solul marin (specific structurilor tip
jacket);
- Aşezarea gravitaţională, specifică platformelor
fixe;
- Ancorarea cu lanţuri, cabluri, parâme sintetice sau
combinaţii, cu sau fară flotabilităţi sau mase
integrate în geometria liniilor – specifice unei
categorii largi de structuri plutitoare sau nave;
- Legături de tip TL (Tension Leg);
- Poziţionarea dinamică (Dynamic Positioning)
specifice navelor tehnice care operează în mare
deschisă.
Cazul unei structuri hibride asupra cărei
acţionează atât forţe de natură potenţială cât şi
forţe de natură vîscoase.
Reamintim că pentru cazul elementelor tip bară
criteriul de evaluare a tipului de forţă îl reprezintă
raportul dintre diametrul elementului şi lungimea
valului. Dacă
D/l < 1/5
atunci efectele difracţiei pot fi neglijate, forţele de
natură vîscoase sunt predominante.
Acest aspect presupune utilizarea bine
cunoscutei relaţii Morison O’Brien.
În acest caz forţa totală datorată acţiunii unui val
armonic elementar (Airy) asupra unui cilindru de
diametru D este exprimată ca o sumă a două
componente: una de natură inerţială şi una
nestaţionară de natură vâscoasă.
Aplicaţia a fost realizată pentru un element de tip bară.
Pentru mărirea preciziei de calcul cilindrul a fost împărţit
în 50 de fâşii echidistante. Integrarea s-a realizat pe
suprafaţa udată iniţială în cazul valului sinusoidal şi
respectiv pe suprafaţa udată instantanee a cilindrului în
cazul utilizării teoriei valului de pantă finită.
În aplicaţie a fost considerată mai întâi teoria liniară a
valului elementar sinusoidal (valul Airy) pentru care
funcţia potenţial de viteză are expresia:

H cosh ( kz ) l
Φ sin k x t
kT sinh( kh ) T
Raportul dintre lungimea valului şi adâncimea
apei indică utilizarea unei teorii de val de
amplitudine finită. Aplicaţia s-a făcut şi pentru
valul Stokes de ordinul V.
Funcţia potenţial de viteză şi valorile cinematice
şi dinamice ale particulei de fluid au formulările
conform datelor din literatura clasică de
specialitate. În ambele aplicaţii coeficienţii cM şi
cD avut aceleaşi valori.
Această aplicaţie subliniază importanţa teoriei
de val utilizate în estimarea forţelor date de
acţiune valurilor.
Importanţa acestei aplicaţii constă în posibilitatea
determinării forţelor hidrodinamice date de acţiunea
valurilor asupra structurilor compuse din elemente
tip bară, dar şi pentru alte categorii de structuri
pentru care formele geometrice pot fi asimilate cu
cilindri circulari echivalenţi. O precizare importantă
se referă la alegerea coeficienţilor cM şi respectiv cD.

În aplicaţiile practice inginereşti valorile acestor


coeficienţi sunt în majoritatea cazurilor date de
intrare impuse fie de societăţile de clasificare fie
de clienţi/armatori urmare studiilor efectuate
pentru situaţiile concrete de amplasare a structurii.
O aplicaţie complexă a fost realizată pentru o
structură tip jacket care a fost amplasată în Marea
Neagră, prezentată în fotografie, modelul fiind
realizat la scara 1:25. Pentru verificarea
dimensionării structurii a fost necesară
determinarea forţelor hidrodinamice pe
componente şi totale precum şi forţele din nodurile
reţelei de bare (72 noduri si 168 bare). Calculele au
fost efectuate pentru cD = 1,4 şi pentru cM = 2,0,
teoria de val utilizată fiind teoria valului Stokes de
ordinul V.
Concluzii caracteristice acestui caz:
- Forţele hidrodinamice depind de teoria de val
specifică locaţiei considerate (în general
definită prin raportul dintre lungimea valului şi
adâncimea apei);
- Pentru o structură tip jacket, momentul de
răsturnare dat de acţiunea valului este
important pentru definirea menţinerii pe locaţie;
- Precizia calculului depinde de nivelul
de discretizare a elementelor de bară;
- O problemă complexă o constituie alegerea
coeficienţilor cM şi cD din ecuaţia Morison.
2. Cazul corpurilor mixte
când forţele sunt atât de
natură vâscoasă cât şi de
natură potenţială
(semisubmersibil)
În vederea investigării fenomenelor hidrodinamice
complexe a fost realizat un program de cercetare
având ca obiect de studiu o structură plutitoare de
tip semisubmersibil.
Calculele au constat în determinarea funcţiilor de
răspuns în frecvenţă ale amplitudinilor mişcărilor
corpului şi a fazelor acestora, în valuri regulate, în
condiţiile plutirii libere, având ca referinţă centrul de
greutate al structurii. Acestea au fost realizate pentru
modelul rezultat prin transpunerea la scara 1:64. Forma
şi dimensiunile principale ale modelului
semisubmersibilului SR192 sunt prezentate în figură, iar
unele date generale privind condiţiile de calcul, impuse
pentru analiza comparativă, sunt prezentate în tabel.
Forţele de difracţie corespunzând mişcării heave
(Important de subliniat că forţe relativ mici de
excitaţie induc amplitudini mari ale mişcării!)
3. Cazul corpurilor aşezate
gravitaţional; simplificarea
problemei generale
În vederea comparării rezultatelor pentru
un caz pur de difracţie a fost considerată
platforma de foraj, de tip gravitaţional, fixă,
CONDEEP, care operează în Marea
Nordului. Datele generale privind
caracteristicele platformei fixe precum şi
schema de discretizare în 756 de panouri,
ţinând cont de existenţa unui plan de
simetrie, sunt prezentate în figură.
Au fost calculate componenta orizontală,
Fx şi respectiv componenta verticală, Fz, ale
forţei hidrodinamice de difracţie precum şi
momentul faţă de bază, Mθ. Calculele au
fost efectuate pentru două perioade ale
valului şi pentru o gamă de înalţimi de val.
Rezultatele obţinute cu ajutorul programului
FORMIO sunt prezentate comparativ cu cele
experimentale din literatura de specialitate.
Rezultatele teoretice obţinute demonstrează o
foarte bună concordanţă cu rezultatele
experimentale. Este de asemenea confirmată şi
experimental corectitudinea ipotezei linearităţii
forţelor de excitaţie în raport cu înălţimea valului,
în calcule fiind utilizată teoria liniară a valului.
4. Cazul corpurilor relativ
mici şi cu forme regulate
(paralepiped în plutire liberă)
Pentru a se realiza o primă comparaţie a
rezultatelor teoretice obţinute cu cele din literatura de
specialitate a fost considerat cazul unui paralelipiped
în plutire ale cărui caracteristici principale sunt
prezentate mai jos. Alegerea unei aplicaţii pentru un
corp cu geometrie simplă constituie o posibilitate
practica de evaluare a performanţelor programului de
calcul realizat.

Lungimea (L) 90,00 m


Lăţimea (B) 90,00 m
Pescajul (d) 40,00 m
Raza de inerţie kxx (G) 33,04 m
Raza de inerţie kyy (G) 32,09 m
Raza de inerţie kzz (G) 32,92 m
Ordonata centrului
de greutate Z = - 29,38m
Discretizarea suprafeţei corpului de tip
paralelipiped, cu considerarea celor două plane de
simetrie, în acest caz fiind practic descrisă numai
un sfert din suprafaţa corpului. După cum rezultă
din figură, pentru discretizare s-au utilizat 48 de
panouri, deci, pentru descrierea întregii suprafeţe,
un număr de 4 x 48 de panouri. Rezultatele obţinute
sunt comparate cu cele existente în literatura de
specialitate. Diferenţa semnificativă dintre calculele
utilizând metode bidimensionale şi respectiv cele
tridimensionale rezultă din figurile prezentate în
care au fost utilizate şi rezultatele 2-D obţinute cu
un program de calcul bazat pe metoda secţiunilor.
Calculele s-au efectuat pentru adâncime
infinită. Rezultatele pentru forţa de excitaţie
longitudinală, Fx, forţa de difractie verticală,
Fz şi respectiv pentru momentul de tangaj,
Mθ, sunt prezentate figurile de mai jos sub
forma adimensională, pentru aceasta
utilizând valoarea amplitudinii valului,
lungimea corpului şi deplasamentul corpului
pentru plutirea de calcul considerată.

You might also like