You are on page 1of 23

CURS 10

SISTEME MARIME NECONVENŢIONALE

Cazuistica trecerii de la forţe de natură vâscoasă la forţe de natură potenţială

1. Cazul preponderenţei forţelor de natură vâscoasă

Formularea problemei

Este practic o exemplificare a cazului în care forţele preponderente sunt de natură vâscoasă. După cum a fost precizat modul de rezolvare a problemei comportării diverselor “floating

bodies” având o “special geometry” depinde

de mai mulţi parametri.

Principala problemă constă în alegerea metodei adecvate pentru determinarea forţelor de excitaţie date de mediul înconjurător (problema difracţie) şi a mişcărilor structurii (problema radiaţiei).

Complexitatea problemei trebuie să aibă în vedere 3 aspecte definitorii:

  • - Tipul structurii plutitoare având în vedere principalele dimensiuni;

  • - Principala sursă de excitaţie: valul;

  • - Principiul de menţinere pe locaţie.

Prin urmare principalele probleme care trebuie considerate este legată, pe de o parte de

interferenţa dintre corp şi câmpul de valuri

numită şi “transparenţă hidrodinamică”

şi respectiv interacţiunea dintre corp şi

sistemul de menţinere pe locaţie numită

şi “elasticitatea legăturilor”.

Principiile de menţinere pe locaţie:

  • - Fixarea în solul marin (specific structurilor tip jacket);

    • - Aşezarea gravitaţională, specifică platformelor fixe;

    • - Ancorarea cu lanţuri, cabluri, parâme sintetice sau combinaţii, cu sau fară flotabilităţi sau mase integrate în geometria liniilor – specifice unei categorii largi de structuri plutitoare sau nave;

    • - Legături de tip TL (Tension Leg);

    • - Poziţionarea dinamică (Dynamic Positioning)

specifice navelor tehnice care operează în mare deschisă.

Cazul unei structuri hibride asupra cărei acţionează atât forţe de natură potenţială cât şi forţe de natură vîscoase.

Cazul unei structuri hibride asupra cărei acţionează atât forţe de natură potenţială cât şi forţe de

Reamintim că pentru cazul elementelor tip bară criteriul de evaluare a tipului de forţă îl reprezintă raportul dintre diametrul elementului şi lungimea valului. Dacă

D/l < 1/5

atunci efectele difracţiei pot fi neglijate, forţele de natură vîscoase sunt predominante.

Acest aspect presupune utilizarea bine cunoscutei relaţii Morison O’Brien.

În acest caz forţa totală datorată acţiunii unui val armonic elementar (Airy) asupra unui cilindru de diametru D este exprimată ca o sumă a două componente: una de natură inerţială şi una nestaţionară de natură vâscoasă.

Aplicaţia a fost realizată pentru un element de tip bară. Pentru mărirea preciziei de calcul cilindrul a fost împărţit în 50 de fâşii echidistante. Integrarea s-a realizat pe suprafaţa udată iniţială în cazul valului sinusoidal şi respectiv pe suprafaţa udată instantanee a cilindrului în cazul utilizării teoriei valului de pantă finită.

În aplicaţie a fost considerată mai întâi teoria liniară a valului elementar sinusoidal (valul Airy) pentru care funcţia potenţial de viteză are expresia:

Aplicaţia a fost realizată pentru un element de tip bară. Pentru mărirea preciziei de calcul cilindrul

Φ

H cosh ( kz )

sin k

x

l

t

kT sinh( kh )

 

T

Raportul dintre lungimea valului şi adâncimea apei indică utilizarea unei teorii de val de amplitudine finită. Aplicaţia s-a făcut şi pentru valul Stokes de ordinul V. Funcţia potenţial de viteză şi valorile cinematice şi dinamice ale particulei de fluid au formulările conform datelor din literatura clasică de

specialitate. În ambele aplicaţii coeficienţii c M şi

c D avut aceleaşi valori. Această aplicaţie subliniază importanţa teoriei de val utilizate în estimarea forţelor date de acţiune valurilor.

Importanţa acestei aplicaţii constă în posibilitatea determinării forţelor hidrodinamice date de acţiunea valurilor asupra structurilor compuse din elemente tip bară, dar şi pentru alte categorii de structuri pentru care formele geometrice pot fi asimilate cu cilindri circulari echivalenţi. O precizare importantă se referă la alegerea coeficienţilor c M şi respectiv c D .

În aplicaţiile practice inginereşti valorile acestor coeficienţi sunt în majoritatea cazurilor date de intrare impuse fie de societăţile de clasificare fie de clienţi/armatori urmare studiilor efectuate pentru situaţiile concrete de amplasare a structurii.

O aplicaţie complexă a fost realizată pentru o structură tip jacket care a fost amplasată în Marea Neagră, prezentată în fotografie, modelul fiind realizat la scara 1:25. Pentru verificarea dimensionării structurii a fost necesară determinarea forţelor hidrodinamice pe componente şi totale precum şi forţele din nodurile reţelei de bare (72 noduri si 168 bare). Calculele au

fost efectuate pentru c D = 1,4 şi pentru c M = 2,0, teoria de val utilizată fiind teoria valului Stokes de ordinul V.

Concluzii caracteristice acestui caz:

  • - Forţele hidrodinamice depind de teoria de val specifică locaţiei considerate (în general definită prin raportul dintre lungimea valului şi adâncimea apei);

  • - Pentru o structură tip jacket, momentul de răsturnare dat de acţiunea valului este important pentru definirea menţinerii pe locaţie;

  • - Precizia calculului depinde de nivelul de discretizare a elementelor de bară;

  • - O problemă complexă o constituie alegerea coeficienţilor c M şi c D din ecuaţia Morison.

2. Cazul corpurilor mixte când forţele sunt atât de

natură vâscoasă cât şi de natură potenţială

(semisubmersibil)

În vederea investigării fenomenelor hidrodinamice complexe a fost realizat un program de cercetare având ca obiect de studiu o structură plutitoare de tip semisubmersibil.

Calculele au constat în determinarea funcţiilor de răspuns în frecvenţă ale amplitudinilor mişcărilor corpului şi a fazelor acestora, în valuri regulate, în condiţiile plutirii libere, având ca referinţă centrul de greutate al structurii. Acestea au fost realizate pentru modelul rezultat prin transpunerea la scara 1:64. Forma şi dimensiunile principale ale modelului semisubmersibilului SR192 sunt prezentate în figură, iar unele date generale privind condiţiile de calcul, impuse pentru analiza comparativă, sunt prezentate în tabel.

Forţele de difracţie corespunzând mişcării heave

(Important de subliniat că forţe relativ mici de excitaţie induc amplitudini mari ale mişcării!)

3. Cazul corpurilor aşezate gravitaţional; simplificarea problemei generale

În vederea comparării rezultatelor pentru un caz pur de difracţie a fost considerată platforma de foraj, de tip gravitaţional, fixă, CONDEEP, care operează în Marea Nordului. Datele generale privind caracteristicele platformei fixe precum şi schema de discretizare în 756 de panouri, ţinând cont de existenţa unui plan de simetrie, sunt prezentate în figură.

Au fost calculate componenta orizontală,

F x şi respectiv componenta verticală, F z , ale forţei hidrodinamice de difracţie precum şi

momentul faţă de bază, M θ . Calculele au fost efectuate pentru două perioade ale valului şi pentru o gamă de înalţimi de val. Rezultatele obţinute cu ajutorul programului FORMIO sunt prezentate comparativ cu cele experimentale din literatura de specialitate.

Rezultatele teoretice obţinute demonstrează o foarte bună concordanţă cu rezultatele experimentale. Este de asemenea confirmată şi experimental corectitudinea ipotezei linearităţii forţelor de excitaţie în raport cu înălţimea valului, în calcule fiind utilizată teoria liniară a valului.

4. Cazul corpurilor relativ mici şi cu forme regulate

(paralepiped în plutire liberă)

Pentru a se realiza o primă comparaţie a rezultatelor teoretice obţinute cu cele din literatura de specialitate a fost considerat cazul unui paralelipiped în plutire ale cărui caracteristici principale sunt prezentate mai jos. Alegerea unei aplicaţii pentru un corp cu geometrie simplă constituie o posibilitate practica de evaluare a performanţelor programului de calcul realizat.

Lungimea (L) Lăţimea (B) Pescajul (d) 90,00 m 90,00 m 40,00 m Raza de inerţie k
Lungimea (L)
Lăţimea (B)
Pescajul (d)
90,00 m
90,00 m
40,00 m
Raza de inerţie k xx (G)
Raza de inerţie k yy (G)
Raza de inerţie k zz (G)
Ordonata centrului
de greutate
33,04 m
32,09 m
32,92 m
Z = - 29,38m

Discretizarea suprafeţei corpului de tip paralelipiped, cu considerarea celor două plane de simetrie, în acest caz fiind practic descrisă numai un sfert din suprafaţa corpului. După cum rezultă din figură, pentru discretizare s-au utilizat 48 de panouri, deci, pentru descrierea întregii suprafeţe, un număr de 4 x 48 de panouri. Rezultatele obţinute sunt comparate cu cele existente în literatura de specialitate. Diferenţa semnificativă dintre calculele utilizând metode bidimensionale şi respectiv cele tridimensionale rezultă din figurile prezentate în care au fost utilizate şi rezultatele 2-D obţinute cu un program de calcul bazat pe metoda secţiunilor.

Calculele s-au efectuat pentru adâncime infinită. Rezultatele pentru forţa de excitaţie longitudinală, F x , forţa de difractie verticală, F z şi respectiv pentru momentul de tangaj,

M θ , sunt prezentate figurile de mai jos sub forma adimensională, pentru aceasta utilizând valoarea amplitudinii valului, lungimea corpului şi deplasamentul corpului pentru plutirea de calcul considerată.