CURS 7

SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE

Valuri de pantă finită

Spectrul energetic al valului
 Important de reţinut

Sunt 3 factori esenţiali care determină gradul de

dezvoltare a valurilor (stării mării):
-Viteza vântului (wind speed);
-Durata de acţiune a vântului (wind duration);
-Distanţa pe care acţionează vântul (fetch).

De subliniat că vântul trebuie s ă acţioneze o

perioadă de timp suficient de lungă, şi pe distanţe
lungi asfel încât s ă avem o mare complet
dezvoltată (fully developed sea).
Creşterea înălţimii valului oferă o suprafaţă mai
mare acţiunii presiunii vântului .
Depinzând de distan ţă şi de timp valul creşte cu
pătratul vitezei vântului.
Pe parcursul dezvoltării lor valurile capătă o formă tot mai
rotunjită şi devin mai lungi, având viteze mai mari.
Înălţimea maximă este atinsă când viteza lor se apropie de
de viteza vântului care le genereaz ă.
De exemplu, în mare deschisă, în 10 ore, cu viteză a
vântului de 60 knots valurile pot atinge o în ălţime de 15 m!
Valul cu pantă finită

Utilizarea valului armonic elementar, deci a teoriei

liniare a valurilor, este justificată numai în cazul
unor valori mici ale pantei a valului (H/λ < 1:50). În
aplicaţiile tehnice este necesară utilizarea valurilor
cu pantă finită şi considerarea adâncimii finite a
apei.

Datorită complexităţii matematice, uneori, este

posibilă obţinerea numai a unor soluţii parţiale
pentru anumite domenii ale parametrilor.
 H 2
Parametrul adimensional h3
este decisiv în abordarea acestor probleme.
Datorită imposibilităţii rezolvării problemei cu
considerarea acestui parametru au fost cercetate alte
soluţii pentru diferitele domenii ale rapoartelor H/λ
(panta valului) şi h/λ (adâncimea relativ ă a apei),
rapoarte care se regăsesc în definirea parametrului
de mai sus, cunoscut ca parametrul Ursell.

H2 (H / )

h3
(h / )3
O primă clasificare a teoriilor valurilor analitice şi o
estimare aproximativă a domeniilor de aplicare a
dat-o Keulegan.
Cele mai importante soluţii analitice ale problemei
neliniare a valului sunt valul Stokes, valul eliptic
(cnoidal) şi valul solitar. Pentru aceste tipuri de
valuri pot fi făcute următoarele consideraţii:
- traiectoriile particulelor de fluid nu sunt închise ca
în cazul valului Airy ceea ce înseamnăcă în
aceste cazuri are loc şi un transport de masă;
- pentru valurile de pantă finită trecerea de la
conceptul determinist la cel statistic nu este
uşoară deoarece principiul suprapunerii efectelor
nu mai este valabil.
Dacă înălţimea valului este mică în raport cu
adâncimea şi
a) este mică şi în raport cu lungimea valului, forma
acestuia se poate aproxima cu o sinusoidă.
b) dacă H creşte, crestele valurilor devin ascuţite şi
valul se va sparge când unghiul de la creast ă
scade sub 120°, sau
H1max
 0.14 th (kh)

c) la valori crescute ale lui H, pe golul de val se
observă ceste locale când
H 1
1max 〉 th (kh)sh2 (kh)
 3
Dacă înălţimea valului nu mai este neglijabilă în raport
cu adâncimea, profilul este descris de valurile cno idale
(eliptice)
2
x  Hcn Ax, k 
V

unde, cn este funcţia eliptică a lui Jacobi de argument

Aωx ,
 Ax= x 3 H × 1 + ...
h 4h k2

iar, k este un factor arbitrar pentru care k = 0

corespunde valului sinusoidal iar k = 1 corespunde
valului solitar.
Înălţimea maximă este dată de relaţia
2
H 8k h
max 
9k 2  2
Cea mai mare înălţime a valului corespunde valului
solitar când K =1; Hmax = 0.727 h.
Teoria valurilor cnoidale –
albastru deschis; Teoria
liniară a valurilor (Airy) –
galben;
Teoria valurilor Stokes –
linie albastră punctată;
Aproximaţii numerice de
ordinul V folosind teoria
funcţiei de curent pentru
valuri de mare înălţime
(H > ¼ H breaking) – zona gri.

Valabilitatea diverselor teorii pentru valuri periodice

[Méhauté, 1976].
Valuri neregulate

În mod real suprafaţ mării este neregulată. Valul

neregulat variază funcţie de timp şi de locul unde se
fac măsurătorilor, depinzând de viteza vântului (gradul
Beaufort).
În cazul valului sinusoidal parametrii valului ărmân
aceiaşi, lucru care nu mai este valabil în cazul mării
neregulate, acum definindu-se valori statistice cum
sunt valorile medii sau cele semnificative.
Neregularitatea mării. Histograme.
Gradul de neregularitate se poate determina cu
ajutorul histogramei care este o reprezentare a ale
caracteristicilor individuale valului funcţie de
frecvenţa de apariţie.
Înregistrarea valurilor este grupată în intervale egale
de timp şi valorile medii ale ordonatelor pentru fiecare
interval de timp sunt aranjate în ordine crescătoare.
Apoi, valorile lui ζa sunt împărţite în grupuri de egală
înălţime şi numărul de valuri din fiecare grup este
împărţit la numărul total de valuri din înregistrare.
Procentul de apariţie este reprezentat grafic.
Se observă că histograma din figură are alura unei distribuţii Gauss
În tabelul de mai jos este reprezentat modul în care sunt
pregătite datele înregistrate pentru un tren de valuri astfel
încât să se obţină histograma menţionată mai sus.

Înălţimea
Intervale ale Numărul Frecvenţa
medie a Frecvenţa de
înălţimii de valuri cumulată,
valului apariţie, f(x)
valului [m] [n] F(x)
[m]
0.25 – 0.75 0.5 15 0.100 0.100
0.75 – 1.25 1.0 30 0.200 0.300
1.25 – 1.75 1.5 55 0.367 0.667
1.75 – 2.25 2.0 21 0.140 0.807
2.25 – 2.75 2.5 14 0.093 0.900
2.75 – 3.25 3.0 9 0.060 0.960
3.25 – 3.75 3.5 5 0.033 0.993
3.75 – 5.25 4.0 1 0.007 1.000
Total 150 1.000
O histogramă similară poate fi realizată pentru perioadele
aparente de val, procentele de apariţie determinându-se prin
împărţirea numărului de treceri prin zero la numărul total de
treceri prin zero ale înregistrării.

Abscisa centrului de greutate al histogramei reprezintă

valoarea medie a perioadei aparente de val.
Considerând un num ăr mare de înregistrări pentru stări
comparabile ale mării s-a determinat că o mare neregulată
conduce la o histogramă al cărei aspect justifică utilizarea
spectrelor de bandă îngustă.
În figură este prezentată
o altă manieră de
reprezentare, diagrama
de distribuţie cumulată,
comasând num ărul
observaţiilor care sunt
mai mici decât o valoare
dată a perioadei medii, T,
înălţimii sau amplitudinii
medii medii a valului
calculând procentele şi
reprezentând-o func ţie
de vlorile de bază.
În acest mod este posibilă calcularea mărimilor 1/3, 1/10 sau
1/100.
S-a determinat că distribuţia Rayleigh descrie cu suficientă
acurateţe histograma înălţimilor de val.
Considerând înălţimea medie a tuturor valurilor înregistrării este
posibilă determinarea energia medie a mării este
g H g
 hw21  hw22  ...
8 8
H este înălţimea medie a tuturor valurilor
Dacă aria de sub histogramă este cunoscută, atunci se poate
determina probabilitatea de apariţie a diferitelor înălţimi de val,
după formula de distribuţie Rayleigh
2 H H 2/H2
ph  Hi  1  ∫
Hi
0 H 2i e i eHi2/H2
Spre exemplu, dacă pătratul valorii medii a înălţimii valului este
6.812 (Hi = 2.60 m) probabilitatea ca înălţimea valului să fie
mai mare de 0.3 m este 0.215! Semnificaţia este că dintr-
un număr de valuri N, N x 0.215 valuri vor fi mai mari decât
Hi.
După cum s-a menţionat anterior, este acum simplu de calculat
valoarea medie, şi valorile 1/3, 1/10, 1/100, etc, dar numai cu
condiţia că distribuţia este de tip Rayleigh este respectată.
Dacă nu, sunt necesare corecţii.
Histogramele descrise anterior se referă numai la una dintre
caracteristicile valului neregulat: perioada sau înălţimea/
amplitudinea.
Singura modalitate de a ţine cont de ambele
caracteristici, adică şi amplitudinea şi frecvenţa este
spectrul energetic
al valului!
Spectrul energetic
al valului

Valul neregulat poate

fi reprodus prin
suprapunerea unui
număr mare de valuri
sinusoidale cu
perioade (lungimi de
val) şi amplitudini
diferite.
Înregistrarea unei stări a mării nu se repetă niciodată la
momente diferite de timp. Singura posibilitate de a lua în
consideraţie caracterul neregulat al valurilor este
determinarea energiei totale obţinută prin însumarea
energiei tuturor valurilor mici, sinusoidale, a căror
suprapunere dau valul neregulat.
În consecinţă, gradul de severitate a mării este dat de
energia totală conţinută în valurile componente. Deoarece
energia valului sinusoidal este cunoscută, rezultă că energia totală este

ET  g 1 2  ... an 

1 2 2 2
2
Prin urmare, orice stare a mării poate fi descrisă în funcţie
de frecvenţă. Mecanismul formării valului pân ă la apariţia
mării complet dezvoltate a fost analizat.
În consecinţă, în mod practic, energia totală este
suma tuturor energiilor valurilor sinusoidale
componente, utilizând principiul superpozi ţiei.
Prin urmare, gradul de severitate al stării mării este
caracterizat de conţinutul total de energie al valurilor
sinusoidale care, însumate, descriu marea neregulată.
Dacă reprezentarea este realizată împărţind valorile
din ordonată cu ρg, deci pentru
 a2   a2  ... a2 
1
2 12n

curba obţinută se numeşte spectrul energetic al

valului, Sζ(ω), iar ordonata reprezintă densitatea
spectrală a energiei valurilor.
Suprafaţa mărginită de curbă se notează cu m0,
care se mai numeşte şi varianţa procesului aleator,
care, multiplicată cu ρg, defineşte energia totală.

Varianţa procesului aleator sau valoarea medie

pătratică, reprezintă componenta dinamică a
procesului analizat în timp cevaloarea medie este
mai degrabă componenta statică.

Calculul valorii medii şi a valorii medii pătratice,

pentru un interval scurt de timp, constituie baza
pentru evaluarea staţionarităţii fenomenului analizat.
Pentru a defini spectrul energetic al valului este necesar
să se realizeze înregistrări ale înălţimii şi perioadei
valului pentru o anumită perioadă de timp.

Deşi, după cum s-a precizat, înregistrările nu sunt

repetabile, trebuie reamintit că, practic, caracteristicile
statistice ale stării mării, adică spectrul energetic al
valului sau simplificat, spectrul valului, rămân acelea şi
(procesul este staţionar).

Deşi curba densităţii spectrale se poate trasa după o

singură înregistrare, totuşi, pentru mărirea acurateţei
este preferabil să se obţină caracteristicile medii ale
valului prin considerarea mai multor înregistrări.
Utilizarea principiului formulării energiei spectrale
pentru aplicaţii inginereşti presupune realizarea
unor măsurători sistematice ale principalelor
surse de excitaţie (val, vânt, curent, etc) putând fi
definite caracteristicile statistice şi direcţionale ale
acestora. Această manieră conduce la conceptul
de Metocean reprezentând o colec ţie de date
realizate pe diferitele locaţii în oceanul planetar.
Trebuie reamintit că amplitudinile aparente ale
valurilor admit o distribuţie de tip Gauss în timp ce
înălţimile valurilor respectă o distribuţie de
tip Reyleigh.

Întrucât funcţia densitate spectrală de putere a unor

date aleatoare descrie compoziţia generală în
frecvenţă a datelor sub forma densităţii spectrale a
valorilor medii pătratice atunci, densitatea
spectrală se referă direct la pătratul amplitudinii
valurilor.
Valoarea radicalului suprafeţei de sub spectru se
mai numeşte şi deviaţie standard.
Sunt două maniere de definire spectrală a energiei valului:
-Sub forma densităţii de putere
-Sub forma energetică directă.
Aria de sub spectru se numeşte varianţă statistică
sau momentul de ordinul zero, m0.
Pe baza definiţiilor anterioare se pot calcula următoarele caracteristici

(H )  0.89( H 2 )1/ 2 (H )  1.41(H 2 )1/ 2 (H )1.80(H 2 )1/ 2

0 1/ 3 1/10
-Statistic heights (înălţimi statistice)
H1/ 3  4.0 m0 ; H1/10  5.09 m0 ; H1/100  6.67 m0 .
- Different orders of statistic variance (momentele de
diverse ordine)  

m0  ∫S ()
mn  ∫ n S ()d d
0 0
-Average number of zero crossing (numărul mediu
de treceri prin zero)
N 1 m2
0  2 m0
- Average period of zero crossing (perioada medie
a trecerilor prin zero)
~ 1 m0
T
z  N  2 m
0 2

- Average apparent wave lengths (media lungimilor

aparente de val)
~ m
 
Lw z  2g 0
m
4

- Broadness parameter (parametrul de lăţime de bandă)

m m m2
e × 4- 2
2 = 0

m0 × m4
- Correction factor CF (factorul de corecţie)

CF × m0 × 2 loge n
Pe parcursul anilor a fost acumulat un volum foarte mare de
date privind măsurătorile de val. Aceste date sunt extrem de
importante având în vedere necesitatea definirii stării cele mai
probabile în care urmează să fie amplasată structura offshore.
Una din cele mai coerente bate de date dezvoltată pe baza
măsurătorilor caracteristicilor valurilor a fost publicată de
Hogben, Dacunha şi Olliver (1986). Aceasta conţine date
acumulate pentru 104 zone din oceanul planetar cunoscute
ca zonele Marsden, acoperind majoritatea rutelor de
navigaţie.
Modelele matematice ale spectrelor de val se bazează pe unul
sau mai mulţi parametri cum sunt înălţimea semnificativă
a valului, perioada valului, factorul de formă, etc.
Reprezentarea caracteristicilor valurilor oceanice se
poate realiza ăn diferite moduri.
Bretschneider (1959) a propus ca spectrul de val pentru
o stare dată a mării să fie descrisă de în funcţie de doi
parametri: înălţimea semnificativă a valului şi frecvenţa
modală a valului. Aceasta reprezintă frecvenţa care
corespunde maximului spectrului energetic al valului.
Unul dintre cele mai populare spectre utilizate este
formularea dată de Pierson şi Moskowitz (1964). Acest
spectru este caracteristic apei adânci (deep sea) şi mării
complet dezvoltate (fully developed sea-state).
Pentru zonele de coastă cea mai utilizată formulare este
dată de Joint North Sea Wave Project (JONSWAP),
spectru formulat de Hasselman (1973) şi Ewing (1976).
Chakrabarti (1987) a centralizat formularea matematică a
diverselor spectre de val:
-Phillips and Neumann Spectrum;
-Pierson-Moskowitz Spectrum;
-Bretschneider Spectrum (1959);
-ISSC Spectrum (International Ship Structures
Congress); -ITTC Spectrum (International Towing Tank
Conference); -Unified Form;
-JONSWAP Spectrum;
-Scott Spectrum;
-Liu Spectrum;
-Mitsuyasu Spectrum;
-Ochi-Hubble Spectrum…
Cel mai cunoscut spectru cu un singur parametru (single
parameter spectrum) este cel formulat de Pierson –
Moskowitz (1964) având ca parametru înălţimea valului sau
viteza vântului.
Cele mai utilizate spectre cu doi parametri (two-parameter
spectra) sunt: Bretschneider (1969); Scott (1965); ISSC
(1964); ITTC (1966).
Sunt, de asemenea, şi spectre definite de mai mulţi parametri
(multiple parameters spectra):
-JONSWAP (Hasselman, 1973 and 1976) care este de 5
parameteri dar care este folosit, în principal, prin utilizarea a3
parametri consideraţi constanţi;
-Ochi and Hubble (1976) este un spectru cu 6 parametri.
Acesta descrie un spectru cu 2 maxime având în vedere că
reprezintă o combinaţie între seaşi swell.
În general formularea spectrală apare ca o expresie
având integrat ă pulsaţia (frecvenţa circulară), ω la
o anumită putere.
Phillips (1958)
Expresia propusă se referă la marea complet
dezvoltată şi este independentă de viteza vântului şi
distanţa de formare a valurilor.
Această formulare nu este utilizată practic dar
constituie baza formulărilor pentru alte modele
spectrale.

S   g 2 5
 Formularea generală
Forma matematică generală a spectrului de val poate fi
scrisă sub forma
p q
S   B exp(C )
2
în care, S(ω) este densitatea spectrală de putere (m - sec)
iar B, p, C şi q sunt cei 4 parametri ai spectrului.
În consecinţă, este o formulare depinzând de 4 parametri.
Parametrii cei mai comuni utilizaţi în descrierea spectrelor sunt
înălţimea semnificativă a valului, Hs şi perioada medie a valului,
notată cu T , care pot fi descrise de momentele de ordinul n ale
spectrului. 

m n  ∫  n S ( ) d 
0

H s  4.0 m0 şi   m1 / m2 T  2 / 
1/ q
Se poate demonstra că frecvenţa corespunzând C
maximului spectrului (spectral peak) este: 0 q
p
Neumann spectrum

Prima formulare spectrală utilizată pentru aplicaţii

inginereşti a fost dezvoltată de Neumann in 1953.
Expresia acestui spectru conţine ca parametru
viteza vântului, U w
6 2 2
S   B exp[2g /(U w ) ]

în care B este o constantă iar frecvenţa, ω 0,

pentru care S(ω) are valoarea maximă are forma
 2 g
0 
3 2
Prin urmare, expresia spectrului devine

S    B 6  2
 exp 3

0

După unele transformări, spectrul în formularea dată de

Neumann ca funcţie de ω0 şi Hs, cu considerarea expresiei
pentru frecvenţa maximului, devine

0  0.767
5 2
2 0 
S   1.466H s 6 exp

3

0
Pierson – Moskowitz
A fost dezvoltat în 1964şi este cunoscut ca fiind modelul
spectral P – M. Este o formulare intens utilizată în ingineria
oceanică şi descrie o mare complet dezvoltată utilizând un
singur parametru: viteza vântului . Distanţa de formare
(fetch) şi durata sunt considerate infinite. Modelul P – M este
util pentru reprezentarea mării severe.
 2 4

S    g exp  0.74 U w

5
g

unde,
2
S(w) = densitatea spectrală în cm sec; g
2
= acceleraţia gravitaţională în cm/sec ;
ω = frecvenţa circulară (pulsaţia) în radians/sec;
a =0.00810;
şi Uw = viteza în cm/sec (la 19.5 m deasupra nivelului mării.
 HS HS ω0 T0
[ft] [m] [rad/s] [s]
5 1.52 1.018 6.17
10 3.05 0.720 8.73
15 4.57 0.588 10.69
20 6.10 0.509 12.34
25 7.62 0.455 13.80
30 9.15 0.416 15.12
35 10.67 0.385 16.33
40 12.20 0.360 17.45
45 13.72 0.339 19.51

Înălţimea semnificativă a valului funcţie de

pulsaţia maximului spectrului Pierson - Moskovitz
Bretschneider Spectrum
Formularea este dată bazat pe considerarea spectrelor de
bandă îngustă şi presupunţnd că cei doi parametri
individuali, perioda valului şi inălţimea valului respectă o
distribuţie Rayleigh

4
2 4 s
S   0.1687 H s exp  0.675
s

5 

unde, ωs = 2π/Ts şi Ts=0.946. Ts şi T0 sunt pulsaţia

semnificativă şi perioada semnificativă corespunzând
maximului spectrului de val respectiv înălţimea semnificativă
valului Hs.
ISSC Spectrum

Spectrul propus de International Ship Structures Congress

(1964) este o modificare a formulării date de Bretschneider.

4
2 s 4
S   0.1107 H s 5

exp  0.4427


În această formulare, relaţia dintre cele două frecvenţe, cea

corespunzând maximului spectrului, ω0 şi respectiv
valoarea medie, ω, este

w  1.2960
ITTC Spectrum
În 1969, 1972şi în 1996 International Towing Tank Conference
propune modificări ale formulării spectrului P – M referitor la
înălţimea semnificativă a valului şi a frecvenţei trecerilor prin
zero, ωz. Valoarea acesteia se calculează pe baya relaţiei
z  n
m2
în care, generic, m este momentul de ordinul n.
m0
4g 2 4
Spectrul ITTC are formularea S   g 2 5 exp  2

Hs
în care
g/
 0.0081 k 
k4 3.54z

Hs
  m0  este deviaţia standard (valoarea rms) a suprafeţei libere
4 a apei.
 Formularea unificată
Pe baza formulărilor anterioare ale modelelor spectrale date
de P-M, Bretschneider, ISSC şi ITTC s-a constatat
posibilitatea scrierii intr-o formă unificată depinzând de 2
parametri, aceştia fiind valorile statistice ale înălţimii
valului şi a perioadei acestuia
Forma sa generală, scrisă funcţie de înălţimea semnificativă
a
valului, Hs şi a perioadei de val caracteristice, este
A
~2
2

S   Hs 5 exp
 A ~ 4


4
În această formulare aria de sub spectrul energetic corespunde
2
valorii (Hs) /16, respectiv parametrului A şi tipului perioadei
caracteristice alese.
În această manieră pot fi descrise majoritatea modelelor
spectrale. Forma adimensională a acestei clase de
spectre este dată de relaţia

~ 5
S  A  
4
2  ~ exp  A ~


Hs 4 
Relaţia de mai sus poate fi reprezentată grafic funcţie de
diverşi parametri, în acest caz reprezentarea fiin ăfcută de
parametrul A. Pentru toate spectrele descrise anterior pot fi
realizate reprezentări similare care pot pune în evidenţă
influenţa diverşilor parametri asupra distribuţiei energetice
din compoziţia valului neregulat pentru o stare a mării date.
Spectrul descris de 2 parametri sub formă adimensională
JONSWAP Spectrum
Spectrul de tip JONSWAP a fost dezvoltat de Hasselman
(1973) în cadrul unui proiect cooperativJoined North Sea
Wave Project. Formularea poate fi scrisă prin modificarea
expresiei spectrului P-M

2 4
g 
S    5 exp  1.25  
 0
 exp 2
2  2
    0  2 0

În formularea de mai sus există câ ţiva parametri legaţi de

forma (alura diagramei) şi maximul (peak-ness)
spectrului. În reprezentarea grafică se realizează o
comparaţie cu formularea dată de Pierson – Moskovitz.
g  parametru de maxim, 1    7
t  pametru de formă,  a pentru   0 şi b pentru   0
În exemplu,   3.30,  a  0.07 şi b  0.09.
  0.076X 0 0.22 ;  0.0081 când nu se cunoaşunX .
 γ= 1 2 3.3 5 7
T0 [s] ω0 [rad/s] Hs [m] Hs [m] Hs [m] Hs [m] Hs [m]
5 1.26 1.00 1.11 1.23 1.37 1.49
6 1.05 1.45 1.60 1.77 1.97 2.14
7 0.90 1.97 2.18 2.42 2.68 2.92
8 0.79 2.57 2.84 3.15 3.50 3.81
9 0.70 3.25 3.60 3.99 4.43 4.82
10 0.63 4.02 4.44 4.93 5.47 5.96
11 0.57 4.86 5.37 5.96 6.62 7.21
12 0.52 5.78 6.39 7.10 7.87 8.58
13 0.48 6.79 7.50 8.33 9.24 10.07
14 0.45 7.87 8.70 9.66 10.72 11.67
15 0.42 9.04 9.99 11.09 12.30 13.40
16 0.39 10.28 11.36 12.62 14.00 15.25

Spectrul JONSWAP
Înălţimea semnificativă a valului funcţie de perioada maximului
spectrului
Locaţia γ

Marea Nordului / Atlanticul de Nord 3.3

Nordul Mării Nordului ≤7
Zona offshore Africa de Vest 1.0 ÷ 2.0

Golful Mexic 1 1 pentru HS ≤ 5.5 m

Golful Mexic 2 2 pentru HS > 6.5 m

Zona offshore Brazilia 1-2

Spectrul JONSWAP - Valori uzuale ale

coeficientului γ pentru diferite locaţii
 Scott spectrum
Scott a definit în 1965 spectrul a cărui formulare este
independentă de viteza vântului, distan ţa de formare sau
durata de acţiune a vântului. Aceast ă formulare este utilă
pentru marea complet dezvoltată. Spectrul Scott este
definit prin 2 parametri.
2 1/ 2
0
S   0.214H s2 exp  for  0.26    0   1.65
0.065  0  0.26
S   0 în afara domeniului dat.

În această formulare practic nu există energie în gamele de

frecvenţe mai mici decât ( ω0 - 0.26) şi mai mari decât
( ω0+1.65), în careω0 se defineşte ca fiind frecvenţa maximului
energiei spectrului.
Valorile medii spectrale normalizate pentru
Atlanticul de Nord
Spectrul Ochi – Hubble
Această formulare dezvoltată în 1976 este un model spectral
depinzând de 6 parametri având 2 p ărţi: una pentru
componentele de frecvenţă joasă ale energiei
valului şi respectiv, cealaltă parte acoperind
componentele de frecvenţă înaltă.
Fiecare componentă este exprimată prin intermediul a
câte 3 parametri, spectrul total fiind scris ca o c ombinaţie
liniară a celor două părţi. Cele două vârfuri (peaks)
existente în densitatea spectrală de putere sunt modelate
cu o relaţie de calcul specifică, reprezentând o
componentă de frecvenţă joasă pentru valurile de hulă
(swell) şi o componentă de frecvenţă mare
corespunzând valurilor generate de vânt ( seas). Acest
lucru este prezentat în figură.
 Definirea spectrului
Ochi – Hubble

4

j 1 4
j 4

 H sj2 4
2
 1  0 j
0j

S    1 ∫ 4 exp 
 4 j 1 j

4 j 1 j 4 
În care, H, ω şi λ sunt înălţimea semnificativă a valului,
s1 01 1
frecvenţa modală şi factorul de formă pentru frecvenţele
joase şi Hs2, ω02 şi λ2 corespunzând componentelor de
frecvenţă înaltă.
Diferite distribuţii pentru aceaşi înălţime semnificativă a
valului şi pentru aproximativ aceaşi viteză a vântului
Problema cea mai importantă constă în selecţia
modelului spectral care defineşte cel mai bine
regimul valurilor pe locaţia pe care urmează să
opereze structura fixă sau plutitoare.

În figura de mai jos este prezentată o comparaţie între

diversele formulări spectrale, deja prezentate pe parcursul
acestui capitol. Formulările sunt pentru mare complet
dezvoltată pentru HS = 53.8 ft (16.35 m) echivalent unui
val maxim de 100 ft (30 m).
În formularea JONSWAP modelul utilizează γ = 3.3.
Pentru modelul Ochi – Huble au fost folosite valorile:
Hs1= 43 ft (13.07 m), ω01 = 0.38 şi λ1 = 2.72 şi respectiv
Hs2 = 32.2 ft (9.82 m) ω02 = 0.80 şi λ2 = 0.75.
 Locaţia Operaţional Supravieţuire
Golful Mexic Pierson – Moskowitz P – M sau JONSWAP
Marea Nordului JONSWAP JONSWAP
Nordul Mării Nordului JONSWAP JONSWAP
Offshore Brazilia Pierson – Moskowitz P – M sau JONSWAP
Vest Australia Pierson – Moskowitz P–M
Offshore Newfoundland Pierson – Moskowitz P – M sau JONSWAP
Vest Africa Pierson – Moskowitz P–M

Formulări spectrale comune aplicate pentru

diverse regiuni
 HS Uc Uw
Area geografică Locaţia Tipul Tp [sec]
[m/s] [m/s] [m/s]
Marea Norvegiei Haltenbanken 16.5 17 ÷ 19 0.9 37.0
Nordul Mării de Nord Trool field 15.0 15.5 ÷ 17.5 1.5 40.5
Marea Nordului Greater Ekofisk field 14.0 15 ÷ 17 0.55 34.0
Marea Mediterană Libia Shallow water 8.5 14.0 1.0 25.3
Egipt 12.1 14.4 0.78 25.1
Golful Mexic Hurricane 11.9 14.2 1.98 44.1
Vest Africa Nigeria Swell 3.6 15.9 1.1 16.0
Nigeria Squalls 2.7 7.6 16.6
Gabon Wind generated 2.0 7.0 0.91 24.1
Gabon Swell 3.7 15.5 16.0
Coasta de Fildeş Swell 6.0 13.0 0.9 29.5
Angola Swell, shallow water 4.1 16.0 1.85 21.8
America de Sud Brazilia (Campos Basin) 8.0 13.0 1.6 35.0
Marea Timor Nontyphoon 4.8 11.5 1.0 16.6
Marea Timor Typhoon 5.5 10.1 1.9 23.2
Marea Chinei de Sud Non Typhoon 7.3 11.1 0.85 28.6
Typhoon 13.6 15.1 2.05 56.3

Stări ale mării tipice diverselor locaţii

 Viteza Curentul de Curentul
Adâncimea HS Tipul
Locaţia Tipul vântului suprafaţă de fund
apei [m] [m] curentului
[m/s] [m/s] [m/s]

Golful
Hurricane 3000 12.9 42.0 1.1 0.1 biliniar
Mexic
Golful
Loop 3000 4.9 32.9 2.57 0.51 biliniar
Mexic
Foz de
Brazilia 3000 6.0 20.0 2.5 0.3 biliniar
Amazon
Nord
Nyk High 1500 15.7 38.5 1.75 0.49 liniar
Norvegia
Vest
Girrasol 1350 4.0 19.0 1.5 0.5 biliniar
Africa
Faeroe –
Frontiera
Shetland 1000 18.0 40.0 1.96 0.63 liniar
Atlantic Channel