You are on page 1of 28

CURS 5

SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE

Preponderenţa forţelor
de natură vâscoas ă
În cazul structurilor alcătuite din elemente
subţiri, de tip bară, denumite şi corpuri
„zvelte hidrodinamic”, pentru careD/ < 1/5,
efectele difracţiei pot fi neglijate, trebuie să
se ţină cont de efectele vâscozit ăţii, acest
lucru fiind posibil prin utilizarea ecuaţiei
Morison.
Formularea dată de Morison şi O’ Brian nu
provine dintr-o dezvoltare matematică ci
are mai mult un caracter empiric, bazându
-se pe observaţii practice.
Conform ecuaţiei Morison, considerând un cilindru
de diametru D, forţa totală datorată acţiunii unui val
elementar armonic Airy pe unitatea de lungime a
unui cilindru de diametru D se exprimă ca o sumă
dintre
F
-o forţă de inerţie, Ix
F
-o forţă de frecare nestaţionară, Dx

dF dF (t D
2
(t) I ( t ) dFD ) u( t ) 1
  
x x x c

u( t u( t
dz dz dz  cM  4 t 2 cD  D ) )
unde, u este viteza orizontală a particulei de fluid,
cM este coeficientul de inerţie, cD este coeficientul
de rezistenţă iar  este densitatea fluidului.
Coeficientul cD conţine atât rezisten ţa de formă
cât şi rezistenţa de frecare.
Luarea în considerare numai a acceleratiei locale nî
locul celei substanţiale este posibilă deoarece pentru
valul Airy acceleraţia convectivă este neglijabilă iar,
în general, pentru valurile de pantă mică, limita
superioară de integrare poate fi considerată la z = 0

u2 t sign u

(suprafaţa liberă a fluidului). Scrierea


|u(t)| u(t) este echivalentă cu
luându-se în considerare schimbarea sensului
vitezei şi deci a forţei rezultante.
În ecuaţia Morison forţa de inerţie care acţionează
asupra cilindrului provine din
- forţa datorată gradientului de presiune, datorată
câmpului de valuri neperturbat, fiind practic for ţa
Froude – Kryloff,  Ѷu ¶t
- forţa de rezistenţă la acceleraţie
ax x ¶u ¶t = ca x  Ñ ¶u ¶t
ca x = ax x Ñeste coeficientul masei
adiţionale.Deci, termenul de inerţie se poate scrie
sub forma
   
F =  Ñ u + c  Ñ u = 1 + c  Ñ u = c  Ñ u
Ix a a M
¶t ¶t ¶t ¶t
în care,
cM  1  ca
Prin integrarea ecuaţiei se obţine forţa
hidrodinamică totală care acţionează pe suprafaţa
instantanee udată a cilindrului
(t)

Fx ( t )  ∫ x  dz
dF ( t )
dz
d

unde,  (t) este ordonata curentă a suprafeţei


libere, având ca valoare maxim ă amplitudinea
valului a = H / 2.
Ca şi în cazul rezistenţei la înaintare problema
corectitudinii suprapunerii unei forţe de inerţie cu o
forţă de rezistenţă nu este încă deplin lămurită.
Coeficienţii cM şi cD depind de o multitudine de
factori cum sunt forma secţiunilor, rugozitatea
suprafeţelor cilindrice, teoria de val utilizată, numerele
Reynolds (Re) şi Keulegan – Carpenter (Nkc) care au
forma
Re z   u z D c
Nkc z   u z T D
în care,
T este perioada valului,
u z este amplitudinea vitezei orbitale pentru
înalţimea z,
νc este vâscozitatea cinematic ă a fluidului.
Raportul celor două numere
2 2
Re  D   D
N  T
kc c 2c
este un parametru de frecvenţă des utilizat în
reprezentarea şi evaluarea coeficienţilor cD şi cM.

Evaluarea modului de adoptare a valorilor acestor doi


coeficienţi are la bază un volum mare de încercări
experimentale concretizate în diagrame. Societăţile
de clasificare au recomandări privind alegerea
valorilor utilizate pentru proiectare.
În cazul calculului forţelor hidrodinamice pentru un
cilindru al cărui diametru, D, este mic în raport cu
lungimea valului („zvelt hidrodinamic”) este permis
calculul în axa cilindrului (pentrux= 0), viteza şi
acceleraţia particulei de fluid nemodificându-se
practic pe diametrul acestuia.

O primă modaliatete de abordare se referă la


considerarea teoriei valului elementar, de tip Airy,
având expresia
H
  x,t   cos kx  t 
2
Atunci, relaţia de calcul bazată pe ecuaţia Morison devine

dFx D2 H cosh kz  d 


 cM  
2
sin kx  t  
dz 4 2 sinh kd 
2
1 cosh k z  d 
 cD  D  H
cos kx  t  cos t  kx
2
2 sinh kd 
În ipoteza enunţată privind dimensiunea mică a diametrului D
în raport cu lungimea valului incident, când x= 0, expresia are
forma simplificată

dFx D2 H cosh kz  d 


2
 cM   sin t  
dz 4 2 sinh kd 
2
1 coshk z  d 
 cD  D H
 cos t  cos t 
2
2 sinh kd 
Prin integrare de la –d la ζ se determină forţa totală
exercitată asupra unui cilindru zvelt care se extinde
pe toată adâncimea apei.

Momentul forţei date de acţiunea


valului se calculează cu relaţia


dFx
M y  ∫d  z dz
dz
d
Formulele pot fi utilizate şi în cazul considerării
valurilor de pantă finită dar, în acest caz,în locul
acceleraţiei locale trebuie folosită acceleraţia
substanţială iar integrarea se face pe suprafaţa
udată instantanee.
Analiza raportului dintre componenta de inerţie a
forţei şi respectiv cea de natură vâscoas ă poate
conduce la evaluarea condiţiilor în care apare
preponderent una din aceste mărimi şi deci la
evaluarea modalităţii teoretice de calcul adecvate.

dF dF 2c H
Dx Ix  D
dz dz z 0  cM D 
O analiză cantitativă a
fost realizată de
Hogben.
Dacă se are în vedere considerarea
efectelor vâscozit ăţii asupra unui grup de
elemente de tip bară, trebuie menţionat că pot
apare probleme de interferenţă
hidrodinamică, utilizarea ecuaţiei Morison fiind
în unele situaţii incertă.
În aceste cazuri, se recomandă
efectuarea unor teste experimentale pentru
validarea soluţiilor teoretice.
O importanţă practică deosebită o are şi evaluarea
forţelor date de acţiunea curentului.

În acest caz, considerarea acţiunii simultane a


valului şi a curentului, în ipoteza că direcţiile de
propagare sunt aceleaşi, iar viteza constantă
orizontală a curentului este Vc> 0, atunci formula
Morison pentru calculul forţei hidrodinamice pe
unitatea de lungime devine

dF ( t ) D2 u( t ) 1
x
 u( t ) 
dz  cM  4 t 2 c D  D Vc u( t )  Vc 
Cilindrul în poziţe oarecare în raport cu valul

În cazul structurilor compuse din reţle de bare sau a


construcţiilor offshore mixte, atât fixe cât şi mobile, pentru
aplicaţiile inginereşti este importantă determinarea forţelor
hidrodinamice în cazul cilindrilor orientaţ arbitrar faţă de
direcţia de propagare a valului şi/sau curentului.
În acest caz, ecuaţia Morison scrisă în forma vectorială, devine
2
R R R R
f cM  D V
&
N 
1
cD  D VN VN
4 2
unde,
R
dF
f 
dl
R R
&

VN ,VN sunt vectorii viteză şi respectiv acceleraţie


perpendiculari pe axa cilindrului, cu
R R
& & & &

,V ,V V ,V
f   f x , f y , f z  V N   VN x Ny Nz  VN  Nx ,VNy Nz 
&
f V V
Ecuaţia devine N
R N
f
x
D 2
&
x
1 V
y  cM  V Ny  cD  D N x

4 2 VNy

f V& VN z

Componentele z Nz

V ,V ,V se obţin din componentele de viteză


Nx Ny Nz
& & & u şi w ale valului elementar cu ajutorul transformărilor

V ,V
Nx ,VNy Nz

V &
Nx  u  cx cxu  cz w V
Nx  u&  cx cxu&  cz w&
VNy cy cxu  cz w & &
VNy cy cxu
&
 cz w

V
N  w  c z  c xu  c z w  &V & & &
z Nz  w  cz cxu  cz w
cx, cy, şi cz sunt componentele vectorului unitar în raport axa
cilindrului
2
cx  c y
2
 cz 
2
1
R 12
V
N  u2  w2  cxu  cz w
În cazul considerării curentului, componentele
vitezei normale pe axa cilindrului provin din val şi
din profilul de curent.
Ecuaţia Morison este folosită, în unele cazuriş i pentru
determinarea mişcărilor unei structuri constituită din
elemente de tip bară, caz în care este necesară
considerarea miscării relative
Dacă se consideră mişcarea oscilatorie, x, a unui
singur element cilindric, cu un grad de libertate, în
câmpul valurilor elementare Airy, atunci ecua ţia care
descrie echilibrul dinamic are forma
m&x&  ∫Fx  Px ( t )  bx&  cx
unde m este masa elementului cilindric, b este
coeficientul de amortizare, iar c este coeficientul de
redresare.
Componentele forţei dinamice Px(t) sunt încărcările
determinate de valuri şi de mişcarea elementului
cilindric.
Termenul de inerţie din ecuaţia Morison poate fi scris
sub forma ¶ ¶
F (t)= D2 u u ¶u
c  = Ñ + c Ñ
Ix M a
4 ¶t ¶t ¶t
2
dÑ =  × D c × dz reprezintă elementul de volum;

4
cM  1  ca
Primul termen din partea dreaptă a ecuaţiei reprezintă
de fapt forţa Froude-Krîloff.
Al doilea termen reprezintă forţa de rezistenţă la
acceleraţie.
¶ = ¶
c  Ñu a u

a ¶t xx ¶t
Înlocuind termenul de inerţie în ecuaţia Morison şi
luând în consideraţie mişcarea structurii şi acceleraţia
substanţială, se obţine
& du
u  dt

& && 1 & &


+2
Px ( t ) = cM  Ñu - axx x cD  A u - x ( u - x )
În consecinţă, ecuaţia de echilibru dinamic devine

&& & & + 1 cD  A & &


( m + axx )x + bx + cx = cM  Ñu u-x (u-x)
2

unde, A = Dh reprezintă suprafaţa elementului cilindric,


iar h este adâncimea apei.

Deoarece forţa de rezistenţă este proporţională cu


pătratul vitezei relative, ecuaţia de mai sus este o
ecuaţie diferenţială neliniară.
Având în vedere forma generală a ultimei ecuaţii se
sugerează practic faptul că, pentru cazul unei
structuri plutitoare mixte, poate fi utilizată o
combinaţie între modelele teoriei potenţiale
pentru corpurile mari şi ecuaţia Morison pentru
elemente de tip bară, realizându-se asanumita
„sintez ă hidrodinamică” .
În fapt, forţele de excitaţie date de acţiunea valului
din ultima ecuaţi, Fw, se compun din componenta de
difracţie, Fwd şi respectiv din componenta datorată
vâscozit ăţii, Fwi.