You are on page 1of 15

CURS 9

SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE

Exemplu practic
Cazul unei nave de tip AHTS
Scopul analizei hidrodinamice constă în realizarea
calculelor pentru evaluarea mişcărilor şi acceleraţiilor
în câteva puncte solicitate de client, necesare pentru
dimensionare sau pentru compararea cu reglementările
internaţionale.
În acest exemplu calculele s-au realizat folosind un
program bazat pe cunoscuta metodă dezvoltată de
Salvesen, Tuck and Faltinsen.
Programul calculează amplitudinele şi fazele mişcărilor
pentru cele 6 grade de libertate (surge, sway, heave, roll,
pitch and yaw) precum şi forţele dinamice pentru o gamă de
unghiuri de incidenţă. Pe această bază cu rezultatele
obţinute este posibilă evaluarea acceleraţiilor în orice punct
de pe corpul navei.
Astfel este posibilă analiza stochastică utilizând difrite
tipuri de formulări spectrale, obţinând valori statistice.
Principalele ipoteze asumate în program se referă la
natura fluidului fiind considerat nevâscos, în mişcare
irotaţională (modelul Euler) metoda utilizată bazându
– se pe ipoteza raportului mare dintre lungimea şi
lăţimea navei iar amplitudinele mişcarilor şi valurilor
fiind considerate mici. Cu alte cuvinte este utilizată o
metodă bazată pe (slender body theory).
Programul utilizează tenhica bazată pe “close fit
source distribution technique” dezvoltată de Frank.
Asumarea influenţei amortizării datorată văscozităţii
şi caracterul nelinear al mişcării de ruliu se
realizează prin modele echivalente sugerate de
metoda Tanaka.
M = DISPLACED MASS (Deplasamentul)
V = DISPLACED VOLUME (Volumul carenei)
RO = DENSITY OF FLUID (Densitatea fluidului)
G= ACCELERATION OF GRAVITY (Acceleraţia gravitaţională)
FN = FROUDE NUMBER (Numărul Froude)
B = BEAM (Lăţimea navei)
L = LENGTH BETWEEN PERPENDICULARS (Lungimea între perpendiculare)
AMPL = AMPLITUDE (Amplitudine – generic)
R = WAVE AMPLITUDE (Amplitudinea valului)
LAM = WAVELENGTH (Lungimea valului)
K = WAVE NUMBER (360 DEG/LAM) – (Numărul de val)
K*R = WAVE SLOPE (Panta valului)
PHASE = PHASE LAG (DEGREES) WITH RESPECT TO THE MAXIMUM WAVE ELEVATION
AT THE ORIGIN OF THE X,Y,Z COORDINATE SYSTEM. (Faza)
WE = WAVE FREQUENCY OF ENCOUNTER (RAD/SEC) – (Frecvenţa de întâlnire)
WE(ND) = WE*SQRT(L/G) (NONDIMENSIONAL) - (Frecvenţa de întâlnire adimensională)
SYSTEMUL DE COORDONATE PENTRU MIŞCĂRI ESTE:
THE ORIGIN IS ON THE CENTERLINE AND LIES IN THE LOAD WATERPLANE WITH
A LONGITUDINAL LOCATION THE SAME AS CG.
THE X-AXIS IS ALONG THE CENTERLINE AND POSITIVE IN
THE DIRECTION OF THE FP.
THE Y-AXIS IS POSITIVE TO STARBOARD.
THE Z-AXIS IS POSITIVE UPWARDS.
THE POSITIVE DIRECTIONS OF THE MOTIONS ARE THE SAME AS THE
POSITIVE DIRECTIONS OF THE AXES.
Ca parte a problemei radiaţiei, Aij este matricea
maselor adiţionale care, sub formă generală, este
definită mai jos, reprezentând masa de ap ă antrenată
în direcţia „ i” datorit ă mişcării corpului în direcţia
„ j” .
A A A A A A
11 12 13 14 15 16
A A A A A A
21 22 23 24 25 26
A A A A A A
A  31 32 33 34 35 36
ij A A A A A A
41 42 43 44 45 46
A A A A A A
51 52 53 54 55 56
A A A A A A
61 62 63 64 65 66
Analiza a fost realizată pentru viteză nulă şi
respectiv pentru viteza de serviciu v = 12 knots.
Pentru o mai bună evaluare a fost utilizată o gamă
de unghiuri de incidenţă între 0°şi 180° cu un pas
de 15°.
Rezultatele sunt prezentate sintetic în diagrame
reprezentând rapoartele dintre amplitudinele
oscilaţiilor mişcărilor şi respectiv amplitudinea valului
incident care, păractic, reprzintă operatorii
amplitudinilor de răspuns - Response Amplitude
Operators (RAO).
Pe baza valorilor RAO este posibilă realizarea
analizei spectrale pentru câteva st ări ale mării (Sea
States), în acest caz utilizându – se SS 4 şi SS 8
pentru marea complet dezvoltată (fully arisen sea).
Ulterior, pentru analiza cazului de supravieţuire a
fost luată în consideraţie şi SS 9. Simulările au fost
realizate utilizând formularea spectral ă de tip
JONSWAP.
În vederea evaluării comportării navei pentru
prognoza în mare neregulată este necesară
parcurgerea unor etape.
A) Prima etapă constă în definirea
condiţiilor de mediu bazat pe
informaţii consistente privind regimul
valurilor, vântului şi curenţilor marini
pe locaţia unde urmează să opereze
structura offshore Metocean).

În cazul când datele pentru loca ţie


nu sunt consistente se utilizează o
formulare spectrală adecvată.
În lipsa datelor de pe locaţie se poate utiliza o
formulare spectrală adecvată particularităţilor acesteia:
- Pierson-Moskowitz Spectrum;
- Bretschneider Spectrum (1959);
- ISSC Spectrum (International Ship Structures Congress);
- ITTC Spectrum (International Towing Tank Conference);
- JONSWAP Spectrum;
- Mitsuyasu Spectrum;
- Ochi-Hubble Spectrum…
B) Dacă nava are o anumită viteză de
deplasare este necesară
transformarea spectrului de val în
spectrul valului de întâlnire, fiind
folosit ă frecvenţa de întâlnire în locul
frecven ţei absolute a valului.
Observaţie:
Aria de sub ambele spectre, cel iniţial şi
respectiv cel de întâlnire, este constant
ă deoarece energia este constantă!
Aceasta este şi o manieră de varificare
că evaluările făcute sunt corecte!
C) Rezultatele se reprezintă grafic fiind
astfel posibilă identificarea unor zone
unde pot să apară fenomene deosebite.
Sunt reprezentate amplitudinele mişcărilor
raportate la amplitudinea valului pentru
toate cele 6 grade de libertate funcţie de
frecvenţa de întâlnire (RAO). Aceste
rezultate pot fi obţinute analitic sau prin
probe de bazin în valuri regulate sau
neregulate.
Sunt prezentate rezultatele atât pentru cazul vitezei
nule cât şi pentru cazul vitezei de servicu.
D) În această etapă se calculează spectrul
amplitudinelor de răspuns înmulţind pătratul
valorilor RAO cu ordonata (valoarea
numerică) a spectrului de val transformat (B)
corespunzătoare frecvenţei de întâlnire (C).

E) În această etapă se calculează


caracteristicele statistice ale mişcărilor
având la baz ă suprafaţa de sub spectrul
amplitudinelor mişcărilor spectrul (D) şi a
momentelor de diverse ordine ale acesteia.
Datele rezultate din evaluările prezentate sunt practic
datele de intrare pentru calculul acceleraţiilor în diverse
puncte pe navă.
Cunoscând spectrele de r ăspuns ale mişcărilor şi
acceleraţiilor este accum posibilă, după cum a precizat,
evaluarea mărimilor statistice pentru toată gama de de
unghiuri de incidenţă şi pentru o gamă de spectre de val
considerate în etapa iniţială (A).
Valorile acceleraţiilor sunt exprimate în fracţiuni din
acceleraţia gravitaţională.
Ca o observaţie generală, cele mai mari valori ale
acceleraţiei verticale apar în zona perpendicularei prova în
timp ce cale mai mici valori ale acesteia apar în zona
cuplului maestru.
Rezultatele se compară cu valorile admise pentru limitele
de confort conform recomandărilor internaţionale.

You might also like