Muzeul Oltului 3 2013 Muzeul Judetean Olt

www.cimec.ro / www.mjolt.
ro
MUZEUL JUDETEAN OLT
'
Slatina
1YIUZEUL
OLTULUI
Craiova, 2013
www.cimec.ro / www.mjolt.ro
lVIUZEUL OLTULUI
-t. a 2013
ISSN 2247 - 2789
Anuar editat de
MUZEUL JUDEŢEAN OLT
RO - 230079 Slatina E-mail:
Str. Ana Ipătescu, nr. l muzeu olt@yahoo.com
Tel. I Fax. 0249-415-279 http://www.mjolt.ro
Colegiul de redacţie:
cerc. dr. Laurenţiu GUŢICĂ-FLORESCU Denissa-Liliana GUTICA-FLORESCU
cerc. dr. Aurel ia GROSU Claudia BALAŞ
ing. Dan YIZIREANU Doru NEAGU
Coordonator
cerc. dr. Laurentiu
, GUTICĂ-FLORESCU
,
Referenţi ştiinţi fi ci:

Prof. univ. dr. Ion CALAFETEANU
Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii „Valahia" din Târgovişte
Prof. univ. dr. Sorin-Liviu DAMEAN
Şef de Catedră, Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova
Responsabilitatea asupra materialelor publicate revine

în exclusivitate autorilor
©Muzeul Judeţean Olt & autorii, 2013
Coperta:
Carte poştală de epocă: „Slatina, Palatul Băncii"
Colectia
, Muzeului Judetean
, Olt, inv. 897
Tiraj. 500 ex.
AUTORI
ţ BUTOI Mihail
Director - Muzeul Judeţean Olt - Slatina
BALAŞ Claudia, drd.

muzeograf - Secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt - Slatina
DUMITRANA Iuliana
restaurator - Secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt - Slatina
GROSU Aurelia, cerc. dr.

şef de secţie Istorie şi Artă - Muzeul Judeţean Olt - Slatina
GUŢICĂ-FLORESCU Denissa-Liliana
muzeograf - Secţia de Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt
Slatina
GUŢICĂ-FLORESCU Laurenţiu-Gerard, cerc. dr.

director - Muzeul Judeţean Olt - Slatina
IONESCU Verginia, ing.

restaurator - Secţia de Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt - Slatina
MARICA Jeana,
profesor Colegiul Naţional „Ioniţă Asan" - Caracal
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 3-4

4 AUTORI
NEAGU DORU, drd.

muzeograf - Secţia de Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt
PĂLCĂU Gavrilă,
profesor - Şcoala Gimnazială Bucinişu
POPESCU lohana-Raluca, dr.

restaurator - Secţia de Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt - Slatina
POPOVICJ Sabin, drd.

arheolog - Muzeul Romanaţiului - Caracal
dr. SZEMKOVJCS Laurenţiu-Ştefan,

Consilier superior - Arhivele Naţionale ale României

MUZEUL OLTULUI
t.3 2013
SUMAR
Arheologie
ţMihail BUTOI
Descoperiri arheologice din judeţul Olt ............................................................................... 7
Aurclia GROSU
Cercetările arheologice efectuate în castrul şi vicus-ul militar Acidava ............................ 31
Sabin POPOYICI, Gavrilă PĂLCĂU

Cercetăriarheologice de suprafaţă în cadrul comunei Bucinişu, judeţul Olt (I) ............... 63
istorie
Jeana MARICA (PĂTRU)

Mecanismele legislative ale transfonnării
proprietăţii agricole ţărăneşti în proprietate colectivă ( 1949-1962) ................................. 73
Laurenţiu-Ştefan SZEMKOYICS
Matrice sigilare aparţinând subprcfecturilor
unor plase din judeţul Olt ( 1862-1872) .......................................................................... 111
Laurenţiu GUTICĂ-FLORESCU
Slatina în perioada premodernă ( 1600-1821) .................................................................. 123
Etnografie
Claudia BALAŞ
Elemente de arhitectură tradiţională din judeţul Olt - gospodăria tradiţională ............... 189
6 SUMAR
Patrimoniu
Iuliana DUMITRANA
Restaurarea unui fes de căluşar. ....................................................................................... 205
Verginia IONESCU
Conservarea tezaurelor monetare tezaurul de la Morunglav - Olt ................................. 213
lohana-Raluca POPESCU
Restaurarea unui pristolnic din colecţiile Muzeului Judeţean Olt .................................. 219
Denissa-Liliana GUTICĂ-FLORESCU
Pictori olteni în colecţiile Muzeului Judeţean Olt donaţia Nicolae Truţă ....................... 225
Documentar
t Florea P. MITRAN
Viaţa şi opera lui Alecsandru* C. Bogdan-Piteşti .......................................................... 277
Nicolae M. BIRCII, Alexandru G. BECHEANU

Regulament pentru constructiuni şi alinieri în oraşul Slatina ......................................... 289
ţ Felicia-Constanţa BANTAŞ
Mărturii documentare despre generalul Ioan Călugăru ................................................... 301
Florica-Cireşica CERNAT
Căpitanul Dumitru Morjan în documente ........................................................................ 329
Laurenţiu GUŢICĂ-FLORESCU, Doru NEAGU

Prefecţii judeţelor Olt şi Romanaţi între anii 1859-2014 ................................................. 33 7

Arheologie
DESCOPERIRI ARHEOLOGICE
DIN JUDETUL OLT
'
ţ Mihail BUTOI
MIHAIL BUTOI
DA TE BIOGRAFICE
Născut la 29 ianuarie 1928 în oraşul Slatina, judeţul Olt, absolvent al Liceului teoretic
„Radu Greceanu" <din> Slatina în 1947 şi apoi al Facultăţii de Istorie din Bucureşti ( 1962-1968),
specializarea Istoria României cu diploma nr. 4397.
Îndrumător <de> muzeu ( 1954-1968) la Muzeul raional <din> Slatina şi director <la>
Muzeul judeţean Olt ( 1968-1988).
Lucrări publicate
Slatina 600. Pagini din monografia oraşului (în colaborare cu I. CURTA,

Gh<eorghe> ZAMFIRA), Slatina, 1968
Slatina: mic îndrumător* turistic, Ed<it.> Meridiane, Bucureşti, 1968
Slatina: pagini de monografie (în colaborare cu Gh<eorghe> MIHAI, Gh<eorghe>
MITRACHE, Alexandru POPESCU), Ed<it.> Oltenia*, Craiova, 1972
Monumente istorice <şi> de artă din judeţul Olt (în colaborare cu Aurelia MINCĂ),
Ed<it.> Meridiane, Bucureşti, 1984
Descoperiri arheologice din judeţul Olt, Inspectoratul pentru Cultură Olt, Slatina,
1999, ed. 1-11.
[Articole]
„Un tezaur de monede şi obiecte de podoabă din sec. al VII-iea descoperit în corn.
Priseaca", Studii şi comunicări, Piteşti, 1968
„Mormînt de incineraţie din epoca fierului descoperit în Slatina'', Oltenia. Studii şi
comunicări, Craiova, 1974
„Monede rare intrate în colecţia Muzeului judeţean Olt", Revista muzeelor, 1971,
nr. 4
„Noi descoperiri arheologice în zona oraşului Slatina", Revista muzeelor, 1973, nr. 2
„Descoperiri sannatice din sud-vestul Munteniei". Materiale şi cercetări
arheologice, XIII, 1979.
Reprodus după: Mihail BUTOI, Neoliticul târziu (eneoliticul) în judeţul Olt (cca.
3700-2500 î.e.n.), Slatina, 1999, cop. IV.
Prezentul articol este un studiu al arheologului Mihail Butoi aşa cum a fost publicat
în volumul: Descoperiri arheologice din judeţul Olt, Slatina: Inspectoratul pentru Cultură
Olt, 1999, 36 p. ii. (21x15 cm.)

8 Mihail Butoi
CU VÂNT ÎNAINTE
După 1() ani de când mi-am încheiat activitatea de director ul ,\/11::.t:11l11i jude(eon *
Olt, am gândit că este necesar să las un repertoriu al cerct:t1irilor arheologice şi
1111111ismatice pe care le-am desfâşurat de-a lungul a 3() de ani în cadrul acestei i1111it11/ii
singur sau în colaborare cu dl. Prof. Gheorghe Matache. cât timp Domnia sa a rost
directorul instituţiei. O pm1e din cercetările arheologice le-am făcut împreună mergftnd
săptămâni întregi în diferite comune ale fostului raion Slatina ca la Brebeni. Cârlogani-
Cepari, Găneasa, Piatra-Olt, Teslui, Pleşoiu, Vâlcele, etc. După transferul dumnealui la
catedră am continuat actil·itatea singur. S-au descoperit şi s-au adunat multe într-un judeţ
în care nu se ştia aproape nimic, sau se cunoştea din punct de vedere arheologic numai
sudul fostului judeţ Romanaţi în care desfăşuraseră cercetări Dumitru Berciu
(„Arheologia preistorică a Olteniei", Arhivele Olteniei, Craiova, 1939) şi Dumitru Tudor
(Oltenia romană, în mai multe ediţii), ajutaţi de cercetători localnici ca Gh. Georgescu de
la Corabia. De aceea activitatea mea am desfăşurat-o mai ales în zona din stânga Oltului
iar în dreapta Oltului în zona de la nord de Brâncoveni unde nu cunoşteam prea multe.
Bineînţeles că în cercetările noastre am colaborat cu cadre didactice de la şcolile
comunale, cu funcţionari, preoţi sau locuitori ai comunelor respective, de la care am
primit informaţii preţioase. Mulţi dintre aceşti oameni binevoitori şi cu preocupări mai
nobile mi-au donat obiecte preţioase pentru muzeu. I-am amintit pe toţi care m-au ajutat
în acest repertoriu al cercetărilor pe care pot să-l public cu sprijinul Inspectoratului pentru
Cultură Olt, al Domnului Consilier-şef Dorin Teodorescu, căruia îi mulţumesc, după cum
mulţumesc tuturor <celor> care m-au ajutat în diferite comune ale judeţului.
Era necesar să public acest Repertoriu, pentru a face ca aceste preţioase informaţii
adunate de-a lungul unor ani de cercetări, să nu dispară odată cu noi, ci să rămână
urmaşilor.
Autorul.

Descoperiri arheologice din judeţul Olt 9
DESCOPERIRILE
ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE
FĂCUTE DE
MUZEUL JUDETEAN DIN SLATINA
'
Comuna Băbiciu
În colecţia şcolii generale se găsea un vas roman (sec. II-III) şi cărămizi romane din
punctul „La fântâna lui Beldia". În aceeaşi colecţie se mai găsea şi o statuetă de bronz
romană, descoperită tot în comună.
Comuna Bărăşti
În colecţia Şcolii generale se găsea un topor de piatră de man dimensiuni
descoperit pe teritoriul localităţii.
Comuna Brebeni
În malul stâng al Dârjovului înalt de circa 3 metri, în spatele sediului
I<ntreprinderii> A<gricole de> S<tat>, se vedea un strat de cultură gros de cca. O, 70 m,
cu fragmente ceramice corodate ce puteau fi atribuite culturii neolitice timpurii Criş.
Pe valea pârâului Oboga, la locul numit „Ogorul lui Ioniţă Ţiganul" unde terasa de
vest descrie un arc larg înconjurând o luncă ferită de vânturi, cu izvoare bogate, supusă
inundaţiilor Obogii, afluent al Oltului, în colţul de sud-vest al luncii, se găsesc în arătură
numeroase fragmente ceramice de la începutul epocii bronzului, din cultura Glina.
În partea de sud-est a văii, în imediata vecinătate a apei Obogii, se găseşte o aşezare
neolitică sub fonnă de movilă sau teii aparţinând purtătorilor culturii Sălcuţa din zona de
contact direct cu cultura vecină şi contemporană din Muntenia, cultura Gumelniţa.
Săpăturile organizate* în acest teii de către Muzeul din Slatina, conduse direct de către
subsemnatul, Mihail Butoi, între anii 1964-1967, au dovedit că teii-ul de formă ovală, cu
diametrul mare de 52 m, a fost protejat de un val de pământ, înalt de I, I O m lat la bază de
6 m. În faţa valului se găseşte un şanţ puţin adânc, şi foarte lat, săpat 1llx în pământul
viu. Stratul de cultură, gros în mijlocul aşezării de 2,55 m, este împărţit în patru niveluri
de locuire. S-au dezvelit mai multe locuinţe de suprafaţă cu pereţii din pari bătuţi în
pământ şi împletitură din nuiele lipite cu lut amestecat cu pae şi pleavă de cereale. S-a
găsit un bogat inventar compus din unelte de silex, piatră, os şi corn, unelte şi podoabe de
cupru, figurine de lut şi de os. Alte amănunte <se găsesc> în rapoartele anuale de
săpături.
Pe dealul vecin „Cătina", de la sudul aşezării-teii, s-au descoperit de asemenea la
suprafaţa solului numeroase fragmente ceramice neolitice Sălcuţa (asemănătoare celor din
teii) şi din epoca bronzului din pastă grosieră având ca ornamente găuri-butoni, din
cultura Glina, şi din pastă fină de culoare neagră, provenind de la vase cu fonne şi
ornamente specifice culturii Verbicioara. Se remarcă o toartă de ceaşcă de tip „ansa
tunata".

10 Mihail Butoi
O altă aşezare neolitică de suprafaţă se găseşte pc platoul unui bot de deal. la cca.
500 m spre sud-vest de valea Teiuştilui*. În centrul satului re \ersantul estic al dealului
amintit. cu ocazia unor lucrări de terasare a fost descoperit un depozit de lame de silex
lungi de 18-20 cm din care s-au recuperat 4 bucăţi pentru Muzeul din Slatina.
La circa 1500 m est de valea Tcişului*, în punctul numit .. La Miloveanu" se găsesc
fragmente ceramice din pastă cu nisip şi pietricele cu ornamente specifice culturii
Coţofcni din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului.
Alte fragmente ceramice sunt protoromâneşti din sec. VI-VIL <cultura> Ipoteşti
Cândcşti, ornamentate cu linie în val incizat, mărginit de benzi orizontale de linii drepte
incizate. În via locuitorului Vasile Naicu şi terenurile vecine s-au găsit în 1958-1963 vase
întregi care s-au spart şi fragmente ceramice <aparţinînd culturii> Chilia (sec. II I e.n.).
O altă aşezare din epoca bronzului, din cultura Verbicioara. este situată pe braţul de
deal numit de localnici „La Catianca", în valea Obogii, la cca 2 km de satul Brebcni-
Sârbi. Aici s-au găsit fragmente ceramice din pastă neagră, lină, ornamentate cu linii
paralele. incizate şi triunghiuri haşurate <precum şi> lame de silex.
La suprafaţa solului s-a găsit un vas mic fragmentar cu picior, toarte supraînălţate
cu prelungire (buton), o toartă de tip „ansa-lunata", un saltaleon (arc plurispiralic de
bronz). Tot aici s-au mai găsit fragmente ceramice dacice de tip Chilia din sec. lll e.n. şi o
lamă de cuţitaş de fier. Aceste lame sunt frecvente în necropola dacilorliberi din sec. III
de la Chilia. 81
19 În satul Brebeni-Români, în lunca de pe malul drept al Dârjovului, în punctul
numit „Boltita", pe o suprafaţă de cca 600 mp am gâsit răspândite numeroase fragmente
Vcrbicioara negre, ornamentate cu incizii încrustate şi linii din împunsături succesive. Se
remarcă ornamentul alcătuit din triunghiuri haşurate. În acelaşi punct s-a găsit un vas mic,
din pastă fină, neagră, înalt de 0,060 m dat nouă de locuitorul I. Stoichicescu care l-a găsit
prin 1958, la cca l m adâncime. Tot aici mai apar fragmente ceramice din pastă fină,
cenuşie, lucrate la roată, poate dacice, La Tene.
Tot pe acest teren am găsit personal în 1966 în arătură, la suprafaţa solului, o fibulă
digitală de bronz pe care am adus-o la muzeu.
Acest tip de fibule digitale* sunt încadrate de Aurelian Petre în grupa Macedonia-
Muntenia I şi le socoteşte produse ale unor ateliere bizantine pentru comunităţile de la
nordul Dunării unde au fost şi copiate cu mijloacele tehnice de aici. Personal am
considerat fibula mea ca provenind din mediul autohton proto-românesc lpoteşti
Cândeşti, dacă ne gândim la alte mărturii aparţinând acestor comunităţi de pe teritoriul
comunei Brebeni, tot pe valea Dârjovului, de la Priseaca şi din apropiere de Slatina
(M<ihail> BUTOI, „Fibulă digitată descoperită în comuna Brebeni, judeţul Olt", Revista
muzeelor, 1970, nr. 5, p. 434-435).
În partea de sud-est a satului Teiuşu, aproape de Ipoteşti, în punctul numit „La
Oboga", pe terenul lui Gheorghe Stan, s-au găsit fragmente ceramice din pastă grosolană,
lucrate cu mâna şi de la vase de culoare cenuşiu deschis de forme diferite modelate Ia
roată din epoca fierului Latene*.
La sud de Teiuşu s-au descoperit două vârfuri de lance de fier şi un pumnal curb
dacic (sica) care au făcut parte din inventarul unui mormânt de incineraţie geto-dacic.
Piesele au fost donate Muzeului din Slatina de către Gheorghe Matache, fost director al

muzeului. Pe un teren lângă şcoala de 4 ani din satul Teiuşu au fost găsite morminte de
înhumaţie, iar la suprafaţa solului un toporaş de piatră şlefuită, două găgeţi de fier cu
aripioare <şi> un topor de luptă feudal.
Pe teritoriul comunei s-au mai găsit o tetradrahmă din insula Thassos şi monede
medievale diferite din care unele au ajuns la muzeul din Slatina prin autorul acestor
rânduri.
Cu ocazia unor lucrări la I.A.S. Brebeni au fost scoase la iveală trei tuburi întregi de
lut ars, relativ cilindrice, lungi de 0,331 m inclusiv 9 IJ 10 mufa de îmbucare a lor în altul
direct, fără a fi lipite cu mortar. Tuburile formau o conductă şi erau aşezate direct în
pământ.
Ca descoperiri izolate mai menţionăm o dăltiţă dintr-o rocă albă găsită în prundişul
Dârjovului, un topor de luptă din piatră, lung de O, 140 m, ascuţit la ambele capete, cu
perforaţia neterminată, găsit în dealul Bădârcea.
Comuna Brâncoveni
În apropierea şcolii de 8 ani din satul Brâncoveni, la sud, pe malul înalt, se găsesc
fragmente ceramice din pastă cu pietricele de tip Glina, de la începutul epocii bronzului.
La cca 500 m spre sud-est de centrul satului Văleni, pe o porţiune din malul înalt al
terasei Oltului, se găseşte un cimitir de înhumaţie. La baza malului, căzute de sus, se
găsesc fragmente ceramice care prin tehnica de lucru şi forme par a fi de tip Coţofeni şi
Chilia.
La egală distanţă între Şcoala generală şi mănăstirea Brâncoveni, la baza peretului
abrupt al marginii înalte a terasei Oltului se află o conductă de apă din tuburi de lut fixate
la capete cu mortar de var, aşezate într-o cutie continuă de cărămizi.
În satul Văleni, pe partea superioară a unei movile naturale, situată la marginea
satului, spre sud-est de mănăstire, s-au găsit în 1971 fragmente ceramice Coţofeni şi
G lina, cărămizi romane şi două morminte de înhumaţie care nu au fost atunci datate.
În nucleul de pietriş şi nisip al movilei s-au găsit resturi fosile de mastodon borsoni
pe care le-am adus la Muzeul din Slatina.
Comuna Brastavăţu
În colecţia Şcolii generale din satul Cruşovu se găseau fragmente ceramice
neolitice de tip Vădastra, un mic ulcior roman, un basorelief din marmură fragmentar cu
reprezentarea Cavalerului Trac <şi> o monedă de bronz de la Constantin cel Mare.
Comuna Cârlogani
Pe platoul dealului Iştege, la cca 1500 m sud de satul Cârlogani, dominând valea
Gârbovului la est şi o altă vale la sud, într-o poziţie fortificată natural prin pante abrupte,
se găsesc numeroase fragmente ceramice care documentează existenţa unei aşezări Glina
din epoca bronzului. Tot pe acest platou s-au mai găsit un topor de piatră şlefuită, o
dăltiţă tot din piatră şlefuită şi o râşniţă primitivă.
Pe terenul numit „Botul stârcului" mărginit la nord-est de pârâul Bălşoara şi spre
sud-vest de un pârâiaş afluent al Bălşoarei situat 10l! 11 lângă dealul „Piscul stârcului" se

12 Mihail Butoi
află o altă aşezare de tip Glina din epoca bronzului marcată la suprafaţa solului de
fragmente ceramice, un percutor de silex <şi> un fragment de râşniţă primitivă.
O altă aşezare <de tip> Glina se găseşte în satul Cârlogani pc un teren înclinat
numit .,La Arţăriş", situat pe malul stâng al pârâului Beica, la cca 600 m est de Şcoala
generală. Ca descoperiri izolate menţionăm un toporaş perforat din piatră şlefuită. gf1sit în
punctul „Pădurea Buzeşti", altul perforat de dou ori, un topor de bronz de tip .,celt" găsit
pe dealul Golea.
În colecţia Şcolii generale din satul Cepari se găsea o monedă de bronz de la
Constantinus I Chlorus (Flavius Valerius Constantius. 293-306). Arc pe a\ers bustul
laureat al împăratului spre dreapta: FL V AL CONSTIVS NOB CAES. iar pe avers <o>
zeiţă în picioare spre stânga având la dreapta o batantă şi în stânga cornul abundenţei.
Legenda: GENIO POPVLI ROMANI NTS.
Comuna Coloneşti
În această comună s-au descoperit aşezări aparţinând culturii Chilia (cultură <a>
dacilor liberi din sec. III dezvoltată din Latene târziu cu influenţe carpice şi romane) în
satele Maldăr (Mărunţei) şi Gueşti pe Vediţa, care ne-au fost arătate de învăţătorul
pensionar Petre Popescu. Ambele aşezări erau pe Vediţa, în a cărei albie, pe prundiş um
cules fragmente ceramice pe care atunci, pe la sfârşitul anilor 1950, l-am considerat
dacice Latene.
Mai târziu, Gh. Bichir, care se ocupa de cultura geto-dacilor din Muntenia în epoca
romană, ne-a vizitat la muzeul din Slatina şi l-am dus la toate aşezările geto-dac<ic>e de
la est de Olt pe care le cunoaştem*, inclusiv la cele din jurul Slatinei. Gh. Bichir a făcut
săpături arheologice la Mărunţei şi în alte aşezări pe care i le-am indicat (Gh<eorghe>
BICHIR, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Buc.: Edit. Academiei R.S.R., 1984).
De Ia Coloneşti am adus un topor de piatră perforat.
Comuna Comăniţa
Pe dreapta şoselei Comăniţa-Teslui, în malul unei v1roage, în pădure, se văd
bordee feudale.
Comuna Curtişoara
Din descoperiri izolate, fără precizări topografice, am adus din această comună: un
topor de piatră şlefuită, perforat, lung de O, I 00 m, o dăltiţă de piatră şlefuită triunghiulară,
lungă de 0,095 m, un topor de piatră şlefuită a fost dus de Prof. Lucian Stănculescu la
1dl 12 Muzeul regional din Piteşti, un alt topor şlefuit perforat, de mari dimensiuni, găsit
în comună de Prof. Ilie Păun a ajuns la Muzeul din Slatina.
Comuna Dobrosloveni
În satul Reşca-Romula am achiziţionat pentru Muzeul din Slatina o raritate
numismatică şi anume o monedă de la Iustinian (527-565) având pe avers bustul
împăratului văzut din faţă, cu coif, în dreapta globul cu cruce şi legenda DN
JVSTINIANVS PP AVG. Pe revers <este> Victoria în picioare <ce> ţine în dreapta o
cruce lungă, în stânga globul cu cruce, în câmp <se află> o stea, în jur legenda

VICTORIA AVGGG* iar în exergă CONOB. Greutatea monedei este de 4,48 graur fin
958 % <iar> starea de conservare <este> bună. Aceasta era atunci singura monedă
bizantină de aur găsită pe teritoriul Romulei şi al doilea solidus de aur de la Iustinian din
Oltenia.
Oraşul Drăgăneşti<-Olt>
În centrul oraşului, în zona Primăriei, unde s-a construit de-a lungul anilor un
cartier de blocuri, s-au descoperit în 1978 şapte monninte plane de înhumaţie cu inventar
bogat care se găseşte la Muzeul din această localitate. Morţii erau înhumaţi, după cum ne-
au relatat descoperitorii, la adâncimi care variază între 2 m şi 2,50 m fiind aşezaţi pe
spatecu picioarele şi mâinile întinse pe lângă corp, orientaţi nord-sud (ca şi mormântul de
la Mărunţei). Inventarul era alcătuit din vase modelate la roată din pastă fină cenuşie sau
cu angobă neagră (ulcioare, căni, străchini). Având în vedere că geto-dacii <epocii>
Latene* şi cei din cultura Ipoteşti-Cândeşti se incinerau în urnă sau fără, că mormintele
de la Drăgăneşti<-Olt> sunt similare celor sannatice din sec. VI, iar inventarul este
asemănător culturii Sântana de Mureş - Cerneahov, am socotit aceste monninte
sarmatice. Menţionez că în unul din ele s-a găsit şi o oglindă sarmatică de bronz din sec.
IV (M<ihail> BUTOI, A<urelia> MINCĂ, „Descoperiri sarmatice din sud-vestul Munteniei
între limes-ul alutan şi cel transalutan", Materiale şi cercetări arheologice: A XIII-a
Sesiune anuală de rapoarte, Oradea, 1979, p. 273-274).
Cu ocazia unor cercetări de suprafaţă la Drăgăneşti, am descoperit pe malul drept al
Sîiului * un mare teii neolitic. Săpăturile pe care le-am făcut aici între anii 1983-1984 şi în
1992 ne-au arătat că este vorba de o aşezare a purtătorilor culturii Sălcuţa din zona de
interferenţă cu cultura Gumelniţa din Muntenia, în a căror dl 13 cultură materială au
pătruns numeroase influenţe gumelniţene dar care păstrează, mai ales în ceramică, forme
şi ornamente tipice <culturii> Sălcuţa cunoscute în Oltenia la Piscul Cornişorului. Teii-ul
cu diametrul de 125 m, înconjurat cu val şi şanţ de apărare în faţa valului, are un strat de
cultură gros de 2,85 m în centrul aşezării, şi de 2 m în spatele valului. Valul de apărare
care înconjoară aşezarea este înalt de 1,30 m. Nu am putut stabili dimensiunile şanţului de
apărare căci se umplea continuu cu apă din Sâi*. Stratul de cultură are patru niveluri bine
delimitate prin padine de lut şi vetre puternic arse. Cele patru niveluri corespund fazelor
I-III ale culturii Sălcuţa. S-a descoperit în timpul săpăturilor numeroase vase din ceramică
întregi şi întregibile, unelte de ceramică, piatră şlefuită sau silex, cupru (ace cu dublă
spirală la un cap), plastică din lut ars şi os între care se remarcă ca o raritate o figurină
antropomorfă feminină de lut ars aşezată pe un scaun înalt cu patru picioare şi
rezemătoare, un adevărat tron. În ultimul nivel şi la suprafaţa teii-ului am găsit fragmente
ceramice Glina. Tot în ultimul nivel am descoperit morminte de înhumaţie fără inventar
<în care cadavrele erau> chircite pe o parte, cu capul spre vest, cu mâinile îndoite din cot
spre obraz. Aceste morminte prin poziţia scheletelor, lipsa inventarului şi faptul că nu
aveau urme de ocru le-am atribuit ultimului nivel al aşezării (deci culturii Sălcuţa) dar,
având în vedere că la suprafaţa aşezării teii şi în apropierea acesteia se găsesc şi
fragmente ceramice Glina, am arătat că există posibilitatea să fie atribuite şi culturii
Glina de la începutul epocii bronzului.

14 Mihail Butoi
ln marginea de sud a oraşului, în apropierea pe atunci a unor constrncţii ale
I.R.I.C.*. apăreau la suprafaţa solului fragmente de vase dacice şi o suliţă de fier care a
ajuns la muzeul <din> Slatina<-Olt>.
Comuna Dumitrcşti
Pe dealul „Muchia Bojilor" se găseşte o aşezare Coţofcni din perioada de tranziţie
de la neolitic la epoca bronzului.
Comuna Făgeţelu
În 1957 I<on> Moroşanu a găsit în urma unor sesizări şi a unui vas adus la muzeu,
o necropolă de incineraţie cu oasele depuse în urne, pe malurile pârâului Ciorâca, din
satul Chilia. Revărsările pârâului Ciorâca dezveliseră mai multe vase-urnă. Am sesizat
Institutul de Arheologie <din> Bucureşti şi am organizat săpături sistematice pentrn
precizarea epocii şi culturii căreia aparţineau mormintele. Săpăturile au dat la lumină
1.ill 14 61 <de> monninte de incineraţie cu urnă şi mai puţin fără urnă, cu inventar sau fără
inventar, cc au fost atribuite culturii Chilia care, fiind acum descoperită pentru prima
dată, a căpătat numele aşezării eponime (Chilia*) şi a fost atribuită dacilor liberi din sec.
III din epoca romană. Era primul nostru şantier şi toată ceramica a fost restauratâ de
subsemnatul care urmasem la Direcţia Muzeelor din Bucureşti un curs de conscrvare-
rcstaurare pentru arheologie. Pentru detalii se poate vedea raportul celui care a condus
lucrările, Sebastian MORINTZ, „Săpăturile de la Chilia", Materiale şi cercetări
arheologice, VII, Buc.: Edit. Academiei, p. 442-448.
În satul Chilia s-a descoperit şi un topor de piatră şlefuită, cu muchia cilindrică din
epoca bronzului.
Comuna Găneasa
Pe valea pârâului Negrişoara, la nord de aceasta, în punctul numit „Dealul
Voiniceştilor" care se găseşte în faţa dealului „Obştea veche" sau „Coasta lui Iepure" cu
ocazia unor terasări au apărut numeroase fragmente de vase dacice Latcne din pastă fină
modelate la roată, între care şi o buză tipică de fructieră. Alte fragmente sunt de vase din
pastă grosieră, modelate cu mâna, cu butoni cilindrici şi brâuri alveolate. În satul vecin
Izvoru muzeul din Slatina<-Olt> a achiziţionat o monedă dacică de tipul Aninoasa-
Dobr<o>eşti.
La cca 500 m spre vest de satul Corncş, în punctul numit „La Vîlcea"*, se găseşte o
aşezare care ocupă un platou înalt, uşor de apărat, cu pante abrupte spre nord şi est, unde
este flancat de pârâul Corncş. Spre sud dealul este mărginit de o viroagă care înaintează
în direcţia vest, spre satul Bistriţa din comuna Piatra-Olt. Cercetările de suprafaţă şi apoi
săpăturile arheologice organizate de Muzeul din Slatina<-Olt> în această aşezare au
dovedit că a fost relativ continuu locuită timp îndelungat. Pc suprafaţa aşezării de mai
multe hectare au fost dezgropate numeroase fragmente ceramice neolitice (culturile
Vădastra şi Sălcuţa), din perioada de tranziţie la epoca bronzului (cultura Coţofeni), din
epoca bronzului (culturile Glina şi Verbicioara), din prima epocă a fierului (Hallstatt),
protoromâneşti din sec. VI-Vil (cultura Ipoteşti-Cândeşti) şi din sec. IX-XI (cultura
românească Dridu). Din prima epocă a fierului s-a descoperit şi un vârf de lance de fier

lung de 0,295 m în formă de frunză de salcie, cu nervură mediană şi cu două găurele în

marginea de jos a aripilor ascuţite. Tubul pentru fixarea cozii de lemn are diametrul de
0,015 m. 14 11 15 Exemplarul nostru este asemănător ca formă cu cele găsite la Balta
Verde şi Gogoşu publicate de către D<umitru> BERCIU, Arheologia preistorică a
Olteniei, 1937 şi cu cel publicat de Alexandru VULPE, „Cimitir din prima epocă a
fierului'', Materiale <şi cercetări arheologice>, V, 1959, p. 368-369. S-au mai găsit
cărămizi şi fragmente ceramice romane între care un gât de amforă.
Cam la I .OOO m depărtare în marginea de nord a acestei aşezări a fost descoperită
cu ocazia lucrărilor agricole din 1963 o aşezare <de tipul> Ipoteşti-Cândeşti din sec. VI-
VII. Au fost identificate 1O locuinţe distanţate între ele, fiind marcate la suprafaţa solului
prin aglomerări de pietre, fragmente de cărămizi romane întregi aduse probabil de la
Acidava (Enoşeşti) care se găsea la 3 km spre sud. Din aceste pietre şi cărămizi fuseseră
confecţionate vetre <de?> pietrar* în sec. VI-VII. Lucrarea de doctorat a lui Octavian
Toropu, Oltenia În secolele IV-X în lumina arheologiei şi numismaticii, (Craiova?), 1974,
atribuie aşezările găsite de noi la Găneasa şi Doba tot culturii autohtone Ipoteşti
Cândeşti-Ciurelu din sec. VI-VII. La suprafaţa solului am găsit şi urme de locuire
româneşti din sec. X (cultura Dridu). Tot în acest punct, în 1961, au mai fost găsite două
vârfuri de săgeată din fier de către învăţătorul I. Staicu din Găneasa şi aduse la Muzeul
din Slatina<-Olt>.
La cca 500 m spre sud, pe terenul numit „via lui Marin Ilie", situat pe dreapta
şoselei Găneasa - Piatra-sat, spre Caracal, la capătul de nord al unui dâmb lat de 2 m şi
lung de 1O m, la adâncimea de 0,50 cm de la suprafaţa solului, s-a găsit un mormânt de
înhumaţie cu două schelete aşezate pe spate, cu picioarele întinse şi cu mâinile întinse* pe
lângă corp orientate nord-sud. Amănuntele le-am primit de la locuitorul Marin D. Marin
care le-a văzut. Pe pieptul unuia din schelete, sub bărbie, s-a găsit un inel mare din metal
alb în perfectă stare de conservare identic celor găsite la Voineşti în Moldova şi datate în
sec. XII-XIII. Piesa a aparţinut populaţiei locale anterioare invaţiei tătarilor (Istoria
Rominiei, II, Buc„ 1962, p. 89-99, fig. 39). A fost adusă la muzeu.
Ca o descoperire izolată, tot la Găneasa, este un topor de bronz de tip „celt'', lung
de 0,075 m găsit în 1961 în apropierea unei vetre, la 50 cm adâncime cu ocazia lucrărilor
de lărgirea şoselei, la marginea de est a comunei.
În satul Izvoru, în 1959, s-a găsit o râşniţă romană compusă din cele două pietre
(meta şi cutillus) în perfectă stare de conservare 15 11 16 inclusiv fusul de fier fixat în una
din pietre cu plumb topit după procedeul roman. În jurul râşniţei <se aflau> numeroase
fragmente de ceramică romană. Deşi foarte mare am adus piesa la muzeu în autobuz.
În satul Grădiştea, unde se cunosc aşezări din epoca bronzului (<cultura>
Verbicioara), mi s-a dat un topor de luptă din rocă albă, cu tăişul rotunjit în jos şi început
de perforare.
Tot în satul Grădiştea s-au găsit mai multe cărămizi romane la un loc, cum mi-a
spus cel care le-a găsit.
Comuna Iancu Jianu

În satul Dobriceni, pe „Dealul lui Bucică", în via lui Nicolae Bâtcă, spre apus* de
Şcoala generală <din> Dobriceni, s-au găsit oasse incinerate, fragmente de vase din

16 Mihail Butoi
ceramică, o lance de fier, două topoare deluptă din piatră şlefuită, o brăţară de bronz.
saltaleoni* din bronz <şi> bucăţi de fier şi de bronz.
Mi-a dat aceste informaţii preotul Ion Bălaşa la care am fost cu preotul Ion
Ciobotea.
Comuna Icoana
Din descoperiri izolate pe teritoriul satului Icoana mi s-a dat un topor de piatră
şlefuită, perforat, întreg, de mari dimensiuni de către bunul şi vechiul 111c11 prieten din
Slatina devenit primar în comună. Ion Stănescu.
Din satul Ursoaia un învăţător bătrân (Ciucescu) mi-a dat două topoare din piatră
şlefuită din care unul întreg, perforat lângă muchie. Tot acesta m-a dus pc un deal numit
de localnici „Cetate" care părea să fie o cetate daco-română aşezată în marginea satului
Ursoaia. Am intenţionat să fac şi aici săpături dar nu mi-am găsit timpul necesar.
Comuna Izvoarele
<În> Satul* Alimăneşti, din însărcinarea Institutului de Arheologie <din>
Bucureşti, a Prof. dr. doc. Dumitru Berciu, am fâcut cercetâri de suprafaţă în acest sat,
unde se presupunea că ar exista o necropolă tumulară hallstattiană. Am găsit necropola
alcătuită din mai mulţi tumuli şi cu dr. C<onstan>tin Preda am săpat mai târziu unul dar
s-a dovedit a fi al unui ocroman* de la sfârşitul neoliticului şi nu avea inventar.
Comuna Măruntei
În malul Oltului,' în dreptul satului Mărunţei, cu ocazia unor lucrări, se descoperea
primul mormânt sarmatic de înhumaţie din 16 11 17 sec. IV de la est de Olt şi de limes-ul
alutan pe care-l semnalam iniţial în ziarul local Oltul. Inventarul acestui mormânt se
compunea dintr-o cană şi o oglindă de bronz cu tanga de tip sannatic. Acest inventar
împreună cu unele oase din schelet îmi era dat de către Prof. Săraru din comună. Mai
târziu, în 1972*, publicam descoperirea împreună cu Gh<eorghe> BICHIR, S<tudii şi>
C<ercetări de> J<storie> V<eche şi> A<rheologie>. I, 1975, p. 137-140.
În satul Bălăneşti, în punctul „Gura Văii", pe malul stâng al lminogului, în malul
apei şi în arătură în apropierea apei, la cca I km sud-est de sat, însoţit de locuitorul Marin
Dene am cules fragmente ceramice timpurii, cu multă pleavă din cultura Criş, altele mai
noi, <din cultura> Boian I, din aspectul Sălcuţa-Gumelniţa din zona de interferenţă dintre
cele două culturi geto-dacice Latene*.
Pe valea pârâului Coteniţa, la cca 2 km de satul Bălăneşti, am găsit pe una din
terasele pârâului o aşezare din epoca bronzului <din> cultura Verbicioara şi, în apropiere,
una geto-dacică <de tipul> Latene*.
Provenind din descoperirile izolate de pe teritoriul satului, Marin Dene mi-a dat
pentru muzeu trei fragmente de topoare din piatră şlefuite rupte în porţiunea perforată.
Dintr-un muzeu mai vechi organizat de învăţătorul Pavel Vitănescu la şcoala din sat
rămăsese o râşniţă circulară Latene cu cele două pietre - meta şi catillus intacte, pe care
omul de serviciu le aruncase în magazia de lemne şi pe care eu am luat-o şi am adus-o la
muzeul din Slatina<-Olt>.

În aşezarea de pe Coteniţa a organizat săpături arheologice în 1966 Eugenia

Popescu de la Muzeul din Piteşti precizându-se că era o aşezare timpurie dacică de tip
Alexandria.
Tot în acei ani, 1960-1965, se descoperise de <către> un tractorist un mare tezaur
dacic de piese de podoabă de argint, între care şi două fibule triunghiulare cu măşti
umane care au ajuns la Muzeul regional Piteşti.
În punctul „Vâlceaua Mărască", într-o altă aşezare dacică, s-a descoperit în 1935 un
tezaur compus din dinari republicani romani publicat de învăţătorul Pavel VITĂNESCU,
Monografia comunei Bălăneşti, Craiova, 1937, p. 54-59.
Tot în această aşezare care a fost văzută pe teren şi de mine a fost găsită în trecut
râşniţa circulară dacică adusă de mine la Slatina. Tot de la Bălăneşti am adus şi două
scări de şa feudale găsite tot întâmplător în comună. 17 1
liH Comuna Milcov

În satul Milcov-Vale, la nord de calea ferată Piteşti-Craiova şi de pârâul Urlătoarea,
pe un bot al terasei stângi a Oltului se găseşte o aşezare geto-dacică fortificată, care a fost
distrusă cu ani în urmă în mare parte, în urma* lucrărilor pentru construcţia căii ferate.
Săpăturile arheologice organizate de Muzeul Judeţean din Slatina<-Olt> în anii 1979-
1980 conduse de Prof. [= lect.] dr. Florenţa [=Florentina] Preda de la Universitatea <din>
Bucureşti, au dovedit că locuirea geto-dacică a fost mai intensă pe partea vestică, unde a
fost amenajată o terasă lată de 9 m de-a lungul întregii laturi de vest a aşezării. Cu ocazia
săpăturilor au fost descoperite unelte şi arme de fier, podoabe de argint şi o mare cantitate
de ceramică pe baza cărora aşezarea a fost dotată* [= datată] între a doua jumătate a sec.
II şi sfârşitul sec. I î.e.n. Aşezarea afost locuită şi mai târziu, în sec. IX-X (cultura Dridu).
Satul lpoteşti. Terasa înaltă a Oltului, în dreptul satului Ipoteşti a fost locuită
continuu din neoliticul timpuriu până în epoca contemporană.
Astfel, la sud de sat şi de gura pârâului Dârjov, în punctul numit „La Ogradă" se
găsesc urmele unei întinse aşezări feudale. La punctul nimit „Silişte" s-au găsit fragmente
ceramice din cultura Vădastra şi o dăltiţă de piatră şlefuită trapezoidală lungă de 0,080 m.
La sud de acest punct se găseşte o aşezare din epoca bronzului, <din> cultura
Verbicioara. La sud de sat şi mai la nord de cotul mare al terasei Oltului se găsesc urmele
unei aşezări din sec. X (cultura Dridu) şi din sec. XIV-XV văzută şi de Eugen Comşa mai
târziu.
La sud-est de punctul numit de localnici „La Conac", pe <o> terasă mai joasă, se
văd urmele unei alte aşezări feudale. Pe botul terasei înalte, în punctul „La Conac'', se
găseşte o altă aşezare se pare cu mai multe niveluri de locuire, în care în anii 1959-1960 a
întreprins săpături Muzeul regional din Piteşti, cu care ocazie au fost descoperite mărturii
neolitice - culturile Boianu* şi Vădastra - din prima epocă a fierului şi de la începutul
celei de a doua epoci a fierului, din sec. III-IV* e.n. şi apoi protoromâneşti din sec. VI-
VII (cultura Ipoteşti-Cândeşti-Ciurelu). Am participat la săpături. La cca 300-400 m spre
nord de punctul „La Conac" se găseşte o foarte întinsă aşezare neolitică a purtătorilor
culturii Vădastra.
La marginea de nord a satului Ipoteşti se găsesc urme de aşezări din epoca
bronzului <din> cultura Verbicioara, din prima epocă a fierului şi feudale*. 18 1

18 Mihail Butoi
119 Pe terasă în dreptul aşa-zisei „Bălţi a lui Postolache" se găseşte o altă aşezare
din epoca bronzului şi epoca bronzului şi epoca dacică.
De-a lungul anilor am făcut cercetări şi săpâturi în satul lpoteşti şi împrejurimi
<pentru:> <l>. Muzeul din Slatina<-Olt> (l<on> Moroşanu şi M. Butoi). <2>. Institutul
de Arheologie <din> Bucureşti prin răposatul Prof. dr. Dumitru Berciu însoţit şi ajutat de
s11hse11111at11I (D<umitru> Berciu, M<ihail> Butoi, „Cercetări arheologice în oraşul Slatina
şi împrejurimi", Materiale şi cercetări arheologice*, voi. VII), <3>. Muzeul regional din
Piteşti, <4>. Institutul de Antropologie* din Bucureşti <prin> Eugen Conşa [=Comşa].
De la lpoteşti, unde a fost profesoară, a adus doamna Elena Deleanu, când s-a
transferat ca muzeograf la Muzeul Judeţean din Slatina<-Olt>, vase din epoca bronzului
încadrate de către cercetătorul Sebastian Morintz de la Institutul de Arheologie <din>
Bucureşti în faza II-a a culturii Verbicioara (Sebastian MORINTZ, Contrihuţii arheologice
la istoria tracilor timpurii, I, Epoca bronzului în spafiul carpato-balcanic, Buc.: Edit.
Academiei <R.S.R.>, 1978, p. 23, fig. 7-8).
Comuna Mihăieşti
Din descoperiri izolate, în colecţia şcolii generale a ajuns o monedă romană
imperială din aur cu inscripţia pe avers DIOCLETIANVS A YGYSTVS şi bustul
împăratului laureat spre dreapta. Am adus această monedă în colecţiile Muzeului din
Slatina<-Olt>.
Comuna Movileni
Pe teritoriul comunei s-a descoperit un topor din bronz cu muchia prelungită
(descoperire izolată). În punctul numit „La Izvor" din Islaz, fragmente ceramice indică o
locuire din prima epocă a fierului (Hallstatt). Alte descoperiri izolte din comună: o daltă
masivă de piatră şlefuită, o dăltiţă de rocă albă găsite în faţa şcolii generale, un topor de
piatră şlefuită cu gura tăişului curbă, un vârf de suliţă hallstattian din fier de pe terenul de
p·e lângă Î<ntreprinderea pentru> M<ecanizarea> A<griculturii> (pe atunci).
Comuna Oporelu
La circa 500 m spre nord-vestul satului Beria, la poalele dealului „Carantinei", pe o
platformă naturală înaltă de I m, mărginită spre est de pârâul Teslui, iar spre nord-vest de
„Vâlceaua Popii", ambele cu debit constant de apă, pe terenul Leulescu (apoi Cârstea),
lucrările agricole efectuate în 1960-1961 au dus la descoperirea pe întreaga suprafaţă a
„platformei" a numeroase fragmente ceramice geto-dac<ic>e <de tip> Latcne din pastă
grosieră, cu proeminenţe cilindrice şi brâuri alveolate sau de vase tip fructieră din pastă
fină cenuşie, cu buza evazată în afară, 20lb1 altele negre-cenuşii ornamentate cu linii
paralele orizontale, sau cărămizi cu decor din benzi cu linii paralele <ce> par să fie din
feudalismul timpuriu (cultura Dridu). Cu ocazia plantărilor de pomi în apropierea aşezării
a fost găsit şi un vas medieval întreg lucrat la roată în formă de cupă fără toartă <din>
sec. XV-XVI.
În partea de nord-vest a acestei aşezări au fost descoperite la 40-50 cm adâncime
două morminte de înhumaţie fără inventar, orientate nord-sud, după cum ne-a informat

Descoperiri arheologice diri judeţul Olt 19
Ion Gh. Maxim, care a condus lucrările, precum şi un vârf de săgeată din fier, în formă de
frunză, lung de O, 100 m, cu teacă de fixare a cozii, dat nouă de către Ion Danciu.
La marginea sud-vestică a dealului „Seiului", la cca 500 m spre nord de sat<ul
Rădeşti> se găsesc numeroase fragmente ceramice din pastă cu pietricele de tip Glina, la
începutul epocii bronzului.
Comuna Optaşi-Măgura
După informaţiile date mie de Prof. Paul Mitran şi după fragmentele ceramice
aduse, în această comună se găseşte o aşezare în formă de măgură, plasată la confluenţa
Vezii cu afluentul* său Vediţa, care a fost locuită în neolitic de către purtătorii culturii
Sălcuţa-Gumelniţa de către o comunitate dacică în perioada de tranziţie la epoca
bronzului, cum dovedeşte ceramica grosieră modealtă cu mâna, ornamentată cu butoni
cilindrici şi cea din pastă fină, cenuşie, modelată pe* [= la] roată.
Comuna Perieti
În Perieţii de' Jos, pe „Dealul Zidului", în punctul „La Ciodar"*, la confluenţa
pârâului !nivel* cu Iminogul, se află o aşezare a triburilor Glina de la începutul epocii
bronzului. Stratul de cultură, aşa cum se putea vedea în gropile de siloz ale fostei
C<ooperative> A<gricole de> P<roductie>, era cam de 70 cm.
În satul Mierleşti există o locuir~ din epoca bronzului la cca 500 m vest de Şcoala
generală. Pe terioriul satului s-au găsit şi patru fragmente de topoare din piatră şlefuite şi
perforate.
Comuna [azi, oraşul] Piatra-Olt

Din descoperiri izolate pe teritoriul satului Piatra am adus la Muzeul din Slatina<-
Olt> un vârf de lance feudal din fier.
<La> Enoşeşti, pe locul aşezării civile din apropierea castrului roman Acidava s-a
găsit cu ocazia săpării unei firopi de sondă o cărămidă romană întreagă pe care am adus-o
la Muzeu. Cărămida, de 20 11 1 dimensiunile 27 x 42 x 7 cm, are ştampila Cohors I Flavia
Commagenorum. Tot în aşezarea civilă s-a găsit un denar roman care are pe avers legenda
CAES TRAIAN HADRIANVS AVG. Deci <este> o monedă de la Traianus*, 98-117.
În partea de apus a satului Bistriţa, în imediata apropiere a cimitirului, la est de
cimitir*, pe un teren cultivat mărginit în est de cimitir, peste drumul „Bechetului din
Deal" spre „Luncă" se găsesc fragmente ceramice din pastă grosieră cu pietricee de
culoare cenuşie deschisă, având ca ornament brâul alveolar precum şi cioburi din pastă
fină cenuşie, care par a fi cioburi dacice. A mai apărut şi un lustruitor de ceramică. Mai
rar, apar fragmente de ceramică romană şi fragmente de cărămizi romane.
Între satul Criva de Sus şi Fabrica de Cărămidă, respectiv gara Slătioara, se găseşte
o aşezare întinsă în care apar numeroase fragmente ceramice neolitice (cultura Vădastra),
din epoca bronzului (culturile Glina şi Verbicioara), dacice (epoca Latene) şi
protoromâneşti (<cultura> Ipoteşti-Ciurelu-Cândeşti).
Comuna Pleşoiu
Pe terenul numit „Fântâna cucoanei" situat la est de satul Schitu pe malul înalt al
pârâuui Podişorul care-l mărgineşte la nord şi linia ferată la est, în apropierea sediului

20 Mihail Butoi
fostei cooperative agricole scoase la lumină de lucrările agricole din 1964, se găsesc
numeroase fragmente ceramice din perioada de trecere la epoca bronzului şi din epoca
bronzului, culturile Coţofeni şi Vcrbicioara. Între acestea <se află> şi o figurină
zoomorfă.
Pe acelaşi teren fragemente ceramice documentează şi o aşezare protoromânească
<de tipul> Ipoteşti-Cândeşti din sec. VI-VII. Pe terenul învecinat spre est. între calea
ferată, şosea şi pârâul Podişorul <au fost scoase la lumină> numeroase fragmenle
ceramice cenuşii lucrate la roată. Pc malul înalt al aceluiaşi pârâu, în punciul ,.La
Târnoslive" <s-au descoperit> fragmente ceramice feudale.
Comuna Poboru
<În> satul Cornăţelu, pe valea Plapcei, în apropierea unui fost dig, în punctul
„Vâlceaua lui Păiuş", în urma unor cercetări de suprafaţă făcute de dl. Marin Niţu. creator
de artă populară, a fost depistată o aşezare deschisă dacică. În aşezare a fost în trecut
descoperit un tezaur de denari romani republicani care în cea mai mare parte s-au ~1lb
pierdut. Dl. Marin Niţu ne-a adus pentru Muzeul din Slatina<-Olt> două <monede>
L<ucius> Cornelius Supio* Asiagenus* <din> a. 91 î.e.n. şi Quintus Antonius Balbus
<din> a. 87 î.e.n.
Comuna Potcoava
În colecţia liceului din Potcoava se aflau patru topoare întregi de piatră şlefuită
<şi> perforată găsite pe: dealul Bircii, lunca Fălcoieni, „Vâlceaua Moştenilor" şi „La
Ogradă", spre satul Trufineşti<,> două fragmente de topoare asemănătoare găsite în
punctele „La Şoimu" şi „La Florişoru", două fragmente de măciucă din piatră şlefuită
găsite în „Valea Moştenilor". Am adus la Muzeul <din> Slatina<-Olt> o daltă masivă din
piatră şlefuită găsită pe* [= în] valea Plapcei.
În satul Sineşti am descoperit în punctele „La Birceancă" şi pădurea Osica, în
bazinul superior al pârâului Osica două aşezări cu ceramică caracteristică epocii bronzului
(cultura Glina) şi dacilor liberi din sec. III (cultura Chilia). Din descoperiri izolate se
găsea în colecţia şcolii generale un topor de piatră şlefuită şi perforată adus de învăţătorul
I. Marinescu şi o fusaiolă cenuşie, tronconică (informaţii <oferite de> Prof. Vintilă
Florescu).
La marginea pădurii Osica, informat de cadrele didactice, am găsit şi o aşezare
neolitică Vădastra.
Comuna Priseaca
În satul Buiceşti, în punctul numit de localnici „Valea ailaltă'', pe un teren mărginit
spre vest de „Dealul de la Drumul Oii" şi spre est de Dârjov, se găsea o aşezare dacică
Latene cu ceramică caracteristică modelată cu mâna şi la roata olarului din pastă fină
cenuşie. Această aşezare a fost a fost pur şi simplu rasă cu buldozerul de un ins lipsit de
cultură, crezând că face cercetări arheologice mai operativ. Demn ca* [= de?] noi. În
apropierea acestei aşezări cu ani în urmă se găsise un tezaur din denari republicani
romani, din care am adus la muzeu două: una din a. 87 î.e.n. cu numele magistratului

CAIVS MARCIVS CENSORINVS iar cea de a doua din a. 87 î.e.n. cu numele

magistratului LITVURIVS SABINVS. Aşezarea data din sec. II-I î.e.n.
În partea de nord a comunei, la Săltăneşti, în punctul „Corbeanca", numeroase
fragmente ceramice cu butoni cilindrici modelate cu mîna sau la roată din pastă fină,
cenuşie, indică existenţa unei alte aşezări geto-dacice.
Din descoperiri izolate pe teritoriul comunei în 1961-1962 22 lb ne-au fost aduse
la muzeu două vârfuri de lance din fier, relativ bine conservate. Unul lung de 0,200 m cu
vârful în formă de frunză cu nervură mediană are teacă pentru fixarea cozii. Cel de-al
doilea, ca un pillum roman, are un vârf în formă de trunchi de con lung de 0,050 m, cu
teacă pentru fixarea cozii adâncă de O, I 00 m. În luna august 1965 locuitorul Dumitru R.
Ursu găsea în curtea casei sale, la adâncimea de 0,60 m, un tezaur compus din 141
monede de argint bizantine şi două podoabe tot de argint (cercei stelaţi) totul depus într-o
ulcică de lut cu corpul scund, bombat, ornamentată în partea de sus, sub buză, cu bandă
de linii în val între două benzi de linii paralele orizontale. Era o ulcică tipică pentru
cultura protoromânească Ipoteşti-Cândeşti din sec. VI-VII. Monedele descoperite sunt: 8
emise de Constantius II ( 641-668) şi 133 emise în timpul lui Constantin IV Pogonatus
( 668-685). În urma cercetării pe care am întreprins-o la faţa locului am constatat că nu se
mai găseau alte mărturii care să indice existenţa unei aşezări. Era, deci, o descoperire
izolată. La data descoperirii, acesta era nu numai cel mai mare tezaur monetar bizantin
descoperit în România, ci şi unul din cele mai mari din întreaga zonă de circulaţie a
monedei bizantine, adică sudul Europei, Asia Mică şi nordul Africii. Numai în
U<niunea> R<epublicilor> S<ovietice> S<ocialiste> de atunci, în Ucraina, se mai găsise
unul mai mare cu numai* 4-5 monede. A fost o descoperire epocală pe care după ce am
studiat-o, am comunicat-o de* la cea de-a Iii-a Sesiune de Comunicări Ştiinţţfice a
Muzeelor din <R.S.> România de la Bucureşti în 1966.
Comuna [azi: oraşul] Scorniceşti

Cu ocazia unor periegheze efectuate în 1957 am descoperit pe teritoriul comunei
două aşezări geto-dace: una în perimetrul satului Rusciori, alta în punctul „Puţul lui
Gueşteanu". Gh. Bichir, care va face mai târziu săpături arheologice sistematice în aceste
aşezări, le va atribui dacilor liberi din Muntenia (sec. III) purtători ai culturii Chilia.
În via învăţătorului I. Rădulescu din satul Teiuş* s-a descoperit un mormânt de
incineraţie în care ca urnă era folosită o amforă cu gâtul retezat.
Provenind din descoperiri întâmplătoare de pe teritoriul comunei, am adus în
colecţiile Muzeului din Slatina<-Olt> trei fragmente 23 11 de topoare din piatră şlefuită de
24
pe valea Plapcei, o daltă mare şi un topor plat din piatră şlefuită din satul Mogoşeşti, o
monedă romană imperială - un denar de la Septimius Geta, asasinat din ordinul lui
Caracal<l>a în anul 212.
În satul Bălţaţi-Mărgineni s-a descoperit întâmplător o monedă dacică de tip
Adâncata.
Oraşul Slatina
În anii 1956-1957 în strada Piteşti, cum se numea pe atunci, pe terasa stângă a văii
pârâului Sopot, <apă> cu debit constant, ajutat de locuitorul Marin Mincu, care locuia în

22 Mihail Butoi
zonă, am fiirnt numeroase cercetâri de supra/'a(â între grădina acestuia şi spitalul

judeţean actual. Împreună, am depistat fragmente ceramice şi alte mă11urii arheologice pe
care la începutul activităţii de arheolog, amator fiind, le-am arătat Prof. <univ.> dr. doc.
Dumitru Berciu (decanul Facultăţii de Istoric <din> Bucureşti) la Institutul de Arheologie
<din> Bucureşti. Aceste materiale arheologice s-au dovedit a fi din culturile Vădastra
(neolitic), Coţofeni (perioada de tranziţie la epoca bronzului), Glina şi Vcrbicioara (din
epoca bronzului) şi din cultura geto-dacică Latcne*.
În 1959 sub conducerea Prof. D. Berciu, împreună cu Petre Roman, făceam săpături
în această aşezare din valea Sopotului şi în teii-ul de la Strehareţi* de langă podul de la
„Botul Calului". pe dreapta şoselei Slatina-Proaspeţi, pc care îl descoperisem între timp în
urma indicaţiilor date de un cetăţean care, ca soldat în Regimentul 3 Olt, făcuse instrucţie
prin acea zonă. Era primul teii Sălcuţa din vestul Munteniei, din zona de interferenţă cu
cultura contc.mporană Gumelniţa din Muntenia. În 1960 întreprinde<a>m săpături
sistematice din nou împreună cu Marinel Popescu de la Muzeul din Piteşti, iar în
septembrie 1961 săpam din nou în valea Sopotului în grădina pe atunci a familiei
Bălănescu, împreună cu dl. Prof. Gheorghe Matache. S-au descoperit numeroase unelte
de silex, piatră şlefuită, os şi corn de cerb, cupru nativ, ceramică neolitică Vădastra,
ceramică Coţofeni (din perioada de tranziţie la epoca bronzului), Glina şi Verbicioara (din
epoca bronzului). Din aşezarea teii de la Strehareţi* am scos de asemenea numeroase
unelte. şi ceramică din cultura Sălcuţa împreună cu 3-4 idoli de lut ars şi os.
În 1961 apărea articolul „Cercetări arheologice în oraşul Slatina ~ 4 lb şi
împrejurimi", Materiale şi cercetări arheologice, VII, p. 139-143. Am scris partea de
istorie veche şi medie din broşura Slatina 600. Pagini din monografia oraşului, [Slatina],
1968, p. 5-16. Articolul din 1961 şi broşura din 1968 eram*[= erau] primele lucrări în
care erau prezentate preţioasele descoperiri făcute de mine din vestul Munteniei, În zona
Slatina, necunoscută până atunci din punct de vedere arheologic. Nu se cunoşteau până
atunci culturile neolitice şi din epoca bronzului din această zonă. Cu toată modestia
trebuie să o afirm că aceasta mi s-a datorat mie. Mai târziu, în 1972, se pubica Slatina.
Pagini de monografie.
Pe toată perioada cât s-a construit noul cartier Crişan II am urmărit permanent
săpăturile care se făceau pentru fundaţiile de blocuri salvând ni unelte, arme şi vase din
diferite epoci, inclusiv din epoca romană (arme şi cărămizi) şi, mai ales, ceramică veche
din perioada de formare a Poporului Român, culturile vechi româneşti Ipoteşti-Cândeşti şi
Dridu, mărturii deosebit de preţioase pentru istoria veche a Neamului Românesc şi (de ce
nu?) pentru istoria veche a oraşului în care m-am născut, În care am învăţat carte la şcoli
renumite în perioada interbelică şi am fost educat ca bun român patriot. Deoarece din
săpăturile care se făceau în cartierul Crişan II apăreau noi mărturii arheologice care
aduceau noi date cuprinse* la istoria locală şi chiar la Istoria Patriei am simţit nevoia să
public, pe rând, articolele: <l>. „Descoperiri arheologice geto-dace în oraşul Slatina",
Magazin, 1972; <2>. „Noi descoperiri arheologice în oraşul Slatina", Revista muzeelor,
1973; <3>. „Monnînt de incineraţie din epoca fierului descoperit în Slatina'', Oltenia,
Craiova: Muzeul Olteniei, 1974.
Tot în perioada săpăturilor din valea Sopotului şi din teii-ul de la Strehareţi*, în
urma unor noi cercetări de suprafaţă pe care le făceam singur la nord-est de Slatina,

descopeream la nord de satul Sărăceşti, pe terasa mai joasă a văii Parcului, prima aşezare
din neoliticul vechi din cultura numită Starcevo-Criş. Nu se cunoşteau aşezări <ale
culturii> Criş până la acea dată în estul Olteniei şi vestul Munteniei. Descoperirea aducea
o contribuţie importantă la istoria veche a Patriei şi m-am grăbit să o comunic într-un
articol scris imediat în organul de presă [Secera şi ciocanufJ al Regiunii Argeş, la 16 iunie
1959, pe care-l trimiteam la 25 11 26 Bucureşti. Ceea ce găsisem erau numeroase fragmente
de vase modelate din pastă cu multă pleavă de cereale, cu fundul masiv, ornamentate cu
impresiuni făcute cu degetul, decorul cunoscut sub numele de „fagure'', buze ondulate,
torţi caracteristice perforate, brâuri alveolate, vopsea roşie.
Pe un teren situat lângă fântâna de lângă fema Şcolii agricole Strehareţi*, între
strada Strehareţi* şi str. Tudor Vladimirescu, pe malul stâng, mai nalt, al pârâuui
Strehareţi, <găseam> fragmente de lame de silex, fragmente ceramice din pastă cu
pietricele, atipice şi fragmente ceramice din pastă fină, cenuşie, lucrate la roată din sec.
III-IV (cultura Chilia) şi VI-VII (cultura Ipoteşti-Cândeşti).
Pe un loc mai înalt, în malul erodat de apa de ploaie, situat în marginea de sud a
oraşului, pe drumul care coboară la mănăstirea Clocociov, în imediata apropiere a cotului
acestui drum, se vedeau în mal, prin anii 1960, morminte de înhumaţie medievale. Alături
de ele era şi o groapă pentru păstrat cereale, piriformă, arsă în interior, mai* având boabe
de mei putrede pe fundul ei.
În via familiei colonelului Păşulescu, tot la sud de oraş spre cartierul Clocociov, s-
a găsit înainte de anul 1941, într-un vas de pământ un tezaur de aspri turceşti, cca
200-300 monede, din care vechiul meu coleg de şcoală, ing. Ion Niculescu, slătinean şi el,
nepotul colonelului, i-a dat 3-4 piese. Consultând specialiştii în numismatică feudală
otomană s-a dovedit a fi un tezaur de aspri, emisiune de la Mehmet* II El Fatih din 1461
(anul 565* al Hegirei).
Mai spre sud, în cartierul Clocociov, în punctul „La Tufani", împreună cu
supraveghetorul muzeului, Ilie Neaga care locuia în acest cartier, am găsit o aşezare cu
urme de locuire din epoca bronzului cu ceramică din cultura Glina, iar în punctul
„pădurea Iliescu" o altă aşezare tot din epoca bronzului cu ceramică Verbicioara şi o
rotiţă de lut de la un car de cult solar. Carele de cult solar sau fragmeQte din ele apar des
în epoca bronzului, în care apăruse cultul forţelor naturii dovedit şi de ornamentele solare,
în care apăruse cultul forţelor naturii dovedit şi de ornamentele solare ca de exemplu
cercurile cu cruce sau cu raze care au apărut pe ceramica Verbicioara găsită de noi la
„pădurea Iliescu" şi în „valea Sopotului". Din descoperiri izolate, în cartierul Clocociov,
am găsit la Şcoala generală nr. 3 un topor de piatră şlefuită perforat, care prin forma sa ar
puteta fi datat în epoca bronzului, deci un topor de luptă prototracic.
În strada Tudor Vladimirescu, imediat după ce se trecea podul 26 11 27 de „La Botul
Calului", în dreapta şoselei, se afla o movilă de înălţimea Oltului din apropiere, deci un
martor de eroziune, pe vârful căreia fragmentele ceramice dovedeau existenţa unei aşezări
din epoca bronzului. Cu ocazia demolării* acestei movile pentru a se exploata nisipul de
sub stratul de pământ, s-a găsit încă o mărturie arheologică rară şi anume un topor de
luptă din bronz de tipul cu muchia prelungită cu analogii în cultura Wietenberg.
În cariera de lut a Fabricii de Cărămidă, de la bariera de nord a oraşului, s-au găsit
în cantitate mare fragmente de ceramică provincială romană asemănătoare celei din

24 Mihail Butoi
Oltenia, care dovedesc existenţa aici în epoca romană a unui sal (1'icus). Tot aici s-au
găsit, alături de ceramică, două vârfuri de lance din fier şi un topor tot din fier, puţin
curbat de fonnat mai mare. O piesă asemănătoare s-a găsit şi în castrul roman de la
Bumbeşti. Piesa noastră a fost menţionată de Prof. <univ.> dr. doc. Dumitru Tudor în una
din ultimele ediţii ale lucrării sale Oltenia romană.
Pe un teren plasat la cca 400 m spre nord-est de staţia de transfonnare a curentului
electric, în faţa Întreprinderii de Aluminiu, între o potecă ce ducea la Satul Nou, un p<irâu
ce curge din nord-est şi terenul agricol, s-au găsit fragmente ceramice din epoca bronzului
(cultura Glina).
În faţa actualului Muzeu de Etnografie din Slatina<-Olt> [casa Deleanu, azi
retrocedată celor îndreptăţiţi], în curtea bisericii lui* Ionaşcu - catedrala oraşului - cu
ocazia construirii noului gard, s-a găsit ceramică veche neolitică (<culturile> Criş,
Vădastra) şi numeroase cărămizi înguste medievale de la chiliile bisericii în care a
funcţionat iniţial şcoala lui Ionaşcu Cupeţu, una din cele mai vechi şcoli din Slatina<-
Olt>.
În strada Oituz, pe malul drept al Sopotului, lucrările pentru amenajarea noilor
străzi au dezgropat fragmente ceramice neolitice Vădastra, iar la intersecţia fostelor străzi
Oituz şi Dealul Viilor - fragmente ceramice din epoca bronzului (<cultura> Verbicioara).
În cuprinsul oraşului s-au găsit ca descoperiri izolate, fără precizarea locului,
unnătoarele monede bizantine de bronz <de la împăraţii> Ioan Tzimisces* (969-976),
Roman III (1028-1034), Mihail IV (1034-1041), Alexias [= Alexios] lII Comnen (1195-
1203), o monedă veneţiană de la dogele Zeno Rainieri ( 1252-1268) şi o monedă
sârbească de la <craiul> Ştefan III Uroş ( 1321-1331 ). 27 1
1zs [În] Cartierul Cireaşov, pe valea pârâului „Urlătoarea", în punctul „Grecoaica",
aproape de biserica satului* şi de marginea drumului comunal, se găseşte o aşezare
neolitică <tip> Vădastra. În acest punct am găsit la suprafaţa solului ceramică cu
ornamentaţie tipică, lame de silex şi o râşniţă primitrivă de fonnat mic. În prezent
aşezarea a fost acoperită cu deşeuri de la Într<eprinderea> de aluminiu.
La cca 2 km spre nord-est, pe dealul Cireaşovului, în punctul „Cioacle"*, se găsesc
fragmente cerami~e Coţofeni, din perioada de tranziţie la epoca bronzului şi fragmente
ceramice dacice. Pe un platou înalt flancat la sud-est de „valea Putineiului" şi la nord de
pârâul „Ştreangul" în punctul „Sălişte", se găseşte o aşezare a dacilor din epoca romană
(cultura Chilia, sec. III). Aşezările din punctele ,.Leasă" şi „Sălişte" le-am arătat lui Gh.
Bichir care le-a introdus în lucrarea sa Geto-dacii din Muntenia în epoca romană,
Bucureşti, 1984.
La 400 m sud-est, sub creasta dealului „La Leasă" s-a găsit în 1960 un mormânt de
înhumaţie orientat vest-est, având ca inventar un inel sigilar de argint cu placă rotundă pe
care are incizat un cap de bou cu stea cu cinci colţuri între coame, pe fondul unei stele cu
şapte colţuri. Porţiunile dintre stea şi marginile plăcii inelului au fost haşurate.
Din descoperirile izolate din Slatina au mai intrat în patrimoniul muzeului <din
localitate> un topor de luptă de fier găsit în str. „Dealul Viilor" şi o halebardă din str.
„Vintilă Vodă".
Comuna Spineni
În satul Profa, punctul „Gruiu", se găseşte o aşezare neolitică* (cultura Gumelniţa).

Comuna Sprâncenata
Între satele Viespeşti şi Gâlmee*, în punctul numit „Cetate" se găseşte o aşezare
fortificată natural. Semnalată pentru prima dată de către învăţătorul I. Dumitrescu în
Chestionarul trimis de Alex<andru> Odobescu în 1873, menţionată apoi în Marele
Dicţionar Geografic al României, 1902 sub numele de cetatea de la Gâlmee, aşezarea,
care ocupă o poziţie dominantă faţă de împrejurimi, este apărată la nord, vest şi sud de
pante deosebit de abrupte, greu de escaladat, iar 28 11 29 la est este apărată de un şanţ de
apărare lat la suprafaţă de 40 m şi adânc de 9 m, apărat în faţă de un val de pământ lat la
bază de 7,50 m. Înainte de săpăturile organizate de Muzeul judeţean din Slatina<-Olt>
între anii 1976-1981, în acest punct a adunat materiale arheologice pentru şcoală prof.
Marin Niţu de la Şcoala generală Sprâncenata. Săpăturile muzeului au dovedit că aşezarea
a fost la început locuită sporadic în epocile neolitică (cultura Boianu*), a bronzului
(cultura Verbicioara) şi Hallstatt (cultura Ferigile). În nivelul de locuire geto-dac datat în
urma săpăturilor noastre din a doua jumătate a sec. II î.e.n. până în primele decenii ale
sec. I e.n. au fost descoperite numeroase şi variate mărturii <din epoca> Latene
(C<onstantin> Preda, Dava de la Sprîncenata, Buc.: Edit. Academiei <R.S.R.>, 1986).
În faţa şcolii din comună s-a descoperit un mormânt de inhumaţie al cărui inventar
a ajuns la muzeul din Slatina<-Olt> şi este compus din trei piese ceramice modelate la
roată: o cană cu toartă de sec. IV, un castron din pastă fină cenuşie şi o amforă romană
din pastă de argilă albă cu o porţiune din gât şi toarta lipsă. Am considerat acest mormânt
ca fiind sarmatic din sec. IV (M<ihail> Butoi, A<urelia> Mincă, „Descoperiri sarmatice
în sud-vestul Munteniei între limesul alutun* [= alutan] şi limesul transalutan", Materiale
şi cercetări arheologice, Oradea: Muzeul Ţării Crişurilor, 1979, p. 473-474).
Comuna Stoicăneşti
În comună prof. Vieru a găsit un vârf de lance din bronz cu lama în formă de salcie,
cu nervura în relief şi tubul evazat la bază, cu o frumoasă patină verde. În punctul „Valea
Dracului" pe Călmăţui, au fost culese în arătură numeroase fragmente de vase dacice
modelate cu mâna şi la roată. O altă aşezare dacică se găseşte în apropiere, tot pe
Călmăţui, în punctul Coanda (sau Corbu). Am văzut aşezările împreună cu Prof. Gheorghe
Vieru de la Şcoala din comună. Pe teritoriul comunei s-a găsit un vârf de lance dacică din
fier donat Muzeului din Slatina de către Prof. Gheorghe Vieru.
Comuna Tătuleşti
Din satul Tătuieşti au intrat <în> colecţiile Muzeului din Slatina<-Olt>, donate de
învăţăto<a>r<ea> Florica Nicola: un fragment dintr-un topor de piatră cu tăişul curbat, o
măciucă de piatră şlefuită, un fragment de măciucă cu manşon circular în relief în jurul
găurii de fixare a cozii, 11 toate din epoca bronzului şi o monedă de la Mircea cel
29 30
Bătrân.
În colecţia Şcolii generale Tătuleşti se găseau un topor de piatră şlefuită perforat
găsit în 1970 pe „Dealul Dopicei" de <către> Dumitru Despina, două fragmente de
topoare de piatră şlefuită din epoca bronzului găsite în valea râului Vedea de <către>
locuitorul Din* Oprea, o fusaiolă de lut ars de la înv<ţătorul> St.* Ionescu şi doi taleri
olandezi (emisiuni: 1617 şi 1622).

26 Mihail Butoi
În colecţia Şcolii generale <din> Mirceşti se găsca un tezaur compus din 25 <de>
aspri turceşti adus de elevul Preda Puiu, un gros de argint polonez de la Sigismund III
Vassa* emis <în> 1591 şi trei monede austriece emise de Maria Tereza ( 1765), Iosif li
( 1787) şi Francisc II ( 1804).
Comuna Teslui
În stânga şoselei Teslui-Oporelu, la capătul nordic al satului Teslui, în apropierea
unor grajduri de vite ale fostului C.A.P. Teslui, s-au făcut săpături arheologice de <către>
Muzeul <din> Slatina<-Olt> în anul 1963, într-o aşezare din perioada de tranziţie la
epoca bronzului (cultura Coţofcni), descoperindu-se castroane cu brâu crestat sub buza
dreaptă, fragmente cu striuri executate cu pieptenele şi cu mici butoni, brâuri alveolare,
striuri neregulate, brâuri crestate. Predomină pasta grosolană cu pietricele. Au mai apărut
buze de vas din pastă mai fină, cenuşii, de la ceramică dacică de tip Chilia. Un vas era
restaurabi I.
Pe „dealul Cherleştilor'', în punctul numit ,,La Curtea'", situat pe un pinten al
malului înalt al Oltului, cu coaste abrupte pe trei părţi, mărginit spre est de pârâul
Cherleasca, săpăturile pentru fundaţii de construcţie au dus la descoperirea a numeroase
fragmente ceramice neolitice <tip> Sălcuţa, fragmente de lame de silex, fragmente de la
vase din perioada de tranziţie <la epoca bronzului> (cultura Coţofeni), o mică mărgea
albastră de sticlă cu „ochi".
În centrul satului Teslui, chiar în faţa fostului sediu C.A.P. au apărut urmele altei
aşezări a dacilor din Muntenia din sec. III.
De la unul din preşedinţii de C.A.P. am primit pentru Muzeu o monedă mică de
bronz de la împăratul Aurelian, foarte valoroasă, găsită la terasări.
Gheorghe Bichir mai târziu, în lucrarea amintită de noi mai sus, menţiona ceramica
din cultura Chilia, în aşezările de la Teslui despre care am vorbit.
Ca descoperiri întâmplătoare, din comuna Teslui, am adus în 30 11 31 colecţia
Muzeului din Slatina<-Olt> un topor de luptă din piatră şlefuită cu braţele uşor arcuite şi
tăişuri la ambele capete şi un la* [== al] doilea topor tot din piatră şlefuită rotund în
secţiune trans,versală. Ambele piese sunt din epoca bronzului (topoare tracice de luptă).
Tot din această comună am adus în colecţiile Muzeului <din> Slatina<-Olt> un topor de
fier din sec. X (cultura Dridu), piesă foarte valoroasă.
Comuna Valea Mare

Pe panta unui deal situat la cca 400 m spre vest de satul Recea, între Dârjov, linia
ferată şi şoseaua Slatina-Bălteni, se găsesc la suprafaţa solului fragmente ceramice
neolitice <tip> Vădastra, iar altele cu brâuri alveolate, striuri neregulate făcute cu
măturica sau benzi de striuri regulate indică şi o locuire din perioada de tranziţie la epoca
bronzului (cultura Coţofeni). Alte fragmente ceramice lucrate la roată din pastă cenuşie,
prin formele vaselor se încadrează în cultura dacilor liberi din sec. III (cultura Chilia-
Militari), de altfel foarte răspândită în această parte de nord-est a judeţului Olt, după cum
s-a văzut.
La nord de satul Recea, de o parte şi de alta a colţului şoselei Slatina-Recea, în
apropierea unei pompe de apă, în urma unor cercetări sumare de suprafaţă am găsit

fragmente ceramice din mai multe epoci, dintre care cele mai numeroase fiind* [=sunt]
de vase dacice <de tip> Latene modelate cu mâna şi la roată.
În partea de sud-est a satului Zorleasca, pe un teren situat în stânga Dârjovului,
chiar şi în malul apei, se găsesc fragmente ceramice modelate cu mâna în formă de
borcan cu buza curbată uşor în afară şi fragmente ceramice cenuşii, modelate pe roată
care dovedesc existenţa altei aşezări <de tip> Latene. Ceramica din pastă cenuşie poate fi
măcar în parte şi mai târzie.
În partea de nord a comunei, Dârjovul taie pe o distanţă de cca 800 m un cimitir de
înhumaţie străvechi, despre care nu-şi mai amintea nimeni ce ar fi cu el, cui a aparţinut.
Pe teritoriul comunei s-au descoperit întâmplător două fragmente de topoare
neolitice din piatră şlefuită <şi> perforată, rupte în dreptul orificiului de înmănuşare. Un
alt topor tot din piatră şlefuită <şi> perforată, întreg, a fost achiziţionat pentru Muzeul din
Piteşti.
Comuna Vâlcele
Sesizaţi de către directorul fostei Case a Pionierilor din Slatina, ne-am deplasat în
comuna Vâlcele pentru a vedea ce s-a găsit cu 31 11 32 ocazia unor lucrări de terasare şi de
construcţii în 1962.
În satul Vâlcele, pe „Dealul Cişmelelor" care domină valea Iminogului ş este
flancat la nord de pârâul Turnirului iar la sud de „Vâlceaua Cişmelelor", deci o poziţie
fortificată natural, u şor de apărat, s-au găsit numeroase fragmente ceramice pe o mare
întindere din suprafaţa dealului, lame de silex, răzuitoare pe lamă de silex, percutoare de
mici dimensiuni, râşniţe primitive şi un vârf de săgeată de fier de formă rombică.
Fragmentele ceramice găsite de noi prezintă ornamente specifice culturii Coţofeni din
perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului, specifice culturii Verbicioara şi
altele mai târzii, cenuşii, lucrate tot la roată, din cultura Chilia. Deci, „Dealul Cişmelelor"
fusese locuit intens din perioada de tranziţie la epoca bronzului până în epoca dacilor
liberi (cultura Chilia). Tot pe acest deal am mai găsit un fragment de idol feminin din lut
ars, ornamentat cu benzi incizate umplute cu liniuţe paralele incizate din cultura Coţofeni.
O altă raritate. În apropierea marginei de est a aşezării, locuitorul Ion C. Abălaru, cu
ocazia lucrărilor găsise un vas sferoidal turtit, întreg, cu gâtul înalt, modelat din pastă
fină, neagră. Sub linia de maximă curbură a avutdouă torţi, din care una s-a rupt în timpul
lucrărilor. Aceste torţi, <după> cum se vede la cea care ni s-a păstrat, aveau trei
proeminenţe perforate vertical. În cele două părţi opuse, între aceste torţi, dispuse în
cruce, mai sunt două proeminenţe cu orientare verticală, uşor reliefată. Fundul vasului,
bine conturat, este în formă de soclu inelat. Capacul vasului de culoare neagră, deschis cu
nisip în pastă, are o formă tronconică şi prezintă în partea sa superioară o bordură inelară
concavă. În mijlocul acestui capac concav se află o proeminenţă dreptunghiulară. Atât
bordura cât şi proeminenţa capacului au fost perforate transversal, în scopul legării
capacului de vas. Bordura inelară are deasupra găurelelor care o perforează câte o
escrescenţă unghiulară probabil pentru a mări rezistenţa găurelelor. În celelalte două
laturi are simetric proeminenţe asemănătoare. Din aceeaşi aşezare am găsit la cetăţenii
Florea Manea şi Ion Câmaru un topor de cupru cu braţele „în cruce", lung de 0,085 m din
perioada de tranziţie la epoca bronzului (cultura Coţofeni), atestată în aşezare prin

28 Mihail Butoi
ceramica găsită. Toporul are o crăpătură în dreptul găurii de fixare a cozii, iar cele două
braţe egale sunt puţin arcuite în jos. Greutatea toporului este de 755 gr.
Pe dealul învecinat de la sud-est care înaintează spre est, dh 3 coborând pe
versantul său nordic spre „Valea Cişmelelor" se găsesc de asemenea fragmente ceramice
din pastă neagră, fină, cu ornamente specifice culturii Verbicioara şi fragmente ceramice
geto-dacice din cultura Chilia (sec. III).
În partea de nord a satului Bărcăncşti, între şoseaua Vâlcele-Schitu şi pâdul
Iminog, pe panta uşor înclinată a dealului „Coasta Viei", lângă nişte saivane ale fostului
C.A.P., am găsit răspândite pe o suprafaţă mare fragmente ceramice de culoare gălbui
roşcat, cu pietricele în pastă, între care se remarcă cele cu proeminenţe late specifice
vaselor hallstattiene târzii şi fragmente ceramice din pastă fină, cenuşie, modelate la
roată, din care reţin atenţia buzele drepte răsfrânte orizontal spre exterior ca la ceramica
geto-dac<ic>ă <de tip> Latene.
La egală distanţă între satul Bărcăneşti şi Schitu-Greci, lângă punctul de mai sus, se
găseşte spre nord-vest „Dealul Căprăriei", înalt, mărginit la sud de ,.Valea Ţigăniei". Şi
aici, cu ocazia lucrărilor de terasare din 1962 pe versantul sud-estic a fost găsit un vas
urnă, care s-a spart în timpul lucrărilor. Fragmentele ceramice şi oasele calcinate au fost
împrăştiate pe o suprafaţă mare, dar au fost adunate de noi şi am restaurat un vas mare -
o urnă în formă de clopot. Groapa în care se afla vasul avea adâncimea de 0,40 m de la
suprafaţa solului, <iar> lărgimea la gură de 0,37 m. Vasul nu a mai putut fi restaurat în
întregime, dar este autentic* [= identic?] aproape cu unul găsit în Slatina în „Valea
Sopotului". Printre fragmentele de urnă am mai găsit o bucată dintr-o strachină cu buza
răsfrântă spre exterior care servea probabil de capac pe urnă.
În apropierea fostului sediu al cooperativei agricole <de producţie> a fost găsită o
cărămidă romană (40 x 27 x 7 cm) care a fost adusă la Muzeul din Slatina<-Olt> de
<către> învăţătorul Damian Manea. Altă cărămidă romană, cu resturi de zidărie, a fost
găsită la 1,50 m adâncime, la fundaţia noului local al şcolii de 8 ani din satul Vâlcele.
Informaţiile le-am primit de la învăţătorul Radu Burea din comuna Vâlcele.
Pe teritoriul comunei au fost găsite anterior, fără a se mai cunoaşte locul
descoperirii, două topoare din piatră şlefuită, perforate şi un fragment din altul din piatră
de culoare neagră rupt, aşa cum s-au rupt de fapt aceste obiecte în dreptul găurii de fixare
a cozii. Un exemplar a fost adus la muzeu de Petre Călin de la Coop<erativa> „Arta
meşteşugarilor" <din> Slatina<-Olt>, originar din comuna Vâlcea*[= Vâlcele].
În valea Iminogului, sub dealuri, am găsit pe o suprafaţă de nisip adusă lângă malul
drept, pe atunci abrupt, fragmente ceramice 33 11 34 asemănătoare celor din aşezare, aduse
de apă şi bucăţi de zbură (cupru sau bronz - nu le-am trimis la analiză).
La marginea Bărcăneştiului, pe „valea Calului", la cca 100 m de o fântână cu
cumpănă, spre est de drumul comunal, <se găseau> urme de bordee medievale (sec.
XV, după cum a spus cel care mi le-a arătat).
Comuna Vitomireşti
În satul Doneşti, la marginea sa de sud spre Dobroteasa, în apropierea podului de
pe şoseaua Dobroteasa-Vitomireşti, în urma unor informaţii de la Prof. Ion Ciucă din
partea locului, am făcut prin anul 1972 o cercetare de suprafaţă descoperind o aşezare din

epoca bronzului târziu (cultura Verbicioara). Un sumar sondaj pe care l-am făcut în
august-septembrie, chiar în anul 1972, în această aşezare, m-a ajutat să dovedesc că
aceasta a fost locuită de triburile Verbicioara în fazele IV-V de dezvoltare a<le> acestei
culturi, când se primesc influenţe de la cultura Tei din Muntenia, formându-se un aspect
cultural mixt. Materialul descoperit, unelte şi ceramică, a fost relativ bogat, completând
colecţiile Muzeului din Slatina<-Olt>. Cercetările au contribuit la cunoaşterea ultimelor
faze ale culturii Verbicioara (Mihail BUTOI, „Fructuoase cercetări arheologice", Oltul,
1972 sept. 14).
Comuna Voineasa
Unele informaţii din lucrări de arheologie mai vechi care arătau ca m satul
Mărgăriteşti, pe un deal numit şi astăzi „Cetate'', monedele de bronz de la Filip II al
Macedoniei (359-336 î.e.n.), uneltele şi ceramica apărute de-a lungul anilor, dovedeau
existenţa unei vechi cetăţi dacice* în acest punct. Iată de ce, după o sumară cercetare pe
care am făcut-o pe acest deal, am organizat în anii 1970-1971 cercetări sistematice
conduse de mine la care am avut colaboratori şi de la Institutul de Antropologie* <din>
Bucureşti pentru problemele care-i interesau pe domniile lor. Punctul respectiv este situat
pe terasa dreaptă a Oltului şi domină prin poziţia sa geografică o bună parte a văii acestei
râu. Botul de terasă pe are se găseşte cetatea şi cercetările noastre chiar au dovedit că este
o cetate de refugiu pentru geto-dacii din zonă, este înconjurat pe laturile de sud, nord şi
est de pante abrupte aproape imposibil de urcat. În partea de vest unde se făcea legătura
cu terasa, acest punct era separat de restul terasei printr-un şanţ de apărare şi de un val de
pământ paralel ale căror urme se vedeau la suprafaţa solului chiar înainte de săpăturile
noastre. 34lbs La suprafaţa solului, în arătură, am cules ceramică dacică, iar în afara
şanţului şi a valului de apărare dinspre vest, am cules ceramică Coţofeni din perioada de
tranziţie la epoca bronzuui şi Glina de la începutul epocii bronzului. Deci o locuire
continuă căci aşezările <de tip> Glina <le> suprapun pe cele <de tip> Coţofeni.
Săpăturile noastre pe care din 1973 le-am făcut în colaborare cu dr. C<onstantin> Preda
au dovedit că în epoca Latene cetatea a fost locuită între sfârşitul sec. IV şi mijlocul sec.
II î.e.n.
Comuna Vultureşti
În marginea de vest a satului Vultureşti, pe terasa stângă a pârâului „Recea'', Ia
locul numit „Ogradă'', se găseşte o întinsă aşezare deschisă din faza finală a culturii
Verbicioara din perioada mijlocie şi de sfârşit a epocii bronzului din această zonă.
Săpăturile arheologice organizate în anul descoperirii acestei aşezări sub conducerea
subsemnatului, mai precis în luna septembrie 1972, mi-au confirmat cele presupuse cu
ocazia cercetărilor de suprafaţă.
S-au descoperit numeroase mărturii din fazele IV şi V ale culturii Verbicioara când
apare un orizont cultural mixt Verbicioara - Gârla Mare - Tei sesizabil mai ales în modul
de ornam~ntare de ceramici* şi chiar în forma unor vase care anunţă epoca următoare,
Hallstatt. Intre acestea menţionăm vasele borcan din pastă nisipoasă, cu brâuri alveolate,
o ceaşcă modelată din pastă fină de culoare cărămizie deschis, cu corpul privit de sus de
formă pătrată, cu două torţi supraînălţate şi cu fundul inelat, ornamentată cu caneluri fine,

30 Mihail Butoi
verticale şi paralele, numeroase fragmente de vase din pastă fină ornamentate cu motive
solare şi singurii idoli antropomorfi găsiţi până la data când aveau loc săpăturile mele în
aşezările Verbicioara. Între descoperirile importante menţionez şi un topor de bronz de tip
„celt" transilvănean. o mărturie în plus dacă mai era nevoie a legăturilor variate dintre
tracii din epoca bronzului de pe ambele versante ale Carpaţilor. Tot în această aşezare s-
au găsit şi o miniatură de topor de luptă din lut cenuşiu, rotund în secţiune transversală.
În timpul săpăturilor a apărut şi o locuinţă semiîngropată specifică culturii !posteşti
- Ciurelu - Cândeşti, prevăzută cu o instalaţie de încălzit de tip pietrar. Deci iată şi
populaţia autohtonă daco-romană* din sec. VI-VII.

Arheologie
CERCETĂRILE ARHEOLOGICE
EFECTUATE ÎN CASTRUL
ŞI VICUS-UL MILITAR ACIDA VA
Aurelia GROSU
La aproximativ 7 km vest de Slatina se află localitatea Enoşeşti (Piatra Olt). Aici,

pe un platou dominant de pe terasa superioară a malului drept al Oltului ce ieşea spre
lunca acestuia, a fost construită fortificaţia Acidava, element component al sistemului
defensiv amenajat de romani pe graniţa răsăriteană a provinciei (limes alutanus).
Despre existenţa castrului Acidava se ştie în primul rând din Tabula Peutingeriana
(VII.4), unde este plasat la 13 OOO paşi nord de Romu/a. Ca şi în alte cazuri, romanii au
preluat pentru propriile fortificaţii toponimele unor aşezări dacice întărite aflate în
apropiere. Probabil că Acidava dacică se afla la Milcov 1, situată în faţa fortificaţiei
romane, însă pe malul stâng al Oltului. Aşa cum indică ştampilele tegulare, castrul
Acidava a fost construit de soldaţii din cohors I Flavia Commagenorum, a cărei activitate
este binecunoscută pe segmentul inferior al limes-ului alutan 2•
Poziţia în care a fost ridicată fortăreaţa romană se distinge prin controlul circulaţiei
la o importantă răscruce de drumuri favorizată de primul vad din câmpie al Oltului, ce
permitea legătura Munteniei cu interiorul provinciei. Castrului Acidava îi revenea
apărarea flancului stâng al segmentului atribuit Rom ulei (capitala Daciei Inferior/Dacia
Malvensis). În vremea din urmă, s-a constatat că unele fortificaţii de pe limes alutan şi
limes transalutan sunt pandante şi similare din punct de vedere constructiv: Islaz - Poiana
(Flămânda), Tia Mare - Putineiu, Acidava (Enoşeşti) - Urluieni, Capul Stenarum (Boiţa)
- Cumidava (Râşnov). Această remarcă a condus la opinia, sub rezerva unor confirmări
ulterioare, că fortificaţiile de pe limes-ul alutan au îndeplinit rolul unor baze (garnizoane)
de plecare pentru trupele detaşate în anumite fortificaţii avansate spre est3.
În jurul castrului Acidava se va dezvolta o întinsă aşezare civilă (vicus militaris),
despre care Gr. Tocilescu menţiona că ocupă o suprafaţă de 20 OOO paşi, la acea vreme
mai păstrându-se urme din sistemul de fortificaţie al aşezării 4 .
1
În intervalul 1979-1981, Muzeul judeţean Olt, în colaborare cu Facultatea de Istorie Bucureşti, coordonator
Florentina Preda, a efectuat câteva sondaje arheologice în aşezarea geto-dacică de la Milcov, ce prezintă
evidente forme de apărare naturală (Constantin Preda, Geto-dacii din bazinul Oltului Inferior. Dava de la
Sprîncenata, Bucureşti, 1986, p. 113-114); posibila identificare a Acidavei dacice la Milcov este avansată de
Gh. Popilian, I. Ciucă, în Dacia, NS, 30,1-2, 1986, p. 167.
2
CIL, III, 8074, 26; 14216, 26; 8074, I 4d; TIR, L35, p. 41; !DR, II, 382, 528, 551.
3
Ioana Bogdan-Cătăniciu, Castel/a de la Ur/uieni, în SCIY A, 45, 4, 1994, p. 351.
4
Academia Română, Gr. Tocilescu, mss„ 5139, f. 40.
32 Aurclia Grosu
a) Din istoricul cercetărilor
Castrul şi vicus-ul militar Acidava intră oarecum în atenţia specialiştilor din a

doua jumătate a secolului al XIX-iea. Cunoaşterea târzie a fortificaţiei se datorează şi
faptului că botul de terasă pe care a fost construită fusese împădurit. după cum relatează
învăţătorii vremii răspunzând anchetei lui Al. Odobescu.
Primele informaţii despre antichităţile de la Enoşeşti le aflăm din răspunsurile
transmise de învăţătorii de la Piatra Olt şi Enoşeşti la Chestionarul arheologic fonnulat
de Al. Odobescu.
Învăţătorul de la Piatra spune că locuri însemnate din vechime se găsesc numai în
comuna vecină, la „lenusiescii, pe unde trece linia ferată, sâpând11-se un cap de deal,
adâncime de un stânjen s-au găsit mai multe ziduri de piatră mică şi cârâmidă foarte
mare. S-au găsit tot În acel loc şi cioburi de la oale .foarte mari şi groase ca de două
degete. De aici se Înţelege că acel loc a.fost vreun asediament strămoşesc, însă nu poartă
nici un nume din vechime, fiind până acum necunoscut de oameni. Acel loc cade spre
răsărit, la marginea unei mahalale a comunei Jenusieşcii. Este aşezată pe muchia unui
deal, unde a fost o mică pădure care s-a tăiat de linia ferată şi se numeşte astăzi Dealul
lenusiescilor. Acele ziduri sunt făcute din piatră mică şi cărămidă mare; piatra este
aşternută cu materii aşa de tari Încât fiecare se poate sparge, dar de deslipit nu se poate
deslipi una de alta. Parte din acele ziduri s-au tăiat de lucrători în bucăţi enorme, pe
unde a ajuns linia ferată şi, retezându-se cu ciocanele, s-au prestegulit singure în vale
unde stau tocmai ca nişte lespezi de piatră întregi. Mărimea acelor ziduri este: Înălţime
de un stânjen şi grosime de o jumătate de stânjen. Mărimea cărămidei ce s-a găsit în
unele ziduri este: lungimea de 2 palme şi 5 degete, lăţimea de o palmă şi 5 degete şi
grosimea de 5 degete "5.
În mare parte, răspunsul învăţătorului de la Enoşeşti cuprinde aceleaşi informaţii;
Gr. Georgescu menţionează că între comunele Enoşeşti şi Piatra, pe unde trece calea
ferată se află „ un zid gros ca de trei palme aproximativ... el este patrunghiular şi
cuprinderea lui Înlăuntru este ca de 100 metri pătraţi "6 .
Rezultă că fortificaţia de la Enoşeşti era de formă patrulateră, iar zidurile de incintă,
cu o grosime de aproximativ un metru, se mai păstrau până la înălţimea de cca 2 m.
Zidurile erau construite din piatră mică şi cărămidă cu dimensiunile aproximative de 0,60
x 0,40 x O, 13 m. Suprafaţa interioară era estimată la I 00 mp, ceea ce înseamnă că
fortificaţia avea dimensiuni reduse.
În anul 1881, Dimitrie Butculescu întreprinde primele cercetări arheologice la
Acidava, însă rezultatul lor nu se cunoaşte 7 .
La sfârşitul secolului al XIX-iea, Grigore Tocilescu, asistat de inginerul topograf
Pamfil Polonic pun bazele studiului limes-ului alutan. Pe baza cercetărilor proprii,
coroborate cu măsurătorile din Tabula Peutingeriana, Tocilescu a identificat toponimele
mai multor puncte militare, printre care şi Acidava, localizată la Enoşeşti.
5
Al. Odobescu, Anticuită(ile jude/ului Romanafi. Tipografia Societăţii Academice Române. Bucuresci, 1878,
p. 17.
6
Ibidem, p. 18.
7
D. Tudor, Oltenia romană, ediţia a IV-a, Bucureşti, 1978, p. 258.

Cercetările arheologice efectuate în castrul şi vicus-ul militar Acidava 33
Ajuns la Enoşeşti în jurul anului 1898, Tocilescu observă că o bună parte din castru
a fost distrusă de construcţia căii ferate Bucureşti-Craiova-Vârciorova (1872). Din cetatea
Acidava, identificată la aproximativ 500 m în spatele bisericii, lângă calea ferată, se mai
păstra colţul de sud-est şi urmele valului, triplu întărit: „ .. apoi În dosul bisericii de la
lenuşeşti şi după un parcurs cam de 500 m dăm de mal, lângă drumul de fier de o cetate
veche (Acidava); din această cetate există astăzi numai cornul sud-estic care ne arată
valuri înalte, regulate până la 3 m şi că a fost triplu întărit în jur - însă la construirea
drumului de fier Slatina-Craiova s-au tăiat malul pe care stătea cetatea şi toată cetatea a
fost dărâmată şi materialul scos întrebuinţat ca umplutură pentru traseul spre Olt -
astăzi găsim în mal cărămizi mari romane unele cu inscripţii COH li COM, altele COH
III (COM) şi altele cu CR; afară de aceea se găsesc În est de cetate prin arătură mulţime
de cărămizi romane, cioburi, figurine etc., care ne indică că în jurul cetăţii a fost oraşul
antic "8.
Gr. Tocilescu este primul care menţionează aşezarea civilă a castrului Acidava, ale
cărei urme se conservau destul de bine la sfârşitul secolului XIX. Astfel, notează că
„oraşul antic" avea o formă poligonală, cu latura de până la 100 m, de asemenea întărită
cu val şi şanţ de apărare. Se mai păstra o poartă de intrare, cu două bolţi înalte de 1 m şi o
deschidere de 2,5 m, construite din cărămidă şi fixate pe trei stâlpi9.
În Oltenia romană, Dumitru Tudor valorifică ştiinţific manuscrisele lui Tocilescu
de la Academia Română. Părintele Olteniei romane, menţionează că fortificaţia Acidava a
fost construită din cărămidă şi piatră, şanţul exterior de apărare având 15 m lăţime şi 3 m
adâncime. D. Tudor observa în marginea râpei profilul zidului de apărare al castrului, lat
de aproape un metru, fără alte precizări 10 •
O etapă importantă în cercetarea castrului Acidava începe în anii 1970. În anul
1975, Ioana Bogdan Cătăniciu întreprinde cercetări arheologice de salvare la limita
vestică a castrului, unde localizează faza de pământ a acestuia • Printre materialele
11
descoperite se menţionează o monedă de bronz cu efigia Lucillei, o cărămidă fragmentară

COH I (COM?), analogă tipului de la Drajna de Sus, precum şi o ţiglă cu ştampila
fragmentară COH III GAL(ORUM). Se apreciază că fortăreaţa de pământ a avut o
suprafaţă mai mare decât cea care i-a urmat, fiind mai întinsă către sud. Moneda cu efigia
Lucillei apărută în fossa lagărului de pământ, umplut cu agger- ul aplatizat, este
considerată un terminus post quem pentru edificarea zidului de cărămidă 12 .
8
supra nota 4, p. I.
9
lhidem
10
D. Tudor, op.cit, loc. cit: la p. 119, D. Tudor menţionează şi un tezaur descoperit la Acidava-Enoşeşti în
anul l 913, format iniţial din 152 denari, emisiuni de la Domitian la Caracalla. Pentru opinii mai recente cu
privire la acest tezaur, din care numai 16 denari au ajuns la CNBAR, vezi C. Preda, în BSNR, 140-141,
1992-1993, p. 112 şi Gh. Poenaru-Bordea, în SCN, 12, 1998, p. 61.
11
Ioana Bogdan Cătăniciu, în limes XI, p. 336 şi 348, fig. 2, calculul pe profilul V-E arată o distanţă de 18-20
m între castrul de pământ şi castrul de cărămidă. Precizăm că după anul 1990 când noi am început cercetarea
arheologică sistematică la Acidava contextele semnalate nu au mai putut fi identificate pe teren, mai exact în
zona Culei Caleţeanu după cum deducem
12
idem, Muntenia în sistemul defensiv al Imperiului Roman, sec. I-III p. Chr., Alexandria, 1997, p. 66.

3-l Aurclia Grosu
În vara anului 1977, Mihail Butoi. directorul Muzeului Judeţean Olt. recuperează.
în unna unor lucrări de construcţie aferente balastierei amplasată pc zona castrului. un
fragment de statuetă din marmură (Hcrcules), un opaiţ şi o monedă de la Faustina Senior.
În intervalul 1977-1978, Cristian M. Vlădescu împreună cu Gh. Poenaru-Bordca au
efectuat cercetări arheologice de mai mare amploare pc segmentul de sud al castrului Ll.
Conform raportului de săpătură, în momentul cercetării se mai păstrau 43 111 din latura de
sud a castrului, orientată SE-NV, pornind din râpa estică a botului de deal rftmas. Se
apreciazi1 că zidul de incintă, fundat în lut bătut, gros de 1,80-1. 90. era de fonnă
1
patrulateră cu laturile de 60 m x 87 111 -1. Ulterior, Cr. Vlădescu revine cu o explicaţie
suplimentară, specificând că lucrările de construcţie adiacente bazei de mecanizare a
fostului IAS Găneasa executate în vara anului 1981, au distrus şi ceea cc mai rămăsese
din latura sudică 15 • Facem precizarea că noi am deschis secţiuni atât în incinta bazei de
mecanizare a fostului IAS Găncasa, cât şi pe exterior, în partea de nord şi de est a
gardului împrejmuitor, care nu au confirmat rezultatele cercetărilor efectuate în anii 1977-
1978. Nu ne-am putut lămuri nici cum latura sudică intra direct în malul terasei pentru că
în zona bazei de mecanizare terenul se prezintă plan şi este mărginit la sud de drumul de
pământ Enoşeşti-Criva.
Descoperirea de către Ion Ciucă, profesor la şcoala generală din Piatra Olt a două
tipuri de ştampilă citite cohors I Thracum Syriaca Equitata atestă o nouă unitate militară
la Acidava. Alexandru Barnea publică ~i comentează cele trei fragmente tegularc cu două
tipuri de ştampilă pe care le atribuie amintitei coh011e 16 • Autorul apreciază că trupa a luat
parte la construirea fazei de pământ a castrului Acidava. Cohors I Thracum Syriaca
Equitata nu este atestată în diplomele Dacici Inferior, fiind adusă între 105-106 din
Moesia Superior pentru a participa la războaiele dacice, prilej cu care parc să fi lăsat
ştampilele descoperite Ia Acidava.
Numeroasele fragmente de terra sigillata descoperite întâmplător de prof. Ion
Ciucă în diferite puncte din zona aşezării civile, atrag atenţia reputatului specialist în
ceramică romană provincială, Gheorghe Popilian. În colaborare cu descoperitorul, G.
Popilian publică descoperirile în studii aprofundate, cc conţin numeroase informaţii
inedite, unele surprinzătoare. În primul rând, se sub Iiniază cantitatea neaşteptat de mare a
ceramicii terra sigillata de import descoperită la Acidava, mai ales că a apărut
17
întâmplător şi nu în unna unor săpături arhcologice • Se evidenţiază procentajul ridicat al
sigillatclor provenite din prima etapă de activitate a atelierelor de la Lezoux (Gallia
Centrală), perioada Traian-Hadrian, fapt ce plasează Acidava pe locul II, după Romu/a.
Descoperirea mai multor tipare folosite la producerea unor vase de tip terra sigillata şi a
unui tipar pentru realizarea ceramicii cu figuri aplicate în relief (medalion zeiţa Minerva)
JJ Cr. M. Vlădescu, Gh. Poenaru-Bordca, Cercelâri arheologice în cm·1rul de la Acidava (satul Enoşeşti, rnm.
Pialra Olt.jud. 011), în SMMIM, 11, 1978, p. 137-142.
14
Cristian M. Vlădescu, Arma/a romanei iii Dacia Inferior, Bucureşti, 1983, p. 89.
15
/hidem, p. 139, n. 133.
16
Alexandru Barnea, Ion Ciucă, O nuuâ uni/ale militarâ la Acidm•a, în SCIV A, 40, 2. 1989, p. 147-155.
17
G. Popilian. I. Ciucă, La cc'ramique sigi!li~e d' importa/ion d' Acidaw1. în Dacia. NS, 30. I-:?.. 1986, p. I 67-
172; idem, Nouvelles infim11aţions sur /" i111potatio11 de terra sigillata en Dacie Ro111ai11e M1~ridio11ale, în
Dacia, NS, 32, 1-2, 1988, p. 61-78.

probează existenţa unui nou centru ceramic , fapt ce îl determină pe G. Popilian să
18
includă Acidava printre marile centre de producţie ceramică din Dacia Meridională •
19
b) Noile cercetări arheologice
Interesantele descoperiri întâmplătoare provenite din aria vicus-ului militar, precum

şicaracterul restrâns al cercetărilor efectuate în zona castrului, asupra cărora planau unele
ambiguităţi, ne-au determinat să întreprindem o cercetare arheologică sistematică în
complexul arheologic Acidava.
Cercetările arheologice s-au desfăşurat în perioada 1990-2007 de către Muzeul
Judeţean Olt, sub coordonarea ştiinţifică a regretatului profesor Constantin Preda .
20
Cartarea descoperirilor întâmplătoare, asociată cu cercetarea proprie de teren şi

informaţiile culese de la localnici au evidenţiat o intensă locuire în epoca romană pe o
suprafaţă considerabilă a terasei superioare a Oltului, mai ales în părţile de sud, vest şi
nord de locul unde se pare că a fost castru. Aria la care ne referim se desfăşoară la est de
şoseaua actuală Piatra-Enoşeşti până la malul abrupt al terasei şi este cuprinsă între
biserică şi Cula Caleţeanu la S şi punctul 202+4 pe calea ferată Slătioara-Piatra Olt,
aflată imediat sub terasă, spre nord. Castrul Acidava se afla în treimea de sud a acestei
suprafeţe; în imediata vecinătate, o vale cu direcţia NV-SE ce coboară spre terasa
inferioară a Oltului, folosită în prezent ca drum de pământ, separă zona castrului de restul
dinspre sud al suprafeţei intens locuite (notată de noi „Aşezare civilă I, punct Culă"). Se
pare că în extremitatea nordică a acestei suprafeţe, spre vest, lângă drumul de pământ, s-
au descoperit cele trei fragmente de cărămizi cu ştampila coh I Thracum, puse în legătură
cu faza de pământ a castrului. Este posibil ca şi Ioana Bogdan Cătăniciu să fi făcut
săpăturile tot în această zonă.
Cercetările întreprinse de noi au vizat trei sectoare, fiind numerotate astfel:
„Aşezare civilă I, punct Culă", „Zona castrului", „Aşezare civilă II, punct „Moară".
1) Prezentarea secţiuni/or „ Aşezare civilă /, punct Culă"

Săpăturile au început pe platoul terasei situat la sud de zona castrului, perimetru în
care se află o clădire impozantă, gen culă, împrejmuită cu un zid înalt de 2, 70 m,
construită la sfărşitul secolului XVIII. Clădirea este înscrisă în Lista Monumentelor
Istorice sub numele de „Cula Caleţeanu".
Succesiv, în acest perimetru au fost trasate 22 de secţiuni, orientate EV, pornind din
marginea estică a terasei, la care mai adăugăm două sondaje deschise spre vest (la
aproximativ 35 m est de şoseaua modernă). Numerotarea carourilor a început din capătul
estic.
Secţiunile au o lungime cuprinsă între 19 şi 46 m şi o lăţime de 2 m. Pentru
dezvelirea integrală a unor gropi sau bordeie s-au deschis casete.
18
idem, Un nou centru ceramic în Dacia romană de la sud de Carpaţi, în AO, SN, 7, 1992, p. 19-26.
G. Popilian, Les centres de producţion ceramique d' O/tenie, în Etudes sur la ceramique romaine et daco-
19
romaine de la Dacie et de la Mesie Inferieure, Timişoara, 1997, p. 16.

20
Rezultatele cercetării arheologice, în mare parte inedite, au fost valorificate de subsemnata în teza de
doctorat Noi contribuţii arheologice la cunoaşterea limes-ului roman de pe O/tul Inferior, Bucureşti, 2004.

36 Aurclia Grosu
Prima secţiune (S /) a fost trasată în partea de nod a aşezării vicanc, lungime 40 m.

lăţime 2 m.
Secţiunea li. dimensiuni 30 x 2 m, s-a deschis în sectorul sudic al aşezării. Prin
această plasare s-a urmărit obţinerea unor date preliminare cu privire la întinderea şi
locuirea aşezării, rezultatele acestor prime investigaţii fiind publicatcc 1 •
În primul rând, secţiunile cercetate ne-au permis constatarea a două ni\cluri de
locuire. aspect ce va fi sesizat la majoritatea secţiunilor. Nivelurile de locuire apar mai
clar delimitate în S I. Primul nivel, cu o grosime de 0.30-0,40 m. reprezentat de pi1111C111t
galben-argilos. este marcat de două vetre şi urme de podini de locuinţe. aflate la
adâncimea de 0.80 m. Al doilea strat de locuire, cu aceeaşi grosime. format din pământ
ccnuşos, este delimitat de resturile de lipitură arsă ale unei mari locuinţe de suprafaţă
(car.5 şi 6) cu baza la adâncimea de 0.40 m. În perimetrul respectivei locuin\e s-au
descoperit fragmente de cărămizi. ţigle, zgură şi numeroase fragmente ceramice.
Nivelului II de locuire îi aparţin trei gropi ce coboară până la adâncimea de 1,20-1,40 m.
Din gropi a rezultat o cantitate apreciabilă de material arheologic. în care predomină
ceramica de factură provincial romană şi dacică.
Aproximativ la capetele secţiunii (car. I şi 22-23 ), la adâncimea de 0,25-0.30 m, au
apărut două suprafeţe de pietriş pe întreaga lăţime a secţiunii, suprafeţe ce pot indica
posibile alei pietonale.
Din seria descoperirilor, menţionăm două fragmente tegulare cu ştampila COH I
COM (asemănătoare cu ştampilele din castrele din nordul Munteniei din timpul lui
Traian) şi trei monede de bronz de la Nerva şi Traian. Aceste descoperiri confirmă o
opinie mai veche potrivit căreia castrul Acidava a fost ridicat de cuhors 1 Flavia
Commagenorum încă din timpul lui Traian.
Secţiunea iii, lungime de 30 m s-a trasat paralel cu S II, cu un martor de 0,50 m
între ele; s-a urmărit dezvelirea integrală a cuptorului de olar, identificat la capătul estic al
S II, precum şi a numeroaselor gropi comune. Din totalul de şase gropi, două reţin atenţia
prin caracterul şi conţinutul lor: Gr.5 şi Gr.8. Cuptorul este de formă circulară cu pilon
central, un tip foarte răspândit în Dacia romană sud-carpatică ; pe pereţii interiori, făţuiţi,
22
s-au practicat la distanţe egale (0,35 m) opt şănţuleţe, legate probabil de sistemul de
construcţie şi eventual de susţinere al capacului cuptorului.
Dintre descoperiri, reţinem două tipare pentru realizarea ceramicii de tip terra
sigillata care argumentează producerea locală a acestei categorii ceramice de impo11 şi
relevă legăturile aşezării cu provinciile occidentale ale Imperiului. Alte categorii de
descoperiri (tipuri ceramice importate din zona moesică, vase cu ştampile greceşti) susţin
relaţii comerciale cu zonele sud-dunărene şi chiar vest-pontice.
Secţiunea IV, lungime 20 m, s-a trasat la 6,80 m faţă de zidul de nord al Culei.
Materialul arheologic a fost mai sărac, stratul de cultură apărând răvăşit de lucrările de
zidire ale împrejmuirii Culei. S-a reuşit identificarea unei gropi (Gr.9), cu inventar
nesemnificativ.
Secţiunile VI-IX s-au deschis în zona centrală a platoului ,,Aşezării civile I, punct Culă".
21
C. Preda, A. Grosu, Cercetările arheologice din aşe::arca civilă a cm·tmlui m111w1 de la E11oşeşti-Acida1•a
(Piatra Olt.jud Olt). în AO, SN, 8. 1993, p. 43-57.
2
~ G. Popilian, Ceramica romană din Oltenia. Craiova. 1976, p. 140.

Secţiunea VI, 44 m lungime, s-a adâncit cu stratul de cultură până la 0,60 m la

capătul de est şi 0,90 m la vest. La baza stratului de cultură, în car.3, notăm o monedă
Elagabal, an 221. În cuprinsul secţiunii s-au identificat două vetre, apărute la 0,50 m
adâncime şi o suprafaţă de dărâmătură, formată din cărămizi şi ţigle ce intră în peretele de
nord al săpăturii, indiciu al unei locuinţe. Din acest perimetru reţinem un fragment de
mortarium şi o cărămidă fragmentară cu ştampila COH I COM. Spre capătul de vest al
secţiunii s-a dezvelit o groapă circulară ( l ,60x2, 1O), din care s-a recoltat material
ceramic, obiecte de uz casnic din fier şi bronz, ace de cusut din os, un styli, mânere
prelucrate din corn de cerb şi un sestertius Gordian III emisă la Viminacium.
Secţiunea VII, lungime 24, m s-a trasat la 0,50 m nord faţă de S VI. În jumătatea
estică a sectiunii au apărut resturile unui cuptor de olar, de tipul cu pilon central întărit cu
cărămizi special amenajate, pentru a-i mări rezistenţa. În limita car.9-12 s-a continuat
suprafaţa de dărâmătură din S VI, de unde s-a recuperat o cărămidă întreagă
(0,40x0, 13x0, 1O m) şi un olan de 0,28 m lungime. La 0,60 m adâncime s-a descoperit un
tipar pentru realizarea decorului ceramicii terra sigillata, unicat în seria descoperirilor din
Dacia23 şi un sestertius de la Traian.
În această secţiune au apărut trei gropi, dintre care se remarcă prin varietatea
materialului Gr.3 (I ,40x 1, 70 m). Din conţinutul gropii menţionăm fragmente ceramice
provenite de la vase borcan dacice, modelate cu mâna, farfurii ce imită forma Drag. 35,
un pieptene de os, tipul bilateral.
Secţiunea VIII are dimensiunile 19 m x 2 m. În car.6, la 0,50 m adâncime, s-a
decapat o suprafaţă de cărămizi şi ţigle cu urme de arsură, dărâmătură ce provine de la o
locuinţă de suprafaţă. Sub această aglomerare s-au găsit o monedă de bronz emisiune
Septimius Severus şi un fragment terra sigill~ta cu ştampila „.IERIVS (COBNERTVS
din Galia Orientală, Rheinzabem). Din cuprinsul secţiunii, notăm două descoperiri
importante: un tipar ce imită ceramica terra sigillata produsă în atelierele de la Margum-
Viminacium din Moesia Superior2 4 şi un fragment terra sigillata cu ştampila
producătorului LAXTVCISSA.
Lângă zona de dărâmătură s-a conturat o groapă (Gr.a) de mici dimensiuni
(O, 70x 1,30 m), cu multă cenuşă, oase de animale şi material ceramic fragmentar.
Secţiunea IX, cu lungimea de 19 m, s-a trasat la 0,50 m nord de S VIII. Stratul de
cultură este mai sărac şi nivelurile de locuire nu sunt clar delimitate. Către mijlocul
secţiunii, săpătura s-a adâncit cu o groapă (Gr. b) de formă ovală (0,80xlxl,20 m). Din
conţinutul gropii menţionăm: opaiţ decorat cu frunze pe bordură şi rozetă în relief pe disc,
accesorii militare, igliţă de os, ornamentată la capăt cu motive incizate şi o strachină
întreagă emisferică (tipul III, după clasificarea lui Popilian ).
25
23
G. Popilian, A. Grosu, Quelques considerations concernant la terra sigillata local de la Dacie
extracarpatique, în „1900 ans depuis le debut de la construction du pont de Drobeta (103-2003)", Drobeta
Turnu Severin, 2003, p. 70, PI. 111/2 a, 2b, 3a şi 3b.
24
Ibidem, PI. IV/la, lb, 2.
Precizăm că producţia ceramică de uz casnic descoperită la Acidava indică aproape toate formele de vase
25
cunoscute în ceramica romană, în mai multe tipuri şi variante, conform tipologiei lui G. Popilian, Ceramica„.,
p. 82-128.
Muzeui Oltului, t. 3, 2013, p. 31-62

38 Aurelia Grosu
Secfi1111ea X, lungimea 24 m, s-a deschis la 6 m nord faţă de S IX. În partea de est a

secţiunii. stratul de cultură roman este deranjat de locuire medievală, datată după o
monedă ag. cu Patrona Hung., emisă în timpul împăratului Rudolf II.
Spre capătul de vest, stratul de cultură se adânceşte, conturându-se o locuinţă
semi îngropată, notată BI .
. Pentru dezvelirea integrală a locuinţei şi stabilirea dimensiunilor, secţiunea s-a
prelungit cu 3,60 m spre vest şi s-a deschis o casetă cu latura de 3 m spre nord. Din
interiorul locuinţei semiîngropate s-a recoltat un bogat inventar arheologic, caracteristic
unei locuinţe.
Secfiunea XI. trasată la l O m nord de S X, a mers până la adâncimea de 0,60 m spre
est şi 1-1, I O m spre vest. Descoperirile sunt nesemnificative, cu excepţia obiectelor
recoltate din Gr.c. La capătul de vest s-a identificat o locuinţă medievală.
Pentru a verifica întinderea aşezării în partea ci sudică, s-au deschis trei secţiuni în
incinta Culei, orientate EV.
Secfiunea XII, plasată lângă zidul de nord al incintei Culci, arc 20 m lungime.
Adâncimea stratului de cultură a ajuns până la 1-1, I O m însă descoperirile sunt
neînsemnate. Reţinem un dupondius de la Hadrian, apărut la O, 70 m adâncime. În această
secţiune s-au conturat două gropi (Gr.d, Gr.e) şi un bordei medieval situat la capătul de
vest al şanţului.
Secfiunea Xlll, s-a trasat paralel cu S XII, la 0,50 m sud, lungime 20 m. La capete,
secţiunea s-a adâncit cu câte o groapă: Gr.g la est, de fonnă circulară şi Gr.h la vest, de
formă rectangulară, cu inventar sărac. În car.5, la adâncimea de 0,50-0,60 m, s-au
descoperit trei opaiţe întregi, modelate din pastă rudimentară, de tipul cu ciocul scurt şi
semirotund şi două fragmentare, unul păstrând partea finală a ştampilei ... SSI.
Secfiunea XIV, lungime 16 m, a fost plasată şi mai către sud, la 19,50 m faţă de S
XII. Stratul de cultură s-a adâncit până la I, I O m. Reţinem o densitate a descoperirilor la
adâncimea de 0,50 m: opaiţe, ţiglă fragmentară cu ştampila retrogradă COM, două
fragmente de terra sigillata (pe unul se mai păstrează partea finală a ştampilei
intradecorative ... LISF/DOCILLIS?), o aplică din bronz, câteva unelte din fier.
În anul 2002 s-a revenit cu cercetarea arheologică în sectorul dinspre nord al
„Aşezării civile I, punct Culă".
Secţiunea XV s-a deschis la 0,50 m faţă de S XI, în lungime de 30 m. Grosimea
stratului de cultură măsoară 0,35 m spre est şi O, 70 m spre vest. În car. 7-1 O notăm o
frecvenţă mai mare a descoperirilor, predominând fragmentele ceramice provenite de la
vase de uz casnic (castroane din pastă zgrunţuroasă, culoare negru-cenuşos încadrate în
tipul 5, străchini, oale, fructiere), buză de mortarium, râşniţă fragmentară, opaiţ.
Secţiunea XVI are lungimea de 36 m fiind poziţionată la 7,50 m nord faţă de S
1/1990. La adâncimea de 0,40 m, în car.4-5 şi 15, s-au decapat două suprafeţe cu
dimensiunile de I ,40x 1,50 m şi, respectiv, 2x I m formate din resturi de cărămizi şi ţigle,
pietre amestecate cu numeroase fragmente ceramice mărunţite, rămase din dărâmăturile
unei construcţii. La aceeaşi adâncime, din cuprinsul secţiunii menţionăm un denar Iulia
Domna, un pandantiv cu „motivul sâmburelui dublu de migdală", un tipar pentru
realizarea toartelor unui platou apropiat formei Drag.39, două vase terra sigillata şi un
opaiţ fragmentar.

În car.8-1 O s-a profilat o groapă mare, în lungime de 5 m pe direcţia EV, ce intră şi

în peretele săpăturii. Pe acest tronson s-a săpat până la adâncimea de 2,75 m. Din
interiorul gropii, numerotată Gr.K, a rezultat o cantitate apreciabilă de material ceramic
de la vase cu tehnici şi forme diferite. La adâncimea de 1,10 ms-a recuperat o cărămidă
întreagă cu dim. 0,57x0,57x0,05 m. Subliniem însă cantitatea impresionantă de cenuşă şi
zgură scoasă din groapă.
Secţiunea XVII s-a trasat la 0,50 m distanţă de S XVI, urmărindu-se dezvelirea
integrală a gropii K, singulară în seria descoperirilor noastre prin dimensiuni şi conţinut;
ne referim în primul rând la volumul de cenuşă şi zgură. Şi în această sectiune, stratul de
cultură arheologică are o grosime de 0,35-0,40 m la est şi 0,65-0, 70 m la' vest. În primul
careu, la 0,40 m adâncime, a apărut capul unei figurine de lut ce reprezintă un bărbat
tânăr. Între 0,50-0,60 m adâncime notăm ca descoperiri mai importante: căţuie întreagă,
decorată pe suprafaţa exterioară cu brâuri crestate, dispuse vertical, opaiţ cu ramură de
brad incizată pe fund, castron fragmentar, tipul II, decorat în tehnica barbotinei, fund de
vas acoperit cu glazură de culoare maronie, decorat cu o spirală în relief pe toată
suprafaţa, brăţară din bronz cu capetele răsucite şi petrecute.
Sectiunea XVII se adânceşte în zona gropii semnalate. Gr.K se conturează pe latura
de nord, ~vând o lungime de 5,30 m şi adâncimea de 1,20 m. În profilul peretelui de sud
al săpăturii, pe linia gropii, sunt vizibile straturi de depuneri albiate cu multă arsură,
bucăţi de chirpici şi cărămidă. Pentru identificarea laturii de sud a gropii s-a deschis o
casetă lată de 3,60 m şi lungă de 5,60 m pe direcţia EV. Astfel, s-a constatat că pe latura
de sud groapa se adânceşte până la 2,20 m, având fundul albiat şi o lungime de 4,20 m.
În jumătatea sudică a casetei, la 0,60 m adâncime s-a decapat un cuptor de formă
~reptunghiulară, întrebuinţat pentru arderea materialelor de construcţii (cărămizi şi ţigle).
In vederea stabilirii laturii de sud a instalaţiei, caseta s-a extins spre sud cu încă 2,50 m.
Cuptorul, cu baza la peste 3 m adâncime, are lungimea de 4 m şi lăţimea de 3,60 m.
Camera de foc constă dintr-un culoar central boltit, din care pornesc canale laterale
înguste, necesare circulaţiei aerului cald, dirijat la partea superioară spre platforma de
susţinere a materialului ceramic, prevăzută cu şiruri de mici orificii prin care pătrundea
căldura. Gura şi coridorul de alimentare sunt orientate spre nord. După tehnica de
construcţie şi dimensiuni, pare asemănător cu cuptorul 3 de la Romula.
Secţiunea XVIII, lungime 27,60 m a fost trasată pe latura de nord a terasei. Stratul de
depuneri arheologice are 0,30 m grosime la est şi 0,45 m grosime la vest. Ca şi în celelalte
secţiuni, materialul ceramic este preponderent; constatăm o oarecare frecvenţă a ceramicii din
pastă relativ fină, consistentă, de culoare gri-deschis, care indică forme de castroane şi farfurii.
În cuprinsul acestei secţiuni au apărut şi câteva obiecte din bronz: element de
broască "traforat, bară patrulateră în secţiune cu evidente urme de folosire şi un buton
militar. In car.4, la adâncimea de 0,40, s-a descoperit o monedă de la Filip Arabul emisă
la Deultum, iar în car.6 la 0,60 m adâncime (în pământul steril) un castron cu capac,
modelat din pastă fină, culoare cărămiziu roşiatică în care au fost depuse pământ şi oase
de ovicaprine (urnă rituală). După cum se ştie, la geto-daci, în mediul dacilor liberi şi
daco-romani, sacrificiile şi înhumările rituale de animale sunt bine documentate, cu
multiple semnificaţii deduse din contextul descoperirilor26 .
V. Sârbu, Sacrificii rituale de animale la traco-geto-daci, daci liheri şi daco-romani, în ArhMold, 16,
26
1993, p. 107 şi urm.

40 Aurelia Grosu
Secţiunea XIX s-a trasat paralel cu S XVII, la o distanţă de O, 30 rn nord, în lungime
de 36 m. În capătul de est s-a săpat până la adâncimea de 0,35 m unde în car.1-3 s-a ajuns
la pământul steril. Spre vest, stratul de cultură s-a adâncit până la 0,60-0,70 m. Până la
adâncimea de 0,40 m notăm ca descoperiri mai importante un dupondius posibil
Domitian, un opaiţ întregibil, o greutate de lut piramidală pentru războiul de ţesut. o
farfurie întregibilă din pastă relativ fină, consistentă, de culoare gri deschis. Între 0.50-
0,60 m adâncime, reţinem două fragmente de ţiglă cu ştampila COM şi CO. o cană
fragmentară din pastă gri deschis, un fragment de vas borcan dacic modelat cu mâna, un
fragment de oală cu două toarte în bandă lată cu trei caneluri; la baza toartei s-au
imprimat cinci alveole dispuse orizontal, iar în zona de maximă bombare un registru
fonnat din patru linii incizate. La adâncimea de 0,70 m, notăm două vârfuri de lance cu
patru muchii egale şi o cărămidă întreagă cu dim. 0,30x0,30x0, 1Om.
Secţiunea XX, în lungime de 36 m s-a trasat la 0,60 m nord de S XIX. Spre capătul
de vest, în car. I 1-12 au apămt mai multe cărămizi de la o construcţie medievală. Urmele
de cultură sunt sporadice. Reţinem, la adâncimea de 0,40 111 o monedă Severus Alexander,
o cheie de fier şi ,între 0,50-0,60 m adâncime, un picior de fructieră de culoare gri, un
fragment de castron decorat cu rotiţa şi un ac de păr din os frumos ornamentat.
Secţiunea XXI a fost deschisă către centrul aşezării, la nord de S X, în lungime de
20 m. Întrucât am constatat că în acest loc s-au făcut anterior săpături (nu ştim în ce
împrejurări), ne-am oprit la adâncimea de 0,30-0,40 m.
Secţiunea XXII, lungime 20 m, s-a trasat la un metru nord de S XXI. În segmentul
estic, săpătura a mers până la 0,40-0,50 m adâncime, când s-a ajuns la pământul steril.
Din car.5 şanţul se adânceşte, ajungând până la 0,90 m adâncime spre vest. În car.7-8 s-a
profilat o groapă circulară (1,90x2, 15 111). Din inventarul gropii, notăm o monedă atribuită
ipotetic lui Caracalla (fals provincial), două fragmente de terra sigillata, un ac de cusut
din bronz şi o mănuşă de amforă cu ştampila CYNETOY, numele producătorului
SYNETOS la genitiv, similară cu cea descoperită la Gornea în Banat 27 .
În vastul perimetru al aşezării civile dezvoltată în partea de sud a zonei castrului, s-
au mai efectuat două sondaje, poziţionate mult către vest (spre şoseaua modernă),
numerotate S A şi S B.
Sondaj A. dimensiuni 40 x 2 m, orientare EV, s-a trasat pe latura de nord a terasei,
în apropierea drumului de pământ ce separă zona castrului de aşezarea civilă I, punct
Culă, pe un teren aflat în proprietatea lui Goran Florea. În capătul de est al secţiunii,
configuraţia terenului pare să indice urmele unui şanţ de apărare legat posibil de castrul
de pământ. Din această zonă probabil că au fost recuperate fragmentele tegulare cu
ştampila COH(ors) THRA (cum/R.
La capătul de vest, 0,15 m adâncime, pe o lungime de 4,70 şi lăţimea secţiunii (s-a
sesizat continuarea în pereţii şanţului) a apărut o suprafaţă de pietriş, cu pietre de râu, în
care s-a săpat numai până la adâncimea de 0,50 m. Ne putem gândi la urmele drumului
roman ce venea de la Romu/a la Acidava şi unna malul drept al Oltului. Materialul
27
C. Petolescu, în SCIV A, 4, l 996, p. 404
28
Al. Bamea, I. Ciucă, în SCIV A, 2, 1989, p. 149.

arheologic rezultat a fost în general sărac, menţionând un castron cazon din pastă
zgrunţuroasă, analogii tipul 5 şi o fibulă de bronz traforată.
Sondaj B s-a deschis mai la sud şi avansat spre vest faţă de S A, în lungime de 40 m
şi lăţime 1,50 m, orientare EV.
În car.3-6 a apărut aceeaşi suprafaţă de pietriş ca în capătul de vest al S A,
avansând ipoteza unui posibil traseu al drumului roman. Sondajul nostru s-a efectuat pe
un lot aflat în proprietatea lui Nedelea Gheorghe şi este vizibilă o înălţare a terenului pe
direcţia NS. Profesorul Dumitru Tudor aprecia că drumul roman este în mare parte
suprapus în localitatea Olt de şoseaua modernă 29 , iar secţiunea deschisă de noi se află în
imediata vecinătate a DN 64 (Caracal-Piatra Olt-Găneasa-Rm.Vâlcea).
S-a constatat că în jumătatea vestică a secţiunii, stratul de cultură s-a adâncit până
la 0,80 m, pentru ca în ultimele două careuri ( 19-20) să ajungă la 2,30 m adâncime. În
car.20, la 1,60 m adâncime, s-a dat peste un strat consistent (0,30 m grosime) de cenuşă şi
arsură; contextul ar putea indica urme ale şanţului de apărare ce înconjura aşezarea civilă,
Tocilescu observând la sfârşitul secolului al XIX-iea sistemul de fortificaţie al vicus- ului.
Stratul de cultură arheologică este abundent pigmentat cu fragmente de cărămidă,
ţiglă, pietre şi resturi ceramice. Între car. I 0-15, la 0,55-0,60 m adâncime, s-a decapat o
zonă compactă de chirpic, cenuşă, material ceramic fragmentar, unelte, conturând
perimetrul unei mari locuinţe. Dintre descoperiri reţinem cinci piroane de fier şi o scoabă,
un fragment de mortarium, cuţit de fier, aplică din bronz, opaiţ de tipul Firmalampen.
Subliniem o spărtură de cărămidă, arsă secundar până la calcifierea pietricelelor din
compoziţie, pe care se mai citeşte partea finală a unei ştampile ... API, pe care o putem
lega de numele unui meşter cărămidar civil. A vând în vedere faptul că la Acidava s-au
descoperit multe cărămizi cu ştampila COH I COM, ne îndreptăţeşte să credem că mulţi
dintre meşterii cărămidari erau soldaţi. În car.20, notăm o fibulă fragmentară cu balama şi
o mărgică din pastă st ic Joasă. Între 1-1,30 m adâncime reţinem ca descoperiri: două vase
borcan dacice, modelate cu mâna, unul decorat cu brâu alveolar pe corp şi al doilea cu
buza alveolată, oală fragmentară din care se mai păstrează buza şi o porţiune din toartă în
bandă lată, decorată cu şarpe aplicat, căniţă cu două toarte întregibilă, accesorii militare
(cataramă şi buton), spatulă din bronz îngrijit prelucrată.
2) Prezentarea secţiunilor „ Zona castrului"

Cercetarea perimetrului în care a fost amplasat castrul, situat în stânga drumului de
pământ ce coboară de la Enoşeşti spre Criva, a început în anul 1997, întrucât în momentul
începerii săpăturilor arheologice aici funcţiona o balastieră. Din această cauză aproape
întreaga suprafaţă a fost acoperită cu un strat gros de pietriş şi dale de beton, fapt ce a
îngreunat cercetarea.
În zona castrului, au fost trasate 12 secţiuni, diferenţiate cu litera c. Cercetarea
noastră a urmărit sondarea platoului terasei în diferite puncte în vederea identificării unor
elemente sigure privitoare la castrametatia Acidavei. Planurile şi profilele publicate de Cr.
Vlădescu sunt destul de vagi şi ambigue, iar încercarea noastră de le corela cu situaţia de
pe teren nu a condus la obţinerea unor informaţii lămuritoare.
29
D. Tudor, op.cit., p. 49

42 J\urclia Grosu
Sec(i1111eo Ic s-a trasat în partea de vest, la nord de baza de mecanizare a fostul lAS
Găneasa. cu o lungime iniţială de 25 m şi o lăţime de 2 m; orientare EV.
Stratul de depuneri arheologice începe de la adâncimea de 0,30 m. Spre capf!tul
estic. la această ad<încime a apărut o suprafaţă (2x 1,70 m). acoperită cu resturi de
cărămizi şi ţiglă. fragmente ceramice rarâmiţate, oase de ovicaprine. Contextul ne indică
dărâmăturile unei locuinţe, urmele acesteia intnînd în pereţii secţiunii.
Stratigrafic se observă că stratului de cultură arheologică arc aproximativ 0,70 m
grosime şi cuprinde două niveluri de locuire. Dintre descoperirile mai importante reţinem
două opaiţe de tipul Firmalampen, unul cu ştampila producătorului (OCT)A VI. un
fragment de terrn sigillato cu ştampila producătorului (ALB )VCI. un vârf de lance
patrulater în secţiune.
Capătul de vest al secţiunii se adânceşte cu două gropi. Gr. l merge până la adâncimea
de 1,50 m şi arc o fonnă neregulată. Din groapă s-au recoltat numeroase fragmente ceramice
de la vase diferite, unele întrcgibile, fragmente de cărămizi, ţigle, olane. Gr.2 se întinde la
capătul de vest pe toată lăţimea săpăturii, intrând în pereţii şanţului.
Situaţia ivită nu comportă caracteristicile unei gropi fapt pentru care în anul
următor ne-am fixat cercetarea în acest sector, prelungind S Ic cu încă 7,40 m, cât ne-a
permis realitatea locului. Prin această extindere s-a urmărit adâncirea semnalată anterior,
ce indică un eventual şanţ de apărare.
Astfel, fundul şanţului se află la 2 m adâncime de la suprafaţa terenului şi la 1,20 m
adâncime de la nivelul de călcare antic; la bază are lăţimea de 2,20 m. Umplutura constă din
pământ negru-cenuşos, legule (pe un fragment identificăm ştampila imprimată retrograd COH),
oase de ovicaprine şi bovine. Materialul ceramic indică forme de vase diferite, modelate din
pastă fină şi zgrunţuroasă, numeroase fragmente de amforă, dintre care una întregibilă (tipul IV),
un fragment de terra sigillata ce mai păstrează ca decor un leu în medalion.
O primă constatare care se impune este aceea că şanţul de apărare este situat la o
distantă destul de mare spre vest faţă de zona propriu-zisă a castrului situată în vecinătatea căii
ferate. De asemenea, se observă că în segmentul estic al secţiunii stratul de cultură este
consistent, cu numeroase urme de cultură, în timp ce spre vest unnele de cultură sunt sărace şi
nivelul de locuire redus, amestecat cu mult pietriş. Această situaţie ne-ar putea indica o
eventuală delimitare a unei zone de locuire din imediata vecinătate vestică a zonei din afara
castrului. Urmele acestui şanţ de apărare sunt aproximativ pe aceeaşi linie cu unnele şanţului
de apărare apărute în S 8 „Aşezare civilă I, punct Culă" şi o putem corela cu fortificarea
aşezării civile ale cărei urme erau vizibile când Tocilescu ajunge la Acidava la sfărşitul
secolului XIX. Se impune sublinierea faptului că aşezarea civilă se dezvolta spre vest şi nord
faţă de şanţul identificat în S Ic, perimetru denumit de noi „Aşezare civilă li, punct Moară".
Secţiunea !Ic, lungime iniţială de 28 m, orientare EV s-a deschis la 15,70 m sud
faţă de S Ic, paralel cu gardul bazei de mecanizare a fostului !AS Găneasa urmărind şi o
eventuală continuare a şanţului de apărare identificat în S Ic.
Ca şi în prima secţiune, stratul de cultură a apărut la adâncimea de 0,30 m. La
această adâncime notăm două ţigle fragmentare cu ştampilă aproape ilizibilă, ce pare a fi
de tipul COH I F COM (imprimare retrogradă)·10 .
30
A se vedea /DR, li, 551.

Şi în această secţiune se observă că depunerile arheologice cresc de la vest la est. În

car.5, la 0,50 m adâncime s-au descoperit două monede: un denar emisiune Geta şi o
monedă de bronz Septimius Severus. În car.7, la 0,65 m adâncime a apărut o placă votivă
(22,5x 17 cm) din marmură poroasă închinată lui Dionysos. Relieful cu scena dionysiacă
de la Acidava prezintă elemente caracteristice tipului C, foarte bine atestat în Dacia
intracarpatică 31 • Lângă relieful votiv s-a descoperit un fragment ceramic cu şarpe aplicat.
Se apreciază că vasele cu şerpi, apărute cu precădere în zonele de graniţă ale Imperiului,
erau întrebuinţate pentru oficierea unor ceremonii religioase în cultul lui Mithras, care s-a
bucurat de o largă popularitate în castrele de pe limes-ul alutan inferior32 .
Stratul de cultură se adânceşte spre est cu o groapă (car.8-9) şi o locuinţă
semi îngropată (car.12-14 ). Din groapă s-au recuperat numeroase fragmente de vase
întregibile (castroane, străchini, farfurii, oale, urcior), ace de păr şi de cusut din os, un
mâner din os decorat cu brăduţ în relief, două fragmente de terra sigillata. Mai adăugăm
o căniţă întreagă, bitronconică, decorată pe jumătatea superioară cu solzi în tehnica
barbotinei.
Pentru dezvelirea integrală a locuinţei semiîngropate, secţiunea s-a prelungit cu
18, 70 m. Către mijlocul secţiunii, la O, 7 5 m adâncime, s-a dat peste un şir de opt cărămizi
aşezate în diagonală pe poziţia şanţului. Spre capătul de vest s-au conturat patru gropi
(numerotate Gr.A, Gr.B, Gr.C, Gr.D). O situaţie mai aparte comportă Gr.A, unde pe
depunerea de umplutură, la adâncimea de 0,75 m, a apărut faţa unui zid format din cinci
rânduri de cărămizi, aşezat pe un strat de pietriş gros de 0,30 m cu baza la un metru faţă
de suprafaţa terenului. Umplutura, bine prinsă în profilul de sud, se prezintă ca o
alternanţă de pământ galben şi cenuşos, la bază având un strat de arsură gros de 0,20 m.
Pentru a urmări fragmentul de zid s-a deschis o casetă, însă acesta a rămas la
dimensiunile iniţiale.
Secţiunea 11/c, dimensiuni 30 x 2 m, orientare NS, s-a trasat la 1, 70 m est faţă de
gardul bazei de mecanizare.
Stratul de cultură se adânceşte în jumătatea de nord a secţiunii până la 0,70-0,80 m.
Din primul nivel coboară două gropi (Gr.E şi Gr.F) fără inventar deosebit. Lângă Gr.F, la
0,60 m adâncime, o suprafaţă de pietriş taie oblic secţiunea, în forma literei L, având
lăţimea maximă de 0,90 m.
Spre capătul sudic al secţiunii, în car.18, o altă groapă (Gr.G, formă ovală,
2,40x I ,30x 1,70 m) taie oblic secţiunea. În partea superioară a gropii s-a dat peste o
aglomerare de cărămizi întregi şi fragmentare şi o aglomerare de mici pietre de râu (0,30-
0,40 m) ce se întinde pe toată suprafaţa gropii la 0,85 m adâncime. Din această
aglomerare s-au recuperat un fragment de ţiglă cu ştampila (C)OH II CO I..., o fibulă de
bronz în formă de T cu balama, fragmente ceramice de uz casnic.
La 5,40 m de la capătul de sud, a apărut un cuptor de bucătărie (pentru copt pâine).
Înălţimea totală este de 0,80 m şi diametrul de 0,65 m. Vatra este arsă până la gri-vineţiu,
31
Cecile Popescu, Mihai Popescu, le culte de liber-Pater en Dacie romaine, în Thraco-Dacica, 1-2, 1996, p.
231, Anexă
32
G. Popilian, Gh. Poenaru-Bordea, Ceramica decorată cu figuri în relief de la Romu/a, în SCIV, 2, 1973, p.
250.

44 Aurelia Grosu
iar crusta cupolei, conturată pronunţat în peretele de est (2,5 cm grosime) arc înălţimea de
0,35 m.
Din cuprinsul secţiunii mai notăm ca descoperiri: tipar pentru realizarea toartelor de
opaiţ în fonnă de frunză, tipar pentru toartele platourilor tip Drag.39, o jumătate dintr-un
vas kantharos decorat cu registre de volute. Din această secţiune provin şi cinci monede:
monedă de bronz Traian (- 0,90 m), dupondius Faustina Senior (- 0,75 m), denar emisiune
Caracalla, monedă de bronz Septimius Severus şi o monedă colonială neprecizată, între
adâncimile 0,20-0,30 m.
Secţiunea /Vc, lungime 12 m, orientare EV, s-a deschis la 10,40 m fată de S lllc.
Săpătura a mers până la adâncimea maximă de 0,70 m. La capătul de vest,
adâncime 0,30 rn, a apărut o suprafaţă de cărămizi fragmentare având dimensiunile
4x0,60 m. Lângă această dărâmătură, şanţul se adânceşte cu o groapă (Gr.H), de formă
rectangulară, diametrul 2,35 m pe direcţia EV şi pe direcţia NS cât lăţimea şanţului,
capetele intrând în pereţi; adâncimea gropi este de 1,35 m. Din Gr. H s-au recuperat
numeroase fragmente de vase întregibile (castron din pastă fină decorat cu rotiţa), ac de
bronz, amoraş şi cap de leu din bronz, diverse unelte de fier şi os.
Secţiunea Vc în lungime de 36 m, orientare NS a fost trasată în partea de SE a
platoului, la o distanţă de 36 m faţă de S IVc.
Aici terenul a fost decapat cu buldozerul pentru a îndepărta stratul de pietriş şi
dalele de piatră pe o adâncime de 0,30 m. S-a constatat că stratul de cultură a fost afectat
de amenajările balastierei, sterilul arheologic apărând în uncie careuri la 0,40 m adâncime
de la nivelul decapării. Din punct de vedere stratigrafic şi al descoperirilor nu sunt aspecte
de reţinut, cu excepţia a trei opaiţe întregi, producţie locală, de tipul cu ciocul scurt şi
semirotund, cu unul, două şi trei orificii de ardere.
Secţiunea Vile, 28 m lungime, s-a trasat imediat la nord de gardul bazei de
mecanizare a fostului IAS Găneasa, paralel cu S Ilc.
Adâncimea stratului de cultură a mers până la 0,90 m spre capătul de vest şi un
metru spre est. Sunt vizibile două niveluri de locuire formate din pământ cenuşos,
amestecat cu material ceramic fărâmiţat (cărămizi, ţigle, vase).
Menţionăm două fragmente de zidărie apărute în această secţiune, provenite mai
degrabă de la construcţii civile.
În car.9, la adâncimea de 0,40 m s-a decapat un pilon fonnat din trei rânduri de
cărămidă lung de 0,63 m şi înalt de O, 25 m; cărămizile au dimensiunile de
0,38x0,38x0,08 m.
În car.8, la 0,50 m adâncime a apărut temelia unei construcţii din cărămidă, de fapt
colţul de NE al acesteia. Zidul are lăţimea de 0,60 m şi se mai păstrează pe o lungime de
1,50 m; latura de est are lungimea de 1, 70 m şi intră în peretele de sud unde pare să facă
cot spre vest, lăsând între laturi un spaţiu lat de 0,60 m. Pe direcţia laturii de nord, spre
vest, se păstrează urme de dărâmături alcătuite din cărămizi fragmentare; de aici s-a
recuperat un fragment de cărămidă cu ştampila retrogradă COM şi un vârf de lance tipul
rombic.
Spre capătul de vest al secţiunii s-a profilat o groapă (Gr.J), fonnă circulară,
dimensiuni I ,40x4,20 m de la suprafaţa terenului. Din groapă s-a recoltat o marc cantitate
de material ceramic întregibil şi fragmentar; reţinem o cană cu o toartă similară tipului 4,

Cercetările arheologice efectuate în castrnl şi vicus-ul militar Acidava 45
două opaiţe (unul decorat pe bordură cu un şir de ove, al doilea cu cinci focuri),
castroane, străchini, oale cu două toarte fragmentare, gâturi şi toarte de amforă, ace de păr
din os.
În partea de est a secţiunii s-a profilat o altă groapă (Gr.I), formă ovală
(I, 70x2x2,30 m). În umplutura gropii, la I ,40 m adâncime s-au identificat două rânduri
de cărămizi, ce par a fi depuse şi nu aruncate.
În zona de NV a platoului au mai fost deschise alte două secţiuni, numerotate S IXc
şi S Xc.
Secţiunea S /Xc, lungime I 6 m, orientare EV, a fost deschisă paralel cu S Ic, la nord
de aceasta.
Stratul de cultură are grosimea de 0,40 m şi se prezintă sub forma unor reziduuri,
culoare negricioasă, pigmentat cu resturi ceramice, cărămizi şi ţigle. Ca descoperiri mai
importante notăm un denar de la Vespasian, an 75 şi o cărămidă cu ştampila COH l
CO(M).
Stratul de cultură se adânceşte spre capetele secţiunii cu două gropi, numerotate
Gr.N şi Gr.O.
Gr.N (spre capătul de est) pare să fi avut o formă rectangulară (I ,50x2 m). În
cuprinsul ei s-au aflat fragmente ceramice de la diferite tipuri de vase de uz casnic, vase
terra sigi/lata şi vase cu decor ştampilat.
Gr.O (spre capătul de vest), formă circulară, dimensiuni I ,40x I ,80 m. În groapă s-
au descoperit foarte multe fragmente de cărămizi, ţigle şi olane. Din categoria vaselor
ceramice, notăm două căţui şi un capac de vas de factură dacică, modelate cu mâna.
Secţiunea Xc, lungime 14 m, orientare NS, s-a trasat perpendicular pe S Ic.
Stratul de cultură se adânceşte până 0,80- l m, sesizând o frecvenţă a descoperirilor
între 0,35-0,60 m; dintre acestea notăm o fibulă de bronz de tipul puternic profilată şi un
fragment terra sigillata cu ştamplia ACIS(ILL)VS FEC.
S-a observat că în partea nordică a secţiunii, depunerile sunt alcătuite dintr-un strat
gros de pământ amestecat cu foarte multe fragmente de cărămidă (un posibil cuptor
dărâmat). Pe acest segment, secţiunea se adânceşte cu două gropi, numerotate Gr.P şi
Gr.R.
Gr.P de fonnă circulară are dimensiunile 2x I ,25 m. Din conţinutul gropii,
menţionăm trei figurine zoomorfe insolite, lucrate rudimentar cu mâna.
Gr.R, formă rectangulară (2,80x2 m), are adâncimea de I ,90 m. Pereţii gropii sunt
pigmentaţi cu fragmente mărunţite de cărămidă. Din interior s-au recoltat multe
fragmente de cărămidă, ţiglă şi câteva bucăţi de vatră arsă, fragmente ceramice de la vase
diferite. Probabil că groapa aparţinea unui cuptor de ars vase aflat în apropiere.
Secţiunile Xlc şi Xllc au fost trasate pe latura de est a terasei, în apropierea unui
bazin cu pereţii din beton ce servea balastierei (la 2,50 m distanţă de acesta), S Xlc are
lungimea de I 7,70 m şi S Xllc de 9,70 m, cu martor de 0,50 m între ele.
Ambele secţiuni au fost trasate perpendicular pe poziţia terasei, care în acest punct
face o schimbare de direcţie spre sud. Creasta terasei a fost rasă de diversele lucrări
efectuate de societatea care a exploatat balastiera, pe alocuri ajungându-se până la
pământul steril.

46 Aurelia Grosu
La capătul de est al celor două secţiuni s-au identificat două suprafeţe de fragmente
de cărămizi, într-o masă relativ compactă, fără a se putea sesiza o anume rânduială a
cărămizilor. Prima dintre aceste două suprafeţe a apărut numai în S Xlc. la adâncimea de
0,20 m spre est şi 0,50 m spre vest; este orientată NS şi are o lăţime de 1.30 m. A doua
suprafaţă se află la I,20 m spre vest de prima, fiind paralele. Aceasta a fost surprinsă în
ambele secţiuni, la adâncimea de I, I Om, cu o lungime de 4,50 m pc direcţia NS.
În secţiunile Xlc şi Xllc nu s-au descoperit decât fragmente de cărămizi şi sporadic
fragmente ceramice. După toate probabilităţile linia a doua de cărămizi, identificată în
ambele secţiuni, indică unnele laturii de est a zidului de incintă al castrului Acidm·a. Este
limpede că acesta a fost în întregime demontat, iar în locul lui au fost aruncate
fragmentele de cărămizi descoperite în timpul săpăturii noastre. Nu am putut obţine
infonnaţii mai concludente despre rostul primei suprafeţe de cărămizi, situată mai la
suprafaţă şi care nu se continuă în S Xllc. Paralelismul dintre suprafeţe indică o legătură
între ele, gândindu-ne eventual la o dublare a zidului de incintă.
3) Prezentarea secţiunilor „Aşezare civilâ, punct Moară"

Cercetarea noastră s-a extins în partea vestică a zonei castrului, în spatele morii din
localitatea Enoşeşti. Au fost deschise trei secţiuni, numerotate S VI, S Vlll, S XI şi S
XIV, punct Moară.
Secţiunea VI M, cu dimensiunile de l 7x 1,50 m, orientare NS, a fost trasată pe un
loc aflat în proprietatea lui C. Băluţă.
Secţiunea a coborât până la 1,20 m adâncime; se constată că stratul de depuneri
arheologice este mai gros, conţinând un bogat inventar arheologic.
La adâncimea de 0,70 ms-au identificat unnele unei locuinţe, prevăzută cu cuptor
şi vatră. Vatra cuptorului are dimensiunile de 0,50x0,60 m; pe vatra făţuită a cuptorului se
află o aglomerare de chirpic, probabil de la calotă, conturul bolţii fiind vizibil în peretele
de vest al săpăturii. La cca. 3,50 m nord de cuptor s-a decapat o vatră cu diametrul de
0,80 m, parte din ea intrând în peretele de vest al săpăturii. Lângă vatră s-a dezvelit o
groapă de mici dimensiuni, plină cu cenuşă şi oase de ovicaprine şi bovine. Pe lăţimea
secţiunii, între vatră şi cuptor, podina locuinţei de suprafaţă este lutuită. Din zona
locuinţei, notăm un opaiţ atipic, formă bitronconică (partea inf. conică, partea sup.
bombată), având pe umăr o proeminenţă triunghiulară conică, perforată; orificiul de
umplere are o deschidere mare şi este mărginit de un brâu, cu două caneluri.
Din cuprinsul secţiunii menţionăm, pe lângă ceramica uzuală, un vârf de suliţă cu
muchiile egale, două vârfuri de lance, tipul rombic, opaiţ cu ştampila producătorului
FORTIS, două fragmente de terra sigillata şi două monede de bronz - Marcus Aurelius,
an 175/6 şi Macrinus, an 217, emisă la Antiohia.
Secţiunile Vili M şi XI M s-au trasat în partea de nord a clădirii morii pe un teren
aflat în proprietatea lui Marin Ciocan. Anterior săpăturilor noastre, proprietarul terenului
a descoperit în acest lot numeroase fragmente ceramice şi două monede (emisiuni
Domitian şi Geta) donate Muzeului Judeţean Olt.
S VIII şi S XI, punct Moară, au 28 m lungime, 2 m lăţime, orientare EV, martor de
0,50 m între ele.

În ambele secţiuni săpătura a mers până la 0,70 m adâncime, stratul de cultură
având o grosime de aproximativ 0,40 m. Acesta se adânceşte în zona gropilor. În S VIII
Ms-au dezvelit trei gropi, numerotate Gr.K, Gr.L şi Gr.M.
Gr.K a fost identificată în partea de nord a secţiunii, formă oval neregulată,
dimensiuni 3,10xl,20xl,75 m. În cuprinsul acesteia au apărut numeroase fragmente
ceramice comune, resturi de cărămizi, pietre de râu, oase de animale.
Gr.L a fost dezvelită pe jumătate, car. I O, lângă peretele de est al săpăturii. Are
fonnă circulară, diametrul de 1,65 m şi adâncimea 1,75 m.
Gr.M, profilată la 2 m de Gr.L, este circulară, diametrul de 2,60 şi adâncimea 2,40
m. Inventarul gropii a fost predominant ceramic: urcior întreg cu o toartă (caracteristici
tipul 1, varianta b ), farfurii întregi bile, unele de fonna Drag.35 produse local, tipuri de
căni şi fructiere, tub de canalizare, mortarium reprezentat printr-un fragment de buză cu
deversor pe care este imprimată ştampila ... HILE, propunem PHILEMON, unul dintre cei
mai cunoscuţi producători, regăsit în mai multe centre ale provinciilor romane dunărene 33 .
Pe segmentul de nord al secţiunii s-a conturat o groapă mare (Gr.S), cu o lungime
de 7 m şi care până la adâncimea de 1,20 m; este umplută cu un strat compact de cenuşă
şi foarte multe fragmente ceramice, provenite de la vase de tipuri diferite. Reţinem
jumătatea inferioară a unui mortarium lucrat din pastă zgrunţuroasă, amestecată cu mult
nisip şi pietricele. Pe pereţii interiori ai vasului au fost încastrate în pasta crudă şiruri de
pietricele care făceau eficientă utilizarea recipientului ca mojar. De la adâncimea de I ,20
m se profilează trei gropi, denumite Gr. S 1, în partea de sud a Gr. S, în partea centrală S2
şi S3 în partea de nord. Dintre acestea Gr. S I a fumizat cel mai bogat inventar arheologic:
farfurii întregibile, castroane, o farfurie fragmentară pictată (categorie ceramică de veche
tradiţie Latene transmisă în ceramica romană), opaiţe, obiecte din os şi metal.
Realităţile locului nu ne-au permis o extindere a cercetărilor către nord-vest.
Sondajele efectuate în grădinile unor locuitori ne indică locuire romană până aproape de
intersectarea căii ferate cu DN 64, urmând platoul terasei Oltului.
STRATIGRAFIE
Observaţiile făcute încă din primele campanii s-au confirmat în decursul
cercetărilor întreprinse pe o arie extinsă, în diferite puncte din zona castrului şi a vicus-
ului militar. Astfel, s-a putut constata că locuirea este marcată prin două niveluri de
depuneri arheologice. Stratul de cultură cu urme romane este prezent în general de la
adâncimea de 0,25 m, imediat sub stratul de cultură vegetal şi continuă până la cca 0,60-
1, I O/ I ,20 m în perimetrul locuinţelor semiîngropate şi gropilor.
Informaţiile obţinute în urma cercetărilor noastre ne permit formularea unor
constatări. În aşezarea civilă punct Culă, stratul de cultură romană are adâncimi variabile,
depunerile arheologice crescând de la est spre vest, până în vecinătatea DN 64; grosimea
stratului de cultură variază între 0,30/0,40-0,60/0,70 m. În parte de vest a presupusei zone
a castrului, stratul de cultură se adânceşte de la vest către est. Secţiunile deschise în
spatele morii prezintă o adâncime aproximativ egală - O, 70 m - , stratul de cultură având
o grosime de cca. 0,45 m.
JJ S. Sanie, Classica şi orienta/ia V. în SCIVA, 3-4, l 999, p. l 81.

48 Aurclia Grosu
Nivelul I se află imediat deasupra humusului antic, compus din lut galben compact.
Acesta este reprezentat de un strat de pământ galben-argilos (..Aşezare civilă I, Culă""),
negru („Zona castrului" şi „Aşezare civilă II, Moară"). Nivelul I de locuire este marcat de
urme de podini de locuinţe, vetre, cuptoare de bucătărie, pietre surprinse în general la o
adâncime ce variază între 0,60-2 m. Primul nivel de locuire, cu o grosime cuprinsă între
O, I 0-0,35 m, a fost sesizat la majoritatea secţiunilor cercetate.
Nivelul li este indicat de un strat de pământ negru-ccnuşos pigmentat cu resturi
ceramice, cărămizi şi ţigle în aglomerări de suprafeţe compacte. provenite din
dărâmăturile unor locuinţe sau alte construcţii. Suprafeţele de dărâmături au dimensiuni
variabile şi au apărut, de obicei, la adâncimea de 0,40-0,50 m. Nivelul li de locuire arc
aproximativ aceeaşi grosime ca a primului nivel, însă în unele sectoare grosimea acestuia
atinge 0,30-0,40 m.
În cuprinsul secţiunilor cercetate nu a fost identificat un nivel de locuire preromană.
Stratul de cultură roman apare deranjat în uncie secţiuni trasate în aşezarea civilă Culă de
locuinţe semi îngropate şi gropi medievale târzii, amenajări ce gravitau în jurul Culei.
LOCUINŢE
În tipul săpăturilor au fost sesizate urme de locuinţe care permit stabilirea tipului
lor, fără a putea însă indica forma şi dimensiunile acestora. S-a putut observa că s-au
utilizat atât locuinţe de suprafaţă, cât şi locuinţe semiîngropatc. Şi un tip şi celălalt apar
pe parcursul întregii perioade de locuire a aşezării, aflându-se într-un raport de
contemporaneitate.
Indiciile locuinţelor de suprafaţă sunt oferite de podini lutuite, vetre, urme de
chirpici, aglomerări de cărămizi, ţigle, olane fragmentare, provenite din dărâmăturile unor
construcţii. Locuinţele de suprafaţă sunt atestate în ambele niveluri de locuire. În S I,
punct Culă şi S VI, punct Moară, la 0,80 şi respectiv 0,70 m au fost surprinse podini
lutuite şi vetre. În S llc, la 0,75 m adâncime, s-a dat peste un şir format din opt cărămizi,
iar la 4 m distanţă, la aceeaşi adâncime de o aglomerare de cărămizi şi ţigle, fără a putea
stabili însă o legătură între ele. Suprafeţele de dărâmătură fonnate din cărămizi şi ţigle,
apărute cu precădere la 0,40-0,50 m adâncime, sunt mai frecvente în zona aşezării civile
punct Culă şi în partea de vest a zonei castrului (S Ic, S llc, S VIie).
După cum am menţionat în prezentarea secţiunilor, dintre dărâmături au fost
recuperate numeroase fragmente ceramice, vase întregibile, alte obiecte de uz casnic şi
gospodăresc din metal, os, piatră, piroane, cuie, scoabe, accesorii militare, monede etc.,
inventar arheologic ce susţine existenţa unor spaţii sau anexe gospodăreşti. Nu de puţine
ori în apropierea acestor suprafeţe s-au profilat gropi cu evidentă destinaţie menajeră. Tot
în partea vestică a zonei castrului s-au decapat şi fragmente de zidărie care indică urmele
unor locuinţe sau alte construcţii. Primul fragment de zid, format din cinci rânduri de
cărămizi (dimensiuni cărămidă 0,42x0,28x0,08 m) a apărut în S Ilc, la adâncimea de 0,70
m pe depunerea de umplutură a Gr.A. Zidul este aşezat pe un strat de pietriş gros de 0,30
m, cu baza la un metru faţă de suprafaţa terenului. În S Vile au fost identificate alte două
fragmente de zidărie; unul la adâncimea de 0,50 m, de formă dreptunghiulară, ce conţine
trei rânduri de cărămizi (dimensiuni cărămidă 0,38x0,28x0,07 m). La adâncimea de 0,60
m a apărut colţul de NE al unei construcţii din cărămidă, ce se mai păstrează pe înălţimea

a două rânduri de cărămizi. Fonna lor trebuie să fi fost rectangulară, chiar dacă nu avem
prea multe date din acest punct de vedere.
Rezultă că se construiau locuinţe de tip tradiţional, din paiantă, unele poate cu
temelii din cărămidă şi locuinţe sau construcţii, a căror destinaţie nu o putem preciza, din
cărămidă, acoperite cu ţigle şi olane. În acest sens, pledează şi multitudinea de cuie,
piroane, scoabe descoperite în timpul săpăturilor. Considerate materiale de construcţii, ele
erau folosite pentru prinderea schelăriei unor locuinţe şi clădiri, precum şi a acoperişurile
făcute din stâlpi, scândură, grinzi de lemn. Alte categorii de descoperiri de genul:
balamale, chei din fier şi bronz, broaşte completează seria de obiecte care argumentează o
activitate constructivă de o anume amploare. Fără îndoială că descoperirea unuia dintre
cele mai mari cuptoare de ars cărămizi şi ţigle din Dacia sud-carpatică argumentează
nevoia de astfel de materiale necesare nu numai pentru construirea şi întreţinerea
castrului, dar şi pentru ridicarea unor construcţii civile.
Vetrele identificate în decursul cercetărilor noastre au fonna circulară, cu diametrul
cuprins între 0,70-0,90 m. Unele au fost aşezate pe un pat de pietre de râu (S VII, punct
Culă), altele direct pe pământ. Majoritatea vetrelor au suprafaţa făţuită, cu urme de
ardere. În vecinătatea unor vetre s-au descoperit gropi circulare, de mici dimensiuni, pline
cu cenuşă, arsură, resturi ceramice, oase de animale.
Al doilea tip de locuinţă prezent în arealul vicus-ului militar este reprezentat de
locuinţa semiîngropată. Ca şi în cazul locuinţelor de suprafaţă nici în cazul locuinţelor
semiîngropate nu dispunem de suficiente date şi observaţii, menite să ofere infonnaţii cât
mai concludente asupra dimensiunilor, formei sau alte detalii.
Locuinţele semiîngropate au fost surprinse mai clar în două cazuri, numerotate B 1
în S X, punct Culă şi B 2 în S Ilc (perimetrul de vest al zonei castrului).
B I, de formă ovală, are lungimea de 3 m, lăţimea de 1,80 m şi adâncimea de 1,60
m. Din cuprinsul locuinţei s-a recoltat o mare cantitate de fragmente ceramice provenite
de la vase diferite: oale borcan, castroane, farfurii, străchini, o căţuie decorată cu şiruri de
împunsături, fund de vas cu ştampilă „in solea", ceramică ştampilată. Mai adăugăm un
tipar cu decor vegetal pentru realizarea toartelor la platourile încadrate în tipul Drag. 39 şi
resortul unei fibule de bronz.
B 2, indică fonnă rectangulară, cu o lungime de 4,75 m şi 2,35 m adâncime la est.
De aici coboară în pantă spre vest, ajungând până la 4,20 m adâncime de la suprafaţa
terenului. Lângă peretele de sud a apărut o porţiune de fragmente de cărămidă cu
dimensiunile 2x0,50 m. La 2,15 m distanţă, pe aceeaşi linie, s-a dat peste un grup de
pietre de râu sub care se află unne de pământ ars şi cenuşă, indicii a unor posibile
amenajări interioare. Inventarul locuinţei a constat în vase ceramice de forme şi tehnici
diferite, obiecte de bronz, ace de cusut şi de păr din os, 27 gâturi de la vase de sticlă, un
sestertius de la Traian şi un denar de la Antonini.
GROPI
În secţiunile cercetate s-au descoperit 54 de gropi. În cadrul aşezării ele nu au o
distribuţie unifonnă sau care să ne indice o oarecare ordine în plasarea lor. Sunt sectoare
în care acestea abundă - perimetrul Aşezării civile I, punct Culă, segmentul de vest al
zonei castrului - şi sectoare unde sunt rare - perimetrul central şi estic al presupusei zone

50 Amelia Grosu
a castrului. Observăm totuşi o concentrare a acestora în punctele unde au fost sesizate

unne de locuinţe şi depuneri consistente ale stratului de cultură. Aproape toate se
adâncesc în pământul steril, unele destul de mult; din cuprinsul acestora s-au recoltat vase
fragmentare, opaiţe, podoabe, obiecte din os, piatră, metal, fragmente de cărămizi, ţigle,
olane, oase de animale, cenuşă, arsură, fapt ce indică rostul pentru care au fost săpate.
Din punct de vedere al formei, gropile sunt circulare, ovale, rectangulare şi mai
pu!ine au formă neregulată. in funcţie de destinaţia acestora. putem face următoarea
clasificare: gropi menajere, gropi de provizii şi gropi rituale.
Gropile menajere sunt preponderente (52) şi majoritatea aparţin nivelului li de
locuire; din rândul acestora, ne reţin atenţia prin dimensiuni şi abundenţa materialului
descoperit Gr.5, Gr.K, Gr.S.
Gr.5 a apărut în partea sudică a Aşezării civile I, punct Culă şi taie oblic S li şi S
III. Are fonna rectangulară, cu lungimea de 6 m, lăţimea de 2 m şi adâncimea de 1,50 m.
Din cuprinsul gropii s-au recoltat numeroase vase întregibile şi fragmente ceramice, atât
din categoria ceramicii uzuale de tip provincial roman, cât şi a ceramicii de import
(ceramică terra sigillata, ceramică decorată în tehnica barbotinei, ceramică decorată cu
rotiţa, ceramică cu ştampila „in solea") şi a ceramicii de lux (ceramică decorată cu figuri
aplicate în relief~ ceramică cu decor ştampilat, ceramică cu glazură), opaiţe, accesorii
militare, piese de harnaşament, ace de cusut şi de păr din os, styli din os şi din bronz,
două zaruri din os îngrijit executate, mănuşă de amforă cu ştampila CYNETOY,
mortarium pe care se mai păstrează spicul de grâu şi ştampila fragmentară de tipul CN.
34
DOMlTI (E)VAREST(l) . Interesant este un colier compus din 40 dinţi de cal, dublu
perforaţi pentru petrecea firului de susţinere. Pe lângă funcţia de podoabă, colierul putea
să aibă şi un rol magico-religios, apotropaic.
Gr. K, s-a profilat iniţial în S XVI, punct Culă şi s-a extins în S XVII. În urma
dezvelirii integrale, Gr. K are pe latura de nord o lungime de 5,30 m şi o adâncime de
1,30 m; pe latura de sud lungimea este de 4,20 m şi merge până la adâncimea de 2,20 m,
având fundul albiat. Dintre numeroasele descoperiri apărute în Gr.K, menţionăm două
sigilii pentru realizarea decorului ceramicii ştampilate, farfurie întregibilă, imitaţie a
fonnei Drag.35, având pe faţa interioară a fundului imprimată o cruce cu braţele rotunjite
(posibilă marcă de olar), vas antropomorf fragmentar, cană cu gura treflată, urcior, etc.
Subliniem însă volumul imens de cenuşă şi zgură scos de aici; iniţial groapa a fost săpată
pentru depozitarea reziduurilor de la cuptorul pentru ars cărămizi şi ţigle, amplasat
imediat la sud de groapă.
Groapa de provizii s-a profilat spre capătul de vest al S XV, punct Culă. Are fonnă
circulară, cu diametrul de 1,50 m şi adâncimea de 3,40 m de la suprafaţa terenului. Din
interiorul gropii s-a recuperat o cantitate însemnată de material ceramic, ţigle, olane,
râşniţe, cărămizi fragmentare şi o cărămidă întreagă (0,27x0, J 9x0, 12) m. În partea
inferioară a gropii s-au conservat suprafeţe de chirpici cu amprente de la împletitura de
nuiele. Adâncimea gropii, care coboară în pământul steril cu cca. 1,50 m, fonna,
dimensiunile şi mai ales prezenţa chirpiciului cu unne de nuiele susţin că groapa este de
provizii; pereţii ei au fost prevăzuţi cu împletitură de nuiele, lipită cu pământ şi apoi arsă
34
C. Preda. A. Grosu, în AO, 8, 1993, PI. 111/5.

până la roşu. În acest fel, se sporea rezistenţa şi impermeabilitatea gropii de provizii.

După conţinutul acesteia observăm că la început a fost construită drept groapă de provizii
şi ulterior, după dezafectare, a fost construită ca groapă menajeră.
Groapa rituală a fost identificată în S 11, punct Culă. Are forma circulară,
dimensiuni 1,50x2,80 m. Pe fundul gropii, fără inventar arheologic, a fost aşezat un câine,
culcat pe partea stângă, cu orientarea ENE-VSV. Câinele a fost depus intenţionat şi
mărturiseşte persistenţa unor manifestări cultice, destul de frecvent practicate în mediul
geto-dacic şi al dacilor liberi.
Cu toată amploarea cercetărilor arheologice efectuate în complexul arheologic
Acidava (Enoşeşti, Piatra Olt) nu s-au obţinut date suplimentare certe referitoare la castrul
propriu-zis. În punctul unde se presupune amplasamentul fortificaţiei, terasa Oltului a fost
într-adevăr tăiată de calea ferată, iar partea rămasă avea să fie şi ea nivelată pentru
amenajarea unei balastiere. Într-un singur punct din acest sector s-au mai putut trasa două
secţiuni (S Xlc şi S Xllc ), unde au fost surprinse urmele unui zid lat de 1,30 m, complet
demontat, din care nu s-au mai păstrat decât fragmente de cărămidă. Este probabil ca în
acest punct să se fi aflat colţul de sud-est al castrului despre care ne vorbeşte Gr.
Tocilescu. Datele publicate de Cr. Vlădescu, potrivit cărora castrul ar fi avut laturile de 60
x 87 m nu s-au confirmat. Ipoteza fazei de pământ a castrului susţinută de ştampila
Cohors I Thracum Syriaca Equitata, înlocuită mai târziu de Cohors I Flavia
Commagenorum, pare verosimilă.
Dacă despre fortificaţie noile cercetări nu au furnizat mai multe informaţii,
rezultatele obţinute în arealul vicus-ului militar sunt extrem de importante. În timpul
existenţei castrului s-a întemeiat de-a lungul terasei Oltului pe o suprafaţă de câteva ha o
întinsă aşezare, poziţia sa geografică fiind stabilită nu numai de coordonatele strategice,
ci şi de căile de comunicaţie principale. De aici putem trage concluzia că populaţia vicus-
ului militar era destul de numeroasă, ea fiind compusă din familiile militarilor, veterani şi
în mod cert populaţia autohtonă. Prezenţa geto-dacilor în această vastă aşezare este
dovedită, pe de o parte de ceramica autohtonă, modelată cu mâna, reprezentată prin
vasele tradiţionale - vasul borcan şi căţuia - iar pe de altă parte de urmările raporturilor
permanente existente între autohtoni şi militari. După cum se ştie, populaţia autohtonă
avea o_ţ>ligativitatea de a aproviziona unităţile militare romane cu produse agricole.
In cuprinsul zonelor cercetate, din ambele niveluri de locuire şi din gropi, s-a
recoltat o mare varietate de obiecte şi ustensile ce reflectă activităţile cotidiene, ocupaţiile
şi meşteşugurile practicate de locuitorii Acidavei: agricultura, creşterea animalelor,
vânătoarea, prelucrarea. osului, fierului, lemnului, torsul, ţesutul şi nu în ultimul rând
producerea ceramicii. In lumina descoperirilor, meşteşugul cel mai bine atestat este
olăritul, fapt ce situează Acidava printre marile centre de producţie ceramică din Dacia
sud-carpatică.
În stabilirea cronologiei castrului şi a vicus-ului militar Acidava ne-am bazat în
primul rând pe descop:ririle monetare, surprinzător de puţine ca număr având în vedere
amploarea săpăturilor. In seria descoperirilor noastre, emisiunile monetare din vremea lui
Traian reprezintă 15,30%, iar dacă se adaugă şi monedele bătute în timpul lui Hadrian,
procentajul se ridică la 26%. Luând în considerare că monedele de la Traian sunt cele mai
numeroase, apreciem că fortificaţia de la Acidava a fost construită curând după

52 Aurelia Grosu
transfonnarea Daciei în provincie romană. Prezenţa ceramicii terra sigillata produsă în

centrele din Gallia sudică, mai ales de la Graufesenquc, care şi-au încetat activitatea în
jurul anului 100, constituie un alt criteriu pentru admiterea datei construirii fortificaţiei de
la Acidava. Limita cronologică finală este oferită de o monedă de la Filip Arabul, emisă
de oraşul Deultum, confirmând opinia după care fortificaţiile aflate pe segmentul sudic al
limes-ului alutan au încetat să existe după Filip Arabul. Nu se confinnă, până în prezent,
că la Acidava s-au găsit monede din secolul IV p. Chr.
Noile cercetări arheologice întreprinse în complexul arheologic Acidava (Enoşeşti)
vin să îmbogăţească patrimoniul arheologic al Daciei Inferior cu un însemnat şi variat
număr de descoperiri intrate în colecţiile Muzeului Judeţean Olt.

Acidava (Enoşeşti).
Plan general al săpăturilor

5-l
Aurclia Grosu
81
;..
,' --23----i I~
~===-==;! ~· i
„ B~11
8V1
~~
-----,SIV
SXll
SXJU
SXJV
o
n Planul sftpliturilor aşezare civilă Culă
Muze ul Oltului, t. 3, 20 13, p. 3 1-62
Cercetări l e arheologice efectuate în castml şi vicus-ul militar Acidava 55
uo
{)
o
Planul săpăturilor zonă Castru

56 Aurelia Grosu
I_ -~~-----@\i:
. ,
- - - - "'~--;}
t 1.-1[!
.S:!i
~1
~- 1
I
j
~1
Zid 1ncmfă sediu CA . P
Pion Sc. l/00
elJ0.:5C5
' .
TI 199!
t11 cărămidă
o
Detaliu cuptor
Se. I: 20 e Qroop_ă _ (]C'f'._crJă ev două rindur/
oe corom100 __ _
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 3 l-62

fragmente
canale-
coridoare de cărămidă
fragmente de
cărămidâ si
pietre '

58 Aurclia Grosu
ENOŞEŞTl-ACIDAVA,19~98 B
1
sondaje terasa A 2
de est 3 3
3
'-r f
@ @
~
Sol vegetal
Urnpl~tură modernă
Sol viu
Ziduri
SXlc
B
~·Ml
~:.0,20
I
m SXllC
Bazin actual
cu peretii din
be fon
ENOŞEŞTl-ACIDAVA,2000. Profilul de sud al SVllc.
Sol vegetal
Nivelul I } w
Pamant cenu~os cu urme de cărămii1,,igle 1 ceramică.
A
Nivelul 11
Sol viu
Cărămizi @Zid (j) Dărâmătură


60 Aurelia Grosu
@ rl
®~
Dî IT!
@~ ~ «fj ~

„.
,.
„
·'
. :·~:
„·
•,
....: ·::;„
„ ....
'~ ': ~, ."
··. .„. ....:.·.-·-::. ··.·.

~:__:_;_'._•,;
•,'•""

62 Aurclia Grosu
' '

Arheologie
CERCETĂRI ARHEOLOGICE
DE SUPRAFATĂ
, ÎN CADRUL
COMUNEI BUCINIŞU, JUDEŢUL OLT (I)
Sabin POPOVICI
Gavrilă P ĂLCĂU
REZUMAT
Cercetărilearheologice de suprafaţă întreprinse în primăvara anului 2013 în cadrul

comunei Bucinişu, jud. Olt au dus la delimitarea unei zone unde s-a descoperit ceramică de factură
romană, din păcate în stare foarte fragmentară. Deşi în actualul stadiu al cercetărilor zona
menţionată nu este delimitată complet, ea ar putea reprezenta, în opinia noastră o locuire romană,
probabil un vicus sau pagus. Cercetările viitoare vor aduce noi lămuriri în ceea ce priveşte această
locuire. Nu în ultimul rând menţionăm că, comuna Bucinişu, jud. Olt este situată într-o zonă
arheologică foarte bogată.
Cuvinte cheie: vicus, pagus, ceramică romană, locuire, zonă arheologică bogată.
SUMMARY
Surface archaeological reseaeches undertaken during the spring 2013 ins ide the village
Bucinişu, Olt county, led to the delineation of areas where it was found roman pottery, which were
unfortunatelly vcry fragmentary. Although the current state of research on that specificai area is
not completely defined, it could be all about, in our opinion a roman village, probably a vicus or a
pagus. Future researches will bring furthcr clarifications regarding this habitation. Finally note that
the Bucinişu comon, Olt county is located in an rich archaeological area.
Keywords: vicus, pagus, roman pottery, habitation, rich archaeological area.
Constantin I. Locusteanu în „Dicţionarul Geografic al Judeţului Romanaţi"

prezintă Bucinişu ca fiind o comună rurală înfiinţată în plasa Balta-Oltul-de jos, judeţul
Romanaţ~ (pi. 1), şi o situează pe un teren de şes între comunele Amărăştii de Jos şi
Obârşia. In partea de vest menţionează ca vecini moşia Sadova din Dolj. De asemenea, se
precizează că, comuna Bucinişu este compusă dintr-un singur sat cu acelaşi nume,
aflându-se la 24 de kilometri de oraşul Caracal şi 21 de Corabia (Locusteanu 1889, p.54-
55). Aproximativ I O ani mai târziu, aceleaşi informaţii despre comuna Bucinişu sunt
consemnate şi de G.I. Lahovari în „Marele Dicţionar Geografic al României", volumul I
( Lahovari 1898, p. 667).
Ştefan Ricman, în „Monografia Judeţului Romanaţi" consemnează faptul că,
comuna Bucinişu a fost înfiinţată în data de 17 iunie 1886 şi că că numele acesteia vine
de la denumirea plantei de cucută care creştea în acea perioadă din abundenţă în zonă
(Ricman 1928, p.398-399).
64 Sabin Popovici, Gavrilă Pălcău
Acum, comuna Bucinişu, având în componenţa sa două sate: Bucinişu şi

Bucinişu mic se află în judeţul Olt (pi. 2) şi are o suprafaţă totală de 27 km~ de teren atât
intravilan cât şi extravilan (Ştefan 1998, p. 6).
Comuna Bucinişu este situată într-o zonă arheologică foarte bogată şi este
suficient să amintim aici doar că se află la aproximativ 15 kilometri nord-est de comuna
Vădastra unde a fost descoperită staţiunea eponimă a culturii cu acelaşi nume şi unde s-au
efectuat intense cercetări încă din 1871 (Boli iac 1872, p.184 ). 7-8 kilometri est de
aşezarea de tip Vădastra de la Cruşovu (Mateescu 1957, p.103-114), 15 kilometri de
aşezările neoliticului timpuriu de la Grădinile, Studina şi Vlădila (N ica 1981. p. 27- 39 )
şi mai puţin de 3 kilometri vest de puternicul vicus roman de la Amărăştii de Jos. din
Judeţul Dolj (Tudor 1978, p. 117, 221-222) (pi. 3). Deşi se află în acest areal arheologic
bogat, monografia comunei menţionează un document din anul 1541, de la domnitorul
Radu Paisie, ca fiind cel mai vechi act unde se vorbeşte despre moşia Bucinişu, locul
unde se va forma satul Bucinişu. Despre perioadele mai vechi nu este este consemnată
nici o informaţie (Ştefan 1998, p.9). Alte surse indică însă perioade mai vechi decât cea
menţionată în monografia amintită. Astfel prin chestionatul arheologic elaborat de
Alexandru Odobescu în anul 1877, numit „Antichităţile Judeţului Romanaţi", au apărut
primele infonnaţii despre unele descoperiri efectuate în comuna Bucinişu. Odobescu
plasează Bucinişu în comuna Amărăşti menţionând în diferite puncte artefacte precum:
cărămizi de Antina, suliţe, lespezi de piatră, monede, ceramică etc ... pe care încearcă să le
încadreze în anumite perioade istorice (Odobescu 1877, p. 121-122).
"Din Amărăştii de Sus (Plasa Bălţii) si'nt ştiinţele ce urmează: În coprinsul
acestei comune şi în vecinătate se află un sat cu numele Pa/ovinele, care s-a surpat de
când cu tătarii, pe la 1O1 (?) dupe Hristos, care se găsesc în acel loc de sat cuptoare de
cenuşe şi cărămizi; o tabără cu numele Bucinişul, de când cu tătarii şi cu uriaşii, unde a
fost război pe acea vreme şi de aceea I s-a dat numirea de tabără, care găseşte În acea
tabără suliţe, arce de fler şi o silişte, care a fost iarăşi sat, dar încă nu se ştie când este
spart, dar se găsesc întrânsul gropi, şanţuri, cărămizi de Antina, fier şi olării; se mai află
un loc de biserică, care a fost făcută cu cărămidă mare de Antina; se mai află o măgură
care poartă numirea de Măgura Săpată. Iară locul unde se află siliştea şi biserica se
numeşte Bîscele. Satul Pa/ovinele şi tabăra Bucinişului cad dispre răsării de sat, pe loc
de şes, în depărtare de sat ca de 1400 stânjeni .... Despre acele locuri numite Polovinele,
Bucinişul şi siliştea care au fost sate din vechime şi s-au robit de tătari ... În acele locuri,
Polovinele şi Bucinişul s-au găsit olării, cărămizi, suliţe de fier, lespezi de piatră mici şi
monede de argint şi aramă, tot o mărime cu banii de 50, având pe dânsele pe o parte
chipuri de împăraţi şi pe cealaltă inscripţii care nu se pot citi, de care s-au descoperit în
comuna Amărăştii de Sus, În anul 1871 "(subsc. E. Păunescu). "Iară din Amărăştii de
Jos (Plasa Bălţii) se adaoge: " că împrejurul acestei comune se află trei locuri de silişte,
care se coprind olării, cărămizi de Antină şi cioburi de diferite obiecte rămase de la
locuitorii cei vechi; de clnd cu jidovii ;I cu uriaşii, care toate aceste locuri poartă
numirile următoare: o silişte numită Amărăşti, una numită Bucinişul, una numită a
Piscului, şi măgurele: o măgură numită Măgura Săpata, una numită Măgura Vişei, una
numită Măgura cu Viţă şi una mai mică numită Băşicuţa" ... Siliştea Bucinişului cade În
jos de sat, tot pe vale, În depărtare ca de 2500 stînjeni de proprietatea statului, numită
Bucinişul"( Odobescu I 877, în Alexandru Odobescu, Opere, Scrieri Arheologice partea I,
Bucureşti, 1989, p. 121-122).

Cercetări arheologice de suprafaţă în comuna Bucinişu, judeţul Olt 65
Dumitru Tudor, în două dintre sintezele sale: „Oraşe, sate şi târguri în Dacia
Romană" (Tudor 1968, p. 337 ) cât şi în „Oltenia Romană" (Tudor 1978, p. 221 ),
menţionează în comuna Amărăştii de Jos din judeţul Dolj, în punctele: Obârşia, Buciniş şi
Pisc, cărămizi, ceramică, monede, morminte, toate de factură romană.
Dintre punctele unde au fost menţionate artefacte, atât de către Alexandru
Odobescu cât şi de către Dumitru Tudor, o parte precum: Bucinişul, Pisc, Polovinele,
Măgura Vişei, Măgura cu Viţă, Măgura Săpată, Băşicuţa etc par a fi pe teritoriul actual al
comunei Bucinişu. În ceea ce priveşte identificarea unora dintre acestea pe teritoriul
comunei, acest lucru este destul de dificil de făcut. Din acest motiv dar având în vedere şi
densitatea de situri arheologice a zonei am decis ca printr-un parteneriat* încheiat între
Primăria Municipiului Caracal - Centrul Cultural Municipal-Departamentul Muzeul
Romanaţiului, Primăria comunei Bucinişu şi Şcoala Gimnazială Bucinişu să demarăm o
serie de cercetări de suprafaţă pe teritoriul acestei comune. Cercetările au început în
primavara acestui an (2013), pe valea pâriului numit Druiu, pe terenurile care au fost
disponibile, în două zone: zona de vest, în direcţia comunei Amărăştii de Jos, jud. Dolj şi
zona de sud-est orientată spre comuna Cruşovu (pi. 4 ). Menţionăm că pârâul Druiu
izvorăşte în comuna Amărăştii de Jos, Jud. Dolj, străbate comuna Bucinişu şi se varsă în
balta din apropierea comunei Cruşovu. Din cercetările de suprafaţă întreprinse în zona de
vest, în direcţia comunei Amăraştii de Jos, pe albia pârâului menţionat, mai precis în zona
unde cursul acestuia intră în comuna Bucinişu nu au fost depistate urme arheologice, cu
excepţia câtorva fragmente ceramice atipice, foarte dificil de încadrat, probabil de factură
romană. Spre deosebire de prima zonă, în cea de a doua, adică în partea de sud-est, unde
cursul pârâului iese din comuna Bucinişu, pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp 2, de o
parte şi de alta a Druiului au fost descoperite o serie de fragmente ceramice de factură
romană. După aproximativ 150 metri de la ieşirea din sat, pe albia pârâului menţionat, nu
au mai fost descoperite alte fragmente ceramice. Menţionăm faptul că primele fragmente
ceramice au fost descoperite în partea stângă a cursului Druiului, pe teritoriul comunei, cu
aproximativ 50 metri de marginea satului. Foarte important este că densitatea cea mai
mare a fragmentelor ceramice este pe partea dreaptă a pârâului chiar dacă ele au apărut
iniţial pe partea stângă a acestuia. Punctul unde au fost descoperite fragmentele ceramice
se numeşte, în comună, "La vii'', doarece acolo sunt o parte dintre viile locuitorilor
comunei. Ceramica descoperită este de factură romană iar categoria în care se poate
încadra este aceea a ceramicii de uz comun (pi. 5, 6). Din păcate starea fragmentară a
ceramicii descoperite nu ne permite să folosim metoda tipologică. Chiar dacă densitatea
fragmentelor nu a fost foarte mare şi cea mai mare parte fiind foarte fragmentară, ele
arată o locuire romană în zonă, locuire care în stadiul actual al cercetărilor nu putem să o
delimităm cu precizie. Cert este că aici, în această zonă, se poate vorbi, probabil, de o
aşezare romană, un pagus sau un vicus, a cărei întindere nu putem să o precizăm încă. Nu
putem să omitem faptul că, comuna Bucinişu se află într-o zonă în care au fost
descoperite şi foarte multe villae rusticate, situate probabil în teritoriul Sucidavei, dovadă
a unei intense locuiri romane ( Popilian 1989, p. 59 - 61 ). În concluzie, precizăm că deşi
artefactele descoperite sunt relativ modeste, ele ne ajută să înţelegem mai bine perioadele
mai vechi din istoria comunei Bucinişu. Chiar dacă mai există menţiuni la Alexandru
Odobescu şi Dumitru Tudor despre existenţa unor puncte unde s-au descoperit artefacte
romane pe teritoriul comunei Bucinişu, avem o zonă de locuire romană delimitată, o zonă
care ar putea fi un vicus sau pagus. Cercetările viitoare vor aduce clarificări în ceea ce
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 63- 72

66 Sabin Popovici. Gavrilă Pălcău
priveşte limitele acestei locuiri dar şi altor aspect legate de aceasta. Nu în ultimul rând
precizăm faptul că descoperirea noastră aduce o mică contribuţie la problematica
aşezărilor rurale romane din Oltenia.
LISTA ILUSTRAŢIILOR
PI. 1: 1. Comuna Bucinişu în cadrul Judeţului Romanaţi;

PI. 2: I. Comuna Bucinişu în cadrul Judeţului Olt;
Pl.3: 1. Comuna Bucinişu şi siturile arheologice din vecinătatea sa : 2. Amărăştii
de Jos. jud. Dolj; 3. Vădastra, jud. Olt; 4. Cruşovu, jud. Olt: 5. Grădinile, jud. Olt; 6.
Studina, jud. Olt; 7. Vlădila, jud. Olt;
Pl.4: Zonele cercetate din cadrul comunei Bucinişu, jud. Olt: 1. zona de vest, 2.
zona de sud-est - „La Vii";
PI. 5. 1-9: Ceramică romană de uz comun descoperită în comuna Bucinişu, jud.
Olt, punctul „La Vii";
PI. 6. 1-8 a, b : Ceramică romană de uz comun descoperită în comuna Bucinişu,
jud. Olt, punctul „La Vii".
ABREVIERI
A.O - Arhivele Olteniei, Craiova;

MCA - Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti;
Jud. - Judeţ;
BIBLIOGRAFIE
Bolliac 1872 - Cezar Bolliac, Trompeta Carpaţilor, anul X, No.965 din 2114
februarie; în AlexandruOdobescu, Opere V, Scrieri arheologice, partea I, Editura
Academici, Bucureşti 1989;
Lahovari 1898 - George Ioan Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al Romîniei,
voi I, Bucureşti;
Locusteanu 1889 - Constantin I. Locusteanu, Dicţionarul geografic al judeţului
Romanaţi, Bucureşti;
Mateescu 1957 - Corneliu Mateescu, Săpăturile arheologice de la Cruşovu,
MCA,lll, p. 103-114;
Nica 1981 - Marin Nica, Grădinile, o nouă aşezare a neoliticului timpuriu în SE
Olteniei, A.O. I, S.N ;
Odobescu 1877 - Alexandru Odobescu , Antichităţile judeţului Romanaţi, în
Alexandru Odobescu, Opere V, Scrieri Arheologice partea I, Editura Academiei,
Bucureşti, 1989;
Popilian 1989 - Gheorghe Popilian, Villae rusticate în Dacia Romană de la sud
de Carpaţi, A. O. 6, S.N;
Ricman 1928 - Ştefan Ricman, Monografia Judeţului Romanaţi, Craiova;
Ştefan 1998 - Ştefan Ion, Monografia comunei Bucinişu, manuscris;
Tudor 1968 - Dumitru Tudor, Oraşe, sate şi târguri în Dacia Romană, Bucureşti;
Tudor 1978 - Dumitru Tudor, Oltenia Romană, ed. IV, Bucureşti;

O·
c....
B U R I A
PI. 1: 1. Comuna Bucinişu în cadrul Judeţului Romanaţi.

68 Sabin Popovici, Gavri l ă Pălcău
ri1 0-1 ""......... ~,.......

@ o..„ 8 J2 U 20km
IQy- 5=-d .......
• c-
•tll
..__.__ ~ __ -·.,. ,_
C.0..dlt~
, .,.... ()
- -- c „~....,.
°"""
- - - ca. -.....,,.,..
- - - s,. ..... --.."""* "
- - - s....- ~,a.-... A... <
___ ...... ~·.,. c,.,
--~ l--·~ Q
...";)
":.
Judeţul
Olt
8CARA Î NĂL.TJMIL.OR
~~·......,-~·
,,,~
:{)I::
r:~J
'':-0 r~O-""
BULGARIA
PI. 2: 1. Comuna Bucinişu în cadrul Judeiului Olt.
Muzeul Oltului , t. 3, 2013, p. 63-72

Pl.3: 1.Comuna Bucinişu şi siturile arheologice din vecinătatea sa : 2. Amărăştii de Jos, jud. Dolj; 3.
Vădastra, jud. Olt; 4. Cruşovu, jud. Olt; 5. Grădinile, jud. Olt; 6. Studina, jud. Olt; 7. Vlădila, jud. Olt.

70 Sabin Popovici, Gavrilă Pălcău
PL4; Zonele cercelate din cadrul comunei Bucinişu, jud. Olt: 1. zona de vest. 2. zona de sud- est - "LA VII".

Cercetări arheologice de suprafaţă în comuna Bucinişu, jud eţu l Olt 71
2
3
6
5
4
8 9
7
PI. 5. 1-9: CL'rarnică romană de uz comun dt--scopcrilă în comuna Bucinişu. jud. Oli.
punc1ul"La Vii"

72 Sabin Popovici, Gavrilă P ă lcău
I
I
2
3
I
4 6
5
~
I
Sa 8b
PI. 6. 1-8 ~. b : Ceramică romană de ui comun descoperită in comuna Bm.:inişu. jud. Ol!.
punclul"L:1 Vii"

Istorie
MECANISMELE LEGISLATIVE
ALE TRANSFORMĂRII
PROPRIETĂŢII AGRICOLE ŢĂRĂNEŞTI
ÎN PROPRIETATE COLECTIVĂ ( 1949-1962)
Jeana MARICA (PĂTRU)
Summary
LEGISLATIVE MECHANISMS OF THE TRANSFORMA TION
OF AGRICULTURAL PROPERTY INTO COLECTIVE PROPERTY
CASE STUDY: DISTRICT OF DRĂGĂNEŞTl-OLT (1949-1962)
Starting from 1949, the agrarian policy of the 60s and the early 70s, thoroughly centred on
collectivization (essential component of the socialist revolution) was elaborated under the
influence of the Stalinist model and forcefully put into practice, under the careful supervision and
"connselling" of the Soviet forces, spread through the country, either through the occupation
military or through pcople în the secret services or, merely openly, through the so/called
connsellors. So, the collectivization of Roman ian agriculture began with calls by the then Soviet -
oriented leadership triumvirate of Ana Pauker, Teohari Georgescu and Vasile Luca to model the
country on the structurc of its Soviet patron because thc documents issued by the Plenary Meeting
of the Central Committee of the Roman ian Workers Party, held on 3/5 March I 949, gave direction
to the politica) changing of attitude of the communist leadership in Bucharest towards rural
population in general and towards peasantry in particular. Among other programs, the
"Muscovites" sought to shape the Romanian economy to provide agricultural products to the
countries of the developing Council of Mutual Ecomic Assistance (CMEA, or Comccon), the
socialist "Common Market" and thc resolution of the plcnary meeting represented "the
fundamental text conccming the collectivization issue, the clearest statement on the agricultural
policy ofthe Romanian communism".
Despite thc change of leadership of the then Romanian Workers Party to the nationalist
leader, Gheorghe Gheorghiu Dej, în the late l 950s, the latter continued the commitment
agricultural collectivization. This process thus began in eamest in 1957 and lasted until the ful!
collectivization ofthe country was declared in 1962.
KEYWORDS: agriculture, cooperativisation, the district of Drăgăneşti-Olt, I 949- I 962.
74 Jeana Marica
REGIMUL COMUNIST ŞI
DIMENSIUNEA POLITICĂ A PROBLEMEI AGRARE
Instaurarea dominaţiei sovieto-comuniste în România nu a fost. cum susţin unii

„nostalgici", un proces istoric firesc şi legitim, ci aceasta a fost minuţios pregătită în
cabinetul tovarăşului Stalin de la Kremlin, cu mult înainte de declanşarea propriu-zisă a
procesului. Transformarea României într-o feudă a Moscovei, aşa cum se întâmplase şi cu
celelalte state din central şi din sud-estul Europei, a fost rezultatul conexiunii istorice a
evenimentelor din timpul celui de-al doilea război mondial, dar şi a perioadei imediat
um1ătoare acestuia. Pentru instaurarea comunismului, mai bine de 50 de ani, în această
parte a continentului European, a fost acuzată, până în anul 1989, neoficial, Uniunea
Sovietică şi conducerea bolşevică de la Moscova. Cercetările din arhivele naţionale şi
străine, efectuate după 1990, au demonstrat că divizarea Europei în două blocuri politice a
fost rezultatul înţelegerilor, din timpul războiului, dintre liderii S.U.A .. Marii Britanii şi
U.R.S.S-ului. „Venirea americanilor", devenită o speranţă pentru cei închişi şi extenninaţi
în închisorile comuniste, a fost a farsă jucată democraţiei, umanităţii; a fost un .,acord
tacit" la declanşarea holocaustului roşu în România, Bulgaria, Ungaria, Polonia,
Cehoslovacia.
Scenariul instaurării regimului comunist de tip sovietic, prevedea punctual
decapitarea structurilor tradiţionale şi a democraţiei de tip parlamentar, dizolvarea
instituţiilor statului de drept, introducerea fricii şi a terorii ca premisă a realizării unor
schimbări fundamentale în mentalitatea colectivă, de natură să uşureze principalul
deziderat al doctrinei comuniste - schimbarea tipului de proprietate, trecerea bunurilor
funciare, mobile şi imobile din proprietatea particular în cea a partidului-stat. În cursul
realizării practice a acestui scenariu, un punct important l-a ridicat dificultatea de a
introduce în lumea satelor, tradiţională şi conservatoare în legătură cu idea de schimbare a
regimului proprietăţii, noile precepte comuniste. Întâi, pentru că relaţia ţăranului cu
pământul, dobândit în multe cazuri mai ales prin jertfe în cadrul familiei pe parcursul
primului război mondial şi păstrat cu dificultate în perioadele de criză ale celui de-al
doilea război mondial, era de mai mare intensitate decât cea a altor categorii de
proprietari din vechea Românie - ea era o condiţie fundamentală pentru a indica statutul
social al proprietarului în lumea rurală, ca şi gradul de bunăstare a gospodarului. Apoi, nu
trebuie uitat că mulţi dintre ţăranii români au avut ocazia, în calitate de combatanţi pe
frontul din est, să cunoască riscurile şi efectele ''trecerii la colhoz'' a ţărănimii, astfel încât
propaganda comunistă în acest sens nu putea avea, în cazul lor, un efect scontat de acelaşi
grad de mărime cu rezultatele acestei propagande în mediile proletariatului sărac al
marilor oraşe.
Tocmai de aceea, atunci când a fost pregătit în laboratoarele partidului bolşevic şi
ale poliţiei secrete sovietice scenariul sovietizării ţărilor ocupate de Armata Roşie la
finele războiului, o atenţie deosebită a fost acordată acestei probleme. În 1980, într-un
seif aparţinând fostului lider comunist Boleslaw Bierut a fost găsit un document care
cuprindea 45 de directive adresate de centrala N.K.V.D-ului partidelor comuniste intrate

Mecanismele legislative ale transformării proprietăţii agricole Jrăneşti ( 1949-1962) 75
sub ocupaţie sovietică. Documente asemănătoare au fost găsite ulterior în fosta R.D.G.,
Bulgaria şi Cehoslovacia, iar un plan similar se parc că a 'ust prezentat de către Ana
Pauker în cadrul Secretariatului C.C. al P.C.R. la 7 martie l 94:". a doua zi ce la Bucureşti
se instala guvernul de orientare comunistă prezidat de Petru Groza. Prevăzând
dificultăţile de comunizare a agriculturii, N.K.V.D-ul trasa partidelor comuniste „frăţeşti"
mai întâi sugestii privind falimentarea agriculturii tradiţionale, a cărei bază o constituia
proprietatea mică şi mijlocie asupra pământului, în cadrul directivelor 12 şi 13 din planul
de sovietizare, aşa cum sunt formulate în documentul găsit în seiful liderului polonez
Bierut: „Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul ca acestea să nu
acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pământului. Actele vor arăta doar calitatea
de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului. Politica faţă
de mica gospodărie ţărănească urmează scopul de a face gospodăria particulară
nerentabilă. De aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o
rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de
producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă
nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată
asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel încât necesarul să fie acoperit din
import" (se înţelege că este vorba de importuri asigurate de U.R.S.S., la preţuri mult peste
nivelul pieţei care să mărească gradul de dependenţă faţă de Moscova).
Scenariul Moscovei a fost urmat cu atâta zel, încât a fost utilizată ca pretext, pentru
înrobirea României faţă de sovietici, inclusiv, foametea din 1946, care a făcut mii de
victime, în special în Moldova: prin gestionarea absolut inumană şi ineficientă a acestei
crize, efectele psihologice au fost sporite, astfel încât, decizia autorităţilor de a solicita
ajutoare în grâne U.R.S.S-ului a fost mai degrabă salutară, decât considerată un prim pas
în drumul înrobiriî economice a României. Paralel cu foametea, un val de epurări şi
procese politice a tulburat întreaga societate. Serviciile secrete comuniste care au precedat
înfiinţarea Securităţii la 30 august 1948, îşi făceau simţită din plin prezenţa operând
valuri de arestări. Starea de nesiguranţă era sporită de prezenţa trupelor Armatei Roşii pe
teritoriul ţării şi de abuzurile, mergând până la crime, foarte rar pedepsite, la care se
dedau soldaţii sovietici, aflaţi sub jurisdicţia directă a Comisiei Aliate de Control.
Valurile de intimidări ale opoziţiei politice, încheiate cu trucarea rezultatelor alegerilor
din noiembrie 1946, au făcut din ce în ce mai simţită realitatea instaurării dominaţiei
sovieto-comuniste în România.
REFORMA AGRARĂ DIN 1945

CONSIDERA ŢII POLITICE ŞI LEGISLATIVE
Datorită faptului că
în România ţărănimea reprezenta patru cincimi din populaţia
ţării, problema agrară a constituit de-a lungul timpului o preocupare majoră a cercurilor
guvernante. Astfel, la sfârşitul primului război mondial, România a înfăptuit cea mai
radicală reformă agrară din Europa. Dar, reforma în loc să producă un avânt agriculturii,
a contribuit, într-o anumită măsură, la o evoluţie lentă a ei. La început, cauza a fost
transferul de pământ, care a generat o criză de adaptare, timp în care nici moşierii
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 73-11 O

76 Jeana Marica
expropnaţ1, nici ţăranii împroprietăriţi nu au putut obţine maximum de roade din

exploatarea solului.
Cercurile guvernamentale nu au fost pregătite să înfăptuiască într-un timp scurt o
opera aşa de vastă, astfel că, definitivarea lucrărilor de refonnă agrară au suferit
tergiversări nefireşti. Statul nu a luat măsuri ferme pentru finalizarea lor, aşa că, în
condiţiile progresului lent al agriculturii, în unele cercuri politice a început să fie
vehiculată din nou ideea unei reforme agrare, ca soluţie pentru redresarea acestui segment
al economiei. Primele sugestii au apărut în 1936, când au devenit cunoscute rezultatele
recensământului din 1930. De acum înainte, problema unei noi exproprieri şi
împroprietăriri este pusă de anumite grupări politice ca o soluţie menită să redreseze
agricultura şi să amelioreze starea precară a ţărănimii. Ideea a fost relansată de ţărănişti,
care au dezvoltat-o prin noua formulă ce o adaptau atunci statului ţărănesc. Ulterior, ea a
fost preluată şi de legionari prin lozinca omul şi pogonul. Până în decembrie 1943, nu
întâlnim la vreun partid sau om politic un proiect de reformă, ci doar afirmaţii cu caracter
general. Două grele învinuiri au fost aduse reformei din 1921: că împroprietărirea nu
asigurase micului agricultor un trai omenesc şi că ţăranul nu contribuia în mod
mulţumitor la venitul naţional.
Turnura pe care a luat-o cel de-al doilea război mondial, după bătălia de la
Stalingrad, teama de o eventuală nelinişte socială în rândul ţăranilor, i-a determinat pe
liderii liberali, care nu avuseseră în vedere un transfer de proprietate, să subscrie, în
decembrie 1943, la o asemenea soluţie. Pe 12 decembrie 1943, problema a fost dezbătută
şi de naţional-ţărănişti. Aripa stângă a partidului a prezentat atunci, prin Anton
Alexandrescu, un amplu proiect de reformă, care preconiza exproprierea pe motive de
utilitate naţională, socială şi politică a tuturor proprietăţilor rurale de peste 50 ha, cu
inventarul viu şi mort al exploatărilor. Pe aceste terenuri trebuiau împroprietăriţi ţăranii
cu loturi de mărimi ce variau în funcţie de numărul membrilor familiei. Propunerea a fost
respinsă de preşedintele partidului, Iuliu Maniu, care aprecia că, în acea perioadă,
aducerea reformei în discuţie publică nu era oportună. În plus, s-au ridicat împotriva ei
moşierii din conducerea partidului.
După schimbarea regimului politic de la 23 august 1945, problema agrară a fost
readusă în discuţie, numai că de data asta, cei care au insistat pentru rezolvarea ei prin
expropriere şi împroprietărire au fost comuniştii. În primul său număr local, ziarul
Scânteia îşi inaugura propaganda pe tema problemei agrare declarând că împroprietărirea
reprezenta cea mai arzătoare chestiune ce frământa masa ţărănimii şi că exproprierea se
punea atunci în mod deosebit de acut din punct de vedere politic. La 24 septembrie 1944,
proiectul de platformă al P.C.R. pentru crearea Frontului Naţional Democrat a detaliat
programul comuniştilor în materie de politică agrară. Punctul 3 era consacrat ţărănimii şi
modului de soluţionare a problemelor ei esenţiale promiţând înfăptuirea unei largi
reforme prin exproprierea proprietăţilor agrare de la 50 ha în sus şi împroprietărirea
ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin. Cum documentul se adresa tuturor forţelor
politice ale României, solicitându-le să colaboreze la traducerea lui în viaţă, acestea s-au
văzut nevoite să-şi expună punctul de vedere faţă de propunerile comuniştilor. Partidele şi
organizaţiile care gravitau spre stânga au aderat la principiile enunţate în proiect.

Mecanismele legislative ale transformării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) 77
Partidul Naţional Ţărănesc, în Manţfestul-program, din 16 octombrie 1944, şi-a

precizat poziţia declarând că partidul se situa pe temeiul proprietăţii individuale ţărăneşti,
limitată principal la capacitatea de muncă a unei familii şi că transformarea marii
proprietăţi agricole de azi, În proprietate ţărăneasca va fi una din preocupările de
căpetenie În acest domeniu.
Liberalii, care avuseseră un rol dominant în înfăptuirea reformei agrare din 1921,
iar în 1943 optaseră pentru reformă, după 23 august 1944 s-au opus exproprierii moşiilor
particulare. În schimb, au admis împroprietărirea, pe care o limitau la disponibilităţile de
pământ ale satului. Ulterior, conducerea partidului şi-a dat acordul pentru înzestrarea
ţăranilor cu loturi provenite din terenurile părăsite de emigranţi şi din cele ce ar fi intrat în
patrimoniul statului prin cumpărare.
Comuniştii vor readuce în discuţie, ca o condiţie a soluţionării crizei de guvern din
octombrie 1944, soluţionarea problemei agrare prin înfăptuirea reformei. La 13 noiembrie
1944, în faţa unei noi adunări, ţinute la Caracal, subsecretarul de stat al agriculturii în
guvernul condus de generalul Constantin Sănătescu, Romulus Zaroni, afirma că
pământurile moşierilor vor fi împărţite ţăranilor înainte de venirea primăverii. Manifestul
F.N.D., publicat în ajunul Anului Nou 1944, îndemna ţăranii ca în primăvară să intre cu
plugul În propriul pământ căpătat prin împroprietărire.
La 1O februarie 1945, Manifestul Frontului Plugarilor îi îndemna pe ţărani să
înfăptuiască, imediat, reforma agrară, pe considerentul că guvernul nu dorea să le dea pământ.
Intenţia avea un vădit caracter instigator. În faţa acestor presiuni, pe 11 februarie 1945,
generalul Nicolae Rădescu anunţa, în cuvântarea publică de la sala Aro din Bucureşti, că
reforma agrară va fi înfăptuită, precizând, în acelaşi timp, că se va opune prin toate mijloacele
ocupării ilegale a pământului. Dar, guvernul era departe de a mai avea forţa necesară să facă
ordine. La scurt timp, Frontul Plugarilor trimitea în teritoriu Instrucţiunile pentru aplicarea
pe teren a refonnei. Ele începeau prin a cere ţăranilor să confişte moşiile, argumentând că
pământul trebuie să le aparţină şi că el nu trebuia să le fie dat nici de guvern nici de vreun
partid politic. Pământul trebuia preluat gratuit, ţăranii neavând de plătit nici un fel de taxă,
cum ar fi arenda, dijma, fonduri pentru seminţe, sau de altă natură. Singura obligaţie consta în
donarea a zecea parte din recoltă statului timp de 10 ani, pentru ca din acest fond, ce se va
crea şi prin contribuţia directă a statului, să se procure unelte şi maşini agricole, care să fie
date în folosinţă ţăranilor, prin Staţiunile de Maşini Agricole.
După difuzarea Instrucţiunilor, are loc un proces tot mai larg de ocupare de către ţărani
a moşiilor, proces ce a afectat nu numai proprietăţile private, ci şi domeniile care, potrivit
Instrucţiunilor, nu trebuiau împărţite. În şedinţa Consiliului de Miniştri, din 16 februarie
1945, premierul Nicolae Rădescu a încercat să-l determine pe adjunctul său, preşedintele
Frontului Plugarilor, doctor Petru Groza, să intervină ca să Înceteze agitaţia de la sate, dar
acesta s-a lovit de totala lipsă de colaborare a celui din urma. Procesul de acaparare a marilor
proprietăţi de către ţărani a fost favorizat de un ansamblu de împrejurări. De îndată ce Armata
Roşie s-a răspândit pe teritoriul ţării, ea a substituit organele autohtone de ordine public. La 6
septembrie 1944, Inspectoratul General al Jandarmeriei informa PreOedinţia Consiliului de
Miniştri, Ministerul de Interne şi Subsecretariatul de Stat al Poliţiei că, din cauza numărului
mare de abuzuri săvârşite de ostaşii sovietici în satele ţării, s-a creat o situaţie gravă,
autoritatea locală fiind complet anihilată, astfel că teritoriul era complet descoperit, la discreţia

78 Jeana Marica
jefuitorilor.Această stare de lucruri era mai gravă în Muntenia şi Dobrogea, unde serviciul
poliţienesc executat de jandanni nu mai funcţiona. Cum în tot mai multe localităţi autorităţile
administraţiei publice erau înlocuite, sub presiunile comuniştilor, cu oamenii lor de încredere,
poziţiile celor învestiţi oficial cu dreptul de a menţine ordinea deveneau din ce în ce mai
şubrede. Or, la începutul lui martie 1945, organizaţiile aflate în sfera de influenţă a
comuniştilor deţineau conducerea în 52 dintre cele 58 de judeţe ale României.
După 6 martie 1945, când la cânna ţării a venit un guvern ce se bucura de protecţia
unui partid care incitase masele la lichidarea marii proprietăţi, împărţirea moşiilor a
continuat cu intensitate sporită. Guvernul nu a întreprins nimic pentru stoparea acestui
proces, pc care începea acum să îl considere lipsit de o bază legală, cu atât mai mult cu
cât, în numeroase sate, ţăranii acaparaseră şi pământurile statului. Chiar din prima şedinţă
a Consiliului de Miniştri, din 7 martie 1945, şeful cabinetului promitea că va trece
imediat la legiferarea refonnei, pornind de la ideea că trebuie să se intre în legalitate, iar
pe viitor să se aplice o lege, acceptându-se totodată să se realizeze, în limitele proiectului
de program propus. După 23 martie 1945, când a intrat în vigoare decretul de refonnă
agrară, problema înlăturării exceselor şi a ilegalităţilor săvârşite cu prilejul acaparării
abuzive a moşiilor şi, mai ales, a celor legate de împroprietărire s-a dovedit mai greu de
soluţionat decât punerea în practică a legii. Primul-ministru a dat însă dovadă de o marc
toleranţă faţă de actele de deposedare înfăptuite anterior, cu scopul de a tempera starea de
spirit a ţăranilor împroprietăriţi pe pământurile ilegal confiscate din îndemnul
comuniştilor şi a Frontului Plugarilor. În cuvântarea ţinută la Congresul General al
Frontului Plugarilor din 24-27 iunie 1945, Petru Groza recunoştea acolo unde operaţiile
refonnei se înfăptuiseră până la 23 martie 1945 „a trebuit însă şi trebuie să ne silim să
aducem legea în concordanţă cu realităţile şi cu împroprietăririle săvârşite!
Loturile distribuite ţăranilor au fost mici, astfel că, la fel ca reformele agrare
anterioare, cea din 1945 a amplificat, însă într-o proporţie mai largă, numărul
gospodăriilor neeconomice. Refonna agrară din 1945 - aprecia Henry Roberts - a avut în
mai mare măsură decât vechile reforme o tendinţă de nivelare a structurii sociale a
satului. Ca măsură egalitaristă, ea avea, fără îndoială, o atracţie emoţională, creând
sentimental că justiţia era restaurată. De fapt, comuniştii ştiau că refonna lor nu va
soluţiona problemele fundamentale ale ţărănimii. Războiul, apoi seceta din Moldova şi
din alte regiuni au cauzat decăderea agriculturii postbelice, însă ineficienta refonnă agrară
i-a înrâurit destinul. Ţelul comuniştilor a fost acela de a pregăti condiţiile viitoarei
regrupări a micilor gospodării în noi şi mari unităţi de producţie, care puteau fi dirijate şi
controlate cu uşurinţă de stat.
CONSECINŢEALE REFORMEI AGRARE DIN 1945

ASUPRA MARILOR PROPRIETĂŢI ŞI PROPRIETARI
( 1945-1949)
În primii ani de după cotitura de la 23 august 1944, comuniştii au păstrat o tăcere

ostentativă în legătură cu colectivizarea agriculturii, respingând chiar proiectele privitoare
la organizarea obştilor propuse de partidele cu care colaborau ... Ei nu au negat rolul
asociaţiilor, însă propaganda lor s-a focalizat asupra cooperativelor de consum, de

Mecanismele legislative ale transfonnării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) 79
prelucrare, de desfacere a produselor agricole şi de folosire în comun a tractoarelor. După
legiferarea reformei agrare, timp de câţiva ani, comuniştii au repetat aproape nealterate
afirmaţiile că ei erau cei mai fermi apărători ai proprietăţii private moşierii fac
propagandă la sate, exploatând forma de colectivizare a ţărănimii. Tovarăşa Ana Pauker
a demonstrat contrariul în raportul prezentat la Conferinţa Naţionala a partidului. Nimeni
altul, decât Partidul Comunist atât de hulit de duşmani ca distrugător al proprietăţii, nu
apără cu mai multa îndârjire proprietatea ţăranului, meşteşugarului, a micului comerciant.
Rareori, liderii comunişti lăsau să se înţeleagă că exploatarea în comun a
pământului putea fi mai profitabilă decât munca pe loturile individuale. La 25 decembrie
1945, în deschiderea şedinţei conducerii Frontului Plugarilor, Groza da de înţeles că
guvernul nu ar fi avut intenţia să copieze organizarea agrară din U.R.S.S: ,,Am stat de
vorba cu generalismul Stalin multe ceasuri şi îmi spunea: să lăsaţi plugărimea şi satele
să meargă şi să-şi croiască singure soarta (!) nimic forţat. Să vă feriţi de imitaţii; să nu
faceţi colhozuri şi sovhozuri".
Şi în timpul campaniei electorale din 1946, comuniştii au continuat să pozeze în
apărători ai proprietăţii private. A fost publicată broşura Comuniştii şi proprietatea
particulară, în care, după ce se combăteau partidele politice, care apărau proprietatea
burgheziei şi moşierimii Partidul Comunist relua prevederile platformei-program a B.P.D
din 20 mai 1946 în legătură cu împroprietărirea ţăranilor pe pământurile ameliorate de
stat; tot atunci, se dădeau asigurări că de rezultatul alegerilor depinde ca ţăranii să poată
lucra în linişte şi culege roadele de pe ogorul lor.
La începutul anului 1948, partidul continuă să propage lozinca necesităţii de a
acorda sprijin micilor proprietari. Pentru aceasta, arăta rezoluţia P.M.R din 21-23
februarie 1948, trebuia pus accent pe corporaţie, ca mijloc de ameliorare a stării
economice a săteanului. Deşi, rezoluţia nu defineşte un anumit tip de cooperaţie, din text
se deduce că ea avea în vedere asociaţiile de producţie. La 9 februarie 1948, într-o
emisiune de radio sovietică, se menţiona că în ţările din estul Europei, calea ţăranilor spre
bogăţie se putea deschide doar prin cooperaţie, dar, în primăvara aceluiaşi an, Gheorghe
Gheorghiu-Dej continua să nege zvonurile potrivit cărora statul ar fi intenţionat să-i
avertizeze pe ţărani.
După numai un an, P.M.R va face o cotitură radicală în politica agrară, încercând
să demonstreze, la Plenara din 3-5 martie 1949 a C.C, lipsa de perspectivă a gospodăriei
ţărăneşti, în contrast cu G.A.C .
În pre-ziua Plenarei, însă, conducerea comunistă a confiscat restul pământului care
fusese lăsat moşierilor prin legea din 23 martie 1945. Vreme de mai bine de doi ani,
guvernul s-a abţinut de la extinderea cadrului legii agrare, dând dovadă de o oarecare
toleranţă faţă de proprietăţile lăsate instituţiilor şi moşierilor. Atacurile comuniştilor au
fost îndreptate, la început, împotriva instituţiilor care reprezentau interesele marilor
proprietari. Astfel, chiar a doua zi după promulgarea legii de reformă agrară, Uniunea
Centrală a Sindicatelor Agricole a fost dizolvată, iar bunurile ei preluate de stat. În anii
1946-1947 au fost desfiinţate şi deposedate de avere celelalte instituţii ce aveau legături
cu moşierimea. La sfărşitul lui 1947, după abolirea monarhiei, proprietăţile familiei
regale au fost etatizate; pe 3 august 1948 au fost confiscate pământurile şcolilor

80 Jeana Marica
confesionale, pc 3 noiembrie, bunurile rurale ale instituţiilor sanitare particulare. iar pc 2

decembrie averile Bisericii Greco-Catolice, desfiinţată prin Decretul nr. 358.
Anul 1948 a fost însoţit de o inovaţie privitoare la deposedarea proprietarilor de
pământuri. Acum, statul a impus agricultorilor cote excesiv de mari. aplicând metode
coercitive celor care nu le predau. Este şi motivul pentru care i-au detenninat pe mulţi
ţărani proprietari, care nu reuşeau să achite cotele sau impozitele, să se dispenseze de
pământ, declarând că îl donează statului. Această manieră şi-a extins prevederile şi asupra
unor persoane sau instituţii ce fuseseră înzestrate cu loturi prin legi speciale, cum ar fi
cavalerii Ordinului Mihai Viteazul şi bisericile.
De asemenea, au fost trecute în patrimoniul statului pământurile instituţiilor,
moşiile Academiei, chiar şi cele ale şcolilor agricole, care, potrivit legii agrare. trebuiau
împroprietărite. Apoi, pe 2 martie 1949, a fost emis Decretul nr. 83, pentru completarea
unor dispoziţiuni din legea nr.187 din 23 martie 1945, în temeiul căruia toate averile
moşierilor treceau în patrimoniul statului. Confiscarea lor a început pretutindeni în
noaptea de 1-2 martie, înainte de emiterea decretului. Dispoziţiile Decretului i-a avut în
vedere, în primul rând, pe moşieri, dar şi pe ţărani. Se pare că, în noaptea de 213 martie
1949, au fost deportate 17.000 de familii. Dacă avem în vedere că statistica Ministerului
Agriculturii din noiembrie 1948 înregistrase doar 7. 703 de exploatări particulare de peste
50 ha, care fuseseră afectate de dispoziţiile legii din 23 martie 1945, ar rezulta că peste
9.000 de ţărani au împărtăşit soarta moşierilor.
Ancheta ministerială din noiembrie 1948 stabilise că moşiile de peste 50 ha
însemnau I.O 13.461 ha. Cum dispoziţiile decretului s-au aplicat şi unor proprietăţi
ţărăneşti, se poate aprecia că suprafaţa confiscată a depăşit cu mult un milion de hectare.
Odată cu pământul, în patrimoniul statului au intrat 1.317 conace şi un număr mai mare
de locuinţe cu inventarul lor, biblioteci, instrumente muzicale, tablouri, lucrări de artă,
bunuri de uz casnic şi de altă natură.
DEBUTUL LEGISLA TIV AL COOPERATIVIZĂRII

DECRETUL 83 DIN 2 MARTIE 1949
Începută în 1945, deposedarea de pământ şi distrugerea proprietăţii individuale

asupra pământului, va cunoaşte punctual culminant în anul 1949. Dacă reforma agrară din
1945 dădea posibilitatea foştilor proprietari, să-şi păstreze un lot de pământ de 50 ha,
exceptând de la expropriere anumite categorii - ţărănimea înstărită, proprietarii de ferme
care pe lângă exemplul de organizare şi producţie, reprezentau un factor dominator la
nivelul întregii agriculturi, după aceea principala grijă a noilor autorităti a fost de a-i
deposeda şi pe aceştia de pământul care le rămăsese. Începutul acestei a~ple operaţiuni,
pregătită din timp în cele mai mici amănunte, se va face prin Decretul nr. 83 din 2 martie
1949. Că lucrurile fuseseră puse la punct cu marc atenţie o demonstrează faptul că
apariţia decretului nu reprezintă altceva decât confinnarea legală a unei operaţiuni
începută cu multă vreme înainte, demonstrată de documentele din arhivă, în care decretul
în cauză apare ca fiind de la 1 martie 1948.
Încă înainte de apariţia decretului, organizaţiile de partid de la sate aveau sarcina
„de a conduce lupta pentru îngrădirea chiaburimii, pentru întărirea şi dezvoltarea

sectorului socialist în agricultură .. „

de a educa pe ţăranii muncitori în spiritual luptei de
clasă necruţătoare şi al vigilenţeineobosite chipul hidos al chiaburului, viclenia şi
atitudinea lui de duşman de moarte al intereselor ţărănimii muncitoare."
După deposedarea, în cursul anului 1948, de bunurile lor funciare ca şi de
inventarul agricol, a numeroase instituţii posesoare de pământ, în a doua jumătate a anului
1948, atenţia s-a concentrate spre lichidarea resturilor pământului moşiereşti, prin
confiscarea acestora şi trecerea în proprietatea statului. În acest sens - lucrurile
desfăşurându-se în mare secret -, la 24 iunie 1948 Direcţia I a Circulaţiei Bunurilor
Imobile Agricole şi Deplasării Populaţiei Rurale în cadrul Ministerului Agriculturii şi
Domeniilor, direcţie nou creată, prin Ordinul confidenţial nr. 617 .884, cerea serviciilor
agricole judeţene să-i trimită, în două săptămâni, tabele nominale cu toţi proprietarii de
terenuri agricole cu exploatări de 50 de ha şi mai mari existente în fiecare judeţ, cu
indicarea pământurilor pe ramuri de folosinţă. În aceste tabele trebuiau incluse
proprietăţile persoanelor fizice sau juridice, proprietăţile de 50 de ha sau mai mari ale
instituţiilor publice sau private rămase acestora în urma aplicării Legii de reforma agrară
din 23 martie 1945, precum şi terenurile agricole de la 50 de ha în sus care fuseseră
exceptate de la expropriere în baza art. 8 al legii din 1945, ce aparţineau mănăstirilor, a
mitropoliilor şi aşezămintelor bisericeşti şi spitaliceşti, aşezămintelor de cultură, obştilor
şi cooperativelor săteşti.
În baza situaţiilor primite de la judeţe s-a întocmit planul de confiscare a resturilor
averilor moşiereşti, care se va pune în aplicare câteva Juni mai târziu. Pentru punerea în
aplicare a acestui plan, la 2 martie 1949, a fost adoptat Decretul 83, pentru completarea
unor dispoziţiuni din Legea nr. 187 din 23 martie 1945.
Pentru a împiedica acţiunea de sabotare a planului de însămânţări şi a producţiei
agricole şi pentru a asigura dezvoltarea agriculturii în R.P.R„ în art. 2 al decretului 83 din
2 martie 1949 se preciza: „Trec în proprietatea statului ca bunuri ale întregului popor: a.
Exploatările agricole moşiereşti, care au făcut obiectul exproprierii, potrivit Legii nr. 187
din 1945 şi fermele model constituite prin efectul aceleiaşi legi, cu întregul inventor viu şi
mort şi clădirile aparţinând sau afectele acestor exploatări, indiferent de locul unde se
află; b. Instalaţiile agricole şi semiindustriale, bunurile şi materialele destinate exploatării,
produsele agricole destinate valorificării, oriunde s-ar găsi depozitate, aparţinând
exploatării moşiereşti expropriate; c. Toate creanţele, titlurile, precum şi participările şi
drepturile decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti expropriate".
În scopul punerii în aplicare a Decretului erau mobilizate importante forţe. Era pus
în mişcare un imens aparat de propagandă care să lămurească ţărănimea muncitoare că
„moşierii expropriaţi sunt şi nu pot fi decât cei mai îndârjiţi şi înrăiţi duşmani ai celor ce
muncesc. Ei au sabotat toate măsurile luate de guvern în sprijinul ţărănimii muncitoare,
semănând panică, neîncredere şi duşmănie împotriva puterii de stat a oamenilor muncii."
Ei au sabotat în permanenţă planul însămânţării, colectările, etc. şi au lăsat în
paragină şi degradează exploatările agricole, lovind astfel în interesele oamenilor muncii.
Ei erau cei mai vicleni răspânditori de zvonuri, împânzind lumea satelor cu minciuni care
uneori au adus pagube ţăranilor muncitori prinşi în cursa acestor zvonuri de exemplu:
tăieri de vite înainte de recensământ sau înainte de sărbători etc. Toată averea acestor
duşmani ai poporului muncitor, a fost strânsă din sudoarea muncitorilor de la oraşe şi

82 Jeana Marica
ţăranilor muncitori deopotrivă. Această avere este fructul exploatării nemiloase de zeci şi
sute de ani a oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Averea strânsă din trnda poporului
muncitor se întoarce acum (prin decretul 83 - n.n.) în mâinile celor de la care a fost
furată. Această avere intră în posesia oamenilor muncii de la oraşe şi sate, ca un bun al
tuturor celor care muncesc: ea trece în proprietatea R.P.R., a statului nostru care o va
administra în foiosul şi pentru îmbunătăţirea traiului celor cc muncesc de la oraşe şi sate."
Exproprierea totală a proprietăţii moşierilor se făcea .. din iniţiativa Partidului
Muncitoresc Român, avangarda clasei muncitoare şi conducătorul celor ce muncesc de la
oraşe şi sate, în lupta pentru o viaţă liberă şi îmbelşugată."
În baza instrucţiunilor cu privire la desăvârşirea reformei agrare, se înfiinţau
comisiile judeţene, organizate de către Comisia centrală pentru desăvârşirea reformei
agrare, comisii care erau compuse din: secretarul judeţenei P.M.R .. delegatul sindicatului
agricol, prefectul judeţului şi directorul serviciului agricol judeţean. Comisiile aveau
sarcina de a efectua „operaţiile de prelucrare pc baza tabelelor anexe", identificând şi
exploatările şi bunurile agricole ce eventual au fost omise din tabele şi cărora urma să li
se aplice acelaşi regim. Tot comisiilor judeţene le revenea sarcina de a organiza comisiile
de plasă şi comisiile comunale, pentru fiecare proprietate cu conac câte o comisie, care
unna să fie convocate pentru instruire la judeţeana P.M.R.
Conform instrucţiunilor primite de la judeţeana P.M.R., paza bunurilor preluate
urma să fie asigurată de echipe special fonnate „din alte elemente decât cele însărcinate
cu preluarea". Elementele ce urmau să alcătuiască echipele de pază trebuia să fie
„mobilizate din rândurile muncitorilor din fabrici şi uzine, completarea acestora până la
acoperirea necesarului, făcându-se cu elemente verificate din masa ţărănimii sărace".
Instrucţiunile mai precizau că delegaţii din comisie care urmau să fie însărcinaţi cu
administrarea unităţii preluate ca şi delegatul P.M.R., era de dorit să nu fie din localitatea
respectivă.
Cu toate aceste măsuri, atunci ca şi astăzi, secretul nu se putea păstra aşa cum
doreau autorităţile. Astfel, la scurtă vreme de la punerea în aplicare a Decretului,
judeţeana P.M.R. Olt raporta că „la preluarea moşiilor din judeţul Olt, s-a constatat că în
cătunul Uria, comuna Frunzaru, la fosta moşie Dobrescu nu s-a găsit nimic. Totul a fost
încărcat şi transportat, cu 2-3 săptămâni înainte de preluarea moşiei". Au fost, însă, şi
proprietari care s-au trezit în mijlocul nopţii că trebuie să părăsească moşia şi să plece în
necunoscut.
Nu întâmplător plenara CC din 3-5 martie 1949 survine la doar o zi de la emiterea
decretului 83 din 2 martie 1949 prin care se confiscau bunurile moşierilor. Aplicarea
acestuia s-a făcut grăbit, în noaptea de 2 spre 3 ale aceleiaşi luni. Pe lângă confiscarea
bunurilor, decretul a mai inaugurat o practică care va însoţi şi sprijini în permanenţă
cursul colectivizării: deportarea. Fie că a avut o dimensiune punitivă, fie una
demonstrativă sau preventivă (în general, cele mai mari răscoale ţărăneşti au fost urmate
de deportări masive de familii chiar şi din satele care nu au contribuit la tulburare, dar
care au avut neşansa de a se situa în proximitatea focarului), deportarea reprezintă o
realitate la fel de gravă ca şi arestarea.
Gravitatea se explică prin doua motive: pe de o parte e vorba de condiţiile multora
dintre cei cărora le fusese aplicată ştampila de „Domiciliu Obligatoriu" pe actul de
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 73-1 10

Mecanismele legislative ale transformării proprietăţii agricole ţărăneşti (1949-1962) 83
identitate (supraveghere permanentă, convocarea periodică la Miliţie, controlul inopinat

la domiciliu - inclusiv noaptea - solicitarea autobiografiilor, verificarea corespondenţei,
descinderi la Securitate), iar pe de alta parte practica abuzivă care mergea chiar împotriva
prevederilor legale (ele însele contrare în mare parte dreptului natural). Aşa se face că,
după aprecierea lui Henry Roberts, în afara celor 7.703 de proprietari de suprafeţe
agricole superioare limitei de 50 ha (definiţia legală a moşierului) identificate prin
recensământul din anul anterior, alţi 9.000 de ţărani care nu se aflau deci sub incidenţa
decretului 83 au fost ridicaţi de către forţele de ordine şi duşi în centrele de deportare din
câmpia Bărăganului (zona care şi-a câştigat renumele infam de „Siberie a României").
PROCESUL COLECTIVIZĂRII
ÎNTRE LEGALITATE ŞI CONSTRÂNGERE
La Plenara din 3-5 martie 1949 a fost stabilit un program detaliat de transformare
socialistă a agriculturii. Existau destule dovezi care să ateste ostilitatea ţăranilor faţă de
colhoz şi spiritul lor individualist, tocmai din această cauză, în perioada în care comuniştii
nu dominau încă societatea românească, au manifestat prudenţă în politica promovată faţă
de lumea satelor. Plenara pornea de la teza leninistă potrivit căreia socialismul nu putea fi
construit numai la oraş, iar la sate să se menţină proprietatea privată; prin urmare,
socialismul trebuia să fie extins în mod obligatoriu şi în lumea rurală. Se făcea apel la
dictonul lui Lenin, potrivit căruia proprietatea privată produce capitalism şi burghezie
permanent, spontan şi În proporţie de masă. Este suficient să avem în vedere datele
oferite de Plenară, care atestau o deteriorare a stării sociale de la sate comparativ cu cele
înregistrate la recensământul din 6 aprilie 1941. În perioada 1941-1948, suprafaţa ocupată
de exploatările agricole cuprinse între 1 şi 5 ha a sporit de la 30,9% la 47,4%, dar la toate
celelalte grupe de proprietate s-au înregistrat căderi: astfel, la exploatările cuprinse între 5
şi 1O ha, diminuarea era de 7, 1%, la cele având între 1O şi 20 de ha, ea a fost de 4%, iar la
cele având între 20 şi 50 ha, de 1,2%. Un spor îngrijorător de mare l-au înregistrat însă
gospodăriile pitice, care aveau mai puţin de 1 ha şi ocupau 7,1% din suprafaţă, faţă de
numai 1,9% în 1941.
„Ne sprijinim pe ţărănimea săracă, întărim alianţa cu ţărănimea mijlocie şi purtăm
un război fără cruţare împotriva chiaburimii". Aceasta a fost lozinca utilizată în U.R.S.S.
în perioada marii cotituri şi pe care P.M.R. o va prelua şi, ceea ce este mai grav, o va
aplica în România. Plenara, rezoluţia, arată că exploatările agricole mai mici de 5 ha erau
nerentabile şi nu puteau asigura bunăstarea familiei ţărăneşti. În plus, ele erau divizate în
numeroase parcele situate la distanţe relativ mari de locuinţa proprietarului. Ori, aceşti
ţărani săraci ar fi preferat, după părerea liderilor comunişti o formă diferită de producţie.
Ţăranii mijlocaşi erau consideraţi proprietarii care deţineau între 5 şi 1O ha şi, potrivit
ideologiei partidului, aceştia trebuiau să fie principalii aliaţi de la sate ai clasei
muncitoare.
Ei urmau să fie atraşi în acţiunea de constituire a socialismului, căci exploatările
lor puteau reprezenta puncte de sprijin pentru noile G.A.C-uri. Chiaburii constituiau o altă
categorie de proprietari agricoli. Încadrarea în această categorie nu se făcea ţinându-se

84 Jeana Marica
cont numai de suprafaţa de pământ, ci se avea în vedere faptul că aceştia foloseau forţa de
muncă salariată.
În prima etapă, s-a urmărit dislocarea chiaburilor din poziţiile mai importante ale
comunităţilor rurale. Apoi, în decursul procesului de lichidare, ei au fost ridicaţi în cursul
nopţii şi trimişi cu domiciliu forţat în alte zone ale ţării, ori întemniţaţi, sub diferite
pretexte, în special sub cel al sabotării politicii de colectivizare a agriculturii. Procesul a
fost declanşat chiar în cursul anului 1949, însă el a căpătat o deosebită amploare cu
începere din I 950, iar victime ale represiunii au căzut adesea, odată cu chiaburii şi mulţi
ţărani mai puţin înstăriţi ori chiar săraci. La nivelul întregii ţări, condamnările pentru un
asemenea motiv au atins proporţii nemaiîntâlnite până atunci în România. Potrivit
declaraţiei făcute de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej la Plenara C.C. al P.M.R.
din 30 noiembrie - 5 decembrie 1961, până în mai 1952, când Ana Pauker şi Vasile Luca
au fost înlăturaţi din conducerea partidului, acuzaţi fiind, printre altele, şi de nesocotirea
principiului liberului consimţământ în procesul colectivizării - au fost arestate în numele
luptei împotriva chiaburilor, peste 80. OOO de ţărani, între aceştia 3 7. OOO de mUlocaşi şi
7.000 de ţărani săraci, dintre care peste 30.000 aufostjudecaţi în procese publice.
Plenara a propus organizarea treptată a colectivizării, sugerând să se înfiinţeze, la
început, un număr relativ mic de asociaţii cu rol de gospodării - model, menite să
convingă şi alţi ţărani de avantajele acestei forme de cultivare a pământului. Extinderea
numerică trebuia făcută paralel cu dezvoltarea industrială a ţării, astfel încât, industria să
fie capabilă să fumizeze agriculturii maşinile agricole necesare, formării cadrelor
specializate şi a creşterii conştiinţei maselor ţărăneşti în privinţa superiorităţii şi
necesităţii gospodăriei agricole.
După Plenara din martie 1949, conducerea centrală a P.M.R. a solicitat comitetelor
judeţene să propună localităţile în care activiştii lor urmau să declanşeze propaganda
pentru colectivizare.
S-a sugerat, ca în fiecare judeţ, în special în cele cu suprafeţe mari destinate
culturilor cerealiere, să fie constituită câte o asemenea Gospodărie Agricolă Colectivă,
care să funcţioneze ca unitate - model şi care să fie sprijinită de stat, prin G.A.S-uri şi
Staţiunile de Maşini şi Tractoare. Înscrierea trebuia făcută numai pe baza liberului
consimtământ. Primirea chiaburilor era strict interzisă.
'În iulie 1949 s-au înregistrat un număr de 60 de cereri de înfiinţare de G.A.C-uri,
însă C.C. al P.M.R. a aprobat numai 2 I, considerând că celelalte nu îndeplineau condiţiile
necesare. Astfel, în luna august a aceluiaşi an a fost aprobată de către Ministerul
Agriculturii înfiinţarea primului lot de G.A.C-uri.
În raionul Drăgăneşti-Olt, regiunea Roşiorii de Vede, au luat fiinţă doua G.A.C-
uri : Ştefan Ţugui, în satul Vătoşi, comuna Crâmpoia şi 6 Martie, în comuna Stoicăneşti.
De remarcat, că în toate aceste G.A.C. s-au înscris în proporţii covârşitoare ţărani din
categoria celor săraci, care posedau suprafeţe mici de pământ. Media de suprafaţă a
G.A.C-urilor urma să fie stabilită între I 00 şi 200 de ha, iar cea socotită pe familia de
ţărani colectivişti, de cel puţin 3 ha; în cazul în care aceasta era mai mică, ea urma să fie
completată cu donaţii din terenurile aflate în proprietatea G.A.S-urilor, din loturile
demonstrative, din cele ale bisericilor care donau statului pământul, sau din terenul
comunelor. Primele 21 de G.A.C-uri s-au bucurat de numeroase avantaje din partea

statului. Astfel, ele au primit anumite suprafeţe de pământ şi sedii proprii, în locu~n_ţ~le
confiscate de la diferite persoane care fuseseră arestate sau mutate cu dom1c1hul
obligatoriu în alte părţi. De asemenea, au fost scutite timp de doi ani de impozite, iar
recolta obtinută a fost distribuită în totalitate sătenilor asociaţi, în funcţie de munca
prestată. Î~ plus, prin comasarea pământurilor celor care s-au înscris în gospodăriile
colective, noile unităţi au intrat în posesia celor mai bune terenuri situate în vecinătatea
localităţilor respective, operaţia comasării, realizată acum atât la fermele de stat, cât şi la
G.A.C-uri, provocând nemulţumiri şi chiar revolte în rândurile sătenilor necolectivizaţi,
cărora li s-au repartizat pământuri de slabă calitate situate la mare distanţă de sat. La
sfârşitul primului an de muncă în G.A.C, rezultatele au fost mulţumitoare, acest lucru
datorându-se şi favorurilor de care s-au bucurat. Acest lucru a determinat înscrierea a noi
membrii în G.A.C., îndeosebi s-au înscris ţărani cu o situaţie materială precară.
Comitetele judeţene de partid vor organiza echipe de agitatori, formate din activiştii
lor şi din membrii asociaţiilor deja constituite. Metodele acestora nu aveau nimic de a
face cu liberul consimţământ.
În primii ani de după Plenară, creşterea numerică a G.A.C-urilor a fost destul de
lentă. Conducerea partidului a încurajat asocierea ţăranilor în întovărăşiri agricole. În
septembrie 1951 s-a renunţat la soluţia colectivizării accelerate în folosul întovărăşirilor
agricole, care întâmpinau mai puţină rezistentă din partea ţăranilor. După 1951
întovărăşirile agricole, care se fondau pe principiul proprietăţii private asupra pământului,
au sporit numeric mult mai repede decât G.A.C-urile, dar propaganda comunistă nu s-a
sfiit să prezinte această mişcare ca pe un progres al sectorului socialist al agriculturii. De
altfel, la Plenara C.C. al P.M.R. din noiembrie-decembrie 1961 Alexandru Moghioroş
reamintea că rezoluţia fundamentală din 3-5 martie 1949 recomandase constituirea
întovărăşirilor, care puteau face mai uşor tranziţia spre G.A.C-uri, acuzând-o pe Ana
Pauker că amânase aplicarea acestei recomandări, pe motiv că ţăranii ar fi putut părăsi
G.A.C-urile existente pentru a intra în întovărăşiri.
Anul 1953 a adus unele concesii pentru ţărani. De exemplu, la 10 septembrie a fost
anunţată o reducere, alături de unele scutiri ale impozitelor stabilite asupra G.A.C-urilor
şi asupra gospodăriilor individuale, dispoziţiile hotărârii Consiliului de Miniştrii
aplicându-se cu începere de la 1 ianuarie 1953. Paralel, unele impozite şi cote de livrări la
lapte, carne, lână au fost reduse şi s-a instituit un nou sistem de vânzări, în avans, la
animale vii, produse animaliere, materii prime, fructe, legume. Au fost reduse apoi cu 50
% taxele pe vânzarea produselor din gospodăriile ţărăneşti, care îi rămâneau săteanului
după livrarea cotelor obligatorii, cu condiţia ca surplusurile respective să fie vândute
statului.
Aceste concesii urmăreau să-l impulsioneze pe ţăran, şi să-i crească încrederea în
partid. Ca urmare a acestor măsuri, în lumea satelor s-a mai temperat neliniştea sociala.
Dar ritmul colectivizării a mai fost influenţat şi de alţi factori. Sectorul socialist al
agriculturii, în care erau incluse fermele de stat, pământurile instituţiilor, ale G.A.C-urilor
şi pe cele ale întovărăşirilor, producea, procentual, mai puţine cereale şi legume în raport
cu suprafaţa pe care o deţinea, în vreme ce ponderea gospodăriilor individuale mijlocii
sporise ca şi cantitatea bunurilor agricole pe care ele o realizau. Astfel, potrivit calculelor

86 Jeana Marica
de la sfârşitul lui 1956, gospodăriile mici şi mijlocii, respectiv cele care <n eau o suprafată
între 5-20 ha, asigurau circa 75 % din întreaga recoltă de cereale şi de legume a ţării. '
La cel de-al doilea Congres al P.M.R. din 22-28 decembrie I 955, s-a stabilit
extinderea colectivizării ca principal obiectiv al politicii agrare. astfel ca până în 1960
sectorul socialist al acestei ramuri să devină predominant, iar producţia agricolă realizată
de el să ajungă la 60-70 % din totalul producţiei-marfă. Între priorităţile partidului se
aflau: intensificarea muncii de constituire a noilor asociaţii agricole şi gospodării
colective, întărirea şi dezvoltarea gospodăriilor şi întovărăşirilor existente. creşterea
productivităţii în agricultură.
Revoluţia maghiară din 1956 a generat nelinişte şi în rândul conducerii comuniste
de la Bucureşti. Astfel, printr-o serie de decrete şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri.
emise în 1956 şi în primele luni ale lui 1957, a fost eliminat sistemul livrărilor în cadrul
cotelor obligatorii care se aplicau producătorilor particulari la grâu, floarea soarelui.
seminţe de leguminoase, cartofi şi lapte. Ţăranii care deţineau mai puţin de un ha de
pământ, precum şi cei cu loturi particulare, dar membrii ai G.A.C, erau scutiţi de livrările
obligatorii de came.
În privinţa colectivizării, liderii comunişti nu au făcut nici o concesie, înfiinţarea
G.A.C-urilor fiind în continuare stimulată.
Anul 1957 a fost un an ciudat prin măsurile adoptate de partid: pe de o parte, au
fost adoptate măsuri care uşurau într-o anumită măsură, atât sarcinile ţăranilor
necolectivizaţi, cât şi pe cele ale G.A.C-urilor, pe de alta parte, ponderea colectivizării
înregistrează procente din ce în ce mai ridicate. Astfel, la 7 iulie 1957, Comitetul
Regional Dobrogea al P.M.R. anunţa că pământul de aici trecuse în proporţie de 100 % în
proprietate socialistă. La sfârşitul aceluiaşi an, asocierea ţăranilor înregistra proporţii mai
ridicate în regiunile Galaţi, procent 45,6%, Timişoara, 29,9 %; în celelalte regiuni
ponderea era cuprinsă între 20-1 7,4 %.
Aderarea masivă a ţăranilor dobrogeni la gospodăriile colective poate fi explicată
prin particularităţile structurii proprietăţii de aici. Locuitorii Dobrogei deţineau, în medie,
cele mai întinse suprafeţe de pământ din România, însă terenurile lor erau slab
productive. Ţăranii, însă, erau obligaţi să predea statului cote din produsele agricole nu în
funcţie de productivitatea solului, ci de suprafaţa avută în proprietate. Cum majoritatea nu
le puteau acoperi din recolta obţinută, au considerat că era mai convenabil să se înscrie în
G.A.C„ pentru a scăpa de înrobitoarele sarcini ce apăsau pe umerii lor.
Succesul înregistrat în Dobrogea a determinat conducerea centrală a partidului să
impulsioneze propaganda pe tema colectivizării în întreaga ţară. O parte dintre activiştii
organizaţiei regionale a partidului de la Constanţa au fost transferaţi în alte regiuni, cu
sarcina expresa de a extinde colectivizarea în cât mai multe localităţi. Anul 1957 a
reprezentat, de fapt, o etapă de ofensivă generală în această direcţie. Ea a fost însoţită,
aproape pretutindeni, de brutalităţi şi ilegalităţi comise de cei trimişi să-i convingă pe
săteni de avantajele exploatării în comun a pământului. În multe sate au fost regizate
adunării ţărăneşti la care au participat un număr mic de săteni, selectaţi de delegaţii
regionali ai partidului, care şi-au dat acordul pentru transformarea întovărăşirilor existente
în gospodării colective. Astfel, întovărăşiţii deveneau, fără acordul lor, colectivişti, fiind
obligaţi, prin statutul-tip al G.A.C-urilor, să predea asociaţiei inventarul viu şi mort pe

Mecanismele legislative ale transfonnării proprietăţii agricole ţărăneşti (1949-1962) 87
care îl deţineau. Această metodă de colectivizare forţată utilizată în 1957 a generat
împotriviri care, în unele sate, s-au transformat în răzmeriţe, amploarea lor fiind
determinată în mod frecvent de agresivitatea cu care autorităţile detaşate în comune
încercau să-i convingă pe săteni să se înscrie în G.A.C.
Printre cele mai violente revolte au fost cele înregistrate în câteva sate din jurul
Focşaniului, care au fost reprimate de Batalionul de Securitate din acel oraş. Urmarea
reacţiei ţăranilor a fost aceea că persoanelor devenite colectiviste fără consimţământul lor
li s-a permis să revină la statutul lor juridic anterior şi să îşi recupereze inventarul preluat
în mod ilegal. În plus, în comunele în care funcţiona deja G.A.C., o buna parte dintre
ţărani s-au putut retrage, fără a întâmpina opoziţie din partea autorităţilor. După aceste
agitaţii, anul 1957 a reprezentat un scurt recul în propaganda partidului legată de
colectivizare. Şi totuşi, în unele regiuni, s-au înfiinţat noi G.A.C-uri. Includerea sătenilor
în G.A.C-uri şi în întovărăşiri s-a făcut aproape pretutindeni prin folosirea unor mijloace
violente şi neortodoxe. Practicarea acestora este confirmată de arhive, de mărturiile
ţăranilor, dar şi de liderul partidului. Astfel, la Conferinţa de presa ţinută la Constanţa, în
aprilie 1958, când s-a sărbătorit colectivizarea completă a Dobrogei, prim-secretarul
partidului recunoştea că unele dintre metodele folosite pentru colectivizare violaseră
principiile liberului consimţământ. Cu toate acestea, activitatea propagandistică a
echipelor de agitatori a continuat pe tot parcursul anului 1957 şi 1958. Rezultatul:
numărul ţăranilor colectivizaţi a crescut.
La Plenara C.C. al P.M.R. din 26-28 noiembrie 1958 s-a decis, între altele,
realizarea unui ritm mai rapid de transformare socialistă a agriculturii. Ministrul adjunct
al Agriculturii şi Industriei Forestiere, Eugen Alexe, avea să declare într-un interviu
acordat în mai 1959 ziarului New York Times, că, păstrându-se ritmul din ultima perioadă,
colectivizarea totală a satelor se putea realiza cu uşurinţă în următorii trei ani. Acesta
menţiona că, numai în primele cinci luni ale acelui an, peste un milion de ha intraseră în
sectorul socialist.
La 30 iulie 1959, oficiosul partidului, Scânteia, scria că la acea dată, sectorul
socialist cuprindea 5,87 milioane de ha, care reprezentau 68,5 % din totalul suprafeţei
arabile, ceea ce ar fi însemnat un spor de 17 ,5 % faţă de sfârşitul anului 1957. Declaraţiile
din următoarele luni ale altor demnitari evidenţiază creşteri neîntrerupte în sectorul
socialist. Astfel, ministrul agriculturii, Ion Cozma, într-un articol apărut în România
Liberă, din 15 decembrie 1959, arată că sectorul socialist deţinea 71,3 % din suprafaţa
arabilă a ţării. Sectorul cooperatist participa cu 63,3 % din totalul pământului agricol şi în
el erau angajate 2.61 O.OOO familii, adică 72,5 % din totalul lor. Creşterea suprafeţei
arabile din 1959 a fost realizată, în special, prin aplicarea decretului nr. 115 din 30 martie
1959, care confisca întregul pământ ce nu era cultivat direct de familia proprietarului şi
interzicea darea lui în parte, închirierea şi folosirea muncii salariate de către posesor. În
comunele în care nu existau G.A.C-uri, aceste terenuri au fost repartizate, sub formă de
folosinţă veşnică, gospodăriilor colective.
În anul următor, 1960, întinderea de pământ a sectorului socialist a ajuns la 81,9%
din suprafaţa agricolă totală a ţării. La Congresul al III-iea al P.M.R., din 20-25 iulie
1960, secretarul general avea motive să afirme că, sarcina trasată de congresul precedent,
de a asigura preponderenţa sectorului socialist, fusese realizată. Dej arăta că 680.000 de

88 Jeana Marica
familii de ţărani, cu 1,8 milioane ha de teren arabil, ramasesera m afara sectorului
socialist. Acestea erau situate în zonele montane. Conducerea partidului se declara
satisfăcută de evoluţia procesului de colectivizare a agriculturii, dar pe de alta parte,
rezultatele obţinute de acest sector au fost sub nivelul anticipat. De exemplu, în 1955,
Congresul al II-iea al partidului preconiza pentru 1960 o producţie de cereale de 15
milioane de tone, ori cel mai ridicat plafon din acel cincinal a fost de numai 11 milioane
de tone în 1957, an în care recolta a fost foarte bună.
După colectivizare, slaba eficientă economică a sectorului socialist a constituit o
permanentă sursă de îngrijorare pentru regim. La sfârşitul anului 1960, de exemplu, în
România, funcţionau circa 5.000 de gospodării colective, însă, o bună parte dintre acestea
erau nevoite să contracteze an de an credite de la bănci, pc care nu erau capabile să Ic
returneze.
La începutul anului 1962, conducerea partidului a declanşat ofensiva finală a
colectivizării. Pretutindeni, acolo unde locuitorii reuşiseră să se împotrivească până atunci
acţiunii de colectivizare, echipe de activişti au fost trimise la sate de către organizaţiile
regionale şi raionale. Acestea au fost înştiinţate că nu se pot întoarce acasă până când nu
reuşeau să organizeze asociaţia în localitatea în care erau detaşate. În primăvara anului
1962 conducerea partidului anunţa oficial încheierea procesului de socializare a
agriculturii. Între 23-25 aprilie 1962, Plenara C.C. a făcut un bilanţ elogios al activităţii
desfăşurate de membrii partidului pentru realizarea programului stabilit la 3-5 martie
1949. Două zile mai târziu, pe 27 aprilie 1962, la Bucureşti a fost organizată o sesiune
extraordinară a Marii Adunării Naţionale, cu participarea a 11.000 de ţărani, număr
considerat simbolic de către liderii comunişti, întrucât ar fi echivalat cu cel al ţăranilor
ucişi în cursul răscoalei din 1907, consacrată procesului de colectivizare a agriculturii.
În realitate, o parte dintre ţărani au continuat şi după 1962 să rămână
necolectivizaţi, între aceştia sătenii din regiunile montane, care nu au intrat în atenţia
partidului, dar şi unii dintre ţăranii din zonele de deal şi de munte care, în pofida
presiunilor exercitate asupra lor, au refuzat sistematic să semneze cererile de înscriere în
colectiv. Într-o serie de localităţi, aceştia au fost consideraţi membrii de drept ai
asociaţiei, iar în altele, ţăranii respectivi au fost deposedaţi de pământ, atribuindu-li-se
loturi în alte comune, la mare distanţă de gospodărie, pe care au refuzat să le primească.
Unii au părăsit localitatea în care domiciliau, angajându-se în diferite sectoare ale
economiei. Nu puţini dintre ei au rămas în satul de origine, reuşind să facă faţă
împovărătoarelor sarcini ce apăsau asupra lor, datorită faptului că s-au dovedit
întreprinzători, să îşi asigure condiţii de trai mulţumitoare, adeseori mult mai bune decât
cele ale ţăranilor colectivişti.
Ca potenţial numeric, chiaburimea a reprezentat, aparent, un procentaj relativ
redus. În realitate, chiaburimea reprezenta pentru regimul comunist o dublă ameninţare:
pe de o parte deţinea 24,81 din suprafaţa agricolă; pe de altă parte, gospodăriile ţăranilor
înstăriţi opuneau cea mai mare rezistenţă pe plan economic şi social la asaltul colectivist
promovat cu toate mijloacele de reprimare.
Un loc important în cadrul programului de colectivizare l-a ocupat fundamentarea
liniei politice şi a metodelor tactice faţă de diferitele categorii sociale existente la sate.
Ţărănimea săracă şi mijlocaşă a constituit, cel puţin în documentele partidului, aliatul

clasei muncitoare în procesul revoluţiei şi construcţiei socialiste. Având o pondere de

49,5 din numărul total al gospodăriilor agricole individuale, ţărănimea săracă (cu loturi de
până la 3 ha) deţinea 35,67 % din suprafaţa agricolă. Ţărănimea mijlocaşă, reprezenta
41,3 % din numărul gospodăriilor ţărăneşti individuale, deţinând 43,99 % din suprafaţa
agricolă. Ca putere economică, ţărănimea mijlocaşă deţinea circa jumătate din mijloacele
de producţie din agricultură şi aducea pe piaţă cantităţi importante de cereale marfă. În
prima fază a colectivizării ea a constituit obiectivul principal al atragerii în structurile
colectiviste datorită inventarului viu şi mort pe care îl deţinea. În viziunea partidului
ţăranii săraci şi mijlocaşi făceau parte din clasa socială a ţărănimii muncitoare. De altfel,
în cuvântarea liderului comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în cadrul Plenarei din 3-5
martie 1949, plenară ce deschidea drumul colectivizării, lansa lozinca: ,,Ne sprijinim pe
ţărănimea săracă, strângem alianţa cu ţăranii mijlocaşi şi ducem o luptă neîntreruptă
împotriva chiaburimii".
În agricultura românească exista şi categoria socială a muncitorilor agricoli. Aceştia
îşi desfăşurau activitatea în fermele agricole de stat, în staţiunile de maşini şi tractoare sau
în gospodăriile ţărănimii înstărite. În Oltenia numărul lor nu depăşea câteva mii.
O altă categorie socială o reprezenta ţărănimea înstărită, care, în Oltenia, la 1
ianuarie 1949, reprezenta 8, 7 % din numărul gospodăriilor ţărăneşti individuale. Ea
deţinea 19,30 % din suprafaţa agricolă. Aceasta a constituit duşmanul principal din lumea
satului pentru regimul comunist.
Pentru a deosebi pe ţăranul muncitor (sărac şi mijlocaş) de ţăranul înstărit (numit de
propaganda comunistă chiabur), în documentele
Plenarei din 3-5 martie 1949 au fost stabilite următoarele criterii: dacă are pământ,
în ce regiune se află pământul, dacă mai posedă şi alte mijloace de producţie, felul
culturilor, cât produce şi cât aduce din producţia sa la piaţă, dacă exploatează sau nu
munca străină, dacă este sau nu exploatat de alţii, mărimea familiei etc. Aceste criterii nu
au fost respectate, prioritate având criteriul politic sau bunul plac al autorităţilor săteşti şi
raionale.
STABILIREA UNEI NOI IERARHII SOCIO-ECONOMICE

ÎN LUMEA SATULUi ÎN ACORD CU NOUL TIP DE PROPRIETATE:
ŢĂRĂNIMEA MICĂ ŞI MIJLOCAŞĂ.
INTRODUCEREA CONCEPTULUI DE CHIABUR
Gospodăriile agricole, la începutul anului 1949 erau grupate astfel: gospodăriile

ţărăneşti sărace reprezentau 19,2% (4,5% din cele sub 0,5 ha), cele mijlocaşe 59,8%
(fiind cele mai numeroase, între 1-10 ha), cele chiabureşti 24,81% (10-50 ha), dacă am
ţine cont de criteriul economic. Dar cum criteriul economic a fost secundar, cel politic
fiind prioritar, începând cu 1950 cifrele au suferit modificări.
La această cauză s-a adăugat şi divizarea proprietăţii pe moştenitori, precum şi
efectul Decretelor 83 din 1949, 183 din 1949, 111 din 1951, 131 din 1952, 308 din 1953
etc.
La începutul campaniei de colectivizare, numărul şi suprafaţa totală, după mărimea
gospodăriilor agricole, a fost:

90 Jeana Marica
-·
Supr afaţa IP~~centaj
Categoria de Nr. de Procent de
agn colă Suprafaţă
gospodărie gospodării nr. gospodării
detinut ă în ha a >ricolă
Total regiune 172.948 ~
100,0 I.__l~j~
I I 87,67
I
I
Pana la I ha 28.878 14,7 ... 1§.:2.21_ 19,23
1-3 ha 62.227 .
34,8 ------- I 79.93 !_ 15,84
3-5 ha 40.302 22,1_ 21 1.3 I I I I 8,60
19,2 - - - - -2~E~13-3 I ~5,39
---~--
5-1 O ha 30.840
10-20 ha 8.170 6,9 I 48.625
· - · - ---------- - - - - - - -
13,08
20-50 ha 1.773 1,8_ - - - - - - - 70.750 6,22
Peste 50 ha 757 0,5 62.682 5,51
Analizând structura de clasă a economiei agricole. gmpurilc sociale ale satului,

relaţiile de clasă în mediul rural, Dej a elaborat criteriile generale de departajare a
ţărănimii şi a altor proprietari în categoriile de săraci, mijlocaşi, chiaburi: dacă are
pământ, cât pământ posedă, în ce reghme se a.flă pământul, dacă mai posedă şi alte
mijloace de producţie, felul de cultură, cât produce şi cât aduce din produc{ ia sa la piaţă,
dacă exploatează sau nu munca străină, dacă este exploatat de al{ ii, mărimea familiei
etc.
Apar în această înşiruire atât criterii economice - suprafaţa de pământ pe care o
posedă -, dar şi cele politice - dacă exploatează sau este exploatat. Distincţia chiabur -
mijlocaş a fost atât de elastică şi neclară, încât conducerea partidului s-a confruntat cu
numeroase rapoarte, în care se cereau lămuriri suplimentare. Preşedintele Comitetului
Executiv al Sfatului Popular Raional Drăgăneşti-Olt, într-o adresă către Comitetul
Executiv al Sfatului Popular Regional Bucureşti, din I 9 septembrie 1952, cerea indicaţii
în detaliu cu privire la ce trebuieşte scris În rubrici, afirmând că nici cei mai buni
activişti nu reuşesc să-i identifice pe chiaburi.
Stabilirea categoriilor, după raţiuni politice de circumstanţă, în care factorii
economici au avut doar o importanţă secundară, este dovedit şi de circulara Comitetului
Executiv al Sfatului Popular Regional Bucureşti, din I 6 aprilie 1953, prin care
proprietarii de pământ şi alte mijloace puteau să fie încadraţi în categoria chiaburilor fără
să se ţină cont de suprafaţa deţinută:
Cei care sunt recalcitranţi şi se opun făţiş la colectivizare şi măsurilor luate de
partidul şi statul nostru pentru achiziţie, colectare şi predare de cote; aceştia trebuie
îndepărtaţi din regiune şi arestaţi conform legilor şi luptei de clasă.
Cei care opun rezistenţă moderată colectivizării şi care nu instigă împotriva statului;
aceştia prin cote, colectări, impozite, schimburi de tarlale trebuie constrânşi să cedeze
pământul gospodăriilor colective dacă sunt înfiinţate sau se vor înfiinţa.
Cei care se opun colectivizării; de la caz la caz să fie încadraţi la mijlocaşi pentru a
putea fi încadraţi în structurile colectiviste; este necesară atragerea acestora pentru
inventarul viu şi mort şi pentru suprafaţa de pământ pe care o deţin; se va acorda o mare
atenţie la drepturile acestora de a fi aleşi În funcţiile de conducere şi chiar la drepturile

Mecanismele legislative ale transformării proprietăţii agricole ţărăneşti (I 949-1962) 9I
electorale, pentru a promova în conducerea gospodăriilor colective numai elemente

devotate şi în general sărace.
Cui revenea sarcina stabilirii în ce categorie trebuia încadrat un ţăran? Puterii
locale, reprezentate de: preşedintele, vicepreşedintele Sfatului Popular comunal,
secretarul organizaţiei de baza P.M.R., miliţianului, ce aveau drept coordonator
instructorul raional P.M.R. Listele cu specificaţiile complete - numele, satul, comuna,
suprafaţa de pământ deţinută, imobile, inventar viu, mort, dacă a avut în posesie şi alte
mijloace de producţie (cazan de ţuică, batoze, mori, gatere etc,), dacă exploatează munca
altora (are servitori, dă pământ în dijmă, lucrează pământul cu plata zi-muncă etc.),
observaţii - erau înaintate Sfatului Popular Raional, pe care, după aprobare. le trimiteau
la regiune pentru a fi avizate.
Încadrarea în categoria chiaburilor a reprezentat o pârghie abil folosită de
autorităţile locale. La cele două categorii s-a adăugat şi cel al hazardului, al norocului de
a fi sau de a nu fi în graţia autorităţilor. Au fost cazuri când mulţi au fost trecuţi pe listele
chiaburilor pentru diverse motive, mai puţin economice. Astfel, în satul Zănoaga, comuna
Dăneasa, raionul Drăgăneşti, erau trecuţi la chiaburi următorii: Grigore Onescu, deţinea
50 de ha, Barbu Popescu şi Nelu Popescu (fraţi), aveau cazane de ţuică şi secerătoare,
Marin Mihai care, împreuna cu fiul, Vasile, aveau cazan de ţuică şi secerătoare, Iancu
Dinu, maşină de treierat, Tianu Vladimir, 5 ha, Maxie Vlad, 15 ha, Costică Vlad, cazan şi
secerătoare, Gheorghe Rogojinaru, secerătoare. În sat existau, în momentul colectivizării,
4 secerători. Grigore Onescu, unul dintre oamenii cei mai respectaţi din localitate, a fost
închis trei luni pentru că nu a putut să plătească cotele impuse. De asemenea, unul dintre
băieţii săi, Dinu, învăţător, a fost închis doi ani şi jumătate pentru că a refuzat sistematic
să-şi treacă pământul în gospodăria colectivă. Un alt caz semnalat de noi în demersurile
făcute pe teren este şi cel al lui Iancu Dinu. Era, după criteriile comuniste elementul tipic
de chiabur: avea pământ, cazan de ţuică, secerătoare, folosea munca cu ziua de plată.
Forţat să se treacă în gospodăria care luase fiinţă în 1959, a lăsat secerătoarea pe câmp;
aceasta s-a degradat, iar când comuniştii din localitate, în frunte cu Gloabă Marin, au
încercat s-o folosească spre folosul gospodăriei, aceasta nu a mai funcţionat. Iancu Dinu
a fost acuzat de sabotaj contra intereselor statului şi închis un an şi trei luni.
În localitatea Fălcoiu, raionul Caracal, Popa Ion a fost încadrat la chiaburi, deşi nu
avea pământ în momentul declanşării colectivizării - pământul se distribuise copiilor
după ce aceştia se căsătoriseră, în folosinţă rămânându-i o cârciumă. Unul dintre copii,
Marioara, astăzi în vârstă de 72 ani, ne relata că tatăl său a fost trecut pe lista de la Sfatul
Popular cu şase oi, pentru care trebuia să predea lână şi lapte. Ridicolul intervine însă, în
momentul în care bătrâna ne spune că tatăl dăruise oile copiilor, lui ne mai rămânându-i
nici o oaie, dar timp de patru ani a plătit cote pentru cele şase oi. Cum proceda? Mergea
în piaţă şi cumpăra cantitatea necesară plăţii cotelor de lână şi lapte!
Situaţia economică relativ modestă a majorităţii proprietarilor categorisiţi drept
chiaburi nu a corespuns cu portretul făcut de Dej odioşi şi vicleni, jefuitori ai oamenilor
muncii, duşmani care împrăştie zvonuri mincinoase şi compromit tinerele gospodării
colective folosind situaţia lor economică. Discriminările au afectat îndeosebi ţăranii care
au refuzat să intre în G.A.C.

92 Jeana Marica
În localitatea Radomireşti, raionul Drăgăneşti-Olt, Ciobanu Miliţă, deşi deţinea
numai 1,56 ha, a fost trecut la chiaburi pentru că a refuzat să se înscrie în G.A.C.
Pe toată durata desfăşurării procesului de colectivizare, etichetarea socială a rămas
un privilegiu al autorităţilor locale.
Preşedintele de Sfat Popular şi instructorul P.M.R. au dispus încadrarea
recalcitranţilor în categoria chiaburilor sau, dimpotrivă, menajarea persoanelor
cooperante cu regimul comunist. Listele erau comunicate, la solicitare, instituţiilor de
învăţământ sau întreprinderilor, care decideau asupra menţinerii la studii, sau la locul de
muncă, a copiilor celor condamnaţi. Astfel, Ilie Achim, fiul lui Marin Achim din comuna
Radomireşti, raionul Drăgăneşti, a fost exmatriculat din liceu în 1959, pe motiv că tatăl
sau refuza să se treacă în colectiv (Marin Achim a fost socotit chiabur, în 1959. iar în anul
următor a fost decăzut la categoria mijlocaş; de altfel, în 1961 se înscrie în gospodăria
colectivă, fiind printre ultimii. În momentul înscrierii deţinea o suprafaţă de s:99 ha, din
care 5,34 ha arabil).
Dosarul de cadre a constituit principalul normativ în baza căruia se făceau
promovările, se desfăceau sau se întocmeau contracte de muncă. A fi etichetat chiabur sau
fiu de chiabur însemna duşman al poporului. Era suficient ca o persoană din mediul rural
să emită un comentariu ostil la adresa partidului, a regimului şi chiar a unor persoane
influente pentru ca autorităţile locale să o includă în rândul chiaburilor.
Preotul Iacob Cleoci, stabilit în comuna Dăneasa, raionul Drăgăneşti, în vara anului
1940, după cedarea Basarabie Uniunii Sovietice, veteran de război, pentru că a refuzat să
colaboreze cu autorităţile locale în susţinerea campaniei de colectivizare, a fost închis doi
ani şi trei luni.
Pământul pe care îl poseda era de fapt terenul bisericii, dar a fost încadrat la
categoria chiaburilor şi în dosarul deschis la judecătoria din Drăgăneşti a fost încadrat ca
fiind împotriva colectivizării.
Chiabur putea deveni, prin decizia autorităţilor locale, nu numai opozantul politic,
ci orice gospodar cinstit şi cu dragoste de muncă, care, prin eforturi proprii, îşi întreţinea
familia. Un astfel de caz, nu singular, de altfel, este cel al lui Miliţă Ştefănescu, din
comuna Mărunţei, cu o suprafaţă de pământ de 3, 15 ha, tată a trei copii, care nu făcuse
politică nici înainte şi nici după 23 august 1944, şi care este categorisit drept chiabur.
Părăseşte comuna împreună cu întreaga familie şi se mută în Petroşani, angajându-se la
mina din localitate. Mitrache Ion, fiu de ţăran sărac - Mitrache Radu, tatăl, avea cinci
copii, fiecăruia revenindu-i câte un pogon şi trei sferturi -, simpatizant al politicii
legionare, om cu o solidă pregătire profesională, căsătorit cu fiica chiaburului Iancu Dinu,
din Zănoaga, a trebuit să părăsească comuna Frunzaru şi să se mute în Bărăgan la Feteşti.
Atunci când semnificaţia mecanismului de repartizare în categoriile sociale a fost
înţeleasă, ţăranul va migra spre oraş, preferând să lucreze ca muncitor necalificat, pe
şantiere, sau ca paznic de noapte, decât să predea statului întreaga recoltă. A fi etichetat
chiabur, a însemnat restrângerea posibilităţilor economice, limitarea drepturilor politice.
Chiaburul avea impozitul majorat, cotele dublate sau chiar mai mult. Aceasta s-a
făcut în baza legislaţiei, dar şi în unna hotărârii factorilor locali.
În anul 1951, la 79 de chiaburi din 21 de comune ale raionului Drăgăneşti li s-au
majorat impozitele cu 50%. Astfel:

Cota de
Numele şi Impozit
Comuna Venit anual majorare
prenumele agricol
(%)
Nichita Ionită Frunzaru 50.159 7.890 50
Cocioran Florea „ 48.906 7.534 50
Cernat Dumitru „ 65.660 8.321 50
Cernat Ionm 75.789 8.796 50
"
Cernat Ilie 80.543 9.342 50
"
Deaconu Marin „ 77.890 9.102 50
Caracaleanu Ilie 87.907 9.897 50
"
Caracaleanu Gheorghe „ 99.054 21.342 50
Onescu Gri1wre Zanoaga 123.567 32.956 50
Pooescu Barbu „ 209.897 87.639 50
Dinu Iancu „ 189.647 79.908 50
Baltălungă Ion Radomiresti 78.906 9.436 50
Dumitrescu M. Iancu „ 90.745 18.965 50
Dincolo de obiectivul politic, materializat prin igienizarea satului de opozanţi,

etichetarea socială a avut şi scop economic imediat: aplicarea de impozite şi cote
majorate, de sechestre şi confiscări de bunuri.
Chiaburul Moise Anghel, din Radomireşti, deţinător a 20,09 ha (dintre care 0,25
fâneţe naturală, 0,75 păşune şi izlaz, 0,20 livadă, 0,12 vie, 0,34 curte şi 17,66 arabil), a
avut în 1952 drept cotă: 7.460 kg grâu, 7 .600 kg porumb, 450 kg cartofi, 234 kg fasole.
O dată cu introducerea cotelor şi mai apoi cu declanşarea campaniei de
colectivizare, pe lângă culturile tradiţionale cultivate în gospodăriile particulare,
indiferent de categorie, mică, mijlocie sau mare, precum: porumb, grâu, ovăz, orz,
orzoaică, fasole, dar nu în câmp deschis, ci printre porumbi, dovleci şi floarea-soarelui, de
asemenea, printre rândurile de porumb, se vor introduce culturi noi de care ţăranul român
auzise mai puţin sau deloc: cartof, soia, floarea-soarelui şi fasole în câmp deschis, diverse
plante tehnice şi medicinale etc. Cotele s-au pus şi pe aceste culturi. Chiar dacă le cultiva
sau nu, ţăranii erau obligaţi să predea statului şi cote din respectivele culturi.
Cartoful nu era o cultură de care sătenii din Frunzaru să nu fi auzit, numai că,
nefiind zona de deal, nu se cultiva. Vasile Dan, cioban la sat, a fost printre primii care s-
au trecut în gospodăria colectivă. De reţinut, că folosindu-se de o propagandă exagerată,
prin care se folosea de toate mijloacele, politica agricolă a partidului a mers până acolo,
încât să acorde celui înscris cantităţi mari din fiecare cultură. După recolta din toamnă,
produsele agricole erau duse acasă membrilor cu mare alai: în urma carelor încărcate cu
produse mergeau lăutarii. Scopul era simplu de dedus, pentru că nu se urmărea de fapt,
decât atragerea celor care nu se înscriseseră, încă. Revenind la moş Vasile Dan, în toamna
anului 1957 a primit din partea gospodăriei două care pline cu cartofi. Moşul nu mai
văzuse până atunci cartofi! I-a lăsat în mijlocul curţii şi fiind o toamnă ploioasă, aceştia s-
au stricat.

94 Jeana Marica
În aceeaşi localitate, Frunzaru, Vlad Radu, socotit ţăran sărac, avea patru cai, de
fapt doi cai bătrâni şi doi mânji; pentru a-şi plăti cotele a fost nevoit să vândă cei doi cai,
ceilalţi doi fiind luaţi de autorităţile comuniste pentru a întregi inventarul agricol al
G.A.C-ului Secerişul.
Pământul său era înconjurat de salcâmi. Ezitase să-i taie, deşi moşul trăia într-o
cocioabă, ne relata, în vara lui 2005, Marin Dan. Când a fost nevoit să se înscrie în
gospodăria colectivă nu i s-a mai permis să-i taie. Au fost tăiaţi mai târziu şi, cu o parte,
s-a construit unul din grajdurile G.A.C-ului
Un alt caz l-a constituit şi Tianu Vladimir, din satul Zănoaga, comuna Dăneasa,
care deţinea 5,25 ha. Era trecut la categoria socială a chiaburilor. Cota pe care trebuia să o
predea statului era de 16.700 kg grâu; cantitatea fiind mare în raport cu cât a obţinut, de la
arie nu a putut preda decât 10.345 kg, restul cantităţii cumpărându-l de la piaţă pentru a
acoperi cota. Totuşi în acte a ieşit cu o restanţă de 3586 kg, drept pentru care a fost
judecat şi condamnat la I an închisoare. Deşi apărarea inculpatului a adus dovada predării
restanţei de cotă, nu a fost luată în seamă.
Acelaşi tribunal a judecat, tot în martie 1953 pe ţăranii Băzăvan Gore şi
Rogojinaru Constantin din aceeaşi localitate, pentru nepredarea cotei de grâu. Aceştia
nefiind chiaburi şi aducând dovada de predare a cantităţii rămase nepredate au fost
achitaţi.
Procedeul etichetării a favorizat abuzul de putere. Chiar şi Gheorghe Gheorghiu-
Dej s-a arătat nemulţumit de felul în care s-a aplicat linia partidului, învinuind, în 1951,
unele organizaţii de partid care au aplicat metode străine de partidul nostru, îndepărtând
ţăranii de gospodăria agricolă colectivă. În anul 1961, Ana Pauker a fost învinuită de
încălcarea gravă a liniei politice şi a hotărârilor partidului, organizând peste capul
conducerii de partid o acţiune aventuristă, provocatoare, fără precedent, ordonând
arestări în masă ale ţăranilor, acuzaţi de a nu-şi fi respectat obligaţiile faţă de stat. Cele
80.000 de arestări, urmate de 30.000 de procese publice au fost catalogate de liderul de la
Bucureşti drept înscenări infame.
Atunci când a lovit în deviatorii de stânga sau de dreapta, Gh. Gheorghiu-Dej nu
uita să îndemne la vigilenţă de zi cu zi, de oră cu oră, din partea .fiecărui om al munci
pentru a dejuca uneltirile mârşave puse la cale de slugile imperialiştilor anglo-
americani.
Evoluţia numerică a chiaburilor în anii 1950 - 1953, în raionul Drăgăneşti, a fost
următoarea: La 31 decembrie: 138.241 familii ţărăneşti existente în raionul Drăgăneşti;
1950 - 254 chiaburi (5, 6% din totalul familiilor ţărăneşti);
1951 - 197 chiaburi (4,5%% din totalul familiilor ţărăneşti);
1952 - 147 chiaburi (3,8% din totalul familiilor ţărăneşti);
1953 - 11 O chiaburi (3, 1% din totalul familiilor ţărăneşti).
În anii 1949-1953 au fost fluctuaţii de cifre care s-au datorat atât deschiaburirilor,
cât şi închiaburirilor, arestărilor şi confiscărilor de terenuri agricole. Astfel, între 5-31
decembrie 1953, 38 de chiaburi au fost decăzuţi şi 21 adăugaţi, datorită mai multor
motive: pentru cei deschiaburiţi: nu au exploatat munca altora, nu au atitudini
duşmănoase faţă de regim, nu se opun colectivizării, lucrează cu membrii familiei. De
exemplu: Cemat Costică, Tone Mirea, Jianu Dumitru (Frunzaru), Cotoi Nae, Cotigă

Constantin (Radomireşti), Dumitrescu Ştefan (Dăneasa), Băltăreţu Dan şi Bebe

(Sprâncenata).
Cel care se considera nedreptăţit trimitea o cerere spre aprobarea Comitetului
Executiv al Sfatului Popular Raional, care, la rândul său, o trimitea celui Regional, acesta
decidea, după ce trimitea în comună o comisie, care întocmea un raport, şi în funcţie de ce
scria în raport Regionala dispunea.
De exemplu, Dumitru P. Cojocaru, din comuna Fălcoiu, sat Cioroiu, Raionul
Caracal, în data de 18 decembrie 1952 a trimis o cerere preşedintelui Sfatului Popular
Regional Craiova în care se arată:
„ ... nu am dispus şi nici nu dispun de următoarele obiecte: cazan de ţuică, dărac
de lână, garnitură de treierat grâu, unelte de fasonat scânduri; negustor n-am fost,
politică n-am făcut, salariat în câmpul muncii am fost 33 de ani, 5 luni şi 22 de zile la
C.A.M, de unde se poate constata că am fost (calculat) salariat la câmp, nu la birou.
Două campanii am făcut şi am fost împroprietărit cu lotul tip al comunei Alimăneşti, jud.
Olt, cu 3 ha şi 50 ari şi 3 ha şi 50 ari zestrea soţiei, am patru copii, primii doi căsătoriţi.
Mă declar că sunt născut din părinţi săraci. Tata a fost un simplu ţăran cu 1 ha teren
arabil din care 62 ari au fost distruşi de râul Olteţ. Politică n-am făcut ... "
În urma verificării, comisia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional
Craiova a aprobat, în 16 ianuarie 1953, deschiaburirea. Se punea întrebarea: cum de s-a
putut greşi? Comisia constata că locuitorul Dumitru P. Cojocaru a avut dreptate, „
confirmându-se cele declarate de petiţionar în cererea trimisă în 18 decembrie 1952.
Atunci când se făcea trecerea de la mijlocaşi la chiaburi, motivele erau aproape
întotdeauna aceleaşi: a avut sau are moară, cazan de ţuică, exploatează munca altora,
are atitudine duşmănoasă faţă de partid şi gospodăria colectivă, deţinea inventar viu (oi,
vaci, cai) şi inventar mort (căruţă, semănătoare, cazan de ţuică etc.).
Faţă de chiaburime, P.M.R. a aplicat o politică de îngrădire a puterii economice, de
limitare a sferei de influenţă şi de integrare a ei în unităţile colectiviste. Prin folosirea
pârghiilor economice, dar mai ales a celor politice, ponderea gospodăriilor ţăranilor
înstăriţi a scăzut. În martie 1959, prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale, au
fost prevăzute măsuri pentru lichidarea ultimelor rămăşiţe ale exploatării omului de
către om la sate. Pe baza acestui decret s-a interzis darea în arendă sau în parte a
pământului, precum şi folosirea forţei de muncă străină. Terenurile care depăşeau puterea
de muncă a membrilor familiilor ţăranilor înstăriţi au fost trecute în folosinţa unităţilor
socialiste.
ŢĂRĂNIMEA SĂRACĂ
Peisajul social al satului a fost reliefat şi de categoria ţăranilor săraci, cu gospodării

mici de până la 3 ha. Acest segment a reprezentat, din punct de vedere numeric, 51, 1 %
din numărul ţăranilor în anul 1950, iar în 1953, 48,5 %, ceea ce a însemnat că numărul lor
a scăzut. Această scădere se explică prin intrarea lor în G.A.C-uri, dar şi prin
împroprietărirea lor din 1952-1953, fiind trecuţi în rândul mijlocaşilor. Suprafaţa deţinută
în 1950 de gospodăriile ţăranilor săraci a fost de 196.023 ha teren agricol, ceea ce
reprezenta 15, 1% din suprafaţa agricolă totală a regiunii şi 19,7 % din suprafaţa agricolă

96 Jeana Marica
deţinută de gospodăriile ţărăneşti, iar din 1953 suprafaţa deţinută de ţăranii săraci a fost
de 218.650 ha, adică 16,8 % din suprafaţa totală agricolă a regiunii şi 21.8 % din
suprafaţa agricolă deţinută de gospodăriile ţărăneşti.
Importanţa ţărănimii sărace a fost în primul rând politică. A fi ţăran sărac însemna a
avea dosar favorabil, a avea posibilitatea să fii mai uşor promovat în aparatul
administrativ, politic etc. Din rândul ţărănimii sărace s-au recrutat, cu prioritate, activiştii
de partid, cadrele armatei, securităţii, preşedinţii de G.A.C-uri, de Sfaturi Populare etc.
documentele de partid au pus un accent deosebit pe spiritul revolu(ionar al ţărănimii
sărace. În anii colectivizării, însă, ea s-a solidarizat, de multe ori, cu celelalte categorii de
ţărani în lupta împotriva abuzurilor autorităţilor, a foametei şi 1mzene1, a înfiinţării
gospodăriilor colective.
ŢĂRĂNIMEA MIJLOCAŞĂ
Categoria care a avut în special importanţă economică, în viziunea partidului şi

statului comunist, a fost ţărănimea mijlocaşă. Este categoria care deţinea circa jumătate
din mijloacele de producţie şi aducea pe piaţă importante cantităţi de cereale marfă.
Numeric, reprezenta 23,0 % la nivel naţional; în Oltenia, ea depăşea 40,0 %. Avizarea
înfiinţării unei gospodării colective a depins şi de câţi ţărani mijlocaşi au fost înscrişi.
Cererea de înfiinţare a G.A.C-ului Brazdă Nouă, din satul Recea, comuna Bălăneşti,
Raionul Drăgăneşti, a fost respinsă, în I 960 de Comitetul Executiv al Sfatului Popular
Regional Piteşti, deoarece din cele 31 de familii înscrise nu erau decât 4 familii de ţărani
mijlocaşi. G.A.C-ul va lua fiinţă la 2 martie 1961, format din: 468 familii - 4 familii de
ţărani fără pământ, 320 familii de ţărani cu gospodărie mică şi 144 de familii de ţărani cu
proprietate mijlocie.
Inventarul viu şi mort al gospodăriilor de ţărani mijlocaşi a fost foarte important
la înfiinţarea gospodăriilor colective. „Atrageţi pe ţăranii mijlocaşi în G.A.C-uri şi fiţi
atenţi să vină cu tot inventarul agricol şi vitele pe care le deţin în cadrul gospodăriilor
colective"
Ţărănimea mijlocaşă s-a bucurat în perioada imediată declanşării campaniei de
colectivizare de un sprijin din partea politicii partidului, beneficiind de unele legi mai
favorabile: sistemul cotelor, al achiziţiilor, al impozitelor, care au fost mult mai blânde
decât cele impuse chiaburilor.
ETAPELE TRANSFORMĂRII SOCIALISTE A AGRICULTURII

ÎN RAIONUL DRĂGĂNEŞTI-OL T
Pentru a face o radiografie economico-socială Raionului Drăgăneşti-Olt, trebuie să

reamintim că era alcătuit din 22 de comune.
În cea mai mare parte se întindea în Câmpia Boianului şi Lunca Olului, dar în
cadrul raionului o pondere de 25 % era reprezentată de zona de deal. Culturile specifice
zonei erau: grâul, porumbul, floarea soarelui, orzul, culturile furajere. În fiecare localitate
a raionului exista o organizaţie de baza a P.M.R. Cu toate aceste numărul membrilor de
partid nu era însemnat.

Mecanismele legislative ale transfonnării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) 97
După reforma din 192 l în judeţ au mai rămas numai cinci proprietăţi particulare cu
mai mult de 500 ha: una la Corbu-Ungheni, care aparţinea Anei Kalimachi, 3 la Văleni de
câte 555 ha fiecare, şi care aparţineau familiilor Bildirescu, Lekman-Economu şi
Colibăşescu şi una la Constantineşti, aparţinând doamnei Lucreţia N. Coculescu (597 ha).
S-ar mai putea adăuga moşia Comani, care aparţinea moştenitorilor Leontopol (722 ha),
dar care era stăpânită în diviziune. Potrivit aceloraşi surse, pe teritoriul judeţului Olt mai
erau 9 proprietari, ale căror moşii se întindeau între 300-500 ha, 26, ale căror moşii se
întindeau între 200-300 ha şi I 00 cu moşii între 100-200 ha. Toţi sunt expropriaţi şi, în
urma hotărârilor luate de Comisia de Plasă Drăgăneşti pentru reforma agrară din judeţul
Olt, la 25 martie 1945, tuturor moşierilor li se stabileşte cota de 50 de ha. Pământul
expropriat se găseşte în sectorul împroprietăriţilor. Proprietarii din această zonă rămân
după reforma din 1945 cu 50 ha teren arabil, de cele mai multe ori fără să ştie care parte a
moşiei rămâne în deplina lor proprietate. Aici îşi are izvorul viitoarele G.A.S-uri:
Stoicăneşti, Poiana, Drăgăneşti.
În această atmosferă de incertitudine este dat Decretul 83/1949, prin care au fost
expropriaţi total şi ridicaţi de la domiciliul lor toţi proprietarii, acţiune petrecută în
noaptea de 2/3 martie 1949 în secret. Acestora li s-a fixat domiciliul forţat pe teritoriul
altor judeţe, domiciliu cu caracter obligatoriu şi permanent. Prin acest decret se ştergea cu
buretele o categorie socială cu rădăcini în istorie, singura capabilă de opoziţie politică.
În mai multe comune din zona, în noaptea de 2/3 martie 1949, au fost chemaţi la
primărie mai mulţi ţărani fără să li se spună adevăratul motiv. În localul primăriei, sau
duşi în cel al şcolilor generale, ţăranilor li s-au ţinut prelegeri din partea reprezentanţilor
raionali despre necesitatea îndepărtării moşierilor. În aceeaşi noapte s-au format echipe,
însărcinate să-i ridice pe toţi moşierii care se aflau pe raza plăşii. Dintr-o relatare făcută
de Mogoş Gheorghe, un bătrân de 84 de ani din localitatea Frunzaru, în 2001, aflăm ce s-
a întâmplat în noaptea de 2/3 martie 1949 în această localitate. ,,Am fost strigat la poartă,
pe la ora 12 - 12,30 noaptea; am auzit câinii lătrând. Am ieşit; la poartă l-am văzut pe
Andrei Pena. Mi-a zis să mă îmbrac şi să vin cât pot de repede la şcoală, fără să-mi
spună de ce. La şcoală i-am găsit pe Lupu Florea, Vasile Dan, fraţii Gigoi - Ioniţă şi
Mărin, Mitică 'al Stancăi. Nae Sârbu, secretarul organizaţiei de partid, a spus că primise
ordin de sus că trebuie, în noaptea aceea, să mergem sa-i ridicăm pe boieri. În Frunzaru
nu mai era moşier, pentru că Iliuţă, boierul din sat avea conac la Scărişoara, peste Olt.
Boierul pe care trebuia să-l ridicăm era cel din satul Uria, care aparţinea de comuna
Frunzaru, pe numele lui Dobrescu. Am plecat, dar pe drnm, m-am făcut că alunec într-un
şanţ cu apă; m-am udat, şi m-am întors acasă. N-am putut să mă duc peste boier; îl
cunoşteam bine; de mai multe ori mă împrumutase cu grâu şi într-un an, chiar cu bani.
Nu am putut. Ceilalţi au mers mai departe." În acea noapte boierul şi nevasta lui au fost
urcaţi într-o trăsură cu numai două geamantane şi duşi la Drăgăneşti; nu s-a mai auzit
nimic de ei: unii spuneau că au fost duşi în Bărăgan, alţii ca i-ar fi lăsat să plece la fata lor
la Bucureşti. Conacul boierului a fost transformat în sediu pentru G.A.C-ul care va lua
fiinţă în satul Uria, în 1957 - 23 August.
Toţi moşierii găsiţi pe raza plăşii au avut aceeaşi soartă. Unii, care au fost
înştiinţaţi de oameni de bună credinţă, au reuşit pe zi să-şi ia ce au putut şi să plece din
localităţile unde îşi aveau casa şi gospodăria. În echipele care s-au format în acea noapte,

98 Jeana Marica
pe lângă ţărani au intrat şi câte doi indivizi de la securitate. După îndepărtarea moşierilor,
nu s-a încheiat nici un proces verbal de preluare a bunurilor şi conacelor. Bunurile au fost
furate, iar casele au devenit circă sanitară - vezi conacul lui Iliuţă Teodoru din Frunzaru,
sediu de Primărie, sau G.A.C-uri I C.A.P-uri - conacele din comunele Sprâncenata,
Radomireşti, Drăgăneşti, sau, în ele au fost instalate persoane venite în comunele
respective, ca medici, ingineri etc.
ÎNFIINŢAREA PRIMELOR
GOSPODĂRII AGRICOLE COOPERATISTE
Înfiinţarea unei gospodării agricole colective nu a fost un act întâmplător. in prima

fază s-au căutat susţinători şi s-a lărgit influenţa politică a partidului, un rol important
avându-l organizaţia P.M.R. locală.
Sub controlul organelor locale, raionale şi regionale de partid şi, mai ales, sub
supravegherea atentă şi permanentă a organelor de securitate s-a trecut, apoi, la
constituirea structurii colectiviste. Peste tot şi întotdeauna, munca politică de lămurire a
fost dublată de activitatea informativă a organelor de securitate în scopul evitării
penetrării structurilor colectiviste de elemente duşmănoase, în scopul evitării unor
eşecuri de constituire a gospodăriilor colective. În toate cazurile, munca politică de
lămurire - conferinţe, articole în presă, emisiuni radio, broşuri etc., prin care se elogiau
colhozul şi experienţa sovietică - a fost dublată de activitatea informativă a organelor de
securitate.
În raionul Drăgăneşti-Olt, deşi s-a solicitat înfiinţarea a cinci G.A.C-uri, în 1949,
nu s-au primit aprobări decât pentru două, în temeiul Decretului 315 din 1 august 1949.
Conform H.C.M. din 16 august 1949, publicată în Buletinul oficial nr. 54 din 20 august
1949, s-au înfiinfat G.A.C-urile 6 Martie, din comuna Stoicăneşti şi Ştefan Ţugui, sat
Vătaşi, comuna Crâmpoia. Celelalte trei cereri venite din partea autorităţilor din
comunele Drăgăneşti, Radomireşti, Călineşti au fost amânate pe motiv că au fost Înscrişi
sub 30 de membri, iar unora dintre ei nu le reveneau câte trei ha, conform indicaţiilor
C.C.al P.M.R. De asemenea, se mai motiva amânarea şi prin numărul mic de ţărani
mijlocaşi care îşi exprimaseră dorinţa înscrierii în astfel de organizării colectiviste, ca şi
prin lipsa inventarului agricol, aproape inexistent.
Înfiinţarea celor două gospodării colective s-a realizat într-un cadru festiv, atât la
Stoicăneşti, cât şi în satul Vătaşi autorităţile comuniste locale împreună cu cele raionale
încercând să dea evenimentului un aer de sărbătoare. Departe de eforturile acestora,
evenimentul a trecut neobservat. În Stoicăneşti s-au înscris în gospodărie 72 de familii cu
198 de braţe de muncă; suprafaţa adusă fiind de 219 ha, din care 203 ha arabilă. Din
patrimoniul G.A.S-ului treceau în gospodăria colectivă 95,56 ha teren arabil şi 2 ha
livadă. În anii următori nu s-a înregistrat o revoluţie în ceea ce priveşte intrarea în
gospodărie. Astfel, în intervalul 1949-1952 au mai intrat 1O familii, dar şi numărul
salariaţilor - membrii a crescut de la 7 la 17. În 1952 numărul familiilor componente a
atins cifra de 150 (551 de braţe de munca, dar numai 213 care muncesc efectiv). Moartea
lui Stalin a influenţat ritmul colectivizării comunei. Din cele 150 de familii, între 1952-
1956 au părăsit gospodăria cinci familii. Curios, însă, suprafaţa a crescut, aceasta

atingând dimensiunea de 753 ha (687 ha teren arabil!); între 1956-1959 familiile intrate în
G.A.C. atingea cifra de 1.224, din care 264 erau salariaţi. Efectiv, în gospodăria colectivă
lucrau 1.077.
G.A.C-ul era organizat în 11 brigăzi, din care 8 brigăzi la câmp, una la zootehnie,
una de construcţii şi una pentru anexe. Se construiseră două grajduri, cu un efectiv de 312
capete, deşi în plan se preconizase mult mai mult. În 1959, G.A.C-ul „6 Martie" avea o
suprafaţă de 3.002 ha, din care 2.897 ha teren arabil, la care se adaugă 20 ha gradina, 60
ha păşune, 3,50 ha livadă, 2,50 ha vii.
Gospodăria mai avea patru grajduri o maternitate şi un saivan. Cât priveşte
mijloacele de producţie, acestea erau departe de o agricultură competitivă. Ele constau în
aceleaşi „mijloace" ca la constituire: boi şi cai (62 şi respectiv 33).
Celălalt G.A.C., Ştefan Ţugui, se constituise din 44 de familii (203 membri), cu o
suprafaţă de 167,50 ha, din care 153,52 ha teren arabil. Din această suprafaţă, 47,40 ha
teren -arabil era proprietatea statului; de asemenea, statul mai ceda gospodăriei o casă
compusă din 5 camere, un pătul, 2 magazii de cereale, o cocină, un coteţ de păsări.
Fondatorii gospodăriei au fost 27 de ţărani, care au pus în comun o suprafaţă de 38 ha
teren arabil. Ca şi în cazul G.A.C-ului din Stoicăneşti, cel din Crâmpoia, în perioada
1949-1956 numărul ţăranilor intraţi în gospodărie înregistrează o creştere
nesemnificativă, motivată prin dezinteresul marii majorităţi a sătenilor de formele
colectiviste de organizare a agriculturii; de asemenea, recoltele realizate de cei din G.A.C.
nu reprezentau un mod de-ai atrage: astfel, la cultura de grâu se obţinea, în medie, între
595 kg I ha şi l .500kg I ha; porumb, între 787 kg I ha şi 1790 kg I ha. Un alt motiv îl
constituia şi strategia liderului comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, pentru a evita
declanşarea unor evenimente similare celor din ţările pro-sovietice, după moartea lui
Stalin, a încetinit ritmul colectivizării, ba mai mult a adus acuzaţii pentru abuzurile
săvârşite în primii ani de către echipa Pauker - Luca.
Dacă facem bilanţul anului 1949 în acest raion, constatăm că cele două gospodării
colective erau constituite din 116 familii, cu 401 braţe de muncă, cu o suprafaţă de 386,50
ha. Principalele mijloace de transport erau cei 24 de boi şi 3 cai zestrea ţăranilor intraţi în
G.A.C. Exista, de asemenea, şi un sector zootehnic format din 24 de bovine.
Pregătirea politică a înfiinţări gospodăriilor colective a impus o valorificare atentă a
membrilor fondatori în scopul epurării preventive a elementelor suspecte, a dejucării
uneltirilor chiaburi/or împotriva înfiinţări gospodăriei colective. Munca politică s-a axat
în principal pe îndoctrinarea viitorilor colectivişti, pe formarea unei încrederi în viitorul
lor aflat în grija partidului şi statului. Nucleul G.A.C-urilor trebuia să consolideze poziţia
partidului la sate, dezarmând duşmanul de clasă şi zvonurile defetiste. Acţiunea înfiinţării
a inclus ca preambul, reprimarea elementelor ostile sau cel puţin înfricoşarea lor.
Cu toată reticenţa caracteristică ţăranului, în 1950 se vor constitui alte patru G.A.C-
uri. Erau de fapt cele care, cu un an în urmă, înaintaseră spre aprobare cereri de
constituire: Viaţă nouă - Călineşti (25 iunie), Drumul lui Lenin - Tufeni (1 iulie),
Steagul Roşu - Stoborăşti (30 iulie), Vasile Roaită - Drăgăneşti-Olt (13 august).
Înfiinţarea gospodăriilor colective a fost însoţită de numeroase abuzuri, recunoscute
de Gh. Gheorghiu-Dej, abuzuri de care s-a făcut vinovat grupul Pauker - Luca -
Georgescu. În perioada 1950-1956 s-a încercat o politică mai concesivă în domeniul

100 Jeana Marica
agrar. Numărul structurilor colectiviste a stagnat, unii tărani şi-au retras cererile de
înscriere în G.A.C„ au apărut Întovărăşirile agricole (TOZ-uri), în care ţăranii intrau cu
suprafaţa de pământ pe care o posedau, lucrau împreună pământul, iar recolta o împărţeau
în funcţie de suprafaţa cultivată în cadrul Întovărăşirii.
Era o formă intermediară prin care P.M.R. urmărea să continue politica de
colectivizare a agriculturii, dar într-o formă mai blândă.
Abuzurile care au însoţit procesul de înfiinţare de G.A.C-uri au atras după sine
reacţia ţărănimii. Aşa se şi explică numărul mic - sau deloc -, al înfiinţării de noi
gospodării. În anii 1951 şi 1952 nu s-a mai înfiinţat nici o gospodărie colectivă. În cele
şase existente prea puţine familii de ţărani au mai cutezat să se înscrie. De exemplu, în
gospodăria colectivă din Crâmpoia, Ştefan Ţugui, înfiinţată în 1949, între momentul
înfiinţării şi stărşitul anului 1952 nu au mai intrat în gospodărie decât 22 de familii; în
1950, de remarcat că nu a mai intrat nici o familie!
Lucrurile nu au stat altfel nici în gospodăria din Stoborăşti - Tufeni, unde în 1951
nu a intrat în G.A.C. decât o singură familie. Numărul total al membrilor gospodăriei era
de 40 de familii cu 165 de braţe de muncă; 16 erau salariaţi. Suprafaţa gospodăriei era de
212,57 ha (200, 10 ha arabil, 6,10 ha grădină de legume, 5,17 ha păşune, 11,50 ha loturi
ajutătoare). În anul următor au mai intrat încă 27 de familii, majoritatea fără pământ, sau
cu pământ puţin (de la 212,57 ha aceasta creşte la 220,43 ha). Zestrea adusă de membri,
la înfiinţare, mai număra 16 boi, 6 cai; producţia realizată este destul de modestă: 1.120
kg grâu I ha, 1.043 kg porumb I ha, 872 kg orz I ha, faţă de plan: 1.400 kg grâu I ha, 1.350
kg porumb I ha, I .OOO kg orz/ha. În aceeaşi perioadă sectorul particular se menţine destul
de întins; producţiile realizate în cadru acestuia depăşesc producţiile din sectorul
colectivist. Astfel, în comuna Stoicăneşti sectorul particular deţine 825,47 ha.
Cum se explică această situaţie? Partidul şi Statul comunist au renunţat la procesul
de colectivizare? Nici gând! Vor schimba doar căile şi mijloacele atingerii finalităţii -
transformarea socialistă a agriculturii; în perioada aceasta ţăranii vor fi atraşi în forme de
organizare socialistă a agriculturii, intermediare - Întovărăşiri (TOZ-urile de tip sovietic).
Mai mult, sectorul particular rămâne, încă predominant şi ca suprafaţă şi ca
productivitate. În localitatea Stoicăneşti sectorul particular reprezintă 825,47 ha, din care
690,03 ha arabil şi 135,44 ha livezi, în vreme ce din gospodăria colectivă fac parte 326,88
ha (303,71 ha arabil, 9,77 ha tăneţe, 13,40 ha grădini).
În cealaltă localitate, unde exista un G.A.C. încă din 1949 - Crâmpoia -, din totalul
de 3211,46 ha , în sectorul socialist intraseră până în 1952 numai 185,47 ha, restul de
2.693,08 rămânând în sectorul particular. În localitatea Crăciunei, în condiţiile în care nu
exista nici o gospodărie colectivă, în această perioadă ia fiinţă o Întovărăşire. Din
suprafaţa totală de pământ - 1.544,96 ha, în aceasta vor intra 170,52 ha.
Cât priveşte producţia medie obţinută în cele doua sectoare, se constată un uşor
avantaj în favoarea sectorului particular. În comuna Frunzaru, unde încă nu luase fiinţă
nici un G.A.C„ producţia medie din sectorul particular înregistra următoarele cifre: grâu
= 1.300 kg I ha, porumb = 1.400 kg I ha. În localitatea alăturată, Sprâncenata, rezultatele
din sectorul particular erau asemănătoare: grâu= 1.200 kg I ha, porumb = 1.200 kg I ha.

Mecanismele legislative ale transformării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) IO1
ÎNTOVĂRĂŞIRILE AGRICOLE (T.O.Z.)
G.A.C-urile, prin ineficienţa şi instabilitatea economică pe care le-au generat, au

dus la căutarea unei căi de compromis în transformarea socialistă a agriculturii. Astfel, în
1952 accentul va fi pus pe formele intermediare ale structurilor colectiviste şi anume
constituirea întovărăşirilor agricole (T.O.Z.), după model sovietic. Acestea erau forme
asociative, în care ţăranii îşi păstrau animalele de muncă şi mijloacele agricole şi, spre
deosebire de G.A.C, ţăranul întovărăşit nu era obligat să intre cu întreaga suprafaţă pe
care o deţinea.
De fapt, în anii 1951 - 1952 în raionul Drăgăneşti-Olt nu s-a mai înfiinţat nici o
gospodărie colectivă. După acceptarea la scară naţională a întovărăşirilor, iau fiinţă, într-
un timp scurt, ( 1952-1954) un număr de 18 întovărăşiri. După data înfiinţării, ele au fost:
Octombrie Roşu (22 octombrie 1952), satul Berindei; Ilie Pintilie 23 august 1952), Uria;
Griviţa Roşie (22 octombrie 1952), Seaca; Secera şi ciocanul (31 decembrie 1953 ),
Beciu; 30 Decembrie (5 august 1952), Poiana; 7 Noiembrie ( 16 septembrie 1952),
Dăneasa; Drum Nou (23 august 1952), Mărunţei; Olga Bancic (decembrie 1953 ),
Comani; Steaua Roşie (1952), Crăciunei; Avântul 11 octombrie 1952), Tituleşti;
Partizanul (24 octombrie 1954), Zănoaga; Gh. Doja, (I martie 1952), Sprâncenata;
Zorile Roşii (20 martie 1953), Mihăeşti; Progresul (1954), Frunzaru.
BIROCRAŢIA ÎNFIINŢĂRII UNEI ÎNTOVĂRĂŞIRI
Înfiinţarea unei întovărăşiri agricole urma traseul legal: în primul rând se constituia
un comitet de iniţiativă; în al doilea rând se primeau cererile de înscriere, se centralizau;
în ultimul rând, propunerea înfiinţării întovărăşirii era discutată într-o şedinţă a
Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raional Drăgăneşti-Olt, pe baza căreia se
întocmea un referat şi se primea o decizie de înfiinţare a întovărăşirii respective. De
exemplu: întovărăşirea Partizanul, din localitatea Zănoaga; a fost înfiinţată la 29 martie
1953; la înfiinţare, au intrat 12 familii de ţărani, dintre care 6 familii de ţărani săraci şi 6
familii de ţărani mijlocaşi. În cursul anului 1953 a fost exclus un ţăran sărac. Suprafaţa
întovărăşirii era de 23,93 ha, din care 23,93 ha arabil. S-a cultivat floarea-soarelui, 1,50
ha, în medie, obţinându-se 640 kg I ha; porumb, 9,38 ha, obţinându-se 1.200 kg I ha (în
medie); bumbac, 1,99 ha, obţinându-se 450 kg I ha.
Un alt exemplu, îl constituie întovărăşirea Progresul, din comuna Frunzaru. Din
comitetul de conducere al acesteia făceau parte următorii:
- Năstase Alexandru, ţăran sărac, fără apartenenţă politică; s-a înscris cu 2,50 ha,
fiind ales preşedintele T.O.Z-ului.
- Matei Gh. Aurel, ţăran mijlocaş, fără apartenenţă politică, s-a înscris cu 3,50 ha;
secretar - casier.
- Militaru Vasile, ţăran sărac, membru P.M.R., 0,88 ha, membru;
- Manţoc Gheorghe, ţăran sărac, membru U.T.M., 1,50 ha, membru;
- Nache Voicu, ţăran mijlocaş, fără apartenenţă politică, 3,50 ha, membru;
- Matei Drăghicean, ţăran mijlocaş, fără apartenenţă politică, 1,87 ha, membru;
- Diaconu Ana, ţăran sărac, fără apartenenţă politică, 1,25 ha, membru.

102 Jeana Marica
Potrivit aceloraşi informaţii, la 5 octombrie 1954, întovărăşirea număra 75 de
membrii, dintre care 52 ţărani săraci şi 23 ţărani mijlocaşi: 28 erau membrii P.M.R., 6
erau U.T.M-işti şi 41 nu aveau apartenenţă politică. Suprafaţa întovărăşirii era de 138 ha.
Au mai intrat în întovărăşire următorii ţărani:
- Andrei Pena, la 22 septembrie 1952, cu 3,3 7 ha, i-au mai rămas 0,04 ha: nu avea
inventar agricol. Devine, ulterior, preşedintele întovărăşirii;
- Vasile Dan, la 23 martie 1952, cu 2, 12 ha, i-au mai rămas 0,02 ha. În familie sunt
trei membrii, dar s-a înscris numai cu două braţe de muncă;
- Iliescu Drăghicean, la 1O august 1952, cu 2,36 ha; i-au mai rămas 2, 17 ha. Mai
aduce în TOZ: un bou, o vacă, un car, un plug, o grapă, o prăşitoare;
- Cemat Costel, la 17 septembrie 1952, cu 4,25 ha; i-au mai rămas 0,90 ha. Mai
aduce un bou, o vacă, un car, un plug, o grapă, o prăşitoare, secerătoare.
În Darea de seamă, din I O ianuarie 1953 sunt aleşi noi membrii: Marin St. Mirea,
Niculae R. Mitrache, Aurel Matei, Niculae I. Marica, Petre I. Tudose, Marin C. Iliescu,
Alexandru Popa.
Cererile de înfiinţare a întovărăşirilor erau elaborate de membrii Comitetului de
Iniţiativă şi ele se adresau Preşedintelui Sfatului Popular al Raionului Drăgăneşti-Olt.
Pentru a reieşi liberul consimţământ şi necesitatea lor, în toate aceste cereri se specifica
faptul că unirea în întovărăşire s-a făcut de bună voie, ne ajută la îmbunătăţirea traiului,
sau ne ajută la mărirea productivităţii agricole. În realitate, putem urmării cum membrii
fondatori erau în majoritatea lor funcţionari şi până la data inaugurării unei întovărăşiri,
mulţi renunţau. De exemplu, în întovărăşirea Gheorghe Doja din comuna Sprâncenata,
numărul membrilor a cunoscut următoarea evoluţie: la data înfiinţării, adică I martie
1952, familiile fondatoare au fost în număr de 16: 15 familii de ţărani săraci şi una
singură de ţărani mijlocaşi; pe parcursul anului 1953, s-au mai înscris două familii de
ţărani săraci, dar, în acelaşi an, două familii s-au trecut din G.A.C., iar două s-au retras.
Prin urmare, la sfârşitul anului 1953 T.O.Z-ul mai număra 13 familii.
După ce comitetul de iniţiativă primea cererile de intrare în întovărăşire a ţăranilor
se trecea la comasarea terenului. Se avea în vedere, pe de o parte creşterea productivităţii
prin folosirea tractoarelor şi, pe de altă parte, faptul că ţăranii săraci şi ţăranii mijlocaşi
vor fi aşezaţi împreună, astfel ca să li se dea ocazia să se organizeze i'n gospodării
agricole colective sau întovărăşiri. În procesul de comasare a terenurilor, un rol
important îl avea tot comitetul de iniţiativă. Cei care nu intrau în întovărăşire se trezeau
că li s-a luat terenul, iar lor li s-au repartizat terenuri de proastă calitate şi departe de sat,
risipit sub formă de petice. Se crea confuzie şi întârziere în punerea în folosinţă a celor
care refuzau intrarea în întovărăşire.
Existau cazuri când un ţăran se regăsea cu pământ în mai multe întovărăşiri sau
când ţăranul era cu o parte din pământ în întovărăşire şi o altă parte rămasă în exploatarea
sa directă. De aici au apărut numeroase nemulţumiri pentru că el muncea în primul rând
pământul rămas lui şi apoi mergea pe cel trecut în întovărăşire.
Numărul membrilor care alcătuiau întovărăşirile varia. Astfel, întovărăşirea
Avântul, din Tituleşti, la constituire număra 46 de ţărani şi o suprafaţă de 108 ha, în
vreme ce Steaua Roşie din Crăciunei, număra 87 de familii, care puseseră în comun
213,38 ha.

Mecanismele legislative ale transformării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) I03
În cazul întovărăşirii Partizanul, din Zănoaga, în cadrul unei adunării generale a
celor care constituiseră întovărăşirea, la data de 24 octombrie 1954, s-au discutat, printre
altele, şi noile cereri depuse pentru a intra în T.O.Z. Adunarea a aprobat intrarea lui Marin
Turcin, Marin Băzăvan, Ion Militaru, Lală Ion, Stan Ion; cei cinci aduceau 7,28 ha. A fost
respinsă cererea lui Mihail Apostolache. Motivele: nu s-a înscris cu toată suprafaţa, nu
trecuse în cerere terenul vecin cu perimetrul întovărăşirii, se trecuse în cerere cu terenul
necorespunzător (teren inundabil). În cadrul aceleiaşi adunări, Grigore Nicolescu, pentru
că încălcase art. 26, alin. 4 din statutul de funcţionare a întovărăşirii, s-a retras cu 0,75 ha,
repartizându-i suprafaţa la marginea perimetrului.
Braţele de muncă în întovărăşire erau puţine pentru că o parte din membrii erau
salariaţi, iar inventarul agricol era redus. În alte situaţii, ca membrii, se înscriau toţi
componenţii familiei, dar ca braţe de muncă, de obicei numai bărbatul şi uneori şi soţia.
Lucrările agricole din cadrul întovărăşirii se executau cu inventarul agricol al
membrilor. În întovărăşirea din comuna Seaca Griviţa Roşie, constituită la 22 octombrie
1952, din 43 de familii, cu o suprafaţă de 102,36 ha, inventarul se prezenta astfel: viu-10
boi, 6 cai, 8 vaci; mort - 9 care cu boi, 6 căruţe cu cai, 7 pluguri, 8 grape, 5 prăşitori, 7
secerători simple, 3 treierători.
SITUAŢIA ÎNTOVĂRĂŞIRILOR.
Randamentul acestor forme de exploatare a pământului era scăzut. Motivele erau

numeroase: mulţi salariaţi, care nu lucrau în T.O.Z., mulţi ţărani săraci, în comparaţie cu
cei mijlocaşi, lipsa inventarului agricol. În primii ani statul a căutat să încurajeze
întovărăşirile, nepercepându-le impozite.
Întovărăşirile nu au fost decât un mijloc intermediar de a atinge finalitatea
procesului de colectivizare. Astfel, la sfârşitul lunii martie 1950, au venit din teritoriu la
secţia agrară aproximativ 900 de cereri.
Cererile fuseseră făcute în grabă, insuficient documentate, astfel încât, în ciuda
dorinţei Comisiei de a intensifica ritmul colectivizării, a fost necesară retrimiterea lor la
nivel local, pentru a fi revizuite. De această dată au venit sinteze numai pentru 350 de
comune, din care, până la 25 iunie, vor fi aprobate constituirea a 245 de G.A.C-uri.
Abundenta de cereri de înfiinţare de G.A.C-uri din primăvara-vara lui 1950 a
modificat şi modul de lucru al Comisiei agrare. Iniţial, activitatea de verificare a cererilor
fusese strict centralizată la comisie. Ulterior, decizia pentru cazurile concrete a fost lăsată
în seama autorităţilor locale, activitatea comisiei reducându-se la examinarea sintezelor şi
elaborarea unor indicaţii de principiu. Decizia a fost luata în şedinţa Biroului
Organizatoric menţionată mai sus. Ana Pauker a precizat, în raportul prezentat, că a avut
loc o schimbare faţă de 1949, când greul a căzut pe aparatul C.C. şi a Ministerului
(Agriculturii). Din primăvara lui 1950, a fost acordată mai multă libertate de mişcare
organizaţiilor judeţene de partid şi de stat. Procesul va fi stopat în a doua jumătate a lunii
septembrie 1950, prin implicarea personală a lui Dej, datorită gravelor abuzuri care au
fost semnalate din teritoriu şi care riscau să aprindă toata ţara, printr-un nou val de revolte
ţărăneşti.

104 Jeana Marica
În raionul Drăgăneşti-Olt, cele mai multe gospodării au apărut după 1956: 21 dintr-
un total de 31. Tergiversarea şi apariţia târzie a G.A.C-urilor într-o serie de localităţi s-au
datorat, în bună măsură, rezistenţei opuse de ţărani, dar şi mersului greoi, birocratic, de
înfiinţare şi legalizare a lor. Pentru înfiinţarea acestora era nevoie de aprobări de la raion,
regiune, Comitetul Central al P.M.R.
În vederea înfiinţării unui G.A.C. importantă era propaganda sau munca de
lămurire dusă în rândul ţăranilor. În satul Zănoaga învăţătorii au fost obligaţi să meargă
din casă în casă pentru a convinge oameni. Rezultatele fiind nesemnificative s-a trecut la
înscrierea forţată. Au venit „echipe de la judeţ ( ... ); era unul Irimescu ce-i ştia toată
lumea de frică. Te bătea miliţia şi securitatea apoi te lua cu maşina neagră şi te duceau
la Camera roşie, la Drăgăneşti. Intrau în casă şi fără ruşine mâncau mâncarea
oamenilor (. ..), că stăteau câte 2-3 zile pe capul oamenilor, că doar, doar i-o speria să se
înscrie".
Pentru constituirea G.A.C-ului Secerisul, la data de 22 iulie 1956, din comuna
Frunzaru, au fost prezentate metodele aplicate de comitetul de iniţiativă: au dus muncă de
lămurire din om în om arătând rezultatele obţinute de G.A.C-ul Filimon Sârbu, din
localitatea vecină, Sprâncenata, precum şi în urma vizitelor făcute la G.A.C. Gheorghe
Doja din Slobozia-Mândra. Tovarăşii veniţi de la raion au prezentat aspectele pozitive din
colhozurile sovietice care au înveselit şi mai mult noii colectivişti".
Pentru a se înfiinţa un G.A.C., în primul rând era nevoie de activişti propagandişti,
care, la rândul lor, recrutau membrii gospodăriei; toţi aceştia erau supravegheaţi de
Securitate, care recruta informatori atât din rândul membrilor G.A.C., cât şi din afara
acestuia. Voicu B. Nache, preşedintele
G.A.C. Secerişul, denunţa în adunarea generală reacţiunea care este încă
puternică; arăta căunul dintre duşmani a fost Nichita Iancu care a căutat să intre în
gospodărie,dar vigilenţa celor înscrişi l-a respins". Pena Andrei şi Aurel Matei îşi iau
angajamentul să demaşte orice duşman al gospodăriei. Toata această activitate de
spionare şi demascare avea drept scop reprimarea celor nemulţumiţi pentru a nu avea
surpriza desfiinţării din faşă a G.A.C-ului, aşa cum se întâmplase în mai multe localităţi.
Angajamentul solemn era completat de cei mai sus enumeraţi cu promisiunea de a aduce
noi membrii în colectiv. În general, numărul acestora era de patru familii.
Totul era bine regizat. Pe lângă culegerea de informaţii de către securitate despre
starea de spirit a locuitorilor înainte de înfiinţarea gospodăriilor colective, partidul şi
securitatea, prin oamenii lor, regizau adunării generale de înfiinţare până la desfiinţare, în
1989. Astfel: venea un delegat de la raion, înainte cu 2-3 zile pentru a pregăti adunarea.
Acesta scria un material, mai mult cu conţinut politic, activitatea G.A.C. I C.A.P-ului
fiind reliefată în cel mult o pagina, iar cuvântarea lui Dej I Ceauşescu pe trei-patru pagini.
Adunările generale se ţineau o dată pe an.
Pe baza cererilor ţăranilor se întocmea un act constitutiv în care se specifica scopul
demersului: de a clădi o gospodărie agricolă colectivă prin care să asigurăm victoria
deplină asupra chiaburi/or, asupra tuturor exploatatorilor şi duşmanilor celor ce
muncesc. Noii membrii trebuia să îndeplinească anumite condiţii pentru a intra în G.A.C.:
să vină cu tot pământul, animalele de munca şi inventarul agricol.

Mecanismele legislative ale transfonnării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) I05
De exemplu, Barbu Olteanu, din comuna Radomireşti, Raionul Drăgăneşti,
Regiunea Bucureşti, solicita intrarea în gospodăria din localitate cu următorul inventar
agricol: 3,50 ha; se trecea cu patru braţe de muncă, şi cu un ghioci. Cererea era datată 29
octombrie 1950. În alte cereri, am constatat ca era nelipsit sloganul Trăiască lupta pentru
pace.
Componenţa unui G.A.C. la înfiinţare denotă caracterul politic şi zestrea lui
modestă. Să urmărim exemplul colectivizării în comuna Comani. Suprafaţa agricolă a
comunei este de 2.206 ha, din care 2.014 ha este teren arabil. În 1952 a luat fiinţă o
întovărăşire, Olga Bancic, urmată de înfiinţarea altor trei. Procesul de cooperativizare a
fost încurajat şi de munca de lămurire dusă de cadrele didactice din localitate, în rândul
copiilor dar şi al taţilor, precum şi de cei 33 de tovarăşi veniţi de la regiune - Piteşti, şi
care, timp de 75 de zile au rămas în comună. În urma Plenarei din 16-17 iulie 1956 a luat
fiinţă şi G.A.C-ul, care număra 25 de familii cu o suprafaţă de 54 Ha. Comitetul Executiv
al Sfatului Popular îşi lua angajamentul ca până la 16 aprilie 1959 campania de
cooperativizare să se încheie.
În primii ani ţăranii au intrat în G.A.C. pentru că „îi momea că le dă un purcel,
câteva duble de porumb, lână, brânză (. ..); s-au dus cei mai săraci din comună". Ca
inventar aduceau: o vacă, un bou, doi cai, l O oi, trei pluguri, patru grape, patru care.
O altă condiţie pentru înfiinţarea unui G.A.C. era ca acesta să deţină un minim de 3
Ha pe cap de membru, sedii şi magazii pentru buna desfăşurare a activităţilor. Terenul
nefiind suficient pentru G.A.C-uri de cele mai multe ori acesta era suplinit de la stat, sau
prin donaţii; nu au lipsit nici legile ajutătoare - H.C.M-uri, Decrete - vezi Decretul 308
din 1953. Cât priveşte sediile şi celelalte dependinţe, acestea vor fi asigurate prin
deposedarea chiaburilor sau a ţăranilor mijlocaşi. Au fost cazuri când, în gospodărie au
fost primiţi şi chiaburi, pentru ca apoi să se procedeze la epurări, iar aceştia să fie
îndepărtaţi, fără inventarul agricol viu sau mort şi fără pământ.
Alegerea preşedintelui de G.A.C. se făcea în cadrul adunărilor generale la
propunerea membrilor. După caracterizările care se făceau candidaţilor, putem deduce
condiţiile care trebuiau îndeplinite de către aceştia. Bădicuţ Atanasie a fost ales pe data de
22 iulie 1956 preşedintele G.A.C-ului Secerişul, din comuna Frunzaru. Este caracterizat
astfel: „are origine sănătoasă, are un nivel politic ridicat (. ..). Sunt convins că va
conduce cu cinste gospodăria (. ..) muncitor, cinstit (. ..) n-are nici un viciu". Alegerea lui
este aprobată, după o practică preferată a comuniştilor, în unanimitate. În realitate,
alegerea preşedintelui se făcea la recomandările secretarului Comitetului Raional de
partid, iar mai târziu, la cele ale instructorului de partid. Mărturia lui Mihai Vasile pune şi
mai mult în evidenţă modul în care erau făcute propunerile pentru alegerea preşedintelui,
era pus cineva să spună pe cine să propună ca preşedinte numirea venea de la judeţ şi cel
propus rămânea până cădea în dizgraţia partidului.
Prin selectarea defectuoasă a cadrelor de conducere, bazată în special pe caracterul
politic, G.A.C-urile erau prost conduse şi nu puteau atrage ţăranii înstăriţi. O imagine
clară a criteriilor folosite în selectarea membrilor G.A.C. o aflăm dintr-o notă explicativă
elaborată de secretarul comitetului de partid din 9 februarie 1962: „asupra cadrelor de
conducere din cadrul G.A.C-urilor din Raion, unde se poate arată că nu există nici un
element fost chiabur sau care a fâcut vreo politică înainte de 23 august 1944, de

106 Jeana Marica
asemenea, nu există în conducerea G.A. C. elemente care au avut antecedente penale. toţi
sunt corespunzători din toate punctele de vedere".
Comitetul de iniţiativă al oricărei gospodării pe care am lua-o în discuţie, prezintă
aceleaşicaracteristici. Să luăm exemplul G.A.C-ului Secerişul: Bădicuţ Atanasie, om
muncitor, a dat dovadă de ataşament faţă de partid, este printre primii care a făcut
cerere În gospodărie; Voicu Nache: om muncitor, cinstit şi a fost printre primii care au
făcut cerere; Matei Aurel: la înfiinţarea întovărăşirii agricole a fost primul care a dat
dovadă de muncă şi este cinstit.
Îndeplinind condiţiile, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii
Bucureşti,a aprobat constituirea G.A.C-ului sub denumirea de Progresul.

Mecanismele legislative ale transfonnării proprietăţii agricole ţărăneşti ( 1949-1962) I 07
BIBLIOGRAFIE
IZVOARE.
Documente de arhivă
Serviciul Judeţean Olt al Arhivelor Naţionale ale României

Fond Sfatul Popular al Regiunii Bucureşti: ds. 5 I 1952; 118 I 1952
Fond Sfatul Popular al Raionului Drăgăneşti Olt: ser. Coord. Plan - ds. 11, 77 I l 950; 215 I
1953; 866 I 1959; 903 I 1960; 113. 225 I 1962
Ibidem, Consilieratul Agricol Olt - ds. 5 I 1924; 5 I 1944
Ibidem, sec. agricolă-ds. 11, 103 I 1952; 215I1953; 209 I 1954
Ibidem, birou special - ds. 19, 24 I 1950; 14, 23, 113 I 1952; 9, 13, 16, I 12 I 1953; I 229 I
1962
Ibidem, sec. org. - ds. I 020 I I 956; 208 I I 959
Ibidem, Fond Prefectura Olt - ds. 47 I 1944
Ibidem, Fond P.M.R. - Comitetul Judeţean Olt - ds. 133 I 1949; 9 I I 950.
Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale ale României

Fond Sfatul Popular al Regiunii Craiova: ds. 19 I 1950; 3 I I 952; birou special - ds. 14, 20,
34, 89 I 1949; 17, 19, 23, 52, 71I1950; 18, 34, 41I1951; 9, I I, 39, 42, I 19 I 1953; 18, 21I1954
Ibidem, birou special - ds. 12 I 1953
Fond Regionala P.M.R„ secretariat: ds. 89 I I 951
Ibidem, secţia propagandă: ds. 11 I 1954
Arhivele Statului Judeţul Serviciul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale ale

României
Fond P .M.R„ Comitetul judeţean Teleorman: ds. 74, I 33 I 1949
Fond Sfatul Popular Turnu Măgurele, secţia agricolă: ds. 112 I 1949
Arhiva Primăriei Radomireşti

Fond Registrul Agricol: ds. 2 I 1950-1951; 190/1950; 4 I 1959-1963, partea a II-a
Arhiva Primăriei Sprâncenata

Fond Registrul Agricol: ds. 77 I 1949.
Documente publicate
Congresul al Ii-lea al Partidului Muncitoresc Romîn, 25-28 decembrie 1955, Editura de

Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1956.
Congresul al III-iea al Partidului Muncitoresc Romîn, 20-25 iunie 1960, Editura Politică,
Bucureşti, 1961.
Documente cu privire la politica agrară a Partidului Muncitoresc Român, Editura
Politică, Bucureşti, 1965.

108 Jeana Marica
GHEORGHIU DEJ Gheorghe, Articole şi cuvântări, Editura P.R.M., Bucureşti, 1951.

GHEORGHIU DEJ Gheorghe, Articole şi cuvîntări, august 1959 - mai 1961, Editura Politică,
Bucureşti, 1961.
GHEORGHIU DEJ Gheorghe, Articole şi cuvîntări, iunie 1961 - decembrie 1962, Editura
Politică, Bucureşti, 1962.
Periodice
Scânteia, 21 septembrie 1944; 13 decembrie 1944; 14 februarie 1945; 24 februarie 1945;

179/23 aprilie 1953; 184/28 mai 1953; 215/31 decembrie 1953; 25 decembrie 1955; 25 iunie 1960;
13 decembrie 1961.
Viitorul, 22 şi 24 octombrie 1944.
Scânteia satelor, nr. 5, 23 mai 1948; nr. 8, 13 iunie 1948.
Muncitorul agricol, nr. 163, 11 ianuarie 1953; nr. 164, 8 iunie 1953.
Lupta de clasă, ianuarie 1962; aprilie 1962.
Legislaţie
Buletinul Oficial nr. 14 din 18 februarie 1950.

Monitorul Oficial, nr. 72 din 28 martie 1945; nr. 281 din 2 decembrie 1948.
Hotărâri ale Consiliului de Miniştri: nr. 1.650 din 10 iunie 1953; nr. 41, 42, 267, 299 din
1950; 326 din 1951; 308 din 1953.
Mărturii
Cârciu Ion, pensionar, 83 ani, Frunzaru (decedat).

Deaconu Dumitra, 60 ani, Frunzaru.
Marica Nicolae, pensionar 65 ani, Frunzaru (decedat).
Mihai Vasile, pensionar, 86 ani, Zănoaga.
Mirea Ilie, pensionar, 73 ani, Frunzaru (decedat).
Mogoş Lambe, pensionar, 71 ani, Frunzaru.
Popa Marioara, pensionară, 84 ani, Fălcoiu.
Smaranda Dumitru, pensionar, 84 ani, Frunzaru.
Smaranda Victor, inginer agronom, 56 ani, Frunzaru.
Vlad Florea, pensionar, 67 ani, Frunzaru (decedat).
Vlad Maxie, pensionar, 84 ani, Zănoaga.
LUCRĂRI GENERALE
Agricultura Romîniei, 1944-1964, Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1964.

Agricultura socialistă a României, Editura Politică, Bucureşti, 1969.
Alianţa clasei muncitoare în România, Editura Politică, Bucureşti, 1969.
Dezvoltarea agriculturii în R.P.R„ Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1958.
APOSTOL Gheorghe, Eu şi Gheorghiu Dej, Editura de Casă, Regie proprie, Bucureşti, 1998.
BACIU Nicolae, Agonia României. Dosarele secrete acuză, Saeculum, Bucureşti, 1997.
BĂRBULESCU Mihai, DELETANT Dennis, HITCHINS Keith, PAPACOSTEA Şerban, TEODOR
Pompiliu, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.
BETEA Lavinia, Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României, Editura
Felix, Arad, 1995.

CARl'ENTIER I., LEBRUN F. (eoord.) Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.
CONSTANTINIU Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1997.
FOCŞĂNEANU Eleodor, Istoria constituţională a României, 1959 -1991, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1992.
GEORGESCU Titu, România în istoria Europei, Holding Reporter, 1997.
KOGĂLNICEANU Mihail, Texte social-politice alese, Editura Politică, Bucureşti, 1997.
LENIN V<ladimir> I„ Opere, voi. I-XXXVIII, ediţia a IV-a, Editura P.R.M. I Editura
Politică, Bucureşti, 1950-1969.
Marx şi Engels, Opere, voi. XVI, partea a II-a, Editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1948.
LUCA Vasile, Expunere asupra legii impozitului agricol. legea impozitului agricol. Editura
P.M.R„ Bucureşti, 1949.
STALIN I<osif> V„ Opere, Editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1949.
TISMĂNEANU Vladimir, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995.
LUCRĂRI SPECIALE
Anuarul Judeţului Olt, Slatina, 1925.

Anuarul Judeţului Olt, Slatina, 1936.
AVRAM Cezar, Procesul de colectivizare a agriculturii în Regiunea Oltenia, I949-I962,
teza de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1998.
AVRAM Cezar, Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962, Editura de Stat, Craiova, 1999.
BETEA Lavinia, Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României, Editura
Ioan Slavici, Arad, 1995.
CĂTĂNUŞ Dan, ROSKE Octavian, Colectivizarea agriculturii în România. Dimensiunea
politică, voi. l, 1949-1953, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2000.
CERNEA Mihail, Sociologia Cooperativei Agricole, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1974.
CHIPER Ioan, CONSTANTINIU Florin, Modelul stalinist de sovietizare a României, voi. I, II,
în Arhivele Totalitarismului, an III ( 1995), nr. 2.
DELET ANT Dennis, România sub regimul comunist, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti,
1997 (ediţia în limba română).
DELETANT Dennis, Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în România anilor
1965 - 1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998.
DOBRINCU Dorin, IORDACHI Constantin, Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare în
România (1949-1962), Editura Polirom, Iaşi, 2005.
FRUNZĂ Victor, lsturia stalinismului în România, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990.
IANCU Gheorghe, Ţ ÂRĂU Virgiliu, TRAŞCĂ Ottmar, Colectivizarea agriculturii în România.
A.specie legislatil'e, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2000.
IONESCU Ghiţă, Comunismul în România, Editura Litera, Bucureşti, 1994.
KLJGMAN Gail, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2000 (ediţia în limba română).
LEVY Robert, Gloria şi decăderea Anei Pauker, Editura Polirom, Iaşi, 2000 (ediţia în limba
română).
LllCEANU Aurora, Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc: 1948-I998, Editura
Nemira, Bucureşti, 2000.
MICLE Gheorghe, Răscoala pământului. Istoria luptelor politice ale ţiirănimii române,
1933-1945, Editura Frontul Plugarilor, Bucureşti, 1949.

110 Jeana Marica
MUNGIU-PIPPIDI Alina, Althabe Gerard, Secera şi buldozerul. Scorniceşti şi Nucşoara.
Mecanisme de aservire a ţăranului român, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
MURGESCU Costin, Reforma agrară din 1945, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1956.
OPREA Marius, Banalitatea răului. O istorie a Securitâţii în documente: 1949-1989; studiu
introductiv de Dennis Deletant, editura Polirom, laşi, 2002.
POPESCU Traian, Colectivizarea în judeţul Olt: decembrie 1960 - ianuarie 1961,
instaurarea comunismului. Între rezistenţă şi represiune, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti,
1995.
ROSKE Octavian, Accente în strategia colectivizării. Articolul 209, Cod Penal, în Arhivele
Totalitarismului, an II ( 1994), nr. 1-2.
ROSKE Octavian, Colectivizarea agriculturii. Represiunea totală 1957-1962. în Arhivele
Totalitarismului, an III (1995), nr. 3
TĂNASE Stelian, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948-1965, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1998.
TĂNĂSESCU Bogdan, Colectivizarea între propagandă şi realitate, Editura Globus,
Bucureşti, 1994.
TRĂISTARU Elisabeta, C<!operativizarea agriculturii. Cucerire istorică a revoluţiei şi
constn1cţiei socialiste în România, Editura Ceres, Bucureşti, 1989.
ŞANDRU Dumitru, Reforma agrară din 1921 în România, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, Bucureşti, 1975.
ŞANDRU Dumitru, Populaţia rurală a României între cele două războaie mondiale, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1980.
ŞANDRU Dumitru, Creditul agricol în România, 1918-1944, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1985.
ŞANDRU Dumitru, Refonna agrară din 1945 în România, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, 2000.
VULTUR Smaranda (ed.), Istorie trăită - istorie povestită. Deportarea în Bărăgan (1951 -
1956), Editura Amarcord, Timişoara, 1997.

Istorie
MATRICE SIGILARE APARTINÂND

'
SUBPREFECTURILOR UNOR PLASE DIN JUDEŢUL
OLT (1862-1872)
Laurenţiu-Ştefan SZEMKOVICS
Resume
Dans l'etude Matrices sigillaires appartenant aux Sous-Pr~fectures des certaines

divisions administratives anciennes du departement Olt (1862-1872), l'auteur presente sept pieces
qui proviennent des Archives Nationales Centrales de Bucarest, de la collection „Matrices
sigillaires". Ces matrices sigillaires a l'aide desquelles on imprime le sceau sur Ies documents, ont
des fonnes rondes, sont confectionnecs en laiton, sont gravees en excision, ont des dimensions
variables et ont sur leur embleme Ies armoiries unies des Principautes Roumaines composees des
armoiries heraldiques de la Valachie et de la Moldavie et Ies annoiries de la Roumanie de 1867.
On analyse l'emblemc des ces matrices sigillaires concernant: l'ecu, Ies emaux (Ies metaux et Ies
coulcurs usites dans la science du blason), Ies meubles, Ies couronnes qui timbrent Ies ecus, le
globe croisete.
Mots-cles: Archives Nationales, annoiries, couronnes, departement, ecus, emaux, globc
croisete, matrices sigillaires, meubles, Olt, Sous-Prefectures.
La Arhivele Naţionale Centrale din Bucureşti, în colecţia de matrice sigilare 1, se

află şapte piese care au aparţinut, în perioada 1862-1872, Subprefecturilor unor plase din
judeţul Olt, anume: Mijlocul, Oltul, Şerbăneşti şi Vedea. Aceste matrice, care imprimau
sigiliul 2 pe documente, au forma rotundă 3 , sunt confecţionate din alamă, sunt gravate în
1
Denumim matrice sigilară obiectul confecţionat din material dur care, având gravate o reprezentare şi un
text ce-l individualizează pe posesor, serveşte la realizarea amprentei sigilare; Damian P. Bogdan, O
străveche matrice de pecete românească, în Studii şi Materiale de Istorie Medie, I, 1956, p. 245; Maria
Dogaru, Sigiliile mărturii ale trecutului istoric. Alhum sigilogrq/ic, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1976, p. 5.
2
Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma
aplicării matricei sigilare ce poartă o emblemă şi un text menit a individualiza posesorul; sigiliul este
principalul mijloc de garantare a secretului şi de asigurare a autenticităţii actului; Dicţionar al ştiinţelor
speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie,
colectiv de autori, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 213-218.
3
Sigilile rotunde, cu forma considerată fundamentală, reprezintă autoritatea; Laurenţiu-Ştefan Szemkovics,
Maria Dogaru, Tezaur sji·agistic românesc. I. Sigiliile emise de cancelaria domnească a Ţării Româneşti
(1390-11156) - Tresar sfi·agistique roumain. I. Les sceaux emis par la chancellerie princiere de la Valachie
(1390-1856), Edit. Ars Docendi, Bucureşti, 2006, p. 64.
112 Laurenţiu-Ştefan Szcmkovics
4
excizie şi le vom analiza, în bună măsură, cu ajutorul sigilografiei 5 şi heraldicii 6 . În
7
câmpul sigilar al acestor vestigii se disting:
A. Stema unită a Principatelor Române 8 , reunind stemele heraldice ale Moldovei
şi Ţării Româneşti, apare în emblema primelor cinci piese:
I. Matrice sigilară rotundă (40 mm), din alamă, gravată în excizie, având în câmp
două scuturi 9 de tip francez modem JO, poziţionate oblic şi acolate 11 la câte un colţ
.
supenor, • ~
mcarcate 12 . 14 d e z1m
ce I d"m d extra 13 cu o •mta• 1mre . b ru, reprezentată cu capul
animalului văzut din faţă, având între coame o stea cu şase raze, iar cel din senestra 17
15 16
4
Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (inci:::ie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief
(excizie), pentru sigilarea întuş sau fum; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 128.
5
Sigilografia a fost fondată în secolul al XVII-iea de Dom Mabillon, părintele erudiţiei modeme şi dezvoltată
în secolul al XIX-iea de către Louis-Claude Douet d'Arcq, un mare arhivist şi istoric care, împreună cu echipa
sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a
întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a
valida documentele cu sigiliu; Jean-Luc Chasse!, Les sceaux dans l'Histoire, l'Hisloire dans Ies sceaux. în Les
sceaux, sources de l'histoire medievale en Champagne. Actes des tahles rondes de la Socihe fram;aise
d'heraldique el de sigillographie (Troyes, 2003-Reims, 2004) sous la direction de Jean-Luc Chasse!, Paris.
Societe franr;aise d'heraldique et de sigillographie, 2007, p. 9.
6
Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele etc.; Florin Marcu, Marele
dicţionar de neologisme, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2000, p. 422.
7
Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează emblema şi legenda unui sigiliu; Dicţionar al ştiin(elor
speciale, p. 71 .
K Vezi şi Dan Cemovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977, p. 145-157.
9
Scutul = partea centrală a unei steme, simbolizând anna de apărare a cavalerilor medievali, pe care aceştia
îşi reprezentau blazonul. Scutul are forme variate după epocă şi aria geografică unde a apărut; Dicţionar al
ştiinţelor speciale, p. 211.
10
Scutul de tip francez modern este un scut dreptunghiular cu baza în acoladă, inventat şi răpândit de Bara la
sfârşitul secolului al XVI-iea; Theodore Veyrin-Forrer, Precis d'Heraldique, cdition rcvue et mise ii jour par
Michel Popoff, Laroussc/SEJER, 2004, p. 15, 17, fig. 21.
11
Acolat = atributul oricărui animal care are un colier sau o coroană după gât; macle, romburi, ace de
ceasornic, etc., care se ating la unghiurile lor laterale; un butuc de viţă de vie agăţat de un arac; un şarpe
încolăcindu-se în jurul unui arbore, unei plane sau unei coloane; două ecusoane unite împreună pe flancuri;
coliere sau panglici de ordine de cavalerie care înconjoară scutul (Cte Alph. O' Kelly de Galway. Dictionnaire
archeologique et explicatil de la science du hlason, tome I, Bcrgerac, Imprimerie generale du sud-ouest,
1901, p. 5); văduvele care poartă scuturi acolate, unde primul din dreapta este cu armele soţului, iar cel din
stânga cu armele femeii; scuturile astfel dispuse oferă uneori stemele a două state încorporate împreună; W.
Maigne, Abrege methodique de la science des armoiries suivi d'un glossaire des atlributs heraldiques, d'un
traile etementaire des ordres des chevalerie el de notions sur Ies classes noble.1-, Ies anoblissements, /'origine
des noms de familie, Ies preuves de noblesse, Ies titres, Ies 11.wrpations et la legislation nubiliaires, Paris,
Gamier freres, Libraires-Editeurs, 1860, p. 1O.
12
Încărcat = tennen care indică faptul că într-o piesă heraldică s-au plasat una sau mai multe mobile;
Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 146.
13 Dextra = termen prin care se indică poziţia unei mobile în scut, la dreapta; în heraldică poziţia dreapta-
stânga este inversă decât în accepţiunea curentă; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 100.
14
Capul cerbului, al bourului, al berbecului sau al unui alt animal, care apare din faţă în scut, adică arătând
ochii; Cte Alph. O'Kelly de Galway, op. cit., p. 403.
15
Corn= simbol al puterii; Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri. Milllri, vise, obiceiuri,
~eslllri.forme,figuri, culori, numere, Edit. Artemis, Bucureşti, I, p. 367-369.
6
Stea= simbolul manifestării centrale a luminii, a focarului unui univers în expansiune. Ea este, ca şi
numărul cinci, simbol al perfecţiunii; Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit., III, p. 257-264.

Matrice sigilare aparţinând subprefecturilor unor plase din judeţul Olt ( 1862-1872) 113
cu acvila 18 redată din faţă, cu aripile deschise şi cu zborul în jos, cu capul contumat20 ,
19
ţinând în cioc o cruce latină şi în gheare iataganul2 1 şi sceptrul 22 • Scuturile sunt timbrate
23
24
de o coroană princiară, cu toca purpurie , compusă dintr-un cerc încrustat cu pietre
25
pretioase 26 , sunnontat de două arce de cerc ornate cu perle27 , care se termină în partea de
sus' cu un glob crucifer28 , cu cruce latină. Sub scuturi este gravat anul 1862. În exergă 29 ,
17
Senestru = tenncn indicând poziţia spre stânga. În heraldică, noţiunea de stânga-dreapta se referă la poziţia
scutului, nu la cea a privitorului, deci invers decât în accepţiunea obişnuită; Dic(ionar al ştiinţelor speciale, p.
212.
18
Acvila = pasăre heraldică de prim rang (cea mai intens folosită). Simbolizează curaj, hotărâre, zbor spre
înălţimi. Confonn cerinţelor artei heraldice, acvila trebuie reprezentată văzută din faţă, cu capul spre dreapta
şi aripile deschise. Este elementul central al stemei heraldice a Ţării Româneşti. Figurează şi în stema
Transilvaniei; Dicfionar al ştiin(elor speciale, p. l 7; stăpâna tunetului şi a trăsnetului, căci loviturile date
cu ghearele sunt precum fulgerele, iar asupra prăzii se năpusteşte ca trăznetul: simbol al regelui solitar
şi necruţător; în tradiţia populară este simbol al focului, al incendiului şi al devastării; purtător al
luminii; reprezintă persoana şi puterea regelui. dar şi capitala şi imperiul acestuia; Jean-Paul Clebert,
Bestiar.fi1bulos. Dic(ionar de simboluri animaliere. Edit. Artemis-Cavallioti, Bucureşti, 1995, p. 334-340.
19
Aripi = simbol al avântului; indică facultatea cunoaşterii, o eliberare şi o izbândă; Jean Chevalier,
Alain Gheerbrant, op. cit.. 1, p. 141-143.
2
° Conturnat= se spune: 1) despre animale sau despre capete de animale care privesc spre stânga scutului; 2)
de chevron atunci când vârful este întors spre partea stângă a scutului; W. Maignc, op. cit., p. 229.
21
Iatagan= mobilă a scutului aparţinând figurilor artificiale din domeniul armamentului, înfăţişată sub fonna
unei săbii curbe, cu lama lată; Dic(ionar al ştiinţelor speciale, p. I 34.
22
Sceptrul = figură heraldică artificială, în forn1a unui baston având extremitatea superioară îngroşată, simbol
şi atribut al puterii suzerane. De obicei, sceptrul face parte din elementele exterioare ale scutului; Dic(ionar al
ştiin(elor speciale, p. 205; simbolizează mai cu seamă autoritatea supremă. Sceptrul prelungeşte braţul,
fiind un semn al puterii şi autorităţii; Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit., III, p. 208-209.
23
Timbrat = tennen care indică poziţia unei mobile faţă de scut. Este propriu coifului cu cimier şi
lambrechini; Dic(ionar al ştiin(elor speciale. p. 230.
24
Coroană = simbol al perfecţiunii; simbolizează o demnitate, o domnie, accesul la un rang şi la nişte
forţe superioare. Simbol al victoriei, este un mod de a răsplăti o faptă deosebită sau merite excepţionale.
Coroana este un ornament al scutului care simbolizează demnitate, rang nobiliar, suveranitate. După
formă, întâlnim coroane închise şi coroane deschise; Dicţionar al ştiinfelor .1peciale, p. 90; Jean Chevalier,
Alain Gheerbrant, op. cit., I, p. 371-375.
25
Pwp11ra este o substan\ă colorantă roşie-violacee, extrasă din secretia glandulară a unor moluşte
gasteropode (M11rex tenuispina). În Antichitate, purpura era foarte rară şi preţuită (din opt mii de moluşte se
obţinea un gram de purpură). Astăzi este produsă prin sinteză chimică; Paola Rapelli, Simboluri ale puterii şi
mari dinastii, Monitorul Oficial, 2009, p. 48.
26
Pietre preţioase = aurul semnifică topazul: argintul, perla; roşu, rubinul; albastru, safirul; purpura,
ametistul; verde, smaraldul; negru, diamantul; Jean Claude Favre, Abrege methodique des principes de la
science heraldique, Chambert, Louys du-Four, lmprimeur de S.A.R., MDCXL VII, p. 32.
Perla = în Europa era folosită în medicină la tratarea melancoliei, a epilepsiei, a demenţei. La greci,
27
perla era simbolul iubirii şi al căsătoriei. Ea simbolizează sublimarea instinctelor, capătul luminos al
evoluţiei. Perla este rară, pură, preţioasă. Datorită formei sale sferice, perla este asociată cu
perfecţiunea; mai simbolizează cunoaşterea; Jean Chcvalier, Alain Ghcerbrant, op. cit., III, p. 66-69; Hans
Biedennann, Dicţionar de simboluri, voi. II, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2002. p. 327-328.
ZR Glob crucifer = sferă suprapusă de o cruce care se găseşte în vârful coroanelor închise, în mâna unor
personaje sau deasupra unor scuturi; este însemn al puterii suverane. atribut al suveranităţii. În heraldica
românească globul crucifer este întâlnit în stemele Ţării Româneşti, în annele Moldovei şi în anneriilc
statului român; Dic(io11ar al ştiinfelor speciale, p. I 27.
Exergă= spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (cc pot
29
fi liniare, şnurate, perlate. etc.), în care se gravează textul legendei; Dicfionar al ştiinţelor speciale, p. 111.

mărginită
de un cerc liniar la exterior, legenda: PRINCIPATELE UNITE * SUB-
PREFECTURA PL;\ŞI ŞERBĂNEŞTI JUD. OL TU. 30
II. Matrice sigilară rotundă (38 mm), din alamă, gravată în exc1Z1e, având în
câmp un scut de tip francez modem, despicat 31 , încărcat în cartierul din dreapta cu acvila
32
cruciată , cu capul conturnat, iar în cel din stânga cu o întâlnire de zimbru, reprezentată
cu capul animalului văzut din faţă, având între coame o stea cu şase raze. Scutul este
timbrat de o coroană princiară, cu toca purpurie, compusă dintr-un cerc albastru 33 presărat
cu hermină 34 , sunnontat de două arce de cerc ornate cu perle, care se termină în partea de
sus cu un glob crucifer, cu cruce labată 35 (cu braţele de formă concavă 36 ). În exergă,
30
Arhivele Naţionale Centrale, colecţia Matrice sigilare, nr. 111.
31
Despicat= termen care indică împărţirea în două părţi egale, printr-o linie venicală, a unei suprafeţe, scut,
canier sau mobile; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 99: W. Maigne, op. cit., p.14.
32
Acvilă cruciată= pasăre heraldică punând în cioc o cruce; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 17.
33
Albastru (azur) = culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată convenţional prin linii orizontale
plasate la distantă egală. Semnifică loialitate, fidelitate, frumuseţe (A. de la Pone, Tresar heraldique d'apres
d'Hozier, Menerrier, Boisseau, etc., Paris, Leipzig, H. Castemrnn, Toumai, IR6L p. 11). Începând cu secolul
al XX-iea, culoarea albastră simbolizează Europa în scria celor cinci inele olimpice, iar din 1955 devine
culoarea Consiliului Europei (mai târziu, a Comunităţii Europene); Michel Pastoureau, Alha.1·t111. Istoria unei
rnlori, traducere din franceză de Em. Galaicu-Păun, Cartier, 2006, p. 224, nota 271
34
Hermină = blană utilizată în alcătuirea stemelor, în special la căptuşirea pavilioanelor şi mantourilor. Este
reprezentată convenţional printr-o suprafaţă albă semănată cu codiţe negre. Este blana folosită de obicei la
reprezentarea armelor de stat. Simbolizează măreţie, suveranitate; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 131.
35
Silviu Andrieş-Tabac, Tipologia crucii heraldice, în Analecla Catholica, IV, 2008, Chişinău, 20 I O, p. 11 O,
fig. 37.

mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda:* PRINCIPATELE-UNITE-ROMÂNE

* SUP. PREFECTUL I PLASA MIJLOCULlJI I DISTRICT. OLTU. 37
III. Matrice sigilară rotundă (38 mm), din alamă, gravată în excizie, având în
câmp un scut de tip francez modem, despicat, încărcat în cartierul din dreapta cu acvila
cruciată, cu capul conturnat, iar în cel din stânga cu o întâlnire de zimbru, reprezentată cu
capul animalului văzut din faţă, având între coame o stea cu şase raze. Scutul este timbrat
de o coroană princiară, cu toca purpurie, compusă dintr-un cerc albastru presărat cu
hermină, surmontat de două arce de cerc ornate cu perle, care se termină în partea de sus
cu un glob crucifer, cu cruce !abată. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior,
legenda: * PRINCIPATELE-UNITE-ROMÂNE * SUP. PREFECTUL I PLASA
OLTULUI I DISTRICT. OLTU. 3R
36
Claude Wenzler, Le g11ide de f'herafdique. Histoire, anafyse et feclure des bfasons, Editions Ouest-France,
Edilarge SA, Rennes. 2002, p. 187, lig. 338, 339, 340.
37
Arhivele Naţionale Centrale, colecţia Matrice sigilare, nr. 1921.
3
~ Ibidem, nr. 1922.

IV. Matrice sigilară rotundă (39 mm), din alamă, gravată în excizie, având în
câmp un scut de tip francez modem, despicat, încărcat în cartierul din dreapta cu acvila
de o coroană princiară, cu toca purpurie, compusă dintr-un cerc albastru presărat cu
hermină, surmontat de două arce de cerc ornate cu perle, care se termină în partea de sus
cu un glob crucifer, cu cruce latină. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior,
legenda: * PRINCIPATELE UNITE ROMÂNE * SUP. PREFECTUL I PLASA
ŞERBĂNEŞTII I DISTRICT. OLTU.
39
39
Ibidem, nr. 1923.
Muzeul Oltului. t. 3. 2013. o. 111-122

Matrice sigilare aparţinând subprefecturilor unor plase din judeţul Olt ( 1862-1872) l 17
V. Matrice sigilară rotundă (39 mm), din alamă, gravată în excizie, având în
câmp un scut de tip francez modem, despicat, încărcat în cartieru\ din dreapta cu acvila
de o coroană princiară, cu toca purpurie, compusă dintr-un cerc albastm presărat cu
hennină, surmontat de două arce de cerc ornate cu perle, care se termină în partea de sus
cu un glob crucifer, cu cmce latină. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior,
legenda: * PRINCIPATELE UNITE ROMÂNE * SUP. PREFECTUL I PLASA
VEDEA I DISTRICT. OL TU. 40
40
Ibidem, nr. 1924.
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. l 11-122

118 Laurenţiu-Ştefan Szemkovics
41
B. Stema României din 1867 , pe care o redăm mai jos aşa cum a fost descrisă în
legea de la acea vreme, apare, cu mici modificări, în câmpul sigilar al ultimelor două
piese.
Art. 1. Armele României se fixează după cum urmează:
Art. 2. Scutul are forma unui pătrat lung. Partea interioară rotunjită la ambele
unghiuri şi terminată la mijlocul bazei printr-un vârf. Scutul se împarte în 4 secţiuni, prin
41
Promulgată prin Legea pentrn fixarea şi stabilirea armelor României, publicată în Monitoml, jurnal oficial
al României, no. 75 din 2/14 aprilie 1867, p. 450-452; Supliment Monitorul Oficial no. 75, p. 453-454;
ibidem, no. 77 din 5/17 aprilie 1867, p. 467; vezi şi Ştefan D. Grecianu, Eraldica română. Actele privitoare la
stabilirea armerielor oficiale cu planşe şi vocabular, Bucuresci, Institutul de arte grafice Carol Gobl, 1900, p.
11-16, 44-45; P.V. Năsturel, Steagul. stema română. însemnele domneşti, trofee. Cercetare critică pe terenul
istorii (cu numeroase figuri în c11lori), Stabiliment de arte grafice „Universala'', Bucureşti, 1903, p. 95-100;
Constantin Moisil, Stema României. Originea şi evolufia ei istorică şi heraldică, Bucureşti, 1931 (extras din
Boabe de grâu, II, 1931, nr. 2, p. 65-85), p. 18-19; idem, Stema României, în Enciclopedia României, voi. I,
1938, p. 69; Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Editura Ştiinţi fi că şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977, p. 159-160; idem, Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la aparifia lor şi până în zilele
noastre (sec. Xlll-XX), traducere din limba franceză Livia Sîrbu, Muzeul Brăilei, Editura lstros, Brăila, 2005,
p. 402-406; Maria Dogaru, Co/ec(iile de matrice sigilare ale Arhivelor Statului, Bucureşti, 1984, p. 46;
eadem, Stemele României moderne, în Magazin Istoric, 1993, p. 3-5; eadem, Din heraldica României. Jl F,
1994, p. 61; Cristache Gheorghe, Maria Dogaru, Simbolurile nafionale ale României, Editura Sylvi,
Bucureşti, 2003, p. 123-128; Laurenţiu-Ştefan Szemkovics, Matrice sigilare aparţinând Ministerului de
Interne şi 1111or stnicturi poli(ieneşti (1831-193/), Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2012, p.
33.

două linii încrucişate în mijloc. În secţiunea din dreapta de sus, pe albastru, în cea din
stânga de jos, pe galben, figurează aquila română cu capul spre aripa stângă şi cu o cruce
de aur în gură, simbolul Ţării Româneşti.
În sectiunea din stânga de sus, pe albastru, şi în cea din dreapta în jos, pe roşu,
figurează cap~I de bour cu o stea între coame, simbolul Moldovei. În ambele secţiuni
superioare ale scutului, în stânga şi în dreapta liniei despărţitoare, figurează soarele şi
luna. Pe scut va fi coroana regală.
Art. 3. În mijlocul scutului României figurează scutul M. S. Domnitorului,
scartelat, având secţiunea de sus din dreapta şi cea de jos din stânga în alb (argint), iar cea
din stânga de sus şi cea din dreapta de jos în negru. Scutul are drept suporţi în stânga un
leu, iar în dreapta o femeie în costumul femeilor dace, care ţine în mâna stângă arma
Dacilor, numită arpi.
Art. 4. Pe suport este aşezată o eşarpă albastră pe care este scrisă deviza familiei
Hohenzollem: „Nihil sine Deo''.
Art. 5. Pavilionul este de culoare roşie (powpre), căptuşit cu hermină, având
deasupra coroana regală.
VI. Matrice sigilară rotundă (42 mm), din alamă, gravată în excizie, având în
emblemă un scut francez modem, scartelat, încărcat în cartierul 1, pe albastru, cu acvila
cruciată, redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos,
flancată42 în partea stângă superioară de soare cu 16 raze, în 2, pe albastru, cu capul de
43
bour cu stea între coame, flancat în partea dreaptă superioară de semilună45 , în 3, pe

44
roşu , cu capul de bour cu stea între coame, în 4, pe aur , cu acvila cruciată, redată din
46 47
faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos. Peste tot, armele familiei de
Hohenzollem: scut polonez, dreptunghiular, cu marginea superioară şi cea inferioară în
acolade orientate cu vârful în sus, respectiv, în jos, sfertuit, având în cartierele l şi 4
42
Flancat = termen ce indică poziţia paralelă cu laturile scutului a unor mobile; Dicţionar al ştiinţelor
~feciale, p. 119.
4
Soarele = astru reprezentat cu o faţă umană, înconjurat de 12 sau 16 raze, alternând cele drepte cu cele
ondulate; este simbolul luminii, al bogăţiei şi al abundenţei. El este de asemenea desemnat ca emblemă a
divinităţii. În iconografia creştină, indică adevărul; Cte Alph. O'Kclly de Galway, op. cit„ p. 424.
44
Bour= purtător al lumii; simbol al abundenţei (datorită cornului); Jean-Paul Clcbert, op. cit„ p. 294-
306.
Lună = figură naturală, din categoria aştrilor, reprezentată conform regulilor heraldice, printr-un disc de
45
argint cu figură umană. În heraldica românească acest astru este, de obicei, înfăţişat sub formă de crai nou
(semilună) figurat. Poziţia obişnuită a semilunii este culcată la orizontal, cu coamele în sus; când este redată
orizontal cu coamele în jos se blazonează răsturnată; când este înfăţişată vertical cu coarnele îndreptate spre
flancul drept se defineşte semilună întoarsă; iar când este în poziţie verticală, cu coarnele spre stânga, se
descrie conturnată. Simbolizează veşnicie, nemurire, strălucire; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 159.
Roşu = culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată convenţional prin linii verticale plasate la
46
distanţă egală. Semnifică curaj, dârzenie, îndrăzneală, dragoste, sacrificiu, bunătate, vigilenţă şi justiţie; A. de
la Porte, op. cit., p. 11; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 20 I.
47
Aur = metal utilizat în alcătuirea stemelor; este reprezentat convenţional prin puncte plasate la egală
distanţă între ele (Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 49); simbolizează bogăţie, forţă, credinţă, puritate,
constanţă, bucurie, prosperitate, viaţă lungă; G. Eysenbach, Histoire du blason el science des armoiries,
Tours. MDCCCXL VIII. p. 370; H. Gourdon de Genouillac, Les lvfvsteres du blason de la noblesse et de la
feodalitl Curiosites - hi:arrerie.1· el singularites, Paris, E. Dentu, Editcur, Libraire de la Societe des Gcns des
Lcttrcs, 1868, p. 16.

în 2 şi 3 negru
Scutul mare, aşezat cu vârful pe două arabescuri 50 , timbrat de o
48 49
argint , .
coroană închisă, fără tocă, compusă dintr-un cerc împodobit cu pietre preţioase,
surmontat de opt cruciuliţe (dintre care cinci sunt vizibile), intercalate de perle, din vârful
cărora pornesc opt arce ornate cu perle care se reunesc în partea de sus şi se termină
printr-un glob crucifer, cu cruce labată (cu braţele de formă concavă), are ca tenanţi 51 : la
dextra o femeie dacă redată din faţă, cu capul întors spre stânga şi privind la coroana care
timbrează scutul, stând pe un arabesc, purtând veşminte lungi, ţinând în mâna dreaptă sica
aşezată în pal 52 , cu mâna stângă pe marginea de sus a scutului, iar la senestra un leopard
53
lionat , stând cu piciorul stâng posterior pe un arabesc, cu cel drept sprijină partea de jos
a scutului, ţinând cu laba stângă anterioară scutul de flancul stâng, pătrunzând în dreptul
liniei orizontale despărţitoare, iar pe cea dreaptă o ţine pe marginea de sus a scutului. Sub
scut, deviza 54 „ NIHIL SINE DE0"55 (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Întreaga compoziţie
este inclusă sub un pavilion 56 , căptuşit cu hermină, dotat cu franjuri şi ciucuri, prins, în
partea de sus, sub o coroană închisă asemănătoare cu cea care timbrează scutul, dar de
dimensiuni mari decât aceasta. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda:
*SUBPREFECTURA* PLAS(a) ŞERBĂNEŞTI DIST(rictul). OLTU. 57
48
Argint = metal utilizat în alcătuirea stemelor, reprezentat convenţional prin câmp alb, respectiv suprafaţă
liberă. Simbolizează puritate, nevinovăţie, sinceritate; H. Gourdon de Genouillac, op. cit„ p. 16-17.
49
Negru = culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată convenţional prin linii verticale suprapuse pe
linii orizontale. Semnifică ştiinţă, modestie, durere, prudenţă; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. 173.
50
Arabescul = poate fi pus în legătură cu pânza de păianjen şi, de asemenea, cu labirintul, al cărui
itinerar complex are menirea să conducă de la periferie spre centrul local (simbolul centrului invizibil al
fiinţei); Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit„ l, p. 121-122.
51
Tenant =element exterior al scutului, reprezentat printr-un personaj uman care sprijină scutul; Dicţionar al
ştiinţelor speciale, p. 229.
52
Palul este obţinut prin trasarea a două linii verticale în centrul scutului; Dicţionar al ştiinţelor speciale, p.
186.
53
Leopard )ionat = leopard rampant, adică ridicat pe labele inferioare şi are capul văzut din faţă; G. de L.
T„., Dictionnaire heraldique, contenant tout ce qui a raport a la science du blazon, avec /' explication des
termes; /eurs etymo/ogies, & Ies exemples necessaires pour leur intelligence, suivi des Ordres de Chevaleries
dans le Royaume et de /'Ordre de Malthe, Paris, Chez Lacombe, MDCCLXXIY, p. 20.
54
Deviza = inscripţie conţinând o maximă morală, o exclamaţie, o fonnulă de credinţă, un angajament;
Dicţionar al ştiinţelor speciale, p. I 00.
55
Maria Dogaru, Din heraldica României, JIF, 1994, p. 73.
56
Pavilion = ornament exterior al scutului sub formă de mantou, prevăzut în partea superioară cu un
baldachin. Este alcătuit din purpură, căptuşit cu hermină, brodat cu franjuri şi ciucuri din fir de aur.
Simbolizează cortul sub care membrii familiilor domnitoare îşi adăpostesc armele. Uneori acesta este
reprezentat chiar şi în armele de stat, fără baldachin, semnificaţia păstrându-se totuşi; Dicţionar al ştiinţelor
sreciale, p. 183.
5
Arhivele Naţionale Centrale, col. Matrice sigilare, nr. 2094.
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. I I 1-122

VII. Matrice sigilară rotundă (42 mm), din alamă, gravată în excizie, având în
emblemă un scut francez modem, scartelat, încărcat în cartierul 1 cu acvila cruciată,
redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos, flancată în partea
stângă superioară de soare, în 2 cu capul de bour cu stea deasupra coamelor, flancat în
partea dreaptă superioară de semilună, în 3 cu capul de bour cu stea între coame, în 4 cu
acvila cruciată, redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos.
Peste tot, annele familiei de Hohenzollern: scut polonez, sfertuit, având în cartierele I şi 4
argint, în 2 şi 3 negru. Scutul mare, aşezat cu vârful pe două arabescuri, timbrat de o
coroană închisă, fără tocă, compusă dintr-un cerc împodobit cu pietre preţioase,
sunnontat de opt cruciuliţe (dintre care cinci sunt vizibile), intercalate de perle, din vârful
cărora pornesc opt arce ornate cu perle, aplatizate la orizontală în partea de sus, care se
reunesc în partea superioară şi se termină la mijloc printr-un glob crucifer, cu cruce !abată
(cu braţele de formă concavă), are ca tenanţi: la dextra o femeie ţinând în mâna dreaptă o
sica dacică, aşezată în pal, iar la senestra un leopard lionat. Sub scut, deviza „NIHIL
Muzeul Oltului, l. 3, 2013. p. 111-122

122 Laurenţiu-Ştefan Szemkovics
SINE DEO" (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Întreaga compoziţie este inclusă sub un
pavilion căptuşit cu hermină, dotat cu franjuri şi ciucuri, prins, în partea de sus, sub o
coroană închisă asemănătoare cu cea care timbrează scutul, dar de dimensiuni mari decât
aceasta. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda: *
SUBPREFECTURA* PLAS(a) ŞERBĂNEŞTI DIST(rictul). OLTU. 58
SR Ibidem, nr. 2093.

Istorie
SLATINA ÎN PERIOADA PREMODERNĂ

( 1600-1821)
Laurentiu GUTICĂ-FLORESCU
' .
1. TEZAURUL DE LA SLATINA
STRUCTURĂ ŞI SEMNIFICAŢIE
Sfârşitul secolului al XVI-iea şi începutul veacului al XVII-iea consemnează oraşul

Slatina între aşezările urbane importante ale Ţării Româneşti, realitate istorică dovedită
de izvoarele numismatice, documentare şi de mărturiile unor călători străini care au
vizitat acest areal geografic.
Extrem de importantă pentru conturarea acestei perioade evolutive a Slatinei este
descoperirea în vatra oraşului a unui tezaur monetar format din 204 monede de argint, de
tip polonez, eşalonate cronologic în perioada anilor 1581-1614. Emisiunile monetare
aparţin lui Ştefan Bathory (1575-1586) şi lui Sigismund III Wasa (1587-1632), tezaurul
remarcându-se printr-o coeziune a numerarului format din 200 tripligroşi 1 sau costande2,
două monede poloneze de 6 groşi şi 2 orţi ai oraşului Danzig (oraşul Gdansk, din
Polonia).
Din punct de vedere al interstiţiului cronologic în care a fost emis tezaurul se
prezintă astfel: 16 tripligroşi sunt emisiuni ale regelui Ştefan Bathory din anii 1581-1586,
iar restul monedelor, 188, poartă efigia lui Sigismund III, fiind emise între anii 1588 şi
1614. Conform emitentului există 141 monede poloneze ( 139 tripligroşi şi 2 piese de 6
1
Tripligroşii constituiau monede intermediare de argint, în comparaţie cu talerii sau jumătăţile de taleri,
emisiuni numismatice cu nominale mai mari de argint. După dinarii ungureşti şi asprii otomani, pentru
sfârşitul secolului al XVI-iea tripligroşii polonezi sunt cele mai cunoscute emisiuni monetare de argint, pentru
ca în prima jumătate a secolului XVII să domine sud-estul European datorită purităţii argintului şi greutăţii
constante. Potrivit specialiştilor uzul tripligroşilor se făcea în cadrul tranzacţiilor curente, aceştia fiind
întâlniţi mai ales concentraţi în punctele vamale, precum Slatina: Toma RĂDULESCU, Denissa GUŢICĂ
FLORESCU, Tezaurul monetar de la Slatina (1·ec. XV-XVJJ), în Oltenia. Studii, Documente, Culegeri,
Asociaţia Generală a Arhiviştilor din România filialele judeţene Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, Edit.
Helios, Craiova, Scria a III-a, an VI, 2002, Nr. 1-2, p. 33; Detalii despre Tripligroşi la: Toma RĂDULESCU,
Structuri socio-economice şi mutaţii politice la sfârşitul secolului al XVI-iea şi începutu/ secolului al XVJJ-lea
în Ţara Românească, Teză de doctorat (în manuscris), susţinută în anul 2000 la Facultatea de Istorie a
Universităţii Bucureşti.
sub conducerea ştiinţifică a academicianului Ştefan Ştefănescu p. 179-180.
Costanda: numele sub care este cunoscut triplugrosul în Ţara Românească, denumire purtată după
2
emisiunile împăratului Constantin cel Marc (306-337) rămasă imprimată în conştiinţa populară, suprapusă
ulterior cu monedele regilor polonezi şi ale celor care au imitat acest tip monetar în Transilvania şi Moldova:
Ibidem.
124 Laurenţiu Guţică-Florescu
groşi), 39 monede (tripligroşi) aparţinând oraşului Riga, 22 piese monetare lituaniene şi 2

monede din Gdansk 3 .
Relativ la perioada acumulării tezaurului monetar de la Slatina s-a constatat o
eşalonare a emisiunilor pe o perioadă cronologică relativ mică de timp ( 1581-1614 ),
ultimul deceniu al secolului XVI cuprinzând majoritatea pieselor numismatice. Vârful
acumulării este plasat în anii 1597-1598, însumând 54 monede, adică 31,3 7 la sută din
numerar4 .
În opinia istoricului Toma Rădulescu, tezaurul de la Slatina a fost îngropat de către
posesor în a doua parte a anului 1614, în contextul tulburărilor provocate de întoarcerea
trupelor otomane din Transilvania, după înlăturarea principelui Gabriel Bathory ( 1608-
1613), sau ca rezultat al frământărilor sociale provocate de abuzurile oligarhiei greceşti
constantinopolitane care se infiltrase şi în principalele puncte vamale ale Ţării
Româneşti 5 .
Valoarea reală a tezaurului slătinean era egală cu peste 16 taleri austrieci 6 , sumă
considerabilă pentru acele vremuri, ce putea permite achiziţionarea, de către un negustor
sau boier, a unor importante bunuri mobile sau imobile.
Cunoscută fiind evoluţia relaţiilor comerciale ale Slatinei cu centrele urbane
transilvănene, muntene, oltene şi sud-dunărene, bogăţiile zonei, dar şi existenţa unor mici
boieri, slujitori domneşti sau a unor negustori locali, îngroparea tezaurului în arealul
oraşului nu poate constitui o surpriză. A vând în vedere că Slatina era punct vamal în care
mărfurile tranzitate erau taxate cu 3 la sută, predominanţa tripligroşilor în tezaur justifică
uzul acestor emisiuni monetare, ca numerar potrivit comerţului local, astfel putând fi
explicată şi prezenţa unei asemenea descoperiri în oraşul nostru.
Acest tezaur nu este singular pentru Slatina premodernă, din această perioadă
datând două tezaure cu piaştrii turceşti şi ducaţi raguzani, descoperiri întâmplătoare
făcute în cartierul Pârliţi şi în comuna Dobrotinet. De asemenea amintim şi circulaţia unor
taleri olandezi şi monede austriece în oraş şi împrejurimi 7 .
Emisiunile monetare de origine turcească sunt compuse în întregime din piese de
argint purtând efigia sultanului Mustafa al Iii-lea (1757-1774), iar ducaţii datează din
anul 1768 8 . Aceste izvoare numismatice certifică continuitatea comerţului tradiţional al
Slatinei în mod special cu Imperiul Otoman, Transilvania, dar şi cu Europa Apuseană.
3
Pentru detalii legate de apartenenţa atelierelor monetare şi alte consideraţii numismatice vezi : Ibidem, p. 34-
36.
4
Ibidem, p. 37.
5
Ibidem, p. 41.
6
Ibidem.
7
Mihail BUTOI, Slatina - vechi centru economic al Ţării Româneşti, în „Oltul", I, nr. 10 din 29 februarie
1968, p. 2.
8
Idem, Circulaţia monedei medievale in zona oraşului Slatina, în „Oltul Cultural", periodic al D.C.P.C.N.
Olt, Anul V, nr. 2(17), 2002, p.13.

Slatina în perioada premodernă ( 1600-1821) 125
2. SLATINA ÎN PRIMELE DECENII

ALE VEACULUI PREFANARIOT
Instaurarea hegemoniei otomane încă de la jumătatea secolului al XVI-iea avea să

instituie în Ţările Române o perioadă de schimbări profunde. Spaţiul comercial românesc
în condiţiile exercitării monopolului turcesc avea să capete statutul de „cheler al Porţii" 9 ,
cunoscută fiind realitatea că de aici se făcea aprovizionarea cu grâne, vite, miere, lemn de
construcţii, silitră, ş.a.
Istoricul şi geograful Evlia Celebi (cunoscut şi sub numele de Derviş Mehmed Zilii
- 25 martie 1611 - 1682), unul din cei mai cunoscuţi călători turci, ne-a lăsat drept
mărturie relatările sale în care scrie despre „marele număr al negustorilor veniţi din toate
părţile lumii la bâlciurile de la Slatina şi Focşani" • Cu acest prilej la marginea aşezărilor
10
amintite se improvizau zeci de prăvălii.

Nu trebuie să uităm nici de existenţa la jumătatea secolului XVII şi începutul
secolului al XVIII-iea în Slatina a numeroaselor prăvălii şi ateliere de croitorie ,
11
12
cojocărie , boiangerie, ale căror produse erau căutate locuitorii zonei dar şi de
comercianţii aflaţi în tranzit.
Organizarea unui asemenea bâlci anual în ziua de 23 aprilie, de Sf. Gheorghe
(patronul religios al oraşului chiar şi în zilele noastre) impunea o bună organizare
administrativă, ce revenea judeţilor aleşi de cei 12 pârgari 13 , ca membrii ai sfatului
târgului, dar şi pârcălabului, ca reprezentant direct al domnitorului Ţării Româneşti.
Atribuţiile principale specifice judeţului şi pârgarilor fiind acelea de supraveghere ale
tranzacţiilor comerciale derulate pe piaţa oraşului, de apărare a intereselor negustorilor
comunităţii, consemnare în catastihul oraşului sau târgului a schimbărilor de proprietate
intervenite în hotarul comunei, strângerea sumelor datorate domniei, determină la
începutul secolului XVII şi prima jumătate a veacului XVlll o înmulţire a menţiunilor
unor judeţi ai Slatinei, între care Jipa (1608), Oancea (1620), Stăit (1664 ), Dragul (170 I)
14
Gheorghe ( 1745) •
9
Andrei OŢETEA. Pătnmdcrea cumerf11lui românesc în circuitul internaţional (În perioada de trecere de la
feudalism la capitalism), Edit. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1977, p. 20.
10
Nicolae POPESCU-OPT AŞI, O 1·eche tradiţie - Bi/ciul an11al de la Slatina, „Oltul", I, nr. 67 din 8 mai
1968, p. 2; Cezar AVRAM, Paul BARBU, Gheorghe BICĂ, Daniela BUŞĂ, Anca CEAUŞESCU, Ileana
CIOAREC, Dinică CIOBOTEA, Nicolae GRĂDINARU, Nicu VINTILĂ, Vladimir OSIAC, Nicolae
STOICESCU, Iolanda TIGHILIU, Dicţionaru/ istoric al localitâţilor din judeţul Olt (oraşe), coord. Vladimir
OSIAC, Nicolae STOICESCU, Edit. ALMA (Academia Română: Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S.
Nicolăescu Plopşor" Craiova), Craiova, 2006 ( infra: D/LJO), p. 25-26.
11
Ştefan OLTEANU. Constantin ŞERBAN, Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova În Evul Mediu,
Edit. Academiei R.S.R .. Bucureşti, 1969. p. 180.
12
Ihidem, p. 269.
13
Alexandru CONSTANTll\ESCU, Florin CONSTANTINIU, Valentin Al. GEORGESCU, Dan Amedeo
LĂZĂRESCU, Ovid SACHELARIE; Nicolae STOICESCU, Petre STRIHAN; Valeriu ŞOTROPA, Tudor
VOINEA, lnstitufii feudale în Ţcirile Române. Dicţionar, coord. Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Edit.
Academiei Republicii Socialiste România. Bucureşti. 1988 (Infra: IFTRD), p. 363.
1
~ STANCA Marin, MIHAI Gheorghe. BUTOI Mihail, NIJLOVEANU Ion. POPESCU Alexandru.
MITRACHE Gheorghe Sla1ina. Pagini de monografie, Editată de Comitetul Orăşenesc Slatina al P.C.R. şi
Muzeul de Istoric şi Etnografic - Slatina, 1972 (infra: Slatina. Pagini de monografie), p. 39; DILJO, p. 25.

126 Laurenţiu Guţică-Florcscu
Menţiunile documentare din cancelaria Ţării Româneşti relative la Slatina şt

împrejurimile sale apar chiar de la începutul secolului XVII.
La 7 octombrie 1607, domnitorul Radu Şerban ( 160 I, 1602-161 O, 1611) reconfirmă
„popii Pârvul şi fiului lui, Toader şi Radu! al lui Voico şi fiului lui, Andrea şi lui luva şi
fiilor lui, Jipa şi Tudor şi Neacşu) şi lui Dobrin al Margăi şi fiilor lui, Voda şi Dobrin şi
lui Gârcă şi fiului lui, Voico şi lui Crăciun şi lui Caloian şi fiului lui, Stoica şi lui Staico şi
fiului lui, Toader şi Şandru şi cu fiii lor, câţi Dumnezeu le va lăsa, ca să le fie ocină la
Străhareţ, toată siliştea Străgareţului (Strehareţ - n.n.), din câmp şi dealul cu vii şi din apă
şi din pădure şi de pretutindeni". În document apare amintit hotarul acestei ocine care se
întindea „din apa Oltului pe Osica şi pe gardul Vuii şi pe vechile hotare şi gardul lui
Cârstian şi pe piscul lui Branco şi pe trei movile şi pe viile Vaineţilor şi pe stâlpii lui
Gârcă şi pe stâlpii lui Caloian şi în valea viilor până la drumul târgului şi pe vechile
15
hotare până la apa Oltului" . Domnitorul întărea prin această carte „hotarul'' şi scutirea
de „vinărici şi dijmă", avute şi anterior, ca privilegii conferite prin hrisovul din 19
ianuarie 1578, aparţinând lui Mihnea Turcitul.
Un an mai târziu, la 12 august 1608, Radu Şerban întărea preotului Cârstea „din
oraşul Slatina, ca să să-i fie ocină la Străhăreţ (Strehareţ - n.n.), dar din partea lui Gârcă,
pentru că a dat Gârcă ginerului său preotul Cârstea două vii şi trei ogoare" 16 • Importanţa
acestui act rezidă în menţionarea pentru prima oară a calităţii de oraş a Slatinei, într-un
hrisov emis în cancelaria Ţării Româneşti. O altă informaţie semnificativă este cea
relativă la actul de danie şi milostenie săvârşit de Gârca, probabil un boier local, care „a
dat şi a miluit, dinaintea tuturor megiaşilor din jurul locului şi din sus şi din jos şi dinainte
tuturor orăşenilor din Slatina, încă din zilele lui Mihnea voevod" 17 •
Este vorba cel mai probabil de dania unor proprietăţi din zona „siliştei
Strehareţului", însă esenţială este folosirea termenului de „megieşi" 18 şi expresiei
„orăşenii din Slatina". Prima menţiune certifică prezenţa unei obşti ţărăneşti libere în
arealul Slatinei premoderne, cealaltă formulă îi aduce în discuţie pe locuitorii oraşului,
adică pe slătineni.
Statutul de oraş al Ţării Româneşti este confirmat şi de alte documente care datează
din anii 1613 şi 1618. Astfel, în timpul lui Radu Mihnea (1601-1602, 1611, 1611-1616,
1620-1623), prin porunca domnească din 9 octombrie 1613, este dăruit mănăstirii Iezer
Uudeţul Vâlcea) „tot satul Găneasa, care este lângă oraşul domniei mele, lângă Slatina, cu
tot hotarul şi cu toţi vecinii şi cu tot venitul, din câmp şi din pădure şi din apă şi cu
15
Dornmente privind istoria României. Vearnl XVII. B. Ţara Românească. Voi. 1. (1601-1610), 195 l (infra:
D.l.R. (B, XVJI). 1, 1951), doc. 264, p. 283-284; Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele
Statului, voi. 11. 1601-1620, întocmit de Maria SOVEJA, Doina DUCA-TINCULESCU, Reghina
DRAGOMIR, Publicarea lucrării s-a flicut sub lui Mihai FĂNESCU, Direcţia Generală a Arhivelor Statului
din R. S. R., Bucureşti, 1974 (infra: Catalogul documentelor Ţării Româneşti. voi. 11. 1601-1620). p. 125, nr.
225.
16
D./.R. (B. XV/J). I, 1951), doc. 299, p. 332-333: Catalogul dornme111elor Ţării Rumâneşti, voi. li, 1601-
1620, p. 142-143, nr. 257 (cu bibliografie).
17
Ibidem, p. 332.
18
Megieşi: termen social utilizat în documentele Ţării Româneşti ş Moldovei pentru a-i desemna pe membrii
unei obşti ţărăneşti; sinonim cu moşnean, adică ţăran liber şi proprietar de pământ: IFDTR. p. 292.

19
toate" , în schimbul satului Căpăţâneni, mijlocit între egumenul Danii! şi Bratul, mare
comis.
Prin hrisov domnesc emis la Târgovişte la 8 decembrie 1618, Gavrilă Movilă
( 1618-1620) întăreşte mănăstirii Cutlumuz de la Muntele Athosului stăpînirea peste
„satele şi bălţile date şi miluite de Basarab voievod care a zidit mănăstirea din temelie, şi
anume: satul Suhaia cu tot hotarul, bălţile şi gîrlele, cu hotarul bălţii din podul Fiştovului
pînă la Săcure; satul Comanca, de la Călmăţuiu, cu tot hotarul, rumânii şi venitul; siliştea
Giurgevii cu toate hotarele, viile şi vinăriciul domnesc şi boieresc; satul Cereşovul din
vale de lingă Slatina de la Olt cu tot hotarul, rumânii şi venitul; satul Călugărenii din jud.
Olt cu tot hotarul, rumânii şi venitul; satul Hărteştii de la Argeşăl din jud. Muşcel, cu tot
hotarul, rumânii şi venitul; satul Laiuvul al lui Stroe cu tot hotarul; Grecii la Deal; satul
Mărăcinul cu tot hotarul; bălţile mănăstirii: Călmăţuiul din vadul Fiştovului la balta pînă
la Săcure şi siliştea Suraia şi Seaca, Cioara şi Suhaia, având voie călugării să ia vamă de
peşte din bălţile domneşti şi boiereşti, al zecelea, cum scrie şi în hrisoavele vechi; bălţile
din satele Romăleţii, Fîntînele, Viişoara şi Căcănăul cu vamă şi tot venitul, cu hotare:
podul Fiştovului pînă la Săcurea hotarelor cu toată ... şi cu toate gîrlele, pe unde spun
hrisoavele bătrîne. În zilele lui Mihaiu vv. au avut pîră călugării cu Radu Calomfirescu
vistier care voia să stăpînească balta Romăleţii şi citind domnul hrisoavele vechi de la
Basarab vv. a adeverit că nu are Radu vistier nici un amestec la această baltă, rămînînd
acesta de lege" 20. În concluzie acest document localizează satul Cireaşov din vale, situat
lângă Slatina. Se specifică în mod expres că e vorba de Slatina de la Olt, cu tot hotarul ei,
pentru a fi identificată clar aşezarea urbană.
La 21 decembrie 1618 domnitorul Gavrilă Movilă ( 1618-1620) porunceşte lui lane
să-i înapoieze robului ţigan Pătru al mănăstirii Clocociov o roabă ţigancă, pe care acesta
a cumpărat-o pe suma de 500 de bani şi o iapă de la verii lui lane, Mihăilă şi Ion. Pătru
Ţiganul a venit în faţa scaunului de judecată domnesc şi „au mărturisit cu judeţul de la
Slatina şi cu Gherasim şi cu mulţi oameni, că au cumpărat de la Mihăilă şi de la Ion"21 .
Lectura atentă a actului ne permite să observăm că pricina plângerii lui Pătru Ţiganul
către domnitor fusese adresată după ce anterior robul mărturisise şi în faţa judeţului
Slatinei, care împreună cu pârgarii puteau judeca cauze mărunte ( litigii minore, furturi de
obiecte de mică valoare) ivite între locuitorii târgului. Pătru Ţiganul, conform ierarhiei
timpului, reclamase acest „furt" al lui Iane, membrilor sfatului orăşenesc. Pătru a fost
audiat, însă cazul nu reprezenta o pricină măruntă, pentru care exista competenţă de
soluţionare, iar atunci s-a respectat ierarhia de competenţă supremă de judecată, şi anume
înfăţişarea înaintea scaunului de judecată domnesc.
Într-un alt hrisov din perioada domniei lui Gavrilă Movilă, datat ianuarie - aprilie
1619, se întăreşte stăpânirea Dobrei şi fiilor săi asupra Cireaşovului din Deal, pe care a
19
Ducwnente privind istoria Rumâniei. Veacul XVII. B. Ţara Rumâneascâ, Voi. II ( 1611-1615), 1951 (infra:
D.l.R. (8. XVII). li. 1951), doc. 205, p. 221-222: Catalogul documentelor Ţârii Româneşti, voi. li, 1601-1620,
Pc· 288, nr. 568 (cu hibliogralic).
0
Ibidem, p. 462-463, nr. 927.
~ 1 Documente prh·i11d istoria României. Veacul XVII. B. Ţara Românească. Voi. fli (1616-1620), 1951 (infra:
D.l.R. (B. XVII). fli. 1951), doc. 249. p. 282; Catalogul documentelor Ţârii Româneşti, voi. li, 1601-1620, p.
467. nr. 932.

moştenit-o de la bunicul ei Toma din localitatea amintită. Lui Dan. soţul Dobrei. i se
recunoaşte stăpânirea asupra unei vii din Cireaşovul din Deal cumpărată în vremea lui
Mihai Viteazul cu 1900 aspri, de la Frâncul din sat. Documentul confinnă şi ocina de la
Turia dăruită lui Stan din Cireaşov de către fratele său Puia din Turia. Stan din Cireaşov
22
unna să stăpânească şi 3 ogoare cedate de Neagoe la o nuntă în vremea lui Şerban vodă .
La 20 mai 1620, la Târgovişte, Gavrilă Movilă întăreşte lui popa Tudor şi [vanei,
fiica lui Radu din Slatina, ocine Ia Strehareţ şi vie în Piscul Brancului. fiind amintiţi ca
martori ai poruncii Jipa sudeţ, Disan, Stoica, Dragomir din Slatina şi Soarc 2-'.
De la domnitorul Radu Mihnea (1601-1602. 161 I, 1611-1616. 1620-1623 ), un
document datat 29 octombrie 1620 aminteşte mănăstirea ,.numită Clocociov, de lângă
oraşul Slatina şi unde este hramul arhanghelului Mihail" ~. Egumenul Mihail cumpărase
2
pentru sfântul locaş cu 1800 bani o ţigancă de la jupâniţa Calea Calomfirescu în vremea
lui Alexandru lliaş (1616-1618, 1628-1629) pe care domnul i-o întăreşte în urma unei
judecăţi. Actul constituie prima menţiune a hramului mănăstirii Clocociov, care apare
după un sfert de veac de la rectitorirea deloc întâmplătoare a monahal aşezământului de
către Mihai Viteazul. Facem menţiunea că în timpul domnitorului Alexandru Jliaş
mănăstirea Clocociov a fost închinată mănăstirii atonite Cutlumuz 25 . Viaţa obştii
monahale din sfântului lăcaş cunoaşte momente nefericite între 1620 şi 1625, fapt care îl
determină pe domnitorul Alexandru Coconul (1623-1627) să intervină în sprijinul
mănăstirii Clocociov care ajunsese „pustie şi sărăcită''. Astfel că emite la 14 iunie 1625,
la Bucureşti, un hrisov prin care o închină ca metoh sfintei mănăstirii Cutlumuz de la
Muntele Athos, „cu toate averile ei şi cu sate şi Aţigani şi vii şi cu toate dedinele şi cu
toate veniturile". În acest mod Alexandru Iliaş nu a lăsat mănăstirea să se pustiască,
nedorind „să piară pomana ctitorilor de mai înainte, care au zidit-o din temelia ei" şi
închinând „această mânăstire Clocociovul, să fie metoh al sfintei mânăstiri Cotlomuzul,
de întărire, iar dumnezeeştilor călugări de hrană şi folosinţă, iar ctitorilor dinainte
răposaţi, şi domniei mele să fie veşnică pomenire şi de nimeni neclintit" 26 .
Unele zone din vecinătatea oraşului Slatina, şi anume Prooroci şi Milcov (sate
componente ale comunei Milcov de astăzi), sunt menţionate într-un act domnesc datând
din 11 iulie 1622, avându-l ca emitent pe domnitorul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-
1616, 1620-1623). Acesta întăreşte lui Oprea şi cumnatului său Dragomir, jupâneselor lor
Maria şi Stanca „ca să le fie lor dată moşia Proroci" şi „moşie la Milcov". Actul îl
22
D.l.R. {B, XVII), Iii, 1951, doc. 255, p. 287-288.
23
ibidem, doc. 475, p. 527-528; Catalogul documentelor Ţării Româneşti, voi. li. 1601-1620, p. 557, nr.
1114.
24
D.l.R. (B, XVII), 111, doc. 53 7, p. 600-60 I; Catalogul dornmentelor Ţării Româneşti, voi. li. 1601-1620, p.
584, nr. 1167.
15
Mircea PĂCURARIU, istoria bisericii ortodoxe române, Voi. 2: (Secolele XV/J şi XVJJ/), Ediţia a li-a,
Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 266.
26
Documente privind istoria Romîniei, Vearnl XVJJ. B. Ţara Romîneascâ. Voi. IV (1571-1580), 1954 (infra:
D.l.R. (B, XVJJ, IV), doc. 544, p. 523-524; Catalogul Documentelor Ţârii Româneşti din Arhivele Star11l11i,
voi. li/, 1621-1632, întocmit de Doina DUCA-TINCULESCU, Marcel DUMITRU-CIUCĂ, coordonatori
Maria SOVEJA, Mihail FĂNESCU, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Republica Socialistă
România, Bucureşti, 1978 (infra: Catalogul Dornmentclor Ţârii Româneşti. voi. 111, 1621-1632), p. 231-232,
nr. 467 ; Gheorghe MIHAI, Badea GEAUCĂ. Istoricul oraşului Slatina in documente, voi. /: 1368-1918,
Edit. Casa Ciurea, Slatina, 1998, doc. 13, p. 35-36;

Slatina in perioada premodernă ( 1600-1821) 129
menţionează pe Dragomir de la Curtişoară (comuna Curtişoara - n.n.), căruia i se

confinnă moşiile cumpărate în zona Proorocilor, „din cămpu şi din pădure şi din apă şi dă
27
piste tot hotarul şi din siliştea satului, încă din zilele răposatului Mihai vodă" .
Un alt document datat I iulie 1627, scris la Slatina, menţionează oraşul, şi satul
Cireaşov, cu prilejul cumpărării unei ocini şi dedini. Preotul Manea a cumpărat „4 funi de
ocină de la Dragomir, ficiorul Ticăi, de în sat de în Cireşov şi se-au tocmit de bunăvoe şi
denaintea a oameni buni şi a megieaşii de în sat şi de înprejurul satului şi de în oraş de în
Slatină". Actul de vânzare s-a încheiat în prezenţa unor martori, Popa Manea plătind lui
Dragomir pentru cele 4 funii de pământ „un cal bun şi aspri 200". Târgul s-a încheiat ,.în
casa Comei de în oraş de în Slatina". Printre cei care „au fost la adălmaş mărturie" se
numără Stan Ţăcălaţ şi Stan Foame din Turia, Stanciu şi Dragomir ot Cireaşovul din
Deal, Dragomir al lui Zbonţă, Marin, Pătru, Stoia, Tatin, Badea, toţi din oraşul Slatina,
Cornea, Voico, Stanciu!, nepotul lui Cornea, Maria, cumnata Comei, din satul Boră ... (loc
lipsă în document), Gorun şi Muşat din Cireaşov, Neacşu! Băurei şi Stan pristavul din
Slatina. Pentru a se consfinţi şi întări înţelegerea vânzării, această carte a fost scrisă de
28
popa Drăguş din Slatina •
Dincolo de aspectele de viaţă cotidiană, vânzarea-cumpărarea unor proprietăţi,
întărirea sau confirmarea unor moşteniri, litigiile legate de situaţia unor robi, situaţia
aşezămintelor religioase, putem desprinde din documentele analizate infonnaţii esenţiale
despre Slatina premodernă. Surprindem potrivit acestor izvoare documentare date despre
ştiinţa de carte în oraş, despre existenţa unor categorii sociale prospere de mici sau mari
boieri, de clerici, negustori sau administratori ai Slatinei. Toate acestea ne îndreptăţesc să
afinnăm că Slatina cunoaşte similitudini de evoluţie cu ale altor oraşe din zonă. Frecvenţa
apariţiei zonei în actele domneşti sau locale denotă o viaţă urbană deja cristalizată, o
societate deja configurată, în care slătinenii din toate categoriile sociale, se manifestă
potrivit cutumelor sau legilor epocii.
Viaţa oraşului cunoaşte şi evenimente mai puţin fericite. În perioada celei de-a
doua domnii a lui Alexandru Iliaş (I 6 I 6- I 618, I 628- I 629) se consemnează că Slatina a
fost prădată de turci . Tot din vremea acestui domnitor s-a păstrat un hrisov, datat 5 mai
29
1628, prin care îi întăreşte logofătului Barbu!, fiul lui Ivan şi nepotului său Velişco, ocină
în Şcrbăneşti, lângă Slatina. Documentul aminteşte existenţa unui zapis făcut de Barbul şi
Velişco, scris având drept martori pe Budea, Nichifor şi Corbea din Şerbăneşti, iar din
Slatina, pe Iorga iuzbaşa şi negustorii Coica, Pecea, Gherghe şi Ivan 30 .
Un zapis datat 8 noiembrie 1628 consemnează faptul că mai mulţi moşneni (ţărani
liberi) din „ai satului Zorileştii, de în judeţul Oltului"(satul Zorleasca, comuna Valea
27
D. l.R. (8, XVII). IV. doc. 187, p. 177-1 78; Catalogul Documentelor Ţârii Româneşti. voi. lll, 1621-1632, p.
95-96. nr. 167.
ZM Documenla Romaniae Historica. 8. Ţara Româneascâ. Voi. XXI ( 1626-1627), Volum întocmit de
Damaschin MIOC, (Academia Republicii Socialiste România. Secţia de Ştiinţe Istorice: Institutul de Istorie al
Academiei Republicii Socialiste România), 1965 (infra: D.R.H. (8), XXI. 1965), doc. 245, p. 407; Catalogul
Documente/or Ţârii Româneşti. voi. lll. 1621-1632, p. 347, nr. 698.
29
Fără a se cita sursa informaţiei: DILJO, p. 43.
30
D.R.H. (8). XXll, 1969, doc. 65, p. 131-133 (orig. slavon şi traducere); Catalogul Documentelor Ţării
Româneşti. voi. III, 1621-1632. p. 393, nr. 789.

Mare, astăzi) s-au vândut ca rumâni 31 (ţărani dependenţi cu obligaţii atât faţă de domnie,
cât şi faţă de un feudal) „de bunăvoe, fără nici-o silă" vei vistiernicului Trufanda, pentru
28.600 bani. Important este documentul prin faptul că semnalează hotarele ocinii vândute:
,,în lungu, de în hotarul Slatinei, până în hotarul Periaţilor şi în lat, den hotarul satului
Turiia, până în hotarul Jidului'' . Desprindem din text concluzia că moşia Zorleasca se
32
învecina cu cea a Slatinei, Perieţilor (comuna Perieţi, astăzi), Turiei (comuna Valea Marc)
şi a Jidului (neidentificat topografic până acum). Actul de vânzare a fost confirmat de
Alexandru lliaş la 10 noiembrie 1628 . O zi mai târziu, la 11 noiembrie, au fost întărite
33
prin poruncă domnească proprietăţile „megiaşilor din satul Zorileşti. judeţul Olt'' (ţărani
liberi şi proprietari de pământ), ce nu s-au vândut ca rumâni 3 ~.
Un document ce aduce noi informaţii relative la viaţa obştii monahale de la
Clocociov este hrisovul emis de Alexandru lliaş, la 7 iulie 1629, în care i se confinnă
acesteia proprietatea asupra robilor Pătru, fiul lui Negre ţiganul, împreună cu feciorii săi,
Ghinea şi Radu!, în urma judecăţii domneşti. Actul aminteşte că întrucât mănăstirea
săracise egumenul Gligorie l-a cedat boierului Ion. Foarte importantă este informaţia
potrivit căreia „în zilele lui Mihaiu Voevod, deac-au a deşchis Mihail voevod sfânta
mănăstire, iar domnia lui au strânsu toţi ţiganii mânăstirii care pre unde au fost răsipiţi" 35 .
Este din nou confirmat Mihai Viteazul drept ctitorul mănăstirii Clocociov, dar şi faptul că
a înzestrat-o cu robi ţigani, între care Pătrul ţiganul. În timpul domniei lui Alexandru
Iliaş, robul a fost luat de la mănăstire de postelnicul Giura, feciorul lui Mihăilă, nepotul
lui Ion logofătul. Ajunşi în faţa divanului domnesc pentru judecarea cauzei, Alexandru
lliaş a ,judecat pre dirept şi pre lege", adeverind că robul aparţine de drept mănăstirii.
Informaţii despre ştiinţa de carte şi existenţa la Slatina a unor oameni învăţaţi care
au deprins ştiinţa scrisului, alături de popa Drăguş, menţionat la 1627, apar într-un alt
înscris, datat 22 iunie 1631, fiind nominalizat „Ştefan gramatic ot Slatina" 36 . Acesta a
redactat actul de vânzare prin care Maria, fiica lui Dragomir, a vândut lui Sima o moşie la
Câineşti (judeţul Vâlcea). Existenţa unor slătineni ştiutori de carte în prima jumătate a
secolului XVII, nu face decât să confirme că scriitorii ce redactaseră acte domneşti în
evul mediu au o posteritate bine conturată. Menţionarea unor grămătici, dieci sau logofeţi
slătineni înseamnă că limba cancelariei domneşti era cunoscută şi stăpânită, în esenţa sa,
şi aici. Nu oricine putea redacta acte şi documente. Scrierea însemna ştiinţă, artă şi
31
Pentru detalii referitoare la termenul de „rumân" vezi: IFDTR, p. 414-416.
32
D.R.H. (B}, XXJJ, 1969, doc. 173, p. 348-349; Catalogul Documentelor Ţârii Româneşti. voi. Jll, 1621-
1632, p. 440, nr. 868; Gheorghe Mihai, Badea Geaucă, op. cit„ doc. 14, p. 36-37.
33
D.R.H. (B), XXII, 1969, doc. 174, p. 349-352 (orig. slavon şi traducere); Catalogul Documentelor Ţării
Româneşti, voi. Jll, 1621-1632, p. 441, nr. 869.
34
D.R.H. (B), XXJJ, 1969, doc. 175, p. 353-355 (orig. slavon şi traducere); Catalogul Document<>lor Ţârii
Româneşti, voi. Jll. 1621-1632, p. 441-442, nr. 870.
35
D.R.H. (8), XXJJ, 1969, doc. 319, p. 617-618 (orig. rom.); Catalogul Documentelor Ţârii Româneşti, voi.
ll/, 1621-1632, p. 500, nr. 981.
36
Documenta Romaniae Historica. B. Ţara Românească, Voi. XXIJI (1630-1632), Volum întocmit de
Damaschin MIOC, Academia Republicii Socialiste România. Secţia de Ştiinţe Istorice: Institutul de Istorie al
Academiei Republicii Socialiste România, 1965 (infra: D.R.H. (8), XXIII, 1969), doc. 249, p. 399; Gheorghe
Mihai, Badea Geaucă, op. cit„ doc. 15, p. 37; Catalogul Documentelor Ţării Româneşti. voi. III. 1621-1632,
p. 602, nr. 1196; Vezi şi lista scriitorilor de documente (dieci, grămătici. logofeţi) existen!i între 1621-1632,
în Ţara Românească, potrivit căreia apare menţionat în intervalul cronologic 1630-1632: Ibidem, p. 674;

meşteşug. Pregătirea unor asemenea scriitori de documente s-a făcut în cadrul bisericilor
locale sau la şcoala domnească. Existenţa unor asemenea învăţaţi în Slatina premodernă
oferă certitudinea că într-un oraş comercial, funcţionarii vămii, negustorii, judeţii,
pârgarii, boierii mari sau mici, erau interesaţi de serviciile lor pentru învăţarea unor
noţiuni elementare de scriere şi aritmetică.
3. ÎN VREMEA LUI MATEI BASARAB (1632-1654)
Cazul mai vechi al robului ţigan Pătru este adus din nou în faţa judecăţii divanului
domnesc, în timpul Matei Basarab ( 1632-1654), originar din Brâncoveni 37 • Domnitorul
porunceşte la 12 mai 1633 ca Pătru şi copiii lui, să fie lăsaţi în pace de Giura şi Desan din
Slatina, întrucât aparţin moşiei sfintei Mănăstiri Clocociov. Cartea domnească aduce în
discuţie faptul că „au plătit călugării acea ţigancă încă din zilele lu Mihaii voevoda" 38 ,
reconfinnând existenţa şi înzestrarea mănăstirii Clocociov de către Mihai Viteazul.
Un zapis din 8 ianuarie 1635 aminteşte despre vânzarea unor proprietăţi. Dumitru)
Grecul din Slatina vinde jupânului Stamatie din Piteşti o livadă şi două selişti, una „unde
i-au fost casa cu tot locul, cât au fost ţinutul casii'', cealăltă „o selişte din sat" . Cel care
39
scrie actul de vânzare este Dumitru Grecul, acest lucru dovedind că era un slătinean
ştiutor de carte. Din document nu se poate trage concluzia unde se află proprietăţile
vândute, la Slatina sau în Piteşti. Cea mai plauzibilă variantă ar fi Piteştiul, mergând pe
ipoteza că Dumitru! Grecul stabilindu-se probabil la Slatina vinde aceste proprietăţi de
care nu mai avea trebuinţă, întrucât era greu să le administreze.
Alt zapis de vânzare datat 6 iulie 1635 aminteşte de Costea, ginerele lui Dumitru
Bordea, Drăgan şi Radu care au vândut lui Radu paharnicul din Brâncoveni ,jumătate de
sat din Proroci, care iaste şi din Oltu şi din Romanaţi, şi cu ocină de la Ghizdavul şi de la
Dumbrăviţă din câmp şi din pădure şi din apă şi din dealul cu viile şi din vaduri de moară
şi den şăzutul satului cu tot venitul", cu preţul de 1O.OOO bani. Dincolo de informaţia
asupra hotărniciei ocinei vândute, aflată în vecinătatea Slatinei, remarcăm existenţa
37
Matei Basarab s-a născut în anul 1579 ca fiu al lui Danciu Vornicul şi Stancăi din Brâncoveni. Prin bunicii
săi, Vâlsan din Caracal şi Maria, fiica lui Detco din Brâncoveni, descindea din puternica familie a
Craioveştilor. La vârsta de 20 de ani devine agă (căpitan) în annata lui Mihai Viteazul, alături de tatăl său
Danciu. Acesta era nepotul jupaniţei Marga cea bătrână, sora lui Neagoe Basarab şi a lui Preda Craiovescu,
marele ban al Craiovei: vezi Constantin COJOCARU, Dumitru COJOCARU, Ion IORDACHE, Camil
TĂNĂSESCU, Marin I. MARIN, Iancu ST ANA, Brâncoveni (studiu monografic), Editura INS, 1998, p. 21-
22.
3
~ Documenta Romaniae Historica. B. Ţara Româneascâ, Voi. XXIV (1633-1634), Voi. întocmit de
Damaschin MIOC. Saşa CARACAŞ şi Constantin BĂLAN, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a
Republicii Socialiste România. Secţia de Istoric şi Arheologie: Institutul de Istoric „Nicolae Iorga", 1974
(infra: D.R.H. (Bi, Xl(/V. 1974), doc. 60, p. 82-83: Catalogul Dornmentelor Ţării Româneşti din Arhivele
Statului, voi. IV, 1633-1639, întocmit de Marcel DUMITRU-CIUCĂ, Doina DUCA-TINCULESCU, Silvia
VĂTAFU-GĂITAN. coord. Maria SOVEJA, Dircqia Generală a Arhivelor Statului din Republica Socialistă
România, Bucureşti, 1981 (infra: Catalogul Documentelor Ţârii Româneşti, voi. IV, 1633-1639), p. 45, nr. 63.
39
Docume111a Romaniae Historica. B. Ţara Românească, Voi. XXV (1635-1636), Voi. întocmit de
Damaschin MIOC. Maria BĂIRAN, Ruxandra CĂMĂRĂŞESCU, Coralia FOTINO, Academia de Ştiinţe
Sociale şi Politice. Seqia de Istorie şi Arheologie: Institutul de Istorie „l\icolae Iorga'', 1985 (infra: D.R.H.
(B). XXV, 1985). doc. 3, p. 5: Catalogul Documentelor Ţârii Româneşti, voi. IV, 1633-1639, p. 216, nr. 447.

vadurilor de moară de pe râul Olt şi rodnicia viticolă a aşezării. Interesantă este şi

consemnarea potrivit căreia jumătate din satul Prooroci (azi satul Ulmi, comuna Milcov,
judeţul Olt), aparţinea judeţelor Olt şi Romanaţi.
Între boierii locului care au fost martorii vânzării figurează „Diicu cupariul i ot
Farcaş, Radu! căpitanul i ot Balşi, Stan cliucerul i ot Făleai, Pătru slujerul i ot Văleni,
Ghinea slujitorul i ot Milcov, Tudor comisul şi Staico pehamicul ot Puturoasa i ot Băbeni.
Jane păhamicul şi Pătru păhamicul i ot Comane, Badea pehamiculi i ot Sfinteşti. Dumitru
i Radu i Crăciun i Manea i Stoica ot Slatină, Filip judeţu şi din Criva de sus, Odoru i
Şărbu i Stanciu! i ot Cîrstiineşti, Opreai ot Şuiei, Dragomir" . Documentul citat prezintă
40
aşadar 21 mici şi mari boieri, demnitari domneşti, din zona Oltului şi Romanaţilor,
formând o veritabilă elită socială a timpului, fiecare având precizat rangul deţinut,
împreună cu zonele din care proveneau şi unde deţineau proprietăţi. În concluzie. în
arealul geografic al Slatinei, care are în act amintiţi pe boierii săi, existau categorii sociale
bine definite, micii sau marii proprietari considerându-se persoane onorabile, care cu
prilejul unei asemenea vânzări girau evenimentul confonn fonnulei din finalul actului:
„Şi noi pentru credinţă ne-am pus mai jos peceţile şi numele ca să se crează".
La 1 aprilie 1636, Costea, ginerele lui Dumitru Bordii din Proroci şi Drăgan
confirma printr-un alt zapis actul de vânzare, cu menţiunea că suprafaţa vândută, pentru
1O.OOO de bani, excepta „o cedverte a lui Drăgan", ce constituia a patra parte din
jumătatea satului Proroci. Şi de această dată între martorii actului care au pus peceţile de
confirmare figurau 20 de mici sau mari boieri locali, între distingem pe „Filip judeţul ot
Slatină cu pârgarii" • Menţionăm că prezenţa judeţului Filip şi a pârgarilor slătineni, care
41
erau de obicei în număr de 12, se face în virtutea atribuţiilor pe care le deţineau, aici fiind
vorba de cele ale obligativităţii participării la întocmirea unui act de vânzare şi
înregistrarea în catastihul Slatinei, în condiţiile în care schimbarea de proprietate avea loc
în hotarul oraşului. Prezenţa lor conferea caracterul unei întăriri vânzării, ei putând chiar
să confere cărţi de întărire, exemplu fiind documentul de faţă ce consemna schimbarea
proprietarului unei părţi din satul Prooroci.
La l O mai 1636 Matei Basarab întăreşte prin hrisov domnesc paharnicului Radu din
Brâncoveni ocinele cumpărate la Proroci, de la Costea şi Drăgan, Ghizdavul, Dumbrăviţa,
Bârza, şi robi ţigani. Actul îi aminteşte pe cei 21 boieri martori ai vânzării, între care
apare „de la Slatină, Filip judeţul" .
42
Într-un document datat 18 iulie 1636, Radu Piscotan adeverea cumpărarea şi

răscumpărarea unei moşii cu case aflate la !băneşti. Radu Paharnicul vânduse moşia dar
ulterior i-a întors banii lui Radu Piscotan. Între martorii tranzacţiei figurează „Gherghi
Sîrbul şi Ivan Pecea Sîrbu din Slatină" 43 .
40
D.R.H. (B), XXV. 1985, doc. 92, p. 109; Catalogul Documentelor Ţării Româneşti, voi. IV, 1633-1639, p.
256, nr. 543.
41
D.R.H. (8), XX"V, 1985, doc. 243, p. 254; Catalogul Documentelor Ţării Româneşli, voi. IV, 1633-1639, p.
322-323, nr. 704; Gheorghe Mihai, Badea Geaucă, op. cit., doc. 16, p. 38.
42
D.R.H. (B), XXV, 1985, doc. 278, p. 299-300; Catalogul Documentelor Ţării Româneşli, l'OI. IV. 1633-
1639, p. 338,nr. 738.
43
Ibidem, p. 368, nr. 797.

Un hrisov domnesc datorat lui Matei Basarab, datat 28 martie 1638, întărea
mănăstirii Cozia şi egumenului Efrcm mai multe sate între care şi „Ccreaşovul de din sus
de Slatină"-1-1_
Statutul de oraş al Slatinei mai apare menţionat şi în actul de vânzare datat 29
aprilie 1638, intervenit între Popa Vladul şi preoteasa Calea care au v<indut mănăstirii
Brâncoveni, egumen fiind Dorothci. „viile de la Clocociov, din dealul de jos, cu 55 ughi
hani gata". Între martori sunt amintiţi Teodor comisul din Milcov, Gherghe cel Mare,
Ivan, Stcpan. Gherghc cel Mic. Iorga căpitan. judeţu l\'an. popa Drăguşin .. ,şi preoţii toţi,
cu tot oraşur·-l'. Putem concluziona din analiza expresiei „cu tot oraşul'", că nu poate fi
vorba de o altă localitate urbană decât de Slatina.
Alte acte de vânzare emise la 15 iunie 1638 amintesc cfi Zârnă şi Radomir au
vândut jupânului Ivan mai multe proprictf1ţi funciare. Între martorii care girează
înţelegerea figurează şi „Radom ir din Slatină"-1 .
6
Un alt act important de vânzare ce aminteşte de oraşul nostru a fost încheiat la 20

octombrie 1638, în satul Curtişoara, lângă Slatina, între părintele Thcofil Rudeanul,
feciorii săi, Theodosie clucer şi Chirca postelnic, în calitate de vânzători şi Drăguşin
postelnicul din Deleni, în calitate de cumpărritor. Acesta din unnă primeşte în preţul de
220 ughi siliştile Ciuriceştilor şi Vulpeştilor, cu vii, fără rumâni (adică fără ţăranii
dependenţi). Între martori, figurează toţi boieri mari şi mici ai Divanului Ţării Rmmî.ncşti,
între care „Theodosie, mare ban al Craiovei, Hriza mare vomic, Gligorie mare logofăt,
Radu! mare vistier, Buzinca mare clucer, Preda marc spătar, Radu! mare comis, Vucina
mare paharnic, Dumitru mare pitar, Dragomir mare armaş. Radu! Buzescul banul din
Strizeşti, Tudor comis şi fiul lui, Ivan spătar din Milcov, DiiCLtl căpitan din Buiceşti,
Iorga căpitan, Ivan Picea, Stepan şi mulţi alţii, roşii din Slatina''-1 7 • Dincolo de
menţionarea în act a unor boieri cu mare influenţă din zona Oltului, ca Radu Buzcscu din
Strcjeşti, Ivan spătar din Milcov sau Diicu Buicescu căpitanul, trebuie explicată
semnificaţia expresiei „şi mulţi alţii, roşii~~ din Slatina". Este vorba despre acei
proprietari de pă1mînt, în general de origine boierească, care ocupau dregătorii mărunte
sau aspirau la un rang domnesc superior. Deşi erau militari, constituind unităţi de gardă
ale domnului, cc îl însoţeau Ia război, îndeplineau şi atribuţii civile, în calitate de
subalterni ai unor mari dregători (spătari, postelnici, paharnici, armaşi, etc.). De aceea
44
Ibidem, p. 525. nr. I I 80.
45
Ibidem. p. 536. nr. 1204 (nepublicat).
46
lhide111. p. 549. nr. 1239-1240.
47
lhidcm, p. 580. nr. I J25.
4
~ Roşu: curtean, adică auxiliar al domnului, slugă domneasd1. care ţinea de o curte domnească (centralfl. de
ţinut sau de ocol) şi an:a sarcina de a renliza supunerea ţăranilor aserviţi, a strânge dările şi a executa
poruncile domneşti. În sec. XIV-XV din această categoric au făcut parte şi vitejii care se distinseseră prin
l"::tpte eroice in războaie. Pc aceştia domnia îi răsplfllea acordându-Ic danii şi ranguri. Din sec. XVI-XVII in
Ţara Românească termenul de „curtean/curteni'' este înlocuit cu cel de „roşu/roşii". Ei nu primeau leafa şi
până la jumătate secolului al XVI-iea au fost scutiţi de impozite. Începând din sec. XVI sunt scoşi de sub
ascultarea cuqilor şi cetăţilor domneşti şi puşi sub comanda marilor vătafi de judeţ sau de ţinut. Din a doua
jumatate a veacului XVI au fost obligaţi să dea o dare grea .,ruşala" sau birul de roşii. Tot acum au fost
organizaţi în bresle militare şi fiscale, ce au existat până în sec. XVIII, când au dispărut din cauza fiscalitătii.
În Ţara Românească in timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) erau aproximativ 7000 de „roşii":
IFDTR, p. 132-133,414.
Muzeul Oltului. t. 3, 2013, p. 123-188

134 Laurenţiu Ciuţică-Florescu
merită tratată cu importanţa cuvenită această informaţie fumizată de document, potrivit

căreia la Slatina existau mulţi asemenea „roşii", care participă ca martori ai vânzării de
proprietăţi de la Curtişoara, în virtutea prerogativelor mixte, militare sau civile, conferite
de domnie. În concluzie, în Slatina se articulase o mică categorie socială de oameni
înstăriţi, o veritabilă clasă a ,,boiernaşilor de ţară". care vizau dobândirea unor slujbe
domneşti remunerate şi a influenţei specifice în configuraţia administrativă a judeţului
Olt.
Alt document edificator în privinţa atribuţiile „roşiilor" este cel din 26 mai 1639,
prin care Dobromir, feciorul Vladului din Bârcă, adeverea în faţa agăi Diicu din Buiceşti,
furtul unui cal. Mărturisirea consemna faptul că deşi furase calul şi a avut intenţia să
treacă graniţa în Ţara Ungurească, pentru a-l vinde, a fost prins de păgubit, Micul din
Gabru, care „a umblat cu oamenii marelui annaş, fiind pârcălabi în Slatina"49 . Prin
expresia oamenii marelui armaş, înţelegem evident existenţa unui asemenea unităţi aflate
sub autoritatea unui mare annaş şi condusă de reprezentanţii domniei în oraşul Slatinei,
pârcălabii . Autoritatea militară a oraşului şi-a îndeplinit în cazul de faţă misiunea de a
50
prinde pe autorului furtului şi de a-l duce la Bucureşti, în vederea pronunţării sentinţei

Divanului ţării. Potrivit documentului, după judecata acestui for, Dobromir a primit
pedeapsa morţii prin spânzurătoare. Pentru a-şi salva capul de ştreang acesta s-a vândut
rumân lui Diicul mare agă, cu moşia şi cu fiii, pentru 3200 de bani, reuşind să se
răscumpere. În concluzie, pentru infracţiunea comisă Dragomir a pierdut averea agonisită,
dar şi-a salvat viaţa, întrând de bunăvoie în categoria de ţăran dependent, supus total
autorităţii unui mare boier ca Diicu Buicescu.
Un alt document datat 20 aprilie 1639 invederează un schimb de robi ţigani între
Radu! logofăt şi egumenul Vasile de la mănăstirea Bistriţa. Actul a fost scris de „Vladul
diac din Slatina" 51 • Este o nouă dovadă a faptului că domnia era preocupată de existenţa
în Ţara Românească de existenţa unor aşezăminte afiliate cancelariei domneşti sau
şcolilor mănăstireşti, în care unii oameni au dobândit ştiinţa învăţăturii şi au deprins arta
scrisului, devenind dieci, grămătici sau logofeţi. Un asemenea document se adaugă altora
care constituie dovezi incontestabile ale existenţei unui proces de cunoaştere şi educaţie
în Slatina veacului XVII.
Potrivit unui act de vânzare datat cca. 1640, Stoica al Barbului a vândut
egumenului de la Clocociov o roabă ţigancă, între martorii înţelegerii figurând popa
Dumitru din Slatina, popa Oprea, Mitrea mare şufar şi alţii 52 . Alte documente datate 6
49
Catalogul Documentelor Ţării Româneşti, ml. IV, 1633-1639, p. 640, nr. 1482.
50
Dregătoria de „pârcălab" este una dintre cele mai vechi. Sensul şi importanţa acesteia au variat de-a lungul
vremurilor, pârcalabii fiind comandanţi ai cetăţilor, pânâ la decăderea acestora (sec. XVII). A doua jumătate a
secolului amintit aduce numirea pârcălabilor în toate târgurile şi cetăţile, astfel că toate ţinuturile aveau unu
sau chiar doi asemenea dregători. Deşi în Ţara Românească au jucat un rol mai mic, neexistând atâtea cetăţi
ca în Moldova, pârcălabii exercitau în afara conducerii militare şi atributii judecătoreşti, administrative. În
sec. XV-XVII pârcalabul de oraş era reprezentantul autorită!ii domneşti. Din a doua jumătate a veacului XVII
titlul de pârcalab este conferit şi unor dregători mărunţi de sat, similari vătămanului: lFDTR, p. 361-362.
51
Ibidem, p. 626, nr. 1444.
52
Catalogu/ Documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, voi. V, 1640-1644, întocmit de Marcel
DUMITRU-CIUCĂ, Doina DUCA-TINCULESCU, Silvia VĂTAFU-GAITAN, redactor Gabriela

februarie 1641 menţionează vânzarea de către Preda. fiul Buicăi, nepotul lui Giura din
Şerbăneşti. către verii săi, Pătraşcu şi Giura, şi în favoarea preotului Enache, a unor părţi
de moşie din satul amintit. Între martori apare amintit „Oprea din Slatina" 53 .
Un hrisov emis la 8 iunie 1641, la Târgovişte de către Matei Basarab ( 1632-1654)
înnoieşte şi reîntăreşte mănăstirii Cutlumuz satele avute de la înaintaşii săi Mircea cel
Bătrân, Neagoe Basarab, Vlad inccatul şi Vlad Vintilă. Cu acest prilej sunt din nou
amintiţi între boierii împuterniciţi care au fixat hotarul satului Circaşov, Căzan din
Cireaşovul de Sus, Boica din Şcrbăneşti, Ciocârlie, Popa Dumitru Calcea, Radu!
Pcşghizdav, Radomir, Stoia Gomoi şi Radu, fiul lui Fete din Slatină, Drăgoiu şi Radu! din
Şcrbăncşti, Dragomir din Cireaşov, Mihăilă Sârbul şi Radomir din Milcov, ş.a. Este
reamintit ,.hotarul Cireaşilor" (Circaşovului - n.n.), aflat în hotărnicia sa veche:
„Şcrbăneşti, trece Oltul, capul Ostrovului, Căneşti, trece Oltul, Dreanovţii (Drenovăţul),
hotarul Strihareţilor (Străharcţul). Lacul cel mare (balta cea mare), râul Muerii (pârâul
femeiesc), hotarul Topoliştci" 5 ~.
Printr-un act domnesc scris la 2 august 1642, Matei Basarab împuternicea pc
egumenul mănăstirii Clocociov, de lângă Slatina, ca oamenii săi să strângă dijma de pe
toate ocinile mănăstirii, din pâine, orz, mălai de ovăz şi să aducă rumânii la lucrul
mănăstirii. Pentru ca porunca domnească să fie ferită de neascultare şi îndeplinită
întocmai, era numit ca ispravnic Diicu Buiccscu, mareic agă 55 . Aceluiaşi mare dregător al
Ţării Româneşti, printr-un act de vânzare datat 11 august 1644, megiaşii din satul Dienci,
judeţul Olt, i se vindeau ca rumâni, „cu moşia lor, cu dealul, cu viile şi livezile cu fân"
primind nu cai, boi, vaci sau oi, ci bani gata, în faţa divanului şi înaintea domnitorului.
Între mar1orii vânzării apare şi „Gherghc din Slatina" 56 .
Matei Basarab întăreşte - prin intermediul unui hrisov datat 13 octombrie 1643,
emis ,,la Olt" - mănăstirii Clocociov „datul şi suhaturilc de pc moşia ei de la Giurgiuva,
Comanca şi Uda, de la toţi cei ce ară cu plugul şi se hrănesc, iar călăraşii de acolo să nu
se amestece; Arion şi Dan să întoarcă călugărilor banii luaţi - 500 bani - şi 40 oca de
brînză, căci au venit aceştia înaintea domnului, la Olt, şi au jăluit că le iau călăraşii
venitul mănăstirii şi suhaturile, pentru că au pus de plătesc bir acolo, 7 costande"57 .
Domnitorul a judecat pricina şi le-a dat călugărilor dreptate, făgăduind pentru cine va
încălca porunca şi va mai lua ceva, „marc certare".
Alte izvoare istorice preţioase - în afara actelor din cancelaria Ţării Româneşti - ce
menţionează oraşul Slatina în perioada premodernă sunt mărturiile şi însemnările unor
aventurieri sau călători străini ce au tranzitat spaţiul nostru geografic.
Un călător străin Pietro Deodato Baksic (cca. 1601-1674), în calitate de înalt prelat
al bisericii catolice din Bulgaria (în anul 1641 era episcop de Sofia, iar în 1642
MĂRĂŞOIU, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Republica Socialistă România, Bucureşti, 1985
(infra: Catalog11/ 1Jocwnent1!1or Ţârii Româneşti. l'O!. V, 1640-1644), p. 124, nr. 260.
03
lhidem, p. 143-144. doc. 303-304.
'~ lhidem, p. 199-200. nr. 417.
55
lhidl'm, p. 341, nr. 774.
5
" !hidem. p. 596. nr. 1420.
57
/hidem. p. 481, nr. l 143.

arhiepiscop) a vizitat teritoriile româneşti în anii 1640, 1641, 1648. 1651. 1653. 1670 58 . În
anul 1640 întreprinde prima călătorie în Ţara Românească la invitaţia locuitorilor de rit
catolic din Târgovişte care doreau sfinţirea unei biserici. Cu acest prilej Baksic vizitează
la 24 august Craiova, la 26 august ajunge la Slatina59 , după care călătoreşte la Râmnicu
Vâlcea, Argeş, Câmpulung, Târgovişte şi Bucureşti (3 septembrie). În Descrierea Ţârii
Româneşti din 1640 relativ la Slatina autorul consemnează unnătoarele impresii: „Oraşul
Slatina. Pentru a mă duce la munte, am trecut prin multe locuri şi oraşe în care vin
negustori catolici. La 26 august am fost în oraşul Slatina, aşezat între dealuri. pe malul
râului Olt (care vine din Ungaria! Şi peste care se trece cu luntrea); are I 00 de case de
români, adică peste 500 de locuitori, toate bisericile sunt din lemn; nu locuiesc aici
catolici, dar vin mulţi, în fiecare duminică, când se ţinc târg" 60 . Analiza relatării aduce
infonnaţii despre aşezarea geografică a Slatinei, pe malul Oltului, peste care nu exista un
pod fix, traversarea râului fiind făcută atunci prin intennediul luntrilor sau al podurilor
umblătoare. Pentru întâia oară în istoria Slatinei avem infonnaţii despre existenţa a I 00
de case aparţinând românilor şi o evaluare a populaţiei, aproximativ 500 de suflete.
Existau mai multe biserici din lemn deoarece în apropierea oraşului existau multe păduri,
de unde putea fi procurat lemnul, care era un material ieftin şi uşor de prelucrat, folosit
confonn tehnicilor timpului, atât în construcţia caselor orăşenilor, dar şi a aşezămintele
bisericeşti 61 • Pietro Deodato Baksic consemnează inexistenţa credincioşilor catolici în
populaţia Slatinei, majoritar ortodoxă am putea afirma, dacă ne raportăm la bisericile de
lemn amintite de călător. Este evidenţiat târgul duminical săptămânal ce avea loc în oraş,
şi cu această ocazie vizitatorul confinnă prezenţa unor negustori străini, mulţi dintre ei
catolici, ce tranzitau piaţa slătineană pentru a-şi vinde mărfurile. Chiar dacă nu avea
mandat activ de a face prozelitism autorul relatărilor încearcă prin expresia „nu locuiesc
aici catolici dar vin mulţi în fiecare duminică" să mai îndulcească tonul, arătând clar că
există adepţi, nu câţiva, ci mulţi, pentru care se poate face misionarism apostolic. Dincolo
de misiunea îndeplinită de a prezenta informaţii de la sursă asupra stării locuitorilor Ţării
Româneşti, rapoartele sau notele de călătorie ale lui Baksic îşi au indubitabil o mare
importanţă, mai ales în ceea ce priveşte radiografierea imaginii Slatinei premoderne,
constituind cea mai veche descriere a oraşului datorată unui călător străin 62 .
Petru Bogdan BAKSIC, „Descrierea Ţării Româneşti. Aşezare. Produse. 1640", în: Călători străini despre
58
ŢărileRomâne, voi. V, volum îngrijit de Maria HOLBAN (red. resp.), M.M. ALEXANDRESCU-DERSCA
BULGARU, Paul CERNOYODEANU, Edit. Ştiinţifică (Institutul de Istorie „N. Iorga"), Bucureşti, 1973, p.
194-195.
59
Ibidem, p. 195.
60
Ibidem, p. 207-208.
61
Istoricul Nicolae Iorga a analizat relatările lui Pietro Deodato Baksic într-o lucrare istorică afirmând că ,,la
Slatina se semnalează casc de lemn, în orăşelul vechi, mai mult în legătură cu vadul Oltului". În textul
original s-a văzut că era vorba nu de case ci de bisericile de lemn ale oraşului: Nicolae IORGA, Istoria
Românilor prin Călători, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Adrian Anghelescu, Edit. Eminescu,
Bucureşti, MCMLXXXI, p. 204.
62
Mai pot fi luate în discuţie şi relatările de călătorie ain anul 1385 ale pelerinilor germani Peter Sparnau şi
Ulrich von Tennstădt, care după un pelerinaj la Ierusalim, venind de la Târnovo au trecut prin Ţara
Românească. Mărturiile acestor călători sunt importante pentru că privesc drumul care mergea de la sudul
Dunării prin Ţara Românească, şi apoi prin Transilvania până în Ungaria. Potrivit acestui traseu după
menţionarea Zimnicei de astăzi, a localităţii Ruşii de Vede, apare amintit „Târgul Nou"(Nuwcstad). Unele

În anul 1641 negustorul italian Bartolomeo Locadello redactează o Descriere pe

scurt a Ţării Româneşr/' 3 , în scopul informării Veneţiei asupra situaţiei economice şi
militare a statului românesc. Locadello menţionează ca fiind „cele mai mari oraşe
Gherghiţa, Buzău, Rîmnic, Focşani, Slatina". În afara acestora mai sunt amintite „alte
zece la fel care cuprind fiecare câte două sute de focuri" • Lăsând la o parte ordinea
64
neinspirată în care sunt consemnate marile oraşe începând cu Gherghiţa şi sfârşind cu

Bucureştiului, apariţia Slatinei alături de Buzău, Râmnicu Sărat sau Focşani nu trebuie să
constituie o surpriză. Fără a fi comparabilă cu Târgoviştea, noua curte a domnitorului
Ţării Româneşti, pentru care aminteşte existenţa a peste 7000 de case locuite de vreo
40.000 de suflete, menţionarea Slatinei drept a cincea mare localitate urbană între oraşele
ţării, corespunde întrucâtva realităţilor economice ale epocii. Slatina este un centru
comercial activ situat pe o veritabilă placă turnantă a comerţului intern şi extern deşi din
punct de vedere demografic nu număra decât 200 de gospodării (200 de focuri). Cu
rezervele de rigoare asupra veridicităţii unora dintre informaţiile furnizate de Bartolomeo
Locadello nu putem decât să constatăm supremaţia Slatinei în vestul statului muntean,
fiind singura localitate amintită, şi pentru că la sud-est sunt menţionate patru oraşe
(Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani şi Gherghiţa). Nemenţionarea oraşelor Câmpulung,
Curtea de Argeş, Piteşti, Târgu Jiu, Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Caracal, din spaţiul
surse istoriografice au localizat Nuwestadul la Pileşti, confruntându-se acest izvor istoric cu itinerarul de la
Bruges. S-a considerat că Slatina deşi apare amintită în privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni la
20 ianuarie 1368 nu se găseşte pe direcţia indicată în itinerarul de la Brugcs, deci în niciun caz nu poate fi
Nuwestad sau Niuwemere (Nieuwcnnerkt). Cei care fac această afirmaţie greşesc atunci când afirmă fără
temei că „Slatina apare încă din 1368 în privilegiul dat de Vlaicu braşovenilor sub denumirea de Tîrgul Nou".
În document nu există o asemenea menţiune a „Târgului Nou": Pentru detalii vezi Peter SPARNAU şi Ulrich
von TENNST ĂDT, „Relaţia călătoriei prin Ţara Românească şi Transilvania". în: Ccilători străini despre
Ţările Române, voi. I, volum îngrijit de Maria Holban, Edit. Ştiinţifică (Institutul de Istorie „N. Iorga''),
Bucureşti, 1968, p. 18-20, 21-25; Cercetările din ultimii ani nu au dus însă la o concluzie finală pri\ ind
identificarea Nuwestadului, Neumarkt, Neu Markt sau Nicuwermerkt, istoricii admiţând ca posibile localizftri
în afara de Piteşti, la Slatina, Târgşor sau Târgovişte. Istoricii argeşeni consideră incertă şi puţin probabilă
localizarea la Piteşti a „Târgului sau oraşului nou", potrivit notelor de la 1385, conchizând că hrisovul lui
Mircea cel Bătrân, din 20 mai 1388, aminteşte de „hotarul Piteştilor", deci despre o localitate cu o denumire
bine precizată sub raport lingvistic şi care avea o largă circulaţie în acele vremuri: Petre POPA, Paul DICU,
Silvestru IONESCU, Istoria municipiului Piteşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România.
Bucureşti, 1988, p. 58; În ceea ce ne priveşte considerăm că localizarea Nuwestadului la Slatina ar li mai
plauzibilă bazându-ne pe faptul că ruta pe care au venit pelerinii nu putea decât să fie cea a „Drumului
Oltului", un drum cunoscut în epocă şi calea comercială pc care se desfăşura încă din vechime ncgotul cu
sudul Dunării. În sprijinul acestei afirmaŢii aducem şi reinterpretarea făcută de N. Iorga, în privinŢa nu;nelor
de localităŢi. Acesta afim1ă că ar trebui făcută astfel: „DrumcŢii vin de la Tâmova, «cea mai întărită cetate ce
au vf1zut pe uscat». De acolo la «Czwista», care c Sviştov, cum fixam acum patruzeci de ani, în 1907. Se trece
Dunărea (Tirmaw) la o cetate a lui Vodă (Weidan), «care şi ca se chiamă Czwista» («auch eyne Stad dy heist
Czwista»). E vorba de Zimnicea. De la a doua «Czwista» se ajunge la «Russenart». Aceasta e Ruşii, Ruşii de
Vede. a cării vechime se învederează astfel. «Cetatea Nouă» (Nuwestad), de care e vorba, trebuie să fie
Slatina. Călătoria unnează la «Nerxs» care c Argeşul. Se trece la Câmpulung, «Langrowe», adică Langenaue.
De acolo prin Braşov la Sibiu şi Cluj": N. IORGA, Un vechiu călător german în secolul al XIV-iea la noi
(rectificâri de interpretare), în Revista Istorică, ianuarie 1937, p. 25.
.1 Bartolomeo LOCADELLO, „Descrierea pe scurt a Ţării Româneşti. 1641." în: Câlâtori străini de~prc
6
Ţările Române, voi. V, volum îngrijit de Maria Holban (red. rcsp.), M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. Paul
Cemovodeanu. Edit. Ştiinţifică (Institutul de Istoric „N. Iorga"). Bucureşti, 1973, p. 33-34.
64
Ibidem, p. 34.

138 Laurcniiu Guţică-Florcscu
oltean. sau a oraşelor Brăila, Ploieşti, din cealăltă extremitate munteană pare să tic
surprinzătoare. Acest lucru poate fi totuşi explicat prin ipoteza că Bartolomco Locadcllo
nu a văzut efectiv aceste oraşe. Citarea Gherghiţci, Buzăului. Râmnicului. Focşanilor. se
datorează realităţii că le-a vizitat cumva, ştiut fiind faptul că a fost un pretendent asiduu la
tronul Moldovei. Poate tocmai de aceea Ic rememorează într-o ordine exactă, in
desfăşurarea traseului spre Moldova. Prezenţa singulară a Slatinei. in celălalt capăt de
ţară, la vadul Oltului, nu înseamnă decât că probabil Bartolomeo Locadello a vizitat
oraşul. Ar mai fi şi o altă ipoteză potrivit căreia în urma intâlnirii cu Pietro Deodato
Baksic în Ţara Românească, în anul 164065 , au făcut schimb de impresii, ultimul
fumizându-i infonnaţii despre Slatina pe care o vizitase.
4. ANUL 1645 ÎN VIAŢA RELIGIOASĂ A SLATINEI:

CTITORIREA MĂNĂSTIRII CLOCOCIOV ŞI A
BISERICII DOMNEŞTI (SF. TREIME)
Unul dintre momentele importante în evoluţia oraşului Slatina îl constituie cel al

zidirii bisericii mănăstirii Clocociov care l-a avut ca artizan pe marele spătar Diicu
Buicescu (cca. 1600-1669)66 şi a avut loc între 4 mai şi 31 august 1645 67 . Există opinii
potrivit cărora mănăstirea Clocociov este semnalată documentar din vremea lui Neagoe
Basarab ( 1512-1521 )68 .
Pisania consemnează ctitorul şi perioada refacerii acestui sfânt lăcaş menţionând
următoarele: „ţ Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriu Fiului şi împlerea sfântului Duh, Amin.
65
Ibidem, p. 31.
66
Boierul oltean s-a născut pe la începutul secolului XVII. Era fiul lui Ion ot Buiceşti şi al Marăi. Mama sa
era nepoata Stancăi, mama lui Matei Basarab, şi deci verişoară cu domnitornl. Această descendenţă ne explică
ascensiunea lui Diicu Buiccscu în dregătoriile Ţării Româneşti din vremea lui Matei Basarab, mai întâi cupar
( 1635-1638), apoi mare şufar ( 1638), vei agă ( 1639-1644), şi mare spătar ( 1645-1654). Date biografice
detaliate Diicu Buiccscu la: Ion IONAŞCU, Biserici, chipuri şi documente din Olt, voi. I, Cu 43 ilustraţiuni,
Prcfată de d. Profesor N. Iorga, Ramuri, Craiova 1934, p. 7-20; Idem, Diicu Buicesrn, urmaşii şi ctitoriile
sale, în Famiilii Boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biogrc1/ică,
voi. II: Boian-Buzescu. coordonator şi coautor Mihai Dim. Sturdza Edit. Simetria, Bucureşti, 2011, p. 591-
596; Un călător contemporan, Paul de Alep scria despre Diicu Buiccscu: „Matei Basarab avea un nepot, pc
care ii făcuse marc spătar, adică comandantul suprem al oştirii. El era de o mândrie şi de o ingânfarc
nemaipomenită şi aceasta în tot cursul vieţii sale. Noi ii vedeam întotdeauna, ori de cite ori se ducea din casa
lui la cune, însoţit de cinci sau şase sute de ostaşi mergeau înaintea lui şi în urma lui, şi tot astfel la întoarcere.
El venise mai înainte de sărbătoarea Paştilor. cu oşti munteneşti şi ungureşti, să însoţească pc <Gheorghe>
Ştefan, domnul Moldovei, când voiau să ia pe neaşteptate pc Vasile vodă. Unchiul său, Matei voievod. îl
trimisese în taină, fără ştirea boierilor săi, căci dacă aceştia ar fi ştiut, i-ar fi ucis pc amândoi şi nu i-ar fi lăsat
să atragă asupra lor o nenorocire veşnică. În mai multe rânduri Matei voievod a vrut să-l aşeze domn în locul
său şi a folosit <în acest scop> fel de fel de şiretlicuri, dar din cauza trufiei lui nimeni nu 1-a vrut, nici dintre
boierii ţării. nici dintre supuşi" - citat după Pr. Ion D. CIUCĂ. Prof. univ. dr. Bianca PREDESCU, Prof. Ion
M. CIUCĂ, Un mare ctitor ortodox: Matei Basarab, prin{ul /imbii române, Câmpu-Marc, jud. Olt, 2004, p.
300.
67
I. Ionaşcu. Biserici, chipuri şi documente din Olt ... , p. I O; Idem, Di icu B11icesc11, urmaşii şi ctitoriile sale ... ,
p. 592.
<·~ Dan CAMEN. Mânâstirea Clocociov. în voi. Domnitorii şi ierarhii Ţârii Româneşti. Ctitoriile şi
mormintele lor, Coordonator proiect: Pr. Mihai Hau. Edit. „Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei Munteniei şi
Dobrogei, [Bucureşti], 2009. p. I î8.

Deci, văzând şi eu ticălosu că cele pământeşti sănt toate deşarte şi judeţul Sfinţiei Tale,
Doamne, iaste nefăţarnic, smcritu-m-am şi eu cu această puţinea osteneală den osărdiea
mea de m-am nevoit şi m-am îndemnat însuş pre mine cu cheltuială şi cu jelanie şi
dumnezeiască râvnă de la inimă, de am tcmelit şi am zidit şi am ridicat aciastă rugă ce să
chiamă dumnezeiască, unde iaste hramul sfentului săbor al slujitoriului mai marelui îngeri
Mihail. Şi s-au făcut în zilele prea luminatului credinciosului Matheiu Basarb Voevod şi
domn de jupan Di icu vei agă şi cu maica mea jupăneasa Mara şi jupăncasa mea Dumitra
şi coconii mei, Preda şi Papa den Buiceşti, cari am făcut această rugă şi am fost ispravnic
de am zidit şi cetatea Târgoviştei. Pisah Ştefan diiacon. Dela Adam leat domnea 7153
( 1645). Şi s-a început de-n luna mai, 4 zile şi sfirşit în august 31. Igumen Meteodie" 69 .
În concluzie, Diicu Buicescu în virtutea raporturilor sale cu domnitorul Matei
Basarab, ca ispravnic însărcinat să ajute egumenul mănăstirii la administrarea locaşului,
are meritul de a ctitori una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Ţara Românească.
Scriitorul şi înaltul ierarh ortodox Valeriu Anania afirma despre acest sfânt lăcaş că privit
de sus, de pc dealul Clocociovului, îţi dă impresia că „se ridică deodată în văzduh şi ţi se
aşază pe umăr, ca un chivot la vecernia Paştilor" .
70
În opinia specialiştilor odată cu reconstruirea bisericii i s-a adăugat zidul de incintă

şi turnul clopotniţă 71 ce străjuieşte în zilele noastre intrarea. Două cărămizi cu incizii
(sgrafitate) descoperite prin anii '80, în zidăria bisericii şi în zidurile casei egumeneşti, cu
prilejul restaurării aşezământului, ne furnizează preţioase informaţii privind arhitectura
originară, procedeele şi tehnicile folosite de meşterii constructori la înălţarea ei. Una
înfăţisează turnul clopotniţei, iar cealaltă biserica veche, ele fiind probabil machetele de
execuţie prezentate comanditarului pentru a-şi exprima acordul, dar şi planurile meşterilor
timpului 72 . Arhitectura mănăstirii Clocociov o înscrie între monumentele emblematice de
la mijlocul veacului al XVII-iea care poartă inconfundabila amprentă stilistică a epocii lui
Matei Basarab.
Biserica este cel mai important edificiu din ansamblu. Este construită din cărămidă
după un plan trilobat 73 . Are o turlă pe naos şi 2 turle pe pronaos74 .
Demn de amintit este faptul că în tabloul votiv este zugrăvită o biserică cu plan
triconc, fără pridvor cu cele 3 turle amintite, ceea ce duce la ipoteza că pridvorul a fost
adăugat mai târziu, probabil în veacul XVIII. Faţadele sunt decorate cu ocniţe dispuse pe
două registre, despărţite printr-un brâu median, încadrat de o parte şi de alta de un şir de
Ilie Gh. DIACONESCU, Marin M. BRANIŞTE, Pisanii şi 1i1semnâri de prin bisericile din Slatina, în
19
'
„Mitropolia Olteniei", Anul XVI ( 1964), nr. 9-1 O, septembrie-octombrie, Craiova, 1964, p. 798-799.
Valeriu ANANIA, Cerurile Oltului. Şcolile Arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui
0
'
Dumitru F. Dumitru, Edit. Episcopiei Râmnicului şi Argeşului cu binecuvântarea şi predoslovia Prea
Sfinţitului Gherasim, Episcopul Rîmnicului şi Argeşului, Râmnicu Vâlcea, 1990, p. 160.
71
Aurelia MINCĂ, Mihail BUTOI, Monumente istorice şi de arui din judeţul Olt, prefaţa Cristian Moisescu,
Edit. Meridiane, Bucureşti, 1984, p. 42.
72
Asupra procedeelor tehnice şi materialelor folosite de meşteri în Evul Mediu, dar şi imaginile acestor
cărămizi vezi: Cristian MOISESCU, Procedee tehnice, materiale şi meşteri constructori români din evul
mediu, în „Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de at1ă", a. XVI, nr. I, 1985, p. 25-29.
73
Voica PUŞCAŞU, Actul de ctitorire ca fenomen istoric 1i1 Ţara Românească şi lvfoldova până la sfârşitul
secolului al XVIII-iea. Edit. Vremea (col. Arte), Bucureşti, 200 I, p. 283, nr. 123 7.
i Vasile DRĂGUŢ, Die(ionar enciclopedic de artă medievală româ11eascâ, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică.
4
Bucureşti, 1976, p. I 00.

cărămizi dispuse în ,.dinţi de fierăstrău", incluzând arcade înalte. geminate care se succed
până la pridvor. Aceeaşi decoraţie în „dinţi de fierăstrău". se află la cornişă cât şi în jurul
ferestrelor din turle. Planul edificiului se compune din altar, naos. pronaos şi pridvor. Cu
o calotă semisferică este acoperit altarul care este circular în interior şi poligonal în
exterior, cu două nişe pe post de proscomidie şi diaconion. Naosul are planul pătrat cu
două abside circulare laterale în interior şi poligonale la exterior. Pronaosul are planul
dreptunghiular fiind acoperit de două calote semisferice peste care se înalţă turkle
secundare . Pridvorul dreptunghiular se sprijină pe stâlpi groşi, circulari. de zidărie~ 6 .
75
Despre zugravii care au pictat aşezământul nu s-au păstrat infonnaţii (ca de altfel.
la majoritatea aşezămintelor). Pictura iniţială s-a păstrat parţial sub straturile de zugrăveli
adăugate ulterior ( 1836 şi 1862). Programul iconografic se conservă în straturile picturale
originare şi aminteşte de ansamblurile de pictură murală de la Arnota ( 1644) şi a altor
edificii zugrăvite în epocă . Pe calota altarului se găseşte Maica Domnului cu Iisus
77
flancată de Arhanghelii Mihail şi Gavril şi de sfinţii ierarhi Nicolae şi Chirii. Pe

hemiciclu apare ansamblul ,,Împărtăşirea apostolilor" şi registrul cu figurile sfinţilor
ierarhi Grigorie, Iacov, Atanasie, Vichentie, Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom, Spiridon.
Nicolae, Partenie, Isidor. În registrul superior al naosului se găsesc reprezentate:
„Naşterea Mântuitorului" (spre sud), „Adormirea Maicii Domnului" (spre vest), şi
,,Învierea" (spre nord). Din ciclul hristologic al Patimilor sunt redate 13 scene din care 5
spre sud, 4 spre vest, 4 spre nord. Pictura recentă include pe peretele despărţitor portretele
ctitorilor aşezământului de-a lungul timpului: Mihai Viteazul cu doamna Stanca încadraţi
de arhangheli. Pe pereţii dinspre nord şi sud se găsesc reprezentaţi sfinţii militari
Mercurie, Mina, Procopie, Eustatie, Nestor, Dimitrie precum şi Isus Hristos cu Maica
Domnului . În pronaos se găsesc tablourile votive ale ctitorilor mai noi: Diicu Buicescu
78
cu soţia Dumitra, fiii Preda şi Papa, fiicele Ilinca, Ancuţa, Caliţa, Maria, Păuna. În
dreapta intrării este înfăţişată mama ctitorului, Mara, şi surorile lui: Marga şi Stanca. Pe
peretele nordic sunt portretele tatălui (Mitrea) şi bunicului (lon) 79 .
Un alt moment semnificativ din viaţa oraşului nostru în prima jumătate a secolului
al XVII-iea îl reprezintă construirea chiar în centrul istoric al Slatinei a bisericii Sfânta
Treime, care în documentele vremii mai apare amintită cu numele de „Biserica
Domnească" 80 • Acest aşezământ constituie cel mai vechi lăcaş de cult din municipiul
75
Mănăstirea C/ocociov tipărită cu binecuvîntarea prea sfinţitului Gherasim, episcopul Rîmnicului şi al
Argeşului, Edit. Episcopiei Rîmnicului şi Argeşului, 1985 (infra: M.C.), p. 25.
76
Ibidem, p. 26; cf. A. Mincă, M. Butoi, op. cit., p. 42.
77
Viorel CHIREA, l!~fluenfe ale picturii bi::amine în bisericile din judeţul Olt, Edit. Sitech, Craiova, 2009, p.
113.
7
~ Pentru partiţia iconografică vezi detaliat: Ibidem, p. 114-118; Prezentarea scenelor în M. C., p. 28.
79
Ibidem, p. 28-29; I. Ionaşcu, Diicu Buicescu, urmaşii şi ctitoriile sale .. „ p. 595. Vezi coperta lucrării
Familii Boiereşti din Moldova şi Ţara Românească .. „ coordonator şi coautor Mihai Dim. Sturdza: Biserica
mănăstirii Clocociov, tabloul votiv al ctitorilor, în centru Diicu Buicescu (fragment). Foto: Victor Bortaş.
HO G. Poboran, op. cit„ p. 355. Se presupune că acestui sfânt lăcaş i se mai spune şi „biserica domnească",
deoarece ar succede unei ctitorii domneşti dintr-o perioadă anterioră. Pentru lămurirea oricărui dubiu în
această chestiune efectuarea de săpături arheologice care să elucideze evoluţia monumentului este imperioasă:
Laurenţiu RĂDVAN. Oraşele din Ţara Românească până la sfârşi11il secolului al XVI-iea, Edit. Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza", laşi, 2004. p. 482.

Slatina, fiind ctitorită în anul 1645, ca şi mănăstirea Clocociov. Biserica a fost ridicată cu
cheltuiala şi osârdia lui Ghenea Vei Vistierx şi a jupânesei Florica în timpul domniei lui
1
Matei Basarab. Pisania bisericii se află la intrarea în pronaos, a fost scrisă în limba
slavonă şi are unnătorul conţinut: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi împlinirea
Sfântului Duh, unuia Dumnezeu închinată această sfântă şi Dumnezeiască biserică întru
numele prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi cea de o fiinţă; ziditu-s'a
în zilele bine cinstitorului şi de Christos iubitorului Io Matei Voevod Basarab şi a
doamnei lui llina prin cheltuială şi osteneală. Eu greşitul rob al lui Dumnezeu boier
Ghinea slugerul şi jupâneasa lui Florica şi copiii lor: Mihu şi Mihăilă şi Petru şi
Alexandra şi încă câţi Dumnezeu le va mai dărui lor. Mai vârtos cer şi mă rog tuturor:
după petrecania noastră a nu uita acest sfânt locaş, ci a-l milui şi a-l întări cu toată puterea
şi dragostea, ca astfel să vă învredniciţi cerească împărăţie a câştiga şi a putea auzi
fericitul glas al Domnului, al părintelui meu: „Veniţi de moşteniţi împărăţia cerească cea
pregătită vouă, căci se cuvine nouă tuturor a o dobândi şi cu toate drepturile şi bunătăţile
a ne îndulci în nesfârşitele veacuri, Amin. Scrisă luna Iunie a şaptea zi, în anul 7153
( 1645). Crugul soarelui 13, al Iunei 1. Ispravnici Vasile şi Oprea"x 2.
Planul bisericii Sfânta Treime are formă de navă . Are două turle dintre care una
83
mare originară, iar cealaltă de dimensiuni mai mici, adăugată în anul 1793. Lăcaşul
conservă şi în zilele noastre două clopote. Cel mai vechi, din turla mare, poartă inscripţia:
„Acest clopot făcutu-I-au jupan Ghenea clucer i jupaniţa Florica 7150( 1641-1642), ca să
fie de pomană la besearică la Slatina, unde iaste hramul Sf. Troiţă, în zilele lui Matei
Basarab Voevod". Clopotul mai mic are următoarea inscripţie: „ Acest clopotu este de la
biserica cea mare de la Slatina, cu hramul Sf. Troiţe. S-au prefăcut de Ionaşcu i Iona,
Grigore cupeţu, 1793" .
84
Reparaţiile şi restaurările din zilele noastre au făcut ca unele elemente din aspectul
său originar să nu se mai păstreze. Pronaosul are forma dreptunghiulară, este boltit şi se
sprijină pe doi stâlpi. Naosul este încoronat de turla cea mare a bisericii, care se sprijină
pe patru picioare puternice de zidărie, împărţind greutatea cu arcurile laterale. Zidurile
absidelor au formă cilindrică în interior şi poligonală în exterior. Informaţii relative la
pictura originară a lăcaşului nu se mai păstrează.
81
Figura boierului Ghinea Vistierul, zis Cicala (Ţucalas), numit şi Brătăşanu, este una controversată pentru
epoca în care a trăit. Ştim cu certitudine că în timpul domniei lui Matei Basarab a îndeplinit funcţiile de
hatman şi mare Vistier. Ghenea Brătăşanu a sfârşit ucis de seimeni la 1652-1653: I. Ionaşcu, Biserici, chipuri
şi documente din Olt„. , p. I 00.
82
G. Poboran, op. cit., p. 357; I. Gh. Diaconescu, M. M. Branişte, loc. cit„ p. 788-789.
Dan CAMEN, Biserica Domnească Sfânta Treime-Slatina, în voi. Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti.
83
Ctitoriile şi mormintele lor, Coordonator proiect: Pr. Mihai Hau, Edit. „Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogei, [Bucureşti], 2009, p. 1284.
4
~ G. Poboran. op. cit., p. 357; I. Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cit„ p. 789.

142 Laurenţiu Gutică-Florcscu
5. SLATINA LA JUMĂTATEA SECOLULUI XVII
Pentru mijlocul veacului al XVII-iea Slatina ar fi menţionată în lucrarea Origine.\· et

ocrnsus Transylvanorum (Lyon, 1667) a cronicarului sas Laurcntius Toppeltinus ( l 641-
1670)x~.
La 15 mai 1645. Matei Basarab ( 1632-1654), aflat în conacul de la Popeşti de pc
Argeş, poruncea hotarnicilor jupânesei Anca, a lui Radu! clucer, din Proroci. şi ai fiului
ei. Dumitraşco. boierilor Giurgiu şi Mitrea din Puturoasa, Mihăilă. Tudoran şi Ion din
Urluieşti, Vasile pârcălab, Gheorghe Sîrbu, Ivan Pecea din Slatină. Radu! Caşotin din
Creţi. Avram logofăt şi Stanciu! Mehedinţu( din Brîncoveni, ca să le hotărăscă ocina din
satul !băneşti dinspre feciorii lui Manea Piscotan, punând pietre cum era obiceiul ocinei.
Hotarnic era Stoian al doilea portar (în mod cert din Slatina)x 6 .
Gheorghe Sârbul şi Ivan Sârbul (probabil Ivan Pecea, din documentul anterior) apar
amintiţi la 16 iunie 1645 într-un act de vânzare potrivit căruia Manca, fiul lui Manea
Piscotan din lbăneşti, vindea Ancăi clucereasa, a lui Radu Clucer, şi fiilor acesteia,
Dumitraşco şi Papa, 2 funii de ocină în satul !băneşti, cu preţul de 6400 aspri •
87
La 2 aprilie 1646 Matei Basarab întăreşte mănăstirii Clocociov „de lângă Slatina"
88
stâpânirea peste mai multe sate dăruite sfântului lăcaş de fondatorul ei Mihai Viteazul .
Un alt act datat 3 mai 1646 aminteşte de vânzarea făcută de Voico, fratele lui Iacov,
mănăstirii Brâncoveni, prin ieromonahul Gavriil, a 5 răzoare de vie, cu preţul de 60 de
ughi şi 15 constande. Între martori figurează Ivan Sârbul din Necopoe, Ivan Peci Sârbul şi
Gheorghe din Turia, Tudor Pârcălab din Buiceşti, Ştefan postelnic, sluga spătarului
Diicul, şi din Slatina: „Florea fost judeţ, Dobrin, fiul lui Cuciuc, Laţco şi Nica, viiar al
mănăstirii " .
89
Dintr-un act de vânzare din I 1 mai 164 7 reiese cumpărarea unei vii de către
jupâneasa Anca, şi fiii acesteia Dumitraşco şi Papa, de la Şerbu, fiul lui Dragomir din
lbăneşti, pentru 3000 bani, pe care vânzătorul i-a primit în casa Ancăi din Prorooci (astăzi
satul Ulmi, corn. Milcov, judeţul Olt - n.n.}, în faţa mai multor martori, între care „popa
90
Toader din Slatina", Radul din Prorooci, Oprea din Spineni, Dragomir din Coteana ş.a.
Într-un zapis de vânzare datat 1 martie 1652 megiaşii din satul Comanca, judeţul
Romanaţi s-au vândut de „bunăvoie, fără nici o silă, rumâni stătători în vecie" lui Gorgan
K.< Vezi la General Gheorghe PETRESCU Florin HODINĂNANU, inspector general administrativ al
Regiunei IX Piteşti, Monografia j11de{ltl11i Olt. voi. I, Tip. „Tiparul Oltului", Propr. Constanta E. Noale,
Slatina-Olt, 1944, p. 23: Chronological History of Romania [„.] under the guidance or Constantin C.
GIURESCL, Second Edition Revised and Enlarged, Edit. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974, p. 133.
~" Catalogul Doc11me11telor Ţării Romaneşti din Arhi1•ele S1ar11/11i. voi. VI, 1645-1649, întocmit de Marcel
DUMITRU-CIUCĂ, Silvia VĂTAFU-GĂITAN, redactor Olimpia GUŢU, Direcţia Generală a Arhivelor
Statului din România, Bucureşti, 1993 (infra: Catalogul Documen1elor Ţării Româneşti, voi. VI. 1645-1649,
p. 80-81, nr. 153.
7
K lhidem, p. 93, nr. 19~.
KK G. Mihai, B. Geaucă. op. cit .. doc. 17. p. 39.
~q Catalogul Docume111elor Ţării Româneşti. ml. VI. 1645-1649, p. 185, nr. 471.
90
/hidem, p. 315-316, nr. 826.

al doilea clucer, lui Necula şi lui Fota, fiii marelui paharnic Drăguşin din Deleni, judeţul
Olt. Între martorii vânzării apare menţionat şi ,,jupânul Pătru ot Slatină" •
91
Un alt izvor documentar datorat călătorilor străini este cel furnizat de arhidiaconul
Paul de Alep (1637-1669) 92 , care împreună cu părintele său Macarie al III-iea, patriarhul
Antiohiei, vizitează Moldova şi Ţara Românească la jumătatea secolului al XVII-lea .
93
Călătorii au ajuns în statul muntean la 22 noiembrie 1653, la finele domniei lui Matei
Basarab (care trece la cele veşnice la 9 aprilie 1654), fapt cc Ic-a permis să observe
schimbările istorice, sociale, economice şi religioase survenite în spaţiul românesc. Paul
de Alep a redactat o serie de însemnări referitoare la călătoria întreprinsă în lumea
ortodoxiei răsăritene. Menoriile care privesc Ţara Românească, în special călătoria
întreprinsă în Oltenia. aduc în prim plan spaţiul geografic al judeţului Olt, oraşul Slatina
şi împrejurimile sale, localităţile Balş, Brătăşani, Hotărani, Fărcaşele, Caracal, Deleni,
Curtişoara, precum mănăstirile Brâncoveni, Căluiu, Clocociov. Ele constituie o sursă de
date cu caracter istoric şi etno-cultural importante pentru cercetarea evului mediu
românesc.
Venirea la Slatina a avut loc în perioada 19 - 20 august 1657, după ce Paul de Alep,
trecuse pe la Deleni ( 18 august) şi înnoptase ca oaspete al banului Chircă Rudeanu din
Curtişoara ( 18/19 august) . După plecarea de la Curtişoara pelerinii au trecut Oltul şi
94
apoi au venit în oraşul Slatina: „în dimineaţa următoare am trecut de târgul Slatina şi
95
peste râu Olt care este lângă el şi care se trece cu luntrile" . Extrem de importantă este
menţionarea în textul original a „Bazar Slaţina (Salatina)" , adică a târgului Slatinei,
96
dovadă indubitabilă a existenţei unui centru comercial permanent în care erau prezenţi
negustori din Ţările Române sau din afara fruntariilor româneşti.
Despre vizita sa în Slatina, la mănăstirea Clocociov, Paul de Alep povesteşte în
următorii termeni: „Am ajuns la o mănăstire cu hramul Sf. Mihail, dar numită de obicei
91
Catalogul Documenlelor Ţării Româneşli din Arhivele Na/ionale, voi. VII. 1650-1653, întocmit de Marcel
DUMITRU-CIUCĂ, Silvia VĂTAFL:-GĂITAN, Melentina BÂZGAN, redactor Maria IGNAT, Arhivele
Naţionale ale României, Bucureşti, 1999, p. 212, nr. 598; Documenla Romaniae HislOrica. B. Ţara
Românească. Voi. XXXVII (1652), Comitetul de coordonare acad. Camil MUREŞAN, acad. Ştefan
ŞTEFĂNESCU. prof. univ. dr. Ioan CAPROŞU, Voi. întocmit de Violeta BARBU, Constantin BĂLAN,
Florina Manuela CONSTANTIN, Academia Română: Institutul de Istorie „Nicolae Iorga", Edit. Academiei
Române. Bucureşti, 2006, doc. 64, p. 59.
9
~ Detalii despre viaţa şi activitatea lui Paul de Alep la: Maria Matilda Alexandrescu-DERSCA BULGARU,
Paul de Alep, în voi. Câlălori s/răini de.1pre Ţările Române, voi. VI, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1976, p. 1-18; Nicolae IORGA, 1.1·/oria Românilor prin călâtori, Voi. I, ediţia a II-a, Casa
Şcoalelor. Bucureşti, 1928, p. 331-333.
J Scopul călătoriei a fost acela de a obţine ajutoare şi sprijin financiar din partea Europei ortodoxe, întrucât
9
biserica antiohiană traversa momente nefericite datorate tributului pe care îl plăteau turcilor. La 9 iulie 1652
încep călătoria în ortodoxia răsăriteană a Europei şi o finalizează la 21 aprilie 1659. În Moldova şi Ţara
Românească au ajuns la 9 ianuarie 1653 (sosirea în portul Constanţa). A unnat o întrerupere a călătoriei de
doi ani, între mai 1654-septembric 1656, când au vizitat Kievul şi Moscova. Au plecat spre casă la 13
octombrie 1658 îmbarcându-se pc un vas la Galati): Doru CĂPĂTARU, Călător prin Oltenia medievală Cii
Paul de Alep. Edit. Kitcom, Drăgăşani, 2007, p. 11.
94
lhidem, p. 87-88.
95
M.M. Alexandrcscu-DERSCA BULGARU, Căhilori slrăini despre Ţările Române, voi. VI, Edit.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 225.
96
Ibidem: nota 385.

Clocociov (an dayr Klokocok). Seamănă cu o mănăstire pe care o ,·izitasem mai înainte,
şi are, ca şi ea. o fântână cu apă. Este locuită de un egumen şi de călugări greci de la
mănăstirea Cutlumuz de la Sfântul Munte, întrucât ctitori săi au închinat-o acesteia din
urmă. Joi dimineaţa am plecat şi am urmat drumul Bucureştilor. căci ajunsesem foarte
aproape de acesta. Şi drumul nostru era tot spre răsărit şi miazănoapte, dar foarte greu din
cauza pădurilor dese'm.
În concluzie în cea de-a 63-a zi de la plecarea din Târgovişte, la 19 august I 65I9x.
călătorii au poposit la mănăstirea Clocociov, unde secretarul patriarhal a consemnat
existenţa călugărilor, a egumenului grec şi a faptului că era un aşezăm<înt închinat
mănăstirii Cutlumuz de la muntele Athos. Pe 20 august pelerinii au părăsit ctitoria lui
Diicu Buicescu, pe care l-au cunoscut cu siguranţă la curtea domnească din Târgovişte, ca
mare spătar al lui Matei Basarab . Este menţionată apropierea Slatinei de drumul
99
Bucureştiului şi bogăţia forestieră a zonei.

Un act din 31 octombrie 1654 consemnează vânzarea unei părţi a moşiei Robăneşti,
de către Arca şi Sava, fiii lui Bogdan, mănăstirii Brâncoveni, între martori figurând
Negoiţă postelnic şi Dobre vătaf din Văleni, popa Opriş şi popa Radu din Pârşcoveni şi
;:: d.m Sl atma
„popa Ş te1an . „100 .
În timpul lui Constantin Şerban (1654-1658, 1660), la 18 decembrie 1654, Udrişte
cămăraş adeverea lui Ghiorma marele ban că a cumpărat satul Pleşoiul de Sus, cu toţi
rumânii, de la jupâneasa Vlădaia, soţia lui Iane postelnic, şi de la fiii acesteia, Dragomir,
Stanciu!, Necula şi Cârştov. Pe lângă această proprietate Udrişte cămăraş vindea şi „o
moşie în Slatina, cu rumânii înscrişi în zapis, cu 80 de ughi, bani gata" , moşia Lalcolţii,
101
în jurul Pleşoiului şi mai multe sălaşuri de ţigani.

Într-un act emis la 26 octombrie 1655, domnitorul Constantin Şerban scria
„vinăricerilor" din dealul Slatinei că a venit înaintea sa Gavril, egumenul de Brâncoveni,
care s-a plâns că aceştia iau vinăriciul cuvenit mănăstirii. Supărat de cele aflate
domnitorul poruncea să nu se mai atingă de bucatele aşezământului monahal,
transmiţându-le că altfel „capetele voastre vor şti şi foarte mare urgie veţi petrece" .
102
Un zapis de vânzare din 31 martie 1656 aminteşte de vânzarea de către Vladul şi

fraţii săi Ignat şi Stancu!, fiii lui Preda, nepoţii lui Drăgodan din Târseani, a unei jumătăţi
de funii din sat, lui Petraşco paharnic şi fratelui său, Giura, fiii popii Ianache din
Morunglav, între martori, oameni buni fiind „Stoica din Slatina, Avram şi Drăgan din
Morunglav, Vladul şi Mihai din Cârlogani" .
103
La 7 mai 1656, Stepan cu feciorii săi se vindeau ca rumâni lui Diicul, fost mare
spătar de Buiceşti, între chezaşi fiind „popa Drăguşin, Vasilii pârcălab, Oncea pârcălab şi
97
Ibidem.
98
D. Căpătam, op. cit., p. 89.
99
Ibidem, p. 90.
10
°Catalogul Documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Naţionale. voi. VIII, 1654-1656, întocmit de Marcel
DUMITRU-CIUCĂ, Silvia VĂTAFU-GĂITAN, Dragoş ŞESAN, Mirela COMĂNESCU, redactori Şerban
MARIN, Laura NICULESCU, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2006 (infra: Catalogul
Docume111elor Ţării Româneşti din Arhivele Nafionale, voi. VIII, 1654-1656), p. 208, nr. 425.
101
Ibidem, p. 228-229, nr. 469.
10
~ Ibidem, p. 328, nr. 707.
103
Ibidem, p. 386, nr. 856.

Ivan judeţul din Slatina, Ivan din Turiia, popa Badea din Buiceşti, Tănasie armaş din
Piteşti, Raicea annaş din Tătuleşti, uncheaşul Bălţatu şi Radu! din Bârcă". Documentul a
104
fost scris de „Zuia logofăt din Slatina" .
Într-un hrisov emis la I O iunie 1656 domnitorul Constantin Şerban întărea fostei
soţii a banului Radu Buzescu, şi fiului ei, postelnicul Mateiaş Buzescu stăpânirea asupra
mai multor sate din Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Teleorman, Ialomiţa • Printre acestea este
105
amintit Cireaşovul din Deal. Aici ea stăpânea ,jumătate de sat, cu rumâni, care a fost în
satele Craioveştilor şi închinată de părinţii Buzeşti lor la m-rea Seaca, zidită din temelie de
moşii Buzeştilor. În zilele lui Mihnea vv. şi ale tatălui domnului, Şerban vv., s-a pârât cu
călugării acestei mănăstiri, zicând ei că ţin acest sat, precum le-a fost dăruit, iar Şerban
vv. s-a împotrivit lui Mihnea vv„ căci a fost sat de moştenire al domniei sale, din satele
Craioveştilor, rămânând călugării de lege şi de judecată înaintea lui Mihnea vv. Şerban a
ţinut satul până în zilele lui Mihail vv., când l-a vândut unor cnezi din acel sat, cu 18.000
aspri de argint, însă fără ştirea lui Radul Buzescul clucer. Apoi, acesta, prinzând de veste,
a întors cnezilor banii, înaintea lui Mihai vv„ luând jumătatea de sat..." 106 •
Domnitorul Grigore Ghica (1660-1664, 1672-1673) întăreşte la 16 aprilie 1661
mănăstirii Cozia, prin egumenul Efrim, „să aibă a ţine toată moşia Cireaşovului din sus de
107
Slatină" .
Un document de la 8 ianuarie 1664 atestă închinarea de Dragomir şi David,
strănepoţii lui Manea Vomicul Pârşanul, către mănăstirea Cozia, a unei părţi de moşie din
nordul Cireaşovului •
108
6. O CTITORIE A LUI SERAFIM AL BUZĂULUI

SCHITUL STREHAREŢ ( 1665-1668)
Alt impresionant edificiu de cult construit între anii 1665-1668 pe teritoriul

oraşului Slatina a fost schitul Strehareţ • Strehareţul apare prima dată ca vatră sătească
109
104
lhidem. p. 412, nr. 914; vezi şi Lista scriitorilor de documente (dieci, gramatici, logofefi) care ii aminteşte
pe „ Zuia log. din Slatina": p. 545.
105
lhidem, p. 444-454, nr. 989.
106
lhidem, p. 451.
G. Mihai. 8. Gcaucă. op. cit„ doc. 18, p. 40.
107
108
I. Ionaşcu, Biserici. chipuri şi documente din Olt.. „ p. 37.
109
George Poboran consideră cuvântul Strehure( ca fiind de sorginte slavă: ,.Streha-Rc\", în traducere „Tuşa
Mariţa". Legenda spune că pc aceste locuri din apropierea Slatinei se întindeau demult moşia şi proprictătilc
unei .,cucoane" bogate, Mari\a. În timpul incursiunii tătarilor aceasta a scăpat cu viaţă refugiindu-se în
pădurile din aceste locuri. De aceea multe dintre toponimele locale îi poartă numele: Valea Maritii, Valea
Muierii, Pădurea Mari ţii: George Poboran, op. cil .. p. 340; O altă ipoteză datorată prof. Victor Brătulescu este
că numele de Strihare?" în fonna singulară vine de la numele „striga-slrigareŢ", pasăre de noapte, fonna
plurală „StriluireŢi" fiind târzie. Acesta opinează că în pădurile StrehareŢului trăiau păsări răpitoare numite
„vindireii", asemănătoare „ereŢilor sau şoimilor", a căror zbor pe loc sau la înălŢime, dădea naştere unui
zgomot de bătaie de aripi, fapt ce a detem1inat ca poporul să le numească folcloric ,.strigareŢ. trigăreŢi", din
care fonna StrilwreŢ: Victor BRĂTULESCU, lnscripŢii şi însemnări din biserici şi n11iuistiri, în Mitropolia
Olteniei, Anul XVII I ( 1966), nr. 5-6, mai-iunie, Craiova, p. 4 71.

la nord de Slatina. existenţa sa fiind atestată de o scrie de documente (amintite anterior)

110
datând din anii 1478 • 1531, 1578, 1607, 1608, 1620. 1665.
Întemeierea schitului Strehareţ e datorată episcopului Serafim al Buzăului. originar
111
din Slatina Oltului • În tinerele acesta fusese egumenul schitului De leni llc. aflat nu
departe de oraş, ctitorie a marel,ui paharnic DrăguŞin Delcanu . La 24 aprilie 1664 în
111
timpul stăreţiei sale la acest aşezământ monahal a cumpărat ,.vii. ţelină, pomet. branişte
cu fântână în hotarul Striharcţului, de la feciorii popii Hariton, ca să facă o mănăstioară".
Episcop al Buzăului între anii 1648-1668 şi al Râmnicului între 1668-1670
114 115
Serafim a cânnuit cu râvnă şi pricepere de gospodar, însă la bătrâneţe „s-a prostit de bună
voie'' (expresia trebuie interpretată în sensul cuvântului smerit - n.n.) şi a intrat în rândul
celor simpli, aşa cum spune Condica S.fântă, îmbrăţişând schima mare sub numele de
11
Silvestru ".
La I aprilie 1665, Radu Vodă Leon (1665-1669) întăreşte lui Serafim episcopul de
Buzău stăpânirea asupra viilor de la Slatina, scutindu-l de dijma vinăriciului, stupăritului
şi oieritului de pe moşia Strehareţ: „ Milosteiu bojieiu Io Radul Leon voevod i gospodar
zemle Ylahiscoe. Davat gospodstvo mi siiu poveleanic gospodstva mi părintelui
episcopul Serafim de la sfânta Episcopie de la Buzău, ca să-i fie toate viile de la Slatina
care sunt pre moşiia Strehareţului , moşie megieşească de la moşul lui Gurca şi să fie în
pace de vinăriciul domnescu. Aşişderea să-i fie în pace şi stupii lui de dijmă şi oile lui de
oierit, cari oi şi stupi sunt ale metohului sfinţiei sale de la Strehareţ, pentru că m-am
milostivit domniia mea de am ertat acest vinăriciu şi de dijmă şi de orice ca să aducă acest
venit la sfânta Episcopie de Buzău, căci că văzând domnia mea că această sfântă
Episcopie iaste la câmpie, în drumul tuturor răutăţilor, de iaste de-a pururea jăfuită şi
prădată de păgâni.
Drept aceaia am întărit domniia mea, eu aciastă carte a domniei meale, ca să fie de
întărire şi de hrană sfintei episcopii, iar domnii mele şi răposaţilor părinţi domnii mele
110
Documentul din 1478 prin care Basarab cel Tânăr întăreşte lui Crăciun, Manca, Petru, cu fiii acestora,
ocină la Strehareţ constituie documentul de atestare a acestui toponim: Ion - Radu MIRCEA, Catalogul
documentelor Ţârii Româneşti ... , p.13, nr.64; DIR (8). 1953, doc. 159, p. 160 (trad.); DRH (8), I. 1966, doc.
158, p. 268 (orig. slavon cu trad.)
111
Preot Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, Istoria bisericii ortodoxe române, Voi. 2: (Secolele XVII şi XVl/J).
Ed. a li-a, Tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Tcoctist Patriarhul Bisericii ortodoxe Române,
Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii ortodoxe române. Bucureşti. 1994, p. 168, p. 213.
112
Date referitoare la Schitul Deleni: I. Ionaşcu. Biserici, chipuri şi dornmente din Olt, p. 92-97.
113
Câteva notiţe cu privire la familia De lenilor: Ibidem, p. 98-106.
114
Pr. Conf. Dr. Ionel ENE, Episcopul Serafim (1648-1668), în voi. Domnitorii şi ierarhii Ţârii Româneşti.
Ctitoriile şi mormintele lor. Coordonator proiect: Pr. Mihai Hau, Edit. „Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogei, [Bucureşti), 2009. p. 874-875.
115
Pr. Constantin CÂRSTEA, Episcopul Serafim (1668-1670), în voi. Domnitorii şi ierarhii Ţârii Româneşti.
Ctitoriile şi mormintele lor, Coordonator proiect: Pr. Mihai I-Iau, Edit. „Cuvântul Vieţii" a Mitropolici
Munteniei şi Dobrogei, [Bucureşti]. 2009. p. 1190.
116
Victor BRĂTULESCU, loc. cit., p. 471; Valeriu ANANIA, op. cit., p.170-171; vezi şi Sfântul Schit
Strehare(i. Hramul Adormirii Maicii Domnului 1668-2006. Scurt istoric. întocmit de Denissa GuŢică
Florescu şi Constanţa Surduleac, Sfânta Episcopie a Râmnicului. 2006, p. 2.

pomana m vecie. Iar cine să va ispiti a vămui aceste bucate, care sunt ale părintelui
episcopul Serafim de la metohul Strehareţului acela om certare va avea" 117 .
Construcţia schitului a început în anul 1665 şi a fost gata în trei ani. La 4 august
1668, episcopul Serafim a închinat schitul cu biserica „Maica Domnului", Mitropoliei din
Bucureşti, obligându-se să dea anual „câte 15 oca de ceară" 11 x. În 16 72, după ce s-a pictat
lf1caşul, a avut loc sfinţirea, săvârşită chiar de Serafim, zugrăvit ca schimnic şi
înmormântat aici 119 • La târnosirea schitului au participat mitropolitul Varlaam (1672-
1679)120, în calitate de ctitor al lăcaşului, împreună cu domnitorul Ţării Româneşti,
Antonie Vodă din Popeşti ( 1669-1672( 1 •
Despre daniile făcute schitului Strchareţ aflăm din documente că de pildă, în anul
1674, jupâniţa Caplea Buzescu cu Elina şi copii acesteia, Barbu şi Constandin,
descendenţi din familia Buzeştilor, dăruiesc jumătate din moşia lor de la Cireaşovul din
1 2
Dcal ~ • Alt act de danie datând din anul 1675 aminteşte următoarele: „Adică eu monach
Theofil ficiorul Sirmei ficiorul Varvarei ot varoş Slatin, scrisam aceasta al meu zapis ca
să fie de mare credinţă la mâna părintelui egumenului Veniamin ot sfânta mănăstire
Strehareţ, unde este sfântul hram adonnirea prea Sfintei de Dumnezeu născătoare, cum să
se ştie că am închinat partea mea de moşie din oraş sfintei mânăstiri, câtă se va alege
partea mea şi a unchiu-meu Ioan Vâtcă cât se va alege„. încă am închinat partea lui Ioan
din Cireaşovul din vale feciorul lui Stan Poliian ... pentru că i-am scris pe toţi morţii mei
la sfântul pomelnic ... să se pomenească.
Martorii sunt: Popa Ioan ot Preoteşti, popa Oancea ot Cireaşov, popa Oprea ot
123
Curtişoara şi Gheorghe din Zurleşti" .
În anul 1682, Drăguşin din Slatina cu fraţii săi şi Ioan feciorul lui Drăgoi dăruiesc
schitului o moşie în Strehareţ, printre martori fiind amintiţi Ioanikie protopopul Slatinei,
Jane logofăt, Mărtămăşescu din Dâlga, Marin Bămiul, Crăciun Faurul şi Constantin. La
1683 Neculai fiul lui Velesco, nepotul Radului închină din Cireaşov o moşie în
Strehareţ 124 • În 1701 „Radu din Slatina, ginerile lui Dîrjil împreună cu femeia lui Dumitra
şi feciorii lui, scriu şi mărturisesc că au închinat toată partea lor de moşie din
Streharet" 125 .
În' vremea lui Constantin Brâncoveanu, în anul 1702, Papa portar din Prooroci,
Constantin logofăt din Oteteliş, Vladul logofăt ot Căzăneşti şi Mihail logofăt ot Pleşoi,
117
G. Mihai, B. Geaucă, op. cit„ p. 40, doc. 19.
118
Eparhia Rîmnicului şi Argeşului. Monografie, apărută cu arhiereasca binecuvântare a Preafintitului Iosif,
Eeiscopul Rîmnicului şi Argeşului, I. 1976, Rîmnicu Vîlcea, p. 211.
11
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, op. cit„ p. 163.
120
p,, Dr. Florin ŞERBĂNESCU, Mitropolitul Varlaam (1672-1679), în voi. Domnitorii şi ierarhii Ţării
Româneşti. Ctitoriile şi mormintele lor, Coordonator proiect: Pr. Mihai Hau, Edit. „Cuvântul Vieţii" a
Mitropolici Munteniei şi Dobrogei, [Bucureşti]. 2009, p. 513; Constantin Cârstea, Episcopu/ Varlaam (1671-
1673), în op. cit„ p. 1191.
T.G. BULAT, Ofi111da(ie a episcopului Serafim lângă oraşul Slatina; cine este autontl schitului Strihareţ
121
(Slatina, Olt), în .,Mitropolia Olteniei", Craiova, An XIV (1962), nr. 5, p. 371; Gherasim CRISTEA,
E~iscopul Râmnicului, Istoria Eparhiei Râmnic11/11i, Edit. Conphys, 2009, p. 399.
- G. Poboran, op. cit„ p. 342; I. Ionaşcu. Biserici, chipuri şi documente din Olt„., p. 37.
12
m G. Poboran, op. cil„ p. 75, 342-343.

12
~ lhidem, p. 343.
125
lhidem, p. 76.

Dobeanu şi Dragul jude de Slatina, au primit însărcinare domnească să aleagă hotarele

moşiilor mănăstirii Strehareţului. Peste doi ani la 12 octombrie 1704 şapte boieri sunt din
nou desemnaţi să aleagă toată moşia schitului Strehareţ.
Biserica schitului Strehareţ are dimensiuni reduse, plan rectangular şi aparţine
stilului bisericilor cu turnul clopotniţă peste pronaos (stil caracteristic secolelor al XVII-
lea şi al XVIII-iea). Naosul este acoperit cu o boltă longitudinală fiind despărţit de
pronaos prin patru coloane. În partea dreaptă a intrării se află mormântul lui Serafim. În
stânga intrării, pe piatra aşezată la temelie se găseşte următoarea pisanie: ,.Cu vrerea
Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt începutu-s-au această sfântă
mănăstire Adonnirea Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria în
zilele creştinului Io Antonie Voevod şi s-au ostenit episcopul Serafim de au înălţat-o din
temelie până s-au săvârşit cu toată cheltuiala mitropolitului a toată Ţara Românească
Varlaam ca să le fie de pomenit în veci. Amin. Leat 7180 (1672) de la zidirea lumii. Şi
după petrecerea episcopului Serafim rămas-a mărturie ieromonah Veniamin„i:~ 6 .
În pronaos, deasupra ferestrei de sud se află o inscripţie ce datează din anul 1844:
„Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, înfrumuseţatu-s-au
(începutu-s-au?) această sfântă biserică Adormirea Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoarei
şi pururea Fecioarei Maria, din temelia şi cu toate împrejurările, în prejur, după cum se
văd, cu toată osârdia Sfinţiei sale Părintelui Iosif eclisiarchu, egumenul Sfântului Schit
Strihareţu şi Greci, cu cheltuiala Sfintei Mitropolii, prin slobozenia şi porunca prea
sfinţiei sale părintelui Mitropolit Neofit, în zilele Prea Înălţatului Domn a toată Ţara
Românească, Gheorghe Dimitrie Bibescu Voevod, leatu I 844, august IO". În partea
stângă a intrării este zugrăvit ctitorul schitului, însoţit de textul: ,.Milostiu Bojiu Serafim
Episcop, care a episcopii multă vreme la Buzeu şi Rîmnic puţinel şi s-a pristăvit aci".
Portretul din dreapta aparţine lui Varlaam, fiind însoţit de inscripţia: „Milostiu bojiu
Varlaam, Mitropolitul Ţării Româneşti" .
127
Al doilea rând de ctitori sunt înfăţişaţi începând din dreapta cu „Kirio Kir Neofitu,
mitropolitul Ţării Româneşti". În stânga apare Iosif Strihăreţeanu, egumenul schitului. La
proscomidie, în latura de nord există consemnat pomelnicul ctitorilor vii: „Neofit
arhiereu, Varlaam, arhiereu, Serafim arhiereu, Pahonie, eromonah, Ecaterina Dumitrana,
ereiţa Ilie Diaconu, Costantin, Stana, Dumitrana ereiţa, Stan erei, Ioana ereiţa sin
Dumitrana ereiţa, Stana, Ioan, Voica, Ioan, Ioan, Rada, Ştefan, Ioana, Mihai, Maria Dima
diaconu, Ion Diaconu, Ilie erei, Joiţa ereiţa, Iordache erei, Vasile, Gherghina, Stoica erei,
Tudorescu erei, Stanca ereiţa, Anca diaconiţa, Marin, Joiţa, Gheorghe, Constantin,
Grigore, Costandin, Ene, Nicolae erei, Vlada ereiţa, Safta, Teodor erei, Preda, Dumitrana
ereiţa, Costandin, Stana, Dumitra, Maria, Smaranda, Ion, Elena, Zamfira, Ecaterina,
dimitrie, Gheorghe, Simion, Dimitrie, Filip, Dimitrie, Ioan, Mihai, Martinian, Costandin,
Ioan, Petronie eroschimonah. Morţi: Stanca diaconeasa, Radu, Costandin, Ion, Rada, Stan
şi neamul lor" .
128
126
I.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cil., p. 797; V. Brătulescu, loc. cit .. p. 472.
127
C. ALESSANDRESCU, I.G. SFINŢESCU, Dicfionar Geografic aljude111lui Olt, Tipografia şi Fonderia
de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci, 1895, p. 244.
128
V. Brătulescu, loc. cil., p. 473.

În pnvmţa datelor inscripţiei relativ la ctitor şi anul zidirii prof. T.G. Bulat a
demonstrat că ele înfăţişează situaţia din momentul finalizării picturii, şi nu pe cea din
vremea zidirii • Istoricul amintit opinează că biserica fost ridicată în timpul lui Radu
129
Leon (1664-1669) şi că menţionarea lui Varlaam s-a datorat faptului că era mitropolit în
momentul redactării pisaniei.
În naos s-a păstrat pictura originală, reprezentând Izvorul Tămăduirii. Pe pereţii
naosului sunt reprezentaţi sfinţii mucenici Matei, Ioan, Luca, Marcu şi sunt redate scene
din viaţa Mântuitorului. Fresca conservă stilul pictural neo-bizantin.
7. „PODUL UMBLĂTOR" AL SLATINEI
Din mărturiile călătorilor străini Bartolomeo Locadello şi Paul de Alep reiese că

trecerea Oltului la Slatina se făcea cu ,.luntrea''. În Ţările Române până în secolul al
XVII-iea existau foarte puţine poduri fixe, cele mai multe fiind „poduri umblătoare" .
130
Aceste poduri aparţineau domniei, boierilor sau mănăstirilor. Domnitorul ţării interzicea
sau aproba, constrncţia, administrarea şi reglementarea circuitului mărfurilor şi călătorilor
pe acestea. Veniturile domniei erau astfel sporite de taxa percepută la trecerea podurilor,
numită în general „vamă" 131 . Trecerea râurilor era lesnicioasă mai ales vara când apele
scădeau şi se tacea prin vaduri, care erau marcate pc maluri cu movile mari de piatră ce
indicau sensul de trecere. Când erau viituri nu mai exista nici o posibilitate de trecere. Din
acest punct de vedere un capitol inedit al istoriei oraşului Slatina îl constituie şi cel
referitor la atestarea documentară a primului pod umblător. Trecerea prin vadul Slatinei
era îngreunată în evul mediu de albia râului Olt care avea două particularităţi: un braţ al
râului curgea în apropierea Grădiştei, iar la un kilometru distanţă se afla pârâul Beicii.
Între acestea se afla un zăvoi .
132
Din privilegiul comercial acordat de Vladislav I Vlaicu negustorilor braşoveni prin

care Slatina este atestată ca vamă putem doar face supoziţia că trecerea tuturor mărfurilor
în zonă se făcea prin intennediul „podurilor umblătoare", plătindu-se taxe ce constituiau
venituri importante pentru aşezarea urbană.
La 20 aprilie 1669 în timpul domniei lui Antonie Vodă din Popeşti (1669-1672) este
menţionat la Slatina un ,,pod umblător''. Hrisovul domnesc a fost redactat în următorii termeni
: „ţie judeţ şi voaoă orăşanilor din Slatina dau în ştire domnia mea că aici, la domnia mea, au
venit jalbă de la mănăstirea Clocociovul cum aţi pus podul de umblă dereptu mănăstirei. De
care lucru, iată că vă poruncescu, domnia mea, să cătaţi, în vreame ce veţi vedea ceastă carte a
129
T.G. BULAT, Oji111daŢie a episcop11!11i Sera.fim lângă oraşul Slatina, în „Mitropolia Olteniei", Anul XIV
( 1962), nr. 5-6, mai-iunie, p. 370-375.
130
Un asemenea pod era construit pe două luntre (dubase) mari şi late peste care se aşeza o podină de
scânduri sau bârne. Această veritabilă punte era prevăzută cu margini şi apărătoare. Oamenii, căruŢele şi
vitele urcau pc această podină pentru a trece apa. „Podul umblător" se deplasa de la un mal la celălalt graŢie
unui scripete care aluneca pe o frânghie groasă din cânepă, întinsă între cele două maluri. În loc de funie în
perioada mai nouă de folosea un cablu metalic. Mişcarea podului în ambele sensuri era detcnninată de
curentul apei. Cu cât curentul era mai puternic cu atât mai mult sporea viteza de traversare. Manevrarea
podului o făcea unul sau mai mulŢi podari.
131
JFDTR, p. 366.
132
G. Poboran, op. cil., p. 33.

domnii meale, iar voi să mutaţi podul să umble sau derept sau din susul oraşului, să nu mai
înţăleg domnia mea că umblă podul dereptu mănăstirei, că, apoi, veţi avea certare de cătră
domnia mea" 133 . Din interpretarea textului reiese faptul că podul mobil se afla în
administrarea judeţului şi a locuitorilor oraşului şi se găsea în vecinătatea mănăstirii
Clocociov. Stăreţia aşezământului religios adresează o plângere domniei motivată de faptul că
traficul de călători şi mărfuri spre podul din apropiere crea un climat de nesiguranţă şi tulbura
liniştea duhovnicească a călugărilor. Textul poruncii domneşti nu mai lasă loc de discuţii:
pentru a nu mai fi certată administraţia locală trebuia să mute podul în dreptul urbei sau mai în
amonte. Ce s-a întâmplat ulterior nu se mai cunoaşte, însă presupunem că slătinenii s-au
confonnat, pentru a nu atrage dizgraţia domniei.
lnfonnaţii preţioase despre podurile din Ţara Românească ne sunt furnizate de
harta stolnicului Constantin Cantacuzino, tipărită în anul 1700, la Padova. Aceasta
consemnează 24 de poduri aşezate peste cursurile unor ape ale ţării m_ „Podul umblător"
din dreptul Slatinei nu este amintit 135 .
8. SLATINA DE LA ŞERBAN CANTACUZINO

LA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1679-1714)
O carte domnească emisă la 4 decembrie 1679 de către Şerban Cantacuzino (1679-

1688) întăreşte egumenului Hristodor al mănăstirii Clocociov „să aibă a-şi aflarea 6
oameni străini sârbi, oameni făr de bir, făr de gâlceavă, să-i aşeze acolo lângă sfânta
mănăstire, să fi de posluşania sfintei mănăstiri". Domnitorul consfinţea ca aceşti supuşi să
fie „în pace de bir slujitoare şi de bir mărunt de ţară tale, de mieare cu ceară, de găleată cu
fân, de seamă de zaharele de car, de oaste, de satarale şi de alte rănduieli ce se pun pre
silişte şi de podvoade, de mertice, de conace, de cai de olac şi de toate dăjdiile şi
mâncăturile, câte ar fi preste an în ţara domniei mele, de nici unele nimic val sau
bântuială să n-aibă" .
136
Din lectura atentă a actului reiese că domnitorul motivează dania celor „6 străini
sârbi", de faptul că mănăstirea era lipsită de oameni, deoarece cei „6 oameni de ţară"
întăriţi anterior nu îşi mai îndepliniseră prestaţiile datorate din cauza dărilor în bani şi
natură („apucându-i toate dăjdiile"). Documentul citat este important întrucât evidenţiază
opt dintre dările existente în Ţara Românească în epocă: găleată cu fân 137 , sataraua 138 ,
140 142
podvoada 139 , merticul , conacul 141 , cai de olac , dajdia 143 , mâncătura 144 •
133
G. Mihai, B. Geaucă (ed.), op. cit., I, doc. 20, p. 41 (cu bibliografia). Cf. L. Guţică-Florescu, Podul de
peste Olt de la Slatina - Arc peste timp, în Oltul cultural, Slatina, a. lll, 2000, nr. 2 (8) (p. 17-19), p. 17.
134
Nu se poate preciza care sunt podurile fixe şi umblătoare. Pentru detalii: C.C. GlURESCU, ContribuŢii la
istoria ştiinŢei şi tehnicii româneşti în secolele XV-începutul secolului XIX, Edit. ŞtiinŢifică, Bucureşti, 1973,
p. 30-31.
135
Ibidem, p. 32.
136
G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 21, p. 41-42.
137
Găleata a însemnat o măsură de capacitate pentru cereale săi darea în grâu, orz, fân plătită domnului sau
proprietarilor funciari: IFDTR, p. 205.
138
Sataraua era o dare excepţională: Ibidem, p. 420.
JJ9 Podvoada sau cărătura însemna prestaţia datorată domniei sau stăpânului feudal ce consta în transportul
produselor cuvenite. Cărătura domnească se aplica tuturor locuitorilor liberi sau dependenţi. C.C. Giurcscu

Slatina în perioada premodernă (1600-182 I) 151
Episcopul de Prizren, Francisc Soimorovic, aflat în călătorie în Ţările Române

(astăzi Episcopia de Ras şi Prizren este subordonată Bisericii Ortodoxe Sârbe) consemna
în memoriile sale pe la 1685 că „Slatina era ţinutul de peste colinele râpoase ale Oltului",
fiind „habitată de 100 de case vechi de valahi" 145 .
În documentele de cancelarie din timpul lui Constantin Brâncoveanu ( 1688-1714)
Slatina, bogăţiile zonei şi oamenii locului sunt amintiţi frecvent. În unele surse istorice se
consemnează infonnaţia că în urma unei vânători domneşti făcute în zona Oltului,
secretarul domnitorului, florentinul Antonio Maria de! Chiaro ar fi lăsat posterităţii o
146
descriere a Slatinei .
La 15 februarie 1689 domnitorul Constantin Brâncoveanu poruncea egumenului
Grigorie de la mănăstirea Cozia „să aibă a lua toată dijma ce s-ar afla pre moşia
Cireaşovul, din grâu, din mei, din orz, din ovăz, şi din alte bucate ce s-ar afla din toate".
Dijma toată trebuia luată în cuantum „din zece una după obicei, iar cei care n-ar vrea să
dea voie să aibă ai lua făr de voia lui" 147 .
Trebuie amintite în contextul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi evenimentele
militare din anul 1689 când armatele austriece conduse de prinţul Ludovic de Baden,
ocupă mai multe oraşe ale Ţării Româneşti între care şi Slatina, în încercarea de a-l
determina pe domnitor să se alăture planurilor Curţii vieneze 148 .
La 2 mai 1691 Constantin Brâncoveanu confirma egumenului Acsentie de al
mănăstirea Cozia „să aibă a ţinea toată moşia Cireaşovul din sus de Slatina şi să-şi ia tot
venitul din toate bucatele ce se va afla pe acea moşie" 149 .
Un zapis de vânzare datat 19 noiembrie 1693 confirmă faptul că popa Gheorghe, cu fraţii
săi Dima şi Constantin, „feciorii popii Marin ot Slatină", au vândut jupanului Franco
neguţătorul, „trei răzoare de vie la Slatină, în Dealul de jos'', pentru 43 de taleri. Vânzătorii
cumpăraseră această vie de la vărul lor Bratu din Slatina. Actul vânzării cuprinde şi
coordonatele proprietăţii: „casa cu pomii, pănă în drum şi în lungu pănă la viia lui Nistor şi în
deosebeşte cărătura de podvoadă, prima fiind făcută cu carul de transport, iar cealaltă cu animalele de povară
şi carul: Ibidem, p. 84-85.
140
Merticul aici are sensul de dare în natură sau raţia de întreţinere lunară sau anuală ,în alimente sau nutreţ,
datorată soldaţilor şi slujbaşilor domniei: lhidem, p. 293.
În documentele de secol XVII-XVIII conacul constituia obligaţia locuitorilor de a găzdui şi oferi hrană
141
slujitorilor domneşti, solilor şi soldaţilor străini: Ibidem, p. 119.

142
Caii de olac însemnau caii odihniţi pe care satele şi oraşele aşezate pc drumurile slujitorilor domniei
(curieri, ştafetari) trebuiau să îi furnizeze acestora pentru a-şi îndeplini misiunea cu iuŢeală maximă: Ibidem,
~}~~jdia constituia în evul mediu darea acordată în natură sau bani: Ibidem, p. 135-136.
Mâncălllra consta în contribuţiile suplimentare şi imprevizibile la care erau supuşi locuitorii. La început
144
desemnau cheltuielile pentru hrana şi întreţinerea slujbaşilor domniei: Ibidem, p. 299.

145
Slatina. Pagini de monogr,ifie, 1972, p. 33; DILJO, p. 26. Pornind de la aceste afinnaţii istoricul slătinean
Gheorghe Mihai opinează că Slatina avea în anul 1685 circa 450-500 de locuitori: vezi G. Mihai, Evoluţia
demografică de-a lungul secolelor, în „626-Slatina-625", Ediţie specială a ziarului „Jurnalul De Slatina",
1993, p. 2.
146
Din păcate nu este citată descrierea Slatinei: Pagini de monografie, 1972, p. 33.
147
G. Mihai, 8. Geaucă, op.cit .. doc. 22, p. 42 (cu bibliografie).
148
ibidem, p. 15; DILJO, p. 43.
I. Ionaşcu, op. cit„ p. 37; G. Mihai, 8. Geaucă, op. cit., doc. 23, p. 42-43 (cu bibliografic).
149

150
lat din viia lui Matei al Scăureaciului până la viile Coicăi" . Între oamenii care se pun chezaşi
figurează preoţii Dumitru, Matei, Vasile, ieromonahul Filotei, egumenul mănăstirii Strehareţ şi
Părvu sluger, Necula Cupeţ şi Drăguşin, toţi din Slatina.
Un alt act de vânzare, datat la 15 februarie 1696, face menţiunea că Ivan, împreună
cu fratele său Stan, Dumitru şi Tudor, verii săi, au vândut lui Marin Viarul din Slatina
„trei răzoare de vie părăsite de 1O ani şi un răzor de ţealină, loc sterp, la Slatină, în Dealul
de Sus" 151 .
La 12 octombrie 1697 „pârcălabii din Slatină", Ilie şi Drăguşin, au scris carte de
judecată prin care rezolvau litigiul asupra stăpânirii moşiilor din hotarul Strchareţului,
.
mtervemt - - . ''"· -.
. 'mtre moşnem. ş1. manastire
Un zapis din 20 aprilie 1698 consemnează că Stanciul, nepotul lui „Vâlsan

cizmarul ot Slatină" a vândut negustorului Franco „o ţealină despre oraş de viile
dumnelui" cu preţui de 13 taleri. Între martori sunt amintiţi „Stan logofătul, Preda judeţul
. 1" 153 .
ş1. N ecu Ia a bagm
La 1O august 1698 Stan Viarul din oraş vindea lui Vlad logofătul din Căzăneşti
„două răzoare de vie din Slatină, în Dealul de Sus", de faţă fiind la tocmeală „Dragul
judeţul, împreună cu toţi orăşenii şi vecinii dupre împrejurul nostru mărturii" . Zapisul
154
155
mai aminteşte şi de vânzarea unui „lin cu tălpile" . Printre cei care au iscălit şi au
pecetluit actul sunt amintiţi Drăguşin logofătul, Matei dascălul, judeţii Drăguşin, Dragul
şi Dumitraşco ş.a.
La 15 august 1699 Constantin Brâncoveanu împuterniceşte pe egumenul mănăstirii
Brâncoveni să perceapă „toată vama domnească de la oraşul domniei mele de la Slatina, ca să
fie toată vama pe seama sfintei mănăstiri". Conducătorul obştii monahale mai primea şi dreptul
de a judeca pe ţăranii din cele 12 sate „de pe împrejurul târ!:,'tdui după obicei" .
156
În anul 1700 este consemnată ridicarea unui alt edificiu religios reprezentativ în
oraşul Slatina, biserica „Sf. Nicolae" din „Coastă". A intrat în conştiinţa locuitorilor sub
această denumire întrucât se găseşte pe coasta dealului Caloianca, şi pentru fi făcută
distincţia de biserica Sf. Nicolae din Târg. Zidirea ei iniţială a fost atribuită mai multor
enoriaşi şi preotului Radu cu soţia sa Ilinca. Inscripţia vechii bisericii din anul 1700,
realizată pe o lespede de marmură albă nu se mai păstrează, întrucât a fost distrusă cu
prilejul lucrărilor de rezidire a aşezământului din anul 1889 .
Biserica pe care o vedem astăzi s-a construit între anii 1883-1889 din fondurile
lăsate de Iorgu Angheliu (Anghelescu) . În timpul primului război mondial în noiembrie
157
150
Ibidem, doc. 24, p. 43(cu bibliografie).
151
Ibidem, doc. 25, p. 44 (cu bibliografie).
152
Ibidem, doc. 26, p. 44-45 (cu bibliografie).
153
154
155
Linul era un vas de lemn de dimensiuni mari în care strugurii după cules erau zdrobiţi pentru obţinerea
mustului. În vechime această operaţiune se făcea prin călcarea directă cu talpa piciorului, mai târziu prin
stoarcerea cu presa din lemn sau mecanică. După finalizarea zdrobirii, mustul rezultat era „scurs sau tras" în
butoaie lăsându-se „un pod de palmă" gol la vrană, pentru ca fermentaţia să aibă loc fără a se scurge din vin.
156
DILJO, p. 23.
157
Iorgu Anghelescu s-a născut în Slatina în anul 1815 ca fiul al căpitanului Anghelescu. A studiat la şcolile
slătinene ale timpului. A devenit comerciant în oraşul Bucureşti, unde a dobândit o stare materială

1916 atunci când oraşul a fost bombardat de trupele Puterilor Centrale, un obuz a căzut
peste biserică fiindu-i distruse turlele şi întreg acoperişul 158 .
O carte de hotărnicie a moşiei Cireaşov din 7 noiembrie 170 I aminteşte de boierii
Vlad Cătănescu logofăt, Dragul judeţul din Slatina, Drăguşin Dobeanul logofăt, Mihai sin
Pârvul sluger Pleşoianu, Radu şi Nicula Cupeţ, care împuterniciţi de Constantin
Brâncoveanu au ales hotarele moşiei Cireaşov, delimitând proprietăţile moşnenilor şi ale
mănăstirii Strehareţ. Potrivit hotărniciei făcute moşia a fost împărţită în trei segmente şi a
fost delimitată pe jumătate fiecărei părţi. La hotarul Secilor moşia avea 844 stânjeni,
fiecare parte primind câte 422 stânjeni. În „trăsura din mijloc"s-au măsurat 1080 de
stânjeni, fiecare primind câte 540 stânjeni. În capătul moşiei dinspre Bârca au reieşit I 080
de stânjeni, împărţiţi din nou în mod egal. În concluzie, moşia Cireaşov acoperea o
suprafaţă de 3004 stânjeni (aproximativ 6008 mp ), moşnenilor megiaşi şi schitului
Strehareţ revenindu-le câte 1502 stânjeni (30 I O mp) . Documentul este important
159
consistentă. După moarte - survenită in anul 1883 - a lăsat cca mai mare parte averii sale pentru înfăptuirea
unor acte de filantropie: G. Poboran, op. cir., p. 490. in testamentul făcut la 18 decembrie 1879 se stipulau
următoarele: „Iorgu Anghcliu de fel din Slatina, intre altele lasă pentru clădirea bisericei Sf. Nicolae <lin
coastă cu împrejmuire şi şase chilii suma de 7000 galbeni". Acelaşi filantrop mai testa aşezământului în anul
1879 un fond de 44.000 Ici: Ibidem, p. 365-366; Biserici de ::id din Eparhia Slatinei şi Romanţilor, în
Episcopia Slatinei şi Romanaf ilor, Anul IV, nr. 2, 20 I 1, p. 144-145.
158
Începând cu anul 19 I 8 s-au făcut demersuri pentru repararea ei. A fost creat un comitet de colectare a
fondurilor, având în componenţa sa pe Nicolae Titulcscu, George Stratulat (jude instructor la Tribunalul
Ilfov), Laura Zăgăncscu, Ilie Popescu, Nicolae şi Sultana Marinescu ş.a. Nicolae Titulescu a contribuit cu
suma 50.000 lei pentru refacerea bisericii şi a donat lăcaşului in anul 1937 două clopote din bronz:
Constantin CORCEAGU, Nicolae Titulesrn, ctitor, restaurator şi donator la o biserică slătineanâ, în
„Caietul Simpozionului Nicolae Titulescu- I 15 ani de la naştere", Slatina, I 997, p.19; Laurenţiu GUŢICĂ
FLORESCU, Despre douâ proprietâfi ale familiei Titu/eseu din oraşul Slatina, în „Caietul Simpozionului
Zilele Nicolae Titulescu-ediţia a XI-a", 15-16 martie 2001, Slatina, p. 62 (57-65); Adrian NĂSTASE, George
G. POTRA, Titulesrn, ::iditor de mari idealuri, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Fundaţia Europeană
Tintlescu, Bucureşti, 2008, p. 650 (sunt publicate şi descrise fotografiile cu nr. I 45-146, ale bisericii şi a
clopotului mare donat de Nicolae Titulescu); George G. POTRA, Nicolae Titu/eseu, Opera politico-
diplomaticâ I ianuarie 1937-31 decembrie 1937, părţile I-III, colaboratori Delia Răzdolescu. Daniela
Boriceanu, Ana Potra, Gheorghe Neacşu, Funda\ia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2007, p. 2422 (sunt
publicate şi descrise fotografiile cu nr. 77, 78, 79, ale Bisericii Sf Nicolae din „Coastă", ale clopotelor de
bronz donate de Nicolae Titulescu). La 2 I aprilie 1929 pictorul slătinean Florea Udrişte, adresa un memoriu
Primăriei Oraşului Slatina oferindu-se să execute pictura bisericii „Sf. Nicolae din Coastă". Acesta deţinea o
înaltă calificare în domeniul picturii iconografice, deprinsă de la maestrul Costin Petrescu, împreună cu care
efectuaseră lucrările de restaurare a picturii Catedralei din Alba Iulia. Oferta înaintată cuprindea refacerea
picturii murale în interior şi realizarea unor decoraţii noi, în stil modem. Devizul lucrării includea şi
renovarea catapetesmei. În pofida eforturilor făcute biserica a fost refăcută în anii 1935-1936. Ziarul slătinean
„Vremea Nouă" consemna la I iunie 1936 evenimentul târnosirii Bisericii „Sf. Nicolae din Coastă", la care
au participat P.S. Grigore, Episcopul Argeşului, P.C. Daniel Ciobotaru, arhimandritul Sfintei Episcopii de
Argeş, lconomul Ioan Druţu, Ilie Popescu, deputat şi preşedinte al Comitetului de Restaurare al
aşezământului, Pr. Aurel Popescu. Protoereul Judeţului Olt, Pr. C. Stănescu, deserventul lăcaşului sfinţit. Sunt
amintiţi ca donatori Nicolae Titulescu, Laura Zăgănescu, Nicolae şi Sultana Marinescu, Camera de Comerţ şi
Industrie, Sfatul Negustoresc şi familiile Peter A. Iovanovici, Nicolae Fuscel, Marin Marinescu, Ilic
Scărlătcscu, Traian Stănescu-Craiova, D.M. Constantinescu, Marin Costea, Gh. Stavri, Traian Ionescu etc.:
Ibidem, p. 509, 916-917.
159
Stânienu/ a reprezentat una dintre cele mai vechi unităţi de măsură folosite în Ţările Române, măsurând
aproximativ 2 m. Documentele Ţării Româneşti înregistrează stânjenul ca măsură a suprafe\ei şi lungimii în
sec. XVI. Acesta constituie etalonul sistemului metrologic şi a fost reglementat legal in vremea lui Şerban

întrucât ne relatează într-un mod detaliat despre modul în care se făcea hotărnicia unei
moşii în Ţara Românească, şi în mod particular, a satului Cireaşov, lângă oraşul Slatina.
Astfel, în ziua sorocită se adunau părţile la hotar având asupra lor zapisele de moştenire şi
cumpărătură. prin care dovedeau „funiile" 160 aflate în proprietate. Se făcea măsurătoarea
161
totală şi se împărţea terenul conforn1 actelor, aplicându-se „stâlpi" (ciopliţi din lemn
sau piatră) şi „semne" la toate parcelele („trăsurile").
Bogăţia viticolă a Slatinei este reliefată şi de zapisele din 1702 şi 1704 prin care în
vatra oraşului, cel mai probabil în Dealul Viilor (Dealul de Sus al oraşului), Iordan
Păcurari ul şi Paraschiv, căpitanul de slujitori , vindeau logofătului Vlad din Căzăneşti
162 163
răzoare de vie care aparţinuseră unor datornici cu banii haraciului împărătesc.

La 28 mai 1708, urmare a cererii moşnenilor din Cireaşov, Constantin Brâncoveanu
numeşte o comisie formată din şase boieri pentru a stabili hotarul dintre proprietăţile
sătenilor liberi şi mănăstirea Strehareţ . Doi ani mai târziu, Ia 14 ianuarie 171 O porunca
164
domniei adresată „vinăricerilor ot sud Olt" întărea egumenului schitului Seaca, metoh al
mănăstirii Cozia, scutirea de ,,vinărici'" 165 •
9. ÎNTRE SUZERANITATEA TURCEASCĂ

ŞI OCUPAŢIA AUSTRIACĂ ( 1718-1739)
Domnitorul Ştefan Cantacuzino (1714-1716) acorda la 22 iunie 1715 un privilegiu

fiscal privind scutirea de unele dări (în document „această ruptoare") 166 la doi stupari de
la Zorleşti şi vierului de la viile sfintei mănăstiri Dintrunlemn avute Slatina 167 •
Cantacuzino (1679), care îl stabileşte la cca. I, 962 m. Un stânjen-etalon impune şi Constantin Brâncoveanu
cu o valoare de 2 m, însă varianta sa a avut o aplicaţie mai restrânsă. Dacă la început marcarea era făcută prin
crestăturile de pe bârnele bisericilor, mai târziu visteria ţării a confecţionat din lemn sau fier instrumentul de
măsurat. În sec. XIX stânjenul era încredinţat judecătoriilor şi era pecetluit de domnie. Submultiplii
stânjenului erau palma. palmacul sau degetul, iar multiplu prăjina. După 1855 s-a adoptat pentru sistemul
metrologic al stânjenului principiul zecimal, potrivit căruia acesta acea ca submultiplii JO palme, 100 degete
şi I OOO linii. Stânjenul a fost folosit în măsurătorile de lungime şi suprafaţă şi după introducerea sistemului
metric modern: IFDTR, p. 455.
16
° Funia (sau Frânghia) era un instrument de măsurat pământul, ale cărui dimensiuni varia, de la sat la sat,
după tradiţia şi trebuinţele practice. Ea măsura 12, 15, 20, 25, 30, 40 şi chiar 100 de stânjeni. În sistemul
metric putea avea dimensiuni între 20 şi 200 metri. Operaţia măsurătorii cu funia se numea tragere cu funia
sau/unire şi se aplica tuturor suprafeţelor de pământ (câmp, vie, pădure): Ibidem, p. 202-203.
161
Stâlpi (Stâlpire) era operaţia împărţirii unei părţi de moşie între diverşi moştenitori sau cumpărători. În
Ţara Românească era o împărţire ideală a satului între mai mulţi copărtaşi. Atunci când părţile nu erau de
acord asupra hotarului nu se aşezau stâlpii ci doar se făceau semne. Urma cercetarea hotarnicilor în scris după
care părţile erau trimise la o dată stabilită pentru a se prezenta în faţa divanului domnesc: Ibidem, p. 455.
162
G. Mihai, B. Gcaucă, op. cit., doc. 30, p.47-48 (cu bibliografie).
163
164
I. Ionaşcu, op. cil., p. 37.
165
G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 32, p. 49 (cu bibliografie).
166
Ruptoarea are în acest document semnificaţia unui privilegiu fiscal de învoială între domnitor şi supuşii
săi. Potrivit înţelegerii aceştia erau iertaţi de „alte dăjdii'', cu excepţia dării anuale, a adaosului la haraci.
Ruptoarea instituită în vremea lui Constantin Brâncoveanu înlocuia celelalte dări. Visteria statului o folosea
în scop fiscal, cât şi ca stimulent pentru dezvoltarea economică şi demografică a statului. A fost desfiinţată de
Regulamentul Organic. Pentru detalii a se vedea: IFDTR, p. 417.
167
G. Mihai, B. Geaucă, op. cil., doc. 33, p. 49-50 (cu bibliografie).

Războiul ruso-turc desfăşurat între 1716-1718 şi pe teritoriul Ţărilor Române

afectează în mod direct oraşul Slatina care este ocupată vremelnic de trupele austriece •
168
Convenţia dintre Ioan Mavrocordat şi generalul Stephan von Steinville semnată la 24

februarie 1718 stipulează ca trupele imperiale să evacueze în cele din unnă Muntenia,
însă păstrează sub ocupaţie Oltenia, care în cele din unnă va fi anexată conform tratatului
de la Passarowitz (I 7 I 8).
Radiografiind evoluţia vieţii urbane între 17 I 8-1739 în Oltenia evidenţiem faptul
că, unele oraşe, se situau la nivelul structurilor social-economice şi populaţiei la nivelul
aşezărilor rurale, purtând mai degrabă amprenta satului. Aceasta se datorează în fapt
războiului pustiitor din I 7 I 6-1718 şi fenomenului robirii sau deportărilor sistematice a
locuitorilor de către turci şi tătari, resimţite acut mult timp în politica demografică
austriacă de repopulare a provinciei. În acest spirit Nicolae Iorga emitea ipoteza potrivit
căreia „o viaţă orăşenească adevărată nu a existat niciodată în Oltenia" până la 1831.
169
Slatina în perioada stăpânirii austriece asupra Olteniei figurează totuşi între oraşele
provinciei, alături de Craiova, Râmnic, Târgu Jiu, Cerneţ, Baia de Aramă şi Târgu
Ocna 170 • Datele demografice cunoscute conform Conscripţiei virmondiene din anul 1722
consemnează că Slatina număra 136 de familii, în timp ce Râmnicul avea 416 familii,
Târgu Jiu 103 familii, Cerneţi 133 familii, Caracal 167 familii • Analizând acest izvor
171
documentar opinăm că nu este vorba de târgul Slatinei de pe malul muntean al Oltului,

situat în afara jurisdicţiei imperiale, ci de o altă localitate, cel mai sigur Slătioara, pe care
austriecii o numesc din raţiuni economice şi strategice tot Slatina. Autorităţile imperiale
au urmărit să anihileze prestigiul şi influenţa Slatinei muntene, vad comercial şi vamă cu
statut recunoscut în epocă, creând în concurenţă Slatina cisalutană.
Istoricul Şerban Papacostea o consideră drept „replică olteană a Slatinei
muntene" 172 • Noua Slatina fost înfiinţată în „Distretto di Rumanatz" (districtul Romanaţi),
în arealul Slătioarei, pe malul drept al Oltului, prin acordarea unor privilegii celor ce s-au
stabilit aici, astfel încât administraţia austriacă să deţină controlul asupra vadului
comercial şi de tranzit al mărfurilor.
Totuşi, locuitorii celor două Slatine foloseau în comun râul Olt pentru adăpatul
vitelor, pescuit şi orice alte utilităţi. Drept de navigaţie aveau doar austriecii şi supuşii
acestora. Construcţia de mori pe malurile Oltului se făcea numai cu aprobarea
guvernatorilor din ambele provincii.
Este indubitabil faptul că noua Slatină era o entitate social-fiscală iar locuitorii
acesteia au beneficiat de un regim fiscal încurajator din partea autorităţii imperiale. Dacă
luăm în consideraţie numărul de 136 familii consemnat în Lista satelor din
conscripţiunea ordonată de Virmond - întocmită în anul 1722 şi publicată la 1728 - şi
16
R Ibidem,p. 15; DII.JO, p. 43.
169
Nicolae IORGA, Oraşele oltene în pragul vremurilor nouă, in „Arhivele Olteniei", Anul IV, nr. 20, iulie-
august 1925, p. 275.
170
Şerban PAPA COSTEA, Oltenia suh stăpânirea austriacă (1718-1739), ediţie îngrijită de Gheorghe Lazăr,
Colecţia „Biblioteca Enciclopedică de Istoric a României", Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 44.
171
Ibidem, p. 45.
172
Ibidem, nota 7: Slătioara este menŢionată ca sat in 1719, când avea doar câţiva locuitori, cărora li se
adăugau cei din vadul Ipoteşti.

avem în vedere ipoteza că o familie avea în genere 4-5 membri, rezultă o populaţie de
544-680 locuitori, ceea ce evidenţiază în mod clar însemnătatea noii aşezări urbane
(„ oppido ") a Slatinei, chiar dacă apare între cele 15 „ Villaggi Fiscali "(sate sau domenii
fiscale). Unele dintre aceste domenii fiscale aflate în vecinătatea Slatinei cisalutane
înregistrau un număr apropiat sau mai mare de familii, cum ar fi de exemplu Criva ( 102
familii) sau Brâncovenii (152 familii) 173 •
Harta din 1723 elaborată de Friederich Schwantz intitulată Valachia Cisalutana in
Suos Qvin Dis/rictus Divisa 174 constituie dovada certă a existenţei în această perioadă a
două localităţi cu numele de Slatina: una situată pe malul stâng al Oltului în Valahia
transalutană (oraşul Slatina) şi alta înfiinţată pe malul drept al Oltului în Oltenia
Cisalutană (Slatina din districtul Romanaţi).
Registrul tuturor localităţilor cuprinse în harta Olteniei menţionează trei Slatine:
Slatina din „Banattus" (Banat), Slatina din „Valachia Turcica" (Valahia Turcească) şi
Slatina din „Romunatzer" (Romanaţi) 175 • Conchidem că Fr. Schwantz nu putea să
confunde Slătioara cu Slatina munteană, întrucât în registru, de pildă, satul Slătioara din
judeţul Vâlcea apare amintit sub numele de „Sletioara, Wultzer" . Deci, ofiţerul
176
imperial cunoştea în detaliu topografia zonei şi entităţile administrative riverane Oltului.

Harta lui Fr. Schwantz a fost copiată ulterior de inginerul locotenent Bemdt 177• La
reproducerea acestui izvor cartografic se săvârşeşte o eroare. Necunoscându-se situaţia
exactă din teren este omisă Slatina Cisalutană. Numai astfel ne explicăm faptul că în
copia hărţii Tabula Va/achia Cis-Alutana per Frieder Schwantzium Regiminis Heisteriani
Capitaneum Ao. 1723 este consemnat doar oraşul Slatina din Ţara Românească 178 •
Memoriile generalului von Bauer publicate în anul 1778 amintesc de existenţa în
judeţului Romanaţi a satului boieresc „Flateori" (Slătioara). Autorul menţionează că
aşezarea avea trei biserici şi era situată „pe drumul cel mare ce duce de la Boukarest la
Crayowa, unde este şi un pod peste Olt" 179 • În concluzie, după părăsirea Olteniei de
austrieci ( 1739) Slatina cisalutană redevine Slătioara.
Considerente militare şi economice i-au făcut pe austrieci să aibă în vedere ca pe
ruta de comunicaţie comercială a Oltului, să fie construită Via Carolina, între Râmnic şi
173
Constantin GIURESCU, Material pentni Istoria Olteniei supt Austriaci, voi. II ( 1726-1732), publicat de
C.C. Giurescu, Bucureşti, 1944, p. 31 O.
174
Reprodusă în: Alexandru A. VASILESCU, Oltenia sub austriaci 1716-1739, voi. I: Istoria politică a
Olteniei sub austriaci, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, I 928, p. 237; Familiile boiereşti din Moldova şi
Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, li: Boian-Buzescu, coord. Mihai Dim.
Sturdza, Edit. Simetria, 2011, p. 215.
175
Alexandru A. VASILESCU, Registru( localită(ifor cuprinse în harta Olteniei lucrată de Friderich
Schwanz şi terminată în 1723, în: „Arhivele Olteniei", anul V, nr. 27, septembrie-octombrie 1926, p. 350.
176
Ibidem.
177
Ioan C. BĂCILĂ. Oltenia Sllb austriaci 1718-1739: Un document cartografic, în: „Arhivele Olteniei",
anul III, nr. 12, martie-aprilie 1924, p. 111-113.
178
Această hartă este reprodusă de Al.A. Vasilescu, Oltenia sub austriaci... , p. 229-235; Familii boiereşti
din Moldova şi Ţara Românească„„ p. 220-221: Mihai Dim. Sturza scrie în legenda hărŢii că este Harta
Olteniei publicată în 1780 de Samuel K6leseri - Valachia Cisalutana (Valahia de dincoace de Olt).
179
Const. I. KARADJA, Oltenia după memoriile Generalului von Bauer (1778), în: „Arhivele Olteniei", anul
III, nr. 13, mai-iunie 1924, p. 230.

Turnu Roşu, dar să aibă sub control direct şi Via Traiani , în vecinătatea căreia Slatina
180
olteană juca un rol important.

Austriecii au institut un cordon vamal de-a lungul Dunării, Munţilor Carpaţi şi al
Oltului încercând să controleze strict graniţa şi să stopeze contrabanda. Între cele şapte
puncte vamale centrale în care a fost împărţită frontiera figurează şi Slatina, alături de
Vodiţa, Comana, Oreahova, Islaz, Râmnic şi Vâlcea. Vama principală a Slatinei avea o
filială la Stoeneşti, pe unde treceau neguţătorii din Bucureşti, Piteşti şi Ruşii de Vede
181
către Caracal şi Craiova • Jurisdicţia vămii secundare a Stoeneştiului începea din satul
Scărişoara şi se întindea până la satul Fălcoiu (pe o distanţă de 7 ore). Staţiunea vamală a
Slatinei începea din satul Burdeşti (astăzi dispărut) şi se întindea până la Drăgăşani sau
Prundeni (pe o distanţă de 12 ore).
Vama Slatinei era condusă de un vameş şi un călăraş. Paza liniei vamale a Slatinei
era asigurată de câte 2 străjeri din satele Burdeşti, Greci, Ipoteşti, Străjeşti (Strejeştii),
Giambaşi. Străjerii aveau pe lângă atribuţiile de pază şi sarcina de a încasa vama pentru
lucrurile mici, în valoare de 5 florini, pentru 6 vite mari şi 20 de oi. Veniturile încasate
erau predate săptămânal vameşilor. Atunci când prin zona lor de competenţă veneau
mărfuri cu valoare mare sau turme de animale acestea erau dirijate către vama sau filiala
cea mai apropiată. Remunerarea funcţionarilor din vama Slatinei se făcea astfel: vameşul
avea un salariu de 150 florini rhenani anual; călaraşul 60 florini; străjerii primeau a treia
182
parte din contrabanda prinsă de ei şi erau scutiţi de orice contribuţii şi sarcini publice •
Până în aprilie 1719 toate staţiile vamale ale Olteniei austriece erau conduse de
funcţionari români. Până în anul 1725 sunt înlocuiţi treptat. În toate vămile Oltului sunt numiţi
funcţionari ardeleni. La vama din Slatina a fost recomandat Vladislav Scorei (începând cu anul
1719), nobil român din Transilvania. Acest funcţionar vorbea limbile maghiară, română, latină,
cunoştea în detaliu afacerile vamale şi avea totodată sarcina de perceptor. Fiecare vameş primea
la intrarea în servici registru de la oficiul vamal principal, semnat şi sigilat de vameşul şef. Aici
funcţionarul vamal înregistra zilnic taxele încasate şi foile vamale emise. Conform prevederilor
legislatiei vamale trebuiau plătite numai două vămi. Mărfurile turceşti ce intrau în Oltenia de
peste Dunăre sau de peste Olt erau taxate întâi în vama otomană. În Oltenia trebuia achitat ca
vamă un procent de 3% din valoarea mărfurilor. Austriecii dau o nouă organizare vămilor. Pe
lângă vămile de graniţă deja amintite se înfiinţează şi cele interne, la Craiova, Caracal, Târgu
Jiu, Cerneţi şi Ocna.
Începând cu anul 1723 administraţia inperială introduce o nouă taxă vamală.
Călătorii ce intrau sau ieşeau din Oltenia trebuiau să aibă pennis. Documentul era eliberat
solicitanţilor în schimbul unei taxe. Acest regim a fost aplicat şi în vama Slatinei. În anul
1725 personalul vămii de la Slatina era asigurat de Vladislav Scorei (vameş), Daniel
Sardei (inspector de călăreţi) şi Ion Szabo (călăreţ) 1~ 3 •
180
Mcntionăm că într-o hartă a drumurilor Olteniei publicată de istoricul Şerban Papacostca „noua Slatină
olteană'" apare reprezentată în stânga Viei Traiani. pc malul drept al Oltului: vezi harta Şerban Papacostea, op.
cit., p. 125.
181
În vama Slatinei se făcea trecerea Oltului cu „o luntre": Alexandru A. VASILESCU, Vâmile Olteniei supt
Austrieci, în Arhii·e/e Olteniei. Anul III, no. 15, septembrie-octombrie 1924, p. 370.
182
lhidern, p. 372-375.
IHJ Ibidem. p. 380-381.

Locuitorii celor două Slatine foloseau în comun râul Olt pentru adăpatul vitelor,
pescuit şi orice alte utilităţi. Drept de navigaţie aveau doar austriecii şi supuşii acestora.
Construcţia de mori pe malurile Oltului se făcea numai cu aprobarea guvernatorilor din
ambele provincii.
În timpul domnitorului Nicolae Alexandru Mavrocordat (1716. 1719-1730) la 9
iulie 1720 se întărea stareţei mănăstirii Dintrunlemn stăpânirea asupra viilor „la Slatină i
la Urşi, dincoace de Olt", precum şi folosinţa veniturilor rezultate din cultivarea viţei de
vie şi a „vinăriculuii" 184 .
La I decembrie 1721 este amintit drept căpitan de judeţ la Slatina Gavril
Drugănescu. Această funcţie avea ca atribuţii asigurarea pazei militare a hotarelor şi
conducerea slujbaşilor administraţiei oraşului reşedinţă de judeţ 185 • Ulterior în această
funcţie importantă sunt menţionaţi Pantazi Primichiriu ( 1726), Jane Slătineanu ( 1734),
Hagi Constantin ( 1742). În anul 1748 în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat
(1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758, 1761-1763) pârcălabii şi căpitanii
au fost înlocuiţi cu câte doi ispravnici de district, unul având atribuţii administrative, iar
celălalt judecătoreşti. Documentele timpului amintesc de existenţa la Slatina, capitala
administrativă a judeţului Olt, a următorilor ispravnici: slugerul Ioniţă Caia şi
medelnicerul Grigoraşcu (4 ianuarie 1783), clucerul Stan (26 aprilie 1683), slugerul
Carmalâu şi clucerul State (I I august 1783), Ştefan pitar şi Mincu Fălcoianu (decembrie
1783), Vintilă pitar (27 august 1784), Iordache Palade biv vei clucer şi medelnicerul
Dumitrache (3 noiembrie 1785), serdarul Tudorache Tufeanu şi pitar Ştefan (24
noiembrie 1785), Dumitru Mândru şi Tudorache Cheşcol ( 1786-1789), Grigore
Hrisoscoleu şi Dumitrache biv vei medelnicer ( 179 l ), Dumitrache Ştirbei biv vei clucer
( 18 iunie 1792), stolnicul Drăghicean Otetelişanu (2 septembrie 1792), Ioan Faca şi
Nicolae Şetraru (1793), serdarul Dumitrache Papazoglu (25 ianuarie 1794), Costache biv
vei treti logofăt (februarie 1794), căminarul Drăghicean Otetelişanu şi Iamandache
Brâncoviceanu (mai 1801 ), căminarul Hagi Pascale (20 iulie 1801 ), Constantin Şetrariu
(1803), serdarul Constantin Vulturescu şi medelnicerul Gheorghe Mariuţeanu (3 februarie
1811 ), serdarul Nicolae Topliceanu şi medelnicerul Iordache Tufeanu (23 august 1811 ),
căminarul Iordache Rasti şi serdarul Spirea ( 1 iunie 1812) şi clucerul Scarlat Ruset ( 16
iulie 1814).
Informaţii preţioase privind evoluţia comerţului în Slatina premodernă deducem din
solicitarea făcută de domnitorul Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat, datată 2-16
septembrie 1723, şi adresată marelui vizir al Porţii otomane. Potrivit acestui arz 186
(plângere) se solicita desfiinţarea schelei Gârla, aflată în apropiere de Turnu (astăzi în
judeţul Teleorman), la marginea Oltului , deoarece fusese înfiinţată împotriva legii de
187
unii administratori împărăteşti şi negustori, „din pricina lăcomiei lor deşarte şi ca să

strângă avere", contrar cutumei. Actul atestă că deşi vadurile sau locurile de trecere erau
184
G. Mihai, 8. Geaucă, op. cit„ doc. 34, p. 50 (cu bibliografie).
185
D/LJO, p. 50.
186
Arzul însemna plângerea sau jalba adresată Porţii de boieri sau domnitor, prin care se solicita repararea
unei nedreptăţi de pe urma cărei suferea ţara: IFDTR, p. 26-27.
187
Judeţul Olt avea în vechime graniţe geografică până la Dunăre, administrând şi o parte din teritoriul actual
al Teleormanului, cu cetatea Turnu.

din vechime stabilite pe malul stâng al râului Olt, prin înfiinţarea schelei Gârla s-a „dus la
desfiinţarea schelei Slatina, care e schelă aflată în trecut în Ţara Românească". pricinuind
pierderi visteriei statului. Prin schelă trebuie să avem în vedere locul de trecere, vadul
unui râu sau al fluviului Dunărea, pe unde fie prin intermediul podurilor umblătoare sau
al vaselor mici se comercializau produse şi mărfuri diverse.
În concluzie, aflăm că Slatina suferise în mod direct de pe urma înfiinţării schelei
de la Gârla, întrucât veniturile încasate pentru bunurile exportate sau importate se
pierdeau în beneficiul administratorilor cetăţii riverane dunărene. Se aminteşte în mod
clar desfiinţarea schelei Slatina care în trecut aparţinuse Ţării Româneşti. Conchidem că
decăderea Slatinei muntene are loc în condiţiile menţionate, dar şi în contextul în care
austriecii preiau administraţia vadului nou înfiinţatei Slatine oltene, aflată în apropierea
Viei Traiani, pe malul drept al râului Olt.
Deoarece prin schela Gârla se făcea comerţ cu bunuri prohibite, pentru care
permisiunea şi încuviinţarea domnească lipseau, Nicolae Mavrocordat solicita în virtutea
acestor realităţi un nou firman împărătesc care să stipuleze „închiderea şi părăsirea
schelei Gârla, iar celor ce aduc lucruri dintre cele prohibite, oricine ar fi ei, să li se vină de
hac"18s.
Informaţii preţioase relative la schimburile comerciale ale Slatinei cu negustorii
braşoveni desprindem din ordinul emis la 8 mai 1728 de către judeţul Ştefan Filstich al
Braşovului pentru a fi socotite tranzacţiile negustoreşti încheiate între anii 1722-1728
între fraţii Ioan şi Vasile Grid. Printre destinaţiile afacerilor comerciale întreprinse de
aceştia sunt amintite oraşele Sibiu, Craiova, Giurgiu şi Slatina 189 .
Cercetări istorice mai noi aduc în discuţie faptul că între anii 1730-1745 un număr
190
„de cel puţin 40 de familii de olteni" , au luat calea bejeniei şi s-au stabilit la Comloş (în
Banat, judeţul Timiş, astăzi comuna Comloşu Mare). Potrivit istoricului Şerban
Polverejan, aceste familii, provenind din Craiova (Livezi), Slatina şi Polovragi au venit în
această localitate în grupuri şi etape diferite, din cauza situaţiei economice precare şi cu
speranţa înfiripării unei condiţii sociale mai bune. Alegerea Banatului ca opţiune a
stabiliri s-a datorat înlesnirilor făcute de habsburgi pentru coloniştii stabiliţi în această
191
provincie a Coroanei vieneze . Dincolo de ceea ce consemnează tradiţia în comunitatea
cornloşeană cercetătorul menţionat aduce în sprijinul afinnaţiilor sale argumente de ordin
onomastic surprinzătoare fiind exemplele numelor familiilor existente aici chiar şi în
zilelele noastre, toate originare din Oltenia: Bucurescu, Tipescu, Popescu, Olărescu,
Grozescu, Drăguescu, Jianu, Coandă, Şerban, Despi, Pungulescu 192 . Acestora li se adaugă
şi referinţe documentare ce amintesc de „dinastiile de preoţi de sorginte oltenească",
IKK G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 35, p. 51 (cu bibliografie).

IK
9
Catalogul documcnrl!lor romîneşti din Arhivele Statului de la Oraşul Stalin, voi. I: 1521-1799, Direcţia
Arhivelor Statului, Bucureşti, 1955, p. 74-75, nr. 358.
Şerban POL VERJAN, Prolegomene la venirea oltenilor la Comloşu bănclţean, în, „Dies Festi", li,
190
Însemnări aniversare cu prilejul serbărilor naţional-culturale din Comloşu Mare, ţinute la 14-15 august 1994
în amintirea celor 260 de ani de la venirea oltenilor în localitate, 60 de ani de la apariţia revistei „Suflet nou"
şi 155 de ani de la naşterea poetului Iulian Grozeseu, Comloşu Mare, 1994, Tip. Helicon, Banat, p. 12, 22.
(12-24).
191
!hidem, p. 23.
19
~ lhidem, p. 13.

precum cea a preotului Oprea Grozescu, Gheorghe Şerban, Yichente Şerban. existente în
localitatea respectivă 193 .
Analizând cauzele care au determinat această deplasare a oltenilor în Banat se
opinează că aceştia veneau din aşezări urbane precum Craiova şi Slatina, şi din sate libere
ca Polovragi Uudeţul Gorj). A vând în vedere aşezarea lor într-o zonă propice agriculturii,
bogată în soluri de tipul cernoziom, se consideră că majoritatea erau lucrători ai
pământului. Au fost atraşi în Banat de facilităţile de integrare conferite în epoca de
colonizare caroliană şi tereziană, care constau în împroprietărirea cu câte un „paor'' de
194
pământ . Cercetările făcute de noi în fondurile arhivistice slătinene nu au relevat vreo
dovadă concretă a emigrării unor familii de slătineni în Banat în prima jumătate a
veacului al XVIII-iea cu excepţia unor informaţii primite din partea doamnei prof. Florica
Sima, domiciliată în Slatina, în calitate de fost director al Şcolii din Comloşu Mare 195 . În
schimb în privinţa emigraţiei unor locuitori ai Craiovei semnalăm apelul făcut la 6 iulie
1925 de către locuitorii Comloşului-Bănăţean, către „Fraţii Craioveni" 196 . Documentul
semnat de Ioan Drăguescu, primarul comunei Comloşul-Bănăţean şi de dr. Ştefan
Ciobanu, protopopul locului, ne oferă date semnificative. Apelul menţionează aşezarea
„strămoşilor noştri care au venit din bătrâna şi glorioasa Craiova în secolul al XYlll-lea şi
s-au aşezat în Comloşul-bănăţean aproape de gurile Mureşului" ca lucrători ai pământului
(„pămîntul în care am pus fierul plugului s-a făcut frate cu noi şi nu l-a mai luat nimeni
din mâinile noastre") 197 . În ciuda persecuţiilor suferite comloşenii menţionau că şi-au
păstrat graiul curat românesc, legea şi datinile. Aceştia solicitau - după 160 de ani de
existenţă pe aceste meleaguri - (deci s-au stabilit în zonă în jurul anului 1765 - n.n.) să fie
sprijiniţi „cu sfatul şi cu fapta" într-un litigiu funciar. O moşie cumpărată de comloşeni
(„Oltenii din Comloşul-Bănăţean, risipiţi până în fabricile înecăcioase ale Americei, au
pus ban lângă ban şi au cumpărat moşia boierului macedo-român Nacu, fostă pe vremuri
averea lui Ioan Corvinul, cu preţul de 20 milioane") era subiectul unui proces în care
„străinii, aliaţi cu unii Români de ai noştri", „nu vor să lase pământul pe care noi l-am
muncit ca robotaşi şi azi l-am plătit cu bani grei, ca să fie al nostru, ci vor să ne gâtuie,
deşi zacem în graniţă ca grăniceri; ei vor să ne ducă la sapă de lemn, când am ajuns în
ţara noastră românească" .
198
A vând în vedere ceea ce mai mult tradiţia orală comloşeană consemnează şi

apreciind discernământul istoricului Şerban Polverjan credem că investigaţii viitoare vor
elucida problema împământenirii oltenilor la Comloş. Singura noastră rezervă ar fi cea a
încadrării slătinenilor emigraţi grupului generic al oltenilor, cu toate că cercetătorul
afirmă în cunoştinţă de cauză că oraşul Slatina se află pe malul stâng al Oltului (deci în
193
Şerban Polverjan investighează mai multe surse istoriografice încercând să demonstreze cu argumente
credibile şi autentice stabilirea oltenilor la Comloş. Pentru detalii: Ibidem, p. 13-15.
194
Ibidem, p.15, 25.
195
În anul 1998 prof. Florica Sima a venit la Muzeul Judeţean Olt şi ne-a povestit despre experienţa sa în
calitate de fost director în Şcoala din Comloşu Mare, suscitându-ne interesul istoric prin relatările făcute
asupra emigrării unor slătineni în această comună din Banat. La vremea respectivă Florica Sima locuia în
oraşul Slatina pe strada Mihai Eminescu nr. 19.
196
De /a fraţii Cam/oşeni, în Arhivele Olteniei, anul IV, nr. 20, iulie-august 1925, p. 334.
197
Ibidem.
198
Ibidem, p. 335.

Slatina în perioada premodernă (1600-1821) 161
Muntenia). În ceea ce ne priveşte considerăm că mai degrabă poate fi vorba despre
emigranţi provenind din Slatina transalutană austriacă. Ar fi în logica istoriei ca după ce
autorităţile imperiale au părăsit Oltenia o parte a populaţiei locale să îi urmeze. Această
ipoteză ar veni în sprijinul expresiei generale a oltenilor care au emigrat, între care şi
slătinenii din Slatina de peste Olt, şi nu Slatina munteană.
Războiul ruso-turco-austriac desfăşurat între 1737-1739 avea să însemne şi o
experienţă tristă pentru târgul Slatinei. Înfrângerea militară a austriecilor de la Piteşti (15
octombrie 1737) a constituit sfârşitul incursiunilor acestora în Muntenia, având ca
obiectiv extinderea hegemoniei imperiale asupra Ţării Româneşti. După acest eşec
austriecii se retrag peste Olt. Sfârştul lunii octombrie consemnează înfrângerea suferită la
Craiova în faţa trupelor turco-române. Drumul Craiovei era astfel deschis turcilor iar
unităţile habsburgice abandonează cea mai mare parte a Olteniei (noiembrie 1737)
retrăgându-se în zona montană •
199
La 9/ 19 august 1739 are loc jefuirea şi incendierea oraşului de către soldaţii

austrieci şi haiducii aliaţi din zonă, aflaţi în stare de beligeranţă cu Poarta otomană 200 .
10. BISERICA ADORMIRII MAICII DOMNULUI (1736)
Un alt moment semnificativ din viaţa Slatinei premoderne îl constituie construirea

în anul 1736 a bisericii Adonnirea Maicii Domnului sau „Maica Precista - Târg" 201 , al
doilea edificiu religios din punct de vedere al vechimii din vatra oraşului. După cum
reiese din pisanie, ctitorii lăcaşului de cult au fost jupân Nicula (Nicolae) Slătineanu
(mare paharnic), fratele marelui cămăraş Jane Slătineanu, jupâneasa Bălaşa şi copiii lor
Iordache, Atanase, Safta şi Radu care, prin rudenia cu boierii Argetoieni, figurează şi
202
printre ctitorii bisericii Sf. Dumitru din Craiova .
La intrarea în biserică se află următoarea inscripţie: „Cu vrerea Tatălui şi cu
ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt începutus'au această sântă biserică întru
hram Prea Sfintei Adonnitei dă Dumnezeu Născătoarei şi pururi Fecioarei Mariei, în
zilele prea luminatului domn io Constandin Nicolai Yoevod şi s'au ostenit dumnealui
jupânul Nicula bratu (frate) jupânului Iane biv Vei cămăraş za ocne de au zidit-o din
temelie şi au înfrumuseţat-o precum se vede cu toată cheltuiala dumnealui şi s'au început
temelia la luna lui Iulie în 4 şi s'au săvârşit la Septembrie în 15, de la Zidirea lumii 7244,
203
iar la anul de la Hristos 1736" •
Acest aşezământ a fost înzestrat încă de la fondarea lui cu moşii, vii, prăvălii,
ţigani. Între proprietăţile închinate apar Bârca de lângă Slatina, Preoteşti, din comuna
199
Ş. Papacostea, op. cit., p. 306.
100
DILJO, p. 43.
201
Dan CAMEN, BisC'rica Adormirii Maicii Domnului-Slatina, în voi. Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti.
Ctitoriile şi mormintele' lor, Coordonator proiect: Pr. Mihai Hau, Edit. „Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogei, [Bucureşti], 2009, p. 329.
202
l.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cit„ p. 792.
203
G. Poboran, op. cit„ p. 344; Altă sursă istoriografică consemnează că biserica Adonnirea (Maica Precesta
din Târg) a fost ctitorită în anul 1735: Nicolae STOICESCU, Bibliogr(l[ia /ocalitâţilor şi monumemelor
feudale din România. I - Ţara Românească (MuntC'nia, Oltenia şi Dohrogea), voi. 2: M-Z, Edit. Mitropolia
Olteniei, 1970, p. 583.

Oporelu, Bodoeşti sau Oteşti, mai multe vii de pe dealul Caloianca şi Malul Livezii,
04
prăvălii~ . Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost închinată mănăstirii
205
Xeropotamului de la Muntele Athos .
La 20 octombrie 1759 Chesarie Daponte206 a fost însărcinat de către comunitatea
Mănăstirii Xeropotam să meargă în Ţările Române după „milă" (donaţii - n.n.). După ce a
călătorit în Moldova, a trecut prin Ţara Românească, şi a poposit la Slatina, însoţit de o
bucată „de un cot" din lemnul Sfintei Cruci. Cu acest prilej Constantin şi Răducan, fiii
marelui Medelnicer Ion Slătineanu, împreună cu mama lor Stanca, au închinat mănăstirii
Xeropotam o parte din averea lor: „Pentru aceea închinăm noi biserica Adormirea
născătoarei de O-zeu (din Slatina), o afierosim şi o închinăm la sus zisa respectabilă
mănăstire spre mântuirea noastră sufletească şi a părinţilor noştri şi spre veşnica amintire
... îi dăm şi îi afierosim o moşie, ce se numeşte Berca (Bîrca) încă o moşie, ce se numeşte
Preoteşti sau Bodoeşti, amândouă în districtul Oltului; încă un loc de două sau trei binale
în piaţă; toate acestea astăzi împreună cu Sfânta biserică şi cu casele de lângă ea, cu
pivniţă, din tot sufletul şi inima le afierosim cu supunere respectatei Mânăstiri
Xeropotamului şi ne rugăm noi cei smeriţi Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus
Christos, cu puterea cinstitei sale cruci, cu rugăciunile S-ţilor săi 40 de martiri, să le
primească ca pe cele 2 oboaie ale văduvei, spre lăsarea păcatelor noastre şi spre a afla
milă în ziua j udecăţii" .
207
La 6 decembrie 1759, Constantin Fălcoianu şi Ilinca Buzeasca închină prin

mijlocirea lui Chesarie Daponte, două moşii părinteşti, Bârca şi Oteşti: „Iată prea S-tă
cruce, pentru iubirea ta dăm 2 moşii a noastre părinteşti şi le producem cu tot ce sunt pre
ele, pentru hramul tău, rugându-ne şi sperând tare că vom auzi şi noi; astăzi s'a făcut
mântuire casei acesteia şi le afierosim la M-rea Slatina, care de curând s-a afierosit la M-
tirea Xeropotamul; şi dar eu Constandin afierosesc toată partea, ce am în trupul moşiei
Berca, (Bârca) iar eu Dumitrache toată partea mea ce am în trupul moşiei Otoeşti (Oteşti),
care amândouă sunt în districtul Oltului, le afierosim din toată inima noastră spre
mântuirea noastră şi a părinţilor noştri, ca să avem răsplata veşnică" 208 .
La 3 mai 1760, Pan Filipescu, fost mare Serdar, închină prin intermediul
călugărului Chesarie Daponte mănăstirii Xeropotamului l O ocale de ceară albă curată,
care să ardă acolo înăuntru Sfântului Templu, şi obligă pe fiii săi să trimită anual câte l O
ocale de ceară, pentru ca să „pomenească veşnic numele acestea: Panu, Ana şi părinţii şi
fiii lor" 209.
Analizând misiunea religioasă a lui Chesarie Daponte la Slatina care a primit ca
milă creştinească 5 moşii, un loc de 3 binale în piaţă, un sălaş de robi ţigani, o vie, un vad
204
G. Poboran, op. cil., p. 347.
205
N. Stoicescu, op. cil., p. 583.
206
Chesarie (Kesaric) Daponte înainte de a se călugări se chema pe numele de mirean Constantin. A studiat la
Academia din Bucureşti şi a fost secretar al principelui Constantin Mavrocordat. S-a călugărit în urma unor
decepţii lumeşti şi a făcut parte dintre fraţii din obştea monahală a mănăstirii Xeropotam. Talentat scriitor ci
ne-a lăsat preţioase mărturii scrise referitoare la istoria şi biserica Ţărilor Române: G. Poboran, op. cil., p.
345.
207
Ibidem, p. 346.
20
" Ibidem, p. 347.
209
Ibidem.
de moară, ş.a., nu putem decât să tragem concluzia că pelerinajul său cu bucata de lemn
din Sfânta Cruce trebuie să fi produs o mare impresie oamenilor locului, care ca buni şi
adevăraţi creştini au închinat mănăstirii Xeropotamului din agoniseala vieţii lor lumeşti.
Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost transfonnată ulterior în mănăstire,
devenind la un moment dat metoh al mănăstirii Plumbuita. La origine biserica era
împrejmuită cu un zid gros şi avea două intrări. În prima curte erau case şi câteva chilii
care fuseseră construite de Nicolae Hagiu, servind drept azil pentru femeile văduve sărace
210
sau infirrne .
De-a lungul existenţei sale biserica Adormirea Maicii Domnului s-a bucurat de alte
numeroase danii. Un hrisov din 28 iunie 1775 certifică acest lucru: „De vreme ce sfântul
şi Dumnezeescul locaş din oraşul Domniei mele Slatina ot sud Olt, la care se cinsteşte şi
se Prăznueşte hramul Adonnirea Mariei, ce este zidită din temelie de reposatul Iane
Slătineanu, o au şi împodobit'o cu toate trebuinţele cele cuviincioase, atât pe dinăuntru cât
şi pe din afară, după cum toate se cuprind în cartea O-lor de afieromata; dar de la vremea,
ce din voia Dumnezeiască a fost venit aici în pământul ţării acel sfânt şi de viaţă făcător
semn cruce al Domnului Isus Hristos de la Sfânta Agora, de la sfânta mănăstire
Xeropotamu, fiind-că au fost arătat minuni şi bineşaguri aici în pământul ţării ce
creştinescul şi pravoslavnicul acesta norod, Dumnealui cinstit şi credinciosul boer al
Domniei mele Radu Slătineanu biv vei comis, din râvna Dumnezeiască s'au fost
îndemnat de a închinat acest sfânt lăcaş la acea Dumnezeiască mănăstire Xeropotamul
pentru pomenirea numelui său; la care şi din Dumnealor veliţii boieri s'au fost îndemnat
pentru închinăciunea aceasta de au miluit şi au dăruit pe acest sfânt locaş: cu ţigani, cu
vii, cu moşii, cu dobitoace, cine cu ce i-au luminat O-zeu, care atât Domnia sa răposatul
Scarlat Ghica Vodă, cât şi Domnia sa răposatul Constantin Cehan Vodă prin hrisovul
Domniei-sale, ce se văzu de noi cu leat 1763 a fost miluit şi ajutorat acest sfânt locaş:
drept acea şi Domnia mea după rugămintea mai sus numitului boer, ce făcu către noi, ne-
am milostivit de i-am înnoit şi am întărit toate milele ce au avut, adică acest sfânt şi
dumnezeesc locaş să fie cu totul slobod şi în pace de toate dăjdiile cât ies pe an de la
visteriea Domniei mele pe celelalte mânăstiri şi să aibă a ţine şi lude 6, oameni streini ca
să fie de posluşania şi ajutorul acestei sfinte case şi un dascăl de învăţătura copiilor, iarăşi
scutit, aşişderea să aibă a lua vinăriciul din dealul Slatinii, însă din Valea Strihareţului
până la valea Clocociovului, de vadră câte doi bani de la tot omul ce plăteşte vinăriciu, ca
să fie acest sfânt locaş de ajutor şi întărire, iar Domniei mele şi părinţilor Domniei mele
veşnică pomenire; însă fiind-că de la o vreme încoace se plăteşte vinăriciul de vadră pe
bani 4, atunci la vremea vinăriciului, când se vor trimite vinăricerii domneşti şi de omul
mânăstirii şi aşa strângându-se banii să aibă a lua pe seama mînăstirii de vadra câte bani
doi şi, vinăricerii domneşti ceilalţi doi bani şi poclonul de nume, precum le va coprinde
cartea noastră, ce li se va da atunci la vremea vinăriciului; aşişderea să aibă a scuti de
oerit oi 250 ale mânăstirii, şi am întărit Domnia mea hrisovul acesta cu însăşi credinţa
domniei mele:
Io Alexandru Ypsilante Voevod şi cu credinţa prea iubiţilor mei fii şi Beizadale a
Domniei mele: Constantin Vodă, Dumitraşcu Vodă şi cu tot sfatul cinstiţilor şi
210
Ibidem, p. 348.

credincioşilor boeri cei mari ai Domniei mele: Pan Dumitrache Ghica Vei Ban, Nicolae
Dudescu Vei Vomic de ţara de sus, Radu Văcărescu Vei Vomic de ţara de jos, Pan
Filipescu Vei Logofăt de ţara de sus, Ştefan Pârşcoveanu Vei logofăt de ţara de jos,
Ştefan Mişoglu Vei Spătar, Ienache Văcărescu Vei Vistier, Scarlat Caragea Vei Postelnic,
Dumitrache Racoviţă Vei Clucer, Constantin Geanoglu Vei Paharnic, Nicolae Bârsescul
Vei Stolnic, Nicolae Creţulescu Vei Comis, Radu Fierăscu Vei Sluger, Nicolae Vei Pitar,
şi ispravnicii: pan Filipescu Vei Logofăt şi Iordache Mavrocordat 2-lea logofăt şi s-au
scris hrisovul acesta în anul dintâi al Domniei meale aici în oraşul scaunului Domniei
mele Bucureşti de Dumitrache Logofăt de taină la leat de la zidirea lumii 7283 iar de la
211
naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos 1775 la luna lui Iunie 28" .
Biserica Adormirii Maicii Domnului a adăpostit în chiliile una dintre primele şcoli
din oraşul Slatina 212 • Într-un hrisov de la 1763 se spune că a existat o şcoală cu un dascăl
la mănăstirea Maica Precesta din Slatina. Această şcoală a fost înfiinţată de fondatorii
bisericii, care închinând-o în anul 1759 mănăstirii Xeropotamos de la Sfântul Munte, au
pus condiţia „de a se ţine pentru totdeauna într-nsa şi un dascăl de învăţătura copiilor"213 .
În concluzie existenţa acestei şcoli la Slatina apare ca o condiţie în actul de danie de la
1775, mai sus amintit, semnat de domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti ( 1774-
1782, 1796-1797). Şcoala care funcţiona pe lângă biserică a avut cu siguranţă dascăl care
preda în limba greacă, dar credem că în acest aşezământ s-a folosit şi limba română,
pentru a deprinde tinerii să scrie pe nisip şi să citească Psaltirea. Astfel sunt amintiţi Popa
Fiera, dascălul Fedeleş sau Fedeleşoiu • Şcoala în limba greacă de pe lângă biserica
214
Maica Precesta din Slatina este considerată drept a doua şcoală care a funcţionat în
215
localitatea noastră •
Biserica Adormirea Maicii Domnului aparţine din punct de vedere al planului
tipului dreptunghiular, cu absidă poligonală decroşată, ca şi biserica de la Doiceşti, tip
fixat pentru bisericile mici la sfârşitul secolului al XVIII-lea 216 •
Planul bisericii a suportat unele modificări în anul 1850, când i s-a stricat pridvorul,
pardoseala şi învelitoarea, refăcute prin contribuţia negustorilor slătineni. Pictura
conservă portretele ctitorilor bisericii: Nicola Slătineanu, soţia sa Bălaşa, copiii acestora,
Iordache, Anastase, Safta şi Ilinca. Lângă Ilinca este un băiat, Radu, nepot de frate al
ctitorului şi viitor Mare Vomic. Pe zidul peretelui din nord a fost pictat chipul lui Iane
Slatineanu, fratele lui Nicola şi tatăl lui Radu, însă acest portret a fost înlocuit cu cele ale
negustorilor care au refăcut aşezământul. Pe peretele din sud sunt pictaţi jupâneasă Safta
şi jupân Neculache. În biserică se află mormântul soţiei ctitorului, pe piatra tombală
figurând următoarea inscripţie: „Supt această piatră II odihnescu-se oasele II răposatei
211
Ibidem, p. 352-353.
212
„Cea dintâi" în opinia lui: Ioan C. FILITTI, Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Precista din Slatina
(Olt), în „ Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", Anul XXII - Fasc. 59, ianuarie-martie 1929, p. 41.
Bugetul şcolilor Ţării Româneşti întocmit la I septembrie 1741 aminteşte totuşi de existenţa unui dascăl de
limba slavonă în Slatina, care cu siguranţă îşi desfăşura misiunea ori în cadrul unor chilii aparţinătoare unor
biserici sau în vreo casă din târg.
213
G. Poboran, op. cil., p. 374; G. Mihai, B. Geaucă, op. cil., doc. 43, p. 59-60.
214
G. Poboran, op. cil., p. 375; Gh. Pămuţă, V. Bărboi, op. cil„ p. 16.
215
Ibidem.
216
l.C. Filitti, loc. cil., p. 40.

roabei lui II Dumnezeu Bălaşei II jupâniţă a dumnealui li jupân Necula, fratele II

răposatului jupân lene II biv Vei Medelnicer, care II s'au pristăvit ... (restul şters)" •
217
Mai există un mormânt pe a cărui lespede tombală este o inscripţie scrisă în limba
greacă: „Epigramă. Pe cine dintre boieri, morminte, ascunzi aici? Spune-mi! Pe
lzvoranca, ştii? Pe Elena, străinule, fosta soţie a vtori Vistierului, celui mai bun dintre
bărbaţi, a lui Ioan, prea-iubitoare de soţul ei. Şi, fiindcă înainte de ceas şi în floarea vieţii,
vai, muri, mâhnire multora lăsă, bărbatului însă de lacrămu multă curgere. În anul 1785,
218
Septembrie" .
O altă inscripţie importantă este cca de pe clopotul mare: „Hoc opus fecit Philippus
Piscatoris Novozoliensis, anno Domini M.D.C." (Acest obiect l-a lucrat Marcu Filip din
Novozoliu, la anul Domnului 1600). Buza clopotului consemnează însemnarea
„Campanae sonitus cunctos vacat. Ergo venite et facite officium unusquique" (Glasul
clopotului cheamă pe toţi. Veniţi deci şi vă faceţi datoria fiecare). Preoţii Ilie Gh.
Diaconescu şi Marin M. Branişte
219
afin11ă că acest clopot a aparţinut unei biserici mai
vechi, datând din anul 1600, fiind trecut ulterior în uzul lăcaşului construit la 1736.
l l. SLATINA LA MIJLOC DE VEAC FANARIOT
În prima jumătate a secolului al XVIII-iea consemnăm apariţia primelor informaţii ce

atestă existenţa în oraşul Slatina a unei şcoli în accepţiunea deplină a cuvântului. Primul
document care certifică existenţa unei asemenea instituţii de învăţământ este bugetul şcolilor din
Ţara Românească de la 1 septembrie 1741, din vremea domnitorului Mihai Racoviţă ( 1730-
1731, 1741-1744) potrivit căruia la şcoala domnească de la Slatina se plătea un dascăl slavonesc
cu trei taleri pe lună, similar cu ceilalţi confraţi din Râmnicu Vâlcea, Târgovişte sau
Câmpulung220 • Unde a funcţionat această primă şcoală în intervalul cronologic 1741-1821 nu
221
se cunoaşte după cum nu sunt cunoscuţi nici primii dascăli.

Date despre localităţile aflate pe aşa-numitul drum al Slatinei, dinspre Teleorman,
ne precizează o jalbă adresată la 25 mai 1745, de către Sandu logofătul din divan,
domnitorului Constantin Mavrocordat (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-
1758, 1761-1763) 222 . Boierul amintit deţinea moşia Hârşeştilor aflată în sudul
Teleormanului, „în drumul Slatinii unde este şi menzil" (adică staţie de poştă) .
223
217
lhidem.
m G. Poboran, op. cil .. p. 352; I.C. Filitti, loc. cil., p. 41.
219
I.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cil., p. 792-793.
220
Prof. dr. Gheorghe PÂRNUŢĂ, Prof. Violeta BĂRBOI, Învăţămân1ul şi cui/ura în judeţul 011 (secolul
XIII-1864), Edit. ,Jlardiscom", Piteşti, 1997, p. 15: Iancu Stan TOMA, Un mare roman George Sebeşanu
Ardeleanu (alias Lodislau Erdeli). elitar de şcoală românească (1783-1835), Bucureşti, 1997, manuscris
dactilografiat aflat în coleqia Bibliotecii Muzeului Judeţean Olt, p. 133; Elena DELEANU, Aspec/e prii·ind
dezvollarea învâ(ământului în Slalina - sec. XV/ll-XlX, în revista „Oltul cultural", an III, 2000, nr. 2 (8), p.
10. (I 0-13).
221
lhidem.
222
G. Mihai, B. Geaucă, op. cil., doc. 35, p. 52 (cu bibliografie).
m Menzil era denumirea împrumutată de la turci, sub care funcţiona o staţie de poştă domnească. Extinderea
suzeranităţii otomane în nordul Dunării a dus la refonnarea vechiului sistem de comunicaţii organizat de
domnitor cu caii de olac şi constituirea unor corpuri de curieri pcnnanenţi: lFDTR, p. 292.

Acelaşi domnitor poruncea la 6 iulie 1745 biv vei serdarului Mihai Fălcoianu,
ispravnic şi judecător al judeţului de Olt, să oblige pe locuitorii de pe moşiile Dorobanţi,
Belciug şi Suhaia (astăzi în judeţul Teleorman) „ale sfintei mănăstiri Clocociov să aibă a
clăcui într-un an de om 12 zile după obicei, însă la 4 vremi: primăvara 3 zile, vara 3 zile,
toamna zile trei şi iama zilei trei, şi să-şi ia dijma din toate bucatele ce vor avea arate pe
aceste moşii. Şi vin, rachiu, nimenea să nu fie volnic a vinde fără numai vinurile
224
mănăstirii sau cui vrea egumenul să dea voe să vânză" . Deducem din document
obligaţia clăcii ~. datoria primordială a „rumânilor" (ţăranii dependenţi) din Ţara
22
Românească, stabilită în cazul de faţă la 12 zile pe an. De asemenea apare amintit şi

„cârciumăritul'' , înţeles ca monopol deţinut de mănăstirea Clocociov în vânzarea
226
vinului şi a rachiului. Nu în ultimul rând ne este semnalată în acest act convertirea clăcii
din muncă în bani, pentru „fiteşcare om, pe an câte un zlot, care bani să-i dea la două
vremi" 227 , câte o jumătate la Sf. Gheorghe şi Sf. Dimitrie.
În timpul domniei lui Scarlat Ghica (1758-1761, 1765-1766), în anul 1761 a fost
construită în zona centrală a oraşul Slatina biserica „Sf. Nicolae" din „Târg". Pisania
sfântului lăcaş conţine următorul text: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu
săvârşirea Sfântului Duh, s-au ridicat această sfântă şi dumnezeiască biserică întru hramul
Sf. Nicolae, în zilele luminatului Domn Ioan Scarlat voievod, fiind înainte de lemn, făcută
dl'. răposatul popa Andrei, protopop ot Slatina, şi după şaizeci de ani, stricându-se
îndemnatu-s-au robii lui Dumnezeu: Matei Căpitan sin Oprea judeţu, nepotul popii lui
Andrei, împreuni cu doi cinstiţi şi de bun neam boieri anume: d-lui Radu Slătineanu biv
vei comis i Dumnealui Gheorghe Coman, Căpitan Şerban, i Dumnealui Ion Vătafu, Brat
Căpitan, i Dumnealui Matei, Jupân Ivan, Jupân Mihai i Jupân Manea Tănase şi au zidit-o
din temelia ei şi au înfrumuseţat-o dupe cum se vede, la anul 1761 " 228 .
Biserica a fost înzestrată cu daniile făcute de negustorul Savu Ion Boiangiu, alt
filantrop slătinean ce şi-a donat întreaga sa avere bisericii 229 . După moartea sa şi a soţiei
acesta testa în favoarea Bisericii Sf. Nicolae din Târg averea mobilă şi imobilă constând
în „o pereche de case cu locul lor, unde am două prăvălii de boiangerie (strada Sf.
Treime) şi cu marfă în ele, catul de deasupră-le şi dependinţe, una livadă în zăvoi la vale
224
225
Claca se făcea cu plugul sau alte unelte agricole, în zilele de arătură, coasă, seceră. Pe lângă muncile
principale, clăcaşii prestau şi munci speciale la vii, livezi, prisăci sau grădini de zarzavat. Mai aveau obligaţia
muncilor domestice ale căratului şi tăiatului lemnelor, sau a cărăturilor. Datorau claca numai capii de familie,
holteii fără casă şi femeile fiind exceptaţi. Reforma lui Constantin Mavrocordat legalizează cota maximă a
zilelor de clacă în Ţara Românească fixând-o la 12 zile. Măsura desfiinţării clăcii luată de domnitor a
desfiinţat formal rumânia şi vecinia. Potrivit acesteia ţăranii dependenţi erau emancipaJi, dobândind libertatea
faţă de proprietarii feudali, însă intră în ceea cc înseamnă dependenţa economică, specifică sistemului
capitalist: puteau fi îndepărtaţi de pe loturi oricând, pierd dreptul de folosinţă ereditară a pământului. Ţăranii
sunt liberi dar lipsiti de orice drepturi asupra pământului. Proprietarul funciar stabileşte după bunul plac şi
interes noul regim al relaţiilor agrare. Detalii asupra semnificaţiilor clăcii în: IFDTR, p. 105- 106.
226
Cârciumăritul sau crâşmăritul are o dublă semnificaţie: darea asupra cârciumilor sau monopolul seniorial
al vânzării vinului şi rachiului, în: IFDTR, p. 104-105.
227
G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 37, p. 53.
228
G. Poboran, op. cit., p. 367.
229
Savu Ioan Boiangiu s-a născut în anul 1817 şi a decedat în 1859: Ibidem, p. 367-368.

de zahana, trei locuri de arătură tot în zăvoi, un loc arabil, un loc de arătură alături cu
Savulache Dumitriu, un loc de arătură lângă Dobre al Voiculesii" 230 .
Aşezământul a suferit reparaţii în anul 1892. În noiembrie 1916 când Slatina a fost
bombardată de trupele Puterilor Centrale biserica a suferit mari stricăciuni, fiind
transformată în ruine. În anul 1936 a fost demolată 231 .
Informaţii importante despre modul cum se vindeau proprietăţile imobiliare în vatra
urbană a Slatinei avem consemnate la 27 martie 1763. Vişan stegar din oraş, a vândut „o
casă din uliţă", învecinată cu cele ale lui Gheorghie Bălea, clucerul Scarlat, cu preţul de
20 de taleri. Între martorii tranzacţiei sunt amintiţi printre slătinenii deja citaţi „ Gheorghie
judeţ şi popa Ion" .
232
Un hrisov al domnului Ţării Româneşti Constantin Racoviţă ( 1753-1756, 1763-

1764), emis la Bucureşti la 9 iunie 1763, întăreşte mănăstirii Dintrunlemn mai multe
privilegii, între care şi „vinăriciul domnesc ce să ia din Dealul Slatinei". Documentul
stabileşte ca mănăstirea să ia 300 de vedre din vinărici, fără a întâmpina „nici o opreală şi
233
fără de nici o cheltuială, de către vinericerii" din oraş .
Informaţii despre anumite neînţelegeri survenite între locuitorii satului Cireaşov, şi
mănăstirea Clocociov (ambele în zona oraşului Slatina), în privinţa moşiilor deţinute,
aflăm din porunca lui domnitorului Scarlat Ghica (1758-1761, 1765-1766) emisă la 16
mai 1766. Domnul Ţării Româneşti, ca urmare a unei jalbe adresate de Grigorie
ierodiaconul mănăstirii Clocociov, în care se plângea că vitele sătenilor calcă moşia,
strică fâneţile şi nu se plăteşte „suhatul" , împuterniceşte pe ispravnicul judeţului Olt să
234
cerceteze cauza, să ia măsuri urgente de obligare a sătenilor la plata folosirii păşunilor,

întrucât mănăstirea nu primeşte nici o clacă sau ajutor, drept compensaţie 235 .
Prin intennediul unul hrisov dat la 21 august 1769 domnitorul Grigore III Ghica
(1768-1769) acordă anumite danii mănăstirii Dintrunlemn şi întăreşte veniturile
aşezământului religios prin reconfirmarea vinăriciului domnesc din „Dealul Slatinii din
Dealul de jos"236 .
La începutul celei de-a două jumătăţi a veacului al XVIII-iea exportul în Imperiul
Otoman al produselor specifice Ţărilor Române s-a făcut în baza tributului în natură sau a
fumizării cu preţ arbitrar, fapt ce grevează indubitabil şi asupra evoluţiei comerciale a
târgului Slatinei. Monopolul turcesc riguros instituit nu a putut epuiza posibilitatea
exporturilor româneşti, iar oraşul nostru a cunoscut cu siguranţă abuzurile colectării
obligaţiilor („furnituri") destinate aprovizionării Constantinopolulului, dar şi a zonelor
controlate direct, aflate în vecinătate, cetăţile Turnu şi Giurgiu.
230
Ibidem, p. 492.
O cruce de piatră se mai păstrează astăzi la biserica „Adormirea Maicii Domnului" care are următoarea
231
inscripţie:„Aici a fost altarul bisericii Sf. Nicolae din târg, 1761, bombardată şi distrusă în timpul războiului
cel mare, noiembrie 1917. Octombrie 1936": I.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, op.cit„ p. 793.
G. Mihai, 8. Geaucă, op. cit., doc. 38, p. 53-54.
232
233
Ibidem, doc. 39, p. 54.
234
Suhatul, adetul sau havactul păşunii, vânzarea ierbii, însemnau arenda în natură, muncă sau bani, plătită în
virtutea contractului de învoială de ţăranii liberi din Ţara Românească, pentru folosirea păşunilor: JFDTR, p.
460.
G. Mihai, 8. Geaucă, op. cit., doc. 40, p. 55-56.
235
236
Ibidem, doc. 41, p. 56-57.

Informaţii despre evenimente militare petrecute în Slatina şi împrejurimi sale ne

sunt fumizate dintr-o poruncă a sultanului Mustafa al III-iea (1757-1774), datată 28
martie - 6 aprilie 1771. Potrivit acestui ordin Vizirul Ahmed paşa avea misiunea de a
ataca trupele ruseşti încartiruite în Slatina sau localităţile din apropierea sa, de a lichida
orice rezistenţa întâmpinată, prin incendierea taberelor şi omorârea fără cruţare a tuturor
inamicilor Porţii otomane. Aflăm cu această ocazie că în zona Oltului şi a Romanaţilor, a
Slatinei şi Caracalului „sau instalat câte trei, câte patru mii de pedestraşi şi catanc din
partea duşmanilor credinţei, precum şi o seamă de tunuri şi depozite de muniţii, că, în
plus, războinicii dintre supuşii satelor menţionate, fiind mai mulţi decât oastea ghiaurilor
aflaţi printre ei, se înscriu ca oşteni la duşman, deprind necontenit mârşăvii şi deoarece
ştiu trecătorile şi locurile de trecere şi vadurile din acele părţi şi împrejurimi, fac înlesniri
vrăjmaşilor credinţei şi le călăuzesc drumul şi, uneori îndemnându-i pe supuşii înclinaţi
spre răutăţi şi venind ca iscoade în ţările islamice, în felul acesta îi ajută şi îi slujesc pe
vrăjmaşii josnici şi, de asemenea că majoritatea oştenilor ghiauri, semn al înfrângerii, se
află postaţi în jurul satelor menţionate" 237 .
Dincolo de aspectele cu caracter militar ce vizează desfăşurarea războiului ruso-
turc (1768-1774) documentul este important întrucât ne oferă informaţii referitoare la
aşezarea geografică a târgului Slatinei, distanţele între acesta, oraşele vecine şi Bucureşti.
Astfel este consemnat „satul Slatina, aflat între Bucureşti şi Craiova, la douăsprezece
ceasuri distanţă de Turnu şi satul Caracal". Termenul de sat atribuit atât Slatinei cât şi
Caracalului, nu trebuie luat în strictul sens al cuvântului, deoarece în text apare imediat
menţiunea că ele „sunt sate mari, asemenea târgurilor, dintre satele Principatului Ţării
Româneşti" 238 .
Extrem de important este faptul că după acest război ruso-turc prin hatişeriful din
1774 Poarta otomană a fost silită să reconfirme o serie de privilegii Ţărilor Române şi să
admită că aprovizionarea cu grâne trebuia achitată pecuniar în schelele dunărene la preţul
curent al pieţei. Senedul din 1783 stipula că Înalta Poartă putea face aprovizionarea cu
cereale şi alte mărfuri necesare (oile, lemnul pentru construcţii) fără ca locuitorii Ţării
Româneşti sau Moldovei să sufere vreo lipsă. Toate aceste măsuri nu desfiinţau regimul
monopolului turcesc însă au limitat abuzurile funcţionarilor şi negustorilor otomani care
nu mai puteau arvuni produsele la preţuri derizorii şi nici prejudicia producătorii. Deşi
prin litera reglementărilor menţionate Poarta se angaja să îndeplinească doleanţele Ţărilor
Române, în practică eludarea acestora era politică neoficială, mergându-se pe măsuri
prohibitive în cazul exportului produselor de care avea nevoie (grâu, miere, ceara, oi),
adică oprirea vânzării unor asemenea mărfuri pe piaţa internă, înainte ca aprovizionarea
Impenu . 1u1. Otoman sa- fi1e făacuta- 239 .
Toată această stare de lucruri a grevat într-un mod vizibil şi evoluţia comercială a
oraşului Slatina. Dezvoltarea comerţului Ţării Româneşti în perioada premodernă a fost
îngreunată de instituirea monopolului comercial turcesc şi aplicarea regimului
capitulaţiilor, însă şi de starea precară a drumurilor pe unde se transportau mărfurile în
237
Valeriu VELIMAN, Relaţiile româno-otomane. 17l1-182 l, Documente turceşti, Edit. Direcţiei Generale a
Arhivelor Statului Bucureşti, 1984, p. 456-458; G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 42. p. 57-58.
238
Ibidem, p. 57.
239
A. Oţetea, op. cit., p. 22-23.

spaţiul românesc. Şi în acest plan rivalitatea turco-austriacă găsea un teren propice

disputei în detrimentul dezvoltării economice a ţării. După semnarea tratatului de pace
turco-austriac de la Passarowitz (I 0/21 iulie 1718) Imperiul Habsburgic care dobândea
Banatul şi Oltenia s-a preocupat de asigurarea unui culoar comercial lesnicios pe cursul
natural al râului Olt - prin construcţia unui drum terestru (via Carolina) şi spargerea
stâncilor din albia Oltului - rută ce îngloba şi Slatina, asigurându-se în acest fel desfacerea
240
rapidă a mărfurilor în cuprinsul Imperiului Otoman .
Tratatul de la Belgrad ( 18/29 septembrie 1739) consfinţeşte încheierea războiului
ruso-austro-turc (1735-1739). Imperiul Habsburgic restituie Oltenia Ţării Româneşti, iar
turcii se grăbesc să distrugă via Carolina pentru a bloca orice ingerinţă militară sau
comercială austriacă.
După pacea de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774) Austria reia această politică
de expansiune către Orient, dorind să nu fie devansată de Rusia şi să obţină în Peninsula
Balcanică compensaţii pentru pierderile suferite în Apus. Dorinţa mai veche de
transformare a râului Olt într-o axă navigabilă care să lege Transilvania de Dunăre şi
Marea Neagră este reînnoită prin iniţiativa caselor de comerţ din Sibiu, patronate de
negustorii Hagi Constantin Pop, fraţii Manicati, Gheorghe Marcu, Nicola Stancu, în
frunte cu Johann lgnaz Ptircker. Acesta din urmă se angaja în anul 1784 faţă de
tezauriatul Transilvaniei să exporte cel puţin 3000 de chintale de oţel şi de diferite
articole din fier, produse miniere şi mărfuri industriale în provinciile turceşti şi ruse, la
Constantinopol, Smirna şi Cherson, urmând a aduce pe aceeaşi rută produse de factură
orientală. Johann Ignaz Ptircker declara că va construi în Transilvania vasele necesare şi
dădea asigurări asupra neprecupeţirii niciunei cheltuieli pentru realizarea visului său:
Oltul navigabil de la Turnu Roşu până la Dunăre.
A vând sprijinul direct al Curţii de la Viena, al autorităţilor civile şi militare de la
Sibiu, al cercurilor industriale şi comerciale ale Transilvaniei, Johann Ptircker a lansat la
22 iunie 1785 două vase special construite pentru navigaţia pe Olt. Acestea au fost
încărcate cu potasă, fier, potcoave, sticlărie şi diferite alte articole având ca destinaţie
Ţara Românească, Constantinopol şi Smirna. După doar şase zile, la 28 iunie corăbiile au
ajuns la Râmnicu Vâlcea, unde au descărcat o parte a mărfurilor, după care au pornit pe
valea Oltului spre Slatina. Când au ajuns la Slatina apele Oltului au scăzut atât de mult
încât vasele au fost puse în imposibilitatea de a continua drumul. Toată încărcătura a fost
descărcată şi transportată prin intermediul carelor o parte către Bucureşti şi alta la
Zimnicea. Din portul Zimnicea marfă s-a îndreptat pe Dunăre şi Marea Neagră la
Constantinopol 241 . Vasele descărcate de marfă la Slatina au fost trase în amantele râului
Olt de oameni puşi la dispoziţia întreprinderii de domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Şuţu
(1783-1786, 1791-1793, 1801-1802).
2 0
~ Încă de dinainte de anul 1718 austriecii caută modalităţi de transportare a materialelor de război, furajelor
şi alimentelor pe calea rutieră a văii Oltului. Feldmareşalul Stenville îl delega pe Fr. Schwanz von Springfels
să execute lucrări menite a transfonna Oltul în râu navigabil în aval de Turnu Roşu. Canalul este realizat prin
aruncarea în aer a obstacolelor de pe cursul râului astfel că primele probe de navigabilitate au loc între 1717-
1719: Sergiu PURECE, Din istoricul navigaţiei pe Olt, în „Oltenia. Studii şi comunicări. Istorie", Muzeul
Olteniei Craiova, 1974, p. 139-145.
241
A. Oţetea, op. cit., p. 155; Sergiu Purece, loc. cit., p. 141.

Între 1787- I 79 I când annatele austriece aflate în conflict cu trupele otomane se

găsesc cantonate în Muntenia se constată o intensificare a transporturilor de aprovizionare
(alimente, furaje şi lemn) pe râul Olt prin intennediul a 40 de vase ce navighează între
Turnu Roşu şi Slatina. Acestea sunt în uz până la încheierea păcii de la Şistov (4 august
1791) moment după care au fost vândute Ţării Româneşti pentru a fi folosite la
transportul sării de la Ocnele Mari pe traseul Râureni-Dunăre . În concluzie Slatina
242
joacă un rol important pe această rută comercială a Oltului beneficiind de un statut demn
de luat în considerare din moment ce reprezenta al doilea oraş aflat pe cursul râului, după
Râmnicu Vâlcea, iar în cadrul comerţului cu sare, în care Ţara Românească aproviziona
întreaga Peninsulă Balcanică chiar singura aşezare urbană de pe drumul pe apă al sării
până la cetăţile riverane Dunării.
Un eveniment cu semnificaţii multiple, cultural-religios, edilitar urbanistic şi chiar
economic 1-a reprezentat indubitabil construirea în inima târgului de odinioară a Bisericii
Ionaşcu, devenită catedrala, locul de închinăciune, meditaţie şi martorul tăcut al atâtor
evenimente ce s-au succedat în istoria Slatinei.
Construcţia acestei biserici a început la 13 mai 1782 , în timpul domniei lui
243
Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797), şi a fost finalizată la 20 septembrie I 787 244 .

Ctitorul locaşului a fost Ionaşcu Cupeţu , după cum reiese din pisania păstrată până în
245
zilele noastre: „Cu vrerea tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu săvârşirea duhului Sf. Amin.
Ridicatu-s'a această sfântă şi Dumnezeiască biserică din temelie, unde se prăsnueşte
hramul sf. Ierarch Nicolae şi Marii Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, în zilele Mări Sale
Alexandru Ipsilanti voevod, cu bogoslovenia prea Sfintei Sale Părintele Mitropolit al
Ungro-Valachiei Kiriu Kir Grigorie şi prin osârdia şi cheltuiala D-lui Jupân Ionaşcu Ion
Sârbu Cupeţu ot. Slatina şi s'a înfrumuseţat cu zugrăveală şi cu clopot şi cu toate odoarele
pe dinăuntru şi pe dinafară după cum se vede însă au mai ajutat şi D-lui Constantin
Bălăşanu, Jupân Martin Mircescu cu cât D-zue i-au învrednicit ca să fie pomenire în veci
242
A. Oţetea, op. cit., p. 155; Elena DELEANU, Încercări de navigaţie pe Olt, în „Slatina 633", Edit.
Cniversitatea pentru Toţi", Slatina, 2001, p. 22 (18-25).
243
Pentru acest an pledează G. Poboran, op. cit., p. 364; Dana ILIE, Învăţământul, biserica şi cultura în
Slatina între 1918-1939, Edit. Fundaţiei „Universitatea pentru Toţi", Slatina, 2001, p. 88.
244
Alte lucrări cu caracter istoric amintesc de perioada anilor 1780-1786: N. Stoicescu, Bibliografia
localităţilor şi monumentelor feudale din România, I - Ţara Românească: Muntenia, Oltenia şi Dobrogea,
voi. 2: M-Z, Edit. Mitropoliei Olteniei, 1970, p. 584; Jon C. Nicola, O vizită domnească la biserica Ionaşcu
din Slatina înainte de anul 1848, în „Mitropolia Olteniei", Anul XVIII (1966), nr. 5-6, mai-iunie, p. 459; O
altă sursă aminteşte că în anul 1873 lăcaşul vechi a fost dărâmat şi refăcut din fondurile testate de Ion şi
Neaga Ionaşcu. Pictura a fost săvârşită de renumitul artist Oh. Tattarascu. Noua catedrală fost târnosită la 8
noiembrie 1877 în timpul episcopului Argeşului Ghenadie li Petrescu : vezi Ilie Oh. Diaconescu, M.M.
Branişte, op. cit., p. 795; Dan CAMEN, Catedrala episcopală Sfântul Gheorghe - Ionaşcu, Slatina, în voi.
Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti. Ctitoriile şi mormintele lor, Coord. Pr. Mihai Hau, Edit. „Cuvântul
Vieţii" a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, [Bucureşti], 2009, p. 1281.
245
Ionaşcu Cupeţu (negustorul) Sârbu, Mazâlu s-a născut în anul 1725 în comuna Leu, judeţul Romanaţi. A
venit la Slatina la vârsta de 26-28 ani. Era de meserie cojocar. S-a căsătorit în 1749 cu Neaga. S-a îndeletnicit
cu negoŢul de peşte şi cereale. A avut o singură fiică, Rada, care a murit de foarte tânără. Neavând alli copii
şi-a închinat întreaga sa avere binefacerilor creştineşti în folosul slătinenilor. A murit în primăvara anului
1796.

Slatina în perioada premodernă ( 1600-182 I) 171
şi s'a început acest sfânt locaş la anii zidirii 7290 ( 1782) Mai 13 şi s'a săvârşit la leatul
7295 (1787) Septembrie 20" 246 .
În pronaosul aşezământului se găseşte piatra tombală a ctitorului. Inscripţia de pe
piatra de mormânt este următoarea: „Supt această piatră odihneascu-să oasele răposatului
robului lui Dumnezău, jupânul Ionaşicu Ion cupeţu osmanţiu, titorul sfântului lăcaş
acesta, care l-au zidit din temelie şi l-au înzestrat cu cele ce se văd. În care supt aciastă
piatră să nu fie slobod a se îngropa alte oase străine, fără numai dăcât din neamul mieu.
Am răposat la leat 7304 ( 1795) noiemvre 20"247 •
Ionaşcu Cupeţu a rămas în istorie drept unul dintre marii filantropi care şi-a donat
întreaga avere agonisită - moşiile Ivăneşti (Vieru), Băcăleşti, Busniani, în fostul judeţ
Romanaţi, Salcia, Săseşti, Neaga (Socet), astăzi în judeţul Teleorman, viile din dealul
Sopotului (15 pogoane), prăvălii, locuri de casă 248 - în vederea construirii în Slatina a unei
biserici, a unui spital cu 15 paturi, a unei şcoli şi trei cişmele 249 • De numele lui este legată
aşadar înfiinţarea în anul 1792, a primului spital din Slatina, cu siguranţă unul dintre cele
mai vechi din Ţara Românească, atestat cu 46 de ani înaintea Spitalului Brâncovenesc din
.o-o
Bucureşti-' .
După moartea lui Ionaşcu Cupeţu, averea lăsată oraşului Slatina, a fost administrată
de către o eforie instituită de domnitorul Alexandru Ipsilanti, compusă din banul
Constantin Filipescu, banul Radu Golescu, epitrop fiind şetrarul Toma Deleanu,
magistratul oraşului.
Un zapis de vânzare de la 21 februarie 1783 ne furnizează primele informaţii
referitoare la vânzarea unei prăvălii în Slatina premodernă. Potrivit actului, Dimitrie
Teodoru a vândut negustorului Ionaşcu (Cupeţu - n.n.) „o prăvălie în târgul Slatinii, pe
uliţa cea mare, de la popa Gheorghe i Toma ot Brâncoveni, care şi ei au avut-o cumpărată
de la Isailă Giurgiuveanu". Această proprietate a fost cumpărată anterior cu 100 de taleri,
însă preţul vânzării către Ionaşcu a fost stabilit la numai 60 taleri, deoarece negustorul „au
dat o danie sfintei biserici din vale, unde iaste hramul sfântului Necuiae" 251 . Analizând
documentul desprindem şi informaţia existenţei în Slatina a unei biserici având ca patron
religios pe Sf. Nicolae, care potrivit descrierii se afla situată pe uliţa principală a târgului.
Nu poate fi vorba decât de biserica Ionaşcu, cu hramul „Sf. Nicolae" şi „Sf. Gheorghe",
devenită catedrala oraşului Slatina, a cărei construcţie a început în anul 1782, după cum
deja s-a amintit. Este semnalat documentar anul începerii construirii acestui edificiu
246
George Poboran, op. cit., p. 463.
247
I. Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cit., p. 795.
248
Tradiţia spune că Ionaşcu ar fi cumpărat aceste moşii cu excepţia celei de la Nucet, zestrea soţiei sale
Neaga. În baza dreptului de protimisis rudele celor care vindeau puteau răscumpăra moşiile, nimeni neputând
să fie stăpân dclintiv, decât dacă actul de vânzare era semnat rude şi vecini. Ionaşcu Cupetu a fost adus în
faţa ispravnicului judecătoresc Obedeanu, ca urmare a reclamaţiilor proprietarilor vecini şi osândit să
returneze moşiile cumpărate, urmând a-şi primi banii înapoi. Numai că mărturisindu-şi amărăciunea de a nu fi
lăsat să facă o faptă bună, cumpărarea lor pentru binefaceri. l-a impresionat pe ispravnicul Obedeanu care
~ână la unnă i le-a întărit în proprietate: G. Poboran, op. cit., p. 469.
49
• Ibidem, p. 470.
250
Dr. G. KITZULESCU, lstorirnl Spitalului Slatina-Olt, Volum Omagial Închinat Comemorării de 150 de
ani de Existenţei a Spitalului, Scrisul Românesc S. A. Craiova, p. 21.
251
religios slătinean, iar între ctitori îl recunoaştem pe Ionaşcu Cupeţu, donator recunoscut în
actul de vânzare.
În timpul domniei lui Mihai Şuţu (1783-1786, 1791-1793, 1801-1802) prin
intermediul hrisovului emis la 15 noiembrie 1783, este înnoit şi reconfirmat vinăriciul
domnesc din Slatina, mănăstirii vâlcene Dintrunlemn .
252
Ştiri relative la vânzărea-cumpărarea unor proprietăţi imobiliare şi funciare în vatra

Slatinei mai aflăm şi în anul 1790. Potrivit unui zapis din l ianuarie, Nania, „rândaş" în
Slatina, împreună cu consoarta sa Nedelea, au vândut postelnicului Constantin Rătescu,
„un loc de casă cu coprinsul ei, pe care avem loc avem şi un bordei de merge lungul
locului cu un cap la uliţa cea mare din sus şi cu alt cap despre uliţa ce merge pe lângă
Danciu zidar pe dinjos" 253 , cu preţul de 80 de taleri. Între martorii ce şi-au „pus numele şi
degitile, în loc de peceţi, ca să se crează" apar Marin judeţul din Slatina, vânzătorii şi
cumpărătorul, actul fiind scris şi semnat de „Constandin logofăt" .
254
Un alt act de vânzare este cel de la I iunie 1790 când Tudosie, împreună cu soţia
Tudora şi fiul Voicu au vândut o casă „coconului Dinu Vulturescu" pentru suma de 120
taleri 255 . Din document rezultă că această casă aparţinuse fratelui vânzătorului, Dumitru,
care murise, ajunsese în proprietatea mamei acestora, care din cauza bolii o înstrăinase,
fără a avea consimţământul lui Tudosie. Acesta în baza dreptului de protimisis
revendicase proprietatea de la vechiul cumpărător, Ionaşcu Cupeţu, returnându-i banii şi
exprimându-şi dorinţa de a locui în acest imobil care era casa sa părintească. Tudosie s-a
răzgândit şi a vândut casa lui Dinu Vulturescu, cu locul ce aparţinea acesteia, în
vecinătăţile casei lui Pană Steful şi grajdul lui Gheorghe Bobe .
256
În anul 1793 a fost zidită în Slatina biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi"

Constantin şi Elena, ctitor fiind Constantin Rătescu 257 • Unele surse istorice amintesc de
existenţa în prima jumătate a secolului al XVIII-iea a unui aşezământ pentru folosinţa
comunităţii călugăreşti fixată în acelaşi loc, biserica Schitului Sopot • Ulterior biserica
258
„Sfinţii Împăraţi" a devenit schit de mănăstire şi metoh al mănăstirii Curtea de Argeş 259 .
Ctitoria lui Rătescu a fost reparată în anul 1839 de către Radu Mumuianu împreună
cu părintele Nifon Tutăianu, în vremea domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842).
Pisania originală fiind probabil distrusă a fost înlocuită cu alta mai nouă care conţine
următorul text: „Doamne cela-ce cu ·puterea ta proslăveşti pre cei ce iubesc podoaba casei
tale şi locul măririi tale, primeşte şi acest sfânt locaş al tău, carele întru cinstea şi slava
252
253
254
Ibidem.
255
Ibidem, doc. 47, p. 62-63.
256
Ibidem, p. 63
257
Familia lui Constantin Rătescu provenea din judeţul Argeş, boierii din Răteşti fiind cunoscuţi încă din
secolul al XVI-iea: pentru detalii vezi G. Poboran, op.cit., p. 453; În anul 1793, în timpul domniei lui
Alexandru Moruzi, Constantin Rătescu a fost acuzat de săvârşirea mai multor abuzuri, motiv pentru care risca
să fie decapitat. Pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea a tăgăduit mitropolitului de atunci, Dositei, că dacă îi
va apăra viaţa va construi o biserică la Slatina, pe care o va închina Mitropoliei, înzestrând-o cu moşiile
Recea şi Slobozia din judeţul Olt: Ibidem, p. 354-355.
258
l.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cit., p.795; D. Ilie, op. cit., p. 89.
259
G. Poboran, op. cit., p. 355.

sfântului Nicolae şi a sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a sfântului prooroc rlie

Tesviteanu s'a zidit din temelie cu toată cheltuiala şi osârdia D-lui Jupân Constantin
Rătescu (G.) Logofăt i D-lui Jupân Nicolae Mumuieanu şi dărâmându-se în multe rânduri
cu ardere de întâmplările vremii turceşti şi după atâta vreme sta nezugrăvită, iar trăind
Jupân Răducu Niculau Mumuianu s'au îndeletnicit de au zugrăvit-o şi înfrumuseţat-o
după cum se vede spre folos sufletului D-lui şi s'au săvârşit în zilele înălţatului nostru
Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod fiind episcop Kiriu Kir llarion al Argeşului. Ea
s'a mai învălit şi jugrăvit, tot de jupân Radu Nicolau Mumuianu dimpreună cu Sfinţia Sa
părintele arhimandrit Neofit Tătuianu, 1839 Mai 20, iar la anul 1896 s'a mai reparat cu
ajutorul Casandrei Varipati şi mai mulţi enoriaşi" 260 .
Biserica are plan dreptunghiular cu absidă poligonală decroşată. Pe naos se găseşte
o turlă, iar pe pronaos turla clopotniţă. În curtea bisericii se află mormântul lui Ioan
Yaripati, decedat la 8 mai 1868, un alt mare filantrop slătinean din a doua jumătate a
secolului XVIIl • Neavând moştenitori acesta şi-a închinat averea o prin legat
261
testamentar oraşului Slatina pentru construirea unei şcoli, exprimându-şi următoarele

doleanţe: „Cu toată averea mea nemişcătoare ce se compune din moşia Sârbi Măguri din
judeţul Teleorman, de un loc înfundat ce este în hotarul moşii Sprâncenata, precum şi
casele din acest oraşiu cu grădina, curtea şi toate nemestiile sale, să se ţie un stabiliment
de şcoală aici în oraş, cu clasuri mai înalte de cât acelea ce se învaţă în şcoalele publice şi
la caz de va prisosi din venit, să se trimeată la facultăţile din străinătate copiii, ce se vor
osebi prin capacitate şi inteligenţă. Iar stabilimentul să poarte în veci numele meu de
Varipati" 262 . Stabilimentul urma să se înfiinţeze după moartea testatorului şi a soţiei sale
Casandra. În virtutea prevederilor testamentare exprimate de soţii Yaripati administraţia
şcolii speciale trebuia să fie formată din 5 persoane, dintre care trei boieri, mari
proprietari de pământ, locuitori ai oraşului, aleşi pe viaţă, şi doi negustori dintre cei mai
bogaţi ai pieţei slătinene. Dimitrie Mavrodin, ruda şi prietenul casei Yaripati era
desemnat ca administrator, exprimându-se doleanţa ca membrii comitetului de
administrare să fie aleşi cu predilecţie dintre neamurile lzvoranilor şi Mavrodinilor .
263
Un act important relativ la situaţia satelor vecine Slatinei în perioada premodernă îl

constituie jalba adresată la 1793 domniei Ţării Româneşti, prin care locuitorii moşiei
Slătioara, îl informau pe domn că atât timp cât moşia satului a fost domnească au fost
„nesupăraţi şi slobozi'', însă de când a fost făcută danie răposatului vomic Ştefan
Prăşcoveanu au plătit acestuia pentru claca cea obişnuită câte un zlot pe an de casă, dijma
de fân şi altele. Nemulţumirile erau legate de impunerea locuitorilor la prestarea a 12 zile
de clacă pe an şi de plata dijmei fânului in bani. De asemenea se reaminteşte domniei de
păzirea unui obicei avut cel prin care vameşii să nu îi mai supere „de a plăti vamă pe
260
Jbidem, p. 353-354; V. Brătulescu, loc. cit., p. 470-471.
261
Acesta avea ascendenţă dintr-o familie de boieri care apare menţionată în documente sub numele de
Yeripati. Ioan Yaripati s-a născut în anul 1827. Fiind orfan de tată s-a stabilit la Slatina împreună cu mama sa,
Elenca. Aici a urmat cursurile Şcolii de băieţi Ionaşcu. Şi-a completat studiile la Paris, după care a revenit în
ţară: G. Poboran, op. cit., p. 487.
262
Ibidem, p. 488.
263 /!>idem.

bucatele şi vitele ce vindem între noi pentru trebuinţa caselor noastre" . În concluzie,
264
slătiorcnii solicitau domnitorului să fie recunoscuţi ca oameni slobozi, nesupuşi la clacă.

Alexandru Moruzi, domnul Ţării Româneşti, întărea la 6 aprilie 1793 prin
intermediul unui hrisov ca locuitorii comunei Slătioara, judeţul Romanaţi, să plătească
vornicului Ştefan Praşcoveanu claca în bani, câte un zlot de casă, dar cu lucrul să nu fie
supăraţi. În act se mai poruncea ca „pentru dijmă, ca mai mult peste obiceiul care este
zeciuiala, iarăşi să nu fie supăraţi, care dijmă, adecă a fânului şi a celorlalte, au o da în
natură să nu fie supăraţi a plăti dijma fânului cu bani". În privinţa vânzării vitelor se
confirma slătiorenilor dreptul de a nu plăti vamă („să aibă pace de vamă") pentru animale
şi semănături, numai dacă potrivit Condicii Divanului, vânzarea se făcea între locuitorii
satului pentru hrana zilnică 265 .
Ştiri despre o calamitate survenită în viaţa oraşului Slatina desprindem dintr-o
plângere făcută de orăşenii Slatinei şi o anaforă datată 18 aprilie 1793, înaintată domniei
de vei spătaru Jenache. Potrivit acesteia în data de 30 martie au ars mai multe prăvălii.
Slătinenii acuzau un localnic, Dumitru Căpitanu că ar fi autorul incendiului. În faţa
scaunului de judecată pârâţii prezentau mai multe pricini pentru care îl bănuiau pe
Dumitru Căpitanu că ar fi dat foc: una se referea la faptul că în noaptea incendiului acesta
s-ar fi aflat în oraş, şi nu la postul său de căpitănie din lpăteşti; alta informa că în casa de
unde a izbucnit incendiul nu au existat nici foc, nici lumânare aprinse, pentru a izbucni un
incendiu; cea din urmă se referea Ia faptul că s-a găsit o prăvălie spartă, iar în casa
Căpitanului, într-un şopron, ascunsă sub fân s-ar fi găsit marfă din casa unde izbucnise
focul. În faţa acuzaţiilor slătinenilor, vei spătarul considera că Dumitru Căpitanul nu
poate fi învinovăţit întrucât prezenţa sa în oraş putea să fie legată de vreo treabă cu
ispravnicii judeţului, sau de venirea Ia locuinţa sa. Referitor la găsirea unor bunuri în casa
căpitanului, provenite din prăvălia unde izbucnise focul, ispravnicul considera că probabil
au fost puse de cineva, întrucât dacă ar fi existat intenţia furtului de către căpitan, ar fi
fost ascunse în casă, într-un loc mai tainic şi nu la vedere, în anexele Iocuintei sale.
Întrucât nu existau probe suficiente, pentru a se descoperi adevărul se recomanda să fie
aduşi la cercetare şi alţi martori, care puteau furniza dovezi unei judecăţi drepte. Se
sugera domnitorului Alexandru Moruzi să poruncească ispravnicilor judeţului să adune pe
pârâţi şi împreună cu alţi martori, să cerceteze în amănunţime, pentru a stabili „toată
curgerea şi întâmplarea pricinei, ca să se încredinţeze de adevăr" 266 . În consecinţă, la 19
aprilie 1793, domnitorul poruncea ispravnicilor şi zapciului spătăresc să investigheze
cauza. Întrucât în urma cercetărilor apăruse un alt suspect, Mihai Sîrbu, domnia solicita
prinderea acestuia. Dumitru Căpitanu trebuia să fie lăsat în pace şi apărat de pâra
concitadinilor săi, întrucât prin mărturiile făcute făcuse dovada nevinovăţiei sale267 .
264
V.A. URECHIA, Istoria Românilor, Curs făcut la Facultatea de Litere din Bucureşti după documente
inedite, publicat sub direcţiunea profesorului de Comitetul de Studenli ai FacultăŢii de Litere din Bucuresci,
seria 1786-1800, Tomul IV al Seriei 1786-1800 (al VI-lea al Seriei 1774-1800), cu diverse ilustraţi uni,
Bucuresci, Lilo-Tipografia Carol G6bl, 1893, p. 348, vezi şi indicele cronologic al documentelor p. 839.
265
Ibidem, p. 347-348.
266
Ibidem, p. 533-534.
267
Ibidem, p. 535.

Boierul lanache Văcărescu vei Spătar era îndrituit de domnie să cerceteze
întâmplarea, fapt pentru care acesta îl infonna cu o nouă anafora pe Alexandru Moruzi
din care reieşeau unnătoarele aspecte: Dumitru Căpitanu a fost cel care a trimis doi
negustori să anunţe în oraş că a găsit marfa ascunsă în curtea casei sale; orăşenii şi-au
î~dreptat acuzele asupra altei persoane, Mihai Sîrbu, chiriaşul unui alt imobil ce aparţinea
ŞI se afla în vecinătatea casei lui Dumitru Căpitanu, pc motiv că aici au fost găsite mărfuri
din prăvălia arsă; Dumitru Căpitanu a fost cel care Ic-a strigat orăşenilor să îl prindă pe
Mihai Sârbul care intenţiona să fugă, dovedit fiind că săvârşise fapta nelegiuită; Dumitru
Căpitanul era proprietarul casei închiriate şi nu trebuia să răspundă pentru faptele
chiriaşului său, întrucât nu tăinuise existenţa mărfii care nu îi aparţinea, pentru a fi acuzat
de complicitate la furt; Dumitru Căpitanu adusese la judecată ca dovezi ale onoarei sale
două adeverinţe semnate de locuitori ai oraşului dar şi ai celor aflaţi pe moşia vecină
Pârliţi, în care aceştia garantau pentru căpitan învederând că în viaţa şi activitatea sa a dat
dovadă că este un om bun care nu a săvârşit fapte netrebnice; întrucât asupra lui Dumitru
Căpitanu mai planau suspiciuni, orăşenii au solicitat carte de blestem pentru cei care
semnaseră ca martori ai bunei credinţe a acestuia, întrucât se credea că multe dintre
semnături ar fi neadevărate şi mincinoase; Dumitru Căpitanu era absolvit de orice
acuzaţie, însă dacă timp de douăzeci de ani de la judecarea pricinei unna să fie dovedit
cumva prin alte mărturii acesta urma să răspundă cu viaţa 26 ~.
Tot din vremea lui Alexandru Moruzi, într-o plângere din 28 aprilie 1793, făcută de
judecătorul domnesc Toma Deleanu din Slatina, se aminteşte de un incident petrecut după
Paşte, în săptămâna luminată, în vremea bâlciului de Sf. Gheorghe. Toma Deleanu în
calitatea de judecător a mers în locul amintit „cu umbrar întra' <linsu făcut pentru a judeca
pricinile ce se întâmplă în târg". Pe când judeca doi oameni au venit două slugi ale
ispravnicului Ioan Faca, care l-au împiedicat să mai judece, întrucât aveau poruncă.
Dorind să vadă porunca ispravnicului aceştia i-au citit-o dar nu i-au pennis să o cerceteze
pentru încredinţare. Toma Deleanu le-a luat porunca cu forţa şi fapt ce a generat o
altercaţie însoţită de înjurături şi ocări „de puţin a rămas să nu se facă primejdie, lucru de
mirare la tot norodu târgului". Judecătorul solicita trimiterea de către domn a unui „om
domnesc"(în textul original, „mumbaşir"), „ca să se facă cercetare în faţa locului, în frica
lui Dumnezeu, de dumnealui stolnicul Drăghiceanu Oteteleşanu, şi de dumnealui şetrarul
Nicolae Ispravnic, şi împreună cu cercetare să iea pe acel vinovat". Toma Deleanu îşi
manifesta încrederea în judecata domnească astfel încât „să nu rămână ruşinat'',
mărturisind că neamul său nu cunoscuse un asemenea afront. În finalul plângerii se mai
arăta că dacă ar fi ştiut că judecata trebuia să fie făcută de ispravnicul Faca, acesta trebuia
269
să-i dea de ştire „iar să nu-şi pue feciorii a ocărî feciorii de boier în mijlocul târgului" .
Domnitorul Alexandru Moruzi orânduia prin porunca din 5 mai 1793 ca un înalt
supus, marele logofăt Nicolae Filipescu, să meargă în judeţul Oltului, unde împreună cu
stolnicul Drăghiceanu Otetelişanu şi şetrarul Nicolae Ispravnicu să cerceteze pricina şi să
fie grabnic înştiinţat 270 .
26
H Ibidem, p. 535-537.
269
Ibidem, p. 401-402.
270
Ibidem, p. 402.

Raportul acestora înaintat la 17 mai 1793 consemna următoarele aspecte: din

audierea martorilor şi a vameşilor, de faţă fiind şi pârâţii, a reieşit că Toma Deleanu a
mers în târg să judece; în ziua de vineri, după prânz, au mers în târg Preda Polcovnicu şi
Teodosie Stegaru, supuşii orânduiţi de ispravnicul Ioan Faca prin răvaş, să judece; Preda
Polcovnicul era omul şetrarului Nicolae, care nu se afla în oraş; Teodosie Stegaru era
omul lui Ioan Faca; aceştia au mers la umbrarul judecătorului din târg însă .. nu l-au găsit,
fiind dus la prăvălie"; au început să caute pricinile de judecată însă Toma Dclcanu care a
apărut între timp le-a cerut să vadă porunca care îi îndreptăţea să facă acest demers; Preda
Polcovnicul nu i-a arătat actul însă i l-a citit; Toma Deleanu i-a smuls porunca din mână,
fapt care a iscat cearta cu Preda Polcovnicul; Teodosie Stegarul nu a participat în nici-un
fel la incident, însă lucrurile au degenerat luând aspectul îmbrâncelilor între judecător şi
polcovnic făcute chiar sub umbrarul de judecată; Preda Polcovnicul l-a urmărit pe Toma
Deleanu, care a încercat să plece şi a încercat să îl dea jos de pe cal 271 .
Dincolo de pitorescul unei asemenea întâmplări din viaţa cotidiană a Slatinei
premoderne, care cu s·iguranţă a constituit pentru slătineni un moment savuros din timpul
desfăşurării bâlciului de Sf. Gheorghe, domnitorul lua cele mai aspre măsuri. În urma
incidentului - ce în opinia sa era o încălcare gravă a exercitării atribuţiilor specifice
rangului conferit, dar şi a ordinii domneşti în Slatina - prin porunca din 31 mai 1793
pronunţa următoarele pedepse: lui Toma Deleanu i se lua porunca prin care era îndrituit
să judece şi pierdea calitatea de judecător, întrucât „nu şi-a purtat arzul cinstei sale, ca un
judecător ce era"; acesta se făcea vinovat că în loc să se retragă din faţa gâlcevitorilor şi
să informeze în scris domnia asupra întâmplării „şi-a pricinuit singur necinste în parte";
ispravnicii erau consideraţi şi ei vinovaţi întrucât nu aveau calitatea de a interveni în
pricini de judecată, ei având drept atribuţii sprijinirea judecătorului şi aplicarea
hotărârilor domneşti; Ispravnicii erau amendaţi trebuind să plătească câte 50 de taleri
trimisului domnesc; Preda Polcovnicu, pentru că ridicase mâna asupra judecătorului
domnesc era încătuşat şi adus sub pază în faţa domnitorului 272 ; în cazul de faţă,
ispravnicul Ioan Faca, a încălcat legile ţării, întrucât vei logofătul care a făcut cercetarea
afirma că din consultarea unor boieri mai vechi, care au fost ispravnici, a reieşit că
ispravnicii nu pot orândui pe alţii să caute pricini de judecată, aceasta fiind atribuţia
exclusivă a judecătorului . În concluzie, ceea ce se petrecuse în oraşul Slatina, în timpul
273
bâlciului de Sf. Gheorghe, trebuia pedepsit într-un mod exemplar de către domnitor
pentru a fi apărate vechile rânduieli ale ţării.
O carte dată ispravnicilor din judeţele Dâmboviţa, Vlaşca, Muscel, Argeş, Olt şi
Teleorman, de către domnie, la 6 mai 1793, ne furnizează lămuriri preţioase asupra
colectării în visteria ţării a „ploconului cămărăşiei'', dar şi a „cotăritului" ce trebuia
achitat de negustorii ce vindeau marfă „cu cotul". Documentul aminteşte că „orăşanii de
la Câmpulung şi negustorii dela Piteşti i dela Slatina, ce făcu alişveriş de marfă cu coturi
pe la târguri, nu se supun a primi coturile şi a plăti ploconul, cu pricină că unii sunt
privilegiaţi şi alţii sunt la nemuri, cerând a se face porunca domniei", după cartea
domnitorului Mihai Şuţu dată la 29 octombrie 1791. Domnitorul Ţării Româneşti,
271
Ibidem, p. 402-403.
272
Ibidem, p. 403.
273
Ibidem, p. 404.

Alexandru Moruzi amintea că aceste coturi „se dau pentru dreptatea de obşte, a nu se face
înşelăciuni norodului la vânzarea mărfei lor cu alte coturi mici, şi fiindcă acesta nu este
unnătoare totdeauna, ci numai odată acum li se dă aceste măsuri, ca cu acestea să vîndă,
iar nu cu altele, care nu intră în privilegiul orăşenilor nici al altora, precum nici ploconul
nu se cuprinde asemenea în privilegiul lor nici este următor pe tot anul, ce numai la
cămărăşia nouă, de aceea sunt datori de obşte câţi vîndu marfă cu cotul a primi şi fără de
voia lor coturi şi de a da obişnuitul havaet, cum şi ploconul asemenea a-l plăti" 274 .
Acelaşi domnitor întărea la 26 mai 1793 mănăstirii Dintrunlemn mila vinăriciului
domnesc din Dealul de jos, ce ţinea de cel al Slatinei, în cuantum de 300 de vedre, ce
urma a fi dat maicilor călugăriţe pentru a fi ridicat fără împotrivirea vinăricerilor din
?75
oraş-
Alexandru Moruzi reconfirmă şi întăreşte mănăstirii Clocociov la 30 iunie 1793 „să

aibă a lua pe fiecare an două sute de vedre de vin din vinăriciul domnesc din dealul
Dăneştilor, ce este pe moşia sfintei mănăstiri; aşişderea să aibă otaştina pământului dintru
acel deal, din douăzeci de vedre o vadră, după obicei". Aşezământului religios i se întărea
să aibă şi dreptul de „să aibă a ţine şi !iude patru, oameni străini, pe care găsindu-i, vor fi
apăraţi de toate rânduielile ţării" .
276
Într-o anafora înaintată domniei la 29 martie 1794 de către marele logofăt Nicolae
Filipescu se aminteşte de solicitarea făcută de locuitorii satului Slătioara, de înnoire a
unei căqi mai vechi, conferite la 1757, în vremea lui Grigore Ghica. Înaltul funcţionar
domnesc sugera domniei ca ispravnicii locului să cerceteze cazul astfel încât să nu existe
pricini de jalbă împotriva vameşilor. Textul documentului este important întrucât face
precizarea că în urma unor cercetări mai vechi făcute de marele ban al Craiovei, Ianache
Hrisoscoleu, „s'au dovedit cum că locuitorii dela Slatina de dincolo (adică Slătioara, după
părerea noastră) nu sunt amestecaţi cu orăşenii Slătineni de dincoace de Olt, nici că sunt
legaţi de orânduiala celor 12 sate ale vămii de la Slatina, nici târgul la Slatina de acea
parte nu se face, şi se porunceşte ca printr-aceiaşi carte ca să fie apăraţi atât de vameşii de
Olt, cât şi de vameşii Craiovei" .
277
Documentul de mai sus evidenţiază existenţa „orânduielii celor 12 sate" cc erau

278
jurisdicţionate vămii Slatinei. În fapt era vorba de practica satelor din jurul unei aşezări
urbane sau vămi de a achita vama în târgul de care aparţineau. Ţăranii care vindeau
mărfuri în altă parte şi nu în târg nu plăteau vamă. Domnia era direct interesată în
obţinerea de venituri pentru visteria ţării. Pe lângă această obligaţie exclusiv fiscală mai
existau şi altele între care credem noi ar fi cea de întreţinere a podului umblător şi a
drumului comercial, la trecerea râului Olt, în zona oraşului Slatina 279 .
274
lhide111, p. 629-630.
rn Ibidem, p. 196-198.
276
lhidem, p. 219-220.
277
lhidem, p. 643.
278
Detalii despre rânduiala celor ., 12 sate" şi a prezenţei acesteia la finele secolului XVII la Slatina: L.
Rădvan, op. cir., p. 305-307.
~n Un document edificator ar fi cel al pitacului datat 7 martie 1795 dat ispravnicilor judeţelor pe unde mergea
drumul de la Bucureşti până Câincni, aflat în defileul Oltului, aşa numitul „drum al menzilului". Reclama\iile
insărcina\ilor cu poşta domniei. dar şi anaforaua hatmanului Constantin Caragea, arătau necesitatea rn fiecare

Menţionarea târgului săptămânal de la Slatina este importantă de asemenea

280
importantă întrucât după bâlciul anual de Sf. Gheorghe care dura 4-6 săptămâni, avem
încă o dovadă elocventă asupra vieţii economice a oraşului nostru la finele veacului al
XVIII-iea, căruia domnia Ţării Româneşti îi acordase un asemenea privilegiu.
Egumenul Chirilă al mănăstirii Clocociov, din marginea Slatinei, solicita la 20 mai
1794 dreptate domnitorului ţării, arătând că locuitorii de pe Hârteştii Cutlumuzului (plaiul
Argeşului, judeţul Muscel) nu plăteau zeciuiala stabilită. Se arăta că deşi cine deţinea
grădini pentru trebuinţa casei, trebuia să aibă între 50-100 de pruni cel mult, nu livezi de
1000-2000 de pruni, fostul egumen al Clocociovului, „fiind prost, locuitorii îl amăgeau şi
nu îi dădeau dreapta zeciuială, din I O pruni 1, după vechiul obicei, ci-i dădea cu 4-5 oca
de rachiu afără din prunii acestor livezi şi se năpăstuia mănăstirea la dreptul său".
Domnul ţării învedera faptul că orânduiala Divanului era ca pentru toate roadele trebuia
dată zeciuiala stăpânului moşiei, cu excepţia grădinilor din vecinătatea caselor. Livezile
de pe lângă vii, după suma pogoanelor avute, dacă se depăşea „îndestularea şi trebuinţa
caselor", urmau a da zeciuiala cuvenită, ispravnicii trebuind să regleze subterfugiul folosit
de unii locuitori, pentru ocolirea plăţii zeciuielii 281 .
La 27 iunie 1794, printr-un hrisov emis de Alexandru Moruzi (1793-1796, 1799-
1801) locuitorilor din Slătioara, sat aflat în vecinătatea oraşului, li se reconfirmă
privilegiul mai vechi conferit de Grigore III Ghica ( 1768-1769), de a fi scutiţi de vama de
la Slatina şi de a nu plăti taxa ierbăritului. Documentul domnesc venea ca urmare a
plângerii slătiorenilor. Cu această ocazie domnitorul solicita se ispravnicilor judeţului Olt
să cerceteze cauza prin vameşii vechi. Astfel s-a adeverit faptul că pentru vitele
cumpărate din sat şi tăiate „pentru al lor alişveriş, din vechime, de ierbărit şi de vamă nu
s-au supărat de către vameşii Craiovej", însă pentru vitele cumpărate din satele judeţului,
trebuiau să plătească dările timpului. Intrucât ispravnicii judeţului şi moşnenii au arătat că
nu au plătit nimic nici pentru vitele de strânsură luate din judeţ, iar cartea lui Grigorie
Ghica nu prevedea în mod expres pe ce anume „ să se apere de către vameşii Oltului şi ai
Craiovei", ci doar „a nu li se face nici un fel de supărare pentru vamă", slătiorenii sunt
miluiţi prin carte domnească „ca să fie apăraţi de către numiţii vameşi, a nu se supăra
pentru vama de ierbărit pe vitele ce vor cumpăra de la săteanul lor şi se vor tăia în scaune,
în sat, pentru al lor alişveriş" 282 •
Amintirea în document a vameşilor de la Slatina sau Craiova care cu siguranţă
comiteau şi abuzuri în exercitarea prerogativelor, fapt ce determină plângerea slătiorenilor
către domnie, ne oferă prilejul de aduce în prim plan şi existenţa unor practici de fraudare
judet să orânduiască oameni ce trebuiau să supravegheze şi să se îngrijească de starea podurilor, a podiştelor

şi a drumurilor: V.A. Urechia, op. cit., p. 792.
280
A. Oţetea, op. cit., p. 88. Acordarea dreptului de târg sau de bâlci era o prerogativă a domniei. O asemene
concesie făcută unui oraş însemna perceperea unor taxe şi îndeplinirea a trei condiţii esenţiale: să nu fie prea
aproape de hotar pentru a respecta regulamentul care interzicea organizare de târguri în apropierea Dunării,
pe o distanţă de zece ore, pentru a evita intrarea negustorilor turci; să nu fie prea aproape de alte târguri mai
vechi şi să nu să ţină la aceeaşi dată cu alte târguri din judeţ, pentru a nu aduce altor comunităţi prejudicii; să
fie necesar şi dorit de locuitori şi negustori: Ibidem, p. 86. Vama târgului aparţinea de drept visteriei dar
domnitorul o putea dărui unei biserici, mănăstiri sau unor persoane particulare: ibidem, p. 94.
281
Ibidem, p. 362.
282
Ibidem, p. 620-621; G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 48, p. 63.

vamală. Unii dintre negustori se înţelegeau cu vameşii („care cădeau totdeauna la
învoială") sau recurgeau la diferite şiretlicuri pentru a plăti puţin sau chiar deloc vama
datorată. Marfa era introdusă clandestin, cu declaraţii false sau facturi mincinoase, în scop
premeditat evazionist. De exemplu, unii dintre negustorii craioveni, care deţineau prăvălii
şi importau mărfuri străine, pentru a nu plăti taxa de consum, se învoiau cu vameşul de la
Slatina, plăteau ceva pentru tranzit, fără însă a prezenta marfa, apoi se duceau la Craiova
cu teşcherea că au plătit vama 28 3.
Un document din anul 1794 ne furnizează primele ştiri despre existenţa unui pod la
!păleşti (este vorba de Ipoteşti, sat aflat în apropierea Slatinei - n.n.), pe vechiul drum al
olacului şi despre perceperea „ brodinei „!.~• (taxa de trecere a podului). Domnia a fost
înştiinţată prin numeroase jalbe făcute de neguţători şi diferiţi trecători, că podarii „nu
urmează obiceiul ce au fostu a lua de caru cu boi câte cinci parale şi de caru cu patru boi
I O parale, ci fac mult necaz trecătorilor cu cerere de plată nesuferită de ica de caru câte 70
de parale şi până la 2 Ici". Alexandru Moruzi dădea poruncă straşnică ispravnicilor
Oltului să ia măsurile cuvenite astfel încât „să nu îngăduiască a lua mai multu decât câte 5
parale de carulu cu 2 boi şi câte I O de caru lu cu 4 boi". Podarii care ar fi cutezat să facă
se împotrivească poruncii unnau să fie ridicaţi şi trimişi în faţa judecăţii domneşti pentru
. ·'85 .
a fi1 pe deps1ţ1-
La 13 martie 1795, într-o anaforă a Logofeţiei Ţării de sus, înaintată domnitorului
Ţării Româneşti, se stabilea ca Ianache Stănescu, fost vinăricer, să plătească suma totală
de 66 de taleri şi 80 de bani, adică 40 de bani pe vadră pentru 200 de vedre de vin din
vinăriciul domnesc, din dealul Dăneştilor, aflat pe moşia mănăstirii Clocociov. Probabil
ca urmare a jalbei aşezământului religios către domnie, şi în unna cercetărilor slujitorilor
domniei a reieşit că Ianache Stănescu nu plătise mănăstirii mila de 200 de vedre şi nici
bani, pe motiv că nu înţelegea din cartea domnitorului ce trebuia să dea: bani sau vin.
Somat să plătească Ianache Stănescu a tergiversat plata obligaţiilor afinnând că nu el este
proprietarul, ci doar vinăricerul, stăpân fiind de fapt Grădişteanu. Pentru ca domnul ţării
să dea „o poruncă luminată" Constantin Filipescu, logofătul desemnat să cerceteze
recomanda ca zapciul să treacă la executarea obligaţiilor vinăricerului amintit, în favoarea
mănăstirii Clocociov .
286
287
Ştiri importante despre epidemia ciumei care a lovit Slatina şi judeţul Olt la
sfârşitul secolului al XVIII-iea ne sunt furnizate de cartea domnească din 23 aprilie 1795,
28
A. Oţetea, op. cil., p. 29.
.1
28
~ V.A. Urechia, op. cit„, p. 906.
285
Ibidem, p. 631.
286
G. \1ihai. B. Geaucă, op. cit., doc. 49, p. 64.
287
Ispravnicii Oltului ii informaseră pc domnitor despre izbucnirea ciumei în satele Tâmpcni şi Fioru. La 4
martie 1793 acesta le poruncea să-i separe pc cei bolnavi de cei sănătoşi. Celor atinşi de molimă unnau a li se
construi colibe într-un loc prestabilit, aproape de apă, unde să fie puşi sub pază. Ispravnicii trebuiau să
asigure bolnavilor pâine, linte, oţet şi usturoi. Casele infestate unnau să fie arse, iar îmbrăcămintea spălată
temeinic şi uscată în bătaia vântului, „ca să icasă acea molipseală şi putoare din haine". După internarea
bolnavilor în lazaret 40 de zile şi vindecarea lor unna să fie eliberaţi. Cei care nu au fost infestaţi dar care se
aflaseră în contact cu bolnavii de ciumă unnau să fie supuşi unor măsuri de profilaxie: să stea în lazaret 22
zile, să îşi mature casele, să Ic spele, să Ic cureţe, să le afume cu pucioasă, cu păcură şi apoi să se mute: V.A.
Urechia. op. cit .. p. 735-736; Pentru eradicare ciumei dincolo de luarea acestor măsuri cu caracter medical, s-
a făcut apel şi la sprijinul bisericii, săvârşindu-se numeroase slujbe şi litanii. Mitropolitului Ţării i s-a cerut de

adresată ispravnicilor din judeţele Olt, Vâlcea şi Romanaţi. Domnitorul îi certa pe aceştia
că au înfiinţat lazareturi (spitale) la trecerea Oltului - în mod sigur şi la Slatina, care era
un asemenea loc - împiedicând grabnica circulaţie a oamenilor şi a corespondenţei
domneşti. Admiţând unele măsuri luate pentru „paza de ciumă", poruncea ca în locul
spitalelor improvizate slujbaşii domneşti să fie dezinfectaţi prin fumuri („să se aerisească
prin fumul acela bine, ei şi toate ale lor, şi să trecă neopriţi"). Călătorii domneşti
„negrăbiţi urmau să zăbovească 3 şi 4 ceasuri, în cari să se afume, iar alţi trecători ce sunt
în trebile lor, toţi să zăbovească şi mai multe ceasuri, afară de cei molipsiţi, care aceia să
se poprească de tot şi să însciinţaţi cu grabă la Spătărie". Dincolo de aceste prevederile
acestui ordin ce conţinea măsuri de prevenire şi combatere a molimei ciumei ce afecta
Ţara Românească, avem de la domnitor informaţia că aceia de la care izbucnise epidemia
erau ţiganii „cari nu făcu nici un fel de pază şi curăţenie şi de la care s 'au început
molipsela năprasnicei boli". Aceştia urmau să fie opriţi la trecerile Oltului câte 2-3 zile 288 .
Un raport al marelui Vistier Scarlat Ghica din 6 martie 1796, ii informa pe
domnitorul Ţării Româneşti „că postelnicelul Rătescu nu mai poate servi ca sameş
(vameş) la Olt fiind bătrân şi bolnav, deci cere să i se hărăzească iertăciune din slujbă".
Informaţia este importantă din prisma amintirii acestui funcţionar al vămii Slatinei,
postelnicul Rătescu, nimeni altul decât a lui Constantin Rătescu, cel care ctitorise în 1793
biserica „Sf. Împăraţi" din oraş. Afirmaţia noastră se întemeiază pe reclamaţia făcută la
17 noiembrie 1793, de către boierii Nicolae Gigârtu, Scarlat Milcoveanu şi Mincu
Vulturescu, împotriva fostului sameş al judeţului, Constantin Rătescu, acuzat a fi un
funcţionar abuziv. Alexandru Moruzi face cercetări şi stabileşte că Rătescu nu a fost
dovedit că a săvârşit ,jafuri, nedreptăţi şi pagube", şi îi trimite pe Scarlat Isvoranu clucer
de arie, pe fratele său Constantin Isvoranu şi Ioan Brebenelul de la Olt, în surghiun la
mănăstirea Arnota, pentru calomnie, întrucât „pârile cercetate s'au dovedit deşarte" 289 .
Raportul lui Scarlat Ghica din 6 martie 1796 mai este deosebit de preţios şi datorită
recomandării făcute de acesta, de numire în locul lui sameşului Constantin Rătescu a lui
Zamfir logofătul. Acesta - probabil tot un slătinean - era un om şcolit „având praxis atât la
socoteli, cât şi la condeiu românesc, grecesc, cum şi ca unul ce purure s'au aflat sameş pe
către domnitor să trimită preoţi înarmaţi cu moaştele (capul) Sf. Visarion (considerat a fi făcător de minuni şi
izbăvitorul acestei năpraznice boli), aflat în Bucureşti, pentru a fi dus în judeţele Vlaşca şi Olt, în vederea
săvârşirii de sfeştanii în satele neatinse de molimă, dar şi în jurul celor afectate. Aghiasma sfinţită trebuia
trimisă tuturor credincioşilor pentru curăţarea trupului şi a locuinţelor ţăranilor: Ibidem, p. 736-737; La 25
martie 1795 săracii nevrednici de nici-o slujbă din Bucureşti au fost ridicaţi din cauza ciumei şi trimişi spre
ale fi asigurată supravieţuirea, unor mănăstiri din Ţara Românească. Egumenii mănăstirilor primeau de la
domnie pentru fiecare cerşetor câte un taler şi jumătate pe lună de familie, şi câte o oca de mălai din toate
liudele mănăstireşti, aşa cum mâncau ceilalţi oameni ai acestor aşezăminte. Egumenii trebuiau să le asigure
loc de casă, dacă înăuntrul mănăstirii nu exista spaţiu necesar vieţuirii acestora. La intrarea în sfintele lăcaşe
„calicii" trebuiau mai întâi „să fie spălaţi, curăţaţi, afumaţi şi udaţi cu oţet". Între mănăstirile unde au fost
trimişi 122 de cerşetori, câte 2-3 în fiece mănăstire, dintre care mulţi bărbaţi, cu femeile şi copiii lor,
figurează în judeţul Olt, Clocociovul şi mănăstirea de la Slatina (probabil biserica Adormirea Maicii
Domnului, ctitorită la 1736, în mahalaua galbenă a oraşului): Ibidem, p. 759-760.
288
Ibidem, p. 721.
289
Ibidem, p. 539-540; G. Poboran, op. cit„ p. 454-455.

la judeţe". A vând în vedere recomandarea vei vistierului Ghica domnitorul aproba
numirea lui Zamfir logofătul 290 •
Pe panta sud-estică a Grădiştei, străjuind drumul ce duce spre Craiova, în anul
1796 a fost construită biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul" (Biserica Sfintii
Voievozi şi Sf. Ioan Botezătorul din Coastă). Ctitorii acestui sfânt lăcaş de închinăciu~e
au fost preotul Barbu duhovnicul, jupân Ion Robu, jupânii Logofăt Dinu, Stan Ciobanu,
în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti ( 1774-1782, 1796-1797). Edificiul religios
respectă tipul de arhitectură specific bisericilor de secol XVIII având forma de corabie
cu turlă pe pronaos şi conservând integral arhitectura origin;ră 291 . Biserica cu hramul
„Sfântul Ioan Botezătorul" a fost filială a bisericii Ionaşcu. Pe o lespede de gresie ce se
292
găseşte în proscomidiar sunt amintite 150 de persoane.
Cu ocazia zugrăvirii din 1824, deasupra uşii de la intrare s-a scris în frescă
următoarea pisanie: „Această sfântă şi Dumnezeiască biserică ce se cinsteşte şi se
prăznuieşte hramul sfinţilor mai marilor Mihail şi Gavril şi Sf. Ioan Botezătorul cu
agiutoriu milostivului Dumnezău s-a început şi s-a zidit din temelie de robii lui
Dumnezeu preoţii popa Barbu duhovnicul ot Slatina şi dă dumnealui Păun Ionaşcu şi dă
dumnealui Ion sin Barbu Băcănoiu şi dă dumnealui Enache sin Mateică şi dă dumnealui
jupan Ion ... şi dă dumnealui jupan logofăt Din, cum şi dă dumnealui Stan Ciobanu. Şi s-
au zidit în zilele luminatului nostru domn Io Lixanaru Ipsilant Voievod (Alexandru
Ipsilante: l 796-1797) şi cu blagoslovenia Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolitului
Grigorie, la leat 1769, sept. 15. Şi acum, la leat 1824, s-a zugrăvit sf. tâmplă şi s-a
preînoit zugrăveala cca veche, cu ajutorul de obşte, care să fie numele lor şi neamului lor
pomemt . -m veci.. I on zugravu 1"293 .
Deasupra uşii de la intrare în interior mai apare o inscripţie târzie care
consemnează: „S-a învelit o dată cu cheltuiala răposatului Nicolae; în 1876, a zugrăvit-o
din nou, în 1895 a făcut şoseaua pavată; iar în 1890 a zugrăvit-o din nou, cu cheltuiala sa,
Ioniţă Sfetcovici". În biserică a fost înmormântat în anul 1856 Dimitrie Poenaru, fost
slujbaş al plăşii Oltului de sus. Pe piatra sa tombală apare textul: „Aici se odihneşte ţărâna
robului lui Dumnezeu, Dimitrie Poenaru, născut la 1796, mort la 1856, martie 26. Ca
semn de recunoştinţă, s-a pus această piatră, întru vecinica pomenire. Săpător: Ioan
Tronar, Câmpulung".
12. IONAŞCU CUPEŢU ŞI MOŞTENIREA SA
În mai 1796, după moartea lui Ionaşcu Cupeţu, Dumitrache Fălcoianu cere
protimisis la vânzarea moşiilor Ibăneşti şi Băcăleşti care fuseseră cumpărate de
negustorul slătinean de la Ioniţă Fălcoianu. Neaga Cupeţu şi Gavrilă, nepotul de soră al
290
V.A. Urechia, op. cit., p. 648.
291
l.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cit., p. 793. Reparaţii la acest sfânt lăcaş s-au făcut în anii 1824(
când pictura a fost refăcută de Ion Zugravu), 1876, 1885, 1923: D. Ilie, op. cit., p. 90.
292
Masa sau firida în peretele de nord unde se săvârşeşte proscomidia, adică slujba de pregătire a pâinii şi
vinului pentru împărtăşanie: Dicfionarul explicativ al limbii române, Academia Română, ediţia a li-a, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti. 1996( infra: DELR), p. 860.
293
G. Poboran, op. cit., p. 368-369; I.Gh. Diaconescu, M.M. Branişte, loc. cit., p. 794.

comerciantului se apără în faţa solicitării motivând că deşi a fost ciumă, iar bucatele au
lipsit, Ionaşcu a construit 3 odăi la biserică, a cumpărat var şi cărămidă pentru alte camere
. 1'94
unde unna să se facă sp1ta - .
Potrivit unui zapis dat de Neaga, văduva negustomlui Ionaşcu Cupeţu din Slatina,
înaintat la 17 februarie 1797, vei vomicului oştirii Radu Golescu şi vei logofătului Ţării
de Sus. Constantin Filipescu, orânduiţi de domnie ca „epistaţii şi purtătorii de grijă",
pentru spitalul început a fi clădit la Slatina din 1792, aceasta se obliga să contribuie
benevol la înzestrarea şi buna administrare a acestui aşezământ. Deoarece epitropii sus
amintiţi solicitaseră, în scris, exprimarea intenţiilor văduvei, pentru a preîntâmpina
exercitarea dreptului de protimisis al Fălcoienilor, Neaga Cupeţu îşi manifestă dorinţa ca
în timpul vieţii, dar şi după moarte să ajute biserica şi spitalul cu danii după averea
deţinută. Concret ea se angajează să ofere cărămidă, var şi şindrilă, pentru a ridica mai
multe încăperi. din primăvara şi până în toamna anului 1797: „două odăi şi o bucătărie şi
un cuptor de pâine. tot lângă acele odăi, toate de zid, însă cu arcadele într-o cărămidă şi
jumătate, iar despărţiturile într-o cărămidă". Sumele necesare acestor construcţii unnau
să provină din veniturile moşiilor închinate spitalului, dar şi din resurse proprii. În afara
acestor planuri Neaga Cupeţu mai dorea să construiască pe un lot de teren deţinut în
Slatina şi o prăvălie, ale căror venituri să fie folosite de spital. Dovada elocventă a
generozităţii specifice bunilor creştini sau marilor filantropi o constituie dorinţa cu
valoare testamentară, exprimată în finalul actului de consimţire, potrivit căreia toată
agoniseala vieţii ce mai stăpânea, „o viişoară ce am cu cramă şi cu pivniţă de zid, cu un
beci şi o căscioară de zid d-asupra beciului să mă hrănesc cu dânsa cât voi avea viaţă, iar
după moartea mea, să rămâie iarăşi spitalului"295 •
Unul dintre primele acte ce amintesc de existenţa Şcolii Ionaşcu de la Slatina este
anaforaua din 20 martie 1800 aparţinând epitropilor acestui aşezământ, Constantin
Filipescu şi Radu Golescu. Studiind veniturile se ajunge la concluzia că fondurile donate
sunt insuficiente pentru a se construi spital şi şcoală. Hotărârea luată este aceea de a se
face „şcoală pentru învăţătura copiilor". Epistatul şcolii a fost desemnat Nicolae Gigârtu
şi a fost stabilit ca das~ălul de limba greacă să aibă o remuneraţie de 300 de taleri pe an,
hrană şi lemne de foc. In cazul când numărul elevilor depăşea cifra l 00 trebuia angajat al
doilea dascăl pentru învăţătura grecească cu salariu de 100 de taleri pe an şi un al treilea
care să înveţe copiii româneşte. Elevii fără posibilităţi materiale unnau a fi întreţinuţi din
296
venitul bisericii Ionaşcu •
Începutul secolului al XIX-iea consemnează pentru Slatina un nou episod militar.
Întrucât oraşul Craiova a suferit distrugeri majore ca urmare a incursiunilor repetate ale
pazvangiilor din anii 1799-1800 (soldaţii paşei de Vidin Pasvan-Oglu), domnitorul Ţării
Româneşti Alexandru Moruzi (1793-1796, 1799-180 I) îşi fixează la 5 ianuarie 180 l
tabăra militară la Slatina , cu scopul stopării atacurilor şi alungarea acestora de pe
297
teritoriul ţării.
294
I.S. Toma, op. cit., p. 136.
295
ibidem, doc. 50, p. 65.
296
Gh. Pâmuţă, Violeta Bărboi, op.cit., p. 26-27.
297
G. Poboran, op. cit., p. 143; DJLJO, p. 44.

În anul 1803 jupâneasa Neaga solicită domnitorului Constantin Ipsilanti ( 1802-
1806, 1806-1.807, 1807) scutirea de dajdia viei pe care soţul său o închinase bisericii, fapt
ce l-a determinat pe acesta să ceară ispravnicilor judeţului Olt „să cerceteze de este acum
şcoală, de învaţă copiii fără plată şi de sunt dascăli care slujesc acum cu simbrie cum şi
pentru vie câte pogoane sunt şi de e via a bisericii şi şcolii" 298 . Ispravnicul judeţului Olt,
Constantin Şătrariu, proprietarul moşiei Stoicăneşti-Olt, însărcinat a investiga pricina îl
informa pe domnitor că „Ionaşcu mazilu, în viaţă fiind, au făcut această sfinţită biserică
aici în Slatina cu zidire împrejur şi odăi, înzestrând biserica cu cele ce i-au dat inima,
făcând un bun aşezământ sufletesc - a să afla dascăl nelipsit cu simbrie din venitul
bisericii, să înveţe copiii fără plată şi acum se află 3 dascăli: unul preot călugăr grec ce
paradoseşte matimaturile, altul iarăşi grec latina învăţând feciorii de boieri şi altul dascăl
rumânesc pentru copiii orăşanilor; la aceşti 3 dascăli li se dă îndestul simbrie şi tain
mâncări şi lemne de foc, prin chiverniseala Neagăi, soţia lui lonaşcu„." 299 .
Un episod important al vieţii culturale a oraşului Slatina îl constituie scrierea în
anul 1802 de către Naum Râmniceanu (Clococeanu) (1764-1739) a Cronicii de la
Clocociov 300 , una dintre ultimile cronici de tip medieval elaborate în spaţiul românesc.
Stabilit cel mai probabil între anii 1798-1802301 în Slatina, Naum Râmniceanu a redactat
acest preţios izvor documentar. Autorul abordează chestiunea continuităţii românilor în
Dacia, opinând că elementul dac a avut un aport similar celui roman în formarea
poporului şi a limbii române. Naum Clococeanu inventează o întreagă istorie a
Clocoţocenilor, refugiaţi valahi stabiliţi în Transilvania „de multele supărări ale vecinilor
Dunărei şi de desele robii ale Tătarilor". Aceştia au trăit în Ţara Românească „ la locul ce
s-au chiemat mai nainte vreme Clivus, iară acum Clocoeogul (Clocociov - n.n.) aproape
de apa Oltului şi de tărgul Slatinii" 302 . Deşi inventarea acestor origini forţează limitele
adevărului istoric lucrarea constituie un moment de referinţă în activitatea culturală a
mănăstirii Clocociov. Merită de asemenea evidenţiat faptul că prezenţa lui Naum
Râmniceanu la Slatina are loc exact în perioada în care aici se pune piatra de temelie a
Şcolii Ionaşcu. Venirea în oraşul de pe Olt trebuie circumscrisă carierei sale de profesor
privat de limba greacă, calitate ce îi oferea oportunitatea de a fi angajat cu contract acolo
unde i se ofereau condiţiile unei vieţi chivernisite.
Unele sinteze istorice referitoare la evoluţia învăţământului românesc susţin ipoteza
potrivit căreia în anul 1803 Şcoala Ionaşcu din Slatina funcţiona cu trei dascăli, unul
298
l.S. Toma, op. cit., p. 139.
299
lhidem, p. 139-140; Gh. Pâmuţă, Violeta Bărboi, op. cit„ p. 27-28: cu menţiune ca la tehnoredactarea
documentului apar inadvertenţe hilare în text gen: „ Şi acum să află trei dascăli; unul grec ce paradoseşte
matimile (sic! corect matimaturilc) altul iarăşi grec la china „." (sic! corect latina - n.n.).
Juo Manuscrisul acestei cronici a fost descoperit de profesorul Ştefan Bezdechi în biblioteca Mitropoliei de la
Blaj. Acesta a publicai-o în anul 1944, sub titlul „Cronica inedită de la Blaj a protosinghelului Naum
Râmniceanu": Nicolae POPESCU-OPT AŞI, Manuscris inedit: Cronica de la Clocociov, în „Oltul
Supliment", Număr jubiliar, 23 mai 1968, p. 3.
301
În anul 1802 se afla la Buzău unde a fost hirotonisit preot şi cinstit cu rangul de protosinghel de
Constandie Episcopul: ViaŢa şi activi/a/ea literară a Protosinghelului Naum Râmniceanu - Discurs rostit la
17(3()) martie 1900 în şedin Tei solemnă sub preşedenŢia MS. Regelui de Constantin Erbiceanu cu răspuns de
Dimitrie A. Sturdza, Academia Română, Discursuri de rccepŢiune, XXII, lnstittutul de Arte Grafice Carol
Gi:ibl, Bucuresci, 1900, p. 1O.
I. Ionaşcu, op. cit., p. 45.
302

pentru limba latină, altul pentru limba greacă şi unul pentru limba română . Aici erau
303
instruiţi circa 100 copii. Pe la 1806 se preda doar în limba greacă şi română. Situaţia
continuă în acest mod până în anul 1822 când graţie vomicului Iordache Golescu s-a
deschis „numai şcoală românească'', după „un metod nou", foarte folositor pentru
. . . . „„304 .
„1Jummarea tmenm11 .
Un hrisov din 18 august 1804 al lui Constantin Ipsilanti ne aduce preţioase lămuriri
referitoare la provenienţa averii lui Ionaşcu Cupeţu, marele filantrop slătinean şi asupra
modului în care acesta împreună cu soţia sa Neaga au decis să o pună în folosul
comunitătii slătinene, prin construirea unor instituţii publice cum ar fi şcoala şi spitalul,
imperios 'necesare unei capitale de judeţ a Oltului, cum era oraşul Slatina . După ce
305
stabileşte o nouă hotărnicie a moşiei Salcia (!băneşti) - aparţinătoare pe atunci de Olt,

astăzi în judeţul Teleorman - martori fiind locuitorii moşiei, domnitorul întăreşte în
favoarea bisericii şi şcolii din târgul Slatinei dania Neagăi Cupeţu. Actul ne oferă
informaţii relative la donaţia răposatului Ionaşcu şi a soţiei sale, amintind de ctitorirea
bisericii şi a şcolii „unde se învaţă copiii de pomană greceşte şi rumâneşte" 306 .
Notabile sunt şi informaţiile relative la hotarele moşiei, dar şi istoricul vânzării
cumpărării acestei proprietăţi de la boierii Fălcoieni, la Ionaşcu Cupeţu. Divergenţe mai
vechi legate de dreptul asupra unei proprietăţi între Ionaşcu Cupeţu, soţia sa Neaga şi'
nepotul acestora Gavrilă, pe de o parte, şi Constantin Bălşanu, unul dintre ceilalţi ctitori ai
bisericii Ionaşcu, au fost soluţionate prin înţelegere de bună voie, fiind dăruite sfântului
lăcaş.
Zapisul dat Neagăi la 6 august 1805, învederează că un loc de lângă zidul bisericii,
al lui Tudose Proca, a fost subiect de judecată multă vreme, plătindu-se bani de ambele
părţi judecătorului. Moartea acestuia a dus la împăcarea părţilor acesta învoindu-se la
protimisis ca locul în litigiu să aparţină sfintei biserici. Părţile s-au angajat să contribuie la
construcţia unor chilii cu scopul de „a fi pentru învăţătura copiilor, sau a se da în chirie,
pentru folosul bisericii şi ajutor şcolii''. Posibilii chiriaşi ai acestor camere urmau să
plătească în suma banilor datoraţi, costurile „pe ceară şi untdelemn", nici unul dintre
ctitori şi epitropi neavând dreptul la a lua bani de la chiriaş, ci numai produsele amintite,
trebuincioase bisericii 307 .
Printr-o anafora din 5 august 1806, Constantin Filipescu şi Radu Golescu informau
domnia Ţării Româneşti că şcoala din Slatina avea 100 de elevi însă nu deţinea venituri
îndestulătoare. De aceea se solicita acordarea vinăriciului aparţinând a şase sate din
judeţul Olt (Comana, Ipoteşti, Alimăneşti, Viişoara, Bălăneşti, Crâmpoia, precum şi
303
Gh. PĂRNUŢĂ, Istoria învăŢământului şi gândirea pedagogică din Ţara Românească (sec. XVII-XIX),
Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 207; Mihai BORDEIANU, Petru VLADCOVSCHI,
Învăţământul românesc în date, Edit. Junimea, laşi, 1979, p. 73; Acad. Ştefan PASCU (redactor responsabil),
Anghel MANOLACHE, Gheorghe PĂRNUŢĂ, Ion VERDEŞ, Istoria învăţămîntului din România, voi. I (de
la origini pînă la I821), Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 251, 327, 333.
304
Gh. PămuŢă, op. cit., p. 207.
305
G. Mihai, B. Geaucă, op. cit„ doc. 51, p. 65-67.
306
ibidem, p. 66.
307
Ibidem, doc. 52, p. 67-68.

venitul bâlciurilor „câte zece parale de prăvălia mare şi o para de vita ce se vinde la
obor"308 .
La 27 mai 1808, epitropii averii Ionaşcu, Constantin Filipescu şi Radu Golescu se
adresau o informare Divanului Principatului Ţării Româneşti, în care se arăta şcoala,
biserica şi cişmelile au un oarecare venit, însă nu suficiente. Se menţiona faptul că
epitropii îl infonnaseră pe Alexandru lpsilanti asupra situaţiei şcolii, care în opinia lor
„mergea spre bună rodire şi sporire" . Domnitorul suplimentase necesarul financiar al
309
şcolii prin acordarea vinăriciului domnesc „de la şase popoară, unde au început a se face
vie nouă". Numai că dintr-o eroare a scriitorului care redactase actul a fost omis
Bălăneştiul, fapt ce prejudicia vinăriciul conferit funcţionării Şcolii Ionaşcu. Divanul
remedia situaţia prin porunca din 1O iulie 1808, confirmând obligaţia Bălăneştilor de a fi
luaţi „câte doi bani de vadră, din cinci bani orânduiţi pe seama Visteriei"rn>, pentru
folosul obştesc şi ajutorarea oraşului Slatina.
13. SLATINA ÎNCEPUTULUI DE SECOL XIX
În timpul evenimentelor militare care au loc în timpul războiul ruso-turc dintre

1806-1812 moare la Slatina, la l ianuarie 1808, generalul rus Vasile Miciurin. Trupul
neînsufletit al acestuia fost înhumat la mănăstirea Clocociov, în pronaosul bisericii vechi,
lângă per~tele sudic. Inscripţia de pe piatra tombală a acestuia consemnează: „Împăratul
măririi. t Supt această piatră este pus trupul generalului de brigadă rus şi cavalerului şef
al regimentului de Muţchetari din Oloneţ, Vasilie Miciurin, care a intrat în serviciu, în
anul 1767 şi a servit cu râvnă în acel regiment până la anul 1808, ianuarie 1; căruia de
soarta atotputernică i s-a tăiat viaţa, în vârstă de 53 de ani de al naştere. Iar acest
monument s-a făcut de către societatea de nobili ai regimentului de Muşchetari „Oloneţ",
ca semn de dragoste şi inimoşie, către adormitul acum întru Dumnezeu" •
311
La 27-29 martie 1809 Divanul Ţării Româneşti îi răspundea generalului Engelgardt

în legătură cu situaţia făinii şi orzului destinate armatei ruse încărcate din magaziile
Piteştilor şi Slatinii • Datorită vremii nefavorabile şi a stării drumurilor carele cu boi
312
rechiziţionate pentru efectuarea transportului întârziau să livreze „zahereaua "313 .

Administraţia decide să rechiziţioneze din această zonă alte care şi vite cu care să se
urgenteze transportul, după care urmau să fie restituite stăpânilor.
Un alt episod care se consumă după sfârşitul războiului ruso-turc (Pacea de la
Bucureşti - 16/28 mai 1812) are loc la 24 iunie 1812, când Franz Fleischhakl von
Hakenau, consulul Austriei în Ţara Românească, solicită amiralului rus Pavel Ciceagov,
308
Gh. Pâmuţă, V. Bărboi, op. cit„ p. 29.
309
310
lhidem, p. 69.
311
I. Ionaşcu, op. cit., p. 43.
G. Mihai, 8. Geaucă, op. cit., doc. 54-55, p. 69-70.
312
m Zahereaua derivă din obligaţiile militare şi economice asumate de Ţările Române în cadrul suzeranităţii
otomane. Termenul defineşte ansamblul mijloacelor de aprovizionare necesare unei oştiri otomane aflate în
campanie. Prin extensie aici are aceeaşi semnificaţie şi pentru annata rusă. În Ţările Române îndeplinirea
acestei obligaţii consta în fumizarea de cereale (în special orz şi grâu), făină, unt şi vile pentru tăiere. Detalii
în : IFDTR, p. 517-518.

ca generalii care conduceau garnizoane ruseşti la Craiova, Cerneţi şi Slatina, să ridice

opreliştile pentru ca sudiţii imperiali să poată intra sau ieşi liberi din ţară .
314
La 28 octombrie 1811 biv vei vomicul Radu Golescu „văzând că şcoala ce este
pentru învăţătura copiilor la oraşul Slatina ot sud Olt se află făr de niciun ajutoriu"
donează aşezământului „o ogradă de vale de Strihareţ cu locul ei şi o cârciumă. cu tot
coprinsul ei, în oraşul Slatina", „cumpărate de la mezatul (licitaţia publică - n.n.)
lucrurilor lui Gavrilă Ionaşcu" 315 , nimeni altul decât nepotul lui Ionaşcu Cupcţu.
Autorităţile vremii acordă şcolii de la Slatina o grijă deosebită. Acest lucru este
dovedit atunci când domnitorul Ioan Caragea ( 1812-1818) în urma unor solicitări ale
eforilor aşezământului făcute la 16 iunie 1813 aprobă materialul necesar pentru reparaţiile
întreprinse la chilii. Era în discuţie o cantitate de cherestea rămasă de la podurile ruseşti
de peste Olt construite în timpul războiului ruso-turc ( 1806-1812), cerută pentru a se
ridica noi chilii pentru şcoală, întrucât cele vechi nu erau de ajuns. De asemenea mai
acordă 16 scutelnici pentru şcoala Ionaşcu ce funcţiona „pentru obştea norodului" de la
Slatina şi vinăriciul de la cinci sate (Ipoteşti, Alimăneşti, Comana, Viişoara, Crâmpoia)
316
În timpul domniei lui Ioan Caragea este menţionată în zona Oltului şi a Slatinei
apariţia haiduciei ca formă de luptă împotriva abuzurilor şi a nedreptăţilor sociale. Astfel,
legenda sau documentele timpului amintesc de Iancu Jianu din Romanaţi, care între 1812-
1818 haiduceşte şi la Slatina . Istoria locală consemnează faptul că în anul 1813 Iancu
317
Jianu ar fi ucis la Slatina pe dascălul Predica „în drum, ziua namiază-mare, în dreptul
caselor Dumitrache Popescu " 318 .
În anul 1817 este emis un hrisov domnesc prin care se înfiinţează în toate capitalele
de judeţ şcoli româneşti, cu dascăli plătiţi. Şcoala Ionaşcu este trecută sub administrarea
Episcopiei Argeşului care avea datoria de a veghea în a orândui dascăli şi epitropi
vrednici. În cazul în care banii pentru plata dascălului erau insuficienţi orăşenii
contribuiau cu sume diferite, fiecare după starea şi puterea lor319 .
Un raport al banului Nicolae Golescu redactat la 23 aprilie 1818 menţionează
existenţa în cadrul şcolii Ionaşcu din Slatina a trei dascăli, înlocuirea epistatului Nicolae
314
Documente privind istoria României. Colecfia Eudoxiu de Hurmuzaki, serie nouă, Voi. li: Rapoarte
consulare austriece (1812-1823) din „Wiener Haus, Hof-und Staatsarchiv, Moldau und Wallachei", Viena,
Sub îngrijirea Acad. Andrei OŢETEA, Edit. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1967
(Infra: D.f.R.H., //, 1967), doc. 30, p. 38.
315
G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 59, p. 73; Gh. Pâmuţă, V. Bărboi, op. cit., p. 29.
316
317
Amintim aici unul din cântecele ce se păstrau pe la 1908, atunci când institutorul George Poboran scria
prima istorie a oraşulu: „Jianu om mic de stat/Fără frică de păcat/Multe case a călcat./Haide murguleţ
haideţi/Nu-ţi mai face părul creţ/Hai la Slatina in judeţ./Şi gonea măre gonea,/Pân la Olt că ajungea/În oraş la
Slatina/Până în malul Oltului.Ila capătul podului./Mergi murgule nu sulfa,/Gazda-mu este în Valea
Rea/Aproape de Slatina/Ş-acolo vom răsufla./Dar la gazdă ajungând/A şi auzit ţipând/De Jianu
întrebând./Ţine gazdă nu mă da/Că ţi-oi da o malotea/De s-or mira toţi de ea./Dar când Jianul fugea/Potera
mi-l ajungea/Şi-I ducea la Caragca. Detalii la: G. Poboran, op. cit., p. 143.
318
Ibidem, p. 145; Pentru episodul uciderii de către Iancu Jianu a arnăutului într-o „mahala" a Slatinei vezi:
Bucura DUMBRAVĂ, Haiducul, cd. V-a, Edit. „Cartea Românească", Bucureşti, p. 52-54. În acest roman
Iancu Jianu afirmă că l-a omorât „ziua în amiaza-mare în dreptul caselor lui Costică Popescu": Ibidem, p. 57.
319
Gh. Pâmuţă, V. Bărboi, op. cit., p. 34.

Gigârtu cu Constantin Isvoranu şi continuarea activităţii sale ca unic efor, după moartea
lui Constantin Filipescu. Bugetul şcolii pe anul 1818 era asigurat din arenda moşiei Salcia
( 1500 de taleri), arenda moşiei Băneşti (950 taleri), 75 de taleri din vinărici, 50 de taleri
chiria unei cârciumi şi 600 de taleri provenind de la scutelnici, în total 3175 taleri. Acest
venit era folosit pentru de plata dascălilor: 1500 de taleri primea dascălul grec pe an ( 125
lunar); 240 taleri al doilea dascăl (20 taleri lunar); 150 taleri pentru masă şi lemne; 182
taleri la aceşti doi dascăli de ajutor; 120 taleri plata celui de-al treilea dascăl român; 45 de
taleri la trei preoţi 320 .
În concluzie putem afinna că Şcoala Ionaşcu de la Slatina constituie în perioada
1800-1821 una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din Ţara Românească.
Dacă judecăm lucrurile prin prisma documentelor emise în privinţa funcţionării şcolii
slătinene nu putem omite realitatea potrivit căreia pentru perioada menţionată aceasta
deţine mai multe acte decât alte două prestigioase instituţii şcolare din Bucureşti: Sf. Sava
şi Sf. Gheorghe-Vechi. Şcoala Ionaşcu deţinea o conducere interesată şi era temeinic
organizată. Avea un local adecvat procesului de învăţământ, internat, un buget care putea
asigura plata a trei dascăli şi şcolarizarea a 80-100 de elevi. Nivelul şi exigenţele
instituţiei pot fi evaluate prin prisma celor care s-au format aici iar cel mai bun exemplu
ne este oferit de unul dintre absolvenţii acestei şcoli din perioada 1800-1804, poetul
Barbu Paris Mumuleanu ( 1794-1836).
Imaginea oraşului Slatina între veacurile XVII-XIX, după ocupaţii militare
vremelnice, după incendii, epidemii şi distrugeri a avut cu certitudine mult de suferit
îngreunând o evoluţia sa economică şi dezvoltarea sa edilitar-urbanistică. Numai aşa ne
explicăm de ce într-o consemnare a stării Slatinei făcută la 1815 de Bucura Dumbravă, în
romanul Haiducul, ce îl are ca erou principal pe Iancu Jianu se nota: „Oraşul crea aşezat
pe dâmburi în mijloc de grădini, cu care creau îmbrăcate văgăunile ce slujiau drept uliţe.
Pe marginile grădinilor creau garduri, cele mai multe pornite spre vale. Slatina înfăţişa o
paragină, ca orice oraş, în care turcii avuseseră în nenumărate timpuri conace" •
321
Sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului al XIX consemnează pentru oraşul

Slatina şi o serie de măsuri edilitare şi de bună gospodărire. Sunt construite din cărămidă
casele Caracostea, Varipati şi Racoviceanu. Întrucât una dintre problemele comunităţii
urbane slătinene o constituia cea a apei potabile, cel mai frecvent procurată prin
intermediul unor fântâni de pe raza aşezării, şi chiar din râul Olt, din fondurile Ionaşcu
Cupeţu sunt construite cişmele. Între 1780-1790 s-a făcut „o ceşmea în piaţa veche sau
răscruci" 322 .
Apa în oraş mai era fumizată
din o serie de captări făcute pe sub fosta via a
răposatului Ionaşcu, devenită proprietatea Sfinţescu, transportată prin conducte de olane
arse ce alimentau două cişmele: „ceşmeaua seacă (aflată în dreptul grădinii Palatului
Administrativ - astăzi sediul Muzeului Judeţean Olt) şi ceşmeaua de la biserica Ionaşcu
(situată în apropierea canalului Sopot, în faţa caselor Stefan Daniel) 323 .
320
Ibidem, p. 31.
321
8. Dumbravă, op. cit„ p. 52.
322
G. Poboran, op. cit„ p. 317.
323
Ibidem, p. 321.

Relativ Ia evoluţia economică a oraşului înainte de 1821 există o serie de

documente care atestă existenţa acesteia, în ciuda numeroaselor traume suferite de oraş.
Un document datat 6 februarie 1818 aminteşte de faptul că locuitorii unor sate din
32
împrejurimile Slatinei „ţin oi, râmători şi stupi" şi „duzi din care se face mătasca" ~.
În anul 1819, Gheorghe Aron, un funcţionar al vămii din Turnu Roşu, atrăgea
atenţia autorităţilor Transilvaniei asupra scăderii exportului produselor industriale, mai
ales a fierului, care tindea să fie înlocuit pe piaţa Ţării Româneşti, de exporturile ruseşti
sau germane. Informând asupra stării nefaste a căilor comerciale, a taxelor arbitrare
practicate ce prejudiciau afacerile negustoreşti Gheorghe Aron propunea reluarea
navigaţiei pe râul Olt, cel puţin până la Slatina, sau chiar până la Râmnic. În acest sens
pentru a dovedi viabilitatea proiectului său a făcut în anii 1819-1820 mai multe
transporturi pe Olt, cu un vas încărcat cu fier şi articole de fierărie. Evenimentele de la
182 l au pus capăt pentru cel puţin o perioadă de timp planurilor sale prin distrugerea
vasului construit cu care a navigat pe Olt 325 • Aşadar Slatina, prin aşezarea pe apa Oltului,
reprezenta o destinaţie importantă în planurile lui Gheorghe Aron şi a celor care
înţelegeau importanţa schimburilor comerciale cu această aşezare, ce putea facilita printr-
un veritabil cap de pod comerţul cu Ţara Românească.
Catagrafia de la 1819 confirmă această realitate. Potrivit sursei menţionate oraşul
avea 900 de locuitori . Din cele 264 de familii, 147 erau ruptaşi de oraş, 32 preoţi şi
326
diaconi, 19 companişti, 14 boieri de neam, l l mazili, 8 scutelnici şi 4 sudiţi 327 . În Slatina

anului 1820 îşi desfăşurau activitatea 36 de meşteşugari breslaşi. Sunt amintite şi o serie
de hanuri, unde poposeau comercianţii ce vindeau sau cumpărau diverse produse în piaţa
sau oborul târgului 328 .
Slatina este menţionată în anul 1819 într-un indicator al curselor poştale din Europa
alcătuit de I.G. Siegmayer (un funcţionar al administraţiei poştelor din Prusia). Muntenia
avea legături poştale cu Austria pe două căi: o rută pleca din Bucureşti, Piteşti, Curtea de
Argeş, Sălătruc, Câineni, Turnu Roşu, Sibiu, Turda şi Cluj; cea de-a doua începea din
Bucureşti, Baciu, Balaci, Slatina, Balş, Craiova, Argetoaia, Cerneţi, Orşova, Mehadia,
Caransebeş, Lugoj, Timişoara, cu legături spre Budapesta, Viena şi Praga. Spre Serbia
călătorea pe cea de-a doua rută, numai că din Craiova, exista o derivaţie prin Cioroiu,
Calafat, Vidin, Niş 329 . De la Bucureşti până la Slatina se ajungea în 30 de ore330 .
324
Slatina. Pagini de monografie, p. 38.
325
Sergiu Purece, loc. cit., p. 141; A. Oţetea, op. cit., p. 156.
326
G. Mihai, Evoluţia demografică de-a lungul secolelor, în „625-Slatina-625", Ediţie Specială a „Jurnalului
de Slatina", p. 2.
327
Apud G. Mihai, 8. Geaucă, op. cit., doc. 65, p. 78; DILJO, p. 24.
328
Slatina. Pagini de monografie, p. 35.
329
Constantin N. MINESCU, Istoria Postelor Române. Originea, desvoltarea şi legislaţiunea lor, Imprimeria
Statului, Bucureşti, 1916, p. 138-139.
330
ibidem, p. 129; Al. CEBUC, C. MOCANU, Din istoria tramporturilor de călători din România, Edit.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 59.

Etnografie
ELEMENTE DE ARHITECTURĂ TRADITIONALĂ , DIN

JUDETULOLT
,
- gospodăria tradiţională -
Claudia BALAŞ
Riassunto
ELEMENT! ARCHITETTONICI TRADIZIONALI
NEL DISTRETTO Dl OLT
FATTORIA CONTADINESCA
In qucsto articolo vi prcsentiamo alcuni aspetti delia famiglia tradizionale: l'evoluzione

delia struttura, funzionalita, costruzione, alloggi e delie relative opere edilizie.
Saranno evidenziate le differenze che si frappongono tra casa tradizionale di sud delia
regione e dii nord.
Ci rivolgiamo l'intcro complesso di architettura tradizionale legato nel distretto di Olt, ma
ccrchiamo di sottolineare Ic suc specificita locali e regionali, presentando caratteristiche estetichc
dei materiali da costruzione locali e tecniche costruttive.
Parole chiave: distretto di Olt, fattoria, casa, giardino, tetto, gazebo.
Cultura populară aduce în prim plan necesitatea cunoaşterii aprofundate a

bogatului tezaur al creaţiei populare. Numeroasele manifestări de artă populară pe care le
înregistrăm de-a lungul veacurilor şi până azi reprezintă documente importante care ne
vorbesc despre o cultură materială originală, izvorâtă din condiţiile generale specifice
deferitelor perioade istorice. Ele sunt totodată documente grăitoare de experienţă de viaţă
acumulată şi transmisă din generaţie în generaţie. La 5 iunie 1937, poetul Lucian Blaga,
în discursul de recepţie la Academia Română spunea „ ... Prezenţa nemuritoare la care
mă refer nu e legată de nici un nume, nu râvneşte la nici o laudă şi e răspândit în spaţiul
din preajma noastră, cât ţine întinderea împărătească a ţării. Vreau să vorbesc despre
singura prezenţă vie Încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de terestră, despre unanimul nostru
înaintaş fără nume, despre satul românesc".
Termenul de sat are mai multe sensuri. Vechiul sat reprezenta o organizaţie
teritorială, socială şi spirituală a unor colectivităţi devălmaşe • Conform definiţiei din
1
DEX, cuvântul „sat" provine din latinescul fossatum = loc întărit cu şanţ. Satul poate fi
sinonim cu „obştea", organul său administrativ de conducere. Când foloseau termenul sat,
locuitorii se refereau la obşte: „l-a judecat satul".
Henri H. Stahl, Satele devălmaşe, voi. II, ed. a II-a, revăzută, Ed. Cartea Românească, Bucureşti,
1
1998,p. 36
190 Claudia Balaş
Ca formaţiune teritorială, satul este o aglomeraţie de locuinţe. care ocupă „vatra

satului''. Cuvântul sat înseamnă şi întreg teritoriul aflat în stăpânirea sătenilor, hotarul
satului. Satul nu este numai o formaţiune administrativ-teritorială, termenul desemnează
şi populaţia: „a fost de faţă tot satul". Acelaşi cuvânt exprimă şi ideea de opinie publică:
„gura satului''. „cc ştie satul''. Comunitatea sătească se manifestă prin intercunoaştere".
Gura satului. ca mod de manifestare a opiniei publice are şi o funcţie etică şi axiologică.
Cuvântul sat implică şi ideea de statornicie.
Toate aceste sensuri ne oferă o imagine asupra ceea cc a însemnat salul:
organizarea vieţii sub toate aspectele complexe pe care Ic implică orice societate umană.
Gospodăria este elementul fundamental al peisajului cultural al unei aşezări
omeneşti tradiţionale . Tipurile de gospodării specifice judeţului Olt s-au individualizat
3
de-a lungul timpului, în funcţie de condiţiile istorice şi social - economice. Elementele

determinante în structura unei gospodării au fost dezvoltarea economiei, modul de
valorificare a resurselor locale. Construcţiile gospodăreşti din cadrul curţii s-au diferenţiat
potrivit cerinţelor ocupaţionale, gospodarii căutând să asigure adăpostirea familiei, a
animalelor. a uneltelor de muncă şi a produselor agricole. La structura unei gospodării au
contribuit şi factorii naturali de care s-a ţinut seama în amplasarea şi ridicarea
construcţiilor. Materialele de construcţie avute la îndemână au determinat apariţia şi
evoluţia unor anumite tehnici şi tipuri de construcţie. Condiţiile climatice au impus
orientarea construcţiilor într-o direcţie sau în alta, precum şi forma acoperişurilor,
înălţimea construcţiilor, tipul de temelie, mărimea uşilor şi a ferestrelor, etc ..
Compoziţia generală a planului unei gospodării este, în mare parte, detenninat de
tipul satului căruia îi aparţine, de ocupaţia principală a locuitorilor şi de tradiţiile locale 4 •
În satele adunate cum sunt cele din partea de sud a judeţului sau cele răsfirate din nord,
gospodăria este constituită dintr-o curte îngrădită în partea cea mai din spate a acesteia
fiind o grădină de zarzavat şi o livadă. În partea din faţă, „la drum", sunt amplasate casa
şi grădiniţa pentru flori, iar anexele sunt amplasate către parte din spate a curţii. Astfel,
terenul afectat gospodăriei este despărţii în două părţi: curtea şi ograda sau grajdul.
Obiceiul despărţirii curţii în două părţi distincte datează încă din perioada
prefeudală 5 . Partea din gospodărie referitoare la locuinţă şi depozitele şi ustensilele
agricole are o terminologie străveche, de origine latină: curte, pe când partea referitoare la
creşterea animalelor şi clădirile construite în acest scop are o terminologie dominant
slavă: ocol, ogradă, grajd. Ea reflectă caracteristicile ocupaţionale, capacitatea de
organizare şi potenţialul material şi spiritual al unei familii.
Locul pe care s-a întemeiat o gospodărie. numit „loc de casă" era dobândit prin
moştenire de la părinţi. În funcţie de necesităţi era împărţit în ogradă, grădiniţa de flori,
ocolul vitelor, grădina de legume, livada, via, ogorul. Dintre toate aceste elemente
2
Ilie Bădescu, Ozana Cucu-Oancea, Dicţionar de sociologie rurală, Ed. Mica Valahic, Bucureşti,
2004, p. 217.
3
Jon Vlăduţiu, Etnografia românească, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 123.
4
Grigore Ionescu, Arhitectura populară românească, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1957, p. 81.
5
Idem, p. 83.

Elemente de arhitectură tradiţională din judeţul Olt 191
spaţiale, care se evidenţiază este ograda casei sau curtea, „bătătura"- locul unde se
desfăşoa!ă cele mai multe activităţi gospodăreşti.
In partea de sud a judeţului, unde ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura,
gospodăriile au curţile şi grădinile mari, livezile fiind mai mici, spre deosebire de
gospodăriile din partea de nord, unde livezile şi sunt mai mari, aici fiind o zonă de deal
propice pomiculturii şi viticulturii.
Apariţia şi dezvoltarea producţiei meşteşugăreşti ca ramură independentă a
economiei a dus la specializarea locuitorilor de la sate în diferite meşteşuguri. Prelucrarea
produselor meşteşugăreşti s-a separat de agricultură şi creşterea animalelor, devenind o
ramură de producţie de sine stătătoare. În aceste condiţii necesitatea practicării feluritelor
îndeletniciri a impus amenajarea unor spaţii care să permită desfăşurarea în bune condiţii
a operaţiilor necesare practicării meşteşugurilor. La început, când producţia de mărfuri
rămânea în seama familiei meseriaşului, spaţiile delimitate pentru desfăşurarea activităţii
de producţie: atelierul, depozitul de materii prime, de produse finite, au fost în mod firesc
înglobate în propria casă de locuit.
Gospodăria tradiţională ţărănească specifică judeţului Olt este formată din casă
de locuit, compusă din două sau trei camere, prispă, pătul din nuiele împletite ridicat pe
piloni, uneori cu prispă în faţă, dispus paralel cu casa, grajd pentru animale, construit din
paiantă, lipit cu pământ dispus de obicei în continuarea pătulului, magazie pentru
depozitat produsele, amplasată fie în continuarea grajdului fie pe aceeaşi parte cu casa,
coteţe pentru păsări.
Formele de relief au determinat anumite particularităţi ale gospodăriei
tradiţionale: poziţia şi dimensiunile şi în mod indirect structura şi funcţionalitatea
anexelor. Condiţiile specifice zonelor de şes au determinat apariţia unor construcţii pentru
cereale confecţionate din materiale uşoare, pe care ţăranul le-a avut la îndemână, după o
tehnică foarte primitivă, având în vedere şi condiţiile diferite de depozitare a grâului şi
porumbului.
Pentru depozitarea şi păstrarea grânelor, au apărut din timpuri străvechi hambare
primitive, confecţionate din nuiele şi lipite cu lut. Ele au existat concomitent cu gropile de
bucate, căpătând treptat o utilizare mai largă decât acestea, înlocuindu-le până la totala
dispariţie a gropilor. Hambarele de grâne erau de forme şi mărimi diferite, în funcţie de
producţia obţinută, dar mai ales de starea materială a gospodăriei.
Forma lor este de obicei rotundă, ovală, mai puţin dreptunghiulară şi se întâlnesc
de obicei fixate pe tălpi de lemn, care le dă posibilitatea de a fi mutate dintr-un loc în
altul. Sunt cunoscute la noi în judeţ sub denumirea de coşuri pentru grâu. În ce priveşte
data apariţiei lor, documentele istorice şi arheologice nu ne oferă suficiente date. Tehnica
lor de construcţie, foarte primitivă, poate fi urmărită până în neolitic.
Pentru depozitarea porumbului, în satele din judeţul Olt caracteristice erau
pătulele confecţionate din nuiele. Tudor Pamfile arată că prin natura construcţiei lor,
pătulele serveau exclusiv la păstrarea şi depozitarea ştiuleţilor de porumb. Potrivit unei
tehnici mai vechi, pătulele aveau dimensiuni mai mici şi forma lor era în general ovală şi
mult alungită. Ele se confecţionau din pari bătuţi în pământ la o distanţă de cca 15 - 20
cm unul de altul, după o anumită regulă, în funcţie de forma pe care trebuia să o aibă
construcţia. Se împleteau nuiele din răchită lungă, care trebuiau să fie destul de rare

192 Claudia Balaş
pentru a pătrunde cât mai mult aer în interior. După terminarea împletiturii se ajustau
capetele parilor care trebuiau introduşi în găurile podelei de la baza construqiei. Pătulul
odată confecţionat, se fixa pe butuci groşi de lemn sau de piatră, la 40 - 50 cm înălţime
faţă de sol. Mai târziu a apărut pătulul mai mare, cu formă dreptunghiulară, fixat pe stâlpi
de lemn bătuţi în pământ. Construcţia este orientată în aşa fel încât să „cadă" cât mai bine
în bătaia vântului. Aceste pătule mai mari sunt confecţionate tot din nuiele, cu deosebirea
că atât la bază cât şi la partea superioară au câte o ramă confecţionată din patru grinzi de
lemn în care se fac găuri cu burghiul şi se introduc pari subţiri care se împletesc cu nuiele.
Acoperişul, de obicei în patru ape, era confecţionat din stuf, paie, coceni de
porumb, şindrilă. Ambele tipuri de pătule sunt construcţii fixe, fiind situate separat de
restul construcţiilor gospodăreşti. În ce priveşte frecvenţa pătulelor, ele se întâlnesc şi
astăzi destul de mult în satele judeţului.
Ca apariţie, aceste construcţii sunt legate mai mult de epoca introducerii
porumbului în ţara noastră, cultură cunoscută la noi mult mai târziu decât grâul. Atât
coşurile pentru cereale cât şi pătulele, ambele din nuiele, sunt atestate mai puţin în
documentele arheologice şi istorice decât gropile de provizii. Totuşi, unii autori străini ca
de exemplu Liubor Niederle consideră că astfel de construcţii din nuiele datează cu mult
înainte de era noastră. În primele secole ale erei noastre hambare şi coşuri din nuiele
pentru depozitarea cerealelor au existat în toată Europa de sud - est. Un alt cercetător,
Blomvist, arată că la slavii răsăriteni în secolele V - VII erau foarte frecvente. Se poate
spune deci că asemenea construcţii au apărut din cele mai vechi timpuri la diferite
popoare, în condiţii social - economice şi fizico - geografice asemănătoare.
Spre sf'arşitul secolului al XIX - lea şi începutul secolului al XX - lea apar mai întâi la
ţăranii înstăriţi apoi şi la restul populaţiei hambare pentru grâu confecţionate din scânduri de
lemn de fag sau din altă esenţă, cioplite cu barda. Tehnica lor de confecţionare este
asemănătoare cu cea a cunoscutelor lăzi de zestre crestate. Aceste hambare se întâlneau frecvent
în magazii sau şoproane. Pentru porumb apar pătulele construite din lanteţi sau ştacheţi de lenm
cu spaţii pentru pătrunderea aerului (fig. 1). Ele au o formă dreptunghiulară alungită, iar
acoperişul în patru ape din ţiglă sau tablă, are partea din faţă sprijinită pe stâlpi întocmai ca la
casele de locuit, având uneori şi elemente decorative, ceea ce le dă un aspect arhitectonic
deosebit. În numeroase cazuri ele se găsesc situate deasupra grajdului, magaziei sau altei
construcţii anexe, având şi o prispă cu balustradă.
Gospodăria cu construcţii izolate, dispuse în jurul uneia sau mai multor curţi, a
fost la fel de prezentă în Peninsula Iberică sau Scandinavia. Acest tip de organizare poate
fi pus şi în legătură cu caracterul polivalent al economiei multor gospodării, în care
ţăranul era obligat să abordeze mai multe ocupaţii, care necesitau fiecare amenajări.
Din categoria anexelor gospodăreşti, cea mai numeroasă familie a fost cea a
construcţiilor legate de practicarea agriculturii şi creşterii animalelor, considerate ocupaţii
primordiale. Deosebit de numeroase şi de o varietate considerabil mai mare decât a
locuinţelor, aceste anexe erau grajduri şi adăposturi pentru animale, cămări şi beciuri
pentru alimente, hambare, depozite, clădiri cu funcţionalitate multiplă, precum şurele.
Grajdurile, adăposturi pentru animale mari, erau în general construcţii simple, clădite
frecvent în tehnica cununilor orizontale din lemn, dar şi din chirpici sau zidărie, mai ales
în epoci mai recente. Frecvente în toate regiunile ţării, acestea erau totuşi tipice pentru

gospodăriile cu tendinţă accentuată de disociere a funcţiunilor, în cadrul cărora puteau

apare şi câte două sau trei asemenea construcţii, în funcţie de categoria animalelor
adăpostite. Frecvent, grajdurile aveau şi funcţia de depozitare a fânului. În gospodăriile
care ave~u şură, aceasta includea în general şi funcţiunea grajdului.
In cadrul gospodăriei, locul central îl ocupă locuinţa, acest nucleu în jurul căruia
gravitează de milenii viaţa. Aceasta a constituit dintotdeauna o preocupare continuă a
omului. De la adăpostul primitiv, realizat cu mijloace rudimentare, până la casa modernă,
omenirea a parcurs un drum lung, care marchează continua îmbunătăţire a condiţiilor de
viaţă, schimbarea viziunii estetice asupra locuinţei.
Locuinţa îngropată sau semiîngropată prezentă în spaţiul românesc încă din
neolitic, s-a păstrat până la sfârşitul secolului al XIX - lea şi începutul secolului al XX -
lea, fiind atestată şi pe teritoriul judeţului nostru. În întregime sau pe jumătate săpată în
pământ, bordeiul era acoperit cu paie şi cu pământ - subterranea casa. În paleoliticul
superior, triburile umane care rătăceau în zona de munte se adăposteau, ca şi multe dintre
animalele sălbatice, în grotele naturale, pe când în zona de câmpie ele erau nevoite să-şi
improvizeze adăposturi scormonind pământul. Aşa a apărut bordeiul.
Bordeiul în pământ (fig. 2) şi coliba de suprafaţă apar în Oltenia în cultura
materială specifică perioadei de început a neoliticului. Această cultură este caracterizată
prin dispariţia nomadismului şi apariţia noului mod de viaţă şi de locuire stabilă,
sedentară, reflectată în prezenţa bordeielor şi a colibelor. Atunci oamenii au descoperit
arta construirii de adăposturi, arta ţesăturilor pentru îmbrăcăminte şi arta olăriei. Este
perioada cultivării primitive a cerealelor, a creşterii animalelor domestice. Este vorba de o
cultură materială care poate fi datată în mileniul al IV - lea şi începutul mileniului al III -
!ea a. Hr., care stă la baza culturilor neolitice ulterioare din această zonă. Bordeiul a
continuat să existe în toată Oltenia, implicit în judeţul Olt, din timpuri îndepărtate ale
preistoriei, din antichitate până în contemporaneitate. În feudalism bordeiul a fost locuinţa
obişnuită a ţăranilor iobagi. Pe harta Olteniei, întocmită sub stăpânirea austriacă la 1724,
este ilustrată imaginea unui bordei sub care scrie: „casa valahica" •
6
Către sfârşitul secolului al XIX - lea, C. Locuşteanu menţiona în plasa Olteţului

7
-Oltul de Sus, spre nordul judeţului, 47 de comune cu 54. 961locuitori,11.926 de case şi

I 040 bordeie. După datele organelor oficiale administrative ale plăşii Dioşti - Romanaţi,
existau în acea plasă în anul 1949, numai în comuna Drăghiceni 7 bordeie. La 1778 şi la
1836 - 1838, călătorii străini remarcau prezenţa bordeielor până şi în oraşele mari ale
Olteniei. Reputatul cercetător Gheorghe Focşa menţiona existenţa în anul 1957, în
mahalaua Bold din Caracal, a 14 asemenea construcţii.
Ca tip specific de locuinţă, bordeiul apare ca un important document istorico - etnografic.
Cu timpul bordeiul s-a ridicat din pământ, şi după anumite stadii intermediare a
devenit casă la suprafaţa solului. În judeţul nostru, au existat admirabile exemplare de
case tradiţionale lucrate cu multă artă, adevărate monumente de arhitectură în lemn şi
zidărie. Din punct de vedere al planului locuinţei, locuinţa a fost mai întâi monocamerală,
6
Gheorghe Focşa, Elemente decorative la bordeiele din sudul regiunii Craiova, Bucureşti, 1957,
p. 4.
7
C. Locuşteanu, Dicţionarul geografic al judeţului Romanaţi, Bucureşti, 1889, p. 4 7.

194 Claudia Balaş
apoi a apărut cea cu două şi cu trei încăperi. Apare şi prispa cu stâlpi la început ciopliţi
apoi tot mai frumos ornamentaţi (fig. 3 ). Caracteristică pentru judeţul Olt este locuinţa cu
tindă şi cameră de locuitx. apărând treptat şi camera de oaspeţi sau odaia. Tinda sau ,,la
foc''. cum este denumită această încăpere în lumea satului oltean. îndeplinea funcţia de
depozit al unor obiecte de uz gospodăresc, dar şi de bucătărie. Spaţiul din interiorul casei
rezenat vaselor de ceramică s-a conturat ca locul cel mai animat din toată locuinţa. În
jurul vetrei. situată la nivelul solului, se orânduiesc forme variate de vase destinate uzului
gospodăresc: oale de fiert, tigăi, străchini şi căni de diferite rnf1rimi, ulcioare. borcane.
Vatra, care în locuinţa tradiţională din judeţul Olt era situată în colţul diametral opus căii
de acces era prevăzută cu coş suspendat şi corlată. Pe vatra liberă era aşezat ţestul. Cele
mai vechi sisteme pentru copt pâinea folosite până astăzi de locuitorii judeţului Olt sunt
ţestul şi cuptorul pe vatră. Faptul că aceste instalaţii care s-au folosit concomitent sunt
legate de vatra liberă cu horn demonstrează odată mai mult vechimea lor.
Denumirea ţestului vine din cuvântul latin „testum" care înseamnă vas de lut,
capac de argilă. Cel mai vechi ţest descoperit pe teritoriul judeţului Olt - comuna
Fărcaşele datează din secolul al X -lea. El a fost găsit în anul 2002 în timpul săpăturilor
arheologice organizate la Fărcaşu de Jos, într-o locuinţă semiîngropată (sec. X -XI). Alt
ţest descoperit în acelaşi an datează aproximativ din secolul al XVI - lea, şi a fost
descoperit tot la Fărcaşu de Jos, tot într-o locuinţă semiîngropată (sec. V - XVl) .
9
În interiorul coşului de deasupra vetrei ţăranul agăţa o icoană ,,de vatră", pentru a
fi ferită de privirile omului. Este o icoană specială care se întâlneşte doar în Oltenia.
Aceasta avea rol apotropaic, de protejare a casei şi familiei de spiritele malefice care
puteau intra pe această cale de acces. Confonn unui mod de raţionare străvechi, cu
evidente caractere magice, ,,icoanele de vatră" constituiau „zăvoare" pe una din căile de
acces posibile (hornul casei) ale spiritelor malefice în casa tradiţională a satului românesc
de altădată. „Zăvorârea" acestei căi cu o asemenea piesă încărcată cu unele calităţi
supranaturale se efectua precum poarta era închisă cu un zăvor. Alături de icoană se agăţa
şi un pistornic. Acesta nu este altceva decât o reprezentare miniaturală a crucii, realizat
într-o gamă variată de stiluri şi modele şi are în satele din judeţul nostru semnificaţii
deosebite. Era folosit nu numai la însemnarea pâinii şi a colacilor - conferindu-le astfel
sacralitate - ci se aşeza şi pe pieptul celor dispăruţi, însoţindu-i pe ultimul drum •
10
Analizând frecvenţa diferitelor tipuri de case din judeţul Olt, se poate spune că în
secolul al XIX - !ea, cel mai răspândit a fost tipul cu două camere şi prispă fără
balustradă. Spre sfârşitul secolului al XIX - !ea şi mai ales după primul război mondial a
fost mai răspândită casa cu trei încăperi şi prispă fără balustradă. Între cele două războaie
mondiale s-a răspândit casa cu trei încăperi, sală şi foişor. Până în anii '70 acesta a fost
tipul de casă dominant, fiind considerat cel mai bine adaptat la noile nevoi de viaţă ale
ţăranului român de la acea vreme. Tinda, devenită acum şi bucătărie, a preluat multe din
funcţiile pe care le avea anterior camera de locuit •
11
8
Georgeta Stoica, Rada Ilie, Zona etnografică Olt, Bucureşti, 1986, pp. 59-62.
9
Informaţii Marin Nica.
10
Doru Căpătaru, Tezaur românesc, Slatina, 2005, p. 53.
11
P.H. Stahl, Planurile caselor ţărăneşti, Muzeul Brukenthal, Sibiu, 1958, p. 14.

Fonna cea mai evoluată şi mai răspândită de locuinţă tradiţională este cu tindă,
compusă din trei încăperi. Camera centrală, prin care se intra în casă era tinda. Încăperea
a doua, cea mai mare, se numea „casa mare" sau odaie, iar cea de-a treia, folosită ca
locuinţă se numea „casa mică". Camera de locuit şi camera curată sau odaia, conţin un
mobilier potrivit funcţiilor lor. Din dispunerea acestuia apare evidentă preocuparea pentru
asigurarea unui anumit grad de confort şi a unei ambianţe plăcute. În cadrul acestor
încăperi se găsesc cele mai frumoase obiecte din gospodărie, formând ansambluri
decorative de un efect rar întâlnit în alte părţi ale lumii. Din punct de vedere al modului
de organizare, interiorul acestor încăperi se caracterizează prin prezenţa câtorva puncte de
greutate: colţul cu patul (fig. 4), colţul cu lada de zestre. Odaia curată este locul din casă
care a înregistrat cele mai multe schimburi. Aici s-au introdus primele elemente
înnoitoare, de factură orăşenească. Piese noi de mobilier, textile au intrat succesiv în
această încăpere, schimbând aspectul şi organizarea tradiţională a interiorului.
Adaptată cu pricepere şi gust formei terenului şi peisajului, casa tradiţională din
zona deluroasă din nordul judeţului cuprinde de regulă 2-3 încăperi iar în faţă are o prispă
dreaptă, uneori şi foişor. Pe toată faţada se întinde prispa cu pălimar de scânduri ajurate şi
stâlpi din stejar, împodobiţi cu crestături. În dreptul scării prispa este închisă cu portiţă.
Acoperişul la început construit în două ape a evoluat de la simplu la complex,
printr-o continuă perfecţionarea tehnicilor de construcţie, ajungându-se astfel la cel în
patru ape. Învelitoarea acoperişului care a predominat la locuinţele din judeţul Olt a fost
cea din draniţă.
În funcţie de perioada în care a fost folosită, aceasta avea formă, dimensiuni şi un
mod de fixare caracteristic. Draniţa mare, lungă de aproximativ 1m s-a folosit până la
sfârşitul secolului al XIX-iea, datorită uşurinţei cu care se producea şi a faptului că
necesita un număr redus de cuie din tisă pentru fixare, având în vedere că aceste cuie erau
foarte greu de lucrat. Odată cu creşterea posibilităţilor de producere şi procurare a cuielor
din fier cu floare mare, lucrate la început de fierarii din sat, apoi procurate din comerţ, s-a
diversificat şi modul de decupare a draniţei la capete (în solzi de peşte, bot de raţă, coadă
de rândunică) şi modul de fixare: la rând, în săgeţi, în coadă de rândunică. Prin geometria
aşezării draniţei, acoperişul a căpătat reale valenţe estetice.
„Coama", realizată dintr-un şir de draniţă, ridicată peste nivelul acoperişului se
găseşte întotdeauna aşezată pe versantul acoperişului îndreptat spre partea de unde bat
vânturile dominante. Bucăţile de draniţă ce formează coama sunt adesea decupate sub
formă de păsări stilizate, de unde şi denumirea de ciocârlani. „Ciocârlanii" au diferite
forme: geometrice, zoomorfe sau avimorfe, cruci sau pistornice. În punctele de întâlnire
ale coamei cu vârfurile acoperişului este plasat un alt element special, numit „săgeată'',
decorat cu crestături pe toate feţele.
Până la mijlocul secolului al XX-iea, învelitorile din draniţă erau generalizate.
După această perioadă locul draniţei a fost luat de materiale noi, procurate cu uşurinţă din
comerţ: ţiglă, tablă, plăci de azbest, carton godrunat. Aceste noi materiale au fost folosite
atât la construcţiile noi cât şi la cele vechi, care necesitau reparaţii la acoperiş.
Prispa, dispusă de-a lungul faţadei şi pe latura dinspre stradă, era mărginită de
pălimar. Se construia din blăni subţiri aşezate orizontal sau din scânduri scurte, dispuse
vertical şi îmbinate (ulucite) în două grinzi orizontale. Scândurile verticale ale

196 Claudia Balaş
pălimarului au marginile profilate şi redau figuri geometrice (triunghiuri, romburi,

cercuri) fie stilizări de flori, păsări. La casele din nordul judeţului pălimarul este construit
din scânduri dispuse vertical decorate în tehnica traforajului. La aceste case întâlnim şi
pazia, o scândură subţire, traforată, care înconjoară marginea exterioară a streşinilor pe
toate cele patru laturi.
Indiferent de materialul din care este construită casa, prispa, cu elementele ei
constructive şi decorative sunt lucrate din lemn. Contrastul celor două materiale sporeşte
efectul estetic al casei.
Dintre piesele de mobilier care se găsesc în interiorul locuinţei tradiţionale din
Olt putem aminti blidarul, o piesă - suport care servea la păstrarea vaselor şi era atârnată
pe perete. Ceea ce conferă originalitate acestei piese de mobilier ţărănesc sunt detaliile de
formă şi mai ales ornamentica lor.
Masa circulară joasă se regăseşte şi în prezent în mai toate gospodăriile ţărăneşti
din judeţul nostru. Pe teritoriul ţării noastre, masa rotundă a fost atestată ca altar, încă din
mileniul IV a.Hr. în urma descoperirii unei minuscule piese din lut ars la staţiunea
arheologică de la Căscioarele - jud. Giurgiu. În vremuri memoriale masa era un obiect de
cult, un altar pe care se săvârşeau sacrificii pentru zeii adoraţi, pentru sufletele moşilor şi
strămoşilor. Printr-un îndelungat proces de desacralizare, masa - altar a devenit o piesă
profană, de mobilier. Până în vremurile recente, în casa ţăranului nostru masa cotidiană şi
timpul petrecut în jurul mesei erau locuri sacre: acolo copiii nu aveau voie să vorbească,
pâinea era aşezată pe masă şi tăiată într-un anume fel, primul dumicat de pâine era
aruncat sub masă, pentru a sătura şi sufletele morţilor, mesenii începeau şi încheiau masa
cu semnul crucii 12 . În strânsă legătură cu masa joasă rotundă era şi scaunul. Lângă masă
se găseşte întotdeauna scaunul scund cioplit, cu trei picioare. Acesta are faţa uşor scobită,
pentru a fi cât mai comod. Uneori prezintă ornamente în formă de cercuri concentrice sau
rozete 13 •
Interiorul locuinţe tradiţionale este poate cea mai concentrată expresie a modului
de viaţă, în el reflectându-se atât mediul cât şi desfăşurarea vieţii sociale cu toate
implicaţiile economice şi tehnice. Interiorul este legat de arhitectura casei ţărăneşti,
14
ambele fiind expresia unei nevoi de viaţă şi a unor tradiţii •
Dintre toate categoriile de obiecte care constituie interiorul locuinţei ţărăneşti,
textilele îndeplinesc rolul decorativ cel mai important. Indiferent de materialul din care
sunt confecţionate - lână sau bumbac, cânepă, in sau borangic - prin modul în care se
aşează pe mobile, pe perete, prin compoziţia ornamentală şi prin cromatică, ţesăturile
definesc stilul decorativ al interiorului din judeţul Olt.
Scoarţele, ţesute în casă, din lână, sunt aşezate pe peretele din dreptul patului, pe
pat. Repertoriul motivelor decorative este unitar. Se remarcă ornamentele geometrice,
vegetale, dar şi cele zoomorfe sau antropomorfe.
Ţesăturile de lână au fost considerate piese de valoare atât în casa boierească cât
şi în casa ţărănească, erau trecute cu grijă în foile de zestre ale vremii şi moştenite din
12
Ion Ghinoiu, Panteonul Românesc, Bucureşti, 1998, p. 87.
13
Viorica Tătulea, Mobilierul ţărănesc din Oltenia, Bucureşti, 1989, pp. 26-27.
14
Georgeta Stoica, Arhitectura interiorului locuinţei ţărăneşti, Bucureşti, f.a., pp. 9-14.

generaţie în generaţie în cadrul aceleiaşi familii. Textilele au fost expuse pe perete ca

mijloc de împodobire a locuinţei, dar acest fapt poate fi pus în legătură şi cu necesitatea
menţinerii căldurii în interior, lucru verosimil dacă remarcăm că principalele ţesături din
lână acoperă pereţii în dreptul locului amenajat pentru dormit.
După cel de-al doilea război mondial intervine în arhitectura locuinţei o
schimbare fundamcntâlă. Circa 75% din construcţiile mediului rural s-au înnoit, pe de-o
parte datorită înlocuirii materialelor de construcţie tradiţionale prin cărămidă, ciment,
tablă, ţiglă, iar pc de altă parte prin adoptarea unor planuri complexe, corespunzătoare
cerinţelor actuale de viaţă şi unui alt tip de decoraţie.
Până la această dată, în judeţul Olt au existat admirabile exemplare de case
ţărăneşti lucrate cu multă artă, adevărate monumente de arhitectură în lemn şi zidărie.
Casele nu prea înalte, cu acoperişuri în pante domoale, cu prispă şi foişor în faţă,
demonstrează, pe lângă o admirabilă încadrare în peisaj şi o adaptare la condiţiile
geografico - climatice, o preocupare permanentă pentru decor. Nu numai în succesiunea
şi în evoluţia diferitelor tipuri arhitectonice ale locuinţelor, dar şi în succesiunea şi
evoluţia ornamentelor care le împodobesc se reflectă viaţa istorică a comunităţii care le-a
creat, gândirea şi concepţia acesteia despre lume şi viaţă. Ele au apărut în perioade
distincte ale istoriei şi pe trepte diferite ale evoluţie culturii materiale şi spirituale pe care
le ilustrează ca documente plastice, utile pentru cunoaşterea acestei evoluţii. Cumulându-
le de-a lungul veacurilor succesive, ele au ajuns să se combine într-o coexistenţă mai
complicată, lăsându-ne totuşi posibilitatea de a unnări firul evoluţiei lor istorice.
Conţinutul reprezentărilor unora dintre cele mai vechi elemente decorative care străjuiesc
intrările, ancadramentele uşilor şi ferestrelor sau împodobesc interioarele locuinţelor, mai
păstrează încă milenara lor semnificaţie simbolică ilustrând cultul păgân al soarelui -
soarele, steaua, caii, roata şi apoi cultul creştin - crucea, pistornicul, făclia 15 •
Un loc important îl ocupă printre cele mai vechi şi mai persistente imagini
decorative, frecvent întâlnită în cele mai diferite compoziţii ornamentale, chipul şarpelui
cunoscut în cultul păgân şi în cel creştin, simbolizând geniul răului. Uneori el apare în
credinţele populare şi ca păzitorul casei. Aspectele luptei, ale muncii şi ale vieţii umane
îşi găsesc şi ele ecoul în aceste reprezentări artistice, exprimate prin imagini adecvate -
suliţa, ciobanul cu oile, unealta de muncă, etc .. elementele antropomorfe - părţile
componentele fiinţei umane, cele mai preţioase: ochi, mână, mască de om sau silueta lui -
ocupă un loc important în ansamblul acestor imagini artistice decorative. Aceleaşi motive
de inspiraţie se regăsesc în genere în marea varietate a ciopliturilor şi crestăturilor de la
ştacheţii gardurilor şi de la stâlpii porţilor, printre care predomină suliţa, crucea, silueta
umană. Imaginea cea mai frecventă este crestătura în chip de om, cioplit în variate forme.
Această reprezentare antropomorfă stilizată aduce până în zilele noastre ecoul timpurilor
îndepărtate când omul însuşi va fi făcut de strajă, în orele de odihnă sau în cele de noapte,
în faţa adăpostului primitiv, apărându-şi familia sau hoarda contra atacurilor semenilor
sau ale animalelor sălbatice •
16
15
Gh. Focşa, op. cit., pp. 19 -25.
16
Ibidem.

198 Claudia Balaş
Indiferent cum le privim, ca emblemă, atribut, alegorie, toate ornamentele au un

factor comun, sunt „semne", mijloace de comunicare. În structurile vechi ale artei,
decorul avea o bază magică, fiecare motiv fiind corespondentul figurativ al unui simbol.
Ornamentul, ca realizare estetică, era subordonat scopului magic. Simbolul este mai mult
decât un semn, mergând dincolo de semnificaţie, el evocă şi focalizează, adună şi
concentrează prin analogii polivalente, o mulţime de sensuri. De-a lungul timpului,
simbolurile s-au atrofiat, s-au desacralizat, dar şi-au păstrat formele, ceea ce constituie un
factor important de integrare în realitate, datorită funcţiei lor socializante. Simbolurile,
motivele ornamentale permit stabilirea relaţiei cu mediul de provenienţă la un nivel
profund, pentru că în diferite perioade, creatorul popular, ţăranul român, avut preferinţă
pentru anumite motive decorative. A înţelege aceste motive înseamnă a le transfonna în
documente de viaţă.
În spiritualitatea ţăranului român, foarte multe superstiţii, practici şi obiceiuri
erau ocazionate de ridicarea construcţiilor pe care înaintaşii noştri le respectau cu
stricteţe. Ciclul obiceiurilor de construcţie începea odată cu alegerea locului de casă. Pe
locul viitoarei construcţii se punea un vas cu apă; dacă peste noapte apa scădea, însemna
că locul era „rău" şi vasul trebuia mutat până ce conţinutul lui rămânea intact.
Începerea propriu - zisă a construcţiilor a constituit o problemă destul de
importantă, unde obiceiul îmbina forme laice cu forme religioase. În cele mai multe
cazuri se îngropau în temelia casei bani şi apă sfinţită, boabe de grâu sau pâine, boabe de
porumb, cap de cocoş, etc.. Prin acest obicei se unnărea asigurarea sporului şi
prosperităţii, a norocului şi înlăturarea forţelor malefice.
Când se ajungea cu construcţia la ridicarea căpriorilor se făceau două cruci mici
de lemn, înconjurate cu câte o ramură de busuioc, un buchet de flori, seminţe de tot felul
(grâu, porumb), o sticlă de ţuică, două prosoape, care se puneau sus în vârful casei. Toate
acestea se făceau pentru durabilitatea casei. În principiu, pentru aceleaşi scopuri pentru
care o parte aceste elemente se îngropau şi în temelie.
Terminarea construirii casei era serbată printr-o petrecere care consta într-o masă
pe care proprietarul o dădea prietenilor, rudelor, meşterilor. Uneori erau aduşi chiar
lăutari, toată această veselie simbolizând asigurarea bunului augur.
În mai toate satele judeţului, o importanţă deosebită prezenta sfinţirea, care se
făcea atunci când era vorba de case, cât şi de fântâni, cruci şi troiţe, de poduri şi podeţe,
de grajduri. Sfeştania consta în aducerea preotului, care oficia o slujbă le locul respectiv.
Deşi pare un rit, istoriceşte vorbind, el are la bază credinţe mult mai vechi, ce
făceau parte din ciclul riturilor menite să răscumpere locurile de le forţele pământului şi
să înduplece aceste puteri. Unele credinţe erau de natură magică, menite să creeze
grupului familial un cadru şi un climat preventiv şi prezumtiv de prosperitate, noroc şi
belşug. Se pot aminti în acest sens: nu era bine să fluieri în casă, că-ţi rămânea casa
pustie; nu era bine dacă îţi trosnea ceva în casă, de exemplu ferestrele, că-ţi voia un
duşman răul.
Tot legat de casă existau diferite credinţe şi obiceiuri, unele cu puteri benefice şi
malefice, iar altele reprezentau interdicţii şi predicţii privitoare la sporul şi prosperitatea
casei. Printre credinţele referitoare la puterile protectoare cele mai generale şi mai bine
reprezentate erau legate de prezenţa şarpelui casei. Se presupunea că fiecare casă avea un

şarpe care sălăşluia sub talpa acesteia şi care nu făcea nici un rău. Nu era bine să îl omori
pentru că ar fi murit cineva din casă, chiar mai rău, ar fi putut rămâne casa pustie. Se
credea foarte mult în puterea protectoarea a şarpelui casei. De altfel, foarte multe aspecte
de cultură străveche ne dovedesc că se poate vorbi la popoarele antice de un cult al
şarpelui. Dacii îşi aleseseră ca stindard de luptă un balaur, care mişcându-se în bătaia
vântului scotea nişte sunete asurzitoare.
Săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase relicve: brăţări, inele, fibule,
având ca ornament un cap de şarpe, un şarpe încolăcit, ceea ce duce la concluzia că în
cultura geto - dacică, şarpele era venerat „genius loci". În afara şarpelui au mai fost
învestite cu puteri protectoare şi păsările (rândunelele şi berzele) care-şi fac cuib la casa
respectivă. Cuiburile nu erau stricate niciodată, considerându-se că erau norocoase casele
la care aceste păsări îşi construiau cuiburile.
Pentru trecutul apropiat, aceste obiceiuri, ceremonii şi rituri reprezintă aspecte ale
mentalităţii comunitare săteşti, concepţia despre lume a oamenilor, contextul socio-
cultural în care ei trăiau. Unele rituri au supravieţuit în forma lor arhaică, practicându-se
şi în timpurile noastre.
O cultură „minoră" oferă omului apropierea de natură, de condiţia sa originară,
iar arhitectura populară ilustrează elocvent intimitatea acestei legături. Sunt puţine
manifestările de arhitectură care pot egala arhitectura populară românească în
organicitatea concepţiei constructive, care întruneşte funcţionalul şi esteticul în exprimări
care, deşi urmează legile generale ale artei de a construi, manifestă o extraordinară
varietate.
Tipologia construcţiilor populare pare să fi fost determinată de trei factori majori:
constrângerile programului, adică situl, activitatea economică, diferenţierile
economice şi sociale;
convenienţele sociale ; mijloacele de execuţie
componentele arhitecturale, adică concepţia planimetrică, volumetria generală ;
procedeele de construcţie, adică materialele şi tehnicile.
În colectivităţile săteşti arhaice structura ocupaţiilor era complexă şi oarecum
nediferenţiată. Economia rurală obliga ţăranul să-şi producă singur cea mai mare parte a
bunurilor de care avea nevoie. Chiar şi în zonele de timpuriu specializate, ţăranul
desfăşura activităţi complementare necesare pentru a asigura autonomia gospodăriei sale.
El desfăşura uneori şi activităţi meşteşugăreşti specializate în folosul reciproc al unei
obştii restrânse sau al feudalului. Activităţile economice se desfăşurau la nivel individual,
nedepăşind în general acţiuni posibil de realizat în cadrul familiei. Individul reprezentând
o „universalitate nediferenţiată"7, el cultiva pământul, creştea animalele, construia casa şi
anexele gospodăriei, desfăşura activităţi casnice şi unele meşteşuguri şi în acelaşi timp era
poet şi cântăreţ. În acţiunile sale ţăranul beneficia uneori de ajutorul obştii într-o
colaborare restrânsă şi mutuală.
Adăpostind grupul familial şi căminul în jurul căruia s-a organizat viaţa
cotidiană, casa ţărănească a fost de asemenea locul unor activităţi economice diverse,
chiar şi în momentul în care evoluţia societăţii a condus la delimitarea mai strictă a
ocupaţiilor şi a condus la fenomenele de specializare. Dezvoltarea meşteşugurilor a avut
un rol esenţial în evoluţia economiei rurale cu repercusiuni fireşti asupra cadrului

200 Claudia Balaş
construit. Dacă iniţial locuinţa a fost suficientă pentru adăpost şi spaţiu de exercitare a
unei părţi a activităţilor economice, treptat evoluţia societăţii, perfecţionarea lentă a
mijloacelor de producţie au impus apariţia din ce în ce mai masivă şi diversă a anexelor
gospodăriei, de la depozite şi grajduri până la adăposturi pentru instalaţii de tehnică
populară.
Modul de organizare a gospodăriei corespundea tipului de activităţi ce se
desfăşurau în cadrul ei, nivelului de evoluţie socială. într-un anume mod era organizată
gospodăria unui agricultor-crescător de animale care necesita multe anexe şi altfel cea a
unui pescar care eventual practica ocupaţia în cadrul unei obştii, deci nu avea nevoie de
anexe proprii. Gospodăria morarului, care îşi asigura existenţa exclusiv din exploatarea
morii, era diferită de cea a unui olar ce practica sporadic meşteşugul, în restul timpului
cultivând pământul. Această diversitate era prezentă cu toată forţa tradiţiei şi tendinţa ei
de a perpetua structuri moştenite, de unificare în arii restrânse (corespunzând orizontului
tipic culturilor populare) a tipologiei de organizare a gospodăriilor şi a construcţiilor.
Construcţiile populare ţinând de categoria anexelor şi a instalaţiilor de tehnică
popular subordonate criteriului funcţionalităţii, deşi uneori trebuiau să răspundă unor
necesităţi inedite, au adoptat din punct de vedere al tehnicilor de construcţie soluţii
verificate de-a lungul generaţiilor.
Noutatea a intervenit în general în rezolvarea de detaliu a adaptării la necesitate.
Aceasta nu presupune că arhitectura populară de acest gen nu a evoluat de-a lungul unor
etape apreciabile de timp. Această evoluţie a fost rezultatul unor acumulări lente şi a
preluării cu consecvenţă a ceea ce era pozitiv în experienţa anterioară. În privinţa
modificării unor astfel de structuri proprii culturilor etnografice nu trebuie să se neglijeze
influenţa permanentă, uneori discretă, alteori mai puternică, suferită din partea unor
culturi majore.
Estetica construcţiilor populare legate de activităţile economice a rezultat tocmai
prin subordonare funcţionalităţii, sensul lor fiind de a satisface o necesitate materială, de
aici rezultând însă şi „frumosul". Prin expresia lor spontană aceste construcţii transmit
peste timp ceva din motivele şi temele străvechi legate de arta de a construi.
Blaga considera că „ ... veşnicia s-a născut la sat" şi tot aici s-au format şi se
păstrează miturile noastre. În acelaşi discurs rostit la recepţia Academiei Române în 193 7,
Lucian Blaga mai spunea: „ ... Satul e atemporal. Conştiinţa surdă, mocnind sub paza
grijilor şi a încercărilor de tot soiul, conştiinţa de a fi o lume pentru sine a dat satului
românesc, în cursul multor secole foarte mişcate, acea tărie fără pereche de a boicota
istoria, dacă nu altfel, cel puţin cu imperturbabila sa indiferenţă. Boicotul instinctiv se
ridica împotriva istoriei, ce se făcea din partea străinilor în preajma noastră. Mândria
satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor
peste veacurile de noroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras de „ istoria" făcută de alţii
peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei
sale pentru vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii
româneşti".
Azi, când trăim acest timp al globalizării, când trăim ceasul celui mai mare
amestec, al celei mai mediocre confuzii a valorilor, este necesar ca fiecare să ne
cunoaştem propria cultură, în caz contrar există riscul atragerii involuntare în procesul de

falsificare a acesteia. Poate ar trebui să să ne întrebăm, azi, dacă satul românesc mai
trăieşte, cum vedea Blaga, în „zariştea cosmică" şi dacă românii, integraţi în UE, mai
consideră că destinul lor, „ ca neam şi ca putere culturalii" mai depinde de această putere
obscură, veche, tăcută, mitică ... puţini dintre intelectuali cred, azi, că veşnicia se naşte la
sat, că satul românesc ne modelează spiritul şi ne determină atitudinea faţă de istorie şi, în
genere, că ţăranul român mai este un actor în istorie şi un creator de cultură. În ultimii 20
de ani, prea puţini au fost cei care vorbit de metafizica satului românesc, de veşnicia lui.
Este limpede, pentru noi toţi, că satul românesc nu mai este şi nu mai poate fi
ceea ce Blaga şi Rebreanu considerau, adică un loc magic, un spaţiu în care se formează
omul românesc şi unde se poate determina destinul lui. Lumea s-a schimbat inexorabil,
istoria nu mai are răbdare cu aceste ritmuri încete. Ţăranul nu mai pare sau nu mai poate
să determine „Stilul" românesc. „Spaţiul mioritic" pare noilor generaţii o fantasmă
livrească. Permanenţa ţăranului şi eternitatea lumii rurale de care vorbea Rebreanu sunt
socotite azi reverii conservatoare, utopii negative.
Ce şansă are această lume veche în lumea mondializării? Satul românesc nu poate
exista în afara istorici, ci trebuie să intre în circuitul civilizaţiei modeme.
Ne aflăm deci în postura de a realiza, în secolul XXI, localităţi rurale noi ...
Pentru arhitecţi, aceasta este o ocazie extrem de interesantă de a iniţia prin proiectele lor
un nou mod de a construi şi locui la sat, un mod contemporan, care beneficiază de toate
progresele tehnicii, dar în acelaşi timp un mod de a construi care să păstreze latura de
pitoresc specifică satului românesc.
Ţăranii romani au fost şi sunt oameni extrem de creativi, materialele pe care le
foloseau şi modul de punere în operă dezvoltându-se de-a lungul generaţiilor, putându-se
vorbi chiar de o cultură genetic transmisă în ceea ce priveşte modul de a edifica, un mod
canonic însă mereu creativ.
Perioada comunistă a afectat exact acest aspect al creativităţii individului şi a
anulat toate canoanele existente de generaţii. Mai mult, materiale noi de construcţie,
multe nu de cca mai bună calitate, au înlocuit treptat materialele tradiţionale, generând
prin aceasta şi o schimbare, bruscă şi adesea dură, de estetică. Casa tradiţională
ţărănească a „evoluat" forţat într-o fonnă, deşi originală în felul ei, lipsită de eleganţă şi
simplitate, atât în plan estetic cât şi funcţional.
În acest context, o viziune nouă asupra casei rurale se impune, una care să
genereze o arhitectură nouă, realizată însa în spiritul unei tradiţii autohtone româneşti,
beneficiind de principiile ecologice contemporane dar şi de experienţa generaţiilor
anterioare. Prin elemente simple, o orientare a clădirii favorabilă raportat la punctele
cardinale, vânturi etc., prin folosirea materialelor locale, a unor principii simple şi
eficiente, putem imagina un eco-sat al viitorului în care să regasim în continuare imaginea
satului românesc. Şi aceasta tocmai pentru că ţăranii noştri au reprezentat şi poate că mai
reprezintă încă România profundă. Aceea pe care au surprins-o în opera lor Creangă,
Slavici, Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Blaga, Marin Preda ...

202 Claudia Balaş
Bibliografie:
Bădescu,Ilie; Cucu-Oancea Ozana, Dicţionar de sociologie rurală, Ed. Mica

Valahie, Bucureşti,
2004.
Căpătaru, Doru, Tezaur românesc, Ed. Fundaţiei „Universitatea pentru Toţi",
Slatina, 2005.
Focşa, Gheorghe, Elemente decorative la bordeiele din sudul regiunii Craiova,
Bucureşti, 1957.
Ghinoiu, Ion, Panteonul Românesc, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998.
Ionescu, Grigore, Arhitectura populară românească, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1957
Locuşteanu, Constantin, Dicţionarul geografic al judeţului Romanaţi,
Bucureşti, 1889.
Stahl, P.H., Planurile caselor ţărăneşti, Muzeul Brukenthal, Sibiu, 1958.
Stoica, Georgeta, Arhitectura interiorului locuinţei ţărăneşti, Bucureşti, f.a.
Stoica, Georgeta; Ilie, Rada, Zona etnografică Olt, Ed. Sport - Turism,
Bucureşti, 1986.
Tătulea, Viorica, Mobilierul ţărănesc din Oltenia, Ed. Sport - Turism,
Bucureşti, 1989.
Vlăduţiu, Ion, Etnografia românească, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.

Elemente de arhitectură tradiţională din jud eţul Olt 203
Fig. 1. Pătul.
Fig. 2. Intrarea în bordei

204 Claudia Balaş
Fig. 3. Casă cu trei încăperi şi prispă - corn. Rădeşti, jud. Olt
Fig. 4. Interior tradiţional jud. Olt - colţul cu patul

Patrimoniu
REST A URAREA UNUI FES DE CĂLUŞAR
Iuliana DUMITRANA
Summary
Pisa to the port which îs the subject of this work is a fes of calusar has a heritage and is
part of thc Department of Ethnography Muscum, Olt County. Aftcr framing the piece as a part of
the costume of calusar has at the end of XIX and the beginning of the 20th ccntury, wc prescntcd
thc stages of the rcstoration process: analysis and diagnosis, proper rcstoration and storage
proposals.
Obiectul ce urmează a fi prezentat face parte din colecţia de port popular a

Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, fiind achiziţionată la data de 30
august 1969 şi înregistrata în registrul general de inventar cu nr. 918. Piesa face
parte din componenţa costumului de căluşar.
Sabina Ispas în lucrarea "Cultura orală şi informaţie transculturală"
menţionează că în sec al XIX-iea fesul roşu este frecvent atestat ca făcând parte
din costumul căluşarilor.
Despre căluşari se mai spune că purtau pe cap la sfârşitul sec. al XIX-iea şi
începutul sec. XX fes roşu decorat cu mărgele colorate şi ciucure negru din
mătase. În al treilea deceniu al sec. XX fesul a fost înlocuit cu pălăria neagră de
fetru decorată cu panglici colorate şi mărgele policrome. Într-adevăr şi fesul
nostru propus spre restaurare este din fetru roşu, ornamentat cu paiete şi mărgele
policrome, confecţionat dintr-o singura bucată de material tivită pe margini la
maşina de cusut iar la spate panglici colorate din mătase.
Dimensiunile piesei înainte de restaurare au fost: înălţime - 13 cm,
diametrul - 18 cm şi circumferinţă 58 cm.
Tehnica de ornamentare a fost realizată în aplicaţii de paiete fixate cu
mărgele. Motivele ornamentale astfel realizate constă în şapte romburi ce acoperă
întreaga suprafaţă a piesei iar in interiorul acestora câte trei triunghiuri mici
realizate prin prinderea a trei paiete. Marginea fesului este marcată de o linie în
zig zag realizată din mărgele verzi şi paiete. La spate pe o porţiune de 15 cm
lungime piesa prezintă aplicate un număr de nouă panglici colorate atârnând liber
pe spate. (foto 1)
În vederea diagnosticării, s-au efectuat investigaţii vizuale, pentru
determinarea zonelor degradate, determinarea naturii materialului textil, a
206 Iuliana Dumitrana
paietelor şi mărgelelor. În urma acestor investigaţii s-a constatat că suportul textil

este stofă de lână (fetru), paietele sunt din cupru iar mărgelele din plastic în
culorile alb, verde şi bleu.
În ceea ce priveşte starea de conservare, datorită acţiunii în timp a
factorilor fizico-mecanici şi fizico-chimici precum şi a uzurii funcţionale piesa
prezenta: depuneri de praf şi murdărie, paiete şi mărgele lipsa, paiete corodate,
produşi de coroziune ai paietelor, fragilizarea aţei cu care erau prinse paietele şi
mărgelele, ruperea aţei pe porţiuni destul de mari, panglici murdare şi şifonate,
materialul textil găurit în câteva locuri de către produşii de coroziune.
A vând în vedere starea de degradare a piesei, pentru efectuarea unui
tratament de conservare corespunzător a fost necesară desprinderea paietelor şi
mărgelelor pe 90% din suprafaţa piesei. Singurul motiv ornamental rămas intact a
fost cel de pe marginea fesului. Acestuia i s-au adus mici completări necesare
având lipsă numai câteva paiete. Panglicile au fost demontate şi curăţate prin
imersare în soluţie Radix-Saponaria.
Fluxul tehnologic al restaurării-conservării: fotografierea piesei ansamblu
şi detalii; curăţirea mecanică prin periere şi aspirare, îndepărtarea resturilor de aţă
cu ajutoml pensetei, îndepărtarea produşilor de coroziune ai paietelor cu ajutorul
unor perii puţin mai aspre iar în alte locuri chiar cu acul prin mişcări bine
controlate. După desprinderea paietelor, înainte de efectuarea tratamentului umed
am însemnat punctele în care se întâlneau laturile romburilor pentru a respecta
întocmai motivul ornamental. (foto 2 şi 3).
După curăţirea mecanică care a fost foarte migăloasă a urmat
tratamentul umed de spălare cu Radix-Saponaria; piesa fiind aşezată pe un
suport de material plastic de forma şi mărimea acesteia pentru a-şi păstra
acelaşi aspect (forma si dimensiune) şi după spălare. Am efectuat în
continuare clătiri repetate cu apa distilată iar în ultima apa am folosit
glicerină I% pentru emoliere şi 1% alcool etilic necesar evaporării apei.
Pentru uscare piesa a fost lăsată în continuare pe suportul de plastic, grăbind
uscarea prin tamponări repetate. Curăţarea paietelor am efectuat-o prin
spălare cu soluţie de Complexon într-un timp foarte scurt după care am
efectuat clătiri repetate cu apă distilată până la neutralizare. După uscarea
piesei am trasat cu fir de papiotă laturile celor şapte romburi şi cele trei
triunghiuri din interiorul fiecărui romb (foto 4) după care am început
prinderea paietelor şi fixarea lor cu mărgele de aceeaşi culoare cu cele
originale (foto 5 şi 6). Panglicile colorate au fost spălate prin imersare cu
soluţie de Radix-Saponaria la temperatura camerei, fiind lăsate la înmuiat de
pe o zi pe alta. În ultima apă de clătire am folosit acid acetic 1% . După
spălare au fost întinse spre uscare pe un suport de sticla. Panglicile au fost
prinse cu acul de marginea interioară a piesei (foto 7 şi 8).

Restaurarea unui fes de căluşar 207
În privinţa modului de păstrare aceasta trebuie depozitată în condiţii de

repaus, într-un climat al căror parametrii să aibă următoarele valori: T - I 8 grade
C; U - 45 - 60% şi ferirea acesteia de radiaţii luminoase.
Bibliografie
l. Georgeta Stoica, Rada Ilie, Portul Popular din Judeţul Olt, 1981 p. 61

Foto I. Ansamblu înainte de restaurare.

Restaurarea unui fes de că lu şar 209
Foto 2 . Detaliu din timpul operaţiilor de restaurare.
Foto 3. Detaliu din timpul operaţiilor de restaurare.

210 Iuliana Durnitrana
Foto 4. Detaliu din timpul restaurării.
Foto 5 şi 6. Detalii din timpul operaţiilor de restaurare.

Restaurarea unui fes de căluşar 21 1
Foto 7. Ansamblu după restaurare.

Foto 8. Ansamblu după restaurare.
Muzeul Oltului, t. 3, 201 3, p. 205-212

Patrimoniu
CONSERVAREA TEZAURELOR MONETARE

TEZAURUL DE LA MORUNGLAV - OLT
Verginia IONESCU
Încă din cele mai vechi timpuri moneda a constituit un instrument de schimb,
având valoare intrinsecă prin metalul preţios conţinut (aur, argint).
Moneda metalică constituie un document preţios care oferă în formă condensată
informaţii privind realităţile politice, economice, religioase, culturale şi artistice ale
perioadei în care au fost emise. Mai mult decât orice obiect arheologic, moneda reuşeşte
să adune atât un mesaj scris prin legenda sa, cât şi unul iconografic - prin reprezentările
figurale - şi respectiv metrologic - prin dimensiuni şi greutate.
Tezaurul din articolul de faţă a fost descoperit în martie 1977 în localitatea
Morunglav judeţul Olt şi cuprinde 161 monede de argint, cele mai numeroase fiind emise
în timpul sultanului Mahmud l (1730 - 1754). Toate monedele au fost bătute în
monetăriile din Istambul, ceea ce atestă că în Oltenia se practica comerţul sud - dunărean.
Obiectivul principal al activităţii de conservare - restaurare este de a asigura
conservarea pieselor monetare în cele mai bune condiţii pe termen cât mai lung. Munca
de restaurare - conservare presupune cercetarea tipului de aliaj din care au fost realizate
monedele, starea suprafeţei metalice şi starea de coroziune.
Toate monedele cuprinse în acest tezaur, din punct de vedere chimic, au prezentat
pelicule de oxidare, culoarea acestora variind în funcţie de tipul de produşi de coroziune
astfel:
hidroxidul de argint de culoare gri închis
oxidul de argint de culoare neagră
sulfura de argint de culoare neagră
hidrocarbonaţi de cupru de culoare verde sau albastră
oxizi cuproşi de culoare roşie
cloruri de argint de culoare alb - gălbuie ceroasă.
Din punct de vedere fizic, majoritatea monedelor din acest tezaur prezentau fisuri,
rupturi cu lipsă material, porţiuni de material tocite.
Trei din monedele tezaurului înainte de aplicarea tratamentelor de curăţare şi
conservare sunt prezentate în foto 1,2 - revers, avers; foto 5,6 - revers, avers; foto 9, 1O-
revers, avers.
Pentru înlăturarea straturilor de coroziune de pe suprafaţa monedelor în vederea
stabilizării şi conservării acestora s-au folosit tratamente fizice şi chimice.
Etapele de lucru au fost următoarele :
- degresare cu detergent anionic
214 Verginia Ionescu
- tratament mecanic sub lupă pentru îndepărtarea depunerilor de pământ sau alte
depuneri dure
- tratament chimic prin folosirea de soluţie de complexon III (EDT A- disodic ) şi
soluţie slabă de acid sulfuric cu tiouree ca inhibitor, în funcţie de compoziţia stratului de
coroziune.
Tratamentul chimic are ca scop înlăturarea de pe suprafaţa monedelor a
compuşilor de argint şi cupru formaţi datorită mediului în care au stat respectivele
monede ( probabil au fost depozitate într-un vas de aramă). Astfel, soluţia de acid sulfuric
înlătură oxizii cuproşi de culoare roşie, iar soluţia de complexon Ill înlătură restul
compuşilor de cupru şi argint.
Soluţiile folosite pentru curăţare au fost aplicate cu grjă pe suprafaţa monedelor
pentru a nu ataca materialul de bază ( argintul).
După tratamentul chimic urmează neutralizarea pieselor ( monedelor ) prin
spălări succesive cu apă distilată ·până la obţinerea unui pH neutru. Prin neutralizare se
îndepărtează urmele de cloruri care sunt responsabile în procesul de coroziune.
Verificarea îndepărtării totale a clorurilor se face prin testare cu soluţii de azotat de argint
şi acid azotic şi din acest moment se evită contaminarea monedelor ( nu se pune mâna
direct pe piese, nu se umblă cu vapori în încăpere ).
După neutralizare urmează uscarea monedelor şi de gradul de uscare depinde
conservarea acestora. Uscarea s-a făcut în alcool etilic la temperatura camerei.
La final s-a aplicat o peliculă de soluţie Paraloid 872 ( 5 % ) în toluen, prin
imersie, care are ca scop izolarea suprafeţei metalice şi conservarea ei în timp.
Monedele curăţate şi peliculizate sunt prezentate în foto 3,4 - revers, avers; foto
7 ,8 - revers, avers; foto I I, l 2 - revers, avers şi sunt păstrate în depozitul muzeului în
hârtie de filtru şi plicuri personalizate.
Monedele au caracter de document obiectiv deosebit de preţios şi de necontestat.
De aceea, specialiştilor din muzeu le revine sarcina de a studia şi clasa tezaurele
monetare, iar restauratorilor să stopeze evoluţia degradărilor şi să asigure protecţie pe
termen lung.

Conservarea tezaurelor monetare tezaurul de la l'vtorunglav - Olt 215
Foto I Foto 2
Foto 3 Foto 4

216 Yerginia Ionescu
Foto 5 Foto 6
Foto 7 Foto 8

Conservarea tezaurelor monetare tezaurul de la Morunglav - Olt 217
Foto 9 Foto 10
Foto 11 Foto 12

Patrimoniu
RESTAURAREA UNUI PRISTOLNIC DIN COLECTIILE

'
MUZEULUI JUDETEAN OLT
'
Iohana-Raluca POPESCU
Zusamenfassung
WIDERHERSTELLEN EINER RELIGIOSEN DICHTUNGEN
OLT KREISMUSEUMSST AMMLUNGEN
Das Pristolnic ist ein Holzkreuz mit einer Vielzahl von Formen brot serviert Iiturgischen
Druck mit den lnitialen von Jesus Christus. Der restaurierte Objekt kommt aus der
ethnographischen Olt Bereich.
Es wurde in dcn Operationen unterzogen wurden: Staubwische, Lichtung, Festigung,
Chromatische lntergration.
STICHWORTEN: Oltkresis, religiosen Dichtungen, Restaurierung, Konservierung
Printre numeroasele creaţii ale artei populare româneşti se numara şi

pristolnicele. Pristolnicul (pristomicul) este un obiect confecţionat din lemn cu o mare
varietate de forme şi ornamente, care serveşte la imprimarea prescurilor şi a colacilor cu
semnul crucii şi iniţialele universale accepate NI KA IC XC ... Isus Hristos Biruitorul.
Legate de cultul morţilor, cele mai numeroase pristolnice au formă de troiţă cu patru
braţe, fiind ornamentate prin traforare şi crestare.
Pristolnicul este considerat obiect de preţ, de artă, un obiect „curativ" fără a fi
sfânt. Exemplare remarcabile de astfel de artefacte sunt tezaurizate în patrimoniul
etnografic al Muzeului Judeţean Olt. Ele reprezintă o expresie a creaţiei meşterilor
crucen.
În judeţul Olt un vestit centru de cruceri este satul Pietriş, comuna Baldovineşti.
Aici s-au lucrat şi continuă să se confecţioneze şi astăzi cruci şi troiţe din lemn, icoane de
vatră şi pristolnice.
Crestate în tehnica cioplirii, sculptării şi incizării, uneori pictate, pristolnicele
poartă pe ele imagini ale sfinţilor, aidoma celor de pe icoanele de vatră.
În interiorul locuinţei tradiţionale din Oltenia, locul pristolnicului era lângă
icoană. După achiziţionarea unui astfel de obiect, acesta era dus la biserică şi ţinut timp
de patruzeci de zile, ca şi în cazul sfinţirii icoanelor. Pristolnicul sau pecetarul este o
reprezentare miniaturală a crucii, fiind realizat într-o gamă variată de modele.
Pristolnicul care constituie subiectul acestui studiu face parte din colecţia
Muzeului Judeţean Olt, secţia etnografie, a fost expus în expoziţia intitulată „Credinţe şi
tradiţii străvechi la sărbătoarea Paştelui", organizată de Muzeu cu ocazia sărbătorilor
Pascale. Numărul de inventar al obiectului este I 082, dimensiunile fiind următoarele:
220 Iohana-Raluca Popescu
lungime = 18 cm; lăţime = 9 cm, grosime = 1,5 cm. La intrarea în laborator, piesa
prezenta o stare medie de uzură, un start gros de murdărie acumulată de-a lungul
timpului.
În privinţa stării de conservare a artefactului, înaintea efectuării operaţiilor de
restaurare, obiectul prezenta următoarele tipuri de deteriorări:
• lemnul din care a fost confecţionată piesa este cu defecte;
• stratul de preparaţie lipseşte, pictura fiind aplicată direct pe suport;
• murdărie ancrasată în stratul pictural;
• pe piesă sunt prezente picături de ceară, depuneri masive de grăsime, murdărie
aderentă, superficială şi ancrasată;
• clivaje, lacune ale straturilor picturale;
• stratul de protecţie (vernis) îmbătrânit ce face dificilă „citirea imaginii" pe
anumite suprafeţe;
• lipsa stratului de culoare, în unele zone, fiind vizibil suportul.
Fluxul tehnologic al restaurării-conservării:
• fotografierea obiectului (ansamblu faţă/verso şi detalii în zonele degradate)

(foto 1, 2);
• desprăfuire cu pensoane cu păr moale de diferite dimensiuni a piesei atât pe
faţă cât şi pe verso, operaţie numită curăţire mecanică superficială;
• înlăturarea depunerilor de ceară, a murdăriei prin curăţire mecanică (bisturiu) şi
cu solventul alcool etilic;
• pe zolele unde au fost prezente aglomerări de strat de protecţie (vernis) şi
murdărie grasă datorată uzurii funcţionale, am curăţat straturile picturale prin subţierea
selectivă a vernis-ului cu o soluţie pe bază de apă distilată, amoniac şi alcool izopropilic.
• soluţia C2000, în diverse concentraţii care au fost stabilite în urma testelor de
curăţire am folosit-o pentru a efectua operaţia de curăţire a picturii (foto 3, 4, 5).
• integrarea cromatică pe porţiunile unde stratul de culoare s-a pierdut de-a
lungul timpului, a fost executată cu ajutorul retuşului punctiform. Culorile folosite pentru
operaţia de integrare cromatică au fost tempera sau acuarelă, iar liantul a fost un amestec
de apă distilată, antiseptic şi gălbenuş de ou.
• stratul de protecţie final a fost o soluţie din a cărei compoziţie au făcut parte un
vernis pe bază de răşină naturală (dammar în terebentină 12%). Acesta a fost aplicat prin
pensulare cu un penson cu păe moale, în stat subţire şi rapid (foto 6, 7).
Se recomandă ca încăperea unde sunt păstrate astfel de obiecte să aibă o
umiditate relativă (U.R.) care să se încadreze în intervalul 55-65%, iar temperatura (T.) să
fie cuprinsă între l 8-20°C. Este de preferat să se evite orice fel de fluctuaţie ale acestor
valori.
În prezent, pristonicul supus discuţiei, se află în depozitul de etnografie al
Muzeului Judeţean Olt.

Restaurarea unui pri stolnic din coleqiile Muzeului Judeţean Olt 221
J. Ansamblu pristolnic-faţă-înaintea
efec tuării operaţiilor de restaurare-conservare
2. Ansamblu pri stolni c-ve rso-înaintea

efectuării operaţiilorde restaurare-conservare
Muzeul Oltului, I. 3, 20 13. p. 219-224

222 Iohana-Raluca Popescu
3. Pristolnic-detaliu-operaţi a 4. Pri sto lnic-d etaliu-operaţia de

de curăţire de curăţire
5. Pristolnic-ansamblu-operaţia de curăţire

Restaurarea unui pristolnic din colecţiile Muzeului Judeţean Olt 223
6. Ansamblu pristolnic-faţă -după efectuarea

operaţiilor de restaurare-conservare
7. An samblu pristolnic-verso-după efectuarea

operaţiilor de restaurare-conservare
Muzeul Oltului, t. 3, 20 13, p. 219-224

Patri1noniu
PICTORI OLTENI
"
IN COLECŢIILE
MUZEULUI JUDEŢEAN OLT
DONA TIA NICOLAE TRUT Ă
' '
Denissa-Liliana GUTIC A-FLORESCU
Am prezentat în numărul anterior al anuarului 1 una din cele mai importante donaţii
de artă plastică de la Muzeul Judeţean Olt, donaţia „Gunka şi Spiru Vcrgulescu".
Ne vom opri în continuare la una dintre cele mai impresionante dintre donaţiile
primite la Muzeul din Slatina: donaţia de artă plastică „Nicolae Truţă", care cuprinde trei
sute treizeci şi şase de lucrări din diferite perioadele de creaţie ale artistului.
Nicolae Truţă s-a născut la 9 februarie 1949 în judeţul Olt, la Dobrcţu, loc de care
s-a simţit profund legat până la moartea sa, survenită în 16 august 20 I O, la Slatina.
Între cele două date stă condensată o viaţă sub semnul iubirii de lumină, de culoare,
de pământ şi natură, de oameni şi de viaţă. 2
A studiat la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Craiova, între 1965-1969, ca elev
al prof. Ilic Marineanu, şi apoi la Facultatea de Desen din Timişoara, Secţia Pedagogică,
între 1971-1974.
Debutul său artistic a avut loc în anul 1968, la Galeriile „Cromatic" din Craiova,
într-o expoziţie de grup, alături de Jean Pârvan şi Nicolae Ureche, având girul reputatului
grafician Gabriel Bratu. Prima expoziţie personală a fost una de pictură şi sculptură
organizată la Casa Studenţilor din Timişoara, în 1972, unde a fost prezentat de criticul de
artă Deliu Petroiu.
Cariera sa plastică a însumat peste 50 de expoziţii personale deschise între anii
1974-20 I O, la Bucureşti, Timişoara, Slatina, Craiova, Sibiu, Râmnicu-Vâlcea. De-a
lungul vieţii a participat la peste 250 de expoziţii naţionale, interjudeţene, judeţene
personale şi de grup. Dintre marile evenimente artistice la care a luat parte amintim:
Salonul Anual al Artiştilor Plastici Olteni ( 1O ediţii organizate de Muzeul de Artă
Craiova), Expoziţia Colec(ii-Colec(ionari (deschisă la Muzeul Judeţean Olt în anul 1997),
Expo::.i(ia Nicolae Truţă (deschisă la Casa Americii Latine din Bucureşti în anul 1999),
Simfimia Fornlui ( Slatina, 1999), Expoziţia Nicolae Truţă (organizată la Institutul
Francez din Bucureşti în anul 2000), Salonul Artiştilor Plastici din judeţul Olt (5 ediţii
1
Mu::.cu/ 0/111/11i,
I. 2. 2012. p. 53 7-550.
O cuprinzătoare .. Notă biogratică" cu referire la viaţa şi activitatea artistului se află in albumul de artă
1
Nicolae Trufti Desene şi Crochiuri, cd. Alutus. Slatina, 2013. cd. îngrijită de Elena şi Lucian-George Truţă,
p. 91-96
Muzeul Oltului, t. 3. 2013, p. 225-276
226 Denissa Liliana Guţică-Florcscu
iniţiate de Muzeul Judeţean Olt), Logodnă cu cerul (expoziţie organizată în anul 2001 la
Galeria „Artis" a Muzeului Judeţean Olt), Un secol de artă wltă în Ţara Olt11/11i de Jos,
demers expoziţional organizat între anii 2008-2009 de Muzeul de Artă Craiova şi Muzeul
Judeţean Olt. Ultima expoziţie personală din timpul vieţii artistului a fost expoziţia
Miresmele Dobreţu/11i, deschisă la 6 februarie 2009, la Galeria .,Artis"' a Muzeului
Judeţean Olt. Prima expoziţie postumă a fost retrospectiva ,.Pictura ca simţire şi
reprezentare", organizată la Galeria „Helios" din Timişoara, în februarie 2011, atunci
când artistul ar fi împlinit 62 de ani, prezentată de istoricul şi criticul de artă prof. univ.
Jon Iovan.
Lucrările sale se află în muzee din ţară şi în colecţii particulare din România, dar şi
din SUA, Fran~~ a, Germania, Belgia, Canada, Japonia, Anglia, Grecia, ori Bulgaria.
Laureat cu cinci premii ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, Nicolae Truţă a
fost un artist complex, care şi-a manifestat talentul nativ atât în pictură cât şi în grafică,
sculptură sau poezie. A lăsat în unna sa un mare număr de lucrări de pictură, dar şi de
desene, ilustraţii grafice la lirica eminesciană şi nu numai, lucrări de sculptură, busturi
amplasate în Slatina şi în multe locuri din ţară, volume şi plachete de poezii. Foarte
importantă rămâne şi activitatea sa pedagogică, fiind dăruit cu o reală vocaţie de a
descoperi şi creşte talente, dublată de o mare dragoste pentru copii, pentru oameni.
Dacă activitatea sa artistică a primit aprecieri favorabile din partea unor mari critici
de artă, dacă numele său apare în enciclopedii, albume, cronici, filozofia şi atitudinea sa
faţă de viaţă, natură şi semeni i-au atras un mare număr de prieteni din toate domeniile
vieţii sociale. A rămas în memoria acestora ca „omul cu prieteni, care nu s-a certat cu
nimeni, în afară de sine însuşi".
Muzeul Judeţean Olt a beneficiat de sprijinul şi implicarea majoră a lui Nicolae
Truţă în eforturile deschiderii expoziţiei permanente de artă de la Slatina. Una din
modalităţile prin care s-a materializat sprijinul său a fost impresionanta donaţie făcută
muzeului la 6 decembrie 1997, datorită căreia colecţia de artă a instituţiei a crescut
simţitor.
Donaţia cuprinde un număr de 25 de lucrări de pictură, tablouri pe pânză caşerată
pe carton, şi 311 lucrări de grafică, desene lucrate în diferite tehnici. Ele provin din
diferite etape ale creaţiei artistului, începând cu anul 1965.
Tablourile sale sugerează în culori pastelate, în tonuri cromatice diafane, nostalgia
casei părinteşti şi a locurilor natale, mireasma florilor de salcâm sau a cimbrişorului
sălbatic, freamătul pădurilor verzi arămii.
Desenele pot fi grupate tematic în: compoziţii, portrete, autoportrete şi nuduri şi
sunt realizate în diferite tehnici: în creion, tuş, cerapastel, tempera, baiţ, ori tehnică mixtă.
După stingerea din viaţă a artistului, Muzeul Judeţean Olt a organizat sau a
participat la organizarea, alături de Asociaţia Culturală „Nicolae Truţă", unei serii de
manifestări comemorative: expoziţii, lansări de carte etc. Una dintre iniţiative a fost
deschiderea, chiar în anul 20 I O, a unui salon permanent Donaţia Nicolae Truţă în cadrul
expoziţiei de bază de artă plastică a muzeului, care a devenit unul dintre cele mai vizitate
şi mai apreciate de public.

Donaţia ,,Nicolae Truţă" 227
CATALOG
DONAŢIA NICOLAE TRUŢĂ
Pictură
I. Casa bătrânească a prietenului meu

lnv. 530
Ulei pe pânză caşerată pe carton, 0,330 x 0,223
Semnat dreapta, jos, cu negru
Nedatat
2. Miresele Dobreţului
lnv. 531
Nedatat
3. Crepusculară
lnv. 532
Datat 1994
4. Peisaj la Seaca
Inv. 533
Datat 1994
lnv. 534
Nedatat
lnv. 535
Nedatat
7. Toamna
lnv. 536

228 Denissa Liliana Guţică-Florescu

Nedatat
Inv. 537
Nedatat
Inv. 538
Nedatat
10. Iarna
Inv. 539
Nedatat
11. Statui vegetale

Inv. 540
Nedatat

Inv. 541
Nedatat
13. Nud
Inv. 542
Semnat dreapta, jos, cu negru, Nedatat
14. Peisaj colinar

Inv. 543
Nedatat

Donaţia „Nicolae Truţă" 229
15. \liresele Oobrcţului

lnv. 544
Ulei pc pânză ca~crată pe carton, 0,400 x 0,225
Semnat dreapta. jos. cu negru
Nedatat
16. :\1irescle Dobrcţului

Inv. 545
Ulei pc pânză caşerată pe carton, 0,400 x 0,227
Nedatat
17. Amintire despre sat

lnv. 546
Nedatat
18. Peisaj la Seaca

lnv. 547
Nedatat

Inv. 548
Nedatat
20. Nud
Inv. 549
Nedatat
2 I . Peisaj la Seaca
lnv. 550
Ulei pc pânză caşerată pe carton, 0,405 x 0,300
Nedatat

Inv. 551
Muzeul Oltului, t. 3. 2013. p. 225-276

Ulei pe pânză caşerată pe cai1on, 0,640 x 0,495

Nedatat
23. Simfonie în verde

lnv. 552
Nedatat
24. Ritmuri vegetale

lnv. 553
Nedatat
25. Portretul artistului George Păunescu

Inv. 554
Ulei pe pânză caşerată pe carton, 0,650x 0,425
Nedatat
Grafică
26. Eustaţiu Gregorian

Inv. 555
Desen în tuş şi pix negru, 0,229 x 0,3 I O
Semnat dreapta jos
Datat: martie, 1996
Text: „Unde şi mai ales când se va scrie o istorie a artelor plastice olteneşti,
domnule Eustaţiu Gregorian? Consideraţi acest prim pas în imagini o filă de cronică din
partea unui confrate"
27. Autoportret (Autodobreţean)

Inv. 556
Desen în tuş şi pix negru, 0,2 l O x 0,3 I O
Semnat dreapta jos
Datat: 1997
Text: „ceva ... noiembrie şi ... atât!
28. Ilie Marineanu

Inv. 557
Desen în tuş şi pix negru, 0,220 x 0,3 12
Semnat stânga jos,

Donaţia „Nicolae Truţf1" 231
Datat: 24 februarie 1996

Text: ,,Întâiului dascăl şi pictor văzut de mine în came şi oase, la Craiova, purtând
mantia omeniei, mai mult ca respectul elevului căruia maestrul i-a modelat paşii dar şi
mersul, pentru care azi vă mulţumesc, Domnule profesor Ilie Marineanu"
29. Floarea Calotă

Inv. 558
Desen în tuş şi pix negru, 0,21 O x 0,305
Semnat dreapta jos,
Datat: 1995
Text: „Prietenei noastre, Floarea Calotă. acest desen făcut la lumină de cântec
românesc, îngemănat cu forţă şi delicateţe·'
30. Marin Sorescu

lnv. 559
Semnat dreapta, jos,
Datat: 17 ianuarie 1996
Text (verso): „Marelui Spirit al literaturii române de ieri şi de azi şi de viitor, acest
desen făcut cu fire de borangic şi cu clopoţei de lilieci"
31. Ion Popescu- Negreni

lnv. 560
Desen în tuş şi pix negru , 0,209 x 0,306
Semnat centru
Datat: 1997
Text: „Nonagenarul Papa Negreni între donaţie şi veneraţie"
32. Dr. Nucu Diaconescu

Inv. 561
Desen în tuş şi pix negru, 0,208 x 0,298
Semnat dreapta, jos
Datat: ianuarie 1996
Text: „Nu cred că este bucurie mai mare pentru un doctor decât aceea că poate
salva viaţa oamenilor. Dr. Nucu Diaconescu este unul dintre oamenii în alb ce taie dar şi
vindecă."
33. Marin Sorescu

lnv. 562
Desen în tuş şi pix negru, 0,220 x 0,3 12
Semnat dreapta, jos
Datat: 1997
Text: „Inegalabilul poet Marin Sorescu, pe vremea când îşi construia capodopera
„La Lilieci" şi era idolul tuturor generaţiilor de aici şi de pe mapamond. Să nu-l uităm!"

232 Denissa Liliana Gutică-Florcscu
34. Dr. Costea Dumitru

lnv. 563
Semnat dreapta, jos
Text: .,Doctorului Costea această „reţetă" de suflet desenată din statornică
prietenie."
35. Viorel Dianu

lnv. 564
Desen în tuş şi pix negru, 0,225 x 0,31 O
Semnat dreapta, jos
Datat: 1997
Text: ,,Scriitorul Viorel Dianu, văzut la Lumina Crucii Perpetue."
36. Rodica Blahuian

lnv. 565
Datat: 1996
Tex: „Răspunde la numele Rodica şi Rodicuţa e doar în clasa a III-a la Şcoala de
muzică şi arte plastice, desenează mult, pictează altfel decât copiii, seamănă cu argintul
viu şi este declarată din dragoste „Mascota Artelor"."
37. Luminiţa Elescu

lnv. 566
Semnat dreapta, jos
Datat: martie 1996
Text: „Actori de-am fi cu toţii, spune studenta Luminiţa Elescu, şi n-am accepta
acest spectacol dramatic, în care tinerii sunt sacrificaţi încă o dată."
38. Loredana Miu

Inv. 567
Desen în tuş şi pix negru, O, 140 x 0,2 70
Semnat dreapta, jos
Datat: 21 decembrie 1994
Text: „Păstrându-ţi cerul sub pleoape,/ La fiecare pas curat,/ Departele
devine ... Aproape/ Şi Timpul ceas nemăsurat.
Sărbători dumnezeieşti!
Poetei Loredana Miu, la debutul editorial"
39. David Popescu

Inv. 568

Desen în tuş şi pix ncgm, 0,208 x 0,296

Semnat dreapta, jos
Datat: febmaric, 1996
Text: „Frumosului David Popescu, acest desen în care ochii sunt strămutaţi din
celebrele tablouri ale lui Tonitza, iar chipul din vremea Renaşterii când Michelangelo tot
îl visa pe Marele David."
40. Ion Popescu Labă

Inv. 569
Semnat dreapta, jos
Datat: februarie 1996
Text: „Bronzul este predestinat operelor tridimensionale. Fără ajutorul monumental
al domnului Ion Labă, bustul lui Radu Greceanu nu ar înfrunta timpul cu atâta
solemnitate."
41. Doru Cojocaru

lnv. 570
Tehnică mixtă, 0,207 x 0,296
Semnat dreapta, jos
Datat: 1O februarie 1996
Text: „Fannacistului şi prietenului Doru Cojocaru, acest medicament spiritual,
omologat doar de forul interior."
42. George Păunescu

lnv. 571
Tehnică mixtă, 0,21 O x 0,300
Semnat dreapta, jos
Text: „Copilul George Păunescu, plecat cândva din Bobiceşti, poposind la Craiova
şi Slatina s-a oprit alegându-şi carierea universitară la Academia de Artă, de unde salută
Slatina prin intermediul „Gazetei Oltului"."
43. Visi Ghencea

lnv. 572
Desen în tuş şi pix negru, 0,21 O x 0,3 1O
Semnat dreapta, jos
Datat: 1997
Text: ,.Steaua jucând pe Visi Ghencea"
44. Mircea Ceauşu

Inv. 573
Semnat dreapta, jos
Muzeul Oltului, t. 3, 2013. p. 225-276

Datat: 6 martie 1996

Text: „Domnului Ceauşu Mircea, ambasadorul nostru de pe aceste meleaguri (a se
citi morunglavuri) în Satele Unite ale Dobreţului"
45. Gelu Diaconu

lnv. 574
Semnat dreapta, jos
Datat: 20 februaric 1996
Text: „Gelu Diaconu - un „cecen" ce pendulează între Valea Morţilor şi Dealul
Viilor cu gândul doar la iconografia ortodoxă."
46. Eugen Ionescu

lnv. 575
Semnat centru,
Datat: I 996
Text: „Fără Eugen Ionescu am fi rămas aşa cum suntem: ABSURZI dar, şi mai
trist: am fi rămas SĂRACI."
4 7. Popa Mircea
lnv. 576
Desen în tuş şi pix negru, 0,2 I O x 0,3 I O
Semnat dreapta, jos
Text: „Profesia viitoare a elevului Popa Mircea de la Şcoala „Eugen Ionescu" din
Slatina va fi cea de medic, dar crede sincer că artele vizuale îl vor duce spre descifrarea
sufletelor pacienţilor"
48. Gheorghe Păunescu

Inv. 577
Semnat dreapta, jos
Text: „Domnului George Păunescu aceeaşi urare pe care i-am tăcut-o la vernisajul
expoziţiei mele din luna decembrie a anului trecut: Să dea Dumnezeu să fiţi primar tot
atâta vreme cât voi fi eu pictor!"
49. Tudor Gheorghe

lnv. 578
Desen în tuş şi pix negru, O, 183 x 0,270
Semnat dreapta, jos

Datat: 1996
Text: „Inegalabilului Tudor Gheorghe, cântec din peniţă pe o coală „mireasă"."
50. Ion Smedescu

lnv. 579
Desen în tuş şi pix albastru, 0,21 O x 0,298
Semnat dreapta, jos
Nedatat
Text (verso): „Bărbosul din imagine îl vedeţi pe străzile Slatinei căutând rime,
metafore, sub lumini crepusculare şi se ascunde sub numele de Ion Smedescu (Dimineaţa
şi seara are umbra cea mai mare). Vă rugăm să circulaţi pe partea stângă a sufletului său."
51. Ion Iovan

lnv. 580
Semnat dreapta, jos
Datat: decembrie 1995 (,,După un desen mai vechi")
Text: „Preocupat de motivele solare, colegul nostru Ion Iovan împrumutase de la
Salvador Dali antenele perceperii fenomenului artistic. Slătinean într-o vreme când
laolaltă râdeam dar mai ales plângeam de obtuzităţile perceperii mesajului artei."
52. Paul Matiu

lnv. 581
Desen în tuş şi pix negru, O, 186 x 0,2 70
Semnat dreapta, jos
Datat: decembrie 1995
Text: „Domnului Paul Matiu, directorul Bibliotecii Judeţene Olt, acest crochiu
inspirat de intervenţia istorică dincolo de Dunăre (Montana, Bulgaria) spre a stabili
adevăruri ce ţin de propria istorie şi unde auditoriul a amuţit."
53. Anca Ţurcaşiu

Inv. 582
Desen în pix negru, 0,176 x 0,235
Semnat dreapta, jos
Datat: l 19 decembrie 1995
Text: „Pentru Anca Ţurcaşiu această dedicaţie vizuală în prag de sărbători."
54. Viorel Dianu

lnv. 583
Semnat dreapta, jos
Text: „Prozatorului Viorel Dianu imaginea artistului şi omului, răsfrântă în oglinda
Cuvântului scris şi şoptit."

55. Marin Ionică

Inv. 584
Desen în tuş şi pix negru, 0,207 x 0.297
Semnat dreapta, jos
Datat: .,Început de februarie"
Text: ,.Domnului Marin Ionică, acest desen făcut din umbre şi lumini pentru azi şi
pentru„.Mileniul III."
56. Primarul Constanţei

lnv. 585
Semnat dreapta, jos
Text: „Un singur motiv ar fi fost plauzibil: decanul Marin Mincu să-l lovească pc
primarul Constanţei pentru a-l ÎNDREPT A!"
57. Cici Anastasiu

Inv. 586
Semnat dreapta, jos
Datat: 1995
Text: „Distinsei doamne Cici Anastasiu acest desen făcut cu multă căldură, ca o
aducere aminte de primii mei paşi făcuţi în învăţământul slătinean."
58. Sorin Novac

Inv. 587
Semnat dreapta, jos
Text: „Scenograful Sorin Novac de la Teatrul Liric din Craiova crede că
Spectacolul Lumii se naşte pe fiecare metru pătrat. La noi, însă, densitatea amatoricească
de sus până jos este sufocantă!"
59. Theodor Firescu

Inv. 588
Semnat dreapta, jos
Text: „Atâta timp cât se vor mai naşte copii la ţară , Lumea Satului va exista. De
aceea te rog, bunule prieten T. Firescu să dormi liniştit."
60 .. Viorel Anastasiu
lnv. 589

Semnat dreapta, jos

Datat: 1995
Text: „Lordului Viorel Anastasiu, Sunetul picturii pe o partitură înaltă ca şi sufletul
său."
61. Liana Branca

lnv. 590
Semnat dreapta, jos
Text: „Salut apariţia eterică a Lianei, Ederei, pe o coală-perete."
62 Marin Mincu
Inv. 591
Semnat dreapta
Datat: 1995
Text: „Poetului, traducătorului, eseistului Marin Mincu, admiraţia autorului acestui
desen făcut după emisiunea "Marea Scofală" în care dimensiunea, spontaneitatea şi
verticalitatea unui oltean sadea a umbrit reporterul de ceară ce încerca să se apindă
lamentabil dintr-un foc de licurici sau putregai sub mantia unui verb perfid."
63. Elena Trăşculeasa

lnv. 592
Semnat dreapta. jos
Datat: 1996
Text: „Doamnei Trăşculeasa, acest curcubeu sub arcuJrea căriua se regăsesc
deopotrivă toate vârstele."
64. Virgil Dumitrescu

lnv. 593
Desen în tuş negru, 0,21 O x 0,300
Semnat dreapta, jos
Datat: 1995
Text: „Poetului Virgil Dumitrescu acest profil real şi ireal, din vremuri mai vechi şi
cumplit de adevărate.
65. Marin Diaconescu

Inv. 594
Semnat dreapta, jos
Datat: I O ianuarie 1996
Text: „Am vrut să fac un portret...perfect şi m-am trezit cu un portret ... prefect.''

66. Eugen Ghercioiu

lnv. 595
Desen în tuş şi pix negru, 0,220 x 0.3 I O
Semnat dreapta, jos
Datat: martie 1996
Text: „Toată admiraţia mea pentru emisiunile domnului Ghcrcioiu."
6 7. Prof. Vasile Ilie

lnv. 596
Desen în tuş şi pix negru, 0,220 x 0,3 I O
Semnat dreapta, jos
Datat: 1995
Text: „Celui ce a adus medalii naţionale la concursurile de orientare turistică, acest
medalion, făcut din veche prietenie."
68. Spiru Vergulescu

Inv. 597
Semnat dreapta, sus
Datat: 1995
Text: „Maestre Spiru Vergulescu, dacă Eugen Ionescu s-ar fi născut la Paris,
orgoliile noastre de olteni ar fi impus Cetăţii Spiritului Universal să i se spună
Parislatina."
69. Nicolae Drăghici

Inv. 598
Nesemnat
Nedatat
Text: „(Un) inspector şcolar al „dezgheţului,,, o primăvară de la Praga, un
GAVROCHE în CONT- ROL..."
70. Delia Popescu

Inv. 599
Datat: 12 ianuarie 1996
Text: „Salutări şi scuze de la Viena şi din "Viena'', doamnei Delia Popescu.
1
Promitem că nu vom mai folosi paşapoartele pentru vize bahice."
71. Bernard Boyer

Inv. 600
Desen în tuş şi pix negru, O, 187 x O, 177

Datat:decembric 1995
Text: ,,Domnului Bernard Boyer, ambasadorul Franţei la Bucureşti, care a avut
amabilitatea într-o zi sfântă sufletului românesc - 24 Ianuarie, să vadă şi să audă pentru
prima oară numele satului meu (Dobreţu) şi al meu deopotrivă transmutat în iernile
botezate "Mirese"
72. Portret
Inv. 601
Tehnică mixtă,0,210 x 0,303
Semnat dreapta, jos, Datat: 1997
73. Gheorghe Mihail

Inv. 602
Semnat dreapta, jos
Datat: 1996
Text (verso): „Poetului Gheorghe Mihail acest desen scăldat în lumina versurilor
sale."
74. Marin Sorescu

lnv. 603
Desen în creion, O, 164 x 0,245
Datat: 1997
Text: „Singur printre poeţi cu „Lilieci" în suflet, meşterul Cuvântului îşi aminteşte
în Ceasul de dincolo şi de noi."
75. Autoportret
lnv. 604
Datat: 5 noiembrie 1997
Text: „Orizontul naşterii este lumina către care tindem. Pierzându-l suntem
deja ... Morţi."
76. Mama
Inv. 605
Datat: 1996
Text: „Cum este Mamă la Tine?/ Plouă, e prea cald, sau e ger?/ Ştiu că tu-mi spui
că e bine/ Plâng şi te cred, Permanentule Cer./"

77. Bunica
lnv. 606
Desen în tuş negru, 0,430 x 0,61 O
Semnat stânga, jos,
Nedatat
78. Mama spălând

lnv. 607
Nedatat
79. Rustică
Inv. 608
Desen în tehnică mixtă, 0,430x 0,61 O
Nedatat
80. Femeie cu geamuri

Inv.609
Desen în tehnică mixtă, 0,430 x 0,61 O
Nedatat
81. Rogojinarul
Inv. 610
Desen în creion, 0,430 x 0,61 O
Datat 1965
82. Portret de fată

Inv. 611
Nedatat
83. Compoziţie
lnv. 612
Nedatat
84. Bunica
lnv.613

Donaţia „Nicolae Tmţă" 241

Nesemnat
Nedatat
85. Tata făcând mături

lnv. 614
Desen în luş negru, 0,430 x 0,61 O
Semnat dreapta, jos.
Datat: 1965
86. Scenă la ţară

lnv. 615
Nesemnat
Nedatat
87. Natură statică

lnv. 616
Nesemnat
Nedatat
88. Fraţii Ion şi Fănel Cocoşilă

lnv. 617
Nedatat
89. La înmormântare
Inv. 618
Nedatat
90. Mirare
lnv. 619
Nedatat
91. Mama văruind

lnv. 620
Nedatat

92. Ploaia
lnv. 621
Nesemnat
Nedatat
93. Rustică
Jnv. 622
Nedatat
94. Natură statică

Inv. 623
Nesemnat
Nedatat
95. Bunica
Inv. 624
Nesemnat
Nedatat
96. Amurg la Dobreţu

lnv. 625
Nedatat
97. Nuduri În atelier. Schiţă de compoziţie

lnv. 626
Nedatat
98. l\ud
lnv. 627
Desen în tehnică mixtă pe hârtie neagră, 0,500 x 0,350
Datat: 22 septembrie 1993
99. Nud
Inv. 628
Desen în tehnică mixtă pe hârtie neagră , 0,460 x 0,340

Semnat dreapta, sus,
Datat: 1993
100. Paul Tudor

lnv. 629
Desen în cerapastel , 0,280 x 0,41 O
Nedatat
1OI. Nud drept

lnv. 630
Nesemnat
Nedatat
I 02. Compoziţie
lnv. 631
Nesemnat
Nedatat
I 03. Compoziţie
Inv. 632
Desen în tehnică mixtă pe hârtie, 0,225 x O, 1400
Datat: 1995
104. Nud
lnv.633
Desen în tempera pe hârtie neagră, O, 175 x 0,250
Nedatat
105. Nud
Inv. 634
Datat 1995
106. Nud
Inv. 635
Datat: 1995

107. Crochiu
Inv. 636
Desen în tempera pe hârtie neagră, 0,095 x O, 140
Datat: 1995
108. Nud
lnv. 637
Desen în tempera pe hârtie neagră, 0,175 x 0,250
Nedatat
109. Nud
lnv. 638
Nesemnat
Nedatat:
110. Nud
lnv. 639
Datat: 1986
111..Nud
Inv. 640
Desen în tempera pe hârtie neagră, O, l 75x 0,250
Nedatat
112. Portret
lnv. 641
Nesemnat
Nedatat
113. Nud
lnv. 642
Desen în tempera pe hârtie neagră, O, 145 x O, 197
Datat: 17 august 1984
114. Nud
lnv. 643


Nedatat
115. !\ud
Inv. 644
Desen în tempera pe carton, 0,205 x 0,269
Nedatat
116. Nud
Inv. 645
Desen în tempera pe hârtie roz, O, 140 x 0,224
Datat: 1995
117.Nud
Inv. 646
Datat: 1990
118. George
Inv. 647
Nedatat
119. Nud şi poezie

Inv. 648
Datat: 1995
Text: „Am pus pe masă sângele meu,/ Din via stropită cu lacrimi./ E fiert la focul
lui Dumnezeu,/ Cu vreascuri curbate de patimi."
120. Nud
Inv. 649
Desen în tehnică mixtă, O, 177 x 0,300
Semnat dreapta, jos
Datat: 1995
121.Nud
Inv. 650

Desen cu pana pc hârtie roz, 0,267 x 0,302

Datat: 1995
122. Nud în poezie

lnv. 651
Desen în peniţă pe hârtie neagră, O, 158 x 0,215
Datat: 1995
Text: „Ai intrat cu visele în vamă/ În pragul dimineţii străvezii,/ Şi ai luat cu tine
poza fără ramă /Cu clopoţeii tâmplei argintii"
123. Trepte muzicale

Inv. 652
Desen în tuş negru, 0,297 x 0,420
Nedatat
124. Nud
Inv. 653
Desen în tehnică mixtă, 0,300 x 0,430
Datat: 1995
125. Nud
lnv. 654
Datat: 1995
126. Nud
lnv. 655
Desen în tuş negru, O, 175 x 0,250
Nedatat
127. Nud
Inv. 656
Desen în tuş negru O, 175 x 0,250
Datat: 11 august 1984
128. Studiu
lnv. 657


Nedatat
129. Fraţii
Inv. 658
Nesemnat
Nedatat
130. Nud
lnv. 659
Datat: 1995
131.Nud
Inv. 660
Desen în tempera pe hârtie roz, 0,265 x 0,302
Datat: 1995
132. Nud
Inv. 661
Datat: 1995
133. Nud
Inv. 662
Datat: 1995
134. Nud
Inv. 663
Datat: 1995
135. Nud
Inv. 664
Desen în tehnică mixtă, 0,24 7 x 0,348
Nedatat

136. Nud
Inv. 665
Desen în tehnică mixtă, 0,21 O x 0,300
Datat: 1995
137. Nud
lnv. 666
Nesemnat
Nedatat: 1995
138. Nud
Inv. 667
Desen în tempera pe hârtie neagră 0,300 x 0,430
Nedatat:
139. Nud
Inv. 668
Datat: 1995
140. Nud
Inv. 669
Desen în tempera, 0,340 x 0,434
Nedatat
141. Nud
Inv. 670
Desen în tempera albastru, 0,340 x 0,434
Datat: 3 sept. „Când a venit cîinele expert"
142. Model în atelier

Inv. 671
Datat: 1995
143. Portret
Inv. 672

Donatia „Nicolae Truţă" 249
Desen în tuş, 0,345 x 0,440
Nedatat
144. Disperare
lnv. 673
Semnat dreapta, jos
Nedatat
145. Portret compoziţional

Inv. 674
Nedatat
146. Nud în atelier

Inv. 675
Desen în tempera , 0,296 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat

Inv. 676
Desen în baiţ , 0,296 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat
148. George
Inv. 677
Semnat dreapta, jos
Nedatat
149. Portret
lnv. 678
Desen în tuş negm , 0,350 x 0,438
Semnat dreapta, jos, Nedatat

lnv. 679
Semnat dreapta, jos
Nedatat

250 Denissa Liliana Gutică-Florescu
151.Nud
Inv. 680
Semnat dreapta, jos
Nedatat
152. Nud
lnv. 681
Semnat dreapta, jos
Nedatat
153. Nud
lnv. 682
Semnat dreapta, jos
Nedatat
154. Nud
lnv.683
Desen în tuş negru, 0,292 x O, 369
Semnat dreapta, jos
Nedatat
155. Ţigancă
lnv. 684
Desen în tuş negru, schiţă de compoziţie 0,295 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat
156. Feminitate
Inv. 685
Desen în baiţ, 0,297 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat
157. Fată cu ceaşca de cafea

Inv. 686
Semnat dreapta, jos
Nedatat
158. Nud
lnv. 687


Semnat dreapta, jos
Nedatat
159. Ţigancă
Inv. 688
Semnat dreapta, jos
Nedatat
160. Nud
Inv. 689
Desen în tuş negru şi tempera, 0,297 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat
161. Mama
lnv.690
Desen în tuş cu laviuri, 0,297 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat
162. Ţigancă
Inv. 691
Semnat dreapta, jos
Nedatat
163. Corina
Inv. 692
Desen în tuş colorat, 0,296 x 0,420
Nesemnat
Nedatat
164. Dinamică
Inv. 693
Semnat dreapta, jos
Nedatat
165. Dans ţigănesc

Inv. 694

Semnat dreapta, jos

Nedatat
166. Maternitate
lnv. 695
Semnat dreapta, jos
Nedatat

Inv. 696
Semnat dreapta, jos
Datat l l august 1984
168. Nud
Inv. 697
Semnat dreapta, jos
Nedatat
169. Nud
Inv.698
Semnat dreapta, jos
Nedatat
170. Nud
Inv.699
Semnat dreapta, jos
Nedatat
171. Nud
Inv. 700
Semnat dreapta, jos
Nedatat
172. Nud
Inv. 701
Semnat dreapta, jos
Datat 11 august 1984

173. Nud
lnv. 702
Semnat dreapta, jos
Nedatat
174. Dansul ţigăncilor

lnv. 703
Nesemnat
Nedatat
175. Mirela
Inv. 704
Semnat dreapta, jos
Nedatat
176. Studiu
lnv. 705
Nesemnat
Nedatat
177. Portret
lnv. 706
Semnat dreapta, jos
Nedatat
178. Nud
Inv. 707
Semnat dreapta, jos
Nedatat
179. Dansul ţigăncilor

lnv. 708
Semnat dreapta, jos
Nedatat
180. Mama
lnv. 709


Semnat dreapta, jos
Nedatat
181. Mama
lnv. 710
Semnat dreapta, jos
Nedatat
182. Maternitate
lnv. 711
Semnat dreapta, jos
Nedatat
183. Peisaj
Inv. 712
Semnat dreapta, jos
Nedatat
184. Nud în poezie

Inv. 713
Semnat dreapta, jos
Nedatat.
Text: „Puteai dormi la mine-n bătătură I Pe perna rotunjită de răcoare I Punând pe
frunte floare de răsură/ Şi-n suflet apă vie din ulcioare."
185. Nud
Inv. 714
Semnat dreapta, jos
Nedatat
186. Nud drapat

Inv. 715
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
187. Nud
Inv. 716


Semnat dreapta, jos
Datat 1969
188. Mama
lnv. 717
Semnat dreapta, jos
Nedatat
189. Femei pozând

lnv. 718
Semnat dreapta, jos
Nedatat
190. Profil de femeie

lnv. 719
Desen în tuş negru, 0,320x 0,438
Semnat dreapta, jos
Nedatat

Inv. 720
Semnat dreapta, jos
Nedatat
192. Nud
Inv. 721
Semnat dreapta, jos
Nedatat
193. Schiţă de compoziţie

Inv. 722
Semnat dreapta, jos
Datat 1985
194. Schiţă
Inv. 723
Semnat dreapta, jos
Datat 1995

195. Nud
lnv. 724
Semnat dreapta,jos
Datat 1993

lnv. 725
Desen în tempera, 0,31 O x 0,435
Semnat dreapta, jos
Nedatat
197. Nud
Inv. 726
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
198. Nud
Inv. 727
Semnat dreapta, jos
Datat: I 995.
199. Nud
lnv. 728
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
200. Nud
Inv. 729
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
201. Schiţă
lnv. 730
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
202. Nud
lnv. 731

Donaţia „Nicolae Tmţă" 257
Semnat dreapta, jos
Nedatat
203. Nud
Inv. 732
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
204. Nud
lnv. 733
Desen în tempera, 0,34 7 x 0,4 70
Semnat dreapta, jos
Datat
205. Nud
lnv. 734
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
206. Nud
Inv. 735
Semnat dreapta, jos, Datat 1995
207. Nud
Inv. 736
Desen în tempera albastră, 0,350 x 0,440
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
208. Nud
Inv. 737
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
209. Tudor Gheorghe

Inv. 738
Desen în laviu, 0,297 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat

210. Bahică
lnv. 739
Nedatat
211. În atelier
Inv. 740
Semnat dreapta, jos
Nedatat
212. Nud
lnv. 741
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
213. '.'lud În atelier

lnv. 742
Desen în tuş negru şi albastru, 0,350 x 0,443
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
214. Căruţa
lnv. 743
Semnat dreapta, jos
Nedatat
215. Peisaj
Inv. 744
Semnat dreapta, jos
Nedatat
216. Portret
lnv. 745
Semnat dreapta, jos
Nedatat
217. Nud
Inv. 746

Semnat dreapta, jos

Datat 1990
218. Nud
Inv. 747
Semnat dreapta, jos
Datat 1990
219.Nud
lnv. 748
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
220. Nud
lnv. 749
Semnat dreapta, jos
Datat 1984

Inv. 750
Semnat dreapta, jos
Datat 1986
222. Nud
Inv. 751
Desen în tempera, 0,21 Ox 0,302
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
223. !\ud
lnv. 752
Semnat dreapta, jos
Nedatat
224. Portret
Inv. 753
Semnat dreapta, jos
Nedatat

225. Nud
Inv. 754
Semnat dreapta. jos
Datat 1984
226. Nud
Inv. 755
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
227. Nud
Inv. 756
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
228. Nud
Inv. 757
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
229. Nud şezând

Inv. 758
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
230. Nud
Inv. 759
Semnat dreapta, jos
Nedatat
231. Nud
Inv. 760
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
232. Nud
lnv. 761

Desen în tuş negru, 0,341 x 0,43 1

Semnat dreapta, jos
Datat 1984
233. Nud
lnv. 762
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
234. Nud
Inv. 763
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
235. Nud
Inv. 764
Desen în tempera, 0,313 x 0,4 78
Semnat dreapta, jos, Datat 1995
236. Nud
Inv. 765
Semnat dreapta, jos
Nedatat
237. Nud
Inv. 766
Semnat dreapta, jos
Nedatat
238. Nud
Inv. 767
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
239. Nud drapat

Inv. 768
Desen în tempera, O, 17 4 x 0,24 7
Semnat dreapta, jos
Datat 1986

240. Nud
Inv. 769
Semnat dreapta, jos
Datat 1986
241. Nud
lnv. 770
Semnat dreapta, jos
Nedatat
242. Nud
Inv. 771
Semnat dreapta, jos
Nedatat
243. Nud
Inv. 772
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
244. Nud
Inv. 773
Semnat dreapta, jos
Nedatat
245. Nud
Inv. 774
Semnat dreapta, jos
Nedatat
246. Nud
Inv. 775
Semnat dreapta, jos
Nedatat
247. Autoportret
Inv. 776


Semnat dreapta, jos
Nedatat
248. Compoziţie
Inv. 777
Semnat dreapta, jos
Nedatat
249. Nud
Inv. 778
Desen în tempera 0,300 x 0,430
Semnat dreapta, jos
Nedatat
250. Nud
Inv. 779
Semnat dreapta, jos
Datat 1993
251. Nud
Inv. 780
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
252. Dans
Inv. 781
Semnat dreapta, jos
Nedatat

Inv. 782
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
254. Nud
Inv. 783

Semnat dreapta, jos

Nedatat
255. Balada
lnv. 784
Semnat dreapta, jos
Datat 1986
256. Nud
Inv. 785
Semnat dreapta, jos
Nedatat
257. Nud
Inv. 786
Semnat dreapta, jos
Nedatat
258. Nud
Inv. 787
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
259. Nud
lnv. 788
Semnat dreapta, jos
Datat 1991
260. Nud cu poezie

Inv. 789
Desen în tempera, 0,230 x O, 150
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
261. Nud drapat

Inv. 790
Desen în tempera, O, 130 x 0,230
Semnat dreapta, jos
Datat

262. Întrebare
lnv. 791
Semnat dreapta, jos
Nedatat
263. Alexandru
Inv. 792
Semnat dreapta, jos
Nedatat
264. Nud
lnv. 793
Desen în tuş cu tempera, 0,295 x 0,350
Semnat dreapta, jos
Nedatat
265. Portret
lnv. 794
Desen în cerapastel, 0,284 x 0,41 O
Semnat dreapta, jos
Nedatat
266. Schiţă
lnv. 795
Semnat dreapta, jos
Nedatat
267. Sofia Vicoveanca

lnv. 796
Desen în guaşe, 0,297 x 0,369
Semnat dreapta, jos
Nedatat
268. Paula Tudor

lnv. 797
Desen în cerapastel, 0,279 x 0,410
Semnat dreapta, jos
Nedatat
269. Portret
fnv. 798

Desen în cerapastel, 0,279 x O, 41 O

Semnat dreapta, jos
Nedatat
270. Nud
lnv. 799
Semnat dreapta, jos
Datat 1990

Inv. 800
Desen în tuş şi laviuri, 0,250 x 0,350
Semnat dreapta, jos
Nedatat
272. Nud
Inv. 801
Semnat dreapta, jos
Nedatat
273. Nud
Inv. 802
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
274. Nud
lnv. 803
Semnat dreapta, jos
Nedatat
275. Nud
Inv. 804
Desen cu pan, 0,355 x 0,432
Semnat dreapta, jos
Datat 1984
276. Nud
lnv. 805
Semnat dreapta, jos
Datat 1984

277. Nud
lnv. 806
Semnat dreapta, jos
Nedatat
278. '.\1aternitate
Inv. 807
279. Nud
lnv. 808
Semnat dreapta, jos
Nedatat
280. Autoportret
lnv. 809
Desen în tuş cu baiţ, 0,297 x 0,420
Semnat dreapta, jos
Nedatat
281. Regele nebun

lnv.810
Semnat dreapta, jos
Nedatat
282. Urcuş
Inv. 811
Semnat dreapta, jos
Nedatat
283. Maternitate
lnv. 812
Semnat dreapta, jos
Nedatat

Inv. 813

Semnat dreapta, jos

Nedatat
285. Cascada
Inv. 814
Semnat dreapta, jos
Nedatat
286. Nud drapat

Inv.815
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
287. Nud în poezie

Inv. 816
Desen în tempera alb, 0,21 O x 145
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
288. Compoziţie
Inv. 817
Semnat dreapta, jos
Nedatat
289. Schiţă
Inv. 818
Semnat dreapta, jos
Nedatat
290. Nud
Inv.819
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
291. Modelul
Inv. 820
Semnat dreapta, jos
Datat 1986


lnv. 821
Semnat dreapta, jos
Nedatat
293. Nud
lnv. 822
Semnat dreapta, jos
Nedatat
294. Nud
lnv. 823
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
295. Schiţă
Inv. 824
Semnat dreapta, jos
Nedatat
296. Nud drapat

lnv. 825
Semnat dreapta, jos
Nedatat
297. Nud
Inv. 826
Semnat dreapta, jos
Nedatat
298. Schiţă
lnv. 827
Desen în tempera, 0,24 7 x 0,34 7
Semnat dreapta, jos
Nedatat
299. Portret
Inv. 828


Semnat dreapta, jos
Nedatat
300. Mama
Inv. 829
Semnat dreapta, jos
Nedatat
301. Crochiu
lnv. 830
Semnat dreapta, jos
Nedatat
302. Nud
Inv. 831
Semnat dreapta, jos
Nedatat
303. Nud
Inv. 832
Semnat dreapta, jos
Nedatat
304. Dinamică
Inv.833
Semnat dreapta, jos
Nedatat
305. Portret
lnv. 834
Semnat dreapta, jos
Nedatat
306. Nud
Inv. 835
Semnat dreapta, jos
Nedatat

307. Nud
lnv. 836
Semnat dreapta, jos
Nedatat
308. Nud
lnv. 837
Semnat dreapta, jos
Datat 1993

Inv. 838
Semnat dreapta, jos
Datat 1986
310. Nud
Inv. 839
Semnat dreapta, jos
Datat 1995
311. Mirare
lnv. 840
Semnat dreapta, jos
Nedatat
312. Nud
Inv. 841
Desen în tempera, O, 130 x 0,230
Semnat dreapta, jos
Nedatat
313. Crochiu (Ecvestră)

Inv. 842
Semnat dreapta, jos
Nedatat

lnv. 843


Semnat dreapta, jos
Nedatat
315. Nud
Inv. 844
Desen în tuş negru, 0,350 x 0,355,
Semnat dreapta, jos
Nedatat
316.Nud
Inv. 845
Semnat dreapta, jos
Nedatat
317. Nud cu draperie

Inv. 846
Desen în tuş negru, 0,350x 0,365
Semnat dreapta, jos
Nedatat

lnv. 847
Semnat dreapta, jos
Nedatat
319. Portert de fată

lnv. 848
Desen în guaşe, 0,205 x 0,280
Semnat dreapta, jos
Nedatat
320. Nud
Inv. 849
Semnat dreapta, jos
Nedatat
321. Nud
Inv. 850
Desen în tempera, 021 O x 0,270

322. Nud
lnv. 851
Semnat dreapta, jos
Nedatat
323. Nud
lnv. 852
Semnat dreapta, jos
Nedatat
324. Nud
Inv. 853
Semnat dreapta, jos
Nedatat
325. Atitudine
lnv. 854
Semnat dreapta, jos
Nedatat
326. Studiu
lnv. 855
Semnat dreapta, jos
Nedatat
327. Portret
lnv. 856
Semnat dreapta, jos
Nedatat
328. Studiu
lnv. 857
Semnat dreapta, jos
Nedatat
329. Crochiu
lnv. 858


Semnat dreapta, jos
Nedatat
330. Studiu
Inv. 859
Semnat dreapta, jos
Nedatat
33 l. Portret
Inv. 860
Semnat dreapta, jos
Nedatat
332. Studiu
lnv. 861
Semnat dreapta, jos
Nedatat
333. Nud
lnv. 862
Semnat dreapta, jos
Nedatat
334. Portret de fată

Inv.863
Semnat dreapta, jos
Nedatat
335. Portret
lnv. 864
Semnat dreapta, jos
Nedatat
336. Nud
Inv. 865
Semnat dreapta, jos
Nedatat

ANEXĂ 3
Mărturisire
Acum, când Muzeul Judeţean de istorie şi artă din Slatina a trecut din sfera
promisiunilor în împlinire spirituală, donez un număr de 325 4 (trei sute douăzeci şi cinci)
lucrări din toate perioadele creaţiei mele, spre a spori colecţia acestui lăcaş unde noi toţi
ne vom găsi propria identitate. Să avem răbdarea de a înlătura materialul opac spre a
putea accede la adevăratele diamante logodite complementar cu razele soarelui ca semn
de oglindire spirituală.
Gestul făcut în ajunul Sfântului Nicolae nu are nimic comun cu convingerile
exterioare şi ţine de nemărturisita-mi vibraţie.faţă de o instituţie denumită Muzeu.
Am stat decenii întregi sub oblăduire divină într-un atelier în care Îmi făceam
slujba de fiecare zi, fâră să mă gândesc o clipă că la aceastâ slujbă nu am nici un
credincios. Fa(ă în faţă cu propria-mi cruce - numitâ de breaslă şevalet, încerc să copiez
cu trupul şi cu fiinţa verticalitatea şevaletului urmărindu-mi propria paletă unde m-am
amestecat cu culorile până la epuizare. Dar observ că şevaletul rămâne încă drept, timp
în care eu mă cocoşez spre măreţia lui din prea multâ dragoste.
Fie ca această donaţie a autorului ei, Nicolae Truţă, făcută i'n deplin acord cu
familia mea, să înnobileze spaţiile muzeale în timpuri viitoare. Aici se găsesc adevărate
pagini de sertar din timpuri obtuze, şi tot aici se găsesc lucrările începuturi/or mele în
drumul spinos al artelor, lucrări făcute la pâlpâirea lămpii unde luminile şi umbrele încă
erau egale.
De la aceste desene cu personaje din lumea satului şi până la „ Miresele
Dobreţului" am pornit i'n căutarea propriului univers fără busolă sau ghid care să-mi
împiedice rătăcirea din prea multe avertismente.
Binecuvântat fie pământul Oltului care a dat culturii naţionale atâtea nume de
referinţă!
[ss] N. Truţă, Slatina
5 decembrie 199 7
Donaţie
Subsemnatul Truţă Nicolae, membru al Uniunii artiştilor plastici din România

domiciliat i'n Slatina, str. Aleea Viorelelor, Bloc GA 5 B, scara A, etajul 5, ap. 22, în
deplin acord cu familia mea: Truţă Elena, profesoară de matematică la Şcoala nr. 7 din
Slatina, Truţă Emil, student la Universitatea din Craiova, Truţă Lucian, elev În clasa a
XI-a la Liceul „Nicolae Titu/eseu" Încredinţăm cu toată dragostea ce o purtăm Muzeului
de istorie şi artă din Slatina un număr de 336 (trei sute treizeci şi şase) de lucrări din
3
Muzeul Judetean Olt, Donatii, nr. 344 I 1997. XII. 23
4
Numărul reai, corectat cu c;eionul în document chiar de către Nicolae Truţă, este de 336 lucrări

toate perioadele de creaţie ale mele, dintre care 311 (trei sute unsprezece) desene în
tehnici mixte şi un număr de 25 (douăzeci şi cinci) tablouri pe pânză caşerată pe carton.
Fie ca această donaţie să completeze strălucirea patrimonială a acestui Edificiu de
cultură iar reverberaţiilor sufleteşti să se transmită generaţiilor viitoare!
6 decembrie, 1997,
De Sfântul Nicolae
[ss] N. Truţă

Documentar
VIAŢA ŞI
OPERA LUI
ALECSANDRU* C. BOGDAN-PITEŞTI
t Florea P. MITRAN
Viu(a şi opera lui Alecsandru* C. Bogdan-Piteşti. Culegere de Florea P. MITRAN, Pensionar
din satul Vlaici. Anul 1967. 58 p. + I f. (Ms. 17 x 12 cm.) M.J.O. lnv. 1850.
Despre Alcxandm Bogdan-Piteşti ( 1871 iul. 13 - 1922 apr. 24/25) vd. Petre OPREA:
Colec(ionarul mecena Alexandru Bogdan Piteşti, Bucureşti: Edit. Maiko, 1999, 132 p. (20 x 13,5
cm.): Laurenţiu-Gerard GUŢICĂ-FLORESCU: Istoria Slatinei de la origini până la anul 1947: teză
de doctorat coord. de Prof univ. dr. Ion Calafetcanu. Târgovişte: Universitatea „Valahia":
Facultatea de Ştiinţe Umaniste, 2012, 645 p. (30 x 21 cm.), p. 368, n. 195:
Alexandru Bogdan-Piteşti s-a născut la 13 iulie 1871. Părinţii săi erau Costache Bogdan şi
Ana (Domnica, născută Balotă). Aceştia stăpâneau în ultimul sfert al veacului XIX satul Coloneştii
de Sus (jud. Olt). A absolvit studiile primare la Geneva şi pc cele universitare la Paris. Participă la
mişcarea anarhistă din Franţa drept pentru care este arestat la 27 iulie 1894 şi expulzat în ţară la 18
august.
Din septembrie 1894 se integrează în cercurile intelectuale şi politice de la Bucureşti având
aura unui luptător progresist. Împreună cu Constantin Miile (directorul ziarului „Adevărul") şi C.
Dobrescu-Argeş a încercat înfiinţarea unui partid ţărănesc. Dacă în tinereţe s-a exprimat ca un
adept al anarhismului, în perioada maturităţii se manifestă ca un adept al conservatorismului şi
filogcrmanismului.
Notabilă rămâne activitatea sa de colecţionar şi promotor al mişcării artistice (literatura şi în
mod special artele plastice) din România. A fost frecventat de personalităţi precum scriitorii
Alexandru Maccdonski, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ioan Slavici, Ion Minulcscu, Claudia
Millian, Adrian Maniu, Victor Eftimiu, N.D. Cocea, pictorii Ştefan Luchian, Camil Ressu, N.
Vcrmont, Nicolae Dărăscu, Constantin Artachino, Iosif !ser, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza,
Cecilia Cuţescu Storck, sculptorii Frederic Storck, Oscar Han, caricaturistul Nicolae Petrescu
Găină.
În anul 1896 inaugurează Salonul Artiştilor Independenţi împreună cu pictorul Nicolae
Vennont. În 1897 fondează „Societatea pentru dezvoltarea artelor din România - Ileana".
Împreună cu Ion C. Bacalbaşa publică în anul 190 I revista „Ileana". Din vara anului 1909 pe
moşia sa din Vlaici (jud. Olt) a organizat tabere de vară la care au participat pictorii Camil Ressu,
Nicolae Dărăscu, Iosif !ser. Nicolae Petrescu Găină, scriitorii Ion Minulescu şi Tudor Arghezi. În
191 O devine directorul-proprietar al publicaţiei de presă „Scara". În timpul primului război
mondial - în faza neutralităţii României - a militat în presă pentru cultivarea în opinia publică a
unui curent favorabil Puterilor Centrale. La 12 aprilie 1917 s-a căsătorit cu Alexandra Colanoski.
A decedat la 12 mai 1922 în Bucureşti. Întreaga sa avere mobilă şi imobilă a fost moştenită
de Domnica C. Bogdan, mama sa. Ea şi-a exprimat dorinţa oferirii statului român a colecţiei sale
de artă (constituită din circa 926 de lucrări de pictură, desen, guaşe, fotografie, caricatură. grafică,
pastel, gravură). Colecţia trebuia să fie expusă publicului într-un local nou construit la Coloncşti
Vlaici (judeţul Olt), sub numele „Colecţia unui om sărac". Statul român a respins oferta. Tot acest
patrimoniu artistic s-a dispersat prin intcnncdiul unei licitaţii organizate în anul 1924.
278 Florea P. Mitran
Tovarăşe Director
1
Avem respectul a vă înainta ca exponent al Muzeului Raional Slatina, un bust

turnat pe o placă de bronz de sculptorul C. Medrea în 1915, care reprezintă capul lui
Alexandru C. Bogdan Piteşti fost proprietar în satul Vlaici.
Alăturat vă mai înaintăm un carnet manuscris, despre opera şi viaţa lui Alexandru
C. Bogdan-Piteşti, întocmit de subsemnatul cu date adunate de pe unele acte, cunoştinţele
mele personale că am vârsta de 75 ani, căt şi alţi bătrâni din Vlaici.
Aceste obiecte le donez Muzeului şi vă rugăm să ne comunicaţi dacă pot fi
exponante muzeiabile* în special Bustul.
Luptăm pentru pace.
I. II. 1968 Florea P. Mitran, Comuna Măgura, satul Vlaici. Jud. Olt.
Tovarăşi*
Director al Muzeului Raional Slatina.
Istoricul moşiei boierească* şi a boierilor din satul Vlaici

Satul Vlaici a fost împărţit în două, din care jumătate moşie boierească cu clăcaşi,
iar restul a* fost moşteni*. În epoca anilor 1800-1836 moşia boierească a fost stăpânită de
un boier cu numele de Ştefanache. În acea vreme moşia era nemuncită, înbâgsită
[îmbîcsită] de crânguri, mărăcinet [mărăciniş] şi pădure.
Săteni satului Vlaici se ocupau cu păstoritul. Moşteni aveau şi ei stăpânii lor
de moşie, uni mai mulţi, alţi mai puţin. Păstoritul îl făceau atât pe moşia lor, cât şi
pe moşia boierească. Să [Se] păştea în devălmăşie fără oprelişte. După anul* 1836-1840
li boierul Stefanache a făcut moşia vânzătoarea*. Câţi-va cetăţeni di sat, plănuiau să o
cumpere ei, dar tot dintre ei au socotit, că ce să dea bani pe mărăcini după [de pe]
moşia lui Stefănache*, oile lor să trăiască că le păşunează pe une vor ne opriţi de nimeni.
De alt fel pământul nu era căutat în acea vreme, că un stânjen de moşie din hotarul
satului Vlaici este egal cu un Hectar* şi se vindea cu o oaie.
Moşia a fost vândută şi cumpărată de boierul Bogdan din Piteşti. Acest Bogdan
venit din Macedonia, localitatea Kiipruli [azi, Veles]. Român Macedonean, venit în
România pe timpul Fanarioţilor, s-a instalat în Piteşti şi-a acumulat li o însemnată avere în
oraş. Printre altei deţinea terenul şi moara din Piteşti ce se găseşte şi azi <în> proprietatea
Statului.
Bogdan a avut 2 băieţi, pe Costache şi Toma Bogdan, pe care ia [i-a] adus şi
instalat pe moşia cumpărată. A împărţit moşia în două. Costache a construit casa în care
azi sunt instalate birourile S.M.T. Vlaici. Lui Toma ia [i-a] repartizat partea de sud a
moşiei pe care şia [şi-a] făcut casa, ce se vede în curtea S.M.T. Costache a fost căsătorit
cu o boieroaică din-tro [dintr-o] comună mai sus de Câmpul Lung - Muscel din neamul
lui Balotă. Toma 1-a [la] fel <a fost> căsătorit cu o boieroaică din Vultureşti. Se zice că
acolo li ar fi fost născut Mihai Viteazu<!>. Mamă<->sa venise refugiată la sud în
Vulureşti.
Costache a avut 2 copii<:> pe Alexandru C. Bogdan-Piteşti şi o fată Elena C.
Bogdan<,> ne căsătorită.
1
Mihail Butoi, directorul de atunci al Muzeului din Slatina. [n. ed.]

Viaţa şi opera lui Alecsandru* C. Bogdan-Piteşti 279
Toma a avut un fecior<:> pe Aurel Bogdan<,> fost magistrat la Galaţi şi 2 fete: una
măriată cu Generalul Medic Buţă, mort în primul război mondial la Iaşi de tifos
exantematic 2 . O <altă> fată a lui Generalul* Buţă a fost căsătorită cu un medic militar
Oprescu, din Spincni-Olt.
Bogdanii nu au mai avut altă moşie de cât pe cea cumpărată de la Vlaici.
Prin influenţa ce a avuto [avut-o] Costache Bogdan, a fost pe vremuri primar al
oraşului Piteşti. A făcut politică conservatoare.
Toma Bogdan nu a făcut politică<;> era pensionar provenit din Director al Regiei*,
dar soţia sa Joia Bogdan făcea politică liberară [liberală]. I Dacă întreba cineva pe Toma
Bogdan de câte ceva, el îi trimetea li la mama Zoia, că aşa-i zicea el nevestei sale.
Costache a murit în anul 1900 supărat de apucăturile fiului său<,> Alexandru C.
Bogdan-Piteşti.
Prin venirea lui în satul Vlaici a adus şi moară cu aburi, pe care mai târziu o
vânduse locuitorului Marin Bădescu din Vlaici, ca să-şi câştige un adept cu drepturi de-a
vota la colegiul I. Moara a fost bine venită că a scăpat şi satele vecine de răzniţă?, sau de
pierdere de vreme după mori de ~pă. Se duceau cctăţeni noştri tocmai la Topolog să
macine. Făceau câte o săptămână pierdută pentru măcinat. li
Din cele constatate odată cu venirea Bogdanilor în Vlaici, s-a schimbat şi starea
socială şi economică în satul Vlaici şi din alte puncte de vedere. I Prin cumpărarea moşiei
boieri au pus oprelişti. Nimeni nu a mai avut voie să intre pe moşie ne-învoit, a pus
isprăvnicei şi paznici şi administrau singuri moşia. Au trecut la curăţirea de mărăcini,
defrişare de pădure şi cultivare de cereale. I Cctăţeni satului care aveau stâne de vită
[vite] instalate pe câmp, au fost <con>strânşi că păşuneze numai pe jumătate din moşia
satului, ceia ce nu a mai corespuns necesităţi lor. I Cei care aveau stânjeni de moşie li
mai mulţi au început să imiteze pe boier, au trecut la cultivarea cerialelorîn masă şi
încetu<!> cu încetu<!>, cetăţeni satului V laici au trecut de la îndeletnicirea cu
păstoritul, la ~ultivarea cerialelor.
S-a desfinţat devălmăşia, posed un act de la 1836 prin care unii cetăţeni cer
judecătorilor să le trimiteată hotarnici, ca să le împartă moşia, întrucât nu se mai înţeleg la
folosirea ei.
După desfinţarea devălmăşiei a început lupta pentru cumpărare de stânjeni de
moşie, începând cam din anul 1840. Posed acte chirilice. Cumpărarea se întărea cu un act
numit „Zapis" care se autentifica li de primăria locală.
Pământul se vindea cu 80 lei stânjenul socotit 40 lei pogonul. După cumpărarea
pământului şi căutarea lui a început şi judecăţile între săteni. Posed Hotărâri
judecătoreşti din acia [acea] vreme scrise [cu alfabet] chirilic.
Clăcaşi pe moşia boierească au fost până la anul 1864, când au fost înproprietăriţi*
clăcaşi din Vlaici din moşia Bogdanilor. Cei care au avut boi şi car cu 8 pogoane, iar
toporaşi, adică cei care nu au avut boi şi car, numai <cu> câte 4 pogoane. I De aci*
înainte <foştii> clăcaşi au devenit învoitori pe moşie. li
~ În ziua de 29 octombrie 1967 am luat contact cu Generalul Dumitriu A. Ion, pensionar, care de şi locuieşte
în Bucureşti<,> este de familie din Vlaici şi de la care am primit câteva infonnatii în legă- li tură cu această
lucrare citită şi de dânsul şi care este mai în vârstă şi cu [dccît] mine. Arc 78 de ani. [n.a.]

li Alecsandru* C. Bogdan-Piteşti
A fost fiu legitim al boierului Costache M. Bogdan născut pe la anul 1870-1873, nu am
dată precisă. A urmat studii în Franţa, aşa cum obijnuiau* boieri să-şi ducă copii în
străinătate pe vremuri. După informaţia dată de Generalul Dumitriu de care vorbii mai sus,
studentul Alexandru* C. Bogdan pentru ideele sale democratice <pe> care le-a practicat şi în
Franţa a fost băgat la închisoare de unde tatăl său pe bază de sperţ* la [l-a] socs din închisoare
în sacaua de apă şi <l->a adus în ţară întrun [într-un] curar de bagaje. li
După venirea în ţară a început să propage printre ţărani ideile lui democratice, că
ciocoi trebue* să dea pământ ţăranilor. I După spusa bătrân<ului> Radu Mitran de 80
de ani şi Onisim I. Gheorghe de 75 ani cât şi eu ţiu* minte că venea la hora satului<,> se
suia pe câte-un frunzar şi începea propaganda. Nu înţelegeam noi ce spune, că eram copii
dar ameninţa cu pumnul şi pronunţa cuvântul „ciocoi".
Generalul Dumitriu mea [mi-a] spus că o dată a venit însoţit de un pluton de soldaţi
conduşi de un ofiţer la horă la cârciumarul Marin P. Rusu, dar Bogdan i-a lăsat în şosea şi
a scos vin de a înpărţit li la populaţie şi pe urmă s-a suit în frunzar şi a început
propaganda. Ostaşi veniţi cu el au plecat, iar Bogdan s-a adresat locuitorilor cu
cuvintele: „Vedeţi mă că au plecat cu coada între picioare."
Tot ce făcea nu era în dorinţa tatălui său şi până să intervină statul în apucăturile
lui, intervenea tatăl său că era conservator şi era la guvern partidul conservator. li
În anul 1900 am împlinit 7 ani şi am intrat în şcoală. I La şcoală am cunoscut bine
că conaşiu* Alexandru că aşa-i zicea lumea din sat. I La serbările de fine de an lua şi el
parte, ne împărţea daruri şi richizite şcolare, precum şi diferite cărţi cu caracter religios,
„Vieţile sfinţilor". Darurile ni le împărţea singur, cu o mână se ţinea de cioc şi cu cealaltă
ne da darurile şi ne spunea: <„>Ia neică şi la anul să înveţi mai bine<">. I La anul nou
făcea pomul de iarnă şi înpărţea daruri bogate la copii săraci. Mi-a aduc aminte, cum la
un Crăciun a venit la Rada Neacşi<,> femeie văduvă cu 4 copii, 3 băieţi şi o fată. li Ia [I-
a] îmbrăcat pe toţi lea [le-a] adus şi alimente.
Dorinţa lui de a vedea oameni ridicaţi din satul Vlaici, a încercat fără reuşită să ia 2
băieţi din sat, ia [i-a] băgat în Liceu la Bucureşti cu întreţinerea lui. I Unul a fost
Diaconescu Marin<,> fiul lui Tudorache St. Diaconescu, care în anul 1906 terminase 5
clase primare. A mers 2 clase şi a căzut la învăţătură. I Altul a fost Gheorghe Neag<,> fiul
lui Ilie Neag, mort în primul război mondial, <pe care l-a> băgat în anul 1920 în Liceu la
Bucureşti. Nu a mers nici acesta.
Era în strânsă legătură cu ţărănimea satului Vlaici, cât şi cu satele vecine. Cununa
fini şi boteza, lua parte la nunţi sau trimetea daruri. li
La cazuri de boală cetăţeni se învăţaseră cu el, se duceau la el sau dacă era boală
gravă venea cu trăsura la domiciliu, venea cu trăsura la domiciliu, dădea sfaturi şi doctorii
gratis şi urmărea mai departe starea bolnavului. I Simţea o deosebită bucurie când auzea
că bolnavul s-a făcut bine în urma intervenţiei lui.
La hora noastră ţărănească în zile de sărbătoare, însoţit de mama şi sora sa venea şi
Bogdan-Piteşti, se aşeza pe scane în mijlocul horei, aducea de la cârciumarul Marin
Bădescu un hârdău plin cu vin, punea lăutarul să cânte hora mare şi oameni de încredere
ca Ilie Câţă, Ion Constantinescu (Ducu) şi Gheorghe Necşoi înpărţea vin la toată
populaţia adunată. li Ne uitam la el cum sta cu mâna pe cioc şi zâmbea de râs* cu mama

Viaţa şi opera lui Aleesandru* C. Bogdan-Piteşti 281
şi soru-sa. Simţeam că ne iubeşte, că nu-l incomoda praful de din târşitul picioarelor

noastre în timpul jocului.
Din casa personală făcea înprumuturi locuitorilor, îi ajuta cu bani. Posed un act
scris şi sub<s>cris de mâna sa, eliberat locuitorului Ghe<orghc> C<onstan>tin, Dragonu*
din satu<\> Vlaici, prin care recunoaşte că şi-a achitat în întregime suma datorată la el.
Actul arc data din anul 1902. li
În anul 1904 sub pnlronajul şi cu ajutorul său ia fiinţă în comuna Vlaici „Banca
Populară Craiul"' în fruntea căreia membri bănci l-au ales Preşedinte. I Banca a
fost aprobată de Judecătoria ocolului Olt, prin Certificatu<!> No. 63903 din 29
Decembrie 1904. I La 25 Ianuarie 1905 s-a ţinut adunare generală, prin care înre altele s-
a hotărât schimbarea Statutului după Statutele Casei centrale din Bucureşti cu care
doresc* a conlucra. Pentru aciasta a fost nevoie să meargă la Bucureşti 2 membri şi să
plătească speze de transpo11 20 lei. Între acestea [aceştia] a fost dcsc<m>nat de adunare şi
Bogdan-Piteşti dar el a spus că merge pe cont propriu a I refuzat cei 20 lei.
În corpul Statutului găsim un act de donaţie prin Alexandru C. Bogdan-Piteşti
donează Bănci Pop<ulare> „Craiul" suma e l 0000 lei pentru ridicarea de local
Bănci şi altor obiective de cultură şi educaţie cetăţenească la ţară:
Copie Act de Danie

Suhsemnatul Alexandru C. Bogdan-Piteşti domiciliat în comuna V/aici şi la
Bucureşti în strada Brezoianu No. 3 7, dăruesc Bănci populare „ Craiul" cin comuna
V/aici Jud. Olt, suma de lei 6000 în numerar în scopul de aşi [a-şi} construi un local
propriu după planul <pe> care-l voi da eu.
Aciastă dăruire o fac în aminti- I rea Tatâlui meu Constantin M Bogdan, fost
proprietar în această comună, unde a şi decedat în anul 1900.
Doresc ca noul local ce se va ridica din bani daţi de mine, sâ fie construit şi
întrebuinţat după cum voi desluşi mai la vale.
M-am gândit că rostul băncilor populare la sate nu este numai de ajutor reciproc,
adică de a plasa bani oamenilor cu folos, şi de a gâsi oameni bani lesnicios, şi uşor
la trebuinţele lor, această primă asociaţie a ţăranilor între ei ocrotitâ şi de stat
înprejurul unui interes material, trebue să slujească şi pentru a fixe ţâranilor cultura şi
educaţia. adică ai [a-i] fum na prin orice mţjloace şi 11 ai [a-ij obijnui [obişnui] cu idei a
solidarită(i sociale ce treh11e să lege pe 0111 de om. pentru că fiecare, ajutat de cei-
lalţi să fie ori când în putinţa de aşi [a-şi] reclama drepturile lui de om, de aşi [a-şi]
apâra ori ce dreptate s-ar cerea a se tâgâdui, sm1 demnitatea lui de 0111, s-ar câlca in
picoare. Am ohsern1t că pentru acest dublu scop de cult11râ şi educaţie, lipseşte in sat o
salâ unde oamenii s-ar putea aduna, .fie pentru o confc'rin(â, o reprezentaţie teatralâ sau
cinematografică, o exihi{ie /=expoziţie] artisticâ. fie pentru a se sfâtui intre ei, a fine o
întrunire publică. o discuţie asupra mţjloacelor de a .1·căpa de vre-onevoie cei (ce-i]
apasă. su11 de a lupto contra unei nedreptâ(i sau 11 fârii de legi pusâ la cale contra lor.
Se ştie în deohşte ni loc de intrunire al oamenilor din sat, nu este de cât cârciuma.
De aceia în acest local care se va construi pellfru trebuinţele Bănci Populare doresc
ca sala care Fa sluji pe11tn1 udunârile generale ale Bănci. sâfie mai mare ca să slujească şi
penru ori ce adunare a oamenilor in interesele şi scopurile enumerate de mine mai sus.
Voiesc ca Consiliul d<! Administrafie al Bânci să fie obligat să închirieze
aceastâ set/li ori cui ar cere-o cu preţurile urmâtoare:

Pentru o conferinţă 5 lei, pentru o întrunire publică 5 lei, pent111 o 11 întrunire

publică În perioada electorală 20 lei, pentru o şezătoare 3 lei, pentru o reprezentaţie
teatrală 1O lei, pentru o expoziţie artistică care să nu poată avea o durată mai mult de 3
zile 20 lei; aceste preţuri vor fi mărite cu costul Încălzitului iarna şi noaptea se va
adăuga pe deasupra preţul luminatului.
Pentru scopul e mai sus consiliul nu va putea refi1za închirierea săli nimănui
ori cine ar cerea [cere-o], nici nu va putea schmba mărind sau micşorând preţurile ce eu
am ficsat*. Administraţiei, nu se va putea închiria acest local sub nici-un motiv, fie
pentru recrutări militare, fie pentru şedinţele consiliilor de 11 percepere şi de impunere,
sau pentru ori care alt scop.-
Fondurile provenite din închirieri se vor întrebuinţa pe jumătate pentru reparaţiile
şi inbunătăţirea de adus localului; iar cealaltă jumătate se va capitaliza pentru
amortizarea clădiri, şi facerea altor clădiri cu scop de folos obştesc, cultural, ca
biblioteci, săli de gimnastică, de concerte muzicale, de expoziţii artistice, ect. [etc.]
Dacă aciastă bancă ar dispare sau s-ar contopi cu altă bancă sau instituţie
similară să fie lipsită de aciastă danie, a cărei proprietate să treacă asupra Primăriei
com<unei> V/aici cu obligiunile [obligaţiunile] de mai sus. 11
Toate aceste condiţiuni sunt pentru un termen de azi înainte de 30 <de> ani.
<Odată> Trecut acest termen cum nu putem cunoaşte condiţiile de trai în viitor, nici
nevoile ce se vor ivi, aciastă donaţie va trece în dreptul comunei, administrându-se de
aici înainte după cum consiliul de Administraţie al Bănci Populare „ Craiul" va
chibzui mai bine, fără să mai ţină seama de însemnările şi dorinţele mele de mai sus.
În ultimul moment, aflând că din aceşti bani ce dă111esc Statul umblă să-şi
însuşească 16 % şi socotind că suma ce ar rămâne Bănci ar fi prea mică, ridic
această danie la suma de JO.OOO li (zcee mii) lei regretând că boa/ele mele nu-mi
îngădue de a da mai mult.
Subsemnatul Ilie Neag membru în consiliu de Ad<ministra>ţie şi vice preşedinte al
Bănci Populare „ Craiul" din V/aici (Olt) şi Ilie Câtă membru în consiliul de
A<dministra>ţie al Bănci Pop<ulare> „ Craiul" din V/aici (Olt) în baza autorizărei
Consiliului de Ad<ministra>ţie şi în conformitate cu dispoziţiunile art. 3 din legea
Bănclor Populare declarăm că primim cu recunoştinţă donaţiunea sumei de JO.OOO lei
făcută de D-l Alexandru C. Bogdan-Piteşti, prin prezentul act, şi facem legământ de a
păstra întocmai condiţiunile puse întrânsul*. 11
Făcut azi 19 Decembrie 1914 în dublu exemplar, care se va autentifica de onor
Tribunalul Ilfov secţia notariat.
Donator, (ss) Alexandru C. Bogdan-Piteşti, V/aici Olt
Str. Brezoianu 3 7, Bucureşti
(ss) Ilie Neag (ss) Ilie 1. Câţă*
în calitate de membru Preşedinte al Bănci În Consiliul de Ad<ministra>ţie
Pop.* „ Craiul" (O/tu) al Bănci Pop. „ Craiul" Olt.
Redactor al actului şi martor pentru identitate*
(ss) Const. Petrescu Avocat I Str. Crişana No. 31
A urmat autentificarea actului de donaţie.
Judecător (ss) Ion Curtovici
Grefier (ss) M Nicolaide. 11

Viaţa şi opera lui Alecsandru* C. Bogdan-Piteşti 283
Din coprinsul actului de donaţie i se pot vedea intenţiile şi dragostea de a gas1

mijloace pentru ridicarea ţărănimi ca educaţie şi cultură alături de interesul material.
Tot în şedinţa din 25 Ianuarie [ 1905] de care am mai vorbit mai sus s-a aprobat ca
Banca Pop<ulară> „Craiul" să-şi întindă sfera de influenţă şi în comunele vecine: Bărăşti
de Vede, Bărăşti de Cepturi, Călugări, Mirceşti ect. [etc.]
Mulţi dintre ţărani acestor comune au devenit membri la Banca Pop<ulară>
„Craiul" din Vlaici Olt. li
Să vedem de unde procura A.O. Bogdan-Piteşti bani cu care-şi ţinea boieria şi
putea să facă şi luxul de ajutorarea ţărănimii. I După cum am văzut mai sus altă moşie nu
au mai avut. I Prin vânzarea moşii şi averi din Piteşti au cumpărat case la Bucureşti.
Până în anul 1900 a fost sub patronajul tatălui său. I În calitatea <sa> de fiu de boier,
cuvântul lui a fost ascultat de ţărănime, mai ales de ţărănimea (săracă) clăcaşă din sudul
[nordul] jud. Olt.
Sub lozinca: „Hai la Slatina că ne împroprietăreşte Bogdan" în anul 1899 a reuşit să
maseze în Slatina mulţime de ţărani li pe care-i îndemna la revoltă contra boierilor, să dea
pământ ţăranilor. I Autorităţile de atunci ale judeţului, sub partidul conservator, din care
făcea parte şi tatăl său, văzând că adunătura de ţărani ea [ia] amploarea unei revoluţii au
recurs la annată, pe care au puso [pus-o] să tragă în ţărani. I Bătrâni spuneau că au murit
60 de ţărani şi <au fost> 300 răniţi. I Pe Bogdan Iau [l-au] arestat şi trimes sub escotă la
Bucureşti, de unde reuşeşte să lanseze un manifest către ţărani din toată ţara, dar fără
rezultat că partidele şi guvernele burghezo-moşiereşti, au căutat să-l li înlăture dela orice
acţiune cu toate studiile sale. I Manifestul a fost urmărit de jandarmi, fapt care a intimidat
pe ţărani să-l mai urmeze 3 •
După moartea tatălui său a rămas stăpân pe moşie, care <era> administrată de
mama şi sora lui, el ocupându-se cu alte treburi şi bine faceri ce le cheltuia din venitul
moş1e1.
Prin anul 1905 a vândut circa 400 pogoane de moşie, partea de apus a moşiei zisă
„Dealul lui Bogdan". Costul vânzări <a fost> 600 lei pogonul, în rate pe 6 ani.
Revoluţia [= Răscoala] din anul 1907, graţie comportării lui faţă de ţărani, de
Bogdan-Piteşti nu s-a atins. În legă- li tură cu Revoluţia, Generalul Dumitriu m-a
informat că Bogdan-Piteşti cu mama şi sora lui, au plecat cu trăsura la oraşul Piteşti
însoţiţi de o puternică gardă de ţărani din Vlaici. La conac acasă ţărani din Vlaici au
făcut de gardă. Sau [S-au] prezentat un grup de ţărani revoluţionari de la comuna Pădureţi
şi a spus Vlăicenilor ce păzesc de <ce> nu pun foc, că ei au ars pe boierul lvănuşi al lor. I
Ţărani din Vlaici au spus că ei nu au nimic cu boierul lor, întru* cât se poată frumos
cu ei şi nu admit să se atingă cineva de conacul Bogdanilor. I Deşi Bogdan lăsase cheile
şi dispoziţie la argaţi că dacă vine cineva în numele revoluţiei să descuie peste tot, să ia
ficare ce vrea şi cât vrea, dar să nu puie foc. Ţărani din Vlaici din contra Iau [l-au]
apărat.
Mai târziu de 1907 deschide la Bucureşti redacţia ziarului „Seara" un ziar care
critica politica Burghezo-Moşierească şi era contra Jidanilor. Toată viaţa a urât politica
Burgheză şi când a luat finţă partidul ţărănist [partida ţărănească] critica în cuvântările
! Vezi Manifestul depus la Muzeul Raional [n.a.]

lui că partidul ţărănesc la [l-a] înfiinţat el cu Dobrescu-Argeşi* şi Mucenic Dinescu. Nu
iam [i-am] cunoscut, de cât din spusa lui.
În redacţia ziarului <„>Seara<"> tipărea şi o revistă „Ileana"<,> revistă educativă
ţăranilor. li
Înainte de războiul din 1916-1918 luase contact cu samsari Germani şi-şi transporta
cerialele, grâu şi porumb cu căruţele din Vlaici şi satele vecine, la graniţă la Câineni, şi le
vindea la Nemţi.
În acea vreme milita la o politică Germană prin care prin intermediul lui* Regele
Carol <l> eram legaţi, dar fără reuşită, că în anul 1914 România s-a declarat neutră. Îl
discuta lumea că este nemţofil şi aşa a fost.
În 1916 cînd ne-a invadat ţara armata germană, el a trimes vorbă cetăţenilor din
Vlaici şi satele vecine, să nu se refugieze nimeni că el răspunde de ori ce în faţa
Comandamentului German. li De altfel ştia să vorbească şi Nemţeşte. I Pe baza lui nu s-a
refugiat nimeni de la Vlaici.
Prin influenţa lui a reuşit să construiască sub Nemţi un pod peste apa Vediţa lung
de 60 metri, care lega o şosea făcută mai înainte pe urmele unui drum istoric, ce le călca
moşia în lung şi pe care în vechme, se căra pe acest drum carele cu vine de la Drăgăşani
la Bucureşti. Şoseaua era înfinţată de el şi-i dedese numirea de „Drumul Buţiilor"*.
Am vorbit mai sus că moşia o administrau singuri<;> mia [mi-a] povestit bătrânul
Onisiu I. Gheorghe, că Alexandru Bogdan-Piteşti se purta foarte bine li cu învoitori, dar
sora şi mama lui erau mai rele. Bogdan-Piteşti nu a globit niciodată pe învoitori săi şi
că din contră îi ajuta, de şi noi învoitori profitau de unele nereguli pe când îl ştieau că
este acasă.
Încă din tinereţe a avut intenţia de a strănge obiecte pentru formarea unui muzeu. I
Cam toată viaţa s-a ocupat de aşa ceva<:> aduna de prin sate şi biserici cărţi, obiecte de
biserică vechi, icoane, haine şi custuri din portul din vechime al ţăranilor noştri dar pe
toate le plătea. În 1908 am găsit pe un ogor al nostru o monedă veche de argint de
mărimea leului de azi<;> a venit cu trăsura şi mia [mi-a] plătito [plătit-o] cu 1 leu
veritabil din acia vreme. I Aşa a făcut ca în casa lor să se afle un adevărat muzeu de
lucruri vechi de tot felul, tablouri, scrieri, şi pe deasupra o bibliotecă însemnată cu o carte
care spun intelectuali <ai> satului că 2 au fost pe ţară şi anume Dacia Preistorică. li
4
După declaraţia preotului Truţă Constantin din Vlaici toţi elevi de curs secundar
primiau o bursă de 20 lei pe lună din mâna lui Bogdan, dar nu ştiu dacă erau din Bancă
sau bani personal. Dar s-ar fi putut să fie din bani lui că el în 1922 a murit, Banca a
rămas, dar burse nu sau [s-au] mai dat după moartea lui. Au fost 12 elevi din Vlaici care
au primit burse.
4
Nicolae DENSUŞIANU, Dacia preistorică cu o prefaţă de Dr. C.I. Istrati, Bucureşti: lnst. de Arte Grafice
„Carol Gobl" S-sor Ioan St. Rasidescu, 1913, CXIX + 1134 p. ii. (27 x 20 cm.) [Bibliografia românească
modernă, voi. II (D-K), [Bucureşti]: Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică & Societatea de Ştiinţe Filologice din
R.S. România (Biblioteca Academiei Republici Socialiste România), 1986 (XXIV + 895 p.), p. 69-a, nr.
17289] [n. ed.] - În anul 1950 când a venit S<taţiunea de> M<aşini şi> T<ractoare>. în Vlaici se găsea
într-o magazie Ia Bogdan tot felul de Busturi <în> mărime naturale din lpsoz între care am recunoscut şi eu
Bustul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir şi alţi. Oameni <ai> S.M.T.-ului Ieau [Ie-
au] spart şi au făcut haz de ele îară să ia cinva vre-o măsură [n.a.].

Viaţa şi opera lui Alccsandru* C. Bogdan-Piteşti 285
În anul 1916-1917 a mai vândut o bucată de moşie capul de la răsărit cu 1OOO de lei
pogonul aşa că avea bani să facă pe filantropul. li
Prin ani 1919-1920 a fost închis la Văcăreşti timp de 9 luni, bănuit de o
excrochierie cu Banca Mannoroş Blanc [Mannorosch Blank] din Bucureşti.
Bătrânul pensionar Radu Comanescu în vârstă de 82 ani care a fost facor şi-i
servea, mia [mi-a] spus: Din cauză că Bogdan-Piteşti critica pe jidani prin zeiarul
<„>Seara<">, jidani prin Banca Marmoroş Blanc [Marmorosch Blank] care era
jidănească a atras pe Bogdan întro [într-o] cursă că-i dau un şperţ de I O.OOO lei pentru
ca să nu-i mai critice. Bogdan sar [s-ar] fi învoit să primească aceşti bani, de şi avea în
gând ca să-i înşele pe jidani. Dar jidani au luato [luat-o] înante, când îi numărase<ră>
bani li şi-i primise a apărut Poliţia de Stat care stătuse pitită de jidani şi i-au dresat
acte de escrochierie.
A tras el multă vreme de a acest proces dar de puşcărie nu a scăpat. În această
afacere a fost amestecat şi fostul om politic Tache [Take] Ionescu care ura pe Alexandru
C. Bogdan-Piteşti.
În ani 1918-1919 a pus iarăş* un codru de moşie în vânzare. Prin membri
Bănci <s->a înfiinţat o obşte de cumpărare a pământului pus în vânzare din moşia lor.
Spunea cetăţenilor din sate: <„>Veniţi neică de luaţi pământ că eu vă dau şi pământ şi
bani să-l cumpăraţi<">. li Şi aşa a vândut moşia, cumpărători* ia [i-a] facut datori în
bancă şi au plătit pământul fară să bage de seamă.
În 1920 a mai rupt un codru de moşie dar a cumpărat pe numele lui soru-sa conacul
şi cam 100 de pogoane de pământ arabil de la vărul său Aurel T. Bogdan, fost magistrat la
Galaţi.
Pentru cumpărătoarea aciasta s-a mai împrumutat <de> bani dar avea în Bucureşti
mai multe corpuri de case şi locuri virane pe care se crede că le negustorea.
De la înfiinţarea Bănci Populare „Craiul" şi până a murit Banca a fost condusă
de Bogdan. Dispunea de un mare număr li de membri, atât din satul Ylaici cât şi din satele
vecine. Ori ce locuitor avea nevoie de ban cum făcea el cum potrivea lucrurile, că toţi
găseau bani pentru nevoile lor.
*
În anul 1922 a murit subit la Bucureşti<;> se zice că a fost bolnav de cod. A fost
înmormântat la Piteşti. A fost de Iau [l-au] petrecut săteni şi învăţători cu copii de şcoală.
I A fost mult regretat.
După moartea lui Banca a fost condusă de membri aleşi şi ca preşedinte a fost ales
învăţătorul Ştefan Diaconu, care de-şi om cinstit şi învăţător în satul Vlaici, locuia în
com<una> Coloneşti şi li a cam lăsat lucrările de Bancă pe seama consiliului <alcătuit
din> oameni puşi pe interesele lor.
Bani Bănci erau împrumutaţi la neamuri şi prieteni, aşa că banca şi-a pierdut
farmecul cel [ce-l] avea cât a fost Bogdan. I În privinţa localului proectat de Bogdan, care
deja depusese I O.OOO lei, nu s-a putut face imediat cu evenimentele războiului, mai târziu
a intervenit inflaţia banilor şi nu a mai corespuns suma, şi până să acumuleze şi alte
fonduri Bogdan a murit. I Mai târziu sa [s-a] construit, sau mai de grabă sa [s-a] reparat
un local de şcoală vechi şi iau [i-au] zis local de Bancă. Are 2 camere, întruna [într-una] li
este instalată miliţia iar <în> cealaltă Biblioteca.

De o politică precisă a lui Bogdan nu putem să ne dăm seama ce politică făcea<;> îl
găsim întro [într-o] fotografie unde însoţit de un grup de ţărani din sat primeşte pe
Griguţă Cantacuzino venit cu primul turism cu roate cu spiţe de lemn venit în satul Vlaici.
În alt tablou fotografiat ce se găseşte la fostul său elev Gheorghe Neag îl găsim însoţit de
încă alte zece persoane, <pe> care arătându! [arătîndu-1] fostei sale servitoare Maria
Floroiu nu cunoaşte de căt pe Alexandru Pătrăşcanu care venea des pe la el la Bucureşti.
<Pe> Ceilalţi nu ia [i-a] recunoscut. Gheorghe Neag zice că ar fi comitetul lui Bogdan li
revoluţionar*. Am cercetat, nu scrie nimic pe tablou şi nici pe dos. Se mai găsesc în sat şi
alte fotografii din timpul său că el umbla cu fotograul după el, fotograia pe ori şi cine îi
venea la îndemână., la nuntă, moarte sau alte evenimente în sat că Bogdan Piteşti, era
săritor la toate.
Întrebând pe servitoarea lui Bogdan ce pictori şi sculptori veneau la el mia [mi-a]
spus căte-va nume: Resu [Camil Ressu], Ştefan Dumitrescu, [Nicolae] Vermont şi Storc
[Frederic Storck]. Pe bustul lui de bronz este însemnat: „C. Medrea, I 9 I 5".
Îi plăcea petrecerile ţărăneşti<:> făcea baluri la Sf. Constantin şi Elena că era
numele lui tatăl său şi al sorusei [soră-sei]. Avea lăutarul său fa- li vorit pe nume Dură
<pe> care-l ţinea la curte mai în tot timpul. La un bal înainte de 1907 eşise prin gura
lăutarilor un cântec prin care cred că se prepara revoluţia ce a urmat în anul 1907 şi pe
care-l scriu mai jos:
Foaie verde baraboi

Trage Gheorghe din cimpoi,
Doina de griji şi nevoi.
Că pârliţi de ciocoi
Ţia [Ţi-au} luat şi plug şi boi,
Şi teau [te-au} lăsat în nevoi
Să fii slugă la ciocoi.
Ardevar [Arde-v-ar} focul ciocoi
De ce nu munciţi şi voi
După cum muncim şi noi
Va veni timpul la noi
Să vă înjugăm ca pe boi 11
Să arăm moşia cu voi
Să înhămăm cucoanele
Să vă arăm pogoanele.
Când au auzit cucoanele că să fie înhămate sau [s-au] revoltat pe lăutari şi pe cănd
ele vociferau fel de fel de vorbe la adresa lăutarilor, Bogdan-Piteşti râdea şi bătea în
palme cu aplomb?: „Bravo Neică".
Între lăutari satului era şi un daragiu cu numele de Marin Udeanu (zis Brătianu)
care era cu casa pe moşia Bogdanilor, a cântat cu daraua lui liberalilor şi Costache
Bogdan fiindcă era conservator la [l-a] dat afară din casă. \ După moartea tatălui său
Bogdan-Piteşti l-a adus înapoi. li

Viaţa şi opera lui Aleesandru* C. Bogdan-Piteşti 287
Să vedem ce s-a mai întâmplat cu averea personală a lui Alexandru C. Bogdan-

Pitcşti. IAm vobit mai sus că Bogdan cumpărase conacul şi moşia vărului său Aurel
Bogdan şi în acest scop s-a mai împrumutat la diferite Bănci la Bucureşti.
Mama şi sora lui lociau în Bucureşti şi la moşic la Vlaici angajaseră cu procură în
regulă un oltean cu numele de Dogariu. Acesta era stăpân pe moşie. I Dobînzile la Bănci
creşteau şi sora şi mama lui cereau bani penru preschimbarea Băn- ii cilor. Moşie mare
nu mai avea ca să aducă venituri să facă faţă. Au recurs la diferite vânzări din pământ şi
alte bunuri. I A vândut zăvoiul de pe Vediţa cu plute seculare dar ce folos că Dogariu le
înşela, nu Ic trimetea toţi bani din vânzări şi în acest caz s-au încurcat şi mai rău în
datorii. Când a observat ele că Dogariu lea [le-a] înşelat Iau [l-au] îndepărtat, dar a
fost târziu.
Între timp a murit şi mama lui Bogdan-Piteşti, a rămas soră-sa Elena C. Bogdan,
care de şi era în vârstă <era> necăsătorită şi nepricepută.
După Dogariu a angajat pe avocatul Gheorghe Pitică, şi acesta li !ea [le-a]
descurcat complet. Lea [Le-a] vândut toate casele şi locurile virane din Bucureşti şi a
cumpărat ale case pe numel său şi a trecut în patrimoniul său toată moşia ce se mai găsea
şi conacele din Vlaici.
Domnişoara Elena C. Bogdan s-a retras din Bucureşti cu bagaj cu tot şi cu tot ce
strânsese Bogdan-Piteşti pentru Muzeu că el intenţiona să-şi lege numele de acest muzeu
şi lea [le-a] depozitat în castelu<!> lor făcut de Costache Bogdan. I A stat acolo ca o
călugăriţă, că Pitică de-acolo nu a mai scoso [scos-o] dar nici nu avea unde să se ducă. În
castel era li stăpână, dar curtea nu mai era a ei.
A vacatul Pitica a murit şi a rămas soţia stăpână, care înainte de s-a ridica moşieri,
ea a donat moşia cu acarete<,> conace şi tot Sfatului Popular al comunei Măgura şi s-a
retras la Bucureşti în casele de acolo.
D-ra Elena C. Bogdan a rămas tot acolo în astelul bătrânesc în care avea bunuri să
trăiască multă vreme. A avut bijuterii moştenite de la mă-sa, tacâmuri de argint şi văsărie,
haine<,> încălţăminte şi<,> pe deasupra, <un> întreg muzeu strâns de Bogdan-Piteşti<,>
o bibliotecă cu cărţi Româneşti şi Franceze între care carte de mare valoare Dacia
Preistorică 2 pe Ţară. Despre aciastă carte Preotu<(> li Dumitru Dpiceanu, tot din Vlaici,
având nevoie să o studieze pentru examenul de Teologie, m-a informat că ia ceruto [i-a
cerut-o] D-rei E. Bogdan, să o studieze şi nu ea dato [i-a dat-o] de cât pe loc la Castel, şi
după ce ia [i-a] pus 2000 lei <în> mână.
De alt fel nu da nimic din mâna ei pe motiv că ori ce obiect face parte din colecţie.
După venirea S.M.T. castelul au avut nevoie de el.
Pentru că nu a predat armele a fost condamnată la închisoare şi au ridicato [ridicat-
o] cu ce a apucat pe ea. După o săptămână în închisoare, a murit, avea 83 de ani, este
îngropată la Slatina.
Conducătorii Raionului Vedea au li dat ordin că tot ce este şi se găseşte în castel, să
fie evacuate* în altă parte, iar castelul să-l ocupe birourile S.M.T. I În acest caz a
dese<m>nat pe Dumitru Stegariu în calitate de Secretar al Org<anizaţiei> de Bază <a>
P<artidului> M<uncitoresc> R<omîn> şi Administrator Agricol ca custodier* la această
evacuare de bunuri. A achiziţionat 3 camere în sat, la Radu A. Dumitru, fost Notar, la

Marin Rusu<,> Învăţător pensionar şt la Sediul G<ospodăriei> A<gricole>
C<ooperatiste> Vlaici.
În camera de la sediu au adus pianul şi mobilă, mese, scaune, oglinzi şi icoane,
sfeşnice şi obiecte bisericeşti. Celelalte lucruri au fost duse dar neinventariate la cei 2
locuitori. li Nu ştiu Biblioteca pe unde o fi apucat.
Am întrebat pe Dumitru Stegariu şi mea [mi-a] spus că o parte din cărţi a fost
ridicate de Raionul Vedea şi că la evacuare au fost de faţă Securitatea şi unul Săvulescu
Jurisconsult care le-a triat şi o parte au ridicato [ridicat-o] iar altă <parte> au arso [ars-o]
cu foc.
Având datorii la fisc la numele lor, adică al Bogdanilor, plus amenda cu armele, au
venit de la fisc ogane şi a vândut la licitaţie lucrurile de la cei 2 deţinători, de la
sediu<)> G.A.C. au vândut pianul, ca să-şi acopere datoriile. I Cu ocazia aceasta m-am li
informat în sat şi nu am găsit nimic bun pentru Muzeu. I Am găsit la locuitorul Ion
Ghe<orghe> Duican 4 tablouri <care> cred că sunt pictate: I Bogdan înbrăcat în
uniformă de marchiz, 1 înbrăcat ţărăneşte şi în cap cu giubeu boieresc, 1 călare pe un
măgar şi al 4-lea un tablou care reprezintă o procesiune religioasă la care ia parte şi Mihai
Viteazul. Pe nici unul nu scrie nimic. Deţinătorul spune că lea [le-a] cumpărat la licitaţie,
dar afară de cel cu procesiunea sunt mai multe caricaturi, nu tablouri. Alte tablouri nu am
mai găsit de cât fotografii. li
Concluzie
Alexanru C. Bogdan-Piteşti de şi fiu de boier, l-am putea socoti ca fiu al satului
Viai ci.
Faptele sale faţă de cetăţeni satului din timpul său şi având în vedere că neamul
său venit din Macedonia şi ne-având nici un fel de avere sau moşie în ţara Românească, s-
ar înţelege că adus pe pricopseală (Expresie de la Dinu Păturică) de cine ştie ce funcţionar
fanariot din timpul fanarioţilor Greci şi instalat în Piteşti, străbunicul său a acumulat ceva
avre, a putut să-şi construiască moară în Piteşti, ia [i-a] crescut venitul şi a putut mai
târziu să cumpere moşia boierească li de la Vlaici şi în acest caz intrat în rândul
proprietarilor de moşii mai ales că descendenţi primului Bogdan s-au căsătorit cu fete
de boieri.
S-ar putea întâmpla ca Alexandru C. Bogdan-Piteşti cunosc'ându-şi obârşia familiei
că a făcut parte din cei mulţi şi săraci să-l fi atras sângele alături de ţărănime şi nevoile
lor*.
Dacă ei satul întreg şi stai de vorbă cu bătrâni nimeni nu ştie ceva de rău de el,
sa [s-a] purtat bine cu ţărani<i,> ia [i-a] ajutat la nevoile lor, a luat parte şi la bucurii cât şi
la necazuri alături de ei. I Dovada o face şi fotografiile lui în diferite ocazii personal sau
în li bloc când au fost adunaţi la horă sau alte petreceri.
Am întocmit acest Document bazat pe spusele unor bătrâni din sat, pe cunoştinţele
mele personale, cât şi pe baza unor acte şi fotografii ce am mai putut găsi şi care fac
deplină dovadă la to ce este scris în acest document.
Florea P. MITRAN, pensionar

Satul Vlaici, comuna Măgura I Jud. Oltu*.

Documentar
REGULAMENT
PENTRU CONSTRUCŢIUNI ŞI ALINIERI ÎN
ORAŞUL SLATINA
Nicolae M. BIRCII, Alexandru G. BECHEANU
[N. M. BIRCII, Al. G. BEOIEANU], Regulament Pentru construcfiuni şi alinieri în oraşul

Slatina. Slatina: Tip. Moştenitorilor C. Constantinescu, 1925, 22 p.
Preocuparea administraţiei locale pentru evoluţia arhitectonică a Slatinei este evidenţiată de
votarea la 18 martie 1895 în Consiliul Comunal a „Regulamentului pentru Construcţii şi Alinieri în
oraşul Slatina"'. Acest act consfinţea aplicarea de acum înainte a unor principii şi norme de
edilitate urbană astfel încât fie configurat un orizont în care să prcdomine estetica arhitecturală şi
buna rânduială a spaţiului citadin. Documentul a fost aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 165 I
din 6 aprilie 1895.
Oraşul era împărţit în patru secţiuni. Secţiunea I avea forma unui poligon şi cuprindea 7
străzi: Bucureşti (începând de la Bariera Oltul până la intersecţia cu Vintilă Vodă), Vintilă Vodă
(până la intersecţia cu strada Gării), Gării (din dreptul caselor Serafim Scrbin la vale până la
intersecţia cu strada Piteşti în capătul străzii Bucureşti), Pieţei (de la intersecţia cu strada Bucureşti
prin piaţă până la intersecţia cu strada Primăriei), Piteşti (de la bifurcaţia cu strada gării până în
deal de grădina publică veche), Primăriei (până la intersecţia cu strada Obrocari}, Solomon (până
la intersecţia cu strada Bucureşti la bariera Oltul).
Secţiunea li cuprindea alte 7 străzi: străzile Gării (din dreptul caselor Serafim Scrbin până la
gara Slatina), Piteşti (începând de la deal de grădina publică veche până în bariera Pârliţi),
Obrocari (de la intersecţia cu strada Gimnaziului până în bariera Obrocari), Gimnaziului (de la
bifurcaţia cu străzile Solomon şi Obrocari până la târgul de săptămână), Caloianca (de la bifurcaţia
cu strada Gării şi Vintilă vodă spre Malul Livezii), Rătcscu (de la bifurcaţia cu strada Gării până la
locul destinat Spitalului Judeţean), Strada Vintilă Vodă.
Scqiunca III îngloba alte 8 străzi: Oborul (cu ramurile de acces în strada Obrocari,
Grădiştea, Cimitirului (cu ramurile de acces din strada Obrocari), Dealul Viilor (cu ramura de la
Sopot), străzile dup Caloianca (cc făceau acces cu strada Caloianca, Malul Livezii, la locul pentru
cazăm1i), străzile din ditunul Clocociov, Gării, cu acces la şesul gării), străzile ce aveau acces în
strada Gării (în raza oraşului}, Abatorului.
Secţiunea IV cuprindea cătunele „Clocociovul Bisericci şi Clocociovul Mănăstirii" 2 •
Capitolul li poartă numele „Alinieri" şi stabilea modul în care un locuitor al oraşului putea
construi sau reconstrui, fiind introdus conceptul de „autorizare a lucrării". În cazul oricărei
1
Reg11la111rn111I pentru rnnstruc(iuni şi alinieri in oraşul Slatina, Tipografia Moştenitorilor C.
Constantinescu. 1925.
2
Reg11lame11111I.„, p. 3-5.
M117<'11l Olt11l11i t 1 /011 n /RQ-100
290 Nicolae M. BIRCII, Alexandru G. BECHEANU
construcţii trebuiau prezentate planul general al terenului, delimitările proprietăţilor vecine,

situaţia imobilului, planul pivniţei sau beciului, planul fiecărui etaj si al clădirilor secundare
(depedinţe, şoproane, grajduri), planul faţadei ş.a. Toate aceste documente trebuiau executate la
scara stabilită (0,005 pe metru şi 0,02 pe metru) şi predate în dublu exemplar. Unul rămânea în
arhiva Primăriei, altul parafat de arhitect era înapoiat proprietarului. Odată depuse toate actele
primarul lua avizul inginerului arhitect şi autoriza lucrarea.
Capitolul III stipula explicit modul şi tipul materialelor folosite pentru construcţii. În
secţiunea 1 toate construcţiile trebuiau să fie de zid şi acoperite cu metal. În secţiunea a li-a
imobilele trebuiau executate din zid şi acoperişurile din metal, însă exista excepţia acceptării
construirii dependinţelor din paiantă sau lemn. Secţiunea a III-a permitea construcţiile din paiantă
la stradă dacă nu depăşeau 4 m înălţime. Lemnele trebuiau să fie îngropate complet în zid. Dacă se
depăşeau cei 4 m înălţime construcţia trebuia să fie executată complet din zid. În secţiunea IV
modelul de construcţie stabilit era unul de specific construcţiilor mrale. Trebuia folosit lemnul şi
nu era pennisă învelitoarea de stuf, coceni sau paie.
Interesant este faptul că exista interdicţia amplasării în secţiunea I, mai exact pe străzile
Bucureşti, Lipscani, Ionaşcu şi Primăriei a „cuptoarelor penim brutării şi simigerii. bragageriile,
instalaţiunile de grătare pentru fript cărnuri etc., potcovării, ferării, căvăfii, tăbăcării, cojocării,
instalaţiuni pentru conserve de cărnuri, căldărării, cherestegii, băi, depozite de cărămidă, mori,
depozite de spirturi, petroleuri, păcuri şi alte materii inflamabile" 3 . Toate aceste stabilimente erau
acceptate în celelalte secţiuni. Erau interzise şi instalaţiile care prin funcţionarea lor produceau „
sunete jenante" sau „ viciau aerul".
Pe străzile Bucureşti şi Lipscani construcţiile la stradă trebuiau să aibă 2 etaje. Pentru restul
străzilor secţiunii I se permiteau construcţii şi cu un etaj, având o înălţime minimă de 5 metri.
Fiecare casă avea curte, întinderea acesteia împreună cu grădina neputând să fie mai mică decât a
treia parte a proprietăţii. Camerele destinate locuirii, coridoarele, bucătăria, cămara, latrina,
grajdurile de animale trebuiau să fie pardosite sau pavate cu lemn, cărămidă, pietre, ciment sau
asfalt. Pardoseala din lut era interzisă. Camerele trebuiau să aibă ferestre de cel puţin 1 m.p. (în
secţiunile I, II, III) şi 0,75 m. p. (în secţiunea IV). Coşurile caselor trebuiau să aibă grosimea
minimă de o jumătate de cărămidă. Trebuiau să fie bine tencuite mai ales la trecerea prin podurile
caselor. Nu era permisă scoaterea acestora pe faţada imobilului. Nu erau permise băncile, scările,
treptele şi nici o altă ieşire la stradă în afara liniei faţadei. Balcoanele trebuiau să fie executate doar
din fier, zidărie sau piatră, având la caturile superioare o ieşire de maxim 1 m4 . La streaşina caselor
proprietarii erau obligaţi să pună jghiaburi de metal întărite cu cârlige de fier. Era interzisă
aşezarea pe faţade a oricărei firme sau obiecte cu o „eşitură mai mare de 0,20 m şi înălţime mai
mică de 2, 70 m, faţă de trotuare".
Capitolul IV intitulat „Reparaţiuni" consemna faptul că pentru orice reamenajări sau
prefaceri proprietarul era obligat să solicite „bilet de voe" din partea Primăriei, informând asupra
ceea ce voia să facă în imobilul sau pe terenul în proprietate.
Regulamentul manifesta o deosebită grijă pentru înfrumuseţarea oraşului. Astfel se stipula
că se puteau construi pavilioane şi chioşcuri cu condiţia ca acestea să aibă un aspect plăcut, să fie
vopsite în culori adecvate şi să fie decorate cu „plante agăţătoare sau arbori". Faţadele caselor şi
3
Ibidem, p. 8.
4
Ibidem, p. 11.

Regulament pentm construcţiuni şi alinieri în oraşul Slatina 291
curţile trebuiau să fie permanent întreţinute de proprietari. În caz contrar urmau 2 somaţii, după
care Primăria efectua curăţenia, iar costul operaţiei era trecut în contul proprictarului 5. Materialele
de construcţie trebuiau să fie de bună calitate. Executarea construcţiilor trebuia făcută de personal
priceput. Orice constructor sau maistru de lucrări nu îşi putea exercita meseria în lipsa autorizaţiei.
Aceştia erau obligaţi să cunoască prescripţiile Regulamentului de construcţii. În cazul oricămi
şantier trebuia respectată regula depozitării molozului, se aveau în vedere reguli de protecţie a
muncii şi nonnc pentru siguranţa cetăţenilor. Pentru respectarea prevederilor regulamentului erau
obligaţi să vegheze agenţii comunali şi ai poliţiei. Abaterile erau sancţionate în baza penalităţilor
prevăzute în Codul Penal.
Acest Regulament a suferit modificări minore la 15 septembrie 1897. A fost din nou validat
prin Decret Regal nr. 3048 din 4 octombrie 1897. Actul a fost tipărit în 1925 ceea ce înseamnă că
prevederile sale au fost aplicate cu consecvenţă şi în perioada interbelică. Putem afirma că acest
Regulament de Construcţiuni şi Alinieri deschide perspectivele evoluţiei edilitar-urbanistice a
Slatinei antebelice şi interbelice.
l.1 Art. 1. După actuala stare, în cea-ce priveşte centrul cel mai populat şi cu
prevedere pentru viitor în scopul înfrumuseţărei şi a unei norme fix stabilită asupra
construcţiunilor şi alinierei stradelor oraşul se sub-împarte în patru secţiuni cu reţelele, de
strade indicate pe fie-care secţiune după cum unnează:
Secţiunea 1 coprinde toată partea limitată de stradele:
a) Bucureşti, începând dela bariera Oltu până la intersecţia cu strada Vintilă-Vodă.
b) Strada Vintilă-Vodă până la intersecţia cu strada Gărei.
c) Strada Gărei, din dreptul caselor D-lui Serafim Serbin la vale până la intersecţia
cu strada Piteşti în capul stradei Bucureşti.
d) Strada Pieţei, dela intersecţia cu strada Bucureşti prin piaţă până la intersecţia cu
strada Primăriei. JI
14 e) St<r>ada Piteşti, dela bifurcaţia cu strada Gărei până la deal de grădina
publică veche.
j) Strada Primăriei până la intersecţia cu strada Obrocari şi
g) S<t>rada Solomon până la intersecţia cu strada Bucureşti la bariera Oltu.
Pligonul limitat de aceste strae, în care intră toate ramurile de ac<c>es între
dânsele, formează secţiunea I. de clasificare.
Secţiunea II. coprinde stradele:
a) Strada Gărei din dreptul caselor D-lui Serafim Serbin pănă la gara Slatina.
b) Strada Piteşti încpând dela deal de grădina publică v<e>che până la bariera
Pârliţi.
c) Strada Obrocari dela intersecţia cu strada Gimnaziului până la bariera Obrocari.
5
lhidem, p. 18.

292 Nicolae M. BIRCll, Alexandru G. BECHEANU
d) Strada Gimnaziului dela bifurcaţia cu stradele Solomon şi Obrocari până la tăgul

de săptămână.
e) Strada Caloianca dela bifurcaţie cu strada Gărei şi Vintilă-Vodă spre Malul
Livezei (locul destinat pentru cazărmi).
j) Strada Rătescu dela bifurcaţia cu strada Gărei până la locul destinat pentru
Spitalul judeţean şi
g) Întreaga stradă Vintilă-Vodă.
Toate aceste strade pe lungimele ce au între punctele ce se indică, formează
clasificaţiunea II.
Secţiunea III corpinde stradele:
a) Strada Oborul cu ramurile de acces în strada Obrocari. 41
ls b) Strada Grădiştea.
c) Strada Cimitiru cu ramurile de acces în strada Obrocari.
d) Strada Dealu-Viilor cu ramură <lupe Sopot.
e) Stradele după Caloianca ce fac acces cu strada Căloianca, Malul Livezei la locul
pentru cazarme.
j) Stradele din catunul Clocociovu Gărei ce au acces în şesul Gărei.
g) Stradele ce au acces în strada Gărei în raza propriu zis a oraşului şi
h) Strada Abatorului.
Secţiunea IV, coprinde cătunele Clocociovul Bisericei şi Clocociovul Mânăstirei.
Cap. II. Alinieri
Art. 2. Inainte de a se proecta ori-ce lucrare, atât de construcţiune, cât şi ca

reconstrucţiune, cum şi ca împrejmuire, proprietarul este dator a cere la primărie alinierea
proprietăţei sale şi nivelmentul stradei, ca în urmă să i se poată a cuenita autorizaţiune.
Art. 3. Pentru stradele coprinse în secţiunea I şi a II-a, proprietarul, pe lângă cererea
de autorizaţiune, va prezenta:
l) Planul general al terenului, indicând strada sau stradele ce'l limitează,
proprietăţile vecine, precum şi situaţia clădirei sau a clădirelor.
2) Planul pimniţilor sau beciurilor cu arătarea temeliilor şi a bolţilor de susţinere.
sl
16 Planul pentru fie-care etaj, cât şi pentru clădirile secundare (dependinţe,
grajduri, şoproane etc.)
4) Faţada despre stradă sau strade şi o secţiu<n>e generală a întregei clădiri precum
şi a depeninţilor.
Scara pentru planurile generale va fi 0,005 pe metru şi cele alte de 0,02 pe metru.
Aceste planuri vor fi depuse în dublu exemplar din care unul semnat de arhitect va
înapoiat proprietarului, cel alt copie exactă <lupe original pe hârtie pânză şi semnat de
proprietar, va rămânea în arhiva primăriei.

Regulament pentru construcţiuni şi alinieri în oraşul Slatina 293
Art. 4. Pentru stradele coprinse în clasificaţiunea III şi IV cererea de autorizare va

coprinde descrierea desluşită, exactă şi complectă a fie-cărei lucrări de făcut şi suprafaţa
(lungimea şi lărgimea) a fie-cărei clădiri ce proprietarul voeşte a construi.
Art. 5. Dupe presenarca cererei de voe însoţită de actele prealabile, primarul luând
avizul inginerului comunal, va autoriza lucrările.
ln autorizaţiunca ce se va da de primărie, se va coprinde detaliat alinierea prin
distanţe luate la punctele fixe vecine; alinierea va fi tot-dea-una îndicată pe planul de
situaţie al terenului, ce proprietarul este dator a înainta.
Proprietarul este obligat a primi modificările ce s'ar face de arhitectul comunei în
interesul salubrităţei, siguranţei publice, sau al alinicrei.
Cap. rII. Construcţiuni
Art. 6. In secţiunea I, toate construcţiunile atât 6 J\7 la stradă, cât şi în interiroul

curţilor vor fi de zid şi acoperite cu metal.
Art. 7. In secţiunea II toate construcţiunile la stradă, vor fi de zid şi acopercmăntul
învelit cu metal, iar întru cât priveşte pentru dependinţe ele pot fi în piantă* sau de lemn,
însă acoperământul învelit cu metal.
Art. 8. In secţiunea III construcţiunile la stradă se vor putea face şi în piantă când
ele n' ar trece peste 4 111 ,00* înălţime lemnele fiind complet îngropate în zid.
Când construcţiunile ar trece peste 4m,OO înălţime se vor face în complet de zid.
In ori-ce caz toate construcţiunile vor fi acoperite cu metal; pentru dependinţe se va
permite ar fi în total de lemn.
Art. 9. In secţiunea IV, ne intrând de cât Clocociovu Bisericei şi Clocociovu
Mănăstirei, se va permite construcţiuni dupe modelele type date de Onor. Minister de
Interne pentru construcţiunile ruale, ele pot fi şi în întreg de lemn; nu se vor pennite însă
construcţiuni de gard, afară numai de cât dependinţe.
lnvclitori cu pac şi coceni ori stuf nu se vor pennite.
Art. JO. ln secţiunile I şi li, când o casă pe aliniere va face colţ a două strade de
neegală clasi ficaţiune, autorizaţi unea nu se va putea da de cât 111~ cea permisă pentru cea
mai importantă stradă.
Art. 11. Pe stradele şi porţiunile de stradc ce se indică mai jos prin lit. a, h, c. şi d,
care fac pa11e din clasificaţiunea l-a.
a) Strada Bucureşti începând dela bi furcaţia cu strada Gărei şi până la intersecţia cu
strada Solomon
h) Strada Lipscani, începând din deal dela bifurcaţia cu strada Bucureşti până în
vale la intersecţia tot cu strada Bucureşti ..
c) Strada Ionaşcu, începând dela intersecţia cu strada Lipscani până la intersecţia cu
strada Solomonşi strada Primăriei şi
Muzeul Oltului, t. 3. 2013. p. 289-300

294 Nicolae M. 8IRCll, Alexandru G. BECHEANU
d) Strada Primăriei dela bifurcaţia cu strada Bucureşti până la intersecţia cu strada

Ionaşcu şi Solomon.
Sunt oprite cuptoarele pentru brutării şi simigerii, bragageriile, istalaţiuni de grătare
pentru fript cărnuri etc. potcovării, ferării, căvăfii, tăbăcării, cojocării, instalaţiuni pentru
conserve de cărnuri, căldărării, cherestegii, băi, depozite de cărămidă, mori. depozite de
spirturi petrleuri, păcură şi ori-ce alte materii inflamate.n* Intru cât priveşte pentru cele
alte strade şi părţi din cele necitate mai sus în acest articol sub litera a. h. c. d, suut [=
sunt] pennise cuptoarelor de brutării şi simigirii, bragageriile, instalaţiuni de grătare
pentru fript cărnuri, potcovării, ferării, căldărării, covăcerii, căvăfării, băi, depozite de
cărămidă, var, cherestegii, precum şi <ori> 8 11 9 ce materiale de construcţi care prin
naturalor n 'ar putea da naştere la nemulţumiri generale; însă instalaţiuni sau fabricaţiuni
care prin funcţionarea lor ar produce sunete jenante, sau prin întrebuinţarea a diferite
materii, ar vicia aerul, nu se vor permite.
Art. 12. Pe stradele şi porţiunile de strade ce fac parte din secţiunea II, pe lângă
permisiunile date prin articolul 11, se vor putea autoriza fabrici şi mori construite în mod
sistematic şi retrase dela stradă cu cel puţin 6 metri şi depătare de ori-ce vecinătate cu 4
metri.
Art. 13. Pe stradele din secţiunea III se vor putea autoriza tăbăcării şi instalaţiuni
pentru conserve<,> piei, etc.
Art. 14. In cătunele Clocociovu Bisericei şi Monastirei şi pe şesul Gărei, în
retragere cu cel puţin l 00 metri de lângă Gară, magazii şi şosele existente se vor permite
depozite de petroleuri şi spirturi, rafinerii, fabrici, stabilimente industriale insalubre el. IIl
etc„ asemenea instalaţiuni industriale se vor permite şi imedeat* pe malul Oltului în
depărtare de l 00 m. cel puţin de ori-ce construcţiuni.
Art. 15. Pe stradele Bucureşti şi Lipscani, construcţiunile la strade nu se vor permite
ase face de cât cu două etaje, pentru restul stradelor din secţiunea I, se vor permite
construcţiuni şi cu un etaj, având înălţimea minimă de 5 metri. Fie-care casă va avea
curte, întinderea curţei împreună cu gră- 91110 <lina dacă există nu poate fi mai mică de cât
a treia parte a proprietăţei.
Art. 16. Fie-care cameră destinată pentru locuinţă, precum şi fie-care coridor,
bucătărie, cămară, latrine, grajduri de animale, vor fi pardosite sau pavate cu lemn,
cărămidă, pietre, ciment sau asfalt; pardoseala cu pământ este oprită.
Art. 17. Fie-care cameră va avea ferestre care se pot închide şi deschide de mărime
cea mai mică I mpOO, în secţiunile I, II şi IIl şi de omp.75, în secţiunea IV. Cel puţin una
din ferestrele unei camere trebue să primească lumina directă din curte sau din stradă.
Iluminarea indicată a camerilor, adică prin o fereastră care dă în altă cameră, săli sau
coridoare, este permisă numai pentru o singură cameră care face parte dintr'un
apartament luminat direct prin ferestre care dau în stradă sau în curte.
Incasele de locuinţă, scările, coridoarele, latrinele vor fi luminate natural; pimniţele
vor comunica direct cu aerul exterior.

Regulament pcntm constrlll:ţiuni şi alinieri în oraşul Slatina 295
Art. 18. Intrările sau rcrestrele grajdurilor, soproanelor, privalelor, nu sunt tolerate
în faţastradei.
Art. 19. Pereţii coşurilor vor fi în grosime minimă de o jumătate <de> cărămidă, în
faţa lor exterioară va fi depărtată cu O m 16 de ori-ce lemn al învelitoarei, duşumea sau
paiantă. Coşurile în toată lungimea lor trcbuesc a fi bine tencuite pe din a- 10 11 11 farăşi
mai cu scamă la trecerea lor prin poduri şi nu vor avea uşi în pod.
Coşurile se vor construi în poziţiuni cât mai apropiat paralel cu verticala locului.
La faţade pc alinieri nu este permis a se scoate coşuri.
Art. 20. Nu sunt permise băncile, scările, treptele şi nici o altă eşirc în stradă din
linia faţadei.
Art. 21. Incadramcntcle dela uşi şi ferestre <spre> stradă nu vor putea fi mai eşite
de cât
a) pentru uşi cel mult om, 12.
b) pentru ferestre cel mult om, 16.
Art. 22. Eşiturile (moulures) de decoraţiune la faţade la caturile de jos, nu pot eşi
din aliniere cu mai mult de 0111 ,08 iar soclurile trebuesc a fi pe aliniere.
Art. 23. Coloanele izolate coloanele angajate, pliastri, urloae de scurgere devanture
de magazine (galantare) cu ori-ce fel de ornamente etc. nu pot eşi din linia de aliniere
peste 0"1, 16 în caz conrariu de a eşi peste 0111 , 12 faţa zidului va fi retrasă proporţional cu
esccdentul.
Art. 24. Eşiturile pennise la articolele 21, 22, 23 şi 24, în cazuri de puţină lărgime a
stradei, se vor putea refuza.
Art. 25. Balcoanele se pot înfinţa numai de fer zidărie sau piatră, la caturile
superioare cu o eşire <de> maximum 1m,00. , ii
112 Art. 26. Sub streşinile caselor la faţadă proprietarii sunt obligaţi a pune
sghiaburi de metal întărite cu cârlige de fer.
Urloaele de scurgere vor fi de metal şi vopsite fixate cu brăţări de fer bătute în zid;
ele se vor coborâ până la ncvelul pavagiului fără cot la extennitate şi se vor avea câte o
piatră tare scobită sub gura de scurgere.
Art. 27. Este oprit a pune pc pereţii clădirilor despre stradă, table şi obiecte de ori-
ce lei care arată natura comerciului cu eşitură mai mare de 0"',20 şi înălţime mai mică de
2111 70 de trotuare.
Art. 28. Umbrelele de pânză la magazii sunt tolerate într'o formă plăcută, a căror
margine inferioară sau suport va fi în înălţime de 2111 20 minimum dela faţa trotuarului, iar
lăţimea lor nu va trece pesta[= peste] a trotuarului.
Pc stradele unde nu sunt trotuare, lăţimea lor socotită din faţadă nu va trece peste
1,50.
Art. 29. Este oprit de a se pune sau atârna obiecte mobile sau fixe la faţade care să
mascheze table sau inscripţiunile numelui stradelor, numerotaţiei caselor, etc. sau de a
spoi sau vopsi peste table, sau de ale deteriora în ori-ce mod.

Art. 30. Fie-care cat al caselor va avea cel puţin o latrină. ln casţ!le de mai multe
familii, fie-care apartament de familie va avea o latrină.
In hoteluri numărul latrinelor va fi de cel puţin 1211 13 una pentru 15 camere.
Restaurantele, birturile, cârciumile, cafenelele vor avea latrine şi urinare.
Art. 31. In secţiunea I, hasnalele privatelor trebue să fie complet zidite, atât pereţii
cât şi boltele vor fi tencuite în interor cu mortar de ciment şi în urmă lustruit; grosimea
zidăriei din fund şi pereţii din afară de tencuială va fi de cel puţin om,42 iar pentru boltă
minimum om,28.
Hasnalele nu pot avea sub boltă decât minimum 2moo. In hasnale este oprit ase face
stâlpi sau despărţituri. Gura de estracţiune a materiilor din hasnale va fi bine închisă prin
lespezi de piatră sau tuci, aşezate în toc de piatră sau tuci.
Ţeava de cădere a materiilor, va fi tot-d'auna aşezată vertical, ea va fi de tuci sau de
pământ smălţuit pe dinăuntru şi pe dinafară îmbucându-se olan cu olan de cel puţin omo5
diametrul ţevilor de tuci va fi de el puţin om20 iar acelor de pământ minimum om25.
Paralel cu ţeava de scurgere se va stabili o ţeavă de ventilaţie, care va pleca tot-deauna
din punctul cel mai înalt al bolţei şi se va urca fără nici o întrerupere până d'asupra
învelitoarei casei sau privatei; diametrul ţevei va fi de cel puţin om20 lărgime. Această
ţeavă poate fi de tuci, pământ smălţuit, sau esecutată în interiorul zidului casei în formă
de coş îmbrăcat în olane de pământ, în acest caz zidul va avea grosimea de 13 11 14 cel
puţin 0,56 afară de tencuială; cabinele privatelor vor fi bine luminate şi aerisite.
In cea ce priveşte distanţa hasnalelor dela stradă va fi cel puţin cu 3 m. depărtare,
iar de vecinătăţi minimum cu 1 m. Despre vicinătăţi se poate permite construirea alături
când imediat se află în vecinătate o altă hasna.
Art. 32. In secţiunea II nu se vor permite construcţiuni de private de cât to de zid; se
va autoriza însă a fi şi hasnale neboltite, înlocuindu-se bolta cu tăvan de scânduri bine
ajustate între ele.
Ţeava de cădere a materiilor va fi de tuci sau pământ smălţuit iar ţeava de ventilaţie
poate fi de scânduri bine înclinate între dânsele,
Art. 33. In secţiun<e>a II se va permite în loc de zidărie îngroparea de butoae solid
coustruite [= construite] şi cătrănite.
Art. 34. In secţiunea IV se pot admite privăţi ordinare (gropi în pămâut [=pământ])
de o capacitate de cel puţin 1 m.c. 00, descoperite şi închise.
Art. 35. In secţiunea I pe stradele indicate la art. 11 sub literile a, b, c, şi d, nu se
vor putea face împrejmuiri de cât de fer pe soclu de zid sau piatră, sau de lemn vopsit şi
pe parapet de zid iau [=iar] pentru restul stradelor din această secţiune şi pe stradele din
secţiunea II se vor permite împrejmuiri cu otul de lemn vopsit şi lucrate în o formă
plăcută. 141
115 Art. 36. In secţiunea III şi IV toată [= toate] împrejmuirile la stradă se vor
autoriza a fi de lemn. Pentru secţiunea IV se esceptează viile şi grădinile, care pot fi

închise la stradă cu garduri de nuele şi mărăcini, de preferat însă cu gard viu; închisorile
la strade cu şanţuri nu vor fi pennise.
Art. 3 7. ln secţiunea I pe stradele indicate la art. I I sub li terile a, h, c, şi d, nu se
vor permite constmcţiuni de grajduri; pentru restul stradelor din această secţiune precum
şi în cele alte secţiuni se vor pennite asemnea construcţiuni, însă în condiţiunile prescrise
în acest regulament pentru dependinţe specificate pentru fie-care secţiune în parte.
Cap. lV. Reparaţiuni
Art. 38. Pentru reparaţiuni, reconstrucţiuni sau prefaceri de clădiri sau împrejmuiri,
proprietarul este dator a cere un bilet de voe dela primărie, arătând cu deamăruntul
lucrările ce voeşte a face.
Pentru reconsrucţiuni sau prefaceri complecte pe stradele din Secţia I şi II
proprietarul va fi dator a prezenta planuri în dublu exemplar prin care se va arăta planul
caturilor, faţada despre stradă şi o secţiune generală a clădirei.
In cazuri de reconstrucţiune toală, proprietarul este dator a observa întru toate
prescripţiunile acestui regulament pentru construcţiuni. 1sl
116 Art. 39. Pentru construcţiunile eşite din aliniere şi slabe sau în paiante nici o
reparaţiune nu este pennisă, de cât cu retragerea stabilită prin planul de aliniere.
Art. 40. Nici o împrejmuire ne aliniată nu se poate repara.
Art. 41. Toate construcţiunile eşite din aliniere care sunt de tot de zid ş1 sunt
recunoscute de solide voile de reparaţiuni ce se pot da sunt:
a) A se preschimba lemnăria uşilor şi ferestrelor fără a atine corpul zidăriei câtuşi
de puţin.
b) A repara tencuiala pe alocurea, fără a atinge câtuşi de puţin corpul zidăriei.
c) A repara pe alocurea învelitoarea, fără a atinge câtuşi de puţin căprioreala.
Ori-ce reparaţie radicală este oprită la casele supuse retragerei, chiar când ar fi
recunoscute de solide şi în perfectă stare şi aceasta nu numai la zidul din faciadă, dar şi la
întreaga clădire aflată subun acelaş* acoperământ. Ca reparaţie radicală, se consideră ori-
ce reparaţie interioară sau exterioară menită a consolida clădirea, a transforma
destinaţiunea ci, a o înfrumuşeţa, a înălţa tavanurile sau zidurile, a mări sau micşora
deschizăturii, a preschimba felul existent al învclitoarei; într-un cuvânt a face reparaţiuni
destinate, nu a întreţine clădirea şi starea ei actuală, ci a spori durata şi valoarea ci.
Art. 42. Când o construcţie sau împrejmuire a- if.11 17 meninţă cădere paqială
sau totală, în unna prescriptului verbale închinat de comsiunea instituită şi când
autoritatea comunală s'a convins, că este de neapărată nevoe a se dărâma, Primarul va
emite ordonanţa cuvenită, punând în întârziere pe proprietar.
Dacă proprietarul se înpotriveşte a se supune intimărci ce i se face, Primarul se va
adresa justiţiei conf. art. 99 şi I 00 din noua lege pentru oganizarea comunelor urbane care
va decide dacă imobilul trebue sau nu a fi dărâmat şi să condamne în acelaş* timp pe
Muzeul Oltului. t. 3. 2013, p. 289-300

contravenient la pedepsele precise [= prescrise] de codul penal pentru călcători de

regulamente comunale.
a) Imobile ne supuse retragerei, şi care ameninţă căderea se pot reconstrui sau
consolida pe aceiaş linie, conformându-se însă dizpoziţiunilor relative la construcţiuni şi
reparaţiuni coprinse prin prezentul regulament.
b) Pentru imobilele supuse retragerei, pennisiunea se va acorda tot în prevederile
aliniatului a de sub acest articol, însă cu condiţiunea de a se retrage la zona de lărgime a
stradei, pentru o retragere până la I m20 nu se va da nici o despăgubire din partea
comunei.
Cap. V. Dispoziţiuni Diverse
Art. 43. Construcţiunile şi împrejmuirile ce nu garantează stabilitatea, supuse sau şi

ne supuse 1111 18 retragerei se vor reconstrui în termen de trei ani dela punerea în aplicare
a acestui regulament; asemenea şi penru casele învelite cu şiţă după stradele din secţia l-a,
se vor preschimba învelitoarele cu metal, reconstruindu-se conform dispoziţiunilor din
acest regulament în termen de 2 ani dela aplicarea lui.
Pentru stradele din secţia II şi III se acordă termen de 4 ani.
Art. 44. In cazuri când pe ori-care stradă s'ar executa lucrări de rectificare sau
aliniere, casele şi îmrejmuirile constatate că ne garantând soliditatea se vor dărâme şi
retrage la linie conom dispoziţiunilor art. 42 din acest regulament.
Art. 45. Pavilioanele şi chioşcurile construite chiar şi de lemn, sunt permise în tot
coprinsul oraşului cu condiţiunile de a fi făcute în forme frumoase vopiste sau decorate cu
plante agăţătoare sau arbori.
Art. 46. Faţadele caselor vor trebui a fi totdeauna în complectă curăţenie.
In cazuri când în urma a două somaţiuni pe cale administrativă proprietarul nu se va
conforma, primaria va lua direct măsuri de curăţire în comptul proprietarului.
Art. 47. In general curţile vor trebui a fi în cea mai complectă curăţenie; nu se va
permite staţionarea băligarilor, precum şi a ori-ce alte materii care ar vicia aerul. 18 1
lt 9 Art. 48. Curţile votelurilor [= hotelurilor], hanurilor şi a cârciumilor unde
staţionează vitele, vor trebui a fi pavate şi întreţinute în complectă stare de curăţenie.
Art. 49. Materialele întrebuinţate în construcţiuni precum: cărămidă, var, lemne,
piatră etc. vor trebui a fi de bună calitate.
In cazuri când ori-ce material se va constata de rea calitate şi ne întruni<n>d
condiţiuni pentru garantarea solidităţei lucrărilor, se va obliga schimbarea şi înlocuirea lui
cu un material bun; asemenea când la ver o cnstrucţie se vor constata că s'a ezecuta, sau
se execută lucrări cari prin natură lor nu ar presinta destulă siguranţă, fie din nepriceperea
meşterilor, fie din cauza materialului defect, acele lucrăi se vor opri ne permiţându-se în
nici un caz continuarea lor, de cât numai a da ă* în urma avizului dat de Inginerul
comunei, acele lucrări se vor executa conform instrucţiunilor ce se vor da.

Art. 50. Ori-ce constructor sau maestru nu va putea exercita meseri<a> fără o
autorizaţiune prealabilă din partea primăriei.
Constructorii, maistrii sau ori care alţi întreprinzători de lucrări sunt obligaţi a avea
în cunoştinţă de aproape prescriţiunile prcsentului regulament, fiind răspunzători la rândul
lor de ori ce abateri.
Art. 51. La dărâmarea zidurilor vechi, molosul 19lbo se va arunca pe faţa interioară
a zidurilor de faţadă şi nu pe stradă.
Molosul se va depărta în fie-care zi transportându-se la locurile destinate de
Primărie.
La încârcarea în căruţe şi după încărcare, molosul va fi stropit cu apă.
Art. 52. In timpul construcţiunei trotuarele şi rigolele vor fi în complectă curăţenie,
ne permiţându-se de cât aranjarea în mod trcplal, treptat şi în figuri regulate a materialului
întrebuinţat în construcţiune.
Art. 53. Ori ce schelă făcută pentru construcţiuni sau reparaţiuni, constatându-se că
n'ar prezenta destulă siguranţă, ori-ce circulaţiunc pc ea se va opri. In cazuri când
necesitatea ar cere pe lângă podurile schelelor să înfiinţeze şi parapete, se vor obliga
proprietari, maeştri sau arhitecţia a le înfinţai* imediat.
Ori-ce accidente întâmplate din cauza schelelor sau a manevrei ne cumpănită în
ridicări sau mişcări de materiale va privi direct pc conducător<ul> lucrărilor pentru ne
prevederi luate la timp.
Art. 54. Locurile virane sau deschise din secţia I, se vor împrejmui în termen de 6
luni, cele din cele lante secţiuni în termen de un an dela data somaţiunilor ce se va face
fie-cărui proprietar în parte; contrar acele împrejmuiri se vor face de comună în comptul
proprietarilor.
Asemenea şi pentru locurile rău împrejmuite unde 2olb este posibilă intrarea
sau sărirea animalilor, ori se uzează de ele pentru aruncarea murdăriilor.
Art. 55. Pe terenurile apărţinând bisericilor care fac curte comună şi care sunt
imediat alături cu curţile bisericilor nu se va permite ridicări de construcţii, spre a masca
vederea bisericilor; aceste terenuri se vor rezerva propriu zis pentru iifiinţare [=înfiinţare]
de grădiui [= grădini] şi parcuri în jurul bisericilor.
Art. 56. Pentru stabilimentele insalubre sau supărătoare, asemenea latrinele,
grajdurile, scugeri de ape menagere, se vor lua măsuri chiar imediat dela punerea în
aplicare a regulamentului.
Art. 57. Ori-ce construcţiuni sau lucrări executate contrar dispoziţiunilor din
presentul regulamen, se vor dărâma, <lupe ce mai întâiu se vor îndeplini formalităţile
prevăzute de art. 42 din presentul regulament.
Art. 58. Toţi agenţi comunali şi poliţieneşti, sunt obligaţi să vegheze la
îndeplinirea întocmăi a condiţiunilor stipulate prin acest regulament.
Ei au dreptul a cere să li se prezinte autoriza<ţ>iunile spre a se asigura de stricta
îndeplinire a clauselor lor.

In cazuri de abateri; se dresa procese-varbale [= verbale] comform legei, referind

spre a se constata la faţa locului gravitatea abaterilor de către inginerul comunei.
Abaterile dela regulamentul de faţă sunt pasibile 2dln de penalităţile prevăzute
prin codul penal.
Art. 59. Dispoziţiunile regulamentelor şi ordnanţelor contrarii prezentului
regulament sunt şi rămân desfinţate.
Acest regulament sa* votat de Consiliul Comunal în şedinţa dela 18 Martie 1895 şi
s'a aprobat prin înaltul decret Regal No. 1651 din 6 Aprilie 1895, şi s'a modificat art. 42,
44 şi 57 conform votului consiliului dela 15 Septembrie 1897 aprobat prin înaltul Decret
Regal No. 3048 din 4 Octombrie 1897.
Primar, N. M. Bircii Secretar, Al. G. Becheanu

Documentar
MĂRTURII DOCUMENT ARE

DESPRE GENERALUL IOAN CĂLUGĂRU
ţ Felicia-Constanţa BANTAŞ
Muzeul Judeţean Olt conservă în colecţiile sale un Fond documentar Ioan Călugăru cc
conţine Foaia Matricolă, Brevete, Rapoarte, Caracterizări, Fotografii, Corespondenţă de front şi
multe alte documente cc ne-au stat la baza elaborării acestei biografii.
Ioan Călugăru s-a născut la 29 iulie 1874 în comuna Uşurei, plasa Oltul (Oltcţul de Jos),
judeţul Vâlcea, ca fiu al preotului Ioan Nicolescu (născut în Uşurei) şi al Ioanei Călugăru (născută
în Şuşanii de Sus). După absolvirea studiilor primare la Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea, a urmat
studiile secundare la Gimnaziul Real din Slatina.
În toamna anului 1893 s-a înscris la şcoala Fiilor de Militari din Craiova. Din anul 1895 a'
urmat cursurile şcolii de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în
anul 1897.
La 1 iulie a fost avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 2 Vâlcea. De
la 16 octombrie 190 I este mutat la Regimentul 3 Olt din Slatina. La I O mai I 903 dobândeşte
gradul de locotenent.
S-a căsătorit cu Agripina Stănciulescu din Slatina, la I 4 februarie 1903. Au avut împreună
trei copii: Amelia (născută la 24 martie 1904), Felicia (născută la I mai 1908) şi Angela (născută
în anul 1911- decedată la 3 februarie 192 I). La I O mai 1909 este avansat la gradul de căpitan.
Participă la cel de-al doilea război balcanic (campania din 1913) fiind mobilizat la partea activă a
Regimentului 3 Olt şi decorat, pentru merite deosebite cu medalia "Avântul Ţării" (21 ianuarie
1914). La I aprilie 1918 a fost detaşat la Regimentul 59 Infanterie. A fost numit comandant al
Cercului de Recrutare Bcnder (mai - iunie 1918). În urma armistiţiului şi a ,,păcii" încheiate de
România cu Puterile Centrale, maiorul Ioan Călugăru a fost demobilizat la I iulie 1918 şi trecut în
efectivele Reg. 3 Olt.
A fost remobilizat la 28 octombrie 1918, în Divizia a XI-a, Regimentul 3 Olt, sub comanda
generalului Ernest Broştcanu, cu această ocazie participând la luptele contra bolşevicilor din
Basarabia. La I aprilie 1918 a fost avansat locotenent-colonel, iar un an mai târziu este decorat cu
„Serviciul Onorific de Aur", pentru activitate militară desfăşurată timp de 25 de ani. Participă la
misiuni militare la Chişinău şi Bălţi, fiind citat de generalul Popovici, prin ordin de zi pe întreaga
Basarabic, drept „corp de elită". A fost decorat la 20 octombrie 1920 cu Medalia „Crucea de
Război" (italiană). La I O mai 1923 a primit Medalia „Victoria" a Marelui Război pentru Civilizaţie
1916-1921. La I iunie 1924 a fost avansat colonel şi transferat la Regimentul 38 Infanterie (cu
garnizoana la Brăila). În anul 1928 a primit Ordinul „Steaua României", în grad de Ofiţer. La I
aprilie 1930 a fost numit comandant al Cercului de Recrutare Olt.
Pc 4 iulie 1931 a fost distins cu „Semnul Onorific" pentru 40 de ani de serviciu militar. A
fost trecut în rezervă la 30 septembrie 1931. Pe 23 decembrie 1931 a fost decorat cu Ordinul
„Coroana României", în grad de Comandor.
Cariera militară de excepţie i-a fost încununată prin dobândirea gradului onorific de general
(r)brigadăla I maiiie 1947.
302 Felicia-Constanţa Bantaş
A încetat din viaţă în februarie 1956, la vârsta de 82 de ani, în locuinţa sa din Slatina, strada
George Poboran nr. 29. A fost înmormântat la cimitirul Strehareţ din oraş. Felicia Constanţa
Bantaş, fiica generalului, a finanţat construirea unui monument (o cruce mare din marmură albă,
ridicată în anul 1997) în curtea bisericii Sf. Ioan din Slatina, închinat memoriei tatălui său şi
eroilor combatanţi în primul război mondial.
LISTA DOCUMENTELOR
A. Muzeul Judeţean Olt, Registru cu brevetele de înaintare şi decorare ale

colonelului Călugăru, 27 + l f. (40 x 27 cm.), legat.
l - s.d., s.l. - Foaia matricolă a ofiţerului Ioan Călugăru - f. 1-1 v-2-2v.
2 - s.d., s.l. - Listă cu gradele obţinute de Ioan Călugăru pentru care nu există
brevete - f. 9.
3 - 1917 martie 31, Codăeşti - Copie de pe Ordinul de Zi nr. 689 din 191 7 martie
31 prin care căpitanul Ioan Călugăru, rănit în luptele de la Pieleşti din 1916 nov. 1O,
primeşte dreptul de a purta pe mîneca stingă galonul de rănit - f. 15 (şi M.J.O., ms. 2473,
l f. şi ms. 2868 dactilo).
4 - 1917 iulie 7, s.l. - Brevet nr. 1650 din 1917 iulie 17 privind acordarea
Ordinului „Coroana României" cu spade în grad de ofiţer căpitanului Ion* Călugăru. - f.
18-18v.
5 - 1918 februarie 7, s.l. - Brevet prin care se atestă decorarea mr. Ion* Călugăru
cu Ordinul „Steaua României" cu spade în gradul de cavaler pentru bravura dovedită în
luptele de la Valea Marcului din 1 septembrie 1917 - f. 2 7.
6 - 1919, Bucureşti. - Decretul No. 386 prin care căpitanul Ioan Călugăru este
confirmat în gradul de maior aşa cum a fost avansat prin decretul No. 485 din 1917 mai
26-f.12.
7 - 1920 aprilie 1, Bucureşti - Brevet nr. 54 prin care se recunoaşte că maiorul Ioan
Călugăru a primit prin Înalt Decret nr. 3099 din 1918 dreptul de a purta Semnul Onorific
de Aur pentru serviciu militar de 25 ani - f. 20.
8 - 1920 octombrie 20, Roma - Decret prin care se acordă maiorului Ioan
Călugărul Ordinul italian „Crucea Meritului de Răsboi" - f. 22.
9 - 1921 august 9, Bucureşti - Brevet prin care se permite maiorului Ion Călugăru
de a purta însemnele medaliei italiene „Crucea de Război" - f. 21
1O - 1921 august 15, Bucureşti - Brevet nr. 34140 prin care se adevereşte
acordarea prin Înalt Decret nr. 1744 din 1918 iulie 7 a ordinului „Crucea comemorativă a
războului 1916-1918 cu baretele Ardeal, Carpaţi, Jiu, Mărăşeşti maiorului Ioan Călugăru
- f. 19
11 - 1923 mai 1O, Bucureşti - Brevet prin care lt. col. Ioan Călugăru primeşte
Medalia „Victoria" a „marelui război pentru Civilizaţie 1916-1921" - f. 23.
12 - 1924 iunie 24, Bucureşti - Decretul regal No. 98 de confirmare a înaintării
maiorului Ioan Călugăru la gradul de locotenent colonel conform Decretului regal No.
1527 din 1920 aprilie 5. - f. 13
Mărturii documentare despre generalul Ioan Călugăru 303
13 - 1925, Bucureşti - Decret regal de confirmare a înaintării locotcnent-

colonelului Ioan Călugăru la gradul de colonel confonn Decretului regal nr. 799 din 1924
iunie 9 - f. 14.
14 - 1928 mai 5, Bucureşti - Decret privind numirea col. Ioan Călugăru ca membru
al Ordinului „Steaua României" în grad de Ofiţer - f. 24.
15 - 1931 iulie 4, Bucureşti - Brevet de acordare a „Semnului Onorific"
colonelului Ioan Călugăru cu ocazia împlinirii a 40 de ani de seriviciu militar- f. 25
16 - 1931 decembrie 23, Bucureşti - Decret prin care col. (r.) Ioan Călugărul de la
Cercul de Recrutare Olt primeşte Ordinul „Coroana României" în grad de comandor - f.
26.
B. Documente disparate lăsate de familie şi ajunse în arhiva Muzeului Judeţean Olt.
17 - 1916 octombrie 5-6 - Tabel cu ofiţerii Reg. 43 lnf. propuşi pentru a fi
decoraţi- M.J.O„ ms. 2482, f. l-lv-2
18 - 1916 octombrie 17 - Raport prin care col. G. Theodorescu, comandantul Reg.
43 Infanterie, solicită decorarea cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa III-a a căpitanului Ion
Călugăru pentru bravura arătată în luptele din 1916 oct. 14-15 - M.J.O., ms. 2482, f. 2v.
19 - 1916 octombrie 25, s.l. - Raport al comandantului Rcg. 43 Infanterie, lt. col.
G. Teodorescu, prin care propune ridicarea la gradul de maior a cpt. Ioan Călugărul,
comandantul Batalionului 3, pentru vitejia arătată în bătăliile din 1916 oct. 14-16 -
M.J.O., ms. 2477, 1 f. (orig. şi copie)
20 - [ 1917 februarie] - Raport al medicului Ionescu despre combaterea epidemiei
de tifos la Regim. 43 I 59 Infanterie în care o contribuţie importantă a adus şi cpt. Ioan
Călugărul - M.J.O„ ms. 2476, 4 f.
21 - 1917 aprilie I, s.I. - Memoriu despre activitatea căpitanului Ioan Călugăru
între 1916 august 15 şi 1917 martie 20- M.J.O„ ms. 2478, 3 f. ms. (copie, 4 f. ms. inv.
2476).
22 - 1917 iulie 2 - Copie de pe raportul înaintat de maiorul Ioan Călugărul către
comandantul Regimentului 43 I 59 Infanterie - M.J.O„ ms. 2879, 3 f. ms.
23 - 1917 septembrie 4, s.I. - Copie de pe Ordinul de Zi nr. I 3 prin care
comandantul Brigăzii 21 Infanterie aduce mulţumiri pentru unităţilor din subordine
pentru comportarea lor pe front - M.J.O„ ms. 2474, I f.
24 - 1917 septembrie I O, s.1. - Copie de pe adresa trimisă de Brigada 21 Infanterie
Diviziei XI în legătură cu maiorul Ioan Călugăru - M.J.O„ ms. 2877, I f. (2 p.)
25 - 1918 iulie 23, s.I. - Raport al maiorului Ioan Călugăru prin care solicită să i se
recunoască vechimea în grad din 1916 noiembrie I - M.J.O„ ms. 2480, I f. (2 p.)
26 - 1918 octombrie 15, s.l. - Adresa mr. Ioan Călugăru prin care solicită
înaintarea în grad - M.J.O„ ms. 2864, I f. (2 p.)
27 - 1919 martie 22, s. l. - Solicitarea mr. Ioan Călugăru de a-i fi recunoscute
meritele din timpul campaniei 1916-1917- M.J.O„ ms. 2878, I f. (2 p.)
28 - [1927 aprilie I (post)], s.l. - Caracterizarea activităţii col. Ioan Călugăru
pcntrn perioada 1926-1927. - M.J.O., Ms. neinventariat. I f. (2 p.)
29 - 1999 martie 23, [Slatina] - Amintirile Feliciei-Constanţa Bantaş, fiica gen.
Ioan Călugăru, despre Ecaterina Teodoroiu - M.J.O„ ms. 1545 (copie dactilo ms. 1544).

Doc. 1
s.d., s.I. - Foaia matricolă a ofiţerului Ioan Călugăru - f. 1-1 v-2-2v.
FOAIA MATRICOLĂ
1. Starea civilă
Numele şi prenumele: Călugăru Ioan născut la 29 Iulie 1874 în Cam. Uşurei plasa
O/tu - Olteţu de Jos judeţul Vâlcea fiul lui Preot Ioan Nicolaescu şi al Joanei I. Călugăru
de religie Ortodox domiciliat la Uşurei plasa O/tu - Olteţu de Jos judeţul Vâlcea venit la
Corp la 1 Julie 1897 dela Şcoala <de> Ofiţeri lnf<anterie>.
2. Schimbări în starea civilă în cursul carierii
Căsătorit: Cu D-ra Agripina Stănculescu de religie ortodoxă în anul 1903 luna
Februarie ziua 14 în oraşul Slatina biserica Ionaşcu în baza aprobării [Corpului de
armată, minister, etc. care i-a dat aprobarea] Corpului 1 Armată
Copii: Numele Amelia sex femeiesc născut în anul 1904 luna Martie ziua 24 oraşul
Slatina I Numele Felicia sex [femeiesc] născut în anul 1908 luna Mai ziua I oraşul
[Slatina] I Numele Angela sex [femeiesc] născut în anul 1911 luna - ziua - oraşul
[Slatina]
Decese [fie ofiţerul, soţia, copii, etc.]: Angela, fică, decedată la 3 Februarie
1921. li
3. Campanii, Rane. Acte de bravură sau de curaj (în timp de război sau în timp de
pace).
Campanii:
1913-Iunie 20. Mobilizat Reg. Olt No. 3 p.a. Î<nalt> D<ecret> No. 4609
1913-Aug. 31. Demobilizat şi rămas sub arme Î D. No. 5510
1916 -Aug. I 5. Mobilizat Reg. 43 Jnf<anterie> P. M Î D. No. 2784 O<rdin de>
Zi No. 803
1918-Iulie 1. Demobilizat şi rămas sub arme Î D. No. 1010
1918 - Oct. 28. Mobilizat Î D. No. 3179
1921 -Apr. 1. Demobilizat şi trecut pe picior de pace Î D. No. 897 I <1>921
Rane: 1916 Noembrie* 10. Rănit în luptele dela satul Pieleşti, jud. Dolj, pe când
comanda Bat. 1 din Reg. 43 lnf
Acte de bravură sau de curaj
În prima perioadă a Campaniei 1916-1918:
Comandant al Bat. 2 [indescifrabil] în ziua de 16 Oct. 1916
Atacat poziţia inamică „Poiana Mihai [indescifrabil] jud. Gorj (Drumul Buliga) şi
ocupă Dealul [indescifrabil] propus pentru decorare cu Ordinul „Mihai Viteazu*"
cl<asa> III rap. No. 342 I 1916 din 6 Oct. al Comand. Sect. către Birg. 21.
În perioada 2-a a Campaniei 1916-1918:
La comanda Bat. 2 49 I 29 7 atacă poziţia inamică <din> Sectoru</> Budiu-Calciu
N.E. Valea Varniţei (Mişlea-Zăbrăuţi) Moldova, în ziua de 14 Sept. şi ocupă poziţiei
[poziţia] din faţa Sect. Bat. I fiind citat prin Ordinul de Zi No. 13 din 4 Sept. 1917 Brig.
21 Inf şi decorat cu „Steaua României" c/<asa> V.

4. Servicii speciale. Misiuni-însărcinări (în afară de serviciile în corp sau

comandament), modul de îndeplinire şcoli şi cursuri absolvite. Limbi străine.
Aptitudini speciale [Bun trăgător cu armă, granada*, etc. skyeur, pilot etc.] -
Studii civile: primare 4 clase la Drâgâşani şi R<1înnicu> Vâlcea secundare 4 clase
Gimnaziul Reoi- Slatino universitare - diferite alte şcoli -
[Studii] militare: şc<oala de> preg<ătire> a of<iţerilor> activi sau de rezervă
Şcoala de Fii de Militari Crniova şcoala specială Şcoala de Ofiţeri <de> lnf<anterie>
Bucureşti curs de informaţii sau alte cursuri Şcoala de Lopată Schitu Goleşti 1909, Curs
Jnjimnaţii Centru <de> lnstr<ucţie> lnf'<anterie> Sl Gheorghe, Curs Informaţii Şcoala
Gaze* Bucureşti
Limbi străine: Limba Francezâ şi Germană.
Misiuni sau însărcinări importante - li
5. Recompense, decoraţiuni, medalii
/)- 1906 Mai 10 - Medalia Jubiliară „ Carol/" - Î<nalt> D<ecret> No. 5384
2)- 1914 lanuarie 21 „Aventul Ţărei" pentru Campania 1913-Î. D. No. 6247
3) - 1917 Julie 18 - Ordinul „ Coroana României" cu .\pade în gradul de 0.fifer cu
panglică de Virtutea Militară Î. D. No. 714 Brevet No. 1650
4) - 1918 Februarie 7 - Ordinul ,,Steaua României" cu spade în gradul de Cavaler
cu panglica de Virtutea Militară Î. D. No. 203. Brevet No. 2068
5) - Medalia „ Crucea Comemorativă a resboiului 1916 I 1918" Î. D. No. 1944
6) - 1920 Aprilie I - „Serviciul Onorific de aur pentru serviciul militar de 25 ani".
Î. D. No. 3099 bis
7) - 1920 Oct. 20 - Medalia „ Crucea de resboi Italiană" Brevetul No. 205
8) - 1923 Mai JO Medalia „ Victoria" a Marelui Resboi pentru civilizaţie 1916-
1921. Î. D. No. 3390
9) - 1928 Mai JO Ordinul „Steaua României" în gradul de Ofiţer Î. D. No. 300 I
<1>928, Mon<itorul> Of<icial> No. /Ol I <1>928.
10) - 1931 Julie 4 „Semnul Onorţfic pentru 40 ani serviciu Î. D. No. 2293 I
<1>931 Mon<itorul> Of<icial> No. 156 I <1>931
11) - 1931 Decembrie 23 Ordinul „ Coroana României" în gradul de Comandor Î.
D. No. 4306 Mon<itorul> O.f<icial> No. 304 din 31. Xll. 1931.
6. Servicii şi diverse poziţiuni
Corpurile şi : Garnizoane
serviciile în cari I de reşedinţă
Diferite poziţii, grade, funcţiuni
a executat a corpului sau
serviciul militar serviciului
Şc<oala> Fii I Elev anul al 1893 Septembrie I O
I
Militari Craiova · 3-lea

! „ 4-lea 1894 Iunie 29
"
Şcoala de Ofiţeri „ I 1895 Sevtembrie 14
" "11 1896 Julie I
Caporal " „ 16
"
Reg Vâlcea No. 2 Sub 1897 Iulie I

Corpurile şi Garnizoane
serviciile în cari de reşedinţă
Locotenent
„ Olt No. 3 1901 Oct. 16
"
„ Suceava No. 16 1903 Aprilie 22
"
„ Olt No. 3 locotenent 1903 Mai JO Î.D. No. 1471
„ ArKeş No. 4 1909 Aprilie 1
"
„ Olt No. 3 Capitan „ Mai 1
„ 43 Jnf „ 1916 AuK. 1O pentru complectare de efectiv
"
Maior 1917 Aprilie 1 f D. No. 485
„ 59 „ „ 1918 Avr. 1 Venit prin detaşare Re~. 59 Jnf
C<entrul 1918 Mai 15. Mutat ca comandant al Cerc. de
de> R<ecrutare> „ Recr. Bender Î. D. No. 2872 M Of No. 42 I 1918
Bender Ordin de Zi No. 349
1918 Junie 20. Înlocuit la Comanda C.R. Bender
Reg. 59 Jnf. „
şi rămas Re~imentului. Î. D. 1486 O. Zi No. 421
1918 Aug. 1. Mutat în Reg. 43 Jnf. con/ Ord.
" 43 " " circular No. 2605 I 1918
1918 Aug. 4. Mutat în Reg. Olt No. 3 Î. D. No.
" " 1966 Ord. de Zi No. 526
1918 Aug. 5. Prezentat şi însemnat în Reg. Olt
„ Olt No. 3
" No. 3 f D. No. 1966 Ord. de Zi No. 892 \\
1919Aprilie1 Î. D. No. 1527 Ord. de Zi No. 194
Reg. Olt No. 3 Lt. Colonel
I 1920
1924 Junie 1 cu vechimea dela 31Aprilie1924 şi
Colonel mutat în Reg. 38 Jnf. f D. No. 1800 publicat în
"
M Of No. 12411924 Ord. de Zi No. 730 I 1924
1 Junie 1924, venit În corp. ca mutat prin
Înaintare din Reg. Olt No. 3 f D. No. 1800 I 1924
Reg. 38 lnf
" - 1 Oct. 1926. Numit Comandant al Reg. 38 Jnf
Î.D. No. 3196 M Of No. 53. O. Zi ... I 1926
1 Oct. 1929. Mutat la Brig. X-a lnf în interes al
Brig. 1O-a Jnf.
" serviciului Î.D. No. 3237 I 1929
1 Apr. 1930. Mutat la Comanda Cerc. de
" " Recrutare Olt Î.D. No. 982 I 1930
1Aprilie1930. Prezentat la Cerc. de Recrutare
Cerc<ul de>
Olt şi luat comanda cercului Î.D. No. 982 I 1930.
Recr<utare> Olt "
M Of No. 69 I 1930. Ord. de Zi No. 49 I 1930.
30 Sept. 1931- Trecut <în> rezervă.
Comunicare Min. Armatei, public<ată> în Mon.
" "
Of Part<ea> IV cu No. 118 din 21 Sept. 1931.

Corpurile şi Garnizoane
serviciile în cari de reşedinţă
Ord. Zi No. 43 I </>931
Trecut În retragere p<entru> limită <de>
vârstă. Î.D. 893 I </>938 M. Of No. 49 I
" "
</>938
Cercul Teritorial General de Înaintat la gradul de general de brigadă onorific
Olt bri~adă Î.D. No. 205 din 1 Martie 1947 M. Of No. 50
Doc. 2
s.d., s.l. - Listă cu gradele obţinute de Ioan Călugărul pentru care nu există brevete
- f. 9.
Lipsuri de Brevete de Înaintare

în grad şi decorare
Brevetele pentru înaintare în grade:
I. Sublocotenent Luate în resboiul <din> 1916 I I 918 de Germani sau vecini,

2. Locotenent familia fiind refugiată cu mine; rănit în luptele de la 10
pentru Noembrie* 1916 lângă satul Pieleşti jud. Dolj şi evacuat din
gradul Slatina la 11 Noembrie* spre Bucureşti şi Moldova iar în
de 3. Capitan casă s'a instalat o etapă germană care mi-a lăsat casa golă.
S'a cerut o certificare de la [indescifrabil] însă nu s'a dat la
timp, astfel că aceste brevete sunt în situatia de „lipsă".
Brevete pentru decoraţii şi medalii:
Lipseşte I. medalia „Jubiliară

Carol I"
Luate şi acestea fie de Germani fie de
brevetul 2. decoraţia „Avântul Ţării
vecini care m'au devastat
pentru pentru Campania din 1913"
Doc. 3
1917 martie 31, Codăeşti - Copie de pe Ordinul de Zi nr. 689 din 1917 martie 31
prin care căpitanul Ioan Călugăru, rănit în luptele de la Pieleşti din 1916 nov. 1O, primeşte
dreptul de a purta pe mîneca stîngă galonul de rănit. - f. 15 (şi M.J.O., ms. 2473, 1 f şi
ms. 2868 dactilo)
Copie
Corpul 1 Annată Brigada 21 Infanterie
Divizia XI Regimentul 43 I 59 Inf<anterie> I
De pe ordinul de zi No. 689 din 31 Martie 1917

În conformitate cu ordinele Comandamentelor militare superioare, Noi Locotenent

Colonel Pomponiu Constantin, comandantul Regimentului 43 I 59 Infanterie, avend în
vedere că ofiţerii şi gradele inferioare de mai jos, din acest corp distingându-se pe câmpul
de luptă unde au înfruntat vitejeşte pe inamic au fost răniţi
Ordonăm ca toţi aceşti viteji a căror vădită bărbăţie şi curaj e ran ace au primit cu
glorie, făcându-şi datoria către Ţară şi Tron, să poarte pe mâneca stângă a vestonului,
bluzei şi mantalei, galonul de rănit.
Ordon companiilor a da fie cărui rănit, ofiţer sau om de trupă, câte o copie de pe
acest ordin de zi în ceea ce'! priveşte pe fie care, pentru a putea ori când justifica purtarea
galonului de rănit, fiind fie care obligate a'! purta în totdeauna* asupra sa.
No. Numele şi pronumele

Gradul Observaţii
curent rănitului
Rănit în luptele de lângă satul Pieleşti
I. Călugăru Ioan căpitan
Jud. Romanati la 10 Noembrie 1916
Comandantul Reg<imen>tului 43 I 59 Inf<anterie>

Locotenent Colonel (ss) Pomponiu.
Se certifică de noi exactitatea presentei copii depe* ordinal de zi No. 689 din 31
Martie 1919.
Adjutantul Reg<imen>tului 43 I 59 Inf<anterie>
Locotenent I [ss] Gh. Petre Codăeşti 31 Martie 191 7
[L.S.] România - Reg. 43 lnf.
Doc. 4
1917 iulie 7, s.l. - Brevet nr. 1650 din 1917 iulie 17 privind acordarea Ordinului
„Coroana României" cu spade în grad de ofiţer căpitanului Ion* Călugăru. - f. l 8-l 8v.
Ministerul de Răsboiu
Brevet
Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Răsboiu adeverim că prin

Înaltul Decret No. 214 din 18 Iulie 1917, Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi
Ordinul „Coroana României cu spade în gradul de Ofiţer Căpitanului Călugăru Ion*,
din Regimentul 43 Infanterie, pentru bravura cu care a respins cu batalionul său trupele
inamice ce ocupa Poiana lui Mihai Viteazul* şi pentru îndârjirea cu care a rezistat mai
mult de JO zile atacurilor inamicului. A capturat 16 chesoane de muniţii, 16 cai de
artilerie cu conducătorii lor, o mitralieră şi un însemnat material de răsboiu. A/ost rănit
în timpul unei lupte (1916/.
Ministru de Răsboi, I [ss] Vintilă I.C. Brătianu
Directorul Superior I al personalului,\ Lt. colonel [ss] Rădulescu li
1
[Adăugat cu creionul:] lângă Pieleşti,jud. Romanaţi <la> JO Noembrie* 1916.

28 Aprilie 1936
Se certificăde noi că Domnul Colonel în rezervă Călugăru Ioan, fost în timpul
războiului Căpitan în Regimentul 43 Infanterie, i s'a conferit panglica de „Virtutea
Militară" prin Înaltul Decret Nr. 1552 din 22 Iunie 1918, publicat în Monitorul Oficial Nr.
95 din 20 Iulie 1918.
Şeful Serviciului personalului I Lt. Colonel [ss.i] I L.Ş.
Şeful Biur<oului> Centralizare I Maior, I [ss] Popescu Ştefan.
Doc. 5
1918 februarie 7, s.I. - Brevet prin care se atestă decorarea mr. Ion* Călugăru cu
Ordinul „Steaua României" cu spade în gradul de cavaler pentru bravura dovedită în
luptele de la Valea Marcului din I septembrie 1917 - f. 27.
Ministerul de Răsboiu
Brevet
Noi Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Răsboiu adeverim că prin Înaltul

decret No. 203 din 7 Februarie 1918 Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi Ordinul
„Steaua României" cu spade în gradul de Cavaler Maiorului Călugăru Ion, din
Regimentul 43 I 39 b?fanterie. pentru bravura şi avântul cu care a comandat batalionul
în lupta dela 1 Septembrie 1917. Înaintând cu unitatea sa prin jocul de baraj al
inamicului a stabilit o nouă linie în Valea Marcului, pe care a menţinut-o cu tărie. I
Ministru de Răsboiu, I [ss] Gen.
Iancovescu.
Directorul personalului I Maior [ss.i.] I
No. 20681anul1918 luna Februarie ziua 7.
Doc. 6
1919, Bucureşti. - Decretul No. 386 prin care căpitanul Ioan Călugăru este
confirmat în gradul de maior aşa cum a fost avansat prin decretul No. 485 din 1917 mai
26 - f. 12.
Ferdinand I
Din graţia lui Dumnezeu şi prin voinţa naţională
Rege al României
Voind a răsplăti serviciile aduse de Căpitanul Călugăru Ioan Noi prin Decretul
Nostru cu No. 485 din 26 Mai 1917 l'am înălţat la gradul de Maior cu încredere că
pururea va fi ascultător Tronului şi legilor ţărci şi că va fi gata în ori-ce împrejurare să 'şi
jertfească viaţa spre apărarea Steagului şi Patriei, în timp de pace sau în timp de răsboiu,
pe uscat sau pe apă.
Pentru care am dat această Regală Diplomă sub a Noastră semnătură şi pecetie în
reşedinţa Noastră din Bucureşti Anul mântuirci 1919 şi cel d' al VI-I ea al Domniei
Noastre.
Dat în .......... la ................ 19 ................... .

[ss] Ferdinand
Ministru Secretar de Stat I la Departamentul de Răsboi, I [ss] [gen. Artur]
Yăitoianu
No. 386
Doc. 7
1920 aprilie I, Bucureşti - Brevet nr. 54 prin care se recunoaşte că maiorul Ioan
Călugăru a primit prin Înalt Decret nr. 3099 din 1918 dreptul de a purta Semnul Onorific
de Aur pentru serviciu militar de 25 ani - f. 20.
REGATUL ROMÂNIEI I MINISTERUL DE RESBOIU

BREVET
Ministrul Secretar de Stat la Departamentul de ResboiiI face cunoscut Maiorului

Călugăru Ioan că prin Înaltul Decret No. 3099 din anul 1918 i s'a acordat dreptul de a
purta Semnul Onorific de aur, şi că s'a dat ordin a fi recunoscut în drept de a purta acest
semn pentru serviciul militar de 25 ani împliniţi.
Ministru, Şeful Serviciului Personalului,
[ss] General Răşcanu Colonel [ss] Alimănescu
No. 54 I La 1 Aprilie 1920. I Bucureşti.
Doc. 8
1920 octombrie 20, Roma - Decret prin care se acordă maiorului Ioan Călugărul
Ordinul italian „Crucea Meritului de Răsboi" - f. 22.
Numero d'ordine de! Registro delie concessioni 75148

Regio Esercito Italiano
li Ministro delia Guerra
Visto ii R. Decreta 19 Gennaio 1918, n. 205:
Determina:
E concessa al Maggiore nel 43° Fanteria Călugăru Ioan la Croce al Merita di
Guerra.
Roma, addi 20 ottobre 1920.
11 Ministro, I [ssi].
Doc. 9
1921 august 9, Bucureşti - Brevet prin care se permite maiorului Ion Călugăru de a
purta însemnele medaliei italiene „Crucea de Război" - f. 21
Ministerul Afacerilor Streine

Cancelaria Ordinelor
Brevet

Cancelaria Ordinelor atestă că conform alin. 3 de sub art. 12 din Constituţie, şi în

baza brevetului original sub No. 75148 din 23 Octombrie 1920 Maiestatea Sa Regele a
binevoi a autoriza pe Domnul Maior Călugăru Ion, din Regimentul 43 Infanterie, a
purta însemnele Medaliei „Crucea de Război" (italiană).
Pentru care s'a dat presentul brevet investit cu sigiliul Canceleriei Ordinelor.
Făcut în Bucureşti, la 9 August 1921.
Ministru, I [ssi] I Director, I [ss] Alecsandru N. Lacovary"'
No. 30023
Doc. 10
1921 august 15, Bucureşti - Brevet nr. 34140 prin care se adevereşte acordarea prin
Înalt Decret nr. 1744 din 1918 iulie 7 a ordinului „Crucea comemorativă a războului
1916-1918 cu baretele Ardeal, Carpaţi, Jiu, Mărăşeşti maiorului Ioan Călugăru - f. 19
Ministerul de Războiu
Brevet
Noi Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Războiu adeverim că prin Înaltul

decret No. 1744 din 7 iulie 1918 Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi Maiorului
Călugăru Ioan, din Reg<imentul> 43 Infanterie „Crucea Comemorativă a războiului
1916-1918 cu baretele: Ardeal, Carpaţi, Jiu, Mărăşeşti, 1918, 1919".
Ministru de Războiu, I [ss] General Răşcanu
[L.S.] România I Ministerul de Război
Directorul Superior I al personalului, I [ss] Colonel Alimănescu I
No. 34140 I anul 1921 luna August ziua 15 I Bucureşti.
Doc. 11
1923 mai I O, Bucureşti - Brevet prin care lt. col. loan Călugăru primeşte Medalia
„Victoria" a „marelui război pentru Civilizaţie 1916-1921" - f. 23.
Ministerul de Războiu
Brevet
Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Războiu adeverim că prin

Înaltul decret No. 3390 din 20 Iulie 1921 Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi
L<ocotenen>t Colonel Călugăru Ioan din Reg<imentul> 3 Infanterie Medalia
„Victoria" a marelui războiu pentru civilizaţie 1916-1921.
Ministru de Războiu I [ssi]
L.S. România - Ministerul de Răsboiu
Directorul Superior I al personalului, I Colonel [ssi]. I
No. 1500 I anul 1923 luna Maiu ziua 10 I Bucureşti.
Doc. 12
1924 iunie 24, Bucureşti - Decretul regal No. 98 de confirmare a înaintării
maiorului Ioan Călugăru la gradul de locotenent colonel conform Decretului regal No.
1527 din 1920 aprilie 5. - f. 13
Ferdinand I
Rege al României
Voind a răsplăti serviciile aduse de Maior Călugăru Ioan Noi prin Decretul
Nostru cu No. 1527 din 5 Aprilie 1920, !'am înălţat la gradul de L<ocotenen>t Colonel
pe I Aprilie 1919 cu încredere că pururea va fi ascultător Tronului şi legilor ţărei şi că va
fi gata în ori-ce împrejurare să'şi jertfească viaţa spre apărarea Steagului şi Patriei, în
timp de pace sau în timp de războiu, pe uscat sau pe apă.
reşedinţa Noastră din Bucureşti Anul mântuirei 1924 şi cel d'al X-lea, al Domniei
Noastre.
Dat în Bucureşti la 24 Iunie 1924.
[ss] Ferdinand
Ministru Secretar de Stat I la Departamentul de Război,
General de Divizie [ss] [Gheorghe] Mărdărescu.
No. 98 C.
Doc. 13
1925, Bucureşti - Decret regal de confirmare a înaintării locotenent-colonelului
Ioan Călugăru la gradul de colonel conform Decretului regal nr. 799 din I 924 iunie 9 - f.
14.
Ferdinand I
Rege al României
Voind a răsplăti serviciile aduse de L<ocotenen>t Colonel Călugăru Ioan, din

regimentai 3 infanterie, Noi prin Decretul Nostru cu No. 799 din 9 Iunie 1924 l'am
înălţat la gradul de Colonel, pe 31 Martie 1924, cu încredere că pururea va fi ascultător
Tronului şi legilor ţărei şi că va fi gata în ori-ce împrejurare să'şi jertfească viaţa spre
apărarea Steagului şi Patriei, în timp de pace sau în timp de războiu, pe uscat sau pe apă.
reşedinţa Noastră din Bucureşti Anul mântuirei 1924 şi cel d'al 10-lea al Domniei
Noastre.
Dat în Bucureşti la ..... 1925.
[ss] Ferdinand
Ministru Secretar de Stat I Ia Departamentul de Război,
General de Divizie [ss] [Gheorghe] Mărdărescu
No. 225 C.

Doc. 14
1928 mai 5, Burnrcşti
- Decret privind numirea col. Ioan Călugărn ca membru al
Ordinului .. Steaua României" în grad de Ofiţer - f. 24.
Mihai 1-iu
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională
Rege al României
La toţi de faţă şi viitori. Sănătate
Asupra raportului Ministerului Nostru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor,

sub No. 31515 I <1>928
Am decretat şi decretăm:
Art. I. Numim membru al Ordinului ,,Steaua României" în gradul de Ofiţer, pe
Domnul Colonel Călugăru Ioan, din regimentul 38 in/'anterie.
Numitul va purta însemnele militare.
Art. II. Ministrul Nostru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor, este însărcinat
cu executarea acestui Decret.
Dat în Burnreşti la 5 Alai 1928. I În numele Majestăţii Sale Regelui Mihai 1-iu
(semnat) Nicolae Principe al României
(semnat) Miron Patriarhul României
(semnat) Gh. V. Buzdugan
Ministrul Afacerilor Străine ad-interim I Cancelar al Ordinelor
(semnat) 1. G. Duca I
Pentru confo1mitate cu Decretul original I
Directorul Cancelariei Ordinelor,
Ministru Plenipotenţiar I [ss.i]
No. (Decretului)
No. (Brevetului) 1296
Doc. 15
1931 iulie 4, Bucureşti - Brevet de acordare a „Semnului Onorific" colonelului
Ioan Călugăru cu ocazia împlinirii a 40 de ani de seriviciu militar - f. 25
REGATUL ROMÂNIEI I MINISTERUL ARMATEI

BREVET
Ministrul Secretar de Stat la Departamentul Armatei face cunoscut colonelului

Căltlf~ăru Ioan. co111wulant11/ Cerrnlui de Recrutare Olt că prin Înaltul Decret No. 2293
din 4 111/ie 1931 i s'a acordat „Semnul Onorţfic" pentru serviciul militar de 40 ani
împliniţi şi cf1 s'a dai ordin săi se recunoască dreptul de a purta acest semn. I
Ministrul l\rmatei. I [ss] General C.G. [indescifrabil].
Directorul Personalului, I General [ss.i.]
No. 298 I La 4 Iulie 1931 I Bucureşti.

Doc. 16
1931 decembrie 23, Bucureşti - Decret prin care col. (r.) Ioan Călugărul de la
Cercul de Recrutare Olt primeşte Ordinul „Coroana României" în grad de comandor - f.
26.
Carol al II-iea
Prin graţialui Dumnezeu şi voinţa naţională
Rege al României
La toţi de faţă şi viitori, Sănătate
Asupra raportului Ministrului Nostru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor,

sub No. 74143 I <1>931
Am decretat şi decretăm
Art. I. Numim membru al Ordinului „Coroana României" în gradul de Comandor,
pe Domnul Colonel În rezervă Călugăru Ioan, dela Cercul de Recrutare Olt.
Art. II. Ministrul Nostru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor, este însărcinat
cu executarea acestui Decret.
Dat în Bucureşti la 23 Decembrie 1931.
(semnat) Carol I
Ministrul Afacerilor Străine I Cancelar al Ordinelor
(semnat) D. I. Ghika I
Pentru conformitate cu Decretul original
Directorul Cancelariei Ordinelor
Ministru Plenipotenţiar, I [ss] Radu N. [indescifrabil].
No. 4306.
Doc. 17
1916 octombrie 5-6 - Tabel cu ofiţerii Reg. 43 Inf. propuşi pentru a fi decoraţi -
M.J.O., ms. 2482, f. l-lv-2
No. 3421 1916 octombrie 6

Comandantul Infanteriei I Brigada 22 lnf.
Către I Brigada 22 Mixtă
Am onoare a înainta alăturatul raport, cu un tablou de propuneri pentru ofiţeri
regimentului 43 Infanterie, rugîndu<->vă să bine voiţi a interveni locului îndrept<ăţit>
pentru a fi recompensaţi, sunt ofiţeri foarte buni, ne lipsind nici un moment de la datorie
muncind cu râvnă fie care în opera lui de acţiune.
Comand<antul> Inf. Brig. 22 Mixtă I Colonel (ss) Obogeanu
No. 633 I 1916 Octombrie 5

Recimentul 43 Infanterie I către
Comandamentul Sectorului Centru Colonel Obogeanu

Am onoare a înainta alăturatul tablou, de propuneri, pentru decoraţii în care sunt
menţionaţi cei mai buni ofiţeri, din acest regiment şi care s<'>au distins, în toate luptele
avute de regiment, ele la începutul campaniei şi până astăzi, rugându<->vă se bine voiţi a
interveni pentru a fi dccoraţi,m văzând prin aceasta, simbolul recompensei pe care cu tot
dreptul <î>I merită. Tot de odată aceasta serveşte drept imbold ca şi de acum înainte să-şi
apere Patria tot cu aceaşi* dragoste şi eroism cu care ei au apărat<->o până acum.
Comand<antul> Reg. 43 Infanterie I Lt. Colonel (ss] G. Theodorescu. li
Regimentul 34 lnf<anterie>
Tablou I De ofiţeri propuşi pentru decoraţie
Nr. Numele şi Pronumele Gradul Observaţiuni

I. Drăguteanu Ion Maior rez<ervă>
2. Călugăru Ion Capitan
3. Bengliu Ion
"
4. Morjan Dumitru
"
5. Grccianu C<onstan>tin
6. Strâmbeanu Ştefan
"
7. Mitrănescu'! Florea
"
8. Băldescu Radu Locotenent
9. Marinescu Gheorghe „
10. Pleşoianu Ion
"
1 I. Enăchescu Anastasie
"
12. Lazăr Ion
"
13. Popescu Ilie Locot<enent> rezervă
14. Tatomirescu Ştefan Sub Locot<enent>
15. Popescu Radu
"
16. Marinescu Mihail
"
17. Geor_gescu Anton
"
18. Constantinescu Vasile „
19. Căpătînă Nicolae „ rez.
20. Vlădoianu Marin
"
21. Căpătincanu D<umi>tru
"
22. Popescu Ghcorn:he Medic Căp<itan> rezervă
21.
Popescu Constantin „ Sub Lt.
[23 ].
22.
Teodorescu Mihail Locot.
f24].
Doc. 18
1916 octombrie 17 - Raport prin care col. G. Theodorescu, comandantul Reg. 43
Infanterie, solicită decorarea cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa III-a a căpitanului Ion
Călugăru pentru bravura arătată în luptele din 1916 oct. 14-15 - M.J.0., ms. 2482, f. 2v.

Raport final I No. 752 I 1916 octombrie 17

Regimentul 43 Infanterie
către I Dl. Comandant Sector Centru
Am onoare a raporta că în timpul luptelor de la 13-16 cor<ent> Căpitanul Călugăru

Ion, care a comandat Batalionul format din toată trupa disponibilă, a Batalionului 2 şi 3
Reg. 43 Infanterie şi-a condus cu multă judecată şi pricepere Batalionul în luptă, ce<e>a
ce a făcut ca şi rezultatele dobândite să fie foarte bune.
În ziua de 14 c<urent> a format cu Batalionul său, prima linie de luptă a întregului
detaşament şi care a întâmpinat, cu multă bravură, atacul inamicului iar la primul semnal
la reluarea ofensivei şi-a condus cu mult tact batalionul făcând ca inamicul se cedeze. În
lupta de la 15 c<urent> continuarea ofensivei, batalionul său a fost tot în linia I
continuând a ataca cu înverşunare pe adversar care s'a retras în dezordine spre Buliga. A
capturat Batalionul său mai mulţi prizonieri, care sau [s'au] înaintat Comandantului de
sector.
Pentru acestea'l propun să fie decorat cu ordinul Mihai Viteazul Clasa III drept
recompensă a muncei ce şia depus-o pentru binele ţărei.
Comand<antul> Reg. 43 Infanterie I Lt. col. G. Theodorescu
Nr. Numele şi
Gradul Unitatea Decoraţiunea Observaţiuni
curent Pronumele
Ord. Mih<ai> Pentru bravură şi buna
Călugăru R. 43
1. Căpitan Viteazul Clasa conducere a unităţei sale
Ion lnf.
III-a pe câmpul de luptă.
Doc. 19
1916 octombrie 25, s.I. - Raport al comandantului Reg. 43 Infanterie, lt. col. G.
Teodorescu, prin care propune ridicarea la gradul de maior a cpt. Ioan Călugărul,
comandantul Batalionului 3, pentru vitejia arătată în bătăliile din 1916 oct. 14-16 -
M.J.O., ms. 2477, 1 f. (orig. şi copie)
No. 981din25 Octombrie 1916

Raport Special
Am onoare a raporta că Căpitanul Călugăru Ioan din acest corp şi care comandă
Batalionul 3-lea de la 16 Septembrie, cu mult zel şi-a condus unitatea sa fără reproşi*,
făcând ca în* totdeauna să'şi inspire încrederea şefilor săi. În luptele de la Oboroca, pe
muntele Zănoagei încadrat un batalion de vânători, luptă continuu 7 zile cu multă bravură
în mijlocul soldaţilor săi negândindu-se un moment la pericolul ce'I aştepta în fie care
clipă. În ziua de 14 Octombrie 1916 când trupele sectorului centru reiau ofensiva la Est
Turcineşti şi în care inamicul este respins cu multe pierderi; el formează cu batalionul său
prima linie de care se isbeşte inamicul şi peste care nu poate înainta. Reluându-se
ofensiva, el porneşte cel dintâi cu batalionul său urmând primul eşelon [eşalon] de atac,

atacă cu îndârjire inamicul cc caută să reziste. Capturează I ofiţer, 40 oameni trupă şi o

mitralieră.
Răstoarnă peste cap, ajutat find şi de trupele vecine, inamicul începe să se
retragă în dezordine, urmărit până la Sâmbotini *. Pentru timpul nopţci rămâne cu unitatea
sa tot în prima linie pc poziţie; iar a doua zi 15 curent cu acelaş* elan şi în urma ordinului
primit atacă şi urmăreşte în* deaproapc cu unitatea sa, inamicul care nu mai putea rezista,
continuă a se retrage în dezordine, şi căruia i se dă lovitura de graţie seara când caută a
opune multă rezistenţă la tranşeele Nord Arsuri. În ziua de 16 oct. curent* formează cu
batalionul său serviciul de siguranţă ce'! [cel] mai înaintat, înaintează până la Poiana lui
Mihai Viteazul, recapturând li tunurile perdute de Artileria noastră în timpul
retragcrei de la 12 curent, capturează circa 20 chesoane inamice, I mitralieră complectă
cu personalul şi 15 cai precum şi mulţi prizonieri. Drept recompensă acestui căpitan are
şi-a condus cu atâta bravură batalionul său şi care arc şi vechimea cerută de lege îl propun
a fi avansat la gradul de Maior fără examen, constituind prin aceasta şi un act de răsplată
acestui brav apărător al Ţărei.
Comandantul Reg. 43 Infanterie, I Lt. Colonel (ss) G. Teodorescu*
P<entru> conformitate, I Plutonier I FI. Burcă.
Doc. 20
[ 1917 februarie] - Raport al medicului Ionescu despre combaterea epidemiei de
tifos la Regim. 43 I 59 Infanterie în care o contribuţie importantă a adus şi cpt. Ioan
Călugărul - M.J.O., ms. 2476, 4 f.
Raport
Asupra combaterei şi stingerci epidemiei
de tifos exantematic la Batal<ionul> .... din
Regim. 43 I 59 Infant<erie> şi populaţia civilă
din comuna Codăeşti satul Rediu-Galien I jud. Vaslui
În luna Februarie 1917, Regim. 43 I 59 lnfant. care ocupa satele Poiana Cornului şi
Pocreca, unde epidemia de tifos exantematic a făcut goluri adânci în trupe, şi unde boala
nu s'a putut învinge deşi era şi un spital ambulant cu două clădiri şi câteva sute de paturi,
care spital funcţiona cu 3 medici şi un farmacist în afară de medicii Regimentului cari
erau trei; iar către finele !unei am rcmas singur ceilalţi doi înbolnăvindu-se de tifos
exantematic, printr'un ordin superior către finele Junei Regimentul părăseşte aceste două
sate şi plecând numai cu omenii valizi însă fără a se putea alege cei contaminaţi de câte-
va zile, şi cantonează în satele Şurăneşti, Dănesa şi Beresa, lăsând bolnavii şi pe cei
suspecţi în Poiana Cornului.
Batalionul din Beresa se mută apoi în satul Rediu Gol ian*.
La Batali6nele din Şurăneşti şi Dăneasa venind un alt medic, subsemnatul am trecut
la Rediu Golian*, unde am organizat combaterea epidemiei de tifos exantematic care
lovea brutal în trupă şi populaţia civilă.

Lipsind mijlocele moderne de combatere, se cerea un concurs nelimitat ş1

neprecupeţit din partea Comandantului ca împreună să putem organiza stăvilirea
flagelului şi în urmă distrugerea lui.
Acest concurs dat în cea mai largă măsură şi cu devotament neîntrecut, l'am avut
din partea D-lui Comandant al Batalionului D-l Căpitan Călugăru. Domnia-Sa dându-şi
perfect seamă* că numai printr'o conlucrare de comun acord cu Medicul va reuşi să
stingă boala, mi-a pus la dispoziţie tot ceia* ce eu am cerut.
Am organizat mai multe infirmerii:
1)În şcoală ca cel mai mare local, am izolat bolnavii confirmaţi cari în cele 5
camere puteau intra până la 100. Aici se îngrijau* bolnavii până la vindecare apoi ca
convalescenţi erau trecuţi în infirmeriile de convalescenţi a companiilor respective.
2) Fie* care companie poseda pe lângă infirmeria de convalescenţi câte o infirmerie
pentru izolarea suspecţilor.
Modul de funcţionare al Infirmeriilor
Şcoala amenajată prin îngrijirea D-lui Căpitan Călugăru cu paturi, fereşti*, uşi,
sobe şi aşternut pe paturi cu pături de învelit, a dat posibilitatea ca bolnvaii să fie bine
ospitalizaţi [spitalizaţi] şi deci îngrijiţi.
Ni s'a pus la dispoziţie o echipă de combatere în care fie* care sanitar perfect
lămurit asupra pericolului boalei şi a rolului ce el trebuia să'I îndeplinească ştia precis
ceia* ce trebue* să lucreC:::e şi lucra din convingere. Sergentul sanitar Georoceanu V. a
dat dovadă de abnegaţie camaraderească mai mult de* cât se cere. Ca infirmier şi ca
conducător al echipei li de deparazitare mi-a fost un ajutor de o reală valoare.
Totă lupta erea* condusă şi dată contra parasiţilor: şi deci prin conferinţele ţinute
de Dl. Căpitan Călugăru cu ofiţerii subalterni, prin ordinele date de O-sa şi poveţele şi
sfaturile date aprope fie* cărui soldat în parte când zilnic inspecta satul casă cu casă,
interesându-se de hrana şi sănătatea trupei s'a ajuns ca primul şi cel mai eficace mijloc
(de a fierbe efectele şi a le călca cu ferul de călcat), să se distrugă parasiţii.
La Infirmeria de la Şcolă, în cazanul ce se efectele se adăuga şi o soluţie de fenol
sau formol. Ferberea efectelor se făcea nu numai la toate infirmeriile dar la fie* care
caă, toţi omenii se deparasitau înpreună* cu populaţia civilă. S-au făcut şi cuptoare de
deparazitare în pământ, cum sunt cuptorele de copt pâne* însă n'au dat resultate căci nu
se putea avea un control.
Mai târOiu când s'au introdus cuptorele model rusesc (zidite) forte bune şi practice,
epidemia era stinsă.
Tratamentul bolnavilor
Când un bolnav era adus la infirmerie, era complet desbrăcat, şi după ce era uns cu
petrol, era introdus în camera celor gravi, numai în pete*, până se deparasitau rufele cari i
se da curate şi fără parasiţi. Ouăle parasiţilor erau mai ales obectul unei atenţii
deosebite, astfel că în infirmerie nu existau parasiţi.
Îmbrăcăminte de aseminea* deparasitată era etichetată şi păstrată separat. li

Din punct de vedere medical, s'au dat îngrijiri nu tocmai complicate din lipsă de
medicamente.
Totuşi, bolnavii erau trataţi bine simtomatic şi mai ales tonificaţi cu soluşie
diluată de chinină sulfurică şi cu [indescifrabil] de zamă* de sfeclă date zilnic de două ori
şi pe cari bolnavii le găseau foarte bune şi le apreciau efectele lor căci le cereu cu
insistenţă. Ventuze se aplica zilnic la toţi aşa că s'au evitat complicaţiile pulmonare.
Zilnic inspectând casă cu casă, om cu om, şi avend în* deapr6pe grija infirmeriilor
cu cei suspecţi, unde deparasitarea şi petrolizarea se făcea cu aceiaşi atenţie de echipele
companiilor, am ajuns ca în timp de 30 zile să se stingă epidemia care a dat o mortalitate
de 5 % şi un ofiţer.
Concomitent cu combaterea epidemiei la trupă am combătut epidemia şi la
populaţia civilă. Bolnavii civili i-am izolat în spit<alul> civil la 3 kilom<etri> iar casa
deparasitată de echipele militare. Epidemia s'a stins odată în tot satul.
La inspecţia făcută de D-l General Broşteanu, Comandantul Diviziei 11, măsurile
de combatere au fost găsite excelente iar rcsultatul mai mult de cât satisfăcător. O-sa s'a
întreţinut cu bolnavii din infirmerie cari s'au arătat foarte mulţumiţi de tratamentul dat.
În primele zile ale !unei Aprilie, batalionul a fost scos în tabăra de la Codăeşti, ca
trupă sănătoasă, vioae*, dornică de o viaţă nouă şi de noi vitejii pe câmpul de luptă.
Medic Căpitan I Dr. M. T. Ionescu
Regim. 3 Grăniceri I Cernăuţi*.
Doc. 21
1917 aprilie 1, s.l. - Memoriu despre activitatea căpitanului Ioan Călugăru între
1916 august 15 şi 1917 martie 20 - M.J.O., ms. 24 78, 3 f. ms. (copie, 4 f. ms. inv. 24 76).
Copie du pe* propunerea pentru înaintare la gradul de maior pe I Aprilie 1917.

Memoriu
De activitatea Căpitanului Călugăru Ioan
de la 15 August 1916 până la 20 Martie 1917.
După declararea mobilizărei la 15 August 1916, a remas comandantul Companiei

I O batalionul <al> lll-lea Reg<imen>t<ul> 43, locul seu la comanda batalionului <al>
Iii-lea fiind ocupat de un maior.
În această calitate a luat parte la luptele de la muntele „Oboroca" (Transilvania)
unde s'a menţinut poziţia până 20 Septembrie când s'a primit ordin de retragere. În
luptele de la Oboroca, căzând în luptă la 18 Septembrie maiorul Murat a luat comanda
batalionului. La 28 Septembrie a luptat în muntele Murgite pe care I'a menţinut cu o forţă
de 600 <de> oameni pănă la I O Octombrie. La 24 Octombrie luându-se ofensiva de la Jiu,
contra inamicului (Divizia XI Bavareză) a fost cel dintâi, care a plecat cu linia l-a,
însufleţind pe ofiţeri şi trupă prin exemplul seu.
În continuarea acestei ofensive, ocuparea tranşeelor de la arsuri* [Arsuri] s'a putut
face prin iniţiativa sa şi anume la înaintarea batalionului seu din direcţia Turcineşti
Arsuri, găseşte frontul la eşirea* <de> N a satului Arsuri ocupat în acelaş* timp linia l-a
de luptă, nu înainta fiind pironită la teren, de trupa inamică şi mitraliere ce susţineau lupta

de front, iar la flancul drept atacau un pluton şi 2 mitraliere inamice. Vezend acest lucru
şi cum înapoia liniei l-a se găsea un batalion din 18 Gorj care avea o secţie de mitraliere,
dă ordin (ca cel mai vechi în grad) ca secţia de mitralieră şi cu 2 plutoane din unitatea sa,
sub conducerea comandantului de mitralieră să se îndrepte către flancul drept al liniei de
luptă şi să caute să cază în flancul stâng al inamicului atacendu'l şi reducend la tăcere
cele 2 mitraliere cari prin poziţia ce ocupau aci*, pironiseră întreg frontul de luptă.
Apropiindu-se noaptea şi nefiind încă decisă lupta a luat hotărârea de a da atacul,
iar li rezultatul a fost ocuparea tranşeelor de la Arsuri. La 17 Octombrie [ 1916] a primit
ordin ca să ocupe cu batalionul seu [indescifrabil] de la N satului Schela, când tot din
iniţiativa sa, a ocupat poziţia „Poiana lui Mihai Vodă" (deoarece tranşeele de la Arsuri nu
existau) ce să găsea la 5 km mai la N şi care domina poziţiile de la Schela şi Arsuri.
Cu această ocazie a capturat: 16 cai de artilerie cu conducătorii lor, I mitralieră
germană, 30 cutii cu benzi încărcate pentru mitralieră, 5 cazane bucătării de campanie, 8
telefoane şi material telefonic, o mulţime <de> material de infanterie, lăzi cu cartuşe,
arme, echipament (pături, raniţe, centurioane etc.), 90 prizonieri. Mitraliera şi cele 5
cazane au fost date regimentului seu (regimentul 43) unde se află şi prezent iar cel'alt*
material a fost cărat la regimentul 41 la Brigada 22 Infanterie.
Pentru aceste acte de iniţiativă şi bravură a fost propus la 17 Octombrie pentru
„Ordinul Mihai Viteazul", iar la 25 Octombrie [ 1916] pentru înaintarea la gradul de
maior.
Ce s'a petrecut cu aceste propuneri nu să* ştie căci până înprezent ofiţerul nu a
primit nici o recompensă.
În tot timpul de la data de 18 Octombrie şi până la 1O Noembrie* 1916, dată când a
fost rănit lângă satul Pieleşti, Judeţul Romanaţi, a comandat batalionul <al> III-iea cum şi
restul întregului regiment 43, de la 30 Octombrie până la I O Noembrie*, ca ne mai fiind
în regiment nici un ofiţer mai vechiu.
În tot timpul şi-a condus bine unitatea sa, încă ceva mai mult, de multe ori atât
comandantul de regiment cât şi al infanteriei'! angajau în situaţii dificile.
De la data de 1O Noembrie* (când a fost rănit) a fost evacuat la spitalul „Crucea
Roşie" Slatina li care şi acesta la 11 Noembrie* a fost evacuat.
La 17 Noembrie* a fost internat în spitalul <de la> cazarma <de> Grăniceri din
Focşani, la 20 Noembrie* a fost evacuat la spitalul „Crucea Roşie" Liciu Focşani, iar la
23 Noembrie* în spitalul militar Focşani pentru operaţie.
La 5 Decembrie [1916] evacuându-se spitalele din Focşani, a fost evacuat la laşi,
unde, Ia 1ODecembrie a fost internat în spitalul No. 265 (spitalul Israelit).
La 9 Ianuarie 1917 a fost evacuat din spitalul 265 şi trimis la corpul seu, unde s'a
prezentat pe ziua de 12 Ianuarie la regimentul 43 ce se găsea în cătunul Pocreaca (satul
Poiana Cârnului) pentru refacere.
Aci*, timp de la 12 Ianuarie şi până la 25 Februarie a îndeplinit funcţia de ajutor al
comandantului de regiment, de care s'a achitat destul de bine şi în mod inteligent.
De la data de 25 Februarie a remas* cu comanda batalionului 1, pe care o conduce
cu conştiinţă şi multă râvnă, îngrijind de ofiţerii şi trupa batalionului seu în mod cât se
poate de bine astfel că la plecarea de la Pocreaca ( 1 Martie) şi până în prezent are numai 4
perderi* în soldaţi.

Este un ofiţer care'şi face serviciu cu toată conştiinţa şi în mod inteligent.

A vend vechimea (ca fiind înaintat <la> I O Mai 1909) şi meritând cu prisosinţă
gradul de maior îl propun pentru acest grad.
Comandantul Regimentului 43 I 59 lnf<anlerie>
Maior (ss) N. Ştefănescu.
Doc. 22
1917 iulie 2 - Copie de pe raportul înaintat de maiorul Ioan Călugărul către
comandantul Regimentului 43 I 59 Infanterie - M.J.O., ms. 2879, 3 f. ms.
România
superior I din
Ofiţer
Corpul I annată I Divizia XI
Brigada 21 infanterie I Regimentul 43 I 59 infanterie
1917 Iulie 21 No. 322

Maiorul Călugăru Ioan I către
D-l Comand<an>t al Reg<imentului> 43 I 59 Inf<anterie>
Am onoare a raporta că pe timpul primei perioade a campaniei noastre, în diferitele

acţiuni ce am avut, cu începere de la 16 Sept. 1916 (dată când am luat Comanda
Bat<alionului> III din R<e>g<imen>t<ul> 43 lnf<anterie>), săvârşind câteva fapte
fericite pentru mine, am fost propus atât la decorare cât şi <la> înaintare <în grad>.
La I O Noembrie însă fiind rănit lângă satul Pieleşti jud. Romanaţi şi internat în
diferite spitale, de unde am fost evacuat tocmai la I O Ianuarie 1917, când în acest timp
s'au făcut atât decorări cât şi înaintări.
În primele înaintări pe I Noembrie am fost înaintat maior, camarazi dintre
căpitanii mai noui de cât mine a<le> căror unităţi le-am comandat doar fie că erau
bolnavi, fie că li se da alte însărcinări.
Subsemnatul văzând că între camarazii înaintaţi pe 1 Noembrie*, nu figurez şi cum
aveam cunoscinţă că am fost propus şi eu pentru această dată, am căutat să mă interesez
care este cauza, însă îmi lipseau cu devăvârşirc mijloacele, întrucât în luna Decembrie
[1916], data înaintării lor în armată, mă găseam în spitalul israelit din Iaşi*) şi nu stăm
unde se găseşte reg<imcn>tul meu, care încă lupta pe front,m sub comanda D-lui Lt.
Colonel Teodorescu unde de altfel se găsea şi archiva. li
M'am vezut ast-fel constrâns a renunţa la ori ce speranţă.
Dupe evacuarea din spital (I O Ianuarie [ 1917]) primesc ordin a veni la
R<e>g<imcn>t, care o parte trecuse în refacere şi se găsea la Pocrcaca combinat cu
R<e>g<imen>t<ul> 59.
Aci, prin luna Ianuarie a.c. venind ordin a se face din nou propuneri şi cum
comand<an>Lul R<e>g<imen>tului pe atunci, D-l Maior Mareş, nu m'a propus pe
motivul că nu mă cunoaşte, întrucât tăceam serviciu cu O-sa numai de câteva zile,
rămânând astfel şi de astă-dată nepropus.

La luarea comenzei* Diviziei XI de către D-l General [Ernest] Broşteanu

inspectându-se şi acest R<e>g<imen>t, a primit reclamaţiile ofiţerilor între cari am fost şi
eu. Expunându-i cazul meu, între altele D-l General, neavând nici un indiciu de a mă
cunoaşte, mi-a ridicat moralul cu cuvintele: „Te asigur că te voi recompensa, dacă îţi vei
instrui şi conduce bine unitatea ce vei comanda."
Cu aceste cuvinte de îmbărbătare mi-am continuat serviciul la postul meu, ca ajutor
al Comand<an>tului (la Pocreaca) şi în urmă ca comand<an>t al Batalion<ului> I.
La 27 Febr. a.c. am părăsit Pocreaca din cauza epidemici şi pentru rărirea
cantonamentului ducându<->mă la cătunul Rediu-Galian*.
Aici prin rezultatele bune ce am dobândit atât ca ad<ministra>ţie, instrucţia trupei
şi combaterea epidemiilor (din n<umă>rul de 400 având numai 4 morţi de la I Martie
pân' la instalarea în tabăra Codăeşti), fiind recunoscute li de D-l General cât şi <de> D-
voastră, am avut fericirea să fiu propus şi înaintat pe I aprilie.
Cum însă n 'am încetat un moment a mă interesa şi de propunerea din trecut,
întâmplarea a făcut ca prin un ofiţer care a venit <lupe front, să pot căpăta copie <lupe
propunerile ce mi s'au făcut [şi cari de alt-fel un rău-voitor mi le-a reţinut]2.
Le anexez în copie, rugându-vă să bine-voiţi a le înainta locului în drept, cu
rugămintea dacă se găseşte cu cale, de a-mi rectifica vechimea pe I Noembrie, raportând
prin aceasta, că renunţ la toate drepturile băneşti, ce vor decurge din înaintarea pe această
ZI.
În ceea ce priveşte propunerea pentru decoraţie, dacă se va găsi de cuviinţă de şefii
mei că o merit şi mi se va da3, recunoştinţa mea va fi şi mai mare.
Maior, [nss].
Doc. 23
1917 septembrie 4, s.I. - Copie de pe Ordinul de Zi nr. 13 prin care comandantul
Brigăzii 21 Infanterie aduce mulţumiri pentru unităţilor din subordine pentru comportarea
lor pe front - M.J.O., ms. 2474, 1 f.
4 Septembrie 1917
Se aduce* mulţumiri I trupei Brigadei pentru I
felul cum a luptat I şi ocupat o nouă I linie de rezistenţă I
Ordin de zi No. 13 I
Prin ordinul de operaţie No. 72 al Diviziei, prevăzându-se că misiunea Diviziei
pentru ziua de 4 septembrie în cooperare la acţiunea ofensivă a Diviziei a 3-a a fost
complect* îndeplinit adresez mulţumiri pentru aceasta bravilor şi devotaţilor ofiţeri şi
oameni de trupă din Regimentele Brigadei* mele, care au pus tot sufletul pentru o obţine
acest bun rezultat.
2
Tăiat în text.
3
Tăiat: „îmi va ridica şi mai mult credinţa că în armată întotdeauna şefii drepţi vor da recompense
celor cel merită".

l\1i'lrturii documentare despre generalul Ioan Călugăru 323
Mulţumesc în special detaşamentului fonnat de batalioanele <al> Ii-lea şi <al> 111-

lea din Regimentul 43 I 59 şi le doresc ca mişcarea lor ofensivă şi terenul ce-a ocupat
înaintea vechiului front, stabilind o line nouă de rezistenţă, să fie preludiul unor acte de
mai simţitor eroism ce aştept de la ele.
Comandantul Brigadei* 21 lnf<anterie>
Colonel, (ss) Anastasiu.
Doc. 24
1917 septembrie I O, s.I. - Copie de pe adresa trimisă de Brigada 21 Infanterie
Diviziei XI în legătură cu maiorul Ioan Călugăru - M.J.O., ms. 2877, I f. (2 p.)
Copie
1917 Septembrie I O I No 62
Brigada 21 Infanterie I către I Divizia XI
Unnare la No. 2724 din 7 Septembrie [ 1917], cu onoare să* înaintează raportul de
faţă Reg<imen>tului 43 I 59 No. 4 709 din I O. IX. 917 rugendu-Ve să bine-voiţi a
interveni să fie adăugat pe tabelul de propuneri la decoraţiuni şi maiorul Călugăru Ioan
din Reg<imen>tul 43 / 59, pentru „Steaua României" în gradul de Cavaler.
În vedere că maiorul Călugăru a fost <ră>nit tocmai în timpul când regimentul
<făcea> tabela de propuneri, brevetul prin care maiorul Călugăru, erea* decorat cu
[Ordinul] „Coroana României", a socotit că nu trebuc să 'I propună din nou.
Cercetând cazul şi constatând că este numai o eroare de interpretare, am <pro>pus,
să se facă propunea aceasta <su>plimentară, fiind vorba de o recompensă bine meritată.
Maiorul Călugăru a fost decorat cu [Ordinul] „Coroana României", tot dupe*
propunerea acestei brigade şi dupe susţinerea Diviziei. Ca unnarc a unei propuneri
anterioare avusese de la şefii lui direcţi şi recompensa <ce> să referea la activitatea
acestui ofiţer <în> prima parte a campaniei. ,
Maiorul Călugăru distingându-se acum din nou cu ocazia luptelor de la [distrus]
gadei în sectoru Bude ... [distrus] li în special la lupta ofensivă de la 4 Septembrie,
comandând batalionul din capul detaşamentului ce coopera cu Divizia 3-a şi obţinend
succes, meritul seu este evident şi nu poate fi despărţit de propunerile făcute ofiţerilor de
sub comanda sa, pentru acest fapt de anne bine precizat.
Comand<antul> Brigăzi 21 Inf<anterie>
Colonel (ss) Anastasiu.
Doc. 25
1918 iulie 23, s.I. - Raport al maiorului Ioan Călugăru prin care solicită să i se
recunoască vechimea în grad din 1916 noiembrie I - M.J.O., ms. 2480, I f. (2 p.)
Ofiţer Superior I din I Corpul I Annată I Divizia XI

Brigada 21 Infanterie I Regimentul 43
[Regiment. 43 Infanterie I Intrarea No. 3443 din 1918 iulie 24]

Am onore a'nainta aci alăturat raportul Maiorului Călugărul* din acest corp prin
cari reclamă a i se da vechimea gradului pe ziua de I Noembrie 1916 şi la rândul
anuarului*. Deci raportul ofiţerului reese* că a fost propus la avansare pe acea dată şi
pentru cari s'a mai revenit cu raportul No. 472 din 4 Iulie. Se anexează una copie de
propunere pentru decoraţii, un raport special de înaintare şi una copie de pe ordinul de zi
de rănire.
Aceste tote le supun cunoştinţei Domniei Vostre cu rugămintea de a interveni
pentru aprobare.
Comand<antul> Regim. 43 Infant. I [ss] Maior Bărbulescu.
1918Iulie231 No.24
Maiorul Călugăru I către I Regimentul 43
Am onoare a raporta că fiind informat cum că Ministerul de Resboi are intenţiunea

de a lua în cercetare reclamaţiunile ofiţerilor nemulţumiţi, cu onoare revin asupra
rapoartelor mele cu No. 322 din 2 Iulie şi No. 20 din 20 Noembrie 1917.
La aceste rapoarte ca rezultat mi s'a comunicat ordinul M<arelui> C<artier>
G<eneral> No. 28977 din 16. XII. <1>917 transmis cu ordinul brigadei 21la23 XII acel
an cu No. 3653.
Prin acest ordin mi s'a pus în vedere că nu am fost menţinut de Divizia I-a pentru
înaintare la gradul de maior pe I Noembrie 1916 şi deci nu se poate reveni asupra
schimbărei de vechime.
Faţă de aceasta raportez că nu am făcut parte din Divizia l-a, când mi s'a făcut
propunerea ci din Divizia XI-a, comandată atunci de către Domnul general Anastasiu
Ioan şi din brigada 22 comandată de Domnul general Obogeanu Mihail. Prin rapoartele
de mai sus aveau să mi se schimbe vechimea din 1 Aprilie 1917 (dată la care am fost
înaintat maior, în urma unei li noui propuneri sub şefi noi şi deci recompensa unei noi
activităţi) în 1 Noembrie 1916 dată la cari au fost înaintaţi camarazi mai noi decât mine.
Pentru a preciza şi mai bine nedreptatea ce mi s'a făcut, anexez alăturatele copii
dupe propunerile de decorare şi înaintare făcute de Domnul Colonel Teodorescu
Gh<eorghe> comandantul regimentului care a putut constata modul de a mi conduce şi a
face serviciu pe front.
Cea din urmă propunere poartă data de 25 Octombrie 1916, cu tendinţa cred, de a' şi
avea efectul pe 1 Noembrie acel an.
Pentru justificare şi dacă va fi nevoe, voi cita şi nume de ofiţeri, cari au avut
propuneri în acelaş* timp cu mine şi deşi nu s'au distins ci făcend chiar mai puţin, cu
toate acestea au fost înaintaţi pe data de mai sus, obţinend uni chiar 2 grade.
Nu m'aş fi servit de această comparaţie, dar caut să justific nedreptatea ce mi s'a
făcut, luându-mi-se dreptul la vechime, când, am avut acte de resboi, cari au dat loc la
propuneri, ce cred că meritau a'mi da înaintarea pe 1 Noembrie 1916, cu cei !'alţi
camarazi. Ţin să declar că nici odată nu mi s'a luat comanda, sau să fii* fost pedepsit că
nu mi am făcut datoria, ci din contră am luptat aproape continu* în linia l-a până la l O
Noembrie 1916 când am fost rănit.

Cu speranţa că se poate reveni şi asupra acestui caz, cu onoare Ve rog să bine voiţi
a interveni locului în drept spre a obţine o audienţă la Domnul Ministru de resboi.
Maior Călugăru.
No. 523 I 1918luna: /u/ieziua: 24

BRIGADA 32 INFANTERIE I către I Divizia 11
Am onoare a înainta raportul Regimentului 43 lnf. No. 2192 din 24 Iulie a.c. unnat
după al maiorului Călugăru Ion prin care cere să i se dea vechimea gradului pe ziua de 1
Nocmbrie 1916 şi la rândul anuarului.
Din raportul său reiese că a fost propus la avansare la acea dată.
Se ancxeayă două copii după propunerile pentru decoraţie cu raport special pentru
înaintare şi una copie de pe ordinul de zi de rănire.
Cu onoare vă rog să bine voiţi a înainta raportul locului în drept pentru aprobare.
Comandantul Brigadei* lnf.
[ss] Colonel [ssi]
Divizia cu rap. No. 423 I către C<orpul> I Ann<ată>

C<orpul> I <armată> [indescifrabil] cu Ord. No. 226 I către Divizie
Divizia către Brigadă cu Ord. 435.
Doc. 26
1918 octombrie 15, s.l. - Adresa mr. Ioan Călugăru prin care solicită înaintarea în
grad - M.J.O., ms. 2864, I f. (2 p.)
Ofiţer Superior I din Corpul l Annată I Divizia 2-a
Brigada IV Infanterie I Regimentul Olt
Confiden(ial I 1918 Octombrie 15 I Nr. 44
Maiorul Călugăru I. I către
D-nul Comand<ant> al R<e>g<imen>tului Olt No. 3
Am onoare a înainta un dosar de 1O file, copii dupe rapoartele de diferite propuneri,

atât pentru înaintarea cât şi decorarea mea.
Motivul care me face să le înaintez este dorinţa ce o am, ca ele să fie anexate la
memoriul meu, spre a se putea vedea modul cum mi<->am făcut datoria pe timpul acestei
campanii, din care ca recompensă, mi a remas singura mulţumire că am putut căpăta
aceste copii căci nici decoraţiile cari mi s'au dat nu sunt acelea ce meritau şi nici
înaintarea.
Le înaintez acestea spre a se vedea şi mai bine nedreptatea ce mi s'a făcut de către
şefii pe care îi am avut, cari, mi-au zădărnicit diferitele propuneri astfel: prin acţiunea
batalionului de conducerea mea întreg regimentul a fost citat prin ordin de Zi pe Divizia
XI pentru ocuparea „Poenei lui Mihai Viteazul" - în urma căruia am fot propus a fi
decorat cu .,Ordinul Mihai Viteazul" în locul căruia am primit „Coroana României", cum
şi la înaintar<ca> pe 25 Octombrie pentru I Noembrie 1916 şi nu am fost înaintat decât
li pe 1 Aprilie 1917 şi dupe [lipsă] propuneri.

Am propuneri şi din a doua perioadă a campaniei, de unde se poate vedea clar că

intenţionat Comand<antul> de regiment nu voia să'mi facă propunere (raportu<)> Brig.
21 cu No. 62).
Înaintez aceste propuneri cu intenţia de a servi ca anexe la propunerea ce mi s'a
făcut în foaia calificativă de către fostul meu comandant de Reg<imen>t la terminarea
campaniei (demobilizare) în care nu se vede nimic din activitatea mea în acest resboi,
decât tot aceleaşi frase stereotipe, ast fel că pentru un moment, singura mea mângâiere
din aceasta campanie nu remân decât aceste note.
Maior Călugăru.
Doc. 27
1919 martie 22, s.I. - Solicitarea mr. Ioan Călugăru de a-i fi recunoscute meritele
din timpul campaniei 1916-1917-M.J.O., ms. 2878, I f. (2 p.)
Ofiţer Superior I din

Corpul I Armată I Divizia 2-a
Brigada IV Infanterie I Regimentul Olt No. 3
1919 Martie 22 st<il> n<ou> I No.*
Maiorul Călugăru I. I către I Regimentul Olt No. 3
La ordinul regimentului 59, am onoare a raporta unnătoarelc:

I) În tot timpul primei perioade a campaniei am luptat în regimentul 43.
De la 15 August 1916 până la 18 Septembrie 1916, am comandat compania 1O-a;
de la această dată şi până la I O Noembrie* ace laş* an, când am fost rănit, am comandat
batalionul III-şi <am fost> locţiitor la comanda Reg<imen>tului I 1O Noembrie am luat
parte la luptele din muntele Oboroca (Transilvania) 14-20 Sept. 1916.
La muntele Mungile? la frontiera Principatelor? între 4 Sept. şi 4 Oct. 1916 la
luptele de contraofensivă pe Valea Jiului şi direcţia Buliga (distrugerea Diviziei 11-a
Bavareze), de la 14 - 28 Oct. <la> ocuparea „Poenei lui Mihai Viteazu" (făcută de mine
(direcţia ,!3uliga 19 Oct. 1916 ).
2) In luptele din perioada 2-a am luat parte cu regimentul fusionat 43 I 59.
Am comandat batalion<ul al> 2-lea, am îndeplinit şi funcţiunea de ajutor al
comandantului până li la demobilizare cu o întrerupere de 2 luni.
Am luat luat parte la luptele de pe frontul moldovean: D<ealul> Secului (acţiunea
din 21August1917), la D<ealul> Mărului (Valea P ... [indescifrabil], acţiunea din 4 Sept.
1917).
Asemenea am fost intre primele trupe cari au luptat împotriva bolşevicilor pentru
ocuparea* Basarabiei.
Maior Călugăru.
Doc. 28
[1927 aprilie I (post)], s.I. - Caracterizarea activităţii col. Ioan Călugăru pentru
perioada 1926-1927. - M.J.O., ms. neinventariat. I f. (2 p.)
Pe timp de la Noembrie 1926 la 1 Aprilie 1927 este notat de D-l General Ganea,
fost comandant titular al Brigadei, astfel:

Continuă a comanda Regimentul în condiţiuni bune, conştiincios şi ţine frânele
Regimentului în mână.
La inspecţia din zilele de 4 şi 7 Decembrie 1926 am găsit Şcoala Ofiţerilor în corp
bine îndrumată, asemenea şcoala Instructorilor cât şi instrucţia oamenilor vechi de care
s'a ocupat de aproape.
La 3 şi 4 Februarie 1927 am inspectat: Şcoala Instructorilor care a dat rezultate
mulţumitoare.
Lucrările de mobilizare bine îndrumate şi cu pricepere.
Regimentul este bine condus şi de aproape supravegheat de către Comandantul de
Regiment care a dat directive bune de instrucţie şi are simţul* practic.
S'a interesat de aproape de viaţa şi moravul ofiţerilor. A luat parte regulat la şcoala
ofiţerilor pe garnizoană sub conducerea mea şi a dat soluţiuni judicioase la [indescifrabil]
aplicative ce sau [s'au] făcut anul acesta relativ la luptele de întâlnire.
Promite a fi un bun comandant de regiment, autoritar şi cu mult simţ practic.
De la I Aprilie la 31 Octombrie 1927 colonelul Călugărul* a continuat a comanda
Reg<imentul> 38 Inf<anterie> în aceleaşi bune condiţiuni ca şi în trecut.
La inspecţia perioadei I-a am constatat că regimentul său atât ca instrucţie technică
şi tactică cât şi ca trageri a fost foarte bine instruit.
Pe zona de concentrare a Diviziei şi-a ţinut bine regimentul în mână din toate
punctele de vedere.
La ultima aplicaţiune din ziua din* trei Octombrie, a comandat în mod mulţumitor
Brigada operativă.
Notează just pe sub* alterni.
Merită a fi admis la Călătoria de Comandament.
Comandantul Brigadei* X-a lnf<anterie>,
Colonel (ss) Pruşan'' li
Nota Diviziei pe anul 1926-<1>927
Menţin în totul notele şi aprecierile comandantului de Brigadă.

Colonelul Călgurău I. se afirmă ca un energic comand<ant> de reg<imen>t. Bun
gospodar. N'are nici 2 ani ca comandant de regiment. Pe zona de concentrare a
Div<iziei> a condus în mod mulţumitor detaşamentul. Voi urmări de apr6pe activitatea sa
în cursul anului al 2-lea ca comandant, atât din punctul de vedere al prcgătirei de rcsboi,
pc care anul trecut am găsito [găsit-o] bine, cât şi din punctul de vedere al şcoalei
ofiţerilor.
Ofiţerdisciplinat, serios şi cu multă grijă de bunul trai al soldatului. Se ocupă în
deapr~ape* de viaţa socială a ofiţerilor sei. Ordonat în acţiunile sale.
ln conformitate cu instrucţiunile cari s'au dat, Col. Călugăru în anul acesta
trebueşte caracterizat:
„Merită a fi admis la călătoria de comandament".
C<omandan>tul Div<iziei> I [nss].
Doc. 29
1999 martie 23, [Slatina] - Amintirile Feliciei-Constanţa Bantaş, fiica gen. Ioan
Călugăru, despre Ecaterina Teodoroiu - M.J.O., ms. 1545 (copie dactilo 1544).

Domnule Redactor Şef,

Subsemnata Felicia Constanţa Bantaş, fica generalului Ioan Călugăru din
Slatina, str. George Poboran, No. 29, născută în anul 1908, 1 Mai, fiind în depline
facultăţi mintale - la cei 91 ani - vă aduc la cunoştinţă
Cum am cunoscut-o
pe eroina neamului nostru, Ecaterina Teodoriu
Aveam aproape 9 ani şi mă găseam cu părinţii şi alte familii de ofiţeri în localitatea

Redul [Rediu] din judetul Vaslui, erau sfintele Paşti 1917 şi regimentul se afla în refacere.
Familia mea era cazată la un conac părăsit situat pe un deal. În vale se afla satul în
continuarea căruia se desfăşura o pajişte minunată pe care se sărbătorea Sf. Paşti de către
familile ofiţerilor. Noi, copiii ne jucam pe a~ea pajişte şi ne stropeam cu apa din
pârâiaşul ce şerpuia printre iarba verde şi crudă. In timp ce ne jucam, m-a chemat tatăl
meu ca să mi-o prezinte pe Ecaterina Teodoroiu, prima fată care a avut curajul să lupte cu
arma în mână pentru apărarea ţării.
Pentru mine a fost ceva deosebit s-o văd pe acea tînără*, despre care ne scrisese
tatăl meu într-o scrisoare.
Curiozitatea a fost prea mare pentru mine. Tremuram de emoţie la gândul că voi fi
faţă în faţă cu acel soldat femeie. Cu tatăl meu de mînă, am trecut pe lângă un şir de
scaune (20-25] neocupate.
La ultimul scaun, în spatele lui, era rezemată de el eroina dela Jiu.
Tatăl meu ne-a făcut cunoştinţă şi a plecat.
Nu mi-amintesc dacă m-a întrebat ceva.
Eu o fixam cu privirea ca pe o minune.
Era îmbrăcată în uniformă, tînără, slăbuţă şi cu o privire tristă. li
Nu am stat prea mult în faţa ei. Am plecat dar imaginea ei mi s-a întipărit bine în
minte. Mă gîndeam ce a determinat-o să se înroleze în armată, să lupte în prima linie unde
moartea dădea tîrcoale şi înhăţa fără milă tot ce-i ieşea în cale.
Am fost convinsă că numai dragostea de ţară şi dorul de fraţii ei, toţi trei au căzut în
lupte.
Fără voia mea, surprindeam discuţia dintre tatăl meu şi alţi ofiţeri nemulţumiţi de
felul cum era dotată armata noastră faţă de armata inamic<ă>, atât din punc<t> de vedere
tehnic, cît şi ca îmbrăcăminte şi hrană.
Soldaţii noştri luptau numai cu puşca şi baioneta, pe când armata inamică era dotată
cu armament greu (tunuri şi mitraliere de mare precizie).
Franţa a fost singura ţară care ne-a ajutat în acele clipe grele cu mitraliere,
contribuind la eliberarea ţării.
Mă opresc aici, deoarece ar fi multe de spus, dar sunt convinsă că ostaşii de azi,
<pre>cu<m> şi tot poporul nostru îşi va apăra ţara cu aceeaş dăruire şi sacrificiu ca şi
străbunii lor.
Ca întreg poporul sunt şi eu profund îngrijorată <de> ce se întîmplă în ţara vecină,
Iugoslavia.
Aş vrea să trec în veşnicie cu sufletul împăcat că la noi va fi linişte şi pace.
Vă mulţumesc pentru înţelegere.
23 Martie I 999 I Felicia-Constanţa Bantaş.

Documentar
CĂPITANUL DUMITRU MORJAN

ÎN DOCUMENTE
Florica-Cireşica CERNA T
Dumitru Mo1jan s-a născut la 22 octombrie 1877, în comuna Căleeşti, plasa Tismana.,
districtul Gorj. A absolvit Şcoala Militară din Craiova între anii 1895-1898. A obţinut gradele de
S'l.!blocotcncnt la 1 iulie 1900, locotenent la l 6 iulie 1905 şi căpitan la 1 ianuarie 1912. La
decretarea mobilizării din 14 august 1916 acesta a îndeplinit funcţia de comandant al companiei 3
din Batalionul I, Regimentul 3 Olt. A participat la luptele din văile Jiului (Oboroca) şi Argeşului
(Muntele Frunţile). A fost rănit grav în luptele de la Arsuri (Jiu). După o lungă perioadă petrecută
în spitalele militare revine pc front (20 august 1917). Sub comanda sa compania 1O a Regimentului
43/59 Infanterie a ocupat cota 368, în spatele liniei întâi, în Valea Zăbrăuciorului, făcând legătura
cu batalionul li şi Divizia a 13-a: Livret individual al elevului Mo1jan Dumitru şi Certificat
acordat Doamnei Irina D. Mo1jan la 14 iulie 1919 de către col. Gheorghe Teodorescu,
comandantul Regimentului 43 Infanterie, nr. inv. 1608, Colecţia Muzeului Judeţean Olt; Detalii
privind biografia lui Dumitru Morjan vezi la I. DRĂGESCU, Căpitanul M01jan Dumitru, în
„Buletinul Tranşeelor" din 12 octombrie 1917, M. BUTOI, Câpitanul Morjan M Dumitru, erou
slâtinean din răzhoiul 1916-1918, în „Olt-Press", nr. 1675 din 4 iulie 1996, p. 2; În colecţiile
Muzeului Judeţean Olt se păstrează obiecte care i-au aparţinut acestui erou slătinean (un binoclu şi
o busolă militară). Acestea au fost donate la 19 decembrie 1968 de fiica sa Cerna! I. Florica -
Cireşica, născută Morjan.
Lista documentelor
I. [ 1895] - Date din livretul individual al lui Dumitru Morjan - M.J.O., ms. 1174, 7
f.(14p.)
2. 1917 octombrie 12 - Articolul „Căpitanul Morjan Dumitru mort 21 august 1917"
de lt. I. Drăgcscu apărut în Buletinul Tranşeelor. - M.J.O., ms. 1173 = M.J.O., ms. 498, 3
f.
3. 1919 iulie 19, s.I. - Certificat eliberat familiei despre activitatea ofiţerului
Dumitru Morjan în primul răsboi mondial - M.J.O., ms. 1608, I f. (2 p.)
4. 1968 decembrie 19, Slatina - Adresă prin care Florica-Cireşica Cemat, fiica
căpitanului Dumitru M. Morjan, donează Muzeului de istorie din Slatina documente
legate de tatăl său - M.J.O., ms. 497.
Doc. I
[1895] - Date din livretul individual al lui Dumitru Morjan - ms. 1174, 7 f. (14 p.)
Morjan Dumitru I Elev I Seria: 40 I Matricolul: 800
330 Florica-Cireşica Cemat
Seria armei: 495 li

111 Art. 260 din regul<ament> I Model No. 37 din nomencl. imprim. I
ŞCOLA FIILOR DE MILITARI
LIVRET INDIVIDUAL
AL ELEVULUI Morjan D<umitrn>
MATRICULAT SUB No. 860 I
Acest livret coprinde: 7 (şapte) foi.
Dat prin noi Adj<unctul> Comandantului şcolei.
Căpitan, [ssi] la Craiova în 1895 Septembrie 1
No. din controlul anual
La 1897 213
La 1897 58
La 1898 46 111
112 INSTRUCŢIUNI
Ori-ce elev, la venirea'i în şcolă, primesce un asemenea livret.
Livretul este proprietatea elevului căruia s'a dat, şi nu i se pote lua sub nici un
pretext, chiar de i se va da altul nou, sau dacă va părăsi şcola.
Tote înscrierile se vor face în acest livret în faţa sa, drept care se vor şi considera ca
consimţite de densul.
Este oprit a se face ştersături, răsături în înscrieri, despre cari respunde elevul.
Când un elev a perdut* livretul i se dă altul, în care să coprindă tote înscrierile din
urmă, luate din registrele companiei sau ale direcţiunei şcolei. Livretul nou se impută
elevului, şi dacă perderea* a avut loc din negligenţă* se şi pedepsesce.
Elevul trebue să scie tot ce este coprins în acest livret, spre a putea respunde când
va fi întrebat.
Prefacerea livretelor este cu desevîrşire oprită. 211
lb JURĂMENTUL
În numele lui Dumnei;jeu a tot puternicul, eu ( 1) Morjan Dumitro jur credinţă
Regelui Carol I, supunere legilor şi îndatoririlor militare, în tote ocasiunile, în timp de
pace ca şi în resboiu; aşa să'mi ajute Dumnei;jeu.
(2) D. Morjan.
Depus în presenţa nostră la 6 Noembrie 1895 în Craiova.
Comandantul (3) Companiei I Căpitan, I (ss) Cer.eşeanu
Preotul (ss) H. Mateescu.
(1) Numele şi pronumele. (2) Subscrierea proprie a omului; în cas d'a nu sci carte îl
va subscrie şeful de căprărie. (3) Companiei, escadronului, bateriei sau bastimentului. 3 11
114 STAREA CIVILĂ

NĂSCUT LA I ÎN DISTRICTUL Gorj I PLASA Tismana
1877 Octombrie 22 I
COMUNA Că/ceşti
FIUL O-Lui Morjan Mihai I ŞI AL D-NEi Florea Morjan I DIN DISTRICT Gorj I
PLASA Tismana I COMUNA Că/ceşti I DE PROFESIUNE Agricultor.

Căpitanul Dumitru Morjan în documente 331
SEMNALMENTE
TALIA 1,560 I FAŢA brună I FRUNTEA potrivită I OCHI ver{ii
NASUL, GURA, BĂRBIA potrivite
SPRÎNCENILE negre I ALTE SEMNE n 'are. 4 11
lls TITLURILE ADMISIUNEI

Admis în şc6lă prin decisiunea ministerului de resbel No. 159 de la 1895 August 12
ca elev solvent în clasa V în calitate de solvent.
Venit în şc6lă la 1895 August 28.
[···] sll
POSIŢIUNEA ELEVULUI ÎN ŞCOLĂ
11 6
1895 August 28 Elev ordin {ii 39 I I clasa V
1896 Iunie 29 „ VI
1897 Iunie 29 „ VII
111 VACCINAREA
Visitat la venirea la şc6lă, s'a constatat că - I Medic, I
Vaccinat în şc6lă la 18 ... s'a prins în mod ... I Medic, I
Revaccinat la 18. „ s'a prins în mod „ .. I Medic,
EPOCA TRECERE! ÎN ŞCOLA DE OFICERI
La anul 1898 Julie I.
ÎNCETAREA DE A FIGURA ÎN ŞCOLĂ
Data - I Motivul - I Unde se duce - 111
11 8 ÎNREGISTRAREA EFECTELOR DE MIC ECHIPAMENT
Elevul arc Efecte date elevului

(!)
i:: Costul
:-0 dreptul în anii
.... unui
o Numirea
(!)
efect 1897 1897-98
-o efectelor Pentru La can-
o du pe Semestrul Semestrul
durata tităţi
z tarifă
I 2 I 2
I Cămăşi ........................ 2 ani 6 3 50 5 4
2 lsmene ................. „ „ ... „. 2" 6 2 50 5 4
3 Cravate „ „ „ „ „ .. „ „ .. „ . „ . 2" 4 o 50 2 2
4 Pasp6le de cravate . „ „ „ „ „ „ . 2" 8 040 4 4
5 Stcn~arc ........... „ .... „ ... „ „ 2„ 6 I 00 3 3
6 Batiste. „ „ .... „ „ ... „ ..... „ 2„ 6 o60 4 4
7 Perechi de mănuşi de piele 2" 6 2 50 3 2
8 Truse .. „ ........ „ ............ 4" I 14 00 1 1
9 Curea ... „. „ . „ . „ ........ „ .. „ 2" I 2 00 1 1
10 Perechi ciorapi .. „ .. „ „ ... „ I an 6 o90 6 4
 Câmăşi de noapte „. „ . „ .... 3 3
<12> Flanelă „ . „ . „ .... „ .. „ . „ .. „. 1 1
<13> Pantofi „ ........ „ . „ „ .. „ „ „ . 1
Comandantul Companiei, I Căpitan I. C6ndă. Hll

11 10 ÎNREGISTRAREA EFECTELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE
Q.) Termenul Garnitură depusă în

c: ~
Costul
Q.) unui efect serviciu în anul
"O
..... unm
o
Q.)
Numirea .~ efect 1897 18 ...
"O efectelor i:: În gam.
~ Durata dupe
ci u serv. 1) 1)
z tarifă
S. c. S. c.
I. Manta ........... I 2 ani 4 38.- 49 49
2. Tunică .............. l l " l 30.- 49 49

3. Pantaloni de postav 2 l " l 13. - 49 49
4. Vestă de postav .... l 2„ 2 20.- 49 49
5. Bluză de pânză gri 1 2" 2 6.- 49 49
6. „ albastră .......... I I „ l 4.- 49 49
7. Capelă „„„„„„. 2 2" 2 2.40 49 49
8. Kepiu .. „ „ ... „ „ „ l 2" 2 6.50 49 49
9. Perechi cisme . „ „ l l " l 15.- 49 49
10. „ căpute „ .... „ „ .. I I „ I 10.- 49
11 „ pingele .„ „„„„ I l" I 2.-
1) În aceste col6ne se vor înscrie No. de serie al efectelor sub care se va indica
numerul luneI, anului budgetar, S. E. 8 100 s
2 luna Maiu
Comandantul Companiei, Căpitan J. C6ndă. L.Ş. 1dl

Căpitanul Dumitru M01jan în documente 333
111~ ÎNREGISTRAREA EFECTELOR DE MARE ECHIPAMENT,

CASARMAMENTŞIARMĂTURĂ
-~
t;
.§ NUMIREA
"'u
::;[)
3 EFECTELOR E -o
u O:l
u z
o
Centuron cu port-baionetă
~
12 ani 2 60 49
eu ;::!
~ Cartuşieră cu 2 rcnduri
12 „ 3 -- I 49
"°
~
c.
:.E
8 Curea de armă
12 „ I 30 49
Plapumă de iarnă
2 I O ani 26 -- 2 49
Saltea cu lână
8 ,, 24 -- I 49
Saltea cu păr de cal

8" 24-- I 49
Sul cu lână
8" 4 -- I 49
Ccarşa furi de pat şi

plapumă 4 4„ 5 -- 4 49
Puşcă cu baionetă
F.T. 495
Man lichen
Carabină
Rcsucit6re
Pcriută
Sabie de sergent-major
Doc. 2
1917 octombrie 12 - Articolul „Căpitanul Morjan Dumitru mort 21 august 1917"
de lt. I. Drăgcscu aparut în Buletinul Tranşeelor. - ms. 1173 = 498, 3 f.
Căpitanul Morjan Dumitru I mort 21 august 1917
Unul din vitejii modeşti şi poate din aceia necunoscuţi de răsplată, care n-a găsit la
capătul unui lung şir de fapte de arme dcdt sărutul rece al morţii.
Un suflet rar. o inteligenţă largă şi clară, o intelectualitate enciclopedică, puse în
serviciul unui simţ al datoriei, al devotamentului, care făcea din soldatul acela de elită, o
personalitate cu un puternic relief.
Munca-i stăruitoare din vremuri de pace nu-i sleia energia; dimpotrivă îi oţelise
puterile pentru sforţarea pc care avea s-o dea în timpul actualei campanii.

334 Florica-Cireşica Cernat
A doua ofensivă din Transilvania (12 aug. 1916) l-a găsit comandant al
Bat<alionului> I din Reg<imentul> 43 Infanterie. În această împrejurare a format
flancgarda din stînga a Diviziei XI şi după ce a cucerit vîrful Pilugul în unire cu
Batalionul IV din Reg<imentul> 18 Infanterie a atras asupra-i o parte din trupele germane
dela* Oboroca şi Coasta Laturi descongestionînd trupele amice care, parte din ele, erau
ameninţate a fi înconjurate.
Trecînd după aceia în rezerva Diviziei a avut misiunea de a ocupa delaul Scurtu
pentru a proteja retragerea unităţilor din Reg<imentul> I Vînători. Şi-a împlinit în această
grea împrejurare misiunea, restabilind ordinea în retragere, îngăduind prin energia unor
silinţe puse în serviciul unei priceperi deosebite a rolului său să se reformeze la spatele
său unităţile.
Acţiunea aceasta i-a atras felicitările şefilor. Fiind în detaşamentul comandat de
colonelul Bădescu Bucur a primit ordin să respingă inamicul şi să ocupe Piscul Negru.
A reuşit să cucerească cu puţine pierderi acel pisc, lucru de altfel comunicat
(menţionat9 în comunicatul oficial.
Pentru avîntul rodnic şi pentru modul dibaci cum a evitat învăluirea a fost din
nou felicitat de către comandanţii superiori.
Ocupînd poziţia indicată pe Dealul Scurtu a întărit-o şi a rezistat 5 zile sub un
înfricoşător uragan de foc al artileriei grele. Datorit<ă> felului cum şi-a perfecţionat
tranşeele n-a avut nici o pierdere. În această situaţiune a stat pînă la 5 oct. cînd a primit
ordin de plecare la Tg. Jiu, de unde s'a îmbarcat pentru Curtea de Argeş. La operaţiunile
din valea Argeşului dela muntele Frunţile, Batalionul căpitanului Morjan s-a încărcat de
toată cinstea.
Priceperea cu care a ştiut să evite urmărirea de către inamic, au fost dintre acelea
care consacrează destoinicia şi calităţile de şef ale unui vrednic ostaş.
Primind ordin să recucerească poziţiile ocupate de inamic a îndeplinit această
misiune cu cel mai fericit rezultat, izbutind cu pierderi grele să-l arunce afară şi să-l
urmărească fără răgaz.
Cucerirea acestui punct de sprijin, Dealul Frunţile inabordabil, atît ca situaţie locală
cît şi ca disproporţie între forţele care se măsurau, a afirmat şi mai mult bravura şi
metodica pricepere războinică a căpitanului Morjan. Reîntors la Tg. Jiu în vremea cînd
Divizia XI Bavareză îşi desfăşura ofensiva asupra drumului Buliga şi împrejurimile, a
rezistat 5 zile pe poziţie de pe dealul Neamţului, cînd trupele începuseră să se retragă iar
inamicul să le urmărească, l-a atacat pe acesta de [din] flanc, oprindu-i înaintarea şi
degajînd dreapta trupelor noastre. În această îndrăzneaţă acţiune, a fost rănit.
Suferind de perforaţia feselor şi rectului, a avut de îndurat trei operaţii şi un
tratament medical de 154 zile în 11 spitale.
Deşi medicii îl condamnaseră, dîndu-i numai trei zile de viaţă, mulţumită
îngrijirilor şi constituţiei sale rezistente, a scăpat sănătos.
Clasat la ieşirea din spital pentru front, a comandat pînă la 4 iunie a.c. ( 1917) tot
batalion dovedind aceiaşi fericită reunire de inteligenţă limpede, de suflet viguros, de
pricepere militară care i-au permis să-şi conducă unitatea sa la rarul rezultant al unor
izbînzi rodnice chiar în vremea cînd retragerea era o obligaţie tactică. li
Căpitanul Dumitru Morjan in documente 335
Reîntors pc front ca comandant de companie, cel care condusese timp de 2 luni un

batalion la un lanţ de izbînzi, se pregătea să afirme definitiv valoarea cunoştinţelor
vredniciei şi vitejiei sale cînd în timpul luptei dela 21 august 1917 pc Dealul Secului un
glonţ îl lovi în frunte semnînd cu roşu în locaşul sclipitoarei sale inteligenţe, cocarda unei
bravuri care [indescifrabil] prin îndrăzneala care-l punea veşnic în fruntea unităţci, pe
camarazi de un prieten excelent pe solda!i de un şef [indescifrabil] ascendentul
supcriorilă!ii sale morale şi oştirea de un element de o valoare reală cu o adîncă conştiinţă
a îndatoririlor de conducător şi soldat.
Ceeace* nu i-a dat afinnarea valorei* sale îi dă tristă generozitate a morţii. Maiorul
Morjan Dumitru îşi odihneşte zbuciumul ostăşesc în aceiaş* îngrădire de gard alb, sub o
cruce gemenă* cu aceia* pusă peste ţărîna proaspătă scormonită care a primit trupul
voluntarei Ecaterina Tcodoroiu din acelaş* regiment, în larma neobosită a obuzelor care
nu cruţă nici valea în care un pîrîu mic vrea să le cînte un cîntec legănător şi tainic.
Locot. I. Drăgescu
Din ziarul „Buletinul Tranşeelor" din joi 12 oct. 1917.
Copiat de mine: Circşica Florica Cemat născută Morjan.
Doc. 3
1919 iulie 19, s.I. - Certificat eliberat familiei despre activitatea ofiţerului Dumitru
Morjan în primul răsboi mondial - ms. 1608, I f. (2 p.)
Certificat
Pe baza cererei D-nei Irina D. Morjan, înregistrată la No. 3894 I <1>919
Se ccttifică de noi Colonel Teodorescu Gheorghe, Comandantul Regimentului 43
Infanterie, că sotţul O-Sale, Căpitanul Morjan M. Dumitru, fost în acest corp, a avut pe
timpul campaniei următoarea activitate:
La decretarea mobilizărei - 14 August 1916 - a fost vărsat la Regimentul Olt No. 3,
pentru complectarea* efectivului în ofiţeri şi i s'a încredinţat comanda companiei a 3-a
din Batal<ionul> I, cu care a plecat pe front.
A luat parte la luptele din Valea Jiului la Oboroca, ca comandant de Batalion; apoi
a fost trimis şi a luat parte cu alte unităţi la luptele din Valea Argeşului, la Muntele
[indescifrabil].
La 29 Octombrie 1916 s'a înapoiat la detaşamentul Jiu din ordin superior şi ia parte
la luptele de la Arsuri. În această zi este rănit grav în pântece şi evacuat în Moldova odată
cu trupele.
La 20 August 1917 intră din nou pe front ca comandant al Companiei a 1O-a. La 21
August Batal<ionul> li I din care fftcea parte compania căpitan Morjan D. ocupă poziţia în
spatele liniei I la casa din Valea Zăbrăuciomlui la cota 368, făcând legătura cu
Batal<ionul> li şi Divizia 13-a. La atacul ce a avut loc în această zi Căpitanul Morjan
cade mort, lovit de un glonţ de grenadă'!.
Aceasta este în rezumat activitatea numitului Căpitan dela 14 August 1916 - 21
August 1917. li Căpitanul Morjan M. Dumitru s'a născut în anul 1877 luna Octombre*
ziua 20.

A intrat în şcoala militară ca elev la 1 Iulie 1898, iar la 1 Iulie 1900 a fost înaintat la
gradul de sublocotenent; la 16 Iulie 1905 a obţinut gradul de Locotenent, şi la I Ianuarie
1912 a fost înaintat la gradul de căpitan.
Comand<antul> Regim. 43 lnfant<erie>
Colonel G. Teodorescu
No. 2551 I 14 Julie 1919.
Doc. 4
1968 decembrie 19, Slatina - Adresă prin care Florica-Cireşica Cemat, fiica
căpitanului Dumitru M. Morjan, donează Muzeului de istorie din Slatina documente
legate de tatăl său - ms. 497.
Tovarăşe Director
1
,
Subsemnata Cemat I. Florica-Cireşica, născută Morjan, din oraşul Slatina, str.
Piteşti no. 31, vă rog să bine voiţi a primi din partea mea o donaţie către Muzeul ce cu
onoare conduceţi.
În semn de adîncă recunoştinţă şi suprem omagiu iubiţilor mei părinţi, donez pentru
expunere şi conservare ultimele obiecte ce au aparţinut scumpului meu tată căpitanul
Morjan M. Dumitru, avansat maior post mortem decedat în luptele dela* Mărăşeşti în
ziua de 21 august 1917 la cîteva ore după Ecaterina Teodoroiu, fiind înmormîntaţi alături.
N-am avut fericirea în viaţă de a-1 cunoaşte şi de a-i simţi sprijinul şi protecţia.
Obiectele ce le donez menţionate într-un alăturat inventar, le-am găsit la mama mea de
curînd decedată. Le-a păstrat ca scumpe amintiri, după o scurtă căznicie* tărind o viaţă de
sihastru mai mult de jumătate de veac, plîngînd un soţ ideal, alături de doi copii pe care i-
a crescut singură îndurînd vitregiile soartei la care s-a adăugat pierderea primului copil la
vîrsta de 22 ani, student în medicină şi mai tîrziu a ginerelui, fostul inginer Theodor
Alexandru.
Slatina, 19 decembrie 1968.
Trăiască R<epublica> S<ocialistă> R<omânia>
FI. Cemat. [
Tov<arăşului> I Director al Muzeului oraşului Slatina, jud. Olt.
1
Mihail Butoi, directorul Muzeului din Slatina.

Documentar
PREFECŢII JUDEŢELOR OLT ŞI ROMANAŢI

ÎNTRE ANII 1859-2014
Laurenţiu GUŢICĂ-FLORESCU, Doru NEAGU
Una dintre instituţiile tra<liţionale ale administraţiei publice a statului român este cca a
prefectului. Coordonatele istorice ale apariţiei şi evoluţiei acestei funcţii de înaltă demnitate
publică se intersectează cu cele ale modernizării României. Procesul de reformare legislativă iniţiat
de domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizat înainte de toate o profundă transformare a
administraţiei publice a statului.
În acest context, instituţia prefectului apare menţionată în acte legislative importante,
precum Regulame11f11 relativu la Directorii de Pre/ecruri (Decret no. 697 din anul 1861 ) 1, Legea
pentru înfiinfarea Curţii de Compruri (Decret din 24 ianuarie 1864 )2, Legea pentru înfiinţarea
unui Consiliu de Staru (Decret no. 167 din 11 februarie 1864}3, Legea pentru Comunele Urhane şi
Rurale (Decret no. 394 din 31 mat1ic 1864)4 , Legea de expropriaţiune pentru causa de urilirare
puhlică (Decret no. 1378 din 17 octombrie 1864) , Legea asupra Jnsrrucţiunii (Decret no. 1150 din
5
25 noiembrie 1864 ) • ş.a.

6
Legea pentru în/iin(area Consiliuriloru Jude(iane (Decret no. 399 din 31 martie 1864)
prevede la art. 3, alin. 2, calitatea prefectului judeţului de „comisaru al guvernului pc lângă
Consiliu"7 . Conform art. 4 Consiliul Judeţean alegea din rândurile sale un Comitet Permanent
format din 3 membri. Acest Comitet funcţiona în lipsa Consiliului şi era prezidat de Prefectul
judcţului .
8
Titlul VIII din Legea pentru înfiinţarea Consiliilor Judeţene conţine prevederi exprese
relativ la „relaţiunile prefectului cu Consiliulu judeţian şi cu Comitetu permanentu''. Dintre
prerogativele prefectoriale menţionăm: Prefectul împreună cu membrii Comitetului se îngrijeau
„de pregătirea prealabilă a lucrăriloru ce urn1ează a se supune consiliului" (art. 104); Avea dreptul
de asista la toate deliberările Consiliului judeţean, fiind exceptate cele „cc privescu la cercetarea
1
l.M. Bujoreanu. 1873-C. p. 803-804.
2
lhide111, p. 1189.
1
- /hidem, P- 2055.
4
Jhidem, p. 877-887. Potrivit prerogativelor conrcritc de această lege Prefectul, prin inte1mediul
Comitetului Pcnnanent din cadrul Prefecturii putea anula hotărârile Consiliilor Comunale în tcnnen de 30 de
zile sau le detcm1ina amânarea executării_ În privinţa folosirii bugetului comunal, a acceptării donaţiilor şi
legăturilor făcute comunei sau unor aşezăminte (când valoarea lor nu depăşea 10.000 lei). a proiectelor de
reparaţii la imobile, a deschiderii şi închiderii de străzi şi pieţe publice era necesară aprobarea fonnală a
Comitetului Pcnnanent. În cazuri de excepţie, la iniţiativa Prefectului se putea solicita promulgarea unei
ordonanţe a domnitorului. Prefectul avea atribuţii în domeniul ordinii publice, al organizării alegerilor şi
putea dispune suspendarea din funcţie a primarilor din comunele cu o populaţie sub 3.000 de locuitori - C.
Munteanu, 2008-C, p. 86.
5
I.M. Hujoreanu, 1873-C. p. 1957-1963.
"lhidc111, P- 1816.
7
Jhicfem, p. 86 7; „Legiuiri administrative judeţene şi comunale". în: l.M. Bujoreanu. 1875-A, P- 41.
8
LM. Bujorcanu, 1873-C, P- 867.
338 Laurenţiu Guţică, Doru Neagu
semiloru săle atingătoare de interesele speciale ale judeţului"; Consiliul era dator a-l asculta ori de
câte ori solicita cuvântul. Putea face Consiliului propuneri „ce le-ar găsi cu cale, fără ca Consiliu
să poată refusa a le lua în deliberare"; Nu putea niciodată să participe la votarea Consiliului, însă
acest organism îi putea solicita prezenţa la orice deliberare (art. I 05); Prefectul era „singuru
însărcinatu cu executarea încheieriloru Consiliului şi a Comitetului pennanent. Prin grija şi
stăruinţa prefectului toate acţiunile în justiţie privitoare la interesele speciale ale judeţului erau
exercitate în numele Comitetului pennanent (art. I 06) 9 ; În cazul în care Consiliul sau Comitetul
făceau „încheieri eşite din atribuţiunile loru", vătămătoare interesului judiciar, prefectul era dator a
face „recursu său, la guvern, în zece zile'', şi a Ic notifica în două zile de la săvârşirea lor. Recursul
prefectului suspenda încheierea Consiliului vreme de 30 de zile de la notificare. Dacă în tennenul
amintit guvernul nu se pronunţa încheiere era declarată „lucrătoare"(art. I 07); În cazul dizolvării
Consiliului judeţean ordonanţa Domnească „se rostesce totodată dacă acea disolvare privesce
numai pe Consiliu său şi pe Comitetu pennanentu". În cazul dizolvării şi a Consiliului pennanent,
Prefectul rămânea singurul „însărcinatu cu administrarea intereselor locale ale judeţului", până la
instalarea noului Comitet, ales de un nou Consiliu, având obligaţia de „a da seamă de
administrare" pentru intervalul cronologic în care a asigurat conducerea (art. 108) 10 •
Decretul nr. 1147 din 4 septembrie 1864 modifica art. 3 din Legea Consiliilor Judeţene în
unnătoarea fonnulă: Preşedintele Consiliului Judeţean era numit de Guvern din cei trei consilieri
care întruneau cele mai multe voturi la alegeri. Prefectului i se reconfinna statutul de „comisar al
guvemului" 11 •
Legea pentru Consiliile judeţene a fost modificată prin Legea promulgată la 31 martie
1872. Preşedintele era din nou ales de Consiliu, iar Prefectul era „comisar al guvernului". Consiliul
Pennanent era prezidat de această dată de un preşedinte ales dintre membrii săi 12 • Titlul VIII din
lege, intitulat Despre relaţiunile prefectului cu Consiliul Judeţean şi cu Consiliul Permanent (art.
I O1-105) reconfinna atribuţiile prefectoriale, cu o singură excepţie: art. 1OI stipula că preşedintele
împreună cu membrii Comitetului trebuia să se ocupe de pregătirea lucrărilor ce unnau a fi
dezbătute de Consiliu 13 •
Regulamentu de aplicare a legii Consilii/aru Judeţiane, promulgat prin Decretul nr. 729
din l aprilie 1872 introduce în Partea a III-a, la pct. 31 sintagma potrivit căreia Prefectul „este
delegatul guvernului pe lângă Consiliu şi Comitet". El trebuia să asiste la toate şedinţele
Consiliului şi ale Comitetului, pentru „a da socotinţă asupra objecteloru în desbatere" şi a
„propune măsurile sau soluţiunile folositoare" 14 • La şedinţele Comitetului Prefectul putea fi
suplinit de Directorul Prefecturii. Ambii demnitari publici aveau drept de veto în cadrul şedinţelor
la care participau. Punctul 33 face referire la unificarea Cancelariei Comitetului cu cea a
Prefectului, şefa! acesteia fiind directorul prefecturii 15 . Printr-o Circulară a Ministerului de Interne
asupra legii modificate şi a regulamentului pentru consiliile judeţene (nr. 4900 din l aprilie 1872),
semnată de ministrul în exerciţiu, Lascăr Catargiu, erau explicate succint revizuirile, solicitându-se
prefecţilor să le studieze „cu maturitate" şi să nu piardă din vedere regulamentul pentru a putea fi
în „posiţia de a lumina Consiliulu şi Comitetu Ia nevoe". În textul documentului în discuţie se
aminteşte faptul că rolul prefectului pe lângă Consiliu şi Comitet „nu este tocmai acelaşi ca până
acum", făcându-se unnătoarea recomandare: „Siliţi-vă a vă indentifica cu dânsul şi a seconda
9
Ibidem, p. 875.
'°Ibidem, p. 876.
11
Ibidem.
12
„Legiuiri Administrative Judeţiane şi Comunale'', în: l.M. Bujoreanu, 1875-A, p. 41.
13
Ibidem, p. 50. ·
14
Ibidem, p. 52.
15
Ibidem, p. 53.

Prefecţii judeţelor Olt şi Romanaţi între anii 1859-2014 339
autorităţile judcţianc din tote puterile, spre a aduce celu mai marc folosu judeţului a cărui
administraţie vă este încredinţată" .
16
Legea din 1 martie 1883, care modifica prevederile legii din 1864 şi ale celei din 31
martie 1872, aducea cu sine în privinţa instituţiei Prefectului o limitare a prerogativelor, acesta
nemaifiind „agent executor al deciziunilor consiliului si comitetului pc care le încredinţează
prezidentului comitetului permanent. Prefectul trebuia să îi dea acestuia concursul necesar".
Prin Legea pentru organizarea autorităţilor administrative exterioare dependente de
Ministerul de lnteme şi.fixarea circumscripfiunilor administrative, din 1 noiembrie 1892, instiţutia
prefectului era abilitată cu atribuţii care defineau pc deplin această funcţie. Astfel, capitolul I art. 5
stipula în mod expres că „în capul administraţiunei fiecărui judeţ este un prcfcct" 17 •
Capitolul li art. 8-9 menţionau că în fiecare judeţ „administraţi unea afacerilor generale ale
Statului este încredinţată unui prefect". În afara prefectului titular personalul prefecturilor de
judeţe şi cel al cancelariilor era următorul: „un director de prefectură, un cap de birou, un arhivar,
un registrator şi copişti". Titlul li (capitolul I) definea atribuţiile şi relaţiile de serviciu ale
prefectului. Acesta era numit prin decret regal la recomandarea ministrului de interne. Era
subordonat ministrului de interne şi reprezenta „puterea executivă în toată circumscripţiunea
supusă administraţiunii sale". Trebuia să „vegheze la menţinerea drepturilor Statului faţă cu
cetăţenii" şi să se îngrijească de „publicaţiunca şi executarea legilor". Avea obligaţia menţinerii
ordinii şi siguranţei publice. Era însărcinat cu poliţia administrativă sau preventivă din
circumscripţia sa, având dreptul de a face regulamente. Trebuia să inspecteze „spitalele, casele de
alienaţi, aziluri Ic de infirmi şi alte instituţii de binefacere", „închisorile", „căile naţionale şi
judeţene" pentru a fi încredinţat de starea lor şi a emite rapoarte către superiori. Prefectul elibera
paşapoarte, iar în oraşele unde nu exista prefect de poliţie gira şi această funqie •
18
La 3 noiembrie 1892 era emis Regulamentul de aplicaţiune a legii pentru organizarea

autorităf ii administrative exterioare pendinte de ministerul de interne şi fixarea circumscripţiilor
administrative. Acest document întăreşte prerogativele prcfectoriale deja amintite menţionând
expres la art. 24 că prefectul este „mijlocitorul între administraţii săi şi guvernul central". În plus,
era obligat să prezideze toate solemnităţile publice şi oficiale din localitate şi să poarte uniformă cu
eşarfă tricoloră ca semn dinstinctiv (art. 31-32). La intrarea sa în funcţie avea dreptul să primească
un permis de circulaţie C.F.R., la clasa I, pe contul Ministerului de Interne (art. 34) •
19
Legea pentru unificarea administrativă promulgată prin Decretul Nr. 1972 din 13 iunie
1925 şi publicată în „Monitorul Oficial" nr. 128 din 14 iunie 1925 consfinţea că instituţia
prefectului reprezenta autoritatea guvernamentală centrală, având atribuţii de control şi fiind
totodată „capul administraţiei judeţene". Pentru a putea fi numit prefect, pe lângă criteriile impuse
funcţionarilor publici, orice posibil aspirant la această funcţie trebuia să aibă vârsta de 30 de ani
împliniţi şi să posede diploma unei „şcoale superioare recunoscută de Stat". Potrivit art. 335 al
legii, ca delegat al autorităţii centrale, prefectul reprezenta „în judeţul întreg guvernul şi puterea
executivă". Era şeful Poliţiei şi în această calitate trebuia să ia măsuri pentru prevenirea delictelor
şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice .
20
Legea pentru organizarea administrafiunii locale din 1929 este prima lege administrativă
care delimitează autorităţile colectivităţilor locale, alese, de cele ale administraţiei centrale,
numite. Promulgată prin Decretul Nr. 2712/1929 şi publicată în „Monitorul Oficial" nr. 170 din 3
august 1929, această lege aduce în planul vieţii administrative a ţării o nouă instituţie şi anume
16
lhidem, p. 55.
17
C. Hamanagiu, li, p. 567.
18
Ihidem, pp. 568-569.
19
Ibidem, pp. 573-575.
20
C. Hamangiu, XI-XII, p. 392-393.

„Comisia Administrativă a judeţului'', al cărei preşedinte era prefectul, având aceeaşi componenţă
ca a fostului consiliu de prefectură, la care se adăuga participarea de drept a preşedintelui
delegaţiei permanente judeţene (Secţiunea V, art. 267-268)2 1• Pentru a fi numit prefect, pe lângă
celelalte condiţii cerute funcţionarilor publici, cu excepţia examenului de capacitate, orice candidat
trebuia să aibă vârsta de 30 de ani şi să posede studii universitare. Foştii senatori şi deputaţi aleşi în
cel puţin trei legislaturi puteau fi numiţi prefecţi „fără altă calificaţie''. Prefectul era considerat
„delegat al autorităţii centrale'', reprezentând guvernul şi puterea executivă 22 .
În contextul Legii administrative din 27 martie 1936 - promulgată prin Decret Regal nr.
569 din 1936 şi publicată în Monitorul Oficial, p. I, nr. 73 din 27 martie 1936 - instituţia
Prefectului (capitolul III, art. 83-90) dobândeşte mai multă substanţă, ea devenind figura principală
a vieţii administrative locale. Astfel, spiritul şi litera legii rezervă un rol deosebit de important
prefectului, care era „reprezentantul guvernului şi şeful administraţiei judeţene" (art. 84). Prefectul
era numit sau revocat prin decret regal urmare a propunerii Ministerului de Interne. Atribuţiunile
sale erau următoarele: veghea la aplicarea legilor şi regulamentelor; supraveghea activitatea tuturor
instituţiilor de binefacere şi asistenţă socială; comunica direct cu fiecare minister; avea obligaţia
inspectării de două ori pe an a serviciilor ce depindeau de ministere şi a elaborării de rapoarte
asupra celor constatate; inspecta şcolile de stat de toate gradele şi aşezămintele sanitare;
monitoriza şi putea asista la anchetele aflate în desfăşurare în judeţul său; în situaţii de urgenţă
majoră (inundaţii, epidemii, etc.) avea obligaţia luării deciziilor reclamate de împrejurări şi a
rezolvării unor asemenea cazuri; era preşedintele Comisiunii judeţene de apărare pasivă, pe care
avea datoria să o convoace obligatoriu trimestrial sau de câte ori era nevoie; conducea şi controla
întocmirea şi punerea în aplicare a planurilor de apărare a judeţului, fiind responsabil de
mobilizarea formaţiilor şi serviciilor de apărare pasivă judeţene; controla echiparea populaţiei cu
mijloace de protecţie, conform directivelor date de Ministerul de Interne; era şeful Poliţiei şi al
Jandarmeriei, având obligaţia legală de a lua măsuri ferme pentru prevenirea delictelor,
menţinerea ordinii şi siguranţei publice; în calitate de şef al administraţiei judeţene putea să
numească, să înainteze şi să aplice pedepse disciplinare tuturor funcţionarilor judeţeni; împreună
cu Consiliul judeţean sau cu Delegaţiunea judeţeană trebuia să se preocupe de toate interesele
judeţului; avea dreptul de a emite ordonanţe ce trebuiau comunicate Ministerului de Interne; era
obligat să convoace în conferinţe educative, cel puţin odată pe lună, pe toţi funcţionarii din capitala
judeţului ce aparţineau Primăriei şi Prefecturii, cu scopul de a contribui la „îmbogăţirea
cunoştinţelor profesionale ale funcţionarilor administrativi, a ţinerii lor în curent cu noile legiuiri,
precum şi îndrumarea lor asupra modului de exercitare a atribuţiunilor"23 .
În perioada regimului de autoritate monarhică instituit de Carol al Ii-lea (10 februarie
1938 - 6 septembrie 1940) a fost promulgată prin Înalt Decret Regal (nr. 291911938) o nouă Lege
Administrativă, publicată în Monitorul Oficial, p. I, nr. 187 din 14 august 1936. România era
împărţită administrativ în 1O ţinuturi. Administraţia locală a fost încredinţată unor funcţionari
numiţi de autoritatea centrală: rezidenţi regali în ţinuturi şi primari în comune. Rezidentul regal era
numit pe timp de şase ani, la propunerea Ministerului de Interne, fiind considerat reprezentantul
guvernului şi administratorul ţinutului. Noua lege diminua vizibil atribuţiile prefecţilor. Aceştia
erau desemnaţi dintre ofiţerii superiori ai armatei, fapt ce a nemulţumit partidele istorice.
Conform Titlului IV (Circumscripţii Administrative şi de Control), cap. II, art. 97,
Prefectul era „în judeţul său, reprezentantul guvernului şi al Ministerului de Interne". Era
considerat funcţionar de carieră, remunerat din bugetul Ministerului şi avea dreptul la locuinţă,
iluminat, încălzit şi la o indemnizaţie de transport, suportate din bugetul ţinutului. Nu putea să
21
C. Hamangiu, XVII, pp. 966-967.
22
Ibidem, pp. 967-969.
23
C. Hamangiu, XXIV, pp. 361-363.

deţină alte funcţii plătite de stat, ţinut, comună sau stabiliment public. Nu îi era permisă exercitarea
de profesiuni libere, nu avea voie să fie administrator, funcţionar sau cenzor în societăţi civile sau
comerciale, cooperative sau bănci populare. Nu putea face comerţ, arendăşie şi nici nu avea voie
să gireze afacerile şi averile celor cc se aflau în legătură cu funcţia îndeplinită (art. 98).
Atribuţiile prefectului confonn a11. 99 erau următoarele: era şeful ierarhic al tuturor
funcţionarilor exteriori ai Ministerului de Interne din judeţ; avea calitatea de a supraveghea
activitatea funcţionarilor şi a serviciilor; monitoriza şi controla comunele rurale şi urbane din
judeţ, cu excepţia municipiilor; executa şi controla lucrările de interes judeţean; convoca lunar
pretorii şi şefii serviciilor exterioare din judeţ pentru coordonarea activităţilor; îndruma, controla şi
era direct responsabil de executarea lucrărilor de mobilizare şi organizare a naţiunii şi teritoriului
pentru război; supraveghea instituţiile de binefacere şi asistenţă socială, comunităţile religioase,
asociaţiile şi fundaţiile din judeţ; controla activitatea administraţiunilor locale şi a funcţionarilor;
avea dreptul de a aplica pretorilor, primarilor, notarilor şi altor. funcţionari de la pretură, plasă,
comună, de la prefectură pedeapsa mustrării şi a amenzii cu pierderea salariului pe cel mult 1O
zile.
Prefectul era obligat să ia măsuri de prevenire a infracţiunilor, de menţinere a ordinii şi
liniştii publice (art. I 00), iar la finele fiecărui an în exerciţiu trebuia să adreseze rezidentului regal
al ţinutului un raport amănunţit asupra stării generale, financiare, economice. culturale şi
administrative din cuprinsul judeţului, asupra stării opiniei publice, infonnând asupra efectelor
măsuri lor guvernului (art. I OI ) 2 ~.
Pentru exercitarea prerogativelor sale avea la dispoziţie o cancelarie prefcctorială formată
dintr-un şef de serviciu şi mai mulţi funcţionari. Rezidentul regal al ţinutului şi un birou al
mobilizării, organizării naţiunii şi teritoriului pentru război apreciau şi aprobau nevoile cancelariei
(art. 102) 25 .
Instaurarea guvernului comunist al dr. Petru Groza la 6 martie 1945 nu a schimbat vechea
structură organizatorică a aparatului administrativ, a recunoscut pai\ial autorităţile ilegitime
instalate în timpul administraţiei sovietice şi a înlocuit prefecţii şi primarii cu reprezentanţii noului
regim „popular" 26 .
Decretul nr. 692 din 4 aprilie 1947, devenit ulterior Legea nr. 135 pentru instituirea
comisiunilor interimare la comune şi judeţe, a consfinţit schimbarea componenţei administraţiei
locale pc criterii politice. Prefectul avea misiunea alegerii membrilor acestor comisiuni pentru
comunele rurale şi urbane nercşedinţă din circumscripţia judeţului, la propunerea pretorului şi a
Ministerului Afacerilor Interne, pentru celelalte comune şi judeţe la propunerea Inspectoratului
General Administrativ, ţinând cont de aptitudinile gospodăreşti ale persoanelor propuse.
Comisiile comunale interimare erau prezidate de primar sau un înlocuitor al acestuia, în
timp ce Comisiile interimare judeţene erau conduse de prefect, ori în lipsa acestuia, de subprefect.
Legea nr. 285 din 14 august 1947 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţiuni din
legea pentru comerţul de devize din I octombrie 1932 şi a altor legi pentru reglementarea
schimburilor cu străinătatea avea să reprezinte ultimul 27 act normativ cc conferea prefectului şi
prefecturilor prerogative concrete înainte de instaurarea regimului comunist.
Constituţia Republicii Populare Române prevedea la art. 76 (Legea nr. 14 din 13 aprilie
1948) că „organele locale ale puterii de Stat sunt Consiliile populare locale". Ele erau organe
reprezentative. alese prin vot universal, direct, egal şi secret, având un mandat de patru ani.
24
C. llamangiu, XXVI, pp. 1489-1490.
25
!hidcm, p.1490.
26
h11p:1'.111·11·w a11fiJ.go1'. ro/DocumenteEditor!Upload/2013/Proiecte/A naliza privind evoluţia istoricâ
a terme1111/11i de pre/i!cl. 11df; p. 4 7.
27
C. Munteanu. 2006-C, p. 86.

Consiliile populare aveau sarcina de a coordona şi controla întreaga activitate economică, socială
şi culturală locală.
În perioada aprilie-iulie 1949 a început procesul înfiinţării de comitete provizorii ce aveau
ca obiectiv pregătirea alegerilor noilor structuri de putere 28 • Prefecturile, preturile şi primăriile au
fost desfiinţate fiind considerate forme de reprezentare perimate ale unui regim înwchit.
Legea 5 publicată la 6 septembrie 1950 prevedea expres că: „Teritoriul Republicii
Populare Române se împarte în: Regiuni, Oraşe, Raioane, Comune'' 2q. Odată cu desfiinţarea
judeţelor dispărea şi raţiunea de a fi a instituţiei prefectului.
În decembrie 1950, post alegeri, a fost emis Decretul nr. 260 pentru convocarea
deputaţilor Sfaturilor Populare, Regionale, Orăşeneşti şi Comunalc , care stipula la art. 2 încetarea
30
activităţii comitetelor provizorii „pe data instalării Sfaturilor Populare". Ele au devenit organele
locale supreme ale puterii de stat, având obligativitatea întrunirii în sesiuni ordinare sau
extraordinare. Aveau ca organe „de direcţie şi execuţie" comitetele executive alese „din sânul
consiliilor populare". Funcţia Prefectului a fost înlocuită cu cea a Primului Secretar al Partidului
Comunist Român al regiunii şi raionului, responsabil doar în faţa structurilor ierarhiei de partid.
Una din primele decizii ale regimului Ceauşescu a fost aceea de renunţare la regionalizare
şi raionare. Prin legea 2 din 1968 publicată în Buletinul Oficial al R.S.R. (nr. 17-18 din 17
februarie 1968) se revine la judeţ ca principală diviziune administrativă a ţării. Ca urmare, Legea
nr. 3 din februarie 1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unităţile administrativ-
teritoriale până la alegerea Consiliilor Populare 31 , a statuat că activitatea Sfaturilor populare
regionale şi raionale, precum şi a comitetelor executive ale acestora a încetat.
După înlăturarea regimului Ceauşescu în România a intervenit un vid de putere. În cadrul
acestuia a apărut iniţial Frontul Salvării Naţionale care şi-a constituit structuri la nivel naţional,
judeţean şi local. Când F.S.N. şi-a anunţat intenţia de a se transforma în partid politic, opoziţia în
formare a reacţionat. Ca urmare, F.S.N. a acceptat formarea unui Consiliu Provizoriu de Uniune
Naţională (C.P.U.N.) care a girat afacerile statului român până la alegerile din 20 mai 1990. În
urma consultării populare F.S.N. a devenit partid de guvernământ având legitimitatea de a lua
măsurile necesare reorganizării ţării.
Legea nr. 5 din 19 iulie 1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi
comunelor până la organizarea alegerilor locale 32 , preciza la art. 4 că „Prefecturile se organizează
la nivelul judeţelor", fiind compuse din 1 prefect, 2 subprefecţi, 1 secretar şi 7 membri. Actul
normativ în discuţie reintroduce în administraţia publică a statului român una dintre instituţiile
istorice tradiţionale, cu aproape un secol de funcţionare neîntreruptă în slujba României (1864-
1950), Prefectura.
Prefectul era numit de primul ministru la propunerea Direcţiei administraţiei locale din
cadrul Secretariatului General al Guvernului. În atribuţiile reînfiinţatei instituţii a prefectului
intrau: (1) rezolvarea problemelor dezvoltării economico-sociale, (2) gestionarea bugetelor (până
la nivel judeţean), (3) asigurarea ordinii şi siguranţei publice prin organele abilitate de lege, (4)
apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. De remarcat că în primii ani după 1989 prefecturile
erau numite adesea primării judeţene 33 •
28
„Regulamentul pentru funcţionarea comitetelor provizorii" a fost aprobat prin Decizia nr. 321 din
5 aprilie 1929 a Consiliului de Miniştrii şi publicat în B.O., nr. 13 din 1949 aprilie 9.
29
Analiza, 2013, p. 49.
30
B.O., nr. 115 din 1950 dec. 14.
31
B.O., nr. 17-18 din 1968 febr. 17.
32
MO., nr. 92, 1990 iul. 20.
33
C. Munteanu, 2006-C, p. 87.

Prin legea I O din 1991 ianuarie 29 prefectul devenea principalul ordonator de credite la
nivel judcţcan' .
4
Prima lege de organizare a administraţie publice locale din perioada postcomunistă a fost
Legea 69 din 1991 (publicată în Monitorul Ojicial nr. 238 din 28 noiembrie 1991, republicată în
1996 aprilie). Principiile sale erau: autonomia locală, descentralizarea serviciilor publice,
eligibilitatea autorităţilor administraţiei locale prin consultarea cetăţenilor. În art. 11, se
menţionează următoarele: ,.Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. El conduce serviciile publice
descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei publice,
organizate în unităţile administrativ-teritoriale. Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios
administrativ, actele autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul în care consideră că
acestea sunt ilegale."
În locul Prefecturilor judeţene legea înfiinţa două structuri: Consiliul Judeţean şi
Prefectul. Preşedintele şi membrii Consiliului Judeţean unnau să fie aleşi prin sufragiu universal.
Consiliul Judeţean este autoritatea la nivel judeţean care coordonează activitatea consiliilor locale
pentru realizarea serviciilor publice judeţene. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu,
fiind numit de către primul ministru prin Hotărâre de Guvern. Condiţiile pentru a accede în funcţia
de prefect sunt: vârsta de minimum 30 de ani şi studii superioare. Prefectul avea în subordine un
subprefect pentru judeţ şi doi subprefecţi pentru Bucureşti. În atribuţiile prefectului intrau:
asigurarea intereselor naţionale şi a respectării legilor şi ordinii publice; exercitarea controlului
legalităţii actelor administrative ale autorităţilor publice locale; avizarea numirii sau eliberării din
funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe
centrale din unităţile administrativ-teritoriale; adoptarea de măsuri pentru prevenirea infracţiunilor
şi apărarea drepturilor cetăţenilor; pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care
au caracter militar; întocmirea unui raport anual despre starea generală a judeţului respectiv 35 .
Aceste prevederi au fost menţinute şi în Legea 24 publicată în Monitorul Oficial, nr. 76
din 13 aprilie 1996 privind modificarea şi completarea legii Administraţiei Pubice locale.
Constituţia României (Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991 ), validată prin
referendumul din 8 decembrie 1991 prevede la art. 122 că:
„( I) Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2)
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice descentralizate
ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, din unităţile administrativ-teritoriale. (3)
Atribuţiile prefectului se stabilesc potrivit legii. (4) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de
contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în
care consideră actul ilegal. Actul este suspendat de drept."
O nouă Lege a Administraţiei Publice Locale, nr. 215 din 2001, adoptată de Parlament va
fi publicată în Monitorul Oficial, nr. 204 din 23 aprilie 2001. Art. 130 al acesteia prevede că
prefectul este numit de guvern şi reprezintă interesele acestuia în fiecare judeţ şi Bucureşti,
numirea în funcţie şi destituirea acestuia fiind prerogativa primului ministru prin Hotărâre a
Guvernului. Prefecţii sunt ajutaţi în judeţe de câte un subprefect iar la Bucureşti de 2 subprefecţi.
Atât prefectul cât şi subprefectul trebuie să aibă studii superioare. Pe perioada exercitării
mandatului ei nu pot să fie salariaţi la instituţiile publice, regiile autonome, companii naţionale,
societăţi comerciale cu caracter de stat sau majoritar de stat şi de asemenea nu pot fi parlamentari,
primari sau consilieri locali sau judeţeni.
În anul 2003 Constituţia a fost revizuită. Modificările au fost acceptate de corpul
electoral prin referendumul din 18-19 octombrie 2003. Constituţia a fost publicată în Monitorul
4
.1 Ibidem.
Jo Analiza, 2013, p. 51-52.

Oficial nr. 767 din 3 I octombrie 2003. Art. 123 se referă la atribuţiile prefectului. Faţă de textul
anterior se prevede că: ,.(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. (4) Între prefecţi,
pe de o parte, consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de
subordonare."
În Monitorol Oficial nr. 658 din 21 iulie 2004 a fost publicată Legea 340 privind
prefectul şi instituţia prefectului. Conform acestei legi prefectul este reprezentantul guvernului pe
plan local (art. I: I). El este ajutat de 2 subprefecţi la judeţe şi 3 la municipiul Bucureşti (art. 9).
Atât prefectul cât şi subprefectul sunt încadraţi în categoria înalţilor funcţionari publici (art. I O) şi
sunt responsabili în faţa legii (art. 18). „Prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid
politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim ca şi partidelor politice, potrivit
legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică" (art. I 7). Potrivit art. 5 din lege, activitatea
prefecţilor şi subprefecţilor trebuie să aibă la bază principiile: legalităţii, imparţialităţii şi
obiectivităţii; transparenţei şi liberului acces la informaţii de interes public; eficienţei;
responsabilităţii; profesionalismului; orientării către cetăţean.
Legea 340 prevede obligativitatea prefectului de a numi un reprezentant în comisiile de
concurs pentru ocuparea posturilor de conducători ai serviciilor publice deconcentrate (art. 2 I).
Prin lege este înfiinţat colegiul prefectorial alcătuit din prefect, subprefect şi şefii serviciilor
deconcentrate având ca scop „armonizarea activităţii serviciilor deconcentrate care au sediul în
judeţul respectiv, precum şi implementarea programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de
acţiune ale guvernului la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia" (art. 22). Apare de
asemenea şi cancelaria prefectului (art. 30).
Legea 340 a fost modificată prin O.U.G. nr. I 79 publicată în Monitorul Oficial, nr. 1142
din 16 decembrie 2005. Se înfiinţează instituţia publică a prefectului, cu personalitate juridică,
patrimoniu şi buget propriu şi cu drept de ordonator terţiar de credite (art. 1). Prefecţilor şi
subprefecţilor le sunt interzise dreptul la grevă, la înfiinţarea şi apartenenţa la sindicate proprii. În
cazul deplasărilor în afara judeţului trebuie să notifice Ministerul Administraţiei şi Internelor. La
atribuţiile prefectului (art. 24, al. I) se adaugă şi faptul că prefectul „asigură realizarea planului de
măsuri pentru integrare europeană".
Prin H.G. 460 din 2006 aprilie 5 (publicată în Monitorol Oficial nr. 363 din 2006 aprilie
26) prefectului îi pot fi delegate de către miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale atribuţii de conducere şi control, precum: verificarea modului de
utilizare a fondurilor publice alocate serviciilor publice deconcentrate; verificarea modului de
realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale; analizarea modului de realizare a
acţiunilor cu caracter interministerial care au ca scop creşterea calităţii serviciilor publice;
organizarea unor achiziţii publice prin programe comune mai multor servicii publice deconcentrate
din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti; reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în
cazul în care serviciile publice deconcentrate din subordine nu pot fi mandatate; alte atribuţii
stabilite prin ordin al conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
În concluzie, Revoluţia din decembrie I 989 a readus România în marea familie a statelor
democratice, iar din acest moment istoric administraţia statului a fost supusă reformării graduale
astfel încât să fie asigurat procesul de tranziţie spre coagularea unei administraţii modeme,
europene, axată pe principiile descentralizării şi autonomiei locale.
În anul în care se împlinesc I 50 de ani de la apariţia instituţiei prefectului se cuvine,
aşadar, să omagiem pe toţi aceea care, din patriotism, prin statornicie în caracter şi sacrificiu
personal, au slujit cu intransigenţă şi devoţiune România eternă.

Prcfce\ii judeţelor Olt şi Romanaţi între anii 1859-2014 345
PREFECTIIJUDETULUIOLT
ÎNTRE ANII I859-1950
1. Toma TĂRTĂŞESCU
1859 februarie 14 - mai 27
[A.M.I., 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217]
2. Costache BĂLEANU
1859 mai 27 - decembrie I.
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217]
3. Radian BOICEA
1860 decembrie I - 1861 iulie 23.
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217].
4. Costică VĂLEANU
1861 iulie 23 - 1862 aprilie.
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-l, p. 217]
5. Vasile GÂRLEŞTEANU
1862 aprilie - august 12.
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217]
6. Costache RIZESCU
1862 august 12 - 1863 august 21 .
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-l, p. 217]
7. Costache MANU
1863 august 21 - 1867 iulie 17.
[A.M.I„ 1897, p. 416. G. Poboran, 1908-1, p. 217 care indică drept prefect în 1866
(fără dată) pe un oarecare Broşteanu]
8. Mihai SLĂVESCU
1867 iulie 17-1868 mai 16.
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217]
9. c. TĂRT ĂŞESCU
1868 mai 16 - 1869 februarie 4.
[A.M.I„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-l, p. 217]
10. Anton SĂULESCU

1869 februarie 4 - 1870 august I O.
[A.M.J„ 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-l, p. 217]
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 33 7-370

11. Grigore FĂLCOIANU

11.1. 1870 august 1O - 1871 februarie 9.
[A.MI., 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217]
11.2. 1871 martie 19 - 1872 noiembrie 1.
[A.MI., 1897, p. 416. G. Poboran, 1908-1, p. 217-218 indică: 1871mart.10]
12. 0. TITULESCU
1871 februarie 9 - martie 19.
[A.MI., 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 217]
13. T. SOCOLESCU
13. I. 1872 noiembrie 1 - 1876 mai 22.
[A.MI., 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
13.2. 1891 martie 1 - iulie 19.
[A.MI., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
14. I. URLĂŢEANU
1876 mai 22 - 1877 ianuarie I O.
[A.MI., 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
15. C<onstantin> C. DELEANU

15.1. 1877 ianuarie 10 - februarie 22.
[A.Ml., 1897, p. 416; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
15.2. 1878 aprilie 22 - 1882 iunie 25.
[A.Ml., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
15.3. 1886 mai 5 - 1888 aprilie 15.
[A.MI., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
16. Ion FURDUESCU

16.1. 1877 februarie 22- iunie 9.
[A.Ml., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
16.2. 1877 iunie 28 - iulie 25.
[A.Ml., 1897, p. 417]
17. V. MISIR
1877 iunie 9 - iunie 28.
[A.Ml., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
18. Apostol ARICESCU

1877 iulie 25 - 1878 aprilie 22.
[A.Ml., 1897, p. 417]
19. Anton SUCIU

1882 iunie 25 - 1883 iulie 7.
[A.Ml., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
20. Al<exandru> CHIRCULESCU

1883 iulie 7 - 1885 aprilie 24.
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
21. I. PALADI
1885 aprilie 24 - 1886 mai 5.
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
22. Constantin COLIBĂŞANU

22. I. 1888 aprilie 15 - 1889 august 21.
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
22.2. 1895 august 25 - octombrie 7.
[A.M.J„ 1895, p. 417]
22.3. 1899 a pri tic 15 - iunie I 5.
[G. Poboran, 1908-1, p. 218]
23. Constantin llie NICULESCU DOROBANŢU

I 889 august 21 - 1890 aprilie 5.
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218: Ilie Niculescu-Dorobanţu]
24. Gr<igore> LEHLIU

1890 aprilie 5- 1891februarie12.
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
25. I. POLIHRON
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
26. l.C. ROBESCU

1891 iulie 19 - decembrie 21.
[A.M.l„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
27. M. MĂNCIULESCU
I 89 I decembrie 2 I - I 893 noiembrie 16.
[A.M.l., 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]
28. C. SĂVOIU
1893 noiembrie 16 - 1894 iunie 18.
[A.M.l„ 1897, p. 417. La G. Poboran, 1908-1, p. 218: 1895 nov. 16 (probabil
greşeală de tipar)]
29. G. ARGHIROPOL
1894 iunie 18 - 1895 august 25.
[A.M.J„ 1897, p. 417; G. Poboran, 1908-1, p. 218]

30. Al<exandru> STĂNCESCU, dr.
1895 octombrie 7 - 1899 aprilie 15.
[A.Ml., 1897, p. 417; 1895 oct. la G. Poboran, 1908-1, p. 218]
31. I. DUMITRESCU
1899 iunie 15 - 1900 aprilie 4.
[G. Poboran, 1908-1, p. 218]
32. Al<exandru> V ARLAM

1900 aprilie 4 - august 23.
[G. Poboran, 1908-1, p. 218] -Transferat la Muscel [MO„ 1900, nr. 118, aug. 25 I
sept. 7, p. 4897].
33. M. MĂRĂSCU
1900 august 23 - 190 I aprilie 1.
Numit prin D.R. 3299 din 1900 aug. 23 în locul lui Al. Variam, transferat la Muscel
[MO., 1900, nr. 118, aug. 25 I sept. 7, p. 4897. La G. Poboran, 1908-1, p. 218: 1900 aug.
2]. - 1901 aprilie 1.
34. Petre N. SLĂVESCU

1901 aprilie 1 - 1905 aprilie 1.
[La G. Poboran, 1908-1, p. 218: 1901 ian.]
35. Constantin MUNTEANU

1904 decembrie 24 - 1907 februarie 1O
Numit prin D.R. 3339 din 1904 dec. 24 în locul lui Petre Slăvescu, demisionat.
[MO., 1904/1905, nr. 219, dec. 29 I ian. 11, p. 8106. La G. Poboran: a. 1905].
36. C<onstantin> D. ANGHEL

1907 martie 13 I 26 - 1908 iunie 30
Numit de min. de lnt., Ion l.C. Brătianu în 1907 mart. 13 I 26 [C. Anghel, 1912-A,
p. 23. G. Poboran, 1908-1, p. 218 îl indică fără nici un an].
37. Ştefan VASILE

1908 iunie 30 - 191 O decembrie 29
Numit prin D.R. 2068 din 1908 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46. Apare la G. Poboran,
1908-1, p. 218 fără alte date cronologice ca V. Ştefan]. - Demisionat 1910 dec. 29 [M.I.,
1934, dos. 2, f. 46l
38. C. ŞTEFĂNESCU-ZĂNOAGĂ
38.1. 1910 decembrie 29- 1914 ianuarie 5.
Numit prin D.R. 4031 din 1910 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. În A.J.O., 1924, p. 35:
luna pe stil nou: 1911 ian.] - Demisionat: 1914 ian. 5 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46].
38.2. 1918 aprilie 24- octombrie 28.

Prefecţii judctelor Olt şi Romanaţi între anii 1859-2014 349
Numit prin D.R. 920 din 1918 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. În A.JO., 1924, p. 35: din
1918 apr. I]. - Lăsat în disponibilitate [l\1.1., 1943, dos. 2, f. 34].
39. Alexandru GfllRGIU

Notă: Din 1903 august I, ca director al Prefecturii a deţinut interimar funcţia pe
perioada concediului prefectului cfr. J.C.M. 694 din 1903 iul 30 [M.O., 1903, nr. 107,
aug. 8 I 21, p. 3921].
1914 ianuarie 5- 1918 aprilie 24.
Numit prin D.R. 72 din 1914 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. În A.JO„ 1924, p. 35 se
indică 1914 ian.] - Demisionat: 1918 apr. 24 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. În A .J. O., 1924, p.
35 Al. Ghirgiu ar fi fosl prefect pînă la ocupaţie].
40. Eugeniu COLIBĂŞEANU.

1918 noiembrie 1 - decembrie 5.
Numit prin D.R. 3212 din 1918 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46]. - Demisionat: 1918 dec.
5 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46].
41. Vasile ALIMĂNEŞTEANU

41.1. 1918 decembrie 5 - 1919 octombrie 6.
Numit prin D.R. 3564 din 1918 dec. 5 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46; cf. A.JO„ 1924, p.
36]. - Demisionat: 1919 oct. 6 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. În A.JO., 1924, p. 36: 1919
sept.]
41.2. 1922 ianuarie 21 - 1926 martie 31.
Numit prin D.R. 326 din 1922 ian. 21[M.l.,1936, dos. 2, f. 46. În A.JO., 1924, p.
36 apare: 1922 ian. 17]. - Demisionat [M.I., 1936, dos. 2, f. 46].
42. G. JITEANU
42.1. 1919 octombrie 6 - decembrie 3 I .
Col. Delegat prin D.R. 4232 din 1919 oct. 6 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. În A.JO„
1924, p. 36: 1919 sept.] - Încetat delegaţie în 1919 dec. 31 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46; cf.
A.JO„ 1924, p. 36].
42.2. 1920 martie 15 - octombrie 21.
Col., comand. Regim. I Artilerie Grea. Delegat prin D.R. 1142 din 1920 [M.I.,
1934, dos. 2, f. 46; cf. A.J. O„ 1924, p. 36 ]. - Încetat delegaţia în 1920 oct. 21 [M.I„
1934, dos. 2, f. 46; cf. A.JO., 1924, p. 36].
43. Marin ILINCA

43.1. 1919 decembrie 31 - 1920 martie 14.
Numit prin D.R. 5464 din 1919 dec. 31 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46; cf. A.JO„ 1924,
p. 36]. - Demisionat: 1920 mart. 14 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46; cf. A.JO., 1924, p. 35].
43.2. 1933 februarie 6 - noiembrie I 3.
Avocat. Numit în locul lui N. Diaconescu (2), demisionat, prin D.R. 212 din 1933
feb. 6 [M.O„ 1933, nr. 34, feb. 10, p. 818; M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v].:..... Demisionat [M.I„
1934, dos. 2, f. 46v].

44. <Gheorghe> KlTZULESCU, dr.

44.1. 1920 octombrie 21 - 1921 aprilie l.
Medic şef la Spitalul Slatina. Delegat prin D.R. 4228 din 1920 oct. 21 [M.I., 1934,
dos. 2, f. 46; cf. A.JO., 1924, p. 36]. - Încetat delgaţia în 1921 apr. 1 [M.I., 1934, dos. 2,
f. 46; A.J.0., 1924, p. 36].
44.2. 1926 martie 31 - iunie 5.
Numit prin D.R. 1719 din 1926 apr. 31 în locul liberalului Vasile Alimăneşteanu,
demisionat. [MO., 1926, nr. 77, apr. 2, p. 4967: „Ghiţulescu"; M.I., 1934, dos. 2, f. 46
unde e transcris: Chiţulescu]. - Demisionat [M.I., 1934, dos. 2, f. 46 cu menţiunea „de 2
ori prefect"].
45. Dimitre* CRISTEA

1921 noiembrie 9 - decembrie 22.
Numit prin D.R. 4531 din 1921 nov. 9 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46; cf. A.JO., 1924, p.
36 unde e trecut: I. Hristea] - Demisionat [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. După A.JO., 1924, p.
36: 1921 nov. 18].
46. Romulus GEOROCEANU

1921 decembrie 24 - 1922 ianuarie 17.
Numit prin D.R. 5402 din 1921dec.24 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46. ÎnA.J.O., 1924, p.
36 apare data: 1921 nov. 18]. - Demisionat. [M.I., 1934, dos. 2, f. 46]. În A.JO., 1924, p.
36: 1922 ian. 14.
47. Mihail H. COMĂNEANU

47.1.1921 aprilie l-noiembrie9.
Numit prin D.R. 1011 din 1921 apr. l [M.I., 1934, dos. 2, f. 46 unde numele e
transcris: Mihail H. Comănescu; A.J. O., 1924, p. 36]. - Numit inspector gen.
administrativ din 1921 nov. 9 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46; cf. A.JO., 1924, p. 36].
47.2. 1927 iunie 24 - octombrie 28.
Fost prefect de Olt. Numit în locul subprefectului (cu delegaţie) Nicolae Predescu
prin D.R. 2148 din 1927 iun. 26 [MO., 1927, nr. 139, iun. 26, p. 8776]. - Demisionat
[M.I., 1934, dos. 2, f. 46].
47.3. 1931 aprilie 24 - 1932 iunie 7.
Numit cu delegaţie prin D.R. 1394 din 1931 apr. 24 [MO., 1931, nr. 96, apr. 28, p.
4019; M.I., 1934, dos. 2, f. 46]. - Demisionat în 1932 iun. 7 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46].
48. Cicero GORCIU.

1927 octombrie 28 - 1928 noiembrie 1O.
Avocat. Numit prin D.R. 3103 din 1927 oct. 28 în locul lui Mihail Comăneanu,
demisionat [MO., 1927, nr. 240, oct. 29, p. 14408; M.I., 1932, dos. 2, f. 46]. -
Demisionat în 1928 nov. 1O [M.I., 1934, dos. 2, f. 46].
49. N<icolae> DIACONESCU

49.1. 1928 noiembrie 13 - 1931 aprilie 16.

Prof. Fost prefect. Numit prin D.R. 2787 din 1928 nov. 13 [M.O., 1928, nr. 255,
nov. 15, p. 9526; M.I., 1934, dos. 2, f. 46]. - Demisionat în 1931 apr. 16 [M.I., 1934, dos.
2, f. 46].
49.2. 1932 iunie 8 - 1933 februarie 6.
Numit prin D.R. 1925 din 1932 iun. 8 [M.O., 1932, nr. 137, iun. 14, p. 3810; M.I„
1934, dos. 2, f. 46]. - Demisionat în 1933 feb. 6 [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46].
50. Niculae RĂDUCANU-POPESCU

1933 noiembrie 15 - 1936 martie 1.
Fost prefect. Numit prin D.R. 2942 din 1933 nov. 15 [M.O„ 1933, nr. 266, nov. 17,
p. 7172; M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v; A.J.O., 1936, p. 4]. - Pensionat în 1936 mart. 1 [M.I.,
1934, dos. 2, f. 46v; A.J. O„ 1936, p. 221 ].
51. Constantin OSICEANU.

1936 martie 1 - 1937 decembrie 28.
Avocat. Fost magistrat. Numit în locul lui N. Răducanu-Popescu, pensionat, prin
D.R. 327 din 1936 feb. 28 [M.O., 1936, nr. 51, mart. 2, p. 1797; M.I„ 1934, dos. 2, f.
46v].- Demisionat în 1937 dec. 28 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
52. Zenobie VOICULESCU

193 7 decembrie 30 - 1938 februarie 1O.
Numit prin D.R. 4333 din 1937 dec. 30 [M.O., a. CYI, 1938, nr. 5, ian. 6, p. 86;
M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Demisionat* în 1938 feb. 1O [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v].
53. Mihail LASCĂR

1938 februarie 1O - decembrie 5.
Col. Numit de min. de lnt., Armand Călinescu, prin D.M. 4623-P din 1938 feb. 1O
[M.O„ a. CYI, 1938, nr. 39, feb. 17, p. 921; M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Încetat delegaţia
în 1938 dec. 5 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
54. Constantin IULIAN
1938 decembrie 5 - 1939 martie 22.
Col. Delegat prefect prin D.R. 29072 din 1938 dec. 5 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. -
Încetat delegaţie în 1939 mart. 22 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
55. Mihail LISIEVICI

1939 martie 22 - aprilie 25.
Lt. col. Numit prin D. 3439-P din 1939 mart. 22. [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v ]. -
Încetat delegaţie în 1939 apr. 25 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
56. Emil BROŞTEANU

1939 aprilie 25 - 1940 august 17.
Col. Numit prin D. 4864-P din 1939 apr. 25 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Încetat
delegaţie în 1940 aug. 17 [M. I., 1934, dos. 2, f. 46v].

57. Ioan N. BELU

1940 august 17 - septembrie 20.
Numit prin D. 9683-P din 1940 aug. 17 [M.l., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Încetat
delegaţie în 1940 sept. 20 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
58. Victor GEORGESCU

1940 septembrie 20- septembrie 27.
Avocat. Numit prin D. al Conducătorului Statului 3201 din 1940 sept. 20 [M.O., a.
CVIII, 1940, nr. 220, sept. 21, p. 5509; M.I., 1934, dos. 2, f. 46v ]. - „Ieşit din funcţiune"
în 1940 sept. 27 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v ].
59. Nicolae RUNCANU.

1940 septembrie 27 - 1941 ianuarie 21.
Avocat. Numit prin D. 3266 din 1940 sept. 27 în locul lui Victor Georgescu [M.O.,
a. CVIII, 1940, nr. 227, sept. 28, p. 5597; M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].-Înlocuit în 1941
ian. 21 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v ].
60. Andrei NASTA

1941ianuarie21-30.
Col. Delegat prin Ordinul 1258 din 1941 ian. 21 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. -
Încetat delegaţia în 1941 ian. 30 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
61. Ioan C. ZĂNESCU

1941 ianuarie 30- iulie 14.
Col. Numit prin D. 168 din 1941 ian. 31 [M.O., a. CIX, 1941, nr. 30, feb. 5, p. 538;
M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Încetat delegaţia în 1941 ian. 30 [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].
Mutat la jud. Tutova [M.O., a. CIX, 1941, nr. 165, iul. 15, p. 4063-4064].
62. Gheorghe PETRESCC

62.1. 1941 iulie 14 - 1942 august 20.
Col. Numit prin D.R. 2045 din 1941 iul. 14 în Jocul col. Ion C. Zănescu, mutat la
jud. Tutova [M.O., a. CIX, 1941, nr. 165, iul. 15, p. 4063-4064; M.I., 1934, dos. 2, f.
46v].
62.2. 1942 august 20 - 1943 mai 1.
Col. (r.). Numit prin D. 2439 din 1942 aug. 20 [M.O., a. CX, 1942, nr. 137, p.
7062; M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Înaintat inspector gen. administrativ în 1943 mai 1
[M.I., 1934, dos. 2, f. 46v ].
63. Dumitru EFTIMESCU

1943 mai 1 - iunie 1.
Col. (r.). Numit prin D. 1105 din 1943 mai I [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v]. - Din
1943 iun. 1 transferat ca prefect de Prahova [M.I., 1934, dos. 2, f. 46v].

Prefecţii judeţelor Olt ~i Romanaţi între anii 1859-2014 353
64. Cicerone Dot3ROTESCU

1943 iunie 1 - 1944 august 30.
Gen. (r.). Numit prin D. 1460 din 1943 iun. 1 [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v]. - Încetat
funcţia de prefect în 1944 aug. JO fM.I.. 1934, dos. 2, f. 46v].
65. Victor E. MAEscu

1944 august 30 - 1945 ianuarie 19.
Col. (r.). Repartizat prin D. 12337 din 1944 aug. 30 [M.I. 1934, dos. 2, f. 46v]. - Îi
încetează repartiţia în I 945 ian. 19 [M. I„ 1934. dos. 2, f. 46v].
66. Dionisie SOC:OL

Notă: A condus prefectura în timpul concediului de 30 de zile al prefectului cfr.
J.C.M. 9269 din 1944 [M.I„ 1934, dos. 2, r. 46v].
1945 ianuarie 19 - martie 1J.
Subprefect de Olt. Delegat prefect prin D. 23608 din 1945 ian. 19 [M.I„ 1934, dos.
2, f. 46v]. - Încetat delegaţie în 1945 mai1. 13 [M.l„ 1934, dos. 2, f. 46v].
67. Ion A. TOMESCU

I 945 martie 19 -· 1946 februarie 27.
Numit prin D. 782 din 1945 mart. 19 [M.l„ 1934, dos. 2, f. 46v].- Demisionat cfr.
D. 639 din 1946 feb. 27 [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v ].
68. Ioan HURMUZ

1946 februarie 27 - 1947 ianuarie 17.
Avocat. Numit prin D.R. 640 din 1946 feb. 27 [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v]. -
Demisionat cfr. D. 31 din 194 7 ian. 17 [M. I„ 1934, dos. 2, f. 46].
69. Ion CÂRSTOCEA

I 946 decembrie 30 - I 948 martie 12.
Subprefect. Delegat prefect prin D. 46889 din 1946 dec. 30 [M.I„ I 934, dos. 2, f.
46v]. - Încetat delegaţie prin D. 527 din 1948 mart. 12 [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v].
70. Stan ARSEJ\E

1948 martie 12 - I 950 martie.
Numit prin D. 527 din 1948 mart. 12 [M.I„ 1934, dos. 2, f. 46v].
71. Nicolae GRĂDINARU

1990 august I I - 1993 fcbrnaric 22.
1990 august 11 [Agenda, I 995, p. 30]. - Eliberat din funcţie prin H.G. 76 din 1993
feb. 20 [MO„ 1993, nr. 44, feb. 26].
72. Marin DIACONESCU

72.1. 1993 februarie 22 - 1996 decembrie 23
M1171'11l n1t11l11i t 1 Jfll 1 n 117_17(1
Numit prin H.G. 76 din 1993 feb. 20 [M.O., 1993, nr. 44, feb. 26]. - Eliberat din
funcţie prin H.G. 1443 din 1996 dec. 23 [M.O., 1996, nr. 349, dec. 27].
72.2. 2001 ianuarie 15 - 2004 octombrie 30.
Numit prin H.G. 117 din 2001 ian. 11 [M.O., 2001, nr. 24, ian. 15]. - Suspendat
prin H.G. 1781din2004 oct. 28 [M.O., 2004, nr. 1001, oct. 30].
72.3. 2004 decembrie 17-23
H.C.D. 36 din 2004 dec. 17 pentru validarea deputaţilor aleşi din 2004 nov. 28. -
Eliberat din funcţie prin H.G. 2358 din 2004 dec. 21 [M.O.. 2004, nr. 1256, dec. 23].
73. Florea MORLOV A

73.1. 1996 decembrie 23 - 1998 martie 23.
Numit prin H.G. 1444 din 1996 dec. 23 [MO., 1996, nr. 349, dec. 27]. - Eliberat
din funcţie prin H.G. 136 din 1998 martie 20 [M.O., 1998, nr. 122, mart. 24].
73.2. 1999 august 6 - 2001 ianuarie 15.
Numit prin H.G. 628 din 1999 aug. 5 [M.O., 1999, nr. 375, aug. 6]. - Eliberat din
funcţie prin H.G. 116 din 2001ian.11 [MO., 2001, nr. 24, ian. 15].
74. Octavian POPESCU

74.1. 1998 mai 21 - 1999 august 6
Numit prin H.G. 276 din 1998 mai 20 [M.O., 1998, nr. 189, mai 21]. - Eliberat din
funcţie prin H.G. 627 din 1999 aug. 5 [M.O., 1999, nr. 375, aug. 6].
74.2. 2005 ianuarie 7 - 2008 februarie 6.
Numit prin H.G. 31 din 2005 ian. 7 [M.O., 2005, nr. 24, ian. 7]. - Eliberat din
funcţie prin D.P.M. 30 din 2008 feb. 6 [M.O., 2008, nr. 95, feb. 6] pentru a fi numit
inspector guvernamental.
75. Marin IONICĂ

2004 octombrie 30 - decembrie 17.
Desemnat interimar prin H.G. 1784 din 2004 oct. 28 [M.O., 2004, nr. 1001, oct.
30]. - Demis prin H.G. 7 din 2005 ian. 7 [M.O., 2005, nr. 24, ian. 7].
76. Nicolae ŞTEFAN

2008 februarie 6 - 2009 februarie 6.
Numit temporar prin H.G. 118 din 2008 feb. 6 [M.O., 2008, nr. 95, feb. 6] pînă la
organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a postului. - Eliberat din funcţie prin
H.G. 39 din 2009 feb. 5 [M.O., 2009, nr. 73, feb. 6], la cerere, pentru a fi numit într-o
funcţie vacantă la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a jud. Olt
din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare, Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
77. Daniel ŞARPE

2009 februarie 6 - octombrie 1.
Numit temporar prin H.G. 60 din 2009 feb. 5 [MO„ 2009, nr. 73, feb. 6]. -
Încetarea exercitării temporare a funcţiei de prefect prin H.G. 1131din2009 oct. 1 [M.O.,
2009, nr. 650, oct. 1].

78. Leontin-Augustin MOISIU

2009 octombrie 2 - 2012 mai 11.
Numit temporar prin H.G. 1132 din 2009 oct. 2 [M.O., 2009, nr. 651, oct. 2] pînă la
organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a postului de prefect. - Încetarea
exercitării. cu caracter temporar, a funcţiei de prefect prin H.G. 435 din 2012 mai 8
[MO„ 2012, nr. 310, mai 11].
79. Eugen IONICĂ

2012 mai 11 - 2013 septembrie 4
Numit temporar prin detaşare prin H.G. 436 din 2012 mai 8 [M.O., 2012, nr. 320,
mai 11]. - Încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei de prefect prin H.G. 664
din 2013 aug. 27 [M.O., 2013, nr. 563, sept. 4].
80. CMălin-Ştefan ROTEA

Din 2013 septembrie 4.
Numit temporar prin H.G. 665 din 2013 aug. 27 [MO., 2013, nr. 563, sept. 4].
PREFECTII
' JUDETULUI
, ROMANATI
,
ÎNTRE ANII 1859-1950
1. Petre Măinescu
1859 februarie 14 - 1859 septembrie 5
[A.Ml., 1897, p. 420]
2. D.K. Mavrocordat
I. 1859 septembrie 5 - 1860 mai 5
[A.Ml., 1897, p. 420; cf. MMC., 2007, p. 74]
2. 1861 februarie I - 1862 februarie
[A.Ml., 1897, p. 420; cf. M.MC., 2007, p. 74: 1861 iul.]
3. G.G. Maghcru
1860 mai 5 - 1861 februarie I
[A.Ml., 1897, p. 420. În M.M.C., 2007, p. 74: „Ghiţă Magheru" din 1860 ian.]
4. Costache PREJBEANU
1861 februarie - iulie.
[M.MC., 2007, p. 74].
5. Iorgu lpceanu
1862 februarie* - septembrie 1.
[A.Ml., 1897, p. 420]

6. D. Chiriţescu
1862 septembrie 1 - 1863 ianuarie 14
[A.Ml., 1897, p. 420]
7. Nicolae SOCOLESCU
1863 ianuarie 14 - 1864 noiembrie.
[A.MI., 1897, p. 420]
8. 0. MARGHILOMAN
1864 noiembrie - 1866 mai 7.
[Cf. MMC., 2007, p. 74].
9. Gheorghe MEITANI
1866 mai 7 - iulie 28.
[A.MI., 1897, p. 420. Cf. MMC., 2007, p. 74 unde în 1866 apr. e indicat C.
Tărtăşescu şi din 1866 iul. Th. Georgescu]
10. Ion z. BROŞTEANU

1866 iulie 28 - 1867 mai l.
[A.MI., 1897, p. 420]
11. Costache RACOVIŢĂ

1867 mai l - 1869 februarie 26.
[A.MI., 1897, p. 420; cf. MMC., 2007, p. 74].
12. C<onstantin> M. CHINTESCU*

12.1. 1869 februarie 7 - 1871 februarie 26.
[A.MI., 1897, p. 420; cf. MMC., 2007, p. 74: 1869 mai şi a 2-a oară în 1870. În
1870 apare şi N. St. Dobruneanu - M.MC., 2007, p. 74]
12.2. 1872 martie 22 - 1873 februarie l.
[A.MI., 1897, p. 420]
12.3. 1889 mai 24 - 1892 februarie 18.
[A.MI., 1897, p. 421; cf. MM.C., 2007, p. 74]
13. C. MANOLESCU
[A.MI., 1897, p. 420; MMC., 2007, p. 74]
14. Şt<efan> CESIANU

1871 martie 23 - 1872 martie 22.
[A.MI., 1897, p. 420]
15. Gr<igore> F ĂRCĂŞANU

1873 februarie 1 - 187 4 februarie 9.
[A.MI., 1897, p. 420; cf. MMC., 2007, p. 74]

16. N. VOINESCU
1874 februarie 9 - august 24.
[A.M.I., 1897, p. 421]
17. Gr<igore> LA! !OVAR!

1874 august 24 - 1875 noiembrie 6.
[A. 1\,1./., I 89 7, p. 4 2 I ]
18. Gr<igore> SÂMHOTEANU

1875 noiembrie 6 - 1876 martie 4.
[A.M.I., 1897, p. 421]
19. Arnza JIANU

1876 martie 4 - mai 4.
[A.M.l., 1897, p. 421; M.M.C., 2007, p. 74]
20. Gr<igore> BERENDEI

1876 mai 4-9.
[A.M.l., 1897, p. 421]
21. Gr<igore> PROTOPOPESCU

21.1. 1876 mai 9 - 1877 octombrie 24.
[A.M.l., 1897, p. 421]
21.2. 1879 martie 30 - 1883 mai 21
[A.Ml., 1897, p. 421]
22. Const<antin> c. DELEANU

1877 octombrie 24- 1878 aprilie 27.
[A.M.l., 1897, p. 421]
23. 0. GHELMEGEANU
1878 aprilie 27 - 1879 martie 30.
[A.Ml., 1897, p. 421]
24. G. CALEŢEANU
1883 mai 21 - 1884 octombrie 12.
[A.M.I., 1897, p. 421]
25. Mihail DEMETRIAN

25.1. 1884 octombrie 12 - 1888 aprilie I.
[A.M.l., 1897, p. 421]
25.2. 1895 octombrie 7 - 1899 aprilie.
[A.M.l., 1897, p. 421. M.M.C., 2007, p. 74 indică: 1899]
25.3. 190 I februarie 17 - 1902.

Numit prin D.R. 604 din 190 I feb. 17 în locul lui Ion Brabeţianu, demisionat
[MO., 1901, nr. 258, feb. 18 I mart. 3, p. 10498; cf. MM.C., 2007, p. 74).
26. D. CESIANU
1888 aprilie I - 1889 aprilie 25.
[A.MI., 1897, p. 421).
27. V. V ARLAM
1889 aprilie 25 - mai 24.
Directorul Prefecturii. Numit provizoriu [A.Ml., 1897, p. 421).
28. Eliodor BORUZESCU

1892 februarie 18 - martie.
Directorul Prefecturii. Numit provizoriu [A .MI., 1897, p. 421 ].
29. Al<exandru> ORĂSCU

1892 martie - mai 30.
30. C. SĂ VOIU
1892 mai 30 - 1893 decembrie 14.
[A.MI., 1897, p. 421]
31. P.T. SFETESCU

1893 decembrie 14 - 1894 iulie 22.
[A.MI., 1897, p. 421]
32. I. BRABEŢIANU
32.1. 1894 iulie 22- 1895 octombrie 7.
[A.Ml., 1897, p. 421]
32.2. 1899 aprilie - 1901 februarie 17.
[Pînă în 1902 cfr. MMC., 2007, p. 74).
32.3. I 904 decembrie 23 - 1906 august.
Fost prefect. Numit prin D.R. 3313 din 1904 dec. 23 pe loc vacant [MO.,
I 904/1905, nr. 217, dec. 24 I ian. 6, p. 8042).
32.4. 1910decembrie29- 1911 iulie30.
Consilier la Curtea de Conturi. Delegat prin D.R. 4027 din 191 O dec. 29 [M.I.,
1934, dos. 2, f. 56v]. - Delegaţia încetează în 19 I I iul. 30 [M.I., 1934, dos. f. 56v].
33. M. DEMETRIAN
33.1. 1895 octombrie 7 - ?
[A.MI., 1897, p. 421]
33.2. 1889 - ?
[MMC., 2007, p. 74]

34. G. IATROPOL
34.1. 1902 - 1904 decembrie 23.
[M.M.C., 2007, p. 74)
34.2. I 906 august - 1907 august 7.
35. M. MANOLESCU
1907 august 7 - 1908 iunie 30
Fost prefect. Inspector gen. administrativ. Numit prin D.R. 3183 din 1907 aug. 7
[MO., 1907, nr. 104, aug. 10 I 23, p. 4025; M.l., 1934, dos. 2, f. 56v]. - În 1908 iun. 30 e
numit inspector gen. administrativ [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
36. Al<cxandrn> SIMIONESCU

1908 iulie 4 - decembrie 8.
Numit prin D.R. 2189 din 1908 iul. 4 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demisionează
în 1908 dec. 8 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]
37. Dimitrie St. CRISTIDE

1908 decembrie 8 - 191 O aprilie 13.
Numit prin D.R. 3325 din 1908 dec. 8 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v] - Demisionează
în 1910 apr. 13 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v).
38. l.P. RĂDULESCU

1910 iunie 14 - noiembrie 27
Numit prin D.R. 2072 din 1910 iun. 14 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Mutat la jud.
Putna în 1910 nov. 27 [M.I., dos. 2, f. 56v].
39. Ion M. DUMITRESCU

191 O decembrie 9-29.
Numit prin D.R. 3661din1910 dec. 9 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demisionat în
191 O dec. 29 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
40. Victor BERCEANU

1911iulie30-1912octombrie17.
Numit prin D.R. 2635 din 1911 iul. 30 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v). - Demisionează
în 1912oct.17lM.J., 1934,dos.2,f.56v].
41. Vasile OROYEANU

Notă: După unele surse şi în 1906 [M.M.C., 2007, p. 75).
1912 octombrie 17 - 1913 februarie 1.
Numit prin D.R. 4403 din 1912 oct. 17 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. M.M.C.,
2007, p. 74].- Demisionează în 1913 feb. I [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v).
42. Th<eodor> OROVEANU

42.1. 1913 februarie I - 1914 ianuarie 8.

Numit prin D.R. 403 din 1913 feb. I [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. M.M.C., 2007,
p. 74]. - Demisionează în 1914 ian. 8 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
42.2. 1924 februarie 7 - iulie 31.
Deputat. Numit prin D.R. 461 din 1924 feb. 7 în locul lui Marin Voiculescu,
demisionat [M.O., 1924, nr. 28, feb. 8, p. 1161]. - Demisionează în 1924 iul. 31 [M.l.,
1934, dos. 2, f. 56v].
43. Petre BECHERESCU

1914 ianuarie 8-1915 iulie 23
Dr. Numit prin D.R. 88 din 1914 ian. 8 [M.l., 1934, dos. 2, f. 56v. După alte surse:
1914 nov. - M.M.C, 2007, p. 74]. - Demisionează în 1915 iul. 23 [M.I., 1934, dos. 2, f.
56v].
44. Ion c. POPESCU

44.1. 1915 iulie 23 -1918 martie 12.
Numit prin D.R. 1817 din 1915 iul. 23 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demisionează
în 1918 mart. 12 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
44.2. 1926 ianuarie 27 - martie 31.
Senator, fost prefect. Numit pe loc vacant prin D.R. 381 din 1926 ian. 27 [M.O.,
1926, nr. 23, ian. 28, p. 1033; M.I., 1934, dos. 2, f. 56v ]. - Demisionat în 1926 mart. 31
[M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
45. Emil MARIAN

1917 aprilie 5 -?
Numit prin D.R. 3652 din 1917 apr. 5 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
46. Ştefan BIBIANU

1918 aprilie 24 - octombrie 27.
Numit prin D.R. 921din1918 apr. 24 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. M.M.C., 2007,
p. 74]. - Demisionat în 1918 oct. 27 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
47. C<onstantin> D. ANGHEL, avocat.

Avocat al Statului. Delegat prin D.R. 3173 din 1918 oct. 27 [M.I., 1934, dos. 2, f.
56v]. -Încetat delegaţia în 1918 oct. 27 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
48. Andrei GRIGORESCU

1918 decembrie 5 - 1919 august 29.
Numit prin D.R. 3564 din 1918 dec. 5 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demisionează
în 1919 aug. 29 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
49. C. MUSTAŢĂ
1919 august 3 O- septembrie 9
Numit prin D.R. 3700 din 1919 aug. 30 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demsionat în
1919 sept. 9 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].

Prefecţii judeţelor Olt ~i Romanaţi între anii 1859-2014 361
50. Vergii ŞER!3ANESCU

Preşedintele Tribunalului Romanaţi. Delegat prin D.R. 4232 din 1919 oct. 6 [M.I.,
1934. dos. 2. r. 56v ]. - Delegaţia încetează în 1919 dec. 31 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v ].
51. Dimitrie BREAZU

1919 di:cembric J I - 1920 martie 20.
Numit prin D.R. 5464 c.Jin 1919 dec. 31 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demisionat în
1920 mart. 20 [M.l., 1934, dos. 2, f. 56v].
52. Ion MARIAN

1920 martie 20 - noiembrie 13.
Numit prin D.R. 1192 din 1920 mart. 20 [M.l., 1934, dos. 2, f. 56v]. -
Demisionează în 1920 mart. 20 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
53. Niciu Vintilă

1920 noiembrie 13 - 1921 decembrie 21.
Numit prin D.R. 4869 c.Jin 1920 nov. 13 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. M.M.C.,
2007, p. 74].- Demisionează în 1921dec.21[M.I.,1934, dos. 2, f. 56v].
54. Marin VOICULESCU

54.1. 1922 ianuarie 2 l - 1924 februarie 7.
Avocat. Fost prefect. Numit prin D.R. 327 din 1922 ian. 21 [M.I., 1934, dos. 2, f.
56v].- Demisionează în 1924 feb. 7 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
54.2. 1927 iunie 22 - 1928 nov. 10.
Avocat, fost prefect. Numit în locul pretorului Alexandru Teodorian prin D.R. 2139
din 1927 iun. 22 [M.O., 1927, nr. 136, iun. 23, p. 8632; M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf.
M.M.C., 2007, p. 74]. - Demisie în 1928 nov. 10 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
55. V. MARlNEANU, preşedintele Comisiei interimare a or. Caracal

1924 iulie 31 - 1925 decembrie 16.
Preşedintele comisiei or. Caracal. Numit prin D.R. 2615 din 1924 iul. 31 în locul
T.T. Oroveanu [M. O., 1924, nr. 168, aug. 5, p. 8952]. - Decedat în 1925 dec. 16 [M.l..
1934, dos. 2, f. 56v].
56. Constantin FLORESCU

1926 martie 31 - 1927 iunie 5.
Numit în locul demisionarului I.C. Popescu prin D.R. 1713 din 1926 mart. 31
[M.O., 1926, nr. 77, apr. 2, p. 4966; M.l., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Demisie în 1927 iun. 5
[M. l., 1934, dos. 2, f. 56v].
57. Alexandru TEODORlAN

1927 iunie 7-22.

Maior. Fost pretor al plăşii Oltul de Sus. Numit în locul lui Constantin Florescu
prin D.R. 1918 din 1927 iun. 7 [M.O., 1927, nr. 124, iun. 8, p. 7793. În 1927 M.M.C.,
2007, p. 74 indică şi pe Gh. Florescu, iar în 1927 feb. pe M. Stoicescu].
58. Marcu CELARIAN, avocat.

1928 noiembrie 14 - 1931 aprilie 16.
Licenţiat în Drept. Avocat. Numit prin D.R. 2801 din 1928 nov. 14 [A1.0., 1928, nr.
256, nov. 16, p. 9566; M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. M.M.C., 2007, p. 74]. - Demisie în
1931 apr. 16 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
59. M. STĂNOIU
1931 aprilie 24 - 1932 iunie 7.
Numit prin D.R. 1394 din 1931 apr. 24 [M.O., 1931, nr. 96, apr. 28, p. 4020; M.l.,
1934, dos. 2, f. 56v ]. - Demisionat în 1932 iun. 7 [M. I., 1934, dos. 2, f. 56v].
60. Theodor POPESCU

1932 iunie 8 - 1933 iunie 30.
Avocat. Numit prin D.R. 1925 din 1932 iun. 8 [M.O., 1932, nr. 137, iun.14, p.
381 O; M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
61. Ioan PĂLTINEANU

1933 iunie 20- noiembrie 15.
Avocat. Fost prefect. Numit prin D.R. 1856 din 1933 iun. 20 în locul lui Teodor
Popescu, demisionat [MO., 1933, nr. 141, iun. 23, p. 4191; cf. MM.C., 2007, p. 74].
62. Ion VELEANU

1933 noiembrie 15 -1937 decembrie 28.
Avocat. Fost deputat. Numit prin D.R. 2943 din 1933 nov. 15 [M.O., 1933, nr. 266,
nov. 17, p. 7172; M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. MM.C., 2007, p. 74: Ionel Veleanu]. -
Demisionat în 1937 dec. 28 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
63. Ion SIMIONESCU

193 7 decembrie 31 - 1938 februarie 1O.
Dr. Inspector al Artelor. Numit cu delegaţie prin D.R. 27408 în 1937 dec. 31 [M.I.,
1934, dos. 2, f. 56v]. - Încetare delegaţie în 1938 feb. I O [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
64. Ilie TÂNJALĂ

193 8 februarie 10-11.
Col. Numit de min. de lnt. Armand Călinescu prin decizia ministerială 4623-P din
1938 feb. 10 [MO., a. CVI, 1938, nr. 39, feb. 17, p. 921]. Alte surse indică: D.R. 4623
[M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].- Înlocuit în 1938 feb. 11[M.I.,1934, dos. 2, f. 56v].
65.PavelFLORESCU
1938 februarie 11 - septembrie 13.

Col. Numit de min. de lnt. Armand Călinescu prin decizia ministerială 4824-P din
1938 feb. 11 [MO., a. CVI, 1938, nr. 40, feb. 18, p. 932). Alte surse: D.R. 4824 [M.I.,
1934, dos. 2, f. 56v; cf. AfM.C., 2007, p. 74). - Înlocuit în 1938 sept. 13* [M.I., 1934,
dos. 2, f. 56v].
66. Alexandru MARTIN

1938 august 3 - septembrie I f
Numit prin D.R. 2745 din 1938 aug. 3 prin transfer de la jud. Vaslui [M.O., a. CVl,
1938,nr. 81,aug. 8,p.3656]
67. Ion P. DĂNESCU, col.

1938 septembrie 13 - 1939 mai 22.
Numit prin D.R. 24496 din 1938 sept. 13* [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v; cf. MMC.,
2007, p. 74: 1939].- Încetare delegaţie în 1939 mai 22 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
68. N. PREDESCU
1939 martie 17 - iunie 3.
Delegat prin D. 29938-P din 1939 mart. 17 [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v]. - Încetare
delegaţie: 1939* [M.I., 1934, dos. 2, f. 56v].
69. Mihail DOBRICEANU

1939 iunie 3 - 1940 iunie I.
Col. Delegat prin D. 7341-P din 1939 iun. 3 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57]. - Mutat în
1940 iun. I la jud. Vîlcea [M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
70. Anton TEODORESCU

1940 iunie I - iulie 3
Lt. col. (r.). Delegat prin D. 5435-P din 1940 iun. I [M.I., 1934, dos. 2, f. 57; cf.
M.M.C., 2007, p. 74].-Mutat în 1940 iul. 3 lajud. Prahova [M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
71. Anibal DOBJANSCHI, col.

71.1. 1940 iulie 3 - septembrie I I.
Numit cu delegaţie prin D. 6861-P din 1940 iul. 3 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57; cf.
M.M.C., 2007, p. 74).- Mutat lajud. Vlaşca în 1940 sept. 11[M.I.,1934, dos. 2., f. 57].
71.2. 1940 octombrie 23 - ?
Demisionat de la Vlaşca. Numit în 1940 oct. 23 [M.O., a. CVJII, 1940, nr. 252, oct.
28,p.6121).
72. Teodor I. CĂPITĂNESCU

1940 septembrie 11 - decembrie 13.
Col. (r.) Numit prin decizia Conducătorului statului 4 790 din 1940 sept. l I în locul
lui Anibal Dobjanschi mutat la Vlaşca [M.O., a. CVIII, 1940, nr. 212, p. 5345; cf.
M.M.C., 2007, p. 74]. - Ieşit din funcţie.

73. Liber T ÂRNOVEANU

1940 decembrie 13 - 1941 ianuarie 21.
Numit prin D. 4052 din dec. 13 în locul lui Teodor I. Căpitănescu [AfO., 1940, nr.
108, dec. 17, p. 6872; cf. M.M.C., 2007, p. 74: „Libert" Tâmoveanu]. - Ieşit din
funcţiune* în 1941 ian. 21 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
74. Ilie (Ilarie) DOBRIAN

74.1. 1941 ianuarie 21 - septembrie 9.
Lt. col. Delegat (Ilie* Dobrian) prin D. 168 din 1941 ian. 31 [M.O., a. CYlll, 1941,
nr. 30, feb. 5, p. 538. Alte surse: 1941 ian. 24 şi 1941 ian. 30* - M.I., 1934, dos. 2, f. 57
-sau 1941iul.-M.M.C.,2007, p. 74].-Înlocuit [M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
74.2. 1944 septembrie I - 1945 februarie 15.
Lt. col. (r.). Numit (Ilarie* Dobrian) prin D. 1642 din 1944 sept. l în locul lt. col.
Constantin Loghin [M. O., a. CXII, 1944, nr. 204, sept. 5, p. 6242]. - Încetare de funcţie
în 1945 feb. 15 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
75. Gheorghe PAŢA

1941septembrie9- 1944 iulie 25.
Col. (r.). Numit prin D.R. 2527 din 1941 sept. 9 în locul lui Ilie Dobrian [M.O., a.
CIX, 1941, nr. 217, sept. 13, p. 5458. Alte surse: gen. (r.) - M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
Confirmat prin D.R. 3039 din 1942 nov. 18 [M.O., a. CXI, 1942, nr. 271, nov. 19, p.
10693; cf. M.M.C., 2007, p. 75]. Acordat prima gradaţie în 1943 feb. 9 [M.I., 1934, dos.
2, f. 57]. - Demisionat în 1944 iul. 25 [M.l., 1934, dos. 2, f. 57].
76. Constantin LOGHIN

1944 iulie 25 - septembrie 1.
Col. (r.). Numit prin D. 1361 din 1944 iul. 25 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57]. - Încetare
de funcţie în 1944 sept. 1 [M.l., 1934, dos. 2, f. 57].
77. Ion ULMEANU

Subprefect. Numit prin D. 459 din feb. 15 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57]. - Încetarea
funcţiei în 1945 mart. 19 [M.l., 1934, dos. 2, f. 57].
78. Ilie OLTEANU

1945 martie 19 - 1946 martie 16.
Avocat. Numit prin D. 782 din 1945 mart. 19 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57. Alte surse:
1945 mart. 3- M.M.C., 2007, p. 75]. -Demisionat în 1946 mart. 16 [M.I., 1934, dos. 2, f.
57].
79. Mihail MACA VESCU

1946 martie 20 - noiembrie 18.

Dr. Numit prin D. 884 din 1946 mart. 20 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57; cf. M.M.C„
2007, p. 75]. - Fiind ales deputat, e considerat demisionat prin D. 3642 din 1946 dec. 27
[M.I., 1934. dos. 2, f. 57].
80. Traian CHERCIU

1946 octombrie 8 - 1948 februarie 12.
Delegat prin D. 40240 din 1946 oct. 18* [M.I„ 1934, dos. 2, f. 57]. - Încetarea
delegării prin D. 259 din 1948 feb. 12 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57. Data greşită (1947-1950)
în M.M.C., 2007, p. 75].
81. Marin NEACŞU

1948 februarie 12 - 1950 martie.
Numit prin D. 250 din 1948 feb. 12 [M.I., 1934, dos. 2, f. 57].
* La realizarea listelor cu prefecţii judeţelor Olt şi Romanaţi au contribuit dr.

Bogdan Bădiţoiu, Dana Iulia Chiţu, Cristina Corman şi Irina Vârtejaru de la Serviciul
Judeţean Olt al Arhivelor Naţionale.

366 Laurenţiu Guţieă, Doru Neagu
BIBLIOGRAFIE
A. generală
Agendă, 1995 = Agendă. Elemente de monografie a judeţului [Olt}. Slatina: Consiliul

Judeţean Olt, 1995, 117 p. ii.
Agendă, 2004 = Agendă. Elemente de monografie a judeţului [Olrj, ed. III-a. [Coord.
Prof. univ. dr. ee. Marin Ionică]. Slatina: Consiliul Judeţean Olt, 2004, 96 p. ii.
A.J. O., 1924 = Anuaml Jude/ului Olt 1924, Slatina: Tip. Moşt. C. Constantinescu, 1924,
208 p. ii.
A.J.0., 1925 =Anuarul Judeţului Olt 1925, Piteşti: Tip. „Liga Poporului'' S.A., 1925, 228
p. ii.
A.J. O., 1936 = Anuarul Jude/ului Olt 1936, Slatina: Tip. Moştenitori „C. Costantincscu"
(Bulbeş),[1936),271p.=A.J.O.,1936.
A.Ml., 1897 =Anuarul Ministerului de lnterne pe 16 aprilie 1897*. Anul al V-lea.
Bucuresci: Imprimeria Statului, 1897. Consultat doar în fotocopia fragmentară pusă la dispoziţie
de către personalul de la sediul central din Bucureşti al Arhivelor Naţionale ale României.
Analiza, 2013 = Analiza privind evolu(ia istorică a termenului şi a competenţelor
prefectului, precum şi numeroase forme de exercitare a funcţiei în timp, [Bucureşti]: Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici (Proiect: Consolidarea pe1forman(elor prefec(ilor şi
subprefec(ilor din România în contextul integrării în Uniunea Europeană şi al descentralizării
administrative şi.financiare cofinanţat din Fondul Social European), 2013 ianuarie, 74 p.
Anghel C„ 1907-A = C<onstantin> Anghel: Amintirile unui fost prefect din timpul
răscoale/or. Bucureşti: Tip. Profesională Dimitrie C. Ionescu (Biblioteca „Flacăra", nr. 7), 1912,
141 + 2 p. Retipărită de către L<aurenţiu-Gerard> G<uţică> F<lorescu> cu respectarea ortografici
şi cu indicarea paginaţiei originale în: Muzeul Oltului, 2, Craiova: Autograf M.J.M. (Muzeul
Judeţean Olt), 2012, p. 169-198.
A.P.J.O. =Arhiva Prefecturii judeţului Olt (Slatina).
B.l.R„ 1972 =Bibliografia istorică a României, II, Secolul XIX, t. I: Cadrul general. Ţara
şi locuitorii. Voi. îngrijit de Cornelia Bodea. [Bucureşti]: Edit. Academiei Republicii Socialiste
România (Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a Republicii Socialiste România: Institutul de
Istorie „N. Iorga"), 1972, 513 p.
B.O. =Buletinul Oficial al Republicii Populare Române ( 1950-1965), Buletinul Oficial al
Republicii Socialiste România ( 1965-1989)
Botar D„ 1996-F =Dumitru Botar: Fiii Romanaţiului, Craiova: Lotus-Co., [ 1996], 354 p.
ii.
Bujoreanu I.M„ 1873-C = Ioan M. Bujorcanu: Co/lecţiune de Legiuirile României Fechi
şi nuoi câte sljau promulgatu pene la finele anului 1870. Legi, proccdure, regulamente, decrete,
instrucţiuni, formularii, convenţiuni, concesiuni, statute, circulare instructive, tablouri. Înavuţită cu
Pravila lui Caragea, legiuirile principelui B<arbu> D. Ştirbei, Codulti civilzi vechiu al Moldovei
(Calimachi), Manualzl de pravila bissericescă şi Statutele coloniiloni bulgare din Bas.rnrabia.
Bucuresci: Noua Typographie a Laboratoriloru Români (Bibliotheca de legislaţiune), 1873, 2139
p.
Bujoreanu l.M„ 1875-A = Ioan M. Bujoreanu: Appedince la Co/lecţiunea de legiurile
României vechi şi nuoi câte SLJmi promulgatti de la 1 ianuarie anu/zi 1871 până la 1 ianuarie
1875 şi în continuaţiune. Legi, proccdure, regulamente, tractate, decrete, instructiuni, formularii,
convenţiuni, concesiuni, statute, circulare instrnctivc, tablouri, etc. etc. În acesti:i appendice este

Prefecţii jude\clor Olt şi Romana\i între anii 1859-2014 367
trecută şi Pravilnicesca Condică a lui Ipsilant V.V. Bucuresci: Noua Typographia a Laboratoriloru
Români, 1875, 51 + 143 + 89 + 89 + 200 + 260 + 50 + 177 + 4 + 43 p.
Calendarnl, 1933 = Calendarul Partidului Na/ional-Ţlininesc. Organizafia Romanafi,
1933, I f. (în col. Muzeului Judeţean Olt).
CM.JR., 1928 = Ştefan N. Ricman (director de federală), Vasile Enescu (institutor),
Fr<ancisc> Iosif (căpitan dr., medic militar), Constant Paul (administrator-căpitan): Contrib11fi11ni
la monografia judefului Romanafi. Cuprinzând descrierea geografică, istorică, economică,
financiară, administrativă, culturală, politică a judeţului. Descrierea amănunţită a tuturor
comunelor din jud. Romanaţi, cu legendele respective. Documente, hrisoave, pisanii etc. Figuri
dispărute, moravuri, precum şi un număr de 133 clişee, reprezentând monumente, colţuri, instituţii
şi persoanele de seamă din cuprinsul judeţului Romanaţi. <Cu o prefaţă de M. N. Voiculescu,
Prefect de Romanaţi>, Craiova: Ramuri Arte Grafice, 1928, 471 p. ii.+ 2 pi.
C.M.S., 2013 = [Andronăchcscu Cătălin (ing.), Mihai George (prof.)]: Caracalul şi
monumentele sale: monumente de eroi, Monumente Funerare. Monumente Comemorative. Judeţul
Olt. !~!orie, Cultură, Artă, Tradifie. [Argument de Prof. dr. Dorin Teodorescu. Slatina: Edit.
Fundaţiei „Universitatea pentru toţi". 2013], 56 p. ii.
D.F. = S.J.A.N. Olt, Colecţia: Documente fotografice.
Dogaru M., 1994-D = Maria Dogaru: Din heraldica României: album. [Bucureşti]: Edit.
JIF, [1994], 191 p. +XCVI pi.
Gherghe O., 200 l-U = Otilia Gherghe: „Un manuscris inedit aparţinând lui Ion N.
Titulescu", Zilele „ Nicolae Titu/eseu", ed. XI-a: 15-16 martie 2001. Caietul simpozionului.
[Slatina: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Olt (Consiliul Judeţean Olt), 2001 martie 14, 72 p. ii.],
p. 51-57
Grosu A., 1996-N = Aurelia Grosu, „Nicolae Titulescu - origini", N. T.J.O., 1996, p. 7-27.
Guţică-Florescu L.G., 2005-D = Laurenţiu[-Gerard] Guţică-Florcscu: „Două proprietăţi
ale familiei Titulescu în oraşul Slatina", N. T., 2005, p. 31-35.
Hamangiu C., II = Codul General al României: Legi uzuale [publicat] de C. Hamangiu,
voi. ll, 1024 p.
Hamangiu C., IV = Codul General al României (Coduri, Legi şi Regulamente), 1858-
1939 întocmit după textele oficiale. Fondator: C. Hamangiu (fost consilier la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, membru onorariu al Academiei Române şi ministru de Justiţie). Continuatori:
G. Alexianu (profesor universitar) şi C. St. Stoicescu (inginer hotarnic). Voi. IV: Coduri, legi.
decrete şi regulamente cuprinzând a doua parte din legislaţiunea anilor 1861-1906 (completare la
voi. li şi III). Ed. Ill-a. Bucureşti: Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului: Imprimeria Centrală
Bucureşti, 1941,XIll+ 1102+ !Op.
Hamangiu C., XI-XII= [Codul General al României}. Legi Noui de unificare, [voi. XI-
XII, 1922-1926] [publicat de C. Hamangiu, Bucureşti], 1216 p.
Hamangiu C., XIII-XIV= Codul General al României. Legi nuoi de unificare, 1922-1926
cuprinzând legile, regulamentele şi decretele aplicabile în tot cuprinsul ţării. Continuare la voi. XI-
Xll adnotate cu trimiteri şi referinţe la legile şi regulamentele din volumele anterioare de C.
Hamangiu (consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, directorul „Pandectelor Române") cu
concursul D-lui C. St. Stoiccscu. Voi. XIII-XIV. Bucureşti: Edit. Librăriei „Universala" Alcalay &
Co., 1293 p.
Hamangiu C., XVII = Codul General al României (Codurile, Legile şi Regulamentele
uzuale în vigoare), 1856-1930 întocmai după textele oficiale [ ... ] de C. Hamangiu (consilier la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membru fondator al Academici Române, director al revistei
„Pandectele Române") cu concursul D-lui C. St. Stoicescu. Voi. XVII: Legi uzuale, 1929.
Bucureşti: Edit. Libr. „Universala" Alcalay & Co., 1307 p.

Hamangiu C., XXIV = Codul General al României (Codurile, Legile şi Regulamentele în

vigoare), 1856-1937 întocmit după textele oficiale. Fondator: C. Hamangiu (fost consilier la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, membru onorariu al Academici Române şi ministru de Justiţie).
Continuatori: G. Alexianu (profesor universitar) şi C. St. Stoicescu (inginer). Voi. XXIV: Coduri,
legi şi regulamente cuprinzând prima parte din legislaţiunea anului 1936. Partea I. Bucureşti:
Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului: Imprimeria Centrală, 1937, 91 O+ I Op.
Hamangiu C., XXVI = Codul General al României (Codurile, Legile şi Regulamentele în
vigoare), 1856-1939 întocmit după textele oficiale. Fondator: C. Hamangiu (fost consilier la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, membru onorariu al Academici Române şi ministru de Justiţie).
Continuatori: G. Alexianu (profesor universal) şi C. St. Stoicescu (inginer hotarnic). Voi. XXVI:
Coduri, legi, decrete-legi şi regulamente cuprinzând a doua parte din legislaţiunea anului 1938.
Partea II-a. Bucureşti: Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului: Imprimeria Centrală, 1939, 2175 +
12 p.
Kitzulescu G., 1943-I = G<heorghe> Kitzulescu: istoricul spitalului din Slatina-Olt
[volum omagial închinat comemorării de 150 ani de existenţă a spitalului] Craiova: Scrisul
Românesc S.A., [ 1943 ], 123 p. ii. + 29 pi.
L.R„ 1946 = Liberatatea Romana(iului: ziar de luptă social-democrată, a. lll, Caracal,
1946, nr. 43-44 (nov. I O), 4 p.
L.R.G. = S.J.A.N. Olt. Fond: Liceul nr. I „Radu Greccanu" [Slatina]
Mihai G., 2001-P = Gheorghe Mihai: Personalităţi slătinene, [Slatina]: Edit. Scribul
(Consiliul Judeţean Olt , Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu"), [200 I], 252 p.
M.I. =Arhivele Naţionale ale României (Bucureşti), Fond: Ministerul de Interne.
M.J.O. =[Colecţiile] Muzeul Judeţean Olt, Slatina.
Ml.O., 1944 =Gheorghe Petrescu (general, inspector general administrativ al regiunei IX
Piteşti), Florin Hodinăuanu: Monografia judeţului Olt, voi. I, Slatina-Olt: Tip. „Tiparul Oltului"
propr. Constanţa E. Noale, 1944, 164 p. ii.
M.MC., 2007 = Dana-Roxana Dincă (drd.), Vera Grigorescu, Sabin Popovici,
Monografia municipiului Caracal, [Geamăna: Edit. Tiparg (Consiliul Local & Primăria
municipiului Caracal), 2007], 336 p. ii.
MO.= Monitorul Oficial, partea l-a, Bucureşti.
Munteanu C„ 2006-C = Codrin Munteanu: „Consideraţii privind organizarea şi
dezvoltarea instituţiei prefectului în România", Transilvanian Review of Administrative Sciences,
[Cluj-Napoca], 2006, nr. 16, p. 85-91 = C. Munteanu, COD, 2006.
N. T„ 2005 = Nicolae Titu/eseu. Perenitatea unui destin exemplar, coord. Laurenţiu[
Gerard] Guţică-Florescu & Dorin Teodorescu, Slatina: Edit. Fundaţiei ,.Universitatea pentru toţi",
2005, 243 p. + 2 pi.
N. T.J. O„ 1996 = Nicolae Titu/eseu şi judeţul Olt, Slatina: Consiliul Judeţean Olt ,
Complexul Memorial „Nicolae Titulescu", 1996, 95 p. ii.
P.J.O. = S.J.A.N. Olt, Fond: Prefectura jud. Olt
P.J.O., 1992 = Prefectura Judeţului Olt. Ordine emise de Prefectul judeţului Olt în anul
1992, 343 f.
P.J.O„ 1993 = Prefecrura Judeţului Olt. Ordine emise de Prefectul judeţului Olt în anul
1993, 169 f.
P.J.O., 1998 = Prefectura Judeţului Olt. Ordine emise de Prefectul judeţului Olt pe anul
1998, 196 f.
P.J.O„ 2004, III= Prefectura Judeţului Olt. Ordine emise 2004, voi. III [nr. 201-289], 273
f.
P.J.O„ 2005, I= Prefectura Judeţului Olt. Ordine emise 2005, voi. I [nr. 1-100], 322 f.
P.J.O., 2008, I= Instituţia Prefectului Jud. Olt. Ordine de prefect, 2008, voi. I, 167 f.

P.J.O., 2009, I= Instituţia Prefectului Jud. Olt. Ordine emise 2009. voi. I, 232 f.
P.J.O., 2009, III= Instituţia Prefectului Jud. Olt. Ordine emise 2009, voi. III, 211 f.
P.J.R. = S.J.A.\!. Olt, Fond: Prefectura jud. Romanaţi
Poboran G., 1908-1 = G<eorge> Poboran (Directoml Şcoalci de băeţi No. 1 Jonaşcu din
Slatina): Istoria oraşului Slatina, cd. II, Slatina: Tip. de lux Costică Constantinescu & Fiu, 1908,
507 p. ii. = G. Poboran, JOS, 1908.
P.O.C. = S.J.A.N. Olt, Fond: Primăria or. Caracal
Predescu L., 1999-E = Lucian Predescu: Enciclopedia României Cugetarea: Material
istoric. Oameni şi î1?făptuiri [ 1940]. Bucureşti: Edit. Saeculum I.O. & Vestala, 1999, 960 p. ii.
S.J.A.N. Olt= Serviciul Judeţean Olt al Arhivelor Naţionale ale României
Slatina, 1906 = [Albumul fotografic al oraşului Slatina în 1906]. Colecţia Muzeului
Judeţean Olt.
Sturdza M.D., 2010-N = Mihai Dim. Studza: „«Neoboierimea liberală»: Familia
Alimăneşteanu", Magazin istoric, a. XLIV, Bucureşti, 2010, nr. 12 (525), p. 71-73.
Ş.E.B. = S.J.A.N. Olt, Fond: Şcoala Elementară de Băieţi nr. I Slatina
Ş.F.M. = S.J.A.N. Olt, Fond: Şcoala de fete nr. 1 Moga din Caracal
Tamaş C. & Ţana S., 2004-J = Corneliu Tamaş, Smarand Ţana: Judeţul Vâlcea şi
prefecţii lui [pagini de istorie a administraţiei/; cuvânt înainte: prefect Aurel Vlădoiu. Râmnicu
Vâlcea: Edit. Conphys, 2004, 253 p. ii.
Tămaş S., 1993-D = Sergiu Tămaş: Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura
civică, Bucureşti: Edit. Academiei Române, 1993, 327 p.
V.A., 1943 =«Vasile Alimăneşteanm> [necrolog], Gazeta Oltului, a. III, Slatina, 1943, nr.
30 (martie 9), p. !. =V.A., 1943.
Zăstroiu R., 1987-C = Remus Zăstroiu, „Constantin D. Anghel", Anuar de lingvistică şi
istorie literară. B. Istorie literară, t. XXX-XXXI, 1985-1987, p. 209-214
B. specială
Liste cu prefecţii jud. Olt apar la: G. Poboran, 1908-1, p. 216-218; A.J.0., 1924, p. 35-36;
A.M.I., 1897, p. 416-417; M.I., 1934, dos. 2, f. 46-46v. Pentru cei ai jud. Romanaţi se poate
consulta: A.M.I., 1897, p. 420-421; M.I., 1934, dos. 2, f. 56v-57; M. M.C., 2007, p. 74- 75.
Diferiţi prefecţi au făcut obiectul unor prezentări. Dintre aceşti prefecţi sunt de amintit:
Ion Titulescu [A. Grosu, 1996-N, p. 8-9; O. Gherghe, 2001-U; L. Guţică-Florescu, 2005-D, p. 32-
33], Alexandru Stăncescu [G. Mihai, 2001-P, p. 229-230], Vasile Alimăneşteanu (1884. XI. 28 -
1943. III. 6) [A.J.0., 1936, p. 13-14 (şi foto); V.A., 1943 (necrolog); L. Predescu, 1999-E, p. 25-c;
M.D. Sturdza, 2010-N], C.C. Osiceanu [A.JO., 1936, p. 7-8 şi foto], Ion A. Tomescu [A.JO.,
1936, p. I 5-16 cu foto], N. Răducan-Popcscu [A.J.0., 1936, p. <21-24> şi foto], Constantin D.
Anghel (Iaşi, 1867. XII. 4- Bucureşti, 1935. III. 25) [R. Zăstroiu, 1987-C].
Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 33 7-3 70
Tiparul executat la Imprimeria Editurii
MJM
Str. Felix Aderca, Bl.7, parter, 200410-Craiova
Telefon: 0251-419661; 0745512223;
e-mail: redactia@edituramjm.ro; office@autografmjm.ro
www.edituramjm.ro; www.autografmjm.ro
IMPRIMAT ÎN ROMANIA

Muzeul Oltului 3 2013 Muzeul Judetean Olt

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Muzeul Oltului 3 2013 Muzeul Judetean Olt

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

www.cimec.ro / www.mjolt.

Referenţi ştiinţi fi ci:

Responsabilitatea asupra materialelor publicate revine

©Muzeul Judeţean Olt & autorii, 2013

Tiraj. 500 ex.

BALAŞ Claudia, drd.

GROSU Aurelia, cerc. dr.

GUŢICĂ-FLORESCU Laurenţiu-Gerard, cerc. dr.

IONESCU Verginia, ing.

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 3-4

NEAGU DORU, drd.

POPESCU lohana-Raluca, dr.

POPOVICJ Sabin, drd.

dr. SZEMKOVJCS Laurenţiu-Ştefan,

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 3-4

Sabin POPOYICI, Gavrilă PĂLCĂU

Jeana MARICA (PĂTRU)

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 5-6

Nicolae M. BIRCII, Alexandru G. BECHEANU

Laurenţiu GUŢICĂ-FLORESCU, Doru NEAGU

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 5-6

Slatina 600. Pagini din monografia oraşului (în colaborare cu I. CURTA,

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

lung de 0,295 m în formă de frunză de salcie, cu nervură mediană şi cu două găurele în

Comuna Iancu Jianu

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

În aşezarea de pe Coteniţa a organizat săpături arheologice în 1966 Eugenia

liH Comuna Milcov

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Comuna [azi, oraşul] Piatra-Olt

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

CAIVS MARCIVS CENSORINVS iar cea de a doua din a. 87 î.e.n. cu numele

Comuna [azi: oraşul] Scorniceşti

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

zonă, am fiirnt numeroase cercetâri de supra/'a(â între grădina acestuia şi spitalul

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Comuna Valea Mare

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 7-30

La aproximativ 7 km vest de Slatina se află localitatea Enoşeşti (Piatra Olt). Aici,

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 31-62

Castrul şi vicus-ul militar Acidava intră oarecum în atenţia specialiştilor din a

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 31-62

descoperite se menţionează o monedă de bronz cu efigia Lucillei, o cărămidă fragmentară

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 31-62

Muzeul Oltului, t. 3, 2013, p. 31-62

b) Noile cercetări arheologice

Interesantele descoperiri întâmplătoare provenite din aria vicus-ului militar, precum