Cultura Sălcuța în Oltenia

Cătălin Nicolae Pătroi

-Prezentare de carte-
Pătrășcanu Darie-Iulian

Arheologul dr.Cătălin Nicolae Pătroi și-a finalizat licența în anul 2001. Acesta a avut
ca temă de cercetare „Cultura Sălcuța”. Între anii 2001-2003, el a continuat studiile de
masterat, finalizând cu lucrarea „Încadrarea cronologică și culturală a complexului eneolitic
Sălcuța-Bubanj-Krivodor”. Ulterior, a continuat cu școala doctorală, finalizând-o cu lucrarea
„Cultura Sălcuța în Oltenia”, care se găsește la baza monografiei. El și-a susținut lucrarea la
Universitatea Ovidius din Constanța.
Cultura Sălcuța- ISTORICUL CERCETĂRILOR
Oltenia a cunoscut în perioada neolitică, o varietate culturală, care a avut ca origini
populația de la Sud de Dunăre. Teritoriul în care ei s-au așezat a fost favorabil, având ca
frontieră în Nord munții, ajungând în Sud până la valea Dunării.
În anul 1916, I.Adrieșescu a început primele săpături sistematice la Sălcuța, dar acestea
au fost abandonate între anii 1918-1920, iar rezultatele acestora sunt doar parțial cunoscute.
În anul 1917, Oltenia a fost ocupată de către forțele Puterilor Centrale; în timpul
ocupației, arheologul german C. Schuchardt a săpat la Sălcuța. Obiectele descoperite de acesta
au fost duse la Berlin și rezultatele nu au fost publicate niciodată.
Primele descoperiri atribuite Culturii Sălcuța au fost publicate în anul 1939
în „Arheologia preistorică a Olteniei”.
O prezentare mai detaliată a fost făcută de D. Berciu în 1961, în vol. „Contribuții la
problemele Neoliticului în România în lumina noilor cercetări”. Cultura Sălcuța a fost
împărțită în patru faze culturale: Sălcuța I, Sălcuța II, împărțită în trei subdiviziuni, Sălcuța III
și Sălcuța IV și sincronismele culturale din zonele vecine.
Repertoriul așezărilor și descoperirilor atribuite culturii Sălcuța cuprinde un număr
semnificativ de situri, care arată evoluția topografică a așezărilor. Membrii culturii Sălcuța s-
au așezat pe toate formele de relief, dar cele mai favorabile au fost cele de lângă Dunăre sau
de lângă marile râuri din Oltenia.
Structura lucrării
Lucrarea de față are un număr de 525 de pagini, împărțite în 15 capitole, o parte dintre
acestea fiind structurate într-un număr inegal de subcapitole.
Primul capitol, intitulat „Contextul fizico-geografic”, dezvoltă aspectele geografice,
cele care țin de faună și floră, și de asemenea, așezarea în spațiu. Toate aceste informații sunt
completate de hărți sugestive.
Capitolul al doilea este unul cu o întindere relativ scurtă; autorul face câteva mențiuni
despre manifestările culturale învecinate culturii Sălcuța, dar și celor care acoperă teritoriul
României de astăzi.
În capitolul al treilea, „Istoricul cercetărilor”, Pătroi încorporează cercetările efectuate
la Sălcuța de-a lungul vremii, cum am menționat mai sus, începute în perioada imediată a
intrării României în Primul Război Mondial, în anul 1916. Acest capitol conține atât hărți
topografice, cât și un inventar al primelor obiecte descoperite în arealul culturii Sălcuța. El mai
realizează o cronologie a fazelor culturale și istoricul identificării lor.
Următorul capitol este structurat în trei subcapitole, în care sunt prezentate influențele
care au contribuit la dezvoltarea culturii Sălcuța. În primul este prezentată influența culturii
Vinca, în special influența ceramicii; în al doilea subcapitol, sunt amintite influențele din
cultura Boian, unde, de asemenea, este prezentată ceramica și modul de prelucrare a acesteia.
Al treilea subcapitol și cel mai mare dintre cele trei descrie influența culturii Gumelnița.
Această cultură a avut o influență majoră în dezvoltarea culturii Sălcuța, începând de la
tipologia locuințelor, până la prelucrarea cuprului și a ceramicii. Acest capitol este însoțit de
imagini ilustrând inventarul arheologic specific influenței fiecărui mediu cultural. În plus, mai
cuprinde și tabele analogice între ceramica culturii Sălcuța și cea a culturii Gumelnița.
Al cincilea capitol „Despre periodizarea culturii Sălcuța” este împărțit în nouă
subcapitole. Primul subcapitol „Cadru general și criterii de abordare” dezvoltă etapele de
evoluție ale culturii Sălcuța, constituite din patru subdiviziuni: perioada de formare-faza I,
perioada de cristalizare și de maximă dezvoltare-faza II și subfazele sale și perioada clasică-
faza III. Următoarele subcapitole aprofundează fazele evolutive ale culturii Sălcuța, iar
ultimele, raportarea acestei culturi la cele din spațiul balcanic.
 Așa cum reiese din titlu, capitolul al șaselea „Elementele de cronologie relativă și
absolută”, prezintă periodizarea materialelor arheologice descoperite, în raport cu spațiile
culturale învecinate.
Capitolele următoare, al șaptelea și al optulea, sunt împărțite, fiecare în câte cinci
subcapitole. Primul este intitulat „Tipuri de așezări și structuri de locuit”, iar al doilea „Cultura
materială”. Acestea prezintă, în mare, lumea materială a culturii Sălcuța, începând de la
locuințe, la sisteme de fortificații, până la elemente de arhitectură cultică. Al optulea capitol
reprezintă o trecere prin inventarul folosit de sălcuțeni în construirea identității proprii. Analiza
detaliată a materialelor descoperite ne poate sugera originea acestor comunități și impactul pe
care l-au avut în dezvoltarea lor. În completarea acestor informații au fost inserate imagini
sugestive, hărți topografice și inventare.
Capitolele nouă, zece și unsprezece au ca temă principală viața spirituală; capitolul
nouă este axat pe cimitire, morminte și practici funerare, iar capitolul al zecilea, pe
reprezentările antropomorfe: pandantive și altare de cult. La fel ca în capitolele precedente,
reprezentările grafice, hărțile, imaginile foto și diagramele, sunt nelipsite.
Ultimele capitole tratează raporturile dintre cultura Sălcuța și complexul Herculane II-
III, analiza interdisciplinară a vestigiilor. Capitolul al paisprezecilea, intitulat „Cultura Sălcuța-
Stadiu actual de cunoaștere și direcții viitoare de cercetare” prezintă problematica pe care și-o
asumă autorul, el analizând evoluția Neoliticului în Oltenia, originea sălcuțenilor și mai ales,
caută să ofere, pe baza descoperirilor făcute, și oferind răspunsuri la aceste întrebări.
Capitolul cincisprezece aprofundează așezările cercetate și descoperirile făcute de-a
lungul acestora.
Ultima parte a cărții este reprezentată de un sumar, o bibliografie, anexe și ilustrații.
Cartea „Cultura Sălcuța în Oltenia”, este menită unui public specializat și acreditat.
Stilul este concis, informațiile sunt bine puse la punct și bine alese, dar totuși greu accesibile
pentru cineva care nu este specializat în domeniu, care din cauza fluxului de informații poate
pierde esențialul. Ilustrațiile și hărțile vin în sprijinul unei mai bune înțelegeri și oferă totodată
o privire de ansamblu asupra materialului arheologic.
Bibliografia este bine structurată, ea este alcătuită din rapoarte arheologice, articole din
reviste de specialitate și cărți specializate din spațiul românesc sau cel balcanic.