Cultura afinului

Tehnologia de cultură a afinului

Pregatirea terenului pentru cultura afinului:

 Înființarea unei plantații necesită respectarea condițiilor de

climă și sol care trebuie să răspundă cerințelor ecologice ale afinului.
 Pregătirea terenului în vederea înființării de cultura a afinului constă în defrișarea vegetație
lemnoase și scoaterea rădăcinilor, după care se execută nivelarea de suprafață în direcția pantei.
 După nivelare se aplică o arătură de desfundare, la 40-50 cm cu care ocazie se încorporează 40-
50 to gunoi de grajd, 120 -150 kg P2O5 la hectar.
 Pe solurile cu PH peste 5,5 se administrează suplimentar 2-4 to sulf praf/ha.
 În solurile cu permeabilitate redusă, se execută o scarificare la 60-80 cm pentru asigurarea
drenajului intern al apei.
 Distanțele de plantare se stabilesc în funcție de sistemul de cultură și vigoarea solului.
 Distanțele optime pentru dezvoltarea corectă a plantelor sunt de 2,5-3 m între rânduri și 1 m între
plante pe rând asigurand o densitate de 3333-4000 plante/ha.
PLANTAREA AFINULUI

 Plantarea afinului se face toamna, în lunile

octombrie, noiembrie, iar în zonele mai secetoase primavara devreme, sau în martie aprilie, în
zonele mai umede.
 La plantare trebuie să se țină cont de unele aspecte și anume :
 plantarea se face în gropi de 40x40x40 cm, în care se administreză 15-20 kg turbă acida și numai
pe solurile sărace se adauga 5-7 kg gunoi de grajd bine fermentat/groapa.
 datorită sistemului radicular foarte fin care se poate rupe ușor, manipularea plantelor se face cu
foarte multă grijă;
 plantarea se va face cu balotul de pământ fixat pe rădăcini în urma udării abundente a ghivecelor
în care erau puse plantele.
 folosirea în mod obligatoriu a turbei acide la plantare.
 Plantele se introduc în groapa cu 4-5 cm mai adânc decât în câmpul de fortificare, având grijă să
se repartizeze uniform rădăcinile și să se acopere cu amestecul de pământ menționat anterior.
 După plantare, plantele se udă cu 10-15l apă la plantă și se mușuroiesc cu sol afânat.

Lucrări agrotehnice

Conducerea plantelor:
 Afinul de cultură se conduce sub formă de tufă, deoarece corespunde particularităților de creștere
și astfel necesită intervenții minime pentru formarea și conducerea ei.
 Se poate adopta și gardul fructifer, fără sistem de susținere, prin înlăturarea tulpinilor care au
tendința de a se dezvolta spre intervalul dintre rânduri.
 În acest caz, distanțele dintre plante pe rând vor fi mai mari și anume de 1,2-1,5m.
Întretinerea solului pentru cultura afinului:
 În primul an de la plantare, uneori și în anul 2 se recomandă întreținerea solului în ogor
negru curat de buruieni. Aceasta se poate realiza prin lucrari superficiale la adâncimea de 5-
10cm pe rând și de 10 -15cm pe intervale.
 O altă modalitate de întreținere a solului curat de buruieni este mulcirea. Ca mulci se folosesc
resturi vegetale, frunze paie, dar cu cele mai bune rezultate este folosirea rumegușului de
rășinoase și a turbei acide. Mulciul se aplică vara, după prima lucrare a solului sau după coacerea
fructelor, în strat gros de 6-8 cm, pe o bandă lată de 0,6 -1,2m pe rândul dintre plante.
 Sunt necesare 3 to de rumeguș la hectar. Ca mulci se poate folosi cu succes și turbă acidă,
aplicarea se face în același mod ca la rumeguș, cu mențiunea că turba trebuie să fie măcinată.
Cantitatea folosită la hectar este de 6-10 to /ha.
 Înierbarea intervalelor este un sistem de întreținere foarte indicat în plantațiile de afin pe rod.
În aceste zone se recomandă amestecul de graminee (Lolium perene, Dactylis glomerata,
Phelum pratense, Festuca pratense) în proporție de 30-40 %. În fiecare an se fac 4-5 cosiri când
plantele ajung la înălțimea de 15-20 cm. Iarba rezultată se lasă ca mulci..
Fertilizarea în cultura afinului:
 Fertilizarea plantațiilor se face cu gunoi de grajd
și îngrășăminte minerale. Gunoiul de grajd este cel mai valoros îngrășământ pentru afin. Dozele
moderate de gunoi de grajd, 20-25 to /ha, aplicate la intervale mai mici de timp, influențează
favorabil ph-ul solului, este necesară compostarea gunoiului de grajd cu sulf sau turba acidă.
 Referitor la îngrășămintele minerale, afinul are pretenții reduse față de fosfor și potasiu și foarte
mari față de azot. Cantitățile uzuale sunt de 40-50 kg P2O5; 40-60 kg K2O; 80 120 kg N
substanța activă la hectar.
 Ca îngrășăminte minerale se pot utiliza ureea, superfosfatul, sarea potasică, sulfatul de amoniu și
azotatul de amoniu.
 Îngrășămintele organice împreună cu cele minerale greu solubile se administrează toamna dupa
căderea frunzelor, odată la 2-3 ani și se încorporează odată cu lucrările de bază ale solului.
 Aplicarea gunoiului de grajd singur sau compostat cu sulf sau turbă, se face pe toată suprafața
sau numai pe rândul de plante. Încorporarea pe rând se face cu cazmaua la adâncimea de 10-15
cm, mai suprficial în jurul tufelor și mai adinc spre periferia acestora având grijă să nu se vatăme
rădăcinile. Pe intervale, încorporarea îngrășămintelor se face mecanizat cu plugul la adâncimea
de 15-18 cm.
 Îngrășămintele cu azot se administrează anual, fracționat în două reprize, prima doză va fi dată
primavara înainte de pornirea vegetației și a doua după înflorit. Se pot doza atât manual cât și
prin picurare fracționat în mai multe doze mai mici, cele mai bune rezultate le dă ureea și sulfatul
de amoniu pentru menținerea acidității solului.
Tăierile de formare și rodire în cultura afinului

Tăierile de formare:
 În primul an după plantare la plantele de 2 ani, cele 2-4 ramuri cu care a venit planta în vederea
ramificării lor, toate creșterile viguroase, cu pozitie verticală, și bine plasate în tufă, se scurtează,
îndepărtându-se jumătate pâna la 1/3 din lungimea lor.
 Ramurile mai slabe și cu poziție laterală se îndepărtează.
 Eventualele tulpini care apar din zona bazală și completează favorabil scheletul se păstrează,
scurtându-se în vederea ramificării.
 În urmatorii 2-3 ani se aplica tăieri numai la jumatate din creșterile viguroase, pentru dispunerea
etajată a producției de fructe și luminarea coroanelor.

Tăierile de fructificare:
 Pentru a menține un bun echilibru între creștere și fructificare, tulpinile mai bătrâne de 5-6 ani se
vor tăia de la bază având în vedere și marea capacitate de regenerare a afinului.
 Totodată se vor îndeprta și ramurile bolnave, rupte, precum si cele rău plasate, care îndesesc
coroana, sau cele atârnânde, exterioare, care împiedica mecanizarea lucrărilor.
 Concomitent cu eliminarea acestor categorii de ramuri se vor reține, pe cât posibil, în număr
echivalent, noi tulpini viguroase emise din zona coletului.
 În partea superioară a tufelor, acolo unde situația se impune, se execută rărirea și scurtarea
ramurilor de semischelet, în lemn de 2-4 ani, mai ales deasupra unor creșteri anuale viguroase
care apar deseori în partea mijlocie a tufelor din plantațiile bine întreținute.
 Dacă tăierile de fructificare sunt completate cu regenerarea parțiala a ramurilor de schelet,
producțiile se mențin la nivel constant, iar fructele sunt de calitate. Se aplică și unele tăieri de
corecție, concomitent cu tăierile de fructificare și au ca scop o mai bună repartizare a luminii în
interiorul tufelor.

Tăierile de regenerare:
 Se efectuează în perioada de declin productiv (îmbătrânire), când procesul de uscare este evident,
(dupa 20-30 ani), iar producțiile devin neeconomice.
 Acestea constă în îndepărtarea tuturor tulpinilor prin tăierea lor în zona mugurilor dorminzi de la
bază.
 Tăierile de regenerare trebuie susținute cu fertilizari organice .
 În primul an după regenerare se obțin multe creșteri viguroase, de 0,6-1,2m. Dintre acestea se
rețin 10-16 dipuse radial în tufă, o parte din ele se scurtează la 1/3, iar cealaltă parte ia 1/2 din
lungimea lor.
 În anul al III-lea plantele rodesc normal.
Bolile, dăunătorii și combaterea lor în cultura afinului
Monilioza afinului (Molinia vaccinii-corymbosi)
 Atacă ramurile și florile, tufa având aspectul unei plante afectate de ger.
 Ciuperca pătrunde în ovarul florii, se dezvoltă odată cu tinerele fructe, iar când acestea ajung la
maturitate se îngălbenesc, putrezesc și cad.
 Combaterea se poate face pe cale agrotehnica și pe cale chimică.
 Strângerea fructelor mumificate (putrezite și uscate) reduce simțitor rezerva de infecție.
 Aplicarea a 2-4 tratamente chimice cu zeama bordeleză 0,5%, Dithane 0,2%, sulf muiabil 0,3%,
zeama sulfocalcică 2%, și alte fungicide din noua generație (Chorus, Sigmund), reduc atacul cu
50-70%.
Arsura ramurilor (Phomophis sp.)
 Se întâlnește frecvent pe tufele slăbite din plantațiile cu exces de apă și prost întreținute.
 Simptomele bolii apasă mai întâi pe ramurile scurte, apoi se extind și la celelalte ramuri din
coroană.
 Frunzele se ofilesc și devin brune, plantele devin slab rezistente la ger.
 Combaterea se face prin evitrea factorilor care duc la slăbirea plantelor, cum sunt excesul de apă,
seceta, fertilizarea excesivă sau lipsa hranei. Toate părțile infectate se taie și se ard.
 Tratamente chimice se dau cu Topsin 500 SC, Rovral 500 SC, Acanto plus sau Equation Pro.
Gărgărița fructelor de afin.
Insecta hibernează în sol, sub frunziș, și devine activă primăvara la începutul înfloririi, hrănindu-
se cu frunze și flori. Aceasta are culoarea brună închis, cu pete deschise pe spate și cu patru
umflături pe aripi. Combaterea se face cu insecticide, (Nuprid, Actara, Pirinex) primul tratament
se face înainte de înflorit, iar al 2-lea dupa legarea fructelor.
Gărgărița florilor de afin.
Insecta este mică de culoare roșie și ierneaza ca adult. Primăvara depune ouale în muguri, la baza
florilor. Larvele consumă toate părțile florii, inclusiv ovarul. Florile nu se deschid ci se ofilesc și
cad. Se combate cu insecticide aplicate în fenofaza dezmuguritului. Insecticide: Mospilan, Decis,
Biscaya 240 OD
Alți dăunători sunt: musca afinului, cicada afinului, viermele fructelor de afin și păduchii țestoși.
Recoltarea.

 Coacerea fructelor are loc eșalonat pe o perioada

de 4-7 săptămâni, în funcție de soi, zona culturală și condițiile climatice ale anului respectiv.
 Maturitatea de recoltare se consideră când fructele capătă culoarea specifică soiului (albastră,
stralucitoare, negricioasă etc.), iar pielița devine elastică la apăsare. Coacerea fructelor în
ciorchine are loc în ordinea formării lor și anume de la baza spre vârful acestora.
 Recoltarea se poate face manual, mecanizat sau semimecanizat. Recoltarea manuală este
recomandată pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă. Acesta se efectueaza pe
timp uscat, evitindu-se orele de insolație puternică pe timpul zilei.
 Recoltarea se face pe soiuri în coșulețe de material plastic (caserole) cu capacitatea de 0,5 kg,
așezate pe un rând în lădițe cu capacitatea de 3 sau 5 kg. În timpul culesului, ambalajele cu fructe
se păstrează sub umbrare sau șoproane, ferite de ploi și soare.
 Pâna la valorificare, fructele se depozitează temporar în încăperi racoroase, ferite de ploi și soare,
la temperaturi de 10-12⁰C, unde se pot păstra 4-5 zile. Recoltarea mecanizată se efectuează cu
combina. Se înregistrează pierderi cantitative și calitative, de aceea producția este destinată
industrializarii.
 Recoltarea semimecanizată constă în recoltarea afinelor cu mâna și colectarea lor într-un buncăr
comun; în același timp are loc și lovirea tufelor cu tuburi scurte de cauciuc și colectarea fructelor
în coșuri așezate sub tufă.
 Afinele se caracterizează printr-o capacitate bună de păstrare, depășind din acest punct de vedere
fructele altor arbuști fructiferi.
 Această capacitate este strâns legată de faptul că bacele sănătoase rămân întregi după
desprinderea de ciorchine și nu pierd ușor sucul în timpul manipulărilor sau a transportului.
 Păstrarea lor în stare proaspătă pentru consum sau industrializare se poate face timp de 4
săptămâni în depozite frigorifice, la temperaturi de 0-2 grade celsius.

Cultura zmeurului
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A ZMEURULUI

Identificarea suprafeței pentru cultură

Zmeurul necesită un teren însorit, cu o buna

mișcare a aerului, cu umezeală suficientă, ferit de vânturile puternice și de temperaturile foarte
scazute din timpul iernii. În plantațiile înființate pe pantele cu expoziție sudică fructele se coc
mai repede cu 7-8 zile, comparativ cu cele situate pe pante nordice. În aceeasi locație, conditiile
de microclimat si de sol pot fi foarte diferite.
De aceea, pentru înființarea unei plantatii pe suprafete mari, arealul se poate testa timp de doi-
trei ani, cultivând o suprafață mai mică de zmeur. În acest caz sunt obligatorii analizele de sol
privind conținutul în diferite elemente chimice și pH-ul.
Zmeurul se dezvoltă cel mai bine pe solurile lutoase, bine drenate, bogate în materie organică, în
general cu un humus de peste 2,5% și cu o bună capacitate de reținere a apei. Specia se poate
cultiva și pe solurile mai nisipoase, dar în condiții de irigare.

Nu se vor infiinta plantatii de zmeur pe soluri reci și argiloase, unde există tendința de băltire a
apei, deoarece cultura va fi compromisă înca din primii ani. Pe aceste soluri se poate planta
zmeurul doar cu condiția asigurării unui drenaj corespunzator și, eventual, plantarea pe straturi
înălțate.

Planta premergatoare
Cerealele păioase pot fi bune premergatoare pentru zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare
totală dupa recoltat și răsărirea buruienilor. Alte premergatoare pot fi leguminoasele, care lasă
terenul îmbogățit în azot și, în general, curat de buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează
in timpul verii, pot fi o alta soluție.

Se evită urmatoarele premergatoare: cartofii, rosiile, vinetele sau ardeii, din cauza riscului
infecției cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună. Acolo unde exista zmeur sau mur din
flora spontană în preajma plantației, acesta se va elimina prin mijloace mecanice sau prin
erbicidare pe o raza de cel puțin o sută de metri.

ACHIZITIONAREA PLANTELOR

Plantele de zmeur se procură din timp, din

pepiniere autorizate, care sunt controlate și autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru
Controlul Semințelor și Materialului Săditor și de Unitățile Fitosanitare județene.
Nu se folosesc plante de proveniență necunoscută sau recoltate din plantații îmbătrânite de
zmeur, care poartă bolile și dăunătorii specifici din plantația mamă.

Zmeurul se poate planta atât toamna, cât și primăvara, însă numai dupa ce s-au luat toate
măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile acestei specii în cultură.

Pregătirea terenului
Analiza solului este necesară inainte de înființarea plantatiei. pH-ul optim este de 6,5 dar
zmeurul se poate cultiva în condiții bune și la un pH între 6 si 7. Daca acesta nu este
corespunzator, se poate face o corecție prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul și
magneziul se administrează concomitent cu pregatirea terenului înainte de plantare, iar
îngrășămintele cu azot se aplică la cateva saptamani de la pornirea în vegetație.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 60-80 de tone, se risipeste pe toată suprafața sau
pe rândul unde urmează să fie plantat zmeurul și se încorporează în sol cu freza.

Având în vedere durata mare de viață a unei plantatii, de circa 12-15 ani, înainte de plantare este
bine sa se faca o aratură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă (stratul nefertil) se
aduce la suprafață se va face doar o aratură mai puțin adancă.

În funcție de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu. În general, se asigură:

P2O5 – 100-250 unitați/ha; K2O – 200-300 unitați/ha; MgO – 80-100 unitați/ha. Aceste date
sunt orientative, știind ca o parte din solurile din Romania sunt bine aprovizionate cu potasiu.

Inainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.

Înființarea culturii
Distanța de plantare între rânduri variază în funcție de vigoarea soiului, de puterea de drajonare,
de fertilitatea solului și de modul de conducere a plantației. La soiurile viguroase, cu putere mare
de drajonare, se lasă o distanță mai mare. În general, aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează
mecanizat cu tractor mare și de 2,5-2,8 m, când se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe
rând, se lasă 0,4-0,8 m, în functie de capacitatea de drajonare.

Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o lungime de

maxim o sută de metri, pentru a usura recoltarea și scoaterea lădițelor în capătul rândurilor, la
drumurile de acces.

Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le rehidratata, sau să
se mocirlească. Plantarea se face manual în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua.

Drajonii de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos față de nivelul la care s-au dezvoltat în
pepiniera. Daca se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu și vor emite drajoni puțini
și de slabă calitate. Planta se asează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă apoi cu pamant, iar
solul se tasează ușor în jurul plantei.

La plantarea de primavară apare riscul deshidratării, daca nu plouă în primele zile dupa plantare,
în acest caz fiind necesare udări.

Funcţie de nivelul de aprovizionare a solului se vor efectua fertilizarea cu 60-80 t gunoi de grajd,
600-800 kg superfosfat şi 400-500 kg sare potasică/ha. Desfundatul se face la 40-50 cm, cu
subsolaj.

Plantarea drajonilor se efectuează toamna sau primăvara foarte timpuriu.

După plantare, drajonii se muşuroiesc şi se scurtează la nivelul muşuroiului sau bilonului.

Sistemul de conducere.
Majoritatea soiurilor de zmeur necesită sistem de susţinere

Cel mai utilizat sistem este spalierul cu două sau trei sârme duble, fixate de stâlpi din beton sau
lemn. Primul rând de sârme se aşază la 60 cm faţă de sol, iar cel de-al II-lea la 1,2 m de sol.
Pentru soiurile cu port înalt se foloseşte spalierul cu trei rânduri de sârme distanţate la 50 cm una
de alta.

În acest sistem se realizează benzi continui cu lațime de 40-50 cm.

Cultura sub formă de gard fructifer se realizează fără sistem de susţinere. Se folosesc soiuri cu
tulpini erecte groase (The Lathan, June, Indian Summer etc. care se autosusţin. Densităţile mari,
în ambele cazuri, conduc la producţii calitativ inferioare.
Conducerea sub formă de evantai pe spalier sau araci (fig. 8). Tulpinile se palisează în poziţie
aproape orizontală, jumătate într-o parte jumătate în cealaltă.
Întreţinerea solului
În plantaţiile de zmeur se recomandă ogorul lucrat, iar începând din anul al II-lea se poate şi
erbicida însă cu precauţie. Aceasta, deoarece sistemul radicular al zmeurului este puternic
ramificat şi superficial şi nu suportă nici un fel de concurenţă.

Doar în primul an după plantare se pot folosi culturi intercalate de talie mică şi care se recoltează
timpuriu (fasole, mazăre, cartofi, spanac, salată).

Fertilizarea de întreținere se face în funcție de fertilitatea solului, de condițiile climatice ale

anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie facută cu cea
mai mare atentie.

O fertilizare unilaterală determină, în multe plantatii, dezvoltarea excesiva a plantelor, productii

slabe si probleme fitosanitare (aparitia bolilor și, uneori, creste frecventa dăunătorilor).

Fertilizarea organică de întreținere poate asigura un echilibru de nutriție a plantelor și un nivel de

fertilitate a solului corespunzător în toata perioada menținerii plantației pe același teren.

Fertilizarea minerală. În general, la zmeur, se recomandă îngrășămintele complexe. Cel mai

bun echilibru în nutriția plantelor îl asigură îngrășămintele de tipul 1-2-3, adică cu un continut
mai mic de azot, mediu de fosfor și ridicat de potasiu. Pe solurile bogate în potasiu se pot folosi
și îngrășăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.
La dozele pe care le recomandăm în continuare se va ține cont de substanța activă din
îngrășământ. De exemplu, la un îngrășământ complex de tipul 5-10-22 vom avea în sol 5 kg N,
10 kg fosfor (P2O5) și 22 kg potasiu (K2O).

Fertilizarea cu azot. Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros cu atât se administrează
mai putin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a îngrășămintelor cu azot, în
timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului și, deci, iernarea corespunzatoare a
plantelor.
Întreaga doză se poate aplica la pornirea în vegetație sau se poate fracționa în două: o doză se da
la pornirea în vegetație si alta la începutul înfloritului. La soiurile remontante, doza se va
fractiona obligatoriu în două.

Pe terenurile reci, primăvara se pot manifesta cloroze momentane, din cauza lipsei de azot. În
acest caz, se vor folosi forme usor accesibile de azot, se pot suplimenta îngrășămintele cu maxim
10% și se pot face stropiri cu îngrășăminte foliare, care aduc un aport foarte mic de N în plantă,
însă ajută plantele să depășească mai usor momentele dificile la pornirea în vegetatie.

CANTITATI DE AZOT RECOMANDATE

Cantitățile se stabilesc în functie de vigoarea soiului, de tipul de sol și de condițiile climatice. În
zonele în care regimul pluviometric în perioada de vegetație este mai mare de 350 mm: se dau 50
kg s.a./ha în plantațiile tinere de 1-2 ani si 25 kg s.a./ha în plantatiile cu vigoare moderată.

În plantațiile foarte viguroase (datorita fertilizării din anul precedent) nu se mai administrează
azot sau se aplica maxim 10-15 kg s.a./ha.

În zonele cu regim pluviometric slab se folosesc:

– 100 kg N s.a., în plantațiile tinere de 1-2 ani aplicat în două reprize: primavara foarte timpuriu
si la începutul verii;

– 75 kg N s.a./ha în plantatiile cu dezvoltare moderată;

– 40 kg N s.a./ha în plantatiile foarte viguroase.

Fertilizarea fosfatică. Pentru fertilizarea de întretinere se folosesc, în mod obișnuit, doze de 70-
100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrășământ complex sau sub forma de superfosfat. Pe
solurile calcaroase și în solurile reci se recomandă fosfatul amoniacal, care este mai ușor
asimilabil în aceste condiții nefavorabile.
Epoca de aplicare: în cursul iernii, pâna la pornirea în vegetație, în cazul superfosfatului, sau la
pornirea în vegetație, în cazul îngrășămintelor complexe.

Fertilizarea potasică. Potasiul este necesar în cantități de 150-250 kg s.a./ha, ținând totuși cont
de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate în potasiu doza se reduce
cu pâna la 50-60%.
Fertilizarea cu magneziu. În multe plantatii de zmeur se observă o carență în magneziu a
plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrasamintelor complexe, îmbogațite cu magneziu,
în general 3-8%, care asigură un aport suplimentar de magneziu, suficient pentru majoritatea
solurilor din România.
Acolo unde carența de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de magneziu (în general
16% MgO), o formă ușor solubilă care asigura echilibrarea nutritiei plantelor.

Fertilizarea organică. Pentru a păstra nivelul și calitatea humusului din sol se recomandă o
fertilizare cu gunoi de grajd la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la suprafața solului și se
încorporează ușor în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine bine descompus, toamna
târziu sau în cursul iernii.
Alte tipuri de îngrășământ organic: gunoiul de pasare, în cantitate de 10 tone/ha; gunoiul de cal,
25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atentie: nu se aplica gunoi proaspat.
Irigarea culturii
Volumul de sol explorat de radaciniile plantelor de zmeur este relativ scăzut, zmeurul având o
înradacinare destul de superficială.

Astfel, în majoritatea zonelor din România, este necesar un aport suplimentar de apa, în timpul
verii, prin irigare.

Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje și dezavantaje pentru cultura zmeurului: prin
aspersiune și prin picurare.

Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină și asigură o buna aprovizionare cu apa a
solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafață cultivată. Alt avantaj este acela ca spală și
împrospatează foliajul.
Dintre dezavantaje menționăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafață și favorizarea
dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii si fructelor, în special Botrytis, Didymella si
Clandosporium.

În functie de aprovizionarea cu apă a solului și de tipul de sol, în timpul verii, se fac 1-2 udari
săptămânal pe solurile mai grele și 2-3 udări/saptamânal pe solurile mai ușoare, cu norme de
200-250/ha (20-25 mm).

Irigarea prin picurare (localizată) se folosește tot mai mult pe plan mondial. Se poate face prin
conducte îngropate sau la suprafața solului, pentru care se folosesc norme mici de udare, dar cu o
frecvență mai mare.
O udare cu 10-15 mc/ha/zi timp de trei zile consecutiv poate asigura umiditatea corespunzatoare
la nivelul rădăcinii.

Tăierile. – În primăvara anului următor plantării, tulpinile se scurtează la 0,8-1 m lungime, se

îndepărtează şi ramurile purtătoare de rod pentru fortificarea sistemului radicular şi stimularea
drajonării.
Începând cu anul al II-lea, se vor înlătura tulpinile de 2 ani care au rodit (imediat după
recoltare). Totodată, se înlătură şi tulpinile anuale de vigoare slabă.
Primăvara, după trecerea pericolului de îngheţ, tulpinile se răresc (12-16 buc/m liniar) şi se
scurtează la 1,5-1,7 m. Tulpinile soiurilor din grupa Malling, la care mugurii de rod se formează,
în general, pe treimea superioară nu se scurtează.

La soiurile remontante tăierile se fac după aceleaşi criterii ca şi la cele obişnuite, cu deosebirea
că după maturarea fructelor din prima recoltă se înlătură vârful care a rodit.

Tăierile la zmeurul bienal

pepiniere septembrie 21, 2016 cultura zmeurului Niciun comentariu
 Tăierile de formare şi fructificare la zmeurul bienal

Zmeurul bienal este zmeurul obişnuit,

neremontant, cu fructificare de vară, care produce fructe pe lăstari de 2 ani: Veten, Canby,
Norna, Laszka, Radiova, Glen Ample, Tulameen, Wilamette şi altele.

Formarea şi conducerea tufelor de zmeur se face prin aplicarea tăierilor în fiecare an, avându-se
în vedere specificul general al speciei, sistemul de cultură, cât şi faptul că soiurile de zmeur sunt
atât remontante, cât şi neremontante. De asemenea, trebuie de avut în vedere că unele soiuri dau
ramificaţii fructifere de la jumătatea tulpinii în sus, iar alte soiuri le au grupate mult spre vârf
(mai ales selecţiunile lui Malling).

Anul I – tăieri la plantare

Tăierea de formare începe imediat după plantare şi constă în

scurtarea tulpinii drajonului la 15-20 cm, în funcţie de vigoarea soiului. Acestă tăiere este
obţională şi constituie avantajul că stimulează înrădăcinarea plantelor. În cursul primului an, din
mugurii existenţi pe tulpină se formează lăstari care asigură ramificarea, dintre care unii pot fi
purtători de înflorescenţe.

Concomitent cu ramificarea tulpinii, de la baza tufei şi din mugurii de pe rădăcini apar noi
creşteri, care până toamna au o lungime de 150-250 cm sau mai mult. Pentru formarea şi
fortificarea tufei prin noii drajoni, se recomandă înlăturarea florilor apărute din mugurii micşti,
evitând astfel consumul de substanţe pentru formarea fructelor în favoarea creşterilor vegetative.

Tăieri în anul II de la plantare

La începutul anului doi, înainte de pornirea în

vegetaţie se execută suprimarea tulpinii de doi ani, care este ramificată şi de obicei uscată, cât
mai aproape de sol, fără a lăsa cioturi. Uneori în jurul plantei iniţale se formează numai un drajon
care se păstrează pentru producţie în anul 2.

Dintre noile creşteri care s-au format se aleg 3-4 tulpini de 1 an bine dezvoltate şi uniform
distribuite în jurul tufei (la cultura de grup) sau distanţate între ele la 15-20 cm pe o bandă lată de
30 (la cultura în benzi). Creşterile slabe, sub 0,5 m, se înlătură deoarece au muguri vegetativi şi
nu prezintă interes pentru formarea tufei sau pentru fructificare.

Tulpinile de un an alese pentru formarea tufei se vor scurta foarte puţin, numai vârful cu 15-20
cm, care este foarte subţire, curbat şi uneori chiar degerat sau dacă este un soi remontant care a
format inflorescenţă în toamnă, se înlătură întreaga porţiune de pe care mugurii au dat
inflorescenţe.
 Înlăturarea vârfurilor subţiri are drept scop evitarea
formării fructelor mici şi atipice care apar ultimele pe plantă. Scurtarea tulpinilor se face,
conştient fiind, că porţiunea înlăturată putea da fructe, în schimb fructele rămase sunt mai mari,
iar numărul reprizelor de recoltat se reduce. Această operaţie este recomandabilă pentru cele mai
multe soiuri, cu excepţia celor cu rodirea grupată la vârf, cum sunt selecţiile Malling, care nu se
scurtează (Malling Promise, M. Exploit, M. Jewel etc.).

În perioada de vegetaţie, după recoltarea fructelor formate pe tulpinile lăsate în primăvară se

recomandă suprimarea lor şi alegerea drajonilor de înlocuire, de pe care se va obţine producţia în
anul următor. Se recomandă a nu se întârzia cu eliminarea lor, deoarece dacă se usucă bine,
tăierea lor este mai anevoioasă. În cursul perioadei de vegetaţie din anul II de la plantare tufa îşi
formează numeroşi drajoni. Cu ocazia îndepărtării tulpinilor de 2 ani se vor alege noile tulpini ce
vor forma tufa în număr de 5-7 din cele bine dezvoltate şi elimina pe cele de prisos, slabe, rău
plasate etc.

Taieri incepând din anul III de la plantare

Inainte de taiere
La începutul anului al treilea de la plantare se face o verificare a plantelor, de modul cum au
iernat. Se scurtează vârfurile tulpinilor 20-30 cm ca şi în anul precedent sau, dacă au degerat, se
vor tăia până la partea sănătoasă. Dacă nu s-a intervenit în vară, este momentul să se înlăture
tulpinile care au fructificat anul precedent şi deja sunt uscate şi să se aleagă drajonii mai viguroşi
şi bine plasaţi pentru producţia anului în curs.

Prin august, după recoltatul fructelor se îndepărtează tulpinile care au rodit şi se aleg apoi altele
de un an, în număr de 6-10 sau chiar 12 bucăţi ce vor alcătui în continuare tufa sau banda în
lungul rândului.

Dupa taiere

Conducerea tufelor de zmeur, începând din anul al patrulea de la plantare, constă în a lăsa, anual
la o tufă, un număr de 8-12 tulpini roditoare sau în a rări drajonii la 25-30 cm în lungul benzii,
pentru a avea suficientă lumină necesară fructificării şi în acelaşi timp în cursul vegetaţiei să i se
rezerve tot atâţi drajoni pentru înlocuire. Drajonii destinaţi să intre în constituţia tufei se aleg în
prima parte a verii, din cei mai bine dezvoltaţi şi bine plasaţi în jurul plantei-mamă. Drajonii
slabi ca şi cei ce apar ulterior în partea a doua a verii se înlătură cât sunt încă mici, pentru a nu
consuma din substanţele hrănitoare.

Trebuie să menţionăm că tulpinile de 2 ani se pot înlătura din plantaţie şi primăvara, dacă nu s-a
putut executa tăierea de vară. Pentru zonele expuse vânturilor sau mai sărace în precipitaţii,
benzile se lasă intacte pe timpul iernii, folosindu-se ca parazăpezi.

Când se fac tăierile la zmeur?

 1. Tăierea de primăvară

Tăierea de primăvară se efectuează după ce a trecut pericolul gerurilor târzii şi înainte de

înmugurire. Obişnuit prin martie se face scurtarea vârfurilor plantelor de zmeur. Dacă acestă
lucrare nu s-a făcut vara, concomitent se pot rări plantele prea îndesite încât să rămană 12-15
plante/ml de gard fructifer.

2. Tăierea de vară

Vara în august se elimină de obicei din plantatie tulpinile de 2 ani care au rodit şi se usucă.
Deasemenea se pot rări plantele pe rând care sunt foarte dese încât să rămână cele mai viguroase
în număr de aprox. 15 plante/ml cu distante de 15-20 cm minim între fiecare.

3. Tăierile de toamnă

Toamna se pot face atât tăieri de rărire cât şi de scurtare. Este recomandat ca aceste tăieri să fie
facute doar în zonele cu ierni mai blânde unde nu scade temperatura sub -20 gr. Celsius în timpul
iernii. În caz contrar o parte din tulpini în zona rănilor pot fi afectate de îngheţ.

Tăierile la soiurile de zmeur remontant

pepiniere septembrie 15, 2016 cultura zmeurului 20 de comentarii

Tăierile la soiurile de zmeur remontant

 Zmeurul, în general, produce fructe pe tulpinile
din anul al doilea de vegetație. Deci, în primul an cresc tulpinile iar în anul al doilea mugurii de
pe aceste tulpini ne dau o producție de fructe. Tulpinile care au produs se usucă complet și sunt
eliminate de la bază. În anul în care se obține producția de fructe, alte tulpini cresc din pământ
care vor fructifica în anul următor. În plantație vor avea tot timpul tulpini de doi ani, fructifere, si
tulpini de un an.

Zmeurul remontant

Zmeurul remontant, produce fructe pe vărful tulpinilor de un an, vara târziu până la sfârșitul
toamnei. Dacă sunt lăsate peste iarnă aceste tulpini vor produce din nou în anul următor, vara
devreme mai ales pe partea inferioară a tulpinilor. Calitatea fructelor pe tulpinile de doi ani va fi
mult inferioară și recoltarea dificilă datorită intercalării tulpinilor de doi ani cu cele de un an care
sunt în creștere. De asemenea, când păstrăm tulpinile în anul al doilea, cele care cresc sunt mai
subțiri și mai înalte, deci recoltarea este mai dificilă și în toamnă.

Privit în asamblu când păstrăm toate tulpinile fructifere (din anul unu și doi) avem o producție
mai mare dar de calitate mai slabă și recoltarea este mai dificilă. Mulți fermieri preferă să
renunțe la producția de vară de pe tulpinile din anul doi în favoarea unei producții mai mici dar
de calitate mai bună obținută în perioada august-octombrie.
 Tăierile la zmeurul remontant

Dacă dorim să păstrăm întreaga producție, tulpinile de doi ani se elimină de la bază după ce au
rodit, ele fiind deja uscate, iar la tulpinile anuale se elimină vârful care a rodit.

Dacă păstrăm numai producția de toamnă, recolta usor mai mică este compesată de întreținerea
mai ușoară a plantației şi fructe de marime mai mare, calitate mai bună, pagube mai mici datorită
putregaiului fructelor.

Cosirea plantelor în fiecare an este cea mai generalizată formă de taiere la soiurile
remontante în toate plantaţiile profesionale din Europa şi din lume.

În acest caz toate tulpinile se taie la nivelul solului, în ferestrele iernii sau primăvara devreme.

Tulpinile noi vor crește în fiecare an și vor produce vara târziu,urmând a fi eliminate primăvara
următoare. Acest ciclu poate continua 7-10 ani, în funcție de vigoarea soiului, textura soiului și
lucrările de îngrijire aplicate.

Este important ca tulpinile să fie tăiate cât mai

aproape de suprafața solului. Dacă se taie mai sus, în anul următor din muguri de la suprafața
solului vom avea multe creșteri laterale care ne îndesesc plantația și vor fi o gazdă pentru
numeroase boli și dăunători.
Fructele care se formează pe aceste ramuri secundare vor creea o rezervă de infecție pentru
producția de fructe din toamnă. Tulpinile tăiate sunt strânse, scoase din plantație și sunt arse. Nu
se recomandă ca ele să fie tocate și lăsate în plantație tocmai pentru a nu spori rezerva de boli.

Este important să știm când se fac tăierile în acest caz. Carbohidrati migrează din frunze în
coletul plantei toamna târziu, iar din colet în muguri primăvara devreme. Perioada optimă pentru
tăieri este când acești carbohidrați se află în colet, deci undeva de la sfârșitul lunii noiembrie
până la sfârșitul lui februarie sau începutul lunii martie.

Dacă încercăm să sintetizăm pe scurt principalele avantaje pentru

menținerea unei plantații de zmeur remontant, numai pentru producția de toamnă sunt:

 Un număr mai mic de ore necesar tăierilor și un management mai ușor al plantației;
 Presiunea unui număr însemnat de boli, specifice zmeurului, este mai mică asupra
plantației;
 Calitatea producției de toamnă este mai bună;
 Riscul unor pagube produse de îngheț în zonele din Centrul Transilavaniei și unele zone
din Moldova sunt eliminate;
 Pagubele produse de insecte, sunt multe reduse prin eliminarea rezervei odată cu tulpinile
tăiate;
 Aplicarea îngrășămintelor este mai simplă;
 Întreținerea plantației, curată de buruieni se face mai ușor;

Principalele soiuri de zmeur remontant cultivate în România sunt Polka și Polana.

Soiul Polka
  Este unul dintre cele mai valoroase de pe
piata a fost creat de Dr. Jan Denek si este un soi nou care se extinde în plantatii din ce in
ce mai mult în Europa si în întreaga lume.

Planta:

 Este un soi ”primocane” – produce fructe pe lemn de un an de aceea are loc tăierea de la
bază a tuturor drajonilor toamna după ultima recoltare.
 Drajonii au o crestere rapidă sunt de densitate medie.
 Are crestere vigurosa cu lastari de lungime 1,5 – 1,8 m, cu tulpina rigidă, puternică,
groasă dar au nevoie de sustinere datorită încărcăturii mari de fructe.
 Pentru o productie ridicata are nevoie de soluri bogate, bine drenate cu expozitie insorita
si apa suficiena mai ales in timpul infloritului si productiei de fructe deoarece suporta
destul de greu seceta.
 Este un soi cu rezistenţă ridicată la îngheţ şi destul de rezistent la boli.

Fructul:

 Este de dimesiuni deosebit de mari cu grutate medie de peste 6,6 grame.

 Are forma conică uşor alungită fiind de culoare roşu aprins cu luciu deosebit si aspect
comercial foarte atrăgător.
 Are o aromă specială gust dulce excelent şi este folosit atât în stare proaspătă cât şi
congelate sau preparate în diverse moduri.
 Este ferm rezistent la manipulare şi transport dacă este ambalat corespunzător.

Epoca de maturare:

 Recoltarea începe la mijlocul lunii iulie cu un vârf de producţie la mjlocul lunii august şi
continuă să producă pană în octombrie- noiembrie la venirea îngeţului.
 Are un randament deosebit de ridicat cu o productie mare pe planta, poate avea peste 2,5
kg pe plantă şi foarte ridicată pe unitatea de suprafaţă.

Soiul Polana
  Este un soi nou remontant obtinut in
Polonia in 1991 prin incrucisarea soiurilor Heritage X Zeva Herbsternte.

Planta:

 Formeaza drajoni vigurosi care sustin bine fructele dar datorita fructificarii abundente
necesita sustinere. Drajonii pot ajunge la inaltime de 1,8-2 m.
 Este un soi rezistent la boli mai ales la putregaiul fructelor si radacinii si se comporta bine
pe majoritatea solurilor cu exceptia celor cu exces de umiditate si foarte argiloase.
 Datorita faptului ca este un soi remontant Polana va produce o recoltă continua de fructe
care începe cu un val de fructe la mijlocul verii, şi apoi un al doilea val de fructificare
care durează din luna august până la îngheţ.
 Este un soi cu capacitate de drajonare medie-mare si fiind de tip primocane se practica an
de an cositul drajonilor.

Caracteristicile fructelor:

 Fructele sunt de marime medie-mare, sunt uniforme ca marime pana toamna tarziu, sunt
de culoare rosu aprins cu luciu deosebit.
 Au fermitate buna rezista bine la manipulare si transport dar trebuie recoltate direct in
caserole de 150-500 g.
 Se recolteaza usor se desprind usor de planta, dar trebuie recoltata la timp pentru a nu se
scutura.
 Fructele sunt dulci au o aroma si un gust exceptional.

Maturitatea de recoltare:

 Este un soi timpuriu se coace cu 2-3 saptamani mai devreme decat Heritage.
 Fructele se recolteaza incepand cu luna iulie si recolta va dura pana toamna tarziu la
venirea primelor brume.
 Soi foarte productiv.
 Da randamente mari de fructe, se pot obtine cantitati mari de 9-12 t la hectar sau chiar
mai mult la o tehnologie avansata de cultura.
Sisteme de sustinere şi conducerea zmeurului
pe spalieri
pepiniere noiembrie 5, 2016 cultura zmeurului Niciun comentariu

Sisteme de sustinere şi conducerea zmeurului pe spalieri

Zmeurul este arbustul fructifer care în condiţii optime de cultură poate oferi cultivatorilor peste
12-15 tone de fructe/hectar şi profituri ridicate.

Conducerea şi palisarea zmeurului

Tulpinile majorităţii soiurilor de zmeur fiind

destul de lungi, subţiri şi cu ţesuturile mecanice slab dezvoltate, nu sunt capabile să se
autosusţină şi să asigure integritatea plantelor şi a fructelor, mai ales sub acţiunea vântului sau a
ploilor din timpul verii.

Pentru evitarea acestor neajunsuri şi pentru a le expune mai bine la lumină, tulpinile sunt
susţinute pe spalier şi din ce în ce mai puţin pe araci.

Mijloacele de susţinere (aracii şi spalierul) se fixează în plantaţii, obişnuit la începutul anului

doi de la plantare. Pe măsura creşterii drajonilor, din timp în timp, odată cu înlăturarea prisosului
de tulpini tinere se face şi palisatul tulpinilor ce vor alcătui tufa. Palisatul va precede întotdeauna
lucrările solului pentru ca acestea să se execute uşor şi să nu se rănească tulpinile.

Există mai multe metode de susţinere, aşa cum s-a arătat la sistemele de cultură. Cel alcătuit din
stâlpi de lemn sau prefabricate şi cu 2 sau 3 fire duble de sârmă orizontale, la distanţa de 40-60
cm una de alta, se pare că este cel mai potrivit sistem. Pe suprafeţe mici, acolo unde materialul
lemnos este la îndemână se poate folosi şi arăcitul cu mai multe variante: cea obişnuită, cea în
evantai, cea cu trei araci în locul tufei ş.a.m.d.
Sistemele de cultură şi distanţele de plantare.

În cultura zmeurului se utilizează două sisteme: cultura în tufe (grup) şi cultura în benzi.

1. Cultura în benzi

Cel mai utilizat sistem de cultură la zmeur în Europa şi în Romania este culura sub forma de
benzi susţinute pe spalieri.

a. Cultura pe spalieri cu 2 rânduri de sârme

Este cel mai practicat sistem de conducere la zmeur.

Susţinerea pe spalier se face prin plantarea la

250-300 cm distantă între rânduri, în funcţie de modul de întreţinere a culturii (mecanizat cu
tracorului, cu utilaje de gabarit mic sau hipo) sau 200 cm la întreţinere manuală şi 50-60 cm între
plante pe rând. La capetele rândurilor şi apoi pe rând, la distanţa de 10-12 m, se fixează stâlpii pe
care se montează T-uri distanţiere de 40-50 cm de care apoi se prind sârmele spalierului.

Stalpii pot sa fie de lemn de salcâm sau alt lemn drept cu diametrul 12-15 cm sau din beton 8*6,
8*8 sau teava diametru 50 mm şi lungime 250 cm din care 50-60 cm vor fi introduşi în pământ.

Pentru susţinerea plantelor de zmeur cel

mai frecvent se folosesc 2-3 randuri de sârme aşezate astfel pe stâlpi:
-primul T la 60-80 cm de la sol

-al doilea la 60 cm de primul

-al treilea (opţional la soiuri foarte viguroase) la 40-50 cm fata de al doilea

Distanţierele (T-urile) pot fi confecţionate din lemn (leţuri 3*5 cm) sau cornieri metalici sau alte
materiale.

b. Spalieri cu un singur rând de sârme

 Ca formă intensivă de cultură a zmeurului se
foloseşte tot mai mult cultura pe spalieri cu un singur rând de sârme.

În acest sistem zmeurul se poate planta la 200-250 cm între rânduri şi 40-50 cm între plante pe
rând. În fiecare an plantele se vor rări mai drastic chiar pe parcursul anului când răsar drajoni noi
astfel să rămănă pe rand 6-8 plante care poarta fructe si tot ataţia drajoni noi răsăriţi care vor
produce anul viitor. De obicei sistemul de fertilizare este controlat prin picurare şi astfel se obţin
fructe mai mari care se recoltează mai uşor datorită desimii mai mici a plantelor.

Palisarea se face pe 3-4 randuri de sârmă distantate la 40 cm una de cealaltă şi faţă de sol. În
acest caz este indicată legarea fiecărei plante de sârme toamna când se fac tăierile plantelor
uscate.

Deasemenea în acest sistem de cultură stalpii ar trebui să fie mai deşi (7-8 m) pentru susţinerea
încărcăturii de fructe.
c. Spalieri cu două rânduri de stâlpi

Pentru suprafeţe mai mici se utilizează şi un spalier format din două rânduri de stâlpi, de 40-50
cm, de o parte şi de alta a benzii de zmeur, fiecare spalier având numai o sârmă fixată în zona de
vârf a tulpinilor, şi are rolul de a susţine tulpinile răsfirate în zona benzii nepermiţând căderea lor
către interval şi asigurarea unei bune iluminări a tulpinilor fructifere sau a unui stâlp pe mijlocul
benzii, în capătul lui fiind fixată o stinghie în formă de „T“ de care sunt fixate sârmele.

Avantajul mare a acestui sistem constă în buna expunere a plantelor şi fructelor şi ca urmare
producţia are o calitate foarte bună. Acest sistem de cultură este folosit în grădini, când se
plantează un singur rând. Tulpinile tufei se distribuie uniform în spaţiu, sunt bine însorite, tăiatul
şi recoltatul se fac uşor, iar recoltele sunt mari şi de calitate. Mecanizarea lucrărilor solului se
efectuează într-un singur sens, în lungul rândurilor.
d. Cultura în formă de gard viu

Cultura în benzi are şi o variantă puţin practicată – cultura în formă de gard. Plantarea se face la
aceleaşi distanţe ca şi la sistemul în benzi, dar tulpinile se ciupesc la înălţimea de 90-100 cm
pentru a fi mai puternice şi a nu mai apela la mijloace de susţinere. Tulpinile sunt dese pe rând,
stau liber, ca un gard viu. Recoltele sunt destul de mici, fiind un sistem nerecomandat în cultură
şi fiind folosit de unii mici producători de fructe.
2. Cultura în tufe.

Prin acest sistem, zmeurul se cultivă sub formă de tufe alcătuite din 8-10 sau
mai multe tulpini. Sistemul acesta de cultură dă posibilitatea ca îngrijirea plantelor să se facă în
bune condiţii, după specificul biologic de creştere şi rodire al fiecărui soi. Se cunosc mai multe
variante ale acestui sistem, în funcţie de modul de susţinere a plantelor.

Susţinerea pe araci.

În cadrul acestei variante, zmeurul se plantează la distanţă de 150-160 cm în toate sensurile,

plantând într-un grup 4 plante în aşa fel încât să nu fie înghesuite, iar în mijloc se fixează un arac
lung de 1,5-2 m şi suficient de gros. Tulpinile fiecărei tufe se leagă de arac prin 1-2 locuri
distanţate unul de altul, evitându-se umbrirea lor reciprocă.
Mecanizarea lucrărilor solului se poate face numai cu utilaje de gabarit mic, în ambele sensuri,
dar de obicei se lucrează manual sau hipo. Este un sistem aproape abandonat, datorită utilizării
unui volum mai mare de forţă de muncă la unitatea de suprafaţă.

Pentru a valorifica mai bine spaţiul dintre tufe şi a expune tulpinile la lumină se practică şi
conducerea zmeurului în formă de evantai, prin conducerea tulpinilor de o parte şi de alta a tufei
şi legarea lor de tutori la diferite înălţimi. Tufele împărţite în două pe rând se leagă la diferite
înălţimi jumătate la un arac, iar cealaltă jumătate la celălalt arac.

IMAGINI SISTEM DE SUSTIERE ZMEUR PE SPALIERI

Tratamente cheie zmeur
pepiniere noiembrie 15, 2016 cultura zmeurului Niciun comentariu

COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR LA

ZMEUR
 Principalele boli și dăunatori pe care trebuie sa le
combatem la zmeur sunt:

 Antracnoza (Elsinoe veneta), Pătarea brună-violacee a ramurilor (Didymella applanata),

Făinare (Sphaerotheca macularis), Putregaiul cenușiu, Rugină (Phragmidium rubi-idaei),
septorioză (Septoria rubi)
 Musculița galicolă a tulpinilor (Lasioptera rubi), afide, gărgărița florilor (Anthonomus
rubi), insecte defoliatoare.

Conc. %
Nr. Denumirea
Perioada aplicării Boala sau dăunătorul comercială a
L,kg/100 L
Crt produsului
apa
Antracnoza (Elsinoe
Deschiderea veneta), pătarea brună-
Champ 77 wg
mugurilor violacee a ramurilor
1 0,5%
(Didymella applanata),
1-10 aprilie făinare (Sphaerotheca
macularis)
Champ 77 wg
0,4%
Antracnoza, Didymella, Foliq Ascovigor
Înfrunzire
musculița galicolă a
2 0,4%
tulpinilor (Lasioptera rubi), Se dau separat la
15-30 aprilie
afide, insecte defoliatoare interval de 2-3 ore

Topsin 70 WDG+ 0,1%

Putregaiul cenușiu, rugină,
antracnoză, septorioză,
Înălțarea Dithane M45+ 0,2%
Didymella, gândacul
3 inflorescențelor 1-
zmeurului (Byturus
10 mai Calypso 480 sc+ 0,02%
tomentosus), insecte
defoliatoare, acarieni
FOLIQ Kombimax 0,4%
 0,025%
Score 250 ec +
Antracnoza, făinare, rugina, 0,2%
Scuturarea
septorioza, Didymella, Shavit F 72 WDG+
petalelor
4 gărgărița florilor 0,025%
(Anthonomus rubi) Mospilan 20 SG
15-30 mai
musculița galicolă, 0,2%
FOLIQ Micromix

Aliette 80 wg + 0,25 %
Boli de radacina si de
Legarea fructelor
frunze (la nevoie se da in
5 Ridomil Gold MZ+ 0,2 %
sistemul de irigare prin
Inceput iunie
picurare)
FOLIQ Makro P 0,5 %
Bravo 500 SC + 0,2%
Fructe verzi
6 Putregaiul cenușiu Universalis 593 SC+ 0,2%
Mijloc de iunie
Foliq Calmax 0,6%
0,1%
Switch 62,5 WG sau
Coacerea fructelor Teldor +
7 Putregaiul fructelor
(iulie)
Foliq Calmax
0,6%
Champ 77 wg
0,3%
Antracnoză, septorioză,
După recoltare Foliq Micromix
8 pătarea brună-violacee, 0,015
(august – sept.)
insecte defoliatoare
Se dau separat la
interval de 2-3 ore

Nu toate tratamentele din tabel sunt obligatorii. Cel mai indicat inainte de a efectua un tratament
este sa cunoasteti simptomele bolii să evaluați gravitatea și apoi să faceti tratamente.

Cerintele zmeurului fata de clima si sol

pepiniere noiembrie 16, 2016 cultura zmeurului Niciun comentariu

CERINŢELE ZMEURULUI FAŢĂ DE FACTORII DE

MEDIU
 Pentru a cunoaşte mai bine comportarea soiurilor de
zmeur faţă de factorii naturali trebuie mai întâi de semnalat că speciile din flora spontană sunt plante
provenite din zona nordică, cu climă rece şi temperat-rece. Ele au luat naştere şi s-au dezvoltat în condiţiile
unei veri scurte şi răcoroase, a zilei lungi şi a unei lumini difuze (ca plante de pădure din etajul inferior).

Soiurile nobile, moştenind caracterele plantelor spontane, prin luare în cultură s-au adaptat la
condiţiile noi oferite de om, fiind mult mai pretenţioase la factorii naturali decât părinţii lor.

Soiurile de zmeur cresc în toate regiunile din ţara noastră, însă rodesc bine şi dau producţii mari
numai în regiunile mai răcoroase, dar nu extrem de reci, unde temperaturile de iarnă nu sunt
foarte scăzute, iar cele de vară prea ridicate.

Cerintele zmeurului față de temperatură

Zmeurul este puţin pretenţios la căldură,

găseşte condiţii bune de creştere în zona colinară şi mai puţin în zona de câmpie, deși multe
soiuri se adaptează și aici. În anii cu geruri mari, la anumite soiuri degeră vârful tulpinilor
anuale, care sunt mai puţin lemnificate. Zmeurul, având o perioadă de vegetaţie lungă, nu îşi
maturează bine lemnul în toate toamnele, de aceea în cultură trebuie asigurate condiţii bune
pentru maturare, după recoltarea fructelor.

Zmeurul suportă iarna temperaturi scăzute de până la -30°C în flora spontană şi de -24…-25°C în
cultură, fără a pierde mugurii de rod. Temperatura medie anuală trebuie să fie de 8-10,5°C pentru
zmeurul de cultură, chiar dacă în flora spontană creşte la temperaturi mult mai mici. Optimul
termic în perioada de vegetaţie este de 15-20°C.

Observaţiile făcute la Staţiunea Experimentală Cluj, asupra unor soiuri de zmeur, referitoare la
rezistenţa la ger arată că sunt mai sensibile soiurile: Romy, Golden Queen, Deutschland şi mai
rezistente soiurile: Viking, Latham, De Septembrie şi Rubin. S-a constatat că lemnul nu este
afectat de gerurile din timpul iernii care survin treptat şi normal, ci de schimbările bruşte de
temperatură. La gerurile mari, când nu sunt afectate tulpinile, sunt distruşi de obicei mugurii
principali şi scapă cei secundari care asigură recolte aproape normale de fructe.

Temperatura influenţează pornirea în vegetaţie şi parcurgerea

fenofazelor. Astfel, umflarea mugurilor are loc când suma temperaturilor active (temperaturi
peste pragul biologic de 5-5,5°C) este de 40-50°C. Dezmugurirea începe când suma
temperaturilor active este 67-76°C. Fenofaza înfloritului debutează în urma acumulării unei sume
medii de 586-775°C pentru zmeur, iar pentru maturarea fructelor sunt necesare 1.115-1.275°C,
ceea ce corespunde cu 23-33 de zile după umflarea mugurilor.

Soiurile de zmeur nu suportă temperaturile ridicate în vară şi cu o perioadă prelungită de secetă.

Cerintele zmeurului față de apă

 Faţă de apă, zmeurul este mai pretenţios, având
nevoie de cantităţi mari de apă pentru a creşte şi fructifica normal. În zona de câmpie nu se pot
obţine rezultate bune fără asigurarea apei prin irigare. Nu suportă seceta şi nici stagnarea apei în
sol. Cantitatea de 600-700 mm precipitaţii asigură creşterea şi fructificarea zmeurului, iar
cantitatea de 700-900 mm apă sub formă de precipi- taţii sau apă de irigare asigură recolte bogate
şi de calitate corespunzătoare.

Cerințele zmeurului față de lumină

Cerinţele faţă de lumină sunt modeste, natural creşte şi la semiumbră, în pădurile rărite sau în
luminişuri. Pentru a obţine recolte de calitate, necesită cultivarea pe soluri bine luminate.

În lipsa luminii vegetează greu, nu-şi maturează bine lemnul, diferenţiază puţini muguri de rod şi
producţia este mai mică şi de calitate mai slabă.

Cerințele zmeurului față de sol

Zmeurul nu este pretenţios faţă de sol, poate valorifica

solurile subţiri, scheletice, dar bine drenate.
Pentru cultura zmeurului, cele mai potrivite terenuri sunt cele de pe versanţii sudici, sud-estici şi
estici, din regiunile cu umiditate suficientă. Pe terenurile însorite, calitatea fructelor este
superioară (aroma, dulceaţa), iar lăstarii îşi maturează foarte bine lemnul. Sunt nefavorabile
culturii zmeurului terenurile expuse curenţilor reci şi vânturilor puternice, mai ales în timpul
iernii.

Pentru o cultură rentabilă însă se recomandă solurile argilo-nisipoase bogate în substanţe

nutritive, destul de adânci, cu pH-ul de 5,6-6,8, cu pânza de apă subterană la cel puţin 0,5-1 m
adâncime şi cu conţinutul în calcar sub 15%.

Solurile nisipoase sau prea acide trebuie amendate cu calcar, cel puţin 1-2% calciu/ha pentru
ameliorarea însuşirilor fizico-chimice.

Solurile în care apa stagnează temporar nu asigură reuşita culturii, iar cele nisipoase bine fertilizate cu
îngrăşăminte organice sau cele de turbă sunt bune cu condiţia ca acestea să fie bine irigate pe timpul verii.
Solurile de aluviuni sunt foarte bune.

Pe unele soluri însă plantele manifestă unele per- turbări fiziologice: cloroză marginală, creşteri
mici, înroşirea limbului etc., din cauza carenţei unor elemente sau microelemente. Pentru
corecţia dezechilibrelor nutriţionale se intervine prin fertilizări radiculare organice şi minerale de
azot, fosfor şi potasiu şi fertilizări foliare pentru microelemente, prin pulverizarea pe frunze a
unor soluţii care conţin: bor, zinc, magneziu sau fier.

Bolile și dăunatorii zmeurului

Bolile cele mai frecvent întâlnite sunt:
1.Rugina zmeurului: boala se recunoaşte după pustulele galbene-roşiatice la început, iar mai
târziu negre, care apa pe faţa inferioară a frunzelor. Frunzele atacate puternic se usucă prematur.
Boala se combate adunând frunzele atacate şi arzându-le. Dacă frunzele nu s-au strâns în
momentul atacului, această lucrare trebui făcută obligatoriu toamna, când se şi distrug.
2.Uscarea lăstarilor de zmeur: ciuperca atacă lăstarii pe care apar prin lunile iulie-august pete
albăstrui, care cu timpul se măresc din ce în ce mai mult. Ca urmare a atacului, vârfurilor se
usucă, frunzele cad prematur, iar pe scoarţa lăstarilor apar răni adâncim în urmă cărora începe
expofilieri. Combaterea constă în tăierea şi arderea tulpinilor atacate, stropirea cu zeamă
bordelează 1.5% şi sterilizarea solului cu acetat de calciu.
3.Putregaiul cenuşiu: pe marginea frunzelor şi pe fructe apare un strat de putregai cenuşiu,
pâslos, pufos, format din conidiofori aşezaţi compact. Fructele atacate se veştejesc, putrezesc şi
îşi pierd din gust şi culoare. Boala este transmisă de la un fruct la altul. Pentru a opri răspândirea
bolii se vor strânge şi distruge fructele atacate.

Dăunătorii cei mai periculoşi şi mai frecvenţi sunt:

1. Viermii zmeurului: Insectele adulte apar primăvara în lunile aprilie-mai, când atacă florile de
cireş, prun. Mai târziu trec pe zmeur, rod frunzele tinere şi găuresc bobocii florali. Florile atacate
avortează. Pe la jumătatea lunii mai, femelele depun în fiecare floare câte un ou. Larva ieşită din
ou distruge fructul. Iernează ca pupă sau ca insectă adultă, la 5-10 cm adâncime în pământ.
Mijloacele principale de combatere sunt: săparea solului pe o rază de 50 cm în jurul tufei de
zmeur, în timpul când larvele se transformă în pupe sau în timpul iernii, strângerea gândacilor
prin scuturarea coardelor în repetate rânduri şi omorârea lor, adunarea fructelor atacate în coşuri
care se acoperă cu o pânză deasă; adunarea larvelor care ies din fructe de pe fundul coşului, de
unde se iau şi se distrug; stropirea plantaţiile începând de la dezmugurire şi repetând-o din 8 în
10 zile până la inflorire cu insecticide de ingestie: Verde de Paris (0.15%), var (0.3%),
fluorosilicatul de bariu (0.75%) sau prăfuirea cu DDT (5.5 %)

2.Molia zmeurului: Omizile atacă mugurii în perioada de umflare, înainte de deschidere, când
pătrund în ei şi le mănâncă tot conţinutul rămânând doar solzii. Omizile care apar se hrănesc o
vreme cu receptaculul florii apoi se retrag în cioturile bătrâne de zmeu, unde iernează. Ca
mijlocul de combatere se execută tăiatul ramurilor bătrâne, primăvara până la umflarea
mugurilor, apoi se stropesc plantele cu insecticide de contact: sulfat de anabazină (0.15 %), plus
săpun (0.4%), sau var (1%)
3.Gărgăriţa zmeurului: Primăvara timpuriu, adulţii ies din locurile de iernare şi atacă părţile
tinere ale zmeurului şi căpşunului cu muguri, frunze. Combaterea se face la fel ca la vierme.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Bolile care provoacă cele mai mari pierderi sunt:

– pătarea brună a lăstarilor (Didynella applanta), antracnoza (Elsinoe nelleta) şi putregaiul

cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Combaterea acestor boli se realizează prin măsuri de
igienă culturală şi tratamente fitosanitare.
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la zmeur
COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR LA ZMEUR ȘI MUR

Nr. Denumirea Doza

Crt Perioada comercială a Conc. Kg,l/ha
aplicării Boala sau dăunătorul produsului %

Antracnoza (Elsinoe
veneta), pătarea
brună-violacee a
Deschiderea ramurilor (Didymella
mugurilor applanata), făinare Champ 77 wg
1-10 aprilie (Sphaerotheca 50 g/10 l
1 macularis) 0,5% apa

Champ 77 wg
Foliq
Ascovigor

Antracnoza, Se dau separat

Didymella, musculița la interval de 2- 0,4% 40 g/10 l
galicolă a tulpinilor 3 ore 0,4% apa
Înfrunzire (Lasioptera rubi), 40 ml/10 l
15-30 aprilie afide, insecte apa
2 defoliatoare

10 g/10 l
Topsin 70 apa
WDG+ 20 g/10 l
Dithane M45+ apa
Putregaiul cenușiu, 0,1%
rugină, antracnoză, Calypso 480 0,2% 1,8 ml/10 l
septorioză, sc+ apa
Didymella, gândacul 0,02%
Înălțarea zmeurului (Byturus FOLIQ 40 ml/10 l
inflorescențelor tomentosus), insecte Kombimax 0,4% apa
3 1-10 mai defoliatoare, acarieni

Score 250 ec + 2,5 ml/10 l

Shavit F 72 0,025% apa
Antracnoza, făinare, WDG+ 0,2% 20 g/10 l
rugina, septorioza, apa
Scuturarea Didymella, gărgărița Mospilan 20 0,025%
petalelor florilor (Anthonomus SG 2,5 g/10 l
15-30 mai rubi) musculița 0,2% apa
4 galicolă, FOLIQ
 Micromix 20 ml/10 l
apa

25 g/10 l
Aliette 80 wg + apa
Ridomil Gold 20 g/10 l
MZ+ 0,25 % apa
Legarea Boli de radacina si de 0,2 %
fructelor frunze (la nevoie se FOLIQ Makro 50 ml/10 l
Inceput iunie da in sistemul de P 0,5 % apa
5 irigare prin picurare)

20 ml/10 l
Bravo 500 SC + apa
Topsin 70 0,2% 10g/10 l apa
wdg+ 0,1%
Fructe verzi 20 ml/10 l
Mijloc de iunie Micromix 0,2% apa
6 Putregaiul cenușiu

Champ 77 wg 30 g/10 l
Foliq Micromix apa
0,3% 20 ml/10 l
Antracnoză, Se dau separat 0,015 apa
septorioză, pătarea la interval de 2-
După recoltare brună-violacee, 3 ore
7 (august – sept.) insecte defoliatoare
Dăunătorii cei mai periculoşi sunt: gărgăriţa mugurilor de zmeur (Anthonomus rubi-idaei),
gândacul mic al florilor de zmeur (Byturus tomentosus), acarienii etc. Combaterea acestora se
face la avertizare cu insecticide specifice existente în comerţ.

Recoltarea fructelor. Zmeura se recoltează la

maturitatea de consum, deoarece această specie nu are perioadă de postmaturaţie.
Recoltarea fructelor se face manual, fără receptacul sau cu tot cu receptacul, în ambalaj de
capacităţi mici (0,1-0,5 kg), care se aşază în lădiţe. Zmeura este un fruct excesiv de perisabil, de
aceea se va manipula, transporta şi depozita cu mare precauţie. Când este destinată
industrializării, recoltarea se poate face şi în găleţi, iar depozitarea în butoaie închise ermetic.

Totuşi, 3-5 zile se poate păstra în depozite frigorifice la temperatura de 0°C şi U.R. de 80-90%.

Tratamente cheie zmeur si mur

COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR LA ZMEUR ȘI MUR

Nr. Denumirea Doza

Crt Perioada comercială a Conc. Kg,l/ha
aplicării Boala sau dăunătorul produsului %

Antracnoza (Elsinoe
veneta), pătarea
brună-violacee a
Deschiderea ramurilor (Didymella
mugurilor applanata), făinare Champ 77 wg
1-10 aprilie (Sphaerotheca 50 g/10 l
1 macularis) 0,5% apa

Champ 77 wg
Foliq
Ascovigor

Antracnoza, Se dau separat

Didymella, musculița la interval de 2- 0,4% 40 g/10 l
galicolă a tulpinilor 3 ore 0,4% apa
Înfrunzire (Lasioptera rubi), 40 ml/10 l
15-30 aprilie afide, insecte apa
2 defoliatoare

Topsin 70
WDG+ 10 g/10 l
Dithane M45+ apa
Putregaiul cenușiu, 0,1% 20 g/10 l
rugină, antracnoză, Calypso 480 0,2% apa
septorioză, sc+
Didymella, gândacul 0,02% 1,8 ml/10 l
Înălțarea zmeurului (Byturus FOLIQ apa
inflorescențelor tomentosus), insecte Kombimax 0,4%
3 1-10 mai defoliatoare, acarieni 40 ml/10 l
 apa

2,5 ml/10 l
apa
20 g/10 l
Score 250 ec + apa
Shavit F 72 0,025%
WDG+ 0,2% 2,5 g/10 l
apa
Antracnoza, făinare, Mospilan 20 0,025%
rugina, septorioza, SG 20 ml/10 l
Scuturarea Didymella, gărgărița 0,2% apa
petalelor florilor (Anthonomus FOLIQ
15-30 mai rubi) musculița Micromix
4 galicolă,

25 g/10 l
Aliette 80 wg + apa
Ridomil Gold 20 g/10 l
MZ+ 0,25 % apa
Legarea Boli de radacina si de 0,2 %
fructelor frunze (la nevoie se FOLIQ Makro 50 ml/10 l
Inceput iunie da in sistemul de P 0,5 % apa
5 irigare prin picurare)

20 ml/10 l
Bravo 500 SC + apa
Topsin 70 0,2% 10g/10 l apa
wdg+ 0,1%
Fructe verzi 20 ml/10 l
Mijloc de iunie Micromix 0,2% apa
6 Putregaiul cenușiu

Champ 77 wg 30 g/10 l
Foliq Micromix apa
0,3% 20 ml/10 l
Antracnoză, Se dau separat 0,015 apa
septorioză, pătarea la interval de 2-
După recoltare brună-violacee, 3 ore
7 (august – sept.) insecte defoliatoare
Tehnologia de înfiinţare a plantaţiei de zmeur
Tehnologia de înfiinţare a plantaţiei de zmeur

În articolul „Zmeurul este rentabil şi la

suprafeţe mai mici”, publicat în revista Ferma din luna octombrie 2010, am explicat de ce
cultura zmeurului poate fi o alternativă în condiţiile climatice şi de fărâmiţare a terenului
caracteristice unei părţi însemnate din teritoriul României. Acum, prezentăm câteva elemente
tehnologice privind înfiinţarea unei plantaţii de zmeur
Zmeurul se poate planta atât toamna, cât şi primăvara, însă numai după ce s-au luat toate
măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile acestei specii în cultură.
Spre exemplu, în alegerea terenului potrivit trebuie să ne orientăm cu cel puţin un an înainte,
ţinând cont atât de condiţiile climatice, cât şi de planta premergătoare. Abia apoi se trece la
lucrarea propriu-zisă a solului.
Pregătirea terenului pentru plantarea zmeurului
Analiza solului este necesară înainte de înfiinţarea plantaţiei. pH-ul optim este de 6,5 dar
zmeurul se poate cultiva în condiţii bune şi la un pH între 6 şi 7. Dacă acesta nu este
corespunzător, se poate face o corecţie prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul şi
magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului înainte de plantare, iar
îngrăşămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la pornirea în vegetaţie.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 50-60 de tone, se risipeşte pe toată
suprafaţa sau 15-20 de tone pe rândul unde urmează sa fie plantat zmeurul şi se încorporează în
sol cu freza.

Având în vedere durata mare de viaţă a

unei plantaţii, de circa 12-15 ani, înainte de plantare este bine să se facă o arătură de desfundare,
la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă (stratul nefertil) se aduce la suprafaţă se va face doar o
arătură mai puţin adâncă.
În funcţie de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu. În general, se
asigură: P2O5 – 100-250 unităţi/ha; K2O – 200-300 unităţi/ha; MgO – 80-100 unităţi/ha. Aceste
date sunt orientative, ştiind că o parte din solurile din România sunt bine aprovizionate cu
potasiu.
Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.
Înfiinţarea culturii

Distanţa de plantare între rânduri variază în

funcţie de vigoarea soiului, de puterea de drajonare, de fertilitatea solului şi de modul de
conducere a plantaţiei. La soiurile viguroase, cu putere mare de drajonare, se lasă o distanţă mai
mare. În general, aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează mecanizat cu tractor mare şi de 2,5-
2,8 m, când se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în funcţie de
capacitatea de drajonare.
Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o lungime
de maxim o sută de metri, pentru a uşura recoltarea şi scoaterea lădiţelor în capătul rândurilor, la
drumurile de acces.
Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le rehidratata,
sau să se mocirlească.

Plantarea se face manual în rigole deschise,

mecanic sau cu cazmaua. Drajonii de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos faţă de nivelul la
care s-au dezvoltat în pepinieră. Dacă se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu şi
vor emite drajoni puţini şi de slabă calitate. Planta se aşează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă
apoi cu pământ, iar solul se tasează uşor în jurul plantei.
La plantarea de primăvară apare riscul deshidratării, dacă nu plouă în primele zile după
plantare, în acest caz fiind necesare udări.

IDENTIFICAREA SUPRAFEŢEI PENTRU CULTURĂ

Zmeurul necesită un teren însorit, cu o bună mişcare a aerului, cu umezeală suficientă, ferit
de vânturile puternice şi de temperaturile foarte scăzute din timpul iernii. În plantaţiile înfiinţate
pe pantele cu expoziţie sudică fructele se coc mai repede cu 7-8 zile, comparativ cu cele situate
pe pante nordice. În aceeaşi locaţie, condiţiile de microclimat şi de sol pot fi foarte diferite.
 De aceea, pentru înfiinţarea unei plantaţii pe suprafeţe mari, arealul se poate testa timp de
doi-trei ani, cultivând o suprafaţă mai mică de zmeur. În acest caz sunt obligatorii analizele de
sol privind conţinutul în diferite elemente chimice şi pH-ul.
Zmeurul se dezvoltă cel mai bine pe solurile lutoase, bine drenate, bogate în materie
organică, în general cu un humus de peste 2,5% şi cu o bună capacitate de reţinere a apei.
Specia se poate cultiva şi pe solurile mai nisipoase, dar în condiţii de irigare.
Nu se vor înfiinţa plantaţii de zmeur pe soluri reci şi argiloase, unde exisă tendinţa de băltire
a apei, deoarece cultura va fi compromisă încă din primii ani. Pe aceste soluri se poate planta
zmeurul doar cu condiţia asigurării unui drenaj corespunzător şi, eventual, plantarea pe straturi
înălţate.
Planta premergătoare

Cerealele păioase pot fi bune premergătoare

pentru zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare totală după recoltat şi răsărirea buruienilor. Alte
premergătoare pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogăţit în azot şi, în general, curat de
buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează în timpul verii, pot fi o altă soluţie.
Se evită următoarele premergătoare: cartofii, roşiile, vinetele sau ardeii, din cauza riscului
infecţiei cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună.
Acolo unde există zmeur sau mur din flora spontană în preajma plantaţiei, acesta se va
elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare pe o rază de cel puţin o sută de metri.

ACHIZIŢIONAREA PLANTELOR

Plantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere autorizate,

care sunt controlate şi autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru Controlul Seminţelor şi
Materialului Săditor şi de Unităţile Fitosanitare judeţene.
Nu se folosesc plante de provenienţă necunoscută sau recoltate din plantaţii îmbătrânite de
zmeur, care poartă bolile şi dăunătorii specifici din plantaţia mamă.
Întreţinerea zmeurului în perioada de vegetaţie

Întreţinerea unei plantaţii de zmeur necesită urmărirea a cel puţin patru obiective agrotehnice
principale: fertilizarea plantaţiei, irigarea, curăţirea de buruieni şi combaterea bolilor şi a
dăunătorilor

În acest articol ne oprim asupra lucrărilor de fertilizare şi de irigare a culturii, iar pentru ediţia
următoare avem în vedere măsurile de protejare a plantaţiilor de zmeur, prin combaterea
buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor.

Fertilizarea de întreţinere se face în funcţie de fertilitatea solului, de condiţiile climatice ale

anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie făcută cu cea
mai mare atenţie.

O fertilizare unilaterală determină, în multe plantaţii, dezvoltarea excesivă a plantelor, producţii

slabe şi probleme fitosanitare (apariţia bolilor şi, uneori, creşte frecvenţa dăunătorilor).

Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a plantelor şi un nivel de

fertilitate a solului corespunzător în toată perioada menţinerii plantaţiei pe acelaşi teren.

• Fertilizarea minerală. În general, la zmeur, se

recomandă îngrăşămintele complexe. Cel mai bun echilibru în nutriţia plantelor îl asigură
îngrăşămintele de tipul 1-2-3, adică cu un conţinut mai mic de azot, mediu de fosfor şi ridicat de
potasiu. Pe solurile bogate în potasiu se pot folosi şi îngrăşăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.
La dozele pe care le recomandăm în continuare se va ţine cont de substanţa activă din
îngrăşământ. De exemplu, la un îngrăşământ complex de tipul 5-10-22 vom avea în sol 5 kg N,
10 kg fosfor (P2O5) şi 22 kg potasiu (K2O).

• Fertilizarea cu azot. Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros cu atât se administrează
mai puţin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a îngrăşămintelor cu azot, în
timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului şi, deci, iernarea corespunzătoare a
plantelor.
Întreaga doză se poate aplica la pornirea în vegetaţie sau se poate fracţiona în două: o doză se dă
la pornirea în vegetaţie şi alta la începutul înfloritului.

La soiurile remontante, doza se va fracţiona obligatoriu în două. Pe terenurile reci, primăvara se

pot manifesta cloroze momentane, din cauza „foamei de azot”.

În acest caz, se vor folosi forme uşor accesibile de azot, se pot suplimenta îngrăşămintele cu
maxim 10% şi se pot face stropiri cu îngrăşăminte foliare, care aduc un aport foarte mic de N în
plantă, însă ajută plantele să depăşească mai uşor momentele dificile la pornirea în vegetaţie.

• Fertilizarea fosfatică. Pentru fertilizarea de întreţinere se folosesc, în mod obişnuit, doze de

70-100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrăşământ complex sau sub formă de superfosfat. Pe
solurile calcaroase şi în solurile reci se recomandă fosfatul amoniacal, care este mai uşor
asimilabil în aceste condiţii nefavorabile.
Epoca de aplicare: în cursul iernii, până la pornirea în vegetaţie, în cazul superfosfatului, sau la
pornirea în vegetaţiei, în cazul îngrăşămintelor complexe.

• Fertilizarea potasică. Potasiul este necesar în cantitaţi de 150-250 kg s.a./ha, ţinând totuşi cont
de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate în potasiu doza se reduce
cu până la 50-60%.
• Fertilizarea cu magneziu. În multe plantaţii de zmeur se observă o carenţă în magneziu a
plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrăşămintelor complexe, îmbogăţite cu magneziu,
în general 3-8%, care asigură un aport suplimentar de magneziu, suficient pentru majoritatea
solurilor din România.
Acolo unde carenţa de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de magneziu (în general
16% MgO), o formă uşor solubilă care asigură echilibrarea nutriţiei plantelor.

• Fertilizarea organică. Pentru a păstra nivelul şi calitatea humusului din sol se recomandă o
fertilizare cu gunoi de grajd la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la suprafaţa solului şi se
încorporează uşor în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine bine descompus, toamna
târziu sau în cursul iernii.
Alte tipuri de îngrăşământ organic: gunoiul de pasăre, în cantitate de 10 tone/ha; gunoiul de cal,
25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atenţie: nu se aplică gunoi proaspăt.

Irigarea culturii
 Volumul de sol explorat de rădăciniile plantelor
de zmeur este relativ scăzut, zmeurul având o înrădăcinare destul de superficială.
Astfel, în majoritatea zonelor din România, este necesar un aport suplimentar de apă, în timpul
verii, prin irigare.

Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje şi dezavantaje pentru cultura zmeurului: prin
aspersiune şi prin picurare.

• Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină şi asigură o bună aprovizionare cu apă a
solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafaţă cultivată. Alt avantaj este acela că spală şi
împrospătează foliajul.
Dintre dezavantaje menţionăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafaţă şi favorizarea
dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii şi fructelor, în special Botrytis, Didymella şi
Clandosporium.

În funcţie de aprovizionarea cu apă a solului şi de tipul de sol, în timpul verii, se fac 1-2 udări
săptămânal pe solurile mai grele şi 2-3 udări/săptămână pe solurile mai uşoare, cu norme de 200-
250/ha (20-25 mm).

• Irigarea prin picurare (localizată) se foloseşte tot mai mult pe plan mondial. Se poate face
prin conducte îngropate sau la suprafaţa solului, pentru care se folosesc norme mici de udare, dar
cu o frecvenţă mai mare.
O udare cu 10-15 mc/ha/zi timp de trei zile consecutiv poate asigura umiditatea corespunzătoare
la nivelul rădăcinii.

CANTITĂŢI DE AZOT RECOMANDATE

Cantităţile se stabilesc în funcţie de vigoarea soiului, de tipul de sol şi de condiţiile climatice.
În zonele în care regimul pluviometric în perioada de vegetaţie este mai mare de 350 mm: se dau
50 kg s.a./ha în plantaţiile tinere de 1-2 ani şi 25 kg s.a./ha în plantaţiile cu vigoare moderată.

În plantaţiile foarte viguroase (datorită fertilizării din anul precedent) nu se mai administrează
azot sau se aolică maxim 10-15 kg s.a./ha.
În zonele cu regim pluviometric slab se folosesc:

– 100 kg N s.a., în plantaţiile tinere de 1-2 ani aplicat în două reprize: primăvara foarte timpuriu
şi la începutul verii;
– 75 kg N s.a./ha în plantaţiile cu dezvoltare moderată;
– 40 kg N s.a./ha în plantaţiile foarte viguroase.

Cultura murului – intretinerea si lucrarile

solului
pepiniere noiembrie 7, 2016 cultura murului Niciun comentariu

ÎNTREŢINEREA ŞI LUCRĂRILE SOLULUI LA MUR

Tendinţa murului spre o rodire abundentă trebuie susţinută

şi printr-un sistem de fertilizare raţională a solului, alături de o bună lucrare a lui. Nevoile
murului în elemente nutritive sunt mari şi trebuie asigurate încă de la plantare. De aceea,
fertilizarea solului începe cu planta premergătoare, se face apoi la pregătirea terenului şi se
continuă în toată perioada de producţie, până la defrişare.

FERTILIZAREA MURULUI
 Cantităţile de îngrăşăminte ce trebuie încorporate
în sol depind de fertilitatea lui naturală, vârsta plantaţiei, starea fiziologică a plantelor. Aplicarea
îngrăşămintelor este condiţionată de consumul elementelor NPK din sol în perioada de vegetaţie,
consum care creşte pe măsură ce rezervele existente în plantă scad şi care la mur corespund lunii
Iunie, când începe dezvoltarea fructelor la soiurile timpurii şi primei decade a lunii Iulie la
soiurile tardive.

Prima fertilizare de bază se face la 2 ani de la înfiinţarea plantaţiei, apoi se repetă din 2 în 2 ani
sau din 3 în 3 ani, după starea de vegetaţie şi fructificare a plantelor. Ea cuprinde 30-40 to/ha
îngrăşământ organic fermentat, plus 300-400 kg/ha sare potasică şi 300 kg/ha superfosfat.
Împrăştierea îngrăşămintelor se face pe toată suprafaţa şi se incorporează la 12-14 cm adâncime
cu plugul pe interval şi la 6-8 cm pe rând cu sapa. Între fertilizările de bază, anual se aplică
îngrăşăminte azotoase sub formă de azotat de amoniu, 120 kg/ha administrat pe toată suprafaţa în
două reprize, din care 2/3 primăvara timpuriu şi 1/3 din timpul înfloritului.

Deşi cere foarte mult azot, fertilizarea cu acest element trebuie făcută cu prudenţă.
Administrarea unor cantităţi prea mari sau incorporarea târzie a cestora (după 1 August)
prelungeşte vegetaţia mult spre toamnă, ceea ce micşorează rezistenţa la ger. Pentru fertilizarea
suplimentară se pot folosi şi îngrăşămintele lichide de la complexele de păsări şi animale care se
diluează cu 3-4 părţi apă şi se împrăştie pe toată suprafaţa sau de o parte şi de alta a rândurilor pe
o bandă lată de 50-60 cm în jurul plantelor.

Întreţinerea solului în plantaţiile de mur

 Fiind o specie cu cerinţe mari faţă de elementele
nutritive este important ca solul în jurul plantelor să fie bine întreţinut, liber de buruieni. În caz
contrar concurenţa buruienilor vor duce la pierderi importante de producţie.

Solul se întreţine curat de buruieni în jurul plantelor prin 2 metode: prin erbicidare cu erbicide
preemergente sau prind săparea solului cu sapa manuală sau motosapa.

Este important ca erbicidările să fie alternate de afănarea solului cu sapa sau motocultorul, mai
ales atunci când se administerază îngrăşămintele, pentru încorporarea lor.

Banda care se va întreţine solul pe o parte si de alta a randurilor trebuie să fie lată de 50-60 cm.

Erbicidările preemergente se fac de regulă pe solul săpat proaspat şi afânat după care erbicidul
se încorporează prin irigare sau cu sapa/motocultorul superficial (la 3-5 cm).

Erbicide preemergente care pot fi folosite cu succes la mur: Sencor, Dual Gold, Sultan, Afalon,
Stomp sau altele.

Pentru combaterea monocotiledonatelor (pir, costrei, mohor etc) pe vegetatie se pot folosi
erbicide: Fusilade Forte, Pantera, Leopard sau altele. Acestă erbicidare se poate face când
buruienile au intre 10-20 cm.

Întreţinerea intervalelor
 În practica culturii de mur există 2 tipuri de
întreţinere a solului pe interval la mur: ogorul negru sau benzi înierbate.

Ogorul negru se poate realiza prin frezarea solului în mod repetat pe interval şi astfel buruienile
sunt distruse din rădăcină. Ogorul negru poate fi realizat şi prin erbicidare cu erbicide totale pe
bază de glifosat sau altele cu protejarea rândurilor cu placi mari de carton sau altceva.

Acest mod de întreţinere nu este recomandat decât în primii 2 ani la mur deoarece aceste lucrări
repetate distrug structura solului şi activitatea microorganismelor benefice din sol. De altfel şi
recoltarea va fi dificilă mai ales dacă în perioada recoltării vor fi multe precipitaţii.

Cel mai practicat mod de întreţinere a intervalelor este sub formă de benzi înierbate.

Înierbarea intervalelor se poate realiza prin însămânţare cu specii monocotiledonate (Lolium) sau
trifoi. Nu se recomandă lucerna care poate fi un concurent important al plantelor de mur.

Pe cale naturală înierbarea se poate face prin cosiri repetate cu motocoasa sau tractorul cu
cositoare în faţă sau în urma tractorului (nu în lateral pentru a nu se apropia mult de plante).

Cerintele murului fata de mediu

pepiniere noiembrie 6, 2016 cultura murului Niciun comentariu

Cerintele murului fata de factorii de vegetatie

Murul este specia pomicolă cu cerere tot mai mare pe piaţă datorită fructelor sale foarte
sănătoase.

Totuşi pentru reuşita unei plantaţii trebuie respectate câteva condiţii de climă şi sol în funcţie de
care se vor alege soiurile cele mai propice pentru zona respectivă.
Cerintele murului fata de temperatura

Murul fara ghimpi fiind o specie originară din

zonele mai calde, este mai pretențios la căldură și lumină decât zmeurul. Soiurile de mur de
proveniență americană, cu tulpinile erecte și foarte înalte, sunt mai sensibile la ger decât cele
târâtoare. Nu rezistă la temperaturi sub -20°C și nu trebuie cultivat în astfel de zone deoarece
poate degera partea aeriană. Soiurile ce provin din murul sălbatic sunt mai rezistente la ger.

Datorita rezultatelor bune in amelioarare in ultimii ani s-au obtinut exista si soiuri cu rezistenta
foarte buna la ger care se adapteaza bine si in zonele mai reci din tara noastra cum sunt: Polar,
Cester, Black Satin sau Navaho, Triple Crown, Lochness si altele.

La gerurile mari, când nu sunt afectate tulpinile, pot suferi mugurii principali și scapă cei
secundari care asigură recolte.

Temperatura influențează începutul vegetației și parcurgerea fenofazelor. Astfel umflarea

mugurilor are loc când suma temperaturilor active este de 60-80°C, fenofaza dezmuguririi
începe când suma temperaturilor active este de 80-150°C, iar fenofaza înfloritului începe în urma
acumulării unei sume medii de 800-900°C, aproximativ la 54-80 de zile după umflarea
mugurilor. Fenofaza maturării fructelor necesită 2.000-2.200°C, corespunzător a circa 100-128
zile.
 Cerintele faţă de lumina

Murul are cerinţe relativ mari faţă de lumină, prefera locurile însorite sau cu expoziţie sudica. De
aceea este important ca distanţele dintre rânduri să nu fie mai mici de 2,3-2,5 m iar orientarea
rândurilor este de preferat sa fie pe direcţia N-S.

Cerinţele faţa de apă

Față de umiditatea solului este mai puțin pretențios decât zmeurul, poate rezista la perioade
scurte de secetă. Murul se mulțumește și cu o cantitate destul de mică de apă, care poate ajunge
la 500-600 mm, având în vedere sistemul său radicular mai profund și bine dezvoltat. Influența
repartiției preci- pitațiilor în cursul anului și necesitatea pe fenofaze nu sunt suficient precizate.
Pentru rezultate bune cultura se irigă.

Cerinţele murului faţă de sol

Soiurile de mur sunt mai puțin pretențioase față de

sol decât cele de zmeur, ele putându-se cultiva peste tot, chiar pe solurile mai slabe, cu condiția
însă să aibă umiditate suficientă. Murul valorifică destul de bine o gamă largă de soluri. Se
pretează a fi plantat pe terenuri erodate sau în pantă, subțiri sau cu mult schelet. Solurile
mijlocii, bogate, calde și suficient de umede sunt cele mai potrivite pentru culturile industriale.
Se face mențiunea că unele soiuri de mur reușesc și pe solurile nisipoase, numai că acestea să fie
suficient de umede, cum sunt solurile de aluviune din luncile apelor. Pentru producții mari și de
calitate are nevoie de soluri profunde, nisipo-argiloase, potrivit de umede.

În ce priveşte pH-ul se poate adapta între limitele 5,5-8 însă preferă un sol uşor acid spre neutru
cu pH-ul 6,5-7.

Plantarea murului
pepiniere noiembrie 6, 2016 cultura murului Niciun comentariu

PLANTAREA MURULUI
Pentru cultura murului sunt corespunzătoare terenurile permeabile, profunde, adăpostite natural
de păduri, dealuri, perdele de protecţie, ferite de curenţii reci şi vânturi puternice mai ales la
cultura de soiuri fără ghimpi mai sensibile la ger.

PREGĂTIREA TERENULUI

Pregătirea terenului înainte de plantare se va face

după aceleaşi criterii folosite şi la celelalte specii pomicole.

Terenul trebuie bine pregătit având în vedere longevitatea culturii de mur: 20 de ani.

Arătura se va face la 25-30 cm adancime fiind necesară o scarificare înainte de arătura pe

terenurile mai grele, argiloase. Scarificarea se face în funcţie de zonă la 50-80 cm.

După arătură se încorporează cu grapa cu discuri sau freza aproximativ 30-50 tone gunoi de
grajd fermentat de 2-3 ani dacă acestă lucrare nu s-a făcut la cultura precedentă.

Daca solul nu este suficient mărunţit după disc se va mai trece odată cu o freză sau combinator
cu 5-7 zile înainte de plantare.

Amplasarea culturii şi distanţe de plantare

 Rândurile vor fi orientate pe direcţia N-S, pentru
ca plantele să beneficieze de cât mai multă lumină, iar pe terenurile în pantă vor fi orientate pe
curbele de nivel.

Distanţa cea mai potrivită de plantare este de 2,5-3 m între rânduri şi de 1,2-1,5 m pe rând.

Înainte de plantare se va efectua pichetarea terenului astfel săpatul gropilor se va efectua mult
mai repede.

Se vor întinde câte 2 sfori paralele în lungul rândurilor pe lângă care se vor aşeza apoi ţăruşii
(picheţii) de 30-40 cm lungime pentru marcarea gropilor.

Perioadele de plantare

Murul se poate planta toamna dupa apariţia primelor brume: 15 octombrie – sfarsit de
noiembrie. Acestă perioadă de plantare este cea mai indicată mai ales în zonele unde primavara
se poate intra foarte târziu pe teren.

Primăvara murul se poate planta pe tot parcursul lunii martie de preferat la începutul lunii.

Plantarea propriu zisă

 Dacă murul este în ghivece de 1 litru groapa se va
săpa de 20*20*20 cm. Ca alternativă la acest caz se pot deschide rigole cu tractorul la adâncimea
18-20 cm în care apoi se vor repartiza plantele la distanţe egale.

Se recomandă administrarea la fiecare groapa de gunoi bine fermentat care se va amesteca cu

pământul din groapă.

La fiecare groapa se vor administra 5 kg mraniţa sau gunoi de grajd bine fermentat, sau dacă nu
este disponibil vom folosi îngrăşăminte complexe 16-16-16 în doze 20-30 g la fiecare groapă.

Dacă plantele sunt la ghivece de 2 l sau cu rădăcină nudă groapa poate fi mai mare: 25-30 cm pe
fiecare latură.

Important!!! Nu se introduce adânc murul în sol. Peste nivelul pământului din ghiveci se
pune un strat de 2-3 cm de pămant care se va tasa uşor aşa încât să nu se rupă rădăcinile. Nu
se tasează solul cu picioarele la plantele din ghivece.

La plantarea de primăvară a plantelor cu rădăcină nudă este recomandată mocirlirea plantelor cu

un amestec egal de apă + pământ + gunoi proaspăt de bovine. Plantele cu rădăcină nudă se vor
planta cu 3-5 cm mai adânc decât nivelul coletului.

Lucrări după plantare

 La plantarea de toamnă mai timpurie dacă solul
este mai uscat sau toamna secetoasă se va face o irigare cu o doză de 2-3 l de apă/plantă. Această
irigare va asigura o prindere bună a plantelor.

În zonele mai reci mai ales la plantele din ghiveci mai putin viguroase şi mai suptiri acestea
trebuie protejate peste iarnă.

Protejarea împotriva îngheţului se poate face prin aşezarea ramurilor în lungul rândului şi
bilonarea rândului cu 15-20 cm de pământ peste ramurile plantelor. Protejarea se mai poate face
şi cu paie în strat de 25-30 cm în lungul rândului.

Primăvara devreme când solul se dezgheaţă plantele vor fi dezgropate.

Fertilizarea la mur – scheme de fertilizare

pepiniere noiembrie 9, 2016 cultura murului 2 comentarii

Fertilizarea murului – planuri de fertilizare la mur

 Murul este o specie cu productivitate ridicată care poate da
randamente de 12 până la 20 tone de fructe la un hectar.

Pentru a susține o producție ridicată este necesar ca starea de aprovizionare a solului cu elemente
nutritive să fie ridicată.

Înainte de înființarea culturii de mur este important să fie prelevate analize de sol care ne vor
indica aprovizinarea solului și aciditatea acestuia: Humus, Azot, Fosfor, Potasiu și pH.

Planurile de fertilizare se întocmesc în funcție de rezultatele analizelor de sol.

Se recomandă o fertilizare echilibrată a plantațiilor prin măsuri combinate de fertilizare pentru a

nu determina degradarea solului în timp.

Principalele metode de fertilizate recomandate:

-fertilizarea organică cu gunoi sau compost

-fertilizarea chimică cu îngrășăminte minerale

-fertilizarea prin sistemul de irigare

-fertilizarea foliară prin stropire

Dozele de îngrăsământ se stabilesc în funcție de aprovizionarea solului și producția scontată de

fructe la hectar.

Dozele optime de N la murul pe rod, în funcţie de recolta de fructe scontată a se obţine şi de

asigurarea potenţială cu azot (I.N.) a solului

PRODUCȚIA SCONTATĂ TONE/HECTAR

 6 8 10 12 14 16 18
0,5 85 100 112 119 126 131 135
1 70 84 93 99 105 109 111
1,5 65 77 86 92 98 102 105
2 63 75 83 89 95 98 101
APROVIZ. 2,5 62 74 82 87 93 96 98
3 61 73 81 85 90 93 95
SOLULUI
4 58 71 79 82 86 89 91
CU AZOT
5 56 68 76 79 81 85 82
I.N.

Dozele optime de P2O5 la murul pe rod în funcție de recolta scontată și de conținutul

fosfaților mobili (PAL) din sol

PRODUCȚIA SCONTATĂ TONE/HECTAR

6 8 10 12 14 16 18
10 76 92 104 113 122 126 130
15 56 68 76 83 90 94 97
Continut 20 46 55 63 68 74 77 79
25 41 49 55 60 64 67 69
Fosfati 30 39 44 50 55 58 60 62
mobili 35 37 42 47 52 54 56 57
45 34 38 43 47 50 52 54
In sol
60 32 36 40 44 46 48 50
P.AL
80 30 34 37 40 42 43 44
ppm P

Dozele optime de K2O la murul pe rod în funcție recolta scontată și de conținutul potasiului
mobil (KAL) din sol

PRODUCȚIA SCONTATĂ TONE/HECTAR

6 8 10 12 14 16 18
60 94 111 124 132 140 145 150
80 84 100 110 117 125 129 134
 100 76 91 101 107 115 118 121
120 71 85 97 102 107 112 116
140 68 82 92 97 101 106 110
Continut
180 64 78 88 92 96 100 104
Potasiu 220 62 76 85 89 93 96 98
mobil 260 60 74 83 87 91 93 95

In sol

K.AL 300 58 72 81 85 88 90 92

ppm K

Factorii de corecție ai diagnozei foliare (FCDF) la mur aplicat dozelor optime de îngrășământ
în funcție de conținuturile de N, P și K din frunze.
 Fertilizarea de bază cea mai recomandată este cu
gunoi de grajd bine fermentat (2-3 ani vechime) înainte de plantare cu doze de 30-50 tone/hectar.

Nu se recomandă fertilizarea unilaterală adică cu un singur element (azot) în cultura murului.

Important!!! Nu se fertilizeaza cu azot toamna la mur, acesta poate împiedica maturarea

lastarilor și rezistența lor la ger în timpul iernii.

Fertilizarea prin sistemul de picurare este mult mai eficientă pe soluri mai acide sau bazice unde
fosforul poate rămâne imobilizat în sol.

Cel mai recomandat este ca fertilizanții utilizați să fie îmbogățiti cu Calciu, Sulf, Magneziu și
alte microelemente.

Planuri de fertilizare la mur

Planurile de fertilizare recomandate de noi în continuare sunt

pentru soluri cu aprovizionare medie în elemente nutritive și continut mediu de argilă.

În afară de fertilizările chimice prezentate mai jos este recomandat să se administreze anual sau
la 2 ani cate 6-8 kg/mp de gunoi fermentat în jurul plantelor pe rând.

PENTRU A ACCESA TOT CONȚINUTUL ARTICOLULUI SI A PUTEA DESCARCA

INFORMATIA DE PE SITE TREBUIE SA DATI LIKE!

[sociallocker id=”15635″]
Plan fertilizare la sol mur an 1 si 2 de la plantare

Ingrasamantul solid sub forma de granule se administreaza rasfirat in jurul plantelor pe o raza de
30 cm.

Ferilizator PERIOADA FAZA DE CRESTERE DOZE OPTIME

NPK 15-15-15 sau
15 gr/planta sau
Inainte de pornirea in
1-20 FEBRUARIE
YARA cropcare 11-22- vegetatie
4,5 kg/1000 mp
16
NPK 15-15-15 sau 15 gr/planta sau
15-30 MARTIE Pornirea in vegetatie-
YARA cropcare 23-7-7 4,5 kg/1000 mp
NPK 15-15-15 sau 15 gr/planta sau
10-30 aprilie Dezvoltare lastari
YARA cropcare 21-7-14 4,5 kg/1000 mp
NPK 15-15-15 sau
20 gr/planta sau
Dezvoltare plante-
5-20 mai
YARA cropcare 11-22- inflorire
6 kg/1000 mp
16
NPK 15-15-15 sau
20 gr/planta sau
10-20 iunie Inflorire-formare fructe
YARA cropcare 11-11-
6 kg/1000 mp
21
NPK 15-15-15 sau
25 gr/planta sau
10-20 iulie Primele fructe
YARA cropcare 12-11-
7 kg/1000 mp
18
NPK 15-15-15 sau
20 gr/planta sau
10-20 august Recoltare fructe
YARA cropcare 11-11-
6 kg/1000 mp
21
NPK 15-15-15 sau 20 gr/planta sau
1-10 Septembrie Dupa recoltare
YARA cropcare 6-12-24 6 kg/1000 mp

Schemă fertilizare la mur anul 3-4 de la plantare

Ferilizator PERIOADA FAZA DE CRESTERE DOZE OPTIME

NPK 15-15-15 sau
20 gr/planta sau
Inainte de pornirea in
1-20 FEBRUARIE
YARA cropcare 11-22- vegetatie
6 kg/1000 mp
16
NPK 15-15-15 sau 20 gr/planta sau
15-30 MARTIE Pornirea in vegetatie-
YARA cropcare 23-7-7 6 kg/1000 mp
NPK 15-15-15 sau 25 gr/planta sau
10-30 aprilie Dezvoltare lastari
YARA cropcare 21-7-14 7 kg/1000 mp
NPK 15-15-15 sau
20 gr/planta sau
Dezvoltare plante-
5-20 mai
YARA cropcare 11-22- inflorire
6 kg/1000 mp
16
NPK 15-15-15 sau
25 gr/planta sau
10-20 iunie Inflorire-formare fructe
YARA cropcare 11-11-
7 kg/1000 mp
21
NPK 15-15-15 sau
30 gr/planta sau
10-20 iulie Primele fructe
YARA cropcare 12-11-
8 kg/1000 mp
18
NPK 15-15-15 sau
20 gr/planta sau
10-20 august Recoltare fructe
YARA cropcare 11-11-
6 kg/1000 mp
21
NPK 15-15-15 sau 20 gr/planta sau
1-10 Septembrie Dupa recoltare
YARA cropcare 6-12-24 6 kg/1000 mp

În anul 5 se mai creste doza cu 10% după care va rămâne constantă în următorii ani.

Fertilizare prin picurare

Se foloseste in dilutie de aprox 100 l/1000 mp care se amesteca cu apa din sistemul de irigare
care vine direct de la sursa cam in 40-45 min de irigare. Inainte de introducerea ingrasamantului
in sistemul de irigare si dupa se lasa 10-15 minute irigarea pornita pentru a spala instalatia.

Primii 2 ani de la plantare

Ferilizator PERIOADA FAZA DE CRESTERE DOZE OPTIME

Inainte de pornirea in
POLIPLANT 12-43-12 1-10 martie 2 kg/1000 mp
vegetatie
POLIPLANT 12-43-12 10-20 MARTIE Pornirea in vegetatie 2 kg/1000 mp
POLIPLANT 30-10-10 1-10 aprilie Pornirea in vegetatie 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 19-19-19 10-20 Aprilie Crestere lastari 2,5 kg/1000 mp
POLIPLANT 12-43-12 20-30 aprilie Crestere lastari 2 kg/1000 mp
POLIPLANT 30-10-10 1-10 mai Inceput de inflorire 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 19-19-19 10-20 MAI Inflorire 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 30-10-10 20-30 mai Legare 4 kg/1000 mp
FORMAREA
POLIPLANT 10-5-40 1-15 IUNIE 2,5 kg/1000 mp
FRUCTELOR
POLIPLANT 3-11-38 15-30 iunie Cresterea fructelor 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 10-5-40 1-15 iulie Dezvoltare si coacere 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 3-11-38 15-30 iulie Coacere fructe 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 19-19-19 10-15 august Plante si fructe 4 kg/1000 mp
POLIPLANT 3-11-38 1-10 septembrie Pregatire pentru iernare 4 kg/1000 mp

Anii 3-4 de la plantare

Ferilizator PERIOADA FAZA DE CRESTERE DOZE OPTIME

Inainte de pornirea in
POLIPLANT 12-43-12 1-10 martie 3 kg/1000 mp
vegetatie
POLIPLANT 12-43-12 10-20 MARTIE Pornirea in vegetatie 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 30-10-10 1-10 aprilie Pornirea in vegetatie 5 kg/1000 mp
POLIPLANT 19-19-19 10-20 Aprilie Crestere lastari 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 12-43-12 20-30 aprilie Crestere lastari 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 30-10-10 1-10 mai Inceput de inflorire 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 19-19-19 10-20 MAI Inflorire 4 kg/1000 mp
POLIPLANT 30-10-10 20-30 mai Legare 5 kg/1000 mp
FORMAREA
POLIPLANT 10-5-40 1-15 IUNIE 4 KG/1000 MP
FRUCTELOR
POLIPLANT 3-11-38 15-30 iunie Cresterea fructelor 3 kg/1000 mp
POLIPLANT 10-5-40 15 iulie Dezvoltare si coacere 5 kg/1000 mp
POLIPLANT 3-11-38 15-30 iulie Coacere fructe 4 kg/1000 mp
POLIPLANT 19-19-19 10 august Plante si fructe 4 kg/1000 mp
POLIPLANT 3-11-38 20 septembrie Pregatire pentru iernare 4 kg/1000 mp

Dupa primii 4 ani doza creste cu 10% iar apoi va rămâne constantă pentru următorii ani de rod.

Schema de fertilizare pentru cultura ecologică la mur

FERTILIZARE ORGANICA EXCLUSIVA CU SUBSTANTE SOLIDE SI LICHIDE primii 2
ani.
NR Ferilizator PERIOADA FAZA DE CRESTERE DOZE OPTIME fertilizare
ITALPOLLINA 4-4- Inainte de pornirea in
1 10 martie 10 kg/1000 mp La sol
4 vegetatie
2 GUANITO 6-15-3 20 MARTIE Pornirea in vegetatie 8 kg/1000 mp La sol
3 OASI 3-0-6 1 aprilie Pornirea in vegetatie 3 L/1000 mp IRIGARE
4 GUANITO 6-15-3 10 Aprilie inflorire 8 kg/1000 mp La sol
5 OASI 3-7-0 20 aprilie Inflorire-legare 3 L/1000 mp IRIGARE
ITALPOLLINA 4-4-
6 1 mai Legarea fructelor 10 kg/1000 mp La sol
4
7 OASI N 22 10 MAI Fructe mici 3 L/1000 mp IRIGARE
8 GUANITO 6-15-3 20 mai Formarea fructelor 8 kg/1000 mp La sol
FORMAREA
9 OASI 3-0-6 1 IUNIE 3 L/1000 MP IRIGARE
FRUCTELOR
ITALPOLLINA 4-4-
10 10 iunie Cresterea fructelor 10 kg/1000 mp La sol
4
11 OASI N 22 20 IUNIE FRUCTE 3 L/1000 mp IRIGARE
12 GUANITO 6-15-3 1 IULIE FRUCTE 10 kg/1000 mp La sol
13 OASI 3-7-0 15 iulie Dezvoltare si coacere 3 L /1000 mp IRIGARE
ITALPOLLINA 4-4-
14 1 AUGUST FRUCTE 10 kg/1000 mp La sol
4
10 august-SAU
ITALPOLLINA 4-4-
15 DUPA Dezvoltarea plantelor 10 kg/1000 mp La sol
4
RECOLTARE
16 GUANITO 6-15-3 20 septembrie Pregatire pentru iernare 10 kg/1000 mp La sol

Dupa primii 2 ani dozele se cresc cu 10 % anual până în anul 5 după care dozele rămân
constante.

FERTILIZAREA FOLIARĂ ÎN FIECARE AN

Produsul Perioada Doza/ha sau la 10 l apa

FOLIQ ASCOVIGOR – 2
1-15 APRILIE 3 L/HA SAU 50ML/10L
TRATAMENTE
FOLIQ MACRO P 1-2
15-30 APRILIE 3 L/HA SAU 60 ML/10L
TRATAMENTE
FOLIQ KOMBIMAX SI 3 L/HA SAU 60 ML/10L
1-15 MAI
FOLIQ MICROMIX 1,5 L/HA SAU 30 ML/10L
FOLIQ UNIVERSAL SI 5 L/HA SAU 90 ML/10L
15-30 MAI
FOLIQ MACRO P 3 L/HA SAU 60 ML/10L
FOLIQ UNIVESAL SI 5 L/HA SAU 90 ML/10L
1-15 IUNIE
KOMBIMAX ALTERNAT 3 L/HA SAU 60 ML/10L
15-30 IUNIE SI PE TOATA
FOLIQ CALMAX PEROADA RECOLTARII LA 3 L/HA SAU 60 ML/10L
10 ZILE
FOLIQ MICROMIX SI 1,5 L/HA SAU 30 ML/10L
1-30 IULIE
UNIVERSAL ALTERNAT 3 L/HA SAU 60 ML/10L
FOLIQ MACRO P 1-30 AUGUST 3 L/HA SAU 60 ML/10L

Pe solurile cu conținut foarte scăzut la un anumit element raportul N-P-K va fi adaptat pentru
revenirea la un echilibru în sol.

Pentru mai multe detalii legate de fertilizare ne puteti scrie completand formularul de mai jos.

Sisteme de conducere si sustinere la mur

pepiniere noiembrie 6, 2016 cultura murului Niciun comentariu

Sisteme de conducere la mur

Murul este o specie precoce, cu un mare potenţial de producţie. În plină perioada de rodire se pot
obţine în mod curent 16-20 t/ha fructe. Pentru a susţine şi simplifica aceasta mare capacitate de
rodire a murului, trebuie ca de la înfiinţarea plantaţiei să se aplice în întregime şi corect toate
verigile agrotehnice.

SISTEME DE CONDUCERE

Majoritatea soiurilor de mur au tulpini lungi şi foarte lungi

care, sub propria lor greutate sau datorită rodului, se apleacă şi în lipsa unui sistem de susţinere,
se culcă pe pământ. Sistemele de conducere au evoluat, iar printre factorii care au contribuit la
diversificarea lor au fost: habitusul diferit al soiurilor, extinderea suprafeţelor cultivate,
posibilităţile materiale şi inventivitatea cultivatorilor. Indiferent de formele de conducere, toate
se bazează pe principiul separării tulpinilor fructifere de cele de înlocuire.

Conducerea pe un singur tutore.

Sistemul presupune prezenţa unui tutore înalt de

2,3-2,4m, gros de 7-10cm, fixat în pământ la adâncimea de 35-40cm, la distanţa de 25-30cm de
plantă în lungul rândului şi în jurul căruia se conduc tulpinile de doi ani, în formă de spirală,
până în vârful tutorelui, unde se scurtează. Creşterile ce apar de la baza tufelor, respectiv
tulpinile de un an, se conduc pe pământ în lungul rândurilor, toate în aceeaşi direcţie. Sistemul
prezintă dezavantajul ca prin aglomerarea tulpinilor pe tutore, lăstarii fructiferi vor fi şi ei
înghesuiţi, favorizând atacul de Botrytis cinerea.

Conducerea murului pe doi tutori.

Tehnologia de lucru este asemănătoare cu precedentă, cu deosebirea că se folosesc doi tutori

plasaţi de o parte şi alta a tufei, la distanţa de 25-30cm în direcţia randului. Pe unul se conduc
tulpinile de 2 ani, iar pe celalt tulpinile de un an. În această situaţie, lucrările solului se execută
mai uşor.

Conducerea murului pe spalier cu 2 sârme.

Sârmele se fixează de spalier la înălţimea de 1m şi

1,7m. Tulpinile de 1 şi 2 ani se palisează la nivele diferite şi se dirijează în una sau în amândouă
părţile.
Conducerea pe spalier cu ondularea tulpinilor se foloseşte mai rar şi numai la soiurile de mur cu
număr redus de tulpini, însă foarte lungi. Pentru a se asigura numărul necesar de muguri de rod,
tulpinile se taie mai lungi şi se conduc între 2 sârme, sub formă de curbe sinusoidale, ondulându-
se într-o singură direcţie sau în două.

Conducerea pe spalier sub formă de evantai

Este sistemul adoptat tot mai mult în producţie şi

care răspunde mai bine cerinţelor biologice ale murului. Plantele sunt mai bine laminate, aerisite,
iar lucrările ce se execută pe planta se fac mult mai uşor. La acest sistem se folosesc 3 sârme la
0,6m, 1,1m şi 1,7m, fixate pe stâlpi (h=1,8m), amplasaţi din 10 în 10 metri. Tulpinile de rod se
palisează în poziţie oblică în ambele direcţii, fixându-se una câte una de sârmele spalierului.
Lăstarii se conduc în poziţie verticală, palisându-se cu legături largi de cele 3 sârme. În
momentul când creşterile au depăşit şi ultima sârmă, se dirijează în lungul ei cu direcţia sud.

Cultura murului în benzi se foloseşte foarte rar. Se aseamănă foarte mult cu aceea a zmeurului.
Soiurile de mur fiind mai viguroase şi cu ţepi, întreţinerea unui asemenea gard fructifer se face
foarte greu. (Botez M., Gh. Bădescu, A. Botar 1984).
RECOLTAREA ŞI VALORIFICAREA
MURELOR
pepiniere noiembrie 7, 2016 cultura murului Niciun comentariu

RECOLTAREA ŞI VALORIFICAREA MURELOR

RECOLTAREA FRUCTELOR

În condiţiile de climă a ţării noastre, maturarea murelor şi recoltarea lor

începe în prima decadă a lunii Iulie pentru soiurile cu coacere timpurie şi durează 25-30 zile, iar
pentru celelalte soiuri, de la jumătatea lunii August, eşalonându-se pe o perioadă de 55-60 zile.
Murele fac parte din grupa fructelor perisabile. Momentul optim de recoltare este determinat de
destinaţia producţiei (pentru consum în stare proaspătă, industrializare etc.), de posibilităţile de
păstrare, de calitatea mijloacelor de transport.

Fructele întrunesc la maximum însuşirile de gust specifice soiului în

momentul când se desprind uşor, ceea ce corespunde începutului coacerii depline. Murele se
recoltează pe timp răcoros, uscat sau dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, condiţii care asigură o
păstrare mai bună şi o durată mai lungă. Ele se pot păstra maximum 2-3 zile la temperatura de 3-
4°C.

Recoltarea se face în caserole de 250-400 g, care se pun în ladite şi se depozitează în camere sau
mijloace de transport frigorifice. În majoritatea cazurilor, recoltarea murelor se face manual. Un
muncitor poate recolta 60-70 kg/zi fructe pentru consum în stare proaspătă şi până la 100kg/zi
pentru industrializare. În zonele mai reci, murele se recoltează odată pe săptămână, iar în cele
calde din 4 în 4 zile.

În plantaţiile mari din unele ţări, s-a trecut la recoltarea cu combine

speciale. Acestea se deplasează de-a lungul rândului şi prin vibrare fac să se desprindă
murele coapte. Fructele după ce trec printr-un curent de aer care înlătură frunzele, sunt

prinse de aripi cole Taieri de crestere si fructificare la

mur
pepiniere noiembrie 6, 2016 cultura murului Niciun comentariu
 TĂIERILE DE FORMARE ŞI FRUCTIFICARE

Tăierea este o lucrare ce acţionează direct asupra

murului de la plantare la formarea coroanei şi apoi pe toată durata de existenţă a
plantaţiei. Prin tăieri se urmăreşte formarea în timp scurt a unei tufe viguroase, care să
dea producţii mari de fructe încă din anul II de la plantare şi să asigure în fiecare an un
număr suficient de tulpini de înlocuire.

Pentru executarea corectă a tăierilor trebuie să se aibă în vedere câteva din particularităţile
biologice ale murului: capacitatea acestei specii de a emite în fiecare an lăstari de la baza plantei,
precocitatea de producţie a murului care poate da fructe din anul II de vegetaţie, predispoziţia
mugurilor de a se dezvolta în creşteri laterale chiar din anul formării lor, formarea celor mai
multe şi mai mari fructe pe creşterile laterale.

După scopul ce se urmăreşte, se disting două feluri de tăieri: de formare şi de rodire.

Tăierea de formare la mur începe imediat

după plantare, prin scurtarea tulpinilor la înălţimea de 15-20 cm. În cursul verii toate creşterile se
conduc şi se palisează cu grijă. În anul II se efectuează o tăiere de formare, iar la plantele foarte
viguroase, tăieri de formare şi rodire. Lucrarea se execută primăvara, după ce pericolul
îngheţului a trecut, când se aleg 2 rar 3 tulpini din cele mai bune, care se scurtează la 1,20-1,30
m. Creşterile laterale se răresc la maximum 3 pentru fiecare tulpină, se taie la 20-25 cm lungime,
pentru ca pe fiecare rămurică să rămână 2-3 muguri normal dezvoltaţi. Restul creşterilor, inclusiv
cele rămase de la plantare, se suprimă de la suprafaţa solului.

Tăierea de rodire urmăreşte asigurarea în

permanenţă a echilibrului între procesele de creştere şi rodire. Prima operaţie se execută în cursul
verii, când tulpinile ajung la înălţimea de 60-70 cm şi când se aleg maximum 6-7 lăstari uniform
dezvoltaţi, convenabil amplasaţi şi care se conduc pe spalier sau se dirijează pe pământ, în
funcţie de sistemul de susţinere practicat. Restul lăstarilor se suprimă. În anul III, din tulpinile
destinate încă din perioada de vegetaţie a anului precedent, se aleg patru creşteri acum în vârstă
de doi ani, care se reduc la înălţimea impusă de sistemul de conducere. În acest mod se
procedează în fiecare an, cu deosebirea că începând din anul IV de la plantare, în funcţie şi de
dezvoltarea tufelor, numărul de tulpini poate fi şi mai mare (6-8). De altfel trebuie să existe o
strânsă corelare între capacitatea plantei de a forma noi tulpini şi numărul de tulpini destinate
pentru rod. Spre a evita intrarea în declin prematur a plantelor este de preferat ca potenţialul
plantei de a forma noi tulpini să fie mai mare cu 20-25% faţă de numărul tulpinilor oprite pentru
rod.

În primul an de creştere a tulpinilor

(tulpini vegetative), o parte din mugurii formaţi pe acestea dezvoltă creşteri laterale, care trebuie
considerate formaţiuni fructifere. Sunt soiuri care generic au o capacitate mai redusă de a
dezvolta asemenea creşteri anticipate şi produc fructe în anul următor numai lăstarii ce cresc din
mugurii situaţi direct pe tulpini de doi ani. Pentru a stimula apariţia de creşteri laterale chiar în
anul formării mugurilor, vârfurile tulpinilor se ciupesc când acestea ajung la înălţimea de 1,0-1,2
m. În cursul vegetaţiei, aceste creşteri sunt tratate şi conduse ca şi tulpinile pe care s-au format.
Primăvara, concomitent cu determinarea numărului de tulpini rămase pentru rod şi delimitarea
lungimii lor, se fac intervenţii şi asupra creşterilor laterale, în sensul că acestea se răresc prin
tăieri la 25-30 cm şi se scurtează la 3-4 ochi pa treimea mediană şi superioară. Sub această
înălţime, creşterile laterale se elimină complet.

Spre deosebire de zmeur, la mur tulpinile

de doi ani se lasă şi peste iarnă pe tufă, ca să formeze pentru tulpinile de un an un adăpost
împotriva îngheţului. În primăvara anului următor se elimină.

La mur apar foarte des situaţii când, chiar la plantele în perioada de rodire, numărul tulpinilor de
un an este mic, de 2-3 la tufă şi obişnuit foarte groase. Acestea, din cauza ţesutului spongios, au
scăzută rezistenţa la ger. În asemenea situaţii, încă din faza erbacee, vârful de creştere se înlătură
la înălţimea de 20-25 cm. Din mugurii abia formaţii se dezvoltă creşteri laterale, câte 2-4 de
fiecare lăstar, astfel că până în toamnă se realizează în medie 6-8 creşteri uniforme ca grosime,
cu ţesuturile bine coapte şi care îndeplinesc cu succes rolul de tulpini. (Botez M., Gh. Bădescu,
A. Botar 1984).

ctoare şi depozitate în recipiente de 3-4 kg. Recoltarea cu maşina se repetă la 5-6 zile.

Tehnologia de cultura a coacazului negru

Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor de coacăz

Plantaţiile de coacăz se vor amplasa pe versanţi

uniformi, mecanizabili cu panta până la 15-20% in locuri insorite, terenuri fertile.
Desfundatul sau scarifiarea terenului se va face la 45-50 cm, pe curbele de nivel cu subsolaj la
adâncimea de 60-70 cm.

În prealabil se face o fertilizare de bază cu 60-80 t/ha gunoi de grajd completată sau daca nu este
la dispozitie gunoiul de grajd se folosesc ingrasaminte complexe NPK 15-15-15 in doze 300-400
kg inainte de aratura sau 250-300 kg dupa aratura la un ha de teren.

Plantarea coacazului negru

Distanţele de plantare trebuie să fie de 2,5-3 m între rânduri şi 1-1,2 m între plante pe rând.
Pentru mecanizarea recoltării fructelor distanţele pe rând vor fi de 0,7-0,8 m.

Pentru o plantare corecta si uniforma trebuie facuta pichetarea randurilor inainte de plantare
infingand tarusi pe langa sfoara intinsa la distate egale de 1 m.

Directia randurilor va fi N-S pe teren plan la suprafete intinse de teren, pe lungimea terenului in
parcele mici si inguste, iar pe pante de-a lungul pantei unde panta este mai mica de 10 % si pe
directia curbelor de nivel la pantele mai mari.

În teren desfundat, plantarea se face în gropi cu dimensiunile de 30 x 30 x 30 cm. În teren

nedesfundat dimensiunile gropilor pot fi de 50 x 50 x50 cm. In cazul gropilor mari se recomanda
introducerea pamantului mai fertil de la suprafata solului la fundul gropii in zona cresterii
radacinilor pentru o dezvoltare optima in primii ani.

Daca nu s-a facut fertilizarea cu gunoiul de grajd inainte de aratura se recomanda adaugarea de
gunoi bine fermentat la groapa (5-10 l) amestecat cu pamantul care se introduce in groapa la
plantare.

Epoca de plantare optimă este toamna dupa venirea primelor ingheturi in perioada 15 octombrie-
15 noiembrie şi numai în cazuri obligate primăvara foarte devreme.

Plantarea se face cu 5-6 cm mai adânc decât în pepinieră.

Se poate face mulcirea plantelor inainte de plantare cu o pasta obtinuta din o parte gunoi prospat
de bovine o parte pamant si apa. Se trec radacinile prin aceasta pasta pentru o prindere mai buna
si un contact intim cu solul. Mulcirea nu este obligatorie mai ales daca solul are umiditatea
ridicata inainte de plantare.

Dupa introducerea plantei in groapa se umple groapa cu pamant pana la jumatate dupa care se
taseaza usor cu piciorul apoi se umple groapa pana sus si se taseaza bine in jurul plantei astfel
incat sa nu ramana aer la radacina care poate determina putrezirea radacinilor.

După plantare, plantele se udă cu 6-8 litri apă, si se repata udarea in cazul unei toamne secetoase.
Întreţinerea plantaţiilor de coacăz

Sisteme de conducere. Cele mai folosite sunt tufa

obişnuită şi tufa aplatizată. Se mai practică conducerea plantelor sub formă de gard fructifer
vertical sau în „V”. Există şi alte sisteme de conducere, dar care nu se justifică economic.

Tăierile de formare. La soiurile cu capacitate mare de lăstărire (Tinker ş.a.) în primăvara anului
al doilea de la plantare se aleg trei-patru tulpini care se scurtează de la 2-3 muguri de la bază. În
timpul vegetaţiei se reţin 4-6 lăstari bine amplasaţi, iar ceilalţi se suprimă. În următorii trei ani se
adaugă similar câte 4-5 tulpini în aşa fel încât în anul 5 planta să aibă 15-20 tulpini crescute din
zona coletului.

La soiurile cu capacitate mai redusă de ramificare (Costwold Cross, Baldwin etc.), în anii II-IV,
din tulpinile reţinute în fiecare an, jumătate se taie în cepi, iar jumătate rămân intacte

Tăieri de întreţinere şi de fructificare. Efectuarea tăierilor şi reînnoirea elementelor de schelet

vor fi determinate de specificul biologic al fiecărui soi, precum şi de vigoarea plantei. Prin tăieri
se va urmări un echilibru între creştere şi rodire, înlăturându-se anual tulpinile mai vechi de 5-7
ani. Tototdată, se vor elimina ramurile ce îndesesc exagerat tufa, rupte, atacate de boli şi
dăunători etc.

Ramificaţiile şi prelungirile anuale ale tulpinilor de bază nu se scurtează, deoarece se înlătură

mugurii de rod.

Tăierile mai au ca scop şi întreţinerea tufei, care se realizează prin eliminarea de la colet a
tulpinilor îmbătrânite, îndepărtarea a 1/3, 1/2 sau 2/3 din lungimea tulpinilor de 2-4 ani, deasupra
unei ramuri anuale viguroase

Întreţinerea solului. Coacăzul nu suportă concurenţa buruienilor. De aceea, în primii ani după
plantare solul se menţine curat de buruieni prin praşile repetate. Pe terenurile cu pericol de
eroziune, intervalele pot fi cultivate alternativ cu plante agroalimentare cu partea comestibilă în
sol.

În zonele cu precipitaţii de peste 750 mm intervalele pot fi înierbate, iar pe rândul de plante se
poate face erbicidarea.
Fertilizarea plantaţiilor. Se face o dată la trei ani cu 40-60 t/ha gunoi de grajd, 400-600 kg
superfosfat şi 300-400 kg sare potasică.

Anual, se aplică 300 kg azotat de amoniu la ha, în două reprize, prima cu 2-3 săptămâni înainte
de înflorire şi a doua după legarea fructelor.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Cele mai frecvente boli sunt antracnoza coacăzului (Pseudopeziza ribis), făinarea (Spheroteca
mass-mae), rugina coacăzului (Cronatium ribicole). Acestea se combat la avertizare, cu ajutorul
fungicidelor Dithane M 45 (0,2%), Captadin 50 (0,2%), zeamă sulfocalcică (20%) în perioada de
repaus şi 2% în perioada de vegetaţie, zeamă bordeleză 1% şi alte fungicide existente în comerţ.

Principalii dăunători ai coacăzului sunt: Sfredelitorul ramurilor (Sesia tipuliformis), păduchi

ţestoşi, afide şi păianjeni (tabelul 30).

Aceştia se combat atât în perioada de vegetaţie, cât şi în perioada de repaus cu diferite

insecticide. Reducerea rezervei biologice de boli şi dăunători se realizează şi prin măsuri de
igienă culturală şi agrotehnică.

Particularităţile maturării şi recoltării fructelor

Maturarea fructelor are loc eşalonat în ciorchine, dar diferenţele sunt de numai câteva zile.
Alegerea momentului optim de recoltare se face în funcţie de specie şi destinaţia producţiei.

Recoltarea se poate face manual sau mecanizat. În general recoltatul manual se efectuează atunci
când fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă. Recoltarea se face cu rahis, pe timp
răcoros, în ambalaje de capacitate mică (0,5 -1,0 kg) sau maxim (5-6 kg).

Recoltatul mecanizat se realizează cu ajutorul unei combine speciale care au o productivitate de

8-16 t/schimb.

Pentru uniformizarea maturării şi uşurarea desprinderii bacelor se recomandă stropirea plantelor

cu ETHREL (300-500 ppm), cu circa 5 zile înainte de data recoltării, sau cu alte substanţe
biostimulatoare.

Coacăzele fac parte din grupa fructelor foarte perisabile, de aceea, imediat după recoltare se
recomandă păstrarea acestora în condiţii optime (T=0°C, U.R.= 90-95% etc.).

Tratamente cheie coacaz negru

Tratamente cheie coacaz negru
Tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la coacăz negru si rosu

Denumirea Conc. Doza

Perioada aplicării Boala sau dăunătorul comercială a Observații
produsului % Kg,l/ha
Umflarea mugurilor Antracnoza, 50 g/10 l
1. Champ 77 WG 0,5%
(aprilie, decada 1) fainarea, rugina apa
Dithane M-45sau
0,2% 2 kg/ha
Captan 80 WDG + Se asociază cu un
Înfrunzire (aprilie, Antracnoza,
2. 0,15% 1,5 kg/ha îngrășământ foliar
decada 2 – 3) Sfredelitor, fainare
Envidor 240 SC Foliq Ascovigor 0,3%
0,04% 0,4 l/ha

Universalis 593SC 0,2% 2 l/ha

Antracnoza, făinare, Se recomandă
Înălțarea Bumper 250 CE + 0,02% 0,2 l/ha
rugina, septorioza administrarea în
3. inflorescențelor
amestec cu Foliq
(mai, decada 1) Calipso 480 Scsau 0,02% 0,2 l/ha
Kombimax 0,3%
Mospilan 20 SP 0.02% 0.2 l/ha
Topsin M70 sau 0,07% 0,7kg/ha
Antracnoza,
Începutul septorioza, rugina, Tilt 250 EC + 0,02% O,2 l/ha Asociat cu
4. înfloritului (mai, putregaiul cenușiu, îngrășământul foliar
decada 2) făinare, gărgărița Rovral 500 SC + 0,1% 1 l/ha Foliq Mikromix 0,1%
florilor
Lamdex 5 EC 0,015% O,15 l/ha
0,25% 2,5 l/ha
Bravo 500 SC +
Fructe verzi (iunie, În asociere cu Foliq
5. Putregaiul cenușiu 0,1% 1 kg/ha
decada 1) Switch 62,5 WG Calmax 0,3-0,5%
sau Teldor 500 SC
0,15% 1,5 l/ha
 Dupa terminarea
recoltarii 2 Antracnoza,
6. Zeamă bordeleză 0,3% 3 kg/ha
tratamente in luna fainarea, rugina
august

Coacazul negru – o cultura profitabila!

Eficienta economica a culturii coacazului negru

În contextul general al crizei economice, care a

afectat serios aprope toate ramurile economiei, s-a observat o redirecționare a resurselor
financiare din industrie spre agricultură. Fondurile europene în domeniul agriculturii au
determinat, de asemenea, orientarea tinerilor spre începerea unei afaceri în agricultură.

Investitorii ale căror activități au devenit nerentabile sau proprietarii de terenuri agricole se
întreabă: “Spre care cultură ar fi bine să mă orientez, pentru a avea asigurată desfacerea și pentru
a fi competitiv la nivelul pieței europene?”

Arbuștii fructiferi sunt o alternativă viabilă pentru cultivatorii din România, datorită faptului că
aceste culturi necesită un volum mare de muncă manuală, iar în România, la momentul actual,
forța de muncă e mai ieftină decât în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Dintre speciile
de arbuști fructiferi, coacăzul negru are toate șansele unei relansări importante a culturii în
perioada următoare.

Coacăzul negru – aliment și medicament

 Tendința ultimilor ani spre o alimentație sănătoasă și folosirea
pe scară largă a medicamentelor pe bază de plante în tratamentul multor afecțiuni a determinat o
creștere spectaculoasă a cererii de fructe de coacăz negru pe plan mondial. Coacăzele negre
conțin zaharuri, proteine, acid malic, minerale (calciu, fier,fosfor, potasiu, zinc), vitamine
(complexul vitaminelor B, vitamina C, vitamina PP).

Este bine cunoscut rolul vitaminei C în creșterea imunității organismului și mulți dintre noi
consumă citricele pentru conținutul lor bogat de vitamina C, dar puțini știu că fructele de coacăz
negru conțin de 3-4 ori mai multă vitamina C decât portocalele sau lămâile.

Coacăzele se pot consuma proaspete, congelate sau prelucrate sub formă de suc, sirop, compot,
dulcețuri, gem, vin. De remarcat că vitamina C din coacăze este mult mai stabilă decât cea
provenind din alte fructe, o mare parte din ea păstrându-se după prelucrare.
Fructele și frunzele de coacăz negru sunt folosite în tratarea a numeroase boli precum:
ateroscleroza, anemiile, reumatismul, guta, rinite alergice, astm alergic, gastrite, migrene, în
afecțiuni cardiace ți circulatorii, afecțiuni renale.

Cultura coacăzului în Europa și în România

  Cea mai mare parte din suprafața mondială
de coacăz negru se află pe continentul european, în acest climat coacăzul găsind cele mai
favorabile condiții de dezvoltare.
 Polonia este principalul producător de coacăze al Europei, cu peste 200 000 tone anual,
ceea ce reprezintă 70% din producția europeană.
 Cererea de fructe de coacăz negru pe piața europeană este în creștere, dublându-se în
ultimii 20 de ani, cel mai mare importator fiind Germania.
 În România, în perioada comunistă a existat un program de plantări la nivel național,
datorită cererii mari care exista pe plan mondial pentru acest fruct.
 După 1990 toate aceste suprafețe au fost defrișate sau au fost lăsate neîngrijite iar
plantările noi au fost nesemnificative. În anul 2010 statisticile arătau o suprafață de
aproximativ 50 de hectare de coacăz negru în România. În ultimii 3-4 ani, cultura
coacăzului negru la noi a cunoscut o extindere importantă.
 Astăzi estimăm o suprafață de peste 200 de hectare, adică de 4 ori mai mult decât în
2010, un procent însemnat din producția românească de coacăze luând calea exportului,
în special în Europa Occidentală.
 Pe lângă fondurile europene, un alt factor ce a contribuit la creșterea suprafețelor de
coacăz negru a fost promovarea acestei culturi în diverse moduri.
 Specialiștii de la Pepinierele Hida, din județul Sălaj, care au organizat sau au participat la
o serie de simpozioane, conferințe, emisiuni radio și TV, sau au oferit consultanță celor
interesați de această cultură, au remarcat interesul crescând al fermierilor români pentru
coacăzul negru.
 Tot aici, la Hida se află cea mai importantă pepinieră de coacăz negru din România, unde
se înmulțesc unele din cele mai productive soiuri pe plan mondial, cum ar fi Ruben sau
Tisel.

Eficiența economică a coacăzului negru

O plantație de coacăz negru produce economic timp de 12-15 ani. Coacăzul fructifică începând
cu anul al doilea de la plantare, însă putem vorbi de producție economică doar din anul al treilea
de la plantare.

În următorul tabel vă prezentăm calculul rentabilității unei plantații de coacăz negru pe o

suprafață de un hectar.

Material săditor – plante sănătoase 11 000 lei

Lucrări de înființare a plantației: arătură, frezat, gunoi de grajd, plantare,
3 500 lei
materiale
Sistem de irigare prin picurare: motopompă, furtun de picurare, conectori,
6 500 lei
accesorii, combustibil
Lucrări manuale: prașile, tăieri, etc. 2 500 lei
Administrarea de îngrășăminte și efectuarea tratamentelor fitosanitare 2 500 lei
Alte cheltuieli 2 500 lei
TOTAL CHELTUIELI ÎN PRIMII DOI ANI 28 500 lei
Producția medie anuală 8 000 kg/ha
Prețul mediu al fructelor 6 lei/kg
Venit anual 48 000 lei

Deci, recuperarea investiției se face în aproximativ 3-4 ani de la plantare. După intrarea pe rod,
recoltarea manuală a fructelor reprezintă mai mult de 50% din cheltuielile anuale. Prin urmare,
dacă într-un an de producție, cheltuielile ar ajunge la maxim 10 000 lei, la o producție de numai
8 tone/ha și la un preț minim de 6 lei/kg, rezultă un profit anual net de 38 000 lei/ha. Desigur, o
plantație bine îngrijită poate produce până la 12-15 tone, iar prețul la coacăze negre a depășit 10-
12 lei/kg în ultimii ani.

Un factor important – plante sănătoase

 Pentru reușita unei plantații de coacăz

negru, un rol deosebit îl are procurarea unui material săditor de calitate, provenind din
pepiniere autorizate.
 Nu recomandăm achiziționarea unor plante cu origine incertă, luate din plantații de
producție, ele reprezentând o sursă de boli și dăunători pentru plantația nou înființată, cu
repercursiuni calitative și cantitative asupra producției.
 De asemenea, alegerea unor soiuri productive și rezistente, vă poate aduce un spor
considerabil de producție în plantația de coacăz negru.

Cultura coacazului
 Cultura coacazului negru
Alegerea şi pregătirea terenului

Alegerea terenului

Amplasrea plantaţiilor se face în zonele destinate

pomiculturii. Pentru o alegere
corectă a locului de plantare a unei specii trebuie respectate cu stricteţe, condiţiile de
microzonare.

Noile plantaţii se vor realiza numai în acele zone, bazine şi centre de cultură unde specia sau
soiul vor întâlni maximum de condiţii naturale pentru creştere şi rodire:

– se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijloci, lutoasă, luto- nisipoasă
şi chiar nisipoasă, permeabile, mijlocii până la profunde, cu pH între 4,7 şi 9,3;

– din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta uşoară 3-6% ce permit o
bună întreţinere a solului cât şi un transport uşor al fructelor ;

– plantaţiile de coacăz negru pot fi amplasate în condiţii bune şi pe terenul cu panta de 6-12%,
cu orientarea rândurilor pe direcţia curbelor de nivel

– condiţia prioritară la înfiinţarea unei plantaţii o constituie sursa de apă necesară la stropiri şi
la udatul plantelor, mai ales în zonele cu precipitaţii reduse în timpul anului;

Parcelarea terenului
 În vederea uşurării lucrărilor de întreţinere din
plantaţii, a recoltării şi transportului fructelor, terenul se împarte în parcele. Parcelele sunt
necesare la suprafeţele de peste 5 ha sau când sunt cultivate mai multe specii.

La parcelarea terenului trebuie avut în vedere şi stabilirea locurilor unde se va depozita producţia
în aşa numitele construcţii de producţie. Odată cu parcelarea terenului, trebuie avut în vedere şi
împrejmuirea viitoarei plantaţii de coacăz negru.

Stabilirea distanţelor de plantare şi pichetatul terenului

Distanţele dintre rândurile de arbuşti şi pe rând se stabilesc în funcţie de caracteristicile soiului,

fertilitatea solului, sistemul de cultură şi se materializează în teren conform unei scheme de
pichetaj.

Distanţa de plantare Densitatea /ha

Între rânduri Pe rând Min Max

2,5-3,0 1,0 3333 4000

Pichetarea terenului constă în marcarea locului unde se va planta fiecare butaş înrădăcinat iar
direcţia rândurilor va fi paralelă cu latura lungă a parcelei şi pe cât posibil pe direcţia N-S.

Locul fiecărui arbust se determină prin întinderea unei sârme marcate între picheţii din capătul
rândului, şi se fixează cu un ţăruş, la distanţa stabilită. La plantarea butaşilor înrădăcinaţi se
întinde din nou aceeaşi sârmă gradată, pentru a determina locul fiecărei plante. Sistemul de
pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti şi
care poate fi: un pătrat, un dreptunghi sau un triunghi.

Plantarea coacăzului negru

Epoca de plantare

Cele mai bune rezultate dau plantările de toamnă, începând cu 15 octombrie şi până la venirea
primului îngheţ, deoarece până în primăvară rădăcinile arbuştilor realizează un contact strâns cu
pământul, rănile se calusează, uneori emit chiar rădăcini noi, iar în groapă se acumulează
umiditate care se păstrează şi în perioadele mai secetoase din timpul primăverii.

Executarea gropilor

Săpatul gropilor. In teren desfundat gropile se fac cu putţn timp înainte de plantare, sau în ziua
plantării, pentru a nu se pierde umezeala acumulată în sol, cu dimensiunile de 30 / 30 /30 cm.

Gropile se execută manual cu hârleţul, sau mecanic cu burghiul. Pământul rezultat la săparea
manuală a gropilor în teren nedesfundat se separă, urmând ca umplerea gropilor, la plantare, în
zona rădăcinilor coacăzului, să se facă cu pământul cel mai fertil.

Pregătirea materialului săditor

La plantare rădăcinile butaşilor se fasonează prin scurtare, eliminarea celor rupte, rănite şi
mucegăite. Rădăcinile principale se lasă cât mai lungi, rădăcinile secundare se scurtează cu
cca 1/3 din lungime iar cele subţiri la 1-2 cm sau rămân intacte.

După fasonare, plantele de coacăz se mocirlesc cu un amestec de apă, pământ galben şi balegă
proaspătă de vită (3 părţi pământ, 2 părţi balegă de vită şi apă până se obţine o pastă de
consistenţa smântânii). Mocirlirea asigură o mai bună aderenţă a particulelor de pământ în jurul
rădăcinilor pentru a menţine o umiditate mai ridicată în zona rădăcinilor.

Tehnica de plantare

Butaşii astfel pregătiţi se aşează în gropi sau rigole cu rădăcinile răsfirate şi cu vârful către
pichet. Se adaugă pământ şi se tasează bine în jurul plantei, după care se execută o copcă în care
se toarnă 6-8 l de apă. După infiltrarea apei în sol, se execută un muşuroi până la mugurele
terminal. Partea care se află deasupra solului şi care se muşuroieşte, trebuie să aibă 2-3 muguri
pe lungimea butaşului.(Bordeianu, T., 1960).

Lucrări de înterţinere la coacăzul negru

Lucrări de întreţinere a solului în plantaţiile de coacăz

 Solul se întreţine sub formă de ogor negru sau
ogor erbicidat. Erbicidarea se face începând cu anul II de cultură. Dacă apar fenomene de
fitotoxicitate acestea dispar după 30-40 de zile de la aplicare (M.BOTEZ şi colab., 1984).
Erbicidarea se poate face cu Simazin 50, 6-8 kg/ha, Devrinol 50, 8 kg/ha iar în cursul perioadei
de vegetaţie Gramoxone, 3-4 l/ha.

În zonele cu suficiente precipitaţii şi în primii ani de cultură se pot înfiinţa pe intervale culturi
intercalate de rădăcinoase, cartofi, fasole, mazăre.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Numărul organismelor dăunătoare care afectează într-un fel sau altul, sănătatea şi
productivitatea coacăzului este foarte mare. Diferiţi viruşi, bacterii, ciuperci parazite, insecte,
păianjeni, viermi, rozătoare, păsări, etc. se hrănesc şi cresc pe anumite organe ale coacăzului
negru.

Lupta cu bolile şi dăunătorii coacăzului trebuie dusă permanent pe parcursul întregului an şi cu

toate că vara se văd mai bine dăunătorii şi efectele lor, iarna este un prilej foarte bun de a acţiona
asupra lor.

Primele măsuri care pot fi aplicate în perioada de iarnă, pentru protejarea coacăzului contra
agenţilor patogeni şi a dăunătorilor sunt cele mecanice, de igienă culturală, cum ar fi:

 Tăierea şi arderea ramurilor

 Săpatul solului în jurul tulpinilor

Măsurile menţionete mai sus nu sunt suficiente şi trebuie completate cu măsuri de

combatere chimică care trebuie însoţite de măsuri agrotehnice, cea mai importantă fiind
lucrarea solului din plantaţie, săpatul manual sau arătura adâncă de toamnă, prin care se
încorporează şi se distrug pupăriile insectei, reducându-se, astfel, rezerva biologică pentru
următorul an de vegetaţie.

Fertilizarea plantaţiilor de coacăz negru

 Aplicarea îngrăşămintelor în plantaţiile de coacăz
negru asigură creşteri normale sau viguroase ale lăstarilor, favorizează formarea unui număr mai
mare de muguri de rod pentru producţia din anul următor şi contribuie la creşterea în volum şi
greutate a fructelor din anul respectiv.

Îngrăşămintele folosite în pomicultură trebuie să conţină cel puţin principalele elemente care
intră în hrana coacăzului: azotul, fosforul şi potasiul.

Îngrăşăminte chimice

În afara îngrăşămintelor organice, în plantaţiile de arbuşti fructiferi se folosesc şi îngrăşăminte pe

bază de azot, fosfor şi potasiu.

Experienţele efectuate la ICPP Mărăcineni evidenţiază posibilitatea realizării unor producţii de

8-10 t/ha pe un podzol pseudogleizat dacă se aplică odată la 3 ani 60 t/ha gunoi de grajd, 600
kg/ha superfosfat, 500 kg/ha sare potasică şi an de an 300 kg/ha azotat de amoniu în două reprize
egale, primăvara cu 10-12 zile înainte de înflorit şi după recoltarea fructelor sau în trei doze
egale, a doua toamna târziu.

Irigarea plantatiilor de coacăz negru

Pentru a suplini insuficienţa apei din sol, pomicultorii folosesc irigarea, în cazul plantaţiilor mari
şi udarea, pe suprafeţe mici. Indiferent de tipul plantaţiei şi metoda de irigare, apa trebuie să
ajungă la rădăcina plantei atunci când are cea mai mare nevoie.

Aplicarea udărilor în plantaţii se face prin mai multe metode, cele mai folosite fiind: udarea prin
brazde, udarea prin aspersiune şi udarea localizată (prin picurare).

Prima udare se va da la ieşirea din iarnă, înainte de umflarea mugurilor, chiar dacă solul are ceva
umezeală.

A doua udare se dă la 10 – 15 zile după înflorit (niciodată în timpul înfloritului, deoarece se

provoacă scuturarea florilor) pentru a ajuta la creşterea fructelor legate.

Tăierea coacăzului negru

 Cele mai utilizate sisteme de conducere sunt
forma de tufă şi forma aplatizată.

Tufa completă se obţine după 3-4 ani când acumulează 14-16 tulpini de vârste diferite, bine
garnisite cu formaţiuni de rod. Forma aplatizată necesită spalier de 1,8 m înălţime cu 3 rânduri de
sârmă dublă la 0,5m; 1,10 m; 1,70 m. Coacăzul mai poate fi condus cu trunchi mic de 0,2-0,40 m
sau cu trunchi înalt de 0,8-1,0 m. În acest caz coacăzul se altoieşte pe Ribes aureum.

Tăieri de formare şi fructificare. După scurtarea tulpinii la 3-4 muguri în cursul primului an de
vegetaţie se obţin 2-4 lăstari. În anul al II-lea cel puţin 2 din cele 4 tulpini formează ramificaţii
laterale, care se scurtează la 3-4 muguri. Creşterile de prisos se îndepărtează de la inserţie. În
primăvara anului III pe ramurile de ordinul 2 se găsesc cel puţin 10-12 creşteri de ordinul 3.
(Cernat, V., Nica, S., 1994).

Ramurile de prelungire şi cele laterale se scurtează cu 1/5 din lungime. La sfârşitul anului III tufa
este complet formată iar în primăvara anului IV se vor alege 12-20 tulpini de vârste diferite. La
forma aplatizată pe fiecare plantă se aleg 4-5 tulpini dispuse în evantai care se scurtează când
ajung la 1,5-1,7 m. Creşterile laterale de la mijlocul tulpinii se scurtează 20-25 cm, iar cele din
partea superioară la 10-15 cm. Dacă conducerea se face pe trunchi, tulpina se scurtează cu 10-15
cm mai sus decât înălţimea trunchiului. În cursul vegetaţiei apar 3-4 lăstari care se conduc în
anul următor ca la forma de tufă.

Tăierile de fructificare constau în eliminarea tulpinilor îmbătrânite, rupte, uscate, bolnave şi a

celor care îndesesc tufa.

La coacăzul negru cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea recoltei se
obţin pe ramurile anuale inserate pe lemn de 2-3 ani. Prin tăieri trebuie favorizate astfel de
formaţiuni.

După cca. 10 ani, producţia scade, la fel şi creşterile şi sunt necesare tăieri de regenerare prin
care se îndepărtează tulpinile îmbătrânite, iar cele tinere se scurtează de la 1/3 până la 2/3 din
lungime în funcţie de vigoarea plantei.

Cultura coacazului negru si rosu

Articole coacaz negru si rosu
Coacăzul este una dintre culturile horticole care cu resurse mici pot aduce venituri importante
producătorilor de fructe. În partea dreaptă gasiţi ataşat toate articolele publicate despre
importanţa speciei şi tehnologia de cultuvare.

IMPORTANŢA CULTURII DE COACĂZ NEGRU ŞI

ROŞU

Coacăzul (Ribes spp.) este una dintre cele mai

rustice şi uşor de cultivat specie de arbuşti fructiferi. În ultimii ani se extinde tot mai mult în
cultură în ţara noastră datorită avantajelor pe care le oferă.

Coacăzul, în special cel cu fructe negre (casisul), dar şi cel cu fructe roşii, datorită multiplelor
însuşiri alimentare şi ariei de răspândire, constituie adevărata grupă a arbuştilor fructiferi, ei
completează şi diversifică gama producţiei pomicole şi a multiplelor produse obţinute pe cale
industrială.

Cu toate că însuşirile terapeutice şi alimentare

ale coacăzelor erau apreciate cu câteva secole în urmă, introducerea şi răspândirea lor în cultură
s-a făcut într-un ritm cu mult mai lent comparativ cu alte specii pomicole. Există în cultură două
specii: coacăzul negru, care are gust şi miros foxat şi fructe negre, şi coacăzul roşu, care poate
avea fructe roşii sau albe. Sunt specii rustice, cu potenţial mare de producţie, iar fructele au o
multitudine de întrebuinţări şi o compoziţie biochimică foarte complexă.

Coacăzele negre sunt dintre cele mai bogate fructe în vitamina C 100-316 mg%, având în
compoziţia chimică şi alte componente importante: protide 0,9 g%, glucide 10-14 g%, 2,5-3,5%
acizi organici, tanin 0,29-0,51%, antociani, flavone, potasiu 872 mg%, Mg, Ca, P, Cl, Na etc
Utilizarea coacăzului

Fructele se folosesc pentru prepararea sucurilor,

siropurilor, lichiorurilor, dulceţei, compoturilor, peltelei, marmeladei, vinurilor tonice etc. Din
fructe, frunze şi ramuri, se prepară ceai cu efecte cal- mante şi medicamente pentru afecţiuni
gastrointestinale, reumatismale, gută, artrită, diaree şi afecţiuni cardiace. De asemenea, consumul
coacăzelor negre sau decoctul de fructe (50 g la un litru de apă) este recomandat în tratarea
anginei. Cura de fructe dă rezultate bune în scorbut, surmenaj, oboseală generală etc.

Sucul de coacăze roşii pur sau diluat în apă, 100-500 g pe zi are efecte favorabile, având efect
digestiv, tonic, laxativ, diuretic, purgativ şi hemostatic. Se recomandă în afecţiuni ca: dispepsii,
liti- ază urinară, afecţiuni febrile, insuficienţă hepatică, icter, inflamaţii digestive şi urinare.

Frunzele de coacăz negru se utilizează pentru

diminuarea efectului înţepăturilor de insecte, prin frecarea zonei înţepate cu frunze strivite.

Încă din secolul al XVIII-lea, coacăzul negru era considerat un „fruct prielnic longevităţii
umane“.
În acest sens, abatele Bailly de Montaran scria în privinţa lui încă din 1712: „nu există nimeni
care având grădini să nu trebuiască să planteze un mare număr de coacăzi pentru nevoile familiei
sale“.

Coacăzul negru este specia pomicolă care poate da producţii de 10 t chiar şi 15 t/ha la cultivarea
unor soiuri performante.

ORIGINEA ŞI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Dacă pentru pomi există o serie de referiri atât în

mitologie, cât şi în scrierile diverşilor autori antici, despre coacăz primele indicaţii scrise apar, în
Europa, deabia în secolul al XV-lea, fructele lui având la început o utilizare în medicina
populară. După încă două secole au început să fie răspân- diţi prin grădinile familiale, iar
intensificarea acestor culturi se realizează de-a lungul secolului al XIX-lea, începutul secolului al
XX-lea, însă tot pe suprafeţe reduse şi dispersate, fie pe marginea plantaţiilor de pomi, fie
intercalate printre rândurile acestora. În prezent, paralel cu plantaţiile din grădinile individuale şi
cele intercalate printre rândurile plantaţiilor pomicole, culturile pure de coacăz ocupă suprafeţe
apreciabile, cu tendinţă de extindere mai ales în ţările din vestul şi nordul Europei.

Cele mai întinse culturi de coacăz urmează îndeaproape arealul de răspândire a speciilor din flora
spontană, de la care s-au obţinut prin selecţie soiurile cultivate, ce alcătuiesc actualele sortimente
din această grupă de arbuşti fructiferi.

Coacăzul creşte spontan în zona colinară şi de

munte din Europa, nord-estul Asiei şi în America de Nord. Producţia mondială se ridică la circa
706.000 t, din care cea mai mare parte se obţine în Europa 322.000 t urmată de Rusia 370.000 t
şi cantităţi mici se obţin în alte zone.

Din Europa, ţările mari cultivatoare sunt: Polonia 192.000 t, Ucraina 25.000 t, Austria 19.000 t,
Franta 18.000 t, Anglia 15.000 t, Germania 12.000 tone, etc. (date FAO 2010-2014)

În ţara noastră, ca şi în restul Europei, cultura acestor arbuşti multă vreme a fost dispersată în
grădinile de lângă casă, plantaţii mai mari apărând după anii ‘50-’60, la început intercalate în
plantaţiile pomicole, iar mai târziu ca plantaţii de sine stătătoare. La noi în ţară, actual coacăzul
este cultivat pe circa 250-300 ha, iar producţia de fructe se ridică la circa 500 t. Producţii mai
mari se obţin în Sălaj, Maramureş, Argeş, Bihor şi Suceava.