You are on page 1of 2

1.

Manifest

Îmi plac complexitatea și contradicția în arhitectură. Nu-mi plac


incoerența și arbitrariul arhitecturii fără valoare și nici încâlceala
pitorescului și expresionismului. Dimpotrivă, mă refer la o arhitectură
complexă și contradictorie bazată pe bogăția și ambiguitatea experienței
moderne, inlusiv acea experiență inerentă artei.

Peste tot, exceptând arhitectura, complexitatea și contradicția au


fost luate în posesie, de la teoriile lui Godel despre inconsistență în
matematică analizele poeticii “dificile” a lui T.S.Eliot și până la definirea
calității paradoxale a picturii lui Josef Albers.

Dar arhitectura este în mod necesar complexă și contradictorie prin


însăși includerea celor trei elemente tradiționale vitruviene: utilitas,
firmitas și venustas. Iar astăzi cerințele de program, structură, echipare
tehnică și expresie, chiar și la clădiri aflate în cel mai simplu context, sunt
diverse și conflictuale într-un mod ce nu putea fi imaginat cu puțin timp în
urmă.

Dimensiunea și scara crescândă a arhitecturii în planificarea urbană


și regională se adaugă acestor dificultăți. Îmi place să primesc provocările
și să exploatez incertitudinile. Îmbrățișând contradicția tot atât de bine ca
și complexitatea, urmăresc să obțin tot atât de bine vitalitate și validitate.
Arhitecții nu mai pot să-și permită să fie intimidați de limbajul puritanic
moral al arhitecturii moderne ortodoxe.

Îmi plac elementele hibride mai curând decât cele “pure”, cele care
fac compromisuri mai mult decât cele “curate”, prefer elementele
distorsionate celor “sincere”, cele ambigue celor “articulate”, sofisticate și
în același timp impersonale, banale dar și “interesante”, mai curând
convenționale decât “cautate”, adaptabile și nu rigide, redundante mai
curând decât simple, remanente dar și inovatoare, inconsistente și
echivoce mai curând decât directe și clare.

Sunt pentru vitalitatea dezordonată în daună unității evidente.


Includ “non sequitur” (nu decurge) și proclam dualitatea. Sunt pentru
bogăția de semnificații mai mult decât pentru claritatea mesajului, pentru
funcția implicită la fel de bine că și cea explicită.

Prefer “și - și” lui “ori - ori”, negru și alb, și uneori gri, lui negru sau
alb. O architectură valabilă evocă mai multe niveluri de semnificații și
combinații ale atenției: spațiul și elementele sale devin lizibile și lucrează
în diverse moduri simultan.
Dar o arhitectură a complexității și contradicției are o obligație
specială față de întreg: adevărul său trebuie să fie în ceea ce înseamnă
totalitatea sa sau implicațiile sale de totalitate. Aceasta trebuie să
constituie materializarea dificilei unități prin includere mai curând decât o
mai facilă unitate prin excludere.

More is not less.

You might also like