Capitolul 4

Analiza diagnostic
1. Aspecte generale
Termenul diagnostic, provenit din grecescul diagnostikos (care cunoaşte) şi împrumutat din
medicină, este un demers care urmăreşte identificarea performanţelor unei întreprinderi, iar atunci cand
rezultatele nu sunt cele aşteptate, se pot identifica motivele care au dus la rezultatele nesatisfăcătoare.
Evaluatorul urmăreşte să afle prin analiza diagnostic paramentrii, factorii, situaţiile ce
caracterizează o întreprindere şi în funcţie de care va stabili valoarea acesteia. Informaţiile ce
caracterizează o întreprindere sunt numeroşi. Evaluatorul se va opri numai asupra acelora care pot
influenţa, prin mărimea şi dinamica lor, valoarea acesteia.
Evaluatorul nu este consultant economic pentru societatea evaluată. Dezvoltarea analizei
diagnostic se face pentru a obţine informaţiile necesare pentru o fundamentare cât mai bună a nivelului
estimat al valorii societăţii. Cele trei abordării folosite de evaluator solicită informaţii diverse. Dacă
acestea sunt suficiente şi de calitate evaluatorul va găsi valoarea cea mai potrivită pentru întreprindere.
Aceste informaţii se pot obţine din interiorul sau exteriorul întreprindrii. În cadrul informaţiilor
evaluatorul poate include şi factorii perturbatori ai bunei funcţionări a întreprinderii. Aceştia pot oferi o
măsură a abaterilor indicatorilor de performanţă pe care îşi construieşte expertul modelul de evaluare.
Pentru realizarea analizei diagnostic evaluatorii pot folosi metoda SWOT (Strenghts,
Weaknesses, Opportunities and Threats). „Punctele tari“, „punctele slabe“, oportunităţile şi
ameninţările constituie informaţiile cu ajutorul cărora se poate caracteriza întreprinderea. Pe baza lor
se poate previziona evoluţia sa viitoare, se poate estima valoarea întreprinderii folosind abordarea pe
bază de venit.
Întreprinderea trebuie privită ca un sistem deschis. Evoluţia ei este inflenţată de factori interni,
specifici, dar şi de factori externi. Factorii externi acţionează pe piaţa segmentului pe care îşi
distribuie produsele / serviciile (clienţi, furnizori, întreprinderi concurente, consumatorii) sau în afara
pieţei (administaţia publică, entităţile financiare, organizaţii sociale).
Analiza diagnostic este detaliată în corelaţie cu nevoia de informaţii a evaluatorului. Poate fi
dezvoltată în funcţie de abordările şi metodele de evaluare folosite, de intervalul de timp luat ca
referinţă, de gradul de detaliere al informaţiilor de care are nevoie evaluatorul.
Analiza diagnostic poate avea un caracter general, atunci când se urmăreşte analiza principalelor
activităţi realizate de întreprindere (comercială, operaţională, protecţia, utilizarea şi folosirea
resurselor, coordonare şi organizare etc.), sau special, atunci când se doreşte detalierea aspectelor
juridice şi a situaţiei financiar-contabile.
Realizarea diagnosticului pentru evaluarea unei întreprinderi presupune parcurgerea
următoarelor etape:
 identificarea şi colectarea documentelor şi a informaţiilor;
 analiza documentelor şi a informaţiilor culese;
 definitivarea concluziilor şi prezentarea rezultatelor.
Evaluatorul realizează diagnosticul pentru a obţine informaţiile necesare evaluării întreprinderii.
Pentru aceasta foloseşte raţionamentul profesional, procedurile specifice standardelor şi experienţa
acumulată anterior. Modelele de diagnosticare sunt adaptate de evaluator la specificul întreprinderii şi
la condiţiile de piaţă existente în momentul evaluării.
Evaluatorul poate folosi metodele următoare pentru culegerea informaţiilor necesare analizei
diagnostic:
 vizita şi inspecţia întreprinderii;
 analiza documentelor juridice şi financiar-contabile;
 folosirea chestionarului, interviului, partenerii fiind persoanele din conducerea
întreprinderii;
 analiza organizării activităţilor, alocării responsabilităţilor şi a fluxului informaţional;
 compararea întreprinderilor etc.

Pentru evaluarea unei întreprinderi, diagnosticul poate fi structurat în mai multe componente,
respectiv: diagnostic juridic, tehnic, al resurselor umane, comercial şi economico-financiar.
Între acestea rolul esenţial revine diagnosticul economico-financiar, care cuantifică prin

1
instrumente specifice rezultatele analizei din celelalte secţiuni şi realizează o interfaţă între cele două
componente de bază ale procesului de evaluare a afaceri (diagnostic şi evaluare propriu-zisă).

2. Diagnosticul juridic
Diagnosticul juridic are drept scop verificarea aspectelor legale privind activitatea întreprinderii
sau a activului de evaluat. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice în următoarele
domenii:
Dreptul societăţilor comerciale. În acest domeniu se verifică: contractul de societate, statutul şi
modificările ulterioare înfiinţării, registrul adunării generale a acţionarilor (asociaţilor), registrul
acţionarilor, registrul acţiunilor, contractele de vânzare-cumpărare, de închiriere, contractele de locaţie
de gestiune (o variantă a contractului de închiriere), cele de concesiune etc.
Dreptul civil. Se analizează şi se verifică actele şi contractele privind:
 dreptul de proprietate asupra construcţiilor;
 situaţia juridică a terenurilor întreprinderii (drept de proprietate, contract de închiriere etc.);
 situaţia juridică a imobilizărilor necorporale de natura brevetelor, licenţelor, mărcilor
înregistrate şi a altora de aceeaşi natură (se verifică dacă acestea sunt înregistrate la
organismele abilitate, cine este titularul dreptului de inventator sau autor, existenţa
certificatului de inventator sau autor, durata legală de protecţie etc.);
 situaţia imobilizărilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de
portofoliu, creanţe imobilizate etc.);
 situaţia împrumuturilor primite, a garanţiilor constituite, existenţa creditelor nerambursate la
scadenţă, eventualitatea declarării stării de faliment;
 situaţia asigurării societăţii prin efectul legii (imobiliară şi de răspundere civilă) şi în virtutea
unor contracte de asigurare împotriva unor riscuri (calamitate naturală, furt etc.), situaţia
achitării primelor de asigurare etc.;
Dreptul fiscal. Se verifică:
 situaţia obligaţiilor legale (impozite, taxe, contribuţii etc.) şi a plăţilor restante comparativ cu
termenele exigibile;
 ultimul control fiscal, rezultatele sale şi modul de valorificare a actelor de control.
Nu de puţine ori în practică se întâlnesc întreprinderi care din proprie iniţiativă îşi calculează şi
înregistrează contabil penalităţile pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale. Pentru evaluator este
foarte importantă reţinerea acestor informaţii datorită influenţei directe asupra determinării valorii
patrimoniale a întreprinderii.
Dreptul muncii. Se verifică şi se analizează existenţa contractelor colective şi individuale de
muncă, a regulamentului de ordine interioară, a contractului de management. Un punct important la
acest subcapitol al diagnosticului juridic îl reprezintă informaţiile în baza cărora se poate aprecia dacă
salariaţii ce ocupă poziţii importante pot sau nu să fie menţinuţi în această întreprindere după
schimbarea proprietarului, sau dacă noul proprietar este obligat să menţină un anumit număr de
salariaţi sau al salariului etc.
Dreptul mediului. Se verifică dacă activitatea întreprinderii evaluate se desfăşoară în cadrul
impus de legislaţia de mediu; prin prisma restricţiilor privind efectele activităţii asupra mediului
interesează dacă întreprinderea are un studiu de impact, dacă au fost obţinute autorizaţiile de mediu,
dacă sunt litigii cu alte întreprinderi sau cu autorităţile (şi dacă astfel se creează obligaţia decontării
sau a plăţii unor daune interese).
Problemele de mediu pot influenţa în mod semnificativ valoarea întreprinderii. Au existat cazuri
când nu s-au vândut societăţi comerciale deoarece potenţialii investitori nu au acceptat să preia şi
pasivul ecologic, respectiv obligaţia de a face cheltuieli semnificative de depoluare.
Se evaluează în mod curent activele şi pasivele ecologice, rezultatul acestui demers influenţând
direct valoarea întreprinderii (în cadrul metodelor bazate pe active se includ corecţii asupra
elementelor de activ / pasiv, iar în aplicarea metodelor de randament, profitul sau cash-flow-ul se
calculează prin includerea fluxurilor implicate de activele / pasivele ecologice).
Litigiile. Se verifică dacă întreprinderea evaluată este implicată în litigii şi care pot fi
consecinţele acestora. În cazul existenţei unor litigii de muncă se verifică stadiul de rezolvare a

2
acestora. În toate cazurile situaţia litigiilor reprezintă un punct important ce are implicaţii directe
asupra valorii, realizându-se corecţii prin constituirea de provizioane.
După verificarea şi analiza domeniilor juridice prezentate, juristul din echipa de evaluare
formulează concluziile diagnosticului juridic sub forma „punctelor tari“ şi „punctelor slabe“ şi
estimează în termeni valorici consecinţele existenţei acestor determinanţi juridici asupra valorii
întreprinderii.
Ca „punct tari“ ale diagnosticului juridic pot fi exemplificate: statutul întreprinderii legal
constituit, contractele întocmite şi aplicate în conformitate cu prevederile legale, absenţa litigiilor de
muncă, absenţa amenzilor şi penalităţilor fiscale, contracte pe termen lung avantajoase (pe linia
aprovizionării, desfacerii, finanţării), relaţii favorabile cu parteneri comerciali, băncile, administraţia
financiară, deţinerea unor drepturi de proprietate intelectuală (mărci înregistrate, brevete protejate,
acorduri noncompetiţie cu managementul şi persoanele cheie din întreprindere etc.).
Ca „puncte slabe“ ale diagnosticului juridic pot fi menţionate: litigiile comerciale, de muncă,
existenţa unor amenzi şi penalităţi fiscale, riscul pierderii salariaţilor ce ocupă poziţii importante, lipsa
contractelor de asigurare etc.
În raportul de evaluare trebuie să se facă referire concretă la actele normative ale căror prevederi
nu au fost respectate sau a fost dată o altă interpretare decât cea normală.
3. Diagnosticul comercial
Diagnosticul comercial urmăreşte să evidenţieze evoluţia cererii pentru produsele/serviciile
întreprinderii, capcitatea acesteia de a-şi menţine nivelul vânzărilor pe piaţa internă şi externă, de a
genera produse/servicii noi care să-i aducă veniturile şi profitul aşteptat de asociaţi/acţionari sau
investitori.
Diagnosticul comercial are o importanţă deosebită deoarece constituie suportul previziunilor
veniturilor viitoare şi constituie baza informaţiilor folosite de metodele de evaluare bazate pe acestea.
3.1 Analiza mediului economic
Mediului economic reprezintă mediului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea. Analiza
se poate concentra asupra factorilor economici, tehnologici, socio-culturali şi politici care influenţează
activitatea comercială întreprinderii. Trebuie identificate ameninţăriler, oportunităţile prin care mediul
exterior influenţează întreprinderea.
a) Efectul acţiunii factorilor economici poate fi determinat:
a1) la nivel macroeconomic, prin identificarea oportunităţile şi ameninţările generate de evoluţia
indicatorilor macroeconomici, folosirea prognozelor guvernamentale, publicaţiilor Institutului
Naţional de Statistică în legătură cu creşterea PIB, ratei inflaţiei, dobânzilor, ratei de schimb valutar,
preţului produselor petroliere, numărului construcţiilor noi şi a vânzărilor de autoturisme sau bunuri de
folosinţă îndelungată etc.
a2) la nivel microeconomic prin determinarea cererii pentru produsele domeniului/ramurii,
identificarea tendinţei de evoluţie a cotei de piaţă (evoluţia acesteia pe produs sau firmă), nivelului
preţurilor produselor de intrare (început) în economie, ocuparea forţei de muncă în domeniul respectiv
etc.
b) La nivelul factorilor tehnologici trebuie analizate evoluţia ideilor, inovaţiilor, tehnicilor şi
tehnologiilor, materialelor care pot contribui la satisfacerea cât mai bună a nevoilor consumatorilor şi
folosirea cât mai economică a resurselor.
c) La nivelul administratiei publice trebuie urmărite deciziile politice, elaborarea şi aplicarea
legilor, politicile fiscale, monetare etc.
d) Factorii socio-culturali ce pot fi urmăriţi: stilul de viaţă, consumul, formarea familiei, rata de
creştere a populaţiei, distribuţia populaţiei pe vârste, durata medie de viaţă previzionată, rata naşterilor
etc.
3.2 Analiza mediului comercial
În funcţie de tipul întreprinderii, poate fi urmărite următoarele aspecte:
3.2.1 Produsele comercializate. Politica comercială
Sunt analizate categoriile de produse sau servicii comercializate, generatoare de venituri. Putem obţine
o primă imagine de ansamblu asupra activităţii comerciale a întreprinderii analizate şi o schemă a

3
ponderi diferitelor categorii de produse sau servicii în vânzările totale ale firmei.
Politica comercială cuprinde deciziile pe care le ia conducerea întreprinderii cu privire la gama
comercializată, mărimea ei, strategia de produs aplicată, diferenţierea şi poziţionarea produselor,
înnoirea gamei de produse, abandonarea unor produse învechite.
3.2.2 Analiza pieţei
Analizei pieţei pe care activează întreprinderea evaluată poate fi structurată pe mai multe subcapitole:
Piaţa societăţii
Se identifică şi analizează piaţa pe care activează întreprinderea evaluată, piaţa potenţială a firmei şi
cea reală, caracteristicile lor, modul de segmentare a pieţei (după diferite criterii: geografice, pe tipuri
de consumatori, după venit etc.) şi segmentele ţintă, precum şi segmentele ce intenţionează să le
abordeze.
În măsura în care există datele necesare, se poate prezenta poziţia pe piaţă a întreprinderii (cota de
piaţă raportată fie la totalul vânzărilor pe piaţă fie la poziţia celui mai puternic concurent) şi avantajele
sale competitive (gama de produse/servicii oferite, calitate, preţuri, distribuţie, gradul în care
deserveşte un segment neacoperit până în prezent, capacitatea de adaptare a ofertei întreprinderii la
mutaţiile cererii etc.)
Clienţii societăţii
Pornind de la structurarea pieţei se determină caracteristicile clientelei societăţii (clienţi interni şi
externi), pe tipuri de clienţi şi ponderea pe care aceştia o deţin din veniturile realizate de întreprindere
(ex.: persoane fizice - 60%; instituţii bugetare - 15%, societăţi comerciale cu activitate în domeniul
alimentaţiei publice - 15%, alţii - 10%). De asemenea, se vor prezenta principalii clienţi, nominalizaţi,
într-o situaţie care să conţină valoarea contractului şi produsele contractate. Important de analizat sunt
şi modalităţi le de încasare, intervalul de timp la care se realizează încasările, măsura în care o parte
mai mare sau mai mică din clienţi nu îşi onorează obligaţiile contractuale.
Tipul şi numărul clienţilor este un aspect important. Astfel, o întreprindere care are un număr
restrâns de clienţi, are un punct slab pentru că dacă o parte dintre aceştia nu mai au putere de
cumpărare sau dacă îşi schimbă furnizorul, întreprinderea poate avea dificultăţi în desfacere. Ponderea
mare a clienţilor de tip bugetar poate fi considerată o ameninţare, pentru că aceştia sunt caracterizaţi de
instabilitate financiară.
Concurenţii societăţii
Sunt prezentaţi şi analizaţi atât concurenţii direcţi şi produsele acestora cât şi produsele
substituibile, tendinţele în domeniu, produsele importate şi condiţiile în care se realizează importul. În
cazul societăţilor exportatoare se va lua în considerare şi situaţia pieţei externe ca şi puterea
concurenţilor, care activează pe aceasta. Un aspect care poate fi investigat este şi relaţia cu
concurenţii.
Situaţia concurenţei oferă informaţii despre gradul de atractivitate al pieţei (mai puţin interesantă
în cazul unei concurenţe numeroase şi/sau puternice sau când numeroase produse substituibile
ameninţă să ia locul produselor societăţii). La antipod, o activitate lipsită de concurenţă, un monopol,
reprezintă un avantaj deosebit pentru întreprindere, permiţându-i acesteia să acţioneze liber pe piaţă,
fără presiune concurenţială.
3.2.3 Analiza activităţii şi a strategiei întreprinderii
După prezentarea produselor, pieţei şi mediului economic, se realizează o analiză a activităţii
comerciale a societăţii, văzută din prisma strategiei aplicate (care are în centrul său strategia de
marketing), a istoricului vânzărilor, a strategiei de marketing aplicată, detaliată pe cele patru domenii
ale mixului: politica de preţ, politica de distribuţie, politica de comunicare şi politica de produs.
3.2.3.1 Activitatea de contractare - desfacere
Se analizează politica întreprinderii privind contractarea: modul de identificare a clienţilor,
politica contractuală (mod de organizare, termeni contractuali uzuali, durata medie a contractelor

4
comerciale etc.). Analiza poate cuprinde o prezentare istorică a cifrei de afaceri sau a veniturilor
realizate în ultima perioadă (3-5 ani), cu o defalcare a vânzărilor (cantitativ şi calitativ) pe grupe sau
categorii de produse/servicii şi pe pieţe (interne şi externe).
3.2.3.2 Politica de preţ
Este unica componentă a mixului de marketing care este aducătoare de venit. Se analizează:
modalităţile de stabilire a preţurilor (care pot varia în funcţie de tipul de produs sau de servicii oferit),
evoluţia preţurilor pe durata perioadei de analiză, competitivitatea preţurilor practicate, existenţa unor
restricţii (reglementări guvemarnentale de distribuţie), fiabilitatea preţului de cost, dependenţa preţului
de cost de cursul de schimb valutar, reglementări în materie de concurenţă şi preţuri.
Se vor analiza preţurile promoţionale sau speciale pe care le practică firma, în ce condiţii se
acordă, care este cuantumul maxim al rabaturilor, ce rezultate au avut acţiunile de reducere a preţurilor
sau de oferire a unor preţuri speciale.
3.2.3.3 Politica de distribuţie
Analizează canalele de distribuţie ale societăţii, modul în care produsele/serviciile ajung la
clienţi şi/sau consumatorii finali. Aspectele analizate pot fi foarte variate, în funcţie de tipul de produse
şi servicii comercializate şi de modul în care acestea pot ajunge la consumatori. Se analizează alegerea
formei idecvate de distribuţie, care corespunde sau nu specificului produselor şi segmentelor de piaţă
cărora se adresează. Canalele de distribuţie pot fi directe (prin unităţi proprii de comercializare - la
care se descrie amplasarea, suprafeţele,pecializarea etc.- prin poştă, vânzări directe la domiciliu etc.)
sau indirecte (cu unul sau mai mulţi intermediari - angrosişti, detailişti).
Analiza va cuprinde şi relaţiile cu distribuitorii, tipul strategiei de distribuţie iplicată (exclusivă,
selectivă, globală), factorii de succes pentru o distribuţie eficientă.
3.2.3.4 Politica de promovare
Se urmăresc activităţile de comunicare realizate, publicitatea, activităţile de promovare a
produselor, modul în care se construieşte imaginea firmei, relaţiile cu publicul. Se analizează mesajele
publicitare, continuitatea acestora, produsele pe a căror promovare s-a insistat etc. Această analiză este
însoţită şi de evidenţierea costurilor şi a efectelor obţinute, comparativ cu cele scontate.
Structura prezentată este orientativă şi aplicarea unei variante depinde de fiecare caz în parte şi
de relevanţa informaţiilor. Analiza va trebui să prezinte acele aspecte care contribuie la înţelegerea
întreprinderii supusă evaluării şi care pun bazele completării analizei mediului intern, prin intermediul
punctelor tari şi a punctelor slabe.
Diagnosticul comercial poate cerceta următoarele probleme: evoluţia vânzărilor; analiza
structurală a vânzărilor pe produse şi pieţe de desfacere, a clienţilor întreprinderii, a repartiţiei
vânzărilor în funcţie de ciclul de viaţă al produselor etc.

4. Diagnosticul activităţilor operaţionale

Diagnosticul aceasta urmăreşte o analiză detaliată a factorilor tehnici de producţie, a tehnologiilor de
fabricaţie a produselor, precum şi a organizării producţiei şi muncii.
Referitor la imobilizările corporale incluse în patrimoniul întreprinderii sau numai utilizate de
aceasta, evaluatorii trebuie să analizeze:
 starea de funcţionare a maşinilor, utilajelor, gradul de uzură fizică;
 performanţele acestora în raport cu cele care se produc în momentul respectiv;
 posibilităţile de utilizare în viitor;
 mijloacele fixe înregistrate în patrimoniul unităţii, dar care nu mai pot fi folosite datorită
schimbărilor intervenite în structura producţiei;
 încadrarea mijloacelor fixe pe categorii conform Catalogului privind clasificarea şi
duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale;
 situaţia reevaluării activelor fixe în conformitate cu reglementările în vigoare;
 oportunitatea trecerii în conservare a unor active fixe (dacă este cazul); tratamentul acestor
5
 active fixe în procesul de evaluare;
 valoarea investiţiilor în curs de execuţie, stadiul lor de execuţie, finalizarea acestora,
influenţa lor asupra potenţialului tehnico-productiv sau a prestaţiilor de servicii;
 posibilităţile pe care le are societatea comercială a a-şi asigura utilităţile necesare pentru
desfăşurarea normală a activităţii; gradul de dependenţă faţă de utilităţile furnizate de
regiile autonome sau companii de profil.
Pentru imobilizările corporale de natura construcţiilor, în raportul de evaluare, experţii evaluatori,
în urma examinării lor, se pronunţă asupra:
 concordanţei situaţiei din teren cu planurile de construcţie; modificările aduse, baza legală
a acestor modificări, implicaţiile asupra funcţionalităţii şi siguranţei în exploatare;
 situaţiei structurii de rezistenţă în raport cu seismele prin care au trecut clădirile respective;
 schimbările intervenite în destinaţia unor clădiri şi posibilităţile de folosire în viitor;
 situaţia clădirilor din patrimoniul unităţii şi impactul lor asupra realizării activităţii de bază
precum şi a rezultatelor economico-financiare;
Pentru imobilizările corporale de natura mijloacelor de transport (dacă firma evaluată are parc
propriu), în urma examinării structurii parcului pe categorii de mijloace de transport (auto, feroviar,
aerian şi de apă) se vor face referiri la:
 gradul de folosire a parcului propriu, pe categorii de mijloace de transport;
 modul de utilizare a capacităţii mijloacelor proprii de transport;
 stare tehnică, gradul de uzură;
 gradul de reînnoire;
 valoarea cu care sunt înregistrate în contabilitate comparativ cu cea de înlocuire;
 dacă se justifică sau nu existenţa parcului;
 posibilităţile de folosire în viitor a parcului propriu, încadrarea parametrilor mijloacelor
autor în standardele impuse pe plan naţional şi internaţional.
Pentru terenurile de incintă se examinează:
 concordanţa dintre categoriile de suprafeţe existente (construită, aferentă reţelelor, căilor de
acces, liberă) şi cele din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului;
 îmbunătăţirile aduse unor categorii de terenuri;
 schimbarea destinaţiei unor suprafeţe de teren; baza legală şi implicaţiile asupra activităţii
întreprinderii;
 valoarea cu care sunt înregistrate terenurile în contabilitate, avându-se în vedere prevederile
din standardele de evaluare şi de contabilitate.
Pentru producţia şi tehnologiile de fabricaţie se urmăreşte:
 prezintarea succintă a principalelor produse fabricate, servicii etc.;
 prezentarea succintă a procesului tehnologic, eventual prezentarea sub formă de schemă,
schiţă;
 emiterea unei aprecieri asupra tehnologiilor, în raport cu ceea ce există în domeniul
respectiv;
 înţelegerea organizării generale a producţiei;
 înţelegerea derulării transportului intern;
 stabilirea calităţii producţiei/serviciilor;
 evaluarea impactului activităţii întreprinderii asupra mediului;
 alte aspecte referitoare la producţie sau la serviciile pe care le prestează, în funcţie de
obiectul de activitate.
Pentru caracterizarea generală a potenţialului tehnic se recomandă următorii indicatori:
Productia obtinuta
Gradul de folosire a capacitati i de productie  x 100
Capacitate a de productie
Masini si utilaje
Ponderea masinilor si a utilajelor in total active fixe  x 100
Total active fixe
Amortizare a cumulata
Gradul de uzura a activelor fixe  x 100
Valoarea de inventar

6
 Valoarea mijloacelo r fixe noi
Gradul de reinnoire a activelor fixe  x 100
Valoarea de inventar
Cifra de afaceri
Cifra de afaceri la 1.000 lei active fixe  x 100
Active fixe la valoarea reevaluata
Rezultat din exploatare
Rezultat din exploatare la 1.000 lei active fixe  x 100
Active fixe la valoarea reevaluata

În vederea efectuării evaluării, în special prin metode patrimoniale, în sinteza diagnosticului

tehnic, specialiştii trebuie să se pronunţe asupra modificărilor care vor fi efectuate pornind de la
ultimul bilanţ încheiat şi care urmează a fi folosit în evaluare.

5. Diagnosticul resurselor umane

Diagnosticul resurselor umane vizează stabilirea caracteristicilor resurselor umane disponibile şi
adecvarea potenţialului uman, atât cantitativ cât şi calitativ, la obiectivele întreprinderii.
Se va urmări anticiparea unor decizii şi costuri antrenate de evoluţia previzibilă a potenţialului
uman sub aspectul recrutării, angajării, pregătirii profesionale şi remunerării pentru perioada ce va fi
previzionată.
În condiţiile unei concurenţe active şi unui acces tot mai larg al întreprinderilor la echipamente şi
tehnologii moderne, potenţialul uman este considerat un factor tot mai important de succes prin
capacitatea sa de inovaţie, de dezvoltare.
În acest context se poate aprecia că diagnosticul resurselor umane trebuie abordat cu deosebită
atenţie pentru a se putea selecta tendinţele de evoluţie, avantajele şi dezavantajele competitive ale
firmei, oportunităţile şi riscurile care pot influenţa dezvoltarea ei ulterioară.
Se urmăreşte furnizarea de informaţii asupra resurselor umane din punct de vedere al evoluţiei,
structurii, comportamentului şi eficienţei utilizării lor, precum şi performanţa echipei de conducere a
întreprinderii.
Analiza resurselor umane se referă la următoarele componente:
 Analiza dimensiunii şi structurii potenţialului uman;
 Analiza comportamentului personalului;
 Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman;
 Analiza nivelului de salarizare şi motivare a personalului;
 Analiza condiţiilor de muncă.
5.1 Analiza dimensiunii şi structurii potenţialului uman
Analiza resurselor umane are un aspect cantitativ şi altul calitativ. Pentru reflectarea aspectului
cantitativ a potenţialului uman se urmăreşte:
 numărul total al salariaţilor existenţi în evidenţa întreprinderii, cu contract de muncă;
 limita minimă şi maximă a numărului personalului angajat;
 numărul personalului este conform nevoilor şi care a fost evoluţia acestuia în ultima perioadă
de timp;
 corelarea numărului de salariaţi cu volumul de activitate; scăderea numărului de salariaţi poate
fi o consecinţă favorabilă a modificării echilibrului dintre potenţialul uman şi cel material, ca
urmare a reînnoirii activelor corporale, a creşterii gradului de tehnicitate.
Analiza cantitativă se face distinct pe cele două categorii de personal - operativ şi de management.
În afară de analiza cantitativă este importantă şi analiza calitativă, exprimată prin gradul de calificare
al salariaţilor. Se urmăreşte dacă personalul este cuprins în programul de pregătire profesională
continuă.
Investigarea complexă a asigurării cu resurse umane implică şi analiza altor criterii de structurare, cum
ar fi:
• structura salariaţilor în funcţie de natura contractului de muncă;
• structura pe nivel de studii;

7
 • structura pe sexe; şi
• structura pe categorii de vârstă
5.2 Analiza comportamentului personalului
Pentru analiza comportamentului salariaţilor se urmăresc utilizarea timpului de muncă
disponibil, mobilitatea personalului şi conflictele în relaţiile de muncă. Utilizarea timpului de muncă
disponibil este analizată atât sub aspect cantitativ, cât şi sub aspect calitativ, pentru evidenţierea
acestor aspecte folosindu-se indicatori specifici.
Pentru analiza mobilităţii personalului se utilizează indicatori specifici circulaţiei şi fluctuaţiei
acestuia. Mobilitatea personalului poate fi determinată de cauze obiective cum sunt lipsa de motivaţie
sau concedierea pentru cauze economice (şomaj), pensionări, decese, plecări din motive personale sau
mişcări care, prin natura lor, nu sunt dependente de activitatea normală. Un exemplu este cazul celor
plecaţi din proprie iniţiativă, fără aprobarea conducerii. O atenţie deosebită se va acorda fluctuaţiei
personalului cheie.
Gradul de conflictualitate dintre salariaţi (sindicate) şi organismele de conducere se cuantifică
prin indicatori, ca: numărul de greve, numărul de zile de grevă, coeficientul de importanţă a grevei.
5.3.Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman
Această analiză se poate exprima cu ajutorul indicatorului de productivitate a muncii, medie şi
marginală, aceştia caracterizând o relaţie particulară dintre factorul uman şi volumul de activitate.
5.4 Analiza nivelului de salarizare şi motivare a personalului
Se realizează cu ajutorul unor indicatori specifici:
• nivelul salariului şi venitului salarial mediu brut în comparaţie cu cel al sectorului de activitate,
zonă sau economie;
• modul de stabilire a salariului;
• structura şi componentele sistemului de salarizare sau a pachetului salarial, dacă este cazul
(maşină, telefon, poliţă de asigurare).
5.5 Analiza condiţiilor de muncă
Impune verificarea îndeplinirii programelor de protecţie a muncii şi reducere a riscurilor.
Trebuie examinate condiţiile generale de muncă, elemente de ergonomia muncii, întrucât pot necesita
cheltuieli semnificative în perspectivă.
Sfera analizei resurselor umane mai include şi:
• politicile de angajare şi selectare folosite, precum şi politicile de pregătire şi perfecţionare a
personalului;
• existenţa sindicatelor organizate: număr membri, acţiuni desfăşurate, relaţii cu conducerea
societăţii;
• comunicarea în cadrul societăţii, atât pe orizontală cât şi pe verticală;
• existenţa autorizaţiei de la Agenţia de Protecţia Muncii.
6 Diagnosticul managementului firmei
În ceea ce priveşte conducerea firmei evaluate, în cadrul diagnosticului se prezintă următoarele
aspecte:
a) echipa de conducere (nume, prenume, funcţia, vârsta, experienţa în domeniu etc.);
b) baza legală în virtutea căreia îşi exercită prerogativele funcţiei;
c) poziţia echipei de conducere faţă de acţionarii firmei, bănci, administraţia financiară etc.;
d) referiri şi aprecieri asupra stilului de conducere (pe obiective, autoritar, cu delegarea
autorităţii, colegial, centralizat, descentralizat etc.);
e) obiectivele negociate şi prevăzute în contractul de management;
f) gradul de realizare a criteriilor de performanţă.
În finalul acestui diagnostic evaluatorul formulează punctele forte şi slabe ale managementului firmei.
Ca puncte forte se pot menţiona: echipa de conducere tânără, dinamică; realizarea şi depăşirea
criteriilor de performanţă negociate cu acţionarii; îmbunătăţirea poziţiei firmei pe piaţă; colaborarea
bună cu sindicatele etc.
Ca puncte slabe se pot avea în vedere: nerealizarea numitor criterii de performanţă; slăbirea poziţiei

8
firmei în cadrul mediului ei concurenţial; tensiuni în relaţiile cu sindicatele marcate prin creşterea
numărului zilelor de grevă; lipsa de preocupare pentru stimularea iniţiativei şi creativităţii tehnice a
personalului etc.

7. Diagnosticul economico - financiar

7.1 Rolul diagnosticului economico – financiar în evaluarea întreprinderii
Diagnosticul economico – financiar are ca obiectiv esenţial studiul static şi dinamic al activităţii
desfăşurate de întreprindere, permiţând expertului să-şi exprime o opinie asupra rezultatelor obţinute, a
echilibrelor financiare referitoare la sursele de finanţare şi destinaţiile acestora, precum şi în legătură
cu randamentul capitalului investit.
Acest diagnostic se realizează pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare, întocmite în
conformitate cu reglementările contabile în vigoare.
Bilanţul contabil, ca document oficial de gestiune, trebuie să asigure imaginea fidelă, clară şi
completă a patrimoniului, a rezultatelor şi situaţiei financiare (poziţiei financiare).
În activitatea practică este recomandabil ca diagnosticul economic-financiar şi aplicarea
metodelor de evaluare bazate pe profit sau flux de disponibilităţi (cash-flow), ce necesită proiecţii
economico-financiare, să fie realizate de acelaşi specialist sau grup de specialişti, tocmai pentru a
asigura convergenţa celor două mari componente ale procesului de evaluare: diagnostic şi evaluare
propriu zisă.
Din punct de vedere tehnic este necesar ca metodologia utilizată în diagnosticul economico-
financiar să fie practicată şi în realizarea proiecţiilor, aşa cum se prezintă în fig. 7.1.
Fiecare firmă de consultanţă îşi construieşte propria metodologia de realizare a evaluării
afacerilor, în general, şi a diagnosticului economico-financiar, în special.
În continuare nu ne propunem să dezvoltăm propriu-zis o metodologie de diagnostic economico-
financiar, ci doar să oferim puncte de vedere cu privire la zonele de interes ce pot fi abordate în cadrul
raportului de evaluare.

DIAGNOSTIC PROIECŢII

ECONOMIC-FINANCIAR ECONOMICO-FINANCIARE

Situaţia Contul de Alte informaţii Situaţia Contul de Alte informaţii

patrimoniului rezultate patrimoniului rezultate
(N-2) ( N-1) N (N+1) (N+2) …
N-2 N-1 N N-2 N-1 N N+1 N+2 … N+1 N+2 …

Tabloul de Tabloul de
cash-flow cash-flow

N-2 N-1 N N+1 N+2 …

Figura nr. 7.1