You are on page 1of 50

Standarde profesionale pentru evoluția în cariera didactică - Introducere

Proiect cofinanţat din din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi
dezvoltării bazate pe cunoaştere.
Domeniul major de intervenţie: Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare
profesională
Titlul proiectului “Restructurarea sistemului de formare continuă a personalului din
învăţământul preuniversitar prin generalizarea sistemului de credite profesionale
transferabile”.
Beneficiar: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Cod contract: POSDRU/3/1.3/S/2, ID 3777

STANDARDE PROFESIONALE

PENTRU EVOLUȚIA ÎN CARIERA DIDACTICĂ

Prof. univ. dr. Dan POTOLEA (coordonator)


Prof. univ. dr. Steliana TOMA
Prof. univ. dr. Adrian STOICA
Prof. dr. Constantin TRAISTARU
Conf. univ. dr. Maria Eliza DULAMA
Conf. univ. dr. Matei CERKEZ
Prof. dr. Delia ARDELEAN
Prof. Maria GUZU

București, 2012

NOTĂ: Aprobate prin OMENCS nr.4476/06. 07.2016 ,

publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 și 31 bis din


11.01.2017

1
Standarde profesionale pentru evoluția în cariera didactică - Introducere

STANDARDE PROFESIONALE

PENTRU EVOLUȚIA ÎN CARIERA DIDACTICĂ

1. Standardele profesionale - termen de referință în analiza, recunoașterea și


evaluarea profesionalismului didactic

Profesionalizarea și evoluția în carieră sunt intrinsec corelate cu standardele și competențele


profesionale. În accepțiunea Legii educației naționale: ”Dezvoltarea profesională a personalului
didactic, de conducere, de îndrumare şi de control şi recalificarea profesională sunt fundamentate
pe standardele profesionale pentru profesia didactică.”(art.244, al 5).

Recunoașterea statutului de profesiune într-un domeniu sau altul, asigurarea și creșterea


calității programelor de formare, accentuarea principiului răspunderii în evoluția programelor
pretind definirea prealabilă a unui set valid și complet de standarde profesionale.

1.1. Standard profesional

Noțiunea de standard este interpretată diferit și analizată în planuri diferite; astfel se


vorbeste de ”standarde instituționale”, de ”standarde ale obiectivelor și conținuturilor formării”,
de ”standarde metodologice”, de ”standarde evolutive” ș.a.

Există însă, în principiu, o constantă larg acceptată potrivit căreia ”standardul” definește un
anumit nivel calitativ pe care trebuie să-l atingă un program, un proces, o operație sau un produs.
În această accepțiune, vom putea admite că standardele profesionale ale carierei didactice
reprezintă enunțuri privind nivelul calitativ așteptat al prestațiilor profesionale ale cadrelor
didactice, diferențiate pe niveluri de școlaritate și grade de expertiză: profesor cu definitivat,
profesor gradul II, profesor gradul I, profesor emerit.

De obicei, unui standard i se atașează competențe profesionale specifice, dar interpretarea


relațiilor dintre ele este diferită, putându-se identifica cel puțin 2 poziții:
a) poziția potrivit căreia standardele se definesc în cadrul metodologiei analizei ocupaționale ca
un ansamblu de competențe; în această situație, competențele se circumscriu unui standard.
b) poziția potrivit căreia competențele sunt stabilite din perspectiva unui standard sau a unui
criteriu; într-o abordare nivelară, standardele definesc sau dau sens treptelor de evoluție ale
uneia și aceleiași competențe.

Cele două orientări nu sunt reciproc exclusive, de aceea în domeniul formării cadrelor didactice
le vom valorifica unitar. Astfel, vom considera că standardele profesionale se definesc prin seturi
de competențe, iar fiecare competență de pe un anumit nivel evolutiv presupune un criteriu de
performanță. Rezultă că abordarea competenței este de tip progresiv și cumulativ.

Putem accepta, de asemenea, că, în cazul diferitelor etape ale evoluției în cariera didactică, pe
lângă creșterea progresivă a unei competențe, pot apărea și competențe specifice proprii sau cu
un grad mai mare de reprezentativitate pentru un singur stadiu. In concluzie, vom considera

2
Standarde profesionale pentru evoluția în cariera didactică - Introducere

standardul profesional un set de competențe specifice; acestea se particularizează prin natura,


numărul și criteriile de performanță asociate fiecărei competențe.

1.2. Competență

Noțiunea de competență are un caracter polisemantic. Din multitudinea de definiții existente, o


vom alege pe aceea care este completă și funcțională în raport cu obiectivele acestui document,
anume:
Competenţa reprezintă capacitatea dovedită de a selecta, combina şi utiliza adecvat cunoştinţe,
abilităţi şi alte achiziţii constând în valori şi atitudini, pentru rezolvarea cu succes a unei anumite
categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea profesională ori personală în
condiţii de eficacitate şi eficienţă.

În această accepțiune, elementele structurale ale unei competențe sunt: rolurile profesionale sau
sarcinile de muncă/învățare care trebuie îndeplinite, standarde de performanță, contextul,
cunoștințele, abilitățile și caracteristicile de personalitate/atitudinile. Aceste elemente structurale
vizează nu numai construcția programelor de formare profesională continuă ci și implementarea
și evaluarea lor.

Există o tipologie foarte diversificată a competențelor dar, de obicei se operează cu două


categorii, anume: competențe profesionale și competențe transversale. In Figura 1 se valorifică
această clasificare, la care vom adăuga încă o categorie: competențele de specialitate care sunt
asigurate de formarea inițială prin programe universitare de licență și care, în multe cazuri,
preced formarea pentru cariera didactică. Această opțiune concordă cu prevederea din
Metodologia privind formarea continuă potrivit căreia ”Formarea continuă și formarea iniţială
sunt concepute ca procese interdependente, între care se stabilesc interacțiuni și pârghii de
autoreglare menite să adapteze permanent formarea personalului didactic la dinamica proceselor
şi sistemelor de educație” ( art.5, al 2).

3
Standarde profesionale pentru evoluția în cariera didactică - Introducere

Figura 1: Categorii de competențe ale personalului didactic

1.3. Importanța definirii standardelor / competențelor profesionale

Existența unui document care precizează standardele profesionale ale evoluției profesorului
în cariera didactică este utilă tuturor tinerilor care intenționează să opteze pentru cariera
didactică, instituțiilor care oferă programe de formare continuă pentru personalul didactic,
instituțiilor care evaluează sau acreditează programele de formare, managerilor școlari care
elaborează politicile de recrutare și dezvoltare a resurselor umane din școală,
instituțiilor/cercetătorilor care realizează studii comparative (benchmarking) privind pregătirea
profesională a profesorilor din diferite țări precum și fiecărui cadru didactic în vederea elaborării
propriilor proiecte de formare și dezvoltare profesională și al autoevaluării propriilor
performanțe.

2. Premise ale analizei și elaborării standardelor profesionale pentru formarea


și dezvoltarea cadrelor didactice

2.1. Baze legislative și documente europene și naționale

Elaborarea standardelor profesionale ale formării și evoluției în carieră a personalului didactic


este un proces complex a cărui necesitate este în mod imperios reclamată de documentele
legislative și de politică școlară românești și europene. Într-o succintă enumerare, acestea sunt:
a) Legea educației naționale și Metodologia privind formarea continuă a personalului din
învăţământul preuniversitar;
b) Documente ale Uniunii Europene: Recomandarea Parlamentului European privind
dezvoltarea ompetenţelor cheie pentru educația permanentă (2006), Cadrul European al
Calificărilor (EQF- 2008), care vizează armonizarea şi corelarea sistemelor de educaţie şi
formare, din perspectiva învățării de-a lungul întregii vieți, Cadrul Calificărilor în Aria

4
Standarde profesionale pentru evoluția în cariera didactică - Introducere

Europeană a Învățământului Superior (2005 - EHEA) și Descriptorii Dublin privind descrierea


calificărilor.
c) Practici bune ale formării continue, experiențe naționale și internaționale:
Dintre acestea, reținem două experiențe semnificative, relativ recente:
 în cadrul Centrului Național pentru Formarea Profesorilor din învățământul
preuniversitar (CNFP) s-au elaborat standarde ocupaționale (2010 - maistru
instructor, 2011 - profesor în învățământul secundar), care au vizat numai nivelul
inițial al formării profesionale. Ele nu au avut în vedere evoluția în cariera
didactică (gradul II, gradul I, formare continuă și dezvoltare profesională) și nici
diferențierea pe niveluri de școlaritate (gimnaziu și liceu). Este de presupus că
aceste standarde ocupaționale vor fi reconsiderate în condițiile în care formarea inițială
se va realiza prin studii masterale și un stagiu de practică de 1 an.
 în cadrul ACPART, acum Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), s-a elaborat
Metodologia privind Cadrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior din
România (CNCIS), document care prezintă concepția și instrumentele de stabilire și
descriere a competențelor care definesc calificarea profesională a absolvenților
programelor universitare de licență, de masterat și de doctorat. Acest document a
devenit oficial în România prin OMECT nr.4430/2009 și a fost, în urma procesului de
autocertificare, recunoscut a fi compatibil cu exigențele europene (EHEA și EQF) prin
publicarea, în 2011, pe site-ul www.eric-naric.net. Din 2011, a devenit funcțional și
site-ul Registrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior , www.rncis.ro,
unde se postează competențele de specialitate ale absolvenților programelor
universitare, numai absolvenți ai studiilor universitare având dreptul de deveni
profesori în învățământul preuniversitar.

Intrucât standardele privind evoluția în cariera didactică se adresează absolvenților de


învățământ superior, descrierea competențelor profesionale care alcătuiesc prezentele
standarde profesionale privind evoluția în cariera didactică s-a realizat utilizînd
descriptorii de cunoștințe, abilități și atitudini stabiliți prin Metodologia CNCIS, care sunt,
de altfel, recunoscuți și definiți și de Legea educației naționale.

Sistemul de competenţe pe care se întemeiază standardele profesionale ale evoluției în


cariera didactică preia şi adaptează la specificul profesiei didactice şi la cerinţele
învăţământului preuniversitar românesc categoriile şi nivelurile de competenţă cu care
operează Cadrul European al Calificărilor (EQF), Cadrul Calificărilor în Aria Europeană
a Învățământului Superior (EHEA) și Cadrul Naţional al Calificărilor din Învățământul
Superior din România (CNCIS).

Pentru a stabili categoriile de competențe profesionale definitorii pentru cariera didactică,


s-au analizat tipurile de competențe prevăzute de documentele legislative și reglatoare
existente (Tabelul 1):

5
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Tabelul 1: Dezvoltarea profesională a personalului didactic

Prevederile Legii educației naționale, Prevederile Metodologiei formării continue a personalului din învățământul
preuniversitar
Competențe generale Categorii de competențe Competențe formare
prof.gradul II și gradul I continuă

Art.244 (5) Dezvoltarea profesională a personalului didactic, de Art.92: Sistemul de competenţe


conducere, de îndrumare şi de control şi recalificarea profesională sunt cuprinde cinci categorii Art.94-95: Art.96:
fundamentate pe standardele profesionale pentru profesia didactică, fundamentale:
a) competenţe profesionale a) competenţe profesionale: a) competenţe pedagogice;
standarde de calitate şi competenţe profesionale şi au următoarele finalităţi
- competenţe cognitive;
generale: - competenţe funcţional- b) competenţe psiho- b) competenţe sociale;
acţionale; pedagogice:
a) actualizarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniul de specializare c) competenţe referitoare
corespunzător funcţiei didactice ocupate, precum şi în domeniul b) competenţe c) competenţe psiho-sociale: la managementul clasei
psihopedagogic şi metodic; complementare:
- compentenţe digitale; d) competenţe privind
b) dezvoltarea competenţelor pentru evoluţia în cariera didactică, prin - competenţe lingvistice; managementul clasei: d) competenţe profesional-
sistemul de pregătire şi obţinere a gradelor didactice; - competenţe de consiliere; ştiinţifice

c) dobândirea sau dezvoltarea competenţelor de conducere, de c) competenţe transversale: 5) Competenţe info-documentare


îndrumare şi de control; - competenţe de rol;
- competenţe de dezvoltare 6) Competenţe de management al
d) dobândirea de noi competenţe, prin programe de conversie pentru personală şi profesională carierei şi al dezvoltării
noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, altele decât cele personale:
d) competenţe de conducere,
ocupate în baza formării iniţiale;
de îndrumare şi de control;
e) dobândirea unor competenţe complementare prin care se extinde
e) competenţe dobândite prin
categoria de activităţi ce pot fi prestate în activitatea curentă, cum ar fi programe de conversie
predarea asistată de calculator, predarea în limbi străine, consilierea profesională;
educaţională şi orientarea în carieră, educaţia adulţilor şi altele;

f) dezvoltarea şi extinderea competenţe transversale privind


interacţiunea şi comunicarea cu mediul social şi cu mediul pedagogic,
asumarea de responsabilităţi privind organizarea, conducerea şi
îmbunătăţirea performanţei strategice a grupurilor profesionale,
autocontrolul şi analiza reflexivă a propriei activităţi şi altele.

6
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Analiza comparativă a datelor din Tabelul 1 permite evidențierea următoarelor concluzii:


- așa cum stipulează Legea educației naționale, ”dezvoltarea profesională a personalului didactic,
de conducere, de îndrumare şi de control şi recalificarea profesională se realizează pe baza
standardelor profesionale pentru profesia didactică (art.75, al.2);
- rar se observă existența unor tipuri de competențe care se regăsesc în toate articolele citate;
- limbajul nu este omogen, denumirile fiind diferite: ex.:competențe profesionale/profesional-
științifice/competențe în domeniul de specializare;
- una si aceiași competență poartă ”etichete” diferite, fiind inclusă în categorii de competență
diferite.

În avantajul unei concepții coerente și a unui limbaj științific uniform, este de dorit să se elaboreze un sistem unitar de competențe ale personalului
didactic, a cărui specificitate să se concretizeze pe: - formare inițială- formare continuă;
- niveluri de școlaritate;
- pe trepte de evoluție în cariera didactică (grade didactice).

3. Un sistem al competențelor pentru cariera didactică

3.1. Surse de derivare a competențelor pentru cariera didactică

Procesul de derivare a competenţelor profesionale ale cadrelor didactice se bazează pe trei surse importante, anume:
1) analiza ocupaţională, orientată spre studierea
- rolurilor profesionale ale cadrelor didactice din învăţământ
- tipurilor fundamentale de activitate şcolară
- experienţei pozitive în domeniul practicii educaţionale
2) fundamente teoretico-metodologice, luarea în considerare a:
- cercetărilor şi sintezelor teoretice relevante în domeniul ştiinţele educaţiei;
- stadiului de elaborare a standardelor pentru profesia didactică,
3) politicile educaţionale promovate de documente de politică educaţională ale UE şi
naţionale.

7
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Rolurile profesorului și activitățile aferente nu sunt stabile, ci sunt integrate într-un proces dinamic, care conduce la schimbări de conținut ale rolurilor
clasice și la apariția a noi roluri.
Tot mai mult se discută de profesor în ipostazele de: instructor, organizator și facilitator al învățării, consilier, designer curricular, evaluator de
competențe, manager școlar, cercetător.

O nouă viziune asupra carierei didactice ar trebui să încorporeze într-o manieră consecventă și solidară evoluțiile actuale ale acestor roluri.

O analiză sistematică a standardelor profesionale privind evoluția în cariera didactică ar trebui să conțină pentru învățământul preuniversitar referințe la
planurile:
A. Formare continuă în relație cu formarea inițială;
B. Niveluri de școlaritate: educație timpurie, învățământ primar, învățământ secundar inferior,
învățământ secundar superior, învățământ terțiar, învățământ superior;
C. Evoluția în carieră: profesor debutant, profesor gradul II, profesor gradul I, profesor emerit.

Sistemul competențelor pentru cariera didactică este alcătuit, în opinia noastră, din cele trei mari categorii de competențe prevăzute în Figura 1 și
descrise în Tabelul 2:

Tabelul 2: Categorii de competențe:


Categorii de competențe Detalii
1. Competențe de specialitate - Se definesc potrivit Metodologiei CNCIS pentru descrierea calificării asigurate de fiecare program de studii
universitare, se înscriu în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior
- sunt făcute publice de site-ul www.rncis.ro
- sunt descrise de standardul ocupațional.
2. Competențe profesionale Standardul profesional privind evoluția în cariera didactică, elaborat în cadrul Proiectului, conține și descrie
următoarele competențe profesionale:
1. Proiectarea activităţii didactice
2. Conducerea şi monitorizarea procesului de învăţare
3. Evaluarea activităţilor educaţionale
4. Utilizarea tehnologiilor digitale
5. Cunoaşterea, consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor
6. Managementul clasei de elevi

3. Competențe transversale Standardul profesional privind evoluția în cariera didactică, elaborat în cadrul Proiectului, conține și descrie
următoarele competențe transversale :

8
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

7. Dezvoltarea instituţională a şcolii şi a parteneriatului


şcoală-comunitate
8. Managementul carierei şi dezvoltare personală
9. Cercetare educațională aplicativă

Sistemul de competențe definitorii pentru evoluția în cariera didactică propus în acest document este congruent în mod specific cu Legea educației
naționale și cu Metodologia privind formarea continuă a personalului didactic.

Sistemul de standarde elaborat respectă prevederile legale din România potrivit cărora:
”formarea continuă a personalului didactic se întemeiază pe modelul abordării prin
competențe și pe conceptul de dezvoltare cumulativă a nivelului de competență a
personalului didactic” (art.6.) și vizează: ”profesionalizarea carierei didactice; plasarea
sistemului de formare în contextul european al dezvoltării profesionale continue/învăţării
şi formării pe tot parcursul vieţii și orientarea sistemului de formare către mobilitate şi
evoluţie în carieră şi dezvoltare profesională” (art. 90, Metodologia formarii continue)

Tabelul 3: Corespondențe - denumirea competențelor


Competențe - Legea educației naționale Competențe descrise de standardele privind Competențe nominalizate de Metodologia
evoluția în cariera didactică privind formarea continuă
- Actualizarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniul 1. Proiectarea activităţii didactice - competenţe psiho-pedagogice;
psihopedagogic şi metodic; - competenţe profesional-ştiinţifice
- competenţe info-documentare
2. Conducerea şi monitorizarea - competenţe psiho-pedagogice;
procesului de învăţare

3. Evaluarea activităţilor - competenţe pedagogice;


educaţionale - competenţe info-documentare

- Dobândirea unor competenţe complementare... , cum ar fi predarea 4. Utilizarea tehnologiilor - competenţe complementare:
asistată de calculator, digitale compentenţe digitale;
- competenţe info-documentare
- Dobândirea unor competenţe complementare... cum ar fi .... 5. Cunoaşterea, consilierea şi tratarea - competenţe psiho-pedagogice;
consilierea educaţională şi orientarea în carieră, educaţia adulţilor diferenţiată a elevilor - competenţe de consiliere;

9
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Dobândirea sau dezvoltarea competenţelor de conducere, de 6. Managementul clasei de elevi


îndrumare şi de control; - competenţe referitoare la
managementul clasei
- Dezvoltarea şi extinderea competenţelor transversale privind
interacţiunea şi comunicarea cu mediul social şi cu mediul
pedagogic, asumarea de responsabilităţi privind organizarea,
conducerea şi îmbunătăţirea performanţei strategice a grupurilor 7. Dezvoltarea instituţională - competenţe sociale;
profesionale a şcolii şi a parteneriatului
- competenţe info-documentare
şcoală-comunitate

- Dezvoltarea competenţelor pentru evoluţia în cariera didactică, prin 8. Managementul carierei şi dezvoltare - competenţe de management al carierei şi al
sistemul de pregătire şi obţinere a gradelor didactice; personală dezvoltării personale (art.96)

9. Cercetare educațională - competenţe profesional-


aplicativă ştiinţifice
- competenţe info-documentare

4. Metodologia definirii standardelor profesionale privind evoluția în cariera didactică

Prezentul document propune un model nou de definire și descriere a standardelor/competențelor profesionale.


Au fost utilizate 4 surse de descriere, articulate coerent într-un format nou.:
 Din Metodologia CNFPA - au fost preluate următoarele idei: unități de competență, elementele unității de competență, condiții de realizare;
 Din documentele publicate de Parlamentul European referitor la competențele cheie, s-a valorificat ideea structura competențelor: cunoștințe,
abilități atitudini;
 Din Cadrul European al Calificărilor (EQF) - au fost preluate șipuse în valoare ideile sintetizate de conceptele: rezultate ale învățării, cele 8
niveluri de calificare și abordarea competenței din perspectiva autonomiei și responsabilității.
 În mod sistematic, a fost valorificat modelul ACPART, descris în Metodologia CNCIS care este funcțională în România din 2009, cu
distincțiile propuse între competențele profesionale și transversale și cu cei 5 descriptori ai competențelor profesionale, aceste distincții fiind
integrate și în Legea educației naționale

Formatul de analiză și definire a competențelor care alcătuiesc standardele profesionale de evoluție în cariera didactică este prezentat în Tabelul 4:

Tabelul 4: Descrierea unității de competență

10
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Titlul unităţii nr 1: Nivelul calificării profesionale:


Nivelul expertizei didactice (grad
didactic):
Descrierea unităţii de competenţă
Competenţe profesionale: descriptori
Elemente de Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
competenţă
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer Reflecţie critică Creativitate şi Autonomie şi
explicare şi utilizare a şi rezolvare de şi constructivă inovare
limbajului specific probleme responsabilitate

.... .... .... .... .... ....

Toate competențele din prezentul document sunt elaborate din perspectiva acestui model.

S-a optat pentru modelul CNCIS (ANC) pentru că :


- a fost anume proiectat și construit pentru programe care vizează calificări sau seturi de competențe care care se dezvoltă prin învățământul superior
(universitar și postuniversitar);
- este deja validat și confirmat oficial prin OMECT nr. 4430 /2009;
- se bucură de recunoaștere europeană; în urma parcurgerii procedurilor europene de autocertificare, Raportul României este publicat pe site-ul
www.eric-naric.net
***

Competențele profesionale ale personalului didactic trebuie puse în serviciul dezvoltării copiilor, a elevilor și a altor beneficiari ai procesului de
învățământ.
Elaborarea și, în timp, actualizarea periodică a standardelor profesionale privind evoluția în cariera didactică a fost și trebuie să fie
subordonată ideii că standardele profesionale nu reprezintă doar o problemă tehnică, ci trebuie asociate cu o tabelă de valori a educației.
Tocmai opțiunile valorice ale cadrelor didactice sunt cele care orientează într-o direcție sau alta competențele sale profesionale.
Profesorul, oricare ar fi nivelul de școlaritate în care funcționează, trebuie să respecte principiile şi normele de etică profesională, să promoveze o
atitudine responsabilă faţă de activitatea didactică, să respecte drepturile elevilor, personalitatea și unicitatea acestora în cadrul proceselor de predare,
învăţare şi evaluare precum și dreptul părinților în relația lor cu copilul, sprijinind-o și încurajând-o. Recunoaşterea şi respectul pentru diversitate şi
multiculturalitate se corelează cu recunoaşterea şi respectarea diferenţelor individuale și eliminarea discriminărilor de orice fel și se demonstrează prin
comportamente prosociale şi participarea civică.

11
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

STANDARD

PENTRU FUNCŢIA DIDACTICĂ DE PROFESOR PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL CU


GRADUL DIDACTIC I

Prof. univ. dr. Dan POTOLEA (coordonator)


Prof. univ. dr. Steliana TOMA
Prof. univ. dr. Adrian STOICA
Prof. dr. Constantin TRAISTARU
Conf. univ. dr. Maria Eliza DULAMA
Conf. univ. dr. Matei CERKEZ
Prof. dr. Delia ARDELEAN
Prof. Maria GUZU

Unitatea de competenţă nr.1: PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE


Titlul unităţii nr 1: PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă,
7- masterat; 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic): Gradul I
Descrierea unităţii de competenţă
Competenţe profesionale: descriptori
Elemente de Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
competenţă
Cunoaştere, înţelegere, explicare Aplicare, transfer şi rezolvare Reflecţie critică şi Creativitate şi inovare Autonomie şi
şi utilizare a limbajului specific de probleme constructivă responsabilitate

1. Analiza - Cunoaşte metodologia de - Participă la elaborarea de - Evaluează - Elaborează - Colaborează cu

12
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

nevoilor de elaborare şi de aplicare a instrumente pentru contribuția împreună cu elevii/alti consilierul


formare si a principalelor instrumente de identificarea nevoilor şi a specifică a beneficiari planuri școlii/dirigintele/alti
experienței identificare a nevoilor şi a experienţelor de învăţare ale diferitelor individuale de invățare colegi/parinții elevilor
anterioare de elevilor/altor beneficiari. instrumente de pe baza datelor în realizarea analizei de
experienţelor de învăţare ale
identificare a obținute din analiza nevoi.
învățare a elevilor/altor beneficiari - Aplică metode, tehnici şi experienţelor de nevoilor de formare.
elevilor și a altor (chestionar, interviu, studiu de instrumente de cunoaştere a învăţare și a - Își asumă
beneficiari caz) nevoilor de - Proiectează responsabilitatea pentru
personalităţii elevilor
formare în vederea activitățile didactice și aplicarea tehnicilor
- Cunoaşte teoriile privind - Identifică elevii cu necesităţi selectării lor în extracurriculare având specifice analizei de
motivaţia învăţării, relaţia dintre speciale în domeniul raport cu nivelul în vedere interesele si nevoi și pentru
nevoi, scopuri, atitudini, valori de dezvoltare/ nevoile elevilor. interpretarea și
educaţiei.
şi învăţare pregătire al valorificarea datelor
elevilor. obținute.
- Înţelege şi utilizează concepte
precum: personalitate, învăţare,
stiluri de învăţare, învăţare
experienţială, competenţă,
formare continuă, sistem de
credite etc.

2. Proiectarea - Cunoaște prevederile Cadrului - Proiectează activitatea - Redactează - Formulează - Îşi asumă
activităţii de Referință al Curriculumului didactică anuală și proiectarea sugestii pentru responsabilitatea pentru
didactice anuale Național privind finalitățile semestrială la disciplina activitatii organizarea didactică proiectarea activităţii
şi semestriale învățământului gimnazial și de specialitate având în a celor 25% din totalul didactice anuale şi
valorificând critic
conținutul documentelor vedere asigurarea calității de ore de la disciplina semestriale respectând
curriculare: plan-cadru de învățării prin raportarea la experienta anilor principiile de calitate si
de specialitate care,
învățământ, programa, manuale competențe și centrarea pe precedenti și sunt la dispoziția de asigurare a unui
şcolare şi auxiliare curriculare. elev. structura anului profesorului. proces de învățământ
- Asigură acoperirea, în scolar curent. bazat pe competențe și
- Descrie in ce constă mod unitar şi echilibrat, a - Include modalități centrat pe elev.
proiectarea didactică anuală și tuturor conţinuturilor -Analizează critic noi de proiectare
semestrială la disciplina de învăţării prevăzute de şi constructiv didactica la disciplina -Își asumă
specialitate. programa şcolară. diferite modele de de specialitate in responsabilitatea privind
proiectare lucrarea metodico- stabilirea ritmului de
- Descrie contributia didactică anuală și științifică pentru parcurgere a
activităților metodice din școală -Actualizează operativ semestrială pe obținerea gradului conţinuturilor şi de

13
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

la dezvoltarea competentelor planificarea in cazul in care baza documentării didactic I . dezvoltare a


metodologice ale cadrelor intervin factori imprevizibili și participării la competenţelor specifice.
didactice. in mediul educational. schimburi de
experiență sau
mobilități
internaționale.
3. Proiectarea - Cunoaşte modalităţile de - Realizează concordanţa între - Analizează - Include activităţi de - Îşi asumă
unităţii de stabilire a unităţilor de conţinut programă şcolară, competenţe, proiectul elaborat învăţare centrate pe responsabilitatea pentru
învăţare sau prin raportare la competenţele conţinuturi, strategii didactice din perspectiva elev în proiectul calitatea proiectării pe
modulului vizate și lainstrumentele de si de evaluare la nivelul proiectării unităţii de învăţare/ unităţi de
evaluare a acestora. unităţii de învăţare/modulului. semestriale și modulelor. învăţare/module,
didactic
anuale, inclusiv pentru
- Descrie diferite variante de - Actualizează, selectează și identificând - Proiectează unități de publicarea lor în lucrări
lucru privind proiectarea structurează conținuturile eventuale învățare/ module metodico-ştiinţifice.
instruirii la nivelul modulului unităţii de învăţare/modulului neconcordante structurate în jurul
sau unitatii de invatare. didactic. logice sau unei teme integratoare
- Propune activităţi de metodologice. pentru o anumită arie
învăţare realizabile, curriculară sau pentru
relaţionate cu competenţele. - Analizează mai multe arii
posibilitatea curriculare.
-Redactează proiectul unităţii efectuării - Integrează în
de învăţare/modulului didactic corelațiilor dintre lucrarea de gradul I
respectand criteriile de modulul respectiv mai multe variante de
calitate. și alte module/ proiectare a unei
-Consiliază alţi profesori în discipline de unități de
proiectarea unităţilor de învățământ învățare/modul
învăţare/a modulelor. studiate de elevi în didactic corelat cu
gimnaziu. tema tema abordată.

4. Proiectarea - Cunoaşte sistemele de - Operaționalizează -Prelucrează -Structurează - Îşi asumă


lecţiei clasificare a finalităţilor obiectivele lectiei avand in conţinuturile în conţinuturile prin responsabilitatea pentru
educaţionale şi metodologiile vedere competentele specifice vederea utilizarea inovativă a asigurarea
de operaţionalizare a acestora. vizate de disciplina/modulul accesibilizării diferiti organizatori funcţionalităţii
de invatare. informaţiei. cognitivi/grafici.
-Explică metodologia raporturilor dintre
elaborării proiectelor de lecţii. - Corelează timpul alocat -Analizează critic -Imaginează şi obiectivele operaționale
lectiei cu etapele de instruire. şi constructiv realizează noi ale lectiei și
modalităţile de posibilități de corelare

14
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Cunoaște diferite modele de proiectare a interdisciplinară a conţinuturile, strategiile


proiectare a lecției. - Organizează informaţia pe lecţiilor de catre conţinuturilor. de instruire şi de
criterii de esenţialitate. alți profesori. evaluare ale lectiei
- Descrie funcţionalitatea -Formulează sugestii
- Stabilește conţinutul lecţiei: proiectate.
raporturilor dintre obiective, -Identifică de revizuire a
accesibilitate, actualitate, punctele tari şi programei şcolare si
conţinuturi, strategii de instruire
relevanţă, grad de dificultate,punctele slabe ale de elaborare de CDS.
şi metodele de evaluare, la grad de încărcare cu detalii, proiectelor de
nivelul proiectului de lecţie. corelat cu nevoile elevilor, cuactivitate didactică - Manifestă consecvență
resursele propuse şi cu si le adaptează la -Proiectează lecţii
în informarea la zi
competenţele vizate. situaţia reală. structurate după
modele variate, privind noile abordări
-Proiectează situaţii de corelate cu specificul științifice ale proiectării
învăţare variate ca formă de clasei de elevi, cu didactice și în ceea ce
organizare, mod de intervenţie competențele vizate la privește valorificarea
a profesorului, mod de nivelul modului sau acestora în realizarea
comunicare și mod de disciplinei. proiectelor de lecții.
producere a învăţării.

-Proiectează material didactic,


instrumente de înregistrare a
progresului elevilor în
învățare, fișe de lucru și
secvenţe de instruire destinate
obţinerii performanţei.

5. Proiectarea, - Descrie structura unei - Elaborează oferta de CDS - Evalueaza critic - Formulează - Elaborează responsabil
curriculumului la programe şcolare, tipurile de avand in vedere temele calitatea CDS-ului propuneri privind documente curriculare
decizia şcolii – CDS și criteriile de evaluare a solicitate de elevi/familie/ proiectat luând in curriculumul la decizia în condiţii de asistenţă
CDŞ unei programe școlare. comunitate. considerare şcolii, prin consultarea calificată (mentor,
criteriile de consiliului elevilor, a coordonare universitară,
- Stabileste competentele care evaluare a părinţilor elevilor şi inspector şcolar, experţi
- Explică oportunitatea vor fi dezvoltate prin CDS programelor prin realizarea unei în proiectare
introducerii unei noi discipline asigurand concordanta lor cu scolare analize a resurselor curriculară).
cu statut de CDS prin raportare competentele cheie necesar de recunoscute de necesare pentru
la nivelul si interesele de dezvoltat prin invatamantul inspectoratul implementare. -Iși asumă rezolvarea
invatare exprimate de elevi și la gimnazial. scolar si problemelor presupuse

15
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

finalitatile învătământului conducerea - Recomandă de implementarea


obligatoriu. - Stabileste resursele TIC care institutiei scolare.
modificări sau programei de CDS
pot fi utilizate în îmbunătățiri ale elaborate.
- Înţelege relaţia dintre diferite implementarea CDS-ului - Stabilește politicilor curriculare
categorii de competențe, proiectat. corelații între ale școlii privind - Se implică în
organizarea modulară a CDS-ul elaborat, diferite categorii de activitatea comisiilor de
conținuturilor, strategiile de programele CDS. evaluare a calității
evaluare și conducerea învățării disciplinelor programelor de CDS
elevilor la CDS-ul proiectat. obligatorii din - Probează spirit propuse de
gimnaziu și inovativ în implicarea reprezentanții diferitelor
activitățile elevilor in formularea arii curriculare
extracurriculare de opinii privind
inițiate de școală. calitatea diferitelor
discipline cu statut de
CDS pe care le-au
frecventat .

6. Proiectarea -Explică conceptele: adaptare -Propune pentru fiecare -Analizează critic -Îşi asumă
activităţilor curriculară, plan de intervenţie activitate extracurriculară şi constructiv - Iniţiază cel putin un responsabilitatea pentru
extracurriculare personalizat, educaţie formarea unor competenţe programele, proiect de activitate proiectarea unor
remedială, performanţă transversale şi competenţe proiectele extracurriculară care activităţi
(olimpiade, concursuri, specifice variate, în raport cu elaborate, în promovează schimbări extracurriculare de
competiţii), parteneriat, proiect nevoile elevilor. conformitate cu în școală in lucrarea de tipuri diferite şi
educaţional, dezvoltare -Proiectează pentru fiecare nevoile de gradul I. structurate după modele
instituţională. activitate un conţinut: dezvoltare ale variate, corelate cu
structurat logic, accesibil comunităţii, ale specificul grupului de
-Explică tipologia activităţilor elevilor, clar, actualizat, cu şcolii şi ale elevi, cu conţinuturile
extracurriculare, teoriile despre grade variate de dificultate, cu elevilor pentru a abordate, cu
educaţie şi performanţă, despre grad optim de încărcare. permite generarea competenţele vizate.
noile educaţii, despre schimbărilor
managementul schimbării într-o -Proiectează situaţii de cognitive şi
societate bazată pe cunoaştere. învăţare variate in ceea ce atitudinale la
priveste: forma de organizare nivelul
-Explică strategiile de predare- a activitatii, prelucrarea comunităţii, şcolii,
învăţare-evaluare pentru elevii informatiilor, comunicarea elevilor.

16
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

antrenaţi în programe speciale didactica, integrarea TIC in


si pentru elevii cu performanţe lectie, metodele si mijloacele -Identifică posibile
şcolare de invatamant utilizate. erori de proiectare
-Cunoaste prevederile a activităților
regulamentului privind -Proiectează secvenţe extracurriculare
organizarea unităţilor care oferă educationale destinate
activitate educativă obţinerii performanţei si
extraşcolară. instrumente de înregistrare a
rezultatelor învăţării în
activităţile extracurriculare.

7. Proiectarea - Cunoaşte conceptele: produs - Selectează din oferta de -Analizează critic -Valorifică în - Isi asuma
produselor curricular, ghid metodologic produse curriculare existentă şi constructiv proiectarea produselor responsabilitatea pentru
curriculare pentru cadrele didactice, pe cele care favorizează produse curriculare auxiliare proiectarea si
auxiliare material didactic suport, norme procesul de învățământ la curriculare teoriile actuale / implementarea
metodologice, îndrumător pentru disciplina de specialitate. auxiliare existente modele şi moduri produselor curriculare
elevi, caiet de activitate în acord cu nevoile specifice ale instruirii, proiectate.
independentă pentru elevi, soft - Proiectează materiale identificate ale concluziile unor studii
educaţional, set multimedia, didactice: hărţi, diagrame, colectivelor de curriculare integrate.
material didactic. desene schematice, mulaje, elevi, în vederea -Adaptează produsele
machete etc. obţinerii curriculare auxiliare la
- Explică metodologia elaborării progresului şcolar particularităţile
produselor curriculare auxiliare - Proiectează culegeri de şi a satisfacţiei elevilor sau ale
probleme, de texte, de teste beneficiarilor. grupului de elevi, în
- Cunoaște oferta națională de etc. vederea obţinerii
produse curriculare auxiliare. progresului şcolar şi a
satisfacţiei
beneficiarilor.

17
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

CRITERII DE PERFORMANŢĂ . Unitatea de competenţă nr.1: PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE

1) Definește obiectivele activităților de formare în termeni de competențe și le corelează cu finalitățile învățământului gimnazial, cu particularitățile și
nevoile educaţionale ale elevilor.
2) Realizează proiectarea activității didactice la nivel de disciplină, unitate/modul de învățare/lecție/activitate extracurriculară; asigură corelații funcționale
între obiective, conținuturi, strategii de instruire, strategii de evaluare.
3) Utilizează adecvat analiza de nevoi pentru fundamentarea prioritară a obiectivelor și conținutului programelor de formare educațională; documentează
nevoile de învățare ale elevilor.
4) Proiectează strategii inovatoare de învățare și predare centrate pe elev.
5) Proiectează situaţii de învăţare care valorifică experienţa anterioară de învăţare a elevilor, particularitățile lor individuale și de grup.
6) Proiectează sarcini de învăţare a căror rezolvare necesită cooperarea elevilor.
7) Dezvoltă strategii personalizate de implementare a curriculumului național.
8) Selectează, structurează și adaptează informaţia ştiinţifică asigurând actualitatea și accesibilitatea conţinuturilor oferite elevilor.
9) Participă la proiectarea ofertei curriculare a instituţiei de învăţământ, în conformitate cu deciziile de politică educaţională generale şi locale.
10) Stimulează interesul elevilor pentru realizarea conexiunilor disciplinei respective cu alte discipline și cu situații de viață cotidiană
11) Proiectează documente curriculare auxiliare care sprijină implementarea planurilor individualizate de învăţare.
12) Proiectează activități didactice de formare, didactice și extradidactice, valorificând creativ informația științifică în domeniu și prevederile documentelor
curriculare
13) Planifică și realizează abordări inter și transdisciplinare ale curriculumului; dezvoltă forme de curriculum integrat.
14) Utilizează adecvat analiza de nevoi pentru fundamentarea prioritară a obiectivelor și conținutului programelor de formare educațională; documentează
nevoile de învățare ale elevilor.
15) Proiectează, testează și promovează structuri curriculare integrate fundamentate pe noile orientări și teorii din psihologia învățării și gândirii.
16) Participă la elaborarea, evaluarea și revizuirea politicilor curriculare din școală.
17) Dezvoltă programe/strategii curriculare inovatoare bazate pe aplicarea creatoare a rezultatelor cercetării de profil.

18
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Unitatea de competenţă nr.2: CONDUCEREA ŞI MONITORIZAREA PROCESULUI DE ÎNVĂŢARE


Titlul unităţii nr. 2: CONDUCEREA ŞI MONITORIZAREA PROCESULUI DE Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă,
ÎNVĂŢARE 7- masterat; 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic): Gradul I
Descrierea unităţii de competenţă
Competenţe profesionale: descriptori
Elemente de Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
competenţă
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer şi Reflecţie critică şi Creativitate şi inovare Autonomie şi
explicare şi utilizare a rezolvare de probleme constructivă responsabilitate
limbajului specific
1. Dezvoltarea si - Creează canale de -Analizează critic şi -Manifestă creativitate - Asigură situațiilor de
valorificarea - Cunoaște conceptele și comunicare eficientă cu constructiv elementele şi inovare în comunicare o atmosferă
comunicării teoriile moderne privind toate categoriile de comunicării eficiente având structurarea de sprijin, deschisă și
educaţionale comunicarea și public implicate în cooperantă.
în vedere specificul mesajului transmis.
formarea competenţelor
relaționarea umană. comunicării didactice și
de comunicare, în - Construiește situaţii -Valorizează
contexte variate. particularitatile de varsta ale paricularitățile
- Explică relaţia dintre elevilor de gimnaziu de comunicare cu un
- Selectează și utilizează individuale și de grup ale
semnificaţiile mesajului modalități, metode și mare potențial de interlocutorilor în scopul
didactic, tipurile de tehnici de comunicare - Analizeaza autocritic asigurare a participării realizării unei comunicări
comunicare didactică, adecvate în vederea propria capacitate de active şi creative a eficiente.
metodele de eficientizării activității ascultare activă și de elevilor.
învăţământ, stilurile de didactice. depăşire a eventualelor - Asigură
învăţare și finalitățile bariere în comunicarea cu - Contribuie confidențialitatea
- Facilitează constructiv la informațiilor privind
educaționale. elevii, cu părinții acestora
comunicarea elev-elev, dezvoltarea climatului comunicarea cu elevii , cu
elev-grup, elev-clasă, sau cu alți membri ai părinții acestora, cu
-Utilizează în comunității școlare. organizațional al
elev-profesor, profesor- membrii comunității
comunicare conceptele profesor, profesor- școlii și la prevenirea/ scolare și ai comunității
psihologice de bază: părinte etc. gestionarea locale.
personalitate, posibilelor situații
mecanisme psihice, -Folosește o varietate de conflictuale.
învăţare, stiluri de structuri de organizare
învăţare, învăţare grupală a învățării și
modalități de
experienţială.

19
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

individualizare a
instruirii

2. Organizarea şi - Cunoaște legislația și - Crează - Evaluează critic- - Combină într-o - Demonstrează


conducerea reglementările oficiale experienţe de învăţare constructiv documentele manieră individuală și înțelegere, autoritate,
activităţii didactice privind organizarea și semnificative pentru curriculare, resursele personală diferite autonomie, integritate
desfășurarea procesului elev; temporale, umane şi sisteme/modele de profesională şi interes
de învățământ. - Situează elevii de materiale în vederea instruire crescut pentru
- Cunoaște gimnaziu într-un mediu atingerii obiectivelor - Implică elevii în promovarea noului prin
reglementarile interne fizic şi climat afectiv urmărite în lecție. situaţii de învăţare activitatea la clasă și
privind organizarea și optim de învăţare bazat variate ca formă de cercetare ştiinţifică
desfășurarea pe respect şi încredere. - Analizează critic şi organizare,
activităților didactice în constructiv diferite soluții de metodologie, mijloace - Iși asumă
școala respectivă. - Conduce procesele de asigurare a unei ambianțe de învăţământ responsabilitatea
predare-învățare- sănătoase și placute de utilizate, competenţe conducerii procesului de
-Explică teoriile evaluare având în vedere învăţare. vizate a fi formate la asigurare a unui
referitoare la activitatea stilurile de învățare și - Evaluează potențialul elevi. învățământ de calitate la
didactică ca sistem. nevoile elevilor. pedagogic al materialelor şi disciplina de specialitate.
auxiliarelor didactice în - Manifestă o conduită
-Explică interacțiunea - Asigură realizarea inovativă în plan - Permite elevilor și altor
vederea integrării acestora in
dintre stategiile, finalităților educaționale profesional. beneficiari să-și
metodele şi tehnicile de vizate de învățământul procesul de învăţământ. exprime opiniile privind
predare/ învăţare și gimnazial / disciplina/ - Verifică respectarea - Rezolvă problemele selectia manualelor,
finalitățile educaționale lecția respectivă. normelor privind asigurarea apărute în lecție în stabilirea opționalelor,
ale activității didactice. - Oferă elevilor securităţii elevilor pe timpul mod creativ, prin organizarea mediului de
experiențe de învățare desfăşurării activităţii. identificarea unor instruire, planificarea
care promovează soluții noi și eficiente. evaluărilor semestriale,
gandirea critică, - Reflectează asupra activitățile extrașcolare și
rezolvarea problemelor, propriului stil de activitate - Identifică, împreună comunitare.
spiritul inventiv și didactică în vederea sporirii cu elevii/colegii de - Manifestă receptivitate
asumarea numărului de oportunități catedră, modalități noi și deschidere față de noile
responsabilității pentru oferite elevilor pentru de diversificare a modele și metode
propria învățare/ punerea de întrebări, activităților didactice.
devenire. exprimarea propriei opinii și didactice
participarea la luarea /extradidactice la
deciziilor privind planul disciplina de
individualizat de învățare. specialitate

20
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

3. Monitorizarea - Utilizeaza limbajul - Aplică o varietate de - Analizează critic şi - Aplică tehnici noi și - Iși asumă
procesului de specific pentru a descrie tehnici de colectare a constructiv procedurile diversificate de responsabilitatea
instruire relatia dintre invatare, dovezilor referitoare la instituite în școală pentru monitorizare a observării sistematice și
instruire si activitatile progresele elevilor în desfășurarea normală a procesului de înregistrării operative a
de monitorizare, scopul monitorizării procesului de învățământ, instruire. situațiilor de abandon
inregistrare si raportare rezultatelor învățării. pentru monitorizarea școlar, ramânere în urmă
ale scolii. - Monitorizează modul conduitei și procesului de - Valorifică în lucrarea la învățătură, absenteism
de realizare a învăţării de învăţare al elevilor și privind de gradul I experiența sau comportament
- Cunoaşte metode şi către elevii de gimnaziu utilizarea resurselor proprie privind deficitar al unor elevi în
tehnici de monitorizare în funcţie de stilurile lor existente monitorizarea context școlar și
a procesului de învăţare de învăţare, de activității didactice și extrașcolar.
şi de evidenţiere a diferenţierile individuale diseminează bune
rezultatelor. şi de vârstă, de nevoile, practici în domeniu. - Participă / coordonează
motivaţiile şi scopurile activitatea unor comisii
- Cunoaște semnificația lor. de audit al disciplinelor
diferitelor tipuri de - Monitorizează primirea din aceiași arie
feedback. şi oferirea feed-back-lui curriculară.
de către profesor şi elevii
de gimnaziu. - Isi asuma
responsabilitatea pentru
- Participă la activități de judecatile de valoare
monitorizare, înregistrare formulate in legatura cu
și raportare la nivelul desfasurarea procesului
școlii. de invatamant.

4. Reconsiderarea - Descrie semnificatia - Adaptează, în mod - Examinează critic şi - Ajustează proiectele


- Isi asuma
sau revizuirea unor concepte cum flexibil, noul proiect la constructiv propria activitate unităţilor de învăţare
responsabilitatea pentru
proiectului iniţial, sunt: strategie, analiza particularităţile didactică și ia decizii de conform cu situaţia valorificarea informatiei
în funcţie de SWOT, analiza PESTE, comunităţii educaţionale reconsiderare a reală si obiectivele de specialitate în ceea ce
operaţionalizare, și la schimbările care se proiectelor/activității propuse.
dinamica situaţiei privește reconsiderarea si
procedură de revizuire. produc în mediul școlar didactice.
educaţionale și extrașcolar - Adapteaza în mod îmbunătățirea in timp util
- Explică relaţia dintre - Utilizează informațiile - Analizează cu elevii creator proiectul a proiectelor educaționale
ţinte strategice, scopuri, obținute prin punctele slabe identificate în revizuit la dinamica în care este implicat.
operaţionalizare, monitorizare si evaluare demersul de implementare a situaţiei şcolare şi la
procedură de revizuire. în scopul reconsiderării proiectului didactic oportunităţile oferite
proiectării și modului de de comunitatea

21
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

desfășurare a activității - Analizează periodic stadiul educaţională.


didactice. de realizare a obiectivelor
faţă de cele propuse iniţial. - Actualizează și
îmbogățește
- Identifică materiale și materialul didactic din
emisiuni radio-tv cu dotare.
potențial științific și
metodologic posibil de
valorificat în activitatea
școlară și extrașcolară.

CRITERII DE PERFORMANŢĂ. Unitatea de competenţă nr.2: CONDUCEREA ŞI MONITORIZAREA PROCESULUI DE INSTRUIRE


1) Utilizează metode şi tehnici de comunicare eficientă.
2) Facilitează comunicarea internă şi externă între diferite categorii de public, cu tact pedagogic, empatie și consideraţie faţă de aceştia.
3) Organizează situaţii şi activităţi de învăţare într-o manieră flexibilă, creativă cu resursele existente.
4) Monitorizează permanent procesul educaţional pentru obţinerea de feedback continuu, formativ şi sumativ.
5) Gestionează eficient resursele materiale, umane, informaţionale şi de timp în cadrul procesului de instruire.
6) Asigură coerenţa, funcţionalitatea şi echilibrul etapelor de desfăşurare a procesului de instruire.
7) Utilizează instrumente variate de colectare a feedback-lui necesar revizuirii proiectelor implementate.
8) Optimizează proiectul iniţial, în funcţie de dinamica situaţiei educaţionale şi a punctelor slabe identificate în implementarea acestuia.
9) Selecteaza/crează produse curriculare auxiliare care faciliteaza demersurile practice de valorificare a programelor scolare si/sau a manualelor scolare.
10) Utilizează proceduri eficiente de monitorizare a procesului de învăţare şi de evidenţiere a rezultatelor învăţării.
11) Utilizează principalele moduri de instruire: frontal, grupal,individual pentru a genera o varietate de medii de învățare și pentru a sprijini elevii în activittea
de învățare autonomă, independentă și colaborativă.
12) Combină într-o manieră individuală și personală diferite sisteme/modele de instruire: directă, învățare riguros dirijată, învățare perin descoperire, învățare
colaborativă etc., optimizând eficiența învățării.
13) Crează experiențe de învățare care promovează capacități de gândire de ordin superior, oferă elevilor oportunități pentru identificare de probleme, pentru
formularea de ipoteze, pentru colectarea și interpretarea datelor și pentru justificarea concluziilor.
14) Rafinează/dezvoltă moduri de instruire, folosește o varietate de structuri de organizare grupală a învățării și modalități de individualizare a instruirii.
15) Planifică și implementează experiențe de învățare care stabilesc relații durabile între școală și lumea muncii.

22
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Unitatea de competenţă nr. 3: EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE


Titlul unităţii nr.3: EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă,
7- masterat; 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic):
Gradul I;
Descrierea unităţii de competenţă
Competenţe profesionale: descriptori
Elemente de Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
competenţă
Cunoaştere, înţelegere, explicare şi Aplicare, transfer şi Reflecţie critică şi Creativitate şi inovare Autonomie şi
utilizare a limbajului specific rezolvare de probleme constructivă responsabilitate

1. Proiectarea evaluării -Explică relaţia dintre conţinutul - Proiectează instrumente - Examinează critic - Elaborează - Îşi asumă
și a instrumentelor de instrumentelor de evaluare şi de evaluare diagnostică, instrumente de instrumente de responsabilitatea
evaluare standardele de performanţă prognostică, de selecţie evaluare externă , evaluare pentru pentru instrumentele
prevăzute de programa disciplinei şi de certificare a naţionale şi diferite evaluări de evaluare
respective. elevilor, precum si internaţionale, în interne/externe: elaborate, inclusiv
instrumente de evaluare vederea examene, olimpiade, pentru publicarea lor
-Explică relaţia dintre activităţile a calităţii documentelor imbunătăţirii concursuri etc., în în lucrarea de gradul
scolare, cele extraşcolare şi curriculare, a propriilor cadrul unor comisii I, în cărti, articole,
progresul elevilor în învăţare. activităţilor instrumentelor oficiale. volumele
extracurriculare şi a elaborate. conferinţelor etc.
-Cunoaşte instrumente resurselor educaţionale - Construiește teste
recunoscute national/internaţional disponibile. educaționale
de evaluare a calităţii originale, potrivit
documentelor curriculare şi a - Elaborează instrumente metodologiei și
calităţii procesului de învăţământ. de evaluare a calităţii criteriilor specifice
procesului de învăţământ
din gimnaziu.

2. Administrarea - Cunoaște procedurile de -Utilizează o gamă - Identifică - Elaborează variante -Îşi asumă
instrumentelor de administrare a instrumentelor de variată de metode de similitudini şi combinatorii între responsabilitatea
evaluare, analiza și evaluare a elevilor, a manualelor evaluare şi de deosebiri între metodele clasice și individuală pentru
interpretarea datelor alternative, a activitaţilor înregistrare a rezultatelor modul de metodele alternative administrarea
extracurriculare, a ofertelor CDS elevilor. administrare a pentru îmbunătățirea instrumentelor de
culese și luarea deciziei
şi a resurselor umane din şcoală, instrumentelor de calității evaluării evaluare, pentru
privind rezultatul - Calculează principalii

23
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

evaluării. de analiza a datelor culese şi de indicatori statistici evaluare la nivel -Crează pentru elevi analiza şi
interpretare a rezultatelor. pentru interpretarea judeţean/ naţional: oportunități de interpretarea datelor
rezultatelor: media, testări predictive, autoevaluare privind evaluarea
- Motivează alegerea anumitor mediana, modul, concursuri, elevilor la disciplina
metode de analiză şi coeficienţi de corelaţie olimpiade şcolare. de specialitate,
selecţie/stabilire a manualelor etc. inclusiv pentru
alternative, a CDS şi a - Analizează - Apreciază publicarea lor în
activitaţilor extracurriculare - Utilizează metode posibilitatea de rezultatele lucrarea de gradul I,
grafice de vizualizare a realizare a unor evaluărilor prin în cărti, articole,
- Cunoaște reglementările în rezultatelor scolare activităţi de metode cantitative volumele
vigoare privind acordarea de note, evaluare in care se şi/sau calitative. conferinţelor etc.
calificative sau credite -Aplică instrumente utilizeaza TIC.
recunoscute national de - Conștientizează și
profesionale transferabile.
evaluare a calităţii - Reanalizează previne influența
documentelor curriculare procesul de factorilor de
şi a calităţii procesului de evaluare pentru a distorsiune în
învăţământ asigura standarde evaluare.
ridicate de
- Formulează decizia prin validitate, fidelitate
acordarea de note, și obiectivitate.
calificative sau credite
profesionale
transferabile.

3. Informarea şi - Cunoaşte şi întelege modul de - Participă la activităţi de -Compară - Corelează - Îşi asumă
comunicarea redactare a unor rapoarte de (auto) monitorizare, înregistrare rezultatele la concluziile responsabilitatea
rezultatelor şcolare evaluare către instituţii şi raportare în întreaga activităţi de rapoartelor elaborate pentru valorificarea
educaţionale naţionale. şcoală. evaluare operate la periodic privind personală a
nivel local cu cele evaluarea elevilor în experienţei
- Cunoaște modalitățile de - Redactează rapoarte de realizate la nivel vederea identificării acumulate sau a
redactare şi comunicare a autoevaluare a judeţean/ naţional: unor solutii noi. concluziilor unor
rezultatelor evaluarii activităţilor, a şcolii etc. testări predictive, cercetări-acţiune pe
elevilor/manualelor/activităţilor pentru diferite instituţii concursuri, aspecte ale evaluării
extracurriculare, resurselor, educaţionale (ISJ, olimpiade şcolare. în vederea elaborării
proiectelor educaţionale către ARACIP, MECTS) lucrării metodico-
elevi, părinţi, conducerea şcolii, - Prezintă / ştiinţifice de gradul I
inspectorate, comunitate locală şi comunică sau a unor

24
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

partenerii educaţionali. - Elaborează rapoarte rezultate/ comunicări ştiinţifice


pentru activităţi de performanţe
evaluare operate la şcolare relevante -Respectă normele
nivelul ale elevilor prin deontologice privind
şcolii/local/naţional articole ştiinţifice, citarea surselor de
cărţi etc. informare si a
informaţiilor privind
datele personale ale
subiecţilor.

4 . Revizuirea - Înţelege şi explică metodologia - Revizuieşte - Analizează critic - Elaborează rapoarte - Îşi asumă
/optimizarea de evaluare externă a şcolii instrumentele de evaluare instrumentele de de evaluare externă a responsabilitatea
procesului de evaluare utilizate pentru a avea evaluare utilizate. resurselor umane, pentru calitatea
- Înţelege şi explică metodologia calităţi metrice, instituţionale etc. măsurilor de
a rezultatelor invățării formării continue și de obţinere a - Selecteaza
predictive etc. optimizare a
gradelor didactice. corespunzătoare. informatiile care se -Include în lucrarea sistemului de
includ in rapoartele metodico-ştiinţifică evaluare introduse şi
- Înţelege şi explică metodologia de evaluare externa de gradul I un capitol pentru popularizarea
recunoașterii competențelor in functie de / unele elemente acestora prin diferite
obținute în contexte nonformale si criteriile privind sistemul de metode: prezentări,
informale. /indicatorii evaluare a elevilor la publicaţii etc.
recunoscuti in disciplina respectivă,
domeniu. instrumentele de
evaluare şi analiza
semnificaţiei
rezultatelor obţinute
pentru îmbunătăţirea
performantelor
elevilor.

CRITERII DE PERFORMANŢĂ: Unitatea de competenţă nr.3- EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE


1) Elaborează, pe baza matricei de specificaţii, instrumente valide de evaluare a elevilor
2) Integrează sistematic evaluarea formativă în procesul didactic în vederea optimizării procesului de predare-învățare.
3) Îmbunătăţeşte instrumentele de evaluare proiectate pe baza analizei rezultatelor obţinute şi a reflecţiei critice asupra unor instrumente de evaluare
naţionale şi internaţionale;
4) Asigură în evaluare standarde ridicate de validitate, fidelitate și obiectivitate.
5) Selectează manualul elevului, utilizând o grilă de evaluare proprie sau un model existent

25
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

6) Administrează instrumente de evaluare proiectate conform regulamentelor oficiale


7) Inregistrează rezultatele obţinute de elevi în documentele oficiale, respectând normele în vigoare
8) Elaborează rapoarte pentru activităţi de evaluare operate la nivelul şcolii/local/naţional
9) Prezintă rezultatele diferitelor tipuri de evaluări realizate în comisia metodică, în întâlnirile cu părinţii şi/sau prin comunicări şi articole ştiinţifice și în
lucrarea de gr. I.
10) Optimizează / revizuieşte proiectarea unităţilor de învăţare şi a procesului de instruire, pe baza concluziilor desprinse din rezultatele evaluării
11) Desfăşoară activităţi de îndrumare/ sprijin pentru colegii de specialitate din şcoală.
12) Crează pentru elevi oportunități de autoevaluare a activității de învățare și a rezultatelor acesteia.
13) Construiește și administrează teste educaționale originale, potrivit metodologiei și criteriilor specifice.
14) Utilizează surse și metode variate și complementare de colectare, analiză și evaluare a pregătirii elevilor pentru a spori relevanța și acuratețea avaluării.
15) Selecționează și aplică metode și instrumente de evaluare în raport cu mai multe criterii: scopul evaluării, obiectivele învățării, context educațional;
examinează beneficiile și costurile metodelor selecționate.
16) Conștientizează și previne influența factorilor de distorsiune în evaluare.
17) Elaborează variante combinatorii între metodele clasice și metodele alternative pentru îmbunătățirea calității evaluării.
18) Dezvoltă strategii inovatoare de evaluare a performanțelor școlare ale elevilor

Unitatea de competenţă nr.4: INTEGRAREA ŞI UTILIZAREA TIC ÎN EDUCAŢIE

Titlul unităţii nr.4: INTEGRAREA ŞI UTILIZAREA TIC ÎN EDUCAŢIE Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă,
7- masterat; 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic):
Gradul I;
Descrierea unităţii de competenţă
Competenţe profesionale: descriptori

Elemente de Cunoştinţe Abilităţi Atitudini


competenţă
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer şi Reflecţie critică şi constructivă Creativitate şi inovare Autonomie şi
explicare şi utilizare a rezolvare de responsabilitate
limbajului specific probleme

1. Proiectarea - Înţelege interacţiunea -Utilizează resurse - Stabileşte corelaţii între - Identifică noi soft-uri -Îşi asumă responsabilitatea
activităţilor elev-computer – informaţionale pe unităţile de învăţare şi educaţionale în raport cu individuală pentru calitatea
şcolare şi curriculum pentru suporturi multiple tipurile de resurse TIC, în nivelul clasei de elevi, în produselor de pe Internet
extraşcolare disciplinele din în proiectarea special soft-uri educaţionale, vederea creşterii calităţii utilizate în procesul de
gimnaziu precum şi activităţilor şcolare pentru a facilita formarea procesului de învăţământ. învăţământ.
care presupun
pentru activităţile şi extraşcolare. competenţelor vizate de

26
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

utilizarea extraşcolare. curriculum-ul gimnazial.


resurselor TIC
- Identifică erorile/ lacunele/
contradicţiile în informaţiile
oferite de diferite site-uri şi
informează elevii şi colegii
despre existenţa acestora şi
despre modul cum pot fi
corectate/actualizate, utilizând
inclusiv forumurile de
discuţii.

2. Utilizarea - Cunoaşte experienţa - Crează grafice, - Decide care este momentul - Crează material didactic, - Respectă principiile etice
resurselor TIC altor profesori din alte tabele, diagrame, în care este benefică fise de lucru, pagini Web şi legale în legătură cu
pentru şcoli în utilizarea TIC în proiecte, imagini integrarea TIC în lecţie. pentru activităţi şcolare, plagiatul şi drepturile de
facilitarea învăţământul gimnazial. etc., cu ajutorul extraşcolare sau de autor.
calculatorului, -Analizează critic cu elevii promovare a ofertei
procesului - Descrie consecințele situații de utilizare nelegală a
folosind diverse educaţionale a şcolii, - Manifestă o atitudine
educaţional nerespectării normelor TIC și consecințele
softuri. utilizând resurse TIC. autoreflexivă asupra
legale de utilizare a TIC nerespectării normelor efortului personal de
în mediul școlar și în naționale și internaționale în - Redactează lucrarea de utilizare a tehnicilor și
spațiul extrașcolar. - Foloseşte domeniu. gradul I valorificând tehnologiilor computerizate
utilitarele de diferite surse de informare pentru cresterea calității
prezentări şi accesate prin TIC și lectiei și pentru dezvoltarea
mijloacele modalități grafice de personală.
multimedia. ilustrare realizate cu
ajutorul computerului.
3. Adaptarea şi - Explică necesitatea - Oferă elevilor - Compară concluziile - Crează activități - Își asumă
optimizarea optimizării procesului oportunităţi de a desprinse din analiza utilizării îmbunătățite de învățare responsabilitatea pentru
procesului educaţional utilizând folosi TIC într-o TIC în predare/evaluare cu interdisciplinară pe baza procesul de luare a
educaţional prin resursele TIC din şcoală. varietate de scopuri cele care vizează utilizarea valorificării resurselor TIC. deciziilor în contexte de
şi de contexte altor tipuri de resurse activitate imprevizibile și
integrarea TIC
scolare şi educaţionale în vederea pentru respectarea
în activităţile de extraşcolare. optimizării utilizării TIC în normelor de asigurare a
învăţare şi diferite contexte de învăţare. sanatății și a securității
evaluare muncii în utilizarea
echipamentelor tehnologice
moderne de informare și

27
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

comunicare.

4. Evaluarea - Cunoaşte şi explică - Elaborează - Compară şi integrează - Elaborează referate -Îşi asumă responsabilitatea
eficacităţii şi modul de utilizare a rapoarte/ concluzii datele obţinute prin diferite metodice/articole care individuală pentru calitatea
eficienţei unor metode de evaluare privind avantajele metode de evaluare a valorifică bunele practici produselor TIC utilizate
utilizării TIC în a eficacităţii şi eficienţei şi dezavantajele eficacităţii şi eficienţei unui care s-au dovedit eficiente sau recomandate elevilor.
unui program/proiect utilizării TIC în program/proiect educaţional şi eficace pentru elevii din
procesul
educaţional care diferite activităţi care utilizează TIC: ultimii ani de gimnaziu în
educaţional utilizează TIC: şcolare şi observarea, chestionarul, alte contexte de învăţare:
observarea, extraşcolare din interviul, analiza învăţarea interdisciplinară,
chestionarul, interviul, gimnaziu. documentelor etc. crearea de CDS, editarea
analiza documentelor revistei şcolii etc.
etc.

CRITERII DE PERFORMANŢĂ. Unitatea de competenţă nr.4: INTEGRAREA ŞI UTILIZAREA TIC ÎN EDUCAŢIE

1. Accesează şi descarcă frecvent din reţeaua internet sursele de informaţii de specialitate


2. Utilizează editorul de texte Word şi utilitarul de prezentări PowerPoint pentru crearea, prezentarea şi tipărirea resurselor didactice
3. Integrează eficient în lecție soft-urile educaţionale disponibile.
4. Utilizează selectiv resursele TIC în activităţi educaţionale diverse (evidenţa rezultatelor învăţării, banci de itemi, dezvoltarea de CDS, revista școlară etc.)
5. Consiliază elevii şi parinţii acestora cu privire la folosirea adecvată a diferitelor resurese TIC în activităţile şcolare şi extraşcolare.
6. Analizează critic cu elevii situații de utilizare nelegală a TIC și consecințele nerespectării normelor naționale și internaționale în domeniu.
7. Proiectează activităţi şcolare şi extraşcolare care necesită utilizarea TIC, respectând principiile pedagogice şi particularităţile de vârstă ale elevilor
8. Actualizează site-ul şcolii cu informaţii privind activităţile şcolare şi extraşcolare în vederea promovării ofertei educaţionale a acesteia
9. Generalizează experienţele TIC care s-au dovedit utile la disciplina de specialitate în alte contexte de învăţare (învăţarea interdisciplinară, învăţarea
individualizată etc.)
10. Evaluează critic efectele utilizării TIC în activităţile educaţionale şi formuleză sugestii de imbunătăţire, la nivelul şcolii/inspectoratului.
10. Desfăşoară, când e solicitat(ă), activităţi de îndrumare/ sprijin în TIC pentru colegii din şcoală.
11. Crează material didactic, fise de lucru, pagini Web pentru activităţi şcolare, extraşcolare sau de promovare a ofertei educaţionale a şcolii, utilizând resurse
TIC.
12. Redactează lucrarea de gradul I valorificând diferite surse de informare accesate prin TIC și modalități grafice de ilustrare realizate cu ajutorul
computerului.

28
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Unitatea de competenţă nr.5: CUNOAŞTEREA, CONSILIEREA ŞI TRATAREA DIFERENŢIATĂ A ELEVILOR


Titlul unităţii nr. 5: CUNOAŞTEREA, CONSILIEREA ŞI TRATAREA DIFERENŢIATĂ A Nivelul calificării profesionale: 6-
licenţă, 7- masterat; 8- doctorat.
ELEVILOR Nivelul expertizei didactice (grad
didactic):Gradul I;
Descrierea unităţii de competenţă
Competenţe profesionale: descriptori

Elemente de Cunoştinţe Abilităţi Atitudini


competenţă Autonomie şi
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer şi rezolvare de Reflecţie critică şi Creativitate şi
explicare şi utilizare a probleme constructivă inovare responsabilitate
limbajului specific

1. Planificarea - Descrie diferite modalităţi - Planifică activităţile de - Examinează critic - Propune - Iși asumă
activităților de de planificare a consilierii şi consiliere şi de tratare diferite modele de modalităţi responsabilitatea
cunoaştere, consiliere tratării diferenţiate a elevilor diferenţiată a elevilor luând în planificare a originale de pentru realizarea
şi de tratare considerare și opinia celor organizare a
de gimnaziu:. activităţilor de activităților
interesați. informaţiilor şi
diferenţiată a elevilor consiliere şi de planificate la
de planificare a
-Revizuieşte periodic procesul tratare diferenţiată a activităţilor de termenele și în
de proiectare a activităţilor de elevilor de consiliere şi de ritmul stabilit.
consiliere şi de tratare gimnaziu în vederea tratare
diferenţiată pentru a fi în acord selectării celor mai diferenţiată a - Raportează,
cu cazuistica identificată adecvate. elevilor de periodic, stadiul
gimnaziu realizării
activităților
planificate.

2. Utilizarea unor - Descrie specificul -Aplică diferite metode și - Examinează critic, - Adaptează - Își asumă
modele, metode şi diferitelor modele, metode, tehnici de cunoaștere și împreună cu aplicarea responsabilitatea
tehnici de consiliere şi de consiliere și de diferențiere a consilierul școlii, și tehnicilor de pentru modul de
tehnici de cunoaştere, tratare diferenţiată a elevilor cunoaștere,
consiliere şi de tratare activității didactice cu elevii. selectează metode aplicare a
de gimnaziu. consiliere
și tehnici adecvate școlară și de diferitelor metode
diferenţiată a elevilor - Stimulează interesul elevilor
- Descrie valoarea diferitelor pentru abordarea și orientare în și tehnici de
pentru autocunoaștere prin: soluționarea unor consiliere a
metode și tehnici de consiliere carieră la

29
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

a elevilor de gimnaziu din consultarea unor materiale scrise cazuri speciale: particularitățile elevilor de
perspectiva rezolvării unor sau video, consultarea site-urilor elevi cu dificultăţi elevilor de gimnaziu și
dificultăți de învățare, de și a altor resurse on-line pentru de învăţare, cu gimnaziu și ale pentru
susținere a elevilor cu CES contextului în
orientare și consiliere școlară și cerinţe educative recomandările
sau de tratare diferențiată a care se
elevilor supradotați. profesională speciale sau utilizează. făcute.
supradotaţi.

3. Valorificarea - Cunoaște metode și tehnici - Stabilește o relație dinamică și - Foloseşte - Elaborează - Susține
datelor/informaţiilor de înregistrare, analiză colaborativă cu elevul, informaţiile culese studii educația
obţinute prin primară, de prelucrare și de consilierul școlar și familia despre elevii de psihopedagogice interculturală,
aplicarea de modele, interpretare a datelor obținute elevului în vederea valorificării gimnaziu pentru având ca obiect incluzivă și
prin aplicarea a diferite datelor obținute prin aplicarea identificarea cunoașterea, personalizată.
metode, tehnici şi
metode şi tehnici de tehnicilor de cunoaștere/ situaţiilor atipice. consilierea şi
instrumente de
cunoaștere/ consiliere a consiliere/orientare. tratarea
cunoaştere, consiliere elevilor de gimnaziu. -Analizează critic diferenţiată a - Asigură
și tratare diferențiată - Completează/participă la elementele elevilor de confidențialitatea
a elevilor -Cunoaşte metodologia de completarea fisei de consemnate în fişa gimnaziu și le informațiilor
completare a fişei de caracterizare psihopedagogică a psihopedagogică a valorifică în obținute despre
caracterizare psihopedagogică elevilor. elevilor pentru lucrarea de elev și familia
a elevilor de gimnaziu. corectarea sau gradul I acestuia prin
- Valorifică informaţiile culese reformularea unor activitățile de
pentru diferențierea și aprecieri. cunoaștere,
individualizarea activității orientare și
didactice prin crearea de - Corelează datele consiliere.
oportunităţi de învăţare și culese prin diferte
activități extracurriculare metode și le
variate, în funcţie de valorifică împreună
particularităţile de dezvoltare ale cu elevul in
fiecăruia. elaborarea planului
individualizat de
învățare și în
orientarea școlară.

4. Evaluarea efectelor - Explică relația dintre situația -Foloseşte rezultatele evaluărilor - Analizează critic - Propune -Analizează

30
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

activităţilor de școlară și deciziile elevului anterioare pentru îmbunătăţirea și, eventual, își modalităţi noi efectele propriilor
cunoaştere, consiliere, privind orientarea sa școlară, continuă a activităţilor de reconsideră propria de evaluare a intervenţii prin
tratare diferenţiată a pe de o parte, procesul de consiliere şi de tratare activitate de efectelor prisma codului
elevilor în scopul cunoaștere, de consiliere şi de diferenţiată a elevilor de consiliere şi tratare activităţilor de deontologic al
tratare diferenţiată a elevilor gimnaziu diferenţiată a consiliere şi de activităţilor de
îmbunătăţirii acesteia
de gimnaziu, pe de altă parte. elevilor de tratare cunoaștere,
gimnaziu diferenţiată a consiliere și de
elevilor de tratare diferențiată
gimnaziu a elevilor .

5. Aplicarea unor - Explică drepturile copiilor la - Aplică diferite strategii de -Analizează efectele - Inițiază noi -Îşi asumă
strategii de consiliere a educație și politicile europene consiliere a familiei în aplicării diferitelor forme și responsabilitatea
familiei în probleme și naționale în domeniu. probleme de integrare a elevilor strategii de activități de pentru efectele
specifice activităţii în prima clasă a gimnaziului. informare și colaborare cu strategiilor
- Cunoaște structura consiliere a familia pentru aplicate în
şcolare a elevilor sistemului de învățământ și - Soluţionează în colaborare cu familiilor elevilor rezolvarea unor informarea și
nivelurile de calificare părinții unele probleme curente de gimnaziu asupra probleme inedite consilierea
profesională pe care le cu care se confruntă elevii la evoluției școlare a ale elevilor . familiei elevilor
facilitează. finalizarea studiilor gimnaziale. elevilor. de gimnaziu
- Cunoaşte, explică/
- Organizează consultații cu
argumentează /adaptează
familiile elevilor referioare la
modalităţile consiliere a
suportul acestora privind
familiei în probleme specifice
continuarea studiilor în
educaţiei elevilor de gimnaziu
învățământul secundar superior
sau în învățământul profesional.

6. Gestionarea -Cunoaşte şi explică diferite - Organizează întâlniri ale - Personalizează -Oferă, în - Îşi asumă
proceselor de strategii de facilitare a elevilor din ultimele clase de şi particularizează lucrarea de răspunderea
integrare şcolară a procesului de integrare a gimnaziu cu reprezentanți ai procesul de integrare gradul I, modele pentru
elevilor, de relaţionare elevilor de gimnaziu în agenților economici și ai a elevilor de de bune practici consecinţele pe
mediul organizaţional al şcolii autorității locale. gimnaziu în mediul în domeniul care le produc
la nivelul clasei şi al
şi de stimulare a procesului organizaţional al aplicării unor informaţiile
organizaţiei şcolare și - Rezolvă unele situații
de relaţionare pozitivă între şcolii şi în clasa de strategii eficiente consemnate în

31
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

de orientare în carieră membrii clasei de elevi; conflictuale privind integrarea elevi. de facilitare a fişa
elevilor în mediul organizaţional procesului psihopedagogică
- Înțelege că elevii sunt al şcolii şi în clasa de elevi. - Sprijină elevii integrării asupra evoluţiei
diferiţi din punctul de vedere să-și construiască și elevilor de şcolare şi
al felului în care învaţă și se - Oferă oportunităţi de să-și realizeze gimnaziu în personale a
adaptează la mediul școlar. colaborare a elevilor de la propriile proiecte. mediul elevului
dferite clasei în realizarea unor organizaţional al
proiecte comune de promovare a şcolii şi în clasa
imaginii școlii.. de elevi.

CRITERII DE PERFORMANŢĂ. Unitatea de competenţă nr.5: CUNOAŞTEREA, CONSILIEREA ŞI TRATAREA DIFERENŢIATĂ


A ELEVILOR

1) Recunoaște relevanța diversității în educație; susține educația interculturală, incluzivă și personalizată.


2) Concepe și realizează programe de formare adecvate elevilor cu interese și aplitudini diferite, cu dificultăți de învățare, cu dizabilități sau supradotați.
3) Sprijină elevii să-și construiască și să-și realizeze propriile proiecte.
4) Realizează o cazuistică relevanta a situaţiilor ce reclamă consilierea elevilor de gimnaziu (preadolescenţilor)
5) Aplică, responsabil, metode şi instrumente de cunoaștere, consiliere și tratare diferențiată a elevilor
6) Completează fisa de caracterizare psihopedagogică a elevilor respectand normele in vigoare.
7) Colaborează cu alte cadre didactice pentru rezolvarea unor probleme curente de consiliere şi tratare diferenţiată a elevilor
8) Consiliază și colaborează cu părinţii pentru soluţionarea, în colaborare, a unor probleme curente cu care se confruntă elevii
9) Rezolvă probleme de integrare a preadolescentului în mediul organizaţional şcolar şi în grupul educaţional
10) Sprijină familia elevului în rezolvarea unor probleme complexe specifice preadolescenţei
11) Oferă modele de bune practici în domeniul consilierii şi tratării diferenţiate a elevilor de gimnaziu
12) Realizează studii psihopedagogice având ca obiect consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor de gimnaziu.
13) Folosește strategii inovatoare pentru tratarea diferențiată a elevilor derivate din cercetări de profil; dezvoltă noi programe sau proceduri.

Unitatea de competenţă nr. 6: MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

32
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Titlul unităţii nr. 6: MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă,
7- masterat; 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic):
Gradul I;
Descrierea unităţii de competenţă
Elemente de Competenţe profesionale: descriptori
competenţă
Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer Reflecţie critică şi Creativitate şi inovare Autonomie şi
explicare şi utilizare a şi rezolvare de probleme constructivă responsabilitate
limbajului specific

1. Amenajarea - Descrie avantajele și - Aplică strategii eficiente şi - Rezolvă cu tact - Manifestă creativitate în- - Îsi asumă
ambientului limitele a diferite variante
variate de organizare, problemele care apar în adaptarea spatiului școlar al responsabilitatea
clasei de elevi. de amenajare ergonomică a împreună cu elevii, a sălii de legătură cu clasei la necesitățile creării şi menţineri în
spatiului de învățare. clasă și a altor spații din estetica și vizibilitatea somatofiziologice, de sala de clasă a unui
școală. clasei de elevi. sănătate și de învățare ale mediu şi a unui climat
-Explică elevilor şi - Adoptă soluții de elevilor de lucru care
colegilor avantajele dispunere flexibilă a -Analizează periodic, favorizează învăţarea.
mobilierului ergonomic și mobilierului, de iluminare și împreuna cu clasa, - Indentifică modalități noi
modular pentru dezvoltarea aerisire naturală, de acces și propunerile de operare de de amenajare a spatiului de - Manifestă
relatiilor de cunoaștere deplasare în spatiul clasei. schimbari în ceea ce care dispune scoala și de disponibilitate pentru
reciprocă și comunicare priveste ambientul clasei. dezvoltare a unei strategii dialog și respectarea
interpersonală. - Asigură amplasarea unitare de creare a unui sugestiilor și
echipamentelor didactice și ambient sanatos, ecologic, initiativelor elevilor
posibilități de afișare a placut și funcțional de
produselor activității învățare.
grupurilor de invătare.
-Crează, împreună cu elevii
- Remediază, împreuna cu clasei, materiale de
elevii si conducerea școlii, evidențiere a identitătii
eventualele clasei.
disfuncționalități, care apar
în ceea ce priveste dotarea
și ambientul clasei.

33
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

2. Proiectarea - Descrie dimensiunile - Proiectează activități care -Reflectează critic asupra - Valorifică în comisia - Elaborează studii de
activităţii procesului de conducere a facilitează procesul de experienței anterioare a metodică și în lucrarea de caz în vederea
clasei de elevi clasei de elevi:social- constituire a clasei de elevi grupului de elevi şi gradul I soluțiile care s-au solutionării
ca grup psihologică, normativă ca grup cu identitate propune schimbări dovedit eficiente în eventualelor situații
ergonomică, operațională proprie. constructive; managementul clasei de conflictuale, în condiții
psihosocial
și inovatoare. elevi de autonomie şi cu
- Proiectează experiențe de -Analizează periodic respectarea normelor
-Descrie clasa de elevi ca învățare care implică elevii eficienta activităților -Inițiază actiuni de de etică profesională
grup psiho-social care în examinarea drepturilor și proiectate privind calitatea stimulare a interesului
realizează o activitate responsabilităților lor învățării și climatul elevilor pentru asumare de - Respectă elevii ca
comună și are o structură organizațional al clasei de roluri în activitățile persoane cu interese,
și caracteristici proprii: elevi. proiectate experiențe și abilități
scopuri, norme, structură, - Aplică instrumente diferite;
coeziune, dinamică. sociometrice de cunoaștere
a stadiului dezvoltării - Manifestă autonomie
relațiilor interpersonale în organizarea unor
dintre elevii clasei în cercetări simple
vederea proiectării privind proiectarea şi
activităților comune și a organizarea clasei de
responsabilităților ce revin elevi;
elevilor clasei în activitățile
școlare și extrașcolare.

3. - Cunoaște tehnici de - Folosește strategii - Dezvoltă cultura grupală a - Conduce în mod


Organizarea şi motivare a elevilor pentru interactive care - Reflectează asupra clasei de elevi prin valori autonom clasa de elevi
conducerea viața de grup. promovează relații de relatiei dintre rezultatele expresive:simboluri, şi își asumă
socială a comunicare și socio- învățării și evolutia sloganuri, ceremonii, team- responsabilitatea
- Descrie tipurile de relații afective pozitive între relatiilor interpersonale biulding. pentru de deciziile pe
grupului
interpersonale în clasa de profesor și elevi și între dintre elevii clasei în care le ia.
şcolar elevi: de intercunoaștere, elevi. vederea adoptării unor - Crează noi situații de
de intercomunicare, socio- - Inițiază oportunități pentru decizii plasare a elevilor în centrul - Acceptă și valorifică
afective preferențiale și de ca elevii să lucreze în unor experiențe comune de diversitatea elevilor și îi
influentare. cooperare. învățare, comunicare, traire tratează în mod
- Identifică proiecte afectivă. echitabil.
- Corelează informaţiile - Crează și menține în lecții educaționale și strategii de
privind particularităţile o atmosferă plăcută, comunicare/cooperare ale -Identifică modalități noi de

34
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

intelectuale si de vârsta favorabilă colaborării cu și clasei de elevi cu alte clase orientare și valorificare a - Cultivă relatii de
ale elevilor clasei cu intre elevi. de elevi, din scoală sau din resurselor umane și parteneriat cu elevii
normele stabilite formal/ alte scoli. materiale de care dispune clasei punând accent
explicite și cu cele stabilite - Organizează activitatea grupul educațional în pe participare,
de grupul școlar/implicite. clasei in vederea vederea realizării sugestie, negociere.
sincronizării obiectivelor obiectivelor care vizează
-Explică elevilor individuale cu cele ale clasa de elevi
dependența rezultatelor comune, ale clasei.
școlare individuale de
normele și performantele -Organizează activităţi
grupului. educaţionale centrate pe
grupul de elevi;

- Facilitează comunicarea
și asumarea
responsabilităților la nivelul
grupurilor de învățare.

- Propune și stimuleaza
elevii clasei sa
interacționeze direct pentru
a realiza activități comune.

-Încurajează participarea
elevilor la luarea deciziilor
care privesc activitățile
clasei.

4. Rezolvarea - Cunoaște mecanismele - Previne apariția situațiilor - Analizează, împreună cu - Manifestă creativitate în - Promovează luarea
conflictelor psihologice de aparare pe conflictuale discutând cu elevii, situațiile de utilizarea tehnicilor de deciziilor în colaborare
dintre elevi şi a care le poate declanșa elevii normele interne și distorsionare a imaginii prevenire a conflictelor şi cu elevii clasei.
crizelor teama la elevi. externe ce trebuie respectate individuale sau grupale de acceptare de către elevi a
- Descrie tipologia și și consecințele încălcării asupra faptelor. responsabilității personale. - Valorifică,
educaţionale
implicatiile conflictelor acestora promovează și
privind invătarea si - Analizează critic și - Oferă ajutor, consiliere și recunoaște deschis
comportamentul elevilor. - Aplică tehnici de evitare a coerent valoarea posibilelor feedback constructiv elevilor contribuția grupului la
- Cunoaște valoarea conflicteler şi crizelor strategii de intervenție care-i semnalează situații aplanarea surselor de

35
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

diferitelor strategii de educaționale. înainte de luarea deciziei conflictuale în familie. conflict.


intervenție: negociere, privind aplicarea lor.
dominare, fraternizare, - Analizează și negociază cu - Inițiază activități de grup
elevii cele mai adecvate - Analizează critic cauzele care dezvoltă la elevi
terapi ocupațională,
strategii de rezolvare a unor unor conflicte şi crize care capacitatea de negociere,
susținere morală, strategii situații conflictuale aparute presupun implicarea
bazate pe rutină și ritual. - în clasa de elevi. familiei în rezolvarea lor.
- Cunoaşte şi descrie
tehnici de identificare,
mediere şi rezolvare a
conflictelor.

CRITERII DE PERFORMANŢĂ: Unitatea de competenţă nr. 6 MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

1) Asigură un climat socio-afectiv securizant, bazat pe încredere şi pe cooperare.


2) Aplică strategii de organizare și consiliere a grupului de elevi.
3) Foloseşte tehnici sociometrice de identificare a configurației relațiilor interpersonale din clasa de elevi.
4) Stabilește, împreuna cu elevii, un cadru adecvat și ferm (reguli de conduită, atitudini, responsabilități, ambient etc) pentru desfăşurarea activităţilor
comune.
5) Analizează, impreună cu elevii, evenimentele care favorizează performantele clasei la invățătură și evoluția relațiilor interpersonale.
6) Identifică strategii de comunicare/cooperare ale clasei de elevi cu alte clase de elevi din scoală sau din alte scoli precum și cu comunitatea locală.
7) Colaborează cu profesorii care predau la clasă pentru realizarea unui management eficient al clasei de elevi
8) Monitorizează comportamentul clasei de elevi şi gestionează situaţiile conflictuale.
9) Inițiază activități de grup care dezvoltă la elevi capacitatea de negociere, de rezolvare de probleme și de prevenire/diminuare a situațiilor conflictuale.
10) Folosește strategii interactive care promovează relații de comunicare și socio-afective pozitive între profesor și elevi și între elevi.
11) Dezvoltă și implementează strategii manageriale care abilitează elevii să-și asume responsabilitatea pentru propriile lor comportamente de învățare.
12) Proiectează și realizează experiențe de învățare care implică elevii în examinarea drepturilor și responsabilităților lor, în adoptarea de decizii la nivelul
clasei, școlii și comunității.
13) Elaboreaza studii de caz în vederea solutionării eventualelor situații conflictuale, în condiții de autonomie şi cu respectarea normelor de etică
profesională.

36
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Unitatea de competenţă nr.7: DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ A ŞCOLII ȘI A PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-


COMUNITATE

Nivelul calificării profesionale: 6-


Titlul unităţii nr 7: DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ A ŞCOLII ȘI A PARTENERIATULUI ȘCOALĂ- licenţă,
COMUNITATE 7- masterat; 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad
didactic): Gradul I;

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de Competenţe profesionale: descriptori


competenţă Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer Reflecţie critică şi Creativitate şi inovare
explicare şi utilizare a şi rezolvare de constructivă Autonomie şi
limbajului specific probleme responsabilitate

1. Comunicarea - Înţelege şi utilizează - Demonstrează - Manifestă gândire - Identifică permanent - Utilizează diverse
şi relaţionarea comunicarea verbală, scrisă abilităţi de critic- reflexivă asupra domenii noi de comunicare, canale de comunicare:
cu membrii şi multimedia într-o comunicare și de propriei capacități de în general, și de comunicare mass-media,
organizaţiei şcolare varietate de forme şi realaţionare cu comunicare în diferite didactică, de colaborare, și comunicaţii electronice
contexte, utilizând conducerea unității contexte cu personalul de relaționare cu atât în interiorul
cunoştinţele profesionale și de învățământ, cu didactic, didactic conducerea unității de organizaţiei, dar şi în
limbajul din domeniul personalul didactic, auxiliar şi nedidactic. învățământ, cu personalul afara acesteia..
ştiinţelor comunicării şi didactic auxiliar şi didactic, didactic auxiliar şi
disciplinelor conexe. nedidactic. nedidactic.

37
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

2. Gestionarea - Cunoaște conceptul de - Creează premisele - Analizează critic şi - Identifică modalități noi - Provoacă și stimulează
lucrului în echipă muncă in echipă. asigurării proceselor constructiv relatia de pilotare eficientă a relațiile de colaborare
de luare a deciziilor si dintre repartizarea procesului de formare a între membrii
- Descrie tipurile de roluri de delegare a sarcinilor și echipelor alcătuite din organizaţiei şcolare cu
și dinamica formării unei sarcinilor. dezvoltarea relațiilor elevi, din elevi și profesori scopul întăririi
echipe. interpersonale la sau din cadre didactice din sentimentului de
-Utilizează metode şi nivelul echipei. diferite scoli etc.. apartenență la echipa
- Explică natura relațiilor tehnici de educațională din care
existente în echipa din care comunicare și - Dovedește capacitate - Promovează procesele de face parte.
face parte. organizare a muncii in de anticipare, de luare a deciziilor, de
echipa. organizare și corelare a colaborare și de dezvoltare
activităților proprii cu a unor parteneriate cu
- Organizeaza grupuri cele ale grupului. colegii din comisia
de lucru/ateliere de - Elaborează cu metodică și din comunitatea
lucru croscurriculare rigurozitate, școlară.
in vederea rezolvării responsabilitate,
operative a unor acuratețe și
situatii problematice. profesionalism
rapoarte privind
aspecte metodice şi
pedagogice ale
activităţii didactice.
3. Participarea la - Cunoaşte și utilizează - Asigură concordanța - Analizează critic și - Promovează valori - Coordonează
elaborarea şi limbajul și tehnicile de dintre documentele constructiv comportamentale pentru grupuri /comisii de
implementarea elaborare a unui proiect de manageriale personale modalitățile de creştere dezvoltarea adecvată a unei lucru pentru elaborarea
proiectului de dezvoltare instituţională a sau ale catedrei și a prestigiului oferte curriculare la decizia şi implementarea
şcolii, unui plan documentele manage- organizaţiei şcolare. şcolii, întărirea legăturii proiectului de
dezvoltare
managerial, unor proceduri riale instituționale. - Inițiază proceduri şcoală-comunitate, dezvoltare
instituţională
şi ghiduri de bune practici. - Organizează specifice pentru reducerea violenţei în instituţională.
- Explică concepte precum: activități în cadrul implementarea şcoală și aplicarea în - Promovează imaginea
ethos al școlii, cultură catedrei pentru planului de acțiuni al practica imediată a şcolii în comunitate în
organizațională, acord de promovarea politicii școlii. principiilor educaţiei vederea creşterii
parteneriat, plan educaţionale a şcolii. incluzive. prestigiului acesteia şi a
managerial, plan de acțiune - Aplică indicatorii de - Contribuie creativ la valorii sociale a
al școlii, proiect de performanță în construirea unei oferte educaţiei.
dezvoltare instituţională. evaluarea planului de educaţionale care să ia în

38
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

dezvoltare considerare caracteristicile


instituțională. individuale, mediul social
- Sprijină elaborarea de provenienţă, contextul
planului de dezvoltare etnocultural, ritmul
instituţională și individual de dezvoltare şi
implementarea de învăţare al fiecărui elev.
acestuia, prin
colaborare cu
conducerea școlii.

4. Implicarea în - Cunoaşte și utilizează - Desfăşoară activităţi - Analizează critic și - Contribuie creativ la - Folosește cunoştinţele
activitatea specifică legislaţia specifică didactice în constructiv modul în crearea unei culturi a profesionale cu scopul
sistemului de sistemului de asigurare a conformitate cu care curriculumul calităţii la nivelul de a planifica direcţia
asigurare a calităţii calităţii în educaţie. prevederile stabilite contribuie la pregătirea organizaţiei şcolare. de acţiune şi de a stabili
- Cunoaște și înțelege de legislaţia specifică elevilor pentru viaţă. obiective noi pentru
din organizaţia
semnificația conceptelor: sistemului de îmbunătăţirea propriei
şcolară autorizare provizorie de asigurare a calităţii. - Analizează critic și practici profesionale.
funcționare, acreditare şi - Aplică procedurile constructiv viitoarele
evaluare periodică a de calitate necesare activităţi din procesul -Elaborează propriile
unităţilor de învăţământ îndeplinirii cu succes didactic pentru proceduri pentru
preuniversitar. a activităţilor proprii îndeplinirea monitorizarea
şi ale instituţiei. indicatorilor de activităţilor şcolare şi
-Explică şi interpretează - Contribuie la calitate. extraşcolare.
standardele de calitate ale realizarea raportului
instituţiei şi contribuie la privind starea şi
sporirea prestigiului școlii calitatea
pe plan local, regional şi învăţământului din
naţional. unitatea şcolară,
- Selectează informaţiile dovedind
esenţiale cu privire la obiectivitate,
legislaţia specifică exigență,
sistemului de asigurare a corectitudine şi
calităţii în educaţie. profesionalism.

39
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

5. Comunicarea - Explică familiei - Gestionează relaţia - Analizează critic și - Implică părinţii în mod - Tratează cu
eficientă cu prevederile ROFUIP cu cu părinţii prin forme constructiv datele creativ în activităţile şcolii responsabilitate
privire la: dimensiunea diverse de suplimentare despre şi în procesul decizional. contextul socio-cultural
familia/tutorele formală a parteneriatului comunicare, având în comportamentul - Realizează proiecte de al familiei, nevoile şi
şcoală – familie, legislaţia vedere interesul major elevului în familie, colaborare a părinților interesele acesteia
referitoare la drepturile al elevului. atitudinea sa faţă de elevilor cu Cabinetele de privind dezvoltarea
copilului şi la protecţia -Implică familia în învăţare. asistenţă psiho-pedagogică. copilului.
acestuia, tehnicile şi realizarea unui traseu - Identifică la timp
metodologia educațional adecvat cauzele abaterilor de la - Stimulează
managementului particularităților disciplina școlară ale participarea părinţilor la
conflictelor. elevului. unor elevi și activităţile programului
- Cunoaşte şi explică - Pune în evidenţă modalităţile de educaţional.
strategia de consolidare a comportamentul prevenire, informând
relaţiilor şcoală – familie, elevilor în cazuri familia.
prin întărirea rolului școlii excepţionale.
ca furnizor de servicii
complexe.
6. Comunicarea -Înțelege și utilizează - Cooperează cu - Analizează - Se implică în scrierea unor
eficientă cu tehnici diverse de diferiţi parteneri constructiv proiecte educaționale - Dezvoltă şi menţine
partenerii comunicare cu instituţiile educaționali în modalitățile de pentru elevii din comunitate legături cu partenerii
educaţionali, din comunitatea locală. vederea atingerii păstrare a tradiţiilor şi cu obiective precum: sociali şi autorităţile,
obiectivelor educative obiceiurilor locale și protejarea mediului, manifestând
comunitatea şi
- Explică rolul social- ale şcolii. de manifestare a educație civică, educație profesionalism,
angajatorii educativ și specificul -Proiectează şi respectului faţă de pentru cetățenie responsabilitate, spririt
colaborării şcolii cu organizează diversitatea culturală, democratică, de iniţiativă,
autorităţile locale, cu activităţile didactice și etnică şi religioasă. educație pentru sănătate. promptitudine şi
agenţii economici, cu educative în - Reflectează asupra diplomaţie.
unităţile sanitare, cu poliţia, colaborare cu modului în care
cu biserica, cu organizaţiile partenerii educaționali comunitatea locală își
neguvernamentale etc. și cu comunitatea exercită dreptul de
locală. reprezentare în CA al
- Înţelege şi explică modul - Organizează și școlii.
în care școala răspunde administrează mediul - Evaluează modul în
nevoilor comunității locale de învățare în care curriculum-ul la
și utilizează resursele colaborare cu decizia școlii stimuleză
oferite de aceasta. partenerii educaționali studierea unor aspecte
și cu părinții. specifice comunității

40
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Identifică dinamica locale.


de pe piața muncii și
corelarea acesteia cu
procesul educativ.
7. Dezvoltă alături - Cunoaşte metodologia - Stabilește - Evaluează constructiv -Formulează sugestii -Valorifică potenţialul
de partenerii elaborării proiectelor obiectivele efectele pozitive, dar şi privind dezvoltarea metodologic şi educativ
educaţionali şi educationale. activităţilor cu dezavantajele parteneriatului scoala al diferitelor proiectele
comunitatea locală partenerii educaţionali susținerii, implicării și comunitate prin educaţionale în
- Explică și interpretează în concordanţă cu dezvoltării implementarea unor CDS- parteneriat aflate în
proiecte
concepte cheie pentru nevoile şi interesele proiectelor în vederea uri care promovează derulare.
educaţionale utile dezvoltarea proiectelor elevilor. creşterii importanţei traditiile locale si valorifică
axei elev-şcoală- educaționale în parteneriat: - Susţine și facilitează şcolii ca mediu de resursele comunitatii - Cooperează cu cadre
comunitate spirit de echipă, cooperare/ procesul de învăţare cultură şi de civilizaţie. didactice din şcoală şi
colaborare şi al elevilor prin - Lansează proiecte de din alte şcoli pentru
responsabilităţi în parteneriate şi lucrul - Contribuie la parteneriat cu unităţi de realizarea unor proiecte
realizarea proiectelor în echipă. extinderea învăţământ similare din educaţionale.
educaționale etc. - Se implică în managementului România, din Uniunea
elaborarea și derularea participativ la nivelul Europeană sau din alte ţări.
proiectelor de şcolii.
cooperare națională și - Participă la elaborarea
internațională. cererii de finanţare și la
stabilirea responsabilităţilor
în cadrul echipei de proiect.

CRITERII DE PERFORMANȚĂ . Unitatea de competenţă nr.7: DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ A ŞCOLII ȘI A PARTENERIATULUI


ȘCOALĂ-COMUNITATE
1) Se implică în procesul de schimbare a unităţii de învăţământ, adoptând comportamente și atitudini participative şi respectând principiile de calitate în
educaţie.
2) Concepe şcoala ca o organizaţie care învaţă, dezvoltă soluţii noi, creatoare, concepe proiecte de schimbare în contextul şcolii.
3) Dezvoltă proiecte de echipă la nivelul unităţii de învăţământ, înțelege și aplică spiritul de echipă cu diferiți parteneri din interiorul și din afara școlii.
4) Se implică în elaborarea Proiectului de Dezvoltare Instituţională, instrumentul de reglare a ofertei educaţionale, deschis intereselor şi aspiraţiilor cumunităţii.
5) Colaborează cu familiile elevilor, în vederea unei dezvoltări benefice a acestora, atât din punct de vedere al personalităţii, cât şi din punct de vedere al
obţinerii de rezultate bune la învăţătură şi purtare.
6) Colaborează cu partenerii educaţionali şi cu alţi factori implicaţi în educaţie, în beneficul şcolii, al elevilor şi al comunităţii.
7) Dezvoltă parteneriatul scoala - comunitate prin implementarea unor CDS-uri care promovează traditiile locale si valorifică resursele comunității.
8) Se implică în scrierea unor proiecte educaționale pentru elevii din comunitate cu obiective precum: protejarea mediului, educație civică, educație tehnologică,
educație pentru cetățenie democratică, educație pentru sănătate.
8) Cunoaște și utilizează tehnicile specifice de construcție și funcționare eficace a grupurilor sociale.

41
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

9) Susține și propune dezvoltarea unei culturi a evaluării în organizația școlară.


10) Participă la autoevaluarea instituțională a școlii, contribuind la realizarea rapoartelor în vederea autorizării/acreditării/evaluării periodice.

Unitatea de competenţă nr. 8: MANAGEMENTUL CARIEREI ŞI AL DEZVOLTĂRII PERSONALE

Titlul unităţii nr. 8: MANAGEMENTUL CARIEREI ŞI AL DEZVOLTĂRII Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă, 7-
masterat;
PERSONALE 8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic): Gradul
I;
Descrierea unităţii de competenţă
Elemente de competenţă Competenţe profesionale: Descriptori

Cunoştinţe Abilităţi Atitudini


Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer şi Reflecţie critică şi Creativitate şi Autonomie şi
explicare şi utilizare a rezolvare de probleme constructivă inovare responsabilitate
limbajului specific
1. Realizarea - Cunoaşte stadiul actual al -Stabileşte necesarul de -Analizează critic -Manifestă -Realizează autoevaluarea
analizei propriei pregătirii autoinstruire pe baza experienţele creativitate în comportamentului profesional
autoreflexive profesionale, înţelege autoevaluării şi a profesionale, cu scopul elaborarea şi ţinând cont de observaţiile şi
privind nivelul şi necesitatea optimizării recomandărilor primite de a-şi îmbunătăţi aplicarea unor criterii recomandările primite cu
nivelului profesional în urma inspecţiilor competenţele personale de divese ocazii şi îşi asumă
stadiul propriei
existent şi explică propria pentru gradul I. profesionale actuale autoanaliză responsabilitatea pentru
pregătiri abordare pivind evoluţia în formarea şi dezvoltarea
profesionale în cariera didactică profesională continuă.
raport cu exigenţele
carierei didactice

2. Proiectarea - Cunoaşte procesele de -Include în planul - Analizează critic şi - Accesează şi -Îşi asumă responsabilitatea
propriul traseu de schimbare educaţională propriu de formare constructiv fiecare utilizează creator îndeplinirii planului propriu
formare promovate la nivel profesională, realizarea etapă proiectată şi informaţiile din de formare profesională şi
profesională şi lucrării metodico- realizată din planul dezvoltare în carieră.
naţional, în vederea diferite baze de date
ştiinţifice de grad I care propriu de formare

42
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

dezvoltare în carieră corelării acestora cu valorifică experinţele profesională şi în vederea luării


obiectivele fixate în planul profesionale curente şi dezvoltare în carieră deciziilor de
de formare profesională şi noile tendinţe în proiectare şi
educaţie şi cercetare
dezvoltare în carieră . organizare a
propriului traseu
- Cunoaşte şi utilizează profesional.
strategii specifice
planificării carierei. - Adoptă o atitudine
novatoare cu privire
la elaborarea
planului propriu de
formare profesională
şi dezvoltare în
carieră
3. Participarea la - Cunoaște metodologia și - Participă la programe - Utilizează - Identifica modalitati - Manifestă receptivitate şi
programele si oferta de programe de de formare continuă autoreflecţia critică în noi de valorificare la disponibilitate faţă de
activităţile specifice formare continuă specifice pentru actualizarea interventiile pe care le clasă a continuturilor inovaţiile din domeniul
de formare învăţământului gimnazial are in cadrul si metodelor care educaţiei adulţilor.
pregătirii profesionale
şi le valorifică pentru programelor de constituie obiectul
propriul parcurs şi optimizarea formare continuă. programelor de - Iniţiază in scoala dezbateri
profesional practicilor şcolare formare continuă pe baza achizitiilor din cadrul
proprii - Identifică şi programelor de formare.
evaluează critic - Utilizează
- Participă la dezbateri calculatorul - Participă la crearea unei
obstacolele care apar
profesionale şi la (procesare text, comunități de învățare a
în desfăşurarea unor personalului didactic și
elaborarea unor calcul tabelar,
programe de formare a grafice, diagrame, nedidactic din școală.
proiecte privind personalului didactic. prezentări Power
obiectivele, Point) pentru
conţinuturile şi elaborarea şi
metodologia fomării prezentarea
adulţilor. materialelor în cadrul
programelor de
formare.

43
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

4. Asigurarea unui - Identifică -Adaptează proiectul - Manifestă - Raportează - Îşi asumă


caracter flexibil disfuncţionalităţile apărute iniţal de formare şi receptivitate crescută permanent parcursul responsabilitatea pentru
propriei evoluţii în în propria activitate dezvoltare continuă faţă de schimbările din de formare şi raportarea propriei
carieră prin profesională din perspectiva noilor școală care justifică dezvoltare continuă dezvoltări profesionale la
provocări în plan necesitatea unor la rezultatele rezultatele cercetării
reajustarea şi - Cunoaste noile provocări profesional. schimbări cercetării ştiinţifice şi ştiinţifice şi la dinamica
reconsiderarea care definesc contextul fundamentale în dinamica politicilor politicilor educaţionale.
proiectului iniţial economic si socio-cultural - Acordă asistență propriul educaţionale
in care functioneaza cadrelor didactice comportamentul
institutia de invatamant și începătoare în profesional.
implicațiile acestora dezvoltarea lor
asupra perfecționării profesională.
pregătirii profesionale

CRITERII DE PERFORMANȚĂ: Unitatea de competenţă nr.8 MANAGEMENTUL CARIEREI ŞI AL DEZVOLTĂRII PERSONALE

1) Identifică nevoile de formare profesională continuă şi dezvoltare în carieră pe baza autoevaluării şi a recomandărilor primite la inspecţiile de gradul I
2) Corelează obiectivele fixate în planul de formare profesională şi dezvoltare în carieră cu procesele de schimbare educaţională promovate la nivel
naţional și instituțional
3) Se implică în activităţi de învăţare profesională formală şi informală pentru a-şi extinde şi îmbunătăţi activitatea didactică
4) Analizează în comunitatea profesională semnificaţia practică a lucrării de gradul I şi experienţa profesională dobândită
5) Iniţiază dezbateri constructive în cadrul comisiilor metodice şi/sau în cadrul programelor de formare continuă
6) Participă la dezvoltarea instituţională prin implicarea sau iniţierea unor proiecte şi /sau programe educaţionale
7) Revizuieşte periodic proiectul de formare şi dezvoltare continuă din perspectiva noilor provocări în plan profesional
8) Raportează permanent parcursul de formare şi dezvoltare continuă la rezultatele cercetării ştiinţifice şi la dinamica politicilor educaţionale
9) Adoptă un comportament profesional deschis învăţării pe tot parcursul vieţii .
10) Examinează critic-reflexiv activitatea colegilor și propria activitate didactică în vederea stabilirii unor direcții de intervenție ameliorativă.
11) Acordă asistență cadrelor didactice începătoare în dezvoltarea lor profesională.
12) Participă la crearea unei comunități de învățare a personalului didactic și nedidactic din școală, oferă modele de autoevaluare, inițiază și coordonează
programe de formare/perfecționare a cadrelor didactice valorificând resursele interne ale școlii.
13) Raportează propria formare şi dezvoltare continuă la rezultatele cercetării ştiinţifice şi la dinamica politicilor educaţionale
14 Adoptă un comportament profesional deschis învăţării pe tot parcursul vieţii

44
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

Unitatea de competenţă nr. 9: CERCETARE EDUCAȚIONALĂ APLICATIVĂ

Titlul unităţii nr. 9: CERCETARE EDUCAȚIONALĂ APLICATIVĂ Nivelul calificării profesionale: 6-licenţă, 7- masterat;
8- doctorat.
Nivelul expertizei didactice (grad didactic): Gradul I;
Descrierea unităţii de competenţă
Elemente Competenţe profesionale: Descriptori
de
competenţă Cunoştinţe Abilităţi Atitudini
Cunoaştere, înţelegere, Aplicare, transfer şi Reflecţie critică şi Creativitate şi inovare Autonomie şi
explicare şi utilizare a rezolvare de probleme constructivă responsabilitate
limbajului specific
1. - Descrie principalele tipuri - Identifică și definește - Demonstrează - Elaborează micro- - Elaborează proiectul unei
Proiectarea de cercetare educațională. problema de cercetat. legitimitatea, pertinența, proiectul cercetării-acțiune. cercetări individuale în
noutatea și originalitatea condiții de asistență și
cercetării - Cunoaște modele și -Realizează documentarea temei. - Proiectează o cercetare consiliere metodologică.
normele de elaborare a științifică în vederea originală în conformitate
design-ului unei cercetări analizării stadiului - Estimează posibilele cu principiile și normele - Participă la proiectarea
educaționale. cunoașterii în domeniul contribuții teoretice și metodologice consacrate. unor cercetări
de referință și în vederea aplicative ale cercetării. multidisciplinare, realizate
-Numește și descrie operaționalizării - Anticipă rezultatele în echipă.
caracteristicile principalelor conceptelor. - Diferențiază avantajele semnificative ale cercetării.
metode de cercetare și limitele fiecărui model - Respectă principiile etice,
și metode de cercetare. - Examinează
cantitativă și calitativă. - Definește obiectivele / sustenabilitatea proiectului. deontologice ale cercetării
ipotezele cercetării. - Reflectează asupra științifice în domeniul
- Descrie etapele și stuctura modalităților de - Propune modele noi, educațional.
unui proiect de cercetare. -Alege și elaborează asigurare a standardelor inovative de cercetare.
design-ul cercetării: de calitate ale cercetării:
abordare cantitativă, validitate, fidelitate etc.
abordare calitativă,
abordare mixtă. - Apreciază critic
calitatea construcției
- Stabilește metodele de proiectului de cercetare.
colectare și înregistrare a
datelor.

45
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Definește metodele de
analiză și interpretare a
datelor.

2. - Reexaminează relevanța - Selectează populația - Utilizează criterii și - Formulează concluziile - Realizează cercetări
Realizarea metodelor și instrumentelor țintă sau stabilește operații specifice pentru majore ale cercetării, asistate sau sub
cercetării de colectare, înregistrare, de eșantionul - după caz. validarea cercetării: valoarea ei teoretică și coordonarea unor cadre
analiză și de interpretare calitatea controlului aplicativă. didactice universitare, a
adatelor în funcție de - Organizează cercetarea: variabilelor, calitatea unor cercetători sau a unor
contexte; revizuiește sau etape, metode, argumentelor în relație - Corelează rezultatele persoane abilitate.
completează, după caz. responsabilități. cu supozițiile/ipotezele cercetării întreprinse cu
. cercetării, calitatea rezultatele altor cercetări - Realizează cercetări în
- Conștientizează și anticipă -Utilizează sursele și concluziilor cercetării. de factură similară. condiții de autonomie și
factorii de distosiune care metodele de colectare a responsabilitate deplină.
intervin în colectarea, datelor potrivit - Identifică barierele/ - Formulează sugestii
procesarea și interpretarea planificării. impedimentele care /recomandări privind - Conștientizează și ține
datelor afectează realizarea implementarea rezultatelor sub control tendința de a
-Valorifică tehnicile de cercetării și adoptă cercetării. afirmare a subiectivității în
organizarea datelor: măsuri de remediere. cercetare.
- Descrie perspectivele de
tabele, histograme, dezvoltare a cercetării în
grafice etc. -Reflectează critic - Manifestă spirit critic și
asupra limitelor viitorul apropiat.
precauție metodologică în
- Aplică sistematic cercetării. formularea concluziilor
- Elaborează lucrarea
metode și tehnici de metodico-țtiințifică de cercetării.
analiză statistică și gradul I.
prelucrare a datelor
potrivit paradigmei/
modelului de cercetare:
analiza cantitativă a
datelor: tehnici statistice
corespunzătoare și
analiza calitativă a
datelor: programe și
proceduri de analiză
calitativă.

46
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Efectuează operațiile
necesare pentru controlul
variabilelor și testarea
ipotezelor.
- Folosește programe
specializate de calcultator
pentru analiza cantitativă
și calitativă a datelor.

- Alcătuiește și lucrează în
echipe mixte,
multidisciplinare pentru
promovarea unor cercetări
transdisciplinare, cu grad
de complexitate ridicat.

3. - Cunoaște normele - Elaborează comunicări, - Diferențiază variantele - Valorifică rezultatele - Respectă principiile etice
Prezentarea metodologice și tehnicile de articole, lucrari științifice de structurare a cercetării în diferite forme: și deontologice specifice
rezultatelor redactare a unei comunicări, de diferite tipuri. raportului de cercetare în comunicări, articole, cercetării socio-umane.
cercetării. articol, studiu, lucrare funcție de destinația sa. capitole în culegeri de
științifică de gradul I. - Redacteză lucrarea studii, lucrări monografice, -Asigură confidențialitatea
metodico-științifică de - Apreciază calitatea ghiduri metodico- datelor personale.
- Descrie structura unui gradul I. cercetării efectuate științifice.
raport de cercetare. utilizând criterii - Respectă drepturile de
pertinente de evaluare autor.
(semnificația temei,
calitatea design-ului - Acordă acces selectiv
cercetării, relevanța potențialilor utilizatori.
metodelor de colectare și
analiză a datelor,
semnificația și gradul de
valorificare a
rezultatelor .

- Isi autoevaluează
raportul de cercetare
întocmit.

47
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Realizează corelații cu
alte cercetări din
domeniu.

CRITERII DE PERFORMANȚĂ: Unitatea de competenţă nr.9 CERCETARE EDUCAȚIONALĂ APLICATIVĂ

1) Utilizează adecvat conceptele fundamentale din cercetarea socio-umană.


2) Elaborează proiecte de cercetare în conformitate cu principiile și normele metodologiei cercetării științifice.
3) Cunoaște și valorifică metode și instrumente variate de colectare, procesare și interpretare a datelor.
4) Redactează articole, comunicări, rapoarte de cercetare, lucrari metodice în relație cu standardele consacrate.
5) Proiectează și realizează lucrarea metodico-științifică de gradul I.
6) Inițiază cercetări aplicative în aria educațională a didacticilor speciale în acord cu paradigmele reprezentative ale cercetării educaționale.
7) Utilizează programe de calculator dedicate analizei statistice și calitative a datelor.
8) Își asumă organizarea unor cercetări de profil, în plan individual sau la nivelul unor echipe multidisciplinare
9) Acordă asistență cadrelor didactice debutante în efectuarea unor cercetări educaționale de mică anvergură.

Competenţe transversale

Interacţiune -Prezintă în comisia metodică lucrarea de gradul I şi proiectul de cercetare pe care aceasta se fundamentează .
socială -Prezintă proiectele unităţilor de învăţare ca modele de bună practică în comisia metodică
-Analizează în catedră modalităţile de elaborare a produselor curriculare auxiliare cu respectarea criteriilor de calitate.
-Formează echipe de lucru la nivel de arie curriculară pentru organizarea activitaţilor extracurriculare şi pentru modernizarea mediilor de
învăţare.
- Participă la activitatea de elaborare de probe de evaluare în cadrul unor comisii oficiale de evaluare externă/ concurs de nivel judetean sau
național
- Asigură validitatea procesului de evaluare prin activităţi de verificare, împreună cu colegii, a modului de interpretare a rezultatelor şi de
redactare a rapoartelor privind evaluarea.
- Consiliază debutanții în vederea redactării și comunicării rezultatelor evaluării
-Primeste și oferă feedback pozitiv şi constructiv de la elevi, colegi, parinți, cadre de conducere, indrumare si control privind sistemul de
evaluare practicat
- Organizează activităţi de consiliere a profesorilor privind elaborarea de proiecte educationale care vizează schimbări la nivelul colectivelor
de elevi, a organizaţiei şcolare şi a comunităţii locale.

48
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

- Se implică în activităţile de monitorizare, înregistrare şi raportare ale şcolii.


- Desfăşoară activităţi de îndrumare/ sprijin pentru colegii de specialitate care nu au obţinut definitivatul şi/sau au obtinut definivatul şi/sau
Gr. II
- Realizează comunicări în cadrul comisiei metodice sau în alte contexte de ordin profesional privind modul de aplicare a diferitelor metode
și tehnici de consiliere a elevilor de gimnaziu
- Obţine feedback de la elevi şi de la familiile acestora în concordanţă cu problemele elevilor şi prestaţia lor şcolară.
-Prezintă, în colectivul de catedră, rezultatul prelucrării şi interpretării feedback-lui colectat de la elevi şi de la părinţii acestora.
-Consiliază familia în probleme care vizează programul individualizat de învățare al elevului şi soluționarea unor dificultăți școlare pe care
le întâmpină preadolescenții
-Oferă modele de bune practici privind colaborarea cu familia şi cu alţi factori educaţionali pentru gestionarea eficientă a proceselor de
integrare școlară a elevilor de gimnaziu
-Colaborează cu partenerii sociali pentru identificarea unor formule adecvate de organizare a acxtivităţilor extraşcolare
-Relaţionează cu elevii şi părinţii în vederea proiectării şi organizării activităţii;
-Relaţionează cu comunitatea pentru prevenirea conflictelor şi crizelor; solicită intrevenţia părinţilor în rezolvarea unor situaţii speciale;
- Dezvoltă şi promovează o imagine favorabilă asupra şcolii, manifestând receptivitate faţă de problemele comunităţii prin programe
educaţionale specifice, capacitate de organizare, spirit persuasiv şi creativitate.
- Se angajează în relaţii de parteneriat socio-educaţional cu familia şi cu alte instituţii cu responsabilităţi educaţionale.
- Stimulează comportamentele prosociale şi participarea civică. -Solicită ajutorul unor colegi/membri ai comunităţii pedagogice pentru a
aborda constructiv nevoile de învăţare profesională identificate şi a îmbunătăţi comportamentul profesional existent
-Discută planul propriu de formare profesională şi dezvoltare în carieră cu colegii de catedra şi alţi specialişti pentru optimizarea acestuia
-Colaborează la proiectarea unor programe de formare continuă pentru valorificarea lor în activitatea profesională proprie şi a instituţiei în
vederea achiziţiei unor competenţe noi

Comunicare - Utilizează modalităţi de comunicare în limba română, în limba maternă şi în cel puţin o limbă străină într-o varietate de situaţii
orală, scrisă/pe - Își monitorizează propria comunicare şi o adaptează la diferite contexte educaționale şi categorii de audienţă
suporturi IT în - Utilizează resursele IT pentru o comunicare bidirecţională cu elevii, părinţii, colegii şi diferite instituţii educaţionale din ţară şi
limba română, în stăinătate.
limba maternă și - Manifestă iniţiativă în vederea producerii de schimbări şi a inovării mediilor educaţionale prin participarea la proiecte, manifestări
într-o limbă de științifice și
circulație mobilități internaționale
internațională

Respectarea şi - Respectă principiile şi normele de etică profesională şi promovează o atitudine responsabilă faţă de activitatea didactică
dezvoltarea - Respectă drepturile elevilor, personalitatea și unicitatea acestora în cadrul proceselor de predare, învăţare şi evaluare.
valorilor şi eticii - Respectă dreptul părinților în relația lor cu copilul, sprijinind-o și încurajând-o.

49
Standard profesional: Profesor pentru învăţământ gimnazial cu gradul didactic I

profesionale - Demonstrează recunoaşterea şi respectul pentru diversitate şi multiculturalitate

50

You might also like