Archeus

de Mihai Eminescu

"O lume ca nelumea este posibilă neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri."

Opera este prezentată la suprafaţă ca

un dialog amical între doi străini, un
tânăr şi un bătrân, în cârciuma
"Corabia lui Noe", într-o seară de
iarnă. Aceştia se angajeză într-un
dialog de natură filosofică: bătrânul
îi explică tânărului ce este Archaeus:
"singura realitate pe lume, toate
celelalte sunt fleacuri-Archaeus este
tot". Bătrânul pune problema
misterului existenţei omului în lume,
ceea ce este asemenea “teoriei
apriorismului kantian”. În primele rânduri demonstreaza receptarea anumitor filozofii, arte sau
poezii. La urmă ajunge la concluzia, conform căreia, fiecare fiinţă a lumii vede total diferit
lucrurile, pentru el însemnând adevărul absolut. Omul nu este capabil să perceapă tot, deoarece
fiecare cugetare aduce o nouă nelămurire, acesta fiind o altă caracteristică însemnată a prozei
fantastice, conform căreia întotdeauna apar întrebări fără răspuns. Timpul măsurat este necesar
doar pentru omenire pentru a se încadra în lume, acesta însa este infinită, deci acesta face posibil
ca omul să “călătorască” în diferite timpuri. Este posibilă trecerea din realitate în vis şi invers, o
idee determinantă a lui Eminescu. Întrebările şi nelămuririle în operă succedă, ajungând la cele
mai înalte culmi, finalul fiind însă enigmatic. La urma urmei aflăm un singur lucru, “Archaeus
este etern. Şi etern este tot ce este întotdeuna de faţă .. . în acest moment.” Deci omul se mişcă
continuu în timp, îmbrăcând înfăţişări diferite, de fiecare dată cu o nouă şansă de schimbare,
dar “cei mai mulţi oameni însă rămân întrebări, uneori comice , alteori neroade, alteori pline de
înţeles , alteori deşerte.”

Cu cât mă aprofundam mai mult în lectură cu cât apăreau mai multe semne de întrebare,
textul inducându-mi o stare meditativă privind omul, timpul si spaţiul. Recunosc ca lectura si
înţelegerea textului nu au fost uşoare, dar a meritat.

Cosmin NECHITA