TURISMUL RELIGIOS ÎN

BUCOVINA
 CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE………………………………………-pag
CAPITOLULII - CONSIDERAŢII ASUPRA NOŢIUNII DE TURISM..-pag
II.1. Definirea noţiunii de turism………………………………………-pag
II.2. Tipuri de turism…………………………………………………...-pag
II.3. Factorii genetici ai turismului…………………………………….-pag
II.4. Caracteristicile turismului religios……………………………….. -pag
II.5. Structura fenomenului turistic…………………………………….-pag
CAPITOLULIII- PRINCIPALELE METODE ŞI PRINCIPII DE
CERCETARE DIN GEOGRAFIE UTILIZATE……………………….-pag
CAPITOLUL IV-TRĂSĂTURI ISTORICE ŞI GEOGRAFICE
ALE BUCOVINEI……………………………………………………….-pag
IV.1. Scurt istoric………………………………………………………. -pag
IV.2. Cadrul natural……………………………………………………..-pag
IV.2.1. Principalele unităţi de relief
IV.2.2. Alcătuirea geologică
IV.2.3. Clima
IV.2.4. Reţeaua hidrohrafică
IV.2.5. Vegetaţia şi fauna
IV.2.6. Solurile
IV.2.7. Resursele naturale
CAPITOLUL V- POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC……………-pag
V.1. Caractizare generală………………………………………………..-pag
V.2. Edificiile religioase…………………………………………………-pag
CAPITOLUL VI- INFRASTRUCTURA TURISTICĂ…………………-pag
VI.1. Infrastructura în turismul religios…………………………… ..-pag
VI.2. Analiza infrastructurii turismului religios……………………. -pag
CAPITOLUL VII-FLUXUL TURISTIC LA MĂNĂSTIRILE
DIN BUCOVINA…………………………………………………….. -pag
CAPITOLUL VIII- CĂILE DE ACCES…………………………… -pag
CAPITOLUL IX- ELEMENTE DE AMENAJARE TURISTICĂ…. -pag
CAPITOLUL X- CARTE DE IMPRESII…………………………… -pag
CAPITOLUL XI-PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE ALE
TURISMULUI RELIGIOS ÎN BUCOVINA…………………………. -pag
CAPITOLUL XII- CONCLUZII……………………………………… -pag
 I. Introducere

Regiunea istorica BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde

astăzi peste zona din apropierea oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si
Radăuţi din Romania si zona Cernăuţi din Republica Ucraina, impreuna cu
nordul Moldovei a fost denumita şi ”Tara de Sus”. Această zonă oferă
privelişti de o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri
ctitorite de foşti mari domnitori şi boieri moldoveni (Muşatinii , Alexandru
cel Bun ,Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu,
Familia Movileştilor )fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneţ (albastru)
, Humor (roşu) , Suceviţa (verde),Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de
culori). Toate prin picturile exterioare (fresce) au intrat in evidenţa
UNESCO şi au primit, în anul 1976 premiul “Pomme d’Or” al Organizaţiei
Internaţionale FIJET pentru valoarea lor cultural-turistică.

“ motto “

„Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta

în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri
din trecut îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”

NICOLAE IORGA
 II. Consideraţii asupra noţiunii de turism

II.1. Definirea noţiunii de turism

În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe

plan naţional cât şi internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe
fenomene ale civilizaţiei contemporane nu numai prin proporţiile impresionante
ale populaţiei globului care-l practică, dar mai ales prin implicaţiile sale.
Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce
realizează o mare complexitate de situaţii, de la necesitatea firească de a
cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi, până la cerinţele reconfortării
fizice sau intelectuale
Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi
însuşirile de a călători, pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau
avionul, de placere sau pentru îngrijirea sănătăţii.
Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie
aspectele mai mult sau mai puţin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu
toate însuşirile aerul, pământul, vegetaţia sau apa. Dar oricât de spectaculoase
vor fi asemenea însuşiri, ele pot da deplinătate numai în măsura asocierii
lor “civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale, istorice, economice privite
ca atare, dar mai ales pe firul metamorfozelor lor în timp şi spaţiu.
Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom
avea prilejul să ne bucurăm de “natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în
manifestarea armonioasă cu munca şi inteligenţa omenească.

Din punct de vedere etimologic, conform dicţionarului

Larousse, termenul “turism” ar proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în
circuit”, care a fost preluat de limba franceză “tour” –călătorie, plimbare. Pe
de altă parte, unele dicţionare susţin originea engleză a cuvântului, provenit
din “tour” şi “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki, 1977).
Există o serie de definiţii ale turismului care sau remarcat de-a
lungul timpului.

Definiţie elaborată de Swizewschi şi Oancea (1977) consideră

turismul un fenomen social-economic de masă, caracteristic civilizaţiei
industrial-urbane ce se deplasează in cadrul relaţiilor interdependente dintre
mediul geografic şi societate. El constă în consumarea produsului turistic pe
diferite arii geografice şi unităţi de timp, ca urmare a deplasărilor banale ale
indivizilor în afara activităţilor productive sau a obligaţiilor de serviciu,
având ca rezultat regenerarea forţei de muncă, refacerea sănătăţii
îmbogăţirea orizontului cultural (inclusiv satisfacţii spirituale).
• În opinia lui Pompei Cocean turismul este
un fenomen social –economic în continuă expansiune, generat de nevoia
umană de cunoaştere, recreare şi recuperare fizico-psihică în condiţiile unei
civilizaţii solicitante, dar cu posibilităţi materiale superioare.
• Definiţia Academiei Internaţionale de Turism
(cu sediul la Monte Carlo) conform căreia turismul este un termen care
desemnează călătoriile de agrement, ansamblul de măsuri puse în aplicare
pentru aprovizionare, organizarea şi desfăşurarea acestui tip de călătorii,
precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor.
Turismul se distinge de călătorie prin alegerea deliberată a
ţintei de către persoana în cauză şi de asemenea prin preocuparea exclusivă
pentru satisfacerea plăcerii sale.
În afara factorilor de bază cuprinşi în definiţiile anterioare,
fenomenul turism este influenţat şi de factorii demografici (creşterea numerică
a populaţiei cu activităţi neagricole, modificări în structura profesională a
populaţiei), factori economici (creşterea progresului tehnic cu consecinţe
directe asupra dezvoltării bazei turismului şi asupra venitului populaţiei),
factori sociali şi culturali cu rol hotărâtor în geneza şi evoluţia turismului
(puterea de cumpărare, timpul liber), factori politici şi psihologici.

Aşadar, în definirea termenului de turism se evidenţiază o serie

de puncte comune:
• scopul turismului care constă în relaxare
• refacerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă

Realizarea acestor scopuri cu ajutorul bazei tehnico-materiale şi

organizatorice proprie turismului (reţeaua de cazare, birouri de turism, unităţi
specializate de alimentaţie publică) şi elemente de bază tehnico-materiale
generale (căi de comunicaţie mijloace de transport, aprovizionarea cu energie
electrică).
Îmbinarea armonioasă a acestora două determină deplasarea unei
mase importante de persoane de la punctele de rezidenţă spre obiectivele
turismului.
 Industria turistică necesită trei elemente fundamentale aflate în
continuă intercondiţionare :
Atractivitate
Accesibilitate
Amenajabilitate

II.2. Tipuri de turism

“Tipul” ca expresie integratoare de nivel superior, defineşte

esenţa fenomenului turismului, respectiv condiţionările lui fundamentale. El
este sinonim unui anumit model la scara căruia procesele ce se desfăşoară
primesc tente specifice, particulare în raport cu celelalte modele. Tipul apare
astfel ca un cumul de însuşiri şi interrelaţii, desfăşurate spaţial într-o
perioadă de timp determinată (P. Cocean, 1996). Relaţia dintre tipurile de
turism şi spaţiul geografic este cât se poate de flexibilă: pe acelaşi teritoriu
se pot practica mai multe tipuri de turism, selectivitatea aparţinând resurselor
atractive existente în perimetrul dat.
Apreciind că orice structurare în domeniul turismului trebuie să
se sprijine pe nevoia umană de recreare, refacere şi culturalizare, actul
turismului poate îmbrăca una din următoarele expresii tipologice :

1 .turism de recreare - are ca scop fundamental al practicării

sale satisfacerea nevoilor recreative ale populaţiei antrenată în munci
solicitante, cu mare consum de energie fizică şi psihică sau care locuieşte în
habitate recunoscute prin stres cotidian.
2 .turism curativ -cu rol în îngrijirea sănătăţii. Turismul de
cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori
naturali (izvoare termale şi minerale, nămoluri, aer ionizat).
3. turismul cultural – este numit adesea şi turism de vizitare,
organizat în vederea vizitării monumentelor de artă, cultură şi ale altor
activităţi umane.
4. turism complex sau polivalent –întruneşte atributele rezultate
din asocierea recreării cu refacerea fizică şi psihică de ordin curativ sau ale
recreării cu fenomenul de culturalizare. Se impune precizarea că, în practica
fenomenului turistic, nici unul dintre tipurile de turism nu este pur, în
fiecare dintre ele se însumează, cu ponderi neglijabile, unele valenţe ale
celorlalte tipuri (P. Cocean, 1996).
Turismul îmbracă şi alte forme cu caracter secundar cum ar fi:

Turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru

drumeţie şi practicarea sporturilor de iarnă;
Turismul comercial, expoziţional, al cărui practicare este ocazionată de mari
manifestări de profil (târguri, expoziţii).
Turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice,
folclorice)
Turismul sportiv, cunoaşte o mare extindere, având ca motivaţie diferite
competiţii ale disciplinelor sportive.

II.3.Factorii genetici ai turismului

În afirmarea fenomenului turistic, o contribuţie decisivă aduc

următorii factori: demografici, economici, politici, psihologici, sociali, tehnici.
1. Factorii demgrafici. Acţioneză prin prin creşterea numerică a
populaţiei, acest indicator fiind privit ca un rezervor potenţial de practicanţi
ai turismului. Cu cât numărul populaţiei actuale este mai mare, cu atât
probabilitatea existenţei unui număr mai ridicat de practicanţi ai turismului
creşte. Sporirea longevităţii, un indicator important, conduce la creşterea
ponderii grupei vârstnice în structura populaţiei, care din punct de vedere al
implicării sociale şi al cuantumului de timp liber, deţine cele mai optime
condiţii pentru activităţi de recreere. Şi nu în ultimul rând creşterea ponderii
tineretului.
2. Factorii economici. Exercită o puternică influenţă asupra
turismului, el fiind o activitate practicată in primul rând de cei care şi-au
asigurat, cel puţin, mijloacele minime de existenţă.
Nivelul veniturilor dictează nu numai forma de turism (de
scurtă sau de lungă durată) şi calitatea serviciilor turistice (a confortului), ci
şi distanţa la care se practică acesta.
Industrializarea, urbanizarea şi implicit poluarea şi stresul au
amplificat necesităţile de recreare şi refacere a organismelor umane supuse,
într-o perioadă evolutivă scurtă, insuficientă adaptării, unor presiuni deosebite
ale mediului.
3. Factorii politici. Contribuie adesea, pe perioade scurte, la
afirmarea sau restrângerea activităţilor turistice prin regimul impus.
Conflictele din anumite zone şi insecuritatea, consecinţe dezastruoase asupra
infrastructurii turistice, dereglează profund circulaţia turistică în perimetrele
în cauză, scoţându-le din catalogul ofertei propriu-zise.
4. Factorii psihologi. Au rol din ce în ce mai important în
promovarea activităţilor turistice. Dacă elementele de ordin economic sunt
indispensabile pentru asigurarea condiţiilor materiale ale oricărei călătorii,
cele politice pentru realizarea cadrului de desfăşurare, elementele psihologice
determină nevoia, necesitatea călătoriei. Tot pe filiera psihologică se
manifestă adesea nevoia biologică de refacere şi menţinerea sănătăţii sau cea
de evadare din lumea cotidiană, care se particularizează în persoana fiecăruia
prin nivelul de instruire, interesul pentru cultură, dorinţa de cunoaştere.
Factorii psihologici impun individului, într-o pondere
importantă, dar greu de estimat, tipul de turism precum şi particularităţile
acestuia
5. Factorii sociali. In această categorie iese în evidenţă timpul
liber ca factor determinant.
În funcţie de natura şi perioada desfăşurării sale, timpul liber
poate să apară în cadrul fiecărei zile, la sfârşitul săptămânii şi în perioada
programată pentru concediu sau vacanţe. Pentru persoanele de vârsta a treia,
timpul liber are o altă semnificaţie, durata sa având valori mult mai mari.
În corelaţie cu durata timpului liber se evidenţiază trei forme
majore de turism:
1. turism de îngrijire a sănătăţii- desfăşurat în
concedii şi vacanţe, pe o perioadă mai lungă şi la distanţe mai mari.
2. turism de recreare- frecvent la sfârşitul
săptămânii, desfăşurat la distanţe reduse.
3. turism ocazional- desfăşurat în timpul
săptămânii, în interiorul metropolei sau în imediata sa vecinătate.

II.4. Caracteristicile turismului religios

Turismul religios reprezintă o formă a turismului cultural,

practicat de turişti pe de o parte, în scopul achiziţionării de noi cunoştinţe,
iar pe de altă parte în scopul satisfacerii unor nevoi spirituale.
În cazul turismului religios, patrimoniul turismului îl reprezintă
obiectivele cultural-religioase, care din punct de vedere al rangului ecleziastic
şi al modului de funcţionare sunt divizate în: catedrale, biserici, mănăstiri şi
schituri, la care se mai adaugă şi muzeele din incinta acestora. Importanţa
lor turistică a crescut în ultimele decenii, pe măsura introducerii acestora în
circuitele naţionale şi internaţionale ale cunoaşterii. La fel de importante sunt
şi manifestările turistice care în acest caz se desfăşoară sub forma
pelerinajelor. Acestea au loc fie la sărbătorirea hramului unei biserici sau
mănăstiri, fie cu ocazia împlinirii unui număr de ani de la edificarea unei
mănăstiri, fie datorită aducerii unor moaşte sau icoane făcătoare de minuni.
Exemplu: scoaterea Sfintelor Moaşte ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pe
24 iunie.
Turismul religios se poate manifesta sub forma turismului de
distanţă mică, când se limitează fregvent la deplasări scurte cu o durată de
câteva ore până la una două zile în zona periurbană (vizita unui sucevean la
Mănăstirea Dragomirna) şi sub forma turismului de distanţă mare, ce
cuprinde activităţi desfăşurate în afara zonei periurbane sau a localităţii de
reşedinţă, în mijloace de transport modern (vizita unui francez la Mănăstirea
Voroneţ).
Din punct al duratei se poate distinge turism de scurtă
durată (1-3 zile) şi turism de durată medie corespunzător concediului anual,
aici fiind vizaţi turiştii care provin din zone mai îndepărtate (alte regiuni ale
ţării sau alte ţări). Turismul de lungă durată este rar întâlnit şi face
referire la vizitarea unui întreg şir de mănăstiri şi biserici dintr-o anumită
zonă.
Turismul religios prezintă aceleaşi două forme în ceea ce
priveşte originea turiştilor, poate fi intern sau internaţional. Turismul religios
se întâlneşte mai rar sub forma unui turism organizat, mai ales când este
vorba de turişti străini. Un rol important îl au agenţiile de turism care
impun anumite programe.
Turismul neorganizat este specific turismului religios, oferind
turiştilor mai multă libertate în a-şi alege singuri traseele şi durata excursiei.
Ceea ce este de remarcat ca fiind o trăsătură specifică a turismului religios
este faptul că în acest caz baza tehnico-materială nu are un rol foarte
important şi ca atare nu este foarte bine dezvoltată. Ea constă în camerele
modeste puse la dispoziţie de mănăstiri şi mai recent de pensiunile
agroturistice, al căror număr şi dotare creşte din ce în ce mai mult, datorită
mediatizării intense a acestor obiective cu atractivitate turistică .
Referitor la grupele de vârstă ale turiştilor de acest gen , nu
există o distincţie clară, lipsind o predominanţă a grupelor tinere, mature sau
vârstnice .Toate cele trei categorii sunt prezente în cadrul acestui tip de
turism cu diferite scopuri: curiozitate, fascinaţie , sete de cunoaştere, dorinţa
de purificare spirituală.
Turismul religios nu ţine cont de sezoane, întrucât nu cuprinde
activităţi specifice iernii sau verii. Însă iarna este totuşi mult mai slab
dezvoltată, datorită condiţiilor climatice şi de cazare mai dificile.
Turismul religios actual datorează forte mult modernizării şi
diversificării căilor şi mijloacelor de transport. Creşterea vitezei de deplasare
în spaţiu însemnă o economie substanţială de timp liber, ceea ce oferă
turistului un sejur mai îndelungat sau vizitarea unui număr mai mare de
obiective. Dacă în vechime pelerinajul era o problemă ce necesita o perioadă
mare de timp, în zilele noastre, progresul a facilitat includerea în sfera
turismului a resursei situate la distanţe apreciabile de centrele emiţătoare de
turişti sau surmontarea unor obstacole naturale diferite.
Principalele căi şi mijloace implicate în turismul religios sunt:
rutiere, feroviare şi aeriene.
Turismul religios în România, inclsiv în Bucovina a cunoscut o
traiectorie ascendentă, mai ales după revoluţia din 1989, când credinţa
ortodoxă a fost liber manifestată, cănd numărul turiştilor străini a crescut,
cănd a luat naştere agroturismul.
 Edificiile religioase, faima mondială a unora dintre ele, au
conturat distinct turismul religios care mobilizează anual, în lume, circa 250
milioane de pelerini.
Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte :
sanctuarele, templele, bisericile, catedralele, moscheile, sinagogile, mănăstirile
şi mausoleele.
II.5. Structura fenomenului turistic

Fenomenul turistic, în ansamblul său, este definit de o serie

largă de noţiuni, care înglobează principalele sale însuşiri structurale, precum
şi inter-relaţiile existente în geografia turistică.
Principalele noţiuni ale geografiei turismului, cele mai intens
utilizate sunt: turist, turism, potenţial turistic, fluxul turistic , produs turistic,
ofertă şi cererea turistică.
Turist şi turism. Noţiunile sunt strâns intercondiţionate, turistul
reprezentând elementul motrice al întregului fenomen turistic, iar turismul
este, în ultimă instanţă, rezultatul activităţii de acest gen.
Experţii Ligii Naţiunilor (1936) menţionează : “turistul este
persoana care se află intr-o localitate pentru o perioadă minimă de 24 ore
şi una maximă de un an”
Potenţialul turistic (P) rezultă din asocierea spaţială a fondului
turistic pe baza tehnico-materială aferentă.
P = F + Btm, unde P-potenţial turistic, F-fondul turistic, Btm-
baza tehnico- materială.
Potenţialul turistic este un indicator de maximă importanţă,
fiind sinonim cu oferta turistică.
Baza tehnico-materială sau infrastructura turistică este alcătuită
din toate dotările tehnice şi edilitare necesare pentru asigurarea serviciilor
turistice.
Fluxul turistic defineşte mişcarea în teritoriu a vizitatorilor
dinspre ariile de provenienţă spre cele receptoare. Se are în vedere în acest
caz cu o categorie dinamică, în comparaţie cu potenţialul turistic. Ea include
factorul antropic, ca număr, posibilităţi materiale şi opţiune psihologică.
Aceste însuşiri definesc particularităţile generale ale fluxului şi anume:
direcţia, ritmul şi intensitatea.
Produsul turistic înglobează totalitatea bunurilor şi serviciilor
indispensabile bunei desfăşurări a activităţilor de turism. Din sfera produsului
turistic fac parte doar acele elemente care se consumă şi se reciclează prin
aportul economiei turismului.
Piaţa turistică are două concepte de bază şi anume : oferta
turistică(exprimată prin produsul turistic) şi cererea turistică, ce include
turiştii cu întregul lor cumul de opţiuni.
 Oferta turistică este o noţiune de mare semnificaţie, incluzând
fondul turistic, infrastructura şi produsul turistic. Cu cât oferta este mai
diversificată şi consistentă, cu atât va atrage fluxuri mai importante de
turişti, de pe o arie mai largă.
Cererea turistică este elementul cel mai sensibil şi mai variabil
dintre toate categoriile turismului. Mărimea sa este o funcţie a unui
ansamblu de factori demografici, economici , sociali sau psihologici.

III. Principalele metode şi principii de cercetare din

geografie utilizate

Pentru finalizarea acestei lucrări s-au folosit mai multe metode:

• metoda dialectică reprezintă o metodă de bază prin

intermediul căreia se poate înţelege existenţa turismului
în timp şi spaţiu, dezvoltarea sa în anumite condiţii
socio-economice.
• metoda inductivă utilizează particularităţile singulare
sau plurale ale fenomenului pentru evidenţierea
trăsăturilor generale, esenţiale ale acestuia pentru
entitate.
• metoda deductivă se află în unitate dialectică cu
metoda inductivă. Are ca scop evidenţierea
particularului pornindu-se de la premisele generale,
particularul constituind o componentă obligatorie a
generalului supus deducţiei.
• Metoda analizei utilizează “decupajul“ complexului
fenomenului turistic în părţile componente, contribuind
la înţelegerea fiecăreia dintre aceste părţi componente în
funcţie de caracteristicile şi funcţiile sale. De exemplu,
fluxul turistic este analizat pe componentele sale şi
anume: numărul de turişti interni sau externi,
provenienţa lor din judeţele vecine şi din ţară, formele
de turism existente
• metoda sintezei . Prin metoda sintezei se realizează
reconstrucţia fenomenului separat, pe componente, prin
metoda analizei, în vederea obţinerii unei sinteze
raţionale şi optime.
• metoda cartografică este o metodă specific geografică,
folosită şi în alte domenii ştiinţifice.
 • metoda matematică a fost utilizată pentru cuantificarea
unor aspecte ale fenomenului turismului în măsura în
care se poate realiza acest lucru, în scopul interpretării
geografice a fenomenului respectiv. Pentru aceasta se
foloseşte o serie de indicatori şi soluţii statistice pentru
caracterizarea potenţialului turistic (numărul de locuri de
cazare, densitatea căilor de comunicaţie), pentru analiza
circulaţie turistice (numărul total de turişti, numărul total
de zile turistice, durata medie a sejurului), pentru
încasările din turism, pentru regionarea turistică.
• metoda experimentală a fost utilizată sub aspectul
evidenţierii rolului unor acţiuni umane în domeniul
înzestrării turismului. În acest context poate fi
evidenţiată apariţia şi dezvoltarea pensiunilor
agroturistice de lângă mănăstiri.
• metoda comparativă este utilizată pentru a compara
componentele fenomenului turismului în dezvoltarea lor
spaţio- temporală, pentru ca prin analiza asemănărilor şi
deosebirilor dintre să se descopere noi legături între
componentele fenomenului turistic, între acestea şi
patrimoniul natural sau antropic.

Principiile metodologice care au stat la baza elaborării lucrării:

• principiul spaţialităţii trebuie luat în considerare în orice

cercetare geografică. El se finalizează de obicei prin
reprezentarea cartografică, utilizată în practica turismului
de informare şi popularizare a turiştilor.
Conform acestui principiu, cercetarea fenomenului turistic
utilizează ca metodă de bază observaţia şi ca mijloc de redare descrierea.
Orice fenomen are o anumită reprezentare în spaţiu, care generează în parte
apariţia, dezvoltarea şi evoluţia lui. Ca exemplu, se poate arăta că amploarea
dezvoltării turismului în Bucovina se datorează în mare măsură extensiunii
spaţial-teritoriale a regiunii care include un bogat patrimoniu turistic, mai
ales antropic.
• principiul cauzalităţii elucidează condiţiile genezei,
afirmării şi evoluţiei procesului turistic. Astfel, turismul
apare ca un efect al unor cauze independente sau reunite
într-un ansamblu cauzal ce trebuie descifrat şi cunoscut.
Metoda de studiu este analiza detaliată a fenomenului ce
se realizează prin explicaţie. Revenind la exemplul
menţionat anterior, se poate evidenţia ca o cauză generală
 care a favorizat amploarea fenomenului turistic în ţinutul
Bucovinei existenţa unui patrimoniu antropic de excepţie,
la care se mai poate adăuga şi alte cauze (tradiţia
turismului în regiune).
• principiul integrării geografice subliniază necesitatea
explicării fiecărui fapt geografic în contextul unui
ansamblu de fapte legate între ele în sisteme de ordine
de complexitate diferită. Metoda de lucru este sinteza, iar
mijlocul de operare reprezentarea grafică.
• principiul sociologic este larg aplicat în geografia
turismului şi constă în analiza şi evidenţierea factorului
social şi a legilor sociale care contribuie la dezvoltarea
fenomenului turistic.

IV. Trăsături istorice şi geografice ale Bucovinei

IV.1. Scurt istoric

Ţinutul Bucovinei se află în nordul Moldovei, una dintre cele

trei provincii istorice ale României, alături de Muntenia (Valahia),
Transilvania (Siebenbuergen). Această zonă a devenit în 1775 parte a
Imperiului Austro-Habsburgic rămânând în componenţa acestuia până în
1918. Numele de Bucovina dat provinciei a rămas din acea perioadă, când
i-a fost atribuit această denumire de “ ţara a fagilor “ (Buchenland).
Slăbiciunea Porţii a permis Imperiului Austriac şi Rusiei să î-şi
sporească aria de influenţă şi să ia în posesie alte părţi ale Imperiului
Otoman. Nordul Moldovei a fost inclus în provincia Galizia, în 1849 a fost
numită Ducat al Bucovinei, constituind până în 1918 o provincie
independentă a Austro-Ungariei, Bucovina de astăzi este constituită din
partea de sud a provinciei, în timp ce jumătatea de nord aparţine Ucrainei
Legenda Moldovei
“A fost odată un tânăr prinţ care domnea în ţara sa la
marginea Carpaţilor. Îi plăcea vânătoarea înainte de toate. Într-o zi află că
într-una din păduri trăieşte un zimbru atât de mândru şi puternic, cum încă
nimeni nu vânase. Oamenii povestea că purta o stea strălucitoare pe frunte
şi Luceafărul nopţilor reci stă între coarnele sale. Nimeni nu fu atât de
curajos să se încumete să îl vâneze. Toate acestea le auzi prinţul şi se
hotărî să răpună zimbrul şi să se aleagă cu mândrul trofeu. Prinţul î-şi
adună tovarăşii şi porni călare prin păduri, până când căţeaua sa luă
urma zimbrului şi iute ca vântul fugi înaintea tuturora. Prinţul o urma de
îndată adânc în pădure. Tovarăşii săi erau cu mult în urmă când, prinţul
auzi mugetul înfricoşător a zimbrului şi lătratul furioasei. Când ajunse în
luminiş văzu cu groază cum căţeaua lui credincioasă încolţise imensul
animal. Căţeaua, iute, vru să sară în spatele zimbrului, însă acesta, cu o
mişcare iute de coarne o omorî. Zimbrul mugind şi fremătând se întoarse
către prinţ, care îl izbi cu putere in luceafărul din frunte. Uriaşul animal
căzu pe loc mort.
Când tovarăşii săi ajunseseră in sfârşit în luminiş, prinţul le
spuse cu o voce mândră: Zimbrul eu l-am învins. Priviţii capul puternic;
acest trofeu va deveni steme ţării mele şi acest pârâu, ca şi ţara prin care
curge, vor purta numele căţelei mele, Molda.
Aşa a primit Moldova stema şi numele pe care îl poartă cu
mândrie şi astăzi.
Bucovina înglobează pagini de istorie, tradiţii şi obiceiuri
străvechi, monumente unice şi obiceiuri specifice, ctitorii medievale care
atestă o permanenţă spirituală şi istorică a acestor meleaguri.
Austria, în 1774, ocupă partea nordică a Moldovei, Bucovina.
Din timpul domniei austriece datează “ mozaicul etnic “ al regiunii.
Apogeul strălucirii acestor locuri a fost atins în vremea lui
Ştefan cel Mare, când s-au scris şi s-au păstrat manuscrise şi cărţi
valoroase, s-au lucrat broderii, podoabe de aur, ţesături, au funcţionat vestite
şcoli. Caracteristica domniei lui au fost numeroasele monumente de artă
ridicate. Avea obiceiul de a construi câte o biserică sau mănăstire după
fiecare victorie, dintre ele detaşându-se Mănăstirea Putna. Urmaşii lui Ştefan
cel Mare au continuat opera acestuia. Au fost ridicate, refăcute sau numai
împodobite cu picturi exterioare binecunoscutele monumente de artă
medievală de la Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Arbore, Probota
Construirea acestor monumente de artă, devenite azi obiective
turistice de mare atractivitate şi incluse în programe turistice internaţionale,
s-a datorat în primul rând domnilor moldoveni, însă a fost favorizată de un
cadru natural extrem de variat şi bogat, precum şi de existenţa unor oameni
harnici şi talentaţi
Un moment cu profunde semnificaţii în istoria acestor locuri îl
constituie intrarea lui Mihai Viteazul (21 mai 1600) în cetatea de scaun a
Sucevei, acţiune ce marca, pentru prima dată, actul primei uniri a celor trei
ţări româneşti.
 Alături de alte zone ale ţării, Bucovina oferă o mărturie vie
asupra vechimii, continuităţii şi unităţii vieţii materiale şi spirituale
româneşti.

IV.2. Cadrul natural

Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat

monument al naturii, ce îndeamnă la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără
a fi monoton, armonios, şi prietenesc, el dispune de o serie de obiective de
mare interes turistic şi ştiinţific, unele ocrotite de lege, altele prin bunul
simţ al oricărui turist adevărat.
Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală,
tipologia ecosistemelor, armonia peisagistică a teritoriului justifică până la un
punct, definirea lui ca sinteză a geografiei pământului românesc. Cu excepţia
caracterului concentric, toate acestea reeditează principalele particularităţi ale
cadrului natural al ţării.
Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea
întâlnire elemente biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului
continentului european.

IV.2. 1. Principalele unităţi de relief

Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul se

suprapune parţial Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest la
est, relieful înregistrează o scădere treptată în altitudine, tipurile de forme
orientându-se în fâşii cu direcţia nord-sud şi în general, paralele între ele.
În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unităţi de
relief: regiunea muntoasă, ce reprezintă 2/3 din suprafaţa totală şi regiunea
de podiş, în proporţie de 1/3.
Regiunea muntoasă se include Carpaţilor Orientali. Este
alcătuită din masive, grupe de masive şi complexe de culmi, separate între
ele prin culoare adânci şi arii depresionare: masivele Suhard şi Căliman,
Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău, Munţii Stânişoarei,
Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung
Moldovenesc- Gura Humorului.
Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma
unui triunghi prelung, situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai
multe vârfuri care depăşesc altitudinea de 1600 m: Omu (1931 m), Suhardu
(1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele mai înalte cunosc condiţiile
mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor elementelor fizico-
geografice.
Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte
vulcanic (Vf. Pietrosu- 2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief
aparte, constând din vârfuri ascuţite, forme reziduale curioase, platouri
structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu dispunere radiară faţă de conul
vulcanic principal.
Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase,
paralele între ele, orientate NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a
Carpaţilor Orientali.
Obcina Mestecănişului se desfăşoară ca o culme prelungă cu
altitudini din ce în ce mai scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf.
Mestecăniş- 1291 m, Popasul Mestecăniş- 1086 m) şi cu profil transversal
asimetric.
Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităţilor muntoase
alcătuite din fliş poartă pe spinarea sa câteva „ cocoaşe “ , dintre care cea
mai înaltă este vârful Paşcanu (1479 m).
Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din
numeroase culmi prelungi, care rar depăşesc 1200 m.
Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante
arii de discontinuitate morfologică faţă de regiunile înconjurătoare înalte,
caracterizându-se printr-un relief neted (Depresiunea Dornelor) şi câmpuri de
lunci şi terase desfăşurate în lungul văilor (culoarul depresionar Câmpulung
Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul depresionar al Moldoviţei).
Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă
de cele mai estice culmi muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale,
versanţi cu microrelief de alunecare, martori de eroziune şi denudaţie, văi
asimetrice, depresiuni erozivo-denudaţionale, culoare morfologice de vale.
Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul Sucevei (460 m- denumit astfel
după apa Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost studiat cu interes de
mai mulţi geografi, printre care şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa Podişul
Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai importante
subunităţi de relief din această regiune sunt:
Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele
Obcinelor spre est, până în albia majoră a Sucevei. Este partea de podiş cea
mai fragmentată şi cea mai erodată, ca urmare a apropierii de munte şi a
adâncirii reţelei hidrografice. Cota maximă este în dealul Ciungi (692 m).
Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi
Suceviţa, în faţa Obcinelor. Ea corespunde treptei celei mai coborâte a
Podişului Sucevei, cu o altitudine medie de 360 m.
Podişul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podişului
Ssucevei, este de formă asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar
de dimensiuni mai mari. Se întinde între culoarele văilor Moldova şi
Suceava-Siret, are altitudine de 528 m.
Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului
Sucevei prin toate caracteristicile geomorfologice proprii Podişului
Moldovenesc: monoclin cu forme structurale (cueste şi platforme), înălţimea
medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf. Teişoara). Este cuprins între
culoarele văilor Suceava şi Siret.
Depresiunea Liteni este situată în NE Podişului Fălticeni, în
bazinul superior al Şomuzului Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu
fund mlăştinos, cu alunecări de teren şi forme structurale.
Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii
extramontane a Moldovei.
Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime,
iar în zona de confluenţă cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare
intracolinare cu o lăţime de peste 12 km. Cea mai înaltă dar şi cea mai
fragmentată subunitate de relief o constituie dealurile piemontane Marginea-
Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului, Câmpia piemontană Baia,
Depresiunea Rădăuţi reprezintă forme de relief neted, uneori terasat şi cu
altitudinile cele mai coborâte.
Analizând modul cum se îmbină componentele mediului,
regiunea Bucovina se caracterizează printr-un inedit indiscutabil: aici se
desfăşoară unul dintre cele mai spectaculoase sisteme de culmi muntoase
paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se întâlnesc interesante sisteme
ecosisteme depresionare, cu turbării şi ape subterane mineralizate
(Depresiunea Dornelor); aici se află cele mai pitoreşti depesiuni de contact
dintre unităţile muntoase şi cele deluroase (Depresiunea Rădăuţi, Cacica,
Solca) (N. Pop, 1973)

IV.2.2. Alcătuire geologică

Arhitectura teritoriului are drept caracteristică de bază

succesiunea de la vest la est a patru zone structurale, dispuse astfel: zona
vulcanică, zona cristalino-mezozoică, zona flişului şi zona de platformă.
Primele trei alcătuiesc regiunea muntoasă, iar ultima formează unitatea de
podiş.
În alcătuirea zonei cristalino-mezozoice intră şisturile cristaline
bine metamorfozate (gnaisuri , şisturi sericito-cloritoase, manganoase, cuarţite,
calcare cristaline, roci porfiroide).
Zona flişului, ocupată în mare parte de obcinele Bucovinei,
este alcătuită din pachete puternic cutate de gresii, marne, argile,
conglomerate, şisturi.
 Zona de platformă, situată în partea de est, este formată din
drate cvasiorizontale, la alcătuirea cărora participă roci în general moi:
gresii, nisipuri, pietrişuri, argile, depozite loessoide.

IV.2.3. Clima

Clima este temperat-continentală, cu diferenţieri vizibile între

regiunea muntoasă şi cea de podiş în ceea ce priveşte caracteristicile
topoclimatice
Acest climat este clar evidenţiat de temperaturile medii anuale,
de temperaturile extreme, amplitudinile termice. Temperaturile medii anuale,
cuprinse între valori de sub 00 C pe munţii cei mai înalţi şi 60 C pe
versantul estic al Obcinei Mari caracterizează climatul montan. Climatului de
podiş îi sunt specifice temperaturi medii anuale cuprinse între 7-80 C.
Temperatura minimă (-38,50 C) s-a înregistrat la Vatra Dornei (13 ianuarie
1950), iar temperatura maximă (38,80 C) a fost la Suceava (17 august 1952).
Masele de aer care vin dinspre vest î-şi pierd treptat din umezeală în timpul
escaladării barierei Carpaţilor Orientali, încât în partea de est ajung mai
uscate, clima suferind un proces de continentalizare. De asemenea, din
partea estică primeşte influenţe climatice continentale cu secete vara, cu
geruri şi viscole iarna şi ploi reci, primăvara şi toamna.
Influenţa altitudinii reliefului se resimte pregnant în regimul
precipitaţiilor atmosferice, care se caracterizează printr-o scădere a cantităţii
de la SV spre NE. Media anuală variază între 1200-1400 mm/an. Precipitaţii
scăzute sub formă de ploaie reprezintă 70-80%. Cele mai mici cantităţi de
precipitaţii se înregistrează în luna februarie, iar cele mai mari în lunile mai
şi iunie, favorizând dezvoltarea vegetaţiei spontane şi a plantelor de cultură.
Consecinţa efectivă a sistemului specific de circulaţie a maselor
de aer pe direcţia V-E, regimul vânturilor prezintă o serie de diferenţieri,
condiţionate de dispunerea treptelor de relief şi a culoarelor de vale. Astfel,
în zona montană, direcţia dominantă a vânturilor este impusă de orientarea
formelor de relief şi a culoarelor de vale. Astfel în zona montană, direcţia
dominantă a vânturilor este impusă de orientarea formelor de relief, iar în
regiunea de podiş, vânturile predominante acţionează dinspre NV şi se
canalizează pe culoarele văilor Siret şi Suceava. (N. Pop).

IV.2.4. Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică este destul de deasă în zona de munte (1

km/km) şi se răreşte treptat spre podiş (0,5km/km), unde se schimbă şi
regimul hidrologic al râurilor. Ea este reprezentată de râuri şi pâraie
(principalele unităţi hidrografice), dar şi de lacuri, iazuri şi mlaştini. Ea
deţine şi importante rezerve de ape subterane.
Datorită configuraţiei generale a reliefului, aproape toate râurile
care drenează teritoriul sunt tributare Siretului. Afluenţii principali sunt
Suceava, Moldova şi Bistriţa şi îşi au zonele de obârşie în munţi înalţi de
la V la NV.
Bazinul propriu-zis al Siretului se rezumă la albia lui majoră şi
la câţiva afluenţi mici direcţi pe dreapta. Panta mică în acest sector face ca
Siretul să aibă o luncă largă, un curs foarte meandrat, iar în unele locuri
chiar o dublare albiei minore.
Bistriţa cel mai important afluent al Siretului şi drenează partea
de vest. Izvorăşte de pe versantul nordic al munţilor Rodnei din unirea
pârâurilor Bistricioara şi Putreda. Afluenţii pe dreapta sunt Dorna, Neagra
Şarului, iar pe stânga Ţibău, Cârlibaba
Moldova izvorăşte din Obcina Lucina şi are numeroşi afluenţi.
Afluenţii de dreapta sunt: Putna, Suha şi de stânga Moldoviţa, Humor.
Suceava izvorăşte tot din Obcina Lucina, bazinul este asimetric,
mai dezvoltat pe dreapta. Cea mai mare parte a bazinului este în regiunea
de munte, afluenţii cei mai importanţi fiind Suceviţa, Putna, Pozen, Solca,
Soloneţ.
Şomuzurile izvorăsc din, la sud de oraşul Suceava, fiind
singurele râuri de podiş pe toată lungimea cursului lor. Sunt două râuri
gemene: Şomuzul Mic (30 km) şi Şomuzul Mare (51 km).
În ceea ce priveşte apele stătătoare acestea sunt reprezentate
doar de câteva lacuri antropice.
Apele subterane se prezintă foarte diferenţiat în sensul că
există regiuni cu roci impermeabile, lipsite aproape total de ape subterane.
Ele sunt cantonate în depozitele unor structuri cristalino-mezozoice, de fliş,
în depozite miocene şi mai ales în formaţiuni sedimentare cuaternare.
Bucovina deţine rezerve mari de ape minerale şi mineralizate, renumite prin
efectele lor terapeutice asupra unor afecţiuni ale organismului uman: ape
carbogazoase, izvoare sulfatate, sulfuroase, clorurate. Se remarcă Depresiunea
Dornelor cu circa 40 izvoare minerale (Şaru Dornei, Poiana Negri, Coşna).

IV.2.5. Vegetaţia şi fauna

Pe un relief diferenţiat cu înălţimi ce depăşesc 1400 m în

Obcine şi coboară treptat spre est până la 300 m în Lunca Siretului,
condiţionată şi de climă se poate vorbi de zonarea vegetaţiei.
Pădurea de conifere corespunde cele mai întinse zone de
vegetaţie din Bucovina, şi coboară până la 1000 m. Astfel toată partea
muntoasă se încadrează zonei răşinoaselor în care se dezvoltă în amestec
molidul (Picea excelsa) şi bradul (Abies alba), iar la limita inferioară se
adaugă şi fagul (Fagus silvestris).
În zona coniferelor se intercalează, ca asociaţie specifică,
turbăriile acide cu Sphagnum din Ţara Dornelor, cunoscute sub numele de
tinoave.
Pădurea de foioase are o importanţă redusă datorită suprafeţei
mici pe care o ocupă. Se întâlneşte sub formă de petice numai în Podişul
Sucevei. Cele mai întinse făgete (Fagus silvatica) se întâlnesc în zonele
Dragomirna , Dolheşti, Ilişeşti. Stejărişurile amestecate (Quercus cu ulm, tei,
alun) ocupă suprafeţe şi mai mici şi numai pe dealurile din podişurile
Dragomirna.
Intrazonal, în luncile Siretului, Sucevei şi Moldovei de la
ieşirea din munte a acestor râuri apare o vegetaţie de luncă, cu plante
lemnoase (salcie, plop, arin) sau ierboase (rogoz, pipirig).
Diversitatea mare a condiţiilor fizico-geografice din Bucovina
se reflectă şi la nivelul faunei. Pădurea de conifere se remarcă prin bogăţia
şi diversitatea speciilor cu valoare cinegetică ridicată : ursul brun (Ursus
arctos), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes martes) , mistreţul (Sus scrofa)
răspândite în lunci şi zăvoaie.
Din lumea păsărilor trăieşte în jnepenişuri cocoşul de
mesteacăn (Lyrurus tetrix) specie declarată monument al naturii, aflată numai
în nordul ţării, diverse specii de acvile, vulturi şi bufniţe.
Apele de munte adăpostesc păstrăvi (Salmo trutta fario), lipani
(Thymallus thymallus), lostriţe (Salmo hucho), mrene (Barbus fluviatilus).
Unele specii au dispărut : boierul (dispărut în secolul XVI),
capra ibex (dispărută pe la mijlocul secolului XIX).

IV.2.6. Solurile

Cele două mari unităţi geografice, muntele şi podişul apar

deosebite şi din punct de vedere pedogeografic.
Solurile zonale montane sunt predominant soluri brune
silvestre de diferite tipuri. Sunt soluri subţiri şi scheletice. N. Pop distinge
mai multe tipuri. Zona munţilor flişului se caracterizează prin soluri brune şi
brune acide cu un orizont de humus de grosimi mici. Pe suprafeţele
calcaroase de pe masivul Rarău se întâlnesc rendzine negre şi brune, cu un
orizont bogat în humus.
Solurile de podiş deşi sunt dezvoltate pe un relief mult mai
uniform ele sunt mult mai diferenţiate. La contactul cu bordura montană
predomină solurile argiloiluviale brune şi podzolice (cele mai răspândite în
zona de podiş). Solurile argiloiluviale cenuşii şi cernoziomurile levigate, cu
un orizont gros de humus ocupă areale importante pe interfluviul Suceava-
Siret şi Podişul Fălticeni.

IV.2.7. Resursele naturale

Cele mai importante resurse ale solului se localizează în zona

montană : rezerve de minereuri polimetalice (Leşu Ursului, Fundul Moldovei),
zăcăminte de mangan (arealul intre Cârlibaba şi Broşteni), izvoare de ape
minerale (zona externă a flişului –Straja, Cacica, Coşna). În zona submontană,
principala bogăţie o constituie zăcămintele de sare gemă (Cacica). În zona de
podiş se întâlnesc slabe intercalaţii lenticulare de cărbuni inferiori.
Dintre celelalte resurse naturale, un rol deosebit în activitatea
economico- socială, inclusiv turistică îl au cele vegetale (pădurile pajiştile),
cele animale, hidro-climatice (îndeosebi bogăţia şi calitatea apelor, puritatea şi
valoarea terapeutică a aerului).
Pădurile ocupă o suprafaţă de 53% din teritoriu. În afară de
masa lemnoasă, pădurea oferă cantităţi importante de fructe, ciuperci, răşini
substanţe tanate şi colorate, precum şi un număr apreciabil de animale
pentru vânat.
Pajiştile au o producţie medie de cca 12000 kg\ha masă verde
şi împreună cu numeroase plante medicinale şi melifere reprezintă o
importantă bogăţie.
Resursele apelor constau în volumul lor bogat, în proprietăţile
superioare pentru diverse utilizări, în ihtiofaună şi mai ales în potenţialul lor
hidroenergetic.
V. Potenţialul turistic antropic

Spre deosebire de resursele atractive aparţinând cadrului

natural care sunt un dar al naturii, zestrea turistică antropică reprezintă o
însumare de elemente cu funcţie recreativă create de om. Apariţia lor ca
obiective de interes turistic nu poartă întotdeauna pecetea premeditării, adică
n-au fost construite în acest scop, ci dimpotrivă, în majoritatea cazurilor, au
îndeplinit alte atribuţii(economice, strategice, culturale, etc.). Însuşirea recreativă
şi-au câştigat-o însă în timp, ajungând adese ori ca ea să prevaleze în
comparaţie cu vechile atribuţii, devenind un obiectiv turistic propriu-zis.
Principalele atribute recreative ale obiectivelor de provenienţă
antropică au la origine următoarele însuşiri: vechimea obiectivului; unicitatea;
ineditul; dimensiunea; funcţia.
Vechimea unui obiectiv construit de mâna omului, indiferent de
dimensiunea şi fizionomia acestuia, devine adesea o sursă de real interes
pentru privitori. Omul epocii actuale resimte nevoia interioară de a plonja
cât mai adânc in propriul său trecut, într-un veritabil “ remember” ontologic,
plin de posibile revelaţii şi satisfacţii spirituale.
Efectul atractiv al dimensiunii se diminuează odată cu apropierea
de vremurile noastre, fără a se putea stabili o relaţie directă de proporţionalitate.
Aceasta deoarece nu toate obiectivele produse de mâna omului impresionează
în acelaşi mod vizitatorul.
Vechimea elementelor atractive antropice pune în mişcare
stimuli psihologici al căror efect este cu atât mai mare cu cât turiştii sunt
mai bine informaţi, iar crearea atmosferei locului lor de provenienţă mai
inspirat creionată.
Unicitatea anumitor obiecte, edificii sau activităţi umane
înmagazinează, de asemenea, o sursă notabilă de atractivitate. Este de ajuns
a-l cataloga cu acest atribut cu o realizare antropică pentru ca ea să intre
definitiv în sfera de interes a turiştilor, avem în vedere nu o individualizare
dimensională, ci singularitatea efectivă a produsului în sine. Unicitatea poate
rezulta fie dintr-o acţiune deliberată a creatorului- autor a unui singur
produs, fără copii sau variante fie prin distrugerea sau dispariţia obiectelor
de acelaşi gen.
Ineditul – o altă însuşire turistică a obiectivelor de provenienţă
antropică.
Ineditul, ca resursă atractivă, este dat şi de locul ales de
om pentru amplasarea edificiilor sale.
Dacă vechimea, unicitatea sau ineditul unor obiective de
origine antropică rămâne apanajul turiştilor bine informaţi, dimensiunea
acestora este un atribut accesibil tuturor, uşor de evaluat sub aspect atractiv.
Funcţiile anterioare sau actuale ale anumitor edificii poartă o
încărcătură atractivă cu o tentă specifică, atât prin arhitectura sau dimensiunea
lor, cât mai ales prin şansa ce o oferă rememorării unor bogate file de istorie
scrise între zidurile lor.

V..1. Caracterizare generală

Bucovina, are o faimă turistică pe care doar litoralul românesc

o întrece. Ea a fost creată în primul rând de numeroasele monumente ctitorite
cu mai bine de 500 ani în urmă, în epoca lui Ştefan Voievod (căruia chiar
contemporanii i-au spus „ cel Mare”) şi a urmaşilor săi care s-au străduit să-i
continue opera. Ei au reuşit ca alături de „stilul moldovenesc” din arhitectură,
închegat în ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare, să creeze „ un stil
moldovenesc” şi in pictura murală, strălucit reprezentat de frescele exterioare
ale unor biserici.
În Bucovina, aproape fiecare loc are o amintire istorică. Doar
aici, la adăpostul munţilor şi codrilor s-au aflat primele capitale ale statului
feudal Moldova) Suceava); aici sunt ruinele celor mai vestite şi puternice
cetăţi (Cetatea de Scaun a Sucevei); aici s-au înălţat cele mai multe din
ctitoriile Moldovei. În acest sens, merită amintită remarca istoricului D.
Onciul, care afirmă că „nicăieri pe tot pământul romanesc nu se afla pe un
spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie romaneasca, atâta bogăţie de
amintiri scumpe ale trecutului”.
Potenţialul turistic antropic, ca de altfel şi cel natural se
constituie ca un factor fundamental de dezvoltare a turismului. Potenţialul turistic,
conform teoriei lui N. Ceangă, cuprinde totalitatea factorilor de atracţie
aparţinând cadrului natural şi antropic, valorificaţi prin intermediul angajărilor
turistice. Ei generează fluxuri turistice cu arii de provenienţa interne sau
internaţionale, ce se deplasează către arii de destinaţie, unde „consuma” într-o
maniera aparte, turistică, produsul turistic, rezultat din potenţial şi amenajarea
acestuia.
Componentele patrimoniului turistic antropic au intrat în aria
de interes turistic pe măsura manifestării tendinţei omului modern de a se
cunoaşte pe sine prin cunoaşterea celor mai reprezentative realizări ale
umanităţii, din cele mai vechi timpuri si până astăzi.
Este un reflex firesc care marchează grupuri tot mai mari de
persoane si care determină astfel intrarea în circuitul cunoaşterii, prin turism,
a unor noi destinaţii şi obiective. Acestora li se adaugă şi calitatea de
atractivitate turistică, care deşi complementară sau derivată (faţă de funcţia
sau destinaţia iniţială) poate deveni dominantă şi cu efecte benefice multiple.
Intrarea în aria de interes şi apoi în circuitele turistice
consacrate este marcată în România încă din a doua parte a secolului al
XIX-lea, când aşezăminte şi unele localităţi devin puncte de interes pentru
turismul elitist. Fenomenul se accentuează în perioada interbelica şi mai ales
in ultima jumătate a secolului trecut, cu un dublu impact: intrarea în aria de
interes a tot mai multor categorii de obiective antropice (cetăţi feudale,
mănăstiri fortificate, biserici cu valoare artistică, monumente comemorative ,
muzee, case memoriale, instituţii de cultură şi artă) şi implicarea unui număr tot
mai mare de persoane, aparţinând la categorii umane variate. Aceasta
componentă importantă a potenţialului turistic si-a adus astfel o contribuţie
esenţială la individualizarea turismului de masă, o altă caracteristică a
timpurilor actuale.

Atractivitatea turistică a obiectivelor de natură antropică are o

conotaţie complexă. În primul rând, se impune mai ales prin componentele
aparţinând timpurilor istorice, prin simbolistică determinând impactul emoţional
pentru realizări ale trecutului , care nu reprezintă decât jaloane în formarea
civilizaţiei româneşti actuale. În al doilea rând , obiectivele în sine reprezintă
realizări efective cărora, caracteristicile lor structurale precum dimensiunea şi
materialul de construcţie utilizat, stilul, forma, culoarea, ornamentele le atribuie
calităţi cum ar fi unicitatea sau originalitatea, ineditul. Ele rezulta fie din
soluţiile de edificare sau prezentare fie din modul de amplasare intr-un
context natural sau antropic care le evidenţiază valenţele. Un atribut deloc
neglijabil este şi acela al vechimii, al apartenenţei la o anumită epocă social
istorică, deoarece este ştiuta o alta trăsătura a omului modern. Ea constă în
faptul de a găsi adeseori suport moral în evadarea într-un trecut
considerat ca ideal sau sursa de inspiraţie de creaţie sau cunoaştere.
Întregul ansamblu al obiectivelor de natură antropică alcătuieşte
un potenţial valorificabil din punct de vedere turistic, în mod diferenţiat; ca
intensitate sau modalitate. El ţine de civilizaţia materială, de cultură, de
esenţă spirituală, realizate în mod treptat în condiţii social istorice diferite,
toate dând adevărata măsură a valorilor autentice ale societăţii.

V.2. Edificiile religioase

Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese

drept locuri de veşnica odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei,
reprezentând în acelaşi timp autentice opere de artă în care cunoscătorii au găsit
o sinteză a inspiraţiei de origine bizantină cu influenţa Renaşterii occidentale
din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi considerate şi deţinătoarele multor
relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite, giuvaeruri, piese de
îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preţ aduse de la Muntele
Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievozilor moldoveni.
Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre
capodoperele de artă ale lumii şi de asemenea Federaţia Internaţională de Turism
a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-a decernat Premiul internaţional „Pomme
d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea Voroneţ (1488), Ctitoria lui
Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore, Mănăstirea
Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa
(1532), Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti.
Acestea sunt singurele biserici pictate, conservate ca atare, monumente de
importanţă universală. Ele au fost pictate în epoca lui Petru Rareş, la
iniţiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala de pictori moldoveni
ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanţă
cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la San
Marco din Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin picturile sale
monumentale, prin amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii
de artă înaintea bisericilor din Athos şi Pisa. Suceviţa, care prin fresce
continua tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria marilor monumente din epoca
formării şi apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia culorilor (albastru de
Voroneţ , roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa –
culorile de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor
este nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin compoziţia lor
grafică scene care descriu scene importante din religie sau care oglindesc
momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza şi
Judecata de apoi la Voroneţ, Scara virtuţilor la Humor).
Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele
lui Giotto, Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George
Vâlsan (1965) să afirme că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut
născoci o astfel de minune artistică, socotită azi ca una dintre cele mai
alese realizări artistice populare ale Europei.”
Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea
Dragomirna (1609) a lui Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466)
Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561) Solca lui Ştefan Tomşa , Probota(1530),
Raşca.
Despre valoarea artistică a mănăstirilor sucevene a vorbit şi
marele critic de artă Charles Diehl , citat de N. Orahidan: „Mănăstirile formează
unul dintre cele mai remarcabile capitole, nu numai ale istoriei artei
româneşti, dar chiar a istoriei picturii bizantine. În frescele ce le
împodobesc se vede atotputernicia acelui Bizanţ, care a fost în veacul de
mijloc dascălul Europei răsăritene.” Ocupându-se de „măreaţa podoabă de
picturi ce acoperă feţele din afară ale acestor biserici”, acelaşi critic găseşte
că în toată lumea bizantină nu se află nimic asemănător :”toată iconografia ,
toată arta Bizanţului trăieşte în aceste picturi, cu toate înrâuririle apusene.
La Voroneţ, la Moldoviţa, la Suceviţa, pereţii par acoperiţi cu scoarţe din
răsărit , de culori strălucite şi s-a putut asemui pe drept această policromie
somptuoasă cu decorul de mozaicuri ce acoperă faţadele domnului din
Orvieto.” Obiectivele culturale religioase au o mare valoare arhitectonică şi
mai ales simbolică, deoarece au reprezentat focarele de cultură si conservare
a religiei. Construite în diferite epoci, ele au marcat evoluţia social-istorică
ecumenică şi culturală, reflectând diferitele tendinţe şi influente din perioada
respectivă. Deşi vechi de secole, cea mai mare parte a acestora sunt bine
conservate şi au servit idealurilor unor comunităţi umane ce aparţin
ortodoxismului, creştinismului romano-catolic. Pe lângă importanţa simbolica,
obiectivele religioase reflectă unitar şi evoluţia stilurilor în construcţiile religioase.
Adeseori, prin asimilarea unor componente stilistice consacrate si adaptarea
lor la specificul autohton s-au născut adevărate stiluri originale.
La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a
funcţiilor, dar mai ales a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o
diferenţiere în mai multe categorii de aşezăminte religioase. După rangul
ecleziastic şi după, modul de funcţionare, acestea pot fi catedrale, biserici,
mănăstiri şi schituri.
Dintre acestea o atenţie deosebită a fost acordată mănăstirilor.
Mănăstirile şi schiturile adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de
vest şi de nord a Moldovei, apărând la apus trecătoarea Bistritei, iar la
nord trecătoarea Prutului cu drumurile lor de comerţ şi propaganda între
Apus şi Răsărit. Acest lucru se explică prin faptul că biserica ortodoxă,
sprijinită de voievozi, boieri şi de întreg poporul, a aşezat mai cu seamă
spre hotarul de Apus şi Miaza-noapte a ţării fortăreţe naturale de apărare
a credinţei (mănăstiri pentru stăvilirea primejdiei romano-catolice şi pentru
întărirea ortodoxismului).
Arh. Mitr. Dionisie Simionescu, stareţ al mănăstirii Sinaia
vorbeşte în cartea sa „ Sfintele noastre mănăstiri in trecut şi astăzi” despre
rolul acestor locaşuri sfinte. Ele au fost „singurele instituţii purtătoare de
cultură”, căci în cadrul lor s-au format „atâţia ierarhi de seama, cele mai
vechi monumente literare, manuscrise de cărţi şi scrieri bisericeşti,”
călugării din mănăstiri sunt cei dintâi care s-au îndeletnicit cu meşteşugul
condeiului. Exemple demne fiind neîntrecuţii caligrafi Anastasie Crimca sau
Antim Ivireanu. Mănăstirile au fost păstrătoare ale legii şi limbii, erau
modele de gospodărie. Din cultivarea pământului din creşterea animalelor şi
din comerţul cu obiecte religioase, acestea se puteau întreţine şi puteau
chiar oferi turiştilor câteva zile adăpost şi mâncare. Mănăstirile au reprezentat
„limanurile de adăpost ale tuturor romanilor” în ele păstrându-se cu toata
sfinţenia cultul şi tradiţiile. Mănăstirile reprezintă aşezăminte bisericeşti cu
organizare şi funcţii complexe, având în componenţă pe lângă bisericile
ctitorite de voievozi şi mari boieri, spaţii de habitat elementar (chilii
populate permanent monahi, călugări sau călugăriţe), ateliere manufacturiere
şi chiar proprietari manufacturieri. Călugării duc o viata austeră, dedicată
rugăciunii comune, săvârşirii serviciului religios lucrului manual, copierii si
traducerii de cărţi şi documente, scrierii de cronice în trecut dedicată
înfiinţării de şcoli, spitale, tipografii. Trebuie evidenţiat faptul ca pană la
secularizarea averilor mănăstireşti din 1864 dar şi după revoluţia din
decembrie 1989 mănăstirile au deţinut şi reîncep să primească întinse
terenuri agricole şi păduri ce le permit să ducă o bogată viata monahală,
să sprijine tipărirea de cărţi sau lucrări de restaurare. Numeroase mănăstiri au
astăzi muzee în care sunt prezentate toate realizările şi de asemenea este
relevată istoria locaşului religios şi a regiunii.
O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile,
edificii de mici dimensiuni, ce adăpostesc un număr redus de călugări,
situate în poziţii greu accesibile în special în zona de munte. Multe dintre
ele prezintă atractivitate datorita literaturii populare care circula pe baza lor,
ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor realizate şi a unei vieţi
monahale ascetice, caracterizată de post priveghere şi rugăciune.
 Bisericile în Bucovina că de altfel şi în Ţara Româneasca, se
remarcă nu atât prin dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin
armonia intre dimensiuni, influentele bizantine, precum şi prin pictura
murală interioară sau exterioara. Ele au avut un rol important după secolul
al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe dintre ele sunt ctitorii
voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot atâtea
marcări ale războaielor şi victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana,
Ctitoria Muşatinilor, şi Necropola Domnească, considerată cea mai veche
construcţie medievală de zid din Moldova.
La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă
bisericile Mirăuţi, Sfântu Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.
Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale
evlaviei românilor căci toate au fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori,
sau răzeşi români. Primul care a cercetat numărul mănăstirilor şi schiturilor în
Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului Religionar din Bucovina
(1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce existenţa 23 de
mănăstiri şi schituri.
Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă
extraordinară şi în acelaşi timp o călătorie obositoare, care se recomandă a
fi făcută în timp. Acest circuit nu poate începe decât din oraşul Suceava.
Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi,
mândru de trecutul său. „Această bătrâna cetate de scaun, după ce a
cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg de interes mai mult local care
păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele cetăţii.” Astfel caracteriza
Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi un important
centru turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate
turistică, dar şi datorită binecunoscutei ospitalităţi bucovinene.
Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti
români şi străini este Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc
moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aduse de la Biserica de la
Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23 aprilie), dar sărbătoarea
propriu-zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor moaşte pe 24
iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat opt
ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-
lea cel Orb şi terminată de Ştefăniţă, (1522).
Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma
şi stilul bisericii lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc
decorul policrom, realizat prin cărămizi şi discuri smălţuite, însă apar şi
decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a exteriorului (realizată în 1534) s-
au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în interior se păstrează
pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare. Sunt
remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute.
Deosebit de valoros este tabloul votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă
Vodă. Picturile din pronaos şi din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind
de pe urma spălării şi fiind pe alocuri repictate.
În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel
Nou, împodobită cu 12 plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos
din secolul al XV-lea. Gravurile înfăţişează, ca şi frescele mai noi din
pridvor, scene din viaţa Sfântului Ioan cel Nou.
În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de
construcţii noi, se află Biserica Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea
este o copie a bisericilor orăşeneşti cu plan mixt din epoca lui Ştefan cel
Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o formă mai greoaie şi este
realizată cu materiale inferioare.
Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile
domneşti din Suceava, se află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan
Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost zidită în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a
palatului domnesc. Construcţia are proporţii mici, dar armonioase fiind
încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu,
dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos,
naos şi altar, fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică,
dăunează aspectului general al monumentului.
Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla
Ctitoria lui Petru Rareş, Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în
care se sărbătoreşte hramul). Construcţia a durat doi ani (1534-1536), o
prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are un plan triconic şi
seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş, Moldoviţa, doar că la Suceava
pridvorul este închis. Biserica are o construcţie monumentală: 36 metri
lungime şi 16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în întregime cu fresce
dar nu s-au păstrat decât parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de
restaurare în ceea ce priveşte pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în
foiţă de aur. În partea de răsărit a bisericii se află un masiv turn de
clopotniţa. El a fost construit în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi înălţat cu
un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost folosit ca foişor de foc. Acum se
află şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de Ministerul Culturii
şi Cultelor.
Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate
se află Biserica Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi”
voievozii Moldovei. Prima construcţie a fost ridicată probabil în secolul al XIV-
lea de Petru Muşat, biserica existând în 1401, când s-au adus la Suceava
moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în totalitate în secolul
al XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de K.A.
Romstorfer.
Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a
oraşului dincolo de piaţa comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează
de la începutul secolului al XVII-lea , o inscripţie pe turnul intrării indicând
anul 1606. Biserica ridicată pe plan dreptunghiular se află în mijlocul unor
incinte de forma unui patrulater neregulat . Zidurile sunt întărite cu
contraforturi spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la colţuri. Pe latura
răsăriteană se află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcţie combinată
ingenios cu rol dublu: turn de apărare şi paraclis.
Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85,
orice turist îşi poate desfăşura periplul spre obiectivele turistice din
Bucovina. După trecerea pasarelei peste calea ferată, la dreapta se desprinde o
şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea Dragomirna.

1. Mănăstirea Dragomirna

Situat la 10 kilometri de Suceava, în comuna Mitocu

Dragomirnei, acest complex mănăstiresc reprezintă, după Putna, unul dintre
locurile cele mai vizitate de către turiştii din ţară şi străinătate. Acest statut
se datorează nu numai faptul că reprezintă una dintre creaţiile arhitecturale
româneşti dintre cele mai importante din Moldova, cu o mare bogăţie de
elemente înnoitoare, dar şi faptului că adăposteşte un muzeu, un adevărat
tezaur de valori din diverse ramuri de activitate artistică.
Ctitorii complexului au fost cărturarul Anastasie Crimca
împreună cu fraţii Stroici. Ridicarea complexului Dragomirna s-a făcut în
etape. În 1602 s-a ridicat bisericuţa care se afla în afara zidurilor ce
înconjoară mănăstirea, iar în 1609 se înalţă mănăstirea propriu-zisă. Ulterior,
în 1627, la porunca domnitorului Miron Barnovski se ridică ziduri, cu tunuri
şi contraforţi, care dau înfăţişarea unei impresionante cetăţi medievale.
Ctitoria este impresionantă prin dimensiunile neobişnuite (mai
ales prin înălţimea sa care atinge 42 de metri faţă de lăţimea de 9,60 m) şi
originală prin bogatul decor de piatră. Dacă tendinţa de înălţare manifestată
în secolele anterioare a atins aici punctul maxim, socotit de unii excesiv,
noul decor al faţadelor prin prelucrarea artistică a pietrei va fi un punct de
plecare pentru arhitectura Moldovei şi va fi dezvoltat la alte monumente ale
secolului al XVII-lea (biserica Trei Ierarhi de la Iaşi). Interiorul bisericii
surprinde ca şi exteriorul prin monumentalitate, dar mai ales prin bogata
reţea de nervuri de piatră profilată. De remarcat, de asemenea că începând de
la pridvor , pardoseala se înalţă progresiv cu fiecare încăpere până la altar,
contribuind alături de gradarea care o dau bolţile, la realizarea unei dinamici
spaţiale excepţionale. Pictura, realizată de meşteri locali, nu se mai păstrează
decât în naos şi altar. Catapeteasma, sculptată în lemn şi aurită provine de
la Biserica din Solca. În pridvorul bisericii se află mai multe pietre de
mormânt, printre care şi cea a lui Anastasie Crimca. Remarcabilă este şi
trapeza mănăstirii, situată lângă turnul intrării, pe care specialiştii o consideră
ca fiind una din realizările de frunte ale complexului Dragomirna.
De mare interes pentru turişti este muzeul de artă feudală
organizată în incinta mănăstirii. El deţine o serie de piese de mare valoare
din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, care au aparţinut mănăstirii Voroneţ:
acoperăminte de vase liturgice (secolul al XVI-lea), un evangheliar ferecat
(1557), o cruce din lemn de abanos, cu motive sculpturale (1542), numeroase
manuscrise cu miniaturi de o înaltă măiestrie artistică. Pe lângă manuscrise
muzeul mai conţine şi alte piese de mare valoare: broderii, ferecături în aur
şi argint, obiecte sculptate în lemn, veşminte cu fir de aur, argint şi mătase.

2. Biserica din Pătrăuţi

Cu această clădire şi cu aceea de la Mirăuţi, zidită în acelaşi

timp, Ştefan cel Mare inaugurează „marea campanie” de construcţii din
ultima parte a domniei sale. Tradiţia, consemnată de cronici, spune că
această biserică a fost construită de Ştefan cel Mare pentru o mănăstire de
călugăriţe „cu scopul ca să fie un fel de spital pentru ostaşii cei răniţi”
(E.Hostiuc, 1922).
Biserica din Pătrăuţi cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” (14
septembrie) are dimensiuni modeste (este cea mai mică ctitorie a lui Ştefan
cel Mare), dar cu o siluetă armonioasă. În interior se păstrează ansamblul
picturilor originale, ce demonstrează că în Moldova se stabileşte în această
epocă un program iconografic specific. Deşi starea de conservare a picturilor este
destul de precară, se pot distinge o serie de scene, cum ar fi „ Asediul
Constantinopolului” , una dintre cele mai grandioase compoziţii din nordul
Moldovei. Un mare interes prezintă şi tabloul votiv, cu unul dintre cele mai
reuşite portrete a lui Ştefan cel Mare.
Având în permanenţă în stânga râul Suceava, turistul îşi poate
continua drumul până în comuna Dărmăneşti (15 kilometri de Suceava), unde
E85 este întretăiată de DJ209. Acesta oferă posibilitatea de a ajunge în satul
Părhăuţi (la stânga) sau la Siret (la dreapta).
Biserica din satul Părhăuţi poartă denumirea de „Biserica tuturor
Sfinţilor” şi este ctitoria logofătului Gavril Trotuşan (1522). Ea este importantă în
istoria arhitecturii moldoveneşti prin faptul că aici apare un pridvor neobişnuit
cu două caturi şi cu goluri. Construită din piatră brută, această biserică nu are
faţadele împodobite. În interior se păstrează pictura originală în stare mai
bună dar pe pereţii din pronaos.
În apropiere, în Vălineşti, sat din comuna Grăniceşti, se
păstrează un valoros monument de la sfârşitul secolului al XV-lea. Este vorba
de o biserică de curte boierească, cu hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie). Ctitorie
a logofătului Tăutu, ea a fost terminată între 1493-1494.
Biserica este ridicată pe un plan dreptunghiular, iar în partea
sudică i s-a alipit un turn-clopotniţă. Faţadele sunt împodobite cu o frumoasă
decoraţie de ceramică policromă. De o deosebită valoare este ansamblul picturilor
interioare ce trădează calităţile artistice excepţionale ale zugravului
moldovean, Gavril Ieromonahul. Picturile marchează un moment important în
istoria artei Moldovei, Gavril introducând o serie de inovaţii care vor fi
preluate ulterior: introduce fresca în pictura moldovenească şi reprezintă cele
şapte sinoade ecumenice. Deoarece aceste picturi se degradează din ce în ce mai
mult, Ministerul Culturii şi Cultelor a iniţiat un proces intens de restaurare.

3. Biserica Sfânta Treime

Este principalul obiectiv al oraşului Siret (16 iunie) construită

ca paraclis al curţii domneşti din centrul târgului vechi. Clădire restaurată cu
multă g rijă, ea este atribuită de tradiţie voievodului Sao şi aparţine secolului al
XV-lea. Biserica este o construcţie modestă zidită în piatră brută. Interiorul ei
este alcătuit dintr-un pronaos îngust un naos alungit şi un altar semicircular.
Decorul este simplu dar de mare efect plastic, care alături de planul trilobat
va sta la baza dezvoltării ulterioare a întregii arhitecturi religioase din Moldova.

4. Biserica Bogdana

Oraşul Rădăuţi (la 36 kilometri distanţă de Suceava se remarcă

şi prin existenţa Bisericii Bogdana, cu hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie);
cea mai veche construcţie de piatră a Moldovei. După tradiţie, pe locul ei a
existat o biserică de lemn, înlocuită de Bogdan I cu o construcţie de zid,
devenită ulterior necropolă a primilor domnitori. Anul precis al construcţiei
nu se cunoaşte. Ea are un stil unitar, sinteza elementelor romanice, bizantine
şi gotice. Biserica a fost restaurată în 1559, când Alexandru Lăpuşneanu a
adăugat un pridvor deschis. Pictura din interior este de data mai recentă în
pronaos şi naos. Cea din altar, deşi mult refăcută se aseamănă cu cea de la
Voroneţ din punct de vedere iconografic.
La 5 kilometri de Rădăuţi, pe DJ178 se găseşte una dintre
cele mai vechi localităţi ale Moldovei, Volovăţ. Tradiţia spune că aici ar fi
existat o biserică de lemn construită de Dragoş Vodă, care a fost mutată de
Ştefan cel Mare la Putna (1468). În apropierea fostei bisericuţe, Ştefan a
construit între 1500-1502 o impunătoare biserică de piatră, unul din interesantele
monumente istorice rămase din ultima perioadă de domnie a marelui voievod.
De la Rădăuţi la Putna, turistul parcurge cei 33 kilometri tot pe
DJ209E, urmând valea superioara a Sucevei.
Primul obiectiv important pe acest traseu se afla în comuna
Horodnic, unde a fost zidită cea dintâi mănăstire de maici din Moldova. Deşi
aceasta a dispărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea, amintirea ei se păstrează în
numele cătunului Călugăriţa şi în bisericuţa de lemn.
După ce este străbătută comuna Putna, drumul se transformă
într-o alee ce se opreşte brusc la poarta mănăstirii Putna.

5. Mănăstirea Putna

Este primul monument pe care Ştefan cel Mare l-a zidit în

perioada de început a domniei sale. Construcţia a început în 1466, s-a terminat
în 1469, şi a fost inaugurată în 1470. La 15 martie 1484 Letopiseţul de la
Putna notează arderea mănăstirii” cu desăvârşire” , însă este refăcută imediat.
Clădirile aflate astăzi în incinta mănăstirii au fost construite între 1854-1856. Cel
care a făcut ultima reparaţie (1902) a fost arhitectul austriac Romstorfer, care-i
imprimă aspectul natural cu acoperişul de ţiglă smălţuită, cu faţadele decorate
în maniera secolelor al XVII-lea – al XIX-lea şi cu turla împodobită cu
elemente baroce. În interior nu se mai păstrează pictura din secolul al XV-
lea. Au rămas din acea epocă doar canaturile uşii dintre pronaos şi gropniţă.
Biserica cu hramul „ Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, (21 noiembrie) a
fost una dintre marile necropole domneşti ale Moldovei, în ea fiind
înmormântaţi Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Maria de Mangop, Bogdan cel
Orb, Ştefăniţă-Vodă.
Chiar de la înfiinţarea sa, Mănăstirea Putna a primit numeroase
danii, Ştefan cel Mare arătându-se deosebit de darnic cu aceasta ctitorie a sa.
În 1503, domeniul Putnei cuprindea nu mai puţin de 30 de sate (25
provenite din danie domnească), mănăstiri anexe, vii. În acelaşi timp Putna a
devenit ea însăşi factor cultural după tradiţia medievală, cu şcoala de caligrafi
şi miniaturişti, ateliere de broderii. Prin darurile domnilor şi boierilor, Putna a
ajuns să deţină un mare şi valoros tezaur de artă medievală. În afară de
unele piese păstrate la Muzeul de Artă a României şi în Biblioteca Academiei,
tot ce a mai rămas din tezaurul Putnei este depus astăzi în muzeul mănăstirii,
socotit de specialişti ca unul dintre cele mai bogate muzee de artă religioasă
medievală din lume. El este amenajat în clădirea de pe latura nordică a
incintei. Portretul muzeului prezintă piese găsite cu ocazia cercetărilor
arheologice şi a lucrărilor de restaurare, precum şi manuscrise valoroase şi
documente medievale autentice. La etaj, sunt expuse exemplare reprezentative
pentru arta moldovenească (XV-XVI). Din numeroase broderii expuse în
muzeu, se pot menţiona patrafirul din 1469, broderie executată cu fir de
mătase, aur şi argint; acoperământul de pe mormântul Mariei de Mangop (cel
mai vechi portret brodat din arta moldovenească 1477), epitrahilul cu portretul
lui Ştefan cel Mare cu fiul său (1480-1496), epitaful din 1420, patrafirul din
1504, care dovedesc că atelierul de la Putna atinge punctul culminant al
dezvoltării sale artistice. Din colecţii de argintărie se remarcă cadelniţa din
1470, cele doua evantaie liturgice, executate în 1497 în filigramă de argint
aurit şi mai ales Tetraevanghelarul de la Humor (1487). Din valoroasele
manuscrise medievale, adevărate opere de artă, Biblioteca mănăstirii
păstrează nouă exemplare ce aparţin epocii lui Ştefan cel Mare.
O vizită la Mănăstirea Putna înseamnă o incursiune pe viu în
trecutul glorios al Moldovei, nu numai în cel politico-militar, ci şi cel
spiritual.

6. Biserica de lemn a lui Dragoş Vodă

Se află în cimitirul satului la circa 500 metri sud-est de

mănăstire. Ea a fost ridicată iniţial la Volovăţ (1346) şi mutată de Ştefan cel
Mare la Putna (1468).

7. Chilia lui Daniil Sihastrul

Se află la aproximativ 1,5 kilometri de mănăstire dincolo de

podul de peste râul Putna. Aici a trăit Daniil, înainte de construirea mănăstirii,
care s-a mutat apoi la Voroneţ unde se află mormântul lui. Într-o stâncă de mari
dimensiuni, el a săpat cu dalta, ani de-a rândul o bisericuţă care reproduce, la
scară redusă planul oricărui locaş sfânt, cu pronaos, naos şi altar. Sub
bisericuţă, se află chilia extrem de austeră în care trăia Daniil, cel care l-a
încurajat pe Ştefan cel Mare în clipele grele ale înfrângerii de la Valea Albă
(1476).

8. Ruinele Sihăstriei
 Se află pe valea Prahovei, în amonte, la circa 3,5 kilometri de
mănăstire. La Suceviţa turistul poate ajunge direct de la Putna, fie prin
Vicovu de Jos- Marginea pe DJ209, fie pe poteci de munte.

9. Mănăstirea Suceviţa

A fost ridicată într-un cadru pitoresc (la 19 kilometri din

Rădăuţi), cel mai fortificat complex mănăstiresc din Moldova, ce are hramul
„Învierea Domnului” (hram ce variază de la an la an). Construita la sfârşitul
secolului al XVI-lea, incinta mănăstirii (cu laturile de circa 100 metri, cu
ziduri groase de 3 metri şi înalte de 6 metri, flancate de 5 turnuri puternice).
Avea menirea de a adăposti familia Movileştilor şi fabuloasele lor averi. Biserica
mănăstirii este ultima ctitorie domnească ce îmbracă haina somptuoasă a
acestei maniere decorative apărută în vremea primei domnii a lui Petru Rareş.
În acelaşi timp, zidul de cetate care înconjoară mănăstirea este, alături de cel al
Dragomirnei, cel mai bine păstrat din vechea arhitectură moldovenească şi cel
mai impresionant ca înfăţişare.
Dacă în ceea ce priveşte arhitectura, biserica mănăstirii a
încheiat perioada de strălucire a stilului moldovenesc de la sfârşitul secolului
al XVI-lea, pictura sa interioară şi exterioară marchează din punctul de
vedere al realizării artistice, un început de declin. Pictura exterioară de la
Suceviţa încheie seria bisericilor moldoveneşti unice în lume prin frescele
care le acoperă în întregime pereţii. Pictura impresionează pe privitor prin
mărimea ansamblului şi prin armonia şi strălucirea coloritului, dominat de
verde. Cel mai valoros ansamblu al picturii exterioare este „ Scara virtuţilor”.
Lângă incinta mănăstirii, lângă cimitirul satului se află un alt
monument istoric, o biserică de piatră şi un turn-clopotniţă, cu hramul
„Schimbarea la faţă (6 august).
În clădirile mănăstirii situate pe latura de est a fost amenajat
în fosta trapeză de la etaj un mic muzeu ce cuprinde valoroase obiecte de
artă religioasă, remarcabile fiind broderiile. Două acoperăminte de morminte sunt
nu numai obiecte de artă, dar şi documente istorice, păstrându-se astfel chipul
fraţilor Movilă. Tot în muzeu se păstrează capsula de argint aurit cu părul
Elisabetei, soţia lui Ieremia Movilă.

10. Mănăstirea Moldoviţa

Se află la 32 kilometri distanţă de la Suceviţa, urmând DN17

A, peste pasul Cuimârna, după numeroase serpentine.
Aceasta mănăstire, cu hramul „Buna Vestire” (25 martie) a fost
ridicată în 1532 din iniţiativa şi cheltuiala lui Petru Rareş. În jurul bisericii
a fost înălţată o adevărată cetate de formă pătrată, cu ziduri puternice. Ele se
mai păstrează încă cu excepţia aceluia sudic, unde au apărut construcţii
recente. Biserica este acoperită cu strălucita podoabă a frescelor care îi dau o
valoare inestimabilă, situând-o printre cele mai importante monumente de
artă românească veche.
Pictura Moldoviţei, realizată cronologic între cea de la Humor
şi cea de la Voroneţ, se impune prin monumentalitate, prin forţa expresiva a
desenului, prin calda armonie cromatică, de asemenea prin claritatea
programului iconografic. Dominanta gamei cromatice este, în cazul
Moldoviţei, galbenul auriu cu reflexe solare de un fast subtil şi o distinsă
eleganţă. Alături de Voroneţ, Suceviţa, Arbore şi Humor ,Moldoviţa face
parte din salba de monumente de notorietate universală pentru ceea ce
specialiştii numesc „ genul picturii exterioare medievale din Moldova”.
În afară de biserică, în incinta mănăstirii se păstrează în colţul
dinspre nord-vest încă o construcţie veche, una din puţinele clădiri de locuit
rămase de la începutul secolului al XVII-lea, clisarniţa. Ea a fost folosită de-a
lungul anilor ca locuinţă domnească sau episcopală, dar avea multe încăperi
destinate păstrării tezaurului mănăstiresc. După restaurarea dintre 1955-1957,
aici a fost instalat, în încăperile de la pastor, micul muzeu al Moldoviţei.
În muzeul mănăstirii, turistul are ocazia să vadă o serie de
obiecte sculptate în lemn, adevărate capodopere. Cel mai valoros este jilţul
domnesc, ornamentat cu sculpturi. Interesant este că pomelnicul mănăstirii care
cuprinde pe toţi donatorii, începând cu Alexandru cel Bun. Vase, candele,
broderii, icoane de multe sute de ani stau alături de cel mai onorat si
contemporan „odor”-„Mărul de aur”- distincţie atribuită de Federaţia
Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism ca legitimă recunoaştere a
valorii fără egal a monumentelor de artă medievală din această parte de ţară.
De la Suceviţa, turistul poate ajunge şi la Solca, unde Ştefan
al II-lea Tomşa a construit o biserică de piatră cu hramul „Sf. Apostoli Petru
şi Pavel” (29 iunie), dar care are o structură masivă, greoaie. Deşi Solca se
ajunge uşor pe un drum local în comuna Arbore, situat la 6 kilometri spre est.
Biserica, cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” (29
august) a fost construită în 1503, în pronaos aflându-se mormântul ctitorului
Luca Arbore, portar al Sucevei. Pictura din interior nu a putut fi datată precis
din cauza degradărilor şi repictărilor. În schimb, pictura exterioară se păstrează
încă bine pe pereţii de sud şi vest, remarcându-se scenele „Rugul lui
Moise”, „Judecata de Apoi”.
Din vatra Moldoviţei, turistul poate vizita Gura Humorului,
urmând din Vama drumul E576. Oraşul Gura Humorului se recomandă ca
baza de plecare spre cele doua obiective turistice renumite din apropiere:
Mănăstirea Humor (la 6 kilometri de oraş, în partea de nord-vest) şi
Mănăstirea Voroneţ (la 5 kilometri de oraş în partea sudică).
 11. Mănăstirea Humorului

A fost construită în 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog.

Utilizând cu o înaltă pricepere elementele caracteristice stilului
moldovenesc, constructorul a dat zidirii sale individualitate şi originalitate, prin
introducerea unor elemente noi. Astfel, apare aici pentru prima data pridvorul
deschis, care dă intrării mai multă eleganţă şi luminozitate, precum şi o
încăpere specială pentru păstrarea obiectelor de preţ (clisarniţa). Biserica
Mănăstirii Humor, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) se
număra printre cele cinci ctitorii, împodobite în interior şi exterior, cu fresce
bizantine. Fresca exterioară, pictată de Toma Zugravul în 1531, în care
domină roşul, deschide şirul celorlalte biserici cu pictură exterioară.
Principalele teme iconografice sunt: Acatistul Bunei Vestiri (în sud), Arborele
lui Iesei (faţada nordică), judecata de Apoi (în vest) . Temele picturii sunt în
general aceleaşi ca la Suceviţa, dar cu deosebiri în aşezare şi mai reduse ca
număr.
În interior, o deosebită importanţă estetică, dar mai ales
istorico-documentară o prezintă cele doua tablouri votive.

12. Mănăstirea Voroneţ

A fost înălţată doar în câteva luni (26 mai-14 septembrie 1488)

la porunca lui Ştefan cel Mare şi face parte din grupul primelor ctitorii, de
mici proporţii, la care începe să se definească stilul moldovenesc. Biserica, ce
poartă hramul „Sf Mare Mucenic Gheorghe” (23 aprilie) a fost pictată în cea
mai mare parte încă din timpul lui Ştefan cel Mare, această pictură
păstrându-se şi astăzi mai ales în altar şi naos. Urmând modele mai vechi
de iconografie, pictorul Voroneţului a realizat un ansamblu sobru , dar plin de
măreţie, cu un vădit caracter monumental şi în care numărul scenelor şi
personajelor este redus la esenţial („Durerea crucii”, „Cina cea de taină”).
Pictura exterioară a Voroneţului este socotită drept cel mai
reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Cea mai amplă, cea mai
dramatică şi în acelaşi timp cea mai reuşită compoziţie din frescele
exterioare ale tuturor bisericilor din nordul Moldovei este „Judecata de Apoi”,
care ocupă în întregime peretele de vest. Din acest punct de vedere,
Mănăstirea Voroneţ este socotită „ Capela Sixtină a Orientului”. O altă
particularitate este folosirea unui albastru de o tonalitate deosebită, „ aşa
numitul albastru de Voroneţ”, considerat de specialişti unic în lume şi
comparat cu roşul lui Rubens sau cu verdele lui Veronese. Un alt punct de
interes este mormântul lui Daniil Sihastrul din pronaos.
 În acelaşi an Ştefan cel Mare înalţă şi biserica din satul
Şcheia, asemănătoare cu cea de la Pătrăuţi.
O altă concentrare de mănăstiri, dar nu de importanţa celor
din nord, se află în sudul judeţului Suceava, în împrejurimile oraşului Fălticeni.
Drumul E85 urmăreşte cumpăna de ape dintre Şomuzu Mare şi
Şomuzu Mic. Nu departe de şosea, în nordul comunei Moara se află un
interesant monument istoric, mănăstirea armenească Hagigadar (1512).
La kilometrul 424 se desfac două drumuri, unul dintre ele
ducând spre Bosanci. El întâlneşte drumul DJ 208 modernizat, care oferă
posibilitatea vizitării bisericii de la Reuseni. Această biserică cu hramul
„Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost înălţată de Ştefan cel
Mare în 1503, în amintirea tatălui său Bogdan II. Biserica face parte din
categoria construcţiilor cu plan dreptunghiular, dar cu mici abside înscrise în
grosimea zidului (tip mixt întâlnit în zona Neamţului).
Următoarea oprire a turistului poate fi făcută la Dolheştii Mari,
la o distanţă de 17 kilometri de Fălticeni. Aici se păstrează o biserică zidită
în timpul lui Ştefan cel Mare (1481), ctitorie boierească a familiei Sendrea. Ea
este construită în întregime din bolovani de râu, planul ei simplu amintind de
biserica de la Rădăuţi. Ceea ce sare în ochii turiştilor sunt resturile de frescă
de pe pereţii pronaosului şi chenarele de piatră ale ferestrelor rău
conservate.
La 6 kilometri de Dolhasca spre sud se află pe un deal
Mănăstirea Probota, unul din vechile aşezăminte monahale moldoveneşti ce
s-a numit la început „ Sfântul Nicolae din Poiana Siretului”. Ea este o ctitorie
din 1530 a lui Petru Rareş , devenind una dintre cele mai însemnate
necropole domneşti. A fost prima biserică nouă cu exteriorul în întregime pictat.
Actualmente din frescele exterioare nu se mai păstrează decât mici urme. În
schimb, din pictura interioară (1532) se păstrează mai multe ansambluri
deosebit de valoroase, restaurate recent de o echipă mixtă româno-japoneză.
În pridvor poate fi remarcată „Judecata de Apoi”, cea mai veche ilustrare
moldovenească a acestei teme.
În incinta mănăstirii, în colţul nord-vestic a fost înălţată o dată
cu zidurile cetăţii o casă domnească. Este o construcţie cu etaj, de mici
dimensiuni, cu şase încăperi. Peste aceasta se înalţă un turn-clopotniţă, în
care s-a organizat un mic muzeu arheologic şi de artă feudală. Mănăstirea
Probota rămâne testamentul epocii culturale a lui Petru Rareş, culmea
arhitecturii feudale din Moldova.
La 18 kilometri de Fălticeni, urmând şoseaua Falticeni-Vadu
Moldovei-Praxia-Bogdăneşti se află Mănăstirea Râşca, ctitorie tot a lui Petru
Rareş. Reparaţiile făcute de-a lungul anilor au schimbat mult din înfăţişarea
originală a acestei construcţii şi au distrus frescele bogate în aur care o
împodobeau în interior. Se mai păstrează portretul familiei domnitorului şi două
valoroase icoane din secolul al XV-lea Într-o cameră din clopotniţă a stat
închis şase luni istoricul Mihail Kogălniceanu. Hramul clopotniţei este
„Sfântul Ierarh Nicolae”, iar paraclisierul are ca patron spiritual pe Sfântul
Gheorghe (23 aprilie)
La 8 kilometri de Fălticeni se află cel mai vechi oraş şi prima
capitală a Moldovei, Baia, unde se mai păstrează ruinele bisericii gotice din
1415, construită de Alexandru cel Bun, singura construcţie catolică rămasă în
Moldova. În afara acestor ruine se mai poate vizita Biserica Albă, ctitorie a
lui Ştefan ridicată în amintirea marii sale victorii asupra armatelor lui Matei
Corvin. Ultima ctitorie domnească de la Baia este Biserica Adormirii ridicată
în 1532 de Petru Rareş.
Pe valea Suhei Mici, turistul poate vizita şi ctitoria
voievodului Alexandru Lăpuşneanu din 1561, Mănăstirea Slatina. Locaşul are
aceeaşi semnificaţie ca Putna pentru Ştefan cel Mare sau Probota pentru
Petru Rareş, remarcându-se printr-o înaltă valoare, somptuozitate şi rafinament.
Biserica este înconjurată cu ziduri groase de piatră, metereze şi drumuri de
strajă. În interiorul incintei, între biserică şi zidul dinspre sud, se află casa
domnească, o construcţie simplă. Această mănăstire, trebuia s ă slujească
familiei domneşti nu numai ca gropniţă , ci şi ca loc de refugiu în caz de
primejdie. Pictura originală din interior a fost acoperită în secolul al XIX-lea
cu o pictură în ulei, fără valoare artistică.
Expresia artistica a dreptei noastre credinţe, a rafinamentului şi
gustului pentru frumos a neamului românesc, toate aceste mănăstiri îndeamnă
la reculegere şi încântă inima şi mintea privitorului ce ajunge în Bucovina
din toate colţurile lumii.

VI. Infrastructura turistică

Infrastructura însumează totalitatea bunurilor şi mijloacelor prin

care resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate turistic.
În majoritatea cazurilor elementele sale componente nu au fost
create pentru a satisface nevoile creative, curative, acest atribut l-au câştigat
pe parcurs, simultan cu iniţierea activităţilor turistice în regiune.
Infrastructura turistică cuprinde :
1. Bazele de cazare şi alimentaţie publică.
Alcătuiesc împreună cu resursele atractive şi căile de transport
vectorii fundamentali ce definesc turismul ca activitate umană. Bazele de
cazare şi alimentaţie publică apar ca o rezultantă strictă a cererii. În
definirea tipurilor bazelor de cazare se ţine seama de următorii parametri:
mărime , confort, funcţionalitate, perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-
l deservesc.
 2. Căile şi mijloacele de transport turistic.
Asigură efectuarea călătoriei, adică acel segment, fără de care
turismul ca fenomen este de nerealizat. Creşterea vitezei de deplasare în
spaţiu înseamnă o economie substanţială de timp liber ceea ce oferă
individului posibilitatea unui sejur mai îndelungat sau vizarea unui număr
mai mare de obiective . Principalele căi şi mijloace de transport implicate în
turism sunt cele rutiere, feroviare, aeriene, navale şi mijloace de transport
speciale.
3. Dotările pentru agrement şi refacerea sănătăţii.
Dintre dotările necesare agrementului, cele mai importante sunt:
terenuri pentru practicarea diferitelor sporturi, pârtii de schi şi săniuş,
popicăriile, săli de proiecţie , biblioteci, internetul. Dotările pentru refacerea
sănătăţii cuprind şi nămolurile terapeutice emanaţii de origine mofetă, salinele,
plajele.
4. Dotările complementare.

Reprezintă totalitatea mijloacelor şi instituţiilor economice,

sociale sau culturale la care turistul apelează în perioada călătoriei. Fac parte
din această categorie magazinele, poşta, telecomunicaţiile, băncile, instituţiile
de asigurări, oficiile de schimb valutar, instituţiile de asistenţă socială, cele
administrative, culturale.
Marea majoritate a acestora sunt destinate pentru deservirea
întregii populaţii din regiune. Turismul integrându-le în sfera sa de acţiune ca
bun comun al infrastructurii de ansamblu.

VI.1. Infrastructura în turismul religios.

Valorificarea superioară a potenţialului turistic şi stimularea

activităţii turistice sunt condiţionate de dezvoltarea, perfecţionarea şi
diversificarea infrastructurii turistice care are rolul de a satisface cererea
turistică prin dotări şi servicii specifice. De altfel, se remarcă relaţii de strânsă
dependenţă între mărimea cererii turistice şi gradul de dezvoltare al
infrastructurii fiecare dintre cei doi parametri stimulându-se reciproc.
Pompei Cocean (1996), consideră că „ bazele de cazare
alcătuiesc împreună cu resursele atractive şi căile de transport, vectorii
fundamentali ce definesc turismul ca activitate umană”.

Baza de cazare specifică edificiilor religioase

 În cazul turismului religios baza de cazare existentă este în
continuă dezvoltare şi modernizare, dar încă intr-un ritm şi un volum
nesatisfăcător.
Între introducerea în circuitul turistic a unor obiective şi
construirea bazelor de cazare există un paralelism evident. Aceste baze apar
ca o rezultantă strictă a cererii turistice, manifestând o mare sensibilitate la
variaţiile acesteia. Aşa se explică de ce în ultimii ani , datorită programului
de promovare a Bucovinei, au apărut (fie în curţile mănăstirilor fie în satele
din jurul acestora) construcţii destinate cazării turiştilor.
Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse,
în definirea tipurilor ţinându-se seama de mărime, confort, funcţionalitate,
perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc. Astfel, în
cazul turismului religios se detaşează casele de oaspeţi din incinta
mănăstirilor, precum şi cabanele şi vilele turistice ce au în program
vizite sau excursii la mănăstiri. Mai recent, au început să se remarce şi
bazele de cazare secundare, integrate domeniului turistic temporar şi la un
nivel modest de funcţionalitate, cum ar fi pensiunile urbane şi rurale fermele
agroturistice. Astfel, în Bucovina la nivelul anului 2001 existau 71 de structuri
de cazare folosite de către turiştii veniţi să viziteze mănăstirile din acest ţinut
dintr-un total de 96. În acelaşi an, capacitatea de cazare turistică existentă era
de 5534 locuri, ceea ce reprezintă doar 3% din capacitatea naţională. Cu
această medie Bucovina rămâne în urma unor regiuni turistice de prim ordin
ca litoralul Mării Negre sau Valea Prahovei.
În ceea ce priveşte capacitatea de cazare turistică a
mănăstirilor, aceasta este redusă. Există mănăstiri, ca de exemplu Mănăstirea
Suceviţa care nu deţin spaţii de cazare.
Orice turist primeşte din partea mănăstirii adăpost şi mâncare
pentru maxim trei zile. Pentru o perioadă îndelungată, turistul trebuie să
plătească o suma de 200 000 lei. Actul turistic se materializează, în acest caz;
din punct de vedere economic numai o dată cu funcţionarea acestor baze de
cazare pe anumite tarife, pentru că astfel, limitarea turismului doar la simpla
vizitare a mănăstirilor este sinonimă cu realizarea componentei culturale, fără
nici o eficienţă pe planul încasărilor.
Mănăstirile şi bisericile din oraşul Suceava nu deţin baza de
cazare proprie, turiştii putând fi cazaţi în hotelurile din oraş: Bucovina,
Arcaşul, Balada, Gloria, Zamca, Suceava, toate de două stele. După afirmaţiile
preotului-călugăr Nicodim, ghidul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, că în urmă
cu câţiva ani a existat aici o bază de cazare de câteva zeci de locuri.
Momentan, nu mai există decât chiliile celor 20 de călugări şi casa P. S.
Pimen. La hramul mănăstirii (24 iunie) cei mai mulţi turişti, veniţi îndeosebi
din Maramureş, înnoptează sub cerul liber, în curtea mănăstirii.
În urma cercetărilor de teren, capacitatea de cazare turistică din
incinta mănăstirilor este de circa 400-450 locuri.
 Mănăstirea Putna este ansamblul mănăstiresc cu cea mai
complexă bază de cazare, actualmente aflată în curs de dezvoltare. După
afirmaţiile părintelui Nicolae, ghidul muzeului mănăstirii, baza de cazare se
constituie din Arhondaric ce dispune de 80 de locuri şi din hotelul mănăstirii,
construit după revoluţie în afara incintei mănăstireşti, pe partea dreaptă. Este
o clădire modestă cu două niveluri, cu baie proprie, care poate adăposti 210
turişti. Camerele sunt cu mai multe paturi, unele fiind rezervate femeilor, iar
altele bărbaţilor.
În timpul sezonului sunt date în folosinţă câteva căsuţe din
lemn. Casa de oaspeţi este destinată personalităţilor. Comparativi cu celelalte
mănăstiri, această bază de cazare este destul de extinsă. Deşi dotarea este
foarte simplă, aspectul camerelor este plăcut şi primitor. Ele nu au decât o
masă, câteva paturi, iar pereţii sunt împodobiţi de icoane, şi scoarţe specifice
Bucovinei.
Mănăstirea Suceviţa spre deosebire de Mănăstirea Putna, în
afara chiliilor celor 60 de călugăriţe nu deţine alte structuri de cazare. După
afirmaţiile Maicii Ştefania majoritatea turiştilor care vor să înnopteze aici au
la dispoziţie hanul turistic Suceviţa din vecinătatea mănăstirii cu o capacitate
de 124 locuri.
Pentru Mănăstirea Moldoviţa după 1990 s-a permis construirea
unei gospodării a mănăstirii în care vieţuiesc maicile mai tinere, se cresc
animale, se pregăteşte mâncarea. În aceeaşi gospodărie există „Casa pentru
închinători” ce se reduce la doua camere cu câte 12 paturi. Lângă această
gospodărie există o vilă cu doua etaje destinată vizitatorilor de seamă, cum a
fost cazul vizitei recente din luna mai 2003 a Prinţului Charles al Marii
Britanii. Maica Tatiana afirmă că aceste construcţii au obţinut cu greu
permisiunea de a fi construite deoarece lângă un monument istoric precum
Moldoviţa nu se poate construi decât la o distanţă minima de 200 metri.
Bazele de cazare din Mănăstirile Voroneţ şi Umor sunt minime,
acestea fiind compensate de gospodăriile ţărăneşti dornice de a caza turişti
dar şi de apropierea oraşului Gura Humorului. În Mănăstirea Dragomirna baza
de cazare este aproape inexistentă existând totuşi câteva amenajări pentru
turişti. Momentan mănăstirea a rămas fără sursă de apă, datorită secării
lacului Dragomirna.
Mănăstirea Râşca oferă turiştilor cazare într-o clădire situată în
faţa bisericii mănăstirii. Ea are 14 camere cu câte două sau 3 paturi. Această
capacitate de cazare se dovedeşte a fi foarte mică în comparaţie cu cererea
turistică, motiv pentru care este necesară rezervarea prin telefon.
Mănăstirea Probota are o capacitate de cazare de 30 de locuri
rezervarea făcându-se tot prin telefon. Celelalte mănăstiri au bază de cazare
cu o capacitate foarte redusă. Unele sunt situate în oraşe (Siret, Rădăuţi)
unde există hoteluri pentru cazare, altele aflându-se în zone unde este
dezvoltat agroturismul. Datele obţinute de la mănăstiri sunt pur orientative,
neexistând o statistică propriu-zisă a capacităţii de cazare. Peste 60% din
turiştii străini doresc să fie cazaţi, în timpul vizitei lor în incinta mănăstirii
ei fiind interesaţi în mod deosebit de tradiţiile şi obiceiurile religioase
româneşti.

VI.2. Analiza infrastructurii turismului religios

Pentru edificiile religioase o metodă practică pentru

investigare este chestionarul. Chestionarul are următoare structură:
 Numele mănăstirii
 Localizarea mănăstirii / gospodăriei (sat, comună, judeţ)
 Tipul comunităţii monahale (călugări sau călugăriţe)
 Hramul mănăstirii
 Ce tip de teren aveţi în posesie ? (arabil, păşuni, păduri)
 Care este modul de exploatare al pământului ?) pe cont
propriu, dat în arendă, în asociaţie)
 Ce animale deţineţi ? (vite , porci, păsări, cai)
 Aveţi , echipament agricol mecanizat ? (da, nu)
 Utilizaţi echipament cu tracţiune animală? (da, nu)
 Credeţi că activitatea agricolă este importantă pentru
bunăstarea gospodăriei mănăstirii ?
 Câte clădiri sunt în incinta mănăstirii / gospodăriei şi care
este destinaţia lor ?
 Sursa de apă pentru utilizare casnică este din sursă proprie
(în casă, în curte), sau din sursă comună (fântână, izvor, pompă)
  Cum este drumul care trece prin faţa mănăstirii / gospodăriei
(cu pietriş , pietruit, asfaltat)
 La ce distanţa este cea mai importantă staţie de cale ferată
şi autobuz?
 Aveţi mijloc de transport ? (căruţă, automobil, camion)
 Aveţi telefon? (da, nu)
 Aveţi radio, televizor color ? (da, nu)
 Sunteţi racordat la reţeaua de electricitate ? (da, nu)
 Aveţi grup sanitar? (da, nu)
 Care este originea turiştilor români şi străini ?
 Care este numărul turiştilor în anul 2002; comparaţi cu
anii precedenţi.

 Care este originea veniturilor:

-vânzarea produselor vegetale şi animale
-activităţi turistice
-taxe percepute pentru muzeu, fotografiat sau filmat
-donaţii
-magazin bisericesc din incinta mănăstirii
 Care este situaţia veniturilor faţă de anii trecuţi (a crescut,
a scăzut , a rămas acelaşi)
 Principalele cheltuieli au fost făcute pentru:
-întreţinerea gospodăriei
-servicii turistice
-lucrări agricole
-alimente
-îmbrăcăminte
 Facilităţi infrastructură:
-legături mai bune, drumuri / căi ferate
-aprovizionare cu apă de bună calitate
-telefon
-electricitate
-colectarea deşeurilor menajere
-canalizare
 Facilităţi servicii
-mijloace publice de transport
- poştă
-unităţi sanitare
-magazine
-înlesniri pentru activităţi turistice şi culturale
-comentarea anchetatorului
 Care este durata medie a vizitei ( 1-3 zile)
 Chestionar pentru Mănăstirea Moldoviţa

- Numele mănăstirii : Moldoviţa

- Localizarea mănăstirii
- Hramul mănăstirii: Bunavestire (25 martie)
- Tipul comunităţii monahale: în mănăstire vieţuiesc 39 maici
- Teren în proprietate
1. teren arabil
2. fâneaţă, păşuni şi pădure
3. lucrat de călugăriţe
4.
5. mănăstirea utilizează echipament cu tracţiune animală
6. mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate
- Animale: vaci, porci , cai şi păsări
- Anexele mănăstirii : o gospodărie proprie, situată la 200
metri de mănăstirea propriu-zisă, ce include o casă pentru închinători, câteva
chilii pentru măicuţe, adăpostul animalelor, bucătărie şi o vilă pentru
personalităţi
- Aprovizionarea cu apă pentru utilizarea casnică se face din
terasă proprie: bucătăria, iar pentru animale din sursă comună, dintr-o fântână
- Drumul de acces la mănăstire este pavat şi asfaltat
1. existenţa unei căi ferate în apropierea mănăstirii
2. dotarea mănăstirii
3. dispune de telefon
4. este racordată la reţeaua de electricitate
5. grupul sanitar în curte
- Venitul este asigurat de :
1. culturi agricole şi creşterea animalelor
2. donaţii
3. magazin bisericesc din incinta mănăstirii
4. taxe de intrare, taxe pentru fotografii şi filmări video
- Turişti
1. în medie 70.000-80.000 turişti/an
2. români 60-65% (judeţul Maramureş, Cluj, Bacău,
Bucureşti, Constanţa)
3. străini 35-40% (Franţa, Germania, Japonia)
- Facilităţi infrastructură
1. legături mai bune
 2. aprovizionare cu apă de bună calitate
3. canalizare
- Facilităţi servicii
1. mijloace publice de transport
2. poşta
3. înlesniri pentru activităţi religioase (pelerinaje)

Activitatea turistică se îmbină cu alte activităţi precum:

creşterea animalelor, cultivarea plantelor, meşteşuguri. Deşi Mănăstirea Moldoviţa
este celebră, inclusă printre cele mai vizitate mănăstiri cu toate acestea
fenomenul turistic este incapabil să asigure veniturile necesare pentru existenţa
de zi cu zi din mănăstiri.

Chestionar pentru Mănăstirea Putna

- numele mănăstirii: Putna

- localizarea mănăstirii: Comuna Putna, judeţul Suceava
- hramul mănăstirii: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21
noiembrie)
-teren în proprietate:

1. teren arabil,
2. păşuni şi pădure
3. mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate
4. se cresc animale: vaci, ovine, porci

- drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

- existenţa unei căi ferate în apropierea mănăstirii
- dotarea mănăstirii:
1. este racordată la reţeaua de electricitate
2. dispune de telefon
3. televizor color
4. grupul sanitar este în curte

-venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare
2. taxe pentru fotografii
 3. taxe pentru filmări video
4. magazin bisericesc
5. donaţii
6. creşterea animalelor

-turişti:
1. în medie 120.000- 130.000
2. turişti români 55-60 % cu preponderenţă din judeţele:
Maramureş, Bistriţa, Iaşi, Bucureşti
3. turişti străini 40-45 % din ţări vest-europene : Germania,
Franţa, Austria, Elveţia, dar şi din Japonia.

- facilităţi ale infrastructurii:

1. canalizare
2. legături bune - căi ferate - drumuri
3. colectarea deşeurilor menajere
4. telefon
5. aprovizionare cu apă

-facilităţi de servicii
1. înlesniri pentru activităţi turistice de tip pelerinaj
2. magazine
3. serviciul poştal

Chestionar pentru Mănăstirea Suceviţa

- numele mănăstirii: Suceviţa

- localizarea mănăstirii: Satul Suceviţa, judeţul Suceava (la 19
kilometri de Rădăuţi).
- hramul mănăstirii: „Învierea Domnului „
- teren în proprietate
1. păşuni şi pădure
2. teren arabil
3. mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate

- drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

- animale: porcine, ovine, bovine
- dotarea mănăstirii
1. racordată la reţeaua de electricitate
2. dispune de telefon
3. grup sanitar în curte
4. televizor color
 - venitul este asigurat din:
1. magazin bisericesc
2. taxe de intrare
3. taxe pentru fotografii
4. Taxe pentru filmări video
5. creşterea animalelor

- turiştii
1. în medie 70.00- 80.000 turişti / an
2. turişti români 70 % din judeţele Iaşi, Maramureş, Bistriţa.
3. turişti străini 30 % din ţări europene Elveţia, Austria, Franţa,
dar şi din afara Europei Japonia, Statele Unite.

-facilităţi ale infrastructurii

1. canalizare
2. legături bune
- facilităţi de servicii
1. înlesniri pentru activităţi turistice religioase de tip pelerinaje
2. serviciu poştal

Chestionar pentru Mănăstirea Humor

- numele mănăstirii: Humor

- localizarea mănăstirii: oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava
- hramul mănăstirii: „ Adormirea Maicii Domnului” (15 august)
- drumul de acces spre mănăstire este asfaltat
- existenţa căii ferate în apropiere de mănăstire
- dotarea mănăstirii
1. racordată la reţeaua de electricitate
2. dispune de telefon
3. dispune de televizor color
4. televiziune prin cablu
5. grupuri sanitare

- venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare
2. taxe pentru fotografii
3. taxe pentru filmări video
 4. magazin bisericesc
5. donaţii

- turiştii
1. în medie 80.000-85.000 turişti / an
2. turişti români 55 % din judeţele Maramureş, Bistriţa, Bacău,
Neamţ, Iaşi, Botoşani.
3. turişti străini 45 % din Franţa, Germania, Marea Britanie,
Austria, Elveţia, Statele Unite, Japonia, China.

- facilităţi de servicii
1. mijloace publice de transport
2. servicii poştale
3. înlesniri pentru activităţi turistice religioase
4. înlesniri pentru activităţi culturale

Chestionar pentru Mănăstirea Dragomirna

- numele mănăstirii: Dragomirna

- localizarea mănăstirii: comuna Mitocul Dragomirnei, judeţul
Suceava
-hramul mănăstirii: 88888888
- teren în proprietate
- teren arabil
- pădure şi păşuni
- mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate.
- animale: bovine, porcine şi păsări
- aprovizionarea cu apă se face prin terasa proprie.
- drumul de acces spre mănăstire este asfaltat
- dotarea mănăstirii

1. muzeul de artă feudală

2. racordată la reţeaua de electricitate
3. dispune de telefon
4. dispune de televizor color
5. televiziune prin cablu
6. grupuri sanitare

- venitul este asigurat de:

 1. taxe de intrare
2. taxe pentru fotografii
3. taxe pentru filmări video
4. magazin bisericesc
5. donaţii
6. creşterea animalelor şi activităţi agricole

- turiştii
1. în medie 90.000 turişti / an
2. turişti români 60 % din judeţele Bistriţa, Neamţ, Maramureş,
Iaşi, Botoşani.
3. turişti străini 40 % din Germania, Franţa, Austria, Elveţia,
Marea Britanie, Statele Unite, Japonia, China.

- facilităţi de servicii

1. servicii poştale
2. înlesniri pentru activităţi turistice religioase
3. înlesniri pentru activităţi cultur

Chestionar pentru Mănăstirea Voroneţ

- numele mănăstirii: Voroneţ

- localizarea mănăstirii: 88888888
- hramul mănăstirii: „ Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (23 aprilie)
- teren în proprietate
- teren arabil
- pădure şi păşuni
- mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate.
- drumul de acces spre mănăstire este asfaltat
- dotarea mănăstirii

1. racordată la reţeaua de electricitate

2. dispune de telefon
3. dispune de televizor color
4. televiziune prin cablu
5. grupuri sanitare

- venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare
2. taxe pentru fotografii
3. taxe pentru filmări video
 4. magazin bisericesc
5. donaţii
6. creşterea animalelor şi activităţi agricole

- turiştii
1. în medie 140.000-150.000 turişti / an
2. turişti români 50-55 % din judeţele Bistriţa, Neamţ,
Maramureş, Bacău, Iaşi, Bucureşti, Cluj, Oradea.
3. turişti străini 45-50 % din Franţa, Austria, Elveţia, Marea
Britanie, Germania, Statele Unite, Japonia, China.

-facilităţi infrastructură:
1. aprovizionare cu apă de bună calitate
2. canalizare
- facilităţi servicii
1. mijloace publice de transport
2. servicii poştale
3. înlesniri pentru activităţi turistice religioase

VII. Fluxul turistic la mănăstirile din Bucovina

Fluxul turistic este o categorie dinamică spre deosebire de

potenţialul turistic, care este o categorie statică. El presupune deplasarea
turiştilor între localitatea de reşedinţa, considerată zona emiţătoare şi locul
ales pentru satisfacerea necesităţilor spirituale şi culturale, numit zona
receptoare. Este influenţat de mai mulţi factori atât obiectivi cât şi subiectivi:
vârsta, sexul, gradul de cultură, veniturile, volumul şi structura ofertei
turistice.
În cazul turismului religios, fluxul turistic este greu de precizat
cifric întrucât datele sunt aproximative. Ele provin de la mănăstiri, unde nu
este o evidenţă strictă ci orientativă de la sfârşitul sezonului turistic.
Înregistrările turistice de la mănăstiri, se bazează pe numărul biletelor de
muzeu, şi cele de la intrare. Taxa de vizitare a mănăstirilor este în medie
de 30.000 lei / persoană. Taxa pentru camera video este de 100.000 lei iar
pentru fotografiat între 60.000-100.000 lei.
Conform datelor obţinute de la mănăstiri, cele mai vizitate sunt
Voroneţ, Putna, Dragomirna, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Probota, frescele
exterioare fiind foarte căutate de turişti.
Se remarcă faptul că cele mai vizitate mănăstiri din Bucovina
sunt : Voroneţ cu peste 140.000 turişti / an , Putna peste 120.000 turişti / an ,
în timp ce pentru Dragomirna numărul turiştilor depăşeşte uşor valoarea de
90.000 turişti / an. Mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa şi Humor se
caracterizează printr-un număr de turişti apropiat.
Fluxurile turistice interne spre mănăstirile din Bucovina sunt
compuse din intelectuali, studenţi şi elevi în vacanţe, şi care se deplasează
cu autocare, pe jos sau cu maşinile personale.
Pelerinajul se manifestă mai ales cu ocazia sărbătorilor
religioase tradiţionale (Înviere, Crăciun, hramuri bisericeşti).
Spre exemplu, la sărbătorirea hramului mănăstirii „Sf. Ioan” de
la Suceava se adună câteva sute de pelerini, proveniţi din judeţele vecine.
Distribuţia în cursul anului a numărului de turişti este foarte
inegală în sezonul cald înregistrându-se peste 90% de unde rezultă
necesitatea încurajării turismului de iarnă. Lunile cu cel mai ridicat flux de
turişti sunt din aprilie şi până în octombrie, maximul înregistrându-se în
lunile iunie şi august.
Aproximativ 60% dintre turişti aparţin fluxului turistic intern.
Principalele judeţe emiţătoare sunt Neamţ, Bacău, Iaşi, Bistriţa, Maramureş,
Botoşani, şi oraşe din vestul şi sudul ţării: Timişoara, Craiova, Arad, Bihor,
Bucureşti, din Dobrogea (Constanţa), din Transilvania (Cluj şi Mureş).

Tabelul nr. 1- Evoluţia numărului de turişti la principalele

mănăstiri din Bucovina (1990-2003), după datele înregistrate din cercetarea
de teren.

MĂNĂSTIREAMoldoviţa Putna Suceviţa Humor DragomirnaVoroneţ Probota

1990 71.050 139.500 71.210 68.070 96.040 145.115 65.320

1991 70.936 137.250 72.910 75.430 94.250 132.000 63.900

1992 74.209 106.240 74.630 89.360 89.956 104.050 64.100

1993 65.211 93.210 67.300 78.610 87.203 97.110 63.200

1994 69.434 95.340 69.110 73.150 87.350 97.450 62.800

1995 79.435 129.730 79.980 91.200 93.870 140.311 71.500

1996 81.967 135.640 82.410 96.042 97.356 151.270 72.800

1997 78.010 135.560 78.520 61.420 97.210 149.940 72.750

1998 80.112 137.410 79.970 69.975 95.208 150.426 74.300

1999 79310 121.200 79.830 71.430 92.420 141.800 72.600

2000 81.030 120.350 81.030 75.362 93.356 141.534 73.120

2001 79.971 125.300 79.420 81.610 93.409 142.045 72.950

2002 80.531 124.935 80.640 80.966 92.930 141.372 73.220

2003 80.918 125.112 81.019 81.412 93.618 150.029 73.411

În ultimii ani (2000-2003) s-a înregistrat pondere mai mare a

turiştilor străini faţă de ceilalţi ani (1995-1998). Fluxul turistic extern
provine în principal din Europa şi America de Nord.
Principalele ţări europene emiţătoare de fluxuri turistice sunt
Germania, Franţa, Austria, Italia, Spania, Olanda, Marea Britanie, Belgia.
Fluxurile asiatice provin din Japonia, China şi Israel.
Statele Unite şi Canada sunt principalele ţări emiţătoare de
turişti nord-americani, care vizitează mănăstirile din Bucovina.

Tabel nr. 2 Numărul turiştilor sosiţi (2000-2001) după datele

Direcţia de Statistică

Ţara de provenienţă a turiştilor Anul 2000 Anul 2001

EUROPA 20147 21983

Austria 1650 2540
Belgia 208 143
Bulgaria 82 190
Danemarca 106 126
Finlanda 95 68
Franţa 112 202
Germania 4572 2882
Grecia 311 611
Elveţia 346 689
Irlanda 66 73
Italia 2604 2095
Iugoslavia 96 55
Luxemburg 5 77
Olanda 552 4800
Portugalia 5 11
Regatul Unit 284 712
Rusia 2893 2355
 Spania 1257 1413
Suedia 424 176
R. Moldova 1505 1045
Norvegia 18 17
Polonia 271 208
Slovenia 69 15
Turcia 144 331
Ucraina 1599 501
Ungaria 549 1943
ASIA 1716 1943
China 77 82
Japonia 817 1060
Israel 667 679
AMERICA DE NORD 1390 1463
S.U.A. 1202 974
Canada 100 422
AMERICA DE SUD 44 56

AFRICA 58 27

Tabel nr. 3 Numărul turiştilor înnoptaţi (2000-2001) după datele

Direcţia de Statistică

Ţara de provenienţă a turiştilor Anul 2000 Anul 2001

EUROPA 27606 31838

Austria 1842 2772
Belgia 645 188
Bulgaria 101 196
Danemarca 201 218
Finlanda 268 356
Franţa 197 936
Germania 5500 4358
Grecia 648 870
Elveţia 436 921
Irlanda 106 86
Italia 3586 3702
Iugoslavia 119 145
Luxemburg 13 97
Olanda 800 5237
Portugalia 6 15
Regatul Unit 540 966
Rusia 3635 2820
Spania 1285 1579
Suedia 1722 312
R. Moldova 2046 1849
 Norvegia 25 30
Polonia 423 491
Slovenia 69 32
Turcia 267 1946
Ucraina 2147 860
Ungaria 620 3276
ASIA 2941 3276
China 81 109
Japonia 904 1519
Israel 1735 1480
AMERICA DE NORD 2239 1806
S.U.A. 1911 1246
Canada 233 449
AMERICA DE SUD 49 98
AFRICA 88 45

VIII. Căile de acces

Sunt reprezentate de o reţea densă de linii şi noduri de-a

lungul căreia are loc un ansamblu de distribuţii ale fluxului şi produsului
turistic.
Căile de comunicaţie au făcut obiectul unor preocupări intense
în ultima perioadă prin modernizarea celor mai vechi şi construirea altor
noi. Modernizarea şi diversificarea căilor şi mijloacelor de transport
înseamnă o economie de timp liber, ceea ce oferă turistului posibilitatea
unui sejur mai îndelungat sau vizitarea unui număr mai mare de mănăstiri.
Căile de comunicaţii au o repartiţie inegală, atingându-se
densităţi mai mari în regiunile de podiş faţă de partea vestică, muntoasă. Ele
sunt variate : căi rutiere, ferate, aeriene.

Căile rutiere
Căile rutiere de acces pot fi europene (E), naţionale (DN),
judeţene (DJ) şi comunale.
Principala arteră rutieră este E 85, pe direcţia Siret- Suceava-
Fălticeni-Drăguşeni, care se continuă până la Bucureşti. Din aceasta se
desprinde un drum judeţean spre Rădăuţi şi în continuare la Putna sau
Suceviţa. Alte drumuri judeţene duc spre Slatina, Râşca sau Dragomirna.
Alt drum de mare importanţă automobilistică este DN 17
inclus în categoria drumurilor europene (E 576) .Suceava- Gura Humorului-
Câmpulung Moldovenesc- Vatra Dornei –Poiana Stampei- Bistriţa. Din acesta
derivă drumuri judeţene ce duc spre mănăstirile Humor, Voroneţ sau Vatra
Moldoviţei . Din DN 17 se desparte DN 17A care face legătura între zone
recunoscute prin mănăstiri şi biserici vechi: Câmpulung Moldovenesc- Sodova-
Vatra Moldoviţei – Suceviţa – Rădăuţi.
Obiectivele situate în afara drumurilor naţionale sunt legate la
acestea prin drumuri judeţene sau comunale modernizate. DJ 209 Rădăuţi-
Putna (28 km), Suceava- Dragomirna (10km), Vama- Vatra Moldoviţei –
Moldoviţa (20 km), Gura Humorului- Voroneţ (5 km).

Căile ferate
Reprezintă căi de acces spre zonele turistice. Cea mai
importantă linie feroviară este magistrala Bucureşti –Bacău –Suceava- Vicşani.
Este o arteră de importanţă internaţională, servind transportul de tranzit din
Polonia şi Ucraina spre mănăstirile din Bucovina. Din acesta se desprinde
linia transcarpatică dubla Suceava- Vatra Dornei -Beclean -Dej. Aceasta are
ramnificaţii precum :Vama- Moldoviţa (20 km) şi Suceava Rădăuţi –Putna.
Nodul feroviar cel mai important este municipiul Suceava.

Căile aeriene
Aeroportul de la Salcea la 15 km de Suceava deserveşte doar
traficului intern de persoane.
Rent-a-car maşinile de închiriat se pot procura prin
intermediul agenţiilor de turism din cadrul asociaţiei pentru turism Bucovina.

Trasee turistice

Pentru vizitarea mănăstirilor din Bucovina se recomandă câteva

trasee :
1. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-
Marginea-Suceviţa-Vatra- Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-
Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (262 km).
2. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-
Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei-
Zugreni-Broşteni-Pasul Tarniţa-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava
(380 km).
3. Suceava-Stupca-MănăstireaHumorului-
Voroneţ-Gura Humorului-Mălini-Baia-Fălticeni-Probota-Suceava (280 km).
 4. Suceva-Fălticeni-Baia-Mălin-
GuraHumorului-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (161 km)
5. Suceava-Stupca-Mănăstirea Humorului-
Voroneţ-Câmpulung Moldovenesc-Rarău-Zugreni-Vatra Dornei-Câmpulung
Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-
Cacica-Dragomirna-Suceava (400 km).
6. Fălticeni-Râşca-Baia-Mălini-Voroneţ-
Mănăstirea Humorului-Suceava-Fălticeni (200 km).
7. Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra
Moldoviţei-Vama-Voroneţ-Mănstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi
(234 km).
8. Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-
Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-Solca-Cacica-Mănăstirea Humorului-
Voroneţ-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc (230 km).
9. Câmpulung Moldovenesc-Lucina-Vatra
Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc (175 km).
10. Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Gura
Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra
Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc (235 km).
11. Gura Humorului-Mănăstirea Humorului-
Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldovitei-Vama-
Voroneţ-Gura Humorului (200 km).
12. Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung
Moldovenesc-Vama-VatraMoldoviţei-Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-
Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc-Pasul
Mestecăniş-Vatra Dornei (335 km).
13. Vatra Dornei-Pasul Mestecăniş-Câmpulung
Moldovenesc-Slătioara-Mănăstirea Humorului-Cornul Luncii ( Mălini-Slatina-
Baia )-Fălticeni-Suceava-Dragomirna Gura Humorului-Voroneţ-Ostra-Broşteni-
Zugreni-Vatra Dornei (330 km).

IX. Elemente de amenajare turistică

Amenajarea turistică reprezintă acţiunea de punere în valoare

estetică şi economică a unui obiectiv, complex atractiv sau zonă turistică.
Ea asigură prin edificarea unei anumite părţi a infrastrucurii,
formarea produsului turistic respectiv conturarea integrală a ofertei turistice.
Noţiunea de amenajare nu vizează procesul de realizare a întregii
infrastructuri necesare acutului creativ, ci numai lucrările impuse de
integrarea fondului turistic în circuitele existente.
 Amenajarea unei zone turistice trebuie concepută ca o acţiune
de sistematizare a teritoriului, având ca motivaţie principală exploatarea
resurselor atractive. Ea trebuie să fie precedată de o estimare riguroasă a
patrimoniului turistic natural sau antropic paralel cu reliefarea celorlalte
atribute economice ale regiunii în cauză.
Regiunea turistică a viitorului trebuie să-şi adapteze activităţile
în funcţie de evoluţia factorilor economico-sociali şi spirituali. Amenajării
turistice îi revine sarcina nu numai de a introduce obiectivele existente în
circuitul turistic, ci de a crea noi obiective, noi atracţii.
Conform concepţiei lui Pierre Defert, principalii factori de
care trebuie să se ţină seama în amenajarea turistică sunt :
- particularităţile naturale ale regiunii
- distanţa dintre zonă de origine şi cea de recepţie a turiştilor,
element cu o influenţă nemijlocită asupra costului transportului, duratei
drumului, oboselii şi plictiselii provocate de călătorie
-potenţialul zonei receptoare şi ceea ce priveşte primirea şi
satisfacerea nevoilor recreative ale turiştilor
- resursele umane şi pregătirea lor profesională
- deciziile factorilor implicaţi în dezvoltarea turismului
Supradimensionarea ofertei turistice determină apariţia
aglomeraţiilor, adică a factorilor de degradare a calităţii ofertei turistice.
Deciziile privind amenajarea unui obiectiv sau zonă turistică
sunt de o importanţă capitală, deoarece utilizarea celorlalte instrumente de
marketing este condiţionată de fundamentarea ştiinţifică a acestora.
Amenajarea turistică se constituie într-un proces dinamic şi
complex de organizare ştiinţifică a spaţiului, luându-se în considerare relaţiile
dintre mediu şi colectivităţile umane, respectiv întregul ansamblul de factori
care pot influenţa aceste relaţii.

IX. Cartea de impresii

În zilele noastre, Mănăstirile Bucovinei au fost vizitate, în

afara specialiştilor şi a altor persoane avizate, de numeroşi turişti de peste
hotare. În realitate, turismul cu implicaţiile sale contribuie la colaborarea,
cunoaşterea şi integrarea în circuitul marilor valori internaţionale. Perioada
anilor 1970-1980 a reprezentat, după ce mănăstirile au fost restaurate, o
perioadă de mare afluenţă a turiştilor străini. După unele cifre aproximativ,
numai în 1976, mănăstirile Bucovinei au fost vizitate de peste 10.000 de
turişti din întreaga lume.
 Mănăstirea Putna de exemplu a fost vizitată în 1976 de 13.638
de turişti de peste hotare, din care cei mai mulţi proveneau din Franţa
4565, Germania 2918, Italia 793, Anglia 565, Belgia 336, Olanda 467,
Israel, Australia şi alte ţări. Când vorbim de importanţa turismului pentru
mănăstirile din Bucovina, suntem obligaţi să acceptăm că valorile de cultură
şi civilizaţie pe care le deţin. Faima lor au făcut înconjurul lumii.
Interdependenţa dintre turism şi cultură se regăseşte în premiul
acordat Mănăstirilor din Bucovina în 1975, de către Federaţia Internaţională
a ziariştilor şi scriitorilor de turism, sub patronajul UNESCO. În diploma
care însoţeşte acordarea premiului “ Mărul de Aur “ cu deviza „ Turismul
paşaport pentru pace “ se menţionează : ” Prin acest mijloc vrem să facem
dovada consideraţiei noastre pentru activitatea dumneavoastră proeminentă în
domeniul turismului internaţional. Vă mulţumim pentru contribuţia
dumneavoastră la dezvoltarea raporturilor pacifiste între oameni, între
popoare “. Diploma şi premiul propriuzis se află expuse la Mănăstirea
Moldoviţa.
Ambasadorul Belgiei la Bucureşti nota, în 1997, după ce a
vizitat mănăstirile noastre că “ aici ar putea fi dezvoltat un turism de
calitate excepţională. Eu, continuă demnitarul belgian, nu cunoşteam deloc
această regiune a României, deşi, datorită meseriei mele de diplomat am
făcut de mai multe ori înconjurul lumii, dar nu am văzut lucruri atât de
frumoase precum mănăstirile pe care le-am vizitat “.
Cu aceleaşi impresii a rămas şi familia regală a Norvegiei,
care, în ziua de 22 septembrie 1999, a venit direct şi în mod special de la
mănăstirea Neamţ ca să viziteze Mănăstirea Voroneţ. Uimită şi plăcut
surprinsă de cele văzute familia regală a ţinut să declare că Mănăstirea
Voroneţ reprezintă prin valoarea picturilor sale, o “ bijuterie ” , motiv pentru
care, noi românii, “ vom fi invadaţi de întreaga Europă “ .
În ultimii ani, a devenit o obişnuinţă şi un lucru normal pentru
conducerea judeţului ca numeroşi şefi de stat şi guverne, înalţi demnitari sau
ambasadori străini acreditaţi la Bucureşti să vină şi să viziteze mănăstirile
noastre. În 1999 mănăstirile bucovinene, “aceste altare ale demnităţii noastre
naţionale “, au avut ca musafiri, în afara turiştilor străini obişnuiţi, şi zece
înalţi demnitari străini.
Cei care ne vizitează judeţul, ne receptează şi ne consideră “ o
vatră de ortodoxie şi de istorie “ în care “ Istoria plină de identitate locală
se regăseşte în frumuseţea peisajului şi în frumuseţea mănăstirilor ” potrivit
unei delegaţii parlamentare din Mexic.
Un demnitar italian nota la Putna (17.09.1967), că „mănăstirea
reprezintă un loc sacru pentru istoria poporului român, bogată în amintiri si
în mărturii ale eroicei lupte de apărare a independentei naţionale si a
întregii civilizaţii europene. Suntem într-un loc, îşi încheie impresiile acelaşi
demnitar, care ne este comun şi aparţine tuturor.
 Idiferent de religie şi naţionalitate, cei ce trec pragul
mănăstirilor noastre sunt impresionaţi şi ţin să-şi exprime sentimentele lor.
”Ne bucură sincer, menţiona o delegaţie maghiară că Mănăstirea Moldoviţa
păstrează documente şi valori istorice cu o valoare rară pe plan mondial.”
Mănăstirile Bucovinene, „ aceste flori ale monahismului
românesc “ , contribuie prin valorile lor artistice, după părerea unei
importante delegaţii din China, “ la dezvoltarea noilor relaţii inter-europene .
“
Această apreciere nu este singulară, dimpotrivă, mulţi alţi
reprezentanţi ai poporului chinez, cu un loc distinct şi important în istoria
lumii şi o contribuţie valoroasă la civilizaţia universală, n-au ocolit
mănăstirile Bucovinei, le-au vizitat şi au rămas impresionaţi de valoarea lor
spirituală.
Un demnitar de la UNESCO, membru în Comisia Naţională de
Artă a Braziliei, după ce mulţumeşte stareţei de la Mănăstirea Moldoviţa,
declară că toate cele văzute aici “ mi-au insuflat multe speranţe în ceea ce
priveşte viitorul umanităţii, a păcii, dragostei şi fraternităţii “ .
O delegaţie din Statele Unite, vizând Mănăstirea Dragomirna,
în 1972, a rămas impresionată de “ căldura sufletească “ cu care a fost
primită, lucru care dovedeşte, o dată în plus, că “ nu există bariere între
creştini, iar valorile artistice pe care le păstrează mănăstirea reprezintă
capodopere demne de a figura între marile opere de artă ale lumii.”
Un om de ştiinţă francez, cunoscător al valorilor artistice
medievale europene, considera Mănăstirea Dragomirna ca fiind “ un
ansamblu foarte frumos. Nu am văzut o mănăstire mai frumoasă în Europa.”
Oaspetele francez considera că ” arhitectura religioasă de tip fortăreaţă din
Moldova se aseamănă cu arhitectura religioasă din zona noastră Auvergn .”
În ceea ce priveşte “ picturile şi edificiile, (mănăstirile), opinia aceluiaşi
specialist francez, confirmă vechimea unei culturi masive în această regiune
a Europei.”
Un cunoscut profesor universitar italian şi un apreciat
cunoscător al civilizaţiei medievale, Eugenio Rumini, într-un interviu de la
începutul anului 2000, considera că: „ operele de artă din muzeu nu aparţin
unui individ. Nu aparţin, continuă el, nici muzeului şi nici măcar ţării în
care se găsesc. Ele, conchide savantul, aparţin umanităţii.”
Cu zestre de cultură şi civilizaţie autohtonă, care a stat la
începuturile dezvoltării noastre spirituale am intrat în circuitul marilor valori
internaţionale şi am contribuit la identitatea spirituală a Europei. Pentru noi,
românii, consemna înaltul ierarh şi om de cultură Veniamin Costache ,
„podoaba şi fericirea unui neam este paza legilor strămoşeşti.”
Cu aceste acumulări culturale suntem obligaţi să subliniem că
“ necesitatea religiunei s-a simţit şi recunoscut în toţi timpii şi la toate
popoarele lumii fiindcă “, “ fructele morale religioase “ îi împacă pe bogaţi şi
săraci, îi uneşte şi le întăreşte credinţa în Dumnezeu.

XI. Perspective de dezvoltare a turismului religios în

Bucovina

Potenţialul turistic al Bucovinei nu aste suficient valorificat şi

nici serviciile turistice nu sunt diversificate, în acest caz se asistă la o
devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turişti.
Pentru Bucovina există o serie de proiecte ce privesc
dezvoltarea turismului, toate incluse în programul “ Bucovina de aur “ iniţiat
de Ministerul Turismului din anul 2000.
În anul 2003 a fost propus proiectul “ Ştefan cel Mare- 500 “
dedicate integral obiectivelor istorice şi religioase din judeţul Suceava,
deşfăşurat cu ocazia împlinirii în 2004 a 500 ani ce la moartea marelui
voievod Ştefan. Sunt pregătite mari manifestări în toate ctitoriile lui Ştefan
cel Mare şi mai ales la Mănăstirea Putna, manifestări ce vor antrena” valuri
” de sute de mii de turişti. Statul român a acordat suma de 1.800.000.000
pentru realizarea acestui program. Un alt proiect “Modernizarea şi
dezvoltarea infrastructurii de turism în Bucovina” vine în întâmpinarea nevoii
unei infrastructuri mai perfecţionate, atât pentru sezonul cald cât şi pentru
cel rece. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă de aproximativ
două milioane de Euro din partea Uniunii Europene, acordate prin programul
PHARE 2000.
Toate acestea programe au în comun o serie de obiective.
Bogatul şi variatul potenţial al Bucovinei impune măsuri de dotare şi
organizare din ce în ce mai ample la nivelul cerinţelor turismului modern.
Unul dintre elementele cele mai importante în exploatarea turistică îl
constituie reţeaua de drumuri care leagă între ele diferite obiective. De aceea
se propune acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării şi modernizării
infrastructurii de transport. La fel de importante sunt şi lucrările de
întreţinere şi restaurare a monumentelor culturale şi de artă.
Eforturi considerabile se depun şi pentru încurajarea
agroturismului prin amenajarea de case în reţeaua agroturistică din Voroneţ,
Mănăstirea Humorului, Putna, Vatra Moldoviţei, care să asigure servicii de
cazare şi masă în conformitate cu bine cunoscuta ospitalitate bucovineană.
Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ
scăzută, această situaţie fiind deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în
cazul turiştilor români si de insuficienta promovare în rândul turiştilor
străini.
De altfel, toate aceste obiective incluse în programele
referitoare la dezvoltarea turismului cu precădere cel religios trebuie să fie
susţinute de o eficientă campanie publicitară, atât la nivel de judeţ, cat şi în
întreaga ţară şi străinătate.

XII. Concluzii

Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă

turistică a României după litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al
ţării ea se impune ca o zonă cu un potenţial turistic de o deosebită
importanţă în care se remarcă în primul rând fondul turistic cultural cu
momente istorice şi artă feudală.
Bucovina cu aşezările în care au existat reşedinţe sau domenii
voievodale a devenit demult destinaţie de pelerinaj. Extraordinarele lăcaşe
aflate în patrimoniul UNESCO, mănăstirile Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa,
Arbore, Humor sau Probota nu încetează să uimească cu frescele exterioare
ce datează de aproape 500 de ani. Ele înseamnă povestea unor voievozi
care au vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu. Între ei întotdeauna pomenit
primul este Ştefan cel Mare ziditor aproape a 50 de biserici.
Turismul cultural din România este în general de natură
religioasă, practicat de turişti români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de
încărcătura cultural istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici,
schituri, chilii, muzee). Această formă de turism comportă şi o latură
spirituală pentru turiştii români , în general oameni simplii şi una
informaţională mai ales în cazul turiştilor străini şi al turiştilor români
(intelectuali, studenţi, elevi) motivaţi de ideea de a învăţa şi de cunoaşte
lucruri noi despre locurile vizitate.
Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ.
Mănăstirea Putna se remarcă prin cea mai importantă bază de cazare care se
află în lucrări de extindere. E a se pregăteşte pentru manifestările din 2004,
ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la moartea ctitorului Mănăstirii
Putna, Ştefan cel Mare.
În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul
religios s-a dezvoltat mai mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei
circulaţii, dar şi a programelor de promovare ele turismului. Aşadar, numărul
turiştilor români şi străini a crescut de la un an la altul, ponderea turiştilor
români fiind mereu mai mare.
Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică
un număr din ce în ce mai mare de persoane, a luat fiinţă agroturismul
(turismul rural), aflat încă în studiu incipient. Pentru pensiunile turistice şi
fermele agroturistice se înregistrează o cerere mult mai mică raportat la
oferta turistică (potenţialul turistic şi capacitatea de cazare existentă). Pe de
o parte este vorba de lipsa mijloacelor financiare, mai ales în cazul turiştilor
români, iar pe de altă parte un aspect negativ esenţial îl reprezintă
promovarea insuficientă în străinătate a obiectivelor turistice religioase.
Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în
valoare, iar serviciile turistice nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt
motivele principale pentru care asistăm la o devansare a amenajărilor
turistice de către fluxul de turişti. În codiţiile unei valorificări juste
agroturismul ar constitui o adevărată investiţie profitabilă.
În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o
evidenţă strictă a turiştilor pentru că nu există o statistică exactă a acestor
date. Cifrele utilizate au fost culese de la maicile stareţe sau de maicile-
ghizi, care s-au orientat după numărul de bilete vândute sau după
însemnările din cartea de impresii.
În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile
din Bucovina este de 100.000 de turişti. Acest număr poate să crească dacă
se vor lua măsuri în ceea ce priveşte dezvoltarea şi diversificarea bazei de
cazare, mai ales în incinta mănăstirilor, modernizarea căilor de acces la
obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport, precum şi organizarea mai
bună a reţelei ce oferă ghiduri, albume, pliante în vederea promovării
obiectivelor turistice de natură religioasă
 BIBLIOGRAFIE

1. Barbu, N., Ionesei L. 1987 „Obcinele Bucovinei”, Ed.

Sport Turism, Bucureşti.
2. Barbu, N.
3. Bojoi I. Şi colaboratorii, 1979 “Ghid turistic al judeţului
Suceava”, Ed. Sport Turism, Bucureşti.
4. Bran Fl., Marin D., Simon T., Istrate I. 1999 “Turistic
România”, Ed. Economică.
5. Ciangă, N., 1999, “România. Geografia Turismului”
(partea I ), Cluj.
6. Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpaţii Orientali –
studiu de geografie umană”, Ed. Presa Universitară, Cluj.
7. Comărnescu, P., 1965 “Voroneţ”, Ed. Meridiane,
Bucureşti.
8. Cocean, P., 1996, “Geografia turismului românesc”,
Bucureşti.
 9. Cucu V. şi Ştefan M .,1974, “Ghid atlas al monumentelor
istorice “, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
10.Dumitrache,V.,2002, “Mănăstirile şi schiturile României
pas cu pas”, Ed. Nemira.
11. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed.
Meridiane, Bucureşti.
12. Monoranu, O. , Iacobescu, M., Paulencu, D.,1979,
“Suceava, mic îndreptar turistic”, Ed. Sport Turism, Bucureşti.
13. Musicescu,M. şi Urlea S.1969“Voroneţ”,Ed. Meridiane,
Bucureşti.
14. Opriş, I.,2002, “Monumente istorice din România”,
Bucureşti.
15. Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,”Judeţul Suceava”
Ed. Academiei RSR, Bucureşti.
16.Vlăsie, M.,1992, “Mic ghid al aşezărilor, monahale din
România “ Ed. Uranus, Bucureşti.