You are on page 1of 10

Peters Summerschool Reference - "Combustion"

Pagini 149-159

Lecția 10

Arderea turbulentă: stadiul actual de dezvoltare

Ce este specific turbulenței și arderii?

Din moment ce curgerea turbulentă se regăsește în majoritatea aplicațiilor inginerești,


de aceea au apărut modelele de turbulență. Aceste modele folosesc sisteme de derivate bazate
pe ecuațiile Navier-Stokes până într-un anumit punct, apoi introduc ipoteze care se bazează pe
argumente dimensionale și necesită introducerea unor date empirice. Această natură semi-
empirică a modelelor de turbulență le clasează mai mult într-o categorie de asemănată cu arta.

Succesul aparent al modelelor de turbulență în rezolvarea problemelor inginerești


pentru curgeri non-reactive au încurajat dezvoltarea modelelor aproximative pentru arderea
turbulent, însă aici apar probleme. Arderea necesită ca oxidantul și combustibilul să fie
amestecate la nivel molecular. Cum se întâmplă acestă ardere turbulentă depinde de amestecul
turbulent dintre oxidant și combustibil. Din moment ce s-a format o zonă de vârtejuri de
diferite dimenisuni, forțele de interacțiune dintre ele îmbunătățesc procesul de amestec.
Amestecul molecular dintre combustibil și oxidant, este o condiție a arderii și are loc la
interfața dintre vârtejurile de mici dimensiuni.

Fig. 10.1: Curba S reprezintă temperatura maximă într-o cameră de ardere omogenă ca funcție
a numărului Damkohler.
Căldura degajată în urma arderii induce o creștere a temperaturii care accelerează
arderea chimică datorită ruperii în lanț a legăturilor moleculare acest proces este foarte
sensibil la diferențele de temperatură

Căldura degajată combinată cu temperatura conduc la o combustie tipică fenomenelor


de aprindere și stingere. Aceasta este ilustrată în Fig. 10.1, unde temperatura maximă într-o
curgere omogenă printr-o cameră de ardere este reprezentată grafic ca funcție a numărului
Damkohlerm, care reprezintă raportul dintre timpul de curgere și timpul de combinare.
Aceasta este reprezentată prin curba S. Partea de jos a curbei corespunde unei reacții încete a
unei camere de ardere înaintea aprinderii până în punctul I, unde timpul de curgere previne o
scăpare termică. Dacă timpul de curgere crește prin descreșterea vitezei curgerii, numărul
Damhkoler crește până cand se atinge punctul I de aprindere. Pentru valori mai mari ale lui
DaI , scăparea termică tinde către o tranziție rapidă instabilă către partea superioară aproape de
punctul de echilibru. Dacă se pornește din acel punct și se descrește valoarea numărului
Damkohler, se urmărește curba de la punctul I spre Q unde se atinge punctul de stingere.
Aceasta este echivalentă cu o tranziție rapidă către partea de jos a curbei. Partea din mijloc a
curbei între I și Q este instabilă. În gama numerelor Damkohler între Da𝑄 și DaI , unde există
două zone stabile, orice temperatură de start între valorile superioare și inferioare, se urcă sau
se coboară pe curbă spre punctul I sau Q. Datorită sensibilității reacției de combustie la
temperatură, se poate ajunge ori în punctul I ori în punctul Q. Așadar, de cele mai multe ori se
ating doar zonele apropiate echilibrului chimic sau apropiate zonei în care nu există reacție.

10.2 Descrierea statistică a curgerilor turbulente

Scopul metodelor stocastice aplicate turbulenței este reprezentat de către descrierea


fluctuației vitezei și a câmpurilor scalare. Un punct de plecare pentru această descriere este
reprezentat de către funcția de distribuție a unei singure variabile a componentei vitezei, de
exemplu „u”. Funcția de distribuție 𝐹𝑢 (𝑈) este definită pe probabilitatea p de-a găsi o
valoarea a lui 𝑢 < 𝑈.

𝐹𝑢 (𝑈) = 𝑝(𝑢 < 𝑈)


Unde, U este așa-zisul spațiu variabil asociat cu variabila stocastică u. Spațiul
variabilei stocastice u, constă în toate posibilitățile de găsire a lui u. Probabilitatea de găsire a
valorii u într-un anumit interval 𝑈− < 𝑢 < 𝑈+ este dat de:

𝑝(𝑈− < 𝑢 < 𝑈+ ) = 𝐹𝑢 (𝑈+ ) − 𝐹𝑢 (𝑈_)

Probabilitatea ca funcția de densitate (PFD) a lui u este definita ca:

𝑑𝐹𝑢 (𝑈)
𝑃𝑢 (𝑈) =
𝑑𝑈

Rezultă că 𝑃𝑢 (𝑈)𝑑𝑈 este probabilitatea găsirii lui u în intervalul 𝑈 ≤ 𝑢 < 𝑈 + 𝑑𝑈.


Dacă este posibilă găsirea lui u de la −∞ 𝑝â𝑛ă 𝑙𝑎 ∞:

∫ 𝑃𝑢 (𝑈)𝑑𝑈 = 1
−∞

Care spune că probabilitatea găsirii lui u în intervalul −∞ 𝑝â𝑛ă 𝑙𝑎 ∞ este


probabilitatea unitară, care deservește și ca condiție normală pentru 𝑃𝑢 .

În curgerea turbulentă funcția de densitate a unei variabile stocastice depinde de


poziția 𝑥 și de timpul 𝑡. Aceste dependențe funcționale sunt exprimate sub următoarea formă:

𝑃𝑢 (𝑈; 𝑥; 𝑡)

În ecuația 10.5 se indică că 𝑃𝑢 este o probabilitate a densității în spațiul 𝑈 și o funcție


de 𝑥 și 𝑡. Curgerea turbulentă staționară nu depinde de timp, iar cele curgerile turbulente
omogene nu depind de poziția 𝑥. Pentru simplificare, se va nota variabila arbitrară stocastică
cu "u" iar varaibila spațială cu 𝑈, iar 10.5 se rescrie astfel:

𝑃𝑢 (𝑢; 𝑥; 𝑡)

Din moment ce probabilitatea funcției de densitate a unei variabile este cunoscută, se poate
scrie momentul acesteia:


̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅
𝑢(𝑥, 𝑡)𝑛 = ∫ 𝑢𝑛 𝑃(𝑢; 𝑥, 𝑡)𝑑𝑢
−∞

Valoarea mediată, mai poartă numele de "valoarea așteptată" pentru 𝑢𝑛 . Primul


moment (n=1) este numit valoarea mediată a lui 𝑢.

𝑢̅(𝑥, 𝑡) = ∫ 𝑢𝑃(𝑢; 𝑥, 𝑡)𝑑𝑢
−∞

Similar, valoarea mediată pentru funcția g(u) poate fi calculată din:


𝑔̅ (𝑥, 𝑡) = ∫ 𝑔(𝑢)𝑃(𝑢; 𝑥, 𝑡)𝑑𝑢
−∞

Pentru curgeri cu variații mari ale densității precum cele din ardere, este de preferat să se
introducă o valoare medie a densității 𝑢̅, numit mediere Favre, prin desfacerea lui 𝑢(𝑥, 𝑡) în
𝑢̅(𝑥, 𝑡)și 𝑢′′ (𝑥, 𝑡):

𝑢(𝑥, 𝑡) = 𝑢̅(𝑥, 𝑡) + 𝑢′′ (𝑥, 𝑡)

Acest procedeu de mediere este definit de faptul că produsul mediilor cu densitatea  dispare:

̅̅̅̅̅
𝜌𝑢′′ = 0

Definiția pentru 𝑢̅ barat se poate scrie astfel:

𝜌𝑢 = ̅̅
𝜌𝑢̅̅ + ̅̅̅̅̅
𝜌𝑢′′ = ̅̅̅̅
𝜌𝑢

Media produsului 𝜌𝑢 este egal cu produsul mediilor 𝜌̅ si 𝑢̅, din moment ce 𝑢̅ este definit ca:

𝑢̅ = ̅̅̅̅/𝜌̅
𝜌𝑢

Această medie a densității poate fi calculată, dacă, se fac măsurători simultane pentru
𝜌 și 𝑢. Dacă produsul mediu al lui 𝜌𝑢 se imparte la valoarea medie a lui 𝜌 se obține 𝑢̅.
Deoarece, aceste măsurători sunt greu de obținut, medierea Favre prezintă avantajul
simplificării ecuațiilor mediate Navier-Stokes. În ecuațiile momentului, dar și în cele ale
echilibrului pentru temperatura și ale speciilor chimice, termenii convectivi sunt dominanți
pentru curgeri cu numărul Reynolds mare. De exemplu, media produsului pentru densitatea 𝜌
și componentele vitezei 𝑢 și 𝑣, conduce la:

𝜌𝑢𝑣 = 𝜌̅ 𝑢̅𝑣̅ + ̅̅̅̅̅̅̅


̅̅̅̅̅ 𝜌̅ 𝑢′ 𝑣 ′ + ̅̅̅̅̅̅̅̅̅
+𝜌′ 𝑢′ 𝑣̅ ̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅
+𝜌′ 𝑣 ′ 𝑢̅ + ̅̅̅̅̅̅̅̅
𝜌′ 𝑢 ′ 𝑣 ′

Folosind medierea Favre, se poate scrie:

𝜌𝑢𝑣 = 𝜌̅ 𝑢̅𝑣̅ + 𝜌𝑢′′ 𝑣̅ + 𝜌𝑣 ′′ 𝑢̅ + 𝜌𝑢′′ 𝑣 ′′

În această ecuație fluctuațiile nu apar. Așadar se poate rescrie:


̅̅̅̅̅ ̅̅̅̅̅̅̅̅̅
𝜌𝑢𝑣 = 𝜌̅ 𝑢̅𝑣̅ + 𝜌𝑢 ′′ 𝑣 ′′

Această expresie este într-o formă mai simplă decât cea de la 10.14:

𝑢̅𝑣̅ = 𝑢̅𝑣̅ + ̅̅̅̅̅̅


𝑢′ 𝑣 ′

Introducerea termenului de densitate mediată, necesită cunoștinte asupra corelării


dintre densitate și altă variabilă de interes. O mediere Favre pentru probabilitatea funcției de
densitate pentru valoarea 𝑃(, 𝑢) poate fi scrisă astfel:

𝜌𝑚𝑎𝑥 𝜌𝑚𝑎𝑥
̅ 𝑃̃(𝑢) = ∫ 𝜌𝑃(𝜌, 𝑢)𝑑 = ∫ 𝜌𝑃(𝜌|𝑢)𝑃(𝑢)𝑑 =< |𝑢 > 𝑃(𝑢)
𝜌𝑚𝑖𝑛 𝜌𝑚𝑖𝑛

Se înmulțesc ambii termeni cu 𝑢, iar prin integrare rezultă:

+∞ +∞
̅ ∫ 𝑢𝑃̃ (𝑢)𝑑𝑢 = ∫ < |𝑢 > 𝑢𝑃(𝑢)𝑑𝑢
−∞ −∞

Ceea ce este echivalent cu̅ 𝑢̅ = ̅̅̅𝑢̅. Valoarea medierii Favre pentru 𝑢 este:

+∞
𝑢̅ = ∫ 𝑃̃ (𝑢)𝑑𝑢
−∞

10.3 Ecuațiile Navier-Stokes și modele de turbulență

În cele ce urmează se va descrie abordarea clasică pentru modelarea turbulențelor.


Abordarea clasică se bazează medierea punctelor de calcul ale ecuației Navier-Stokes.
Acestea sunt numite Reynolds Averaged Navier-Stokes (RANS). Acestor ecuații li se vor
introduce medierile Favre. În plus, se va prezenta cel mai simplu model de curgere turbulentă,
modelul k-. Chiar dacă pentru aplicațiile inginerești

Pentru curgeri a căror densitate nu este constantă, ecuațiile Navier-Stokes sunt scrise
în formă conservativă:

Ecuația de continuitate:

𝜕
+ ∇ ∙ (𝑣) = 0
𝜕𝑡
Ecuația de impuls:

𝜕(𝑣)
+ ∇ ∙ (𝑣𝑣) = −∇p − ∇ ∙ τ + g
𝜕𝑡

În ecuația 10.22 termenii din stânga reprezintă variația locală și convecția, iar termenii
din dreapta reprezintă gradientul de presiune și transportul molecular datorat vâscozității.
Aici, 𝜏 este tensorul vâscos.

2
𝜏 = −𝑢 [2𝑆 − ∇ ∙ 𝑣]
3

și

1
𝑆 = (∇𝑣 + ∇𝑣 𝑇 )
2

Utilizând medierea Favre aplicată ecuațiilor 10.21 și 10.22, se obține:

𝜕̅
+ ∇ ∙ (𝑣) = 0
𝜕𝑡

𝑣
𝜕(̅̅̅)
𝑣𝑣 = −∇𝑝̅ − ∇τ̅ − ∇ ∙ (ρ̅𝑣̃
+ ∇ ∙ (̅̅̅̅̅) ′′ 𝑣 ′′ ) + 𝑝𝑔
𝜕𝑡

Ecuația 10.26 este similară cu ecuația 10.22 cu excepția celui de-al treilea termen din
partea stângă care conține termenul de corelare ρ̅𝑣̃
′′ 𝑣 ′′ , care poartă numele tensor Reynolds.

O simplificare importantă este obținută prin introducerea vâscozității cinematice, care


conduce la obținerea tensorului Reynolds sub următoarea formă:

2 2
−ρ̅𝑣̃ ̅ 𝑣𝑡 [2𝑆̃ ∇ ∙ 𝑣̃𝐼] + 𝜌̅ 𝑘̅
′′ 𝑣 ′′ = ρ
3 3

unde, I este tensorul unitate. Vâscozitatea cinematică 𝑣𝑡 este legată de energia cinetică în caz
turbulent mediată Favre este:

1
𝑘̅ = 𝑣 ′′̃
∙ 𝑣 ′′
2

Și disipația ̃

𝑘̅ 2
𝑣𝑡 = 𝑐𝜇
̃
Pentru introducerea variabilelor mediate 𝑘̅ și ̃ este necesar ca ecuațiile să conțină
termenii:

Energia cinetică turbulentă:

𝜕𝑘̅ 𝑣𝑡
̅ + ρ̅𝑣̅ ∙ ∇𝑘̅ = ∇ ∙ (̅ ∇𝑘̅) − ρ̅𝑣̃
′′ ∙ 𝑣 ′′ : ∇𝑣̅ − 
̅ 𝜀̃
𝜕𝑡 𝜎̃

Disipația turbulentă:

𝜕̃ 𝑣𝑡 ̃ ̃ 2
̅ + ρ̅𝑣̅ ∙ ∇̃ = ∇ ∙ (̅ ) − 𝑐𝜀1 ̅ − 𝑣 ′′̃
∙ 𝑣 ′′ : ∇𝑣̅ − 𝑐𝜀2 ̅
𝜕𝑡 𝜎̃ 𝑘 𝑘

În aceste ecuații termenii din stanga reprezintă variația și convecția. Primul termen din
partea dreapta reprezintă transportul turbulent, al doilea termen reprezintă valoarea de
producție, iar cel de-al treilea reprezintă disipația turbulentă. Precum în modelul standard k-,
următoarele constante 𝜎𝑘 = 1.0, 𝜎 = 1.3, 𝑐1 = 1.44 ș𝑖 𝑐2 = 1.92. O detaliere mai exactă a
acestui lucru se poate găsi în Libby and Williams (1994) [1].

10.4. Corelarea vitezei cu ajutorul a două puncte și scara


turbulenței

O caracteristică a curgerii turbulente este apariția vârtejurilor de diferite dimensiuni.


Dacă un jet turbulent precum cel prezentat în Fig. 10.2 pătrunde cu o viteză mare într-o zonă
staționară (viteza nulă), diferența de viteză dintre jet-ul turbulent și zona staționară generează
zone de forfecare cu instabilități care apoi devine și aceasta turbulentă. Două zone de
forfecare se unesc și formează un jet. Pentru a caracteriza distribuția vârtejurilor în orice punct
al jetului, trebuie făcute măsurători la distanța 𝑥 și timpul 𝑡 pe lungime axială și apoi în mod
simultan la (𝑥 + 𝑟, 𝑡), cu 𝑟 fiind distanța de la prima măsuratoare, viteza 𝑢(𝑥 + 𝑟, 𝑡).
Corelarea dintre acestea este definită ca fiind media acestora, astfel:

𝑅(𝑥, 𝑟, 𝑡) = ̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅
𝑢′ (𝑥, 𝑡)𝑢′ (𝑥 + 𝑟, 𝑡)
Pentru turbulențe izentropice omogene locația lui 𝑥 este arbitrară, iar 𝑟 poate fi
înlocuit cu valorea sa absolută 𝑟 =| 𝑟 | . Pentru acest caz, corelarea normală devine și este
reprezentată grafic în Fig. 10.3.

𝑅(𝑟, 𝑡)
𝑓(𝑟, 𝑡) =
𝑢′2 (𝑡)

Teoria lui Kolmogorov, 1941 pentru curgeri turbulente izentropice omogene


presupune că există un transfer al energiei cinetice de la vârtejurile mari la cele mici și această
energie este consumată de către acestea din urmă prin disipația vâscoasă. Această teorie
reprezintă ipoteza vârtejurilor în cascadă. Prin egalarea transferului energetic (energia cinetică
cedată a unui vârtej în timp) cu disipația  rezultă că această egalitate nu ține cont de
dimensiunea vârtejurilor locale. Pentru vârtejurile locale, se poate extinde integrala 𝑙 la scara
utilizată de către Kolmogorov η,  este singura cantitate dimensională. Din moment ce  are
unitatea de măsură [𝑚2 /𝑠 3 ], structura funcției de ordinul al doilea este definită de către:

̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅
𝐹2 (𝑟, 𝑡) = (𝑢 ̅̅̅̅̅̅̅̅
′ (𝑥, 𝑡) − 𝑢 ′ (𝑥 + 𝑟, 𝑡))2 =2𝑢 ′2 (𝑡)(1 − 𝑓(𝑟, 𝑡))

Luând în considerare unitatea de măsură pentru , rescriem:

𝐹2 (𝑟, 𝑡) = 𝐶(r)2/3

unde, C este constanta universală Kolmogorov.

Vârtejurile de o anumită dimensiune conțin majoritatea energiei cinetice. Pentru aceste


vârtejuri corelarea are dimensiuni mari 𝑓(𝑟, 𝑡) înainte să scadă în timp la 0. Scara lungimii a
acestor vârtejuri poate fi calculată cu următoarea integrală:


𝑙(𝑡) = ∫ 𝑓(𝑟, 𝑡)𝑑𝑟
0
Domeniul de integrare este deasemenea prezentat în Fig. 10.3.

Fig. 10.3. Corelarea vitezei între două puncte pentru o curgere turbulentă omogenă ca funcție
de distanța 𝑟 între cele două puncte

Notăm cu fluctuația vitezei 𝑣 ′ ca:

𝑣 ′ = √2𝑘/3

Și reprezintă viteza de rotație a vârtejurilor pentru scara de lungimi de mai sus. Timpul
de rotație pentru aceste vârtejuri este proporțional cu timpul:

𝑘
𝜏=
𝜀

Pentru valori foarte mici ale lui 𝜏, numai vârtejurile mici se încadrează în scara de
lungimi între 𝑥 și 𝑥 + 𝑟. Mișcarea acestor vârtejuri mici este influențată de către vâscozitate
ceea ce înseamnă că se poate adauga încă o dimensiune pentru scară. Analiza dimensională
rezultă că scara de lungimi Kolmogorov este aceea:

1/4
𝑣3
𝜂=( )

Gama de lungimi dinte lungimile integralei și scara de lungimi Kolmogorov este


numită gama inerțială. În plus se mai adaugă și un timpul și-o viteză corespunzătoare scării de
lungimi η.

𝑣 1/2
𝑡𝜂 = ( ) , 𝑣𝜂 = (𝑣)1/4

Confrom teoriei ui Kolomogorov, 1941, energia de transfer de la vârtejurile de
dimensiuni mari (integrala 𝑙) este egală cu energia de disipație la scara Kolmogorov 𝜂.
Așadar,  este strâns legat de viteza de rotație și de lungimea scării.

𝑣 ′3
~
𝑙

Se va defini un șir discret de vârtejuri:

𝑙
𝑙𝑛 = ≥ 𝜂, 𝑛 = 1,2, ….
2𝑛

Din moment ce în zona locală a vârtejurilor  este constant, din analiza dimensională
rezultă că:

𝑣𝜂 2 𝑣𝜂 3 𝑙𝜂 3
𝜀~ ~ ~
𝑡𝜂 𝑙𝑛 𝑡𝜂 3

Această relație include scara de lungimi dată de integrală și scara de lungimi


Kolmogorov:

𝑣𝜂 2 𝑣𝜂 3
𝜀= ~
𝑡𝜂 𝜂

O transformare Fourier aplicată celor funcției de corelare a celor două puncte


izentropice duce la definiția spectrului de energie cinetică 𝐸(𝑘), care este densitatea energiei
cinetice pe numărul undei 𝑘. Aici în loc să fie prezentată o derivare formală, atribuim
numărului de undă 𝑘 inversa mărimii/lungimii vârtejului, astfel:

𝑘 = 𝑙𝑛 −1

You might also like