Cuprins

Introducere……………………………………………………………………...………..5

Capitolul I
Particularităţile Familiei Salmonidae....................................................................6
1.1. Păstrăvul indigen………………………………………...………………………….6
1.2. Păstrăvul de lac……………………………………………………………………...8
1.3. Lostriţa………………………………………………………………………………8
1.4. Fântanelul……………………………………………………...……………………9
1.5. Lipanul…………………………………………………………..…………………10
1.6. Păstrăvul curcubeu………………………………………………..………………..11

Capitolul II
Amenajarea de complexe salmonicole pentru producerea păstrăvului…..……..13
2.1. Condiţii de amplasament…………………………………………………….…….13
2.2. Principalele calităţi fizico-chimice ale apei necesare amenajărilor salmonicole…..15
2.3. Amenajări în salmonicultura intensivă…………………………………………….16
2.3.1. Bazinele……………………………………………………………………….…17
2.3.2. Bazinele pentru creşterea peştelui…………………………………………….…19
2.3.3. Bazinele de parcare……………………………………………………………....20
2.3.4. Bazinele de carantină………………………………………….…………………20
2.3.5. Sala incubatoarelor………………………………………………………………20
2.3.6. Incubatoarele…………………………………………………………………….21
A. Incubatorul cu strat de pietriş……………………………………………….21
B. Incubatorul picator…………………………………………………………..22
C. Incubatoarele cu curent vertical……………………………………………..22
D. Incubatoarele Zug-Weiss……………………………………………………22
2.3.7. Camera frigorifică………………………………………….…………………….22
2.3.8. Magazia de furaje………………………………………………………………..23
2.3.9. Bucataria…………………………………………………………………………23
2.3.10. Magazie de unelte şi garaj……………………………………………………...24
2.3.11. Locuinţa pentru personalul de pază…………………………………………….24
2.3.12. Aeratoare……………………………………………………………………….24
2.3.13. Selectoare……………………………………………….………………………24
2.4. Amenajarea prizei şi heleşteielor salmonicole…………….………………………25

1
2.4.1. Priza de apă………………………………………………………………...…….25
2.4.2. Baraj de zidărie de piatră rostuită cu martor de ciment sau beton…………...…..25
2.4.3. Baraj de căsoaie……………………………………………………………….....26
2.4.4. Priza cu platformă submersibilă……………………………...………………….26
2.4.5. Canalul de alimentare……………………………………………………………26
2.4.6. Decantorul………………………………………………………...……………..27
2.4.7. Instalaţii în bazine pentru acces şi evacuare a apei………………...……………28
2.5. Heleşteele……………………………………………………………...…………..29
2.5.1. Heleşteele pentru creşterea puietului…………………………………………….29
2.5.2. Heleşteele de îngrasare…………………………………………………………29
2.5.3. Heleştee pentru reproducatori…………………………………………………..30

Capitolul III
Factori care afecteaza producţia de păstrăv curcubeu în ferma………………...31
3.1. Factori legati de peşti…………………………………………………………...….31
3.2. Factori legaţi de apa…………………………………………...…………………...31
3.3. Factori asociaţi de bazine………………………………………..………………...31
3.4. Factori legaţi de hranire…………………………………………...……………….32
3.5. Factori legaţi de administrarea fermei……………………………...……………...32
3.6. Factori care afecteaza productivitatea………………………………..……………32
3.6.1. Schimbari legate de peşti……………………………………………..………….33
3.6.2. Schimbari care au loc în apa…………………………………………..…………33
3.6.3. Factori legaţi de peşte…………………………………………………..………..34
3.6.4. Amoniacul……………………………………………………………….……....34
3.6.5. Comportamentul…………………………………………………………..……..34
3.6.6. Cerinţe nutritionale………………………………………………………..……..34
3.6.7. Cerinţe de mediu…………………………………………………………..……..35
3.6.8. Planificarea producţiei……………………………………………………..…….35
3.6.9. Potenţialul ratei de creştere…………………………………………………..…..35
3.6.10. Istoricul bolilor…………………………………………………..……………..35
3.6.11. Relaţia dintre lungime şi greutate………………………………..……………..35
3.6.12. Canibalismul……………………………………………………..……………..36
3.6.13. Potenţialul de asimilare a oxigenului……………………………..…………….36
3.6.14. Cerinţa de oxigen………………………………………………….……………36
3.6.15. Materialele solide din fecale……………………………………….…………...36
3.6.16. Dioxidul de carbon……………………………………………………………..36
3.7. Factori legati de apa……………………………………………………………….37
3.7.1. Oxigenul dizolvat………………………………………………………………..37

2
3.7.2. Nitraţii………………………………………………………………..…………..37
3.7.3. Alcalinitatea şi duritatea………………………………………………..………..37
3.7.4. Poluanţi…………………………………………………………………..……...37
3.7.5. Particule solide…………………………………………………………….…….38
3.8. Factori legaţi de bazine………………………………………………………..…...38
3.9. Factori legaţi de hranire………………………………………..………………......38
3.10. Factori legaţi de organizare……………………………………..………………..38

CAPITOLUL IV
Estimarea productivităţii în fermele salmonicole……………..……………….39
4.1. Definirea producţiei………………………………………………..………………39
4.2. Capacitatea de populare a bazinelor………………………………..……………...39
4.3. Cerinţa de oxigen……………………………………………………..……………41
4.4. Concentraţia de amoniac……………………………………………….………….41

CAPITOLUL V
Planificarea producţiei………………………………………………...………..42
5.1. Planul de producţie conţine opt categorii…………………………………...……..42
5.2. Concepte pentru metode de producţie…………………………...………………...42
5.2.1. Popularea bazinelor……………………………………………...………………42
5.2.2.Inventarierea bazinelor……………………………………………...……………43
5.2.3. Programarea cresterii…………………………………………………………….45
5.2.4.Metode de hranire………………………………………………………………...45

Capitolul VI
Obţinerea de populaţii monisex la păstrăvul curcubeu........................................47
6.1. Noţiuni generale.......................................................................................................47
6.1.1. Producerea de femele............................................................................................48
6.1.2. Producerea de masculi…………………………………………………………...49
6.1.3. Producerea de peşti sterili……………………………………………………….50
6.2. Manipularea setului de cromozomi………………………………………………..50
6.2.1. Ginogeneza………………………………………………………………………50
6.2.2. Obţinere de triploizi……………………………………………………………..53
6.2.3. Androgeneza şi tetraploidia……………………………………………………..54
6.3. Utilizarea de hormoni……………………………………………………………..55
6.3.1. Producerea de femele............................................................................................55
6.3.2. Producere de masculi.............................................................................................57
6.3.3.Producerea de peşti sterili……………………………………………….………..58

3
6.4. Reproducere…………………………………………………………………...…...58
6.4.1.Producerea de femele………………………………...…………………………...59
6.4.2. Producerea de masculi…………………………………...………………………69
6.4.3. Producerea de peşti sterili......................................................................................60
6.4.4. Producerea de hibrizi.............................................................................................60
6.5. Conservarea lapţilor şi a icrelor……………………………………………………62
6.5.1. Conservarea pe termen scurt……………………………………………………..62
6.5.2. Conservarea pe termen lung (criogenia)................................................................62

Capitolul VII
Efectul metiltestosteronului în inversarea sexuală şi morfogeneza
gonadelor la păstrăvul curcubeu......................................................................................64
7.1. Scopul……………………………………………….……………………………..64
7.2. Materiale necesare....................................................................................................64
7.3 Metodă de lucru.........................................................................................................64

Capitolul VIII
Rezultate obţinute................................................................................................66

Concluzii..........................................................................................................................69

Bibliografie......................................................................................................................70

4
 Introducere

Cu cât omul este din ce în ce mai solicitat profesiunal de o societare industrială,

cu atât mai mult acesta se îndreaptă către activităţile desfaşurate în natură şi contactul cu
fapturile vii ale acesteia. Peştii şi mediul lor de viaţă, apa, au asupra omului o putere de
atracţie specială, lucru ce se dovedeşte neâncetatîn cadrul expoziţiilor, unde acvariile
sunt mereu înconjurate de o mulţime de oamenişi au un mare succes. Nu trebuie să ne
mire, aşadar, că în ultimii ani s-a observat o tendinţă pronunţată în construirea de helştee
şi în întreţinerea peştilor. În primul rând, sunt crescuţi cu pasiune păstrăvii, acei peşti
care pot fii uşor observaţi în apele clare şi care înghit cu lăcomie furajul oferit.
Salmonidele sau familia somonilor şi păstravilor îşi primesc numele după
reprezentantul acestei famillii, vestit pentru performanţele sale de înot şi salt, somonul
(Salmo Salar L.). Aceşti peşti au ca trasatură exterioară comună o înotătoare mică, aşa
numita înotătoare adipoasă, un lob al pielii, lipsită de radii osoase, care se află între
înotătoarea dorsala şi coadă. Toate salmonidele au in comun preferinţa pentru apă
limpede, bogată in oxigen şi le place să trăiască în apropierea izvoarelor şi râuri de
munte, cât şi in lacuri. Îşi depun ouale in prindişi, iar împerecherea lor şi depunerea
oualeleor, a stârnit foarte devreme interesul oamenilor, ceea ce a condus la încercarea
omului de a diminia risipa enormă de icre în natură îi de a înmulţii populaţia acestor
peşti apreciaţi şi valoroşi, datorită calităţii deosebite a cărnii lor. Salmonidele mai sunt
numite şi peşti nobili, şi sunt cuprinşi sub această denumire. Dar această apreciere nu se
datoreaza numai calităţii carnii lor, ci şi faptului că sunt lipsiţi de oase dure şi marunte,
iar peştii nobili pot fii consumaţi făra grijă pentru că carnea lor poate fi desprinsă foarte
uşor de pe schelet şi de pe oasele înotătoarelor.
Din încercarea de a diminua cu aproape 100% risipa de ouă bune de fecundare sau deja
fecundate din apele libere, s-a născut cultura artificială a salmonidelor, şi cu aceasta a
păstrăvilor. Azi, salmonidele sunt crescute în întreaga lume, iar această activitate
reprezintă un factor economic însemnat. Această dezvoltare este stimulată şi de
împuţinare spaţiului de viaţă a peştilor şi de contaminarea şi poluarea multor ape
naturale.
Anumite specii au trasatura de a accepta, pe lângă hrana existentă în natură, şi pe cea
artificială oferită de om lucru ce a contribuit într-o masură considerabilă la mutarea
pătrăvilor şi a speciilor înrudite în bazine artificiale şi sisteme de acumulare a apei. În
cele ce urmează, vor fii citate, caracterizate principalele specii de salmonide din
România.

5
 CAPITOLUL I
PARTICULARITĂŢILE FAMILIEI SALMONIDAE

Familia Salmonidae conţine 11 genuri şi 66 de specii la nivel mondial. Aceştia sunt

peşti care trăiesc în apele dulci şi sărate ale emisferei nordice. Toate salmonidele au
înnotătoarea adipoasa şi majoritatea speciilor au dinţi bine dezvoltaţi pe ambele
maxilare. Multe dintre aceste specii au diferenţiere sexuală bine definită în culoare şi
morfologie, în timpul epocii de reproducţie. Mulţi dintre aceştia, păstrăvi şi somoni,
sunt importanţi pentru pescuitul sportiv.

1.1. Păstrăvul indigen

Denumire ştiinţifică: Salmo trutta fario

Răspândire
Mai este denumit de pescari şi "indigenul" şi
este cel mai răspândit în râurile din Carpaţi, Fig.1. Păstrăv indigen

comparativ cu ceilalţi păstrăvi, cu lostriţa ori

lipanul(fig1). Fiind pretenţios faţă de condiţiile de
mediu, având nevoie de ape limpezi şi reci a căror
temperatură să nu treacă de 17-18 grade, bogate în oxigen, arealul păstrăvului s-a
restrans considerabil urcând spre pâraie şi izvoare.

Descriere

În condiţii obişnuite păstravul indigen ajunge la 20 cm în cel de-al treilea an

(dimensiune admisă la pescuit). În mediu prielnic creşterea este mult mai rapidă,
păstravii trecând de 20 cm în mai putin de 2 ani. Funcţie de capacitatea biogenică a
râului, păstrăvii ajung cam la aceeaşi dimensiune în acelaşi timp. Coloritul obişnuit este
brun-măsliniu pe spate, deschizându-se spre pântecul alb-murdar. Flancurile sunt
stropite mai mult în partea superioară de o mulţime de pete brun închis, de forme
neregulate, printre care se disting mici steluţe roşii cu margini tivite în alb-gălbui, ce
coboară spre partea ventrală.
Faptul că păstrăvul preferă să-şi păstreze locul de vânătoare este confirmat de
variaţiile ce apar în coloritul diferitelor exemplare. Limpezimea apei şi gradul de
expunere a albiei (ori de acoperire a malurilor cu vegetaţie), natura fundului şi
dezvoltarea florei subacvatice sunt factori care determină modificări ale coloritului.

6
 Mimetismul este unul din mijloacele de apărare ale păstrăvului. Dacă fundul este
pietros, apa de 2-3 palme, albia lipsită de vegetaţie pe maluri, coloritul va fi mai
deschis, verzui, uşor măsliniu pe spate, cu pete închise mai slab conturate, care coboară
şi pe flancuri.

Comportament

În prima vară puietul sta mai mult în locuri ferite şi în grupuri mici, însă, pe
măsura ce creşte, "distanta" între păstrăvi creşte şi ea, din al doilea an devenind vânatori
solitari.
Comportamentul indigenului este caracterizat de voracitate şi teamă. Indigenul
se hraneste cu orice mica vietate îi trece prin preajmă. Falcile puternice sunt pline cu
dinţi, ochii mari dispuşi lateral le permit supravegherea unui câmp larg. Făra sa se
departeze de ascunzatoarea aleasă, păstrăvul îsi delimiteaza un teritoriu de vânatoare: o
fâşie nu prea lată paralelă cu direcţia curentului. Deoarece teama îl ţine aproape de
fundul apei sau de bolovanul sub care să se ascundă în caz de pericol, păstrăvul
pândeste de acolo, dintr-o poziţie care să-l ferească de curent, aşteptand orientat în susul
apei să îi vina hrana. Lungimea şi laţimea fâşiei apărate depind de adâncimea apei, de
limpezimea acesteia, de posibilitatea de a vedea prada sau presupusul duşman. Într-o
apă puţin adâncă, uşor tulbure, spaţiul controlat se restrânge la zona din imediata
apropiere a ascunzatorii. Viteza curentului este un alt factor de care depinde suprafaţa
teritoriului de vânătoare, într-o apă repede păstrăvul neavând timp să culeagă decat ce-i
trece prin preajmă. Deasemenea, este foarte importanta luminozitatea şi expoziţia albiei;
în locuri luminoase, deschise, păstrăvul se va feri să vâneze prea departe, mai ales în
timpul zilei, pe cer senin.
Toamna, o dată cu răcirea apelor, păstrăvii se pregătesc de boiste. Maturitatea
sexuală o ating la 2-3 ani, masculul mai repede decat femela. Coloritul lor devine mai
aprins, teama instinctivă dispare, la fel şi foamea. În aceasta perioadă păstrăvii urca în
grupuri mici spre locurile adăpostite, cu apă mai domoală, uneori ajungând în apele
foarte mici ale izvoarelor. Boistea are loc începand din luna octombrie şi durează până
pe la mijlocul lunii noiembrie, când temperatura apei ajunge la 7-8 grade. Femela
depune 2000 - 4000 icre/kgcorp, mai multe în apele cu o capacitate biogenica ridicata şi
mai puţine în cele mai sărace în hrană şi mai reci. Puietul iese din icre prin lunile
martie-aprilie, după ce icrele au acumulat 350 - 400 grade-zile.
Dimensiune minima legala: 20 cm.

7
 1.2. Păstrăvul de lac
Denumire ştiintifică: Salmo morfa lacustris

Raspandire

La noi în ţară se găseşte în lacurile de munte. Fig. 2. Păstrăv de lac

Descriere

Este o varietate a păstrăvului indigen adaptat la viaţa lacustră. Se deosebeşte de

fratele său, păstrăvul de râu, prin trupul mai plin, capul mai mic, prin lipsa steluţelor
roşii şi forma petelor negre (în X) care nu sunt înconjurate de cerculeţe albe sau
albăstrui. Flancurile sunt argintii spre alb. Are o creştere foarte rapidă şi atinge
dimensiuni mult mai mari faţă de păstrăvul de râu(fig 2).
La 3 ani atinge 30 cm lungime şi 0.670 kg.
Comportament

Este un răpitor vorace, hrănindu-se aproape în exclusivitate cu peşti vii. Preferă

apele adânci. Pentru a se orienta în adâncuri, unde lumina pătrunde mai greu, senzorii
liniei laterale sunt bine reprezentaţi. Devine matur sexual la 2-3 ani. Boiştea are loc la
sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie. Depune în jur de 2000 icre la
kg/corp.

1.3. Lostriţa
Denumire ştiinţifică: Hucho hucho

Raspândire

Este cel mai mare salmonid din apele noastre, Fig. 3. Lostriţa

putând atinge talii impresionante, lostrita o găsim numai

în ape mari, cu debit constant şi bogate în hrană
naturală. (fig. 3).

Descriere
Poate ajunge la 1 m lungime şi 10 - 12 kg greutate. Corpul îl are aproape
cilindric, gura mare cu dinţi puternici. În general, în primii ani, culoarea este argintie, cu
spinarea mai închisa, brun-verzuie; pe măsura ce se maturizează devine roşcată pe laturi
şi galbenă deschis pe burtă, cu luciri argintii. Flancurile sunt stropite cu puncte mici
închise la culoare.

8
 Comportament

În cazul lostriţei, boiştea are loc în aprilie şi durează pâna pe la jumătatea lui
mai. În aceasta perioadă, atât masculul cât şi femela îşi modifică coloritul: femela
capată un colorit pestriţ, iar pielea de pe capul masculului devine o crusta întărită.
În momentul în care cuibul de pe fundul apei este gata, femela depune cele 1600
- 2000 icre la kg/corp.
Puietul se hrăneşte cu insecte şi crustacee, mai târziu şi cu puiet de peşte, iar
dupa 1 an numai cu peşte (Sglavoaca, porcusorul, cleanul, mreana, obletul, grindelul,
mihaltul) şi cu alte vietaţi care trăiesc în preajma apelor (atacă broaşte, şoparle, şoareci
şi chiar şi păsări de apă).
Lostriţele mari, de regula, prefera zonele adânci aproape de fundul apei, ferindu-
se de curent, de după vreun bolovan sau orice alt obstacol. În zonele de defileu sau în
cele cu maluri abrupte lostriţa preferă locurile de sub maluri sau pe langă vreun copac
căzut în apă.
Vânător solitar, ea iese dupa hrană mai ales la căderea nopţii.
Dimensiune minima legala: 65 cm.

1.4. Fântanelul
Denumire ştiinţifică: Salvenilus fontinalis

Raspândire

La noi a fost introdus pentru prima oară în 1906, Fig. 4. Păstrăv fântânel

în ţinutul Broştenilor, în Valea Tarcăului şi în Valea

Putnei din regiunea Suceava. Unele date confirma
prezenţa lui în apele Văii Putnei din reg. Suceava,
pârâul Gudia, mic afluent al Mureşului, în zona superioară a râului Negruţa,
Dumitreasca, Negrişoara şi Irişoara, afluenţi ai Someşului Rece şi în cursul superior al
Beiului, afluent al Nerii în Banat şi lacul Ochiul Beiului (fig 4).

Descriere

Spre deosebire de păstrăvul indigen, se identifica uşor prin coloraţia corpului său
vie brun-verzuie, zebrata, deschisa; pe spate puncte numeroase mici roşii-portocalii sau
roşii aprinse încercuite în inele albastre. Înotatoarele pieptului, burţii şi ale anusului
roşiatice, ţighelate pe marginea lor dinainte cu o panglicuţa albă de care se leagă, lipit, o
alta neagră. Privit în general, coloraţia vie, irizată când cu tenuri pastelate când cu altele
aprinse, fac din fântanel cel mai frumos peşte din apele noastre.

9
 Comportament

Este mai îndrazneţ decat fratele său, păstrăvul de munte, nu îşi caută ascunzişuri,
se hraneşte cu larvele de insecte, viermi, melci etc. Traind în zona superioară a pârâului
de munte, cât mai aproape de izvoare, unde este stapân, se reproduce în toamnă, prin
octombrie-decembrie. Faţa de păstrăvul indigen, creşte mult mai repede, atingând la
vârsta de 1 an o lungime de 14 - 18 cm, dimensiune pe care păstrăvul de munte abia o
ajunge la 2 ani.

1.5. Lipanul
Denumire ştiinţifică: Thymallus thymallus

Raspândire

Populează apele de munte cu debit mai mare. În Fig. 5. Lipan

aceste ape traieşte foarte aproape de zona păstrăvului pe

care uneori o încalcă, deşi preferă apele ceva mai calde
şi mai domoale. Îi plac fundurile pietroase unde stă la
pândă aşteptând să îi treacă prin apropiere vreo gâza căzută pe apă (fig 5).

Descriere
Se deosebeşte uşor de ceilalti salmonizi prin aripioara dorsala, exagerat de mare,
frumos împodobita cu 3-4 rânduri de puncte galbene-verzui, violete sau negre.
Corpul lipanului este zvelt, acoperit cu solzi măricei şi punctat rar şi neregulat cu
negru. Prezintă înapoia dorsalei, ca toţi salmonizii, o aripioara formata din grasime.
Coloraţia: verde-cenusie pe spate, verzui-aurie pe flancuri şi albă pe burtă. În primul an
de existentă poate atinge dimensiuni de 15 cm lungime şi 20-22 cm în cel de al doilea
an. Devine matur sexual la 3 ani.

Comportament

Lipanul nu are nici pe departe voracitatea păstrăvului şi este mai puţin sperios
decat acesta. Hranindu-se cu insecte şi crustacee de talie mica, lipanul este nevoit sa-şi
caute hrana în permanenţa. De aceea, în locurile în care muscăresc lipanii se găsesc în
numar mare. Pot fi observaţi în apropierea fundului apei, ferindu-se de current dupa
vreo piatră sau rădăcina, de unde se ridica fără sfială să-şi culeagă prada. Lipanul apucă
musca de pe suprafaţa apei uneori printr-un salt plin de vioiciune, alteori parca în joacă,

10
urmarind-o din imediata apropiere, lasându-se în voia apei, pentru ca apoi sa se
hotarasca să o soarbă rostogolindu-se pe spate. Lipanii tineri, mai putin selectivi şi mai
nerabdători, sfârşesc atacul printr-o răsturnare laterală, dar, chiar şi aceştia, sunt mai
putin grăbiţi decat păstrăvul. Este secvenţa tipica de prindere a unei muste ce pluteşte, în
zona apelor limpezi, cu locuri suficient de adanci şi curent slab. Explicaţia o ofera faptul
ca zona controlată, în cazul lipanului, nu coincide cu zona de acţiune. În râurile mari, cu
debit bogat, lipanii se găsesc în zonele de prundiş culegând larve şi nimfe.
Comportamentul lipanului, ca şi al altor specii, se schimba atunci când apa este tulbure.
Dupa o ploaie călduţa lipanii se retrag pe langă malurile cu ape învolburate ori se ţin în
cozile de şuvoi, nelăsând să îi scape nici una din gâzele duse de curent. Matur sexual la
3 ani, are perioada de împerechere în lunile aprilie-mai, când depune 7.000 – 10.000
icre la kg/corp.
Dimensiune minima legala: 25 cm

1.6. Pastrăvul curcubeu

Denumire ştiinţifică: Oncorhynchus mykiss

Raspândire

Originar din Statele Unite ale Americii, fiind Fig. 6. Păstrăv curcubeu

denumit şi "păstrăvul american" (fig 6).

La noi îl întalnim în apele de munte pe lânga
care exista păstrăvării. Curcubeul este mai puţin adaptat
pârâului repede cu debit mic, relativ sărac în hrană. Astfel, el cauta zonele întinse ori
cele adânci unde, curentul fiind mai slab, se poate mişca în voie în căutarea hranei. Spre
deosebire de indigen, nu are nevoie de ape foarte limpezi, ba chiar îi convin apele usor
opace.

Descriere

Mai lat ca talie decat păstrăvul comun şi cu solzii mai mari. Atinge în mod
obişnuit o talie cuprinsă între 25 - 30 cm, cu o greutate de 0.400 - 1.5 kg şi, în mod
exceptional, 8 kg. Deosebirea între cele 2 specii constă în culoare, curcubeul având
culori mai şterse: cenuşiu - verzui pe spate, argintiu pe flancuri şi albicios pe burtă.
Aproape tot corpul şi pe aripioara dorsală este plin de pete mici negre. Mijlocul corpului

11
este strabătut de o linie lată roz - sidefie, care dă stralucire de curcubeu. Nu are puncte
rosii.

Comportament

Viata de libertate în râuri nu îi convine. În crescatorii se reproduce primavara prin

martie-mai. Numarul icrelor depuse de o femelă este socotit la 1500 - 2000 boabe la 1
kg greutate. Hrănit artificial, ajunge în primul an abia la 15 - 30 g, la 2 ani are 150 - 250
g, iar la 3 ani 300 - 500g.

12
 Capitolul II
AMENAJAREA DE COMPLEXE SALMONICOLE
PENTRU PRODUCEREA PĂSTRĂVULUI

Amenajările complexe pentru salmonide sunt destinate în principal culturii

următoarelor specii, care sunt adaptate mediului artificial de viaţă şi alimentaţie:
pastrăvul curcubeu (Salmo gairdnerii), păstrăvul indigen (Salmo trutta fario) şi
păstrăvul fântanel (Salvelinus fontinalis).
Salmonicultura, piscicultura de ape reci, a căpătat o amploare deosebita în
ultimii 20 de ani, datorită impulsului pe care cercetarea piscicolă l-a înlesnit sectoarelor
de exploatare în câteva ţari avansate sub raportul economiei apelor montane : S.U.A.,
Danemarca, Franţa, Italia, Japonia, ale căror producţii medii anuale, la nivelul perioadei
1965-1966, variau între 6000 şi 13000 tone pe an.
Principalele achiziţii ale exploatărilor salmonicole decurgând din cercetarea cu
caracter aplicativ, achizitii care au conferit crescătoriilor piscicole exacte pe cultura
păstrăvului un caracter pregnant industrial sunt urmatoarele: rezovarea granulării
furajelor, mecanizarea procesului de distribuire a acestora, determinarea unor reţete de
furaje care îngăduie obţinerea unor sporuri de crestere superioare în condiţii de
rentabilitate economică.
În ceea ce priveşte destinaţia obiectiului de cultură, se remarcă dominanţa
trimiterii în consum a păstrăvului produs în crescătoriile europene şi în cele japoneze. În
ceea ce priveşte producţia de păstrăv a Statelor Unite, este dirijată în proporţie de cca
50% către apele naturale pe care le repopulează în vederea menţinerii pescuitului
sportiv.

2.1. Condiţii de amplasament

Altitudinea amplasamentului are mai puţina importanţă în vederile actuale

privind condiţiile de adoptare a terenului de amenajat. Vechiul concept, potrivit căruia
păstrăvul, specie montană nu poate trăi decat într-o amenajare situată la altitudine, nu
mai are valabilitate, în condiţiile salmoniculturii care se practica astazi în lume. Cele
mai mari exploatări salmonicole au coborât spre zona de câmpie, constatându-se, chiar
fenomenul de « migraţie » a salmoniculturii din zonele montane în zona de şes, mai
evident în Italia.
Aceasta, datorită faptului că menţinerea unei temperaturi constant joase tot
timpul anului, s-a dovedit factor limitativ în obţinerea producţiilor de tip industrial. Sunt

13
preferate amplasamentele care asigură în tot timpul anului temperaturile apei specifice
climei temperate, fără ca acestea să depasească în timpul verii temperaturile critice
pentru salmonidul de bază: păstrăvul curcubeu.
Condiţia primordială pentru alegerea amplasamentului o constitue
disponibilitatea apei, privită în principal din următoarele puncte de vedere :

Mărimea debitului, care trebuie să acopere consumul de apă pentru necesităţile

de ordin tehnolgic ale exploatării salmonicole, şi care, în condiţiile unei furajări
intensive a peştelui este de minimum 1,0-1,5 m³/sec la ha.
Odată stabilită mărimea debitului, în funcţie de mărimea suprafeţei terenului de
amplasament, este necesară stabilirea cu certitudine a disponibilităţii apei în baza
avizelor ce se obţin la forurile însărcinate cu coordonarea consumului de apă din reţeaua
hidrografică a ţarii şi repartiţia acesteia pe beneficiari, conform prioritaţilor stabilite în
cadrul planurilor de gospodarire a apelor.
Determinarea condiţiilor de calitatea apei şi compararea acestora cu necesitaţile
biologice ale speciilor de salmonide care fac obiectul exploatarii.
Din capul locului sunt respinse amplasamentele în aval de surse de poluare
continuă sau intermitentă cu raza mare de acţiune cum sunt : mari aşezari urbane, centre
industriale sau industrii izolate ce deversează în râuri ape nocive pentru fauna piscicolă.
Sub acest aspect este necesar a se consulta şi planul de dezvoltare industrială a zonei în
viitorul imediat, având în vedere faptul că industrializarea se soldează în general cu
poluarea apelor. Asemenea măsuri sunt de stingentă necesitate, având în vedere
exigenţa salmonidelor la condiţiile de mediu.
Mai puţin importante sunt condiţiile de amplasament privind distanţa faţă de
sursele de aprovizionare (în special pentru furaje) şi distanţa de transport în vederea
livrării.

Când furajarea păstrăvului se face cu furaje granulate, transportul la distanţă

efectuându-se în condiţii obişnuite pentru exploatările piscicole, nu creează precauţii
suplimentare privind menţinerea calitaţii acestora în timpul deplasarii, mărimea
cantitaţii transportate şi menţinerea în starea initială pâna la viitorul transport, probleme
ce se ivesc în cazul furajării cu hrană de origine animală. Este cazul unor crescatorii
salmonicole din Danemarca, amplasate în vecinatâtea mării, expoatari ce folosesc peşte
marin proaspat, ca furaj pentru populaţia de păstrăv a bazinelor. Furajarea cu peşte în
condiţiile unui amplasament distanţat de mare, ar fi dezavantajoasă.

Printre măsurile privind amenajarea crescătoriilor salmonicole, o deosebită

importantă trebuie acordată lucrărilor de priză a apei care garantează accesul apei fără
accidente şi discontinuităţi.

14
 Pentru asigurarea vidării bazinelor în bune condiţii, terenul de amplasament
trebuie sa prezinte o pantă de cca 5‰. Pentru o justă interpretare a condiţiilor de
amplasament sunt necesare studii privind condiţiile chimice şi fizice ale sursei de apă.
În ceea ce priveşte sursa de apă, majoritatea amenajărilor salmonicole sunt
alimentate de izvoare, care au avantajul unei perfecte limpidităţi şi a unei temperaturi
relativ constante în cursul anului. De asemenea, un avantaj substanţial îl constituie lipsa
factorilor de poluare, deşi asemenea surse de apă prezinta uneori în exces gaze nocive,
prin amenajarea unui traseu accidentat în amonte de priza sau aeratoarelor.
În salmonicultura italiana se foloseste ca sursa de alimentare pentru exploatările
salmonicole apa fluviilor în zona montană sau premontană, care poate garanta marilor
crescatorii de păstrăv un regim al apei constant, în tot timpul anului.
În zona înaltă a cursului lor, fluviile prezintă avantajul unei bune oxigenări a
apei, deşi nu are limpezimea specifcă izvoarelor. În acest caz, s-au obţinut rezultate
satisfacatoare amestecându-se apa de izvor cu apa fluviilor în zona superioară a
cursului, obţinandu-se apă care nu este perfect limpede şi are asupra peştelui efectul de
a-i conferi o culoare argintie, apreciată în comerţ.
Sursa de alimentare pentru amenajările salmonicole poate fi şi apa lacurilor de
munte, naturale sau artificiale, dacă este corespunzatoare în ceea ce priveste complexul
de conditii fizico-chimice. Apa poate fii preluată din lacuri prin amenajarea unor prize
dotate cu electropompe. În acest caz, soluţia este economica când sursa de apă este
reprezentată prin lacuri de acumulare hidroenergetice. Punctul de captare a apei poate fi
situat în baraj, ceea ce conferă prizei avantajul mobilitaţii pe verticală în condiţii
eficiente, pentru prelucrarea apei la temperatura necesară exploatarii piscicole, având în
vedere stratificarea apei din punct de vedere termic, care are loc în lacurile de baraj.
În mările nord-europene şi în Marea Japoniei, caracterizate prin temperaturi ale
apei nu prea ridicate în cursul verii şi printr-o salinitate relativ scazută, s-a experimentat
creşterea puilor de păstrăv curcubeu, de la dimensiunile puietului de 15-20 cm, la talia
de comercializare în condiţii de eficienţă. Mediul de cultură era reprezentat fie prin
mediul natural: golfuri, fiorduri, traversate de curenţi marini în care se instalau
crescătoriile plutitoare de juvelnice din nylon, fie prin bazine clasice, amenajate la malul
mării, apa marină fiind, în acest caz, preluată prin pompare.

2.2. Principalele calităţi fizico-chimice ale apei necesare amenajărilor

salmonicole sunt următoarele :
● Temperatura apei, privită în raport cu conţinutul în oxigen solvit nu trebuie să
depăşască 20ºC. Depaşirea temperaturii de 20ºC se poate solda cu declanşarea carenţei
de oxigen, care pentru speciile de salmonide de cultura începe sub 9-11 mg/O2 şi devine
mortală la 4-5 mg/l.

15
 ● Determinarea ph-ului are de asemenea importanţa în adoptarea amplasamentului.
Reacţia apei exprimă concentraţia ionilor de hidrogen şi deci reacţia apei, care poate fi
neutră la ph-7, alcalină la ph superior valorii de 7 şi acidă la ph inferior valorii de 7.
Pentru apele salmonicole, valorile limită ale ph-ului sunt : ape acide cu valori ale ph-
ului peste 5 şi ape alcaline cu valori ale ph-ului peste 9.
● Determinarea anhidridei carbonice (CO2) solvită în apă este de asemenea
importantă în vederea stabilirii calităţii apei sursei. În apele naturale cantitatea de CO2
liber solvit nu depaşeşte 2mg/l şi provine din aerul atmosferic. Fac excepţie unele
izvoare a caror cantitate de anhidridă carbonică solvită conferă apei aspectul apelor
gazoase minerale. De regula, asemenea ape au un conţinut redus de oxigen şi nu sunt
indicate pentru amenajările salmonicole.
Între conditiile fizico-chimice ale apei de sursă, alcalinitatea şi duritatea totală au o
importanţă secundară în salmonicultură, deşi s-a constatât că păstrăvii valorifică mai
bine alimentele în prezenţa unor cantităţi mai mari de calciu solvit în apă.
● Determinarea substanţelor nocive completează seria determinărilor în urma
cărora se stabileşte calitatea apei în sursa de alimentare a exploatării salmonicole. Este
vorba de substanţe nocive care se pot găsi în mod natural în sursele de apă, deosebit de
cele deversate de agenţii de poluare despre care s-a amintit mai sus.
Astfel plumbul, cuprul în cantitaţi minime şi zincul, chiar prezent ca « urme »în
apă, sunt substanţe letale pentru salmonide, când iau forma sărurilor solide.
Mai puţin periculoase, sărurile de fier şi mangan aduc totuşi pagube
gospodăriilor piscicole deoarece sărurile acestor elemente precipită la variaţii de ph şi
oxigen din apă, depunându-se pe branhiile peştilor şi producându-le leziuni care se
infectează cu paraziţi.

2.3. Amenajări în salmonicultura intensivă

Amenajările pentru cultura intensivă a păstrăvului adapostesc exploatări piscicole

bazate pe alimentarea intensivă şi exclusiv artificială a peştelui. Acestea pot avea ca
obiect ciclul intreg de cultură, care cuprinde vârstele şi stadiile de dezvoltare necerase
obţinerii peştelui-marfă, respectiv: reproducătorii, puiet, alevini, larve, icre şi peşte de
consum, după cum pot fi specializate în producerea uneia dintre verigile de producţie
piscicolă specificate mai sus. În acest caz din urmă există exploatări salmonicole
producătoare de puiet, precum şi exploatări care se axează pe producerea peştelui de
consum, folosind ca materie primă puiet adus din exterior.
Ghittino (1969) clasifica amenajările salmonicole în funcţie de suprafaţă, în:
amenajări salmonicole mari : suprafată mai mare de 4 hectare; amenajări mijlocii:
suprafaţă între 0,5-4 hectare şi amenajări mici: suprafaţă de 0,5 hectare.

16
 Amenajarea unei exploatări salmonicole complete (pepiniera şi crescătorie) cuprinde
ansamblul de construcţii hidrotehnice şi de exploatare necesare ciclurilor de viaţă ale
salmonidelor pe care le cultivă gospodaria piscicolă precum şi diferitelor lucrări de
exploatare ale fluxului de producţie. În linii generale aceste construcţii sunt: diferite
bazine pentru creşterea peştelui , casa de incubaţie, camera frigorifică, magazia de furaj
uscat şi unelte, bucătăria pentru peşti , locuinta pentru personalul de pază.
Schema de amenajare a unei exploatări salmonicole nu este rigidă, adaptându-se
caracteristicilor terenului de amenajat, tipului şi calităţii apei, sursei, factorilor climatici
şi uneori mărimii investiţiei disponibile.
În linii generale, caracteristicile constructive ale lucrărilor de amenajare în
salmoniultură sunt urmatoarele :

2.3.1. Bazinele. Aceste construcţii sunt amenajate în sapătură şi pot fi realizate

în întregime din terasamente când structura terenului permite obţinerea unei secţiuni
stabile în timp.
În acest caz, digurile frontale ale bazinelor, în care se incastrează instalaţiile de
alimentare şi evacuare a apei, se consolidează cu perete din beton.
Fundul bazinului rămane în structura iniţială, ceea ce le conferă o serie de avantaje.
Astfel, depozitele de materie organică din pământ ale bazinelor, precum şi cele
acumulate pe fund favorizează dezvoltarea unei bogate flore bacteriene care le conferă
posibilitatea auto-epurării.
Aceste depozite, găzduind o bagată faună de nevertebrate, constituie o sursă de
hrană naturală pentru peşti, stimulatoare în procesul de digestie a furajului artificial.
Când terenul nu permite realizarea unor bazine din terasamente, acestea fiind
constituite din roci friabile sau din roci deosebit de permeabile, care nu permit retinerea
apei decat prin administrarea unor debite foarte mari, digurile de compartimentare a
terenului se pereteaza cu beton, sau se construiesc în intregime din beton când, pentru
realizarea unor bazine stabile, cantitatea de beton necesară compartimentării ar conduce
la un rapot neeconomic între suprafata inundată şi suprafata ocupată de diguri.
În oricare dintre soluţiile amintite, este de preferat ca fundul bazinelor să ramană
construit din terenul natural, fiind nivelat în vederea facilitării scurgerii apei şi cel mult
acoperit cu pietriş, atunci când structura terenului este necorespunzătoare.
Avându-se totusi în vedere slaba frecvenţă a terenurilor reletiv plane, pretabile
amenajărilor salmonicole, în zonele favorabile acestor exploatări (montane şi
submontane), comparativ cu raportul mai favorabil între suprafaţa totală amenajată şi
suparfata inundată în cazul bazinelor construite din beton, se recomandă acesteia din
urmă, fundul bazinelor fiind acoperit cu piatriş, pentru a se facilita operaţiile de curăţire

17
periodică care le asigură o stare sanitară corespunzatoare. De asemenea, este posibilă
dezinfectarea, în caz de declansare a epizootiilor.
Dimensiunile bazinelor variază cu vârsta peştelui pe care îl adapostesc.
Imediat dupa resorbţia sacului vitelin stadiul de dezvoltare la care incepe pentru
peşti hranirea exterioară, alevinii de păstrăv, fie sunt ţinuţi o vreme în incubatoarele în
care a avut loc ecluzarea, fie sunt trecuti în mici bazine din lemn sau beton denumite
« troci », amplasate în spaţii închise de obicei în aceeaşi sală în care se găsesc
incubatoarele.
Îă exploatările mai vechi de salmonicultură, alevinii de păstrăv erau trecuţi din
incubatoarele în care avea loc trasformarea din larvă în alevin, direct în bazine
amplasate în aer liber, care erau construite pe acelaşi principiu ca şi bazile destinate
puietului şi peştelui de consum.
Difereau diminsiunile care erau reduse proporţional cu dimensiunile populaţiei
de peşti. Pentru aceste bazine în care alevinii de păstrăv erau ţinuţi până la atingerea
dimensiunii de 5-6cm, Davis recomandă urmatoarele dimensiuni : 15-23 X 1-1,5 X
0,20-0,25. Schaperclaus recomandă urmatoarele dimensiuni: 20-40 X 101-15 X 1,20, iar
Koch dimensiunile: 20-25 X 3-5 X 1, dimensiunile sunt date în metri.
Salmonicultura modernă foloseşte bazinele din beton, de formă alungită: 6,0-0,6
X 0,6 m, alimentate de un debit de aa relativ mic (2-3 l/s) şi amplasată în spaţiu închis.
Fiecare bazin poate fi populat cu minimum 30.000 alevini care, datorită dimensiunilor
lor reduse pot fi cu uşurinţă supravegheaţi în ceea ce priveşte starea sanitară şi
trierea peştilor. Creşterea alevinilor în spatiu închis previne pierderile datorită salturilor
de temperatură care au loc prin contactul direct cu agenţii atmosferici în cazul bazinelor
amplasate în aer liber.
Unele bazine amplasate în spatii acoperite au formă circulară sau patrată, cu
colturi atenuante. Sunt folosite pentru aceste bazine şi alte materiale în afară de beton
cum ar fi masă plastică sau metal.
Apa patrunde lateral şi curge către centru determinând o răspândire uniformă a
peştelui în bazin şi resturi de hrană neconsumată, zona în care se află orificiul de
evacuare a apei prin sifonare.
Acest mod de amplasare a gurilor de alimentare şi evacuare determină în aceste
bazine un curent de apă circular. Asemenea bazine necesită o investiţie mai mare,
comparativ cu bazinele rectangulare de forma alungită, dar au avantajul unor condiţii
sanitere mai satisfăcătoare.
Când alevinii ating talia de 5-6cm sunt transferati în bazine de creştere, unde
rămân până la atingerea dimensiunii de 12-15cm. Bazinele de creătere a puilor sunt
amenajate în aer liber prin lucrări de terasamente şi beton aşa cum s-a descris mai sus.

18
Aceste bazine nu diferă decat prin dimensiuni de bazinele destinate îngrăşării peştelui
de consum.
Sunt amplasate în zona amontă a exploatării, dacă aceasta este de tip
« crescatorie ».
Pentru exploatările salmonicole de tipul « pepiniere » talia de 12-15cm este talia
comercializabilă, astfel că peştele este livrat în exterior pentru a popula bazinele de
creştere ale unor exploatări lipsite de bazinele şi instalaţiile necesare obţinerii puietului.
În oricare dintre posibilităţile menţionate, dupa pescuirea bazinelor destinate
puietului, acestea rămân vidate o perioadă în vederea dezinfectării fundului.
Pentru creşterea puietului se folosesc uneori bazinele circulare, care de regulă
sunt folosite pentru creşterea puietului de somon şi au în genere diametru de 5 m în ceea
ce priveşte adâncimea apei, aceasta este de 0,35m în zona marginală şi 0,45m în centru.

2.3.2. Bazinele pentru creşterea peştelui de consum ocupă cea mai mare
suprafaţă în crescătoriile salmonicole, având formă rectangulară.
În amenajările salmonicole mai vechi se întâlnesc destul de frecvent bazine de
forma asimetrică; acestea se succed în ordinea neregularităţii reliefului terenului,
favorabil adâncirii cu un minimum de lucrări de săpătură şi deci în condiţii economice.
Lucrările de amenajare a bazinelor care urmează excavari sunt: stabilizarea fundului şi
malurilor cu pietriş şi respectiv, beton, amenajarea unui canal pe fundul bazinului în ax,
care da posibilitatea retragerii peştelui când este necesară coborârea nivelului apei
pentru efectuarea unor lucrari de exploatare; construirea unor instalaţii pentru
alimentarea şi evacuarea apei, prevăzute cu grătare, care previn evadarea peştelui. Apa
trece dintr-un bazin într-altul la acest tip de amenajare salmonicolă, iar bazinele de
creştere sunt amplasate în zona aval a crescătoriei pentru a beneficia de apa ce se scurge
din celelalte bazine. În bazine de acelasi tip sunt crescuîi şi reproducătorii.
În afară de tipurile de bazine descrise mai sus şi care adăpostesc în permanenţă
un efectiv piscicol, amenajările salmonicole sunt prevăzute cu bazine care se inundă în
perioade limitate – bazine de parcare, sau sunt inundate numai în anumite ocazii -
bazine de carantină.
În aceaşi categorie (a bazinelor cu destinatie specială) se înscriu bazinele
experimentale, care însă sunt prezente în special în crescătoriile salmonicole cu
suprafaţă mai mare, în ale căror scheme de funcţiuni se poate prevedea personalul de
specialitate necesar lucrărilor de cercetare.

2.3.3. Bazinele de parcare sunt folosite în general pentru depozitarea pe termen

scurt, în vederea livrării, a peştelui de consum recoltat din helesteiele de creştere. Pentru

19
facilitarea scurgerii apei şi recoltarea rapidă a peştelui la livrare, aceste bazine sunt de
dimensiuni reduse şi de regulă sunt construite din beton.

2.3.4. Bazinele de carantină sunt destinate ţinerii sub observaţie a peştilor aduşi
în exploatarea salmonicolă din alte unităti piscicole exterioare, pentru a se evita
introducerea unor boli sau paraziţi odata cu efectivul nou de păstrăvi. Pentru a se evita
transmiterea aceloraşi factori nocivi pe calea apei, bazinele se amplasează izolat, în
cadrul amenajării şi dispun de sisteme independente de alimentare şi evacuare.

2.3.5. Sala incubatoarelor în salmonicultură, sala incubatoarelor este o

construcţie simplă, ale cărei dimensiuni sunt determinate de numarul instalaţiilor
destinate incubării icrelor, care este direct proprţional cu mărimea producţiei
intreprinderii de piscicultură. Este prevazută cu o gură de alimentare racordată la sursa
de alimentare a bazinelor de păstrăv, care asigură debitul de apă al incubatoarelor. Din
motive de ordin tehnologic, ferestrele sălii incubatoarelor sunt prevăzute cu jaluzele,
care impiedică pătrunderea unei lumini naturale puternice, daunătoare dezvoltarii
normale a icrelor. Totusi în interior se prevede cu instalaţii electrice de iluminat, care
creează condiţii pentru desfăşurarea operaţiilor de expoatare legate de incubaţia icrelor,
nestingherită de modificările de intensitate sau lipsa luminii naturale. Deoarece aceste
lucrari se desfasoară în mediu de maximă umiditate, instalaţia de iluminat este
prevazută cu protecţie corespunzătoare.
Apa de alimentare a incubatoarelor trebuie să fie lipsită de factorii nocivi,
perfect limpede şi bine oxigenată. De asemenea, trebuie să se evite trecerea prin
incubator a apei folosite în heleşteiele de creştere, care poate veni infestată de paraziţi şi
de germenii unor boli: furunculoza, costiaza, leptosporiaza, etc.
Încărcarea apei cu aluviuni se poate corecta prin folosirea filtrelor, care trebuie
să fie suficient de mari (câţiva metri cubi de apă, capacitate), pentru a asigura filtrarea
rapidă a apei. Ca material filtrant se folosesc: talaş de lemn, pietriş, nisip, turbă, cocs,
piatră poroasă.

Filtrele sunt absolut necesare în cazul surselor de apă care se încarcă de aluviuni
la ploile torenţiale, deoarece acestea, depunându-se în incubatoare, provoacă asfixia
icrelor şi dezvoltarea ciupercilor parazite. De altfel, la asemenea surse se amenajează
decantoare care de asemenea sunt stanjeniti în dezvoltare de prezenţa aluviunilor.
Încărcându-se cu aluviuni, materialul filtrant al instalaţiilor de filtrare a apei se
înlocuieşte cel putin o data pe an.
Consumul de apă în incubatoare variază cu temperatura şi oxigenul solvit, fiind
în medie de 300l/min pentru incubatoarele traditionale.

20
 La incubatoarele verticale sau alte instalaţii moderne pentru incubarea icrelor,
consumul se reduce la 60-100l/min.
Alăturat sălii incubatoarelor se construieşte o încăpere pentru mulgerea
reproducătorilor, prevăzută cu bazine necesare acestei operaţiuni, precum şi cu bazine
construite din beton, destinate menţinerii reproducătorilor injectaţi până la efectuarea
fecundaţiei artificiale. Bazinele sunt prevăzute cu instalaţie de apă curentă.

2.3.6. Incubatoarele. Între binele cunoscute incubatoare prevăzute cu curent de

apă ascendent şi longitudinal, cele din urmă prezintă avantajul că pot fi folosite după
eclozarea larvelor la creşterea în continuare a acestora încă 1-3 luni.
Dimensiunile casetei exterioare care adăposteşte incubatoarele propiu-zise sunt
variabile, cu următoarele limite: 2-4 X 0,5-0,8 X 0,3m. Caseta poate conţine până la 5
juvelnice în care se asează la incubat icrele. Între juvelnice, doi pereţi metalici aşezaţi la
mică distanţă unul de celalalt, funcţionează unul, ca prag deversor iar celălalt realizând
un orificiu de fund, favorizează obţinerea unui curent de apă ascensional în fiecare
juvelnic. Acestea din urmă sunt confecţionate din reţea metalică cu deschideri alungite
(0,3 X 2cm), aluminiu sau foii plastice perforate.
Cutia exterioară poate fi construită din lemn, beton, aluminiu sau masă plastică.
Deschiderile relativ mari ala juvelnicelor dau posibilitatea larvelor sa migreze în cutia
exterioară, în timp ce în juvelnic rămân larvele moarte şi învelişul exterior al icrelor.
Înălţimea juvelnicelor, care se sprijină în interiorul cutiei pe un ghidaj din lemn este de
30-40 cm. Uneori înălţimea lor este mult mai mică şi sunt sprijinite de fund pe mici
piedestale metalice sau din lemn.
După eclozarea larvelor, se scot din caseta exterioară atât juvelnicele cât şi
pereţii metalici dintre acestea, iar la cele două extremităţi se montează site care
impiedică evadarea larvelor odată cu apa de evacuare.
De regulă acest tip de incubator se montează alăturat, în perechi şi la cca 1m
înalţime de la pardoseală pentru economie de spatiu şi asigurarea supravieţuirii
materialului piscicol.
Distanţa între perechile de incubatoare trebuie să asigure trecerea unei persoane.
Datorita lungimii lor aceste incubatoare nu pot fi alimentate în trepte.

A. Incubatorul cu strat de pietriş. Este folosit în Olanda şi constă într-un bazin

din beton sau lemn cu dimensiuni 2 X 0,50- 0,80 X 0,30-0,50m, în care se aşează
intercalate, doua strate succesive de piertiş şi două strate de icre fecundate, astfel că în
final grosimea totală a straturilor să fie de cca 30cm. Pietrişul trebuie să aibă granulaţie
de 1,5-2,5 cm. Apa se scurge în lungul casetei trecând prin două site aşezate în cele
două extremităţi, acoperind stratul de pietriş cu cca 5 cm apă. Curentul de apă nu este

21
prea mare. Tipul de incubator descris mai sus tinde să iminte mediul natural de
reproducere a păstrăvului. Dupa eclozare, pietrişul se extrage iar larvele cresc în
continuare în acelaşi bazin.
La dimensiunile menţionate mai sus capacitatea incubatorului cu pietriş este de
cca 15000 larve.

B. Incubatorul picator. Icrele asezate pe rame sau juvelnice din plasă pe

schelet rigid, metalic sau din lemn, sunt aşezate orizontal într-un dulap a cărui parte
superioară este perforată astfel încat apa să curgă din robinete montate deasupra,
răspândindu-se într-un strat subţire, să cadă prin orificii din ramă în ramă, mentinând
astfel mediul umed necesar incubarii icrelor. Cu câteva zile înainte de ecluzarea
larvelor, icrele se scot de pe rame şi se asează în incubatoare de tip clasic.
Avantajul principal al acestui tip de incubator rezidă în economia de spatiu şi în
consumul redus de apă, precum şi în economia de manoperă.

C. Incubatoarele cu curent vertical. Constă intr-un atelaj metalic sau din

plastic, care sprijină caseta aşezată una deasupra celeilalte, casete în care se asează
ramele cu icre de păstrăv sau somon.
Ramele sunt acoperite cu capac din aceeasi plasa şi adapostesc alivinii în
continuare, dupa ecluzare, până la resorbţia sacului vitelin.
Instalaţia de alimentare cu apă a utilajului de incubaţie asigură pentru fiecare
juvelnic pătrunderea apei în partea de jos a casetei în care se găseşte rama cu icre,
formarea unui curent ascendent al apei care astfel spală icrele, apoi caderea acestuia în
vasul urmator. Capacitatea unei singure rame este de 10 000-15 000 icre de somon şi 15
000-20 000 icre de păstrăv.

D. Cu titlu experimental s-au folosit în salmonicultură incubatoarele Zug-

Weiss a caror capacitate pentru icre de păstrăv a fost de 1-2 000 000 icre pentru 32
elemente.
Debitul administrat icubatoarelor a fost de 60 l min-baterie/ 32 elemente.
Carafele erau confecţionate din masă plastică transparentă. Larvele au fost crescute,
dupa ecluzare şi până la resorbţia sacului vitelin, în aceleaşi carefe, la densitate de 350
buc/element.

2.3.7. Camera frigorifică. Pentru păstrarea « hranei umede » folosită în

creşterea păstrăvului la crescătoriile care au posibilitatea achiziţionării acesteia se

22
prevede o cameră frigorfică, ai cărei tip constructiv nu diferă de cel folosit pentru
asemenea construcţii în alte sectoare economice.
Se compune din camera frigorifică propriu-zisă în care temperatura aerului se
mentine la -15° până la -25°C şi un sas, în care temperatura nu trebuie să se ridice peste
0°-5°C.
Există tendinţa generală de a se abandona prevederea camerei frigorifice în
cadrul crescătoriilor de salmonide, pe masură ce câştigă teren folosirea alimentelor
combinate « uscat » care nu necesită asemenea construcţii costisitoare, şi prezintă o
serie de alte dezavantaje în tehnologia de exploatare a păstrăvilor.

2.3.8. Magazia de furaje. Este o construcţie realizată pe principiul depozitelor

simple de furaje întâlnite şi în carpicultură. Este o incapre bine aerată şi lipsită de
umidiate, pe cât posibil ridicată de la sol şi cu duşumea din lemn, pentru a se obţine
mediul uscat necesar. Aceasta pentru a se evita mucegăirea şi râncezirea granulelor care
formeaza « hrana uscată » a păsrăvului, degradarea sau pierderea vitaminelor.
Dimensiunile magaziei de furaje se determină în fucţie de ritmul de
aprovizionare, care depinde de capacitatea unitaţii producătoare, cât şi de distanţa între
crescătoria salmonicolă şi sursa de procurare a furajelor. În general, este de preferat,
pentru ambele întreprinderi, ca transportul furajelor la crescătorie să se facă de mai
multe ori anual, într-un anumit ritm care facilitează micşorarea dimensiunilor la
depozitele ambelor păăti.
Un avantaj deloc neglijabil pentru exploatarea piscicolă rezidă în faptul că
transporturile repetate de furaje asigură peştelui în permanenţă o hrană reinnoită.
Spatiul destinat furajelor creşte în situaţia în care furajele granulate sunt
preparate în cadrul exploatării piscicole.
În acest caz magazia de furaje este de capacitate redusă, apărând în schimb, ca
necesar spaţiul pentru depozitarea materiei prime şi spaţiile destinate diferitelor utilaje
pentru cântărire, amestec de granule.
Întreprinderile mari de salmonicultură din SUA folosesc pentru păstrarea
furajelor granulate silozuri metalice care s-au dovedit depozite adecvate pentru aceste
materiale.

2.3.9. Bucătăria în salmonicultură, bucătăria este încăperea prevăzută pentru

prepararea hranei peştelui umedă şi proaspătă, care este constituită în general din peşti şi
resturi de măcelărie care se amestecă-pentru mărirea consistenţei şi stabilitaţii în apă- cu
fainuri, după fierbere.
Încăperea dispune de spatiul necesar sobei cu cazan, maşinii de tocat carne,
malaxorului, etc. şi are pereţii lavabili, ceea ce asigură condiţii sanitare satisfăcătoare.

23
 2.3.10. Magazie de unelte şi garaj. Adăposteşte unelte de pescuit, utilaje pentru
transportul peştelui în interiorul exploatării, selectoare pentru peşti. Pentru economie de
spatiu încăperea este folosită şi ca garaj. De obicei, se amplasează în imediata apropiere
a drumului de acces al păstrăvăriei şi dispune de un spatiu neconstruit, suficient de
mare, în zona intrării, pentru efectuarea manevrelor.

2.3.11. Locuinţa pentru personalul de pază. În salmonicultură personalul ce

lucrrează, de obicei, locuieşte în afara amenajării piscicole, astfel că la mari exploatări,
este necesar să se construiasca cel mult, cantine, pentru perioadele în care se lucrează în
regim de lucru prelungit. La aceste exploatări este necesar întotdeauna şi un laborator-
farmacie, în care se prevede aparatură şi inventarul destinate celor mai fecvente
experienţe precum şi cele necesare investiţiei în perioadele în care apar boli şi paraziţi
în populaţia de peşti a bazinelor.
Construcţiile care nu lipsesc niciodată în păstrăvării sunt cantoanele de pază sau
simple incăperi pentru cazarea paznicilor, încăperi care fac corp comun cu unele
construcţii industriale.

2.3.12. Aeratoare. Sunt dispozitive cuplate de regulă cu electropompe care

aspiră apa reţinută în bazine şi o pulverizează la suprafaţă în scopul sporirii conţinutului
de aer solvit, inclusiv oxigen. Mişcarea apei în bazine fiind mai vie, prin absorbţie şi
apoi cădere liberă se previne în acelaşi timp, dezvoltarea algelor filamentoase, care
modofică gustul cărnii peştelui.
Este de preferat ca aeratoarele să fie folosite în cursul nopţii pentru a evita
ridicarea temperaturii apei în bazin prin contact cu aerul, mai cald în timpul zilei.

2.3.13. Selectoare. Sunt dispozitive folosite în scopul trierii peştelui pe

dimensiuni şi sunt larg folosite în salmonicultură, unde diferenţierea exemplarelor pe
grupe de mărime în perioada de exploatare se poate solda cu pierderi în producţie prin
apariţia canibalismului.
Selectoarele sunt fie utilaje de exploatare independente (cutii din lemn cu fundul
construit din grile sau fante), fie dispozitive montate permanent în bazin. În ultimul caz,
selectorul are aspectul unui grătar dublu, format din bare de aluminiu susţinute pe un
cadru rigid, montat la limita de separaţie a doua bazine tip – raceways, prin care sunt
triaţi automat puieţii în funcţie de mărimea şi respectiv greutatea lor.
Trierea peştelui se face la 4-5 săptămâni, puietul fiind împins automat cu plasele
către capătul aval al bazinului, iar exemplarele mici trec prin selectoare în bazinul
următor.

24
 Folosirea selectoarelor permanente montate la bazine simplifică la maximum
lucrările de triere a populaţiei bazinelor care se fac cu economie de manoperă şi fără
traumatizarea peştelui. Selectoarele independente de bazin au distanţele între grile rigide
sau rglabile şi funcţionează prin căderea peştelui pe peretele-grătar al dispozitivului care
lasă să treacă într-un compartiment separat exemplarele de talie mică.
Selectoarele cu vibrator facilitează o triere mai rapidă a peştelui care, la unele
tipuri este dirijat prin conducta din plastic, spre containerele de transport.

2.4. Amenajarea prizei şi heleşteielor salmonicole

2.4.1. Priza de apă. La amenajările salmonicole sistematice – pepiniere şi

crescătorii de păstrăv – trebuie acordat o deosebită grijă prizei de apă, de soliditatea
căreia depinde asigurarea unui debit continuu în bazine şi instalaţii şi deci, asigurarea
productivităţii.
Sistemul constructiv al prizei de apă depinde, atât de forma şi mărimea albiei de
sursă, cât şi de mărimea debitului ce este necesar a fi captat în amenajarea piscicolă. În
condiţiile amenajărilor existente în tara noastra, se intâlnesc urmatoarele tipuri de prize:

2.4.2. Baraj de zidărie de piatră rostuită cu martor de ciment sau beton

Barajele din zidarie se adoptă în condiţii dificile de exploatare a prizelor :
- ape cu regim torenţial, caz în care în baraj se prevăd lucrări de evacuare surprusului
de apă din viitură
- pe albii, relativ în raport cu nivelul terenului necesar de a fi inundat, caz în care dacă
barajul este mai înalt de 1 m se prevede cu scara de peşti
- la amenajări ce necsită debite mari de apă, care uneori ating ca mărime 2/3 din
debitul mediu al sursei.
Barajul se incastrează în culee din zidărie. În culee se incastrează capătul amonte
al canalului principal de alimentare a amenajării, care se prevede cu două rânduri de
grătare: primul cu distanţa între bare mai mare, fiind destinat a opri pătrunderea
corpurilor plutitoare mari în canal; iar al doilea cu distanţa între bare mai redusă, pentru
a reţine alte impurităţi ce plutesc pe apă şi care ar putea colmata canalul. Canalul de
asemenea este prevazut cu o vană de inchidere.
Construcţia este costisitoare, mai ales în cazul barajelor ce depăsesc înălţimea de
1m şi care de regulă sunt prevăzute, atât cu trecătoare pentru peşti cât şi cu deversor.
Adoptarea barajului din zidărie se face în cazul amenajărilor mari. În ţara noastra,
baraje din zidărie se intâlnesc la păstrăvăriile Ceahlău, Voineasa, Lacul Rosu, Slănic.

25
 2.4.3. Baraj de căsoaie
Este o construcţie mai usoarăă comparativ cu barajul din zidărie, dar eficienţa şi
nu prea costisitoare. Este indicată pentru amenajările salmonicole care nu reclamă
debite mari de apă. Se amplasează pe surse de alimentare cu debite suficient de mari,
astfel încât nu mai este necesară acumularea sau o supraînălţare accentuată a nivelului
apei.
Cursul de apă poate pezenta creşteri de debit în perioda topirii zăpezilor şi la ploi
torenţiale. Barajul se construieşte dintr-o căsoaie amplasată transversal pe cursul apei şi
încastrată, atât în maluri cât şi în fundul albiei.
Încastrarea în mal se face cu cel putin 1,50m, iar pentru încastrarea în patul apei
curgatoare se face o săpătură de cel putin 0,50 m, care se căptuşeşte cu faşcine.
După umplerea căsoaiei cu pietriş, aceasta se căptuşeşte cu dulapi. La mijlocul
barajului se prevede o adâncitură de cca 0,50 m, care funcţionează ca preaplin pentru
evacuarea undei de viitură. Pragul preaplinului este situat cu cca o jumătate de metru
sub nivelul fundului canalului de deversaţie, care se prevede în amonte de baraj. Gura
canalului de deversaţie se încastrează în căsoaia pe care se sprijină barajul şi care este
prevazută pentru consolidarea malului în zona acestei lucrari. Canalul se închide cu
vaneta si se apară de corpuri plutitoare şi de impurităţi, cu doua rânduri de grătare.
Dimensiunile canalului şi lăţimea preaplinului se determină în funcţie de
mărimea debitului captat şi respectiv a debiului de viitură. În aval, barajul din căsoaie
este prevăzut cu un radier din bile de lemn.
Priza de apa cu baraj din căsoaie se întâlneşte la păstrăvăria Azuga.

2.4.4. Priza cu platformă submersibilă

Este reprezentată printr-o platformă submersibilă de dimensiuni mici si mari
comparativ cu platformele destinate oxigenării apei. Platforma este încastrată în
căsoaiele care căptusesc malurile apei.
Asemenea tip de priză este indicat pentru apele cu panta relativ mare si maluri
joase şi debit mult mai mare comparativ cu cel reclamat de amenajarea piscicolă.
Prizele cu platformă submersibilă s-au prevăzut la o serie de păstrăvării din ţara
noastră, cum este Valea Putnei.

2.4.5. Canalul de alimentare

În fucţie de mărimea şi vechimea amenajării, în ţara noastră se întâlnesc toate
tipurile constructive de canal de alimentare, începând cu ulucurile simple (buşteni
selecţionaţi şi scobiţi) şi sfârşind cu conductele de beton şi fontă, canalele din beton
sau din zidarie de piatră rostuite cu martor de ciment.

26
 În oricare dintre soluţiile constructive adoptate, la proiectarea canalului de
alimentare trebuie să fie satisfăcute următoarele condiţii :
- panta canalului să fie de 0,50-1,0 m la 100m;
- dimensionarea secţiunii canalului să se facă pentru debitul necesar, plus o rezervă de
cca 10% raportat la secţiunea determinată prin calcul;
- pentru evitarea pierderilor de apă şi păstrarea integrităţii lucrărilor se asigură canalului
o structură solidă, precum şi stabilimente prin instalarea unor traverse din beton din 5 în
5 m. Canalul se îngroapă, acoperindu-se cu un strat de pământ de cel puţin 0,3m pentru
a se evita eventualele şocuri şi înghetul apei;
Când secţiunea canalului este rectangulară, acesta se acoperă cu dale de beton.
Pentru a se evita efectul de forfecare prin afluirea stratului de pământ din
fundaţie, la trversarea terenurilor mlăştinoase sub cuneta canalului se prevad drenuri.
Pentru evitarea colmatării canalului, când lungimea acestuia este mai
importantă, pe traseu, din suta în suta de metri se prevăd bazine de cntrol (1,00 X 1,00
m) care se curaţă periodic de aluviuni. Ca şi canalul, aceste bazine sunt acoperite cu
capace din dulapi de lemn şi prevăzute cu orificii de fund pentru evacuarea aluviunilor.
Bazinele de control se prevăd de asemenea la schimburile de direcţie ale
canalului care, antrenând modificări în regimul de viteze, favorizează depunerea
aluviunilor.
Pentru facilitatea curăţirii de aluviuni pereţii bazinelor depăşesc nivelul
canalului cu 0,25-0,30 m.
La secţiuni ale canalului rectangulare se prevede o garda peste nivelul de
retenţie, de cel putin 0,10 m. În funcţie de debit şi de panta terenului, secţiunea
canalului aleasă trebuie să fie verificată pentru viteze ale apei de cel puţin 0,5-0,8
m/sec.
Conductele din beton folosite în salmonicultură au diametre de 15 până la 20 cm
şi asigură debite de 15-30 l/sec.

2.4.6. Decantorul
Se prevede la prizele de apă amplasate pe pâraie a caror apă este deseori
încărcată cu aluviuni.
Datorită faptului că în zona montană se găsesc puţine terenuri plane, amenajările
salmonicole, păstrăvăriile se dimensionează pe criteriul economiei maxime de teren.
ÎIn consecinţă, deoarece decantorul necesită în schema de amenajare un spatiu
suficient de mare, se va dimensiona numai pentru consumul de apă decantată strict
necesar, respectiv, pentru staţia de incubaţie şi heleşteiele destinate puietului de
salmonide. Bazinele destinate îngrăşării păstrăvului şi reproducătorilor se alimentează
cu apă de pârâu (nedecantată).

27
 Decantorul se construieşte din beton, cu dimensiuni tip de 3 m x 5 m x 1 m.
Pentru debite mai mari se construiesc asemenea decantoare aşezate în baterie.
Decantoarele se amplasează pe traseul canalului de alimentare principal.
Decantorul nu se foloseste în timpul iernii, pe de o parte din lipsa unei necesităţi
stringente apa fiind relativ limpede, în anotimpul friguros, iar pe de alta parte daorită
îngheţului, care îl scoate din funcţiune.

2.4.7. Instalaţii în bazine pentru acces şi evacuare a apei

Instalaţia de alimentare a bazinelor de creştere se limitează uneori la o conductă

simpla prin care apa trece din canalul de admisie în bazin, realizând o cădere de 0,25-
0,30 m care îi asigura aerarea.
În majoritatea cazurilor, zona de acces a apei în bazin se amenajează începand
de la canalul de admisie, pe care se construieşte un abator de debit ce conduce apa într-
un bazin de distribuţie cu dimensiunile de 0,5 x 0,5 m, care la căpatul dinspre bazin, se
prevede cu stavila şi gratar. Bazinul este acoperit cu capac. Apa trece din bazinul de
distribuţie în helesteu, prin intremediul unei conducte, trecând prin gratar, care este
încastrat în fundul bazinului pâna sub nivelul inferior al conductei.
În bazin apa cade pe o platformă înclinată care este construită din dulapi sau din
beton şi este destinată să prevină evadarea peştelui.
Instalaţiile de evacuare la bazinele salmonicole sunt de tipul « calugarilor »,
comuni amenajărilor piscicole în general. Calugarii sunt constuiţi din dulapi de stejar
sau din beton.
Dimensiunile tip ale corpului vertical la instalaţiile de evacuare confecţionate
din lemn sunt :
- pentru heleşteele de creştere a puietului în funcţie de dimensiunea bazinelor : 0,15 x
0,15 m pâna la 0,15 x 0,30 m.
- pentru heleşteele de creştere a peştelui de consum şi heleşteieele de reproducatori :
0,20 x 0,40 m pâna la 0,30 x 0,60 m.
Dimensiunile maxime ale instalaţiilor de evacuare corespund unor suprafeţe de
bazin de cca 500m².
Instalaţiile de evacuare construite din beton nu diferă decât prin dimensiuni de
cele folosite în exploatările ciprinicole.
Dimensiunile tip ale corpului vertical în aceste instalatii sunt, în functie de
mărimea bazinelor 30 x 30 pâna la 30 x 60m.
Pentru evitarea efectelor înghetului, la bazinele amenajate cu diguri din pămant,
corpul vertical al instalaţiei se încastrează în terasament. În acelaşi mod se procedează la

28
bazinele de forma circulară, aici, corpul orizontal al călugărilor prelungindu-se către
centru bazinelor, unde se află amplasată groapa de pescuit.
Gropile de pescuit se prevăd în general la heleşteele de îngraşare şi la heleşteele
de creştere a reproducatorilor şi sunt amplasate în exterior sau în interiorul bazinelor.
Sunt de dimensiuni reduse, de obicei nedepăşind 0,50 X 0,70 m, cu adancimi de 0,25
pâna la 0,50 m.
Canalele de evacuare au fundul cu 25-50 cm peste nivelul gropilor de pescuit.
Sunt amenajate din pământ sau din teresamente cu pereu din zidărie de piatră rostuite cu
mortar de ciment.
Panta canalelor de evacuare este de 2%.

2.5. Heleşteele
Heleşteele de diferite folosinţe ale amenajărilor salmonicole sunt realizate din
terasamente sau mai frecvent cu pereţi din beton şi fund de pământ, uneori
impermeabilizat cu argila de cca 0,25 m grosime îngropat la cca 0,30 m de suprafaţă.
Mai rar se betoneaza fundul bazinelor deoarece s-a constatat ca lipsa, sau carenţa
parţială a faunei acvatice care se dezvoltă având ca substrat pereţii sau fundul din
pământ al heleşteului, provoaca îmbolnavirea peştelui. Este de preferat, în masura în
care terenul disponibil îngăduie, ca helesteele să fie amenajate cu diguri din terasamente
dimensionate la secţiunea minima şi impermeabilizate la nevoie cu nuclee sau ecrane
din argilă.
Bazinele de forma circulară se pare că oferă condiţii superioare de dezvoltare a
peştelui prin facilitarea oxigenarii apei pe o buna parte a suprafetei helesteielor.
Bazinele, cu diametrul de 5 pâna la 20 m se amenajază cu o pantă a terenului către
centru de 1/10 m. Peretii au de asemenea o înclinare către exterior, iar adâncimea apei
realizată în aceste bazine este în medie de 1- 1,5m. Pe linia periferica a bazinului,
încastrată în coronament, se prevede o îngradire din plasă de sârmă, prevenindu-se astfel
evadarea peştelui.
În ţara noastră s-au amenajat bazine de forma circulara la păstrăvariile Faina
(pentru lostriţa) şi Ceahlău (pentru păstrăv).
Dimensiunile tip ale helesteielor de diferite câtegorii sunt urmatoarele:

2.5.1. Heleşteele pentru creşterea puietului: suprafaţa 20-60 m², adâncimea

0,5-1 m, raport între laturi 10/1.

2.5.2. Heleşteele de îngrasare: suprafaţă 200-500 m², adâncimea 0,8-1,5 m,

raport între laturi 10/4-10/6, 60-70% din suprafata totala, panta bazinului către evacuare
1/30 m, pentru facilitarea curăţirii fundului.

29
 2.5.3. Heleştee pentru reproducatori: suprafaţa 100-200 m², raport între laturi
10/2. Proporţia suprafeţei în suprafaţa totală inundată 15-20% (1-2 m² / reproducator),
adâncime 1-2 m, panta fundului 1/30m.

30
 Capitolul III
FACTORI CARE AFECTEAZA PRODUCŢIA DE
PĂSTRĂV CURCUBEU ÎN FERMA

3.1. Factori legati de peşti

1-amoniac
2-comportament
3-cerinţe nutriţionale
4-cerinţe legate de mediu, fizice, chimice
5- potenţial de creştere
6-istoricul bolilor
7-canibalism
8-potenţialul de asimilare al oxigenului
9-cerinţa de oxigen
10-materiile fecale solide
11- dioxidul de carbon
12-rezistenţa la stres

3.2. Factori legaţi de apa

1- oxigenul doizolvat
2- nitraţi şi nitriţi
3- pH-ul apei
4- debitul de apă
5- turbiditatea apei
6- temperatura apei
7- poluare
8- contaminatori naturali
a-azot
b-dioxid de carbon
c-acid sulfhidric
d-fier
9- salinitate
10- duritatea

3.3. Factori asociaţi de bazine

1-volumul de apă
2-viteza de curgere a apei

31
3-modul de curgere al apei
4-timpul de schimbare a apei din bazine
5-tipul de aeratoare
6-forma bazinelor

3.4. Factori legati de hranire

1-rata de administrare a hranei

2-eficienţa hranei
3-modul de administrare
4-calitatea nutriţională a hranei
5-depozitarea hranei

3.5. Factori legaţi de administrarea fermei

1-tehinici de prelucrare a peştelui

2-frecvenţa de administrare a hranei
3-tehinici de administrare a hranei
4-întocmirea de rapoarte
5-curăţarea bazinelor
6-urmărirea creşterii peştilor
7-planificarea activitaţii manageriale
8-obiective
9-profitabilitatea producţiei

3.6. Factori care afecteaza productivitatea

Orice fermă de creştere a păstrăvului, indiferent de mărime, este compusa din 5

grupe majore de factori care pot, şi de multe ori acţionează, afectând productivitatea
fermei aeştia sunt:
- peştii
- apa
- bazinele
- hrana
- administrarea femei

În fiecare din aceste grupuri de factori există alte grupe de factori care
acţionează independent sau dependent de alţi factori. Aceasta se întâmplă în cazul în

32
care un factor creşte cantitativ, ceea ce duce la o serie de schimbari ale altor factori,
rezultatul putând fi benefic sau în detrimentul producţiei. De exemplu, un simplu
experiment de creştere a ratei de hrănire duce la o serie de schimbari cantitative în
sistemul de creştere , care pot să nu ducă la efectul dorit de a face peştii să crească mai
repede .
Un alt exemplu, creşterea temperaturii de la 9o C la 150 C generează o serie de
schimbari:

3.6.1. Schimbari legate de peşti

1-o creştere cu 67.5% a ratei metabolismului
2- o creştere cu 97,8% a potenţialului zilnic de creştre în lungime
3- o creştere cu 66,7% a potenţialului zilnic de creştre în greutate
4- o creştre cu 98,6% a potenţialului de excretie al amoniacului
5- o scădere cu 33,1% a capacităţii de transport al oxigenului

3.6.2. Schimbari care au loc în apa

1-o scadere cu 12,8% a concentraţiei în oxigen

2-o creştere cu 58,8% a amoniacului din apă
3-o scădere cu 67,5% a oxigenului dizolvat în apa ieşită din aeratoare.
Astfel capacitatea de menţinere a vieţii în bazine se reduce pâna la punctul unde
poate fi în detrimentul sănatăţii peştiilor, depinzând de biomasa iniţială existentă în
bazine. O metoda frecvent folosită pentru a rezolva problema oxigenului este creşterea
alimentării cu apă, care genereaza urmatorea serie de schimbări în sistem :
1. Creste capacitatea de menţinere a oxigenului din bazin
2. Creşte viteza de curgere a apei
3. Creşte energia folosita pentru înot la peşti
4. Creşte cerinţa de oxigen a peştiilor
5. Scade concentraţia de oxigen
Efectul acestei măsuri poate fi scăderea productivităţii ca urmare a schimbarii
stării fiziologice a peştelului. O soluţie mai bună la reducerea concentraţiei de oxigen
din bazine ar fi scăderea numarului de exemplare din bazin.

3.6.3. Factori legaţi de peşte:

Acest grup de factori poate depinde şi este parţial parte din natura peştiilor,
aceasta fiind guvernată de zestrea genetica a peştiilor.

33
 Un factor major care afecteaza bunastarea peştiilor este raspunsul la stres.Peştii
crescuti în sisteme intensive sunt continuu sau iregulat stresati de densitatea ,
manipularea, inventarierea, curatarea bazinelor etc. Schimbarile fiziologice majore au
loc în conditii de stres care au un impact major asupra sanatâtii peştiilor ca urmare a
reducerii circulatiei vitaminei C şi cresterii în plasma a cortizolului. Ambele compromit
activarea bacteriilor latente din corpul peştiilor sau infectii virale. Stresul poate avea ca
rezultat inbolnavirea branhiilor peştiilor care conduce la scaderea asimilatiei oxigenului
şi a escetiei amoniacului din sange.

3.6.4. Amoniacul; ca ion de amoniu, este rezultat al metabolismului

proteinelor. Aceasta poate actiona pe doua cai majore, endogen i exogenCalea endogena
este o functie a organismului prin care acesta se poate acomoda. Calea exogena este
anabolica fiind calea prin care proteina este metabolizata pentru crestere şi functii
fiziologice. Pestele excreta amoniac, ca ion de amoniu, prin membranele branhiale. în
mediu acvatic amoniacul poate aparea sub doua forme, discociat sau ionizat. Forma
ionizata nefiin toxica pentru peşti iar cea neionizata fiin toxica pentru majoritatea
peştiilor daca ajunge la niveluri mai ridicate de 0.03 mg/l. Concentratia în amoniac este
dependenta de temperatura şi pH.

3.6.5. Comportamentul; păstrăvul curcubeu are comportament teritorial , acesta

avand nevoie de un anumit spatiu bazat pe conditiile acvatice şi prezenta hranei. Ei vor
apăra aceste spaîii destul de activ. S-a demonstrat că actele de apărare sunt în general
sub formă de muşcare al innotătoarelor dorsale sau pectorale. Aceasta duce la apariţia
unor răni ale peştiilor. Uneori aceste muşcături pot fi foarte severe. Ca urmare este de
dorit ca bazinele şi popularea acostora să se facă astfel încât să permită stabilirea
teritoriilor. Este apoi necesar ca fermierul să hrănească astfel încât peştele sa nu fie
nevoit sa invadeze teritoriile altor peşti pentru a-si procura hrana.

3.6.6. Cerinţe nutriţionale: Acestea sunt bazate pe preferinşele de hrănire,

păstrăvii curcubeu fiind carnivori. Ca urmare, compoziţia chimică a hranei trebuie să
satisfacă aceasta cerinţă. Cunoştinţele legate de nutriţia peştiilor permit formularea unor
reţete adecvate pentru majoritatea speciilor de salmonide.
Ingrendientele necesare pentru formarea dietei păstrăvului sunt proteine, lipide şi
carbohidraţi. Proteina provine din făina de peşte şi din plante ca grâu, porumb şi soia.
Lipidele provin din făina şi ulei de peşte. Carbohidraţii provin din ingrediente de origine
vegetală. Păstrăvul curcubeu are nevoie de 730 kcal metabolizabile pentru un kg
creştere corporală. Aceasta putându-se exemplifica ca 4 kcal./gram de proteină
digestibilă, 9 cal/gram de grăsime digestibilă şi 1,8 kcal de carbohidrati pe gram.

34
Majoritatea tipurilor de hrană pentru păstrăv sunt formulate pentru o rată de conversie
de 1,2-1,4 : 1.

3.6.7. Cerinţe de mediu: Păstrăvul curcubeu este clasificat ca peşte de apă rece,
temperatura optimă pentru acesta fiind de 15o C. Pentru fiecare grad C în plus sau în
minus rata de metabolism scade cu 8,5% care poate fi comparabilă cu o scădere a
vitezei de creştere în greutate.
Alte cerinţe de mediu sunt nivelul de oxigen de saturaţie peste 60% şi nivelul de
amoniac mai scăzute de 0.03 mg/l.

3.6.8. Planificarea producţiei: Acest termen este relativ nou în acvacultura

intensivă. Aceasta implică ca ciclul de producţie să înceapă cu un numar de peşti de o
anumită dimensiune care vor fi recoltaţi la o dată specificată. Procesul începe apoi
derulânduse înapoi în timp, luând în considerare factorii care pot influenţa producţia şi
identificarea datei de începere a producţiei pentru a se ajunge la rezultatul scontat.

3.6.9. Potenţialul ratei de creştere: Creşterea păstrăvului curcubeu poate fi

măsurata ca o creştere în lungime, greutate sau a amândurora, acesta fiind independentă
de zestrea genetică şi influenţată de temperatura apei.
Pe de alta parte, rata de creştere este data şi de condiţiile din sistem. Factorii
majori care influenţează aceata fiind: temperatura apei, prezenţa oxigenului dizolvat,
calitatea hranei, cantitatea de hrană, boli respiratorii.
În condiţii ideale rata de creştere planificată şi rata de creştere dată de potenţialul
genetic sunt egale, dar în majoritatea cazurilor aceasta nu se întamplă. În plus,
acvacultorul ar trebui să fie capabil să ia în considerare toţi factorii care influenţează
creşterea pentru a stabili rata de creştere dată de sistem, aceasta fiind un factor cheie
privind prevederea producţiei scontate.

3.6.10. Istoricul bolilor: Impactul episoadelor clinice şi subclinice ale blolilor

infecţioase şi neinfecţioase asupra productivităţii trebuie să fie introdus în rapoarte, dar
în general rapoarte se referă mai mult la peştii morţi decat la cei bolnavi care nu au
murit. Când peştii sunt supusi la condiţii neacceptate de mediu pentru o perioadă mai
lungă, se poate ajunge la un punct la care peştii nu mai pot rezista situatiei. Două dintre
semnele care indică ajungerea la acest punct sunt pierderea de tesut dintre radiile
înnotătoarelor (numit sindromul ,,înotătoarei prăjite’’) şi melanoza generală (închiderea
culorii corpului).
3.6.11. Relaţia dintre lungime şi greutate: Acest factor este, probabil, cel mai
greşit utilizat termen în acvacultură. Tipic, populaţiile sunt inventariate periodic pentru
determinarea creşterii şi a conversiei hranei. Acest proces presupune cântărirea unor
grupuri de peşti pentru a obţine un numar de peşti/kg sau o estimare rezonabilă a
acestuia. Acest număr este utilizat apoi pentru a determina lungimea peştiilor folosind
tabelele de lungime, greutate. Din păcate cele mai multe tabele au un factor
condiţionator constant care nu este adevărat, ca urmare se obtine o lungime incorectă,

35
care apoi duce la complicaţii pentru ca modelele de hrănire sunt obţinute utilizand
lungimea. Daca acest factor condiţionator este utilizat în procesul de producţie asa cum
ar trebui, atunci fiecare peşte trebuie cântărit şi măsurat la sfârşitul fiecărei perioade de
creştere şi factorul să fie calculat folosind aceste date.

3.6.12. Canibalismul: Impactul major al acestui factor este pierderea progresivă

a înnotătoarelor peştiilor mici, care poate duce la erori de estimare a biomasei. Problema
poate fi rezolvata prin oferirea de spatiu şi /sau prin regimul de hranire. Ca urmare,
daca peştii sunt hrăniţi manual, vor trebui hrăniţi în asa mod încât să nu se manifeste
comportamentul teritorial, ca urmare canibalismul este minimalizat. Aceasta va duce la
concluzia că canibalismul nu este o problemă serioasă.

3.6.13. Potenţialul de asimilare a oxigenului: Rata de asimilare a oxigenului

prin membranele lamelare ale branhiilor este în funcţie de presiunea parţială a
oxigenului dizolvat din apa şi capilarele branhiilor. În condiţii ideale, diferenţa de
presiune parţială trebuie sa fie între 15-20 mmhg. Dar totusi epitelul branhiilor devine
hipertrofic sau hiperplastic deci diferenţa de presiune parţială trebuie să fie mai mare.
Dacă diferenţa este insuficientă, cererea de oxigen a peştiilor nu poate fi atinsă şi ca
urmare creşterea va suferi în corcondanţă cu aceasta.

3.6.14. Cerinţa de oxigen: La peşti aceasta este reglată de rata metabolică. Rata
de metabolism standard este influenţată de temperatura apei în principal şi de vârstă
(dimensiunea peştelui) secundar. Dacă cererea de oxigen nu poate fi atinsă din cauza
insuficienţei diferenţei de presiune parţială dintre apă şi capilarele branhiilor, rata
metabolică va fi influenţată negativ anând repercusiuni negative asupra ratei de creştere
şi în general asupra bunăstării peştelui.

3.6.15. Materialele solide din fecale: influenţa materialelor solide asupra

productivităţii are loc în cazul în care acestea sunt lăsate să se acumuleze astfel având
loc o reducere a ratei de creştere. Aceasta se poate întâmpla în direcţia uneia sau mai
multora dintre următoarele schimbări în sistem, care sunt atribuite prezenţei de
substanţe solide din fecale.
a) creşterea necesarului de oxigen
b) acumularea de substante solide pe branhii
c) hipertrofie sau hiperplazie, ca rezultat al iritării branhiilor în timpul trecerii
substantelor solide prin acestea
d) produse toxice rezultate din descompunerea fecalelor

3.6.16. Dioxidul de carbon: Acesta este un gaz rezultat din respiraţia peştiilor.
Acesta nu ar trebui să aibă un efect negativ altundeva decât în sistemele cu recirculare a
apei. Pe de altă parte, nivelurile de dioxid de carbon din plasmă pot influenţa

36
descărcarea de oxigen din hemoglobină la nivelul ţesuturilor. Ca urmare, aceasta poate
afecta productivitatea.

3.7. Factori legaţi de apa:

Productivitatea unei ferme piscicole este dependentă de calitatea şi
cantitatea apei disponibile. Factori , bazine, nutritie şi organizare sunt subordonaţi
cantităţii de apă şi calităţii acesteia. Acesti factori trebuie identificaţi, definiţi şi luati în
considerare în mod egal , de acestia depinzând productivitatea.

3.7.1. Oxigenul dizolvat; Pentru a fi acceptat, la cele mai multe specii de

salmonide, oxigenul dizolvat din apa care intră în fermă trebuie să fie mai mare de 95%
a nivelului de saturaţie. Oxigenul dizolvat din apa care iese din bazine trebuie să fie mai
mare de 90% din saturaţie. Aceasta este o abatere de la tradiţionala acceptată ca
concentraţia de oxigen dizolvat să fie de 5 mg/l , care la anumite temperaturi este mai
puţin de 90% din saturaţia maximă.

3.7.2. Nitraţii: Aceştia sunt produsi rezultaţi din oxidarea aminiacizilor. Aceasta
este influenţată şi de bacteriile nitrosomonas. Nivelul acceptat de nitraţi este de
0,55mg/l. Niveluri care depasesc această concentraţie creează metemoglobinemia, din
care Fe din hematii este redus, ca urmare acestea nu mai pot transporta oxigen, ducând
la inhibarea satisfacerii cerinţelor de oxigen a peştelui.

3.7.3. Alcalinitatea şi duritatea: în sistemele de apă dulce peştii sunt

hipertonici cu mediul. Aceasta înseamnă că apa încearcă să echilibreze diferenţele de
presiune osmotică; ca urmare peştele trebuie să excrete cantităţi mari de urină pentru a-
şi menţine concentraţia fiziologică normală. Peştii din mediu marin sunt hipotonici cu
mediu şi trebuie să bea apă pentu a-şi menţine concentraţia fiziologică normală. Deci, în
apa dulce, peştii care stau în apa dură vor utiliza mai puţină energie metabolică pentru
osmoreglare decât peştii din apa cu duritate redusă, ca urmare vor avea mai multă
energie pentru creştere.

3.7.4. Poluanţii: Apele folosite în sistemele de acvacultură nu trebuie să

conţină poluanţi industriali, menajeri şi din agricultură. Poluanţii naturali, ca metalele
grele (Cd,Cu,Zn,Hg,Pb) trebuie să fie într-o concentraţie mai scăzută de 0,1mg/l. Unii
dintre poluanţii naturali majori sunt nitraţii suprasaturaţi în apă. Excesul de peste 100%
a saturaţiei acestora în apă vor creea boala bulelor de gaz, un sindrom în care nitratul
iese din plasmă şi formează emboli de gaz care reduc curgerea sângelui la organe şi
ţesuturi. Multe surse de apă, în special cele de adâncime, sunt deficitare în oxigen şi

37
suprasaturate cu nitrati. În aceste cazuri cel mai bun remediu este trecera apei prin mai
multe cascade înainte de intrarea în bazine.

3.7.5. Particule solide: Ape cu turbiditate mare pot reduce asimilarea de exigen
cauzând inflamaţia branhiilor. Adiţional, anumite polenuri din plante pot cauza
probleme similare în ţesuturile branhiale. Ca rezultat în cele mai multe cazuri se va
reduce rata de creştere şi va creşte rata de conversie a hranei.

3.8. Factori legaţi de bazine:

Acest grup de factori care pot afecta productivitatea sunt în principal de natura
hidraulica. Timpul de schimbare a apei şi viteza de curgere a acesteia funcţionează
pentru a asigura necesarul de oxigen dizolvat pentru peşti şi pentru a îndepărta produşi
toxici de metabolim.

3.9. Factori legaţi de hrănire

Se ştie că hrănirea adecvată este un factor cheie pentru a optimiza creşterea şi
calitatea produsului. Reţetele trebuie astfel formulate şi administrate pentru a satisface
cerinţele peştiilor. Dacă aceste cerinţe nu sunt atinse producţia va fi compromisă.
Trebuie să se ţină seamă că acest aspect al tehnologiei de acvacultură este cel mai
scump dacă vorbim de costul de producţie. Acesta este un aspect pe care acvacultorul îl
poate controla. Alte grupuri de factori nu pot fi modificati uşor. Influenţa lor depinde de
natura stabilirii ratei de creştere, rata de creştere pe care o permite sistemul.

3.10. Factori legaţi de organizare:

Acest grup de factori uneste toate activitatiile organizatorii care pot avea loc în
ciclul de productţe. Fiecare trebuie executat după evaluarea efectelor acesteia asupra
producţiei. De exemplu, creşterea ratei de hrănire a unei populatii de peşti pesupune o
mărire a ratei de creştere, aceasta se întamplă doar dacă este facută în limitele impuse de
sistem. Există cel putin 3 căi metabolice care pot influenţa negativ şi compromite
creşterea anticipată a productivităţii.

38
 CAPITOLUL IV
ESTIMAREA PRODUCTIVITAŢII ÎN FERMELE
SALMONICOLE

Estimarea productivităţii înseamna aplicarea unor tehnici pentru a prevedea

programul de producţie a peştelui ajuns la dimensiune de vânzare. Acest proces poate
părea complicat la început dar, cu timp şi răbdare, beneficiile vor deveni evidente având
în vedere numărul şi calitatea peştilor produşi şi reducerea costurilor de producţie.
Acest proces urmează o serie logica de activităţi. În primul rând fermierul trebuie să
decidă dacă ferma poate produce sau nu peşte în acea cantitate ca urmare capacitatea de
producţie a fermei trebuie bine definită. Apoi, este elaborat un plan de producţie,
implementat şi evaluat. Fiecare pas trebuie atins şi estimat dacă acesta este benefic .

4.1. Definirea productiei

Procesul de estimare al producţiei incepe cu definirea acesteia. Aceasta

presupune elaborarea următoarelor criterii de producţie.
1- Specii de peşti care vor fi produşi
2- Mărimea medie a peştilor care vor fi recoltaţi
3- Numărul de peşti care vor fi produşi
4- Biomasa (Kg) care va fi produsă
5- Data recoltării

4.2. Capacitatea de populare a bazinelor

Conceptele de populare a bazinelor îmbină interacţiunea peştilor cu mediul

agvatic, a peştilor cu unitatea de alimentare şi a mediului agvatic cu sursa de alimentare.
Altfel spus modul de populare trebuie să echilibreze factorii biotici cu cei abiotici. Peştii
prezintă cheia acestui concept. Pentru performanţă optimă (creştere, sănătate şi
conversie a hranei) necesităţile peştilor trebuie să fie satisfăcute în concordanţă cu
spatiul, menţinerea vieţii şi calitatea apei. Există 4 factori care determină capacitatea de
populare în agvacultură şi anume: densitatea, oxigenul, concentraţia în amoniac şi
turbiditatea.
Trebuie să se ia în considerare că peştii vor suferi dacă unu dintre aceşti factori
este depăşit, astfel rata de creştere şi cea de conversie a hranei vor fi compromise
considerabil. Efectele negative asupra productivităţii sunt dependente de acesti factori
cu cât limitele vor fi depăşite mai mult cu atât vor avea un efect mai mare asupra

39
peştilor. Fiecare bazin are propriile lui cerinţe, ca urmare, acesti factori trebuie
determinaţi pe fiecare bazin în parte.
Date necesare: procesul de determinare al populării începe prin înregistrarea
datelor necesre .Următoarele date trebuie sa fie determinate cu precizie:

A. parametrii fizici

1. dimensiunea bazinului: - cantitatea de apă

- cantitatea de peşte

2. folosirea apei: - în sistem singular de trecere

- în sistem multiplu
- numărul de cascade dintre bazine
- înnălţimea fiecărei cascade

3. altitudinea la care se află ferma

4. temperatura medie zilnică
5. debitul de apă

B. parametrii chimici
-pH
-alcalinitate
-nitrati
-oxigen dizolvat
-amoniac
-azot
-duritate
-curgerea specifică
-cerinţa biologică de oxigen
-amoniacul total
-nitriţi
-fosfaţi

C. posibilităţi de descărcare a substanţelor chimice din apă

- amoniac
- substanţe solide în suspensie care se depun
- fosfaţi

40
 D. calitatea hranei
- energie metabolizabilă
- conţinutul în proteina
- estimarea conversiei hranei

4.3. Cerinţa de oxigen

Aceasta se bazează pe capacitatea bazinelor în funcţie de cerintele de spaţiu al
animalelor. Pentru a determina densitatea de populare se va determina necesarul de
oxigen pentru peştii de o anumită dimensiune folosind rata metabolica standard, stiindu-
se necesarul de oxigen pentru peştii cunoscuţi, cu această valoare se va împărţi totalul
de oxigen care intră în bazin. Astfel înmulţindu-se numărul peştilor cu greutatea medie
se va obţine biomasa din bazin.

4.4. Concentraţia de amoniac

Amoniacul este toxic pentru salmonide când expunerea la acesta este continuă în
concentraţii mai mari de 0.03 mg/l sau incontinuă în concentraţii mai mari de
0.05mg/l.pH-ul şi temperatura apei influenţează direct concentraţia de amoniac liber
eliberat în apă.
Pentru a nu avea probleme concentraţia în amoniac trebuie urmarită des. În
sistemele cu circulaţie simplă a apei depăşirea limitelor nu ar trebui să apară. Există
două lucruri de care depinde concentraţia în amoniac acestea fiind digestibilitatea hranei
şi tehnicile de hrănire. Limitele de toleranţă ale salmanidelor pentru substanţe solide în
suspensie depind şi de natura acestora de exemplu dacă există iritaţii ale branhiilor sau
nu. Majoritetea fecalelor şi a substanţelor solide în suspensie din hrană nu sunt iritante
pentru salmonide mai mari de 60g. Peştii mai mici pot acumula aceste substanţe solide
în suspensie. Aceste solide pot favoriza creştrea ciupercilor agvatice, care vor bloca
curgerea apei prin branhii şi vor reduce asimilarea oxigenului de catre peşte. Pentru
aceasta condiţie nu există tratament.

41
 CAPITOLUL V
PLANIFICAREA PRODUCŢIEI

Se începe cu determinarea perioadei de recoltare a peştelui, pasul următor fiind

calcularea timpului necesar în care peştele va ajunge la o dimensiune specificată.
Aceasta este dependenţa de temperatura apei şi trebuie stabilită în funcţie de aceasta.
Este sugerat a se programa fiecare segment de creştere într-o perioadă de 14 zile.

5.1. Planul de productie contine opt categorii :

1- data
2- temperatura zilnica a apei
3- numarul de peşti
4- lungimea peştilor
5- greutatea peştilor
6- biomasa totala
7- cresterea în greutate în aceasta perioada
8- necesarul de hrana pe aceasta perioada

Primul pas este a determina perioadele şi temperaturile zilnice ale apei în intervale de 14
zile, se incepe cu data de recoltare şi se merge innapoi în timp pentru a se estima timpul
necesar pentr a produce acesti peşti. Al doilea pas este estimarea numarului de peşti
incepand cu numarul de recoltare a acestora, numar care va fi crescut anticipandu-se
mortalitatea pe fiecare perioada de 14 zile. Mortalitatea zilnica este în general calculata
la un procent de 0.02% .

5.2. Concepte pentru metode de productie

5.2.1. Popularea bazinelor

În multe dintre fermele piscicole, peştii sunt des stocaţi arbitrar. Aceşti peşti sunt
hrăniţi zilnic şi evaluaţi pentru rata de creşere şi a conversiei hranei la două săptămâni
sau lunar. Când bazinul arată suprapopulat populaţia se reduce în general transferând
din peşti în alt bazin.
O alternativă pentru a preveni scenariul de mai sus este practica de “popularea
bazinului pentru a scoate din el”. Aceasta înseamnă că bazinul este populat cu un număr

42
de peşti care conţine şi pe cei care vor fi pierduţi prin mortalitate. Acest proces este
destul de simplu şi anume:
1-stabilirea datei la care populaţia din bazin va fi redusă gradat sau aleator prin
transfer în alt bazin
2-determinarea numărului de zile de creştere de la data populării şi până la data
reducerii populaţiei
3-calcularea ratei zilnice de creştere în funcţie de temperatura între data
populării şi reducerii populării
4-aplicarea creşterii zilnice în lungime în această perioadă
5-folosindu-se tabelul de lungime greutate se va determina numărul de peşti pe
Kg
6-determinarea biomasei permise în bazin folosindu-se parametrul cel mai mic
de populare
7-determinarea numărului de peşti împărţinu-se biomasa la greutatea acestora
8-estimarea mortalităţii naturale care va avea loc în această perioadă. Se va
folosi procentul zilnic de 0.02-0.03%. Nu se vor anticipa episoadele de boala
9-suma dintre numărului de peşti de la sfârşitul perioadei şi mortalitate ne va da
numărul de peşti cu care se va popula bazinul. Cunoscând numărul de peşti putem afla
bimasa de populare.
Din punctul de vedere al populării, buna îngrijire este cuvântul cheie. Peştii sunt
hrăniţi, bazinele sunt curătate şi se ţin rapoarte de inventariere şi hrănire.

5.2.2. Inventarierea bazinelor

Orice persoană care cunoaşte creşterea peştilor în condiţii intensive, ştie

greutatea de determinare a biomasei sau a numărului de peşti la populare. Majoritatea
fermierilor folosesc o marjă de eroare de +/- 5% dar totuşi această marjă de eroare este
destul de des în jurul valorilor de +/_ 15-20%. Aceasta face ca estimarea producţiei să
fie dificilă. Sursele de eroare apar din peştii care scapă accidental, mâncaţi de păsări sau
chiar de alti peşti, adăugându-se la aceasta, mortalitatea. Scopul de bază al inventarierii
este de a determina următoarele date:
1.creşterea individuală în lungime şi greutate cât şi creşteriea populatiei în
greutate
2.rata de conversie a hranei
3.alţi factori: costul de producţie, mortalitate, procentul de folosire al capacităţii
maxime a bazinelor

43
 Pentru a determina aceste date, ideal, trebuie făcute următoarele măsurători:
1.creşterea în lungime
2.creşterea în greutate
3.creşterea biomasei
4.schimbarea factorilor condiţionatori
5.variaţia de lungime în populaţie
7.variaţia de greutate în populaţie
8.rata de conversie a hranei
9.procentul de incărcare al carcasei
10.calitatea cărnii
Bineînţeles, cea mai bună metodă pentru a obţine aceste date este numărarea şi
cântărirea întregii populaţii. În practică, aceasta nu se poate realiza având în vedere
timpul necesar şi greutatea cu care se face. Ca urmare trebuie să avem metode bune de
obţinere a acestor date.
Primari, există trei metode, fiecare cu mai multe variaţii, prin care putem obţine
date statistice asupra populaţiei din bazine. În primul rând se aruncă câteva mâini de
hrană în bazin şi în momentul în care peştii s-au adunat se aruncă o plasă peste ei. Peştii
astfel colectati sunt cântăriţi, de obicei în plasă, iar apoi număraţi înapoi în bazin. Se
scade greutatea plasei şi se înregistrează numarul de peşti. Acest proces se repetă de trei
patru ori în diferite zone ale bazinului. Datele sunt prelucrate fie prin adunarea
numărului total de peşti şi a greutăţii medii a acestora şi se calculeaza numărul total de
peşti pe Kg fie prin determinarea numarului de peşti pe Kg pentru fiecare pescuire şi
determinarea de aici a numărului de peşti pe Kg.
Această metodă nu are avantaj deoarece nu ne arată variaţia în lungime a peştilor,
în general fiind prinşi peştii cei mai mari. Principalul avantaj al acestei tehnici este ca
necesită o singură persoană şi un timp foarte scurt.
Secundar cea mai folosită metodă este de înfometare pe o perioadă de 18-24 h şi
adunarea peştilor la un capăt al bazinului astfel putându-se lua mai multe probe pentru
cântărire şi măsurare. Această metodă reduce şansa de a măsura doar un segment mic
din populaţie şi dacă este realizată bine rezultatele obţinute vor fi concludente.
Principalele greutăţi ale acestei proceduri sunt necesarul de personal şi timp precum şi
natura stresantă a acestei tehnici. Terţiar se poate folosi metoda 5x5. Această metodă
seamănă cu metoda 18-24 h. În afara zonei de adunare a peştilor se pune o cutie de
menţinere a vieţii. 5 plase de peşti se iau din gramadă şi se pun în cutie, din aceasta se ia
o singură plasă cu peşti care sunt cântăriţi, măsuraţi şi returnaţi în afara grămezii. Se
goleste cutia şi procesul se repeta de 5 ori. Cel putin 40 de peşti sunt selectaţi aleator din
grup, cântăriţi şi măsuraţi individual. Această metodă nu necesită mai mult timp şi
personal decât cea de-a doua dar presupune o mai mare atenţie la detalii.

44
 5.2.3. Programarea creşterii

Există mai multe metode prin care se pot calcula ratele de hrănire. Nici una
dintre acestea nu este mai bună ca cealaltă. Cea mai bună metodă de calculare a ratei de
hrănire este aceea a gradului în care aceasta se potriveşte în sistem. Dintre toate aceste
metode cea mai folosită este metoda Haskell.
Formula de calculare este: RF=(dLx FCRx 3x100)/Ld unde:Rf= Kg hrana la 100Kg de
peşte/zi
Dl= creştesterea zilnică în cm
FCR=rata de conversie a hranei
3= factorul de conversie dintre lungime şi greutate
Ld= lungimea peştelui în ziua hrănirii
Primul pas este aplicarea acestui model pe un grup de peşti, pentru a stabilii
perioada de creştere în lungime. În practică o perioadă de creştere în 14 zile s-a dovedit
a fi cea mai bună. Totuşi, perioade de până la 28 zile au fost folosite. Motivul principal
pentru sugerarea perioadei de 14 zile este de a reduce eroarea creată de creşterea
factorilor condiţionatori. În prima zi de hrănire se foloseşte o valoare Ld luata din
inventar. În ziua a doua valoarea Ld este crescută cu valoarea dL. În a treia zi valoarea
Ld este cea iniţială la care se adaugă 2 dL. Următorul pas este multiplicarea valorilor
lui Rf cu creşterile biomasei din bazin.

5.2.4. Metode de hrănire

Există două principii fundamentale care trebuie puse în practica hrănirii unui
grup de păstrăvi:
1.selectarea granulaţiei potrivite bazându-ne pe cel mai mic peşte din populaţie,
2. prezentarea hranei în astfel de mod încat fiecare peşte sa-şi mănânce partea
Granulaţia potrivită a hranei pentru cel mai mic peşte din bazin este mai mica cu
o unitate decât cea potrivită pentru medie. Majoritatea fermierilor au ales să nu
folosească granule mai mari de 3,2cm chiar dacă producatorul recomandă altfel.
Raţionamentul în acest caz este acela că sunt mai multe granule pe Kg la dimensiunea
de 0,32cm decat la dimensiunea de 0,4cm. Ca urmare sunt mai multe granule care să se
împarta la populaţie. Fermierii care hranesc peştii în acest mod raporteaza mai puţine
variaţii în populaţie la recoltare.
Hrănirea peştilor este mai mult artă decât ştiinţă. Hrănirea cu mâna este de
departe cea mai buna metoda. Cel care hrăneşte are oportunitatea de a observa
comportamentul peştilor şi al hrănrii în locurile unde aceştia se află în bazin.

45
 Hranitorile cu hrănire la cerere, care se pare că au fost cele mai populare în
ultimul timp, au mai multe avantaje şi dezavantaje, dintre avantaje amintim: peştii au
hrana disponibilă atunci când sunt înfometaţi, peştii răspund mai puţin la apropierea
oamenilor de bazin, pierderea de oxigen din sistem este împarţită pe ore ceea ce e mai
bine decât a avea minime şi maxime, o condiţie similara exista pentru generarea de
amoniac. Dezavantaje: creşterea variaţiei dimensiunilor pentru că peştii mai mari rămân
în apropierea hranitoarelor şi astfel peştii mai mici nu pot primi hrana, dificultatea de a
observa care peşte se hraneşte şi care nu, pierderea de hrana prin joaca cu tija, pentru că
doar o parte din peşti activeaza hranitorul ceea ce duce la aruncarea de hrana în exces,
mecanismul de livrare a hranei poate sa funcţioneze fără ca peştele sa-l atinga pe timp
de vânt şi ploaie, hrănitoarele sunt încarcate cu sacul când sunt goale în loc sa fie
încarcate luând în considerare greutatea, ceea ce duce la estimarea incorecta a ratei de
conversie a hranei.
Cea mai buna este hrănirea cu mana. Frecvenţa de hrănire zilnică este în funcţie
de mărimea peştilor. O metoda nouă care se foloseşte destul de des este aceea de a
hrănirii peştii cu hrana pe 7 zile într-o perioadă de 5 zile. Cantităţile de hrană pentru
zilele 6-7 sunt adăugate la acelea pentru zilele 1-5. Ca urmare fermierul are doua zile de
odihna la fel şi peştii. Din rapoarte, această practica funcţionează foarte bine neavând
loc efecte negative.

46
 Capitolul VI
OBŢINEREA DE POPULAŢII MONISEX LA
PĂSTRĂVUL CURCUBEU

6.1. Noţiuni generale

Există avantaje economice majore, obţinute din controlul sexului la peşti.

Tehnologiile moderne permit obţinerea de populatii monosex sau populaţii de peşti
sterili, care au anumite avantaje. Femelele, în general, sunt mai valoroase decat
masculii, pentru ca produc icre cu valoare mare şi producerea de puiet. Utilizarea de
populaţii, care sunt fie monosex femele sau de peşti sterili, elimina apariţia de masculi
precoce, care sunt nedoriţi din punct de vedere economic. Peştii sterili pot avea o
creştere mai rapida sau se adaptează mai repede la condiţiile de crestere, cum ar fi
transferul în apa marina. În final, folosirea unor anumiţi reproducatori poate aduce
beneficii operaţiilor din acvacultura, pentru ca populaţiile care sunt manipulate pot duce
la producerea de puiet cu sexul dorit ani la rând.
Aici vom prezenta metodologii, care pot fii folosite, fie pentru producerea doar
de masculi, femele sau peşti sterili (incluzând triploizii) pentru acvacultura. Mai mult de
atât, vom prezenta, nu doar „reţetele” dar şi teoriile din spatele metodologiilor folosite.
Pentru a înţelege aceste metode şi de ce prin ele se poate controla sexul
salmonidelor, este important să se înţeleaga dezvoltarea sexuala şi modul în care apare
sexul la peşti, în mod natural. Salmonidele, ca şi mamiferele, se dezvoltă, ca masculi
sau femele, în funcţie de cromoyomii X sau Y, aceştea determinându-le sexul.
Embrionii primesc un set de cromozomi din icre şi unul din lapţi. Celulele sau
ordanismele, ca spermatozoizii, care au un singur set de cromozomi, se numesc
haploizi. Celulele sau organismele care poarta doua seturi de cromozomi, se numesc
diploizi. Toate icrele poarta cromozomul X, în timp de jumătate din spermatozoizi
poarta cromozomul X iar cealalta jumatâte poarta cromozomul Y. Icrele care sunt
fertilizate cu spermatozoizi purtători de cromozom X devin XX şi sunt femele, iar cele
care primesc cromozomul Y devin XY şi sunt masculi(fig1). Peştii, spre deosebire de
mamifere, îşi pot schimba sexul prin aplicarea de hormoni, la momentul potrivit, în
timpul dezvoltarii timpurii(perioada larvara).
Exista doua metode de producere a 100% femele, 100% masculi sau populaţii
sterile de salmonide. Prima implica manipularea cromozomilor lapţilor sau icrelor, iar a
doua implica tratarea larvelor cu hormoni sexuali steroizi. Se pot folosi hormoni sexuali
masculini(androgeni) pentru a produce masculi sau peşti sterili şi hormoni sexuali
femeli (estrogen) pentru producerea de femele (fig. 2).

47
Figura 1. Modul de determinare a sexului la salmonide

Înainte de a intra în specificarea metodologiilor, vom face o introducere a unor

concepte de baza ale controlului sexului.

Figura 2. Efectul tratării larvelor de salmonide cu hormoni sexuali

6.1.1. Producerea de femele

Producerea de femele prin controlul cromozomilor poartă denumirea de

ginogeneza. Aceasta include inactivarea ADN-ului spermei, astfel încat sa nu apara
cromozomi paternail în embrioni. Astfel icrele sunt pacalite că au fost fertilizate. Aceste

48
icre sunt apoi supuse unui şoc termic sau la presiuni extreme, astfel incat cel de-al
doilea set de cromozomi matermali, numit globule polare, este reţinut. Rezultă embrioni
care sunt XX sau femele(fig.3).
Tratarea larvelor cu steroizi sexuali, pentru producerea de femele, implica
polosirea de estradiol sau estrogen. Aplicarea tratamentului cu aceşti steroizi se poate
face fie prin imersia icrelor embrionate în solutii ale acestor steroizi, fie prin hranirea
larvelor cu nutreţuri care conţin aceşti steroizi sau aplicarea ambelor metode.

Figura 3. Crearea de populaţii 100% femele prin ginogeneză

6.1.2. Producerea de masculi (Androgeneza)

Androgeneza este manipularea cromozomilor pentru producerea de masculi. În

aceasta metoda ADN-ul icrelor este inactivat şi este folosita spermă normala, pentru
fecundare. Icrele fecundate sunt apoi supuse unui şoc termic sau de presiune pentru a
dubla cromozomii paternali. Rezulta embrioni care sunt fie XX sau femele sau YY sau
masculi. Puietul obţinut trebuie reţinut pâna la maturitate pentru a determina care
exemplare sunt XX şi care sunt YY. Substanţe chimice toxice sunt folosite pentru
inactivarea ADN-ului icrelor. Din cauza acestui inconvenient, procesul androgenezei nu
este folosit pe scara larga. Totuşi, cand masculii YY sunt folosiţi, la reproducţie cu
femele normale, produc populati de 100 % masculi(fig 4).
O metoda mult mai uşoara de a obţine populaţii 100% masculi este expunerea
larvelor la hormoni androgeni. Aceşti hormoni sexuali pot fii aplicaţi, ca la obţinerea de
femele, fie prin imersia icrelor embrionate, fie prin hrana.

49
 6.1.3. Producerea de peşti sterili

Procesul prin care cromozomii sunt manipulati în producerea de peşti sterili se

numeste triploidie. Aceasta metodă foloseşte sperma netratâta pentru fertilizarea icrelor.
Este aplicat un şoc termic sau de presiune care duce la retinerea unui extra set de
cromozomi (globule polare). Rezulta, astfel, embrioni care poarta trei seturi de
cromozomi, unul de origine paternala şi doi maternali. Animalele cu seturi neobişnuite
de cromozomi sunt, în general, sterile. Peştii cu trei seturi de cromozomi sunt numiţi
triploizi (fig5).

Figura 4. Crearea masculilor de salmonide prin androgeneză

Peştii sterili pot fii produşi şi prin utilizarea unor doze mari de hormoni
androgeni. Aceste doze sunt mult mai mari decat cele utilizate pentru inversarea
sexuala. Aceşti hormoni poti fii aplicat prin imersie sau adaugaţi în hrana.

6.2. Manipularea setului de cromozomi

6.2.1. Ginogeneza

Producerea de populaţii 100% femele de salmonide prin ginogeneză presupune

ca ADN-ul spermei să fie inactivat, înainte de folosirea acesteia pentru fecundarea
icrelor. Icrele fertilizate sunt apoi supuse unui şoc, pentru a induce reţinerea globulelor

50
polare. Aceasta tehnica produce populaţii 100% femele la toate salmonidele cu excepţia
somonului Coho. Chiar daca procedura pare complicata, aceasta este relativ simplă.
Pentru a executa aceasta procedura este nevoie de următoarele:
1. Soluţie pentru dizolvarea spermei
2. Sursă de lumina UV
3. Aparat de masură a radiaţilor UV
4. Ochelari de protecţie UV
5. Tăvi din sticlă
6. Baie de apa fierbinte
Cel mai uşor mod de inactivare a ADN-ului spermei este expunerea acesteia
radiaţii ultraviolete. Alte forme de radiaţii vor inactiva, deasemenea, ADN-ul spermei,
dar acestea sunt periculoase şi nu sunt recomandate doar în condiţii de laborator, strict
controlate. Lampile UV precum şi aparatele de masură a radiaţiilot UV sunt disponibile
pe piaţă. Lumiana ultravioletă, directă sau reflectată, este daunatoare pentru ochi şi
piele, din aceasta cauză este necesară folosirea de haine şi ochelari de protecţie când se
lucrează cu aceasta. Lumina UV cauzează formarea de legaturi în ADN-ul spermei
astfel încat acesta nu se mai poate combina cu cel din icre. Cum lumina UV nu
penetreaza lichidele prea adânc, este important ca intreaga cantitate de spermă să fie
expusa la lumina UV, aceasta pentru ca ce-a mai infima cantitare de spermă ramasă
activată poate produce mulţi peşti care nu sunt femele.
Pentru a ne asigura că toată cantitatea de spermă este expusă, sperma trebuie
diluata, cu o soluţie folosita pentru aceasta, şi raspândita într-un strat subţire pe tavile de
sticlă înainte ca aceasta să fie iradiată. Spermatozoizii salmonidelor rămân viabili pentru
scurt timp după ajungerea lor în apă. Soluţiile de diluţie a spermei au concentraţii mari
de saruri şi zaharuri, care tin spermatozoizii în viaţa pâna cand acestea sunt diluate cu
apă. Există mai multe tipuri de soluţii, dar aici vom recomanda două. Prima este o
soluţie de glucoză. Pentru a prepara această soluţie ce adaugă 54 grame de glucoză la un
litru de apa distilată sau 27 grame de gucoyă la 0,5 litrii apă distilată ş.a.m.d. Al doilea
tip de soluţie, care este ceva mai bună decat prima, este compusă din două soluţii în
raport de 4 la 1: Soluţia1: clorura de potasiu (KCl) 9g/l, clorură de sodiu (NaCl) 2.35
g/l, hidrogen fosfat de sodiu (NaH2PO4) 0,51 g/l, sulfat de magneziu heptahidrat (Mg
SO4.7H2O) 0,29g/l, clorură de calciu dihidrat (CaCl. 2H2O) 0,29 g/l şi Soluţia 2:
bicarbonat acid de sodiu (NaHCO3) 5 g/l, glucoză 5 g/l.
Pentru păstrarea spermei pe timp mai îndelungat se foloseşte o parte soluţie la o
parte spermă, pentru utilizarea imediată a spermei diluate se folosesc 9 parţi soluţie la 1
parte spermă.

51
 În cazul în care sperma trebuie pastrata un timp mai îndelungat se adaugă la a
doua soluţie sulfat de septomicină 6 g/l şi benzilpenicilina, sare de potasiu 5000000UI/l
(3g/l).

Figura 5. Crearea de peşti sterili prin triploidie

Sperma trebuie sa fie iradiata cu 12000...15000 eV(electronvolt)/mm3.

Majoritatea aparatelor de masură a radiaţiei UV dunt gradate în microwaţi/cm2
(1 microwatt=10000000 eV/s). Iradierea spermei cu 400 microwaţi.cm2 timp de
2...2,5/min ar trebui să inactiveze cantitatea totală de spermă. Tăvile din sticlă
termorezistentă funcţionează foarte bine pentru această procedură.
Plasaţi aparatul de masura în tava de sticla termorezistentă şi reglaţi intensitatea
luminii pâna când acesta indică 400 microwaţi/cm2. Mutaţi aparatul de masură în toate
zonele tăvii pentru a vă asigura că lumina este distribuită în mod egal.
Dizolvaţi sperma la concentraţia de 10% sau 1 parte sperma 9 părţi soluţie.
Ameytecaţi bine sperma diluată, turnaţi-o în tava de sticla, apoi mişcaţi+o pe aceasta
dintr-o parte în alta astfel încat sperma este distribuită în mod egal pe toată suprafaţa
acesteia. Este foarte important ca stratul de sperma dizolvata din tavă să aibă o
adâncime de 0,5 mm sau mai puţin, astfel încat toată cantitatea sa fie expusă la lumina
UV. De exemplu, 10 ml de sperma diluată intr-o tavă de 16X25 cm va avea adâncimea
de 0,25 mm. Apoi plasaţi tava sub sursa de lumina UV timp de 2..2,5 min. Asiguraţi-
vă ca sperma e distribuită în mod egal astfel încat sa nu formeze mici balţi, ceea ce va
duce la adâncimi mai mari de 0,5 mm şi ca urmare la iradierea inegală a spermei. Dupa
iradiere adaugaţi icrele direct în tava care conţine spermă inactivată şi acoperiţi-le cu
apă. S-a demonstrat că 10 ml de spermă diluata va fertiliza 1500 icre de somon sau 3000
icre de păstrăv curcubeu. După doua minute spălaţi icrele cu apă pentru a indepărta
excesul de spermă şi acoperiţi-le cu apa, icrele vor fii lasate aşa pentru încă 8 minute.

52
Este importantă aplicarea şocului termic, asupra icrelor, la aproximativ 10 minute dupa
fecundare.
Şocul termic se aplică la 29 oC, timp de 10 minute sau 26 oC, timp de 20 minute.
Amândouă metodele vor da rezultate similare, dar şocul termic trebuie să fie cel puţin
cu 15 oC mai mare decat temperatura apei ambientale. Temperaturi mai mari de 29 oC
vor ucide majoritatea icrelor de salmonide. Icrele pot fii supuse şocului termiv într-o
varietate de recipiente, incluzând vase din PVC, găleţi etc. Aeraţi apa de imbaiere şi
folosiţi o imbaiere cu apă circulantă pentru a va asigura distribuirea egala a temperaturii.
Icrele pot fii plasate direct în incubatoare tip ladă, după aplicarea şocului termic.
Acest procedeu duce la o mortalitate a icrelor cuprinsă între 30% şi 90%. Pentru a
preveni atacul ciupercilor asupra icrelor se aplică o imbaiere cu foralina în timpul
incubaţiei, fiind necesară o atenţie sporită la ridicarea icrelor embrionate.
Ginogeneza poate fii desavârşita doar dacă niciunul dintre ADN-urile spermei
nu este incorporat în icre. Sunt mai multe cai prin care ne putem asigura că tehnicile
ginogenezei au avut succes. Primul este asigurarea ca o populaţie de 100% femele a fost
obţinută. Sexul salmonidelor se poate determina la o vârstă mai mare de 6 luni, prin
disecţie. Gonadele se află sub rinichi şi vezica gazoasă. Pentru a diseca peştele, se face o
taietură pornind de la orificiul anal câtre branhii, apoi se indepărteaza masa viscerală.
Ovarele apar ca nişte benzi de ţesut care sunt lărgite spre cap, în timp ce testicolele sunt
mult mai subţiri. O examinare mai amanunţită, a ovarelor, ar trebui sa arate prezenţa
mai multor sfere minuscule, care sunt ovocite sau viitoarele icre.
Un alt mod de a verifica succesul ginogenezei este folosirea spermeri iradiate
pentru a fertiliza rude apropiate ale speciei. Se poate recunoaşte orice contribuţie
paternala la fertilizarea oului fie prin optinere de hibrizi neviabili sau diferiţi
morfologic. Se pot folosi, deasemenea, marcări morfologici sau de culoare pentru a
obţine dovada ginogenezei cănd se foloseşte sperma de la aceeaşi specie, pentru
fertilizarea icrelor. Dacă sperma poartă gene dominante, vor aparea diferenţele
fenotipice de culoare sau de morfologie date de aceste gene, atunci orice produs care
arată aceste caractere a primit cel puţin o parte din ADN-ul spermei şi ginogeneza nu a
avut loc.

6.2.2. Obţinere de triploizi

Se pot produce peşti sterili sau triploizi prin fertilizare icrelor cu spermă
normală, dupa care icrele fecundate vor fii supuse unui şoc temic pentru a induce
reţinerea globulelor polare. Peştii triploizi au trei seturi de cromozomi, jumătate din
aceştea vor fii XXY sau masculi triploizi, a doua jumatâte va fii compusă din peşti
XXX sau femele triploide. Amâmdoi, femele şi masculi, ar trebui sa fie sterili. Pentru a

53
produce peşti triploizi, icrele se vor fecunda cu lapţi netrataţi, se va aştepta 10 minute,
apoi icrele fecundate vor fii supuse la acelaşi şoc termic ca şi în cazul ginogenezei, fie la
29 oC timp de 10 minute sau la 26 oC pentru 20 de minute.
Masculii triploizi vor prezenta o dezvoltare a gonadelor mai semnificativă decat
cea a femelelor. Gonadele masculilor triploizi vor fii similare cu cele ale peştilor
normali, doar că acestea vor fii mai mici şi nu vor produce spermă. Dezvoltarea
gonadelor ar trebui sa fie inhibata la femelele triploid. Femelele triploid ar trebui sa aiba
gonade de forma unei sfori. Gonadele ambelor sexe triploide are trebui sa aiba forma
celor aparţinând masculilor normal la vârsta de 6 luni.
Indivizii triploizi ar trebui sa aibă cu o treime mai mult ADN, în celulele lor,
decat peştii normali, pentru că acştea au trei seturi de cromozomi, în comparaţie cu cei
normali care au doar două seturi de cromozomi. Se poate achiziţiona echpament care sa
măsoare cantitatea de ADN din celulele sângelui, dar acesta este destul de costisitor, dar
cel mai uşor mod de a verifica că au fost produse exemplare triploide este prin disecţie,
când acestea au ajuns la vârsta de 6 luni, urmarindu-se dacă toţi peştii au gonade
asemanatoare cu cele ale masculilor. Hibrizi triploizi pot fii produşi prin fertilizarea
icrelor cu sperma aparţinând unor specii inrudite.

6.2.3. Androgeneza şi tetraploidia

Androgeneza este metoda folosită pentru producerea de masculi YY. Cu această tehnică
ADN-ul icrelor este inactivat înainte de fecundare cu spermă normală. Icrele fecundate
sunt apoi supuse şocului termic, de presiune sau tratamentului chimic pentru a suprima
prima diviziune celulară. Rezultă animale care sunt fie XX sau femele, fie YY sau
masculi. Tetraploidia este producerea de animale cu patru seturi de cromozomi. Icrele
fecundate normal sunt supuse unui şoc similar celui folosit în androgeneză. Animalele
obţinute astfel sunt fie XXXX sau femele, fie XXYY sau masculi. Prin imperecherea
tetraploizilor cu peşti diploizi rezultă produşi triploizi, sterili, care au trei seturi de
cromozomi.
Amândoua metodele, androgeneza şi tetraploidia, sunt foarte dificil de executat.
Inactivarea ADN-ului icrelor este dificilă prin folosirea luminii UV, ca urmare trebuie
folosite substanţe chimice toxice pentru realizarea acesteia. Suprimarea primei diviziuni
celulare este, deasemenea, dificilă. Din aceste motive, androgeneza şi tetraploidia nu
sunt recomandate, doar în cazul în care se dispune de conditii de laborator. O metodă
mai uşoară de obţinere a masculilor YY o vom descrie în secţiunea IV B „Reproducere,
Producerea de masculi”.

54
 6.3. Utilizarea de hormoni

Acvaculturii pot schimba sexul peştilor prin expunerea acestora la hormoni

steroizi, în perioada timpurie a dezvoltarii acestora(perioada larvară). Expunerea la
hormoni androgeni, produce masculi; expunerea la hormoni estrogeni va produce
femele. Folosirea hormonilor pentru a controla sexul peştilor are mai multe avantaje în
comparaţie cu manipularea cromozomilor, incluzând rate de supravieţuire mai mari şi
metode mai putin costisitoare sau dificile. Dezavantajul utilizării hormonilor consta în
faptul că unele substanţe, folosite pentru schimbarea sexului peţtilor, nu pot fii folosite
la animalele destinate consumului uman. Deasemenea este nevoie de o atenţie sporită la
manipularea steroiziloe, de exemplu cand sunt folosiţi la fabricarea nutreţurilor.
Expunerea la steroizi nu duce, întotdeauna, la schimbarea completă a sexului.
Este posibila obţinerea de populaţii cu 100% masculi sau femele, dar un procent mic de
animale pot deveni hermafrodite sau sterile. Expunerea la doze mici de hormoni
androgeni va duce la mărirea ratei de creştere, în timp ce expunerea la doze mici de
hormoni estrogeni sau doze mari de hormoni androgeni va duce la scaderea ratei de
creştere.

6.3.1. Producerea de femele

Sterodul cei mai des folosit pentru inversarea sexului, păstrăvilor, în femele este
17-beta-estradiol, un hormon produs natural. Se pot folosi, deasemenea steroizi sintetici
ca benzonat de estradiol. În principiu, doze foarte mici de estradiol, vor inversa sexul
tuturor salmonidelor, cu excepţia păstrăvului curcubeu, pentru care este necesar de doze
ceva mai mari.
Cel mai simplu mod de a utiliza steroidul, este încorporarea lui în hrană Aceasta
se poate face prin dizolvarea steroidului în etanol, dupa care hrana este stropita cu
această soluţie. Hranirea se face cu 20 parţi de estradiol la milion(mg/kg), timp de 8...12
săptămâni (aproximativ 670...1000 grade zile), tratamentul începându-se odată cu
începerea hrănirii. Hranirea se face, cel puţin, de trei patru ori pe zi (tabelul 1).

Inversarea sexului în femele prin expunerea la estradiol Tabelul 1

Metoda Doza Durata Când se aplică?
Hrănire 5 sau 20 ppm 8-12 săptămâni La începerea
hranirii
Imersie 400µg/l 2 ore La 50% procent
de ecloziune

55
Această doză va duce la producerea unei populaţii de aproape 100% femele. Pentru
celălalte specii de salmonide se va folosi o doză de 5 ppm.
Va fii nevoie de un cântar sensibil pentru a măsura cantităţile necesare de
estradiol sau se poate cumpara steroidul în fiole cu cantitaţi exacte. La manipularea
steroidului sete obligatorie purtarea de măştii şi am mănuşilor din latex.
De exemplu, pentru a prepara 1 kg de hrană cu un conţinut de 20 ppm estradiol,
dizolvaţi 1 gram de estradiol în 1 litru etanol. Veţi obţine o concentraţie de 1mg/ml.
Luaţi 20 ml din această soluţie, adaucaţi-i la 100 ml etanol şi turnaţi soluţia într-un
recipient pentru stropit. Împraştiaţi 1 kg de hrana, intr-un strat subţire, pe o folie de
aluminiu, folie pentru gătit, sau ceva similar. Apoi spreiaţi hrana pâna când aceasta
devine umedă. Ar trebui să folosiţi doar o mică parte din această soluţie, pentru aceasta.
Amestecaţi,bine, hrana cu o spatulă şi repetaţi procesul pâna când aţi folosit toată
soluţia. Aceasta va asigura o distribuţie uniformă a steroidului. Mai adaugaţi 20 ml de
etanol în recipient, pentru a clăti orice urmă de steroid, apoi adăugaţi-o la hrană aplicând
aceeaşi metodă. Lasa-ţi hrana la uscat, peste noapte sau până când nu se mai simte
miros de etanol.
Un alt mod, de folosire a steroizilor, este imersia larvelor într-o soluţie foarte
slabă de estradiol. Momentul, în care se aplică această metoda, este crucial. Imersia
larvelor se face în ziua în care 50% din icrele dintr-un anumit incubator au eclozat (50%
procent de ecloziune). Imersia larvelor mai devreme sau mai târziu va duce la scăderea
procentului de femele obţinute. Această metodă este mai avantajoasă decat prima, fiind
nevoie, doar, de un singur tratament şi o cantitate mică de steroid. O singură imersie
poate duce la obţinerea unui procent mai mare de 80% femele. Deşi aceasta metoda
funcţionează la majoritatea salmonidelor, se pare că ea nu funcţionează şi pentru
păstrăvul curcubeu, o vom aminti pe scurt.
Imersia se face într-o soluţie de estrediol 400mg/l, timp de 2 ore (tadelul 1). Fiţi
siguri ca apa, în care se face imersia, este bine oxigenată. Se poate folosi o pompă de aer
sau un tub de oxigen. Vor apărea diferenţe, referitor la efectele imersiei, în fincţie de
tipul sistemului de incubare. S-ar putea să trebuiască facute mici ajustări referitoare la
concentraţie şi timpul de imersie. De exemplu, pentru imersarea larvelor în 10 l, apă de
incubaţie, luaţi 4 ml dintr-o soluţie de 1mg estradiol/ml şi adaugaţi-i la 10 l de apă de
incubaţie. Incercaţi sa nu depaşiţi concentraţia de 0,04% etanol în apă. Apoi puneţi
icrele embrionate şi larvele în soliţie, timp de 2 ore. După imersie clatiîi icrele şi larvele
pentru a îndepărta excesul de estradiol. Sugerăm punerea icrelor şi larvelor în găleţi sau
alte recipiente similare, înainte de imersia acestora în soluţie. Aceasta face mai uşoară
mutarea lor din incubatoare în soluţia de imersie. Aceasta este, deasemenea, o metodă
buna de a păstra, separat, icrele şi larvele tratâte, de cele netrarate.

56
 Icrele şi larvele se pot trara şi în lazile incubatoarelor. Determinaţi volumul de
apă din incubator, întrerupeţi alimentarea cu apă şi adaugaţi cantitatea necesară de
estradiol, pentru a obţine o soluţie de 400mg/l. Asiguraţi-vă ca apa din incubator este
bine oxigenată şi că steroidul este distribuit în mod egal în toată masa apei. Amintiţi-vă
ca lazile de incubaţie care primesc apă, prin cădere, din incubatorul superior (tratât), vor
fii expuse la steroid. Lăzile, se pot reinsera începând de sus în jos, pentru a jauta la
spălarea hormonului.
Aceste două metode (prin imersie şi prin hrană) se pot combina, astfel crescând
procentul de femele din populaţie.

6.3.2. Producere de masculi

Există mai multe tipuri de hormoni androgeni sintetici care vor masculiniza
păstrăvii. Sugerăm, fie, folosirea hormonului sintetic, 17-alpha-metiltestosteron (MT)
sau a hormonului natural, 11-beta-hidroxiandrostenedion (OHA). Ca la estradiol, aceşti
doi hormoni pot fii folosiţi prin hrană sau imersie. Spre deosebire de estradiol, aceşti
hormoni funcţioneaza şi la păstrăvul curcubeu.
Hraniţi peştii cu 0,5...3 ppm (0,5...3 mg hormon/kg hrană) pentru MT sau 3 ppm
pentru OHT, timp de 8 săptămâni (Tabelul 2). Preparaţi soluţiile de steroizi şi hrana la
fel ca cele cu estradiol.
Deşi, Tratamentul cu hormoni androgeni produce 100% masculi, unii peşti,
hrăniţi cu MT, vor fii sterili. Aceasta pentru ca unii peşti trataţi cu MT nu dezvoltă ducte
spermatice. Daca este nevoie de recoltarea de spermă de la aceste exemplare, aceasta va
trebui sa fie recoltată prin disecţie. Mai puţini peşti vor deveni masculi dacă vor fi trataţi
cu 0,5 ppm MT, dar mai puţini vor avea ductele spermatice intacte. Similar, mai mulţi
peşti vor deveni masculi, daca vor primi 3 ppm MT, dar mai puţini vor avea ductele
spermatice intacte. Majoritarea peţtilor hraniţi cu OHA, vor avea ductele spermatice
intacte. Dacă este nevoie de masculi sterili, sugeram hranirea cu OHT la 3 ppm sau MT
la 0,5...1 ppm.
Pentru expunerea prin imersie, păstrăvii vor fii expuşi o singură dată, folosind o
soluţie de 400 mg/l timp de 2 ore (tabelul 2). Ca la femele, momentul expunerii este
critic. Imersia larvelor se face la o săptămâna după obţinerea unui procent de ecloziune
egal cu 50%. Tehnica de imersie este aceeaşi cu cea de la obţinerea femelelor. Această
tehnică funcţionează doar cu MT , nu şi cu OHA. Combinarea imersiei în OHA cu
adaugarea acestuia în hrană, ar trebui să producă un procent mai mare de masculi, decat
doar hranirea cu acesta. Un avantaj, faţă de imersia peştilor în soluţie de MT, îl
constituie faptul că se obţine un procent mai mare de masculi cu ductele spermatice
intacte.

57
 În concluzie, îm cazul în care este nevoie de masculi sterili, sugerăm hranirea
peştilor cu OHA sau imersia în MT. Dacă este nevoie doar de masculinizare, sugerăm
hrănirea cu MT.
Tabelul 2
Inversarea sexului la masculi prin expunerea la MT sau OHA

Steroidul Metoda Doza Durata Când se aplică?

MT Hrănire 0,5...3 ppm 8 săptămâni La inceperea
hrănirii
MT Imersie 400 µg/l 2 ore O săptămână dupa
obţinerea a 50%
procent de
ecloziune
OHA Hrănire 3 ppm 8 săptămâni La începerea
hrănirii

6.3.3.Producerea de peşti sterili

Expunerea la doze mari de hormoni androgeni va duce la sterilizarea peştilor,

dar va duce la scăderea ratei de creştere şi creşterea mortalităţii. Doze mai mici de
hormoni androgeni pot duce la obţinerea de peşti sterili. Amintiţi-va că expunerea la
hormonul MT 3 ppm timp de 8 săptămâni, produce masculi care nu-şi dezvoltă ductele
spermatice.
Pentru a steriliza peştii folosind MT, hraniţi-i cu 25...100 ppm timp de 15...17
săptămâni. Doze mari (50...100 ppm) pot duce la efectul de feminizare la unii dintre
peşti. Aceasta este numită „feminizare paradoxală”, din cauză că expunerea la hormoni
androgeni duce la formarea de femele. Imersia larvelor în MT, pentru sterilizarea
acestora, nu este practică pentru că acestea trebuie ţinute în soluţie pentru perioade lungi
de timp sau expuse la doze foarte mari.

6.4. Reproducere

Expunerea peştilor la hormoni sau manipulare setului de cromozomi vor duce la

obţinerea de peşti, care reproduşi, vor da populaţii de 100% masculi, 100% femele sau
peşti sterili. Deasemenea se pot face combinaţii de administrare a hormonilor şi
manipulare a setului de cromozomi. Aceste tehnici se pot aplica pe animale care pot fi
reproduse mai mult decat odata, cum ar fi păstrăvul curcubeu. Peştii reţinuţi la
reproducţie, fiind apoi folosţi în acest scop, vor produce populaţii monosex, ani la rând.

58
Mai mult decat atât, gameţii acestora pot fi conservaţi pe perioade lungi de timp (vedeţi
secţiunea V).

6.4.1.Producerea de femele

Tratarea tuturor femelelor, obţinute prin ginogeneză, cu MT va produce masculi

a căror spermă poartă doar cromozomi X (masculi XX). Reproducerea acestor masculi,
cu femele normale, va duce la obţinerea de populaţii 100% femele (figura 6).

Figura 6. Crearea de femele prin combinarea ginogenezei cu tratamentul hormonal

Un mod mai simplu de a obţine „masculi XX” este tratarea grupurilor normale,
bisexuale, cu MT, ceea ce va duce la producerea de populaţii care conţin 50% masculi
purtştori ai cromozomului Y şi 50% masculi inversaţi sexual. Împerecherea acestor
masculi cu femele normale produce 75% femele şi 25% masculi. Această tehnică
reprezintă un mod rapid de obţinere o proporţie mai mare de femele, fără a fii nevoie de
ginogeneză. Pentru obţinerea „masculilor XX” trebuie ţinută o evidenţă prin marcare,
izolare etc. a masculilor de la care se obţin produşi 100% femele. Apoi aceştia pot fi
reproduşi sau li se poate conserva sperma pentru a produce populaţii 100% femele.

6.4.2. Producerea de masculi

Producerea de masculi prin tratarea populaţiilor obţinute prin androgeneză, nu

este atât de uşoară ca şi producerea de femele. Aceasta din cauză că jumătate din peştii,

59
produşi prin androgeneză, vor fi femele (XX), iar jumătate vor fi masculi (YY) şi nu
este posibilă stabilirea sexului acestora până la atingerea maturităţii. Totuşi, populaţiile
obţinute prin androgeneză pot fi tratâte cu estradiol pentru producerea unei populaţii cu
75% masculi (figura 7).

Figura 7. Crearea masculilor prin combinarea androgenezei cu tratamentul hormonal

„Masculi YY” pot fi produşi, deasemenea, ţinându-se evidenţa acestora, apoi pot
fi folosiţi la producerea de populaţii 100% masculi. Un mod mai simplu de obţinere a
„masculilor YY” este tratarea populaţiilor normale (bisexuale) cu estradiol, ceea ce va
duce la obţinerea unui grup de 62,5% masculi, din care 12,5% vor fi „masculi YY”
(figura 8).

6.4.3. Producerea de peşti sterili

Se pot produce peşti sterili, prin încrucişarea de exemplare tetraploide cu cele

normale, diploide. Rezultă produşi care vor avea trei seturi de cromozomi (triploizi) şi
ca urmare vor fi sterili.

6.4.4. Producerea de hibrizi

Un alt mod, de a obţine peşti sterili pentru cultură, este incrucişarea masculilor şi
femelelor din două specii diferite. Această metodă se numeşte hibridare interspecifică.
Hibrizii interspecifici beneficiaza de atributele avantajoase ale speciei paternale.
Bineânţeles, aceştea pot prezenta trasaturi mai puţin faforabile, cum este cazul
„ridichei-varză” care are radacini de varza şi frunze de ridiche.

60
 Figura 8. Crearea masculilor prin reproducerea peţtilor trataţi hormonal

Se pot produce hibrizi interspecifici prin simpla fecundare a icrelor de la o

specie cu lapţii celei de-a doua.
Nu toţi hibrizii dintre specii sunt viabili, mai mult, direcţia de încrucişare (care
specie este femelă şi care mascul) poate fi importantă. De exemplu, încrucişarea dintre
somonul chum, femelă şi somonul chinook, mascul, dă produşi vioabili, dar cea dintre
chinook, femelă şi chum mascul, nu.
Hibrizii diploizi, viabili, dintre speciile somonilor de pacific sunt, de cele mai
multe ori, sterili sau aproape sterili. Din cauză ca fiecare specie are număr diferit de
cromozomi, aceştea nu pot forma perechi pentru producerea de gameţi. Serilitatea are
două potenţiale avantaje pentru acvacultură: peştii sterili au tendinţa sa crească mai
repede decat cei fertili, pentru ca nu consumă energia necesară formării gameţilor şi
peştii sterili nu se pot reproduce cu populaţiile sălbatice.
Se pot obţine hibrizi interspecifici triploizi, prin utilizarea tehnicilor de retenţie a
globulelor polare. La aceşti hibrizi contribuţia femelei este mai mare, aducând două
seturi de cromozomi, unul adus de mascul. Ca la hibrizii diploizi, direcţia încrucişării
este importantă pentru viabilitatea produşilor. Pentru ca femela furnizeaza mai mult
material genetic (două seturi de cromozomi) este mai mult probabil ca produşii să îi
semene.
Ca la triploizii obţinuţi de la o singura specie, rata supravieţuirii hibrizilor
triploizi în comparaţie cu cea a celor diploizi. Totuşi, în unele cazuri, se pare ca
triploiditatea creşte viabilitatea hibrizilor interspecifici. Beneficiul hibrizilor triploizi va
putea fi realizat în momentul în care exemplarele diploide, aparţinând aceleaşi specii,

61
vor ajunge la maturitate sexuală, când aceştea vor continua să crească în detrimentul
dezvoltării gonadelor.

6.5. Conservarea lapţilor şi a icrelor

Deşi este recomandat să folosim lapţii şi icrele imediat după recoltare, este
posibilă conservarea gameţilor salomonidelor. Conservarea pe termen scurt (până la 20
de zile) este posibila atât pentru lapţi cât şi pentru icre, în timp ce conservarea pe termen
lung (pe perioade mai lungi de un an) este posibilă doar pentru lapţi. Conservarea pe
termen scurt se poate folosi şi la transportul gameţilor. Conservarea spermei pe termen
lung este numită criogenie.

6.5.1. Conservarea pe termen scurt

Conservarea pe termen scurt este necesară la transportul gameţilor sau când

maturarea icrelor şi lapţilor nu are loc în acelaşi timp. Păstrarea icrelor şi laptilor se face
rece asigurându-ne că acestea au oxigen. Nu este recomandată pastrarea gameţilor în
carcasa peştelui. Dacă este neapărat nevoie, carcasele trebuie pastrate le rece. După trei
ore rata de fecundare a gameţilor, pastraţi în carcase, începe să scadă vertiginos.
Transportul icrelor şi lapţilor se face pe gheaţă, se umple o ladă termoizolată cu
fulgi de gheaţa, peste gheaţă se aşează ziare, gameţii se pun în pungi de plastic şi se
aşează peste aceste ziare. Adăugarea de oxigen în pungi (în special la spermă) creşte
viabilitatea gameţilor. Se recomandă pastrarea spermei în acest mod, dacă aceasta este
păstrată un timp scurt, în vederea folosirii acesteia pentru ginogeneză sau triploidizare.
Condiţiile optime de păstrare a spermei, pe termen scurt, sunt: temperaturi de
1...5 C, prezenţa oxigenului şi a antibioticelor. Adaugaţi antibiotice cum urmează, 500
o

unităţi internaţionale (UI) de penicilină şi 6000 UI streptomicină la un mililitru de

spermă. În aceste condiţii sperma poate fi păstrată până la 20 de zile, scăderea ratei
viabilităţii fiind de doar 20%. Conservarea icrelor se face la temperatura de 3...5 oC într-
un mediu bogat în oxigen. Icrele îşi pierd viabilitatea mult mai repede decat lapţii. Cel
mai uşor mod, de păstrare a acestora este: puneţi aicrele în pungi de plastic care pot fi
sigilate, umpleţi pungile cu oxigen şi introduce-ţi pungile în frigider la 3...5 oC.

6.5.2.Conservarea pe termen lung (criogenia)

Criogenia spermei implică îngheţarea acesteia la temperaturi foarte coborâte şi

pastrarea ei în azot lichid. Deşi instalaţiile de pastrare în azot lichid sunt destul de
scumpe, sperma valoroasă, cum ar fii cea de la masculii XX sau YY, poate fi pastrată

62
ani de zile şi folosită pentru a produce mii de produşi. Înainte de îngheţarea spermei,
aceasta trebuie diluată într-o soluţie care conţine substanţe crio-protectoare, astfel nu se
v-or forma cristalele de gheaţa care pot distruge celulele. Sperma se diluează în
proporţie de 1 parte soermă 3 sau 4 parţi soluţie. Există mai multe feluri de soluţii dar
cea mai recomandată este compusă din: 5,4% glucoză, 9% oxid dimetil de sulf, 10%
gălbenuşi proaspăt de ou. Amestecaţi aceste ingrediente şi raciţi-le la 4 oC înainte de
amestecarea cu spermă. Se adaugă îmtr-un vas 3 parţi soluţie 1 parte spermă şi se
amestecă bine.
Trebuie avută o foarte mare atenţie la manipularea ayotului lichid sau a zăpezii
carbonice, amândouă sunt foarte reci (-196 oC pentru azotul lichid şi –57 oC pentru
zăpada carbonică), este recomandată folosirea manuşilor de protecţie.
Puneţi sperma diluată intr-un tub de crio-conservare, cu capac înşurubabil, lasaţi
un spaţiu cu aer, în tub, de aproximativ 20%. Se pot folosi, deasemenea, paiete din
material plastic. Este foarte important ca tuburile să aibă un capac înşurubabil, altfel
sperma va exploda afară din tub când acesta este scos din azotul lichid. La folosirea
paietelor din plastic, folosiţi un patent cu vârful fierbinte pentru a sigila capetele
paietelor. Umpleţi paieta cu sperma diluată, lasaţi un spaţiu cu aer, apoi sigilaţi paieta.
Îngheţaţi sperma, din tuburi sau paiete, gradual, înainte de plasarea acesteia în
azot lichid. Plasarea acestora direct în azot lichid este foarte stresantă pentru celule.
Puneţi tuburile cu spermă în congelator sau pe gheaţă carbonică, pentru cel puţin 5
minute, înainte de punerea lor în azot lichid. Sperma, odată ajunsă în azotul lichid, poate
fi păstrată ani la rând, atâta timp cât este îngheţată.
Pentru a fecunda icrele, cu sperma păstrată în azot lichid, luaţi tubul sau paieta
din azotul lichid, încalziţi-o pâna la 5 oC, adaugaţi sperma peste icre şi activaţi-o cu apă.
Rata de fecundare cu această spermă este de aproximativ 50%.

63
 Capitolul VII
EFECTUL METILTESTOSTERONULUI ÎN
DIFERENŢIEREA SEXUALĂ ŞI MORFOGENEZA
GONADELOR LA PĂSTRĂVUL CURCUBEU

7.1. Scopul acestui studiu este obţinerea de “masculi XX”, în vederea recoltării
spermei acestora şi folosirii acesteia pentru fecundarea icrelor. Aceşti masculi, pentru
faptul că nu au cromozomul Y, vor produce spermă care conţine doar cromozomi X.
Tratarea tuturor femelelor, obţinute prin ginogeneză, cu MT va produce masculi
a căror spermă poartă doar cromozomi X (masculi XX). Reproducerea acestor masculi,
cu femele normale, va duce la obţinerea de populaţii 100% femele (figura 6). Aceşti
masculi se pot folosi ani la rând, iar sperma lor poate fi conservată şi folosită pentru
mult timp.

7.2. Materiale necesare

Pentru tratarea larvelor obţinute prin ginogeneză va fi nevoie de

metiltestosteron(MT).
Etanol, pentru diluarea metiltestosteronului
Mănuşi de protecţie, din caucic (mănuşi chirurgicale).
Macă de protecţie, pentru evitarea inhalării soluţiei de metiltestosteron.
Recipient cu dispozitiv pentru sprearea hranei cu soluţie.
Folie de aluminiu (s-a folosit folie de gătit din comerţ)
De asemenea, este necesar un cântar sensibil pentru a măsura cantităţile necesare
de metiltestosteron sau se poate cumpara steroidul în fiole cu cantitaţi exacte. La
manipularea steroidului este obligatorie purtarea de măştii de protecţie şi am mănuşilor
din latex.

7.3 Metodă de lucru

Alevinii de păstrăv curcubeu (Oncorhynchus mykiss), proveniţi dintr-o populaţie

monosex obţinută prin ginogeneză, au fost trataţi cu metiltestosteron încorporat în hrană
(0,5 sau 3 mg/kg), timp de 60 sau 90 de zile. Tratamentul cu metiltestosteron s-a început
odată cu începerea hrănirii artificiale.

64
 În vederea realizării obiectivelor propuse, larvele au fost împărţite în patru
grupuri: C1, C2, C3, C4.
Primul grup (C1) a fost hrănit cu o doză de 0,5 mg/kg, timp de 60 zile, al doilea
grup (C2) a fost hrănit cu o doză de 0,5 mg/kg, timp de 90 de zile, al treilea grup (C3) a
fost hrănit cu o doză de 3 mg/kg, timp de 60 de zile, al patrulea grup a fost hrănit cu o
doză de 3 mg/kg, timp de 90 de zile (tabelul 3).

Tabelul 3
Concentraţia de metiltestosteron în hrană şi durara aplicării tratamentului

Specificare C1 C2 C3 C4
Concentraţia de 0,5 mg/kg 0,5 mg/kg 3 mg/kg 3mg/kg
metiltestosteron
Timp de
aplicare a 60 zile 90 zile 60 zile 90 zile
tratamentului

Pregrătirea hranei. Pentru 1 kg de hrană cu un conţinut de 0,5 ppm

testosteron, s-a dizolvat 1 gram de metiltestosteron într-un 1 litru etanol. S-a obţinut o
concentraţie de 1mg/ml. Din această soluţie s-au luat 0,5 ml sau 3 ml din această
soluţie, în funcţie de concentraţia necesară, s-au adăugat 100 ml etanol şi s-a turnat
soluţia într-un recipient pentru stropit. Un kg de hrana a fost impraştiat într-un strat
subţire, pe o folie pentru gătit, din aluminiu. Soluţia a fost spreiată peste hrană pâna
când aceasta a devenit umedă. S-a amestecat hrana cu o spatulă şi s-a repetat procesul
pâna când s-a folosit toată soluţia. S-au mai adăugat 20 ml de etanol în recipient, pentru
a clăti orice urmă de steroid, apoi a fost adaugat la hrană aplicând aceeaşi metodă.
Hrana a fost lasată la uscat peste noapte. Hranirea larvelor s-a făcut de 3 ori pe zi,
adlibitum. După terminarea tratamentului, fiecare grup a fost pus în bazine separate şi
hranit cu hrană normală.

65
 Capitolul VIII
REZULTATE OBŢINUTE

La atingerea maturităţii sexuale, procentul de masculinizare a fost ridicat (peste

82%), indiferent de concentraţia metiltestosteronului (MT) sau de timpul aplicării
tratamentului. Totuşi, concentraţia hormonului a fost factorul major de determinare a
masculilor funcţionali obţinuţi.
Din fiecare grup de indivizi a fost testat un anumit număr de exemplare în
timpul perioadei de reproducţie, la vârsta de 22 şi respectiv 25 luni după cum urmează
(tabelul 4, tabelul 5, figura 9, figura 10):

- Grupul C1 la 22 de luni, 36 exemplare;

- Grupul C1 la 25 de luni, 131 exemplare;

- Grupul C2 la 22 de luni, 22 de exemplare;

- Grupul C2 la 25 de luni, 90 de exemplare;

- Grupul C3 la 22 de luni, 31 de exemplare;

- Grupul C3 la 25 de luni, 101 de exemplare;

- Grupul C4 la 22 de luni, 33 de exemplare;

- Grupul C4 la 25 de luni, 97 de exemplare.

66
 Tabelul 4
Numărul exemplarele testate la vârsta de 22 sau 25 luni şi
ponderea diferitelor categorii de masculi
Specificare C1 C2 C3 C4
Vârsta 22 25 22 25 22 25 22 25
testării(luni)
Exemplare 36 131 34 90 31 101 33 97
testate
Masculi 29 109 24 65 12 35 5 20
funcţionali 80,55% 83,20% 70,59% 72,22% 38,70% 34,65% 15,15% 20,61%
Masculi
nefuncţionali 7 22 10 25 19 76 28 77
sau 19,45% 16,80% 29,41% 27,88% 61,30% 65,35% 84,85% 79,61%
exemplare
sterile

90

80

70

60

50
22 luni
40
25 luni
30

20

10

0
C1 C2 C3 C4

Figura 9. Ponderea masculilor funcţionali din fiecare grup analizat

Dintre masculii hrăniţi cu o ditetă conţinând 0,5 mg MT/kg hrană, timp de 60

zile, în medie, 82% au fost capabili să elimine sperma prin presare abdominală, la vârsta
de 2 ani, comparativ cu cei cei care au fost hrăniţi cu o dietă de 3 mg MT/kg hrană, timp
de 60 de zile, dintre care, în medie, doar 36% au eliminat spermă prin presare
abdominală.

67
 Tabelul 5
Numărul total de exemplare din fiecare grup de testare şi ponderea masculilor
funcţionali şi nefuncţionali

Specificare C1 C2 C3 C4
Evemplare 167 124 132 130
testate in total
Masculi 137 89 47 25
funcţionali 82,04% 71,77% 35,6% 19,23%
Masculi
nefuncţionali 30 35 85 105
sau exemplare 17,96% 28,23% 64,4% 70,77%
sterile

Rezultatele obţinute la lotul C1 sunt conforme cu cele întâlnite în literatura de

specialitate, respectiv Okada ş.a., obţine 84% masculi funcţionali la o doză de 0,5 mg MT/kg
hrană, Hurk şi Lambert a obţinut 99% masculi la o doză de 0,6 mgMT/kg, iar Solar ş.a. a găsit
maximul - 100%.
Ca urmare, este recomandată folosirea hormonului in doză de 0,5 mg/kg pentru
60 de zile, pentru a obţine un procent ridicat de masculi funcţionali.

100

80

60
Masculi
40 funcţionali

20

0
C1 C2 C3 C4

Figura 10. Graficul comparativ al ponderii masculilor funcţionali

Per ansamblu, conform rezultatelor obţinute, creşterea duratei tratamentului a
condus, de asemenea, la scăderea numărului de masculi funcţionali de la 82,04% (0,5
mgMT/60 zile) la 71,77% (0,5 mgMT/90 zile) şi de la 35,6% (3mgMT/60 zile) la
19,23% (3mgMT/90 zile).

68
 CONCLUZII

Studierea efectului metiltestosteronului în diferenţierea sexuală şi morfogeneza

gonadelor la păstrăvul curcubeu a condus la următoarele concluzii:

 Indiferent de concentraţia metiltestosteronului şi de durata aplicării

tratamentului, s-a obţinut un procent ridicat de masculi (peste 82%), la atingerea
maturităţii sexuale.

 Pentru a obţine un procent ridicat de masculi funcţionali este recomandată

folosirea hormonului metiltestosteron în doză de 0,5 mg/kg furaj, administrat timp de 60
de zile.

 Prelungirea duratei tratamentului şi mărirea concentraţiei de metiltestosteron,

nu conduce, conform aşteptarilor, la obţinerea unor rezultate pozitive.

 Este recomandată utilizarea în mod repetat a masculilor funţionali obţinuţi

prin administrare de metiltestosteron, pentru obţinerea ulterioară a populaţiilor de
femele monosex din cauza costului ridicat necesar obţinerii acestora. Utilizarea unor
astfel de masculi în fermele piscicole este de mare interes practic şi economic, din mai
multe considerente, respectiv obţinerea unor populaţii 100% femele; femelele obţinute
au un ritm de creştere mai mare decât al masculilor; produc icre ce pot fi valorificate fie
pentru obţinerea de noi produşi, fie pentru comercializare.

69
Biblografie

- Antipa Grigore – Fauna Ihtiologică a României. Academia Roână, Publicaţiunile

Fondului Vasile Adamachi. Bucureşti 1901.

- Bardach, J. E., H. Ryther and W. O. McLarney, Aquaculture - The Farming and

Husbandry of Fresh Water and Marine Organisms. Wiley-Interscience, New York,
1974.

- Brown, E. E., World Fish Farming: Cultivation and Economics, second ed. AVI
Publishing Co., Westport, CT, 1983.

- Cairns, V.W., P.V. Hodson and P.O. Nriagu, eds., Contaminant Effects on Fisheries.
John Wiley and Sons, New York, 1984.

- Carter R. Gilbert, James D. Williams. Field Guide to Fishes, Alfred A. Knopf, Inc.
New York, USA, 2002

- Huet, M., Textbook of Fish Culture - Breeding and Cultivation of Fish, second ed.,
revised by J. Timmermans. Fishing News Books, Ltd., Farnham, UK, 1986.

- Hurk (Van den) R., J. G. D. Lambert. Temperature and steroid effects on gonadal sex
differentiation in Rainbow Trout. Int. Symp. Reprod. Physiol. of Fish, Wageningen,
1982.

- Klontz, G. W., Concepts and Methods of Intensive Aquaculture. Forestry, Wildlife and
Range Experiment Station, University of Idaho, 1990.

- Klontz, G. W., P. C. Downey and R. L. Focht, A Manual for Trout and Salmon
Production, 1989 revision. Sterling R. Nelson and Sons, Murray, UT, 1985.

- K. Igler, H. Butermann, Păstrăvaria. M.A.S.T. 2009.

- Leitritz, E., and R. C. Lewis, Trout and Salmon Culture (Hatchery Methods). State of
California Department of Fish and
Game, Sacramento, CA, 1976.

- Nicolae, Carmen – Note de curs “Salmonicultura”, U.S.A.M.V. Bucureşti, 2007.

70
- Okada H., H. Matumoto, Y. Murakami, Ratio of induced males from genetic females
at various dietary concentrations of methyltestosterone. Ann. Meet. Jap. Soc. Sci. Fish.,
Abstract, 1981.

- Piper, R. G., ed., Fish Hatchery Management. U.S. Fish and Wildlife Service,
Washington, DC, 1982.

- Sedgewick, S. D., Trout Farming Handbook, fourth ed. Andre Deutsch, London, 1985.

- Sedgewick, S. D., The Salmon Handbook Andre Deutsch, London, 1982.

- Solar I.I, M. E. Donaldson, G. A. Hunter. Optimization of treatment regimes for

controled sex differentiation and sterilization in wild Rainbow Trout (Salmo gairdneri)
by oral administration of 17 α-methyltestosterone. Aquaculture, 42, p. 129-1 39, 1983.

- Stevenson, J. P., Trout Farming Manual. Fishing News Books, Ltd., Farnham, UK,
1980.

71