Izotop

Izotopul este specia de atom cu același număr atomic Z dar cu număr de masa A diferit (adică aceleași
proprietăți chimice dar proprietăți fizice diferite). Cuvântul "izotop" provine din grecescul isos (egal) și topos (loc).
Toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic același număr de electroni, iar nucleele lor au același
număr de protoni; ceea ce este diferit reprezintă numărul de neutroni.

În nomenclatura științifică, izotopii unui element se scriu prin adăugarea unei cratime între numele elementului și
numărul său de masă, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon-14, oxigen-18, uraniu-238, iar prescurtat se notează
folosind simbolul elementului și numărul de masă în partea stângă sus: 3He, 12C, 14C, 18O, 238U.

Descoperire

Fizicianul de origine britanică,Joseph Thomson, a demonstrat în 1912 existența unor izotopi stabili care, la
trecerea completă a neonului are loc o descărcare într-un tub și o ricoșare a ionilor de neon în apropierea
mijloacelor câmpurilor magnetice și electrice;aceasta arată că elementul stabil de neon există în mai multe
forme. Thomson găsește doi izotopi de neon, unul cu masa de 20 și celălalt cu masa de 22. Următoarele
experimente arată că întâmplarea naturală a neonului conține 90% din izotopul de neon cu masa de 20, 9,73%
din izotopul cu masa de 22, și 0,27% din izotopul cu masa de 21. Cercetările despre izotopi au fost continuate
de mulți oameni de știință, mai ales de către fizicianul englez, Francis William Aston; în munca lor au descoperit
și au studiat izotopi care sunt accelerați de dezvoltarea spectografică a masei.

Este bine cunoscut că majoritatea elementelor în stare naturală sunt compuse dintr-un amestec de doi sau mai
mulți izotopi. Printre excepții se găsește și beriliu (Be), aluminiul (Al), fosforul (P), și sodiu (Na). Greutatea
atomică chimică a unui element este greutatea medie a unei greutăți atomice, sau masei atomice, a izotopilor.
De exemplu, greutatea atomică a clorului este 35.457, și este compusă din clor-35 și clor-37, primul se găsește
cu abundență de 76% și cel de-al doilea cu 24%. Toți izotopii elementelor cu numărul atomic mai mare de 83,
după bismut (Bi), în sistemul periodic sunt radioactivi, și puțini din izotopii gazoși, similari potasiului-40 (K) sunt
radioactivi. Aproximativ 280 de izotopi stabili găsiți (neradioactivi) sunt cunoscuți.

Izotopii radioactivi artificiali, cunoscuți de asemenea ca radioizotopi, au fost produși pentru prima dată în 1933
de fizicienii francezi Marie și Pierre Joliot-Curie. Radioizotopii sunt produși pentru bombardarea naturală găsită a
atomilor cu particulele nucleare, de asemenea ca neutronii, electronii, protonii, și particulele alfa, folosind
particule acceleratorii.

Separarea amestecurilor de izotopi

Fundamente

Separarea izotopică se bazează pe diferențele proprietǎților fizico-chimice ale izotopilor aceluiași element
(efectul izotopic). Efectul izotopic poate consta în diferențe ale punctului de fierbere sau de înghet, presiunii de
vapori la o anumitǎ temperaturǎ, cǎldurii de vaporizare, vâscozității, tensiunii superficiale sau spectrelor optice
de emisie [1].

Separarea izotopilor de hidrogen, deuteriul (hidrogen-2) și hidrogenul obișnuit (hidrogen-1), primul separat în
cantități apreciabile, este atribuită chimistului american Harold Urey, care a descoperit deuteriul în 1932.

Înainte de 1940 multe metode au fost folosite la separarea unor mici cantități de izotopi necesare pentru
cercetări. Unele din cele mai reușite au fost metoda centrifugă și separarea electromagnetică. Fiecare din aceste
metode depind de o mică diferență de greutate a izotopilor de separat, și cel mai eficace sunt izotopii de
hidrogen, unde diferențele de masă între două substanțe se ridică la 100%; în contrast, diferența în masă între
izotopii de carbon-12 și -13 sau între izotopii de neon -20 și neon-22 ajunge doar la 10%, și între izotopii de
uraniu-235 și uraniu-238 doar la puțin peste 1%.

Acest factor de la 10 la 1 sau de la 100 la 1 face separarea mai îndepărtată de 10 sau de 100 de ori mai greu. În
toate procesele, excluzând pe cel electromagnetic, separarea izotopilor include o serie de etape de procesare.
Rezultatul final al unei singure etape este separarea materialului original în două fracțiuni, una care conține un
procentaj puțin mai mare pentru izotopul mai greu decât amestecul original și celălalt conține puțin mai mult
decât izotopul mai ușor.
 Pentru a obține o concentrație apreciabilă, sau mai îmbogățită, în izotopul dorit, este necesară separarea
ulterioară a fracțiunii îmbogățite. Acest proces este efectuat printr-un număr mare de etape. Îmbogățirea cu
fracțiuni de la o etapă devine un material brut pentru următoarea etapă, și fracțiunea epuizată, care conține un
considerabil procentaj al izotopului dorit, este amestecat cu un material brut pentru etapa precedentă. Chiar și
materialul epuizat de etapa originală este stripat de etapa suplimentară când materialul brut (de exemplu,
uraniul) este rar.

De asemenea o revărsare este extrem de flexibilă și elementul poate fi schimbat de la o etapă a separării. De
exemplu, la separarea uraniului, o mare cantitate a materialului trebuie manipulată de la început, unde uraniul
dorit-235 este amestecat de aproximativ 140 de ori cu uraniu-238; la sfârșitul procesului, uraniu-235 este
aproape pur și volumul materialului este mult mai mic.

Metode de separare

Difuzie gazoasă

 Termodifuziune
 Centrifugare
 Electroliză
 Reacții chimice de schimb izotopic
 Metoda electromagnetică
 Separarea izotopica cu laser

Exemple de izotopi ai atomului de hidrogen

 izotopul cu niciun neutron se numește Protiu (stabil)(H)

 izotopul cu 1 neutron se numește Deuteriu (stabil)(D)
 izotopul cu 2 neutroni se numește Tritiu (radioactiv)(T)

Aplicații

Îmbogățirea uraniului pentru utilizare în reactoarele nucleare.

 Obținerea apei grele.

 Izotopii pot servi diferitor scopuri prin marcare izotopică.
 Industrie

Hidrogenul este un combustibil bun pentru rachete si sudură. Arde în aer producând cantități mari de energie și
apa pura nepoluantă. Hidrogenul a fost testat drept combustibil pentru autovehicule. Problema ridicată în acest
scop a fost depozitarea. Hidrogenul în stare gazoasă ocupa prea mult spatiu pentru a putea fi folosit, iar
hidrogenul lichid trebuie depozitat în containere izolate la -253 grade Celsius.

 Agricultură

Îngrășămintele etichetate cu izotopi radioactivi precum fosfor-32 sau izotopi stabili precum azot-15 ajuta la
determinarea cantitatii de îngrășământ absorbită.

 Medicină

Izotopii radioactivi pot fi injectați in pacient, iar energia emisă este captata pe o peliculă. Imaginea rezultată este
folosita la diagnosticare.
 Ce este un izotop?

Atomul de hidrogen, format dintr-un proton şi un electron

Izotopul este specia de atom cu același număr atomic Z, dar cu număr de masa A diferit (adică aceleași
proprietăți chimice, dar proprietăți fizice diferite). Altfel spus, izotopii se diferenţiază între ei prin numărul
de neutroni (particula neutră din compunerea nucleului atomic).

Iată cazul celui mai simplu atom, atomul de hidrogen. Hidrogenul are trei izotopi care apar în mod
natural, notaţi ca 1H, 2H, and 3H.

:: izotopul hidrogenului cu niciun neutron se numește protiu (stabil)

:: izotopul hidrogenului cu 1 neutron se numește deuteriu (stabil)
:: izotopul hidrogenului cu 2 neutroni se numește tritiu (radioactiv)
 Izotopii hidrogenului

Termenul "izotop" provine din grecescul isos (egal) și topos (loc).

Este, aşadar, de reţinut că:

:: toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic același număr de electroni;
:: nucleele lor au același număr de protoni;
:: diferit este numărul de neutroni.

În nomenclatura științifică, izotopii unui element se scriu prin adăugarea unei cratime între numele
elementului și numărul său de masă, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon-14, uraniu-238, iar prescurtat se
notează folosind simbolul elementului și numărul de masă în partea stângă sus: 3He, 12C, 14C, 238U.

Izotpii radioactivi
Radioactivitatea naturala si artificiala
Studiind structura atomilor s-a observat ca unele elemente ca uraniu si radiu au proprietatea de a emite radiatii
invizibile ce pot patrunde prin diferite corpuri sau pot impresiona placi fotografice acoperite. Pe masura emisiei
de radiatii are loc tr,(care sunt fotoni). Aceste transformari se numesc transformari radioactive. Procesele
radioactive se produc ca urmare a dezintegrarii atomilor.care sunt nuclee de heliu), cum si radiatii care sunt
electroni), particule incarcate cu electricitate pozitiva (particule ansformarea substantei emitatoare. Aceste
transformari se datoreaza faptului ca atomii elementelor respective emana particule incarcate cu electricitate
negativa (particule

Studiindu-se proprietatile radiului s-a observat ca in jurul lui se formeaza 2 elemente: heliu si o emanatie numita
si radon. Aceasta este inca o dovada ca atomul nu mai poate fi considerat o particula indivizibila. Esenta
radioactivitatii naturale consta tocmai in dezintegrarea de la sine a unor substante.

Atomi formati in urma dezintegrarii radioactive pot fi si ei radioactivi, si se pot dezintegra la randul lor in alti
atomi, care pot fi si ei radioactivi. In modul acesta se formeaza atomi din ce in ce mai mici, pana cand rezulta un
atom inactiv, stabil. Asa se explica de ce substantele radioactive emit in permanenta energie fara sa primeasca
din afara.

Viteza de dezintegrare a elementelor radioactive nu este influentata de temperatura. Prin aceasta

radioactivitatea se deosebeste de reactiile chimice obisnuite, la care viteza de reactie este influentata de
temperatura.
Experientele si observatiile au aratat ca dezintegrarea atomilor se poate produce si pe cale artificiala.
(radioactivitate indusa) .

Izotopii
Atomi care au acelasi nr. de electroni dar mase atomice diferite se numesc izotopi. Numele vine de la cuvintele
grecesti “isos topos” care inseamna in acelasi loc , deoarece ei se gasesc pe acelasi loc in sistemul periodic.
Fenomenul de izotopie se intalneste atat la elementele radioactive cat si la elementele stabile. Izotopii aceluiasi
element radioactiv se deosebesc si prin proprietatile radioactive.

Aplicatiile izotopilor radioactivi.

Descoperirea izotopilor radioactivi a facilitat largirea domeniului de crecetare prin folosirea izotopilor radioactivi
ca atomi marcati, indicatori sau trasori in variate procese tehnice si biologice.
Aplicatiile izotopilor radioactivi pot fi clasificate mai intai in functie de domeniu de utilizare; deosebim astfel
aplicatii in industrie, in agricultura in medicina etc. Se poate detalia si mai mult clasificarea, deosebind aplicatii in
hidrologie, exploatarea petrolului, gamagrafie etc., practic neexistand astazi domeniu de activitate stiintifica sau
pur tehnologica, in care sa nu se utilizeze, sub o forma sau alta radiatiile emise de izotopii radioactivi.

Aplicatiile mentionate se bazeaza pe diferitele fenomene de interactie ale radiatiei cu substanta. Aceste
fenomene sunt:

1.Atenuarea (absortie si imprastiere) radiatiei in substanta. Pe aceste fenomene se bazeaza metodele de

masurare a grosimilor de material, densitatilor si nivelelor fluidelor in recipiente.
2.Retroimprastierea radiatiilor, care permite masurari de grosimi, nivele de concentratii.
3.Ionizarea produsa de radiatii. Pe acest fenonen se bazeaza construirea detectoarelor de radiatii, neutralizarea
electricitatii statice, masurarea debitelor de gaze.
4.Modificarea vitezei reactiilor chimice, modificarea propietatilor materialelor iradiate. Acest fenomen este folosit
in radiochimie si in industria chimica, in industria materialelor electrice, petrolului.
5.Emiterea continua de radiatii de catre izotopii radioactivi. Pe aceasta proprietate se bazeaza folosirea lor ca
trasori pentru a urmari procesele naturale sau artificiale in substanta vie, in hidrologie sau atmosfera, in plante
sau in organismul uman, in tesutul muscular sau osos.

radioactive, ca si alte fenomene de natura electrica au permis construirea unor generatoare de electricitate
folosind izotopi radioactivi, dintre care cel mai celebru este “pace-maker”-ul instalat in cutia toracica a unor
cardiaci pentru a intretine bataile unor inimi obosite.6.Colectarea directa a sarcini electrice emise de
substantele
7.Excitarea radiatiilor de fluorescenta, prin iradierea unor substante cu o anumita radiatie, si determinarea
intensitatii radiatiei de flourescenta produse. Acest tip de aplicatii permite determinarea compozitiei,
concentratiilor, grosimilor etc.
8.Efectele biologice (nocive) ale radiatiilor, care, evident, trebuie evitate pentru om, in care scop se iau masuri de
protectie (ecranarea surselor, expunerea echipamentelor de lucru pe durate de timp cat mai scurte etc.).Aceleasi
efecte pot fi insa folosite pentru stimularea incoltiri semintelor si marirea recoltelor, dar si pentru oprirea incoltirii,
dezinsectizarea, sterilizarea prin iradiere, conservarea alimentelor etc.