164 PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA:

CONCEPTE, PROBLEME ȘI ARGUMENTE PENTRU CERCETARE
Dorina ONICA
Rezumat
Spaţiul delimitat teritorial și spiritual reflectă lumea în care omul trăiește, gândește,
concepe și își imprimă viaţa cu toate constituentele sale. Acest articol vine să formuleze
probleme și să aducă un șir de argumente privind necesitatea studierii peisajului cultural
rural din Republica Moldova. În acest scop a fost concretizată situaţia în domeniu și relevate
aspectele de ordin conflictual ce determină cadrul problemelor. Ideea centrală poate fi
rezumată la principiul că cercetarea peisajului cultural rural este strâns legată de necesitatea
susţinerii spaţiilor rurale prin recunoașterea rolului și aportului acestora la păstrarea relaţiei
armonioase dintre om, comunitate și mediul natural. Privit din perspectivă etnologică, satul
dintre Nistru și Prut este muzeul viu al culturii, muncii, spiritualităţii acestui popor. Este
locul unde mai poate fi văzut trecutul reactualizat în spaţii, construcţii, așezări, comunităţi,
memorie socială, prezente ca valori sociale în viaţa de toate zilele, fără a estompa cele mai
importante și concludente caracteristici ale sale.
Cuvinte-cheie: cultură, mediu natural, peisaj, peisaj cultural, peisaj rural, sat, spaţiu.
Iată ce numim noi „caracter rural”: este o expresie a
modului în care elementele naturale și culturale ale peisajului se
combină pentru a face zonele să difere unele de altele, oferindu-
le un unic „sentiment al locului”.
Buletinul Informativ “Zona rurală”, 1999
(Comisia Spaţiului Rural, Anglia).

Introducere
Trinitatea timp-spaţiu-om, conjugată prin intermediul culturii, ne oferă mereu
imagini spirituale şi vizuale deosebite, şi de cele mai multe ori rămân argumente statornice
ale frumosului şi armoniei. Spaţiul delimitat teritorial şi spiritual reflectă lumea în care omul
trăieşte, gândeşte, concepe şi îşi imprimă viaţa cu toate constituentele sale. În concepţia
tradiţională spaţiul este perceput prin intermediul satului – locul unde omul este cel care
conduce şi totodată se supune naturii. Satul este locul unde comunitatea tradiţională îşi
împlineşte viaţa şi care, la sfîrşitul fiecărei generaţii prezintă produsul, rezultatul unei
munci creative.
Acest articol vine să aducă un şir de argumente şi să formuleze unele probleme
privind necesitatea studierii peisajului cultural rural din Republica Moldova, şi
concretizarea situaţiei, aspectelor de conflict din domeniul respectiv. Noile tendinţe de
a promova identitatea, specificul geocultural şi implementarea politicilor de încurajare a
continuităţii rurale, de asemenea, sunt importante în noua concepţie de abordare şi studiere
a peisajului cultural rural. Articolul va încerca să argumenteze de ce satul moldovenesc
reprezintă un frumos peisaj cultural rural, cu funcţii complexe pactice şi simbolice. Pe de
altă parte, este necesar de studiat unele momente de caracter şi consistenţă a peisajului
rural de la noi, care îl fac deosebit şi original în comparaţie cu altele.
Actualitatea temei de studiu rezultă din importanţa crescândă a valorificării teritoriului
în concordanţă cu mediul natural; primordialitatea practicării unor activităţi, ţinând cont de
specificul natural al locului; asigurarea continuităţii materiale şi spirituale a comunităţilor în
limitele unor spaţii originare; menţinerea diversităţii şi promovarea originalităţii.
Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie Volumul 21 (34)
Dorina ONICA 165

Necesitatea studierii şi argumentării cercetării peisajului cultural rural este strâns

legată de necesitatea susţinerii spaţiilor rurale prin recunoaşterea rolului şi aportului
acestora la păstrarea relaţiei armonioase dintre om şi mediul în care el trăieşte. Iar pentru
spaţiul dintre Nistru şi Prut, satul este muzeul viu al culturii, muncii, spiritualităţii acestui
popor; este locul unde mai poate fi văzut trecutul reactualizat la zilele noastre, fără a
estompa cele mai importante şi concludente caracteristici ale sale. Necesitatea cunoaşterii
satului moldovenesc, prin prisma însuşirilor ce-l caracterizează ca peisaj cultural rural,
este importantă şi din alte două motive: în primul rând, ne oferă şansa să reevaluăm, să
concepem şi să înţelegem satul ca spaţiu ce s-a format şi imprimat în caracterul oamenilor
lui; să conştientizăm care este importanţa cunoaşterii acestui monument de patrimoniu
pentru conştiinţa comunităţii în ansamblu şi, în particular, al autorităţilor publice
responsabile în ce priveşte administrarea spaţiului rural cu toate funcţiile sale. Şi în al
doilea rând, conceptul de dezvoltare durabilă este tangent cu viaţa satului, iar în acest sens
cunoaşterea cursului existenţei unui peisaj rural, capacităţile, condiţiile şi resursele naturale
de care au beneficiat generaţii întregi oferă premise practice pentru gestionarea ulterioară,
viitoare a acestor peisaje, prin gândirea, elaborarea şi aplicarea unor politici, programe de
revigorare şi înviorare a vieţii satului, de dezvoltare rurală cu specificul natural, economic,
social şi cultural al fiecărui sat în parte. Aceste iniţiative de ordin legislativ şi administrativ
sunt de dorit a fi concepute prin prisma domeniilor enumerate mai sus. Deoarece spaţiul
rural este însuşi un conglomerat omogenizat, ce trebuie înţeles şi ajutat ca atare. În ultimii
ani, spaţiul rural din Republica Moldova nu a beneficiat de programe de dezvoltare eficiente
ce ar susţine şi asigura o continuitate, astfel ele au devenit zone slabe în faţa rezistenţei
problemelor de ordin social şi cultural cu precădere, şi aici vorbim de criza satului, despre
care vom menţiona ulterior. În acest sens, sunt necesare măsuri urgente de evaluare şi
redirecţionare a cursului dezvoltării spaţiului rural. Mai este necesar de menţionat că, în
ultimii ani, ca ripostă la procesele de globarizare-omogenizare economică, culturală, au
început a fi active iniţiativele multor grupuri, comunităţi în a-şi promova spaţiul originar,
specificul identitar, atât material, cât şi imaterial, se pune accent pe cunoaşterea şi salvarea
originalităţii teritoriilor şi comunităţilor care în decursul timpului au demonstrat şi au
rămas bastioane peisagistice naturale şi culturale stabile, continue şi originale.
Cât priveşte istoricul cercetării spaţiului rural de la noi, lucrările la această temă
sunt foarte răzleţe, dar merită să nominalizăm autori şi lucrări importante. Una din
cele mai prodigioase cercetări a fost făcută în perioada interbelică, de către cercetătorii
şcolii sociologice de la Bucureşti, asupra satelor Olăneşti, Nişcani, Iurceni, Cornova
etc. În lucrările respective este expusă o documentare amplă asupra specificului satelor
basarabene. Chiar dacă termenul de peisaj cultural rural nu era utilizat în cercetările din
acea vreme, totuşi caracteristicile, însuşirile, criteriile de evidenţă ale unui peisaj cultural
rural sunt foarte bine redate şi elucidate, după cum vom demostra pe parcursul acestui
articol. De asemenea, studiile de geografie umană şi culturală vin cu explicaţii şi interpretări
geoculturale asupra înţelegerii peisajului cultural rural. În acest context amintim numele
lui Al. Demetrescu care a publicat, la 1905, o importantă lucrare de geografie rurală
“Satul, ocina şi ocinenii ei”, şi studii privind răspândirea populaţiei în Moldova (1909).
Marele geograf român Simion Mehedinţi, prin lucrările sale – Aplicări antropogeografice
în sfera etnografiei, istoriei şi a altor ştiinţe (publicată în „Anuarul de Geografie şi
Antropogeografie”, Vol. I, 1910), Cadrul antropogeografic. Transilvania, Banatul, Crişana
şi Maramureşul, – ne oferă o privire de ansamblu bine documentată asupra spaţiului rural
românesc. Lucrările lui Ştefan Ciobanu, Basarabia, şi a lui Zamfir Arbore, Dicţionarul
geografic al Basarabiei, Alexandru I. Gonţa, Satul în Moldova Medievală, conţin contribuţii
din perspectiva cercetării istorice, la fel de importante pentru conceperea şi cunoaşterea

Volumul 21 (34) Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

166 PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

factorilor istorici în conturarea unui peisaj rural. Nu în ultimul rând, este necesar de
menţionat activitatea etnologilor şi etnografilor la cunoaşterea satului. Termenul peisaj
etnografic, utilizat de aceştia, este sinonim cu termenul de peisaj rural, sau chiar parte a
peisajului cultural, a lumii satului. Căci aici cunoşti adevăratul zbucium şi pacea sufletului
„de la ţară”. Dintre autorii şi lucrările cu caracter etnologic şi etnografic, menţionăm pe
Simion Mehedinţi cu lucrarea Coordonate etnografice: civilizaţia şi cultura, I. Ghinoiu −
cu La contribution des géographes et des ethnographes á l΄établissementd´une typologie de
l΄habitat rural traditionnel en Roumanie, Valer Butură − cu lucrarea Etnografia poporului
român. Cultura materială, Petre Ştefănucă − cu Cercetări folclorice pe valea Nistrului-de-
Jos, etc.
Un aspect destul de important este metodologia prin intermediul căreia a fost
posibilă realizarea acestui studiu. Ţinând cont de faptul că înţelegerea a ceea ce este peisajul
cultural rural implică deplasări în teren, întâlniri cu exponenţii comunităţii, au fost aplicate
cu succes metode, precum observaţia directă, chestionarele etnografice. Pentru analiza
de birou a peisajului rural, s-a utilizat metoda fotografică, observaţia indirectă, analiza
calitativă, compararea şi analogizarea. Metoda algoritmizării a fost utilizată în vederea
categorizării tipurilor de peisaj cultural rural, şi însăşi tiparul (matricea) de cercetare
a peisajului în concordanţă cu paşi bine stabiliţi. Utilă a fost metoda de documentare
şi lecturare a multor surse bibliografice, constituite din monografii, articole ştiinţifice,
teze, acte şi programe legislative, rezoluţii şi hotărâri de conferinţe şi convenţii, etc. Per
ansamblu, toate aceste metode au contribuit la cristalizarea unei concepţii, stabilirea unui
şir de argumente şi motive în vederea studierii peisajului cultural rural şi evaluării sale
în general.
Introducere în categoria peisaj cultural rural
Termenul de peisaj cultural rural, în mediul ştiinţific, este utilizat ca parte componentă
a peisajului cultural. Dacă e să conturăm o definiţie a noţiunii de peisaj cultural rural, în primul
rând, îl asociem cu termenii sat, ruralitate şi notăm următoarea explicaţie: „peisajul cultural
rural reprezintă un spaţiu creat de către o comunitate de oameni, delimitat administrativ
şi cultural, iar în limitele sale, aceasta îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu specificul
caracteristicilor naturale oferite de acest spaţiu, tradiţiile de muncă şi solidaritatea socială,
moştenirea culturală şi spirtuală”. Un alt element caracteristic peisajului cultural rural
este determinismul geografic. Termenul respectiv a luat naştere în cadrul şcolii geografice
franceze, fiind promovat, cu precădere, de Paul Vidal de la Blache. Acesta menţiona că
„mediul geografic încetează de a mai fi un element brut al geografiei fizice, el devine un
mediu complex, rezultatul interacţiunilor multiple, unde omul are un rol crescând. Relaţia
om-mediu îmbracă forma “posibilismului” (“natura permite, omul dispune”)” [1, p. 27]. Un
alt argument ce demonstrează interdependenţa funcţională şi tipajul unui peisaj cultural rural
cu mediul natural este afirmaţia scriitorului francez Victor Hugo: “Vrei să cunoşti climatul
unui loc? Este suficient să te uiţi la acoperişuri: dacă-s înalte, vorbesc despre ploaie. Dacă-i
mereu soare, atunci vor fi plate, iar dacă-s încărcate cu bolovani, aşteaptă-te la vânt” [1,
p. 191]. Pentru înţelegerea adecvată a funcţionării peisajelor culturale, a personalităţii lor,
trebuie să se ţină cont de fenomenele culturale, de relaţiile lor funcţionale şi de dinamică
cu ceilalţi componenţi ale peisajului. Acest lucru se datorează gradului de conştientizare
şi de recunoaştere, la nivel internaţional, a importanţei conceptului de durabilitate, a
interacţiunii productive şi informative a naturii şi culturii, care rezultă în crearea unui peisaj.
Peisajul cultural rural prezintă relaţionar interacţiunea dintre elementul material şi cultural,
încât în rezultat se formează peisajul cultural, ca o totalitate a transformărilor, proces de
convieţuire, omogenizare, creare şi evoluţie a părţilor sale constituente. Fiecare element

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie Volumul 21 (34)

Dorina ONICA 167

este dependent de celălalt, creând o relaţie de existenţă reciprocă. Comunitatea este centrul
sistemului, dependent de factorul natural, care în cadrul peisajului cultural, este constituent
al patrimoniului natural. Tot comunitatea este creatorul, subiectul care, prin activitatea sa
creativă, estetică, tehnică, materială, constituie particularitatea culturii materiale. Punctul
superior sistemic al peisajului cultural este patrimoniul cultural material, ca expresie
spirituală, sufletească a comunităţii. De asemenea, prin patrimoniul cultural imaterial se
elogiază şi se exprimă patrimoniul natural ca sursă de inspiraţie. Iar patrimoniul material
este cel ce susţine şi asigură festiv manifestarea elementelor patrimoniului imaterial. În sens
teoretic, ruralul este o aşezare monocentrică şi monofuncţională, autarhică uneori. În cadrul
unui peisaj rural, are loc un proces de integrare a peisajului în sistemul de valori curente
şi la nivelul mentalităţilor individuale şi de grup. Aceste aspecte sunt studiate de geografi
într-un context mai larg şi prin conceperea lui ca o desfăşurare într-un anumit teritoriu care,
prin caracteristicile sale, poate să lase o puternică amprentă asupra comunităţii, iar aceasta,
la rândul ei, transformă mult teritoriul pe care îl locuieşte, corespunzător cu tradiţiile de
muncă şi specificul vieţii materiale.
Abordarea problemelor satului contemporan pornește de la premisa că înţelegerea
unui fenomen, fapt social, se regăsește frecvent în cauzele ce l-au provocat. Dacă la nivelul
comunităţii rurale actuale manifestările spirituale de ordin colectiv nu sunt atât de intense,
în satul contemporan ele rămân a fi repere încă destul de importante. Iar în acest sens,
tendinţele actuale în domeniu se cer a fi concentrate spre evaluarea peisajului cultural
locativ și direcţia de coordonare și evaluare a potenţialului patrimoniului cultural din
Republica Moldova; aspectul analitic comparativ al peisajelor naturale și al celor culturale,
care modelează satul; cum interacţionează, cum se completează, care este produsul final
al acestor interconexiuni și cum poate acest patrimoniu să fie valorificat calitativ. Satul e
necesar să fie înţeles ca loc de moștenire, transmitere și conservare atât a biodiversităţii,
peisajului natural, ca element al naturii, dar și al culturii, istoriei, luând în consideraţie
specificul comunităţii ce populează teritoriul dat. După cum observăm, noile abordări
și direcţii de cercetare ale peisajului cultural rural s-au focalizat pe probleme ivite din
conjunctura mai multor factori și situaţii. Dacă anterior cercetările erau concentrate
pe explicarea conceptului, clasificări, algoritmizări, elaborarea unor seturi de criterii la
care trebuie să răspundă un peisaj cultural, și ulterior demonstrarea validităţii peisajului
respectiv, în ultimii ani cercetările vin să ofere expliicaţii la schimbările care au survenit, să
aducă soluţii de salvare, protejare și menţinere, pe cât e posibil, a vieţii unui peisaj cultural
rural și, nu în ultimul rând, conștientizarea concepţiei că peisajul cultural reprezintă un
stil de viaţă, un mod de a percepe spaţiul, ghidat fiind de nevoi, emoţii și imaginaţie.
De asemenea, cercetările sunt concentrate pe argumentarea necesităţii cunoașterii și
conștientizării importanţei pe care o au peisajele culturale rurale pentru comunitatea
socială și ecosistemul natural. Deoarece menţinerea unei continuităţi funcţionale stabile,
care să coreleze cu tehnici, activităţi și procedee de creare, utilizare și amenajare a spaţiului
rural este foarte importantă pentru renașterea respectului faţă de sentimentul de identitate
locală (teritorială), a sentimentului de apartenenţă la o comunitate socială, și, nu în ultimul
rând, să ofere ample aprecieri estetice și contemplative „privitorului”, „străinului”, celui
care cunoaște spaţiul deschis în faţa ochilor pentru prima dată. În mod similar, cultura
este „modul de viaţă propriu unui grup de oameni, în circumstanţele unui anumit mediu
înconjurător, creat de om și format din produsele materiale și non-materiale transmise
de la o generaţie la alta” [2, p. 88]. În aceeași parametri, satul, ca peisaj cultural rural, este
produsul nu numai finit, deoarece el continuă în timp, dar și efectul utilizării resurselor
și adaptării unei comunităţi la acest spaţiu prin muncă, imaginaţie, norme și legi, dictate
atât de natură, cât și de om.

Volumul 21 (34) Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

168 PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

Drept concluzii la cele spuse mai sus, accentuăm încă o dată importanţa cercetării
peisajului cultural rural din Republica Molodva, privit ca un concept nou pentru acest
teritoriu, dar studiile realizate în mediul ştiinţific internaţional la tema respectivă sunt
binevenite în evaluarea peisajului cultural rural de la noi. În al doilea rând, peisajul cultural
rural este obiect de patrimoniu viu, mereu în schimbare, cu oameni care se adaptează
timpurilor, dar care încearcă să rămână fideli moşiei, spaţiului natural şi tradiţiei. Frecvenţa
pulsului unui peisaj cultural rural este asigurată de intensitatea calitativă a activităţii
comunităţii rurale, echilibrul stabil dintre ce oferă natura şi ce/cât exploatează omul; şi, nu
în ultimul rând, atenţia acordată din partea subiecţilor administrativi, politici, economici,
sociali şi culturali.
Argumente privind necesitatea studierii satului moldovenesc
prin prisma conceptului de peisaj cultural rural
După cum spuneam mai sus, termenul de peisaj rural desemnează suprafeţe terestre
dens populate, intens dezvoltate, nu sunt retrase din circuitul agricol pentru conservarea
lor într-o stare naturală şi, în acelaşi timp, include o varietate de caracteristici geologice şi
geografice, cum ar fi: terenuri agricole, păduri, pajişti, păşuni, râuri şi lacuri. Iar acţiunile
concrete de organizare a teritoriului se manifestă, cu precădere, în perimetrul vetrei,
spaţiu ce trebuie să asigure confortul optim pentru populaţie, prin armonizarea tuturor
componentelor teritoriului respectiv.
Satul e necesar a fi perceput “ca o realitate teritorială, o categorie geografică a
peisajului umanizat, fragment din marea arie geografică a oricărei ţări” [1, p. 16]. Iar pentru
Republica Moldova acest fragment este important şi ocupă 75% din suprafaţa ţării, iar
30% din populaţie [3] este concentrată în activităţi agricole. Pentru Republica Moldova
ruralitatea nu este doar o componentă administrativă, de organizare a teritoriului, dar
este cu precădere un „stil de viaţă”, „un mod de a gândi”, „o rutină specifică”. Dacă e să
privim în ansamblu topografic spaţiul rural, vom observa sate mai restrânse, compacte
sau răsfirate cu caracter propriu de organizare a teritoriului, sate omogene (înrudite) sub
aspectul formelor de activitate, de prelucrare a terenurilor, unele din ele prezintă chiar o
întrepătrundere pronunţată, prin faptul că subiecţii unui sat deţin şi exploatează terenul
apaţinând altei moşii. În asemenea situaţii observăm un caracter comun de cunoaştere
şi utilizare a unei toponimii, de percepţie similară faţă de unele puncte teritoriale. De
asemenea, satul este o categorie geografică umanizată din cadrul ţării, deoarece se dezvoltă
şi este continuă, indiferent de provocările ce vin asupra sa, tinde să rămână oponent faţă de
tot ce contravine normelor sale. Şi după cum spuneam că satul este o realitate teritorială, e
necesar să specificăm că această realitate antropică, culturalizată, este produsul şi totodată
expresia realităţii geografice, cu priorităţile ce le oferă. Iar în acest sens Simion Mehedinţi
clasifică satele, după felul muncii în: sate de plugari (cultura cerealelor), sate de podgoreni,
sate de băiaşi (mineri), sate de lemnari, sate de păstori. Luând prin analogie teritoriul
Republicii Moldova, notificăm că avem asemenea sate, la fel de concludente. În funcţie
de substratul pedologic, potenţialul hidro-atmosferic şi biotic, plasarea fizico-geografică
faţă de punctele antropice, particularităţile tradiţiei, peisajele culturale sunt particularizate
şi însoţite de un anumit tip de construcţii, de modelele agricole locale, de valorificarea
productivă a teritoriului, dar şi de manifestările spirituale ale populaţiei locale.
În lucrarea sa Sociologie urbaine et rurale, Jean Remy menţionează că locul devine
un decupaj spaţial la diferite scări [4, p. 105]. Iar satul este un decupaj spaţial de dimensiuni
mici în raport cu spaţiile urbane, dar mai aproape de caracterul spaţiului. Satul are un
univers mic propriu, în limitele căruia decurge lent, într-o ritmicitate armonioasă, cursul
firesc al lucrurilor. Într-un sens mai alegoric, satul este decupat din întreaga arie geografică

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie Volumul 21 (34)

Dorina ONICA 169

a ţării, şi asemeni unei piese de puzzle, îşi are locul său, bine stabilit în spaţiu. Am mai
putea menţiona că peisajul rural este parte sistemică în cadrul tuturor peisajelor culturale
care poartă caracter specific. El asigură şi menţine o bună parte a funcţionalităţii sistemului
geocultural, a ordonării şi sistematizării componentelor lui. Prezenţa ruralului în acest
sistem este vital, întrucât Republica Moldova este o ţară a satelor, mentalitatea şi percepţia
vieţii are un caracter rural. Iar noul economic, social, cultural nu este primit şi văzut ca
un intrus. Deoarece lumea satului primeşte acest nou, dar în concordanţă cu aşteptările,
nevoile, orânduirea logică a evenimentelor din viaţa satului, fără a atenta la integritatea sa.
Comunităţile rurale nu dispar, ele au o dinamică proprie de evoluţie şi o modalitate
proprie de acceptare a noului. În aceeaşi ordine de idei observăm că azi peisajul rural din
Republica Moldova este asemeni unui leagăn ce oscilează între vechi şi nou, modern şi
tradiţional, atitudine liberală sau conservatoare faţă de realităţile şi provocările timpului.
Aceste provocări sunt atât de natură economică, cât şi socială, culturală şi spirituală. Din
punct de vedere economic, progresele tehnice nu sunt străine în viaţa satului, ele sunt
primite deschis, întrucât contribuie la creşterea nivelului de trai al comunităţii rurale şi
la facilitarea muncilor agricole, dacă vorbim de activităţi concrete. Însă pe de altă parte,
prin această tehnicizare omul satului se îndepărtează şi contravine legilor naturii – sursa
sa de existenţă. Sub aspect social satul trece printr-o criză profundă, cauzată de procese
demografice, precum: îmbătrânirea populaţiei; depopularea spaţiului rural; tot mai mulţi
locuitori sunt plecaţi peste hotare, astfel satul devine un om bolnav, un invalid care are
nevoie de ajutor şi susţinere din partea celor plecaţi; tot mai pronunţat, de câţiva ani, este
evidentă deplasarea tinerilor spre oraş, astfel satul rămâne fără forţă de muncă. Alte două
provocări la fel de importante pentru peisajul rural sunt cele de natură culturală şi spirituală.
Anume sub aceste aspecte satul este cel mai vulnerabil. Această vulnerabilitate nu reiese
din incapacitatea sa de a se acomoda la noile tendinţe ale stilului de viaţă a comunităţii,
familiei; comportamentul şi normele între membrii comunităţii; dar este corelată
tendinţei oamenilor de la sat, de a fi ca cei de la oraş. Tipic pentru peisajul cultural rural
din Republica Moldova a devenit sintagma tot ce este vechi, nu este bun, este demodat. Dar
oare nu acest vechi, cum spun ei, a asigurat continuitatea şi stabilitatea comunităţii rurale,
a favorizat buna orânduire a proceselor culturale şi manifestărilor spirituale; a menţinut
relaţia dintre generaţii fără să transforme satul într-un kitsch, chip cioplit fără vigoare şi
frumuseţe? Peisajul cultural rural a devenit un carusel care se tot învârteşte, fără a cunoaşte
precis punctul de oprire. Însă nu trebuie de exclus faptul că, prin intermediul politicilor
de salvgardare şi promovare a patrimoniului cultural, se ajunge la focalizarea atenţiei
către lumea satului şi conferirea exponenţilor săi a rolului de a regândi, de a se implica în
cunoaşterea comunităţii din care vin. Însă într-o formă de ansamblu, acest compartiment
va fi abordat într-un alt studiu. În cele spuse anterior am trasat rezumativ provocările
peisajului rural din Republica Moldova, care ne atenţionează depre problematica satului
şi necesitatea studierii acestuia prin prisma parametrilor de peisaj cultural.
Mai sus, în articolul nostru, menţionasem aportul important al cercetărilor şcolii
gustiene asupra câtorva sate basarabene, iar în cele ce urmează vom aduce în atenţie câteva
argumente privind analiza şi reflectarea satului prin intermediul conceptului de peisaj
cultural rural. Se cunoaşte faptul că satele din apropierea fluviului Nistru au o aşezare şi
formă preponderent liniară, în concordanţă cu cursul apei. Însă caracteristicile de relief
au determinat unele particularităţi în ceea ce priveşte ocupaţiile, modul de amenajare a
spaţiului, cultivarea anumitor tipuri de culturi sau explorarea anumitor resurse naturale.
Aceste particularităţi sunt vizibile atât pentru satele din cursul superior al fluviului
(perimetrul Naslavcea-Rezina), cât şi pentru cel inferior (Dubăsari-Palanca). Satele din
nordul ţării, cuprinse în perimetrul sus-numit, au o pronunţată cultură de prelucrare a

Volumul 21 (34) Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

170 PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

pietrei, datorită importantelor resurse de calcar (piatra de Cosăuţi), granite, gabronorit,

etc., reflectată în edificarea construcţiilor. Reamintim că aici sunt amplasate importante
centre monastice rupestre, iar cadrul natural stâncos şi prezenţa pietrei în decorul faţadei
locuinţelor, izvoarelor, troiţelor sunt impunătoare. În cursul inferior apele Nistrului
devin mai liniştite, curgând în meandre puternice, iar în combinaţie cu un relief mai
domol, solul fertil favorizează practicarea legumiculturii, pomiculturii, pescuitului. Nu
în ultimul rând, temperaturile prielnice (zilele însorite) sunt binevenite cultivării viţei de
vie. Peisajele culturale rurale din acest perimetru se întind pe câmpii fertile foarte bine
valorificate de om. Monografia Olăneşti, de Boris Malski, surprinde interdependenţa
om-mediu: „Vom mai observa că şi ocupaţiunile lor sunt consecinţe a mediului fizic în
care trăiesc... Viaţa ţăranului de la Olăneşti se învârte în jurul problemei luptei între om
şi natură: întrucît viaţa economică a ţăranului de la Olăneşti depinde de mediul fizic, şi
întrucît mediul fizic este influenţat (ameliorat, transformat) de om şi cari sunt rezultatele
eroicei sau laşii bătălii (deci întrucît omul ofensiv a învins mediul defensiv) [5, p. 526].
Chiar dacă nu este utilizat termenul de peisaj cultural rural, afirmaţia citată redă foarte
bine interdependenţa activă şi produsul activităţii umane între specificul fizic al teritoriului
şi condiţiile oferite de acesta. Sunt bine-venite informaţiile oferite de studiul Nişcani şi
Iurceni, unde sesizăm iarăşi o particularitate rezultată din condiţiile naturale. Astfel,
Pavel I. Guja menţionează: “Clima cu factorii ei (temperatura, vînturile şi precipitaţiunile
atmosferice) este aceea care determină şi hotărăşte pe om să-şi facă o anumită locuinţă
şi de a se hrăni în anumit fel. Totodată, acest mediu geografic îi hotărăşte felul muncii
şi întreaga sa gospodărie, formând pe fiecare om cu anumite însuşiri şi caractere” [6, p.
34]. Nişcani, ca şi alte sate amplasate în perimetrul suprafeţelor masive de pădure, se
caracterizează printr-o frumoasă şi veche tradiţie de prelucrare a lemnului, exprimată
atât material, cât şi spiritual. Şi aici aducem următorul argument: “mediul fizic de codru
din Podişul Moldovenesc a întipărit în firea nişcănenilor o mulţime de caracteristice
de traiu, atât din punct de vedere a aşezărilor, al locuinţelor, al uneltelor de lucru, cât şi
al înfăţişării fizice şi al tuturor manifestărilor în societate” [6, p. 54]. Un alt exemplu îl
reprezintă satul Iurceni, cunoscut ca important centru de olărit. Pentru locuitorii acestui
sat, olăritul a reprezentat o îndeletnicire la domiciliu (atestată pe la 1790), dar şi o formă
de imprimare a motivelor naturale, spirituale, filozofice, exprimând universul natural şi
spiritual al comunităţii respective. Astfel, în articolul “Manifestări economice la Iurceni şi
Nişcani”, profesorul T.Al. Ştirbu subliniază: „În apropierea Iurcenilor, pământul devine
argilos (alb, roşu şi galben), oferind material bun pentru olărit şi cărămidărie” [7, p.
242]. În spaţiul rural tradiţional, activităţile agricole de cultivare a plantelor, de creştere
a animalelor, de viticultură, de cules al viilor, de vânătoare, activităţile meşteşugăreşti,
pescuit sunt însoţite şi realizate în limitele tradiţionalului. Aceste tradiţii au devenit, pe
parcurs, puncte de reper solide, fiind transmise din generaţie în generaţie. Consecutiv, am
nominalizat doar câteva situaţii concludente ale particularităţilor specifice ale unor peisaje
culturale rurale de la noi, pentru a aduce un argument de a conştientiza că peisajele rurale
din Republica Moldova au tradiţie, continuitate, funcţionalitate, şi un ritm armonios prin
care îşi asigură specificitatea.
După cum am observat, toate argumentele, situaţiile menţionate au fost aduse
pentru a demonstra, încă odată, că relaţia om-loc este una de o înaltă prerogativă în
conturarea, reprezentarea, funcţionarea unui peisaj rural. Satul este o identitate geo-socio-
culturală, deoarece încorporează un spaţiu geografic bine conturat, funcţional, în limita
unor prerogative sau insuficienţe naturale, conjugate cu predispunerea şi abilitatea omului
de a beneficia de ceea ce stăpâneşte; un spaţiu unde totul se face cu sens, cu bun gust,
exprimate prin originalitatea, imaginaţia creativă a omului. Natura realizează un puternic

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie Volumul 21 (34)

Dorina ONICA 171

impact asupra omului, iar aceasta în funcţie de dibăcie, cunoştinţe şi tehnici − transpune
relaţia în efect, se întoarce spre natură cu un produs trecut prin procesul de culturalizare.
Drumul existenţei unui peisaj cultural rural este supus unui şir de transformări, provocări
ce poartă amprenta unei generaţii ce locuieşte şi munceşte teritoriul dat într-un anumit
interval de timp. Dar fiecare generaţie moştenitoare are datoria de a păstra, continua într-o
formă cât mai aproape de originalitate ceea ce a moştenit. Astăzi, pentru reprezentanţii
peisajului rural, ai mediului politic şi academic din Republica Moldova, este momentul
să reconceapă priorităţile de susţinere a spaţiului rural şi să-şi focalizeze atenţia spre acest
teritoriu.
Bibliografie
1. Vert C. Geografia populaţiei și așezărilor umane. Timișoara: Universitatea de Vest
din Timișoara, 2000. 306 p.
2. Mihu A. Introducere în sociologie. Cluj Napoca: Dacia, 1992. 220 p.
3. Primul recensămînt general agricol desfășurat în Republica Moldova. www.statistica.
md (accesat la 06.08.2014).
4. Remy J., Milieu L. Raport social et conflit. In: Sociologie urbaine et rurale. Paris: Ed.
L’Harmattan, 1998. 399 p.
5. Malski B. Olănești. Monografie sociologică a unui sat de pe Nistru. Vol. 2. Cetatea
Albă: Tipografia de pe lângă Prefectura jud. Cetatea-Albă, 1939. 623 p.
6. Guja P. I. Natura și Omul la Nișcani (observări antropogeografice). În: Buletinul
Institutului Social Român din Basarabia (s. Nișcani și Iurceni). Tomul I. Chișinău: Tiparul
moldovenesc, 1937.
7. Știrbu T. Al. Manifestări economice la Iurceni și Nișcani. În: Buletinul Institutului Social
Român din Basarabia (s. Nișcani și Iurceni). Tomul I. Chișinău: Tiparul moldovenesc, 1937.
Abstract
THE RURAL CULTURAL LANDSCAPE FROM THE REPUBLIC OF MOLDOVA:
CONCEPTS, PROBLEMS AND ARGUMENTS FOR RESEARCH. The space, shaped as a
territory and spiritually, reflects the world where man lives, thinks, conceives and imparts
his/her life, along with all its constituent parts. This paper aims to formulate problems and
bring several arguments concerning the necessity of studying the rural cultural landscape
from the Republic of Moldova. For this purpose we have made an overview of the situation
in this field and have revealed the conflictual aspects that determine the framework of the
problems. The main idea, briefly, consists in the fact that the study of the rural cultural
landscape is closely linked with the necessity of supporting rural spaces, by assessing their
role and contribution in maintaining a harmonious relationship among man, community
and the environment where they live. Viewed from an ethnic and ethnological perspective,
the village situated between rivers Nistru and Prut is a vivid museum of the culture, labour
and spirituality of this people. It is the place where past can still be seen, being updated
through spaces, buildings, settlements, communities, social memory, present as social values
in daily life, not neglecting its most important and relevant features.
Keywords: culture, natural environment, landscape, cultural landscape, rural
landscape, village, space.
Cercetător ştiinţific stagiar, Secţia Etnografie, MNEIN

Volumul 21 (34) Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie