Professional Documents
Culture Documents
Ionel Teodoreanu
CRĂCIUNUL DE LA SILIVESTRI
ISBN 973— 9119— 25—^5
IONEL TEODOREANU
CRĂCIUNUL DE LA
S IL I V E ST R I
ROMAN DE D R A G O S T E
E D IŢIA III
în g r ij i r e a e d iţie i:
V A L E R I U C A M P EA N U
E D I T U R A T R I B U N A C RA IO V A
PARTEA întâia
ANIŞOARA VI NE
CAP. I.
CAP. II.
CAP. III.
CAP. V.
— N e iu le .. .
Tăceau de atâta vrem e alătu ri, încât num ele lui îl
nelinişti ca sem nul unei prim ejdii. întoarse capul spre
Anişoara, cu o expresie caracteristică rap o rtu rilo r lu i cu
dom nişoara Neam ţanu. î n tr ’adevăr, ea îi vorbise. Şi dacă
nu i-a r fi văzut obrajii, încă pătaţi de p u rp u ra care-i
ardea pe gură, şi dacă n ’ar fi stat alătu ri de ea pe covor,
ar fi fost convins că va auzi in strucţiuni profesionale.
— V reau să vorbim serios, Neiule.
Aha! Nelu îşi stăpâni u n oftat, şi involuntar îşi drese
glasul.
A nişoara zâmbi.
— Nu despre ce s’a întâm plat, Neiule. V reau să-ţi
propun o afacere; să ne căsătorim.
Capul lui N elu se ridică brusc spre ea, cu o vădită m i
rare alarm ată.
— A sta-i prem iza, Nelule, n u concluzia. îţi propun o
afacere, n u fac un şantaj. Eşti liber să accepţi sau să re
fuzi, Spun în tr ’adins afacere, ca să exclud dela început
orişice legătură cu ceiace s’a întâm plat, şi doream de m ult
să se întâm ple. Pişti am antul m eu. întâiul, O spun cu
m ândrie, fiindcă am avut tăria să aştept u n b ărb at ca
tine, deşi tru p u l m eu dorea de m ult să cunoască dragos
tea. N’am cedat nim ănui, nu fiindcă su n t virtuoasă, nici
din prudenţă. S unt perfect conştientă de frum useţea tr u
pului m eu. M i-a afirm at-o oglinda de când eram mică,
iar dela treisprezece ani, toţi ochii b ărbaţilor întâlniţi. . .
E ra curios m odul ei de-a vorbi despre frum useţea ei,
ca despre altcineva, cu u n ton constatativ, contabil.
— . . . U n astfel de tru p n u treb u ia -să apar ţie decât
unui bărb at ca tine T rupurile noastre sunt egale în faţa
frum useţii. Suntem fiii ei gemeni, deci suntem fraţi.
N elu zâm bi; şi m ăgulit şi jen at şi ironic.
— De ce zâm beşti? Nu ne-aude şi nu ne vede nim eni.
IiT clipa asta vreau să fiu străvezie p e n tru tine. îţi spun
exact ce gândesc. Suntem o pereche superbă. Pe-o plajă,
;n costum de bae, sau la un bal, sau în tr ’o sală de teatru ,
sau pe stradă, noi doi alături eclipsăm pe ceilalţi, ori-
cine-ar fi. De asta te-am aşteptat încă în ain te de-a te cu
noaşte. N u de geaba sunt fată de ţăran, Nelule. Ş tiu să
rabd, ştiu să aştept. Am fost castă — tru p e şte până astăzi,
u ite tocm ai în ajunul C răciunului, — adăugă ea Cu preci-
ziune, după ce aruncă o privire pe calendar. . .
Şi lui N elu îi veni să adauge: ,,Ora zece fără douăzeci
şi cinci‘'h
— . . .deşi îm plinesc douăzeci şi cinci de ani, c’un an
m ai m ult decât tine, — fiindcă p ân ă la tine n ’am găsit
nici-un bărb at căruia deschizându-i tru p u l m eu, să nu
fi avut im presia ori că i-1 vând, ori că i-1 dau bacşiş. Şi
am avut perfectă d rep tate aşteptând. Ce m agnifică e
dragostea cu tine!
O ricât de m ăgulit ar fi, u n b ă rb a t sup o rtă cu greu
astfel de elogii, — îh vorbă. Nelu reacţionă, în trerupând-o.
— Ullysse a câştigat Troia, d ăruind troenilor calul de
lem n plin cu soldaţi.
— A nişoara v rea să-l capteze pe N elu făcându-i com
plim ente, u rm ă ea pe acelaş ton.
Se scutură cu o bruscă mânie.
—• Prostule! De ce nu vrei să piâcepi? De, ce vrei să
te socot p rin tre b ărbaţii de duzină care cred că le spui
adevărul, num ai când îi m inţi? T u nu vezi, de treizeci de
ori prost şi îngânfat ce eşti, că-ţi spun lucruri pe care o
fem ee le gânde.te num ai, când e singură cu ea? T u nu
v e z i.. .
D ar îşi învinse şi m ânia şi spovedaniile ei. Făcu o
pauză. îşi aplecă bărbia pe m âinile îm binate, şi începu
calm ;
— V rasăzică iată ce-ţi propun: să ne căsătorim . Căsă
toria în prim u l rân d e un pat comun. Acolo se nasc su r
prizele şi dram ele. Pe-acest p a t care e tem elia ijitim ă a
căsătoriei, tu şi cu m ine, ai văzut. ..
A vu iar u n gest orgolios cu tot tru p u l.
— .. .suntem egali. Suntem predestinaţi acestui pat
anic. Dar, ai putea să-m i obiectezi tu, putem avea acest
pat unic şi fără să ne căsătorim . R ăspund: nu. Să conti
nuăm deci, după această precizare utilă. Ce eşti tu? Un
băiat frum os — lasă, se încruntă ea, răspunzând gestului
lui de apărare glum eaţă, — un băiat frum os, reluă ea
voluntar, — şi voinic, care a făcut sporturi şi ceva u n i
versitate. Nu m ultă, Nelule. Suficientă ca să treci prin
ea, n u ca să in tri la p alatu l de Ju stiţie. H abar n ’ai de
D rept. Eşti un diletant, desgheţat la m inte şi cu oarecare
talen t oratoric. Lăsat de capul tău vei face chefuri, —•
cum a i făcut astă noapte; — n u te m ira, şi clopotul M itro
poliei ştie că te-a u condus prietenii cu lău tari până la
Bae. Vei face chefuri vrasăzică ca să-ţi treci noaptea în
cepută în fiecare seară la restau ran t, cu prietini, cu lă u
tari şi cu fem ei. Ia r ziua te vei duce la Tribunal, cu
geanta subţioară, um blând mai m u lt după noile secretare
decât după clienţi, fiindcă e m ai distractiv, şi tu vrei să
te distrezi. Din când în când vei avea câteun mic succes
la C urtea cu Ju ri, de pe urm a căruia te vei m ai
alege cu vre-o două-trei adm iratoare. La tribu nal, aşa
cum eşti pregătit, e greu să ai succese. S pirit practic n ’ai.
Econom nu eşti. Am biţios nu eşti. Studios nici atât. Dacă
n ’ai lucra în acest birou, habar n ’ai avea care sunt revis
tele de D rept del.i noi. D iletant, în tr-u n cuvânt, adică
am ator de succese facile în profesie, m u lţu m in d u -te cu
câştigurile strictului necesar, — n u profesionist, pasionat
de m eserie, capabil de eforturi susţinute, cu sacrificiul
com odităţilor im ediate şi al agrem entului zilnic. Cu ast
fel de înzestrare, Nelule, vei fi băiat până când chefurile
.si m âncarea te vor face gras şi puhav, iar până atunci
şi de atunci încolo, vei fi u n m odest avocat de judecă
torie şi poate u n avocăţel provincial de C urte cu Ju ri, cu
succese înregistrate de u n ziar lo c a l.. . Şi poate, cine ştie,
dacă ai in tra în politică ai ajunge în categoria dep u taţi
lor care latră fiindcă nu pot să m uşte. Şi uitasem :, mai
este clubul. Eşti predestinat jocului de c ă r ţi.. .
— Un rechizitor, Anişoarâ!
— O oglindă, Nelule, niciodată n u face u n rechizitor
decât acelor care au nevoe de apărare. D ar săi lăsăm
vorbele. Ce-ai putea să-m i obiectezi tu m ie la cele spuse?
Că te-ai distins In profesie dela prim a pledoarie, câşti
gând un proces la Juraţi., Şi că efectul im ediat a fost an
gajarea ta ca secretar de către un avocat ilustru. Mai
dintâi: succesul tău dela J u ra ţi n u înseam nă nim ic în
sine. Ju ra ţii, oam eni de treabă, cu copii care se zbat şi
ei în g reutăţile începutului, au văzut u n b ă ia t tâ n ă r şi
sim patic, d eb utant necunoscut. Ş i-au spus: „Hai să-i fa
cem băiatului o plăcere, mai ales că nu dăm nim ic din
pungă'b Şi ţi-au dat ţie o achitare, — dar de casă nouă —■
nu clientului tău a cărui vinovăţie n ’ai izbutit s’o înlă
turi. Dealtfel, pledoaria ta a fost o coadă de păun pentru
cucerirea mea. A ltăceva nu te preocupa. Aşa-i?
N elu zâmbi.
— Am câştigat.
—- Eşti tare naiv dacă iţi închipui că un b ă rb a t ca
tine are nevoe de elocvenţă p en tru a cuceri o fem ec ca
mine! Dar asta n u interesează. N um ărul doi: angajarea
ta. . .
A nişoara îl privi lung, îi dezm ierdă p ărul şi zâmbi.
— N e-am înţeles. Prostule, te-aşi fi angajat şi cu şase
mii de lei, dacă ai fi rezistat. D ar profesional vorbind, nu
faci m ai m ult de-o m ie de lei pe lună. Eşti u n debutant.
A tât. Ce-ai m ai putea să-m i spui? Că te poţi căsători cu
o fem ee bogată. Da, D ar cu una singură. Căci după ce-i
vei bea, m ânca şi chefui averea, calităţile care ţi-au adus
acea avere s’au dus cu ea, aşa că altă dotă nu m ai poţi
căpăta. Vrasăzică, Nelule, asta-i valoarea ta, să spunem ,
acesta-i aportul tău în afacerea pe care ţi-o propun. Acuma
vine rân d u l m eu. Ce sunt. eu? o fată frum oasă, dar cu un
an m ai m are decât line, având desigur o rep u taţie dubi
oasă, tocm ai din cauza genului m eu de frum useţă. Nu
am nim ic pur, inocent, virginal în fiinţa mea. Nu inspir
nim ărui sentim ente de m adonă. B ărbaţii m ă doresc tr u
peşte, şi judecându-m ă subiectiv, după dorinţa pe care
le-o inspir, îmi fac o rep u taţie care-i defineşte pe ei, dar
care în„ ochii lum ii pare că m ă defineşte pe mine. P e n tru
colegii m ei su n t m etresa lui A rişteanu. Num ai aşa îşi
explică ei auto ritatea de care m ă bucur în acest biurou.
N ici-unul însă, nu bine-voeşte să vadă că sunt deşteaptă
şi m uncitoare ca o fem ee urîtă. Şi că prezenţa m ea în
acest biurou, înseam nă o înzecire a câştigurilor. D ar cum
am ajuns aici? F oarte sim plu, şi foarte norm al. Când m ’a
în tâln it acum trei ani în P alatul Justiţiei, cu servieta sub
braţ, A rişteanu a văzut în m ine o m etresă ideală. M ’a
ang ajat im ediat crezând că face o adm irabilă afacere
erotică. Şi spre m area lui surpriză, şi-a dat seam a im ediat
că angajându-m ă, făcuse o adm irabilă afacere financiară
şi j"uridicâ. Că n ’a ren u n ţa t la m ine e 'sigur. D ar l-am
deprins să se m ulţum ească cu isprăvile optice. A rişteanu
nu e un porc m istreţ; e p u r şi sim plu. A şadar sunt vulne
rabilă, subt rap o rtu l reputaţiei. D ar şi Achille, ca să
vorbesc ca fine, avea u n călcăi vulnerabil. Lăsând deci la
o p a rte reputaţia, ce sunt? A nişoara Neam ţu. Nume n ’am.
T ata e crâşm ar la T ârgul-N eam ţ. ,, La N em ţanu“. Are
zece copii. Şi m am a şi tata sunt oam eni frum oşi şi ro-
Duşti. Eu sunt m ult m ai fină decât ei, dar le seam ăn. Iţi
spun asta, fiindcă vreau să ştii că frum useţea m ea e du
rabilă: e corolarul ered itar al sănătăţii şi frum useţii unor
oam eni dela m unte, n u u n accident m aladiv. La douăzeci
şi cinci de ani eu n u pot soutiengorge. A rată-m i m ulte
fete de optsprezece ani care să vie a lă tu ri de m ine în
aceiaşi oglindă. . . La părinţii mei am învăţat de m ică să
preţuiesc banu şi m unca, şi să mă bucur de ceiace am,
nu să m ă întristeze de ceiace n ’am. în vacanţă, când mă
întorceam dela liceu, şedeam la casă, prim ind banii, .'i’am
fugit cu nici-un ofiţer şi cu n ici-un boer, deşi clientela
•de vară a m ănăstirilor cunoştea faim a fetei lui N em ţanu
şi deşi prim eam de pe atunci bileţele şi propuneri ca o
vedetă de cinem atograf. Şedeam la casă, fiindcă ştiam şi
eu şi tata, că o fată frum oasă atrage clientela, dar nu ac
ceptam allăceva decât privirile şi banii consum aţiilor,
care in tra u to t m ai m ulţi în. crâşm a noastră. In liceu,
A nişoara N em ţanu n u visa: învăţa. în v ăţa lacom, zi şi
noapte, bucherea. învăţam ca o fată cocoşată, pistruiată
şi cu ochelari, deşi am fost m ereu frum oasă la toate vrâs-
tele. Aşa am învăţat, chinuindu-m i lim ba ru rală, să pro-
nujiţ corect franţuzeşte, să cetesc nem ţeşte şi englezeşte,
scriind fără greşeli de ortografie, şi să m ănânc altfel
decât învăţasem dela părinţi. Am eşit întâia la bacalaureat,
fără ca nici-o fată şi nici-un băiat să poată spune că din
cauza frum useţii. D esigur c’am tu lb u ra t pe m ulţi profesori
exam inatori, dar tot a tâ t de sigur e că am .acrit şi pe
m ulte profesoare din comisie. Şi totuşi, com pensând una
cu alta, m edia m ea a fost cea m ai m are. Apoi la u niversi
tate am in tra t la D rept, fiind în acelaşi tim p im piegată
la o grefă. Am cunoscut astfel atm osfera şi dedesubtu
rile P alatului, înainte de-a fi avocată. în U niversitate am
m.uncit şi m ai dur. I n tr ’un Căm in în care m ajoritatea co
legilor învăţau fredonând canţonete şi făcându-şi unghiile,
în tre o prelegere şi un cinema, eu toceam sculându-m ă
la cinci şi cirlcându-m ă la douăsprezece. Am lu a t bile
albe cu distincţie la Roman. Şi în avocatură, după cum
ţi-am spus, am călcat cu d reptul dela început. Acuma,
Nelule, am o situaţie. Sunt conducătoare efectivă a ace
stui biurou. Câştig m ult: peste douăzeci de m ii pe lună. . ,
II privi d rep t în ochi, zâmbind, în tro , pauză festivă.
E ra tot atât de m ândră de cifra câştigului, ca şi de sânii
ei.
— . . .Clientela bogată mă cunoaşte. M arii faliţi mă
consultă ca şi pe M aestru, cu o încredere egală. Recunosc,
N elule: n ’am talentul si strălucirea intelectuală a M aes
trului. A spectul estetic al avovcaturei, care abundă la
el, mie îmi lipseşte. A m ' în profesie, viziunea practică a
evreilor. S unt u tilă clientului, poate m ai utilă decât Ariş-
teanu care e lăsător, neglijent şi capricios. El e o casă de
lux, la modă. Eu sunt o casă de încredere. . . Iată, Nelule,
care-i aportul m eu în afacerea pe care ţi-am propus-o.
Tot ceiace n ’ai tu, deocam dată cel puţin, am eu. Bani,
energie, com petenţă, seriozitate, clientelă. A lături de m ine
vei deveni u n om m ândru de tine. D ezordinea ta dile
tantă, va deveni elan u til alături de m ine. Olandezii au
făcut d in t-’o m laştină o ţară. Eu pot face din tine un om.
Condiţia ta su n t eu . . . A sta din punct de vedere exclusiv
practic. Presupune, Nelule, că o fem ee lipsită de fru m u -
seţă, dar vrednică, sănătoasă şi nerespingătoare, ţi-a r face
o astfel de propunere. Ar fi greu s’o respingi. Ai prim it-o,
te-ai căsători, dar ţi-ai înşela nevasta. C ăsătorindu-te însă
cu m ine, îţi aduci în pat şi o am antă pe care cu greu ai
putea s’o m ai găseşti. N u ţi-am - ascuns nimica, Nelule.
Îmi cunoşti tru p u l, m intea şi viaţa în liniile esenţiale.
Nu cred că există căsătorii în care târgul să fie m ai cin
stit decât acesta. Iţi propun o afacere solidă şi durabilă.
Spuneam : căsătoria e dintâi un pat comun. Optzeci la
sută d in tre oam eni află aceasta, tocm ai după cununie.
Se iau fiindcă ,,se iubesc^b D ar iubirea nu e o stare de
luciditate, ci tocm ai o re n u n ţa re la luciditate, u n in te ri
m at al inim ii. Când spui că ţi-ai cum părat o casă fiindcă
ţi-a plăcut, asta înseam nă că ai verificat în prealabil
dacă ţi-e utilă, dacă nu-i um edă, dacă nu-i prea scumpă,
aşa că satisfacţia suplim entară a plăcerii e corolarul unui
concurs de folosuri constatate. Căsătoriile din dragoste
răstoarnă tocm ai în tr ’o afacere m ai im portantă şi mai
gravă, acest procedeu elem entar. E caşicum ai cum păra
o casă după ce ai resp ira t liliacul înflorit la gardul ei,
stând pe banca dela poartă. Ţ ăranul m ăcar e mai practic.
El ia o fată fiindcă e gospodină şi are zestre. . . R ezum ând,
Nelule, constat că aportul m eu în această afacere e m ult
superior aportului tău. Egali trupeşte, pentru rest tu îmi
aduci o virtu alitate, pe câtă vrem e eu îţi aduc un viitor. . .
F ăcu o pauză. Cu toate că faţa ei era foarte concen
tra tă — ca a unui avocat în clipa suprem ă când îşi în-
chee pledoaria, cercetându-şi m intea dacă n ’a omis ceva,
— ochii ei avură o privire vagă.
Se scutură, alungând parcă o preocupare străină, şi
vorbi cu-acelaşi ton calm :
— Ai putea, Nelule, să-rai pui o în treb are: Bine, Ani-
şoarâ, tu care vorbeşti ca un adevărat m isit, dacă pentru
tine nu sunt o afacere atât de strălucită, atunci de ce-o
faci?. . . Acesta, Nelule, e secretul m eu. ..
Şi ridicăndu-se de lângă el se duse Iar la gura sobei.
CAP. VI.
CAP. VIII.
„ . .. Eu te sărut. Roro".
„Dragă Nelule,
CAP. IX .
CAP. X.
CAP. XI.
CAP. XII.
CAP. XIII.
CAP. XV.
CAP. XV I.
CAP. XVII.
CAP. XVIII.
— A tunci să taci.
T ăcură îndârjiţi.
— Să taci şi tu, reveni Grigri.
T ăcură ca două oale care fierbe alături.
Apoi Roro luă pe rân d subsem natele botine, galoşi şi
şoşoni, rân d u in d u -le alătu ri de-ale ei la gura sobei. Pe
urm ă, ostentativ, se spălă pe m âini şi se sui în pat.
— Eu sting.
Stinse lum ânarea.
—’ N oapte bună.
G rigri şedea în, dâra jaru lu i din sobă, la răspântia
d in tre frică şi dem nitate.
— A scultă, Roro, vrei să-l aşteptăm îm preună?
— Pe cine?
— Pe cine ne-aduce jucăriile la noapte.
— Pe Moş Crăciun?
— Pe m am a, pe altcineva, pe cine ne-aduce jucă
riile. . .
—■ Moş Crăciun.
— Vrei?
— V reau. Poftim . Vezi să nu-1 calci pe Jo; ştii, când
doarm e e foarte nervos.
G rigri se sui în patul lui Roro. Se ghem ui la picioa
rele ei, cu spinarea la părete. Roro îi oferi o pernă şi
pledul de peste oghial.
— Vrasăzică stăm la pândă, — începu Grigri.
— Stăm , dacă vrei.
— Şi dacă n u -i Moş Crăciun?
—■ E Moş Crăciun. El vine din cer, in tră pe horn. . .
Ochii lui Roro se opriră lung asupra jaru lu i din so
bă. Lem nele arseră. în fundul, sobei,- departe ca o pă
d u re din care vine noaptea, era um bră. Apoi începea ca
o alee de toam nă în am urg, jarul.
— . . .Moş C răciun vine după ce se stinge jaru l din
s o b ă ...
G rigri privi jarul. G ura sobei era m are deodată ca un
apus de soare. Şi’ndată. gura sobei era m ai m ică decât
un licurici. J a ru l se desfăcea ca o coadă de păun cu ochi
de rubin, ş’apoi abea se zărea, ca, o gâză roşie, ca bum -
buruzul de pe frunza de vie.
G rigri clipea des.
Căscă adânc.
— Nu dormi, Roro. .
Oftă.
■
— Moş C răciun are barbă albă. ..
— T ot ninge, — vorbi G rigri ra r şi nedesluşit, cu
toată ninsoarea pe gene.
Apoi cu bărb ia în piept.
Apoi cu tâm pla pe pernă.
Roro zâmbea. Parcă privea soarele cu ochii închişi.
Nu dorm ea, fiindcă fiecare bătae de inim ă o legăna ca’n
scrînciob pe subt soare, şi spunea: ,,Nu dorm, nu dorm ,
n u dorm. A ştept pe Moş C răciun“ . Dar adormise.
Şi Grigri, cu buzele întredeschise.
Căci de când arde focul în sobă şi de când. fulgii cad
din cer, toate sentim entele care l-au pândit pe Moş C ră
ciun, au adorm it cu gândul la el, fiindcă singurul drum
al m oşului e pe subt pleoapele copiilor nopţii lui.
Aşa că în lum ina ca de candelă a jaru lu i to t m ai
spuzit, num ai ochii Maicei D om nului m ai vegheau des
chişi prin veacuri, şi p arcă zâm beau, fiindcă deasupra
casei ei de lem n bisericesc, ca subt o streşină, sufletul
copiilor îşi făcuse cuib în tr ’un contract, venind să ţie
tovărăşie lui Isus în noaptea C răciunului.
CAP. XIX.
CAP. XX.
CAP. XXI.
CAP. XXII.
CAP. X X III.
CAP. XXIV.
CAP. XXV.
CAP. XXV.
MANUELA TRE CE
CAP. I.
CAP. II.
■
— P apa Nel, nu vii cu noi?
— Nu,' R ăducule, eu vin pe jos încet.
A nişoara se sui la volan.
— Nu ’ntârzia, Nelule. La nouă R ăducu trebuie să fie
în pat.
— Dum inecă, m am ă! protestă el anticipativ.
A utom obilul porni la vale fără m otor, căci A nişoara
n u irosea benzina. M âna copilului flu tu ra ca din tre n spre
cei răm aşi pe peron. N elu-i u rm ări cu privirea până când
dispărură, lăsând o lungă clăbucire de colb p rin tre teii
Copoului. P orni şi el. M ulţim ea se revărsă din parcul
sportiv, discutând în g u ra m are, com entând, aprobând,
criticând, gesticulând, ducând m ai departe lu p ta picioa
relor cu m ingea, în vorbe, gesturi şi priviri. T ram vaele
care plecau la vale erau lu ate cu asalt. M irosea a colb, a
frunză şi a gloată de prim ăvară. Treceau fetişcane năd u
şite, roşii şi fălcoase — adevărate flăcăoaice ale fem ini
tăţii — îm brăcate în rochii verzi, galbene, m auve şi roz,
călcând strâm b în pantofii noi şi strâm ţi din care piciorul
dospea chinuit. P e urm a lor, cu zăngănit de sabie şi zor
n ă it de pinteni, capele strâm be şi u n fir de iarbă m ozolit
în tre dinţi, m ilitari cu galoane de lână galbenă, răsp â n
deau m irosuri de toval. Liceenii aveau capul gol: unii cu
obrajii um flaţi de copilărie, în uniform e de m are ţin u tă,
cu pantalonii cucueţi la genunchi; alţii ca m ustăcioare,
coşuri, glasuri răg u şite şi p riviri m agnetizate de pulpele,
şoldurile şi sânii fem eilor întâlnite.
Fiecare pas era o explozie de colb. G rupurile lăsam
valuri, ca turm ele în zile de arşiţă.
In răstim .puri, după o scurtă şovăire nedum erită, por
nea câte un salu t adânc în d reptul lui Nelu. Salut adre- ■
sat avocatului A ntohi, recunoscut cu m irare p rin tre pie
tonii populari ai Dum inicei.
O dinioară, când pleca de pe te re n în oraş, înconjurat
de echipă, u n m u rm u r necontenit îl întovărăşea. Ochii se
aprindeau în calea lui. Auzea: „A stă-i Nelu, căpitanul e-
chipei“. U neori era ban d ajat la cap, alteori şchiopăta, al
teori n u-şi p u tea m işca braţul. T ot tru p u l era ars de lu p tă
şi fierbinte ca o cărăm idă atunci scoasă din cuptor. Avea
în gură acreala lăm âilor şi presim ţirea prim ei halbe dată
duşcă pe gât. Iar polul din buzunar, dacă îl avea," necheza.
Acum era cel singur om din această m ulţim e de p ri
m ăvară. îl cuprindea o mielancolie de fantom ă revenită
pe locul faptelor vieţii. A lţi copii, alţi tineri, alte echipe
d-a foot-ball, alţi studenţi. Şi am intirea lui, p ă stra tă încă
pe câm pul sportiv, îi dădea im presia unei cenuşe ră s tu r
nată d in tr’o u rn ă funerară.
Căci el cel de acum era altul decât acela. In buzele
jucătorilor şi pe iarba de prim ăvară care-şi aştepta m ânjii,
num ele lui gol, Nelu, răsunase straniu.
Acum era „m aestrul A ntohi“, ,,dom nul A ntohi“, ,,dom
nul avocat A ntohi“ , ,,colegul A ntohi“ , P apa Nel p e n tru
Răducu, şi Nelu p e n tru Anişoara.
Nelu? Care Nelu? Acela? Nu. Acesta.
F ără să-şi dea seam ă, paşii lui, lăsaţi în voe, se în
d rep tară spre casa A rişteanu, luând u n drum de odinioară.
Sim ţea nevoia lui Roro. Şi ea era altfel tân ă ră decât el.
C urat tânără, în gloria adolescenţei. Cu toate acestea, era
poate singurul lui cam arad. Ceilalţi de odinioară, de pe
câm piile sportive, din universitate şi dela chefuri, in tra
seră ca şi el în viaţă şi în vrâstă. Avea cu unii d in tre ei
raporturi, dar determ inate de interesele prezentului; tre
cutul apărea uneori aluziv şi în treacăt. P rezen tu l dom nea.
Pe câtă vrem e cu Roro parcă ar fi copilărit îm preună.
legaţi num ai de am intirile vacanţelor comune. O vedea
rar. D upă căsătorie, pe nesim ţite, A nişoara, sau viaţa, îl
îndepărtase de A rişteni. A nişoara şi cu el deschiseseră u n
biurou de avocatură al lor, părăsindu-1 pe-al lui E rnest
A rişteanu. Foştii secretari deveniseră parcă rivalii fostului
lor M aestru. P lecarea A nişoarei m aicuseam ă dezorganizase
biuroul până atunci adm in istrat de ea. ţn tact, tale n tu l lui
E rnest A rişteanu n u se resim ţise; d ar câşfigurile lui di
m inuaseră sim ţitor. C lienţii îl angajau încă, dar constrânşi
de prestigiul rep u taţiei lui, ştiind^, după câteva experienţe
edificatoare, că e neglijent şi pasionat num ai de problem a
juridică a u nui proces, nu de interesele practice ale clien
tului; că „face a rtă pe spinarea noastră".
în schimb, A nişoara A ntohi n u făcea artă; făcea treabă.
Asta o aflaseră clienţii m ai ales după ce A rişteanu răm ă
sese fără ea.
E rnest A rişteanu îi căsătorise, făcând n u n ta în casa
lui. A şa că plecarea lor fu se se . socotită şi de A rişteanu şi
de o bună p a rte din lum e, ca o ingratitudine, iar de către
alţii, legitim ată p rin ru p erea rap o rtu rilo r de altă n a tu ră
d in tre A rişteanu şi A nişoara.
E rnest A rişteanu se p urtase frum os cu ei. Cu toate
că plecarea A nişoarei îl alarm a şi-l desdmăgea, nu se opu
sese. Mai m ult; în prim ul an, clienţii care nu-1 interesau,
erau trim işi, cu recom andaţii călduroase, la biuroul lor.
La început, dom ina cjientela penală a lui Nelu. C urând
însă, câştigurile com erciale şi civile ale A nişoarei, spo
riră, căpătând altă reg u laritate decât v en itu rile flu ctu an te
ale lui Nelu. F a ţă de m arele public, rep u taţia lui creştea
cu fiecare succes, d ându-i rangul de M aestru înainte de
v râstă presupusă de acest titlu reverenţial. Căci fiecare
succes penal e ra în reg istrat şi com entat de presă şi de
num eroşii auditori pasionaţi ai desbaterilor penale. Astfel,
N elu îşi creiase o rep u ta ţie răsunătoare. P e câtă vi'eme
Anişoara, cunoscută exclusiv de clientelă, câştiga în um
bră. U n act im p o rtan t de vânzare nu înseam nă un succes
faţă de m arele public, nici n u există, dar aduce u n v en it
m ai m are decât un succes de bară. Aşa că A nişoara îl
ajunsese din urm ă ca venit profesional, depăşindu-1 şi
p rin cuantum şi p rin regularitate.
D ar dacă succesele carierei lui Nelu, consacrat exclta-
siv penalului, puteau să-l m ăgulească pe fostul său M aes
tru , fără să-l păgubească, câştigurile crescânde ale A ni-
şoarei im plicau o dim inuare a v e n itu rilo r, lui Arişteanra.
Căci clientela ei era aceiaşi ca şi înainte, num ai ab ătu tă
dela vechiul vad spre noua firm ă. Şi onorariile A nişoarei
erau m ult m ai mici decât ale fostului ei patron. F ără cru
ţare, îi făcea concurenţă, aşa cum tată l ei, crâşm arul dela
Neam ţ, absorbea clientela crâşm arului de peste drum , —
speculând m aicuseam ă faţă de clienţi neglijenţa lui E rnest
A rişteariu, diletantism ul lui.
— M aestre dragă, am venit să caut nişte cărţi.
E rnest A rişteanu o prim ea curtenitor, lăsând-o să
caute prin vasta lui bibliotecă juridică, şi îm prum utându-i
generos toate cărţile de care avea nevoe, chiar p e n tru
procese în care erau adversari.
D ar curând, biblioteca Anişoarei se liberase de tu telă,
înzestrându-se cu cea m ai m odernă litera tu ră juridică.
Biblioteca M aestrului îm bătrânea, răm ân ân d în trecu t: a
A nişoarei întinerea, în m arş spre viitor.
Aşa că A rişteanu n u m ai prim ise vizitele ei profesio
nale. Ocolit din ce în ce, de clienţii lui de toate zilele, cei
care aduc venitul statornic profesional, A rişteanu deve
nise num ai avocatul proceselor celebre, avocat decorativ
ca şam pania la banchet. Practicând m ai rar, câştigând
onorarii m ari, dar cu hiatu su ri în tre ele, frecventând ne
reg u lat palatul Ju stiţiei, dar prea m etodic Clubul, E rnest
A rişteanu devenise irascibil, nervos, nem aiputând să su
fere contradicţia, obiecţia, în tr ’un cuvânt: lu p ta judiciară.
Dorea ca pledoariile lui să fie ascultate ca o predică. în
treru p erea îl scotea din fire, făcându-1 violent în expresii,
fără de m uşcătura sarcasm ului de odinioară.
— S ’a cam răsuflat, — m u rm urau noile generaţii ju -
i’idice.
A nişoara era beneficiara exclusivă a acestui început
d e declin. Când o întâlnea uneori la P alat, înconjurată de
foştii lui clienţi, E rnest A rişteanu îşi scutura nervos pipa,
um plând-o iar cu tu tu n . Prezenţa ei îi dădea o îndoită
am ărăciune: că n u-i fusese am antă, deşi toată lum ea cre
dea contrariul; şi că alături de tin ereţa ei victorioasă ca
u n abataj la bacara, p e n tru el începea seria bac-urilor.
Norocul alături cu ghinionul. Şi parcă în rap o rt cauzal.
A nişoara ştia.
— M ergem la A rişteni? o îndem na Nelu.
— D u-te tu.
Odată. De două ori.. De trei ori.
Acolo, nim eni nu-1 în treb a despre Anişoara. Li se
părea n atu ral, parcă, să vie singur. Il în treb au num ai
despre R ăducu; finul copiilor A rişteanu. Cu toate că era
prim it cu sim patie ■— dragostea copiilor p e n tru el, dicta,
— situaţia devenea din ce în ce m ai falşă. La ei era ca
un divorţat. E vita să vorbească despre Anişoara, şi chiar
despre R ăducu; fiul lor.
Acolo era num ai el: Nelu. Singur.
Poate că de asta se ducea tocm ai acolo, în această zi
de prim ăvaraă când sim ţea nevoia de-a se întâni cu el
însuşi, Nelu, în tr ’un trecut prem ergător soţului A nişoarei
sî tatălu i lui Răducu.
CAP. III.
Cap. IV.
CAP. V.
CAP. VII.
Apoi se întunecă.
O im ensă tristeţă. Parcă îngerul m orţii acoperise cu
aripile întregul păm ânt, şi singur se închina subt cer.
— Radio Bucureşti. Radio Rom ânia. D om nişoara M a-
nuela C ălugăru a cân tat ,,L’invitation au voyage". . .
închise.
„Sculaţi, sculaţi, boeri m ari.
Florile dalbe,
Că vă v in colindători.
Florile dalbe,
N oaptea pe la câatători,
Florile d a lb e ..
CAP. VIII.
CAP. IX.
CAP. XII.
■
— Nelule!
T resări. O u m bră se ridicase la fereastră, vorbindu-i
în şoaptă. U n ţăran!
— Tuu?
— Eu. Eşti singur?
— Singur . .. Da ce-i cu tine, G rigri?
E ra îm brăcat ţărăneşte, c u , pălărie neagră cu boruri
largi care-i puneau o um bră pe faţă. Nici ochelarii n u-i
avea. Ai fi spus că e o tran sp u n ere a lui G rigri în v re
m ea dom niilor fanariote şi a haiducilor.
îi deschise uşa. G rigri in tră fără grabă. N elu îl p ri
vea nedum erit.
— N ’aprinde luminaţ. iDacă n u te incom odează, o
sting şi pe asta.
Şi fără să aştepte răspunsul lui Nelu, stinse lam pa
de pe biufou, închise fereastra, trase storul, şi începu
să se plim be p rin odae.
— Explică-m i, G rigri, ce-i cu tine?
—• Sim plu. Bestiile dela Siguranţă vor să pue m âna
pe mine.
— P entru?
— G arda de Fier. N ’ajunge? Dacă fu ri cu tale n t
în tr ’un p a rtid politic, ajungi m inistru, conduci p rosti
m ea ţării. D ar dacă în num ele onestităţii, spui p ro sti
m ii: oam eni buni, iată cine vă pradă şi cum vă pradă,
— faci o crim ă şi S iguranţa ta ia în braţele ei de soră.
Apropos: după ce se întoarce Roro dela Bucureşti, spu-
n e-i că m ’ai văzut şi că sunt teafăr.
— Roro-i la B ucureşti?
— Da. Isabela e grav bolnavă.
— Când? Cum?
— Ei, — m ă tu ră G rigri cu u n gest en erv at în treb ări
şi răspunsuri. Nu v reau să m ai ştiu de nimic. N u-m i
încurc viaţa cu fam ilie şi cu de nimic. N u-m i încurc
viaţa cu fam ilie şi cu m ofturi de astea. Lupt. A junge.
— Bine, Grigri, e serios? Eşti u rm ă rit cu m an d at de
arestare?
—■ Tu întrebi? Tu avocatul? Ce im portanţă are .m an
d at sau nem andat! Legile su n t făcute p e n tru v itrină,
n u p e n tru cam era obscură a Siguranţei unde se deve-
lopec'iză adevărul ca la fotograf; cu acizi, n u cu legi.
— De unde ştii că eşti urm ărit?
— Mă priveşte, Nelule, vorbi el încruntat. Avem şi
„noi“ inform atorii noştri.
— Şi ce-ai să faci, G rigri dragă?
— Ah! Iar com pătim ire. Ia r tu te lă sentim entală. B i
ne, ?u n u înţelegi că abea acum a sim t viaţa. A sta e di
fere n ţa capitală d in tre „noi“ şi „voi“. U n m andat de
arestare p e n tru voi însem nă obraji palizi, ochi m u ri
bunzi, şi fam ilia în genunchi în faţa crucificatului. P e n
tru m ine, un m an d at de arestare e actul de naştere
în tru viaţă. Exist, am devenit o prim ejdie. Societatea
transacţiilor, a com odităţilor şi a crim elor în pielea
goală dar cu legea d rep t frunză de viţă, — m i-a de
c la rat răsboi. Ah! S fânt omagiu. Acum a m ’am logodit
cu viaţa.
— Şi ce-ai făcut?
— Ce-am făcut? Am ţin u t un discurs incendiar şi
am pălm uit pe un comisar. A căzut.
N elu nu-şi p u tu opri un zâm bet, cu toate că era
alarm at. Palm a lui G rigri era ca fru n te a unui berbec.
— Deci: Legea M ârzescu, plus u ltra ju l din d rep tu l
comun. G raţios cum ul de delicte.
N elu respiră.
— H ai cu m ine la Parchet, G rigri. Te iau asupra
m ea. Nici n u -i nevoie să afle ta tă l tău.
— Nelule, glum eşti?
— Nu glum esc deloc.
— A tunci nu pricepi nimic. Tu n u vezi că m ă in
sulţi. D ealtfel e logic, perfect logic, — adăugă el sar
castic, scoţându-şi ochelarii din chim ir. Scepticism ul
vostru de diletanţi, în faţa faptei, vă caracterizează; pe
voi şi epoca voastră cu acel faim os răsboi pe care l-aţi
făcut fără să-l pricepeţi. „G arda de F ier?“ spuneţi voi,
„a! m ofturi tinereşti! E xaltări infantile! Câteva rânci
bine adm inistrate, regim de celulă cu pane şi apă, şi
G arda va deveni de tinichea m aleabilă“. Şi voi m iopi
lor, voi orbilor, n u vedeţi că F ap ta se ridică cu noi, im
placabilă ca o spadă de A rh a n g h e l.. .
P e N elu îl nedum erea necontenit, cu toate că era
deprins cu G rigri, acest ton şi acest tem po de discurs
im precatoriu, în tr ’o încăpere în care erau num ai ei doi:
N elu—al—copilăriei şi Grigri, fratele lui M ickey-M ou-
se. De câteori perora G griri avea im presia că vin m u l
ţim i în spatele lui, văzute însă num ai de ochii lui G ri
gri. Astfel, in tim itatea dispărea, interlocutorii devenind
parcă fragm entele vorbitoare ale unor m ulţim i antago
niste. E ra poate un sem n al epocei: individul nu m ai e ra
nicăeri singur. M ulţim ile îl însoţeau, am intindu-i p e r
m anent prezenţa lor şi că p e n tru ele trăeşte şi vorbeşte.
— A scultă, Nelule, şi nu zâmbi. Cu noi vin alte v re
m uri. Epoca idilism ului ipocrit şi a sedentarism ului cu
emoroizi şi decoraţii, dispare. Nechează viaţa în nasul
vostru. Vine falim entul litera tu rii de până acum şi al
literatu rism u lu i vieţii diabetizate de lectura ei. A şteaptă
şi ai să v e z i . . .
— Să văd ce?
— Ce se vede cu ochii închişi şi urechile astupate:
revolta vieţii.,
— Bine, G rigri dragă, în afară de „jos jidanii" ce
m ai aduceţi voi tării?
•— Sus Rom ânii, Ajunge.
N elu zâm bi din nou. G rigri n u-i văzu zâm betul, cu
to ate că avea ochelarii şi se desprinsese cu întunericul;
d a r îl simţi.
— Şi m ăgarul de A natole F rance a zâm bit o viaţă în
treagă, crezând că-i albină. E ra u n porc.
— Iţi m ulţum esc, G rigri.
— D ragă Nelule, tu n u eşti u n porc, dar eşti avoca
tu l porcilor. N u-i vina ta. E vina zodiei su b t care ai trăit.
M ergea cu paşi sacadaţi p rin odae, vorbind în fierb ân
tat, stim ulat de o necontenită pasiune acuzatoare. Aveai
im presia că scaunele şi canapelele nu erau făcute p e n tru
el. Venise cu u n anum it scop — dealtfel, u n tovarăş în
h a in e ţărăneşti, îl aştepta în colţul străzii, la um bra unui
castan, — dar era a tâ t de pasionat de ,,fapta“ discuţiilor,
în câ t o uitase pe cealaltă.
N elu însă, îi am inti realitatea cea m ai urgentă.
— Şi ce g ânduri ai? Ce vrei să faci?
— Aha! . . . Da. Te rog să-m i îm prum uţi ceva bani.
— Cu plăcere.
’— D ă-m i-i p u r şi sim plu. Lasă suplim entul rom an
tic al plăcerii.
D ar Nelu zâmbea.
— C ât vrei?
— Cinci mii.
— Poftim . Şi după asta? m âncare — adică „m erin-
d e “, zâm bi Nelu.
— Nu.
— Şi unde te duci?
— Ţ ara-i m are, — vorbi G rigri cu un gest larg de
sem ănător.
— Şi dacă de prind, îm i dai voie să te apăr?
“— Nu. A v o c a ţii. . . dădu el să înceapă o tiradă.
— Nu avocatul. P rietenul, Grigri.
G rigri oftă ca în faţa unei grave slăbiciuni.
— A şteaptă să m ă aresteze dintâi. Pe dracul adăugă
el, vârîndu-şi ochelarii în chimir.
N elu îl însoţi glum ind, dar cu inim a strânsă, până la
uşă. A ltă fugă în destin, copilăreşte începută, şi cine ştie
cum sfârşită.
— Răm as bun, — vorbi scurt G rigri.
— G rigri, începu N elu cu o uşoară jenă. Ce să-i spun
lui Roro?
■
— Ce ţi-am spus, răspunse G rigri în cruntat. Şi poţi
să adaugi din p a rte a m ea că să fie m ândră p e n tru că
m ăcar u n u l din neam ul ei trăeşte şi p en tru ceilalţi.
— N um ai atât, G rigri? stăru i Nelu cu o blândeţă ta re
lum inoasă din cauza ochilor lui albaştri.
— Şi c’o sărut, bodogăni G rigri, plecând în cru n tat,
cu capul în piept.
Din uşă N elu 41 urm ări cu p rivirea până la poartă.
Apoi răm ase cu p riv irile pierd u te în noapte. M ultă
vrem e.
Şi după ce închise uşa, se sui pe scări, şi în loc să
in tre în etac, se duse în odaia lui Răducu.
CAP. XIII.
— E ra secretul vostru . . .
Nelu privi pe fereastră. Desigur. P ropria lor tin ereţă
e ra u n secret comun, închis altor vrâste. Iubeau, urau,
visau. Şi n ’aveau nevoe de duhovnic. El avea şi nu-1
găsea.
N elu oftă.
F ru n tea lui Roro se aplecase.
— Când a fost la m ine m i-a spus că te săru tă . . .
U n tre m u r tot m ai des scutura bărbia lui Roro. P ână
când, învinsă, căzu pe divan plângând cu hohote. Şi
în ain te ca Nelu să fi intervenit, cu lacrim ile şiroae pe
obraji fugi la uşă, o încue, şi veni în d ărăt plângând cu
faţa înfundată în perne.
Cu toate că era p ătru n s ca de-o um ezeală de toam nă
de triste ţe a casei, nu se p u tu îm piedica să nu zâmbească,
văzând g rija lui Roro de-a n u fi descoperită plângând.
Num ai faţă de el accepta această înfrângere, abdicând
dela cochetăria voinţei.
: Ii lu ă capul pe genunchi, consolând-o cu acel m o
noton şi dulce „Lasă, M icky-M ouse, Nelu are grijă de
G rigri", care n u spunea nim ic pozitiv, dar cM"e re sta
bilea vechile rap o rtu ri d intre ei, deci şi încrederea fe
tiţei de odinioară, îm părtăşită şi de G rigri, în C ăpitanul
N elu cel năzdrăvan.
P ână când Roro se ridică, scuturându-şi capul. Ochii
roşi, nasul roş. Şi to t tânără. Tot drăgălaşă. Nimic a ’o
altera. E ra ca fructele în ploae.
— N elule . . .
îi luase m âna.
— . . .vrei să dorm i diseară la noi? Te rog, Nelule.
Ştii, — îl rugă ea, recurgând poate instinctiv la o ex-
presie-tic a copilăriei ei; m i-i frică singură. Tata, m am a,
M anuela . . . Răm âi, Nelule.
Cum putea să-i reziste?
— S igur că răm ân, Mickey.
E ra încă fetiţă. Căci îi prim i vorba c’o zgomotoasă
îm preunare a m âinilor şi c’o sclipire de zâm bet a ochilor,
aşa cum fac copiii care după lacrim i, treb u e să găsească
şi m ărţişorul un ei bucurii.
C uprinsă de o nevoe de energie care să izvorască din
bucurie, prelungind-o încă, îşi şterse ochii, se pieptănă,
se pudră, descue uşa, şi luându-1 de m ână, porni cu el
în căutarea unei odăi.
— Nelule! se opri ea deoadată.
— Ce-ai descoperit, Roro?
— U nde treb u e să doarm ă Nelu? stăru i ea cu ochi
strălucitori.
— în odaia lui: nu?
— Sigur, Nelule.
A stfel, după nouă ani, Nelu in tră în tr ’o odae Care
ca şi Silivestrii fusese n u num ai a trupului, d ar şi a iniraei.
în tr ’adevăr, de nouă ani n u m ai in trase în ultim ul
lui biurou din casa A rişteanu. Roro păstrase odaia în
tocm ai. M asa lui de lucru num ai, devenise m asa
de lucru a lui Roro, prezidând cele două m ă-
sujţe antagoniste, de lângă fereastră şi de lângă pă-
retele uşei, foaste ale copiilor. încolo, toate erau la
locul lor, ca’şi atunci. Covorul adus de Roro, blana de
urs v ân at în pod, de G rigri, galeria de tablouri de pe
p ă re ţi. . .
N elu îşi reluă locul la fostul lui biurou, aruncând o
priv ire de recunoaştere p rin încăperea care parcă se sono
riza, cântând ca şi atunci, cu glasuri în treb ăto are de
copii. E ra ca u n desgheţ de prim ăvară, al trecu tu lu i până
atuncea îngheţat p rin unghere.
Roro plecase să dea ordine p e n tru noapte.
E ra singur. Auzea exclam aţii şi vorbe de odinioară,
pornite dela o m asă şi dela alta, spre biuroul lui.
Şi deodată, ca atunci vorbite, auzi;
—■M anuela îţi trim ite m ulte com plim ente . . .
Şi brusc, o am intire îi veni: Ş uviţa de păr, a M anuelei;
şi ban u l de aur, trim is de ea p rin Roro, din felia de
vasiloptă.
U itase cu totul. Şi din această cauză, am intirea atunci
a p ă ru tă . căpătă o p u tere plastică, u n relief, u n concret,
a tâ t de halucinante, încât parcă vedea şi banul de au r
în h â rtiu ţa unsuroasă, şi şuviţa de p ăr auriu, legată cu
o fundă. Le sim ţea şi cu degetele, n u num ai cu ochii,
în aşa m ăsură, încât în clipa când Roro in tră după ser
vitoarea care aducea aşternutul, avu o m işcare involun
ta ră de-a ascunde, de-a acoperi cu m âna.
— Ai găsit ceva, Nelule?
— N u-nu. Mă gândeam . . . la smocul de p ăr din coada
lui Jo, pe care l-ai tăia t tu odată când te-ai desp ărţit
de el.
Şi se roşi.
Asta găsise: ceva u ita t din altă vrâstă.
CAP. XIV.
CAP. XV.
CAP. XVI.
CAP. XVIII.
CAP. XX.
CAP. XXL
CAP. X X III.
CAP. XXIV.
„Dragă Nelule,
„Prin m ine îţi spun „La m u lţi ani" toţi cei de aici,
afară de gem enele M anualei, care nu ştiu să vorbească.
Toată fam ilia e în jurul lor. închipuieşte-ţi că tata şi
m am a au descoperit copiii abea la Paris! Până acum a nu
aflaseră că există copii frum oşi .şi în leagăn. Ce ofensă
pentru noi! Dar ce omagiu p entru Manuela. E aşa de
flatată de succesul fetiţelor ei, încât se înroşeşte virg i
nal la fiecare com plim ent. E neschimbată, N elule. Ă lă-
turi de ea, cu toate că-i mam ă, am im presia că m ibătră-
nesc. De asta vreau deocamdată să m ă bucur de viaţă
la Paris. Graţie fam iliei Vautier, am hotărît pe tata şi
pe m am a să m ai stăm două săptăm âni după vacanţă.
Voi trim ite la şcoală un certificat iscălit de o som itate
medicală, recom andând directoarei să-l înrăm eze şi să-l
păstreze în cancelarie.
Aici, N elule, e m are veselie. Parisul se pregăteşte de
sărbători cu nişte vitrine care te fac să regreţi că n ’ai
zece ani, şi să te binecuvântezi că n ’ai copii în aceste
vrem i de criză.
Lucien e un copil mare. Foarte serios, pedant şi îndă
rătnic la treabă, când vine acasă intră în recreaţie. N um ai
som nul gem enelor m ai pune surdină acestui tată n e v e
rosim il care în orice şcoală ar avea trei la conduită.
M anuela e fericită, Nelule. O spun cu mână pe cruce.
N u în genul lui Lucien. El zburdă fiindcă o adoră. Ea
se lasă adorată, surâzând îngăduitor, şi îşi adoră fe ti
ţele. Ştii că nu m ai cântă? Da-da. A renunţat. Pretinde
că şi-a pierdut glasul. N im eni nu îndrăzneşte să o con
trazică. Nici eu n ’am insistat. N um ai ţie îţi spun că-m i
pare rău. Răm âne între noi.
Papa s’a îm prietenit cu Mărie Vautier: o învaţă pa
sienţe, şi ea îl învaţă să deslege şarade . . . “
SFARSIT
T i p a r u l e x e c u t i i l (a :
I m p r im e r i a „ A R D E A L U L " C luj
B - d u l 22 D e c e m b r i e n r . 146
R o m ân ia
Comanda nr. 414/11)93
. Vraeaii.li
EDITURA TRIBUNA
CRAIOVA
P.
hc.