INTRODUCERE

Earth is the only home we have and ever can have. – Carl Sagan

Chimia mediului este acea ramură a științei chimice care se ocupă cu producția,
transportul, reacțiile, efectele, și degradarea speciilor chimice din apă, aer,
terestre și din mediu biologic și efectele activităților umane asupra acestora.

In sens larg, stiinta mediului este stiinta interactiunilor complexe care au loc
intre mediul terestru, atmosferic, acvatic. Aceste interactiuni sunt studiate de
multe discipline, cum ar fi chimie, biologie, sociologie, dar si de actiuni la nivel
guvernamental.

La un nivel semnificativ, stiinta mediului a evoluat din investigatiile locurilor in

care organismele vii isi efectueaza ciclurile de viata. Aerul, apa, pământul,
viața, și tehnologia sunt puternic interconectate.

Ar putea parea surprinzator faptul ca stiinta mediului nu a fost intotdeauna de

actualitate si, intr-adevar, problemele de mediu au devenit o chestiune de interes
public pe scara larga numai in ultimii 20-30 de ani.
Exista doua motivatii majore de ce chimia mediului a devenit o disciplina
importanta destul de recent. In primul rand, aceasta nu a fost perceputa anterior
ca fiind importanta pentru ca se credea ca mediul este relativ invariant in timp,
deci cercetarea lui avea o relevanta mica. Totusi, odata ce s-a perceput ca
compozitia acestuia este in continua schimbare si ca astfel de schimbari pot
avea consecinte pentru omenire, relevanta devine evidenta. Ideea ca utilizarea
unui spray cu aerosol in casa ta ar putea deteriora intr-o anumita masura
stratosfera, desi evident pentru noi astazi, pentru cineva neobisnuit cu conceptul
ar parea putin credibil.
In al doilea rand, avansarea cercetariia fost limitata de tehnologia disponibila.
De exemplu, abia in 1960 au aparut instrumente fiabile si sensibile, disponibile
pe scara larga, pentru masurarea concentratiei de urme de metale in mediul
1
inconjurator. Acest lucru a condus la o extindere masiva a cercetarilor in
domeniu si la o revizuire a concentratiilor maxime admise.
Punerea in aplicare a Protocolului de la Montreal, care impunea un control
privind productia de CFC dar si a altor halocarburi, a dus la o incetinire a
tendintelor de emisie a acestor substante inca din 1990.
Reactiile chimice care influenteaza producerea urmelor de gaze din atmosfera,
au in general energii de activare foarte importante si au loc pe perioade de timp
care pot fi minute, zile, saptamani sau ani. Prin urmare, modificarea emisiilor de
gaze poate fi influentata modificand viteza reactiilor chimice, deci trebuie
studiata cinetica acestoe reactii. Pe de alta parte, in sistemele acvatice exista
unele procese care au energii de activare foarte mici iar reactiile respective au
loc extrem de rapid.
In mediul inconjurator se pot gasi urme de numeroase substante, cu concentratii
diferite si in diferite conditii de temperatura si presiune. La temperaturi foarte
ridicate, cum ar fi cele care apar la adancime, in interiorul pamantului, un rol
important il poate avea studiul termodinamic, de exemplu in cazul eliberarii de
urme de gaze din magma vulcanica.
Asadar, studiul chimiei mediului necesita cunostinte de baza atat de
termodinamica chimica cat si cinetica chimica. De asemenea, ar trebui sa se
poata aprecia care din cele doua ramuri ale chimiei poate fi mai importanta in
anumite circumstante.
Ca o generalizare, se poate observa ca o mare parte din chimia atmosferei
depinde de cunoasterea vitezelor de reactie, deci a cineticii chimice, in timp ce
pentru chimia sistemelor acvatice si a solurilor apoase se aplica in special
cunostinte de termodinamica.
Nu inseamna insa ca aceste generalizari sunt universal valabile. De exemplu,
repartizarea poluantilor organici persistenti in mediul acvatic este determinata in
mare masura de cinetica chimica, desi repartizarea in celelelte sisteme – aer,

2
apa, sol – este determinata in principal de termodinamica si doar in mica masura
de viteza reactiilor chimice.

COMPONENTELE/SFERELE MEDIULUI
În mod tradițional, știința mediului a considerat patru sfere de mediu: apă, aer,
organismele vii, și pământ. Dar este important să se ia în considerare si o a
cincea sfera, antrosfera [1].

Principalele componente ale mediului sunt:

- Geosfera/litosfera – se ocupa cu studiul pamantului solid, inclusiv solul,
care este suportul pentru cele mai multe plante. Litosfera variaza de la 50
la 100 km in grosime. Cea mai importanta parte a acesteia este stratul

3
 subtire exterior, format in mare parte din minerale pe baza de silicati, care
se numeste crusta.
- Biosfera – se ocupa cu studiul vietii pe pamant
- Hidrosfera – se ocupa cu studiul apelor. Peste 97 % din apa Pamantului
se gaseste in oceane, iar cea mai mare parte din apa dulce este sub forma
de ghetari. Prin urmare, un procent mic din apa totala de apa de pe
Pamant este implicat in procesele terestre, atmosferice si biologice.
- Atmosfera – este stratul de gaze care acopera Pamantul. Pe langa rolul de
rezervor de oxigen si bioxid de carbon, atmosfera modereaza temperatura
Pamantului, absoarbe energia si radiatiile UV daunatoare de la Soare,
transporta energie din zona ecuatoriala si serveste ca mediu pentru
circulatia in faza de vapori a apei in ciclul hidrologic
- Antrosfera – se ocupa cu studiul actiunilor directe pe care omul le
intreprinde asupra mediului

4
 Relatiile intre componentele mediului si sistemele vii precum si cu
tehnologia (antrosfera)

Ecologia este stiinta care se ocupa cu studiul relatiilor intre ecosisteme. Un

ecosistem cuprinde componentele biotice (vii) si abiotice (non-vii), este o
combinatie intre componentele fizice si chimice ale unui anumit mediu.

5
Chimia mediului abordeaza subiecte diverse. De exemplu, se poate referi la
studiul reactiilor freonului in stratosfera sau la o analiza a depozitelor de PCB
(polychlorinated biphenyl) in sedimentele oceanelor. Se poate ocupa de
asemenea de studiul compusilor organometalici volatili si solubili, sintetizati de
bacteriile anaerobe. Ar putea fi date, literalmente, mii de alte exemple de
fenomene chimice care au loc in mediu.
Una din provocarile majore ale chimiei mediului este determinarea naturii si
cantitatii de poluanti specifici din mediul inconjurator. Astfel, analiza chimica
este un prim pas necesar in cercetarea chimiei mediului.
Provocarea in analiza multor poluanti din mediu este mare. Multi dintre acestia
sunt in concentratii foarte mici, mai mici de 1 microgram/ m3 de aer poluat.
Pentru multi dintre poluantii din apa, o parte per milion in greutate (1 mg/l),
poate fi o valoare foarte mare. Este evident ca este nevoie de aparatura din ce in
ce mai performanta.
Preocuparea finala trebuie sa fie viata insasi. Disciplina care se ocupa in special
cu efectele speciilor chimice asupra vietii se numeste biochimia mediului. Un
domeniu conex este toxicologia, care pune accent pe interactiunile substantelor
chimice cu tesutul biologic si in general cu organismele vii.

6
 APA, AERUL, PAMANTUL, VIATA SI TEHNOLOGIA

APA SI HIDROSFERA
Apa este de o importanta vitala in toate componentele mediului. Apa acopera
aproximativ 70 % din suprafata Pamantului. In oceane este sub forma de apa
sarata, pe pamant se gaseste sub forma lacurilor si raurilor, in subteran sub
forma de ape subterane, in atmosfera ca vapori, in ghetari ca gheata solida, dar o
regasim si in multe segmente ale antrosferei cum ar fi in cazane de incalzire sau
sistemele municipale de distributie a apei.
Apa este o parte esențială a tuturor sistemelor vii și este mediul din care viața a
evoluat și fara de care nu ar fi existat viata. Energia și materia sunt transportate
prin diferite sfere ale mediului de catre apă. Apa extrage elementele constitutive
solubile din materia minerală și le duce catre ocean sau le lasă ca depozite de
minerale la o oarecare distanță de sursele lor. Apa transporta substanțe nutritive
din sol catre rădăcinile plantelor. Energia solară absorbită în procesul de
evaporare a apei din oceane se regaseste sub formă de căldură latentă.
Eliberarea de căldură latentă ofera o mare parte a energiei care este transportata
de la regiunile ecuatoriale spre polii Pamantului.

AERUL SI ATMOSFERA

Atmosfera este o patura de protectie care sustine viata pe Pamant si ne

protejeaza de mediul ostil din spatiul cosmic. Este sursa de CO2 necesar pentru
fotosinteza plantelor si de O2 pentru respiratie. Acesta ofera N2 pentru bacteriile
fixatoare de azot si instalatiile de fabricare a amoniacului.
Ca o parte importanta a ciclului hidrologic, atmosfera transporta apa din oceane
catre sol.
De asemenea, are o functie de protectie vitala, absorbind radiatiile ultraviolete
daunatoare de la Soare si de stabilizare a temperaturii Pamantului.

7
GEOSFERA/LITOSFERA

Geosfera, este acea parte a Pămantului pe care traiesc oamenii si din care isi
extrag cea mai mare parte a produselor alimentare, minerale si combustibili. Din
punct de vedere morfologic, partea de la suprafaţa apelor ce face parte din
litosferă (uscatul) este fragmentată într-o serie de blocuri care formează
continentele şi insulele, caracterizate în ansamblu printr-o altitudine medie de
+875 m faţă de nivelul mărilor.
Viaţa în litosferă este localizată în partea de la suprafaţa Pământului, respectiv
în sol până la câţiva metri. In bazinele acvatice subterane, animalele pot
supravieţui la adâncimi şi mai mari. De exemplu, în Sahara, forarea unor fântâni
a dus la descoperirea la adâncimea de 100 m a unor ape subterane populate cu
peşti. Au fost, de asemenea, evidenţiate la 2000-3000 m adâncime bacterii vii în
zăcămintele petroliere.

BIOSFERA
Biosfera reprezintă partea vie din ecosferă, apărută mai târziu şi care conţine o
biomasă de circa 80 x 109 t.
Productivitatea anuală totală a biosferei este de 102 x 109 t la nivel continental
şi de 42 x 109 t la nivel oceanic, deci un total de 144 x 109 t materie organică.
Biosfera se caracterizează printr-o mare diversitate a organismelor.
Biosfera în totalitatea sa apare ca o peliculă subţire, superficială în comparaţie
cu volumul enorm al globului terestru. In acelaşi timp, acest strat viu a cărui
distribuţie pe verticală nu trece cu mult de câţiva kilometri, reprezintă o entitate
de o complexitate considerabilă. Partea vie din ecosferă se caracterizează printr-
o intensă circulaţie de substanţă, energie şi informaţie, căreia radiaţiile solare îi
conferă însuşiri calitative inexistente în materia inertă. De aceea se poate spune
că biosfera este o realizare terestră, dar în acelaşi timp şi cosmică, proprietăţile
substanţei şi energiei fiind activate de radiaţiile cosmice.

8
ANTROSFERA SI TEHNOLOGIA

Tehnologia se referă la modul în care oamenii fac lucruri folosind

materiale și energie. În epoca modernă, tehnologia este în mare măsură produsul
ingineriei bazata pe principii științifice. Stiința se ocupă cu descoperirea,
explicația și dezvoltarea de teorii referitoare la fenomene naturale
interdependente prin energie, materie, timp si spațiu. Pe baza cunoștințelor
fundamentale ale științei, ingineria oferă planurile și mijloace pentru atingerea
obiectivelor practice specifice. Tehnologia foloseste aceste planuri pentru
realizarea obiectivelor dorite.
Tehnologia, aplicata corect, are o influență extrem de pozitivă pentru protecția
mediului. Cea mai evidenta aplicatie este în controlul poluarii aerului și a apei.
Este mult mai bine sa se foloseasca tehnologia în procesele de producție, pentru
a preveni formarea de poluanți. Tehnologia este folosita tot mai mult pentru a
dezvolta extrem de eficient procese de conversie a energiei din surse
regenerabile, utilizarea resurselor de energie, și conversie de materii prime in
produse finite cu generare minimă de deșeuri periculoase. În zona de transport,
tehnologia aplicata în mod corect în domenii precum transportul trenurilor de
mare viteză poate creste enorm viteza, eficientiza energia, precum și siguranța
mijloacelor pentru deplasarea persoanelor și a mărfurilor.
Până de curând, progresele tehnologice au fost făcute în mare măsură fără a se
tine cont de impactul asupra mediului. Acum, cu toate acestea, cea mai mare
provocare tehnologică este de a reconcilia tehnologia cu consecințe asupra
mediului. Supraviețuirea omenirii și a planetei impune stabilirea faptului ca
interacțiunea pe doua cai dintre știință și tehnologie să devină o relație cu trei
căi, inclusiv protecția mediului.