 O noua generatie de arhitecti isi pun in aplicare principiile moderniste invatate la scoli

de arhitectura din strainatate.Spre sfarsitul anilor `20, arhitecti precum Marcel Iancu
construiesc in Capitala primele imobile conform principiilor arhitecturii moderniste. De
asemenea, in 1929 Horia Creanga construieste celebrul imobil ARO.
 Intre anii 1930 – 1935 are loc asanarea unei zone mlastinoase aflate la marginea
orasului Bucuresti, formandu-se Lacul Herastrau.In jurul lacului s-a amenajat si cel mai
mare parc din capitala, parcul Herastrau.

Lipscani- Strada situată în sectorul 3 al municipiului Bucureşti a fost botezată de la

negustorii din Lipsca (Leipzig) care aprovizionau magazinele cu pânzeturi de pe Uliţa
Mare.

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureștiului. Înainte de domnia lui
Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din București, numele ei fiind Drumul
Brașovului. La 8 octombrie 1878, armata română își face intrarea triumfală în Capitală, în
urma victoriei din Războiul de Independență si astfel Podul Mogoșoaiei primește numele
de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.
In lumea mahalalelor, în zona halelor şi a Pieţii Bibescu, pe cheiul Dâmboviţei, la Obor
sau în cartierul evreiesc, unde trăiau aproape 70 de mii de evrei, lumea era săracă, uliţele
şi străzile pline de noroaie, se spălau rufe în apa Dâmboviţei, şi erau oameni care trăiau
cu ce se găsea la groapa de gunoi din spatele cimitirului Bellu, numită Valea Plângerii.

Treptat, oraşul este curăţat, refăcut, extins şi înfrumuseţat, Dâmboviţa este asanată,
lacurile şi parcurile amenajate. Totul luase avânt în doar două decenii, de la primul la al
doilea război mondial.

Viaţa de zi cu zi decurgea firesc, oamenii îşi vorbeau politicos, numai cu dumneavoastră,

sau chiar cu domnia voastră iar între prieteni, sau chiar în familie, cu dumneata

Femeile purtau, pe străzile Bucureştiului, pălărie, rochii şi fuste, nu pantaloni şi îşi

coafau părul cu bucle.

Nunţile şi botezurile erau prilej de mare sărbătoare şi pentru bogaţi şi pentru săraci,.

Se mergea la muzeu, în 1908 se deschisese oficial noul edificiu al Muzeului de Istorie

Naturala "Grigore Antipa", în 1914 se înfiinţase şi Muzeul Militar Naţional, iar în anul
1936 sociologul Dimitrie Gusti înfiinţa Muzeul Satului, unul dintre primele muzee
etnografice din lume. Lumea bună mergea la spectacolele de la teatru sau Ateneu, la
restaurante şi baruri sau la Cafeneaua Capşa, pe Calea Victoriei.

Casa Capsa găzduia recepţii fastuoase la care participasera mari personalitati politice şi
artistice ale Europei. Capşa aducea regulat de la Paris monstre din cele mai noi produse
de cofetărie
 Cel mai popular ziar central, „Universul” isi avea sediul in Palatul
Universul.Inaugurată pe 2 noiembrie 1930, clădirea a constituit odinioară nucleul presei
bucureştene, fiind celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura
mare titlurile ediţiilor.

Răspândirea radiourilor începe să crească din 1928, când se inaugurează şi emisiunile

româneşti, iar în gazeta Dimineaţa se puteau citi toate programele de tramsmisii
radiofonice din marile oraşe ale Europei, pe care le prindea si Bucureştiul.

Aparatele de radio, vândute de noi magazine specializate, erau aduse din străinătate şi
costau enorm. Anul 1935 aduce şi o ştire de senzaţie, la 23 martie, la Berlin se făcuse
prima transmisie de televiziune, şi în anii care au urmat discuţiile despre televiune şi noua
cutie magică sunt la ordinea zilei în saloanele Bucureştiului.

În 1925 se înaugureaza prima linie de autobuz, între Bariera Călăraşi - Piaţa Sfântu
Gheorghe, şi încep să dispară de pe străzi căruţele şi cărucioarele trase cu mâna de
negustorii ambulanţi, iar în 1929 se scot din uz ultimele şapte vagoane de tramvai cu cai

Lumea bună mergea însă cu automobilul, nu cu maşina, şi prin anul 1933 erau deja
înregistrate ceva mai mult de 8000 de automobilele, circulau încă şi destule trăsuri
După încheierea Primului Război Mondial a luat fiinţă taraful fraţilor Zavaidoc, iar în
perioada interbelică, vocea lui a răsunat în toate saloanele restaurantelor vestite şi a
stârnit ropote de aplauze chiar şi la Paris, în 1937, la Expoziția Universală.

Erau la modă tangourile, romanţele şi melodiile populare româneşti şi existau localuri

pentru toate buzunarele, unde se putea petrece pină dimineaţa, iar ca să aibă cât mai mulți
clienți, patronii de restaurante angajau o orchestră faimoasă şi un cântăreţ îndrăgit de
public.

Două decenii (1928-1949), atât a ținut cariera de cântăreț de muzică ușoară a lui Cristian
Vasile. Dar cât timp a ținut a fost o glorie De altfel, compozitorul Ion Vasilescu i-a
recunoscut calitățile pe bună dreptate după ce i-a încredințat mai multe melodii care au
avut mare succes, printre care și "Cel din urmă tango"

Privind la anii care au trecut, aflat în pargul vârstei de 60 de ani, Cristian Vasile îi
mărturisea dr Nicu Teodorescu: "Astăzi, pensionar poate înainte de vreme, cu fire de
argint în părul cu care mă mândream odinioară, trăiesc însingurat la Piatra-Neamț,
departe de zbuciumul vieții noastre din trecut, departe de tinerețea ce am lăsat-o în urmă,
vă ascult vocea la radioul meu, iau parte la succesele voastre, ale celor ce mai sunteți în
viață. Mă gândesc la începuturile mele, la drumul spinos și greu de pionier al genului,
cum mă numea pe bună dreptate, cineva la posturile noastre de radio!".

Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al Mariei Tănase.

Din acea perioada, ii amintim pe compozitorii Ion Vasilescu si Ionel Fernic, ale căror
tangouri au fost interpretate de cantaretii Cristian Vasile, Jean Moscopol, Gheorghe
Ionescu Gion sau Marin Teodorescu Zavaidoc.