Ion Mincu

Ion Mincu s-a nascut pe 20 decembrie 1852 la Focsani. Arhitect, profesor si deputat roman.
Profesor la Scoala de Arhitectura din Bucuresti si intemeietor totodata al Scolii Nationale de
Arhitectura.
A urmat studiile secundare la Liceul Unirea din Focsani ( 1863-1871), inscriindu-se apoi la Scoala
Nationala de poduri si sosele din Bucuresti, obtinand diploma de inginer in 1875. In perioada 1877-
1884 studiaza la Scola de Arte Frumoase din Paris, primind in 1883 premiul Societatii Centrale a
arhitectilor francezi.
A incercat sa valorifice patrimoniul national, descoperind solutii stilistice si tehnice, preluindu-le intr-o
sinteza originala, dorind astfel abordarea unui nou stil in arhitectura nationala, toate acestea prin
manifestarea unei exemplare exigente fata de sine.
S-a indreptat spre arhitectura cu dorinta de a construi altceva decat lucrari ingineresti, fiind convins ca
arhitectura poate servi idealului national, ca si pictura sau literatura.
Cu o activitate de peste 30 de ani, a realizat nenumarate obiective de seama.
Printre edificiile ridicate de Ion Mincu se afla si un insemnat numar de locuinte, astazi cladiri
emblematice pentru capitala si alte orase ale tarii.

In Bucuresti:
1889 - Casa Monteoru
1889 - Casa Vernescu ( restaurare )
1895 - Casa Robescu
1906 - Casa N. Patrascu

Locuinte realizate in Galati: 1897 - Casa Robescu.

Locuinte realizate in Sinaia: 1897 - Vila Robescu.
O serie de edificii monumentale: 1892 - Bufetul de la Sosea, Bucuresti.
1894 - Scoala centrala de fete din Bucuresti;
1904 - Palatul administrativ din Galati;
1916 - Palatul Bancii Comertului din Craiova.
A restaurat Biserica Stavropoleos in 1906 si a proiectat mobilierul pentru Palatul Justitiei din Bucuresti
si pentru Catedrala din Constanta.
A participat la proiecte insemnate dintre care: Palatul Primariei din Bucuresti si Scoala de razboi din
Bucuresti.
Intre 1903-1912 este presedintele Societatii Arhitectilor Romani.
Intre 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat in Parlamentul Romaniei.

Lucrări

Casa în care a locuit Ion Mincu

Bucureşti, strada Arthur Verona

• Casa Lahovari (1886)

• Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina
• Vila Robescu din Sinaia (1897)
 • Casa Petraşcu din Piaţa Romană (1904)
• Şcoala Centrală de fete din Bucureşti (1890)
• Palatul Administratic din Galaţi (1905-1906)
• Palatul Băncii Comerţului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916)
• Palatul Primăriei (proiect)
• Şcoala de război din Bucureşti (proiect)
• cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
• a restaurat Biserica Stavropoleos din Bucureşti (1904-1910)
• Casa Monteoru (1887-1888) (Sediul Uniunii Scriitorilor)
• Casa Vernescu (1887-1889)
• a decorat interiorul Palatului de Justiţie din Bucureşti (1890-1895)

Personalitate Ion Mincu

Arhitectura românească la sfârşitul secolului

al XIX-lea şi începutul secolului XX

Arhitectura românească din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi

primele decenii ale secolului XX, a avut la bază ideea afirmării specificului

naţional în artă. Acest curent nu a luat însă naştere în ţara noastră, ci a fost

preluate din alte ţări europene, unde, în a doua jumătate a secolului XX, se

vehiculează idei ce se bazau pe exaltarea în artă, ca şi politică, a

sentimentului şi a tradiţiilor naţionale.

Alexandru Odobescu este cel care îl putem numi drept „părintele

spiritual” al ideii de afirmare a specificului naţional în arhitectura românească.

El îi îndeamnă pe arhitecţi să studieze arhitectura veche românească,

monumentele acesteia şi să facă din ele”sorgintea unei arte măreţe, a unei

arhitecturi noi, cu aceleaşi caractere de originalitate locală…”

ION MINCU (1852-1912)

Ion Mincu este unul dintre arhitecţii care au îmbrăţişat această idee (alături de Petre Anton, N. Ghica-Budeşti,

Cristofi Cerchez), devenind o figură centrală a curentului din arhitectură de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi

începutul secolului XX..

Ion Mincu, născut în 1852, în oraşul Focşani, a absolvit Şcoala de ingineri de poduri şi şosele din Bucureşti, la 23

de ani, pentru ca, mai târziu, să studieze arhitectura la L’Ecole de Beaux Arts, la Paris (1877-1882). Cariera sa de

arhitect debutează cu o comandă de transformare a unei case particulare într-o locuinţă reprezentativă(Casa Dr.

Vitzu), la ora actuală demolată. Lucrarea care îi va asigura afirmarea şi consacrarea, este una de ”renaştere a

arhitecturii naţionale”- Casa Lahovary (1885-1886; Str. Ion Movilă), considerată ”manifestul” arhitecturii sale.

De o mare simplitate, casa dă impresia unui volum compact, susţinut de un plan simplu-tradiţionalul plan

cu tindă, cu camere de o parte şi de alta a acesteia. Acest plan este reflectat şi în faţada principală, prin simetria

care o caracterizează. ”Tinda” reprezintă inovaţia pe care arhitectul o aduce acestei construcţii. Nu este nici foişorul

tradiţional al unei case vechi de deal, dar nici ”peronul acoperit, cu acces carosabil”. Streaşina adâncă, cu căpriori

sculptaţi, este unul din motivele pe care Ion Mincu le va relua şi le va folosi mereu de acum înainte în lucrările cu

teme similare.

Arhitectul a imprimat Casei Lahovary ”monumentalitatea simplă a arhitecturii noastre ţărăneşti”, aducându-i, prin
intermediul foişorului, nota de intimitate de care avea nevoie. Cu toate că activitatea lui se întinde pe o perioadă de

30 e ani, lucrările sale sunt puţin numeroase (în jur de 15), dar diversificate din punctul de vedere al programelor şi

domeniilor.

În fiecare din lucrările sale, de la construcţia de locuinţe de tipul vilei sau locuinţei reprezentative (Casa Vitzu,

1884; casa Lahovary, 1886; Casa Monteoru, 1889; Casa Vernescu, 1889; Casa Robesu din Bucureşti, Casa Robescu

di Galaţi, Vila Robescu din Sinaia, Casa N. Pătraşcu ), la edificii publice (Şcoala Centrală de fete din Bucureşti,

1894; Palatul Administrativ din Galaţi, 1904), la lucrări de restaurare a unor monumente vechi (Biserica

Stravropoles) la monumentele funerare şi, nu în ultimul rând, la designul de mobilier (Palatul Justiţiei din Bucureşti,

Catedrala din Constanţa), Mincu a încercat mereu să se autodepăşească, să evolueze, să se perfecţioneze.

Chiar dacă nu sub aspect cronologic, Bufetul de pe şoseaua Kiseleff, cunoscut drept Bufetul de Şosea- ce se dorea

iniţial a fi ”o cârciumă românească” (restaurant ce fusese proiectat pentru Expoziţia Internaţională de la Paris,

1889), reia o parte din ideile primei sale lucrări celebre, Casa Lahovary, idei pe care le-a dezvoltat şi le-a

perfecţionat. Dacă la Casa Lahovary, Ion Mincu a încercat să creeze o atmosferă de intimitate şi izolare, necesară

unui astfel de program, fiind vorba de o reşedinţă particulară, la ”cârciuma românească”, arhitectura a fost una

deschisă ”spre afară şi înăuntru” deopotrivă, în ideea de a atrage şi de a chema trecătorul; astfel, nu există o

graniţă clar definită între exterior şi interior, ci doar un spaţiu continuu. La această lucrare este deja prezentă

tendinţa arhitecturii contemporane, de continuitate a interiorului cu exteriorul (asemenea arhitecturii japoneze),

exteriorul nefiind altceva decât o ”prelungire” a interiorului.

Pitorescul asimetriei, dinamicii volumelor pe care le găsim aici, li se opune ritmul echilibrat, specific vieţii ţărăneşti,

al Casei Lahovary.

Motivul foişorului reluat devine un element dominat în compoziţia concepută asimetric, iar motivele decorative şi

coloristica adoptată dovedesc o mare libertate a arhitectului în folosire acestora. Împletirea coloristicii, a

elementelor decorative specifice artei şi arhitecturii romaneşti, cu mijloacele arhitecturii culte, au ca rezultat o

lucrare de mare originalitate. Şi acestea pentru că nu este vorba doar de un simplu amestec de stiluri şi forme sau

de o alăturare a modelelor împrumutate, ci de un limbaj propriu, foarte original, în care aceste elemente

tradiţionale ale arhitecturii româneşti sunt contopite cu cele ale arhitecturii culte, cu o inegalabilă măiestrie.

Arhitect roman. Dupa ce a absolvit, in 1875, Scoala de ingineri de poduri si sosele din Bucuresti,
studiaza arhitectura la Scoala de arte frumoase din Paris (1877-1882). Marele Premiu acordat de
Societatea centrala a arhitectilor francezi ii permite sa faca o calatorie de studii in Spania, Italia si
Grecia. Membru fondator al Societatii arhitectilor romani si al invatamantului de arhitectura in
Romania.

Realizeaza locuinte in Bucuresti (Casa Lahovary, 1886; Casa Monteoru, 1889; Casa Vernescu, 1889;
Casa Robescu, 1895; Casa N. Patrascu, 1906), Galati (Casa Robescu, 1897), si Sinaia (Casa Robescu,
1897), ca si o serie de edificii monumentale: "Bufetul" de la Sosea (1892); Scoala centrala de fete din
Bucuresti (1894); Palatul administrativ din Galati (1904); Palatul Bancii comertului din Craiova
(terminat in 1916). Proiecte nerealizate: Ospelul comunal (Palatul Primariei) si Cetatea romaneasca -
ansamblu de vile in zona Parcului Ioanid in Bucuresti. A restaurat Biseria Stavropoleos (1906) si a
proiectat mobilierul pentru Palatul Justitiei din Bucuresti si pentru Catedrala din Constanta.

Mincu isi leaga numele de aparita unei scoli nationale in arhitectura. In cadrul cautarilor de la 1900
(vezi Stilul 1900), studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii ornamentale, solutii
stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o sinteza originala. In cele mai izbutite dintre creatiile sale -
intre care trebuie amintite Casa Lahovary si "Bufetul" de la Sosea - gasim o buna proportie intre
volumele cladirii, intre gol si plin si, fapt deosebit de important pentru o astfel de orientare artistica, o
perfecta functionare a suprastructurii decorative.

Surse imagini:
http://flickr.com/photos/norida/2286496007/
http://flickr.com/photos/norida/908950578/
http://go2.wordpress.com/?id=725X1342&site=ocasapezi.wordpress.com&url=http%3A%2F
%2Fwww.fondazione-delbianco.org%2Fseminari%2Fdefault.asp%3Ftiporiga%3DA3%26idprog
%3D15%26label%3D
http://flickr.com/photos/15202105@N04/1591356604/

Surse imagini:
http://www.ziarultricolorul.ro/index.php?_nr=593
http://go2.wordpress.com/?id=725X1342&site=ocasapezi.wordpress.com&url=http%3A%2F
%2Fwww.ciolac.com%2FPicsRomania%2FRomanian.asp

Surse imagini:
http://go2.wordpress.com/?id=725X1342&site=ocasapezi.wordpress.com&url=http%3A%2F
%2Fwww.davinciconstructii.ro%2Fportofoliu-17.htm

Surse:
http://flickr.com/photos/danvartanian/2362206716/in/photostream/
http://go2.wordpress.com/?id=725X1342&site=ocasapezi.wordpress.com&url=http%3A%2F
%2Fwww.panoramio.com%2Fphoto%2F3018310
http://flickr.com/photos/danvartanian/2361379505/in/photostream/
http://flickr.com/photos/plenum/2214030953
http://picasaweb.google.com/radu.liviu24/LivingInRomania1#5133493691551363570
http://scoalacentrala.wordpress.com/category/scoala-centrala-amintiri-din-1935/
http://www.show.ro/bucuresti/bucharest/4/pages/72.html

O alta cladire foarte frumoasa de pe Calea Victoriei, pe care toata lumea o cunoaste, alaturi de Palatul
Telefoanelor, Sediul Central CEC, Cercul Militar, Casa Capsa, Ateneul Roman, Biblioteca Centrala
Universitara s.a. este Casa Monteoru-Catargi, cladire in care astazi se afla sediul Uniunii Scriitorilor din Romania,
dar si sediul editurii Cartea Romaneasca al restaurantului Il Gattopardo blu si al revistei Noua literatura.

O gasiti la adresa Calea Victoriei numarul 115 (la intersectia bulevardului Dacia cu Calea Victoriei, peste drum de
hotelul Golden Tulip) si puteti sa intrati oricand sa aruncati o privire, asa cum fac multi straini cu aparatul foto in
maini, fiind atrasi de aspectul de haunted mansion. Din pacate, cladirea nu e doar veche, ci si usor decrepita,
renovarea ei sistematica necesitand fonduri uriase. In afara de interesul turistic, in Casa Monteoru au loc lansari de
carte, cenacluri si dezbateri.

orasulluibucur.blogspot.com – bucurestiul vechi

O casă veche cere proiecte noi

Casa Robescu, reşedinţă de beizadea, astăzi aflată în paragină.
Casa Robescu (numită şi Casa Scarlat-Ghica) este una dintre clădirile cu statut de monument
istoric ce făceau cândva fala Bucureştiului. Construită în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea în stil neoclasic după proiectul arhitectului Ion Mincu, vechea casă boierească, aflată azi
în curtea Universităţii de Artă Bucureşti este în paragină şi chiar ameninţată cu distrugerea.
Deşi puternic deteriorată, încă se mai văd decoraţiile exterioare din ocniţe cu butoni, brâul în
stil brâncovenesc al frânghiei răsucite, plăcile de ceramică lustruită. Până în 1901, aici au
locuit magistratul Alexandru Scarlat Ghica (1837-1918) şi soţia sa Eufrosina (născută
Săvescu). Locuinţa aparţinuse părinţilor acestuia, beizadea Scarlat şi Zoe.
A.F. Robescu, profesor de matematică la Liceul „Matei Basarab“ a cumpărat casa la începutul
secolului, pentru a o dărui la scurt timp Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, aici fiind
apoi mutată şcoala profesională de fete nr. 1. Donaţia a fost făcută cu condiţia, acceptată de
către Spiru Haret, ca aceasta să poarte “în veci“ numele lui Robescu. Firma a fost dată jos în
1948, odată cu desfiinţarea şcolii. Casa a găzduit o vreme liceul de artă “N. Tonitza“ şi
atelierele unor artişti precum Ion Bitzan, Geta Brătes-cu sau Dan şi Lia Perjovschi.

Concurs UNAB
Monumentul istoric din strada General Budişteanu 19 este ameninţat de planurile de ridicare
a unor zgârie nori în acea zonă, dar şi de proiectul de “fluidizare” a traficului în zona
catedralei Sf. Iosif, care implică demolarea unor clădiri, printre care şi sediul UNAB.
Universitatea se apără lansând un concurs de proiecte pentru reabilitarea Casei Robescu şi
reamenajarea spaţiului din împrejurimi. Prin concursul organizat în parteneriat cu Ordinul
Arhitecţilor din România se vor alege mai întâi 5 proiecte, premiate cu 3.000 de euro fiecare.
Proiectul câştigător va beneficia de fonduri din partea Ministerului Educaţiei.

Galaţi: Palatul Administrativ: [Carte poştală ilustrată]. - Galaţi: Socec & Co. Sucursala Galaţi.
1926.
Construit între 1904 - 1905, inaugurat la 27 apr. 1906 Poiectul palatului: Arhitect Ion
Mincu (1852-1912). Statuile din marmură albă "Industria" şi "Agricultura" (de la faţadă),
realizate de sc. Fr Stork. Ornamentele de piatră ale faţadei realizate în atelierele Soc.
Wilhelm Diez, Bucureşti. Sculptura ornamentală în piatră şi inscripţia "Palatul
Administrativ" de pe frontispiciul clădirii, în jurul orologiului, realizate de Sc. George
Rigos din Galaţi

Ion Mincu (1852-1912) este creatorul stilului neoromanesc în arhitectura. Sursele sale de inspiratie au
fost arhitectura bisericeasca bizantina, arhitectura vechilor conace boieresti si a caselor taranesti,
precum si pitorescul mahalalelor bucurestene, care pastrau elemente cu influente orientale.

Casa Doina este o constructie autentica romaneasca, de secol XVIII, amplasata pe Soseaua Kiseleff.
Renovat si restaurat in intregime, fostul “Bufet de la Sosea” a fost proiectat de arhitectul Ion
Mincu, acelasi autor al cladirii Universitatii de Arhitectura si Urbanism din Capitala, care ii si
poarta, de altfel, numele. Studentii de la Arhitectura mai au si in prezent ca tema de practica
reproducerea acestui imobil.
Iata o capodopera de arhitectura neoromaneasca (cladire de patrimoniu, monument de
arhitectura si monument istoric) in stilul inconfundabil Mincu: rafinament al proportiilor,
ornamentatii elaborate, nimic prea incarcat si totul la locul sau. Compozitia de arhitectura este
clasica: demisol si parter inalt, cu nelipsitul cerdac-turn cu rol si de accent volumetric vertical.
Cerdacul este piesa de rezistenta a compozitiei, caci aici gasim elementele si proportiile
inconfundabile ale maestrului - stilpii subtiri din lemn ce fac parca sa pluteasca dantelaria
neobrancoveneasca de deasupra.
Stilul neoromanesc

Prima generatie de arhitecti ce au generat arhitectura neo-romaneasca s-a inscris in

limitele primului razboi mondial, numarandu-se printre ei nume ca : Ion Mincu, Petre Antonescu,
Grigore Cerchez, Cristofi Cerchez, Nicolae Ghica Budesti, etc.

Cele mai reprezentative exemple sunt cele ale arhitectului Ion Mincu, unul dintre cei mai culti oameni
ai epocii, de formatie Beaux Arts-ista : Casa Lahovary, Scoala Centrala de fete, Biserica Stavropoleos,
Bufetul de la Sosea ( realizat pentru expozitia Internationala de la Paris 1889), etc.

Elemente recognoscibile de neoromanesc

Influentele locuintelor taranesti s-au manifestat prin elemente de ornament utilizate sub diferite
interpretari dar care isi pastreaza referinta. Printre aceste elemente se numara foisorul ( formula
traditionala de amenajare a accesului ), arcatura trilobata ( care tradeaza uneori o usoara influenta
balcanica), stalpii de lemn (de data aceasta nu mai sunt ciopliti de mana ci prelucrati cu mijloace
industriale intr-un atelier), decoratia abundenta si culoarea, exprimata in cele mai reprezentative
exemple ale neoromanescului printr-o ceramica smaltuita policroma, o tratare a cornisei ca o streasina
obisnuita de casa taraneasca, includerea acoperisului in imaginea fatadei ca element de ornament,
decoratie in stuc de factura brancoveneasca, registru tratat traditional cu litera voit arhaica, braul sub
forma de funie rasucita de factura religioasa, organizare planimetrica dupa modelul curtii interioare a
ansamblurilor religioase, etc.

Stilul neoromanesc este singurul stil din istoria arhitecturii romanesti care a reinviat traditia, a intarit
originile si le-a conectat la un prezent. Aceasta reluare a traditiei reconsidera existenta unei natiuni ce
are un trecut cu un potential valoros pe care il constientizeaza si-l supune formei reprezentarii.

Mai jos gasiti cateva imagini a uneia dintre cele mai noi, dar totodata cunoscute, cladiri in stil
neoromanesc, Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca.