You are on page 1of 7

Ion Mincu

Ion Mincu s-a nascut pe 20 decembrie 1852 la Focsani. Arhitect, profesor si deputat roman. Profesor la Scoala de Arhitectura din Bucuresti si intemeietor totodata al Scolii Nationale de Arhitectura. A urmat studiile secundare la Liceul Unirea din Focsani ( 1863-1871), inscriindu-se apoi la Scoala

Nationala de poduri si sosele din Bucuresti, obtinand diploma de inginer in 1875. In perioada 1877-

  • 1884 studiaza la Scola de Arte Frumoase din Paris, primind in 1883 premiul Societatii Centrale a

arhitectilor francezi. A incercat sa valorifice patrimoniul national, descoperind solutii stilistice si tehnice, preluindu-le intr-o sinteza originala, dorind astfel abordarea unui nou stil in arhitectura nationala, toate acestea prin manifestarea unei exemplare exigente fata de sine. S-a indreptat spre arhitectura cu dorinta de a construi altceva decat lucrari ingineresti, fiind convins ca arhitectura poate servi idealului national, ca si pictura sau literatura. Cu o activitate de peste 30 de ani, a realizat nenumarate obiective de seama. Printre edificiile ridicate de Ion Mincu se afla si un insemnat numar de locuinte, astazi cladiri emblematice pentru capitala si alte orase ale tarii.

In Bucuresti:

  • 1889 - Casa Monteoru

  • 1889 - Casa Vernescu ( restaurare )

  • 1895 - Casa Robescu

  • 1906 - Casa N. Patrascu

Locuinte realizate in Galati: 1897 - Casa Robescu. Locuinte realizate in Sinaia: 1897 - Vila Robescu.

O serie de edificii monumentale: 1892 - Bufetul de la Sosea, Bucuresti.

  • 1894 - Scoala centrala de fete din Bucuresti;

  • 1904 - Palatul administrativ din Galati;

  • 1916 - Palatul Bancii Comertului din Craiova.

A restaurat Biserica Stavropoleos in 1906 si a proiectat mobilierul pentru Palatul Justitiei din Bucuresti si pentru Catedrala din Constanta. A participat la proiecte insemnate dintre care: Palatul Primariei din Bucuresti si Scoala de razboi din Bucuresti. Intre 1903-1912 este presedintele Societatii Arhitectilor Romani. Intre 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat in Parlamentul Romaniei.

 

Lucrări

Lucrări Casa în care a locuit Ion Mincu Bucureşti, strada Arthur Verona ∑ <a href=Casa Lahovari (1886) ∑ Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina ∑ Vila Robescu din Sinaia (1897) " id="pdf-obj-0-40" src="pdf-obj-0-40.jpg">

Casa în care a locuit Ion Mincu

 

Bucureşti, strada Arthur Verona

 

Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina

Vila Robescu din Sinaia (1897)

Casa Petraşcu din Piaţa Romană (1904)

Şcoala Centrală de fete din Bucureşti (1890)

Palatul Administratic din Galaţi (1905-1906)

Palatul Băncii Comerţului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916)

Palatul Primăriei (proiect)

Şcoala de război din Bucureşti (proiect)

cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)

a restaurat Biserica Stavropoleos din Bucureşti (1904-1910)

Casa Monteoru (1887-1888) (Sediul Uniunii Scriitorilor)

Casa Vernescu (1887-1889)

a decorat interiorul Palatului de Justiţie din Bucureşti (1890-1895)

Personalitate Ion Mincu

Arhitectura românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX

Arhitectura românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX

Arhitectura românească din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX, a avut la bază ideea afirmării specificului naţional în artă. Acest curent nu a luat însă naştere în ţara noastră, ci a fost preluate din alte ţări europene, unde, în a doua jumătate a secolului XX, se vehiculează idei ce se bazau pe exaltarea în artă, ca şi politică, a sentimentului şi a tradiţiilor naţionale. Alexandru Odobescu este cel care îl putem numi drept „părintele spiritual” al ideii de afirmare a specificului naţional în arhitectura românească. El îi îndeamnă pe arhitecţi să studieze arhitectura veche românească, monumentele acesteia şi să facă din ele”sorgintea unei arte măreţe, a unei

 

arhitecturi noi, cu aceleaşi caractere de originalitate locală…”

ION MINCU (1852-1912)

Ion Mincu este unul dintre arhitecţii care au îmbrăţişat această idee (alături de Petre Anton, N. Ghica-Budeşti, Cristofi Cerchez), devenind o figură centrală a curentului din arhitectură de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX .. Ion Mincu, născut în 1852, în oraşul Focşani, a absolvit Şcoala de ingineri de poduri şi şosele din Bucureşti, la 23 de ani, pentru ca, mai târziu, să studieze arhitectura la L’Ecole de Beaux Arts, la Paris (1877-1882). Cariera sa de arhitect debutează cu o comandă de transformare a unei case particulare într-o locuinţă reprezentativă(Casa Dr. Vitzu), la ora actuală demolată. Lucrarea care îi va asigura afirmarea şi consacrarea, este una de ”renaştere a arhitecturii naţionale”- Casa Lahovary (1885-1886; Str. Ion Movilă), considerată ”manifestul” arhitecturii sale. De o mare simplitate, casa dă impresia unui volum compact, susţinut de un plan simplu-tradiţionalul plan cu tindă, cu camere de o parte şi de alta a acesteia. Acest plan este reflectat şi în faţada principală, prin simetria care o caracterizează. ”Tinda” reprezintă inovaţia pe care arhitectul o aduce acestei construcţii. Nu este nici foişorul tradiţional al unei case vechi de deal, dar nici ”peronul acoperit, cu acces carosabil”. Streaşina adâncă, cu căpriori sculptaţi, este unul din motivele pe care Ion Mincu le va relua şi le va folosi mereu de acum înainte în lucrările cu teme similare.

Arhitectul a imprimat Casei Lahovary ”monumentalitatea simplă a arhitecturii noastre ţărăneşti”, aducându-i, prin

intermediul foişorului, nota de intimitate de care avea nevoie. Cu toate că activitatea lui se întinde pe o perioadă de 30 e ani, lucrările sale sunt puţin numeroase (în jur de 15), dar diversificate din punctul de vedere al programelor şi domeniilor.

În fiecare din lucrările sale, de la construcţia de locuinţe de tipul vilei sau locuinţei reprezentative (Casa Vitzu, 1884; casa Lahovary, 1886; Casa Monteoru, 1889; Casa Vernescu, 1889; Casa Robesu din Bucureşti, Casa Robescu di Galaţi, Vila Robescu din Sinaia, Casa N. Pătraşcu ), la edificii publice (Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, 1894; Palatul Administrativ din Galaţi, 1904), la lucrări de restaurare a unor monumente vechi (Biserica Stravropoles) la monumentele funerare şi, nu în ultimul rând, la designul de mobilier (Palatul Justiţiei din Bucureşti, Catedrala din Constanţa), Mincu a încercat mereu să se autodepăşească, să evolueze, să se perfecţioneze. Chiar dacă nu sub aspect cronologic, Bufetul de pe şoseaua Kiseleff, cunoscut drept Bufetul de Şosea- ce se dorea iniţial a fi ”o cârciumă românească” (restaurant ce fusese proiectat pentru Expoziţia Internaţională de la Paris, 1889), reia o parte din ideile primei sale lucrări celebre, Casa Lahovary, idei pe care le-a dezvoltat şi le-a perfecţionat. Dacă la Casa Lahovary, Ion Mincu a încercat să creeze o atmosferă de intimitate şi izolare, necesară unui astfel de program, fiind vorba de o reşedinţă particulară, la ”cârciuma românească”, arhitectura a fost una deschisă ”spre afară şi înăuntru” deopotrivă, în ideea de a atrage şi de a chema trecătorul; astfel, nu există o graniţă clar definită între exterior şi interior, ci doar un spaţiu continuu. La această lucrare este deja prezentă tendinţa arhitecturii contemporane, de continuitate a interiorului cu exteriorul (asemenea arhitecturii japoneze), exteriorul nefiind altceva decât o ”prelungire” a interiorului. Pitorescul asimetriei, dinamicii volumelor pe care le găsim aici, li se opune ritmul echilibrat, specific vieţii ţărăneşti, al Casei Lahovary.

Motivul foişorului reluat devine un element dominat în compoziţia concepută asimetric, iar motivele decorative şi coloristica adoptată dovedesc o mare libertate a arhitectului în folosire acestora. Împletirea coloristicii, a elementelor decorative specifice artei şi arhitecturii romaneşti, cu mijloacele arhitecturii culte, au ca rezultat o lucrare de mare originalitate. Şi acestea pentru că nu este vorba doar de un simplu amestec de stiluri şi forme sau de o alăturare a modelelor împrumutate, ci de un limbaj propriu, foarte original, în care aceste elemente tradiţionale ale arhitecturii româneşti sunt contopite cu cele ale arhitecturii culte, cu o inegalabilă măiestrie.

Arhitect roman. Dupa ce a absolvit, in 1875, Scoala de ingineri de poduri si sosele din Bucuresti, studiaza arhitectura la Scoala de arte frumoase din Paris (1877-1882). Marele Premiu acordat de Societatea centrala a arhitectilor francezi ii permite sa faca o calatorie de studii in Spania, Italia si Grecia. Membru fondator al Societatii arhitectilor romani si al invatamantului de arhitectura in Romania.

Realizeaza locuinte in Bucuresti (Casa Lahovary, 1886; Casa Monteoru, 1889; Casa Vernescu, 1889; Casa Robescu, 1895; Casa N. Patrascu, 1906), Galati (Casa Robescu, 1897), si Sinaia (Casa Robescu, 1897), ca si o serie de edificii monumentale: "Bufetul" de la Sosea (1892); Scoala centrala de fete din Bucuresti (1894); Palatul administrativ din Galati (1904); Palatul Bancii comertului din Craiova (terminat in 1916). Proiecte nerealizate: Ospelul comunal (Palatul Primariei) si Cetatea romaneasca - ansamblu de vile in zona Parcului Ioanid in Bucuresti. A restaurat Biseria Stavropoleos (1906) si a proiectat mobilierul pentru Palatul Justitiei din Bucuresti si pentru Catedrala din Constanta.

Mincu isi leaga numele de aparita unei scoli nationale in arhitectura. In cadrul cautarilor de la 1900 (vezi Stilul 1900), studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii ornamentale, solutii stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o sinteza originala. In cele mai izbutite dintre creatiile sale -

intre care trebuie amintite Casa Lahovary si "Bufetul" de la Sosea - gasim o buna proportie intre volumele cladirii, intre gol si plin si, fapt deosebit de important pentru o astfel de orientare artistica, o perfecta functionare a suprastructurii decorative.

Surse imagini:

Surse imagini:

Surse imagini:

Surse:

O alta cladire foarte frumoasa de pe Calea Victoriei, pe care toata lumea o cunoaste, alaturi de Palatul Telefoanelor, Sediul Central CEC, Cercul Militar, Casa Capsa, Ateneul Roman, Biblioteca Centrala Universitara s.a. este Casa Monteoru-Catargi, cladire in care astazi se afla sediul Uniunii Scriitorilor din Romania, dar si sediul editurii Cartea Romaneasca al restaurantului Il Gattopardo blu si al revistei Noua literatura.

O gasiti la adresa Calea Victoriei numarul 115 (la intersectia bulevardului Dacia cu Calea Victoriei, peste drum de hotelul Golden Tulip) si puteti sa intrati oricand sa aruncati o privire, asa cum fac multi straini cu aparatul foto in maini, fiind atrasi de aspectul de haunted mansion. Din pacate, cladirea nu e doar veche, ci si usor decrepita, renovarea ei sistematica necesitand fonduri uriase. In afara de interesul turistic, in Casa Monteoru au loc lansari de carte, cenacluri si dezbateri.

orasulluibucur.blogspot.com – bucurestiul vechi

O casă veche cere proiecte noi

Casa Robescu, reşedinţă de beizadea, astăzi aflată în paragină.

Casa Robescu (numită şi Casa Scarlat-Ghica) este una dintre clădirile cu statut de monument istoric ce făceau cândva fala Bucureştiului. Construită în a doua jumătate a secolului al XIX- lea în stil neoclasic după proiectul arhitectului Ion Mincu, vechea casă boierească, aflată azi în curtea Universităţii de Artă Bucureşti este în paragină şi chiar ameninţată cu distrugerea. Deşi puternic deteriorată, încă se mai văd decoraţiile exterioare din ocniţe cu butoni, brâul în stil brâncovenesc al frânghiei răsucite, plăcile de ceramică lustruită. Până în 1901, aici au locuit magistratul Alexandru Scarlat Ghica (1837-1918) şi soţia sa Eufrosina (născută Săvescu). Locuinţa aparţinuse părinţilor acestuia, beizadea Scarlat şi Zoe. A.F. Robescu, profesor de matematică la Liceul „Matei Basarab“ a cumpărat casa la începutul secolului, pentru a o dărui la scurt timp Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, aici fiind apoi mutată şcoala profesională de fete nr. 1. Donaţia a fost făcută cu condiţia, acceptată de către Spiru Haret, ca aceasta să poarte “în veci“ numele lui Robescu. Firma a fost dată jos în 1948, odată cu desfiinţarea şcolii. Casa a găzduit o vreme liceul de artă “N. Tonitza“ şi atelierele unor artişti precum Ion Bitzan, Geta Brătes-cu sau Dan şi Lia Perjovschi.

Concurs UNAB Monumentul istoric din strada General Budişteanu 19 este ameninţat de planurile de ridicare a unor zgârie nori în acea zonă, dar şi de proiectul de “fluidizare” a traficului în zona catedralei Sf. Iosif, care implică demolarea unor clădiri, printre care şi sediul UNAB. Universitatea se apără lansând un concurs de proiecte pentru reabilitarea Casei Robescu şi reamenajarea spaţiului din împrejurimi. Prin concursul organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România se vor alege mai întâi 5 proiecte, premiate cu 3.000 de euro fiecare. Proiectul câştigător va beneficia de fonduri din partea Ministerului Educaţiei.

Galaţi: Palatul Administrativ: [Carte poştală ilustrată]. - Galaţi: Socec & Co. Sucursala Galaţi.

1926.

Construit între 1904 - 1905, inaugurat la 27 apr. 1906 Poiectul palatului: Arhitect Ion Mincu (1852-1912). Statuile din marmură albă "Industria" şi "Agricultura" (de la faţadă), realizate de sc. Fr Stork. Ornamentele de piatră ale faţadei realizate în atelierele Soc. Wilhelm Diez, Bucureşti. Sculptura ornamentală în piatră şi inscripţia "Palatul Administrativ" de pe frontispiciul clădirii, în jurul orologiului, realizate de Sc. George Rigos din Galaţi

Ion Mincu (1852-1912) este creatorul stilului neoromanesc în arhitectura. Sursele sale de inspiratie au fost arhitectura bisericeasca bizantina, arhitectura vechilor conace boieresti si a caselor taranesti, precum si pitorescul mahalalelor bucurestene, care pastrau elemente cu influente orientale.

Casa Doina este o constructie autentica romaneasca, de secol XVIII, amplasata pe Soseaua Kiseleff. Renovat si restaurat in intregime, fostul “Bufet de la Sosea” a fost proiectat de arhitectul Ion Mincu, acelasi autor al cladirii Universitatii de Arhitectura si Urbanism din Capitala, care ii si poarta, de altfel, numele. Studentii de la Arhitectura mai au si in prezent ca tema de practica reproducerea acestui imobil. Iata o capodopera de arhitectura neoromaneasca (cladire de patrimoniu, monument de arhitectura si monument istoric) in stilul inconfundabil Mincu: rafinament al proportiilor, ornamentatii elaborate, nimic prea incarcat si totul la locul sau. Compozitia de arhitectura este clasica: demisol si parter inalt, cu nelipsitul cerdac-turn cu rol si de accent volumetric vertical. Cerdacul este piesa de rezistenta a compozitiei, caci aici gasim elementele si proportiile inconfundabile ale maestrului - stilpii subtiri din lemn ce fac parca sa pluteasca dantelaria neobrancoveneasca de deasupra.

Stilul neoromanesc

Stilul neoromanesc <a href=P rima generatie de arhitecti ce au generat arhitectura neo-romaneasca s-a inscris in limitele primului razboi mondial, numarandu-se printre ei nume ca : Ion Mincu, Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Cristofi Cerchez, Nicolae Ghica Budesti, etc. Cele mai reprezentative exemple sunt cele ale arhitectului Ion Mincu, unul dintre cei mai culti oameni ai epocii, de formatie Beaux Arts-ista : Casa Lahovary, Scoala Centrala de fete, Biserica Stavropoleos, Bufetul de la Sosea ( realizat pentru expozitia Internationala de la Paris 1889), etc. Elemente recognoscibile de neoromanesc Influentele locuintelor taranesti s-au manifestat prin elemente de ornament utilizate sub diferite interpretari dar care isi pastreaza referinta. Printre aceste elemente se numara foisorul ( formula traditionala de amenajare a accesului ), arcatura trilobata ( care tradeaza uneori o usoara influenta balcanica), stalpii de lemn (de data aceasta nu mai sunt ciopliti de mana ci prelucrati cu mijloace industriale intr-un atelier), decoratia abundenta si culoarea, exprimata in cele mai reprezentative exemple ale neoromanescului printr-o ceramica smaltuita policroma, o tratare a cornisei ca o streasina obisnuita de casa taraneasca, includerea acoperisului in imaginea fatadei ca element de ornament, decoratie in stuc de factura brancoveneasca, registru tratat traditional cu litera voit arhaica, braul sub forma de funie rasucita de factura religioasa, organizare planimetrica dupa modelul curtii interioare a ansamblurilor religioase, etc. Stilul neoromanesc este singurul stil din istoria arhitecturii romanesti care a reinviat traditia, a intarit originile si le-a conectat la un prezent. Aceasta reluare a traditiei reconsidera existenta unei natiuni ce are un trecut cu un potential valoros pe care il constientizeaza si-l supune formei reprezentarii. Mai jos gasiti cateva imagini a uneia dintre cele mai noi, dar totodata cunoscute, cladiri in stil neoromanesc, Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca. " id="pdf-obj-5-4" src="pdf-obj-5-4.jpg">

Prima generatie de arhitecti ce au generat arhitectura neo-romaneasca s-a inscris in limitele primului razboi mondial, numarandu-se printre ei nume ca : Ion Mincu, Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Cristofi Cerchez, Nicolae Ghica Budesti, etc.

Cele mai reprezentative exemple sunt cele ale arhitectului Ion Mincu, unul dintre cei mai culti oameni ai epocii, de formatie Beaux Arts-ista : Casa Lahovary, Scoala Centrala de fete, Biserica Stavropoleos, Bufetul de la Sosea ( realizat pentru expozitia Internationala de la Paris 1889), etc.

Elemente recognoscibile de neoromanesc

Influentele locuintelor taranesti s-au manifestat prin elemente de ornament utilizate sub diferite interpretari dar care isi pastreaza referinta. Printre aceste elemente se numara foisorul ( formula traditionala de amenajare a accesului ), arcatura trilobata ( care tradeaza uneori o usoara influenta balcanica), stalpii de lemn (de data aceasta nu mai sunt ciopliti de mana ci prelucrati cu mijloace industriale intr-un atelier), decoratia abundenta si culoarea, exprimata in cele mai reprezentative exemple ale neoromanescului printr-o ceramica smaltuita policroma, o tratare a cornisei ca o streasina obisnuita de casa taraneasca, includerea acoperisului in imaginea fatadei ca element de ornament, decoratie in stuc de factura brancoveneasca, registru tratat traditional cu litera voit arhaica, braul sub forma de funie rasucita de factura religioasa, organizare planimetrica dupa modelul curtii interioare a ansamblurilor religioase, etc.

Stilul neoromanesc este singurul stil din istoria arhitecturii romanesti care a reinviat traditia, a intarit originile si le-a conectat la un prezent. Aceasta reluare a traditiei reconsidera existenta unei natiuni ce are un trecut cu un potential valoros pe care il constientizeaza si-l supune formei reprezentarii.

Mai jos gasiti cateva imagini a uneia dintre cele mai noi, dar totodata cunoscute, cladiri in stil neoromanesc, Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca.

Stilul neoromanesc <a href=P rima generatie de arhitecti ce au generat arhitectura neo-romaneasca s-a inscris in limitele primului razboi mondial, numarandu-se printre ei nume ca : Ion Mincu, Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Cristofi Cerchez, Nicolae Ghica Budesti, etc. Cele mai reprezentative exemple sunt cele ale arhitectului Ion Mincu, unul dintre cei mai culti oameni ai epocii, de formatie Beaux Arts-ista : Casa Lahovary, Scoala Centrala de fete, Biserica Stavropoleos, Bufetul de la Sosea ( realizat pentru expozitia Internationala de la Paris 1889), etc. Elemente recognoscibile de neoromanesc Influentele locuintelor taranesti s-au manifestat prin elemente de ornament utilizate sub diferite interpretari dar care isi pastreaza referinta. Printre aceste elemente se numara foisorul ( formula traditionala de amenajare a accesului ), arcatura trilobata ( care tradeaza uneori o usoara influenta balcanica), stalpii de lemn (de data aceasta nu mai sunt ciopliti de mana ci prelucrati cu mijloace industriale intr-un atelier), decoratia abundenta si culoarea, exprimata in cele mai reprezentative exemple ale neoromanescului printr-o ceramica smaltuita policroma, o tratare a cornisei ca o streasina obisnuita de casa taraneasca, includerea acoperisului in imaginea fatadei ca element de ornament, decoratie in stuc de factura brancoveneasca, registru tratat traditional cu litera voit arhaica, braul sub forma de funie rasucita de factura religioasa, organizare planimetrica dupa modelul curtii interioare a ansamblurilor religioase, etc. Stilul neoromanesc este singurul stil din istoria arhitecturii romanesti care a reinviat traditia, a intarit originile si le-a conectat la un prezent. Aceasta reluare a traditiei reconsidera existenta unei natiuni ce are un trecut cu un potential valoros pe care il constientizeaza si-l supune formei reprezentarii. Mai jos gasiti cateva imagini a uneia dintre cele mai noi, dar totodata cunoscute, cladiri in stil neoromanesc, Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca. " id="pdf-obj-5-19" src="pdf-obj-5-19.jpg">