Baroc (in italiana si portugheza Barocco, in franceza si engleza Baroque) desemneaza simultan o perioada in istoria europeana dar si un curent

artistic care a fost generat in Roma, Italia, in jurul anilor 1600, asililat rapind si in celelalte tari si culturi europene, de unde a migrat apoi si in cele doua Americi dar si in alte parti ale lumii. Stilul baroc se regaseste clar reprezentat in arhitectura, dans, filozofie, mobilier, muzica, literatura, pictura, sculptura si teatru. Barocul, ca modalitate artistica, a excelat in arhitectura intre 1600 si 1780 in intreaga Europa, avand o revitalizare ulterioara in decursul secolului al 19-lea care s-a extins uneori (spre exemplu, in Romania, a reinflorit pana in ani premergatori Primului razboi mondial) pana in deceniile 1901 - 1910 si 1911 - 1920; de asemenea a fost "exportat" in cele doua Americi, dar si pe alte continente; in mobilier se regaseste in special in Franta, in perioada Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea); in pictura a fost adoptat de catre toate marile scoli de pictura europene; in sculptura a fost prezent in special in Italia, Germania, Austria, Anglia si Cehia de azi, dar si in alte culturi; in muzica s-au creat compozitii de catre toate marile scoli muzicale ale Europei, italiana, austriaca si germana, inventandu-se chiar un nou gen muzical, opera. Indiferent de domeniul in care se regaseste, stilul baroc se caracterizeaza prin utilizarea exagerata a miscarii si a claritatii, respectiv a bogatiei folosirii detaliilor ce simbolizeaza lucruri ce se pot interpreta cu usurinta si lipsa de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de catre artistii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanta si grandoare in privitor, ascultator si/sau participant la actul de cultura. Capela familiei Cornaro a bisericii Santa Maria della Vittoria, Roma, realizata intre anii 1645 - 1652, este un superb exemplu de lucrare complexa baroc. Cuvantul care se foloseste astazi pentru a desemna barocul in toate limbile este de origine portugheza ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque"). in ambele limbi, sensul initial al cuvantului era un substantiv ce desemna o perla de forma neregulata. Ca adjectiv desemneaza ceva migalos si realizat in cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel, posibil superfluu. Atat Biserica Catolica cat si aristocratia seculara au aderat rapid la valorile barocului, ba chiar mai mult, lau imbratisat si incurajat pentru ca vedeau in el diferite modalitati de a-si extinde controlul asupra societatii. Biserica catolica vedea modul in care dramatismul stilului ar putea atrage oamenii spre religie iar burghezia considera barocul arhitectural si artistic ca un mod de atrage clienti si de a face concurenta economica. Nu intamplator, cladirile baroc, atat cele subventionate de biserica cat si cele subventionate de aristocratie au fost construite in spatii largi, publice sau private, avand prin conceptie si structura o succesiune de intrari, holuri, incaperi, coridoare, scari interioare si exterioare, sali de receptie, crescand progresiv in volum, grandoare si opulenta. Pictura, sculptura, mobilierul si arhitectura barocului, pe de o parte, muzica, dansul, literatura, filozofia, opera si teatrul baroc, pe de alta parte, nu au facut decat sa se inspire una de la alta si sa se sustina armonios si interdependent. Nasterea barocului este categoric legata de decizia Conciliului de la Trient (Concilio di Trento) din anii 1545 - 1563 privind modul in care Biserica Romano-Catolica vedea evolutia picturii si sculpturii bisericesti. Ideea era ca artistii sa realizeze opere vizuale care sa se adreseze tuturora, dar mai cu seama celor multi si needucati, decat grupului extrem de restrans, pe vremea aceea, a celor avizati. Astfel

manierismului intelectual si rafinat al intregului secol al XVI-lea i se "opunea" prin deschidere, claritate si lipsa de ambiguitate o reprezentare umana deschisa larg tuturor simturilor. Oricum, a fost necesara aproximativ o generatie pana cand aceste comandamente sa poata fi realmente puse in practica prin nasterea si cristalizarea stilului cunoscut mai tarziu sub numele de baroc. in ciuda existentei acestui hiatus in timp, exista o parere destul de larg raspandita printre unii istorici de arta, dar contestata de altii, ca importantele inovatii artistice ale marilor artisti ai artei figurative inceputului anilor 1600 (Caravaggio, Fratii Carracci, etc.) s-ar datora mai degraba functiei artei ecleziastice cu destinatie clara decat maiestriei artistice a artistilor insisi. Comparativ cu manierismul elevat ce se adresa elitelor si care era aproape obscur celor mai multi dintre privitori, stilul baroc angaja privitorul intr-o "aventura" a intelegerii care era simpla, evidenta, directa si usor de "decodificat." Artisti ca Annibale Caracci, Caravaggio, Correggio si Federico Barocci sunt printre cei care au marcat semnificativ desprinderea de manierism si transformarea artei timpului in baroc. Nu intamplator, acestia sunt adeseori numiti precursori ai barocului sau artisti proto-baroc. Desi singular, prin viziunea si realizarile sale geniale in arhitectura, pictura si sculptura, formand o clasa aparte, Michelangelo poate fi considerat printre cei care prezinta in arta sa elemente ale viitorului stil baroc. Termenul de muzica baroc defineste o schimbare in muzica timpului, care din polifonica devine "baroc" prin utilizarea lungimilor contrastante a diferitelor fraze muzicale, a folosirii contrapunctului si a armoniei. Nasterea operei ca gen muzical aparte s-a produs la inceputul barocului prin fuziunea dintre muzica si poezie, fiind mai apoi dezvoltata si evoluand la genul muzical consacrat de astazi in timpul perioadei rococo. in literatura, atractia exercitata de simplitate, forta, dramatism si claritate conduc la aparitia ritmurilor sincopate pe o scala larga, ca fiind total opuse temelor sofisticate, metafizice, indelung elaborate. De la scrierile lui John Donne la opera de capatai a lui John Milton, Paradisul pierdut, drumul este din nou unul de la un manierism ajuns la apogeu la un baroc epic. Evolutia barocului Barocul a continuat sa se propage dinspre Italia inspre vestul Europei mai ales de-a lungul primei jumatati a secolului al XVII-lea, iar ulterior inspre centrul, nordul si estul Europei in cea de-a doua jumatate a aceluiasi secol si la inceputul secolului urmator. "Unda de soc" a barocului s-a propagat initial cu precadere in tarile unde Biserica Catolica era influenta sau dominanta, dar mai tarziu a aparut si in tarile si culturile in care protestantismul sau chiar ortodoxismul erau "variante locale" ale crestinismului. La un moment dat, stilul baroc in arhitectura, sculptura si pictura a devenit puternic inradacinat in diferite tari, in diferite variante locale, precum ar fi barocul german, cel olandez, cel polonez sau cel francez, producand cladiri publice, palate, resedinte princiare sau private de o valoare estetica si artistica exceptionala, care au devenit, la randul lor, modele "propagabile" de cultura, arta si stil baroc. Spre exemplu, barocul in Romania, mai exact in Transilvania, este o "reverberatie" putin mai tarzie, e drept, a barocului austriac trecut prin filiera Ungariei, avand si multiple influente ale barocului italian sau ale barocului ceh. Dezvoltarea, propagarea si evolutia barocului, sub diferitele sale aspecte si variatiuni locale, nu au fost sincrone. Ba chiar mai mult, in timp ce in unele tari si culturi, barocul ajunsese la apogeu, in altele era in

plina floare, iar in altele era intr-o faza incipienta. in timp ce in Franta, incepand cu anii 1720, se remarca o saturare de realizari in stil baroc si un avant puternic al stilului Rococo (evident in special dupa anii 1740), mai ales in arte decorative, pictura si interioare, in Anglia, Germania, Austria sau Cehia barocul este puternic prezent, iar in Principatul Transilvaniei, sau in Rusia barocul isi are primele manifestari de amploare, marcand un drum artistic de aproape inca 200 de ani. Barocul a continuat sa se propage si peste oceanul Atlantic. intreaga America Latina, adica toate tarile aflate la sud de Statele Unite ale Americii, de la Mexico la Brazilia si Argentina, tari de limba spaniola si portugheza au fost puternic influentate de stilul baroc, trecut desigur prin filiera barocului spaniol si a celui portughez. Foarte multe biserici catolice, dar si cladiri publice, resedinte oficiale si resedinte private, construite in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea sunt de sorginte clara baroc. Imperiul Britanic, imperiul cu cea mai mare intindere globala din istoria omenirii, a facut pretutindeni unde avea o colonie ceea ce au facut, la randul lor Spania si Portugalia in America latina, a exportat mai intai limba cuceritorilor, dar mai ales organizarea, structura si stilul de viata al britanicilor. Printre acestea, deloc surprinzator, se regaseste si barocul, sub varianta sa insulara. Drumul triumfal al barocului in timp, spatiu si constiinta umana a continuat adanc pana in secolul al XXlea. Planificarea stradala radiala, influentata de modul de organizare al gradinilor baroc se regaseste in arhitectura a numeroase orase raspandite pretutindeni in lume. Faptul ca structura stradala conceputa intentionat radial, adica baroc, se regaseste in Arcul de Triumf din Bucuresti, respectiv in Arcul de Triumf din Paris este una dintre cele mai clare dovezi de triumf universal uman al barocului peste orice limite sau in ciuda oricaror incercari de a folosi miscarea sa artistica in interes strict religios, precum Biserica Catolica, sau strict comercial si secular pragmatic, precum burghezia. Pictura baroc a fost in floare in multe culturi europene intre sfarsitul secolului al XVI-lea si prima jumatate a secolului al XVIII-lea, o perioada din istoria europeana caracterizata de bogatie, stralucire si fast. Pictorii care au excelat in folosirea elementelor stilului baroc in pictura au folosit in mod accentuat figuri umane surprinse in decursul miscarii, puternice contraste de lumina si intuneric (acea tehnica cunoscuta sub numele generic de clarobscur), culori puternice, saturate si un echilibru compozitional mai degraba dinamic decat static, considerat de multe ori chiar dezechilibru compozitional. De asemenea, folosirea liniilor de compozitie de forme curbate, asemanatoare unor litere S multiple, a diagonalelor repetate de tip ascendent si descendent comparativ cu liniile drepte, orizontale si/sau verticale, folosite preponderent anterior, sunt alte elemente tipice ale barocului de tip vizual. Tintoretto (pe numele sau real Jacopo Robusti) a fost unul dintre cei mai mari pictori ai scolii venetiene, probabil ultimul mare pictor al Renasterii italiene si fara indoiala unul din primii pictori folosind o maniera baroc in pictura. in Cina cea de taina, folosirea accentuata a clar-obscurului, a diagonalei ascendente in jurul careia graviteaza intrega compozitie, a dramatismului momentului surprins in punctul sau critic si redat ne-echivoc cu maiestrie, precum si a culorilor saturate, ce umplu cadrul picturii, reprezinta tot atatea elemente baroc. in Eneas scapa din Troia in flacari, prezentat aici, Federico Barocci face dovada insusirii si aplicarii cu brio a elementelor definitorii ale stilului baroc in pictura. in anul 1598, anul realizarii picturii, acestea erau deja clar cristalizate si "standardizate," cel putin in Italia.

Peter Paul Rubens, considerat de multi specialisti cel mai mare pictor european, maestru incontestabil al barocului pictural, a folosit compozitii complexe cu personaje multiple, pictate din unghiuri diferite, efectuand sincron diferite lucruri slujind unui scop comun. Spre exemplu, in Vanatoarea de lei, artistul flamand a folosit la refuz spatiul existent, grupand sapte vanatori, dintre care trei pe cai, inarmati cu 5 sulite, 2 sabii si multiple pumnale in jurul a doi lei, care urmeaza a fi strapunsi fiecare de mai multe arme simultan. Desi este considerat, de catre cei mai multi, un pictor reprezentativ al scolii spaniole, de catre altii un pictor manierist, El Greco, pictor care a excelat in a prezenta in pictura sa scene biblice si, mai ales, mistice, a pictat si sub influenta barocului. Mai exact, tehnica sa de a picta are multiple elemente baroc, si, aidoma lui Rubens, artistul spaniol de origine greaca foloseste culori saturate aplicate cu tusa groasa, de multe ori delimitand clar, dar alteori nedelimitand limpede, aidoma artistilor ce foloseau tehnica numita sfumato, liniile de contur dintre personaje sau dintre personaje si fondul picturii. Pictorii francezi ai genului baroc, precum Nicolas Poussin si Claude Lorrain, nu au facut altceva decat sa continue traditia clasica a personajelor ce umplu cadrul picturii avand atitudini fie statuare, fie dinamice, dar intotdeauna dramatice, si gasindu-se in mijlocul unor peisaje usor ireale ce amintesc mai degraba de parcuri (desigur, baroc) decat de un peisaj real. In timp ce Rembrandt si alti maestri olandezi ai barocului s-au aplecat in compozitiile lor mai ales asupra scenelor cotidiene, spaniolul Diego Velzquez, artist neafiliat vreunei scoli, dar puternic individualizat ca pictor baroc, desi a realizat si picturi inspirate din cotidian, mai ales in perioada italiana, este cunoscut indeobste pentru realizarea de portrete minunate ale membrilor Curtii Regale a Spaniei, compozitii pline de culoare, viata, exuberanta si realism.