De la criza creditelor ipotecare la recesiunea globala 2.1. Cauzele crizei economice si financiare actuale sunt diverse.

Sefii de stat si de guvern din G-20 au mentionat in declaratia lor de la summit-ul din 15 noiembrie urmatoarele: a. politicile monetare si de curs de schimb care au dus la lichiditate excesiva; b. absenta sau insuficienta reglementarii anumitor domenii sau actori; c. goana dupa randamente irealist de mari fara o evaluare sau cunoastere suficienta a riscurilor de catre actorii de pe piata, precum si de catre instantele de reglementare si control; d. Utilizarea excesiva a tehnicii de Leveraged Buy-Out" (LBO) sau a efectului parghiei bancare", prin finantarea achizitiilor din imprumuturi metoda financiara aspru criticata de sindicate dar imbratisata fara rezerve de fondurile de investitii; e. coordonarea insuficienta a politicilor macroeconomice; f. reforme structural insuficiente. In acest mod, s-au produs evolutii gresite, care au evidentiat clar necesitatea unei revizuiri a regulilor de joc pentru actori, produse si piete. 2.2. In SUA, la mijlocul anului 2007, s-a prabusit un joc piramidal cu credite imobiliare, in momentul in care preturile imobilelor nu au mai crescut. Pe o piata imobiliara supraincalzita caracterizata de asteptari irealist de optimiste, in baza unor ordine prezidentiale emise in ultimii 20 de ani de catre trei presedinti ai SUA, bancile specializate in real estate" au fost obligate in conditii coercitive sa ofere credite unor debitori cu solvabilitate scazuta, care in peste 70% din cazuri nu au fost rambursate sau chiar nu au fost deloc folosite conform scopului initial. Intr-o proportie foarte mare, beneficiarii acestora le-au scontat imediat in vederea obtinerii de cash, iar sumete echivalente valorilor de creditare acordate au capatat statut de marfa" supusa rulajului comercial prin intermediul unor lanturi de transfer vanzare controlate la randul lor tot de catre banci. Au aparut noi produse financiare extrem de speculative si netransparente, care s-au sustras oricarui control sau reglementari. Multi dintre cei implicati nu au constientizat amploarea riscului. 2.3. Spargerea balonului de sapun" imobiliar in SUA, dar si in cateva state UE a avut drept urmare o criza a fondurilor de investitii speculative (Hedge Funds"), a bancilor de investitii si comerciale, precum si a companiilor de asigurari. Prin securizarea riscurilor, mediul financiar global a fost zguduit profund de undele de soc generate. Nesiguranta si neincrederea intre institutiile financiare au condus la situatia in care, chiar si institutiile financiare solide si sanatoase, au

devenit parte a unei blocade a acordarii reciproce de credite si la micsorarea pana la valori nesemnificative a sumelor totale tranzactionate pe piata interbancara. 2.4. Prin diverse canale de transmisie, criza pietelor financiare s-a materializat in cele din urma si in economia reala. Printre efecte se numara: a. criza creditelor; b. costurile marite ale finantarii; c. efectele negative asupra averilor datorate scaderii cursurilor actiunilor; d. prabusirea pietelor de export; e. efecte negative asupra increderii in sistemul financiar-bancar; f. deprecieri si riscuri de pierderi in cadrul bilanturilor contabile. Intre timp la inceputul anului 2009, a devenit clar ca intreaga OCDE se gaseste intr-o recesiune a carei durata si amploare nu pot fi apreciate cu certitudine de catre experti in momentul de fata.

Efectele crizei la nivel european Lorena DUDUIALA POPESCU Impactul global al crizei financiare asupra economiei reale s-a resimtit puternic, iar economia, in ansamblul sau, a fost afectata de o incetinire substantiala a cresterii, care a afectat populatia, intreprinderile si locurile de munca. Dupa explodarea bulei imobiliare americane, dezvoltarea economica a zonei euro a scazut cu o rata anualizata de 0.8%, cea mai mare scadere din 2001 pana in prezent. Pe masura ce conditiile de creditare au devenit mai stricte, europenii au devenit si ei mai prudenti, reducandu-si investitiile si consumul; fiind amenintati de somaj, au preferat sa economiseasca si sa isi protejeze veniturile prin

mentinerea lor in afara sistemului financiar bancar. Unul dintre principalii factori promotori ai dezvoltarii economice, investitia in capital, a fost oprita brusc.

Pe data de 3 ianuarie anul curent, Banca Central Europeana a crescut rata dobanzii pana la nivelul de 4.25%, in incercarea de combatere a inflatiei care este mult peste nivelul tinta de 2%. Recesiunea americana poate sa se incheie curand, datorita flexibilitatii economiei (oamenii sunt obisnuiti sa isi piarda locul de munca si reusesc sa se adapteze unui alt loc foarte rapid). In Europa, insa, flexibilitatea populatiei este mult mai redusa, iar recesiunea poate fi un proces mai indelungat si chinuitor. Criza generata in America are efecte complexe asupra economiilor europene, astfel ca oficialii europeni acuza SUA, pentru externalitatile suportate de propriile lor economii, in ciuda faptului ca excese au avut loc in intreaga lume, excese concretizate in reglementari lipsite de actualitate, distorsionari guvernamentale si supervizare deficitara. Atunci cand bula imobiliara a explodat, liderii europeni au refuzat sa creada faptul ca U.E.se confrunta cu o problema de incetinire a cresterii economice. Prin ignoranta initiala pe care acestia au manifestat-o vis-a-vis de criza sistemului financiar international, rezultatul obtinut a fost amanarea unei reactii ce trebuia sa apara mai devreme pentru a combate efectele nedorite pe care o depresiune prelungita le-ar putea avea asupra consumatorilor si asupra tarilor ce au piete de capital integrate.

Sectoarele vulnerabile La nivel european, efectele crizei globale s-au resimtit puternic pe piata de capital, precum si pe piata muncii. Efectele crizei financiare asupra pietei de capital au constat in: Efecte directe asupra institutiilor financiare: criza financiara a dat nastere la falimente rasunatoare, restructurari de companii si institutii financiare, preluari si fuziuni, sustinere financiara directa cu fonduri importante. Efecte asupra volumului si cotatiilor bursiere: volumul tranzactiilor bursiere a scazut, insa impactul cel mai puternic l-a avut criza asupra volatilitatii (riscului) si asupra randamentelor bursiere asociate mai ales instrumentelor cu venit variabil.

 Efecte asupra comportamentului investitorilor pe piata: in conditiile unei piete care nu mai ofera siguranta si randamente cat de cat stabile si in usoara crestere, investitorii se indeparteaza tot mai mult de piata de capital si isi modifica radical optiunile investitionale. Acest lucru are impact direct asupra costului capitalului si dobanzilor financiare. Panica, teama, conditiile imitative, isteria, sunt sentimente care domina in aceste momente masa mare de investitori confruntata de la o zi la alta cu pierderi tot mai mari. Efecte asupra reglementarilor privind piata de capital: criza a condus la o serie de invataminte care s-au materializat intr-o serie de masuri de intensificare a controlului asupra unor zone ramase in afara jurisdictiei bancilor centrale sau comisiilor de supraveghere a pietelor de capital. In paralel au fost aduse tot mai mult in discutie criteriile de acordare a finantarilor si metodologiile de risc si de rating folosite in decizia de finantare. Mai mult, interventia statului pe pietele financiare (care, uneori, a mers pana la cazuri extreme de nationalizare) a trebuit si ea legitimata printr-o serie de masuri legislative nemaiintalnite de la Marea Criza.

Turbulente pe piata muncii Pe langa criza financiara globala, asistam si la o criza globala a locurilor de munca, conform Raportului publicat de Organizatia Internationala a Muncii (OIM) la sfarsitul lunii ianuarie 2010. Printre indicatorii macroeconomici, somajul se reflecta mai direct in viata cotidiana a cetatenilor decat P.I.B-ul., deficitul bugetar, inflatia, cursul valutar sau dobanzile bancare. Criza economica globala a condus la o crestere dramatica a numarului celor care si-au pierdut locul de munca, precum si al celor cu salarii mici, estimeaza OIM in raportul Global Employment Trends 2010. Conform aceleiasi surse, la scara globala, numarul somerilor s-ar putea sa ajunga, in anul 2010, cu 18-30 de milioane mai mare decat in 2009. La acestia s-ar adauga peste 50 de milioane de angajati a caror situatie se va deteriora. Daca situatia economica globala se inrautateste, conform studiului, circa 200 de milioane de angajati, mai ales din tari in dezvoltare, vor fi impinsi spre saracia extrema. Pe zone geografice, rata somajului in anul 2009, comparata cu 2008, conform O.I.M., a inregistrat cea mai mare crestere din lume tocmai in Uniunea Europeana, cu precadere in statele membre cele mai dezvoltate. Efectul de domino s-a facut resimtit in sistemul financiar european, ca si in cel american, in ceea ce priveste reactia in lant de pe pietele financiare. Astfel ca a fost

necesara alimentarea cu lichiditati a bancilor afectate de catre bancile centrale, in special Banca Centrala Europeana. La nivel national si international au fost elaborate numeroase pachete de salvare, care au inclus o larga paleta de masuri, de la subventii si participari de capital, pana la nationalizarea institutiilor financiare in criza, acordarea de garantii publice, imbunatatirea asigurarii depozitelor bancare etc. intr-o anumita masura, aceste actiuni luate in regim de urgenta au ajutat bancile sa isi urmeze cursul normal al afacerilor. Increderea consumatorilor si a investitorilor a fost afectata, lucru ce presupune masuri pentru relansarea cererii pe piata interna si stabilizarea pietelor fortei de munca, respectiv stoparea cresterii numarului de persoane trimise in somaj. Trebuie sprijinite categoriile sociale cu venituri inferioare, deoarece acestea sunt afectate in mod special de efectele crizei, dar si pentru ca acestea au cel mai puternic impact asupra consumului intern. In plus, trebuie create conditii-cadru care sa atenueze efectele asupra sectorului antreprenorial. Ca producator, investitor, exportator si prin activitatile sale de cercetaredezvoltare, acestui sector ii revine un rol-cheie in redresarea economiei, el contribuind decisiv si la crearea de locuri de munca si, astfel, la generarea de cerere pe piata interna. Mai departe, este necesar sa se intreprinda o restructurare a arhitecturii finantelor internationale si o reglementare mai eficienta a pietelor financiare. Trebuie modificate, de asemenea, reglementarile actuale proprii autoritatilor de control, agentiilor de rating, precum si a instructiunilor privind intocmirea bilanturilor si tinerea evidentei contabile, intr-un mod care sa garanteze detectarea din timp a unor crize precum cea actuala.

Articolul poate fi consultat in intregime in numarul 14 al revistei.

* In conformitate cu normele comunitare privind ajutoarele de stat, masurile luate nu pot provoca nici denaturari disproportionate ale concurentei, nici efecte negative asupra pietei interne. In plus, aceste masuri trebuie sa fie limitate in timp si insotite de contributia corespunzatoare a sectorului privat. Respectarea acestor principii, inclusiv in cazul masurilor de ajutor individuale, trebuie garantata de statele membre si va fi controlata de catre Comisie.

Evolutia teoriilor monetare Finante

Evolutia teoriilor monetare Este bine cunoscut ca moneda constituie un "bun" special care serveste att ca numitor comun n determinarea valorii bunurilor si serviciilor, dar si ca instrument al tranzactiilor. Putem schimba bunuri si servicii contra unei cantitati de moneda, iar cu aceasta putnd achizitiona alte bunuri si servicii, producnd astfel o anumita valoare de schimb.

Se poate afirma ca, indiferent de formele sale, moneda exprima si masoara o anumita valoare, iar determinarea acestei valori a constituit si constituie o problema fundamentala a teoriilor si scolilor monetare. n cele ce urmeaza vor fi expuse anumite opinii, teorii privind moneda si fenomenele generate de ea vor fi n economie, acestea apartinnd diferitelor scoli de gndire economica. II.1. Teoria cantitativa clasica 12512s186m Aceasta teorie este considerata cea mai traditionala dintre teoriile monetare. Desi parintele acestei teorii este considerat D. Home, totusi ea are o istorie mult mai veche, reprezentantii mercantilismului si economistii clasici enuntnd principiile de baza ale acesteia. Ulterior lui Home, ea a fost mbogatita cu noi elemente, "modernizata", n special de catre I. Fisher (1911), A. Pigou (1917), A. Marshall si altii. n perioada crizei economice din anii '29 - '30 a cazut n dizgratie, nefiind capabila sa ofere solutii pentru eliminarea cauzelor care au declansat-o. Este luata n considerare '50 de catre reprezentatii scolii de la Chicago, mai cu seama de Milton Friedman. II.1.1. Mercantilismul Termenul de mercantilism a capatat semnificatie pentru prima data n minile lui Adam Smith privind cele doua sisteme diferite de economii, cu privire la mbogatirea oamenilor: sistemul comertului sau sistemul mercantil si sistemul agriculturii. Mercantilii au considerat ca singura forma de avutie este moneda, mai precis aurul si argintul (metale pretioase), dar esenta mercantilismului o reprezinta, desigur, doctrina ca este de dorit o balanta comerciala favorabila (excedentara), aceasta asigurnd prosperitatea nationala. Ca si individul, o tara trebuie sa cheltuiasca mai putin dect ncaseaza ca venit. Acest surplus de venit peste nivelul consumului a fost identificat de catre autorii mercantilisti cu achizitia de valuta forte sau "trezorerie" (lingouri de aur si de argint). Altfel spus, banii au fost egalati fals cu capitalul iar balanta favorabila a comertului balanta anuala a venitului national peste venitul consumului. Aceasta constituind, practic, si esenta criticii lui Adam Smith asupra mercantilismului. Chiar de pe vremea lui Adam Smith au existat comentarii cu privire la aceasta confuzie - a banilor cu capitalul sau, mai practic, moneda cu avutia - sau aceasta

fiind o falsa interpretare a analistilor economici generata de slabiciunea extraordinara a exprimarii scriitorilor din acele vremuri, existnd de altfel mai multe interpretari. Adam Smith atrage atentia ca doi dintre cei mai buni scriitori englezi (despre comert) - Thomas Mun si John Locke - au scos la iveala faptul ca avutia unei natiuni nu consta numai n aurul si argintul sau, ci si din pamnturi, case si bunuri de consum de diferite feluri; cu toate acestea, n timpul argumentarilor, pamntul, casele si bunurile (cu alte cuvinte capitalul) le scapa din atentie, iar argumentul lor n mod frecvent este ca ntreaga avutie conta din aur si argint. Exista totusi mercantilisti moderati ce nu au identificat banul cu capitalul si care lau urmat pe Aristotel n prezentarea naturii pur conventionale a banilor, dar este foarte adevarat ca aproape toti scriitorii mercantilisti au ntretinut iluzia ca banul si capitalul sunt cam acelasi lucru. Revenind la balanta comertului, ceea ce se distinge la teoria mercantilista este ideea fixa privind mentinerea obiectiva a unui dezechilibru chiar pe termen lung. Posibilitatile prin care o tara cstiga valuta straina sunt: (1) exportul de marfuri vizibile, (2) exportul de servicii invizibile, (3) export de metale pretioase sau (4) importul de capital, fie sub forma investitiilor straine n interior, profiturilor pe seama propriilor investitii n strainatate sau mprumuturilor garantate de straini. Modalitatile de cheltuire a valutei straine sunt: (1) importuri vizibile, (2) importuri invizibile, (3) importuri de metale pretioase si (4) exportul de capital cu scopul de revendicare a anumitor drepturi asupra strainilor. Cela patru elemente se echilibreaza ntotdeauna, deoarece daca primele trei nu o fac diferenta apare drept un export sau import de capital. Atunci cnd autorii mercantilisti e refera la excedentul balantei comerciale, ei nteleg prin aceasta un exces de exporturi, att vizibile ct si invizibile, fata de importuri, interpretnd acest lucru fie ca o scurgere de aur n interior sau, pentru garantarea creditului acordat tarilor straine, exportul de capital. Deci ei s-au gndit mai ales la ceea ce numim "contul curent" distinct fata de "contul de capital" din balanta de plati. Thomas Mun a constatat de timpuriu (1630), ca o scurgere de bani din exterior spre interior, datorita unui excedent a balantei comerciale are ca efect o crestere a preturilor interne si ca "a vinde scump si a cumpara ieftin" duce n final la un deficit de balanta. Acest lucru este explicat prin automatismul prin care se stabileste o "repartitie naturala a banilor" ntre tarile care fac comert si nivelurile preturilor interne n diferite tari ajungndu-se n final la egalarea importurilor cu exporturile fiecarei tari, echilibrndu-se balantele comerciale.

Cu alte cuvinte orice stocare suplimentara de aur ntr-o tara duce la cresterea preturilor din tara respectiva n raport cu celelalte tari, iar eventualul surplus rezultat de pe urma importului va fi finantat printr-o iesire de aur spre exterior. Acest fenomen produce aceeasi reactie n tara de intrare a aurului. Procesul va continua pna cnd toate tarile au ajuns la un echilibru al balantelor comerciale, corespunzator unei rezerve mai mari de metal monetar. Potrivit "ecuatiei schimbului" (M V = P T), cantitatea de moneda (M), multiplicata de un numar de ori (V) este egala cu volumul total al tranzactiilor (T), nmultit cu pretul mediu al bunurilor (P). Thomas Mun a sustinut ca moneda stimuleaza tranzactiile comerciale impunnd o viteza mai mare de circulatie a bunurilor, punnd accentul pe influenta masei monetare (M) asupra volumului tranzactiilor (T), mai mult dect asupra pretului mediu (P). Altfel pus, o crestere a masei monetare (a ofertei de moneda) are loc datorita cresterii cererii de moneda. Deci, n conceptia a, volumul tranzactiilor si nu preturile vor fi n mod direct afectate de o intrare de bani din exterior. Teoria cantitativa a lui John Locke se bazeaza pe proportionalitatea dintre nivelul preturilor si cantitatea de moneda, aceasta incluznd si viteza de circulatie. El sustine ca preturile variaza ntr-o anumita proportie n raport cu cantitatea de bani aflata n circulatie, proportia depinznd de volumul tranzactiilor. n viziunea lui, valoarea monedei depinde de cantitatea de moneda aflata n circulatie. n virtutea aceste concluzii, el ataca principiile mercantilismului si ndeosebi pe cel cu privire la egalitatea dintre cantitatea de moneda si avutie. Totusi el ramne un mercantilist deoarece o asemenea teza era n avantajul tarii sale de a avea un stoc mai mare de bani dect orice alta tara. Majoritatea economistilor secolului al XVIII-lea pledeaza pentru un excedent al balantei comerciale, cu restrictia ca preturile sa nu creasca cnd banii din exterior sunt folositi pentru finantarea unui volum mare al tranzactiilor. Cu toate ca, n viziunea lor, cantitatea de moneda aflata n circulatie nu are o importanta economica, cresterea acesteia ar putea avea un efect stimulator asupra productiei. n lucrarea "Banii si comertul luati n considerare" (1705), John Law porneste de la premisa ca un surplus de moneda are ca efect crearea de noi locuri de munca. n plus, el sustine ca atta timp ct este mai ieftin sa nu mprumuti bani, vnzarile si profiturile vor creste, neimplicnd o crestere a preturilor ci chiar o scadere a lor. Acest lucru presupune o mare elasticitate a stocului de marfuri, o crestere mica a preturilor, avnd ca efect cresterea cantitatii e bunuri oferite.

Conceptia sa "banii stimuleaza comertul" poate fi considerata valabila pe termen scurt (perioade scurte), echilibrul realizndu-se prin autoreglare. O intrare a aurului are un efect treptat asupra preturilor. Explicatia sa este: n prima faza nu se nregistreaza nici o modificare; treptat, nsa, preturile ncep sa creasca, mai nti la o marfa, apoi la celelalte. n cele din urma ating o anumita proportie tinnd cont de noua cantitate de bani aflati n circulatie. Numai n acest interval, dintre intrarea metalelor pretioase si cresterea preturilor, sporirea cantitatii de moneda aflata n circulatie este benefica economiei. Cu alte cuvinte el pune accentul pe o crestere graduala a ofertei de moneda pentru a nu modifica nivelul preturilor. II.1.2.Teoria cantitativa n conceptia lui Cantillon si Hume Cantillon este primul economist care nu a lasat nici o ndoiala ca efectul cresterii vitezei de circulatie (V) echivaleaza cu o sporire a masei monetare (M) si arata ca efectul cresterii cantitatii de bani asupra preturilor si veniturilor depinde de modul n care sunt administrati banii n economie. n explicarea raportului dintre masa monetara (M) si pretul mediu (P) foloseste urmatorul rationament: o crestere a productiei de aur afecteaza veniturile, prin urmare si cheltuielile cu bunurile de consum, precum si preturile la produsele alimentare, ducnd la o crestere a profiturilor si o scadere a salariilor reale. Cu alte cuvinte el sustine ca o crestere a a lui M va determina cresterea preturilor si va afecta structura acestora, depinznd de primitorii initiali ai noilor bani si de cererea lor relativa de bunuri. Efectul diferit al administrarii banilor este cunoscut sub numele de "efectul cantillon" si e refera la faptul ca modificarea masei monetare nu afecteaza toate preturile n acelasi fel, n aceeasi masura si n acelasi timp. El sustine ca o intrare de aur din exterior conduce la o crestere a preturilor, dar acest lucru este favorabil. A vinde scump si a cumpara ieftin nu nseamna numai un raport favorabil ntre pretul de export si cel de import, dar si o balanta excedentara a preturilor, cu implicatia ca cererea straina de marfuri indigene si cererea interna de marfuri straine sa fie inelastice. Sintetiznd conceptia lui Cantillon putem spune ca si-a concentrat atentia asupra efectelor variatiilor masei monetare si anume ca: - efectul inflationist generat de cresterea masei monetare poate fi evitat daca tranzactiile vor fi satisfacute printr-o crestere corespunzatoare a acesteia;

- inflatia poate fi provocata, fie prin majorarea cantitatii de moneda din metale pretioase, fie de bani de hrtie, deci, indiferent de forma de existenta a acesteia. n cazul monedei de hrtie inflatia se declanseaza cu att mai repede cu ct ncrederea populatiei n aceasta moneda este mai mica; - dinamica schimburilor externe evidentiaza ca o crestere a intrarilor de metale pretioase din exterior determina o majorare a activitatii productive, urmate de o stagnare datorita cresterii preturilor si scaderii corespunzatoare a exporturilor ca urmare a diminuarii cererii externe. n aceasta situatie cererea interna de bunuri de capital si de bunuri va creste determinnd o crestere a importului ce determina la rndul lui o iesire de metale pretioase din tara, ducnd ntr-un final la scaderea preturilor interne prin efect deflatoriu. n virtutea acestor circumstante e va mentine un oarecare echilibru ntre productie si consum; - cresterea productiei interne de metale pretioase are ca efect o crestere a preturilor care poate frna fenomenul productiv intern si mari importurile. David Hume este considerat parintele teoriei cantitative, el fiind un sistematizator profund al ideilor lai Cantillon. Reputatia lui Home se datoreaza ncercarilor lui de a pune n conexiune principiile teoriei cantitative cu alte principii economice liberale. Valoarea intrinseca a monedei nu influenteaza valoarea ei de schimb, aceasta fiind expresie a valorii reale, exprimate si dobndite n procesul circulatiei. Teoria lui David Hume poate fi rezumata la urmatoarele doua concepte fundamentale: - preturile bunurilor sunt determinate de cantitatea de moneda aflata n circulatie; - preturile sunt determinate pentru masa bunurilor efectiv schimbate pe bani, ntelegnd prin acestia numai mijloacele de plata ce participa efectiv la tranzactii (moneda lichida). El introduce, deci, notiunea de relatie cauzala ntre M si P. Conform conceptiei sale, T si V sunt insensibile la modificarile lui M, iar M si P variaza proportional. Din aceste considerente teoria sa a fost denumita "teoria cantitativa rigida", sustinnd perfecta rigiditate a unui sistem economic n echilibru si care se ajusteaza aproape instantaneu cnd apar dereglari, cu alte cuvinte, daca se dubleaza masa monetara la un moment dat, se vor dubla imediat preturile, urmnd o relatie strict matematica.

Teoria lui Home a fot sprijinita cu interes de SUA, fiind modernizata si generalizata de diferiti economisti, n forma de ecuatii, corespunzatoare unui model teoretic denumit "modelul tranzactiilor". n Europa a avut succes un alt model diferit, conceput prima oara de A. Marshall si dezvoltat ulterior de economistii de la Cambridge, n special de A. Pigou, model denumit "al soldurilor monetare" sau "al rezervelor". II.1.3. Modelul tranzactiilor (Fisher) Acest model deriva din modelul rigid elaborat de Home, formularea sa matematica fiind data de relatia: P T = M V sau P = (M V) / T, (2.1) unde: P = pretul mediu al tuturor componentelor lui T; T = tranzactiile intermediare de moneda; M = cantitatea de moneda n circulatie; V = viteza medie de circulatie a monedei. Formularea moderna a modelului tranzactiilor apartine lui Irvin Fisher, el formulnd relatia de egalitate necesara ntre cantitatea de moneda si viteza ei de circulatie, pe de o parte, si nivelul preturilor, pe de alta parte. n lucrarea sa "Puterea de cumparare a banilor" (1911) prezinta versiunea evoluata a teoriei cantitative, a carei esenta se regaseste n cunoscuta sa ecuatie a schimburilor, de forma: P T = M V + M' V' sau P = (M V + M' V') / T (2.2), unde: M = cantitatea de moneda efectiva; M' = cantitatea de moneda de cont (scripturala) sau masa depozitelor bancare; V = viteza de circulatie a monedei efective;

V = viteza de circulatie a monedei de cont, respectiv a depozitelor bancare. Egalitatea (2.2) exprima dependenta directa a preturilor de cantitatea de moneda (M si M'), corelata cu viteza de circulatie (V si v') si raportata la volumul tranzactiilor efectuate ntr-o anumita perioada (T). Ecuatia lui Fisher aduce un element nou; leaga miscarea preturilor nu numai de cantitatea de moneda ci si de alti factori. Daca M (sau M') se majoreaza, respectiv V (sau V'), sau ambele, iar T ramne constant se tinde catre o situatie inflationista a economiei. Acelasi efect se obtine daca T se micsoreaza, iar celelalte variabile ramn neschimbate. Analiznd pe termen scurt natura variatiilor factorilor care intra n ecuatia lui Fisher putem desprinde urmatoarele concluzii: a) variatia lui M influenteaza nivelul lui P daca aceasta este mai puternica. M exercita o influenta relativ rapida asupra lui V si T; b) o crestere a lui M apare de cele mai multe ori n perioada de avnt economic, fiind corelata cu expansiunea creditului bancar; c) cresterea lui M nu l influenteaza doar pe P, daca factorii de productie nu sunt utilizati n ntregime; d) relatiile dintre M si V, n mod normal, tind sa se mentina stabile. Pot interveni variatii cnd ntr-o situati exceptionala se produce o scadere a veniturilor personale si se cheltuiesc economiile prin reconstituirea rezervelor din economie. Daca M scade, n general si n perioade normale V va scadea usor, dar nu mereu proportional. e) raportul M V - P T trebuie nteles n sensul ca variatiile lui M V nu produc, totdeauna, o variatie sensibila a lui T. De asemenea, orice modificare a lui P T influenteaza asupra lui M V. Pe termen lung relatiile variabile ne conduc, de asemenea, la cteva concluzii: a)cresterea lui T este determinata de mai multi factori: cresterea populatiei, progresul tehnic, dezvoltarea comunicatiilor etc. Acesti factori corelati cu perfectionarea sistemului de vnzari si scaderea numarului tranzactiilor ntre firme fac ca ritmul cresterii lui T sa fie mai mic dect cel al populatiei;

b)V tinde catre o usoara crestere pe termen lung, n special datorita perfectionarii contante a sistemului bancar si de plati; c)M are tendinta de crestere lenta, nu numai datorita sporului demografic, ci si functie de cresterea productiei; d)chiar daca, pe termen lung V si F sunt relativ independente de M, totusi, daca efectele modificarii lui M sunt destul de ample, ele pot influenta productia si distributia venitului si pe aceasta baza V si T, deci, si preturile. Acest model reprezinta ntr-o forma aproximativa piata. Trebuie avut n vedere ca relatiile dintre variabile nu unt niciodata proportionale asa cum arata structura matematica a ecuatie. II.1.4. Modelul soldurilor monetare sau al rezervelor de casa Modelul se bazeaza pe faptul ca fiecare agent economic ce realizeaza un venit nu-l utilizeaza fara a-si forma optiunile privind cheltuielile pentru bunuri pe termen lung si scurt, ceea ce determina formarea unei rezerve de casa denumite si balanta "cash". Marimea acestor rezerve (solduri) de casa este determinata de viteza cu care sunt cheltuite veniturile ncasate. Acest model a fot fundamentat de Pigou si Marshall, fiind cunoscut n teoria monetara sub denumirea de "ecuatia Cambridge", exprimata prin relatia: M = K T P (2.3.), unde: M = masa monetara n circulatie (oferta de moneda), incluznd si depozitele la vedere; K = partea din venit pe care subiectii o pastreaza sub forma de moneda lichida, sau durata medie de pastrare a banilor; T = volumul total al tranzactiilor pe care societatea doreste sa-l realizeze cu bani pastrati n diferite perioade sau venitul national real; P = nivelul general al preturilor sau pretul mediu unitar.

Din ecuatiile M V = P T si M = K T P K = 1 / V. Daca indivizii pastreaza sub forma de moneda efectiva venitul pe o luna (K = 1 / 12), atunci n medie unitatea monetara intra n venitul lor de 12 ori pe an. Algebric, ecuatia (2.3.) poate fi tranzitata n ecuatia lui Fisher astfel:

Din punct de vedere formal ntre cele doua ecuatii - a lui Fisher si a lui Marshall nu exista deosebiri, totusi conceptele economice exprimate de cele doua sunt diferite. Analiznd interactiunile dintre variabilele ecuatiei (2.3.) ajungem la urmatoarele concluzii: a) fata de ecuatia Fisher unde accentul cade pe oferta de moneda, acest model are n vedere att cererea ct si oferta de bani, acordndu-se prioritate cererii de moneda n explicarea dinamicii preturilor si a valorii monedei. Sunt puse fata n fata cererea de moneda, analizndu-se efectele monetare pe termen scurt si lung; b) valoarea monedei variaza invers cu masa monetara. si nivelul estimata al preturilor influenteaza valoarea monedei. Astfel, o crestere de n ori a masei monetare are un efect proportional asupra preturilor, conditia ca ceilalti factori sa ramna contanti (volumul tranzactiilor pe locuitor, numarul populatiei, viteza medie de circulatie a monedei, etc.); c) pe termen scurt variatiile lui K T influenteaza cel mai mult variabilele modelului. K variaza usor, valoarea sa fiind mai mica n tarile dezvoltate si mai mare n cele n cur de dezvoltare; d) cererea de moneda depinde, dupa A. Marshall, de nivelul preturilor si ea trebuie privita n termeni reali. Cantitatea de moneda tezaurizata nu depinde de nivelul preturilor. Deci o crestere a veniturilor implica o crestere a cheltuielilor deoarece detinatorii de bani si-au satisfacut nevoile de tezaurizare. Daca presupunem dat volumul bunurilor atunci cresterea cheltuielilor duce la la o crestere a preturilor, deci valoarea monedei tinde sa scada; e) daca cererea este stabila o perioada de timp (rar), modificarea preturilor va fi proportionala cu oferta sporita de moneda. Tendinta de modificare a cererii poate fi rezultatul modificarii lui T si, implicit, de schimbarea optiunilor privind modul de cheltuire a veniturilor;

f) o crestere a ofertei de munca poate fi nsotita de o sporire a veniturilor si, deci, de o majorare a disponibilitatilor efective. Se va majora cererea de bunuri si vor creste preturile. Ca o concluzie putem spune ca n cele doua modele relatia cauzala moneda preturi se prezinta cu prea multa simplitate nefiind luati n considerare factorii ce genereaza fluctuatiile lui M si V (modelul tranzactiilor) sau determinantele deciziilor operatorilor de pe piata cnd modifica dimensiunile lui K (modelul lui Marshall). II.2. Keynesianism - banii n conceptia lui Keynes Meritul deosebit al lui Keynes consta n integrarea teoriei valorii cu teoria monetara, respectiv a aspectelor de natura microeconomica cu cele de natura macroeconomica. Teoria economica traditionala (antekeynesiana) consta din doua parti distincte: teoria valorii - microeconomica - ce ncearca sa explice alocarea eficienta a resurselor si teoria monetara ce se ocupa de problemele macroeconomiei ca, de pilda, nivelul preturilor si cantitatea de bani. Teoria microeconomica clasica era construita pe baza ipotezei utilizarii depline a fortei de munca si cea a nivelului stabil al preturilor, revenindu-i teoriei monetare rolul de a explica fluctuatiile preturilor si ale activitatii economice. n conceptia adeptilor teoriei cantitative a monedei oferta de munca reprezinta cauza principala a fluctuatiilor preturilor si implicit a valorii monedei. Spre deosebire de acestia, Keynes si fundamenteaza teoria sa asupra veniturilor, n principal pe cererea de moneda, fara a neglija, nsa, oferta de moneda. Analiza variabilelor generatoare de fluctuatii n cererea de moneda este ntlnita si la clasici, ndeosebi la David Ricardo si Stuart Mill, acestia anticipnd prin studiile lor rolul factorului subiectiv ce se va constitui mai trziu ntr-o teorie cunoscuta sub denumirea de "eficienta marginala a capitalului" (o alta denumire a ceea ce Irving Fisher numeste "rata randamentului capitalului"). Contributia cea mai importanta la solutionarea problemelor cererii de moneda revin lui Pigou, Robertson si, n special lui Keynes, care va pune bazele unei conceptii dinamice privind mecanismul modificarii preturilor si a valorii monedei. nainte de a expune teoria keynesianita a veniturilor, vom analiza cerea de moneda, a acestora constituind cel mai important factor care explica variatiile nivelului preturilor. II.2.1. Formele cererii de moneda

Keynes afirma ca exista patru mobiluri ce implica trei forme principale de manifestare a cererii de moneda precum si doua variabile explicative: a)mobilul venitului si mobilul afacerilor formeaza cererea tranzactionala de moneda; aceasta rezulta din urmatoarele modalitati de plasare a venitului monetar disponibil: - pastrarea lui sub forma lichida (cash) si cheltuit n perioada dintre ncasari. Acest lucru elimina costurile legate de plasamentul lui n titluri financiare sau active cvasi-monetare (depozite la termen sau n vederea economisirii). Dezavantajul este ca nu e realizeaza cstiguri sub forma dobnzilor ce pot fi obtinute investind o parte di acest venit; - ntregul venit monetar poate fi investit integral n titluri sau depozite ce pot fi transformate n lichiditati ori de cte ori cel n cauza are nevoie de moneda efectiva. Aceste plasamente maximizeaza cstigurile din dobnzi, dar implica costuri legate de negocierea titlurilor sau retragerea depozitelor. n aceste conditii volumul venitului investit depinde de doi factori: costul investitiei si dobnda neta pierduta (daca pastreaza o anumita parte din venitul monetar sub forma de moneda). n cea mai mare parte a ei, cererea tranzactionala de moneda rezida din nesincronizarea fluxurilor veniturilor si cheltuielilor agentilor economici. Cum la nivel macroeconomic cheltuielile unora sunt venitul altora putem pune ca cererea tranzactionala este functie de venitul global. Influenta celorlalti factori - de exemplu: importanta schimburilor monetare, vnzarea de bunuri de ocazie si titluri financiare etc. - se poate neglija; daca consideram ca M1 reprezinta cererea tranzactionala si Y venitul global vom considera: M1 = M1 (Y). Ulterior aceasta teorie a fost reformulata, cererea tranzactionala fiind considerata ca depinznd si de rata dobnzii (r), deci: M1 = M1 (r, Y). b)mobilul precautiei determina cererea de precautie. De cele mai multe ori e cheltuieste mai mult dect se planifica, aceasta cerere fiind motivata datorita unor situatii neprevazute care se pot ivi. Cu alte cuvinte, mobilul precautiei (pe care l notam cu M2) deriva din faptul ca banii, rezerva de valoare perfect lichida, constituie o asigurare mpotriva vicisitudinilor economice ale vietii. Desi acest mobil nu se bazeaza pe functia de intermediar al schimburilor ca M 1, tot venitul global (Y) este variabila explicativa. Cu ct un individ sau agent economic

are un venit mai ridicat cu att face mai usor fata neprevazutului. n general, cresterea venitului conduce la scaderea lui M2, ceea ce arata ca M2 este o functie descrescatoare de Y. Pastrarea unei rezerve monetare de precautie nseamna pierderea dobnzii nete. Exista si alte posibilitati pentru acoperirea situatiilor neprevazute: - reducerea cheltuielilor planificate pentru a face fata celor neprevazute. Aceasta reducere este de obicei foarte mica si, deci, insuficienta pentru acoperirea nevoilor neasteptate; - vnzarea unor active (obligatiuni, certificate de depozit sau chiar capital fizic). Vnzarea rapida a unor astfel de active se face, de regula, la un pret mai mic dect n cazul unei vnzari lejere, fara constrngeri; - contractarea de mprumuturi care, de obicei, implica costuri ridicate; - evitarea efectuarii platilor posibilitate care ierarhizeaza modalitatile de trecere de la profit la faliment. Cresterea profitului implica si ea un cost, iar refuzul unei plati poate conduce la deteriorarea imaginii firmei respective, precum si la penalitati. Construirea unor astfel de rezerve de precautie este determinata, deci, de necesitatea prentmpinarii platilor neasteptate si ntrzierii ncasarilor. Exista, nsa, si un alt motiv pentru care nevoia de a fi precauti i determina pe oameni sa pastreze mai multi bani lichizi dect active (titluri financiare). Pastrarea acestor titluri implica riscul ca pretul lor sa scada pe piata. Cu ct rata dobnzii la aceste titluri este n scadere cu att dorinta de a pastra venitul monetar sub forma de lichiditati este mai mare. Costul activelor variaza de la o perioada la alta si depinde de felul acestora. Daca un agent economic detine un volum mai mare de active cu un grad ridicat de lichiditate (conturi de depuneri, bilete de trezorerie, etc.), ele au nevoie de mai putine rezerve de precautie, conditia ca aceste active sa se transforme rapid si cu costuri mici n moneda efectiva. Cererea de precautie scade n situatia n care rata dobnzii creste. n schimb ea va creste daca rata dobnzii ncepe sa oscileze mai mult, astfel nct valorile de piata ale titlurilor financiare, ndeosebi cele pe termen lung, devin instabile. Daca tara trece printr-o perioada de recesiune, cererea precauta de moneda poate creste; odata cu extinderea somajului oamenii se decid sa economiseasca mai mult. Luate mpreuna, M1 si M2 formeaza cererea de moneda activa.

c)ultimul mobil al cererii de bani este legat de speculatie, genernd cererea speculativa (M3). Obiectivul speculatorului este obtinerea de plus - valoare n capital. El va cumpara active financiare sau reale n momentul n care acestea au un pret scazut si le va vinde cnd preturile lor vor creste, "jocul" economic rezida n a substitui active monetare (ce au un pret constant) unor active nemonetare ale caror preturi variaza si invers, n functie de starea pietei. n analiza motivului speculatiei, Keynes a privilegiat activele aducatoare de dobnda cu toate ca, n realitate, orice activ monetar este substituibil banilor si invers. Explicatia rezulta din relatia univoca ntre preturile acestor titluri si rata dobnzii. Putem trage concluzia ca aceasta cerere speculativa de bani se exprima ca functie de rata dobnzii: M3 = M3 (r). n situatia n care r este foarte scazut, atunci cnd pretul activelor monetare este foarte ridicat sau, altfel spus, cnd profitul sperat este foarte mic, speculatorii nu mai cumpara active financiare, prefernd sa obtina moneda activa, manifestnd astfel o preferinta absoluta pentru lichiditate (aceasta notiune fiind cunoscuta si sub numele de "capcana lichiditatii").Daca se asteapta ca pretul titlurilor financiare sa scada cu o rata ce depaseste dobnda suplimentara ce poate fi cstigata prin pastrarea acestor titluri, nimeni nu va dori sa le detina. Aceasta idee a preferintei pentru lichiditate absoluta a fost folosita de Keynes atunci cnd a dorit sa ilustreze cazul ipotetic n care modificarea ofertei de moneda nu are nici un efect asupra ratei dobnzii (r). La o crestere a ofertei de bani publicul pastreaza banii suplimentari si nu i foloseste nici pentru cumpararea de bunuri, deci venitul nu raspunde la cresterea ofertei de moneda. Similar daca guvernul vinde obligatiuni pentru finantarea proprii lor cheltuieli (suplimentare), aceasta nu duce la cresterea semnificativa a lui r att timp ct publicul doreste sa-si transforme lichiditatile n obligatiuni la o rata r care este usor peste nivelul preconizat. Adunnd cele 3 cereri obtinem cererea de bani ca fiind: MD=M1+M2+M3=MD(r,Y) (2.4) II.2.2. Teoria keynesista a venitului: Aceasta teorie se bazeaza pe analiza cererii globale prin luarea n considerare a suplimentelor sale, respectiv legatura dintre venituri, consum si investitii, respectiv cererea consumatorilor si ratele dobnzii. Teoria este fundamentata pe 2 concepte:

- distribuirea veniturilor ntre economii si consum, pe de o parte, lichiditati si investitii pe de alta parte, ca factori esentiali ai oscilatiilor valorii monedei si a puterii ei de cumparare; - utilizarea factorilor subiectivi n analiza fenomenelor monetare, prin luarea n considerare a teoriei utilitatii marginale. Keynes priveste venitul monetar al unei comunitati ca fiind suma veniturilor tuturor membrilor sai si este egal cu suma dintre cheltuieli si economiile realizate de catre acestia. Distributia venitului monetar ntre consum si economii sau ntre lichiditati si investitii constituie unul din conceptele de baza al teoriei veniturilor si factorul initial al modificarii valorii monedei. Venitul monetar al gospodariilor este directionat fie pentru consumul curent, fie pentru cel viitor, aceasta din urma prin intermediul economiilor. Factorii ce influenteaza consumul sunt urmatorii: a) marimea venitului monetar disponibil; b) nivelul preturilor bunurilor de consum; c) stimulente pentru formarea capitalului; d) partea din venitul disponibil retinut din consumul curent , adica economisit. Cu alte cuvinte, ce nu se economiseste se consuma. Venitul consumat e influentat de: factori sociologici si istorici, structura pe vrste a populatiei, tocul de avutie sau active lichide; e) tendinta de economisire. Este determinata de rata reala a dobnzii, legatura dintre economii si rata dobnzii fiind complexa, cea din urma influenteaza consumul n mai multe feluri: - daca dobnda scade atunci are loc o scadere a veniturilor din dobnzi, aceasta reducnd dorinta de economisire; - scaderea ratei dobnzii la depozitele bancare si la titluri financiare va stimula gospodariile sa-si vnda activele si sa cumpere bunuri de valori mari si durabile urmarea fiind cresterea cheltuielilor pentru consum;

- o crestere a valorii oricarui activ sporeste lichiditatea averii n sensul maririi raportului ntre profitul net si pasive. Detinatorii de mai multe active lichide vor vinde o parte din acestea si vor cumpara active nelichide (bunuri reale); f) anticiparile facute n privinta evolutiei factorilor mentionati. Conform cu cele mentionate mai sus, functia consumului poate fi scrisa sub urmatoarea forma: C = a + b + A + c(V-R) + d L + e r + f VP (2.5), unde: C =consum global; A =avutie; V =venit monetar personal; R =retineri (impozite si taxe); L =lichiditatea averii; r =rata reala a dobnzii; VP =vrsta populatiei; a, b, c, d, e, si f =constante; Veniturile sub forma de economii au 2 destinatii: i)pastrarea lor sub forma lichida (moneda efectiva, disponibila n conturi curente), destinatie denumita de Keynes "preferinta pentru lichiditate" si care poate corespunde cu masa monetara aflata la dispozitia publicului, determinata de cele 4 mobiluri enuntate anterior. ii)investitii n bunuri de capital care depind, dupa Keynes, de factori care sunt: tipul dobnzii si eficienta marginala a capitalului, previziunile facndu-se n legatura cu evolutia acestor 2 factori. Investitiile reprezinta o marire a stocului de capital (investitii fizice), ele fiind diferite de cele ce presupun achizitia de titluri financiare, efectul generat de acestea contnd n modificarea structurii patrimoniului agentului economic, adica a raportului dintre lichiditati si titluri. O modificare a cererii si, deci, a venitului monetar are ca efect modificarea investitiilor, gradul n care modificarea investitiilor genereaza modificari ale nivelului consumului este exprimat de multiplicatorul investitiilor. Rationamentul este simplu: cnd o ntreprindere face investitii, cheltuielile acesteia

se transforma n venitul altor agenti economici. Cei ce ncaseaza aceste venituri le consuma partial, consumul lor reprezentnd un venit pentru altii s.a.m.d. . Cu alte cuvinte, daca un agent economic face o cheltuiala cu investitiile de 1 u.m., receptorii venitului suplimentar, de-a lungul ntregului lant, nu consuma integral cresterea venitului lor ci numai o anumita parte , economisind restul(n consum intrnd si taxe si impozite). Deci cheltuielile vor scadea. Lantul cheltuielilor este dat de relatia: 1 C + 1 C2 + . + 1 Cn, unde C reprezinta tendinta marginala spre consum. II.2.3. Raportul economii - investitii: Keynes acorda un rol important raportului economii - investitii (factor determinant al venitului monetar) n evolutia preturilor si a puterii de cumparare a monedei. Orice modificare a acestui raport induce o modificare a echilibrului din economie si, binenteles a venitului national. El are n vedere influenta acestui raport asupra nivelului preturilor si, deci, a stabilitatii monetare. n acest sens Keynes foloseste un sistem de ecuatii format din: a) ecuatia nivelului preturilor bunurilor de consum; b) ecuatia nivelului preturilor produsului total. a)n constructia primei ecuatii Keynes a folosit urmatoarele elemente: T =volumul productiei bunurilor de consum; Y =venitul national (cheltuiala monetara n productia totala); Q =volumul total al productiei ; C =consumul (cheltuiala monetara totala n bunurile de consum); I =investitiile initiale (cheltuiala monetara totala n bunuri de capital); Pt =nivelul preturilor privind totalul productiei; PC =nivelul preturilor bunurilor de consum; IC = costul noilor investitii; E =economii (Y-C);

Y/Q =costul unitar al productiei totale; C/T =costul unitar al productiei bunurilor de consum. Prima ecuatie a lui Keynes are urmatoarea forma: Y = C + I (2.6) stiind ca PC T = Y - T sau PC T = C + I - E, se poate construi o ecuatie privind nivelul preturilor bunurilor de consum: PC = C / T + (I - E) / T (2.7) Costul unitar al productiei bunurilor de consum (C/T) exprima un aspect calitativ privind economia, eficienta ei; el depinde de anumiti factori, care, n conditii normale, sunt relativ stabili: numarul populatiei si capacitatea ei productiva, resurse teritoriale, etc. Prin urmare, fluctuatiile ce au loc n nivelul lui P C depind, n cea mai mare parte, de raportul I-E. b) A doua ecuatie a lui Keynes face referire la echilibrul preturilor produsului total cu presupunerea ca Ie (costul noilor investitii) este dat. Forma sa este urmatoarea: Pt Q = PC T + Ie, (2.8) dar stim ca PC T= Y - E, atunci vom avea: Pt Q = Y - E + Ie, de unde rezulta Pt = Y / Q + (Ie - E) /Q (2.9) Costul unitar al productiei totale (Y/Q) se poate caracteriza similar cu (C/T), cu adaptarile logice ale cazului. Prin existenta n expresia lui Pt a raportului (Ie - E)/Q se demonstreaza dependenta directa a preturilor totale de diferenta dintre noile investitii (Ie) si economiile actuale. Analiznd aceste ecuatii putem pune ca excesul de economii pe seama reducerii consumului, sau accelerarea ritmurilor de realizare a noilor investitii pot avea influente destabilizatoare asupra preturilor si, deci, a puterii de cumparare a valorii monedei. II.3. Monetarismul - forme actuale II.3.1. Teorii monetariste contemporane

Aparitia si rapida extindere a doctrinei keynesiste a constituit un moment de cotitura n gndirea si, deopotriva, n actiunea economica acestea fiind marcate pentru o perioada lunga de timp. Odata cu lansarea teoriei lui Keynes liberalismul traditional a primit o puternica lovitura, curentul dirijist, interventionist, care-si avea izvoarele n noua teorie cstignd tot mai mult teren.