You are on page 1of 16

Teorii ale creativității

Psih. Dr. Daniela Ionescu


• Moderația și pluralismul: aspecte cheie în înțelegerea creativității.

• Creativitatea s-a dovedit a fi o abilitate ce înglobează caracteristici precum autonomie,


competiție, atenție, experiență, gândire divergentă. Este nevoie de un echilibru între
acestea.

• Pluralismul se referă la multitudinea de modele teoretice ce explică creativitatea. Nu există o


teorie dominantă în studiul creativității.
• În evoluția conceptului de creativitate este important să combinăm atât teoriile exclusiv
empirice, valide cu cele de tip speculativ, metaforice.

• Bazându-ne exclusiv pe empirism riscăm să ne blocăm într-un circuit închis fără posibilitatea
de a explora noi caracteristici ale creativității.
• Clasificarea creativității în funcție de magnitudine: Large C and smaller-c

• Diferențierea între experiența creativă de tip subiectiv (fără un produs final) și produsul
creativ

• Big-C and little-c


• O limită a celor două categorii este că adesea permit omiterea unor
informații importante cu privire la creativitate.

• Spre exemplu, multe exemple de persoane care cu siguranță au un nivel


ridicat al creativității, lând în considerare caracteristicile definitorii ale
celor două categorii, nu s-ar încadra în niciuna dintre acestea.
• O soluție în acest sens a fost propusă de Kaufmann și Beghetto (2009)
care au propus încă două categorii: mini-c și Pro-c.
• mini-c se referă la acel tip de creativitate de tip subiectiv precum:
personal, intern, mental și emoțional unde nu există un produs finit,
profesional.

• Pro-c se referă la creativitatea ce produce rezultate finite, profesionale,


dar nu eminente, de excepție.
• O altă abordare importantă în studiul creativității are în vedere diferitele dimensiuni sau fațete ale
conceptului.

• Acest model a fost denumit modelul celor șase P (process, product, person, place, persuasion,
potential).

• Proces – abordarea are în vedere mecanismele cognitive și procesele implicate în creativitate.


• Product – abordarea studiază produsul finit al actului creativ. Un avantaj e caracterul obiectiv.
Dezavantajul e ca nu știm multe despre proces, despre persoană.

• Persoană – abordarea studiază personalitatea autorului


• Place – abordarea studiază mediul, contextul situațional în care are loc actul de creație și
interacțiunea dintre personalitate și mediu.
• Persuasiune – abordarea consideră că la baza creativității stă persuasiunea individului deoarece în
cele mai multe cazuri produsul creativ îi influențează pe alții, formează opinii sau chiar
restructurează un anumit domeniu. Este o abordare de tip social.
• Potențial – abordarea pleacă de la distincția între performanță și potențial (obiectiv vs. subiectiv)
• Developmental theories. Se concentrează asupra modului în care se dezvoltă
creativitatea. Accentul este pus pe: person, place și potential și mai puțin pe
produs. Cu privire la categorii înglobează de la mini-c spre Pro-c.
• Importanța structurii familiare. Independența și autonomia sunt importante.
Ordinea la naștere. Middle children sunt mai rebeli și inovativi pentru a capta
atenția părinților. Este o abordare de tip longitudinal. Jocul în copilărie este
important.
• Psychometric theories. Nu sunt interesate de cauzele sau dezvoltarea
creativității. Ceea ce este important pentru aceste abordări este măsurarea.
Accentul este pus pe calitățile psihometrice: validitate, fidelitate. Context de
administrare al unor instrumente. Gândire convergentă vs. divergentă.
• Economic theories. Accentul este pus pe procesele și influențele de tip macro,
de tip social. Indivizii foarte competenți într-un domeniu nu vor gândi divergent
și nu vor căuta alternative pentru că nu se abat de la ceea ce au învățat. Contrar,
cei ce au fost mai flexibili cu privire la cariera lor vor căuta alternative.
• Creativitatea depinde foarte mult de caracteristicile culturale ale unei
societăți.

• Conform abordărilor economice, creativitatea este manifestată doar dacă


există o recompensă din partea mediului, dacă este ceva de câștigat (din
punct de vedere psihologic), asemenea ca în cazul teoriei învățării.
• Pentru a fi creativ trebuie să fii non-conformist într-o oarecare măsură.

• Dacă mediul, contextul nu încurajează sau chiar pedepsește astfel de


atitudini și comportamente, creativitatea nu se va manifesta. Toleranța
pentru non-conformism la nivel social contribuie la dezvoltarea
creativității.
• Stage and Componential process theories. Au în vedere procesul creativ și
etapele acestuia (stages). Acestea sunt: prepararea (identificarea și definirea
unei probleme), incubarea (distanțarea de problemă), iluminarea (insight-ul)
și verificarea.
• Acest model al procesului creativ a fost atacat puternic de mulți autori. A fost
dezvoltat și modificat, considerându-se că procesul creativ nu este atât de
inflexibil, persoana întorcându-se adesea la anumiți pași.

• Modelul a suferit unele modificări propuse de alți autori: preparearea a fost


redenumită problem finding.
• Pe lângă o abordare în pași, aceste teorii propun și o abordare centrată pe
componente.
• Un model cunoscut (Amabile, 1999) este următorul: (1) domain-specific
relevant skills (knowledge about the domain, technical skills), (2) creativity-
relevant skills (appropriate cognitive style, knowledge of heuristics for
generating novel ideas) și (3) task motivation (attitudes toward specific tasks,
perceptions of one’s motives).
• Cognitive theories. Au la bază procesele cognitive. Aceste abordări au în
vedere procesul l creativ și persoana. Se consideră că persoanele creative sunt
caracterizate de un nivel dezvoltat al abilităților cognitive.
• Caractersiticile luate în considerare de aceste abordări sunt: generale precum
atenția și memoria și diferențe individuale mai specifice precum gândirea
divergentă. Investighează atât procese conștiente cât și preconștiente
(implicite, insight, etc.).

• Unele pun accentul pe rezolvarea de probleme, altele pe identificarea de


probleme.
• Asocierile reprezintă un concept central în abordarea cognitivă. Se consideră
că procesul creativ are loc atunci când au loc așa numitele remote
associations (originale, neașteptate).

• Persoanele creative sunt caracterizate de rețele semantice și asociaționiste


mai dezvoltate decât restul persoanelor.
• Modelul lui Guilford (1968) despre SOI (structure of intellect). Gândirea
divergentă este considerată caracteristica de bază a creativității.

• Modelul conceptelor reprezintă o abordarea importantă de tip cognitiv.


Presupune că prin combinația și alăturarea unor concepte se generează idei
creative. Se pune accentul pe logica metaforică (angry weather).
• O altă abordare are în vedere etapele proceselor cognitive. Accentul este pus
pe generarea unor idei noi și explorarea validității, utilității acestor idei.

• Abordarea metacognitivă. Se referă la operații cognitive total conștiente. Un


exemplu este gândirea tactică. Se încearcă diferite abordări și combinații
pentru a genera soluții alternative la o problemă (“think backwards,” “turn
the situation upside down,” “shift your perspective,” “put the problem aside,”
and “question assumptions.”).
• Theories based on problem solving and expertise. Aceste abordări au multe
în comun cu cele cognitive.

• Acordă importanță persoanei și procesului. Creativitatea este explicată


având la bază etapele rezolvării de probleme.
• Explică creativitatea de tipul Big-C făcând referire la expertiză ca și condiție
principală. Studiul îndelungat într-un domeniu este vital pentru rezultatele
de excepție și de tip inovativ. Marii autori, artiști, muzicieni au studiat
intensiv în medie de 10 ani un topic/domeniu până să aibă rezultate (ten-
years rule).

• Această abordare acordă prioritate efortului, muncii în detrimental


talentului (aceasta este și o limită a acestei abordări).
• Studiile ce au avut în vedere rezolvarea de probleme ca activitate de bază a
procesului creativ au lucrat cu puzzle-problems de tip critparitmetic (well-
defined problems).

• Totuși, multe rezultate importante cu privire la creativitate au fost obținute


utilizând ill-defined problems (insight-ul fiind condiția cea mai importantă).
• Este evidențiată utilitatea strategiilor euristice (using heuristics like noticing
invariant characteristics of unsuccessful solution attempts, and have further
demystified some of the cognitive processes leading to “a-ha!” moments).
• Un avantaj important al acestei abordări este că nu explică creativitatea prin
prinsa diferențelor indiviudale (IQ, personalitate, context familiar, condiții de
mediu, etc.) care nu pot fi controlate.

• Are o natură de tip strategic și rațional care are aplicabilitate crescută


(pedagogic, profesional, etc.).
• Problem-finding theories. Aceste abordări se află oarecum în antiteză cu teoriile bazate pe rezolvarea de probleme. Pleacă de la
ideea că cel mai important în actul creativ este identificarea unei probleme nu rezolvarea ei.
• Strategiile euristice nu sunt de folos în foarte multe procese de creație precum a realiza o pictură. Nu există un set predefinit de
alternative cu privire la problema în cauză.
• Accentul este pus pe subiectivitatea specifică persoanei. Se are în vedere comportamentul de tip exploratoriu al persoanei
(comportamente ce nu sunt pre-definite, așteptate, etc.) care apar în timpul efectuării activității (ex. În timpul realizării picturii).

• Aceste caracteristici subiective sunt considerate a avea o bază motivațională și existențială (din punct de vedere al persoanei).

• S-a demonstrat că dacă o persoană dă dovadă de astfel de comportamente de tip exploratoriu, subiectiv, ulterior, în viața sa
profesională (în cazul artiștilor) va avea succes.
• O limită a acestei abordări este că produce foarte greu rezultate empirice, cuantificabile (cu privire la studii).
• Prin urmare, este greu de cuantificat și interpretat aceste procese de tip subiectiv, exploratoriu cu privire la rezolvarea de
probleme.
• Ulterior, s-a considerat că abordarea de tip identificarea problemei nu este de fapt o abordare independentă de abordarea
bazată pe rezolvarea de probleme. Ele țin de fapt de preferința autorului, cercetătorului cu privire la ceea ce este important
pentru el în înțelegerea creativității .

• Unele sugestii din parte a diverși autori consideră că ar trebui să înțelegem creativitatea integrand cele două tipuri de abordări.
• Evolutionary theories. Au la bază biologia evoluționistă de tip Darwinist. Este considerată una dintre cele mai
complexe teorii ale creativității.

• A fost în mare parte dezvoltată de Dean Keith Simonton (2004). Abordarea lui Simonton ia in considerare toți
cei 6 p ai creativității.
• Abordarea repreintă un process compus din două etape: blind generation and selective retention of ideas.

• Ideile sunt combinate într-o manieră oarbă, de obicei inconștientă. Cele mai interesante combinații devin
conștiente, concretizându-se în produse creative care ajung să fie judecate de ceilalți membrii ai societății..
• Simonton a dezvoltat o ecuație care explică din punct de vedere cantitativ cum productivitatea de tip creativ
apare de-a lungul vieții. Permite înțelegerea naturii excepționalității (geniului), a procesului creativ și a
mediului în care are loc procesul creativ.

• Ideile creative se manifestă constat de-a lungul întregii vieți a persoanei și au o probabilitate constantă de
succes.

• Persoana nu are control asupra proceselor implicate în propria activitate. Autorii produselor nu sunt de
obicei buni evaluatori ai calității produselor.
• Typological theories. Au obiectivul de a studia variații cu privire la personlitatea autorilor,
metodele lor de lucru, traiectoria carierii lor,etc, prin crearea de tipologii ale creatorilor care
diferă în maniere sistematice.
• Aceste abordări au tendința de a aduce împreună aspecte centrale ale abordării bazate pe
probleme și ale abordării evoluționiste.

• Au fost identificate două categorii de creatori: aesthetically motivated experimentalists, or


“seekers,” and conceptual innovators, or “finders.”
• Cele două categorii diferă cu privire process creativ.

• Pentru seeker procesul creativ este frustrant, nu au un obiectiv bine setat încă de la început,
progresează prin încercare-eroare.

• Nu au rezultate la început de carieră pentru că studiază mult. Se dezvoltă odată cu vârsta.


• Finderii se pregătesc în detaliu încă de la început și își setează
obiective clare de la începutul carierii. Știu atunci când un proiect este
finalizat. Au rezultate intempestive și neașteptate chiar și la început
de carieră. Adesea conduc la revoluționarea și restructurarea unor
domenii, setând trenduri în aria lor de activitate.

• O limită acestui tip de abordări este că tipologiile create sunt de tip


dihotomic și unidimensional.
• System theories. Una dintre cele mai ambițioase categorii de teorii. Pleacă de la ideea că nu se poate înțelege creativitatea daca este considerată un concept de sine stătător.

• Se consideră că pentru a vorbi de creativitate este nevoie de un sistem complex cu mai multe elemente interconectate.

• Evidențiază o abordare de tip calitativ asupra creativității


• O astfel de teorie este teoria lui Gruber (1981) despre sistemele dinamice și în continua dezvoltare.

• Accentul este pus pe a integra obiectivele persoanei, competențele, contextul înconjurător, etc. Cu alte cuvinte studiază ceea ce persoanele creative fac. Analiza caracterului
dinamic al activității lor.

• Este introdus conceptul de rețea de obiective profesionale (network enterprises). Este analizată maniera în care autorii lucrează simultan sau succesiv la mai multe proiecte.
• Nivelul de analiza este mai general decât în cazul altor teorii. Abordare de tip calitativ.

• Este studiat contextul în care are loc actul creativ.

• Se consideră că produsul creativ nu este doar rezultatul autorului, persoanei ci și a celorlalți. Colegii care evaluează și critică munca autorului oferind un standard, niște criterii cu
privire la ce înseamnă sau nu a fi creativ.