You are on page 1of 39

Comp to n

Efe ct ul
Realizatori : Facaoaru Andreea
Grigore Beatrice
Iancu Nicu
Puiu Maricela
Despre Arthur Compton

Arthur Holly Compton s-a nascut in Wooster,Ohio,pe 10 septembrie


1892
,profesor de filosofie si Decanul Facultatii din Wooster. In primii ani la
Princeton,Compton a conceput o metoda eleganta pentru a demonstra rotatia
Pamantului,dar curand a inceput studiul in domeniul razelor X.El a
demostrat o teorie despre intensitatea reflectiei razelor X din cristale,ca
mijloc de studiere a aranjamentului electronilor si atomilor,si in 1918 a
inceput studiul imprastierii razelor X.
Aceasta a condus,in 1922,la desoperirea sa asupra cresterii lungimilor de
unda a razelor X datorita imprastierii radiatiilor incidente ale elctronilor
liberi,care sugereaza ca cuantele imprastiate au mai putina enrgie decat
cuantele razei originale.Acest efect,astazi cunoscut drept "efectul
Compton",care ilustreaza clar conceptul particulelor radiatiilor
electromagnetice, a fost aprofundat dupa de catre C. T. R. Wilson care, in
camera cu nori,a putut demonstra prezenta urmele electronilor ricosati
În fizică, efectul Compton sau împrăștierea Compton reprezintă
scăderea energiei (și creșterea lungimii de undă) a unui foton de raze X saugama, la
înteracțiunea acestuia cu materia. Există și împrăștierea Compton inversă, unde
fotonului îi crește energia (scăzându-i lungimea de undă) la interacțiunea cu
materia. Cantitatea cu care se mărește lungimea de undă se numește deplasare
Compton. Deși există șiîmprăștiere Compton nucleară, efectul Compton se referă
de regulă la interacțiunea care implică doar electronii unui atom. Efectul Compton a
fost descoperit de Arthur Holly Compton în 1923 și ulterior verificat de studentul
său Y. H. Woo în anii care au urmat. Arthur Compton a primit pentru această
descoperire Premiul Nobel pentru Fizică în 1927.
Importanța efectului constă în faptul că demonstrează că lumina nu poate fi
explicată doar ca fenomen ondulatoriu. Împrăștierea Thomson, teoria clasică
a undelor electromagnetice împrăștiate de particule cu sarcină, nu poate explica
nicio modificare a lungimii de undă.
Pentru a explica împrăștierea Compton, lumina trebuie să se comporte ca și cum
ar fi compusă din particule. Experimentul lui Compton a convins fizicienii că
lumina se poate comporta ca un flux de particule a cărui energie este
proporțională cu frecvența radiației.
Interacțiunea între electroni și fotoni de mare energie are ca rezultat primirea de
către electron a unei părți din energie, și emiterea unui foton care conține restul
de energie într-o direcție diferită de cea a originalului, astfel încât impulsul total
al sistemului să se conserve. Dacă fotonul mai are suficientă energie, procesul
poate fi repetat. Dacă fotonul are suficientă energie (în general câțiva eV, în
preajma energiei fotonilor din domeniul luminii vizibile), poate elibera complet
un electron de pe orbita atomică (proces cunoscut sub numele de efect
fotoelectric).
Formula deplasării Compton
Compton a folosit o combinație de trei formule fundamentale
reprezentând diferitele aspecte ale fizicii clasice și moderne,
combinându-le pentru a descrie comportamentul cuantic al
luminii.
• Lumina ca particulă, anterior observată în efectul
fotoelectric.
• Dinamica relativistă: teoria relativității restrânse
• Trigonometrie: teorema cosinusului

Rezultatul final este Ecuația împrăștierii Compton:


unde
 este lungimea de undă a fotonului înainte de împrăștiere, 
este lungimea de undă a fotonului după împrăștiere,
me este masa electronului, 
este unghiul de deplasare a direcției fotonului,
h este constanta lui Planck, și
c este viteza luminii.
Efectul Compton constituie o altă confirmare a teoriei fotonului în
detrimentul teoriei ondulatorii şi a fost observat (Cotnpton 1924) în
împrăştierea razelor X pe electronii liberi (sau slab legaţi). Lungimea de undă
a radiaţiei împrăştiate este superioară celei a radiaţiei incidente; diferenţa 
variază în funcţie de unghiul dintre direcţia de propagare a radiaţiei incidente
şi cea din care se observă lumina împrăştiată, conform formulei date de
Compton:  2 
  4 sin
mc 2
Se observa ca  nu depinde de lungimea de unda incidentă.
Mărimea , poarta numele de lungime de unda Compton a

mc Fig.7
hc Efectul
electronului. ' Compton
foton
 difuzat
e-
hc 

foton
e- electron
incident difuzat
Efectul Compton se referă la împrăștierea radiațiilor Röntgen pe atomi ușori. Numele
său este dat de fizicianul Arthur Holly Compton care a studiat fenomenul în anul 1922.
El a utilizat un fascicul îngust de radiație X monocromatică ce interacționa cu o țintă
din grafit. Studiind spectrul radiației difuzate cu un spectrometru Röntgen, a constat că,
pe lângă linia incident, apare și o componentă cu lungimea de undă mai mare (un
a fasciculului
"satelit roșu"). Experimental, rezultă că aceasta nu depinde de lungimea de undă a
radiației incidente, ci doar de unghiul de împrăștiere

Compton a obținut următoarea lege empirică ce exprimă dependența lungimii


de undă a satelitului în raport cu unghiul
Acest rezultat nu era în concordanță cu teoria clasică asupra undelor electromagnetice,
potrivit căreia radiația împrăștiată ar fi trebuit să aibă aceeași lungime de undă cu cea
incidentă. Efectul Compton a fost explicat considerând natura corpusculară a energiei
electromagnetice. Noutatea a constat în introducerea impulsului pentru cuanta de
energie.
Pentru justificarea fenomenului se consideră că fotonii incidenți ciocnesc elastic
electronii din blocul de grafit. Astfel se conservă atât energia sistemului cât și impulsul
acestuia.
Din legeaeste energia fotonului incident;
conservării energiei obținem unde ,
reprezintă energia fotonului împrăștiat;
 este energia cinetică a electronului presupus inițial în
repaus;
este lucrul mecanic de ieșire a electronului din material.

Electronii atomilor ușori și cei din păturile periferice ale atomilor grei pot fi
considerați liberi întrucât energia fotonului incident este de aproximativ 1550 de
ori mai mare decât lucrul mecanic de extracție. Așadar, termenul L poate fi
neglijat. Expresia energiei cinetice este, conform teoriei relativității :
 este masa electronului aflat în mișcare;
reprezintă masa de repaus a electronului;
 este viteza luminii în vid;
Legea de conservare e energiei devine :

Scriind conservarea impulsului se obține unde am notat cu

 impulsul fotonului incident;
 impulsul fotonului împrăstiat sub unghiul   după ciocnire;
 impulsul electronului împrăștiat sub unghiul  , având viteza 

Înlocuind  , ,  în teorema cosinusului pentru triunghiul


impulsurilor rezultă

Din cele două teoreme de conservare se obține expresia

unde   reprezintă lungimea de undă Compton.


Demonstatia formulei
lungimii de unda Compton
p

ᶱ p0

pe

Deoarece lucrul mecanic (L) este foarte mic in comparatie cu ceilalti termeni el
se neglijeaza
Se observă că rezultatul teoriei elaborate de Compton este identic cu legea obținută
experimental. În concluzie, efectul descoperit de acesta confirmă încă o dată natura
corpusculară a radiațiilor electromagnetice.

Difracția electronilor

În 1927, Clinton Joseph Davisson și Lester Halbert Germer au evidențiat comportamentul


ondulatoriu al electronilor. Experimentul lor a fost una dintre cele mai importante
confirmări a ipotezei lui de Broglie. Ei au utilizat un tun electronic ce trimitea un fascicul
de electroni, accelerați sub o diferență de potențial U, pe un monocristal de nichel. Acesta
se comportă ca o rețea de difracție, facând posibilă observarea unei figuri de interferență.
Conform teoriei difracției, se obține o valoare maximă a intensității undelor rezultate
pentru unde
 este un număr întreg;
 este distanța dintre planele cristalografice 
 reprezintă diferența de drum;
 reprezintă lungimea de undă a radiației.
 este unghiul dintre fasciculul incident și planul cristalografic;

Lungimea de undă poate fi modificată variind tensiunea de accelerare.


Calculând lungimea de undă din relația lui de Broglie se obține

Experimental se constată echivalența celor două relații. Spre exemplu, pentru


maximul de ordinul   care se obține la   și având 
, lungimea de undă va fi .
Condițiile respective corespund unei tensiuni de accelerare 

Înlocuind în relația lui de Broglie se obține aceeași valoare a lunigimii de undă 


Dualismul corpuscul-undă

În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan


proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice,
care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidențăcaracterul
ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul
corpuscular (emisia și absorbția luminii,efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul
acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă,
fie o undă. Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, Louis de Broglie fiind cel care a
generalizat conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în
sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă.
Ipoteza lui de Broglie

Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are


și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă asociată
și impulsul
 al particulei:

Unde : reprezintă constanta lui Planck.

Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma:

reprezintă masa particulei;
Ec este energia cinetică a particulei;
este energia totală a particulei;
V reprezintă energia potențială a particulei.
Efectul fotoelectric extern

Efectul fotoelectric extern


Efectul fotoelectric este un fenomen fizic în care se manifestă natura
corpusculară a luminii. El constă în emisia electronilor de către un
corp aflat sub acțiunea radiațiilor electromagnetice. Pentru explicarea
lui, Einstein a presupus că fotonii din care este alcătuită lumina
ciocnesc atomii din substanța respectivă, fiecare foton incident
eliberând câte un electron. Scriind legea de conservare a energiei, se
pot justifica legile empirice obținute în studiul acestui efect. Relația
este cunoscută sub numele de legea lui Einstein:

Unde , reprezintă constanta lui


Planck;
este frecvența fotonului incident;
este energia fotonului incident, exprimată conform ipotezei lui Planck.
este lucrul mecanic de extracție a electronului;

este energia cinetică a electronului liber.


Descoperirea razelor catodice
Se ştie că plasarea în vid a doi electrozi şi aplicarea unei diferenţe de
potenţial între electrozi duce la apariţia unei luminozităţi între catod şi anod. S-a
presupus că aceasta este o undă electromagnetică şi a primit numele de raze
catodice.
J.J. Thompson (1856-1940) a fost cel ce a studiat acest fenomen şi a pus în
evidenţă comportarea razelor catodice la trecerea lor prin câmp magnetic şi electric.
S-a arătat că la trecerea prin câmp magnetic traseul razelor catodice este deformat.
J.J.Thompson a tras concluzia că razele catodice transportă sarcină electrică şi a
măsurat sarcina electrică elementară (sarcina electronului), ca o cantitate
indivizibilă de sarcină.

Fig.8
Radia ţia
catodic ă
Montajul experimental şi observaţiile lui
Compton

Pentru a studia fenomenul, fizicianul american a “bombardat” cu raze X un


bloc de grafit şi a constatat că radiaţia difuzată  de electronii “liberi” ai
materialului (este vorba de electronii slab legaţi, cu energie de legătură cu
atomul părinte mai mică decât cea a fotonului incident) conţine atât o
componentă cu aceeaşi lungime de undă cu a radiaţiei incidente, dar şi
radiaţii cu lungime de undă mai mare decât radiaţia incidentă. Alături de
radiaţia electromagnetică împrăştiată cu o lungime de undă mărită, sistemul
conţine şi aşa-zisul "electron de recul", electron iniţial slab legat, considerat
liber şi care îşi schimbă energia cinetică sub acţiunea razelor X incidente.
Împrăştierea razelor X putea fi explicată parţial folosind teoriile bazate pe
electromagnetismul clasic. Sir J.J. Thomson pusese la punct teoria clasică a
undelor electromagnetice împrăştiate de particulele încărcate electric, numai că
aceasta nu putea explica modificarea lungimii de undă a radiaţiei
difuzate. Compton şi-a propus să măsoare această creştere a lungimii de undă,
cât şi dacă acest fenomen depinde în vreun fel de unghiul  sub care undele sunt
împrăştiate. A imaginat un montaj similar celui de mai sus. 

O sursă de raze X putea fi orientată pe unghiul dorit spre o ţintă de grafit. O


serie de fante succesive permitea doar undelor difuzate sub un anumit unghi θ
(reglabil datorită faptului că orientarea sursei de raze X era reglabilă) să
pătrundă în camera spectrometrului. Spectrometrul era format dintr-un cristal
care reflecta radiaţiile şi o cameră de ionizare care le detecta. Detaliile tehnice
pe care îşi baza funcţionarea montajul nu sunt importante în contextul
discuţiei. 
Efectul fotoelectric
Legile empirice ale efectului fotoelectric
· potenţialul de blocare (energia cinetică a fotoelectronilor) nu se modifică
     

dacă se modifică intensitatea radiaţiei incidente, dar se modifică intensitatea


curentului în circuit.
· creşterea frecvenţei se observă o creştere a potenţialului de blocare (energia
     

cinetică a fotoelectronilor), pentru acelaşi material la catod, i.


· lucrul de extracţie constantă de material
     

· frecvenţă prag de la care se manifestă efectul fotoelectric.


     

· dată emisia de electroni încă de la începutul iradierii (efectul fotoelectric se


     

produce instantaneu).
Razele X
 Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina. Absorbtia
radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea
atomica este mai mica, materialul este mai usor patruns de razele X. Cand
corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu greutate atomica mai mare
decat carnea, absorb in mai mare masura radiatiile siapar umbre mai
pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de
radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai
usoare.
 Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi
platinocianidul de bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic
este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea material, structura
obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta tehnica se
numeste fluoroscopie.
 Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care
depinde de lungimea de unda. Capacitatea razelor X
monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu energia
lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei
razelor X. Cand razele X trec printr-o camera de ionizare, se
produce un curent electric proportional cu energia fasciculului
incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X
pot fi vazute intr-un nor. Alte proprietati: difractia, efectul
fotoelectric, efectul Compton si altele.
Radiatia X de franare
Conform electromagnetismului clasic, orice sarcina electrica aflata in
miscare accelerata emite radiatie electromagnetica. In tubul de raze X,
electronii care bombardeaza anticatodul sunt decelerati (franati brusc) si ca
urmare emit radiatie electromagnetica. La o valoare data a tensiunii
de accelerare, in spectrul continuu al radiatiei de franare se observa o lungime
de unda minima (λmin), respectiv o frecventa maxima (νmax). Limita λmin
nu depinde de natura anticatodului, fiind determinata numai de tensiunea
inalta Ua, aplicata pe tub. In 1915, Duane si Hunt au descoperit ca
produsul λmin si Ua sunt invers proportionale.
- relatia de deplasare Duane-Hunt

Empiric au gasit si valoarea factorului de proportionalitate; in unitati SI relatia


Duane – Hunt devine:
Limita dinspre lungimi de unda scurte a spectrului continuu poate fi explicata
numai in cadrul teoriei fotonice a radiatiei (Einstein).
Electronii emisi de filament sunt accelerati datorita tensiunii inalte Ua aplicate
pe tub si ajung la anticatod (anod) cu energia cinetica:

Prin franarea unui electron in apropierea unui nucleu din tinta metalica ce
constituie anticatodul, se emite un foton cu energia hν . Energia ramasa
electronului va fi cedata sub forma de caldura (cel mai probabil) sau prin emisia
altor fotoni.
Daca un electron pierde intreaga energie cinetica prin emisia unui singur foton,
acesta va avea energia maxima:

Atunci lungimea de unda minima sau limita spectrului continuu de raze X va fi :


Al doilea proces de emisia a radiatiei x este cel in care electronii cu energie
cinetica mare pot ioniza atomul scotand un electron de pe un nivel interior.Electronii
atomului tind sa se rearanjeze pentru a aduce atomul in stare de energie minima. Se
emit astfel fotoni cu energia bine determinate caracteristica elementului ai carui atomi
au fost excitati. Energia radiatiei este data de diferenta de energie intre cele 2 nivele
intre care are loc tranzitia , conform postulatului lui Bohr .
Lungimea de unda a radiatiei caracteristice se poate calcula cu legea lui Moseley :

,unde R este constanta lui Rydberg


Z este numarul atomic al elementului emitator,
n si k sunt numerele cuantice principale ale nivelele intre care are loc
tranzitia,
este o constanta , numita constanta de ecran care se determina experimental

Frecventele emise depend prin Z de tipul elementului emitator. Aceasta


dependenta a adus spectrului de linii al radiatiei x , denumirea de spectru
caracteristic.
Intre mecanismul de emisie al spectrului luminos nu este mare diferenta :
spectrele de raze x au frecvente mai mari deoarece se emit prin dezexcitarea pe
nivelele interioare si sunt mai simple , avand mai putine linii a caror frecventa
variaza monoton cu Z
Aplicatiile radiatiilor X
Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie,
medicina
 Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in
dezvoltarea mecanicii cuantice. Ca mijloc de cercetare, radiatiile X
au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria
cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot
fi identificate si structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata
si la pulberi, care nu au structura cristalina, dar o structura
moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi
chimici si se poate stabili marimea particulelor ultramicroscopice.
Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica elementele chimice si
izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie,
metalurgie si biologie, razele X se utilizeaza si in industrie, pentru
testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru asemenea
radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137.
 De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si
se elimina defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea
autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi. In
medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de
diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului.
Aparatul computerizat, tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost
inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si a fost
pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.
Efectul fotoelectric extern este
fenomenul de emitere de
electroni de catre un metal
aflat sub actiunea unei radiatii
electromagnetice.

Importanţa acestui fenomen în


dezvoltarea domeniului fizicii
constă în a sprijini dualitatea undă-
corpuscul a radiaţiei
electromagnetice.

Explicaţia matematică a
fenomenului a fost dată de Albert
Einstein, pe baza unor ipoteze
cuantice formulate de Max Planck
Au fost necesare aproape trei decenii pentru ca
teoria cuantica sa fie acceptata, si multi oameni de
stiinta au contribuit la dezvoltarea ei.
A inceput in 1900 cu ipoteza lui Planck asupra
cuantelor de energie si a culminat in anul 1925 cu
teoria mecanicii cuantice a lui Schrodinger si
Heisenberg, teorie care a contribuit la intelegerea
structurii materiei.
In anul 1905 Einstein a extins ipoteza cuantelor de
energie, propunand o noua teorie a luminii.
Daca pana atunci lumina era considerata o unda,
fenomene noi, precum efectul fotoelectric sau
efectul Compton,nu mai puteau fi explicate decat
daca se admitea ca lumina are caracter corpuscular.
Legile efectului fotoelectric
Intensitatea fotocurentului de saturatie este direct
proportionala cu fluxul radiatiei incidente, atunci
cand frecventa este constanta.
Energia cinetica maxima a fotoelectronilor este
proportionala ca frecventa radiatiei incidente si nu
depinde de fluxul acesteia.
Efectul fotoelectric se produce numai daca
frecventa radiatiei incidente este mai mare decat o
valoare minima numita frecventa de prag ν0 , care
difera de la un metal la altul.
Efectul fotoelectric se produce instantaneu.
Lumina este un fascicul
de fotoni. Caracteristicile
fotonului sunt: Formula lui Einstein
pentru efectul
Sarcina q= 0
fotoelectric este
Viteza in vid c= 3*108 m/s hν = L+ mv2/2,
unde L este lucrul
Energia ε= hν= mc2
mecanic necesar pentru
Masa de miscare m= hν/ c2 ca electronul sa invinga
fortele care il leaga de
Masa de repaus m0 = 0 materialul catodului.
Impulsul p= h/λ
Aplicatii practice ale efectului fotoelectric

Efectul fotoelectric, pe langa faptul ca a jucat un


rol important in confirmarea teoriei corpusculare a
luminii, are si numeroase aplicatii practice.
Alarmele antifurt si sistemele automate de
deschidere a usilor utilizeaza adesea circuite cu
celula fotoelectrica.Cand o persoana intrerupe
fasciculul luminos, anularea brusca a curentului
activeaza un comutator care comanda o sonerie
sau o usa.Uneori sunt folosite radiatii UV sau IR la
alarme, pentru ca sunt invizibile.
Senzori de lumină folosiţi pentru deschidere şi închiderea automată

Lampă cu aprindere pe bază de


celulă fotoelectrică Detector de culoare
Bariera optică cu fascicule multiple
Este folosită la sistemele de protecţie şi alarmare sau declanşarea automată a închiderii sau deschiderii
uşilor
Deschiderea automată a uşilor halelor şi garajelor
Panoul solar
 Cercetatorii din cadrul U.S.
Department of National
Renewable Energy Laboratory
au stabilit un adevarat record
mondial in cadrul realizarii
celei mai eficiente celule
fotoelectrice prin crearea unui
dispozitiv fotovoltaic care
transforma 40,8% din lumina
solara primita direct in
electricitate.
Fotomultiplicatorul
 Fotomultiplicatorul este alcatuit dintr-un tub de sticla vidat in care se afla
un catod C, un anod A si un numar oarecare de electrozi auxiliari numiti
dinode . O dinoda este un electrod care bombardat cu un numar de
electroni emite un numar mai mare de electroni secundari. Cu ajutorul
unui divizor de tensiune format cu ajutorul rezistentelor R1, R2, R3, si R4
fiecare dinoda, incepand cu cea de langa catod, se afla la un potential
electric superior celei precedente.
 Sub actiunea luminii, fotocatodul emite electroni care sunt accelerati
spre dinoda D1 pe care o bombardeaza. Aceasta emite un numar mai
mare de electroni care sunt accelerati spre dinoda D2- La randul ei
dinoda D2 emite un numar mai mare de electroni astfel incat, in final la
anod va ajunge un numar amplificat de electroni. Prin rezistorul Rs din
circuitul anodului se stabileste un curent electric de 106 –107 ori mai
mare decat in cazul unei celule fotoelectrice.
Fotomultiplicatorul

http://www.shsu.edu/~chm_tgc/sounds/pmt.mov

You might also like